Aspecte privind necesitatea realizarii si mentinerii unei stabilitati financiare in cadrul societatilor de asigurari

Aspecte privind necesitatea realizarii si mentinerii unei stabilitati financiare in cadrul societatilor de asigurari

Preocuparea de baza a fiecarei societati de asigurare este aceea de a-si mentine si intari stabilitatea financiara a activitatii pe care o desfasoara. De aceea ea trebuie sa-si organizeze activitatea astfel incat sa-si poata compensa integral, pe seama primelor incasate,  toate obligatiile asumate fata de asigurati, banci si stat. In acest scop, ea trebuie sa-si stabileasca cu maximum de profesionalism nivelul primelor pe care le va practica, astfel incat fondul de asigurare, constituit in acest mod, sa fie suficient pentru despagubirile datorate..

Eventuala diferenta nefavorabila, dintre nivelul despagubirilor datorate si primele de asigurare cuvenite, duce la un dezechilibru si poate fi acoperita din:

venituri din plasamente;

fondul de rezerva;

credite bancare etc.

Exista si situatii cand starea de dezechilibru se repeta, se agraveaza si dobandeste dimensiuni imprevizibile; in astfel de momente societatea de asigurari poate ajunge in incetare de plati.

Pentru a evita astfel de situatii, societatile mai au la indemana o solutie: reasigurarea.

Reasigurarile au aparut dintr-o necesitate obiectiva, si anume din existenta unor riscuri foarte mari, care pot genera la randul lor daune extrem de mari. Societatile de asigurari, care nu au capacitate financiara suficient de mare, nu pot suporta aceste daune numai pe contul lor putand ajunge la faliment.

Reasigurarile ofera capacitatea necesara asiguratorului direct, pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.

Pentru prevenirea unei asemenea stari de lucruri, societatea de asigurari trebuie sa determine cu atentie, bine fundamentat, primele de asigurare, pe baza datelor statistice pe mai multi ani, cu privire la frecventa producerii riscurilor, la intensitatea si amploarea de distrugere a acestora.

Desi datele statistice prezinta informatii pretioase, in practica se inregistreaza uneori abateri insemnate. Daca abaterile sunt favorabile, societatea de asigurari inregistreaza rezultate financiare pozitive, fapt ce conduce la consolidarea echilibrului sau financiar. In caz contrar, pierderile inregistrate afecteaza capacitatea de plata a societatii de asigurari, fapt ce-o determina sa caute si sa gaseasca solutii pentru refacerea echilibrului financiar.

In acest scop se pot folosi urmatoarele solutii:

a)  extinderea si diversificarea masei de bunuri cuprinse in asigurare (cresterea capacitatii de asigurare);

b)  majorarea primei nete;

c)  recurgerea la reasigurare.

In orice domeniu de asigurare exista riscuri care, ca urmare a numarului, dimensiunilor si naturii lor, nu pot fi acoperite in intregime de o singura societate de asigurari.

Prin extinderea masei de bunuri cuprinse in asigurare, societatea de asigurari isi mareste corespunzator suma primelor de asigurare incasate, adica fondul de asigurare.

De asemenea, fondul de asigurare creste corespunzator, prin majorarea cotei de prima neta asupra bunurilor ce pot fi cuprinse in asigurare.

Realizarea stabilitatii financiare a societatii de asigurari presupune, cuprinderea in asigurare a unor cantitati (mase) diferite de bunuri din fiecare categorie si multe categorii de persoane.

Daca portofoliul societatii de asigurari este format din riscuri diferite ca marime, stabilitatea rezultatelor sale financiare se poate obtine prin redistribuirea riscurilor de valori mari catre alte societati de asigurari, adica sa recurga la reasigurare. In situatia in care portofoliul societatii de asigurari este format numai din riscuri de valori mici si, eventual, mijlocii, realizarea stabilitatii financiare nu reclama recurgerea la reasigurare.

Fiecare societate de asigurari este interesata ca portofoliul sau sa fie cat mai diversificat, respectiv, sa cuprinda bunuri care fac parte din grupe diferite si asigurate impotriva unor riscuri variate. In acest fel, daca se produce un risc, acesta, sa nu afecteze toate bunurile cuprinse in asigurare, ci numai o parte dintre ele. Asa de exemplu, cutremurele de pamant afecteaza diverse categorii de bunuri, dar cu deosebire cladirile de locuit; inundatiile produc daune caselor de locuit, bunurilor gospodaresti si culturilor agricole; grindina distruge culturile agricole, rodul viilor, fructele livezilor; epizootiile afecteaza o anumita specie de animale; incendiile provoaca pagube gospodariilor populatiei, intreprinderilor, institutiilor etc.

Diversificarea portofoliului de asigurari consta in faptul ca o societate de asigurari care a preluat riscuri in mai multe ramuri de asigurare, niciodata nu va inregistra daune maxime in toate ramurile si la toate riscurile.

In acelasi timp, trebuie avuta in vedere si dispersarea teritoriala a riscurilor, care cuprinde aria geografica pe care sunt situate bunurile preluate in asigurare. Societatea de asigurari este interesata ca bunurile asigurate sa fie raspandite pe un teritoriu cat mai intins posibil. Este cunoscut ca nici cele mai devastatoare calamitati ale naturii nu cuprind intreaga suprafata a tarii, ci numai anumite zone ale sale. Inundatiile, furtunile, uraganele, cutremurele etc, pot afecta zone intinse ale tarii, dar cu intensitati si pagube diferite.

Asigurarea bunurilor dintr-o anumita zona geografica la mai multe societati de asigurari, in cazul unui sinistru de mari proportii, va face ca daunele provocate sa fie mult mai usor de suportat de catre mai multe societati de asigurari, decat ar putea sa o faca o singura societate.

Fiecare societate de asigurari trebuie sa fie preocupata in permanenta ca portofoliul sau sa corespunda unei bune stabilitati financiare, adica sa fie diversificat si dispersat.  

Impartirea riscurilor intre mai multe societati de asigurari se poate face pe doua cai, si anume prin:

a) coasigurare

b) reasigurare.

Coasigurarea consta in asigurarea de la inceput a unui bun, de o valoare mai mare, la mai multe societati de asigurari, in anumite cote. In caz de dauna fiecare societate de asigurari participa corespunzator la compensarea daunei.

Coasigurarea se practica in Franta, Marea Britanie si in alte tari. Actualmente, ea se practica si in tara noastra.

Reasigurarea este operatiunea financiara prin care are loc divizarea, egalizarea raspunderilor intre mai multe societati de asigurari-reasigurari, dispersate geografic. Prin reasigurare se urmareste mentinerea unui echilibru financiar intre primele de asigurare incasate si despagubirile (sumele asigurate) datorate.

Reasigurarea consta practic in cedarea de catre asigurator, unor alte societati de asigurari (de reasigurari), a unei parti din riscul preluat, care depaseste retinerea (capacitatea) proprie. In timp ce la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce in faza contractarii asigurarii propriu-zise, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc dupa perfectarea contractului de asigurare, adica ulterior. Ea este insa avuta in vedere de asigurator, inca de la inceput, chiar din momentul contractarii asigurarilor.

Prin reasigurare, reasiguratul protejeaza:

asiguratii impotriva riscurilor preluate in asigurare;

actionarii reasiguratului impotriva unor reduceri considerabile a capitalului subscris si varsat. Reasigurarea garanteaza actionarilor un dividend constant sau chiar in continua crestere;

finantele statului, deoarece se realizeaza o anumita stabilitate in plata de impozite si taxe la bugetul statului;

personalul reasiguratului prin pastrarea locurilor de munca.

Reasigurarea a aparut in evul mediu ca o masura de indreptare a unor actiuni imprudente ale acelor asiguratori care incheiau asigurari de transport maritim in zone extrem de riscante (din cauza piratilor si conditiilor grele de navigatie - uragane, furtuni, stanci etc). In acea vreme, asiguratorii nu dispuneau de suficiente informatii, in functie de care sa judece fiecare risc maritim acceptat. Ca urmare, dupa perfectarea contractelor, la intamplare, cautau sa scape de angajamentele care erau excesiv de riscante, cedandu-le altor societati de asigurari (de reasigurari).

Cu timpul reasigurarea a devenit o forma complementara a asigurarii, pierzandu-si caracterul de instrument de indreptare a erorilor de judecata comise de asiguratori.

Abia in secolul al XlX-lea reasigurarea a luat o mare amploare in Europa, impulsul fiind dat de revolutia industriala.

Revolutia industriala din secolul al XlX-lea a favorizat introducerea progresului tehnic, la inceput in Marea Britanie si apoi in alte tari de pe continentul nostru. Atelierele mestesugaresti si micii intreprinzatori individuali au fost inlocuiti de catre marile intreprinderi industriale, organizate sub forma societatilor anonime; ca urmare au inceput concentrarea si centralizarea capitalului.

In aceste conditiuni au crescut considerabil dimensiunile riscurilor oferite spre asigurare.

Asiguratorii se reorganizeaza pe baze noi, constituindu-se in societati comerciale si incep sa foloseasca datele statistice pentru dimensionarea primelor de asigurare, diversificandu-si riscurile preluate in asigurare.

In Marea Britanie, coasigurarea se practica pe scara larga, in timp ce reasigurarea a fost interzisa o perioada de timp (1746-1864) pentru a evita operatiunile speculative. Numai coasigurarea insa nu putea rezolva multiplele probleme cu care se confruntau societatile de asigurari in perioada de ascensiune a capitalismului.

Printr-o lege adoptata in 1746 de Marea Britanie, reasigurarea in aceasta tara a devenit ilegala; ca exceptie se admitea numai situatia cand asiguratorul devenea insolvabil, dadea faliment sau deceda, iar prima de asigurare devenea fara valoare, fiind insuficienta.

In anul 1864 a fost revocata legea din 1746, prin care se interziceau reasigurarile. Activitatea de reasigurari a evoluat insa foarte incet si greoi, datorita faptului ca o perioada de peste o suta de ani reasigurarile au fost interzise.

Cu toate acestea, in alte tari din Europa, reasigurarile s-au dezvoltat continuu. De exemplu, in Danemarca reasigurarile se practicau din anul 1775, in Norvegia din anul 1840.

In anul 1863 s-a infiintat prima societate de reasigurari din Elvetia, denumita „Swiss Reinsurance Company iar in 1867, in Marea Britanie, a luat fiinta societatea „Reinsurance Company Ltd.'

In Statele Unite ale Americii legiferarea reasigurarilor a avut loc mai lent. Prima societate de reasigurari a luat fiinta abia in anul 1890 sub denumirea de „Reinsurance Company of America'.

Treptat s-au dezvoltat si retrocesiunile.

Cele mai multe societati de asigurari erau preocupate sa realizeze mai degraba profituri mici, dar stabile, decat profituri mari si nesigure din operatiuni speculative.

Stabilitatea acestor rezultate se putea obtine pe calea reasigurarii, care cuprinde forme si tehnici diversificate de realizare.

Initial, reasigurarea se practica de catre societatile profilate pe contractarea de asigurari directe, care simteau nevoia imperioasa a ameliorarii portofoliilor lor. Mai tarziu, s-au constituit societati specializate in operatiuni de reasigurari, fara insa ca societatile de asigurari sa renunte la acest gen de operatiuni.

Tarile in care reasigurarea a dobandit o amploare tot mai mare au fost: Germania, Marea Britanie, Franta, Elvetia, Italia etc.

Treptat, piata nationala a reasigurarilor devine prea ingusta pentru a absorbi intreaga oferta de cedare in reasigurare, ceea ce determina societatile de asigurari sa-si plaseze o parte din riscuri la societati de reasigurari din strainatate.

Cu cat este mai larga participarea societatilor de reasigurari la redistribuirea riscurilor, cu atat mai accentuata este dispersarea riscurilor in plan geografic.

In ultima perioada de timp, reasigurarile ocupa un loc foarte important in viata economica si sociala din intreaga lume, datorita dezvoltarii asigurarilor, precum si volumului si valorii bunurilor industriale, transporturilor, turismului, comertului international etc. Concomitent s-a inregistrat o diversificare a reasigurarilor si retrocesiunilor.