agricultura, horticultor - inmultirea plantelor legumicole

GRUP SCOLAR AGRICOL BISTRITA

Domeniul AGRICULTURA

Calificarea profesionala HORTICULTOR

INMULTIREA PLANTELOR LEGUMICOLE

ARGUMENT

Cunoasterea particularitatilor biologice ale plantelor legumicole prezinta o deosebita importanta practica pentru ca pe baza lor se stabilesc si se dirijeaza tehnologiile de  cultura atat in camp cat si in spatiile protejate.

Pentru practica legumicola prezinta importanta cunoasterea plantelor folosite, daca sunt soiuri sau hidrizi, precum si destinatia lor pentru sistemul de cultura (camp, sere, solarii) ; formele de cultura (tinpurii, de vara, tarzii) si destinatia productiei (consum proaspat, pastrare, industrializare). Aceste aspecte impun crearea de noi soiuri, corespunzatoare cerintelor productiei

Caracteristicile botanice sub aspectul morfologic si structural au implicatii practice deosebite  au rol important in stabilirea asolamentului, rotatiei, succesiunii si asocierea culturilor aspectul plantei (habitatul) participa la stabilirea schemelor si distantelor de plantare.

Cunoasterea dezvoltatarii sistemului radicular implica aplicarea corecta a irigarii, fertilizarii si prasilelor,stabilirea metodei de udare, precum si aplicarea corecta a tratamentelor foliare. Diferitele grupe de alimente contin proteine, lipide, glucide, apa, saruri minerale, vitamine si oligoelemente in proportii variate.

Aceasta diferenta in principiile nutritive poate orienta proportionarea in cadrul dietei zilnice a componentelor, in functie de necesarul mai scazut sau mai crescut al fiecarui om. Desigur, la omul sanatos rolul dietei este profilactic, iar la omul bolnav de a ameliora tulburarile. Prezentarea principalelor alimente cu calitatile si neajunsurile lor poate contribui la intelegerea de ansamblu a dietei rationale.

Legumele si fructele au constituit primele surse de hrana ale omului. Ulterior s- au adaugat cerealele si alte grupe de alimente.Legumele si fructele se caracterizeaza prin bogatia in vitamina C. Toate celelalte alimente acopera doar 10- 15% din nevoile organismului in aceasta vitamina.

Frunzele legumelor contin cantitati mari de vitamina C. Pentru aceeasi specie frunzele verzi sunt de 2- 3 ori mai bogate in vitamina C decat frunzele albe. In cele verzi s-au gasit 63- 104 mg %, pe cand in cele albe s- au gasit numai 34- 46 mg % . Daca sunt exemplare mai mici, sunt bogate in vitamina C deoarece suprafata este mai mare in raport cu greutatea pentru ca partile periferice sunt mai bogate in vitamina C decat partile centrale. In rosiile sau cepele mici s- au gasit cu 30- 140 mg % mai multa vitamina C decat in cele mari din aceeasi varianta.

Cu cat legumele au mai multa lumina solara in timpul dezvoltarii lor cu atat ele contin mai multa vitamina C, de aproximativ o data si jumatate - pana la doua ori mai multa vitamina C comparativ cu cele dezvoltate la umbra.

CAPITOLUL I

IMPORTANTA CULTIVARII LEGUMELOR

Importanta legumelor in alimentatia omului

Legumele au o importanta deosebita in alimentatia omului. O alimen­tatie rationala este de neconceput fara folosirea zilnica a legumelor intr-un sortiment variat.

Notiunea de 'leguma' trebuie inteleasa in sens larg. Aceasta reprezinta partile de plante folosite in alimentatie.

Legumele au un efect deosebit de favorabil asupra sanatatii organismului uman si anume:

• hidratarea organismului datorita continutului ridicat in apa la legumele proaspete;
• stimularea activitatii sistemului muscular, prin aportul de hidrocar­buri simple;
• aprovizionarea organismului cu aminoacizi: leucina, izoleucina,reducerea grasimilor;
• alcalinizarea plasmei sanguine;
• sustinerea procesului de calcifiere normala;
• sporirea activitatii enzimelor prin aportul de elemente minerale: K, Ca, Fe,Mg,Mn, Zn, Fl;
• blocarea activitatii bacteriilor de fermentatie;
• mentinerea permeabilitatii membranelor celulare;
• stimularea activitatii glandelor interne;
• marirea capacitatii de aparare a organismului;
• reglarea metabolismului prin aportul vitaminelor.

Legumele au un continut ridicat in vitamine. Legumele si fructele asigura 90-95% din necesarul de vitamina C, 60-80% din vitamina A, 20-30% din grupul de vitamine B, 90-100% din grupul de vitamine P si o buna parte din vitaminele K si E (Gontea, 1971).

Continutul in vitamine este influentat de specie, de soi, de clima si tehnologia aplicata.

Prin consumul zilnic a 250-300g de legume din specii diferite se asigura necesarul de vitamine pentru o persoana activa.

Vitamina A (carotenul) are un rol important in mentinerea vederii si se gaseste in cantitati apreciabile, intre 3-10 mg/g s. p. in morcov, frun­zele de patrunjel, spanac, ardei, tomate.

Vitamina A are o mare stabilitate. Totusi expunerea la soare a legumelor un timp mai indelungat duce la inactivarea acesteia in proportie de pana la 70% (Indrea, 1974)

Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) au un rol important in functionarea normala a sistemului nervos, in metabolismul glucidelor.

Legumele bogate in complexul de vitamine B sunt: mazarea, sfecla rosie, sparanghelul, conopida, patrunjelul de frunze, spanacul, precum si legumele conservate prin fermentatia lactica .

Vitamina C este prezenta in toate legumele sub forma acidului ascorbic, in cantitati variabile, de la 3 la 300 mg la 100g s.p. Se evidentiaza printr-un continut mare: ardeii, frunzele de patrunjel, spanacul,conopida, varza, tomatele, gulia s.a.

Sinteza acidului ascorbic este puternic influentata de intensitatea luminii, astfel ca legumele, ca si organele acestora, bine expuse la soare, sunt mai bogate in acid ascorbic decat cele umbrite.

Vitamina C se degradeaza usor ( prin oxidare) la temperaturi ridicate si prin pastrare indelungata. La conopida, fasole verde si spanac, pe par­cursul a 24 de ore, pierderile ajung la 40-50% la temperatura de 20-24⁰C si numai de 5-10% la temperatura 8-10°C. De aceea se recurge la pre­racirea legumelor verdeturilor inainte de transport (1a 4°C).

In cursul pastrarii de lunga durata ( 4-6 luni), legumele pierd 30-70% din vitamina C. De aceea se recomanda ca legumele sa se consume in cea mai mare masura proaspete.

Partile comestibile a legumelor

Plantele legumicole se clasifica in functie de organele comestibile pentru care se cultiva si respectiv maturitatea de recoltare si consum a acestora.

In cadrul fiecarei grupe intalnim specii de plante cu durata de vegetatie diferita si din familii botanice diferite .

Clasificarea speciilor de plante legumicole dupa organele comestibile

Radacini ingrosate: morcovul, patrunjelul, pastarnacul, telina, sfecla rosie, ridichea.

Radacini tuberizate: batalul (cartoful dulce)

Tuberculi: cartoful timpuriu si de vara

Bulbi:ceapa, usturoiul, prazul, ceapa

Tulpini false si frunze verzi: prazul, ceapa verde, ceapa ; esalota, ceapa de Egipt

Tulpina ingrosata: gulia

Lastari verzi : sparanghelul

CAPITOLUL II

Inmultirea plantelor legumicole

2.1 Inmultirea plantelor legumicole pe cale generativa (prin seminte)

Reprezinta proprietatea plantelor de a lasa urmasi prin intermediul unor garneti sexuali, care in dezvoltarea lor repeta aproape in intregime stadiile, transformarile si modificarile petrecute dea lungul filogenezei si ontogenezeiplantelor.

Pentru inmultire se folosesc seminte la: tomate, ardei, vinete, castraveti, dovlecei, pepeni, dovleac, varza, conopida, gulie, ceapa, praz, bame, frunzoase ctc, sau fructe uscate indehiscente, impropriu denumite 'seminte' (termenul este acceptat in practica) la: morcov, patrunjel, pastarnac, telina, sfecla rosie, spanac, salata, cicoare, anghinare .

Avantajele inmultirii prin seminte

Coeficient mare de multiplicare, de la o singura planta obtinandu-se un numar mare si foarte mare de seminte;

Capacitatea buna de pastrare a semintelor timp de 2-7 ani datorita continutul redus de apa, compozitiei chimice si conditiilor de temperatura si umiditate cerute in spatiile de depozitare;

Au un volum mic, se pot manevra usor si ocupa un spatiu de' pastrare redus;

Operatiunile de ambalare se pot face mecanizat;

Se pot crea rezerve de seminte, pentru situatiile critice;

Asigura semanatul mecanizat si chiar de precizie, daca se folosesc masini speciale, utilizandu-se o cantitate mai mica de seminte in comparatie cu folosirea metodei vegetative de inmultire;

Semintele permit introducerea in practica a hibrizilor valorosi, care manifesta fenomenul heterozis.

Dezavantajele inmultirii prin seminte

Impurificarea soiurilor in conditiile nerespectarii unor cerinte tehnologice impuse culturilor semincere;

Samanta hibrida se obtine cu cheltuieli mari, dar cu toate acestea hibrizii isi fac din ce in ce mai mult prezenta in cadrul culturilor legumicole, fiind foarte valorosi, avand imprimate caracteristici genetice de rezistenta la atacuri si alti factori adversi.

2.1.1.Indicii de calitate ai semintelor

Pentru a fi introdusa in sol, samanta trebuie verificata calitativ prin efectuarea unor analize genetice, fizice, fiziologice si de starea sanatatii.

In standardele de stat principalii indici de calitate ai semintelor se refera la puritatea biologica, la unele caracteristici fizice, insusiri fiziologice si fitosanitare.O samanta buna pentru semanat trebuie sa indeplineasca insusiri fizice :sa fie intreaga , plina ,sanatoasa, sa aiba culoare si luciu caracteristic speciei, sa aiba gust si miros caracteristica speciei.Dintre indicii calitativi amintim urmatorii:

v    Autenticitatea sau puritatea biologica presupune ca samanta respectiva sa apartina speciei , varietatii, si soiului indicat, aceasta autenticitate se face in cursul perioadei de vegetatie a loturilor semincere.

v    Puritatea fizica se refera la procentul de seminte pure din specia si soiul analizat, raportat la greutate, determinandu-se procentul de impuritati (seminte de alta cultura, seminte de buruieni, resturi de pamant etc) . Se calculeaza in procente.

v    Masa a 1000 de boabe (MMB) reprezinta greutatea a 1000 de boabe exprimata in grame. Valoarea ei se determina prin cantarire si serveste la calculul privind evaluarea recoltei, la calculul necesarului de samanta pentru insamantarea unui hectar .S-a constatat ca din seminte mai grele rasar plante mai viguroase, cu productii mari.

Analizele privind principalele insusiri ale semintelor se efectueaza de catre Laboratoarele judetene pentru Controlul Calitatii semintelor .

2.1.2. Necesitatea si importanta rasadurilor

Reprezinta o alta secventa a producerii si pregatirii materialului biologic necesar cultivarii plantelor legumicole,

Semintele speciilor legumicole semanate in conditii specifice conduc la obtinerea de 'rasaduri' care reprezinta prima faza a perioadei de crestere vegetativa a plantelor legumicole si care se defineste prin: etapa parcursa de la aparitia primei frunze adevarate pana la inceperea depunerii substantelor de rezerva.

In aceasta faza asimilatele sunt folosite in intregime pentru formarea radacinilor, tulpinilor si frunzelor, nu are loc acumularea substantelor de rezerva. Vigoarea plantelor in finalul acestei faze influenteaza mult celelalte perioade si faze, inclusiv productia.

Intr-un sens restrans rasadurile sunt plante tinere, la inceputul vegetatiei, obtinute in conditii organizatorice si tehnice specifice si care prin transplantare servesc la infiintarea unei mari proportii dintre culturile de plante legumicole.

Cultura plantelor legumicole prin rasaduri prezinta avantaje si dezavantaje care sunt tot asa de importante pentru legumicultura clasica cat si pentru cea ecologica.

Elementele cu cea mai mare importanta in legumicultura ecologica sunt,infiintarea culturilor cu material biologic sanatos, uniform, viguros, asigurarea de culturi uniforme si bine incheiate, fara goluri si reducerea necesarului de seminte dand posibilitatea introducerii de hibrizi cu mare rezistenta si productivitate, chiar daca samanta este destul de scumpa.

Producerea rasadurilor este o etapa tehnologica complexa care solicita utilizarea de spatii amenajate, un volum mare de munca, cu cost ridicat care impun organizarea rationala si eficienta a acestui proces.

Este insa obligatorie producerea de rasaduri pentru speciile ce nu se pot cultiva decat prin aceasta metoda (varzoase, ardei, vinete, telina, ceapa, praz etc.) si pentru toate culturile fortate, protejate si timpurii din camp unde este obligatorie aceasta tehnologie daca este si posibila (tomate, castraveti, pepeni, salata

2.1.3. Locul de producere a rasadurilor

Rasadnitele

Sunt constructii simple si permit delimitarea unei anumite suprafete de teren si un volum variabil de aer, unde se realizeaza conditii optime pentru cresterea plantelor legumicole. Ele dispun de o sursa proprie de energie cat si de aportul caloric al radiatiilor solare. Tinand seama de particularitatile constructive si materialele folosite pentru realizarea rasadnitelor, acestea se pot clasifica astfel:

dupa nivelul temperaturii realizate: rasadnite calde (20°C - 25°C), semicalde (15°C - 20°C), reci (8°C - 12°C);

dupa pozitia fata de suprafata solului: rasadnite de suprafata, semiingropate si ingropate;

dupa numarul pantelor: rasadnite cu o panta si cu doua pante;

dupa materialele de constructie: rasadnite de lemn, prefabricate din beton;

dupa materialele de acoperire: rasadnite acoperite cu sticla, acoperite cu material plastic;

dupa gradul de mobilitate: rasadnite mobile, semimobile si fixe.

Conditii de amplasare pentru rasadnite

Productia realizata in rasadnite si solarii este influentata de o serie de factori climatici si de teren de care trebuie sa se tina seama la amplasarea acestor constructii.

Caldura si lumina. Sunt factori de baza de care depinde cresterea plantelor legumicole. Caldura se asigura din procesele de descompunere a materialului organic (biocombustibil) atat in timpul noptii cat si in timpul zilei, la care se adauga si cea rezultata din radiatia solara din timpul zilei. Lumina naturala este determinata de pozitia geografica a terenului si orientarea constructiilor. Din acest punct de vedere rasadnitele si solariile sunt amplasate de preferinta in zone insorite cu nebulozitate scazuta.

Relieful si expozitia. Suprafata terenului pe care se amplaseaza rasadnitele si solariile trebuie sa aiba o inclinatie intre 2 si 15 % pentru a permite scurgerea apelor provenite din precipitatii. Orientarea trebuie sa fie sudica, sud-estica sau sud-vestica pentru a primi o cantitate cat mai mare de radiatie solara si pe o durata maxima a zilei. Din aceste considerente, pe suprafete orizontale, rasadnitele se aseaza cu tocul inclinat.

Protectia impotriva vanturilor este necesara pentru a reduce pierderile de caldura si se realizeaza prin amplasarea rasadnitelor si solariilor in spatii protejate de alte cladiri existente (fara a le umbri) sau prin perdele de protectie din diferite materiale care au inaltime de 2,50 - 3,00 m.

Sursa de apa trebuie sa asigure cantitatea de apa necesara pentru utilizarea zilnica, deci sursa permanenta si se asigura din fantani care capteaza panza freatica, izvoare etc.

2.2 Inmultirea plantelor legumicole pe cale vegetativa

Este cea mai veche si mai simpla metoda de inmultire si se foloseste la speciile de plante legumicole care in conditiile din tara noastra nu formeaza seminte (hreanul, batatul, cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt etc.) sau chiar daca formeaza seminte inmultirea vegetativa este mai avantajoasa (leusteanul, tarhonul, cardonul etc.) transmitand la descendenti insusirile valoroase pe care le au plantele mama si obtinand productii chiar in primul an de cultura.

in practica se utilizeaza mai multe metode de inmultire vegetativa.

Inmultirea prin bulbi se aplica la ceapa esalota (Vlasita-bulbi), usturoi si ceapa de Egipt (bulbili) recurgandu-se la detasarea bulbililor si plantarea lor in camp toamna (septembrie) sau primavara devreme (martie), manual sau mecanizat.

Inmultirea prin tuberculi se utilizeaza la cartof. Se folosesc tuberculi din fractiunile mici cu diametrul de 30-45 mm, sau mijlocii cu diametrul de 45-60 mm, care se planteaza intregi, mecanizat sau manual si uneori tuberculi mari, peste 60 mm diametru, care se sectioneaza longitudinal pentru o echilibrare mai buna a mugurilor pentru fiecare portiune. Se planteaza manual primavara sau vara.

Inmultirea prin despartirea tufelor se practica la specii perene, care formeaza tufe bogate: tarhon, revent, anghinare, leustean, macris, stevie, ceapa de tuns, cimbrisor etc, in special pentru reintinerirea culturilor si completarea golurilor. Tufele se despart prin trierea cu cutitul sau cu cazmaua si se planteaza manual, in special primaara dupa pornirea in vegetatie.

2.2.4. Inmultirea prin drajoni se aplica la plantele care prezinta radacini trasante si au capacitatea de a emite lastari (drajoni - lastari de radacina), ca la: anghinare si tarhon. Lastarii se detaseaza cu o portiune de radacina si se planteaza apoi direct sau se transplanteaza in ghivece. Plantarea se face manual, primavara devreme.

tarhon

Inmultirea prin butasi se practica la speciile de plante legumicole care au insusirea de a emite radacini adventive din lastari vegetativi. Se utilizeaza frecvent la tarhon , tomate, castraveti. Se detaseaza butasii de pe planta, apoi se fragmenteaza sau se lasa intregi, avand o lungime de aproximativ 10 cm si un numar de 3-5 frunze. Frunzele de la baza butasului se inlatura, iar cele de la partea superioara se fasoneaza. La partea inferioara butasii se sectioneaza sub un nod, deoarece la acest nivel stratul rizogen este mai activ, dupa care se pun la inradacinat.

butasi de hrean

Inmultirea prin altoire se practica la un numar mic de plante plante legumicole cu scopul cresterii rezistentei acestora la atacul de boli si daunatori. Se practica la castraveti, pepeni galbeni si verzi, tomate, vinete, batat etc. Altoirea speciilor si soiurilor valoroase se face pe portaltoi rezistenti.

Desi cheltuielile de productie sunt mai mari cu 30 %, valoarea productiilor acopera cheltuielile, la ora actuala este instituit un program national de imprimare a rezistentei plantelor la atacuri prin utilizarea metodei de altoire. Este o posibilitate practica de realizare a materialului saditor legumicol in concept ecologic.

BIBLIOGRAFIE

1. Horgos A. , Legumicultura speciala, Timisoara, Editura in
horticultura", Cluj Napoca, Editura. Osama

2. Apahidean, Al. S., Maria Apahidean, 2003, Cultura legumelor si
Editura Academic-Pres, Cluj-Napoca. 2.Berar, V., 1998 .

3. Victor Popescu, Angela Popescu- cultura legumelor in camp si solarii-Ed. Ceres, 2002