Utilizarea eficienta a metodelor de protectia plantelor IMPOTRIVA DAUNATORILOR

Protectia plantelor este stiinta care se ocupa cu studiul agentilor de daunare (fitopatogeni - inclusiv virusuri, artropode fitofage, buruieni, rozatoare etc) in scopul stabilirii de masuri eficiente de combatere a pagubelor / pierderilor economice produse de acestia. Se considera ca circa o treime din recolta potentiala este distrusa de organismele daunatoare; deci protectia plantelor, ca disciplina biologica aplicata, contribuie la cresterea productiilor culturilor agricole si la imbunatatirea calitatii recoltei.

Din motivele prezentate mai sus, combaterea daunatorilor este imperios necesara pentru cultura plantelor, proceduri de protectie a plantelor (si inclusiv a recoltei stocate) impotriva organismelor daunatoare, fiind o componenta majora a tuturor ghidurilor de buna practica agricola.

Combaterea daunatorilor culturilor agricole se realizeaza prin mai multe metode: chimice (cu utilizarea de pesticide), biologice (prin utilizare de organisme antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentei plantelor la organismele daunatoare), agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul buruienilor) si fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semintelor, chirurgie vegetala, descuscutarea semintei etc.)

In cele ce urmeaza termenii folositi sunt definiti dupa cum urmeaza:

Produse de protectia plantelor. Sunt produsele folosite pentru combaterea agentilor de daunare. Se clasifica ca produse chimice (pesticide) si produse biologice (biopreparate).

Pesticidele sunt mijloace chimice de protectia plantelor, obtinute prin formularea si conditionarea unui (unor) ingredient(e) biologic active. Cu foarte putine exceptii (ca de ex. regulatorii de crestere vegetala, folositi pentru controlul cresterii plantelor, sau produsele care actioneaza prin activarea rezistentei manisfestate sistemic in plante, si care sunt un fel de "vaccinuri" pentru plante) ingredientele active biologic ale pesticidelor sunt ingrediente toxice. Aceasta toxicitate de fapt impune existenta unui cod al unei bune practici de distributie si utilizare a pesticidelor, cod care este elaborat inclusiv la nivel international (de catre FAO). In categoria pesticidelor sunt incluse si urmatoarele categorii de substante: regulatorii de crestere, defoliantii, desicantii, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substantele de curatire ale legumelor si fructelor, substantele aplicate pentru a preveni caderea fructelor, ca si substantele aplicate inainte sau dupa recoltare pentru combaterea daunatorilor care actioneaza in timpul depozitarii si transportarii recoltei.

Biopreparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultura sau pe baza unor compusi naturali (extracte din plante, denumite sugestiv in lb. engleza "botanicals"). Datorita caracterului lor biologic, biopreparatele au o actiune complexa asupra plantelor de cultura, termenul cel mai corect nefiind cel de biopreparate folosite in protectia plantelor, ci cel de biopreparate de uz agricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceasta actiune complexa, este cel al biopreparatelor pe baza de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Omologate ca biofungicide, o serie de biopreparate s-au dovedit a fi si stimulatoare ale cresterii vegetale (se citeaza aici lucrarea Baker, R., 1988, "Trichoderma spp. as plant-growth stimulants." CRC Crit Rev. Biotechnol., 7, 97-106), iar aceasta stimulare a cresterii plantelor s-a dovedit a fi datorata interventei biofungicidului in nutritia plantelor.

Formularea este forma sub care un pesticid este comercializat si reprezinta o combinatie de diversi compusi (solventi, surfactanti, cosurfactanti, muianti, adezivi, agenti de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulara etc.) al carei scop final este de a face produsul utilizabil in mod eficace. Compusii folositi la conditionarea pesticidelor sunt si ei poluanti chimic importanti (solventii organici, surfactantii care sunt similari detergentilor in privinta poluarii apelor etc.), deci reprezinta un motiv secundar pentru elaborarea unui cod al unei bune practici de distributie si utilizare a pesticidelor.

Conditionarea. Continutul, eventualul ambalaj hidrosolubil, cu ambalajul protector folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final de catre circuitele de distributie en-gros si en-detail.

Tehnologie de aplicare. Procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse in contact cu organismul tinta sau aduse acolo unde organsimul tinta va intra in contact cu pesticidul.

Aplicarea pesticidelor se face prin tratamente, care sunt fie tratamente in vegetatie (stropiri cu diferite volume de lichid si cu mijloace terestre sau aeriene) fie tratamente la samanta (samanta in sens generic, adica orice organ al plantei utilizat pentru infiintarea unei culturi, deci inclusiv tuberculii de cartofi) fie tratamente ale solului (aplicare pre-mergenta de erbicide, de exemplu).

Bunele practici agricole in materie de utilizare a pesticidelor (BPA). Modalitati de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piata) care sunt oficial recomandate sau autorizate de autoritatile nationale competente in scopul unei combateri eficeinte si sigure pentru om si mediu a agentilor de daunare. Aceste bune practici trebuie sa includa mai multe nivele de utilizare a pesticidelor, care nu trebuie sa depaseasca dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie sa fie aplicate in asa fel incat sa lase un reziduu cat mai mic cu putinta.

Limita maxima de reziduuri. Concentratia maxima de reziduuri de pesticide care sunt legal autorizate sau considerate ca acceptabile in unul sau mai multe produse alimentare, un produs agricol sau un produs destinat folosirii in furajarea animalelor.

Pericol. Sursa potentiala de daune pentru om sau mediu inconjurator.

Risc. Combinatie a probabilitatii de incidenta a unei daune si gravitatea acestei daune.

Utilizator. Orice persoana expusa produsului, inclusiv utilizatori profesionisti sau neprofesionisti (amatori) si alte persoane, in general, expuse in alt context decat cel al strict al utilizarii produselor sau metodelor de protectia plantelor (de exemplu in cazul transportului sau al manipularii in vederea depozitarii).

Utilizare prevazuta. Utilizarea unui produs de protectia plantelor sau a unei metode de protectia plantelor in conformitate cu prevederile legale si cu informatiile oferite de furnizor.

Utilizare incorecta in limite acceptabile, predictibila. Utilizarea unui produs de protectia plantelor sau a unei metode de protectia plantelor in alt mod decat cel reglementat legal si indicat de furnizor, dar care poate rezulta dintr-un comportament uman usor de prevazut.

Protectia plantelor este una din activitatile agricole care prezinta un risc important pentru mentinere terenului in bune conditii pentru agricultura si mediu. Riscul major deriva in primul rand din utilizarea pesticidelor. Din acest motiv legislatia europeana in domeniul agriculturii are, printre alte scopuri, si pe acela de limitare a folosirii produselor chimice de protectia plantelor (pesticide) si de incurajare a dezvoltarii si utilizarii de produse si metode cu actiune predominant ecologica pentru atingerea obiectivelor agriculturii durabile (se citeaza aici documentul programatic COM (1999) 22 "Directions towards sustainable agriculture")

Peste 50% din teritoriul european este folosit pentru agricultura, deci realizarea unei agriculturii durabile este o parte esentiala a procesului de dezvoltare durabila (sustainable development), iar dezvoltarea durabila constituie obiectivul major al tuturor strategiilor elaborate pe plan mondial, inclusiv in al celor elaborate in Romania (pe termen mediu, de dezvoltare regionala, pentru zone defavorizate etc). Desi aparent in consonanta cu denumirea de "durabila" si cu termenul englez "sustainable" interpretarea jurnalistica de "dezvoltare sustinuta" nu corespunde cu ceea ce se intelege in mod uzual prin dezvoltare durabila. Definita de Comisia Burtland, dezvoltarea durabila, este "dezvoltarea care corespunde necesitatilor prezentului fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor" (definitie conform glosarului la Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului, lege republicata in Monitorul Oficial nr. 70 din 17 februarie 2000).

O componenta de baza a dezvoltarii durabile este utilizarea durabila a resurselor, respectiv "folosirea resurselor regenerabile intr-un mod si o rata care sa nu conduca la declinul pe termen lung al acestora, mentinand potentialul lor in acord cu necesitatile si aspiratiile prezente si viitoare" (conform glosarului mai sus citat). Metodele de protectia plantelor cele mai larg cunoscute si utilizate si cu un grad ridicat de utilizare a resurselor sunt metodele agrotehnice (si in primul rand rotatia culturilor) care vor fi pe larg prezentate in continuare.

1 Rotatia culturilor

Rotatia culturilor este o practica agricola cunoscuta din cele mai vechi timpuri si a aparut ca o necesitate in dezvoltarea agriculturii. Importanta rotatiei culturilor pentru conservarea terenurilor consta in contributia esentiala la mentinerea si sporirea fertilitatii solurilor de pe terenurile utilizate in agricultura (sau altfel spus a capacitatii de productie vegetala a terenurilor) cu ajutorul chiar al plantelor cultivate pe teren.

Prin sol se intelege stratul superficial afanat al litosferei, care (indelung si continuu transformat prin actiunea formatiilor vegetale succesive, a agentilor atmosferici si a altor factori naturali specifici mediului geografic din care face parte) a acumulat treptat caracteristicile specifice fertilitatii, fiind astfel capabil sa intretina viata plantelor superioare. Stratul organomineral de sol este afanat, maruntit, foarte poros, permitand: dezvoltarea plantelor datorita: (i) difuziei nerestrictionate gazelor si schimbul de gaze cu atmosfera; si (ii) retinerii si acumularii apei si a elementelor nutritive in cantitati insemnate in paralel cu disponibilizarea lor continua prin procese microbiene si de schimb ionic. Prin aceste caracteristici un sol bine format poseda conditiile care asigura fundamentala lui capacitate potentiala - fertilitatea naturala.

Rolul esential in fertilitatea naturala a solurilor este dat de materia (impropriu denumita si substanta) organica din sol. Materia organica din sol este formata practic din doua componente majore: humusul (care rezulta din material organic, in special vegetal, in curs de descompunere si este alcatuit mai ales din polifenili de tipul acizi humici, fulvici si humici, formati prin complexarea produsilor de degradare oxidativa ai ligninei cu aminozaharurile formate prin metabolismul structurilor parietale ale microorganismelor din sol) si glomalina, o glicoproteina complexa, hidrofoba, inalt rezistenta la biodegradare, cu caracteristici adezive, rizodepusa in sol de plantele active fotosintetic (prin exsudatele radiculare, si in special prin exsudatele radiculare ale simbiozelor plantelor cu ciupercile producatoare de micorize / ciuperci AM).

Rotatia permite folosirea stiintifica diferentiata a categoriilor de terenuri dintr-o exploatatie agricola, asigurand mentinerea si sporirea fertilitatii naturale a solurilor (conditie esentiala pentru folosirea in agricultura sau pentru fundamentalul rol al terenurilor intr-un ecosistem). Rotatia culturilor are si o importanta componenta economica pentru ca favorizeaza planificarea anticipata a celor mai bune practici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea ingrasamintelor / amelioratorilor de sol, protectia plantelor impotriva agentilor de daunare (inclusiv a buruienilor), recoltarea si depozitarea productiei (inclusiv protectia culturii depozitate). Rotatia culturilor contribuie substantial la rezolvarea atat a problemelor agrotehnice, cat si a celor economice si organizatorice, rezultand in final marirea productiei si a productivitatii muncii la toate plantele cultivate.

Datorita interactiunile benefice dintre masurile agrofitotehnice aplicate si succesiunea culturilor, rotatia culturilor este o conditie esentiala de sporire a productiei si mentinere a fertilitatii solului. In perspectiva, rotatia culturilor constituie una din masurile agrotehnice de baza care contribuie la reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafata si produs. Un rol deosebit de important are rotatia culturilor ca masura eficienta de protectie a mediului si de conservare / mentinere a solului. Rotatia culturilor ramane masura agrotehnica de cea mai mare importanta in rationalizarea consumului de combustibili, ingrasaminte, produse de protectia plantelor (pesticide si biopreparate), apa de irigat si alte mijloace / input-uri necesare procesului de productie.

In continuare vor fi prezentate pe scurt cateva caracteristici (din punct de vedere al conservarii terenurilor si al eficientizarii protectiei plantelor ale urmatoarelor grupe de plante:

Leguminoasele anuale au un rol important in ameliorarea terenurilor fiindca imbogatesc solul in azot fixat biologic (datorita simbiozelor fixatore de azot pe care le formeaza). Leguminoasele anuale elibereaza terenul devreme si deci acesta poate fi pregatit din timp pentru semanaturile de toamna. Sunt cuprinse in aceasta grupa: mazarea, fasolea, soia, lintea, nautul, lupinul, bobul, mazarichea, latirul si fasolita. Se cultiva dupa cereale paioase si dupa prasitoare.

Sunt foarte bune premergatoare pentru cereale paioase de toamna si mai ales pentru grau. Reduc rezerva de agenti de daunare si favorizeaza dezvoltarea in culturile ulterioare a unor plante viguroase, cu un sistem propriu de aparare impotriva atacului de boli si daunatori bine dezvoltat.

Prasitoarele au si ele un rol ameliorator al solurilor prin: (i) aratura adanca (daca aceasta se aplica conform bunelor practici agricole, si mai ales pe curba de nivel in zonele deluroase) care stimuleaza compexarea oxidativa a humusului si (ii) prin nivelul ridicat al rizodepunerii de glomalina prin exsudatele radiculare (prasitoarele, si in special porumbul si sorgul, fiind plante foarte eficiente din punct de vedere fotosintetic). Prasitoarele au un efect benefic si asupra culturilor succesive, mai ales prin efectul prasilelor (care elimina o mare parte din rezerva biologica de agenti de daunare, si in special buruieni). Aceleasi prasile au si tendinta de a favoriza dezvoltarea populatiilor de buruieni cu organe subterane puternice (ca de ex. Sorghum halepense = costrei) care sunt apoi foarte dificil de combatut, necesitand erbicide cu translocare sistemica prin floem. Prasitoarele se pot cultiva dupa leguminoase perene si indeosebi dupa cereale paioase.

Cerealele paioase au efecte mai complexe asupra materiei organice din sol. Prezinta o rizodepunere semnificativa, favorizand dezvoltarea materiei organice a solului formate de plantele active fotosintetic, dar tind sa nu contribuie la refacerea humusului pentru ca resturile vegetale sunt de obicei preluate si folosite in zootehnie, industria locala sau cultivarea ciupercilor lignocelulozice. Este recomandabila folosirea de ingrasaminte organice / amelioratori de sol la aceste culturi la care toata recolta se preia de pe camp si are utilizari care o scot din circutul local al materiei organice. Cerealele paioase favorizeaza aparitia unor buruieni problema (ca de ex. Avena fatua = orz salbatic) care necesita erbicide recente pentru combatere (ca de ex. sulfonil-ureice). Cerealele de toamna cer premergatoare timpurii, au nevoie de apa in sol pentru germinatie si de mult azot pentru crestere si dezvoltare. Ele elibereaza devreme terenul si sunt premergatoare bune din acest punct de vedere. Cele mai bune productii se obtin daca au fost semanate dupa leguminoase anuale. Cerealele de primavara se cultiva adesea dupa prasitoare, dar reusesc si dupa cereale de toamna.

Plantele tehnice se cultiva dupa cereale paioase si plante prasitoare, sunt bune premergatoare pentru culturi de primavara. Unele plante tehnice din familia Brassicae (rapita colza, mustarul) reduc populatia de agenti de daunare (microorganisme fitopatogene din sol, insecte daunatoare) datorita glucozinolatilor produsi in cantitate mare, iar extinderea acestor culturi pentru producerea de biocombustibili (biodiesel) va favoriza noi scheme de rotatia culturilor in care efectul lor benefic pentru protectia culturilor succesive va fi pus mai bine in evidenta. Totusi aceste plante au si un efect daunator asupra materiei organice din sol, aceste plante avand o translocare redusa a carbonului fotosintetizat in exsudate radiculare (inclusiv datorita faptului ca nu formeaza simbioze cu ciupercile producatoare de micorize).

Leguminoasele perene se cultiva de obicei dupa prasitoare si cereale paioase. In aceasta grupa se incadreaza lucerna, trifoiul, spaceta si ghizdeiul. Au un rol important in ameliorarea terenurilor fiindca imbogatesc solul in azot fixat biologic (datorita simbiozelor fixatoare de azot pe care le formeaza). Cand se cultiva in amestec cu graminee perene (borceaguri) au un rol benefic si asupra materiei organice formata din exsudatele radiculare ale plantelor active fotosintetic. Din punct de vedere al protectie culturilor succesive au multiple efecte benefice rezultate din reducerea rezervei biologice de agenti de daunare si din cresterea nivelului populatiilor de organsime utile protectiei plantelor (PGPR - Plant Growth Promoting Rhizobacteria = rizobacterii favorizante ale cresterii plantelor; entomopatogeni; antagonisti ai fitopatogenilor, insecte pradatoare si parazitoide).

Rotatia culturilor influenteaza direct protectia plantelor. Diferitele practici agricole asociate rotatiei culturilor agricole influenteaza rezerva de agenti de daunare - de ex. la cereale aratura de toamna influenteaza direct nivelul atacului la plosnitele, afidele si carabuseii cerealelor sau a fitopatogenilor ce se instaleaza pe organele verzi.

Influenta culturilor premergatoare in cadrul rotatiei si a amplasarii culturilor in cadrul asolamentelor este, de regula, pozitiva pentru ca monocultura favorizeaza speciile de organisme daunatoare specializate. Totusi, uneori in monocultura de lunga durata se constata o reducere a nivelului de atac al acestei specii, reducere datorata dezvoltarii entomofagilor, antagonistilor sau hiperparazitilor specifici. Rotatia culturilor este numai una din masurile agrotehnice. Intre diferitele metode de combatere si cele agrotehnice exista numeroase interactiuni, multe inca necunoscute. Toate acestea vor fi discutate pe larg in capitolul care urmeaza.

2 Protectia integrata a culturilor

Protectia integrata este o asociere de metode si mijloace chimice, fizice, biologice in combinatie cu metodele agrotehnice (obligatoriu compatibile) aplicate armonios in cadrul ecosistemelor agricole. Lucrarile de protectia plantelor sunt executate in functie de PED (pragul economic de daunare) pentru diminuarea la maximum a numarului de interventii fitosanitare si pentru favorizarea factorilor naturali de combatere care regleaza / limiteaza populatiile agentilor de daunare.

Avand la baza elementele de conceptie ale lui Roberts, alaturi de noile cunostinte acumulate, T. Baicu, in 1988, a stabilit zece principii de baza ale protectiei integrate / sistemelor de protectie integrata, care sunt valabile si astazi, si care au un rol improtant in conservarea terenurilor.

1. Unitatea pe care se aplica combaretea integrata o constituie agrosistemul

Culturile agricole sunt distribuite in toate zonele agropedoclimatice, in functie de conditiile ecologice, determinand areale marginite de conditiile de favorabilitate. Suprafetele ocupate de o singura cultura pot acoperi mii de hectare, depinzand de complexitatea sistemelor agricole, tipurile de relatii din agrocenoze, unde un rol important il au factorii ecologici, abiotici si biotici.

 Speciile daunatoare pentru culturile agricole nu trebuie eliminate ci trebuie mentinute la un nivel scazut.

Este necesar sa se reconsidere intr-un mod radical importanta diferitelor specii daunatoare si/sau patogene. Mai precis, trebuie cunoscuta importanta economica a fiecarei specii si nivelul de pierderi care ar putea fi produs. Datele ecologice si economice au aratat ca majoritatea speciilor recunoscute ca daunatoare nu trebuie tratate. Intr-o cultura agricola se pot intalni urmatoarele categorii de specii: specii daunatoare principale; specii daunatoare secundare; specii daunatoare migratoare; specii indiferente.

3. Factorii naturali trebuie utilizati mai intens pentru a regla densitatile populatiilor de organisme daunatoare .

Factorii ecologici abiotici climatici: temperatura, umiditatea, lumina, ploaia; factorii edafici, factorii chimici si factorii biotici: relatiile intraspecifice si interspecifice pot influenta considerabil evolutia populatiilor de organisme daunatoare. Fiecare factor abiotic are un prag inferior si un prag superior de temperatura, umiditate etc. care, odata depasit, opreste multiplicarea.

4. Tehnologiile de culturi moderne pot produce efecte neasteptate.

Evolutia agriculturii moderne este stans legata de schimbarile in modul traditional de lucru. Rezistenta soiurilor fata de bolile principale si mai ales fata de daunatori este inca slaba. Sunt si situatii cand o varietate cunoscuta ca rezistenta devine sensibila dupa un numar de ani, din cauza aparitiei de noi rase ale patogenilor.

5. SPI trebuie sa se bazeze pe imbinarea armonioasa a metodelor de combatere.

Complexele de masuri de combatere sunt utilizate impotriva organismelor daunatoare principale si secundare. In acelasi timp, masurile aplicate trebuie sa protejeze cat mai multe organisme utile. Uneori se considera ca imbinarea metodelor inseamna acelasi lucru cu Protectia integrata. In realitate, imbinarea mijloacelor si metodelor reprezinta numai o parte a combaterii integrate, dar o parte esentiala.

6. SPI trebuie sa contina mijloace specifice de reglare a tratamentelor.

In primul rand trebuie sa fie inlocuite multe tratamente de tip profilactic, facute dupa calendarul de stropiri sau tratamentele de acoperire, cu tratamente de tip curativ. PED este mijlocul cel mai important pentru reglarea tuturor tipurilor de interventii fitosanitare si este o notiune proprie combaterii integrate care permite aplicarea tratamentului numai cand densitatile si/sau gradul de atac pot/poate produce pierderi justificate din punct de vedere economic, pierderi evaluate la 3-5% din recolta, in echivalenta cu costul tratamentului fitosanitar. PED permite sa se localizeze tratamentul numai acolo unde limitele de atac sunt depasite si variaza in functie de soi, categorie biologica, stadiul de dezvoltare al plantei, conditiile pedoclimatice, tehnologice etc. Daca se iau in considerare toate acestea, in cultura se poate stabili o "situatie critica" ce impune interventia fitosanitara.

7. SPI trebuie sa respecte cerintele tehnologiilor moderne.

Un ansamblu de metode si mijloace de combatere structurat cu elemente interdependente, ansamblu care se bazeaza si pe factorii naturali de reglare a densitatii populatiilor de organisme daunatoare, nu trebuie sa depaseasca PED. Din punct de vedere al abordarii sistemice, in cadrul combaterii integrate, se poate face urmatoarea structurare: subsistemul proceselor tehnologice propriu-zise, care este constituit din totalitatea lucrarilor de protectia plantelor, alaturi de aparatele, echipamentele, instalatiile, masinile de protectia plantelor, rezistenta soiurilor, metodele de aplicare a mijloacelor chimice, biologice, fizice etc.; subsistemul de control, de o mare importanta pentru obtinerea produselor agricole de calitate superioara sau diminuarea efectelor de poluare si care, in esenta, se bazeaza pe executarea corecta a lucrarilor; subsistemul de manipulare include procesele tehnice de transport si de pastrare a produselor fitofarmaceutice, alaturi de masinile specifice acestor procese, care pot fi considerate tot masini de protectia plantelor. Intr-o anumita masura, in acest sistem, se poate introduce si obtinerea produselor biologice in unitatile comerciale; suprasistemul de conducere sau organizatoric asigura aplicarea corecta, in timp si spatiu, a diferitelor lucrari, in functie de secventa verigilor tehnologice, in functie de PED cat si in functie de ciclurile biologice ale plantei si speciilor daunatoare.

8. SPI trebuie sa respecte cerintele toxicologice, energetice, economice si de protectie ecologica.

Din punct de vedere toxicologic, produsele foarte toxice din grupa rosie si cele toxice din grupa verde (produsele cu toxicitate acuta sub 100 mg/kg) trebuie eliminate treptat din sortimentul de pesticide. Produsele cu efecte secundare periculoase (actiune cancerigena, embriotoxica), cele foarte persistente sau care lasa reziduuri mari in recolta trebuie, de asemenea, sa fie excluse din SPI.

9. Sistemele de combatere integrata trebuie incluse in tehnologia de cultura.

In evolutia lor, modelele tehnologiilor de cultura intensive, superintensive sau cele agricole de tip industrial (in care se utilizeaza masini agricole de mare productivitate, noi metode agrotehnice, soiuri de mare productivitate si, mai ales, mijloace chimice de combatere, modele care, prin continutul lor, se apropiau de productia de tip industrial) au inceput sa fie abandonate in favoarea modelelor agriculturii durabile, agriculturii ecologice, agriculturii de precizie etc..

10. Elaborarea SPI trebuie sa se bazeze pe o abordare interdisciplinara, sistemica si pe modelare matematica.

Abordarea interdisciplinara este dictata de complexitatea agrosistemului, mai ales de marea varietate a agentilor de daunare (virusuri fitopatogene, bacterii, ciuperci fitopatogene, nematode, acarieni, insecte, rozatoare, buruieni etc.), dar si de complexitatea metodelor si felul mijloacelor de combatere. Trebuie, deci, utilizate rezultate obtinute in cadrul cercetarilor de biologie, fizica, chimie, ecologie, sistematica, agronomie, fiziologie, fitopatologie, entomologie, herbologie. Dupa o parcurgere, chiar sumara, a regulilor de baza pentru elaborarea sistemelor de protectie integrata putem observa ca elementele de fond sunt criteriile economice si criteriile ecologice. (criteriile ecologice fiind in final criterii economice, pentru ca in prezent este evident ca riscul de mediu este un criteriu economic, conform definitiilor anterior prezentate -risc, pericol, dauna). In cele ce urmeaza vor fi prezentate pe scurt rolul diferitelor metode si mijloace in cadrul sistemelor de protectie integrata.

La modul general, metodele agrotehnice au un rol deosebit in reducerea pagubelor facute de agentii de daunare - dar numai atunci cand aceste metode agrotehnice atunci sunt utilizate conform bunelor practic agricole (tab.1).

3 Aplicarea de ingrasaminte

Aplicarea ingrasamintelor minerale sau organice este o alta practica agricola cu influente directe asupra protectiei plantelor. Prin nivelul alocarii elementelor nutritive se poate limita atacul unor fitopatogeni sau altor organisme daunatoare. Influenta fertilizarii se datoreaza:

. actiunii directe a ingrasamintelor minerale asupra organismelor daunatoare;

. actiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;

. asupra influentei indirecte prin schimbarea biochimiei sucului celular la planta gazda;

. dezvoltarii corepsunzatoare a sistemului de aparare din planta,

. cresterii ritmului de dezvoltare a elementelor structurale ale tesuturilor;

. schimbarii epocii de maturare;

. schimbarii proceselor de diferentiere etc.

Interactiunea dintre metodele agrotehnice si metodele de protectia plantelor este

exemplificata in tab.

4 Rezistenta soiurilor

Desi prezinta o importanta deosebita in protectia plantelor, de multe ori caracteristica de rezistenta a soiurilor la organismele daunatoare a fost trecuta cu vederea, realizarea starii fitosanitare a culturilor axandu-se in principal pe masuri preventive sau, mai cu seama, pe cele curative de combatere. Se cunosc multe exemple cand prin inducerea unor soiuri rezistente (activitate nepoluanta pentru mediu) au fost eliminate lucrarile obisnuite de combatere cum ar fi cazul: raiei negre a cartofului, manei florii-soarelui, patarii brune a tomatelor, virusul mozaicului tutunului, filoxerei vitei de vie etc.. In fond echilibrul dinamic intr-un ecosistem / agrosistem se bazeaza pe complementaritatea genelor organismelor plasate in diferite nise ecologice. In timp se inregistreaza o readaptare a materialului genetic al organismelor daunatoare dar si al plantelor atacate in ceea ce priveste sistemul gene pentru virulenta / avirulenta - gene de rezistenta sau sensibilitate, motiv pentru care procesul de ameliorare in aceasta directie este unul continuu.

In cazul in care genele implicate in procesul de rezistenta sunt numeroase, caracterele de rezistenta tind sa devina cantitative, caz in care exprimarea fenotipica este puternic influentata de conditiile de mediu, respectiv de agrotehnica aplicata culturii (inclusiv de celelalte componente ale sistemului de protectie integrata - tab.3) si de conditiile climatice specifice.

In ultima vreme s-a facut apel la gene de rezistenta nespecifice genomului plantelor de cultura fata de atacul unor organisme daunatoare si s-au realizat asa-numitele organisme modificate genetic (GMO/OMG). Rezultatele, in multe cazuri au fost de-a dreptul spectaculoase, motiv pentru care, in functie de cadrul legal determinant de acceptarea publica si specific tarii unde se (nu se) cultiva speciile modificate genetic aceasta masura poate fi benefica (sau nu).

In tara noastra au fost descoperite linii de grau de toamna rezistente la Cephus pygmaeus L.,  unii hibrizi de porumb toleranti sau chiar cu oarecare rezistenta fata de Ostrinia nubilalis Hb., linii si soiuri de sorg rezistente la Schizaphis graminum Rond., etc. Succese remarcabile s-au inregistrat in directia obtinerii de soiuri de grau rezistente la rugini, la cartofi si tomate rezistente la viroze, la mar cu rezistenta fata de rapan, etc.

Sistemele de combatere integrata (SPI) sunt elaborate pentru soiurile sau hibrizii deja omologate (respectiv omologati) care au caracteristicile de productivitate si calitate verificate iar in cazul in care plantele de cultura sunt mai sensibile este firesc ca aplicarea tratamentelor sau a altor lucrari de protectia plantelor sa aibe o eficacitate mai scazute.

5 Carantina fitosanitara interna si externa, elementele de igiena culturala

In general, in protectia plantelor, organismele daunatoare nu se combat in totalitate, operatie care ar fi exceptional de costisitoare si greu de realizat. Totusi, pentru unele organisme daunatoare a caror dezvoltare este rapida, pe arii largi producand adevarate epifitii sau epizootii se poate practica fenomenul de eradicare, pentru aceasta apelandu-se la metodele si mijloacele sectorului operativ de protectie a plantelor.

Urmarirea indeaproape a focarelor in care apar astfel de organisme precum si impiedicarea extinderii pe arii largi a propagulelor acestora sunt elemente de carantina fitosanitara. Acestea sunt sustinute de un cadru legal adecvat si sunt de competenta administratiei guvernamentale (unitatile fitosantiere din componenta directiilor agricole). Carantina fitosanitara apartine de sectorul operativ al structurilor guvernamentale insa elementele de ingiena culturala asociate impiedicarii extinderii propagulelor agentilor de daunare de carantina intra in structura protectiei integrate.

6 Prognoza si avertizarea tratamentelor

Prognozarea aparitiei atacului unui anumit organism daunator sau grupe de organisme daunatoare si emiterea ulterioara a avertizarilor pentru efectuarea unei interventii de protectie a plantelor prezinta mare insemnatate pentru desfasurarea corecta in timp si spatiu a activitatilor de combatere. Este bine de stiut din timp ce organisme daunatoare exista intr-o zona pentru culturile agricole aflate in vegetatie precum si potentiale niveluri de atac pentru a cunoaste ce spectru de mijloace de combatere trebuie folosit, ce sistema de masini trebuie utilizata pentru aplicarea acestora si momentele optime de interventie pentru ca pagubele sa fie cat mai mici, interventiile cat mai putine, efectele economice sa fie maxime iar cele ecologice sa fie minime.