Organizarea terenului cu plantatii viticole, pomicole si de hamei

Organizarea terenului cu plantatii viticole, pomicole si de hamei

Organizarea si amenajarea terenurilor pentru plantatiile pomicole, viticole si de hamei are ca obiect crearea conditiilor organizatorico-teritoriale pentru folosirea eficienta a terenurilor si desfasurarea optima a proceselor de productie pentru plantatiile care se infiinteaza. Plantatiile pomicole si viticole se amplaseaza in concordanta cu prevederile programelor de dezvoltare in perspectiva a pomiculturii si viticulturii pentru realizarea plantatiilor in podgorii si bazine pomicole consacrate, organizate si amenajate pentru exploatarea intensiva. Organizarea si amenajarea terenului se realizeaza prin modul de amplasare a tipurilor de plantatii, speciilor si soiurilor, distantele de plantare si forme de conducere, stabilirea unitatilor teritoriale de baza (masive, tarlale, parcele, drumuri, poteci, zone de intoarcere) de dimensiuni optime, adecvat conditiilor de relief, amenajare, sistem de plantare, sistem de sustinere, asigurand conditii optime pentru mecanizare si transport in conditii de eficienta a investitiilor; este particularitatea organizarii terenului destinat plantatiilor viticole, pomicole si de hamei corelate cu amenajarea terenurilor, conditie a infintarii plantatiilor.

1. Organizarea teritoriului destinat plantatiilor viticole

Organizarea terenului pentru cultura vitei de vie realizeaza punerea in valoare cat mai deplina a terenului, conservarea solului si imbunatatirea continua a fertilitatii, folosirea terenurilor in panta in raport cu cerintele soiurilor de vita, stabilirea tipurilor de plantatii, a distantelor si a formelor de conducere, combaterea eroziunii solului si evacuarea dirijata a surplusului de apa.

Elementele organizarii terenului se dimensioneaza si se amplaseaza diferentiat in functie de orografia terenului, sol, eroziune, conditiile de exploatare a plantatiilor, agrotehnica aplicata in conditiile de irigare sau neirigare, gradul de mecanizare etc.

In toate aceste situatii lucrarile de organizarea terenului constau din:

stabilirea formei, dimensionarea si amplasarea unitatilor teritoriale si de lucru;

stabilirea si amplasarea retelei de circulatie;

amplasarea zonelor de intoarcere, a rampelor de trecere si acces, precum si a zonelor de umbrire si influenta71.

1.1. Organizarea terenului cu pante peste 5 % destinat plantatiilor viticole

Terenurile in panta ridica cele mai complexe probleme de rezolvat, deoarece in aceste conditii organizarea terenului si principiile pentru combaterea eroziunii trebuie sa fie in stransa corelatie.

1.1.1. Dimensionarea unitatilor teritoriale si de lucru

Unitatile teritoriale in plantatiile viticole sunt: masivul, trupul, parcela.

Organizarea teritoriului cu plantatiile viticole are in vedere dimensionarea parcelelor si a tarlalelor care sa asigure conditii optime de lucru cu efort minim de munca, consum minim de combustibil si cheltuieli minime de productie, iar pe de alta parte ponderea cat mai redusa a suprafetelor ocupate cu zone tehnologice si un numar cat mai mic de treceri cu tractorul pe acelasi rand pentru a se tasa cat mai putin terenul .

1.1.1.1. Dimensionarea parcelelor

Parcela viticola - unitatea cea mai mica de lucru cu mijloace mecanizate si manuale care, se delimiteaza perpendicular pe directia randurilor de poteci (alei).

Lungimea randurilor unei parcele este practic determinata de rezistenta sarmelor de sustinere a vitei de vie si de posibilitatile de intindere a acestora. Latimea normala a parcelei (pe directia randurilor) este de 100 m in care suprafata ocupata de alei este de 3 % (daca aleea este lata de 3 m).

Daca se micsoreaza latimea parcelei la 80 m, suprafata ocupata cu alei creste la 3,75 % iar la 75 m creste la 4 %. Pe langa aceasta, numarul bulamacilor de ancorare, inclusiv ancorele din sarma, cresc fata de randurile de 100 m cu 25 % in cazul reducerii latimii parcelei la 80 m, si cu 33 % la o inaltime de 75 m. Cu acelasi procent creste si ponderea ocupata cu alei. Daca se mareste latimea parcelei la 120 m sau 140 m, numarul bulamacilor de ancorare se reduc cu 17 % si respectiv 29 %, insa sarmele spalierului sunt suprasolicitate. In ceea ce priveste lungimea parcelei (deal-vale) consumurile de munca si costurile la unele lucrari cresc proportional cu lungimea daca terenul este terasat. Pentru calculul distantei parcurse, latimea parcelei s-a luat de 50, 100 si 150 m, iar lungimea parcelei (deal-vale) de la 100 m la 500 m.

Distanta parcursa dus-intors are o singura incarcatura pe teren terasat (tabel 9).

Tabel 9. Distanta parcursa dus-intors cu o singura incarcatura pe teren terasat (in metri).

Un parcurs pentru o latime si o lungime data a parcelei este acelasi indiferent de incarcatura.

Pentru struguri de masa s-a luat o productie de 12 000 kg/ha la un drum se transporta in medie de 2 ladite a 8,4 kg, adica 16,8 kg. Numarul de transporturi la hectar este de 714,3 (12 000kg/16,8 kg) sau rotunjit 750. Distanta parcursa total este data in tabelul 10.

Tabel 10. Distanta parcursa pentru scoaterea la drum a recoltei de 12 000 kg/ha struguri de masa pe teren terasat (in metri).

Viteza de deplasare in medie cu incarcatura si fara incarcatura a unei persoane s-a considerat a fi de 3 800 m/ora. Timpul necesar la hectar pentru transport a recoltei este dat in tabelul 11.

Tabel 11. Timpul necesar pentru scoaterea la drum a recoltei de 12 000 kg/ha struguri de masa pe teren terasat (in ore).

Facand aceleasi calcule si pentru scosul recoltei de struguri pentru vin cu ajutorul a doi muncitori cu un cos cu capacitatea de 40 kg, la o productie de 8 000 kg/ha, a rezultat urmatorul consum de timp si cheltuieli pentru retributie (tabel 12).

Tabel 12. Timpul necesar pentru scoaterea la drum a recoltei de 8 000 kg/ha struguri pentru vin pe teren terasat (ore).

Din datele rezultate se constata ca consumurile de munca sunt direct proportionale cu lungimea si cu latimea parcelei. Asupra latimii parcelei s-a convenit ca este de cca. 100 m, care corespunde din punct de vedere tehnic, in special.

In ce priveste lungimea parcelei pe terenurile terasate se poate constata ca la fiecare marire a distantei cu 100 m numai la cules, la strugurii de masa, cheltuielile cresc cu 207 lei/ha, iar consumul de munca creste cu cca. 19 ore/ha, iar la strugurii de vin cheltuielile cresc cu 122 lei si consumul de munca creste cu cca. 11 ore/ha.

Daca se ia in considerare si scosul coardelor la drum la o productie de 3 000 kg/ha si cu posibilitati de a transporta 15 kg la un transport, revin 200 transporturi la hectar (tabel 13, 14).

Tabel 13. Distanta parcursa pentru scoaterea la drum a 3 000 kg/ha coarde de vita pe teren terasat (in metri).

Tabel 14. Timpul necesar pentru scoaterea la drum a 3 000 kg/ha coarde de vita pe teren terasat (ore).

Din punct de vedere economic lungimea parcelelor (deal-vale) pe terase se recomanda sa fie intre 100-200 m insa din punct de vedere al terenurilor ocupate cu drumuri, ordinul 135/1979 al MAA nu admite mai mult de 0,8 - 1 %, procent care revine la o lungime minima a parcelei de 350 - 400 m (la o latime a drumului de categoria a III-a de 3,5 m).

1.1.1.2. Dimensionarea tarlalelor

Tarlaua este unitatea de lucru in care lucrarile de intretinere a plantatiei se executa cu mijloace mecanizate, cu mijloace cu tractiune animala si manuala, cu o lungime (pe directia curbelor de nivel) care sa asigure un randament maxim si cheltuieli minime pe unitatea de suprafata. Tarlaua se incadreaza in limitele a doua zone de intoarcere la capatul randurilor, de 6 m fiecare, iar pe directia curbelor de nivel de limite obligate si drumuri de exploatare de legatura. Tarlalele pot avea intre 2 si 10 parcele si chiar mai multe in functie de orografia terenului.

Lucrarile care s-au avut in vedere pentru determinarea lungimii tarlalelor sunt acele la care consumurile de munca, de combustibil si cheltuielile la hectar variaza in functie de lungimea tarlalei respective.

Influenta consumurilor s-a analizat in trei conditii de panta: sub 12 %, intre 12 - 18 % si peste 18 % pana la 24 %.

In toate cazurile de panta s-a avut in vedere o singura distanta intre randuri (2 m), iar sustinerea vitei de vie este pe spalier (tabel 15).

Tabel 15. Lungimea optima a tarlalei la plantatiile de vita de vie, pe diferite grupe de pante.

Din tabelul sintetic de mai sus se desprind urmatoarele concluzii:

la toate grupele de pante de teren se desprinde un interval cu tarlale scurte 100 - 200 m care au indicatori de cheltuieli (consum de munca si de combustibil) si procentul ocupat cu zone tehnologice, foarte ridicati, iar numarul de treceri pe acelasi rand practic sunt aceleasi ca si la celelalte dimensiuni;

se poate considera ca lungimile de tarlale de 100 - 200 m nu pot fi recomandate. Aceste dimensiuni pot fi acceptate numai in cazul unor limite obligate;

lungimile tarlalelor intre 250 - 450 m au valori mai mici a indicatorilor fata de 100 - 200 m. Astfel, la panta sub 12 % cheltuielile scad cu 64 - 60 lei/ha consumul de munca cu 3,3 - 1,3 ore/ha si consumul de combustibil cu 9,1 - 2,9 l/ha. In acelasi timp se reduce substantial ponderea suprafetei ocupate cu zone tehnologice cu 6 - 2,8 %. Aceste lungimi de tarla cu toate ca asigura o economie mare fata de 100 - 200 m totusi nu reprezinta consumurile minime. Totusi lungimile de tarla de 250 - 450 m sunt acceptabile;

lungimea tarlalei cu indicatorii cei mai favorabili este cuprinsa intre 500 - 1 000 m, cu toate ca diferentele sunt destul de mici fata de lungimea 250 - 450 m. Avand si un procent mai redus de zone tehnologice, lungimea de 500 - 1 000 m se poate considera optima;

peste 1 000 m indicatorii de consum incep sa creasca. Singurul indicator care se mentine favorabil este cel al ponderii ocupate cu zone tehnologice. Pe langa aceasta, lungimea peste 1 000 m produce perturbatii in aprovizionarea masinilor de stropit care nu pot efectua lucrarea pe lungimea totala a randului in perioada de maxim consum de solutie.

Pentru un randament sporit al masinilor si tractoarelor este necesar ca in interiorul unei tarlale sa existe un numar par de intervale intre randurile de vite (sau terase) pe care sa se planteze in limita posibilitatilor un numar par de randuri, astfel ca sa se poata stropi complet la o trecere doua parti de la doua randuri alaturate de vita.

Nu trebuie uitat faptul ca pe versanti tractoarelor incep lucrarile din aval catre amonte.

Aceste conditii sunt impuse de lungimile optime de lucru, de panta terenului de tipul de amenajarea antierozionala, care determina si latimea unei tarlale. In conditiile terenurilor din tara noastra aceasta latime poate varia intre 200 - 500 m si in situatii mai putin avantajoase, poate fi 100 sau 80 m.

Sistemul de sustinere a plantatiilor isi exercita influenta in special asupra marimii parcelei cat si asupra metodelor si directiei de lucru in parcela.

Daca plantatia se proiecteaza a fi sustinuta pe araci, atunci marimea parcelei nu are importanta, deoarece circulatia se poate face in toate sensurile pe cuprinsul acesteia. La marimea ei contribuie distanta ce se lasa intre caile de circulatie (drumuri, poteci) fata de zonele de depozitare. Dimensiunile recomandate sunt intre 100 - 200 m.

In situatia in care plantatia este prevazuta a fi sustinuta pe spalier, in afara de limitele impuse de panta terenului si alte limite obligate, forma si dimensiunile parcelei este conditionata si de forma si modul de dispunere al spalierului precum si limitele obligate .

In functie de gradul de fragmentare a terenului, datorita acestor limite, tarlalele pot avea suprafetele mai mari sau mai mici si forme diferite impuse.

Solutiile privind combaterea eroziunii solului trebuie corelate cu solutiile de parcelarea terenului si lucrarile de agrotehnica solului si butucului, adecvat cadrului ce se creeaza prin organizarea in ansamblu a teritoriului plantatiilor. Aceste solutii depind mult de panta terenului, care influenteaza indeosebi asupra eroziunii solului si presupune masuri diferentiate.

In functie de inclinarea versantilor, toate aceste masuri se amplaseaza la dierite distante, ceea ce impune si unitatilor teritoriale anumite dimensiuni, forme si orientari fata de situatia versantilor.

Intre altitudinea unitatilor teritoriale si numarul elementelor din cuprinsul lor si lucrari, trebuie sa existe o stransa corelatie in sensul de a se cuprinde un numar plan de platforme si randuri de vie pentru a usura si mari randamentul lucrarilor de mecanizare (tabel 16).

Panta versantilor reprezinta cel mai important factor care impune atat dimensiunile cat si formele unitatilor teritoriale (fig. 17).

Fig. 17. Amplasarea, forma si marimea parcelelor de vita de vie, in diferite conditii de panta.

Tabel 16. Forma unitatilor teritoriale in functie de dimensiunile acestora si panta terenului.

Din analiza datelor inscrise in tabelul 16 si figura 17 se constata ca, cu cat panta terenului creste, intervin si lucrari mai radicale de combatere a eroziunii, fragmentarea terenului se accentueaza, fapt care determina si scaderea suprafetei unitatilor teritoriale si de lucru, iar forma lor se modifica.

1.1.2. Amplasarea unitatilor teritoriale si de lucru

In scopul de a raspunde cerintelor privind introducerea lucrarilor pe cale mecanizata si aplicarea unor lucrari de combatere a eroziunii solului, este necesar ca in special laturile lungi ale tarlalelor situate paralel pe curbele de nivel, sa fie paralele intre ele, asigurandu-se pe cat posibil paralelismul lor si a drumurile de acces ce se amplaseaza pe versanti. De asemenea, in acelasi scop, este necesar ca tarlalele sa aiba forme cat mai regulate.

Amplasarea parcelelor trebuie sa urmareasca o amplasare cat mai judicioasa tinandu-se seama de urmatorii factori:

solul - dat fiind faptul ca in cadrul unei parcele de vita de vie trebuie sa fie cultivat un singur soi sau cel mult doua, care se aseamana in ceea ce priveste cerintele biologice, epoca de coacere, insusirile de valorificare etc., se impune ca pe cat posibil in interiorul ei sa existe acelasi tip de sol. In caz contrar se ajunge la neuniformizarea productiei si la utilizarea unei agrotehnici diferentiate;

expozitia versantilor - din aceleasi considerente enuntate la sol, parcelele trebuie sa fie uniform expuse la soare. Pentru aceasta este indicat ca limitele lor sa imbrace formatiunea de relief cu aceeasi expozitie care, in general, este cuprinsa intre limitele de schimbare a pantei. Daca este posibil ca prin amplasare sa se poata asigura o buna insorire a randurilor de vie. Aceasta trebuie sa constituie un factor important in amplasarea parcelelor. Pentru a avea asigurata o buna insorire, randurile trebuie sa fie orientate pe directia nord-sud;

panta terenului - delimitand zonele care cuprind aceeasi grupa de panta, rezulta cartograma pantelor care ajuta foarte mult, atat la stabilirea dimensiunilor parcelelor cat si la amplasarea lor. La amplasarea parcelelor trebuie tinut seama ca pe terenurile care depasesc panta de 5 %, latura corespunzatoare directiei randurilor de vie sa fie orientata in mod obligatoriu paralel pe curbele de nivel. Este indicat ca in interiorul unei parcele sa fie cuprinsa aceeasi grupa de panta. In acest caz, limitele amonte-aval ale parcelelor se vor sprijini pe limitele de schimbare a valorii grupelor de pante. Cuprinderea a doua grupe de pante este permisa numai in cazul in care versantul are o lungime mai mica de 100 m si unde prin delimitarea tuturor grupelor de panta, ar fragmenta prea mult terenul, ceea ce ar determina parcele prea inguste;

limitele obligate - versantii sunt brazdati sau uneori chiar intrerupti de o serie de limite obligate cum sunt: ogase, ravene, depresiuni, drumuri pricipale, perdele de protectie, canale de evacuare a apelor, debusee etc. La amplasarea parcelelor pe versanti, este indicat sa se tina seama de existenta limitelor obligate, pornindu-se cu amplasarea de la acestea catre extremitatile terenului, deoarece uneori s-ar putea ca sa rezulte parcele cu dimensiuni mult prea mici sau de forma necorespunzatoare, cum este forma de triunghi. De cele mai multe ori forma de triunghi poate sa apara in cazul versantilor unde au fost prevazute drumuri in serpentina. In aceasta situatie parcelele se amplaseaza incepand de la drum catre hotarele trupuri, pentru a evita forma triunghiulara;

amplasarea tarlalelor - formate dintr-o grupare de mai multe parcele, numarul lor variind in functie de relief, lungimea versantului etc., conditiile de amplasare sunt in general asemanatoare ca si la parcele, existand mici diferentieri create de marimea suprafetei;

amplasarea tarlalelor in functie de expozitia versantului.- ca si in cazul parcelei, in scopul obtinerii unei recolte uniforme este necesar ca la amplasarea tarlalelor sa se urmareasca a se asigura aceeasi expozitie pe toate suprafetele unei tarlale, fiind admise mici abateri, in special in cazul tarlalelor care au lungimi mari. Este recomandabil ca limitele tarlalelor sa se sprijine pe zonele de schimbare a expozitiei versantului;

amplasarea tarlalelor fata de panta terenului - pe baza cartogramei pantelor, tarlalele se pot amplasa de asa maniera, incat laturile amonte-aval sa se sprijine pe limitele unui singur tip de lucrari de amenajare antierozionala si totodata asigura posibilitatea efectuarii lucrarilor de intetinere, in bune conditii si in mod diferentiat, in functie de suprafata fiecarei tarlale;

amplasarea tarlalelor fata de centrele de productie, localitate si caile principale de acces - la amplasarea tarlalelor este foarte indicat sa se asigure cele mai bune legaturi intre ele si caile de acces ce leaga de centrul de productie, localitate si celelalte drumuri de interes judetean;

amplasarea tarlalelor in functie de lucrarile de combatere a eroziunii solului de interes general - pe terenurile in panta in mod obligatoriu, latura lunga a unei tarlale (cea corespunzatoare cu directia randurilor) trebuie sa fie amplasata paralel cu curbele de nivel. Dat fiind ca pe vesranti se proiecteaza un complex de lucrari antierozionale, este necesar ca la amplasarea tarlalelor sa se tina seama de pozitia acestor lucrari in sensul de a se respecta pe cat posibil un paralelism intre aceste lucrari si laturile tarlalelor. Se precizeaza ca pentru a asigura o circulatie normala a masinilor in zonele de racordare la curba, unghiul pe care trebuie sa-l faca intre ele diferitele elemente din interiorul tarlalei (randurile de vie), nu trebuie sa fie mai mic de 150 de grade. Acest lucru impune ca si celelalte lucrari de amenajare sa respecte acest principiu, in special reteaua de drumuri. In cazul unor lucrari ce traverseaza versantii pe directia deal-vale cum sunt debuseele, este indicat ca acestea sa constituie limite de tarla cand sunt dimensionate cu sectiuni trapezoidale, care nu permit o traversare de catre masinile agricole, iar cele ce au sectiuni albiate si pot fi trecute cu tractoarele, sa fie cuprinse in interiorul tarlalei, dupa caz ele constituind uneori limite de parcele;

amplasarea tarlalelor in functie de asigurarea conditiilor optime de mecanizare a lucrarilor de intretinere - tarlaua fiind unitatea in care majoritatea lucrarilor trebuie sa se execute cu mijloace mecanizate, la amplasare se va avea in vedere ca suprafata acesteia sa fie cat mai uniforma, terenul cat mai putin denivelat, care sa permita o continuitate in deplasarea sau trecerea masinilor cu agregatele lor, de la un punct la celalalt al tarlalei pana la zonele de intoarcere, pe limite obligate naturale sau artificiale.

1.1.3. Stabilirea si amplasarea retelei de circulatie

Dupa functia pe care o indeplinesc drumurile in plantatiile viticole situate in panta, acestea pot fi:

drumuri pincipale cu o latime de 5-6 m, drumuri secundare cu o latime de 3 - 4 m si poteci de 2 m latime.

Reteaua de drumuri trebuie sa asigure legaturi bune la toate tarlalele si parcelele, taberele de lucru, centrele de productie, sursele de aprovizionare cu apa etc., iar deplasarea masinilor si utilajelor sa se efectueze in conditii optime.

Alegerea traseului drumurilor este o problema foarte importanta urmarind si buna accesibilitate respectiv practibilitate, cu investitii cat mai mici.

In scopul asigurarii dezideratelor de mai sus aratate, in special pentru drumurile principale, este necesar sa se intocmeasca mai multe variante de traseu a acestora, insotite de calcule economice, iar prin compararea tehnico-economica a variantelor analizate, sa se poata alege varianta de traseu optima.

Calculele economice privind traseul optim, densitatea drumurilor si metodele de consolidare, trebuie sa tina seama de traficul de perspectiva si asigurarea unor distante minim intre obiectivele mai importante.

Traficul de perspectiva reprezinta traficul necesar productiei in viitor la care se adauga un coeficient de siguranta de 25 % si se exprima prin numarul de vehicule ce trec printr-o sectiune de drumuri in curs de o zi sau in cursul unei ore de varf, intr-un sezon de durata de minimum 30 zile pe an.

Formula de calcul a traficului brut pe zi este:

T_bz = M_i + [15]

unde:

T_bz - traficul brut/zi;

M_i - masa incarcaturilor transportate intr-o zi din perioada de sezon;

C_it - capacitatea de incarcare a unui mijloc de transport (tone);

G_pr - greutatea proprie a mijlocului de transport (tone).

Pentru acest calcul se are in vedere intreaga productie de perspectiva, cantitatea de ingrasaminte, de solutie pentru stropit etc., ce trebuie transportata pe drumuri, precum si durata traficului sezonier.

De asemenea, pe baza vitezei de deplasare si a traficului se stabileste latimea carosabila a drumurilor, precum si tipul de consolidare pentru fiecare drum in parte, materiale care se vor folosi (balast, pamant, nisip, piatra, macadam simplu sau protejat, asfalt etc.).

Amplasarea drumurilor si potecilor in conditiile terenului in panta se face tinand seama de:

amplasarea tarlalelor si parcelelor;

panta terenului;

solul si rezindenta acestuia;

drumuri existente si alte elemente din teren ce pot fi folosite;

lucrari care se proiecteaza pentru combaterea eroziunii solului;

necesitatea asigurarii legaturilor optime cu satele, centrele de productie, soselele nationale, judetene etc.

Intre reteaua de circulatie si tarlale sau parcele exista relatii stranse, drumurile si potecile constituind in majoritatea cazurilor limite de hotar a acestor unitati.

Drumurile principale delimiteaza in general tarlale si in unele cazuri chiar trupurile.

Drumurile secundare delimiteaza intotdeauna tarlalele pe laturile lor lungi si in unele cazuri parcelele pe laturile lor scurte.

Potecile delimiteaza intotdeauna parcelele pe laturile amplasate cu directia amonte-aval.

Dat fiind aceasta legatura, la fixarea traseelor drumurilor si a potecilor, trebuie respectate regulile comune ce se impun in aceasta faza de lucru, in care se executa simultan, atat solutiile privind reteaua de circulatie cat si cele ale parcelarii terenului.

Panta terenului determina distantele dintre drumurile de pe versant, latimea si caracterul acestora.

Pentru a le proteja contra eroziunii, de regula drumurile se amplaseaza paralel cu curbele de nivel.

In majoritatea cazurilor, aceste drumuri au rolul de drumuri secundare. Spre deosebire de acestea, in cazul versantilor inalti, drumurile principale se amplaseaza pe directia amonte-aval, asigurand astfel posibilitatea prelucrarii productiei la un numar mare de tarlale.

Pentru a evita eroziunea acestor drumuri este indicat ca ele sa fie trasate in serpentina, in asa fel incat fiecare tronson sa nu depaseasca panta de 10 %. Aceasta este limita maxima admisa, in zone deosebit de dificile, pentru a se putea realiza o panta longitudinala mai mica pe traseul lor.

In functie de panta terenului, drumurile ce se amplaseaza dupa curbele de nivel, sunt situate la distante diferite:

pe pante cuprinse intre 5 - 10 % ele se amplaseaza la 500 - 300 m;

pe pante de 10 - 20 % drumurile se amplaseaza la 300 - 100 m;

pe pante de 20 - 30 % distanta intre drumuri este de 150 - 100 m;

pe pantele ce depasesc 30 % ele se amplaseaza chiar la 80 m.

In anumite situatii drumurile se amplaseaza la limita de separare a versantilor si pe cumpana apelor.

Atunci cand versantul are o creasta ingusta si se termina la o extremitate printr-un bot de deal, pe cumpana acestuia este necesar sa se amenajeze o platforma de intoarcere cu o latime de cel putin 6 m.

Distanta intre drumurile ce fac legatura intre partea amonte cu cea din aval a vesrantilor, in unele cazuri corespund cu limita tarlalelor, cand se amplaseaza la capatul acestora.

Potecile se amplaseaza pe linia de cea mai mare panta si au latimea de 2 m. Distanta intre ele este in medie de 100 m, ceea ce corespunde cu latimea parcelelor.

Potecile nu se recomanda a se amplasa una in prelungirea alteia, ci cu mici devieri de 1 - 1,5 m, una fata de alta, pentru a se evita transformarea lor in zone de concentrare a apelor de pe versant.

In constructia drumurilor, in general pentru executarea de terasamente, se recomanda o amanuntita analiza a solului si rocii pe care acesta s-a format, deoarece lipsa acestor studii pot aduce daune unitatilor.

Terenul pe care se traseaza drumurile trebuie sa fie rezistent si stabil. In acest scop, se recomanda sa se evite zonele cu alunecari de teren, reprezentate de solurile formate pe argile sau marne, cu izvoare la zi.

Pe terenurile unde au mai existat plantatii, de regula se gasesc o serie de drumuri, a caror trasee in mare parte nu corespund unui mod de exploatare rationala, in ceea ce priveste latimea si amplasarea. Cu toate acestea, unele dintre ele, sau anumite tronsoane ale acestora se pot folosi, daca se intervine cu mici amenajari si se racordeaza la reteaua nou proiectata.

Adesea, pe teren se intalnesc talazuri bine consolidate amplasate pe curbele de nivel cu platforme ce corespund dimensiunilor necesare noilor drumuri. Este recomandat ca in limita posibilitatilor acestea sa fie utilizate la amplasarea noilor drumuri. In acest fel, se pot realiza o serie de economiii la investitiile ce se fac cu amplasarea si construirea retelei de circulatie.

Datorita faptului ca pe langa evitarea eroziunii urmarim si asigurarea unor conditii optime de mecanizare, se impune ca intre drumurile ce urmaresc traseul curbelor de nivel, sa existe in limita posibilitatilor, un paralelism cu aceste lucrari si in special cu canalele, benzi inierbate.

Se recomanda ca drumurile sa urmareasca traseele acestor lucrari, pentru a nu da nastere unor clinuri in parcele.

Drumurile in serpentina si potecile care se amplaseaza pe directia amonte-aval, trebuie sa urmareasca, de asemenea, traseul lucrarilor de combatere a eroziunii (debuseele sau santurile de evacuare), cu scopul de a evacua surplusul de apa.

Daca pe un versant exista debusee naturale care se pastreaza si pe viitor in noua forma de organizare a teritoriului, este indicat ca amplasamentul lor sa corespunda cu cel al unei poteci in cazul in care debuseul are o sectiune albiata si este posibila traversarea lui cu atelajele de lucru.

O retea de circulatie rational amplasata asigura rapiditatea transportului produselor perisabile, o reducere substantiala a cheltuielilor de transport si a pretului de cost a produselor.

In conditiile terenurilor in panta, nu se poate asigura intotdeauna o amplasare care sa permita scurtarea distantelor de transport. Este totusi necesar ca sa se aiba in vedere in permanenta aceasta conditie, folosindu-se fiecare posibilitate oferita fie de teren, fie de solutia tehnica ce se adopta.

Zonele de intoarcere, in cazul terenurilor in panta, se amplaseaza pe linia de cea mai mare panta. Ele delimiteaza tarlalele pe laturile situate din deal in vale, si permit tractoarelor o manevra mai usoara de intoarcere in vecinatatea unor limite obligate ca: drumuri terasate, garduri vii, ravene, orase, santuri etc. Latimea zonelor de intoarcere este determinata de tipul tractoarelor si masinilor folosite. In general, cea mai corespunzatoare latime este considerata cea de 6 m, care permite manevrarea cu usurinta chiar si a tractoarelor cu gabarite mai mari.

De-a lungul versantilor, in functie de accidentarea terenului, zonele de intoarcere se amplaseaza pana la 100 m si trebuie sa corespunda cu lungimea unei tarlale.

Rampele de acces se amplaseaza pe terenurile neterasate pentru trecerea masinilor si agregatelor dintr-o parcela la un drum sau invers. Ele se amplaseaza la o distanta de 20 - 30 m una de alta, acesta lasandu-se in functie de latimea parcelei pe directia amonte-aval.

Rampele de acces se construiesc prin reducerea inclinarii taluzelor canalelor sau a teraselor la valori 1/3 - 1/4, luandu-se totodata si masuri de consolidare corespunzatoare.

In cazul terenurilor terasate, o rampa de trecere poate fi folosita si cu scopul de racordare a platformelor, teraselor intre ele dand posibilitatea trecerii cu masinile agricole de pe platforma unei terase pe un drum si in continuare pe platforma terasei vecine.

Zonele de umbrire si de influenta se creeaza, in special, langa perdelele si plantatiile de protectie sau langa drumurile principale. Latimea acestora variaza in functie de orientarea fata de punctele cardinale si de speciile componente ale perdelei. Astfel, catre sud, partilor celor mai insorite in tot timpul zilei, din zona de umbrire, li se da o latime de 3 m, iar in partea de nord o latime de 6 m, datorita faptului ca aici perdelele lasa umbra mai mare si pe o perioada mai indelungata din zi.

Uneori, zonele de umbrire se confunda cu zonele de intoarcere a agreagtelor sau cu drumurile de exploatare (in special, pe terenurile in panta usoara).

Zonele de umbrire si de intoarcere se pot folosi si ca drumuri de exploatare, in cazul cand panta nu depaseste 10 % pe axul longitudinal, pentru ca prin circulatia mijloacelor de transport sau de lucru sa nu se favorizeze declansarea fenomenului de eroziune.

1.2. Organizarea terenului cu panta pana la 5 % destinat plantatiilor viticole

In general, pe astfel de terenuri, in ultima vreme, se urmareste infiintarea de plantatii care sa asigure productiile foarte mari. Asemenea productii se pot obtine pe seama fertilitatii ridicate a solului si prin asigurarea unor conditii corespunzatoare, posibilitatiii de irigare si executare in timp util a lucrarilor.

Aceste plantatii, acolo unde au conditii climatice deosebite care permit ca vita sa nu se ingroape peste iarna, sunt conduse cu port inalt si denumite plantatii intensive.

O a doua categorie de plantatii ce se pot infiinta pe astfel de terenuri sunt cele cu ajutorul carora se valorifica terenurile nisipoase.

Urmarind aceeasi inlantuire a problemelor ca si in cazul organizarii terenului in panta, in cele ce urmeaza, vom descrie lucrarile ce se efectueaza in conditiile terenurilor plane sau usor inclinate.

1.2.1. Stabilirea formei, dimensionarea si amplasarea tarlalelor si a parcelelor

Forma si dimensiunea tarlalelor si parcelelor este conditionata ca si in cazul terenurilor in panta de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

forma trupului si limitele obligate;

gradul de mecanizare preconizat;

masurile de combatere a eroziunii eoliene;

lucrarile de irigatie si metodele preconizate;

sistemul de sustinere a plantatiei.

Forma trupului si limitele obligate impun configuratia tarlalelor si parcelelor intr-un mod mai accentuat in situatia terenurilor plane sau usor inclinate.

Daca trupul are un perimetru neregulat datorita limitelor obligate in care este incadrat, o parte din tarlale si chiar parcele vor imprumuta aceste forme. In aceasta situatie, se pot intalni trupuri de forma triunghiulara, in care majoritatea tarlalelor vor fi trapezoidale si eventual una va avea forma triunghiulara. Parcelele limitrofe cu hotarul tarlalei in acest caz pot avea forme de trapez.

Chiar si in tarlaua de forma triunghiulara parcelele pot avea forme trapezoidale.

Trupurile de forma rombica impun atat tarlalelor cat si parcelelor forma rombica, pe toata suprafata.

Trupurile de forma trapezoidala dau tarlalelor forma dreptunghiulara si trapezoidala. In acest caz parcelele situate pe latura inclinata pot avea forme trapezoidale, iar celelalte, dupa caz, forma de dreptunghi sau patrat.

Trupurile mari faciliteaza proiectarea unor parcele si tarlale de dimensiuni mari cu conditii optime din punct de vedere organizatoric in ceea ce priveste folosirea mijloacelor mecanice de lucru.

Gradul de mecanizare preconizat. Pe terenurile plane sau usor inclinate, se pot asigura conditii de mecanizare maxima atat pentru efectuarea lucrarilor in vie cat si pentru transport, cu obligatia sa se asigure forme regulate si dimensiuni corespunzatoare tarlalelor si parcelelor.

Daca pe ternurile in panta sunt conditii mai grele pentru folosirea mijloacelor mecanice, pe terenurile plane si usor inclinate posibilitatile de lucru depind de amplasarea si impartirea rationala a trupului in tarlale si parcele.

Din acest punct de vedere, lungimea optima a tarlalelor este de 1 000 m, la care atat pierderile de carburanti, lubrifianti, cat si cele de timp, cu ocazia intoarcerilor in gol, sunt minime. Pe astfel de terenuri se recomanda ca latura tarlalei situata perpendicular pe directia randurilor, sa fie de 500 m. Aceste dimensiuni sunt date, pe de o parte de necesitatea asigurarii unei exploatari rationale a tarlalei si a efectuarii comode a unor transporturi, iar pe de alta parte de marimea trupului si realizarea unei impartiri rationale.

Latimea tarlalei poate avea si mai putin de 500 m, atunci cand la aceasta obliga configuratia terenului. In aceasta situatie, latura parcelei corespunzatoare cu latura tarlalei, va avea aceleasi dimensiuni.

Asigurarea dimensiunilor optime tarlalelor si parcelelor atrage dupa sine si realizarea unor indici superiori in exploatarea parcului de masini si tractoare.

O concluzie esentiala pentru asigurarea unui grad cat mai ridicat de mecanizare este aceea de a asigura un paralelism perfect intre laturile lungi ale tarlalelor. De asemenea, este deosebit de important ca atat randurile de vii cat si unele lucrari hidrotehnice sau de combatere a eroziunii eoliene sa fie dispuse paralel cu laturile tarlalelor.

Masurile de combatere a eroziunii eoliene. In zonele cu nisipuri unde se declanseaza eroziunea eoliana, principala masura de combatere a acesteia este infiintarea perdelelor de protectie.

In consecinta, perdelele influenteaza asupra dimensiunilor tarlalelor si parcelelor in functie de distantele ce trebuie lasate intre perdele, pentru ca acestea sa fie eficace.

Din cercetarile facute pe teren rezulta ca distanta intre perdelele principale de protectie trebuie sa fie maximum 300 m si minimum 200 m. La distantele mai mici sau mai mari, eficacitatea lor se diminueaza.

Pentru a nu stanjeni mecanizarea lucrarilor, intre perdelele secundare se recomanda sa se lase distanta de 800 - 1 000 m.

Rezulta ca in functie de conditiile impuse de combaterea eroziunii eoliene, marimea tarlalelor, pe nisipuri variaza ca suprafata intre 16-30 ha, in cazul respectarii dimensiunilor optime, iar parcelele in situatia sustinerii pe spalier, vor avea suprafete cuprinse intre 2 - 3 ha.

Metodele si lucrarile de irigatii preconizate influenteaza asupra formei si dimensionarii unitatilor teritoriale si de lucru in masura in care metodele si lucrarile stabilite pentru irigarea plantatiilor de vii impun trasee care difera fata de distantele preconizate, prin procedeele obisnuite de parcelare a terenului din plantatii care urmeaza traseul celorlalte lucrari de organizare si amenajare a teritoriului (drumuri, debusee, alei, poteci, zone de intoarcere etc.) fara sa influenteze asupra formei si marimii acestora, in ipoteza folosirii metodei de udare prin conducte ingropate, de joasa sau inalta presiune.

In situatia folosirii metodei de udare prin scurgere la suprafata (brazde, rigole), dimesniunile tarlalelor sunt influentate de lungimea acestora sau de multiplul lungimii care se adopta brazdelor de udare (max. 200 m, in conditiile solurilor cu textura medie).

Sistemul de sustinere al plantatiei, influenteaza in mod special dimensionarea parcelelor. Daca plantatia ce se infiinteaza se preconizeaza a fi sustinuta pe araci, problema stabilirii dimensiunilor parcelei nu este dificila, deoarece accesul se poate face prin orice punct si circulatia este inlesnita in orice directie.

In situatia sustinerii plantatiilor pe spalier, dimensiunile parcelelor sunt limitate, in special pentru plantatiile conduse cu port inalt. Astfel, laturilor paralele cu directia randurilor, li se vor stabili dimensiuni de 100-150 m lungime, la care sarmele spalierului pot suporta tensiunea dezvoltata de greutatea vitei si a rodului.

In directia opusa sensului de lucru, parcelele se vor dimensiona corespunzator distantei cerute de amplasarea drumurilor de exploatare.

Amplasarea tarlalelor si parcelelor in conditiile plane, sau usor inclinate este legata de o serie de factori dintre care cei mai importanti sunt: expozitia, masurile pentru combaterea eroziunii eoliene, distanta dintre plantatie si centrele de productie, sosele principale, centrele populate, lucrarile de irigatie etc.

Unul dintre factorii principali de care se tine seama in amplasarea tarlalelor si parcelelor pe terenurile plane sau usor inclinate, este asigurarea unei expozitii corespunzatoare a randurilor de vie, fata de soare.

Aceasta necesitate este cu atat mai mare cu cat in zonele cu terenuri plane sau usor inclinate se recomanda cultivarea soiurilor pentru struguri de masa, la care si coacerea deplina sunt elemente esentiale cerute de comercializarea lor. Se impune ca randurile de vie sa fie orientate pe directia nord-sud. In aceasta situatie, tarlalele se amplaseaza cu lanturile lungi (corespunzatoare directiei randurilor) pe aceeasi directie (nord-sud).

In acelasi scop parcelele se amplaseaza cu latura scurta pe directia nord-sud, dand astfel si randurilor de vie orientarea care corespunde la o mai buna insolatie.

In zonele nisipoase, factorul determinant in amplasarea parcelelor si tarlalelor il constituie masurile pentru combaterea eroziunii eoliene. Regula generala impusa in aceste condtii este ca perdelele principale sa fie amplasate perpendicular pe directia vantului dominant iar perdelele secundare se amplaseaza perpendicular pe directia celor principale.

Pentru a facilita prezentarea problemei de amplasare a unitatilor teritoriale in aceste zone, mentionam ca laturile lungi ale tarlalelor corespund cu limita si directia perdelelor de productie secundare. In cazul parcelelor, corespondenta este inversa, adica laturile scurte sprijina perdelele principale, iar cele lungi sunt paralele cu perdelele secundare.

In conditiile executarii lucrarilor de irigatie in plantatiile viticole, asigurarea unei amplasari judicioase a tarlalelor si parcelelor este strans legata de respectarea reciproca a cerintelor tehnice impuse de aceste lucrari.

Pentru a se asigura mecanizarea lucrarilor si o buna functionalitate a sistemului de irigatie, este necesar ca elementele de organizare a terenului sa se racordeze perfect cu cele ale lucrarilor de irigatie si invers. Astfel, se impune ca laturile tarlalelor si parcelelor sa fie paralele cu elementele retelei de irigatie, mai ales in cazul irigarii prin brazde.

1.2.2. Stabilirea si amplasarea retelei de circulatie

In conditiile terenurilor plane si usor inclinate reteaua de circulatie este formata din drumuri principale, drumuri secundare si alei.

Dimensionarea drumurilor in functie de importanta lor variaza astfel: drumuri principale 8-6 m, drumuri secundare 6 - 4 m, alei 3 m.

Amplasarea acestor elemente se face respectand aceleasi conditii, ca si la amplasarea unitatilor teriroriale si de lucru (tarlale, parcele). Stiind ca drumurile pricipale delimiteaza si deservesc in special trupurile, drumurile secundare tarlalele, iar aleele, parcelele de vie.

Pentru asigurarea unei practicabilitati corespunzatoare a drumurilor este necesar sa se stabileasca care din acestea trebuie consolidate corespunzator in raport cu gradul de solicitare. In acest scop, se efectueaza calculul traficului brut.

1.3. Amenajarea terenului

La infiintarea noilor plantatii viticole, parcelarea si amenajarea terenului trebuie sa asigure conditii pentru folosirea complexa a tractoarelor si masinilor.

Pe terenurile cu pante pana la 4 % nu sunt necesare lucrari speciale de amenajare a terenului, in acest caz, orientarea randurilor de vita va cauta sa satisfaca cerintele de expozitie sau sa asigure lungimi cat mai mari de lucru.

Pe terenurile cu pante de 5 - 12 %, supuse procesului de eroziune, randurile de vita vor fi orientate pe directia curbelor de nivel. Pentru aceste pante se vor aplica masuri curente de agrotehnica antierozionala, menite sa previna eroziunea solului, ca: lucrari adanci ale solului, subsolaj, ingrasaminte organice si "verzi" etc.

In zonele in care eroziunea se manifesta cu intensitate mare, se vor executa lucrari speciale ca benzi inierbate si canale de evacuare a apelor. Amplasarea acestora se face la distante corespunzatoare cu panta terenului, in corelatie cu multiplul distantei de plantare intre randurile de vita. Astfel, pe solurile slab rezistente la eroziune, canalele de nivel se vor amplasa la 12 - 14 m pe pantele de 10 - 12 % si la 16 - 18 m pe pante de 6 - 8 %.

Benzile inierbate insamantate cu ierburi perene pe intervalele dintre randuri se vor amplasa la fiecare 3 randuri pentru plantele de 10 - 12 % si la 6 - 8 intervale pentru pantele de 6 - 8 %. Plantele pentru ingrasaminte "verzi", semanate anual, din 2 in 2 intervale, au un rol antierozional atunci cand se practica insamantarea din toamna.

Pe terenurile cu pante mai mari de 12 %, prevenirea eroziunii si asigurarea conditiilor pentru mecanizare se realizeaza prin menajarea terenului in terase .

1.3.1. Tipuri de terase

Terasele orizontale se construiesc pe terenurile cu soluri usoare si mijlocii, formate de roci permeabile, fara pericol de alunecare, precum si in zonele secetoase, in vederea retinerii apei din precipitatii.

Terasele cu platformele inclinate in sensul pantei terenului (3 - 5 %) se construiesc pe terenuri cu textura mijlocie spre grea, de tip lutos sau luto-argilos, din zonele cu precipitatii anuale mai mari de   500 mm/an. Toate terasele trebuie sa aiba o inclinare longitudinala (2 - 3 %) care sa permita evacuarea surplusului de apa pe la capetele parcelelor.

1.3.2. Executarea lucrarilor de terasare

La amenajarea in terase a unui teren in panta se pot intalni doua situatii:

terenuri neterasate provenite din plantatii de vii sau alte folosinte;

terenuri terasate cu terase inguste, nemecanizabile.

In primul caz, dupa executarea lucrarilor de modelare si nivelare impuse de configuratia terenului, se executa terasarea propriu-zisa. Pentru a se pastra in cea mai mare parte stratul vegetal fertil de la suprafata solului, lucrarile de terasare vor incepe de regula de la baza versantului, prin executarea primei terase. In momentul inceperii lucrarilor la cea de-a doua terasa, se descopera solul fertil de la suprafata acestuia si se depune pe prima terasa, din aval, imprastiindu-se ulterior uniform pe intreaga platforma. In acest fel se continua lucrarile de terasare si decopertare a solului fertil pana la limita in amonte a versantului (fig. 18).

Fig. 18. Schema de terasare in debleu-rambleu cu decopertarea solului fertil si depunerea lui pe terasa din aval.

In cazul terenurilor cu terase vechi se pot intalni doua situatii:

daca terasele au un traseu rectiliniu si pot fi asimilate in noua organizare si amenajare a terenului, se va proceda la largirea teraselor, astfel ca din 2 - 3 terase vechi, inguste sa se realizeze o terasa lata. Pentru realizarea unui strat vegetal fertil la suprafata solului pe viitoarele terase, se procedeaza asemanator cazului, descris mai sus, cu deosebire ca pamantul vegetal de pe terasa veche din amonte se imprastie numai pe jumatatea din amonte a noii terase late din aval;

daca terasele vechi au traseu si latimi variabile, cu multe clinuri, se procedeaza la nivelarea totala a terenului, dupa care se executa terasele noi, folosind metoda clasica de constructie in debleu-rambleu, fara alegerea stratului vegetal.

1.3.3. Latimea teraselor

Exploatarea mecanizata a plantatiilor de vie pe terenurile in panta se executa in conditii de eficienta numai pe terasele care cuprind cel putin trei randuri de vita.

Pentru stabilirea teraselor se recomanda ca inaltimea talazurilor sa nu depaseasca 2 - 2,5 m. In tabelul urmator se prezinta latimea platformei teraselor la diferite pante ale terenului pentru inaltimi ale taluzului de 2 - 2,5 m si pentru distanta intre randuri de 2 m in doua variante de intretinere a intervalului dintre randul de vita si talazul aval (tabel 17).

Tabel 17. Latimea utila a teraselor in raport cu panta terenului, in doua variante de intretinere a intervalelor de langa taluzuri.

NMc - interval nemecanizabil; Mc - interval mecanizabil.

Terasele cu platforma inclinata permit o mai buna folosire a terenului, dar in acelasi timp sunt expuse intr-o mai mare masura la eroziune si degradarea taluzurilor. De aceea, imediat dupa realizarea lor, trebuie sa se execute in avalul platformei, langa marginea taluzului, un digulet de pamant care sa impiedice deversarea apelor peste taluz.

Materializarea organizarii   terenului se face esalonat.

In etapa I, anterior plantarii vitei de vie, se executa:

caile de acces (drumurile principale si secundare);

parcelarea terenului in unitati de exploatare;

reteaua de evacuare a excesului de apa provenita din ploi, drenarea izvoarelor de coasta;

fixarea prin plantatii de productie a terenurilor instabile sau cu relief accidentat, inapte pentru culturi agricole;

stingerea ogaselor si consolidarea ravenelor prin lucrari speciale;

sistemul de alimentare cu apa pentru stropit;

sistemul de irigatie.

Fig. 19. Organizarea terenului unei plantatii viticole.

In etapa a II-a se executa:

amenajarea terenului corespunzator cerintelor pentru combaterea eroziunii solului;

delimitarea si amenajarea zonelor de intoarcere;

pregatirea terenului pentru plantare.

Pe baza organizarii si amenajarii terenului se realizeaza conform tehnologiei de infiintare a plantatiilor de vii, pregatirea terenului (desfundarea, nivelarea, fertilizarea, ameliorarea) alegerea si amplasarea soiurilor (pentru struguri de vin si masa), zonarea sistemelor de cultura (neprotejata, protejata, semiprotejata si respectiv a formelor de conducere), plantarea, (distante de plante intre randuri si pe rand etc.) .

2. Organizarea terenului destinat plantatiilor pomicole

Organizarea terenului plantatiilor pomicole este partea componenta a studiilor si proiectelor pentru promovarea investitiilor si se realizeaza pe suprafete stabilite avand ca scop folosirea completa a pamantului, crearea si asigurarea conditiilor optime de vegetatie a pomilor, asigurarea unui grad ridicat de mecanizare a lucrarilor de intretinere, recoltare si manipulare a fructelor, cresterea productivitatii muncii, reducerea cheltuielilor de productie.

Intrucat in mod special conditiile de relief impun masuri diferentiate de organizare a terenului destinate a fi plantate cu pomi, precum si tipurile de plantatii (obisnuite, intensive), conduc la prezentarea lucrarilor de organizare in doua grupe mari de relief si anume:

organizarea terenului cu pante peste 5 %;

organizarea terenului cu pante pana la 5 %.

2.1. Organizarea terenului cu pante peste 5 % destinat plantatiilor pomicole

Obiectivele principale in actiunea de organizare a acestor terenuri sunt:

stabilirea formei si dimensionarea unitatilor teritoriale si de lucru (bazine pomicole, masive, trupuri si tarlale);

stabilirea si amplasarea retelei de circulatie;

amplasarea zonelor de intoarcere, de influenta si de umbrire.

Aspectele legate de amplasarea bazinelor, masivelor si trupurilor pomicole au fost prezentate in capitolul privind dimensionarea plantatiilor. De aceea, in acest capitol se vor trata numai probleme de dimensionare si de amplasare a tarlalelor .

2.1.1. Stabilirea formei si dimensionarea unitatilor teritoriale si de lucru

Forma si dimensionarea tarlalelor sunt conditionate ca si in cazul plantatiilor viticole, de mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt: forma si gradul de framantare al versantilor, lungimea versantului, suprafata si forma trupului, gradul de mecanizare.

2.1.1.1. Dimensionarea parcelelor si tarlalelor in plantatiile de mar si par

La plantatiile de mar si par s-au urmarit consumurile de munca, de combustibil si de cheltuieli la hectar in cazul a doua sisteme de culturi: intensiv si superintensiv.

Dimensionarea parcelelor. Parcela, ca si la vie, este cea mai mica unitate de lucru cu mijloace mecanizate, hipo si manuale, si care se delimiteaza perpendicular pe directia randurilor de poteci (alei) si la capatul tarlalelor de zone pentru intoarcere, dar paralele cu directia randurilor de drumuri pentru exploatare.

Latimea parcelei (pe directia randurilor) este determinata de puterea de rezistenta a sarmelor de sustinere a pomilor in cazul spalierului. Latimea parcelei este in medie de 200 m in care caz suprafata ocupata cu alei este de 1,5 %. Latimea, de doua ori mai mare decat a parcelelor de vie, se datoreaza faptului ca sarmele de sustinere sunt solicitate mai mult in primii ani de la plantare cand nu au recolta sau se obtine recolta mica. Odata cu dezvoltarea plantatiei coroana se intareste si se intrepatrunde cu cea a pomilor vechi sustinandu-se reciproc, degrevand o buna parte din sarcina ce ar fi trebuit sa revina sarmelor. O lungime mai mare a randurilor s-a constatat din experienta ca suprasolicita sarmele producandu-se ruperi ale acesteia.

O reducere a latimii parcelei la 160 m determina cresterea numarului de bulamaci de ancorare si a ancorelor cu 20 %, respectiv 25 %, iar suprafata ocupata cu alei creste in aceeasi proportie.

Lungimea parcelei este conditionata de lucrarea privind transportul recoltei la drum.

Daca transportul merelor se face mecanizat (containere) cu ajutorul tractorului si a furcii hidraulice lungimea parcelei (deal-vale) practic nu influenteaza pentru ca containerele se scot la marginea tarlalei de unde se incarca cu motostivuitorul pe platforme.

Daca insa plantatia este pe un teren terasat si recolta se transporta in ladite de la parcela prin alei la marginea drumului paralel cu directia randurilor (curbelor de nivel) lungimea parcelei influenteaza foarte mult asupra consumurilor de munca.

Considerand ca doi oameni pot transporta cu targa doua ladite a cate 25 kg fiecare, atunci in cazul plantatiei intensive cu o productie de 20 000 kg/ha, ar reveni un numar de 400 transporturi iar in cazul plantatiei superintensive cu o productie de 30 000 kg/ha un numar de 600 transporturi (tabel 18).

Tabel 18. Distanta parcursa dus-intors pentru scoaterea la drum a recoltei de mere, in sistem intensiv si superintensiv,   pe teren terasat cu spalier (in metri).

Latimea parcelei s-a aratat ca in medie este de 200 m, care este conditionata din punct de vedere tehnic.

In ceea ce priveste lungimea parcelei, la fiecare marime a distantei cu 100 m, consumul de timp se mareste cu 10,5 ore/ha, la sistemul de productie intensiv si cu 15,8 ore/ha la sistemul superintensiv.

De aceea, tehnologiile actuale recomanda scoaterea recoltei la marginea tarlalei in containere cu ajutorul tractorului echipat cu furca hidraulica. In acest caz lungimea parcelei nu ridica probleme in schimb lungimea tarlalei are o influenta hotaratoare intrucat recolta trebuie scoasa la capatul tarlalei pentru a fi incarcata in platforme.

Lungimea parcelei nu este un element restrictiv in cazul terenurilor neterasate si fara spalier.

Dimensionarea tarlalelor. Tarlaua este unitatea de lucru in care lucrarile de intretinere a plantatiei se executa, ca si la vie, cu mijloace mecanizate, cu mijloace de tractiune animala si manuala, avand o lungime (pe directia curbelor de nivel) care sa asigure un randament maxim cu cheltuieli minime pe unitatea de suprafata.

Tarlaua se incadreaza, ca si la vie, in limitele a doua zone de intoarcere (care sunt in unele cazuri si zone de umbrire) de 6 m fiecare, iar pe directia curbelor de nivel, de drumuri de exploatare pentru legaturi. In functie de orografia terenului tarlaua poate avea doua sau mai multe parcele.

S-au analizat consumul pentru sistemul intensiv si superintensiv de cultura. Distanta intre randuri la intensiv s-a luat de 4 m, iar la superintensiv de 3,6 m. In toate cazurile s-a folosit tractorul U-445 DT cu exceptia lucrarii de imprastiere a ingrasamintelor naturale la care s-a folosit tractorul U-650 si masina MIG-5. Nu s-au luat decat consumurile solicitate in cadrul tarlalei. Lucrarile efectuate in afara tarlalei s-au considerat ca nu influenteaza si nu sunt influentate de lungimea tarlalei.

S-au analizat lucrarile solului, stropitul, fertilizarea si transportul recoltei in containere la marginea tarlalei cu furca hidraulica montata pe tractor. Intrucat transportul productiei in containere comporta o metodologie aparte specifica productiei de mere, in continuare se prezinta modalitatile de calcul ale consumurilor la aceasta lucrare (tabel 19).

Tabel 19. Lungimea optima a tarlalei la plantatiile de mar si par in diferite sisteme de plantare.

In cadrul sistemului intensiv de cultura a marului si a parului cele mai scazute consumuri se realizeaza intre lungimile de 300 - 500 m, avand si un numar de treceri pe acelasi rand destul de redus. Grupa aceasta de lungime de tarlale s-a considerat optima. La o scurtare a tarlalei sub 300 m costurile cresc cu cca. 40 lei/ha. De asemenea, creste consumul de munca si de combustibil, iar ponderea zonelor tehnologice este cea mai mare. Indicatorii nefavorabili au determinat sa se aprecieze ca lungimea de tarla cuprinsa intre 150 - 250 m sunt nerecomandabile.

La o crestere a lungimii peste 500 m indicatorii de consum si de treceri pe acelasi rand cu agregatele sunt putin mai mari, in schimb ponderea zonei tehnologice se reduce (0,7 - 2 %), grupa de la 600 la 800 m s-a considerat ca fiind acceptabila.

Peste 800 m indicatorii de consum cresc destul de mult fata de grupa de lungimi de 600-800 m. Astfel cheltuielile se maresc cu 33 - 171 lei/ha, consumul de munca cu 1,3 - 3,2 ore/ha, consumul de combustibil cu 7,6 - 16,7 l/ha, iar numarul de treceri pe acelasi rand creste cu 4,3 - 8,5. Singurul indicator pozitiv fata de grupa anterioara este ponderea zonelor tehnologice, dar reducerea respectiva, este sub 1 %, (0,6 - 0,7 %). Indicatorii necorespunzatori au determinat ca lungimea de tarla cuprinsi intre 900-1500 m sa se aprecieze ca fiind nerecomandabila.

La sistemul superintensiv de cultura a marului si parului grupa de lungime cu indicatorii cei mai favorabili este intre 250 - 450 m, drept pentru care s-a considerat lungimea optima de tarla. Sub aceasta lungime, adica intre 150 - 200 m, cheltuielile si ponderea zonei tehnologice cresc destul de mult.

Grupa lungimilor de tarlale peste cea optima s-a luat intre 500 - 700 m. Cu toate ca indicatorii de consum sunt mai mari fata de lungimile optime - la cheltuieli cu 27 - 70 lei/ha, la consumul de munca cu 0,2 - 1,2 ore/ha, consum de combustibil 4,8 - 7,3 litri/ha si numarul de treceri creste cu 4 - 4,2 ponderea zonelor tehnologice este redusa 0,7 - 1,8 %. Lungimea tarlalei intre 500 - 700 m s-a considerat acceptabila.

Peste aceasta lungime indicatorii de consum si numarul de treceri cresc destul de mult. Fata de grupa precedenta de lungimi considerata ca acceptabila, la tarlalele cu lungimi peste 800 m, cheltuielile cresc, consumul de munca creste cu 1,7 - 6,1 ore/ha, consumul de combustibil cu 5,2 - 13,9. Singurul indicator pozitiv este ponderea zonei de intoarcere, dar care se reduce foarte putin (0,4 - 0,6 %). Indicatorii de consum ridicati au facut ca aceasta grupa de lungimi de tarla sa nu fie recomandata.

2.1.1.2. Dimensionarea parcelelor si tarlalelor in plantatiile de prun

Cultura prunului in sistem intensiv a fost extinsa in ultimii ani pe suprafete tot mai mari, densitatea fiind mai mare, cu distante intre randuri de 5 m.

Plantatiile intensive de pomi nu au sistem de sutinere pe spalier sau pe alte mijloace de sustinere, dupa ce intra in productie. Ca urmare la aceste plantatii nu este obligatorie o anumita dimensionare a parcelei pe directia curbelor de nivel. De regula, la cultura prunului intensiv, parcela reprezinta in acelasi timp tarlaua.

Totusi si la cultura prunului in sistem de cultura intensiv, se pot observa mici diferente intre grupe de lungimi a tarlalelor prezentate in tabel 20.

Tabel 20. Lungimea optima a tarlalei la plantatiile de prun, in sistem intensiv.

Din tabel se pot desprinde doua tipuri de lungimi de tarla necorespunzatoare si anume intre 150 - 250 m si intre 1 100 - 1 500 m, unde valorile sunt mai ridicate, atat la cheltuieli cat si la consumurile de munca si combustibil. Astfel, fata de lungimile cuprinse intre 600 - 1 000 m, care au cele mai mici (valori) consumuri si care s-au considerat ca optime, la lungmiile de 150 - 250 m cheltuielile cresc cu 57 - 166 lei/ha, consumul de munca creste cu 1,5 - 3,4 ore/ha, iar consumul de combustibil creste cu 2,5 - 9 litri/ha. O reducere considerabila are loc in ponderea zonelor tehnologice care se reduce cu 3,6 - 10,5 % la o crestere nesemnificativa a numarului de treceri pe acelasi rand.

Fata de aceeasi lungime de 600 - 1 000 m luata ca optima prin cresterea de 1 100 - 1 500 m, cheltuielile cresc cu 24 - 32 lei/ha, consumul de munca creste cu 0,5 - 1,4 ore/ha, iar consumul de combustibil cu 2,3 - 2,4 l/ha, in timp ce ponderea zonelor tehnologice scade sub 1 %. Ca urmare a cresterii consumului, lungimile tarlalelor intre 150 - 250 m si 1 100 - 1 500 m s-au apreciat ca nerecomandabile.

Lungimile intre 300 - 500 m avand consumuri apropiate de cele cu lungimi de 600 - 1 000 m, s-au apreciat ca acceptabile.

Ca si la plantatiile de vii, dimensiunile tarlalelor depind si de conditiile naturale cum sunt: solul, lungimea, expozitia si uniformitatea versantilor, limite obligate etc.

Atat la vii cat si la pomi, dimensiunile tarlalelor au fost analizate corelat cu factorii care determina optimizarea dimensionarii acestora. Cunoscandu-se metodologia de comensurare a consumurilor si a celorlalti factori, proiectantii, in conditiile concrete de amplasare a plantatiilor, pot determina dimensiunile optime ale tarlalelor la o tehnologie data.

Forma si gradul de fragmentare al versantilor. Tarlalele, in general, trebuie sa imbrace versantii in asa fel, ca in interiorul lor sa cuprinda aceeasi grupa de suprafete si aceeasi pozitie. Datorita acestui fapt, forma si marimea unei tarlale pomicole este determinata direct proportional cu gradul de fragmentare a versantului si de frecventa eroziunii in adancime. Daca versantii sunt mai fragmentati de o serie de ravene si ogase atunci tarlalele pot avea suprafete mai reduse (2 - 5 ha), iar daca versantii sunt uniform lipsiti de orase si ravene, suprafetele acestora pot fi mai mari (8 - 10 ha).

In ceea ce priveste forma tarlalelor se precizeaza ca ea pastreaza forma de dreptunghi sau trapez, in functie de configuratia terenului, laturilor lungi ale tarlalei pot avea si trasee sinuoase.

Lungimea versantului are o influenta mare asupra formei si dimensiunii tarlalelor. Dimensiunile tarlalelor se maresc sau se reduc proportional cu lungimea versantului. Daca versantul este lung (pe directia amonte-aval), tarlalele pot avea dimensiunile recomandate (300 m) si invers iar daca versantul este scurt, tarlalele vor avea dimensiuni reduse (70 - 100 m).

Lungimea unei tarlale se calculeaza in raport de cele mai avantajoase conditii pentru mecanizare.

Suprafata si forma trupului influenteaza marimea si forma pe care o vor capata viitoarele tarlale. Cu cat trupul este mai mare, cu atat tarlalele vor tinde catre dimensiuni optime (8 - 10 ha) si forme cat mai regulate. Daca suprafata trupului este mica, implicit si dimensiunile tarlalelor vor fi reduse.

Gradul de mecanizare. In plantatiile de pomi, datorita distantelor mari dintre randuri, este posibila introducerea mecanizarii chiar daca nu avem la dispozitie masini speciale. Daca din acest punct de vedere nu se ridica problema, iar posibilitatile de mecanizare sunt limitate numai datorita fragmentarii si pantei terenului este necesar sa se gaseasca solutiile cele mai adecvate de organizare a terenului si de amenajare, pentru a asigura posibilitati maxime de mecanizare. In ceea ce priveste spatiul de lucru necesar pentru executarea lucrarilor pe cale mecanizata in conditii optime, se impune ca tarlalele sa aiba forme dreptunghiulare, patrate sau cel putin trapezoidale. Trebuie sa se excluda pe cat posibil din plantatiile pomicole formele triunghiulare.

De asemenea, pentru executarea lucrarilor pe cale mecanizata se impune ca laturile lungi ale tarlalelor sa fie situate pe directia curbelor de nivel si sa fie paralele intre ele. In cazul in care in cadrul tarlalelor, suprafata este terasata sau exista alte lucrari de amenajare antierozionale, este necesar, ca intre laturile lungi ale acestor lucrari sa existe paralelism care sa fie respectat si cu randurile de pomi (fig. 20).

Fig. 20. Dimensiunile tarlalelor pomicole in conditii diferite de panta.

Pentru ca executarea lucrarilor pe cale mecanizata sa nu inregistreze pierderi de timp in gol, iar aceasta sa se realizeze cu un consum mic de carburanti si lubrifianti, este necesar ca latura unei tarlale corespunzatoare directiei randurilor de pomi, sa fie cuprinsa intre 300 - 800 m lungime.

Lucrarile de combatere a eroziunii solului influenteaza forma si dimensiunile tarlalelor, indeosebi prin amplasarea lucrarilor de evacuare a apelor de pe versanti si de irigare, in cazul cand acestea se iriga. Trebuie retinut ca este necesar ca tarlalele sa fie cu atat mai reduse ca suprafata, cu cat lucrarile de combatere a eroziunii cuprinse in interiorul lor si altele sunt mai ridicate cum ar fi: terasele, canalele etc.

Aceasta masura se impune si din necesitatea de a segmenta versantul in scopul opririi apelor pe versanti, cat si din considerente legate de usurinta exploatarii plantatiilor. Existenta teraselor sau a unei retele de canale nu mai permite o circulatie usoara in toate directiile si in acest caz distantele ce se parcurg pentru transportul diferitelor materiale trebuie reduse la minimum.

Panta versantului este principalul determinant in stabilirea dimensiunii tarlalelor pomicole.

In functie de acest factor si in stransa interdependenta cu ceilalti, prezentati anterior, suprafata unei tarlale pomicole poate fi:

de la 5 - 20 % panta, intre 8 - 190 ha;

pe terenurile foarte accidentate si cu pante peste 20 % tarlalele pot avea suprafete cuprinse intre 2 - 5 ha.

Forma unei tarlale este mai putin influenta in panta terenului. De acest factor depinde inaltimea laturii tarlalelor situate pe directia amonte-aval, care la pante mai mari de 20 %, este de 100 - 150 m.

Amplasarea tarlalelor pomicole este determinata de o serie de factori dintre care cei mai principali sunt: tipul de sol, expozitia versantilor, panta terenului, pozitia localitatii si a pricipalelor cai de comunicatie, lucrari de coordonare a eroziunii si de irigatii, limite obligate.

Tipul de sol. Terenurile in panta imbraca multiple tipuri de sol, strans legate de configuratia terenului, factorii naturali etc. Deoarece se recomanda ca in interiorul tarlalelor sa se cultive o singura specie sau specii care pretind aceeasi agrotehnica si aceleasi distante de plantare, este necesar ca pentru a asigura uniformitatea de conditii pe tot cuprinsul unei tarlale, aceasta sa fie situata pe un singur tip de sol. De cele mai multe ori insa, pe terenurile in panta acest lucru este greu de realizat. De aceea, se admite ca tarlalele sa cuprinda uneori si tipuri diferite de sol, care sunt totusi asemanatoare, in ceea ce priveste pretentiile lor fata de lucrarile agrotehnice, lucrari de amenajare, de chimizare etc.

Expozitia versantilor. Din aceleasi considerente de a crea plantatii uniform dezvoltate, este necesar ca tarlalelor prin amplasarea, sa li se asigure aceeasi expozitie. Aceasta contribuie la obtinerea unor plantatii uniforme in ceea ce priveste aplicarea lucrarilor agrotehnice, stadiul de coacere si de recoltare etc. Nerespectarea acestor conditii duce la ingreunarea procesului de productie. Este de la sine inteles ca, daca pe cuprinsul unei tarlale exista spre exemplu o expozitie estica si alta nordica, atunci pomii cultivati pe partea expusa la soare vor putea fi recoltati mult mai devreme decat cei de pe portiunea expusa spre nord, fructele vor avea o pigmentare mai intensa, coacerea mai uniforma etc.

Panta terenului. Pentru evitarea declansarii procesului de eroziune a solului, tarlalele se amplaseaza cu laturile corespunzatoare directiei randurilor, paralel cu curbele de nivel. In scopul realizarii unor tarlale uniforme in ceea ce priveste natura lucrarilor de combaterea eroziunii, fapt care faciliteaza si sistemul de pichetaj, introducerea mecanizarii lucrarilor, organizarea procesului de productie etc. este necesar ca sa se delimiteze zone sau sectoare de teren cu aceeasi categorie de panta. In acest scop, se intocmeste cartograma pantelor cu ajutorul careia se precizeaza amplasarea tarlalelor si dimensiunile lor. In cazul in care, aceeasi grupa de panta ocupa o suprafata mare, se imparte intr-un numar corespunzator de tarlale cu dimensiunile recomandate.

Pozitia localitatii si principalele cai de comunicatie constituie un criteriu de amplasare a tarlalelor pomicole. In general, pe terenurile cu pante mai mici si cu un relief uniform, se pot asigura legaturi usoare si economice intre localitate si alte retele de comunicatie mai importante: sosele, cai ferate etc. In conditiile terenurilor cu pante mari si cu un relief fragmentat, este mai greu de realizat o legatura scurta cu aceste obiective. Este recomandabil, ca la infiintarea plantatiilor prin amplasarea tarlalelor, sa se urmareasca in permanenta realizarea celor mai scurte trasee de la tarla la caile principale de acces.

Lucrarile de combaterea eroziunii si de irigatie. In general pe terenurile alese pentru infiintarea livezilor, se intalnesc diferite formatiuni ale eroziunii de adancime, sau unele zone depresionare. In functie de forma si pozitia ravenelor, a debuseelor, a canalelor de irigatie etc. tarlalele vor avea un amplasament si o forma corespunzatoare, trebuie sa fie delimitate de aceste lucrari. Daca debuseele au sectiuni albiate si permit trecerea tractoarelor peste ele, nu este necesar ca tarlalele sa se limiteze pana la aceste debusee, decat daca prin dimensionarea si organizarea terenului ele se gasesc la distante care corespund ca limita unitatilor teritoriale respective. Aceeasi conditie se pune si in cazul cand limita tarlalei se sprijina pe anumite canale cu scop de alimentare sau de evacuare a apelor. De asemenea, la amplasarea tarlalelor, se tine seama si de conditiile tehnice ce se impun la proiectarea lucrarilor de combatere a eroziunii si de irigatii, astfel ca sa se imbine in mod armonios si cu aceste scopuri. Un factor important ce trebuie respectat la amplasarea tarlalelor si a lucrarilor de combatare a eroziunii si de irigatii, este obtinerea unui paralelism intre aceste lucrari, asigurand prin aceasta conditii optime executarii de intretinere.

Limitele obligate conditioneaza amplasarea tarlalelor prin faptul ca ele constituie obstacole in calea functionarii normale a mijloacelor mecanice de lucru. Deoarece in cadrul unei tarlale, lucrarile de intretinere in marea lor majoritate se executa mecanizat este necesar ca laturile acesteia sa se sprijine pe limitele obligate din teren pe care le formeaza ravenele, lizierele de padure, drumurile principale. In acest fel, se asigura lucrul neintrerupt si o buna circulatie a mijloacelor mecanice in interiorul tarlalei. In functie de forma de relief, modul de amplasare a tarlalelor este diferit. Astfel, pe boturile de deal, in cazul cand lungimea versantului nu depaseste 200 m, se amplaseaza o singura tarla, cand versantul are lungime mare, se pot delimita mai multe tarlale, in raport cu lungimea lui. Curbura botului de deal trebuie inclusa intotdeauna intr-o singura tarla. Solutionarea tarlalizarii in acest mod este avantajoasa, deoarece ofera posibilitatea crearii unor tarlale de forme regulate, ce permit executarea pichetajului pe curbele de nivel si deci conditii bune de introducere a mecanizarii. Pe versantii uniformi ca relief (fara schimbari de expozitii) dar cu conditii diferite de panta, tarlalele se pot amplasa normal (cu latura lunga paralela cu curbele de nivel), respectand dimensiunile laturilor impuse de panta si urmarind schimbarea de panta. In cazul cand versantii au un relief neuniform, brazdat de ogase, ravene, vai si alte limite obligate, acestea vor conditiona forma si limitele tarlalelor. Cand vaile sunt adancite si nu permit traversarea lor cu atelaje, acestea vor constitui obligatoriu limitele tarlalelor, indiferent de dimensiunile laturilor ce vor rezulta. Oricare ar fi situatia, amplasarea tarlalelor se face de asa maniera, incat sa asigure posibilitati maxime de mecanizare, conditii optime pentru dezvoltarea pomilor, pentru stavilirea procesului de eroziune si introducerea irigatiei.

2.1.2. Stabilirea si amplasarea retelei de circulatie

Reteaua de circulatie, intalnita in cadrul plantatiilor de pomi o constituie drumurile. In functie de importanta lor, acestea se impart in doua categorii: drumuri pricipale si drumuri secundare. Rolul lor este acelasi ca si in cazul plantatiilor de vii. Drumurile principale fiind cele mai solicitate, pot avea latimi cuprinse intre 5 - 6 m, iar drumurile secundare de 3 - 4 m.

Pe terenurile cu panta pana la 10 % ele pot fi amplasate fie paralel, fie perpendicular pe curbele de nivel (in functie de natura solului si de necesitatea corectei organizari si amenajari a teritoriului plantatiei).

Pe terenurile ce depasesc pante de 10 %, drumurile se amplaseaza obligatoriu pe curbele de nivel si se teraseaza.

In functie de panta versantului, drumurile se amplaseaza la distante variabile unele de altele, dupa cum urmeaza:

pe pantele de 5 - 20 % distantele intre drumuri pot fi cuprinse intre 100-300 m;

pe pante de peste 20 % intre 70 - 100 m.

In cazul cand se impune sa se faca legatura intre partea din amonte a terenului si cel din aval, drumurile se teraseaza in serpentina, astfel ca fiecare tronson al acestuia sa nu depaseasca inclinarea de 10 %.

Pentru a se asigura un acces corespunzator, precum si posibilitatile de folosire a drumurilor in tot timpul anului, se executa o serie de lucrari de consolidare, lucrari de arta etc. identice ca si pentru drumurile din plantatiile viticole.

Si in cazul plantatiilor de pomi, pentru inlesnirea circulatiei intervin uneori potecile. Acestea se amplaseaza in zonele unde nu sunt necesare si nu se pot infiinta drumuri (zonele foarte accidentate) si de obicei ele au rolul de a delimita tarlalele. Latimea potecilor trebuie sa fie egala cu intervalul dintre randurile de pomi. Ele se mentin inierbate tot timpul si nu se supun circulatiei cu vehiculele, atunci cand sunt amplasate pe terenuri cu panta mai mare de 10 %.

In cazul plantatiilor de pomi nu se mai proiecteaza zona de intoarcere a agregatelor, insa la pichetarea terenului se lasa la limita dintre tarlale un spatiu in plus, egal cu jumatate din distanta de plantare. Atunci cand terenurile sunt in panta iar drumurile sunt terasate si nu pot fi folosite pentru intoarcerea agregatelor, sau cand tarlaua este delimitata de ravene, ogase etc., se lasa la capete sectoare de intoarcere adecvate. In cazul distantelor de plantare mai mici de 10 m, este necesar a se lasa zone de intoarcere cu latimea de 6 m, socotindu-se in aceasta si unitatea distantei de plantare, care se lasa normal pentru un pom pe rand. Uneori, cand terenul permite, zonele de intoarcere se pot folosi si ca drumuri.

2.2. Organizarea terenurilor cu pante pana la 5 % destinate plantatiilor de pomi

Ca si in cazul terenurilor cu pante peste 5 %, succesiunea lucrarilor pentru organizarea terenurilor cu pante pana la 5 %, destinate plantatiilor pomicole este: stabilirea marimii si formei tarlalelor, trasarea retelei de circulatie, a zonelor de intoarcere si umbrire, stabilirea si aplicarea lucrarilor de amenajare.

2.2.1. Stabilirea formei si marimiii tarlalelor pomicole

Stabilirea formei si marimiii tarlalelor pomicole se face tinand seama de urmatorii factori determinanti:

forma si marimea trupului, dictate de limitele obligate;

mecanizarea lucrarilor de intretinere;

combaterea eroziunii provocate de vant;

metodele si lucrarile de irigatie preconizate;

sistemul de cultura si de sustinere.

Forma si marimea trupului dictate de limitele obligate. Spre deosebire de terenurile fragmentate, forma si marimea trupului, precum si limitele obligate au o influenta foarte mare asupra formei si marimii tarlalelor.

Astfel, daca perimetrul trupului ales are o forma dreptunghiulara, atunci si tarlalele pot avea aceeasi forma. In aceeasi forma si in acelasi sens, influenteaza asupra formei tarlalelor si trupurile de forma rombica, trapezoidala etc., care pot imprima tuturor tarlalelor forme de dreptunghiuri, paralelogram sau trapez, avantajoase lucrarilor.

Limitele obligate, in conditiile terenurilor cu pante mici isi exercita mai mult influenta asupra formei tarlalelor, decat in cazul tarlalelor in panta, deoarece este indicat ca tarlalele sa se sprijine cu laturile pe aceste limite, luand marimea si forma terenului cuprins intre astfel de limite.

Mecanizarea lucrarilor de intretinere. Daca in cazul terenurilor in panta, introducerea mecanizarii intampina in anumite situatii greutati legate de pante si relieful framantat al terenului, pentru terenurile cu pante pana la 5 %, conditiile optime de mecanizare devin obligatorii si posibile de realizat fara investitii suplimentare.

Din acest punct de vedere, in functie de asigurarea unor conditii optime de exploatare a parcului de masini, incat sa nu se obtina pierderi de timp in gol si de consum ridicat de carburanti, lubrifianti, lungimea tarlalelor poate fi cuprinsa intre 500 - 1 000 m, rezultand astfel tarlale de circa 25 - 50 ha, in cazul cand latimea lor este de 500 m.

Combaterea eroziunii provocate de vant. In zonele cu terenuri nisipoase, unde si plantatiile pomicole sunt o larga perspectiva, este necesar ca dimensionarea tarlalelor sa fie strans legata de distantele optime ce trebuie realizate intre perdelele de protectie.

Legat de acest considerent, este indicat ca laturile lungi ale tarlalelor ce corespund perdelelor principale ca limita (avand latura comuna), sa se amplaseze la o distanta de 200 - 300 m, una de alta, distanta necesara intre perdelele principale, in scopul protejarii terenurilor nisipoase.

Metodele si lucrarile de irigatie preconizate influenteaza asupra marimii si amplasarii tarlalelor si parcelelor, prin pozitia si distantele adoptate pentru sistemul de irigatie, descrise la capitolul respectiv.

Sistemul de cultura si de sustinere. In conditiile terenurilor cu pante la 5 %, in ultimul timp, se preconizeaza realizarea unor plantatii care asigura productii sporite de fructe, prin luarea unor masuri speciale cum sunt: introducerea soiurilor valoroase, portul vegetativ, densitatea mare, irigarea plantatiilor, doze sporite de ingrasaminte si forme de conducere diferentiate etc.

Folosind sistemul intensiv de cultura care asigura productie sporita de fructe, este necesar ca in organizarea terenului, pe langa tarlale sa se prevada si parcele.

Fragmentarea tarlalelor in parcele in aceasta situatie apare necesara, pe de o parte determinat de faptul ca se realizeaza productii maxime si este necesar un volum mare de transporturi, cat si prin aceea ca plantatiile au densitate mare, sunt sustinute pe spalier si nu lasa in toate cazurile suficient spatiu de circulatie intre randuri. In astfel de cazuri dimensionarea tarlalei nu este o problema greu de rezolvat, ci aceea a parcelei pomicole.

Deoarece sarmele spalierului in aceste situatii sunt ajutate mult in sustinerea rodului si de ramurile pomului, lungimea admisibila a parcelelor pomicole poate fi de 150 - 200 m.

Parcelele pomicole in sistem intensiv pot avea o suprafata de 8 - 10 ha, iar tarlalele 40 - 50 ha, atat cat se poate atribui unei echipe ca suprafata de lucru.

La plantatiile cultivate in sistemul clasic se respecta principiile enuntate anterior.

2.2.2. Amplasarea tarlalelor si parcelelor pomicole

Fata de expozitie, factorul primordial atat in cazul plantatiilor cultivate in sistemul clasic cat si cel intensiv, tarlalele se amplaseaza astfel, ca lungimea randurilor sa fie orientata pe directia nord-sud, in scopul unei bune insoriri a pomilor.

Fata de lucrarile de irigatie proiectate, amplasarea parcelelor si tarlalelor se face in functie de metoda de irigatie preconizata de distanta dintre canale, jgheaburi etc. de capacitatea lor in lucru, de pozitia obligata a acestora in terasa.

Stabilirea si amplasarea retelei de circulatie

Si in cazul acestor plantatii reteaua de circulatie este formata din drumuri principale si secundare. In cazul plantatiilor intensive intervin in plus aleile, care delimiteaza parcelele intre ele.

Drumurile principale din plantatiile pomicole si in special din plantatiile intensive, este indicat sa aiba latimea carosabila intre 6 - 8 m. Aceste dimensiuni sunt necesare, deoarece pe drumurile principale circulatia este foarte intensa mai cu seama in perioada recoltarii.

Drumurile secundare pot avea plaforma carosabila de 4 - 6 m latime, iar aleile de 3 m.

Pentru ca drumurile sa poata fi folosite tot timpul anului este necesar a se lua aceleasi masuri preconizate la capitolul: organizarea si amenajarea plantatiilor viticole.

Amplasarea zonelor de intoarcere si de umbrire

In special, in cazul plantatiilor de tip intensiv este necesar sa se lase zone de intoarcere de 6 - 8 m, in zonele limitrofe cu diverse obstacole naturale, sau acolo unde din calcule si din parcelarea terenului au reiesit ca necesare.

In cazul plantatiilor intensive zonele de intoarcere delimiteaza capetele tarlalelor.

In zonele limitrofe padurilor sau perdelelor de protectie este necesar sa se lase zone de umbrire cu latimi variabile intre 4 - 6 m, in functie de expozitie. Uneori, astfel de zone sunt necesare si langa drumurile principale cu circulatia intensa, neamenajate, ca zone de influenta pentru protejarea randurilor marginale de pomi (fig. 21).

Fig. 21. Organizarea terenului plantatiei de pomi in sistem intensiv (ferma Valea Anilor, com. Rogova, jud. Mehedinti).

Amenajarea terenului destinat plantatiilor pomicole defineste lucrarile de combatere a eroziunii solului (agrotehnice - ogorul negru, desfundarea, fitotehnici - culturi anuale, culturi intercalate, benzi inierbate, hidrotehnice - canale de coasta, terasarea versantilor), lucrarile de infiintare a plantatiilor, respectiv lucrari premergatoare plantarii (pichetarea, executia lucrarilor de combatere a eroziunii solului, terasarea, parcelarea si terasarea ramurilor pe curbele de nivel, irigatii, drumuri) lucrari agrotehnice (alegerea speciilor si soiurilor si repartizarea lor in teren - sistemul de pichetaj) si lucrarile de plantare propriu-zisa (executarea gropilor si a sistemului de sustinere) urmate de lucrarile de intretinere.

3. Organizarea si amenajarea terenului destinat plantatiilor de hamei

Pentru plantatiile de hamei organizarea terenului are in vedere particularitatile constructive ale sistemului de sustinere, care conditioneaza lungimile si latimi de 200 - 300 m. Lungimea tarlalelor este de 600 - 900 m, asigurand accesibilitate directa la parcela a masinilor si utilajelor.

Organizarea terenului in plantatiile de hamei, respectiv dimensionarea tarlalelor, parcelelor si a retelei de circulatie pentru asigurarea unor conditii optime de lucru cu un consum minim de cheltuieli de munca si de combustibil, este conditionata in primul rand de configuratia terenului si de modul de amenajare al acestora.

In conditiile terenurilor plane si a plantatiilor de hamei amenajate pentru irigat, marimea si forma parcelelor este determinata de microrelieful terenului care este folosit la maximum pentru realizarea pantei de scurgere a apei pe randurile de hamei si pentru a nu deplasa un volum prea mare de terasamente odata cu lucrarile de nivelare.

In conditiile terenurilor in panta (in cazul plantatiilor de hamei, se admite o panta maxima de 12 %), dimensionarea parcelelor fiind determinata de lucrarile de amenajare antierozionala, cat si de distanta minima de intinderea si montarea cablurilor de sustinere a plantatiei de hamei.

Parcela este cea mai mica unitate teritoriala si este delimitata atat de directia longitudinala a randurilor de hamei, cat si perpendicular pe acestea, de zonele de ancorare a sistemului de sustinere.

Amplasarea rationala a retelei de drumuri si zone de intoarcere in plantatiile de hamei, asigura mecanizarea integrala a lucrarilor de intretinere si totodata efectuarea acestora in timp optim (fig. 22).

Fig. 22. Organizarea terenului plantatiei de hamei in sistem intensiv.

Spre deosebire de terenurile plane, sau aproape plane cu panta pana la 5 %, unde parcelarea este conditionata numai de lungimea minima si maxima, de montare si intinderea cablurilor de sustinere, in cazul plantatiilor de hamei amplasate pe versantii cu pante mai mari de 5 % apare necesitatea studierii amanuntite a reliefului pentru ca la parcelarea dimensionarea elementelor de organizarea teritoriului si stabilirea retelei de drumuri, trebuie sa se tina seama si de masurile necesare combaterii eroziunii solului. In acest caz dimensionarea parcelelor poate varia intre 150 - 200 m.

Drumurile proiectate pe versanti trebuie sa aiba o latime de minimum 5 m in partea din amonte, avand obligatoriu si canal sau rigola pentru colectarea si evacuarea apelor scurse pe versanti. Pe terenurile plane latimea drumurilor de exploatare va fi de 3,5 m iar latimea de 6 - 8 m.

Pentru studiul lungimii tarlalelor s-au luat in considerare urmatoarele lucrari: arat, discuit printre randuri si stropit.

Intrucat fertilizarea cu gunoi de grajd si transportul corzilor verzi cu hamei din parcela si tarla la instalatiile de recoltat, uscat si conditionat conuri de hamei se pot face din orice punct de lucru din cadrul parcelei, aceste lucrari nu mai influenteaza asupra lungimii optime a tarlalei, motiv pentru care nu au fost luate in calcul.

Analizand influenta lungimii tarlalei asupra consumului de munca, combustibil si cheltuieli directe la ha, se constata urmatoarele:

consumurile de munca, de combustibil si cheltuieli sunt ridicate la o lungime a tarlalei de   150 - 400 m;

intre 450 - 600 m, toti indicatorii sunt acceptabili;

peste 600 m, influenta lungimii este minima avand indicatorii cei mai favorabili pana la 800-900 m;

la lungimi de peste 900 m valoarea indicatorilor este practic aceeasi pana la 1 500 m, aceste lungimi considerandu-se acceptabile.

Dintre lucrarile de exploatare a plantatiilor de hamei, care sunt influentate atat de lungimea optima a parcelelor si tarlalelor, cat si stadiul de dezvoltare al plantelor sunt si cele de tratamente fitosanitare. Astfel numarul de treceri pentru cele 9 - 10 stropiri anuale ce au fost luate in calcul, se prezinta astfel: pentru stropirile 1 - 2 se intra din 3 in 3 randuri; pentru stropirile 3 se intra tot la al doilea rand, iar pentru ultimele doua stropiri 9 - 10, cand hameiul a ajuns deja la maturizat se intra pe fiecare rand, ca si la livezile de pomi si plantatiile viticole.