Studiul imaginii, factor influent in evolutia societatii de asigurari si reasigurari

Studiul imaginii, factor influent in evolutia societatii de asigurari si reasigurari.

1. Imaginea, atu in cresterea cotei de piata

In general, procesul de comunicare al unei intreprinderi cu mediul in care isi desfasoara activitatea serveste la construirea propriei imagini. Cu cat politica de comunicare a firmei este mai eficienta, cu atat imaginea sa va fi mai puternica. Deci, comunicarea nu are nimic de-a face cu o scena miraculoasa: ea nu permite deformarea realitatii si nu rezolva problemele de fond.

Scopul sau este acela de a actiona asupra motivatiilor consumatorilor, de a anunta legitimitatea unei organizatii, de a cuceri locul sau in mediul respectiv.

Comunicarea se constituie intr-o lupta in vederea cuceririi atat a increderii consumatorilor, fondata pe valoarea firmei, pe competenta sa, cat si a simpatiei acestora, ce permite firmei sa fie aleasa, apreciata, aparata.

Astfel studiul de imagine apare ca o necesitate obiectiva, pentru ca imaginea poate explica modul de solicitare al produsului, marcii, firmei, dar si pentru ca se pot determina trasaturi ale imaginii care pot demonstra modul in care se formeaza o imagine favorabila sau nefavorabila.

Prin urmare, obiectivele unui studiu de imagine sunt:

determinarea masurii in care imaginea formata este favorabila sau nu;

stabilirea modului in care este apreciata imaginea;

determinarea intensitatii imaginii.

In ceea ce priveste studierea imaginii Asirom la nivelul judetului Gorj in vederea promovarii activitatii sale, principalele aspecte care se cer a fi luate in considerare sunt atat punctele forte ale societatii, cat si riscurile (amenintarile) existente pe piata asigurarilor.

Dintre punctele forte ale Asirom Gorj putem enumera:

cota de piata deosebit de importanta;

reteaua nationala larga;

managementul puternic, dinamic;

nivelul de automatizare optim;

dezvoltarea continua a sistemelor de prelucrare a informatiilor.

Punctele slabe

fiind o societate cu capital integral de stat pot aparea unele interferente de natura politica;

anumita rigiditate a sistemului de lucru.

In consecinta, activitatea desfasurata de Asirom Gorj va pune accentul pe:

utilizarea eficienta a potentialului sau financiar si uman;

marimea bazei de capital;

mentinerea pozitiei dobandite pe piata asigurarilor din orasul Targu Jiu si din tot judetul.

Dinamismul economico-social al perioadei contemporane s-a manifestat in domeniul asigurarilor ca o adevarata revolutie ce a determinat un mediu caracterizat de o concurenta aspra, inalt tehnologizat intr-un mediu instabil.

Motivele care au determinat acest fenomen sunt:

progresul tehnic care a determinat aparitia unei noi tehnologii accelerand procesele economice si constituindu-se in bariere suplimentare in lupta pentru expansiune in domeniu;

clientii care au evoluat dobandind un grad tot mai inalt de cultura si de educatie, manifestand exigenta ridicata in selectarea ofertei de servicii;

cresterea economiilor personale au atras un numar tot mai mare de agenti economici dispusi sa se asigure pentru a elimina riscul in castigarea unor pozitii dominante in cadrul pietei;

abandonarea de catre stat a unor masuri protectioniste de restrangere a concurentei in favoarea celei de liberalizare a proceselor economice;

Tinand cont de specificul activitatii de marketing in asigurari, principalele obiective ale acestui domeniu sunt urmatoarele:

satisfacerea clientilor concomitent cu atingerea obiectivelor financiare ale firmei;

profitabilitatea; trebuie sa existe un echilibru intre satisfacerea cerintelor clientilor si profitul firmei.

Pe de alta parte, in definirea strategiilor de piata, trebuie luate in considerare urmatoarele obiective:

segmentarea pietei, presupune identificarea si definirea segmentelor care alcatuiesc piata in functie de anumite criterii si alegerea celora care prezinta interes;

penetrarea pietei, pentru evaluarea fiecarui segment de piata, urmand ca firma sa decida carui segment i se adreseaza;

pozitionarea in cadrul pietei, respectiv stabilirea unui loc distinct pe care firma il ocupa in cadrul pietei(cota de piata).

2. Continutul serviciilor de asigurari

Doua verigi strategice in construirea si consolidarea imaginii si numelui societatii sunt marketingul si relatiile externe avand menirea de a valorifica oportunitatile care corespund fiecarei etape din viata societatii in functie de caracteristicile pietei si posibilitatile firmei, asigurandu-se astfel coeziunea optima intre miezul activitatii de specialitate si cadrul in care se manifesta.

Nu se poate vorbi despre activitatea unei societati independent de sectorul de piata caruia i se adreseaza prin produsele si serviciile pe care le ofera, cum nu poate fi ignorat cadrul in care aceasta se integreaza. Peisajul asigurarilor in Romania s-a imbogatit prin aparitia de noi firme dornice sa-si execute cat mai amplu activitatea si care, alaturi de asiguratorii deja existenti pe piata au creat un climat concurential deosebit in acest domeniu.

Evident ca din aceasta competitie cei mai castigati sunt potentialii asigurati care au astfel posibilitatea de a alege ceea ce raspunde mai bine intereselor pe care le urmaresc.

Dintre formele de asigurari elaborate si oferite, tinand cont de dinamica cererii in domeniu se pot enumera:

asigurarea calatorilor pe timpul transportului;

asigurarea bunurilor casabile in cazul de spargerii sau craparii;

asigurarea masinilor, utilajelor si instalatiilor pentru cazurile de avarii accidentale;

asigurarea continutului cladirilor pentru furt prin efractie;

asigurarea lucrarilor de constructii - montaj;

asigurarea cainilor de rasa;

asigurarea valorilor pe timpul transportului;

asigurarea auto de tip CASCO;

asigurarea bunurilor care fac obiectul contractelor de leasing;

asigurarea in caz de accidentare a sportivilor s.a.

Activitatea din domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, desfasurata in Romania, se intinde pe o perioada de peste 120 de ani, care poate fi impartita in trei etape distincte, si anume:

prima a inceput in 1871 si s-a incheiat in 1948;

a doua este cuprinsa intre anii 1949 si 1990;

ultima a inceput in anul 1991.

In acest interval de timp, au fiintat diverse tipuri de organizatii de asigurari, avand diferite forme de proprietate si metode de conducere la fel de diferite.

In Romania, incepand din anul 1991, activitatea de asigurari se desfasoara prin societati de asigurari, societati de asigurari­-reasigurari si societati de reasigurari in conditiile stabilite de lege.

La activitatea de asigurari mai participa societatile de intermedieri, care negociaza si incheie contracte de asigurari si reasigurari ori presteaza alte servicii de specialitate[1].

Clasificarea asigurarilor

Asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila, pot fi clasificate  pentru o mai usoara intelegere si urmarire a particularitatilor ce le prezinta dupa mai multe criterii, dintre care mentionam: domeniul (ramura) la care se refera, forma juridica de realizare a asigurarii, riscurile cuprinse in asigurari, sfera de cuprindere in profil teritorial, felul raporturilor ce se stabilesc intre asigurator si asigurat.

Dupa domeniul (ramura) la care se refera, asigurarile pot fi grupate astfel: asigurari de bunuri, asigurari de persoane si asigurari de raspundere civila.

Asigurarile de bunuri au ca obiect diferite valori materiale apartinand persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse actiunii unor fenomene naturale sau accidentelor. In tara noastra fac obiectul asigurarilor de bunuri o gama variata de valori materiale cum sunt: mijloacele de productie fixe si circulante, culturile agricole si rodul viilor, animalele domestice, autovehicolele, navele maritime si fluviale, aeronavele, cladirile si alte constructii, bunurile casnice, alte categorii de bunuri apartinand populatiei etc.

Asigurarile de persoane au ca obiect persoana fizica in sine, ele incheindu-se pentru diminuarea consecintelor negative cauzate de calamitati naturale, accidente, boli, etc. sau pentru plata sumelor asigurate in legatura cu producerea unor evenimente in viata persoanelor (deces, implinirea unei anumite varste, pierderea capacitatii de munca etc.).

Prin urmare, caracteristic pentru asigurarile de persoane este faptul ca prin intermediul lor se realizeaza protectia economica pentru cazul producerii decesului ori invaliditatii asiguratului sau in legatura cu survenirea la asigurat sau la beneficiarul asigurarii a unui anumit risc.

Prin asigurarile de raspundere civila, asiguratorul isi asuma obligatia de a plati despagubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terte persoane. Este vorba de prejudiciul ce poate fi cauzat prin producerea unor accidente concretizate in vatamare corporala sau deces ori in avarierea sau distrugerea unor bunuri sau in alte pagube pentru care asiguratul raspunde conform legii.

Rezulta, deci, ca prin asigurarile de raspundere civila se realizeaza protectia patrimoniului asiguratului, deoarece in cazul in care el produce un prejudiciu unor terte persoane nu apeleaza la acesta pentru al acoperi, fiindca asiguratorul si-a asumat raspunderea si intervine acordand despagubirea care se cuvine.

Dupa obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate si statut, societatile comerciale din domeniul asigurarilor din tara noastra pot practica urmatoarele categorii de asigurari: asigurari de viata, asigurari de persoane, altele decat cele de viata, asigurari de autovehicule; asigurari maritime si de transport; asigurari de aviatie; asigurari de incendiu si alte pagube la bunuri; asigurari de raspundere civila; asigurari de credite si garantii; asigurari de pierderi financiare din riscuri asigurate si asigurari agricole.

Dupa forma juridica de realizare, asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila se grupeaza in asigurari prin efectul legii (obligatorii) si asigurari facultative (contractuale).

Asigurarile prin efectul legii izvorasc din interesul economic si social al intregii colectivitati pentru apararea avutiei nationale, mentinerea continuitatii procesului de productie si protejarea victimelor unor accidente. Cu alte cuvinte, asigurarea prin efectul legii se introduce atunci cand bunurile unui mare numar de persoane fizice sau juridice sunt amenintate de anumite riscuri, astfel incat fiecare detinator al bunului respectiv ar putea avea de suportat pagube, mai devreme sau mai tarziu, la producerea riscurilor respective. Deci, pentru ca agentii economici sau populatia sa poata primi despagubirile necesare acoperirii pagubelor produse de calamitati naturale sau accidente unor bunuri foarte importante (cladiri si alte mijloace fixe, animale, culturi agricole, etc.) se instituie asigurarea acestora prin efectul legii.

In asigurarile prin efectul legii, raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile lor sunt stabilite prin lege. Aceasta inseamna ca asigurarea ia fiinta in virtutea legii, fara a se cere acordul de vointa al celor care detin bunurile respective sau al persoanelor fizice ori juridice ce intra sub incidenta legii.

De exemplu, in tara noastra sunt cuprinse in asigurarea prin efectul legii o serie de bunuri, cum sunt: cladirile si alte constructii, precum si animalele de la o anumita varsta apartinand populatiei. De asemenea, sunt asigurati prin efectul legii, calatorii in traficul intern pe caile ferate, rutiere si pe apa si in transporturile aeriene publice precum si detinatorii de autovehicule (persoane fizice si persoane juridice) pentru cazurile de raspundere civila, respectiv pentru pagubele si vatamarile corporale produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei. Asigurarea de raspundere civila auto se practica sub forma obligatorie aproape in toate tarile din Europa.

Asigurarile prin efectul legii prezinta o serie de trasaturi care se deosebesc de asigurarile facultative. Aceste trasaturi sunt legate de obiectul si sfera asigurarii, de modul de stabilire a sumei asigurate, de durata asigurarii etc.

In asigurarea prin efectul legii sunt cuprinse toate bunurile de acelasi fel apartinand persoanelor fizice sau juridice, precum si persoanele fizice sau juridice ce intrunesc conditiile prevazute de lege. Inseamna, deci, ca ea este o asigurare totala. De pilda, sunt asigurate prin efectul legii toate cladirile si animalele (in Romania, de la o anumita varsta) apartinand populatiei. Fiind totala, asigurarea prin efectul legii exclude posibilitatea selectiei riscurilor, permitand o dispersare optima a acestora. Drept urmare, la aceleasi riscuri si la asigurarea acelorasi bunuri, primele de asigurare stabilite la asigurarea prin efectul legii sunt mai reduse, comparativ cu cele de la asigurarea facultativa.

Suma asigurata este stabilita prin lege sub forma unor norme de asigurari pe unitati de bunuri asigurate, ceea ce inseamna ca asigurarea prin efectul legii este o asigurari normativa. Normele de asigurari pot fi absolute si relative. In stabilirea normelor de asigurari absolute, se porneste de la bunurile de acelasi fel care au valoarea cea mai mica pentru a nu da posibilitatea asiguratilor care au astfel de bunuri sa primeasca, in caz de paguba, o despagubire mai mare decat valoarea bunului.

De aici rezulta necesitatea de a completa, in astfel de cazuri, asigurarea prin efectul legii cu o asigurare facultativa, care sa acopere diferenta dintre valoarea reala a bunului si norma de asigurari. La asigurarea prin efectul legii a calatorilor pentru cazurile de accidente, suma asigurata este stabilita sub forma de suma fixa pentru un calator, fiind insa diferentiata in functie de mijlocul de transport utilizat. In cazul asigurarii prin efectul legii a detinatorilor de autovehicule pentru cazurile de raspundere civila, suma asigurata privind pagubele produse la bunuri prin accidente de autovehicule este stabilita sub forma de limita minima si maxima pentru prejudiciul material cauzat tertelor persoane.

Asigurarea prin efectul legii este fara termen, actionand tot timpul cat exista bunul asigurat. In eventualitatea ca un bun asigurat prin efectul legii a fost inlocuit dintr-un anumit motiv cu altul, asigurarea ramane valabila in continuare. Rezulta, deci, ca raspunderea si obligatiile celor doua parti care intervin in asigurari nu sunt limitate in timp.

Raspunderea asiguratorului, in cazul asigurarii prin efectul legii, ia nastere in mod automat, din momentul in care asiguratul intra in posesia bunului respectiv. Deci, momentul inceperii raspunderii asiguratorului coincide intotdeauna cu cel al cuprinderii automate a bunului in asigurari. De mentionat insa, ca momentul cuprinderii in asigurari (si al inceperii raspunderii asiguratorului) nu coincide in toate cazurile cu momentul intrarii bunului in gospodaria asiguratului. Astfel, de exemplu, animalele nu sunt cuprinse in asigurari din momentul intrarii lor in gospodarie, ci numai dupa implinirea unei anumite varste.

La asigurarea prin efectul legii, plata despagubirii cuvenite asiguratului in cazul realizarii riscului asigurat nu este conditionata de achitarea prealabila a primei de asigurare, deoarece termenul la care aceasta trebuie achitata este stabilit prin lege. In cazul in care primele scadente n-au fost achitate de asigurat in termen, asiguratorul are dreptul sa solicite plata majorarilor de intarziere, putand, totodata, sa retina din despagubirea de asigurari primele de asigurare restante. Asiguratorul are, de asemenea, dreptul de a aplica si alte mijloace legale impotriva asiguratilor care nu platesc primele la asigurarile prin efectul legii.

Asigurarile facultative iau nastere pe baza contractului de asigurare incheiat intre asigurator si asigurat. Asiguratorul este obligat sa accepte asigurarea facultativa propusa de asigurat, daca aceasta corespunde prevederilor din actele normative in vigoare. Pentru ca asiguratorul sa accepte asigurarea propusa, este necesar ca persoana fizica sau juridica ce solicita incheierea acesteia sa declare in scris toate datele necesare pentru identificarea bunului respectiv, imprejurarile esentiale privind natura si sfera riscului. De asemenea, este necesar ca persoana care solicita incheierea asigurarii sa fie de acord cu plata primelor de asigurare si sa respecte toate obligatiile ce-i revin pe perioada valabilitatii contractului de asigurare. Pentru potentialii asigurati, incheierea asigurarii facultative depinde de vointa lor, ei fiind singurii care decid contractarea asigurarii.

Asigurarile facultative se incheie fie pentru bunuri, persoane, raspundere civila ori riscuri necuprinse in asigurarile prin efectul legii, fie in vederea completarii acestor asigurari pentru ca asiguratii sa aiba posibilitatea sa primeasca, in caz de paguba sau de producere a evenimentului asigurat, o despagubire sau o suma asigurata mai mare.

Asigurarea facultativa are, la randul sau, anumite trasaturi specifice care decurg, in principal, din faptul ca ea poate lua nastere numai pe baza acordului de vointa (concretizat in contractul de asigurare) al celor doua parti ce intervin in asigurari.

Spre deosebire de asigurarea prin efectul legii, asigurarea facultativa nu este totala, ea cuprinzand, de regula, numai o parte din bunurile de acelasi fel existente in posesia persoanelor fizice sau juridice la un moment dat. Marimea gradului de cuprindere in asigurarea facultativa a bunurilor este influentata de mai multi factori. Printre acestia un rol important il joaca calitatea publicitatii pentru asigurarea respectiva, modul in care se actioneaza pentru incheierea contractelor de asigurare, constatarea, evaluarea pagubelor si stabilirea despagubirilor de asigurari, pentru ca asiguratii sa poata intra cat mai rapid in posesia sumelor de bani necesare refacerii bunurilor avariate sau distruse.

In cazul asigurarii facultative, suma asigurata nu este stabilita pe baza unor norme, ci in functie de propunerea asiguratului si avand ca limita maxima valoarea reala a bunului in momentului incheierii asigurarii, iar la asigurarile de persoane anumite sume stabilite prin regulamentul de asigurari.

Referitor la modul de stabilire a sumelor asigurate, se poate spune:

- ca in comparatie cu asigurarile prin efectul legii, asigurarile facultative prezinta avantajul ca sunt mai maleabile oferind conditii pentru stabilirea acestora in functie de interesele si posibilitatile materiale ale asiguratilor. In acest fel, asigurarile facultative permit completarea asigurarilor prin efectul legii, in sensul acoperirii prin asigurari a unor sume asigurate apropiate de nivelul valorii bunurilor asigurate.

Asigurarea facultativa este valabila numai o anumita perioada de timp, perioada riguros stabilita in contractul de asigurare, iar raspunderea asiguratorului actioneaza doar in cadrul acestui interval. La expirarea duratei de asigurare, raspunderea asiguratorului inceteaza, indiferent daca in aceasta perioada s-a produs sau nu riscul asigurat, reinnoirea asigurarii ramanand la latitudinea asiguratului.

Asigurarea facultativa intra in vigoare numai dupa indeplinirea conditiilor prevazute in contractul de asigurare cea mai importanta fiind plata de catre asigurat a primei de asigurare. In cazul asigurarilor la care este prevazuta posibilitatea achitarii primei de asigurare in mai multe rate, intarzierea platii acesteia peste termenul prevazut poate avea drept rezultat rezilierea contractului de asigurare. In situatia in care apar unele pagube inainte de plata primei de asigurare sau dupa trecerea termenului prevazut pentru achitarea ei, asiguratorul nu acorda despagubirea respectiva.

Daca privim asigurarea prin efectul legii si cea facultativa prin prisma aportului lor la formarea fondului de asigurari, remarcam faptul ca in practica mondiala, incasarile din primele de asigurare provenite de la asigurarile facultative detin ponderea hotaratoare in totalul primelor de asigurare incasate de societatile de asigurari.

Dupa riscul cuprins in asigurare, asigurarile pot fi clasificate astfel:

asigurari impotriva incendiilor, trasnetelor, exploziilor, miscarilor seismice etc. Bunurile asigurate contra acestor fenomene sunt: cladirile, constructiile, utilajele si instalatiile, mijloacele de transport, inventarul gospodaresc, mobilierul si obiectele de uz casnic etc.;

asigurari contra grindinii, furtunii, uraganului, ploilor torentiale, inundatiilor, prabusirilor, alunecarilor de teren etc. Impotriva acestor riscuri sunt asigurate, de regula, culturile agricole si rodul viilor;

asigurari pentru boli, epizootii si accidente specifice animalelor;

asigurari contra avariilor si a altor riscuri specifice (rasturnari, ciocniri, caderi, derapari etc.), la care sunt supuse mijloacele de transport si incarcaturile aflate in acestea, in timpul stationarii si a mersului. In aceasta categorie intra asigurarile mijloacelor de transport si ale marfurilor in timpul traficului intern si international;

asigurari impotriva unor evenimente ce apar in viata oamenilor, ca deces, boli, accidente etc. - care pot duce la pierderea temporara sau definitiva a capacitatii de munca - in cazul asigurarilor de persoane;

asigurari pentru cazurile de raspundere civila care se refera la prejudicii cauzate tertelor persoane prin accidente de autovehicule, prin exercitarea unor anumite activitati etc.

Dupa sfera de cuprindere in profil teritorial, asigurarile pot fi grupate in: asigurari interne si asigurari externe.

Asigurarile interne au caracteristic faptul ca, in general, partile contractante domiciliaza in aceeasi tara, bunurile, persoanele si raspunderea civila care fac obiectul lor se afla pe teritoriul aceleiasi tari, iar riscurile asigurate se pot produce pe acelasi teritoriu. Aceste asigurari se caracterizeaza si prin aceea ca primele de asigurare, despagubirile si sumele asigurate se exprima si se platesc, de regula, in moneda nationala.

Asigurarile interne includ: asigurarile de cladiri, constructii, culturi agricole, animale si alte bunuri apartinand diferitelor categorii de agenti economici; asigurarile de cladiri, animale, obiecte de uz casnic si autovehicule apartinand populatiei; asigurarile de persoane; asigurarile de raspundere civila pentru prejudiciile cauzate de asigurat unor terte persoane pe teritoriul aceleiasi tari etc.

Asigurarile externe au caracteristic faptul ca apar in legatura cu persoane, raspundere civila sau bunuri care ies in afara limitelor teritoriale ale tarii in care se incheie contractul de asigurare. In cazul acestor asigurari una din partile contractante ori beneficiarul asigurarii domiciliaza in alta tara sau obiectul asigurarii ori riscul asigurat se afla, respectiv se poate produce, pe teritoriul unei alte tari. De regula, la aceste asigurari atat primele de asigurare, cat si despagubirile se exprima sau se platesc in valuta, motiv pentru care ele sunt cunoscute si sub denumirea de asigurari in valuta.

In categoria asigurarilor externe intalnim: asigurarea marfurilor care fac obiectul comertului exterior pe timpul transportului; asigurarea navelor maritime, a navelor de pescuit oceanic si a navelor aeriene cane fac parte din flota civila; asigurarea creditelor pentru export; asigurarea constructiilor si a raspunderii constructorului pentru obiective realizate in strainatate sau de firme dintr-o tara in alta tara; asigurarea bunurilor unui stat aflate in strainatate; asigurarea autovehiculelor apartinand unor persoane fizice sau juridice dintr-o tara care circula in afara teritoriului tarii respective etc.

Rezulta ca asigurarile externe sunt determinate de relatiile economice ale unei tari cu alte tari, aducandu-i aportul lor specific la dezvoltarea si desfasurarea in bune conditii a comertului exterior, a transporturilor internationale de marfuri si calatori si a turismului.

Dupa felul raporturilor ce se stabilesc intre asigurator si asigurat, asigurarile pot fi grupate in asigurari directe si asigurari indirecte sau reasigurari.

Specific asigurarilor directe este faptul ca raporturile de asigurari se stabilesc in mod nemijlocit intre asigurati (diferite persoane fizice sau juridice) si asigurator, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie in baza legii.

Spre deosebire de asigurarile directe, reasigurarea apare ca un raport ce se stabileste de fiecare data intre doua societati de asigurari, dintre care una are calitatea de reasigurat (cedent), iar cealalta de reasigurator. Reasigurarea are la baza contractul de reasigurari, prin intermediul caruia reasiguratul cedeaza unui reasigurator o parte din raspunderile pe cere si le-a asumat prin contractul de asigurare si o parte din primele de asigurare incasate. In acest fel, reasiguratorul (reasiguratorii) isi asuma raspunderea de a participa la acoperirea pagubelor - care se pot produce, bunurilor cuprinse in contractul de asigurare in limitele mentionate in contractul de reasigurari. In general contractul de reasigurare deriva din contractul de asigurare, fara insa ca intre reasigurator si asigurat sa existe vreun raport juridic. Se poate spune, deci, ca reasigurarea reprezinta, de fapt, o asigurare a asiguratorului direct, fiind un raport care apare numai intre persoane juridice (institutii sau societati de asigurari). mixului.

4. Elementele tehnice ale asigurarii

Pentru a percepe mecanismul de functionare al proceselor ce apar in cadrul acestei piete specifice asigurarilor, trebuie abordate intr-o maniera detaliata elementele unui contract de asigurare. Astfel, este necesara prezentarea unor notiuni cum ar fi: raporturile dintre persoanele fizice si juridice care iau parte la asigurare, in calitate de asigurati, si, respectiv, societatile de asigurari, in calitate de asiguratori; bunurile sau persoanele care sunt cuprinse in asigurare; beneficiarul asigurarii; dauna sau paguba; despagubirea; prima de asigurare; durata asigurarii etc.

Asiguratorul este persoana juridica (societatea de asigurari ) care, in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurati isi asuma raspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamitati naturale sau accidente (in cazul asigurarilor de bunuri), de a plati suma asigurata la producerea unui anumit eveniment in viata persoanelor asigurate( in cazul asigurarilor de persoane), sau de a plati o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde - in baza legii - fata de terte persoane ( in cazul asigurarilor de raspundere civila).

Asiguratul este persoana fizica sau juridica care, in schimbul primei de asigurare platite asiguratorului, isi asigura bunurile impotriva anumitor calamitati naturale sau accidente, ori persoana fizica ce se asigura impotriva unor evenimente ce pot sa apara in viata sa, precum si persoana fizica sau juridica care se asigura pentru prejudiciul pe care il poate produce unor terte persoane. La asigurarile de bunuri pot aparea ca asigurati atat persoane fizice, cat si persoane juridice, in timp ce la asigurarile de persoane pot fi asigurate numai persoane fizice.

Beneficiarul asigurarii este persoana care are dreptul de a incasa suma asigurata sau despagubirea, fara sa fie neaparat parte la contractul de asigurare. Exista situatii in care beneficiarul poate fi desemnat explicit in contract, sau acest lucru se face in cursul executarii contractului de asigurare, prin declaratie scrisa comunicata societatii de asigurare sau prin testament. In alte situatii, beneficiarul asigurarii este desemnat prin conditiile contractului de asigurare (mostenitorii). Pot exista mai multi beneficiari, cu drepturi egale asupra sumei asigurate (despagubirii), sau cu drepturi diferentiate (cote), daca s-a dispus astfel.

Contractantul asigurarii este persoana fizica sau juridica care poate incheia asigurarea, fara a obtine prin aceasta calitatea de asigurat. Evident ca exista posibilitatea ca asiguratul si contractantul asigurarii sa coincida, dar pot fi si situatii in care contractantul sa fie un agent economic care incheie o asigurare de accidente pentru salariatii sai, o agentie de turism care isi asigura turistii impotriva riscurilor de accidente, pagube materiale, raspundere civila, o societate de transport care incheie contracte de asigurare pentru calatorii sai etc.

In general, notiunile de contractant si beneficiar se intalnesc numai in cazul asigurarilor de persoane, la asigurarile de bunuri asiguratul indeplinind simultan atat rolul de contractant, cat si pe cel de beneficiar, in timp ce la asigurarile de raspundere civila beneficiarul asigurarii este intotdeauna terta persoana care a suferit paguba / vatamarea. Spre exemplu, la asigurarea turistilor impotriva riscurilor de raspundere civila, contractantul este agentia de turism care a organizat excursia, asigurati sunt turistii, iar beneficiarul despagubirilor este cel care a suferit dauna sau, dupa caz, vatamarea.

Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau grupul de fenomene care, odata produse, datorita efectelor sale, il obliga pe asigurator sa plateasca asiguratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurata. Pentru fiecare tip de asigurare exista riscuri specifice: la asigurarile de persoane, riscul asigurat poate fi decesul, la asigurarile de bunuri - posibilitatea de distrugere a bunurilor de fenomene imprevizibile (naturale sau provocate de om)etc. In ultimul timp sunt tot mai cerute si mai practicate contractele de asigurare prin care se acopera mai multe riscuri. Astfel, pe piata au aparut politele de asigurare de tip   umbrela, cum ar fi asigurarea familiala complexa. Prin acest tip de asigurare sunt acoperite riscurile de accidente in gospodarie ale tuturor membrilor familiei, riscurile de distrugere, deteriorare, furt ale bunurilor din gospodarie, precum si raspunderea civila a asiguratilor. Prin acest tip de contract se bucura de avantajele atat asiguratii (primele platite pentru un contract de tip complex fiind mai reduse decat suma primelor platite pentru contracte specifice fiecarui risc in parte), cat si asiguratorul, prin scaderea cheltuielilor de administrare.

Evaluarea este o etapa necesara in procesul incheierii asigurarii, deoarece stabileste valoarea bunurilor in vederea cuprinderii lor in asigurare. Valoarea bunului care face obiectul asigurarii trebuie cunoscuta cu exactitate, pentru a evita supra sau subevaluarile. In caz de supraevaluare, asiguratii isi pierd interesul pentru intretinerea sau repararea bunului / cladirii asigurate, ducand chiar la acte intentionate ale beneficiarilor despagubirilor. Pe de alta parte, subevaluarea duce la plata unor prime mai mici, dar, in caz de producere a evenimentului asigurat, despagubirea este sub valoarea pagubei. In plus, asiguratorul poate lua masuri de pedepsire a declaratiilor false.

Valoarea de asigurare poate fi mai mica sau cel mult egala cu valoarea bunului respectiv, inregistrat in evidenta contabila sau stabilita in functie de pretul de vanzare-cumparare, practicat pentru acel bun pe piata in momentul incheierii asigurarii. Valoarea de asigurare este un termen intalnit numai in cazul asigurarilor de bunuri. La asigurarile de persoane, deoarece capacitatea de munca si viata nu pot fi calificate, exprimate valoric, aceasta notiune nu se foloseste. De asemenea nici in cazul asigurarilor de raspundere civila nu se poate stabili ce valoare va avea prejudiciul unei terte persoane, deoarece este vorba de un prejudiciu viitor.

Suma asigurata este, conform contractului de asigurare, partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul producerii fenomenului (evenimentului), pentru care s-a incheiat asigurarea.

In cazul asigurarilor de bunuri, suma asigurata este limita maxima de raspundere a asiguratorului. Pe baza sumei asigurate si a altor elemente, se stabileste prima de asigurare. Suma asigurata nu poate depasi valoarea reala a bunului asigurat, deoarece, prin mecanismul asigurarii, nu este permisa acordarea unor despagubiri mai mari decat valoarea reala.

La asigurarile obligatorii de bunuri, suma asigurata se stabileste pe baza normelor de asigurare, iar cele facultative, in functie de propunerea asiguratului, cu conditia ca asiguratorul sa fie de acord cu aceasta valoare. La asigurarile de persoane si de raspundere civila suma asigurata se stabileste diferentiat, dupa cum este vorba de asigurari obligatorii sau facultative. La asigurarile obligatorii, suma asigurata are o limita riguros stabilita prin lege. La asigurarile de persoane si de raspundere civila, suma asigurata se stabileste in functie de acordul dintre asigurat si asigurator.

Norma de asigurare reprezinta suma asigurata, stabilita prin lege, pe unitatea de obiect asigurat. Este intalnita in cazul asigurarilor obligatorii de bunuri. De exemplu, la cladirile apartinand persoanelor fizice, norma de asigurare poate fi stabilita pe metru patrat de suprafata construita, cuantumul ei fiind fixat diferentiat, pe medii (rural si urban) si in functie de destinatia constructiei asigurate. La culturile agricole, norma de asigurare se poate stabili la hectar, cuantumul acesteia fiind precizat in functie de felul culturilor. Intre norma de asigurare, suma asigurata si numarul de unitati cuprinse in asigurare exista relatia:

Suma asigurata = Norma de asigurare * Numarul de unitati

Prima de asigurare reprezinta suma de bani pe care asiguratul o plateste asiguratorului, pentru ca acesta sa constituie fondul de asigurare necesar platii indemnizatiilor, in cazul producerii riscului asigurat. In afara acestui fond, societatea de asigurare are obligatia de a mai constitui si alte rezerve sau fonduri prevazute prin dispozitii legale. De regula, valoarea primei de asigurare se stabileste inmultind suma asigurata cu cota de prima stabilita la 100 sau 1000 u.m. suma asigurata adica:

Prima de asigurare = Suma asigurata * Cota de prima

La asigurarile de viata, de exemplu, cotele de prima se stabilesc in functie de durata contractului si de varsta asiguratului, in timp ce la asigurarile de bunuri, cotele de prima sunt diferentiate, in functie de felul bunului asigurat, de ramura de asigurare, de frecventa si intensitatea producerii riscurilor asigurate rezultate din datele statistice. Prima bruta este compusa din doua elemente : prima neta si suplimentul de prima.

Prima bruta = Prima neta + Supliment de prima

Prima neta de asigurare serveste la formarea fondului necesar achitarii indemnizatiilor (sume asigurate sau despagubiri), iar suplimentul serveste la formarea resurselor banesti necesare acoperirii cheltuielilor privind constituirea si administrarea fondului de asigurare, finantarii unor eventuale masuri de prevenire a pagubelor, constituirii fondurilor de rezerva si realizarii unui anumit beneficiu.

Durata asigurarii reprezinta perioada de timp cat exista raporturi de asigurare intre asigurat si asigurator, asa au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. Partile au obligatia ca pe durata asigurarii sa respecte obligatiile stabilite prin contract. Asiguratorul este obligat sa plateasca despagubirile(sumele asigurate), in timp ce asiguratul are obligatia de a achita primele de asigurare cel tarziu la data scadentei, de a intretine bunurile asigurate in bune conditii etc.

Durata asigurarii difera de la un tip de asigurare la altul. In timp ce la asigurarile de bunuri contractul de asigurare dureaza intre cateva luni si un an de zile, la asigurarile de viata acesta are o valabilitate mult mai extinsa, in general intre 5 si 30 ani.

Pot exista asigurari facultative incheiate pe termen nelimitat ( de exemplu, o asigurare de deces). Durata de asigurare exercita o puternica influenta asupra marimii primei.

Paguba sau dauna reprezinta pierderea, exprimata valoric, suferita de un bun asigurat, ca urmare a producerii unui fenomen (eveniment) impotriva caruia s-a incheiat asigurarea

Paguba nu poate fi decat mai mica sau cel mult egala cu valoarea bunului asigurat. In functie de gradul in care bunul a fost distrus, intalnim notiunea de paguba totala (bunul a fost distrus in intregime) sau paguba partiala, caz in care pierderea survenita este mai mica decat valoarea bunului.

Despagubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul este obligat sa o plateasca cu scopul de a compensa paguba produsa de riscul asigurat.

Despagubirea nu poate depasi suma asigurata si este mai mica sau cel mult egala cu valoarea pagube, in functie de principiul de raspundere al asiguratorului ce a fost aplicat la acoperirea pagubei.

In practica asigurarilor de bunuri se utilizeaza trei principii valabile la acordarea despagubirilor:

principiul raspunderii proportionale;

principiul primului risc;

principiul raspunderii limitate.

5. Legislatia in asigurari

Pana la sfarsitul anului 1989, Romania dispunea de o singura societate de asigurari de stat. Economia de piata a impus insa necesitatea crearii unor structuri noi, precum si calificarea de noi cadre, activitatea de asigurare si reasigurare desfasurandu-se in prezent prin societati de asigurare, de asigurare-reasigurare si societati de reasigurare cu capital de stat, privat sau mixt.

La sfarsitul anului 1998, erau inregistrate 64 de societati de asigurare, dar dintre acestea, numai 51 de societati si-au desfasurat activitatea, celelalte 13 neincasand prime in cursul anului 1998. Din totalul de 64 de societati de asigurare numai 5 sunt constituite sub forma societatilor cu raspundere limitata, celelalte fiind societati pe actiuni, toate desfasurandu-si activitatea potrivit Legii nr. 47/1991.

Activitatea de asigurare se desfasoara si prin societati de intermediere, care negociaza si incheie contracte de asigurare si reasigurare pentru societatile mentionate mai inainte, ori pentru societatile care presteaza alte servicii privind incheierea si executarea unor astfel de contracte. (Art.1 din Legea nr.47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor).

Pana la data de 10.04.2000, cadrul legislativ in domeniul asigurarilor era reprezentat, in principal, de Legea nr.47 din 1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, Legea nr.136 din 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, Hotararea de Guvern nr. 574/1991, privind atributiile Oficiului de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare, precum si alte hotarari de guvern si norme prudentiale, emise de Ministerul Finantelor. Din data de 10.04.2000, a intrat in vigoare Legea nr.32 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. La data intrarii in vigoare a noii legi a asigurarilor se abroga Legea nr.  47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, precum si H.G. nr.574/1991 privind atributiile Oficiului de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare.

Prin adoptarea acestei legi se urmareste armonizarea legislatiei romanesti cu cea comunitara, precum si crearea unui cadru pentru supravegherea solvabilitatii asigurarilor si stabilirea unor standarde recunoscute pe plan international. Acest proiect de lege a fost elaborat de catre Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare, cu sprijinul Fondului Britanic de Know-How si reglementeaza:

organizarea si functionarea societatilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare si de reasigurare, a societatilor mutuale, precum si a intermediarilor in asigurari;

organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care va prelua atributiile Oficiului de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare;

supravegherea asigurarilor si reasigurarilor care desfasoara activitatea in sau din Romania;

supravegherea activitatii intermediarilor in asigurari ti reasigurari, precum si a altor activitati in legatura cu acestea.

In textul noii legi sunt cuprinse doar prevederi cu caracter general, urmand ca, in termen de trei luni de la aprobarea legii, sa se elaboreze norme si regulamente de aplicarea legii.

Pentru supravegherea respectarii dispozitiilor legii se infiinteaza Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, autoritate administrativa avand urmatoarele atributii:

elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul asigurarilor sau care au implicatii asupra acestui domeniu, precum si avizarea actelor administrative individuale, daca au legatura cu activitatea de asigurari;

supravegherea situatiei financiare a asiguratorilor, in vederea protejarii intereselor asiguratilor sau a potentialilor asigurati, in care scop poate dispune efectuarea de controale asupra activitatii asiguratorilor sau brokerilor de asigurare;

luarea masurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare sa fie gestionata cu respectarea normelor prudentiale specifice;

participarea, ca membru, la asociatiile internationale ale autoritatilor de supraveghere in asigurari si reprezentarea Romaniei la conferinte si la intalniri internationale referitoare la supravegherea in asigurari;

aprobarea actionarilor semnificativi si a persoanelor semnificative ale asiguratorului, in conformitate cu criteriile stabilite prin norme;

aprobarea divizarii sau fuzionarii unui asigurator inregistrat in Romania;

aprobarea transferului de portofoliu;

indeplinirea altor atributii prevazute de lege;

poate solicita prezentarea de informatii si de documente referitoare la activitatea de asigurare, atat de la asiguratori, cat si de la orice alta persoana care are legatura cu activitatea acestora;

participa la elaborarea planului de conturi, a normelor si regulamentelor contabile, dupa consultarea cu asociatiile profesionale ale operatorilor din asigurari.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este obligata sa prezinte Parlamentului, in termen de 6 luni de la expirarea fiecarui exercitiu financiar, un raport asupra pietei asigurarilor din Romania, precum si o informare privind activitatile desfasurate, urmand sa editeze si sa publice un raport informativ anual asupra pietei de asigurari, institutiilor si organismelor acesteia.

Potrivit noii legi, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor emite decizii prin care:

aproba norme de aplicare a prevederilor prezentei legi;

impune interdictii, acorda, suspenda sau retrage autorizatii;

modifica sau revoca conditii, cerinte sau termeni impusi de aceasta prin actele sale;

aproba divizarea sau fuzionarea asiguratilor;

aproba transferul de portofoliu de asigurari;

aproba persoanele care vor examina activitatea de asigurari de viata;

aproba componenta si avizeaza statutul Corpului Expertilor in Asigurari, care functioneaza pe langa Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

stabileste salarizarea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si a personalului sau;

dispune efectuarea de actiuni de analiza, indrumare si control ale operatorilor din domeniu;

da dispozitii privind prezentarea de documente, situatii, informatii si audieri;

constata si aplica sanctiuni operatorilor din domeniu, pentru incalcarea prevederilor prezentei legi si a normelor sale de aplicare.

Avand in vedere dispozitiile prevazute in noua lege, precum si dispozitiile legii abrogate privind societatile de asigurare, se observa unele modificari importante in ceea ce priveste procedura de autorizare a societatilor din domeniul asigurarii. Astfel, cerintele care trebuie indeplinite pentru obtinerea autorizatiei, conform prevederilor noii legi, sunt mai numeroase si mai dificil de indeplinit, pe cand in Legea 47/1991, in afara conditiilor prevazute in Legea nr.31/1990 modificata, singurele conditii ce trebuiau indeplinite erau:

prezentarea unui memoriu de fundamentare la O.S.A.A.R., care sa cuprinda o prezentare a obiectului de activitate si a bazelor financiare ale acesteia;

prezentarea proiectului de contract de societate si statut si a declaratiei cu privire la capitalul social subscris si varsat si la structura acestuia.

In ceea ce priveste asigurarile facultative, asiguratorul trebuie sa  elaboreze:

propriile conditii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

propriile clauze de asigurare care pot modifica conditiile de asigurare, in functie de optiunea proprie sau cea a asiguratului;

propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;

propriile reglementari si instructiuni de constatare si li8chidare a daunelor, in stricta concordanta cu prevederile din conditiile si clauzele de asigurare;

reglementari interne privind constituirea si mentinerea rezervelor tehnice, in functie de propriul sistem de evidenta operativa, cu respectarea normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Asiguratorul are obligatia sa conduca evidenta contabila si operativa care sa permita:

intocmirea rapoartelor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurari, in scopul de a stabili daca activitatea sa, in ansamblu, este rentabila.

De asemenea, asiguratorul trebuie sa supravegheze activitatea unitatilor din subordine si a agentilor sai, astfel incat sa nu fie periclitata activitatea de asigurare desfasurata de asigurator.

Societatea de asigurare este obligata sa isi organizeze procedurile de control intern, in asa fel incat sa indeplineasca prevederile legale.

In Art.21 din noua lege se dispune ca: 'Asiguratorul care exercita o activitate de asigurari generale are obligatia sa constituie si sa mentina urmatoarele rezerve tehnice:

Rezerva de prime: se calculeaza lunar, prin insumarea cotelor parti din  primele nete subscrise, astfel incat diferenta dintre volumul primelor nete subscrise si aceasta rezerva sa reflecte primele nete alocate partii din riscurile expirate la data calcularii.

b) Rezerva de daune: se creeaza si se calculeaza lunar, in baza estimarilor pentru avizarile de dauna primite de asigurator, astfel incat fondul creat sa fie suficient pentru acoperirea platii acestor daune.

c) Rezerva de daune ne avizate: se creeaza si se ajusteaza cel putin la incheierea exercitiului financiar, daca reglementarile interne ale asiguratorului nu prevad altfel, in baza estimarilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele intamplate, dar ne avizate.

d) Rezerva de catastrofa: se creeaza prin aplicarea lunara a unui procent de minimum 5 % asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acopera riscuri catastrofale, pana cand fondul de rezerva atinge cel putin nivelul retinerii proprii sau 10% din acumularea raspunderilor asumate prin contractele ce acopera riscuri catastrofale; aceasta rezerva este destinata acoperirii despagubirilor aferente daunelor de natura catastrofala.

e) Rezerva pentru riscuri neexprimate: se calculeaza pe baza estimarii daunelor ce vor aparea dupa inchiderea exercitiului financiar, aferente contractelor de asigurare incheiate la acea data, in masura in care valoarea estimata a acestora depaseste suma dintre rezerva de prime si primele care urmeaza a se mai incasa la aceste contracte.

f) Rezerva de egalizare: se creeaza in anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor in anii in care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile. Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite si mentinute in conditiile legii, reprezinta obligatii ale asiguratorului si se deduc din veniturile acestuia pentru determinarea profitului. In cazul in care contractul de asigurare prevede incasarea primelor si plata despagubirilor in valuta, rezervele tehnice aferente se pot constitui si mentine in valuta.

Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme.

Asiguratorul care exercita o activitate de asigurari de viata este obligat:

sa inregistreze toate veniturile si cheltuielile aferente asigurarilor de viata intr-un cont separat, care sa constituie si sa apartina unui fond de asigurare distinct( fondul asigurarilor de viata);

sa asigure conducerea contabilitatii fondului asigurarilor de viata pentru identificarea operativa a activelor si a obligatiilor aferente acestuia.

Asiguratorul care desfasoara o activitate de asigurare de viata trebuie sa calculeze obligatiile aferente fondului asigurarilor de viata si ale rezervelor matematice necesare, examinand daca exista o concordanta intre fondurile asigurarilor si activele aferente. In urma efectuarii acestor analize, asiguratorul trebuie sa redacteze un raport asupra asigurarilor de viata, o copie a acestui raport urmand a fi depus la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care va analiza situatia financiara a fondului.

In capitolul VII din noua lege este reglementata activitatea pe care o desfasoara "intermediarii in asigurari', adica agentii de asigurare si brokerii de asigurare.

Societatile de asigurare sunt obligate sa exercite activitati de asigurare doar prin brokeri autorizati de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

In ceea ce priveste persoanele fizice, acestea isi pot desfasura activitatea ca agenti de asigurare doar daca detin o autorizatie valabila, scrisa, din partea unui asigurator, numita "contract de agent'.

In baza acestei autorizatii, agentii de asigurare pot actiona in numele societatii de asigurare. Agentii de asigurare-persoane fizice-au dreptul sa se inregistreze la Camera de Munca, in raza careia domiciliaza, pentru a li se calcula vechimea in munca si pentru a achita taxele necesare in vederea constituirii fondurilor de pensii si de asigurari sociale.

In cazul in care un asigurat incheie un contract de asigurare printr-un agent, atunci societatea de asigurare, in numele careia a actionat agentul, este raspunzatoare fata de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare. Legea prevede interdictia, in sarcina agentului de asigurare, de a intermedia aceeasi clasa de asigurari pentru mai multi asiguratori.

Referitor la brokerii de asigurare, acestia au dreptul sa-si desfasoare activitatea in baza autorizatiei de functionare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care va fi eliberata numai in cazul in care au fost indeplinite urmatoarele cerinte:

sa fie o persoana juridica;

sa aiba un capital social varsat in forma baneasca, a carui valoare nu poate sa fie mai mica decat 150 milioane lei; aceasta valoare va fi actualizata prin norme de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

sa aiba in vigoare un contract de asigurare de raspundere civila profesionala, in concordanta cu cerintele prevazute de norme;

sa aiba ca obiect de activitate brokerajul in asigurari si activitati conexe.

Partea finala a noii legi cuprinde prevederi cu privire la transferul de portofoliu, procedura de lichidare a unui asigurator, normele si regulamentele ce pot fi emise de autoritatea de supraveghere, sanctiuni si scutiri de impozite si taxe. Spre deosebire de Legea nr.47/1991, in Legea nr.32/2000 sunt prevazute dispozitii referitoare la redresarea si reorganizarea asigurarilor.

In ultimul capitol al Legii nr.32/2000 sunt cuprinse dispozitii referitoare la impozite si taxe.

Astfel, sunt scutite de impozite si taxe:

Primele de asigurare si reasigurare, precum si comisioanele aferente acestora;

Despagubirile, sumele asigurate si orice alte drepturi ce se acorda asiguratilor, beneficiarilor sau tertelor persoane despagubite, din asigurarile de orice fel;

Transferurile de valori ale plasamentelor si transferurile de portofolii de asigurari intervenite intre asiguratori, din patrimoniul societatii cedente in patrimoniul celei cesionare;

Contributiile platite de asiguratori si brokerii de asigurare la uniuni profesionale de profil.

Precizam ca aceasta ultima scutire reprezinta o noutate, deoarece in Legea nr.47/1991 nu se faceau referiri la contributiile ce se achita de catre asiguratorii si brokerii de asigurare la uniunile profesionale din care fac parte. Avand in vedere faptul ca dispozitiile cuprinse in noua lege sunt mult diferite fata de cele cuprinse in Legea nr. 47/1991, se prevede un termen de 12 luni pentru ca asiguratorii autorizati si brokerii de asigurare sa se poata conforma noilor dispozitii.

Majorarea capitalului social pare a fi preocuparea primordiala a companiilor de asigurari, ca urmare a intrarii in vigoare a noilor legi. Pentru societatile care nu au aceasta posibilitate, alternativele sunt fuziunea cu alte societati sau lichidarea.

In urma analizei situatiei capitalizarii societatilor de asigurare, din punct de vedere al prevederilor noii legi, se constata ca 50 dintre cele 73 de societati inregistrate la sfarsitul anului 1999 la O.S.A.A.R. au un capital social mai mic de 7 miliarde lei, iar 24 dintre acestea au capital social sub un miliard de lei. Conform noii legi, limitele minime ale capitalului social sunt: de 7 miliarde lei pentru asigurarile generale, exceptandu-le pe cele obligatorii, de 14 miliarde pentru asigurarile generale, inclusiv cele obligatorii si de 10 miliarde lei pentru asigurarile de viata.

O companie care practica toate categoriile de asigurari va trebui sa detina un capital social de minimum 24 miliarde lei, care va fi actualizat periodic de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Piata asigurarilor va suferi modificari importante datorita prevederilor referitoare la capitalul social minim, dar, in final, de aceste modificari vor beneficia, in primul rand, asiguratii, acesta fiind, de altfel, si obiectivul urmarit.

Este posibil ca din 73 de companii de asigurari sa ramana doar 20-30, dar daca acestea vor face fata cerintelor pietei, atunci si misiunea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor va fi mai usoara. Avand in vedere faptul ca unele dispozitii sunt neclare si ca au ramas nereglementate anumite probleme specifice domeniului asigurarilor, este imperios necesara adoptarea normelor de punere in aplicare a cestei legi, atributie ce revine in raspunderea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Cu toate aceste deficiente, aparitia noii legi a asigurarilor, care reglementeaza conditiile de autorizare si de functionare a societatilor din domeniul asigurarilor, reprezinta o conditie absolut necesara pentru armonizarea legislatiei romanesti cu cea a statelor Uniunii Europene.