NOTIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT COMERCIAL SI AL AFACERILOR

NOTIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT COMERCIAL SI AL AFACERILOR

Precizari.

Dreptul privat este acea parte a dreptului ce reglementeaza raporturile juridice statornicite intre particulari.

Dreptul privat cuprinde, prin excelenta, dreptul civil si dreptul comercial.

In conceptia traditionala dreptul civil constituie dreptul comun aplicabil, in principiu, tuturor raporturilor de drept privat. Dreptul comercial ar fi o ramura speciala care inlocuieste dreptul civil pentru a reglementa faptele de comert si statutul comerciantilor. Am avea de a face cu un sistem de drept derogatoriu.

In prezent se insista pe ideea ca dreptul comercial este o ramura de drept autonom.

Dreptul comercial si-a extins indiscutabil influenta: au aparut si apar reglementari noi pentru domeniul relatiilor ce se bucura de trasatura comercialitatii; observam ca dreptul comercial se aplica, uneori si necomerciantilor si operatiunilor necomerciale.

In aceste conditii, in prezent, se considera ca dreptul comercial nu mai este o ramura derogatorie, subordonata dreptului civil, ci un sistem de drept autonom. Aceasta, chiar daca prin lege se stabileste ca dreptul civil este dreptul comun si pentru raporturile juridice comerciale.

Sensul notiunii de comert.

Notiunea are un inteles economic si unul juridic.

Economic, vizeaza o activitate al carei scop este schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator.

Sensul juridic este mai cuprinzator. Vor fi subsumate raporturilor juridice comerciale atat activitatile de interpunere intre productie si consum, cat si activitatile de producere a marfurilor (activitatile industriale, intreprinderile de manufactura, intreprinderile de fabrici, etc.). Deci, sunt socotite operatiuni comerciale atat intreprinderile industriale cat si activitatile de interpunere (intreprinderile industriale au acelasi regim juridic ca si magazinele "en detail").

Se poate spune ca notiunea de comert in sens juridic cuprinde intreaga activitate economica, cu exceptia unor activitati agricole, artizanale si a celor realizate in cadrul profesiunilor liberale.

Definirea dreptului comercial.

Definirea dreptului comercial trebuie sa se intemeieze pe normele oferite de codul comercial si pe realitatea fenomenelor economice pe care aceste norme le reglementeaza.

Economia, economicul, fenomenele economice sunt realitati sociale care se exprima prin raporturi economice. Ele se concretizeaza in productia si circulatia (implicit si consumul) bunurilor materiale, a marfurilor.

Aceste raporturi economice se nasc, evolueaza si se finalizeaza urmand, in principiu, legi naturale. Ele influenteaza viata indivizilor si ale comunitatilor si din acest motiv omul incearca prin orice mijloace sa le controleze.

Derularea raporturilor economice, presupune o anumita conduita a subiectilor participanti.

Dreptul, in general si dreptul comercial, in special, ofera instrumente prin care subiectii raportului economic infaptuiesc politica economica (atitudinea activa a indivizilor, a comunitatilor fata de fenomenele economice.

Dreptul comercial cuprinde, ca orice ramura de drept, un ansamblu de norme ce reglementeaza un segment delimitat al raporturilor economice. Fenomenele economice, chiar in conditiile liberei initiative si a libertatii comertului nu se deruleaza haotic, ci intr-un cadru strict reglementat.

Normele dreptului comercial au menirea de a fixa acest cadru si de a face ca raporturile sociale si economice sa se desfasoare intr-o ordine prestabilita, legala, care se incadreaza intr-o ordine juridica existenta in societate.

Trebuie deci, sa definim dreptul comercial in raport de relatiile sociale pe care intelege sa le reglementeze (in raport de obiectul sau de reglementare).

Intr-o formula generala putem spune ca dreptul comercial cuprinde normele ce reglementeaza raporturile comerciale (adica acele raporturi socio-economice ce se bucura de trasatura comercialitatii).

Ce specific au aceste relatii comerciale?

Delimitarea lor nu se poate face decat urmarind prevederile legii comerciale, ale codului comercial.

In teoria dreptului se cunosc doua conceptii diferite, opuse:

- conceptia subiectiva, potrivit careia comercialitatea provine de la persoana comerciantului. Este o calitate ce coboara de la persoana la raportul juridic la care participa acea persoana. Vor fi comerciale acele raporturi juridice la care participa cel putin un comerciant.

Dreptul comercial se prezinta astfel ca un drept profesional, al comerciantilor.

- conceptia obiectiva, potrivit careia sunt comerciale numai actele care prin natura lor sau prin forma lor se analizeaza ca atare. Ideea de comercialitate parcurge un drum invers fata de cel preconizat de conceptia subiectiva, in sensul ca ea urca de la act spre persoana. Un raport juridic oarecare poate fi socotit comercial numai in masura in care actul juridic s-au faptul juridic pe care-l personifica este prin natura sau prin forma sa comercial.

Codul comercial roman adopta in principiu sistemul obiectiv, enumerand actele obiective de comert. Lor li se va aplica legea comerciala indiferent de calitatea  persoanei care le savarseste.

Totusi, codul comercial enunta si principiul ca actele savarsite de comercianti vor fi comerciale, (se enumera, apoi, exceptiile).

Deci, dreptul comercial cuprinde normele juridice referitoare la actele comerciale si comercianti.

Vom defini dreptul comercial ca un ansamblu de norme juridice de drept privat care reglementeaza raporturile juridice izvorate din savarsirea actelor juridice, faptelor si operatiunilor consi­derate de lege ca fapte de comert, precum si raporturile juridice la care participa persoanele ce au calitatea de comerciant. (1)

Dreptul economic si dreptul comercial.

In literatura noastra juridica a existat o adevarata polemica in legatura cu oportunitatea recunoasterii existentei unei ramuri de drept autonome, dreptul economic. (2) La acea data se discuta daca raporturile juridice speciale dintre organizatiile socialiste sunt sau nu supuse dreptului civil sau unor norme speciale ce ar justifica desprinderea unei ramuri de drept autonom. Normele speciale ar reglementa interventia statului in relatiile juridice dintre subiectii raporturilor economico-juridice. S-a sustinut ca dreptul economic ar fi fost o realitate si o necesitate data fiind dirijarea masiva a economiei socialiste.

Astazi, aceasta problema teoretica se analizeaza intr-un cadru economic si social diferit. Retinem ca acest concept de drept economic exista atat in literatura romaneasca cat si cea straina si trebuie delimitat.

Nu sustinem ca dreptul economic este o ramura de drept autonoma. Insa, sintagma desemneaza un ansamblu de reguli ce privesc interventia statului intr-o economie libera si suspusa legilor naturale ale cererii si ofertei.

Observam, deci, ca notiunea desemneaza o parte a dreptului public. Or, dreptul comercial este, in principiu, apartinator dreptului privat. Legatura lor se fundamenteaza pe faptul ca fiecare ramura vizeaza reglementarea unor fenomene economice. Intre normele de drept comercial si cele de drept economic exista o deosebire, de esenta. Primele, se fundamenteaza pe principiul libertatii actelor juridice. Ultimele, exprima principii de subordonare, de autoritate.

Nu putem fi de acord cu tratarea unor raporturi patrimoniale, de drept privat sub denumirea de drept economic, chiar daca si dreptul privat are ca obiect raporturi economice.

Dreptul comercial si contabilitatea.

Amandoua disciplinele sunt legate nemijlocit de fenomenele economice:

Contabilitatea este o stiinta a evidentei. Ea cuantifica prin mijloace proprii, specifice si conventionale fenomenele economice.

Transpunerea in practica a principiilor contabilitatii, este posibila prin tinerea unor evidente contabile (consemnarea intr-o ordine si pe baza unor principii dinainte stabilite a fenomenelor si proceselor din natura care se desfasoara intr-un anumit timp si loc in scopul de a servi unor interese practice. (3)

Evidenta se realizeaza prin inregistrari in registre contabile. Orice inregistrare se face numai pe baza de documente justificative. Din acest motiv consideram contabilitatea ca o disciplina, prin excelenta formala (trasatura cu consecinte practice).

Lipsa documentului (forma scrisa), justifica neinregistrarea, neeviidentierea. Deci, exista fenomene economice neevidentiate pentru ca nu indeplinesc conditiile de forma, conventional stabilite.

Dreptul comercial se prezinta ca o disciplina ce ofera un instrument de politica economica.

Amandoua disciplinele presupun un ansamblu de norme. Notiunile, insa nu se suprapun, chiar daca sferele lor se intersecteaza, tocmai datorita functiilor ce le indeplinesc in ansamblul realitatilor economice.

Modul diferit de recunoastere a efectelor proceselor economice creeaza paralelisme ce trebuiesc cunoscute. Principiul probei libere specific dreptului comercial permite subiectilor sa perceapa si sa supuna reglementarii si reglarii, in mod complet, realitatea economica. Formalismul contabil (de altfel necesar, motiv pentru care nu se renunta la el) poate duce la receptarea, cuantificarea si interpretarea eronata a fenomenelor economice.

Din perspectiva celor retinute mai sus, putem sustine ca cele doua discipline sunt complementare. Completarea este necesara si posibila cu conditia sa li se cunoasca si recunoasca principiile si functiunile.

Dreptul afacerilor si dreptul comercial.

Dreptul afacerilor exprima mai mult decat dreptul comercial. Notiunea desemneaza o maniera speciala de abordare a raporturilor juridice comerciale. Dreptul afacerilor se analizeaza, de obicei, ca o ramura de drept interdisciplinara.

Dreptul afacerilor este o disciplina ce coreleaza dreptul comercial cu nevoile activitatii economice, indicand forme legale si eficiente de politica economica.

Nu putem spune ca dreptul afacerilor este o noua ramura de drept, autonoma. Mai degraba, retinem ca este o disciplina de studiu, un drept comercial aplicat pe segmente economice delimitate.

Autonomia dreptului comercial.

Exista o disputa veche in legatura cu utilitatea existentei si mentinerii a doua sisteme de drept diferite pentru reglementarea raporturilor juridice dintre particulari. (4)

Pe de o parte se sustine ca este suficient un sistem de drept privat unitar. Astfel:

- unitatea reglementarii asigura protectia necomerciantilor.

- cunoasterea caracterului autonom al dreptului comercial nedreptateste pe necomercianti pentru ca sunt supusi, dupa caz, unor reglementari diferite.

- divizarea da nastere la greutati de interpretare;

- intrucat indicarea faptelor de comert este exemplificativa exista riscul supunerii legii comerciale a unor fapte fara caracter comercial.

- dreptul comercial nu beneficiaza de principii generale proprii, motiv pentru care se apeleaza la dreptul comun, realitate considerata anormala;

- recunoscandu-se uzantelor calitatea de izvor de drept pentru dreptul comercial, se ajunge la o delegare a atributiilor legislative catre comercianti.

Pe de alta parte se apreciaza ca recunoasterea autonomiei si necesitatii dreptului comercial, este oportuna.

- autonomia dreptului comercial este impusa de cerintele specifice ale activitatii comerciale. Frecventa si celeritatea tranzactiilor reclama reguli simple si o mare libertate in incheierea actelor juridice. Interesele comerciantilor implica o mai mare punctualitate in executarea obligatiilor asumate. Comerciantii au nevoie de mijloace specifice care se impuna respectarea riguroasa a obligatiilor comerciale.

Protectia creditului pe care se fundamenteaza activitatea comerciala nu este posibila fara mijloace adecvate.

- recunoasterea dualitatii sistemelor de drept nu defavorizeaza pe necomercianti si nu creeaza dificultati reale subiectilor participanti la raporturile comerciale.

Observam ca dreptul comercial a aparut intr-un timp indelungat si se justifica pe ratiuni practice.

Realitatile ce au impus dreptul comercial exista si azi si, deci, se justifica recunoasterea autonomiei acestei ramuri. Dimpotriva se impune perfectionarea sistemului normelor de drept comercial.

Izvoarele dreptului comercial.

Art.1 Cod comercial precizeaza ca in comert se aplica legea comerciala si ca, acolo unde nu exista norma speciala se aplica codul civil. Deci, principalele izvoare ale dreptului comercial vor fi codul comercial si codul civil.

In doctrina (5) s-a aratat ca izvoarele dreptului comercial se impart in doua categorii:

- izvoare normative,

- izvoare interpretative.

a) izvoare normative.

Din aceasta categorie fac parte: Constitutia-1991, codul comercial, legile comerciale speciale. In subsidiar se aplica codul civil si legile civile speciale.

- Constitutia-1991 emite cateva principii ce fundamenteaza activitatea economica: Romania are o economie de piata; statul asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. De asemenea, se enunta ca statul ocroteste proprietatea.

- Codul comercial, cuprinde norme juridice ce reglementeaza institutii fundamentale: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale, etc.

Normele cuprinse in codul comercial sunt supletive, in principiu. Partile pot conveni alte reguli de derulare a relatiilor lor.

- legile comerciale speciale. Avem in vedere legile propriu-zise, decretele-legi, hotararile si ordonantele guvernului, precum si actele normative emise de diferite organe ale statului.

Ele sunt destul numeroase. Pentru a determina caracterul comercial al unei legi speciale trebuie sa raportam norma speciala la codul comercial. Astfel, se va delimita obiectul reglementarii comerciale si obiectul reglementarii normei speciale.

- codul civil si legile civile speciale. Ele se aplica numai in absenta unor norme prevazute in codul comercial sau in legile comerciale speciale.

b) izvoare interpretative.

Rolul lor este de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile comerciale.

- uzantele comerciale sunt alcatuite din reguli de conduita nascute din practica economica. Folosite timp indelungat sunt respectate ca norma juridica obligatorie.

Dreptul romanesc nu recunoaste, in principiu, uzantelor calitatea de izvoare normative. Doctrina (6) si practica (7), recunosc insa uzantele interpretative, conventionale.

- doctrina nu este recunoscuta ca izvor de drept. Totusi, ea este un instrument important de interpretare a legii si de aplicare a acesteia.

- practica judiciara. Nu este recunoscuta ca izvor de drept pentru ca instantele aplica legea, nu o fac. Solutiile date de instante, chiar daca nu au valoarea de norma, contribuie la interpretarea legilor. Prin lege se recunoaste valoarea de precedent judiciar a deciziilor Curtii Supreme de Justitie date in judecare recursurilor in interesul legii.

Tendinte in dreptul comercial modern.

1. In prezent, in intreaga lume exista tendinta extinderii intreprinderilor, ca forme de organizare a activitatilor economice, socotite acte obiective de comert.

2. Sub influenta ideilor economistului englez Keynes care a teoretizat necesitatea asigurarii echilibrului economic se promoveaza si se justifica interventia statului in economie, prin masuri de dirijism economic (planificare, prognoza, folosirea stimulentelor economice, tehnici concertate). Fenomenele de dirijism au afectat pe comercianti deoarece se instituie controale, directe sau indirecte asupra exercitiului profesiunii.

Se extind raporturile intreprinzatorilor cu statul si institutiile publice. Activitati ale sectorului privat au fost preluate de sectorul public creandu-se servicii publice industriale si comerciale.

Deseori, normele supletive sunt inlocuite cu norme imperative, fenomen ce afecteaza libertatea contractuala.

3. Comertul s-a dezvoltat in intreaga lume, economia capatand un caracter global.

"Faramitarea" nationala a reglementarilor comerciale creeaza greutati in activitatea comerciala. Din acest motiv pe plan international exista tendinta uniformizarii reglementarilor comerciale. Spre exemplu:

- conventiile de la Geneva privind legile uniforme referitoare la cambie, biletul la ordin si la cec. (1930-1931)

- Conventia privind transportul pe mare (Hamburg 1978)

- Conventia asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Viena 1980), etc.

Bibliografie

1. St.D.Carpenaru, Drept comercial roman, Buc.1998, p.3

2. M. Witzman, Spre un drept economic socialist, Buc.1972; A.Pop, Gh.Beleiu, Drept civil. Buc.1975, p.39

3. D. Matis. Bazele contabilitatii agentilor economici din Romania, Deva, 1998, p.17

4. I.L.Georgescu, Drept comercial roman, vol.I, Buc.1946, pp.73-90

5. St.D.Carpenaru, op.cit. p.13

6. R.Petrescu, Subiectii de drept comercial, Buc.1993, pp.11-12

7. A se vedea practica citata de St.D.Carpenaru, op.cit.p.17