Circulatia bǎneascǎ. Adoptarea sistemului monetar national.

Circulatia bǎneascǎ. Adoptarea sistemului monetar national.

Banii și circulatia lor, organizarea și desfǎșurarea acesteia in conditiile trecerii la economia de piatǎ, care in decursul timpului , au stat in atentia oamenilor politici  și de știintǎ, au preocupat in mod deosebit și pe oamenii politici și pe economiștii noștri din epoca modernǎ, precum și pe cei angrenati in tranzactiile comerciale și in alte activitǎti care implicau utilizarea banilor.

Suzeranitatea otomanǎ a lipsit Tara Romaneascǎ și Moldova de dreptul de a avea un sistem monetar propriu. Totuși in conditiile dezvoltǎrii productiei și schimbului de mǎrfuri, a comertului interior și exterior, Tara Romaneascǎ și Moldova și-au organizat, in limitele statutului lor politic circulatia moneterǎ.

O monedǎ realǎ cu numele de leu, ulterior denumut și leu vechi[1], a circulat in Tara Romaneascǎ și Moldova in a doua jumǎtate a secolului al XVII - lea și prima jumǎtate a secolului al XVIII-lea. Leul vechi a fost o specie de taler, Lowenthaler, o monedǎ care pe revers avea efigia unui leu, de unde și denumirea de leu. Era din argint, in greutate de 27,5 g și era bǎtutǎ in Tǎrile de jos.

Leul vechi a fost o monedǎ bunǎ și a dispǎrut din circulatie ca urmare a tezaurizǎrii, pǎstrandu-și insǎ statutul de monedǎ de calcul. Trecerea unei monede din pozitia de monedǎ realǎ in aceea de monedǎ de calcul a fost un fapt curent in istoria monetarǎ, cu numeroase precedente in multe tǎri.

Panǎ la adoptarea monedei nationale, in Tara Romaneascǎ și Moldova circulǎ, ca monede reale, monede strǎine, de aur, de argint și de aliaje. Valoarea lor se exprimǎ in leul de calcul, supranumit și leu de socotealǎ, și este determinatǎ, in general de raportul comercial stabilit de piatǎ.

Ca monedǎ de aur circulǎ galbenul, denumit și ducat, denumire care mascheazǎ sau sub care se ascund diferite specii monetare, ca galbenul olandez, mahmudelele turcești, rublele rusești, zlotul polonez ș.a.

Ca monede de argint circulǎ talerul de diferite specii, creitarul, piastrul ș.a. la toate acestea se adaugǎ diferite tipuri de monede mǎrunte. Raportul de valoare intre monede se stabilește pe piata localǎ, pe baza valorii reale a metalelor, a grutǎtii monedelor și a titlului acestora.

In anii domniei lui Cuza, s-a intreprins o tentativǎ de adoptare a unui sistem monetar propriu, propunandu-se și o nouǎ denumire a monedei - romanat.

Proiectul rǎmane insǎ un deziderat, din douǎ motive. Pe de o parte, lipsa de resurse financiare interne iar pe de altǎ parte complicatiile cu Poarta Otomanǎ, care se opunea, intrucat instituirea monedei nationale era nu numai o necesitate ci și un act de emancipare politicǎ.

In aprilie 1867 este adoptatǎ legea pentru infiintarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monedelor nationale, care intrǎ in vigoare la 1 ianuarie1868 și care, prin prevederile ei, a concretizat doctrina monetarǎ romaneascǎ, importantǎ sub dublu aspect:

Sub cel politic - international, prin faptul cǎ a dat expresie dreptului Principatelor Unite de a avea un sistem monetar propriu;

Sub cel economuc - intern, prin adoptarea unui sistem monetar menit sǎ asigure o circulatie bǎneascǎ ordonatǎ;

Potrivit acestei legi, moneda natonalǎ este leul și se adoptǎ sistemul zecimal, leul impǎrtindu-se in 100 de pǎrti, denumite bani.

Ca sistem monetar este adoptat bimetalismul[2], adicǎ leul de argint este definit prin 5 grame de argint cu titlu 0,835, iar leul de aur prin 322,6 miligrame de aur cu titlu 0,900, prin stabilirea cantitǎtii determinate pentru argint și pentru aur; pentru unitatea bǎneascǎ se stabilește, implicit, și raportul de valoare intre argint și aur. Ca valoare, leul nou reprezenta 2 lei vechi și 28 parale. Pentru piesa de aramǎ se folosește 1 gram de aramǎ cu titlu 0,950 pentru fiecare unitate de un ban.

Prin lege se stabilește sǎ se batǎ mai intai monedele de aramǎ, cele de argint și de aur urmand sǎ fie bǎtute ,, indatǎ ce mijloacele financiare vor permite". In literatura de specialitate se apreciazǎ cǎ, in realitate, nu mijloacele financiare erau cauza decalǎrii, ci conflictul potential cu Poarta Otomanǎ, care pretindea ca monedele bǎtute sǎ poarte insemnul dependentei fatǎ de ea respectiv tura. Exceptie fǎceau doar monedele de aramǎ subdivizionare și de argint de 50 bani, 1 leu, 2 lei.

Primele monede de aur au fost bǎtute in 1883, dupǎ infiintarea Bǎncii Nationale a Romǎniei in anul 1880.

In perioada rǎzboiului de Independentǎ, pentru sustinerea efortului de finantare ocazionat de acesta, s-au emis, pentru prima datǎ in tara noastrǎ, bani de hartie, in baza legii din 12 iunie 1877. Aceastǎ lege prevedea punerea in circulatie a banilor de hartie, sub forma de bilete ipotecare, pentru o sumǎ ce reprezenta jumǎtate din valoarea domeniilor statului ce nu erau grevate de ipotecǎ. Supravegherea și controlul emisiunii biletelor au fost incredintate Casei de Depuneri și Consemnatiuni, care in acest caz a indeplinit rolul unei bǎnci de emisiuni. Au fost emise bilete ipotecare in valoare de 26, 26 milioane lei, in bacnote de 5 ,10 ,20 ,50 ,100 ,500 lei.

Biletele au fost tipǎrite la Paris sub directa supraveghere a lui Eugeniu Carada și Emil Costinescu, viitoare personalitǎti de seamǎ economice și politice romanești. In pofida multor temeri biletele ipotecare n-au produs inflatie și alǎturi de ofrande și rechizitii au inlesnit cheltuielile statului in perioada rǎzboiului.

Disparitia aurului din circulatie era consecinta tezaurizǎrii lui de cǎtre populatie și cu deosebire a devalorizǎrii argintului fatǎ de aur, datoritǎ descoperirii unor importante zǎcǎminte de argint in diferite pǎrti ale lumii.

Pentru a inlǎtura greutǎtile provocate desfǎșurǎrii sistemului bimetalist, in martie 1890 a fost adoptatǎ o nouǎ lege monetarǎ, potrivit cǎreia ,,unitatea monetarǎ a Romaniei este leul de aur", lege cǎreia i s-au adus modificǎri in mai 1892.

Incepand din 1892 are loc trecerea definitivǎ la sistemul monometalist aur, in esentǎ o mǎsurǎ de consolidare a sistemului monetar, a inlǎturat din circulatie argintul și a eliminat agio-ul ( aurul incepe sǎ facǎ prmǎ fatǎ de argint). Leul iși pǎstreazǎ continutul metalic de 322,6 miligrame aur cu titlu 0,900 și rǎmane singura monedǎ cu putere deliberatorie in tarǎ.

Activitatea Bǎncii Nationale a Romǎniei  s-a concretizat, in creșterea de peste 3,5 ori a biletelor in circulatie și sporirea stocului de aur de la 49, 2 milioane lei in 1900 la 153 milioane in 1914.sporirea cantitǎtii de aur s-a datorat in primul rand balantei comerciale excedentare, precum și cumpǎrǎrilor de aur din strinǎtate.