Situatia actualǍ a agriculturii romanesti

SITUATIA ACTUALǍ A AGRICULTURII ROMANESTI

Negocierile cu Uniunea Europeanǎ privind agricultura

Integrarea in Uniunea Europeanǎ constitue, pentru producǎtorii agricoli deschiderea unei vaste piete de produse agroalimentare, caracterizatǎ printr-un potential mare de absorbtie si stabilitate a preturilor. In acelasi timp pe aceastǎ piatǎ, producǎtorii agricoli se vor confrunta cu o concurentǎ extrem de durǎ sub raportul pretului si calitǎtii ofertei. De asemenea producǎtorii agricoli romani se vor confrunta cu o agriculturǎ performantǎ din punct de vedere al dotǎrii cu factori de productie, al eficacitǎtii alocǎrii resurselor si al functionǎrii pietelor specifice.

Rezultatele economice actuale ale producǎtorilor agricoli din Romania sunt modeste. Aceste rezultate au cauzǎ principalǎ handicapul in ceea ce priveste starea factorilor de productie fundamentali: munca, capital (exceptie face calitatea resurselor funciare), potentialul economic, starea mediului concurential, conditiile cererii (caluitatea produselor solicitate), legǎturile cu industriile din amonte (calitatea si pretul inputurilor) si din aval. In aceste conditii, prioritatea maximǎ pe termen scurt si mediu a politicii agricole trebuie sǎ fie cresterea si consolidarea competitivitǎtii.

Armonizarea legislatiei romanesti cu legislatia UE privind agricultura ,alimentatia si dezvoltarea ruralǎ ,reprezintǎ unul dintre obiectivele strategice majore ale politicii agricole si de dezvoltare ruralǎ , un rol dinamizator l-au constituit negocierile de aderare ale Romaniei.

In perioada 2000 - 2004, prin negocieri sustinute s-a reusit sǎ se adopte integral aquis-ul comunitar din domeniul agricol si al alimentatiei urmtoarele domenii fiind considerate prioritare:

- armonizarea standardelor de calitate cu cele ale UE si acordarea de asistentǎ tehnicǎ si, eventual, financiarǎ productorilor agricoli pentru aplicarea lor;

- definitivarea cadrului institutional privind asociatiile interprofesionale;

- armonizarea sistemului de evidente statistice dupǎ modelul EUROSTAT (trecerea de la anul calendaristic la cel agricol si inlocuirea evidentelor statistice calendaristice cu cele pe ani agricoli).

Romania a acceptat preluarea in totalitate, in momentul aderǎrii, a acquis-ului comunitar in domeniul mecanismelor comerciale si a regimurilor comerciale fatǎ de terti, asa cum sunt prevǎzute in organizǎrile comune de piatǎ pentru produsele agricole.

Romania a solicitat o perioadǎ de tranzitie de 5 ani, panǎ la data 31.12.2011, in care sǎ poatǎ adopta mǎsuri de salvgardare la importul sau de produse agricole din

unul sau mai multe State Membre, dacǎ aceste importuri produc sau amenintǎ sǎ

producǎ perturbǎri ale pietei romanesti de produse agricole. Solicitarea se referǎ la eventualele situatii in care se pot produce perturbǎri ale pietei interne, avand in vedere avantajele relative ale produselor importate din tǎrile membre UE, care provin din sectoare agricole beneficiare ale reformelor structurale si ale instrumentelor specifice organizǎrii comune de piatǎ pe o perioadǎ mai indelungatǎ.

O asemenea solicitare are in vedere urmǎtoarele aspecte:

- diferentele existente intre Romania si UE in ce priveste potentialul agriculturii si al

sectorului agroalimentar si volumul fluxurilor comerciale cu produse agricole;

- situatia schimburilor bilaterale cu produse agricole care indicǎ un deficit cronic si

consistent in defavoarea Romaniei. In anul 2000, acesta s-a situat la 134 milioane

dolari

- in momentul aderǎrii Romaniei la UE, actualele tǎri membre CEFTA vor fi, in cea mai mare parte a acestora, State Membre. Aceasta va conduce la adancirea deficitului comertului cu produse agricole in relatia Romaniei cu UE in formula lǎrgitǎ, dacǎ se are in vedere faptul cǎ, in prezent, deficitul inregistrat cu tǎrile CEFTA este mai mare decat cel cu UE (142 milioane dolari in anul 2000, fatǎ de 134 milioane dolari);

In vederea apropierii legislatiei Romaniei de cea a UE mai trebuie luate numeroase mǎsuri. Prioritǎtile generale sunt rezumate in cele ce urmeazǎ: alinierea la standardele comunitare de calitate, prin adoptarea legislatiei referitoare la denumirile de origine a produselor agricole si alimentare, precum si inregistrarea acestor produse in Registrul National al Denumirilor de Origine , certificarea caracteristicilor specifice a produselor agricole si alimentare ,precum si inregistrarea acestor produse in Registrul Certificatelor Caracteristicilor Specifice; adoptarea si aplicarea unor politici agricole care sǎ vizeze convergenta cu PAC prin instituirea unor mecanisme si instrumente similare celor existente in Statele Membre, sustinerea asociaiilor de producǎtori in vederea intǎririi sectoarelor pe care acestea le reprezintǎ si realizǎrii unor productii orientate cǎtre pitǎ si nu cǎtre autoconsum; dezvoltarea capacitǎtii institutionale si administrative a Ministerului Agriculturii, Alimentatiei ,Pǎdurilor si Dezvoltǎrii Rurale si a institutiilor subordonate acestuia de a transpune si implementa PAC; finalizarea procesului de privatizare a fermelor de stat si de restituire a terenurilor agricole si forestiere ,luandu-se mǎsuri de sprijinire a eficientei si capacitǎtii competitive a sectorului privat din agriculturǎ; accelerarea procesului de implementare a acquis-ului comunitar ,cu accent pe problematica dezvoltrii pietei agricole , adoptǎrii standardelor comerciale si a standardelor de calitate.

In ceea ce priveste capitolul de negociere cu Uniunea Europeana privitor la agriculturǎ, acesta a acoperit urmatoarele domenii principale:

1. aspecte orizontale: garantare si orientare; mecanisme de schimb comercial; politica in domeniul calitǎtii; agricultura organicǎ; reteaua de date contabile specifice; subventii de stat;

2. organizarea pietei comune: culturi arabile; cereale, seminte oleaginoase si culturi proteice; cereale nealimentare prelucrate, amidon din cartofi, substituenti cerealieri , orez; zahǎr; culturi de plante pentru productia de fibre;

3. culturi specializate: fructe si legume; vin si alcool; banane; ulei de mǎsline; tutun;

4. produse animaliere: lapte si produse lactate; carne de vacǎ; carne de oaie; carne de porc;

5. dezvoltarea ruralǎ;

6. legislatia in domeniul veterinar: sistemul de control de pe piata internǎ; identificarea si recensmantul animalelor; controlul la granitele externe; mǎsuri de control al bolilor animaliere; sǎnǎtatea animalelor - comertul cu animale vii si produse animaliere; protectia sǎnǎtǎtii publice; asigurarea conditiilor corespunzǎtoare de viatǎ pentru animale; legislatia specificǎ zootehniei;

7. legislatia in domeniul fitosanitar: organisme dǎuntoare; calitatea semintelor si a materialului sǎditor; drepturi privind varietatea plantelor; produse utilizate pentru protectia plantelor / pesticide; nutritia animalelor.

Romania a deschis acest capitol pentru negocieri in timpul Presedintiei Daneze, in al doilea semestru al anului 2002. Romania a cerut mai multe perioade

de tranzitie. In cadrul documentului de pozitie, Romania a cerut urmatoarele perioade de tranzitie:

o perioadǎ de tranzitie de 5 ani, panǎ la data de 31.12.2011, in care sǎ poatǎ adopta mǎsuri de salvgardare in ceea ce priveste importul de produse agricole din unul sau mai multe state membre UE, dacǎ aceste importuri produc sau amenintǎ sǎ producǎ perturbǎri pe piata romaneascǎ de produse agricole;

- o perioadǎ de tranzitie de 4 ani, panǎ la data de 31.12.2010, pentru inventarierea plantatiilor viticole si organizarea unui registru al acestora;

- o perioadǎ de tranzitie de 8 ani, panǎ la data de 31.12.2014, pentru eliminarea din culturǎ a viilor hibride direct producǎtoare ;

- o perioadǎ de tranzitie de 3 ani, panǎ la data de 31.12.2009, pentru a aplica la nivel national politica de nevaccinare pentru pesta porcinǎ clasicǎ ;

- o perioadǎ de tranzitie de 3 ani, panǎ la data de 31.12.2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitǎtilor de tǎiere si procesare a cǎrnii, in conformitate cu cerintele UE;

- o perioadǎ de tranzitie de 3 ani, panǎ la data de 31.12. 2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitǎtilor de procesare a laptelui, precum si pentru organizarea centrelor de colectare si de standardizare a lui, in conformitate cu cerintele UE ;

- o perioadǎ de tranzitie de 3 ani, panǎ la data de 31.12.2009, pentru a se conforma cerintelor UE cu privire la fermele de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut.

Romania a incheiat negocierile privind capitolul 7 - Agricultura in luna iunie a anului 2004. Din punctul de vedere al UE, strategia de negociere utilizatǎ pentru Romania a fost aceeasi cu cea utilizatǎ pentru cele 10 tǎri care au aderat la 1 mai 2004. Conform declaratiilor negociatorilor romani, obiectivul principal al strategiei de negociere l-a constituit obtinerea unor rezultate foarte bune in cinci domenii: agroindustrie, sectorul viti-vinicol, zootehnia si cresterea animalelor, dezvoltarea ruralǎ si suprafata cultivabilǎ pentru cereale.

Romania urmeazǎ sǎ beneficieze de plǎtile directe, in mod gradual, de 25% in primul an (2007) si panǎ la 100% in 2016. In limite reciproc agreate, toate statele membre noi vor avea posibilitatea de a acorda si subventii nationale, suplimentar plǎitlor directe oferite de UE. In intervalul 2007 - 2009, Romania va avea posibilitatea de a suplimenta plǎtile directe ale UE cu 55% din nivelul UE din anul 2007, 60% din nivelul din 2008 si 65% din 2009. Incepand cu anul 2010, Romania poate creste nivelul plǎtilor directe cu 30 puncte procentuale peste nivelul acceptat in anul anterior. In nici un caz nu se va accepta ca nivelul acestor plǎti sǎ fie mai mare de 100% din suma totalǎ a plǎtilor directe ale UE.

Odatǎ cu finalizarea negocierilor, s-a stabilit si pachetul financiar de care va beneficia Romania in perioada 2007-2009, care este de 4.037 mil. Euro, din care:

- plǎti directe - 881 mil.Euro;

- mǎsuri de pitǎ - 732 mil.Euro;

- dezvoltare ruralǎ - 2.424 mil.Euro.

Suprafata agricolǎ si ponderea agriculturii in PIB

Agricultura este una din ramurile cheie ale economiei romanesti.In perioada tranzitiei una din principalele caracteristici ale agriculturii romanesti o reprezintǎ lipsa capitalului. Aceasta a determinat cresterea ineficientei in alocarea resurselor cu consecinte asupra cresterii si competitivitǎtii ferimierilor romani si a intregului sector agricol. Agricultura Romaniei rǎmane o agriculturǎ de subzistentǎ, problemele structurale ale acesteaia fiind dificil de rezolvat. Piata fortei de muncǎ din acest sector este definitǎ printr-o pondere mare a agricultorilor in totalul populatiei ocupate, precum si numǎrul mare de fermieri varstnici; printr-o excesivǎ dependentǎ de activitǎtile agricole a populatiei din mediul rural, un nivel educational scǎzut si un declin accentuat al veniturilor reale ale populatiei.

In ceea ce priveste comertul agricol, Romania are un potential agricol semnificativ si un avantaj comparativ al resurselor naturale si a fost un exportator traditional de produse agricole panǎ in 1990. O analizǎ a comertului agricol romanesc in perioada de dupǎ 1990 relevǎ o schimbare considerabilǎ a pozitiei pe pietele agricole internationale, din exportator net de produse agricole in importator net.

Romania are o suprafatǎ de 14,8 milioane hectare teren agricol, ceea ce reprezintǎ 63,9% din suprafata totalǎ, fiind astfel al doilea producǎtor agricol dupǎ Polonia in cadrul tǎrilor Central si Est-Europene, iar dupǎ aderare ocupǎ locul 7 in UE, dupǎ Franta, Spania, Polonia, germania, Italia si Marea Britanie.Romania detne aproximativ 8%, in configuratia Uniunii Europene, dupǎ suprafata agricolǎ.

Suprafata arabilǎ a Romaniei era in anul 2005 de aproximativ 9,4 milioane hectare, ceea ce situeazǎ tara noastrǎ pe locul 5 in Europa.Restul suprafeti agricole este impǎrtitǎ asfel: 4,87 milioane hectare pǎsuni si fanete, iar 442 mii hectare sunt ocupate cu vii, livezi, pepiniere viticole si pomicole.

Graficul 1:Suprafata agricolǎ, dupǎ modul de folosintǎ, la sfarsitul anului 2005

Sursa: Institutul National de Statisticǎ www.insse.ro

Contributia agriculturii si silviculturii la formarea PIB, in perioada 1989 - 2000, a fost in mod constant semnificativǎ, remarcandu-se o crestere a acesteia de la 13,7% in 1989 la 18,6% in 1992. Ponderea a fost mentinutǎ panǎ in 1996, dupǎ care s-a constatat o descrestere la 12,9% in 1999 si, respectiv, la 11,4% in 2000. In perioada 2000-2004 agricultura a avut o pondere in produsul intern brut ce a fost cuprinsǎ intre 11% si 13,3%.Ponderea agriculturii a scǎzut panǎ in anul 2007 la 7,4% din PIB, iar in primul trimestru al anului 2008 procentul era de 2,8% din PIB. In graficul 2 se prezinta evolutia contributiei agriculturii in PIB-ul total si in PIB agricol in perioada 1991-2006.

Graficul 2:Contributia agriculturii in PIB-ul total si in PIB agricol in perioada 1991-2006

Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltǎrii Rurale www.madr.ro

Se observǎ cǎ ponderea agriculturii in PIB a scǎzut, mai ales in ultimii ani, urmand de fapt trendul normal al economiilor moderne, si respectiv al tǎrilor Uniunii Europene, (in anul 2007 media in UE a ponderii agriculturii in PIB a fost de 1 %).

Rezultatele obtinute de industria alimentarǎ si de agriculturǎ au influentat pozitiv cresterea economicǎ a tǎrii noastre din ultima perioadǎ. Potentialul acestei ramuri este mult mai mare fatǎ de realizǎrile actuale. Dacǎ am fructifica acest potential am putea ajunge la eficenta economicǎ a tǎrilor dezvoltate.