REASIGURARI

1. Necesitatea stabilitatii financiare in activitatea de asigurare

Preocuparea de baza a sociatatilelor de asigurare o constituie realizarea unei stabilitati financiare a activitatii pe care o desfasoara avand in vedere ca din primele incasate trebuie sa-si achite integral obligatiile asumate fata de asigurati.

In caz contrar societatile de asigurare pot ajunge in imposibilitate de plati datorita fondului insuficient constituit.

Soldul nefavorabil aparut intre despagubirile achitate sau datorate si primele incasate urmeaza sa fie acoperit din alte surse: venituri din plasamente, fond de rezerva, credite bancare.

Pentru a evita o astfel de situatie, trebuie sa determine cu maximum de acuratete nivelul primelor de asigurare pe care trebuie sa le incaseze de la asigurati.

Dimensionarea primelor se realizeaza pe baza informatiilor statistice cu privire la frecventa producerii riscurilor asigurate, la forta de distrugere a acestora precum si la intensitatea distrugerii. Daca factorii care influenteaza cuantumul despagubirilor platite in perioada de referinta s-ar repeta si in anul de asigurare, atunci nu ar aperea probleme de echilibru financiar, deoarece4 primele incasate aracoperi integral obligatiile de plata al asiguratorului.

In realitate fata de media multianuala a indicatorilor de risc( frecventa, forta de distrugere, intensitate etc..) se inregistreaza abateri care pot fi favorabile si se reflecta in rezultate financiare bune si echiliblu financiar si in abateri nefavorabile care afecteaza capacitatea de plata a siguratorului.

Problema esentiala a asiguratorului este marimea acestor abateri nefavorabile, care se calculeaza cu ajutorul formelei medii partratice

Exemplu: Se presupune ca un asigurator a primit in asigurare 1000 de bunuri pentru care suma asigurata este de 500 mii pentru fiecare bun, cu o prima neta de 1,5 %

Prima aferenta unui bun va fi de 7.500 lei (500.000 x 1,5%);

Prima pentru toate bunurile este de 7.500.000 lei

Probabilitatea producerii daunei

q = 7.500 = 0,015

500.000

Aceasta inseamna ca in urma producerii riscului asigurat, valoarea bunurilor asigurate se diminueaza cu 1,5%. Deci daca probabilitattea distrugerii fiecarui bun asigurat este de 0,015%, atunci probabilitatea pastrarii bunului este de 0,985 (1- 0,015)

Abateria media patratica pune in evidenta cat de mare ar putea sa fie abaterile de la media multianuala a daunelor inregistrate (respectiv a despagubirilor platite), la bunurile din grupa considerata si se calculeaza cu formula:

Ol = s n*q(1-q) in care:

Sl - reprezinta abaterea medie patratica

S - suma asigurata a unui bun primit in asigurare;

n - numarul bunurilor asigurate;

q - probabilitatea producerii daunei

Ol = 500.000 1000*0,015 (1- 0,015) = 1.921.500

In conditiile unei probabilitati de 0,015, despagubirea de asigurare va oscila intre (7.500.000 - 1.921.500) si (7.500.000 + 1.921.500), respectiv intre :578.500 si 9.421.500.

Marimea despagubirii fata de prima neta, se calculeaza prin raportarea

abaterii medii patratice la prima neta aferentta bunurilor asigurate, dupa formula:

K = 1921500 = 0,256

7500000

Valoarea de 0,256 reprezinta asadar, gradul de stabilitate al rezultatelor financiare ale asigurarii .

Sansele de a plati mai putin decat prima neta sunt egale cu sansele de a plati mai mult decat prima neta, situatie in care probabilitatea de a plati despagubiri in suma mai mare decat prima neta este jumatate din valoarea lui K adica 0,128. Aceasta inseamna ca este posibil ca la fiecare 7,8 ani, unul sa fie nerentabil pentru asigurator(100: 12,8).

Aceasta situatie ar putea fi corectata prin unele masuri si anume:

a)      majorarea numarului bunurilor cuprinse in asigurare;

b)     majorarea primei nete;

c)            prin reasigurare

a) Majorarea numarului de bunuri asigurate

Exemplu : se dubleaza numarul bunurilor asigurate;

Se majoreaza prima neta unica la 2%

In aceste conditii indicatorii vor avea urmatoarele valori:

d)       prima pentru intreaga suma asigurata va fi de 20.000.000 calculata astfel: 500.000 x 2%x 2000 =20.000.000;

e)        abaterea medie patratica, va fi : 500000 2000 x0,015 x0.985=2717500;

f)        gradul de stabilitate al rezultatelor financiare, va fi: 2717500:20000000

K = 2717500 = 0,136 0,136:2= 6,8

20.000.000

In aceste conditii prima totala ajunge la 20.000.000 si abaterea medie patratica la 2717500, coeficientul de stabilitate financiara se reduce cu 47%( 136:256=53: 100-53=47)

In concluzie, probabilitatea de a inregistra pierderi este de la 1 la 14,7 ani(100:6.8). Cu cat este mai mica valoare lui K, cu atat va fi mai mare stabilitatea financiara a asigurarii. Pentru ca activitatea asiguratorului sa fie in fiecare an rentabila, ar trebui ca valoarea lui K sa nu depaseasca 0,1.

b) Prin majorarea cotei de prima neta

In exemplul de mai sus cota de prima acrescut de la 1,5% la 2%, ceea ce a condus la imbunatatirea indicatorului k, ceea ce inseamna ca probabilitatea incheierii cu pierdere cu pierdei a activitatii este de la 1 la 14,7 ani(100:6,8)

Prin diminuarea cotei de prima neta, creste valoarea lui "k" ceea ce denota o inrautatire a stabilitatii rezultatelor financiare ale asiguratorului

In concluzie cu cat este mai mica probabilitatea daunei- in conditiile unui anumit numar de bunuri primite in asigurare - cu atat mai mare va fi marimea absoluta a indicatorului "k" si invers.

c) Reasigurarea

In situatia in care portofoliul asiguratorului este compus din riscuri de valori diferite, stabilitatea rezultatelor sale financiare se obtine prin redistribuirea riscurilor de valori mari catre alti asiguratori, adica prin reasigurare. Daca portofoliul asiguratorului ar fi format numai din riscuri de valori mici si mijlocii, pentru asigurarea stabilitatii financiare nu ar fi nevoie sa apeleze la reasigurare.

Pentru asigurator este foarte important de stiut pana la ce limita ar trebui sa retina in sarcina sa riscurile contractate, cedand pe cele care depasesc aceasta limita, in reasigurare.

Suma asigurata maxima pentru un risc asigurat, pe care ar trebui sa o pastreze pentru a avea stabilitate financiara corespunzatoare, se determina dupa formula:

X= 2k2 *P in care:

X= suma asigurata maxima pentru un risc;

K= coeficientul de stabilitate financiara, mediu pe ansamblul riscurilor;

P= prima neta anuala pe ansamblul riscurilor

Pentru mentinerea unei stabilitati financiare, portofoliul unui asigurator ar trebui sa cuprinda riscuri mici si mijlocii, diferite ca structura si dispersate pe o arie cat mai vasta.

Dimensiunea cantitativa a riscurilor prezinta o importanta deosebita, deoarece in caz de sinistru daunele mici si mijlocii pot fi suportate in conditii normale de catre asigurator, in timp ce daunele de valori mari si foarte mari il pot pune in dificultate, intrucat despagubirea pentru un risc poate intrece de cateva ori cuantumul annual al primelor incasate pentru bunurile din grupa considerata.

Exemplu: o societate care incheie asigurari casco maritime primeste in asigurare, bunuri de valori diferite cuprinse intre zeci de milioane si sute de milioane.Daca asiguratorul inregistreaza daune partiale sau totale la ambarcatiuni de mica valoare nu sunt probleme in acoperirea lor dar, daca se produc daunne la vapoare, aceasta poate sa creeze un dezechilibru financiar intre primele incasate si despagubirile datorate de asigurator. De aceea apare necesitatea repartizarii riscurilor mari asupra mai multor societati de asigurare, astfel incat partea ce revine fiecaruia dintr-o dauna de mari dimensiuni sa nu o aduca in stare de incapacitate de plata .

Exemplu un risc de 80 milioane de dolari este mai usor de acoperit de mai multe societati de asigurare decat de una singura.

Dimensiunea calitativa a riscurilor se refera la structura fizica a bunurilor si la pericolele care le ameninta. Un asigurator este interesat ca portofoliul sau sa fie cat mai diversificat, adica sa cuprinda bunuri din grupe diferite, asigurate impotriva unoor riscuri diferite, astfel incat producerea unui risc sa nu afecteze toate bunurile primite in asigurare, ci numai o parte dintre ele.

Un asigurator care are un portofoli diversificat si a subscris riscuri in mai multe ramuri de asigurare, nu va inregistra niciodata daune maxime in toate ramurile si la toate riscurile.

Dispersia teritoriala a riscurilor se refera la aria geografica pe care sunt situate bunurile primite in asigurare.Este in interesul asiguratorului ca bunurile asigurare sa fie situate pe un teritoriu cat mai vast, deoarece nici cele mai devastatoare calamitati nu ajung sa cuprinda intreaga suprafata a unei tari, ci numai anumite anumite regiuni ale acesteia . Daca bunurile situate intr-o anumita zona geografica sunt asigurate la mai multe societati de asigurare, in cazul unui sinistru de mare amploare daunele provocate de acesta vor fi mai usor suportate de mai multe societati de asigurari .

Orice societate de asigurare trebuie sa se preocupe ca portofoliul sau sa corespunda cerintelor unei bune stabilitati financiare, sa fie omogen, diversificat si dispersat.

Pentru impartirea riscurilor intre mai multe societati de asigurari, se folosesc doua solutii si anume: coasigurarea si reasigurarea.

Coasigurarea consta in participarea mai multor societati la asigurarea unui bun de valoare mare

In practica datorita valorii mari a bunurilor este posiibil ca un asigurator sa nu consimta la incheierea contractului pentru intreaga valoare. Atunci asiguratul trateaza printr-un intermediar - cu mai multi asiguratori, posibilitatea fractionarii valorii bunului respecti si asigurarea fiecarei parti la un alt asigurator.

Fiecare societate de asigurari care participa la asigurarea unei fractiuni din valoarea bunului in cauza reprezinta un coasigurator. Fiecare coasigurator raspunde fata de asigurat numai in limita sumei pentru care s-a angajat prin contract, si nu in mod solidar.

Neajunsurile coasigurarii consta in faptul ca asiguratul nu are acces la date despre solvabilitatea societatii de asigurare, plasarea riscului este destuul de dificila, iar uneori recuperarea daunei este intarziata

Reasigurarea consta in cedarea de catre asigurator, catre alte societati, a partii din riscul subscris care depaseste retinerea sa proprie. Daca la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce in faza incheieriii asigurarii propriu-zise, in schimb, la reasigurare, in faza posterioara asigurarii.

La inceput reasigurarea se practica de societatile profiate pe incheierea de asigurari directe, care urmareau imbunatatirea structurii portofoliului. Ulterior au fost constituite societati specializate in operatii de reasigurare.

Contractul de reasigurare

In literatura de specialitate exista mai multe definitii date pentru contractul de reasigurare, cea mai completa definind contractul de reasigurare ca fiind " intelegerea stabilita intre doua parti, denumita "reasigurator" si "reasigurat" prin care reasiguratorul preia o parte din risc ( uneori intregul risc) de la reasigurat in schimbul unei sume denumite prima de asigurare, pentru care se obliga sa-I plateasca acestuia din urma partea de despagubire cuvenita in cazul producerii riscului, conform conditiilor convenite in contract. Contractul se considera incheiat odata cu semnarea lui de catre parti.urile

Caracterul aleatoriu al contractului de asigurare il obliga pe asigurator sa urmareasca permanent dimensiunea si structura portofoliului sau pentru a nu ajunge in situatia ca in cazul ivirii evenimentului pentru care a preluat raspunderea sa nu poata achita obligatiile fata de asigurati.

Reasigurarea constituie un mijloc de egalizare prin divizare a raspunderilor intre mai multi asiguratori, dispersati pe arii geografice cat mai intise, de mentinere a unui echilibru intre primile incasate si despagubirile datorate la ficare asigurator in parte. Reasigurarea avantajeaza atat pe asigurator cat si pe asigurat, deorece prin cedarea unei parti din raspunderea initial asumata asiguratul este protejat in sensul ca in caz de dauna asiguratorul sa nu poata face fata obligatiilor de despagubire..

Prin obligatia de reasigurare, societatea de asigurare care cedeza devine reasigurat sau cedent, iar aceea care primeste devine reasigurator.

La randul sau reasiguratorul poate ceda si el o parte din riscul acceptat in reasigurare pana cand riscul cuprins in asigurarea initiala va fi suficient de divizat intre diferitele societati de asigurare. Aceasta operatiune este cunoscuta de retrocesiune

Spre deosebire de asigurare, reasigurarea se poate incheia numai intre societati de asigurari. Raporturile de reasigurare pot lua fiinta in legatura si ca urmare a unui contract de asigurare. Reasigurarea produce efecte intre reasigurat si reasigurator, adica asiguratul nu se poate indrepta cu actiune judiciara impotriva reasiguratorului, el nefiind participant la contractul de asigurare.

Contractul de reasigurare are un caracter confidential si se bazeza mai mult pe cutuma si mai putin pre prevederi legislative. Eventualele neintelegiri intre parti se solutioneaza pe cale amiabila.

Trasaturile contractului de reasigurare :

contractul de reasigurare este conditionat de existenta unui contract de asigurare incheiat intre asigurat si asigurator;

contractul de asigurare si cel de reasigurare exista in acelasi timp;

contractul de reasigurare este un contract separat incheiat intre reasigurator si reasiguratul sau la care asiguratul original nu este parte, de aceea in cazul producerii riscurilor asigurate, reasiguratorul este raspunzator pentru partea sa de risc numai in fata companiei cedente si nu in fata asiguratului care primeste despagubirile de la asiguratorul sau . In cazul in care reasiguratorul da faliment, compania cedenta nu este exonerata de obligatia de a plati intreaga suma ce rezulta din polita de asigurare.

Despagubirea totala sau partiala va fi suportata numai pentru raspunderea pcare asiguratul direct si-a asumat- o prin contractul de asigurare.

Activitatea de asigurare, in general si contractul de asigurare in particular se desfasoara pe baza unor pricipii si anume:

obligativitatea existentei unui interes asigurabil;

relatia dintre parti se bazeaza pe" cea mai mare buna credinta"

contractul de reasigurare este un contract de despagubire;

obligativitatea existentei, in momentul incheierii contractului de reasigurare, a unui obiect al reasigurarii.

Principiul interesului asigurabil

La baza incheierii unui contract de reasigurare trebuie sa existe un interes asigurabil. In dictionarul termenilor de asigurare se mentioneaza" din punct de vedere juridic, nici unei persoane nu i- se permite sa efectueze o asigurare daca nu poseda un interes asigurabil intr-o aventura, adica ea trebuie sa poata pierde ceva daca proprietatea supusa riscului se pierde, sufera avarii sau este retinuta sau poate pierde datorita intarzierii sosirii ei.

Daca o persoana ajuta sau inlesneste incheierea unei asigurari in cazul in care nu exista interes asigurabil, acesta este vinovata si pedepsita"

Intr-o alta varianta " interesul asigurabil este pierderea pe care proprietarii(unei nave) ar suferi-o conform politei.

Raspunderea depinde de urmatorii factori:

suma asigurata, respectiv limita despagubirii;

obiectele asigurate;

pericolele acoperite;

Se poate deci afirma ca " interesul asigurabil este un drept patrimonial pe care asiguratul si respectiv compania cedenta dorecs sa il pastreze sau sa il obtina sau obligatia patrimoniala pe care acestia ar dori sa o evite".

In contractele de reasigurare, reasigurarea unui risc sau a unei clase de riscuri are efect numai dupa ce compania cedenta accepta preluarea acestuia de la asigurat, adica atunci cand interesul asigurabil exista in momentul incheierii reasigurarii.

Principiul maximei bunei credinte.

Acest principiu este universal si aplicat cu mare strictete si rigurozitate.

In virtutea acestui principiu, informatiile pe care partile le ofera reciproc sunt luate ca atare si considerate adevarate. Daca se dovedesc nereale, partea vatamata poate cere despagubiri si anularea contractului.

Asiguratorul direct este obligat sa dezvaluie in intregime orice fapt material rwfwritor la riscul ce va fi reasigurat. Intr-o tranzactie de reasigurare, compania cedenta are aceiasi pozitie fata de asigurator pe care o are si asiguratul original fata de compania de asigurari.

In activitatea de asigurare si cea de reasigurare exista anumite deosebiri in ceea ce priveste aplicarea acestui principiu.

In timp ce in asigurari, asiguratul necunoscator al principiilor si cutumelor privind asigurarea, are obligatia de a informa compania de asigurari in timpul negocierii asupra tuturor datelor si informatiilor necesare si utile acestuia din urma, in cazul reasigurarilor, aceasta datorie revine companiei cedente. Principala deosebire este aceea ca, in cazul reasigurarilor, partile contractante sunt experte, cunoscatoare in egala masura a afacerilor ce vor fi incheiate si a normelor si principiilor juridice ce le guverneaza . De aceea in situatii de litigii, un reasigurat nu se poate apara daca a transmis reasiguratorului informatii incorecte sau incomplete pe care el la randul sau, le-a primit de la asiguratul original.

In cazul reasigurarii facultative, compania cedenta trebuie sa ofere informatii complete privind risculindividual pentru care doreste sa obtina protectia reasiguratorului. Aceste informatii sunt cuprinse intr-o forma prescurtata a contractului, denumita "slip", care cuprinde toate particularitatile materiale ale riscului pentru afacerea respectiva, retinerea cedentei, suma asigurata.

La reasigurarea contractuala, aplicarea principiului este substantial diferita, deoarece compania cedenta grupeaza mai multe polite dupa anumite criterii, iar reasiguratorul, prin natura contractului nu cunoaste multe detalii referitoare la riscurile individuale cedate, suma asigurata. El accepta afacerea bazandu-se pe experienta si priceperea cedentei si nu in ultimul rand, pe incredere.

Principiul despagubirii

Despagubirea reprezinta suma de bani platita de reasigurator reasiguratului sau, corespunzator pierderii suferite de acesta din urma, in conformitate cu conditiile contractului de reasigurare.

Suma nu include parte de profit pentru reasigurat.

Principiul despagubirii este parte integranta a oricarui contract de reasigurare, chiar daca asigurarea originala nu este intotdeauna un contract de despagubire. Compania cedenta trebuie sa dovedeasca faptul ca daunele pentru care se cere despagubiri de la reasiguratori se incadreaza in termenii contractelor de asigurare si reasigurare.

Reasiguratorul este raspunzator fata de compania cedenta numai pentru partea de dauna pentru care este raspunzatoare aceasta din urma fata de asigurat, in timp ce pentru platile " exgratia" facute de asigurator asiguratului sau el nu va primi nici o despagubire.

Dimensiunile despagubirii suportate de asigurator, depind de tipul politei originale .

Exemplu, in cazul politelor evaluate, pentru o avarie totala, se despagube4ste valoarea asigurata, iar pentru o avarie partiala se despagubeste cota respectiva a daunei din valoarea asigurata; in ceea ce priveste politele neevaluate despagubirea pentru avaria totala este egala cu valoarea asigurabila, iar pentru avaria partiala, cota corespunzatoare din valoarea asigurabila.

Principiul privind obiectul contractului de reasigurare

In momentul incheierii contractului de reasigurare, este obligatorie existenta unui obiect. Daca in cazul asigurarii directe obiectul il constitue interesul financiar al detinatorului politei privind proprietatea asigurata, in reasigurare subiectul este raspunderea pe care asiguratorul a acceptat-o prin contractul de asigurare. Toate contractele de asigurare vor fi contracte de asigurare a raspunderii.

Caracteristici juridice ale contractului de reasigurare

Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare prezinta urmatoarele caracteristici:

a)     caracter consensual, se incheie pe baza acordului de vointa al partilor asupra elementelor esentiale ale contractului;

b)     caracter sinalagmatic deoarece presupune obligatii interdependente si reciproce ale partilor ;

c)     executarea contractului este succesiva, nu are loc dintr-o data ci presupune o anumita perioada in care reasiguratorul acorda protectie companiei cedente pentru riscurile preluate, iar acesta din urma plateste prima de reasigurare;

d)    caracter oneros, deoarece se bazeaza pe contraprestatii reciproce, reasiguratorul in cazul producerii evenimentului reasigurat suporta cheltuielile cu daunele mult mai mari decat volumul primelor incasate;

e)      caracter aleatoriu, de incertitudine in privinta producerii riscului si, deci a rezultatelor finale ale contractului;

f)       este un contract de adeziune, intrucat clauzele contractuale sunt propuse de una din parti, cealalta avand numai posibilitatea de a accepta sau de a refuza oferta primita.

O particularitate a contractului de reasigurare o reprezinta prezenta elementelor de extraneitate, deoarece partile contractante sunt, de regula, din diferite tari.

Conditii de validitate a contractului de reasigurare

Pentru a fi valid un contract de reasigurare trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

partile trebuie sa aiba capacitatea de a incheia contracte

sa existe o vointa a partilor de a crea o relatie juridica, respectiv consimtamantul valabil al acestora. Valabilitatea consimtamantuli produce efecte numai cand acesta nu este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol. Vicierea consimtamantului prin oricare dintre aceste modalitati atrage nulitatea contractului;

sa existe o oferta si o acceptare a ei;

sa existe un obiect al contractului, respectiv sa duca la crearea de obligatii pentru partile contractante prin reasigurarea a ceea ce compania cedenta a asigurat;

obiectul contractului sa fie posibil si licit, sa nu contravina legislatiei si sa nu pericliteze in nici un fel ordinea publica si bunele moravuri ale societatii.

Forma contractului de reasigurare

Nu exista obligativitatea unei forme anumite a contractului de reasigurare.

Majoritatea contractelor au o forma scrisa, care face posibila deteminarea cu precizie a momentuluiincheierii contractului, a intrarii in vigoare, a inceputului si incetarii raspunderii asiguiratorului, a drepturilor si obligatiilor partilor.

Spre deosebire de contractul de asigurare concretizat in polita de asigurare, contractul de reasigurare se regaseste foarte rar sub forma unei polite de reasigurare, uzual are forma de contract nestandardizat ale carui clauze sunt foarte diverse in functie de interesul partilor si specificul obiectului sau.

Contractul de reasigurare poate avea forme diferite deosebirile dintre acestea constand numai in modul de cuprindere, respectiv de angajare a partilor. Indiferent de tipul si forma contractului de reasigurare, este obligatoriuca ca el sa contina urmatoarele clauze: denumirea partilor contractante; sediul lor; tipul contractului;riscurile acoperite; limita valorica si teritoriala a raspunderii;omisiuni sau erori;data intrarii in vigoare a contractului, durata si terminarea lui, cazurile de forta majora, nivelul si modalitatea de plata a primei si a rezervelor de prime, daunele in suspensie, retinerea cedentei, comisionul, brokerajul, regularizarea contului, fondul de rezerva., modul de plata a despagubirii, riscurile excluse,reglementarea diferendelor dintre partile contractante.

Partile contractante.

Intr-un contract de reasigurare partile contractante sunt persoane juridice, sunt "compania cedenta", pe de o parte, respectiv asiguratorul direct(original) care are deja incheiata o polita de asigurare cu un asigurat pentru un anumit risc sau grupa de riscuri si care doreste sa cedeze o parte din acesta, devenind reasigurat, si "reasiguratorul", pe de alta parte care preia partea de risc cedata. Contractul de reasigurare nu poate exista in afara unei asigurari directe.

Obligatiile partilor contractante

Incheierea contractului de reasigurare obliga partile la respectarea tuturor clauzelor .

Reasiguratul are ca prima obligatie plata primei de reasigurare la nivelul, in termenul si conditiile stabilite de comun acord. Totodata el trebuie sa anunte reasiguratorul asupra mersului afacerii si sa-I puna la dispozitie toate informatiile si datele de care dispune in legatura cu tranzactia respectiva. In cazul proiducerii de daune, el trebuie sa aduca la cunostinta reasiguratorului in termenul cel mai scurt posibil.

Reasiguratorul are obligatia de a asigura protectia impotriva riscurilor in schimbul primei primite de la compania cedenta si de a-i plati acesteia despagubirile de reasigurare in cazul producerii riscurilor asigurate. Obligatiile sale sunt numai fata de compania cedenta si nu fata de asiguratul original, de care nu are nici o raspundere.

Erori si omisiuni

Aceasta clauza este deosebit de importanta deoarece asemenea situatii apar, in mod frecvent, in derularea contractului de reasigurare. In contract se obisnuieste sa sementioneze faptul ca erorile si omisiunile uneia din parti referitoare la daune se vor rectifica cat mai curand dupa descoperirea lor si nu vor reduce raspunderea reasiguratorului

Reglementarea dferendelor dintre parti

O trasatura a contractului de reasigurare o constitue faptul ca reglementarea diferendelor dintre parti se face prin arbitraj si nu prin recurgerea la judecata.

Acordul amiabil presupune discutii ale reprezentantilor partilor in vederea gasirii unei rezolvari rapide si avantajoase.

O alta cale de rezolvare a diferendelor este concilierea prin condtituirea unei comisii alcatuita din reprezentanti desemnati de parti care isi desfasoara activitatea pe baza unei proceduri stabilita ad-hoc.

Arbitrajul este modalitatea intalnita cel mai des in solutionarea litigiilor dintre partile contractante ale contractului de reasigurare.Clauza de arbitraj trebuie sa specifice: stabilirea organului de arbitraj si a numarului de erbitri ce vvor solutiona litigiul, locul de desfasurare al arbitrajului, legea aplicabila, modul de alegere a arbitrilor, repartizarea cheltuielilor de arbitraj, caracterul deciziei.

Procedura juridica se intalneste extrem de rar, in cazuri izolate in practica rezolvarii diferendelor.

Legea aplicabila contractului de reasigurare

Legea aplicabila poate constitui o clauza separata .Ea poate fi legea tarii uneia dintre partile contractante, legea tarii in care se pot produce riscurile sau legea unei alte tari.

Alte clauze.

Durata contractului de reasigurare, respectiv data intrarii in vigoare a cointractului, dupa semnarea si terminnarea lui. Contractul se incheie de regula pe termene limitate, de obicei un an si se prelungesc automatdaca una din parti nu cere in mod expres rezilierea lui. Terminarea contractului se poate face si la iesirea din risc a companiei cedente datorita terminarii contractului original de asigurare.

Limitele valorice si geografice ale raspunderii. Prima categorie se inscrie in forma si conditiile specifice cerute de tipul contractului de reasigurare; in ceea ce priveste limitele teritoriale ste foarte importanta cunoasterea si delimitarea lor cat mai precisa deoarece daca riscurile asigurate se produc pentru bunurile reasigurate in afara zonei respective, reasiguratorul nu va plati despagubiri.

Calcularea primei si a comisionului de reasigurare

Nivelul primei brute de reasigurare sau modul de determinare a ei, stabilirea comisionului, moneda in care se calculeaza contractul, modalitatea de plata, sunt reglementari importante in contractul de reasigurare.

Nivelul comisionului platit de reasigurator, din prima bruta de reasigurare, companiei cedente pentru acoperirea cheltuielilor de administarare a contractului . In cazul contractelor proportionale si facultative, comisionul se obtine prin metoda cotatiei fixe prin aplicarea a

unei cote procentuale asupra primei brute. Nivelul sau este mai mare la contractele proportionale(30-40%) si mai mic la reasigurarea facultativa( 20-30%) deoarece in aceasta situatie cheltuielile reasiguratorului sunt mai mari, iar riscurile desi sunt in numar mai mic, au probabilitatea mai mare de a s produce.Nivelul sau se negociaza anual.

In stabilirea comisionului prin metoda in scala se are in vedere rata daunelor si nivelul absolut al daunelor, reasiguratorul cedeaza companiei directe un comision mai mare in anii buni, in care nu se inregistreaza daune, si un comision mai mic in anii in care se produc evenimentele asigurate.

Avizarea daunelor si cooperarea partilor in domeniul daunelor

In contractele de reasigurare responsabilitatea administrarii daunelor este de competenta companiei cedente, care are obligatia de a aviza prompt societatea de reasigurari privind producerea daunelor care ar putea-o implica intr-o raspundere substantiala .

In privinta modului de conducere si administrare a daunelor, contractul contine clauze speciale pribvind cooperarea in conducerea si plata daunelor, plati "ex gratia" si cheltuieli cu litigii.

Plata daunelor.

Modalitatea de plata a daunelor este o clauza aparte a contractului si se stabileste in functie de marimea daunei : sumele pentru daunele mici se achita in cadrul deconturilor trimestriale, iar daunele mari se platesc separat. Plata sumelor mici se face la intervale mai mari de timp pentru a evita o aglomerare de cecuri si pentru usurarea muncii.Daca intarzierea cu trei luni a achitarii sumelor corespunzatoare unor daune mari poate produce dezechilibre financiare companiei cedente. In termen de 3 luni de la incheierea fiecarui an, compania cedenta are obligatia de a furniza reasiguratorului o lista cu toate "daunele in suspensie" si cu sumele corespunzatoare nivelului raspunderii sale.

Daunele care au fost avizate provizoriu de compania cedenta dar sunt in plin proces, marimea lor nefiind stabilita, poarta denumirea de daune in suspensie . Dupa determinarea lor ele vor fi suportate de reasigurator in proportia convenita prin contract.

Rata daunelor se calculeaza dupa formula:

Rd = Daune suportate x 100

Prim incasate

Participarea reasiguratorului la beneficii in cazul in care la sfarsitul anului nu s-au produs daune, se stabileste ca un comision asupra profitului. Suma astfel rezultata este platita de reasigurator companiei cedente, deoarece se considera ca este in mare masura meritul sau pentru obtinerea rezultatelor favorabile . Rezultatul afacerii se stabileste ca o diferenta intre venituri si cheltuieli.

Derularea contractului de reasigurare

Dupa incheierea contractului de reasigurare, indiferent de tip, operatiunile cele mai importante sunt decontarile, care se fac pe baza evidentei financiare si contabile .Toate miscarile de fonduri se fac in conturi deschise atat la compania cedenta cat si la reasigurator.

In cazul reasigurarii facultative compania cedenta sau brokerul, are obligatia de a oferi asiguratorului, trimestrial informatii referitoare la sumele pe care ea le datoreaza reasiguratorului si pe care le are de incasat de la aceasta.

FORME SI METODE DE REASIGURARE

In prezent se practica doua forme principale de reasigurare si anume:

reasigurarea proportionala;

reasigurarea neproportionala

1. Reasigurarea proportionala.

Prin acest tip de reasigurare, reasiguratorul accepta o raspundere stabilita ca o proportie din suma asigurata initial prin contractul de asigurare directa, daunele inregistrate repartizandu-se intre compania cedenta si reasigurator in mod direct proportional cu acoperirea acordata.

Reasigurarea proportionala a fost prima forma de reasigurare utilizata si ea

s-a dezvoltat din sistemul coasigurarii, prin care multi asiguratori imparteau intre ei proportii convenite o parte a asigurarii directe. Se preteaza la toate categoriile de afaceri si se aplica la toate tipurile de protectie.

Tipuri de contracte proportionale.

Pentru fiecare risc ce face obiectula reasigurarii, reasiguratorul preia o parte din acesta, obtine aceiasi propotie din prima si suporta in aceiasi masura daunele. Aceasta forma de asigurare obligatorie respecta principiul comnform caruia reasiguratorul urmeaza soarta asiguratului.

Contractele de asigurare proportionala sunt de doua tipuri:

a) - contract " cota-parte"

b) -contract " excedent-suma".

Indiferent de tipul de contract acesta trebuie sa contina in forma sa precsurtata ("slip") in mod obligatoriu urmatoarele elemente: denumirea companiei cedente si a reasiguratorului, clasa afacerii, limitele teritoriale, tipul de contract, limita raspunderii, raspunderea maxima, comisionul, veniturile estimate din prime, comisionul pe profit, depozitul de prime, dobanda la depozit, depozitul de daune, portofoliul de afaceri, borderourile conturile, notice-ul de reziliere, dupa caz brokerajul, date si informatii statistice.

Contractul de reasigurare "cota-parte"

Este cea mai simpla forma de reasigurare prin care reasiguratorul consiumte sa preia in reasigurare o anumita proportie din fiecare risc acceptat din compania cedenta prin contractul initial de asigurare, suportand proportional toate daunele in schimbul aceleiasi proportii din toate primele directe, mai putin comisionul de reasigurare.

Caracteristicele contractului cota -parte sunt:

Contractul cota-parte presupune o identitate de interese a celor doi parteneri. Rata daunei este aceiasi la ambii parteneri, intrucat ei acopera intr-o anumita proportie toate riscurile subscrise in contul respectiv, iar rezultatele sunt aceleasi in marime relativa dar diferite in marime absoluta;

Prin acest contract compania cedenta are posibilitatea de a subscrie riscuri de valori mai mari decat ii permite capacitatea sa financiara proprie, retanand pe contul sau numai cota pe care o poate suporta, iar diferenta o cedeaza in reasigurare unuia sau mai multor reasiguratori .

Societatea cedenta nu are posibilitatea selectiei riscurilor subscrise in detrimentul reasiguratorului si de aceea comisionul solicitat este mai mare;

Fata de toate celelalte tipuri de contracte, modul de administrare este mai simplu si prin urmare, cheltuielile administrative sunt mai reduse;

Contractul cota-parte se reannoieste in mod automat de la o perioada la alta fiind un contract de tip continuu; rezilierea sa trebuie notificata in timp util(3 -6 luni)

Este considerat cel mai profitabil tip de contract pentru ambii parteneri, motiv pentru care este foarte utilizat;

Contractul cota -parte se preteaza societatilor cedente mici sau celor care incep subscrierea unei categorii noi de afaceri.

Contractul de reasigurare"excedent de suma

Contractul de reasigurare excedent de suma este considerat ca fiind cea mai obisnuita si utilizata forma de reasigurare prin care reasiguratorul consimte sa preia o parte dintr-un risc peste o anumita limita denumita "plin" sau "linie", retinuta de compania cedenta pe contul sau, primind in schimb echivalentul proportional din prima bruta si angajandu-se sa suporte in aceiasi proportie daunele aparute.

Trasaturile contractului sunt:

Este structurat in "plinuri", capacitatea contractuala exprimandu-se intr-un multiplu de plinuri;

Compania cedenta are posibilitatea de a selecta riscurile, dezavantajand reasiguratorii si din acest motiv, comisionul perceput de cedenta este mai mic decat in cazul contractului cota-, totodata reasiguratorii primesc numai anumite riscuri, deci cele mai putin profitabile, de regula de valori mari, care cu greu le pot asigura un portofoliu echilibrat.

Modul de administrare este mai laborios si cheltuielile de administrare a contractului sunt mai mari atat pentru compania cedenta cat si pentru reasiguratori;

Prin acest tip de contract asiguratorul direct beneficiaza de toate avantajeleprotectiei automate de reasigurare.Raspunderea reasiguratorului incepe automat si simultan cu cea a societatii cedente imediat ce este depasita retinerea sa proprie.

Acest tip de reasigurare se aplica de regula la cladiri, echipamente, masini si aparate materiale, produse finite deoarece suma asigurata poate fi determinata cu precizie, iar retinerea proprie a reasiguratorului poate fi diferentiata in functie de natura si frecventa riscului asigurat.

Sistemul excedentului de suma asigurata undeplineste cel mai bine rolul reasigurarii, adica omogenizarea raspunderii retinute de asigurat. El prezinta pentru reasigurat avantajul ca riscurile mici, intrand in cadrul retinerii proprii, nu vor fi reasigurate, iar pentru reasigurator, certitudinea ca reasiguratul este cel dintai interesat in selectarea riscurilor. Marimea retinerii proprii in raport cu raspunderea maxima a reasiguratorului este un prim indiciu al calitatii riscurilor cedate in asigurare.

Retinerea reprezinta acea parte din suma asigurata, din riscul asumat sau din dauna produsa de un sinistru, pe care o societatea de asigurari intelege sa o pastreze pentru contul sau propiu.

Retinerea poate fi un procent din suma asigurata, o parte fixa., din volumul riscului acceptat in asigurare sau din dauna inregistrata intr-o anumita asigurare.

In functie de forma reasigurarii adoptate prin contract, retinerea poate fi:

retinere propie

participarea asiguratorului

primul risc fransiza

agajamentul net al asiguratorului

prime de conservare sau de prioritate.

Retinerea exprima limita maxima a raspunderii fata de un asigurat pe care asiguratorul intelege sa o pastreze pentru contul sau si pe care a stabilit-o singur prin contractul de reasigurare, sau care I-a fost impusa de o autoritate competente in functie de capacitatea sa financiara. Tot ceea ce depaseste retinerea se cedeaza in reasigurare.

Marimea retinerii trebuie stabilita pe fiecare risc sau pe sinistru inca de la incheierea contractului de reasigurare. Dimensionarea retinerilor se face pe baza unor formule matematice, fie pe baza unei experiete practice dobandite in activitatea de asigurare.

Cr= (Rp: St)x 100 in care:

C- reprezinta cota de repartizare pentru asigurat

Cr - cota de repartizare pentru reasigurator

Rp - retinerea proprie

St - suma asigurata totala

Se - suma ce intra aub incidenta contractului excedent de suma asigurata.

Se aprecieaza ca retinerea maxima pe risc si pe sinistru nu ar trebuie sa depaseasca 1% din capitalul social varsat si rezervele libere.

In cazul societatilor tinere aceasta retinere poate sa ajunga pana la 10%.

Lichiditatile nu ar trebui sa depaseasca de aproximativ 5 ori retinerea maxima pe sinistru in ramura cea mai importanta

Deosebirea principala dintre contractul "cota- parte" si cel de "excedent de suma"consta in faptul ca in contractul excedent de suma compania cedenta reasigura numai acea parte din orice risc ce depaseste nivelul proppriei retineri, aceasta depimzand de capacitatea companiei cedente, de gradul riscului de calitatea si situatia riscurilor subscrise, de componenta portofolilui, de frecventa si intensitatea sinistrelor si de natura obiectului asigurat.

Contractul de reasigurare poate avea caracter facultativ, obligatoriu sau mixt.

In baza contractului de reasigurare facultativ, reasiguratul poate propune si reasiguratorul poate sa accepte sau sa refuze reasigurarea. Insa acest contract nu actioneaza in mod automat, asiguratorul avand obligatia de al instiinta pe reasigurator de fiecare risc individual pe care doreste sa-l reasigure. La randul sau reasiguratorul poate sa accepte in reasigurare riscurile ce i-au fost oferite sau sa le refuze.

Reasigurarea facultativa prezinta o serie de avantaje pentru reasigurator si anume:

- analiza caz cu caz a riscurilor propuse ceea ce ii permite sa retina in reasigurare

numai riscurile care corespund politicii sale de subscriere;

are posibilitatea sa exercite o anumita influenta asupra asiguratorului cerandu-i sa revada conditiile oferite in mod deosebit la riscurile la care s-au inregistrat in trecut evenimente nefavorabile;

creaza conditii pentru majorarea cotei de prima sau reducerea comisionului pretins de asigurator;

permite efectuarea controlului asupra angajamentelor asumate si evitarea riscului de cumul.

metoda asigurarii facultative prezinta o serie de inconveniente pentru asigurator:

in asteptatrea raspunsurilor la ofertele depuse pentru reasigurare asiguratorul este pus in situatia de a intarzia incheierea contractului de asigurare;

metoda poate fi mai costisitoare decat altele;

asiguratorul nu actioneaza in deplina linbertate in ceea ce priveste fixarea conditiilor asigurarii, intrucat trebuie sa tina cont de parerile reasiguratorilor;

asiguratorul nu poate modifica polita de asigurare fara acordul reasiguratorilor;

in cazurile in care plasarea riscurilor se face cu dificultate, asiguratorul poate sa nu isi recupereze cheltuielile efectuate.

In cazul contractului de reasigurare obligatoriu asiguratorul se obliga sa cedeze si reasiguratorul se obliga sa accepte in reasigurare categoriile de riscuri prevazute in contract, in proportiile si in conditiile stabilite. In acest caz asiguratorul nu are posibilitatea selectionarii riscuri.lor, motiv pentru careva ceda o anumita parte din toate riscurile subscrise.

Prin contractul de reasigurare obilgatorie sau automata reasiguratorul se angajeaza sa accepte toate riscurile subscrise de asigurator intr-o anumita ramuara pana la atingerea limitei convenite de parti. De regula in contractele de reasigurare obligatorie se precizeaza limitele teritoriale in care asiguratorul urmeaza sa opereze subscrieri precum si ramurile in care se incadreaza riscurile admise in asigurare.

In contractele de reasigurare se mentioneaza in mod expres riscurile care nu sunt acceptate in mod automat in reasigurare. Contractul de reasigurare cuprinde o clauza din care rezulta ca reasiguratorul impartaseste soarta asiguratorului.

In baza contractul de reasigurare mixt reasiguratul are libertate sa cedeze sau nu anumite riscuri in reasigurare in timp ce reasiguratorul este obligat sa le accepte. cest contract imbina particularitatile celor 2 contracte anterioare adica pentru reasigurat functioneaza principiul facultativitatii, iar pentru reasigator acela al obligativitatii, in cedarea respectiv acceptarea riscurilor prevazute in contract.

Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri si nu un a nume risc individual si se foloseste de obicei pentru reasigurare riscurilor de valori mari pentru partea ce depaseste limita contractelor obligatorii.

In functie de modul de repartizare a riscurilor intre asigurator devenit reasigurat si reasigurator contractele de reasigurare se clasifica: in contracte proportionale si contracte neproportionale.

In practica internationala a reasigurarilor datorita diferentelor dintre formele de reasigurare, nevoile specifice ale societatilor cedente si datorita unor reglementari legale locale, nu exista contracte standard, marile companii de reasigurare impunand forma si continutul contractului. Indiferent de tipul de contract, exista clauze obligatorii si anume: denumirea partilor contractante; data inceperii contractului;definirea formei de reasigurare, tipul de risc protejat, zona geograficape care o acopera riscul, limitele raspunderii contractuale,excluderile, nivelul globala al primei sau modul de calcul al acesteia, comisionul, despagubirile, decontarea, incheierea contractului si respectiv nota de reziliere a contractului si modul de derulare a raspunderii

Reasigurarea proportionala - stabileste raspunderea reasiguratorului pentru riscurile cedate numai de la data emiterii sau reinoirii politelor de asigurare directa.Aceasta metoda este folosita de regula in contractele maritime si de aviatie, se incheie in general pe un an de subscriere. La alte tipuri de contracte( de incendiu uneori si de accidente) la terminarea lor partile obisnuiesc sa incheie un "clean=break" adica intreruperea raspunderii prin plata in intregime sau partiala a daunelor.

Prin clauza operativa in contractele de reasigurare se stabilesc obligatiile partilor contractante referitoare la cedarea/acceptarea partii de risc cu mentiune" reasiguratul va ceda, iar reasiguratorul va accepta prin reasigurare proportia specificata in document ( numita cota reasiguratorului) a acelor asigurari specificate in document. Aceasta clauza delimiteaza net metoda facultativa de netoda contractuala de plasare a riscurilor in rea. Pentru fiecare tip de contract se specifica riscurile asigurate .

In general contractele acopera mai multe categorii de riscuri care se pot produce deodata sau care pot fi antrenat unele de atele. Dezavantajul combinarii mai multor clasede asigurare in acelasi contract este dat de faptul ca rezultatele lor nu sunt identice.

In practica asigurarilor exista situatii in care perioada de valabilitate a contractului, compania cedenta isi modifica politica de subscriere, tipul de afaceri si retinerea proprie pentru diferite tipuri de riscuri. Oricare schimbare a conditiilor contractuale venita din partea companiei cedente trebuie avizata reasiguratorului, mentionandu-se obligatoriu acest lucru in contract printr-o clauza speciala.

Alaturi de forma clasica proportionala a reasigurarii, treptat s-a dezvoltat forma neproportionala a acesteia din teama ca contractele de valori mari nu vor putea fi plasate integral in reasigurare pe baze proportionale.

Contractele de reasigutrare neproportionale prezinta o serie de trasaturi prin care se deosebesc de cele proportionale:

repartizarea raspunderii intre asigurator ( devenit reasigurat sau cedent) si reasigurator se face in functie de volumul probabil al daunei, iar nu proportional cu suma asigurata;

raspunderea reasiguratorului este limitata, pentru fiecare dauna, iar in sarcina reasigutratorului cade parte de dauna care depaseste raspunderea reasiguratului;

cedarile in reasigurare nu se efectueaza caz cu caz, ceea ce face posibila renuntarea la borderourile de cedari in in reasigurare ca si la registru de reasigurari;

operatiile contabile sunt reduse la maximum, dar sunt mai laborioase;

cheltuielile pentru gestionarea contractelor sunt mai reduse;

prima cedata in reasigurare se determina cu anticipatie;

costul reasigurarii poate sa varieze de la un exercitiu la altul ca urmare a evolutiei primelor incasate, a ratei daunei si a pietei reasigurarilor;

asiguratorul (devenit reasigurat) de regula nu participa la beneficiile reasiguratorului;

reasiguratorul nu-si constitue rezerve de daune pentru riscurile acceptate de el in reasigurare, acoperirea acestora ramane in sarcina reasiguratului.

Contractele de reasigurare neproportionala se practica in trei variante:

a)         contracte excedent de dauna;

b)        contracte oprire de dauna;

c)         contracte de acoperire a sinistrelor majore.

Reasigurarea excedent de dauna .

La reasigurarea excedent de dauna, raspunderea reasiguratului este limitata, pentru fiecare dauna la un anumit plafon(nivel) denumit prioritate, fransiza sau prag, iar raspunderea reasiguratorului vizeaza partea de dauna care depaseste prioritatea. Raspunderea reasiguratului se exprima printr-o suma fixa din dauna probabila.

Lichidarea daunelor suferite de bunuri de aceiasi natura primite in reasigurare de catre reasigurator se face prin doua modalitati: pe risc(XWL) si pe eveniment(XL cat). In cazul contractelor de valori mari . raspunderile reasiguratorilor pot fi stabilite in mod diferentiat, in functie de nivelul daunei . La producerea riscului asigurat, dauna se acopera de reasigurat sau de reasigurat si reasiguratori in functie de marimea pagubei inregistrate. Daca paguba produsa este in limitele prioritatii, se acopera de reasigurat si de reasiguratori care au subscris la reasigurarea excedent de dauna de nivele . Pentru fiecare nivele reasiguratul incheie contracte de reasigurare distincte.

Marimea prioritatii depinde de capacitatea financiara a reasiguratului de a acoperi singur o parte mai mare sau mai mica din daunele inregistrate, de volumul si structura portofoliului sau.

Reasigurarea excedent de dauna se utilizeaza mai ales in ramurile in care, in urma producerii unui risc asigurat, se pot inregistra pagube de dimensiuni neobisnuit de mari: raspunderea civila a armatorului pentru poluarea apelor si litoralului cu titei, raspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a suferit un accident grav.

Reasigurarea excedent de dauna prezinta avantajul, pentru reasigurat, ca-I permite sa limiteze raspunderea pentru daunele produse din acelasi risc, in functie de capacitatea sa de plata, iar pentru reasiguratori, ca necesita un volum relativ redus de cheltuieli de administratie. Volumul de munca in acest tip de reasigurare este foarte mare din partea reasiguratului intrucat trebuie sa evidentieze raspunderilor ce revin asiguratorilor pe niveluri de daune, in plus nu asigura omogenizarea portofoliilor reasiguratorilor.

Reasigurarea oprire de dauna

La asigurarea oprire de dauna, reasiguratul se angajeaza sa acopere din daunele produse in cursul anului, o suma echivalenta cu un anumit procent din volumul primelor incasate, iar reasiguratorii sa suporte tot ceea ce depaseste acest nivel.

In acest caz participarea reaiguratorului la acoperirea daunei este dependenta de raportul dintre daune si primele de asigurare, respectiv de rata daunei inregistrate. Acest raport este de regula subunitar, intrucat societatea de reasigurare suporta, pe langa despagubirile de asigurare si cheltuielile de administratie. La intocmirea contractului de reasigurare oprire de dauna, sarcina principala a reasiguratorului consta in limitarea daunei pe care intelege sa o suporte pornind de la rata acestuia.

Daunele care raman in sarcina reasiguratului se stabilesc sub forma unui procent din dauna produsa raportata la primele incasate. La contractele de reasigurare oprire de dauna, un rol important il are buna credinta a reasiguratului in ceea ce priveste informarea corecta a resiguratorilor despre marimea reala a daunelor inregistrate si a primelor incasate. Incalcarea acestei reguli de baza in materie de asigurari are drept consecinte transferarea asupra reasiguratorilor a unei parti din obligatiile ce revin de drept reasiguratului . Desi pare o forma ideala de reasigurare, in practica este putin utilizata mai ales in ramurile cu rezultate tehnice foarte instabile, cum ar fi grindina.

Daca la incheierea contractului de reasigurare partile au limitat obligatia reasiguratorului la un anumit plafon valoric al daunei, atunci la lichidarea acesteia eventuala depasire a respectivului plafon ramane in sarcina reasiguratului.

La reasigurarile proportionale o problema extrem de importanta o prezinta stabilirea cuantumului primelor cuvenite reasiguratorilor, deoarece prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedeaza reasiguratorului nu este proportionala cu angajamentele asumate de acestia, de regula fiind mult mai mica.

La repartizarea primelor intre reasigurat si reasiguratori se foloseste o metoda denumita cost al arderii, avand la baza formula:

D*100

Ca= --------

P* 80

In care:

Ca= costul arderii

D = volumul daunelor inregistrate se reasigurat, la nivelul considerat din ramura de asigurare in cauza, in ultimii 5 ani;

P = volumul total al primelor incasate de reasigurat, in ramura considerata, in ultimii 5 ani;

100: 80 arata in ce proportie se reduce raportul daune/prime.

Costul arderii reprezinta cota de prima cuvenita reasiguratorilor, exprimata in procente si care se aplica asupra volumului de prime incasate in anul de asigurare.

O formula mai noua de reasigurare neproportionbala este cunoscuta sub denumirea de acoperire a sinistrelor majore si consta in aceea ca reasiguratorul preia in sarcina sa, de la primul franc cele mai mari "n" sinistre survenite intr-un anumit Numarul sinistrelor majore de acoperit se convine de catre partile contractante. La stabilirea acestora se are in vedere experienta dobandita pe baza portofoliului de contracte al asiguratorului, de marimea primelor brute aferente acestor sinistre, de pretul pe care asiguratorul este dispus sa-l plateasca pentru aceasta asigurare. Cosima se aplica la contractele de asigurare automobile- toate riscurile,

Contractele de reasigurare neproportionala, folosite in practica internationala nu sunt standardizate, reasiguratorii si intermediarii utilizeaza texte proprii.

In contractele de reasigurare neproportionala se precozeaza ca acoperirea se refera la daune, iar nu la suma asigurata, ca in cazul contractelor proportionale.

Contractele neproportionale se incheie pe o perioada de de regula de 12 luni, spre deosebire de cele proportionale care se incheie pe durate nelimitate de timp.

Foarte important este angajamentul societatii de asigurare de a nu aduce nici un fel de schimbari in politica sa de acceptari si subscrieri de riscuri la acele categorii de asigurari care fac obiectul contractului de reasigurare excedent de daune, fara acordul prealabil al asiguratorului . Aceasta deoarece o schimbare a politicii promovate de asigurator ar putea afecta structura portofolilui sau de afaceri din domenii care nu-l intereseaza sau cu prime intr-un volum neacoperitor fata de angajamentele ce I-ar reveni.

Pentru a evita orice confuzie cu privire la raspunderile asumate de parti, este necesar ca in contractul de reasigurare excedent de dauna, sa se precizeze limitele conservarii nete in sarcina asiguratorului . Prin fixarea riguroasa a conservarii nete a asiguratorului, reasiguratorul urmareste limitarea participarii sale la acoperirea daunelor provocate de riscul cuprins in polita de asigurare si eliminarea oricarei posibilitatide a I se transfera consecintele unor erori tehnicie sau administrative ale partenerului de contract ori pe cele ale unui risc financiartehnici

Dupa prezentarea retinerii nete a asiguratorului ( devenit asigurat) se stabilesc limitele participarii reasiguratorilor la acoperirea daunelor. Astfel asiguratorul se angajeaza sa participe la indemnizarea daunei acoperite prin contractul de reasigurareexcedent de dauna cu acea parte din dauna neta definitiva care depaseste prioritatea pe un sinistru, prevazuta in conditiile particulare si care decurge din acelasi eveniment pagubitor.

Prin dauna neta definitiva se intelege suma efectiv achitata de asigurator asiguratilor afectati de sinistru, precum si cheltuielile de judecata si vele legate de limitarea efectelor evenimentului asigurat.

Evenimentul pagubitor este definit evenimentul asigurat( incendiu, uragan, inundatii) care a produs daune mai multor asigurati indreptatiti sa primeasca indemnizatii

La producerea unui risc asigurat, acoperirea oferita de reasigurator se diminueaza cu suma daunei suportate de acesta, dar acoperirea se reconstituie dupa caz, cu sau fara plata unei prime aditionale de catre asigurator.

La contractele excedent de dauna, prima de reasigurare trebuie astfel dimensionata incat sa poata acoperi: costul mediu al daunelor care intra in acoperirea de reasigurare, abaterile de la media frecventei si afortei de distrugere a sinistrelor precum si cheltuielile de administratie si beneficiul reasiguratorului.

METODE DE REASIGURARE

In reasigurarea internationala se utilizeaza urmatoarele metode de baza si anume:

metoda facultativa;

metoda contractuala

metoda " acoperire deschisa"

metoda " facultativ obligatorie"

"pool-urile de reasigurare.

Metoda facultativa

Obiectul reasigurarii facultative il constitue localizarea riscurilor individuale intre companiile de asigurare directe.

Prin aceasta metoda fiecare risc propus spre reasigurare este tratat si analizat separat iar reasiguratorul poate accepta sau refuza, dupa cum considera.

Se practica pentru plasarea unui risc, rest de risc sau clasa de riscuri specifice, sau cand metoda contractuala nu ofera partenerilor conditiile pe care le doresc pentru reasigurarea respectiva

Reasigurarea facultativa este cea mai veche forma de asigurare, in prezent se se utilizeaza pentru anumite categorii de riscuri individuale ca incendii, accidente sau unele riscuri maritime.

Specific reasigurarii facultative este faptul ca atat compania cedenta cat Si reasiguratorul sunt interesati in bunul mers si calitatea tranzactiei, in adoptarea unor masuri de remediere, in cazul producerii unor rezultate adverse.

Reasigurarea facultativa se initiaza de o companie cedenta sau de catre brokerul sau care dupa ce se decide asupra riscului pe care il va reasigura, elaboreaza un document denumit"slip" in care se vor mentiona: numele, adresa, pr4ezentarea sumara a reasiguratului original, natura bunului asigurat, suma totala asigurata, riscurile acoperite, prima de asigurare si retinerea proprie a companiei cedente, comisionul si daca este cazul suma cedata in reasigurare prin contracte. Raspunderea asiguratorului incepe de la data semnarii "slip-ului" in care se va indica in mod obligatoriu proportia de risc subscris

Stadiul final al incheierii reasigurarii facultative ill constitue emiterea politei de reasigurare

Perioada de reasigurare este cea a asigurarii originale.Reinnoirea asigurarii originale duce la reinoirea automata a reasigurarii, care se face cu scopul de a proteja compania cedenta.

Reasigurarea poate fi reziliata de oricare dintre parti, la orice data de reinoire a contractului, partea care doreste rezilierea contractului avand obligatia notificarii.

Primele brute de reasigurare care rezulta din calcule sunt reduse prin aplicarea unui comision stabilit procentuall si care este stabilit de compania cedenta, pentru acoperirea chelltuielilor de administrare a contractului de reasigurare facultativa si de a recupera comisionul platit agentilor sai. Comisionul difera in functie de tipul de risc.

Orice modificare intervenita in protectia prevazuta in asigurarea originala referitoare la modificarea sumei asigurate, includerea sau excluderea unor riscuri afecteaza si conttractul de reasigurare facultativa. Compania cedenta are obligatia sa notifice reasiguratorului toate modificarilepentru a fi acceptate de acesta.

Raspunderea pentru stabilirea daunelor in asigurarea initiala revine asiguratorului direct, el urmand sa instiinteze reasiguratul asupra tuturor pierderilor ce se suporta indiferent de dimensiunea lor. Raportul daunelor va cuprinde toate datele referitoare la asigurarea initiala, la reasigurarea si pierderile suferite.

Metoda contractuala

Este cel mai des utilizata in reasigurarile internationale.Reasigurarea contractuala este forma obligatorie care are la baza principiul non selectiei pentru cele doua parti

Contractul este incheiat intre cedenta si reasigurator pentru reasigurarea unui ansamblu de riscuri fara posibilitatea de alegere a unui singur risc sau a unor grupuri de riscuri, care poarta denumirea de portofoliu .Asiguratorul direct se obliga sa cedeze toate riscurile fara discriminari iar reasiguratorul se obliga sa le accepte in intregime. Reasiguratorul poate primi prima de asigurare pentru toate riscurile si va suporta daunele in conditiile concrete ale fiecarui tip de contract.

Conform acestei metode, reasiguratorul nu mai examineaza sepoarat fiecare risc individual si nu are dreptul sa refuze sau sa evalueze un singur risc daca el nu este inclus in contract. El este obligat sa accepte atat riscurile bune cat si pe cele rele.

Metoda contractuala il avantajeaza atat pe reasigurator cat si pe asigurat. Reasiguratorul are siguranta obtinerii unui volum substantial de afaceri de la compania cedenta indiferent de forma propusa(proportionala sau neproportionala) La randul sau asiguratorul direct ofera spre reasigurare riscuri grupate in pachete in forma si in termenii contractuali cei mai potriviti pentru interesul sau. Dezavantajul il prezinta faptul ca reasiguratorul nu poate alege riscurile pentru reasigurare ca in cazulk reasigurarii facultative. Reasiguratorul este obligat sa accepte global toate riscurilepe care vrea sa le cedeze compania de asigurari directe, ata riscuri "bune " cat si riscuri" rele".

Metoda facultativ-obligatorie

Pe piata reasigurarilor, contractele de tip facultativ-obligatoriu sunt definite ca fiind "acele contracte incheiate intre o companie cedenta si un reasigurator, sau intre un broker si un reasigurator in care reasiguratorul are obligatia de a accepta reasigurarile voluntar cedate de cealalta parte"

Din punct de vedere al protectiei oferite si a relatiei dintre parti aceasta metoda se situeaza intre metoda facultativa si metoda obligatorie.Este facultativa pentru asigratorul direct care cedeaza o parte din riscuri unui reasigurator in conditiile pe care el insusi le decide si este obligatorie pentru reasigurator sa accepte oferta in configuratia propusa de compania cedenta

Acest tip de reasigurare are la baza principiul selectiei pentru compania cedenta si principiul nonselectiei pentru reasigurator

Se foloseste in reasigurarea de incendii si in reasigurarile maritime pentru a oferi o protectie suplimentara pentru riscurile cu o aparitie foarte rara si neregulata sau pentru considerente exterioare tranzactiei.

Pool-urile de asigurare

Aceasta forma de asigurare se constitue prin participarea cu capital a mai multor societati, rezultand o entitate de sine statatoare avand ca obiect de activitate reasigurarea unei anumite parti a riscurilor subscrise de aceste companii. Conducerea pool-lui este exercitata alternativ de una dintre societatile membre sau de catre o organizatie mixta stabilita avand ca sarcina principala impartirea reasigurarilor cedate pool-lui intre toti membrii, in proportiile agreate de acestia sau proportional cu volumul afacerilor cedate.

Un pool poate avea ca activitate reasigurarea unor anumite riscuri specifice sau unei anumite afaceri dintr-o categorie determinata.Conform principiului de organizare si functionare a pool-ului toti membrii depun toata prima sau numai o parte a ei pentru o categorie speciala de tranzactii intr-un fond comunsi impart daunele totale in aceiasi proportie sau intr-o proportie agreata. Profiturile si cheltuielile se impart in acelasi mod.

Practica internationala a reasigurarilor cunoaste diferite forme de acoperiri pretabile a riscurilor. Utilizarea frecventa a aranjamentelor de tip pool are la baza forma reasigurarii proportionale dar si aranjamente de tip excedent de dauna.

Rezumat

Reasigurarea constituie un mijloc de egalizare prin divizare a raspunderilor intre mai multi asiguratori, dispersati pe arii geografice cat mai intise, de mentinere a unui echilibru intre primile incasate si despagubirile datorate la ficare asigurator in parte. Reasigurarea avantajeaza atat pe asigurator cat si pe asigurat, deorece prin cedarea unei parti din raspunderea initial asumata asiguratul este protejat in sensul ca in caz de dauna asiguratorul sa nu poata face fata obligatiilor de despagubire.

In reasigurarea internationala se utilizeaza urmatoarele metode de baza si anume:

- metoda facultativa;

- metoda contractuala

- metoda " acoperire deschisa"

- metoda " facultativ obligatorie"

- "pool-urile de reasigurare.

Intrebari

BILBLIOGRAFIE

Iulian VACAREL, Florian BERCEA - Asigurari si reasigurari, editia -II-a Bucuresti

Ion PURCARU, Iulian Mircea,Gh.Lazar Asigurari de persoane si de bunuri -Aplicatii, Ed. Economica -1998

Ion PURCARU Matematica si asigurari - Ed.economica Bucuresti 1994

Paul TANASESCU, Luminita IONESCU - Asigurarile sociale de sanatate din Romania, Ed .Fundatiei, Romania de maine, Bucuresti 1998,

Gheorghe D. BISTRICEANU - Sistemul asigurarilor din Romania - Ed. Economica,2002

Ion NEGOITA Asigurari si reasigurari in economie - Ed. Economica - Bucuresti 1998

Violeta CIUREL Asigurari si reasigurari.Abordari teoretice si practice internationale, Ed. All Beck, 2000

Dumitru BADEA, Luminita IONESCU - Asigurarile de persoane si reflectarea in contabilitate -Ed. Economica 2001

Mihaela TUDOR, Florentina ALMAJANU- Asigurari de raspundere civila decurgand din acte de comert, Ed. Economica 2003

Marinica DOBRIN, Luminita IONESCU - Contabilitatea societatilor de asigurari. Colectia Nationala, Bucuresti,2000.

C. Alexa, Violeta CIUREL - Asigurari si r4easigurari in comertul international Ed. All . Bucuresti, 1992

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin - Management financiar in asigurari, Ed. Semne,94, Bucuresti, 1999

Cosmin ILIESCU - Contractul de asigurari de bunuri in Romania- Ed. All Beck Bucuresti 1999

Mihalela TUDOR -Asigurarea de raspundere civila a transportatorului maritim; Asigurarea raspunderii directorilor si administratorilor .Revista de Finante Banci -Asigurari 2000

D.MARCULESCU, Vasile ROBU, Maria Niculescu- Diagnostic economico financiar, Ed,. Romcart.1966

Gh. BISTRICEANU - Finantele agentilor economici, Ed. Economica, Bucuresti 2001.

Legea nr. 136/1995 privind asigurarilor si reasigurarilor in Romania nr. 136/1995

Legea nr.15/1998 - republicata - cu privire la asigurarile facultative de bunuri, persoane si raspundere civila in MAPN, MI, SRI, SIR, SPP., STS, MJ, DGP

Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor

Legea nr.145/1997 privind asigurarile sociale de sanatate in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.

Ordinul 3/2001 pentru punerea in aplicare a Normelor 3/2001 privind clasele de asigurari care pot fi practicate de societatile de asigurare si reasigurare,

Ordinul nr.9/2002 al Comisiei de supraveghere a asigurarilor- pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii in domeniul asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule si autorizarea asiguratorilor care vor practica aceasta asigurare in anul 2003,

Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale.

Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea OG 36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia financiar fiscala.