VALIDAREA ANTANTELOR ANTICONCURENTIALE ORIZONTALE

SECTIUNEA 1

A.EXCEPTARILE INDIVIDUALE

1.1. METODA – „ RULE OF REASON” IN VARIANTA EUROPEANA

Practicile anticoncurentiale au, in principiu, un caracter ilicit. Cu toate acestea, nu trebuie exclus ca anumite efecte economice si sociale ale acestora sa fie benefice. Asa fiind, este necesar ca de la caz la caz, efectele fiecarei practici sa fie analizate si evaluate tinandu-se seama si de politica puterii statale in domeniul in care s-au inregistrat antantele. O astfel de metoda isi are originea in dreptul anti-trust american – metoda bilantului concurential (The Rule of reason), putand fi definita86 ca o metoda de analiza destinata sa stabileasca pentru fiecare conventie, situata in contextul sau real, un bilant al efectelor anti si pro – concurentiale. Daca aceasta se finalizeaza cu un sold pozitiv, intrucat conventia mai mult stimuleaza concurenta, decat o dezavantajeaza, sectiunea I Sherman Act nu-si va gasi aplicarea”.

Spre deosebire de dreptul american, in dreptul comunitar european concurenta este conceputa ca un mijloc ideal de alocare a resurselor, aceasta competitie trebuind restransa daca interese majore o cer. Evaluarea practicilor anticoncurentiale, in sistemul comunitar al concurentei se face printr-un bilant global, in doi pasi: evaluarea impactului asupra concurentei a unei anumite antante (asa – numitul bilant concurential); antantele care, desi restrang concurenta, nu sunt declarate prin lege ca fiind neexplicabile/intolerabile, sunt examinate din punct de vedere economic (asa – numitul bilant economic). In masura in care in urma unei astfel de analize complexe, se va putea trage concluzia ca avantajele economice si sociale prevaleaza atingerilor aduse concurentei, practica anticoncurentiala investigata va fi considerata valabila si, deci, admisibila.

Consacrand o astfel de posibilitate, Legea nr.21/1996 prin art.5 alin.2 a stabilit o serie de situatii si conditii de nesanctionare a antantelor care – desi, in principiu, prohibite – prin efectele economice si sociale pe care le-au produs si-au vadit utilitatea (se pare ca si legiuitorul roman a adoptat sistemul de analiza a bilantului global – bilant concurential si bilant economic).

Astfel, pot fi exceptate de la interdictia stabilita de alin.1 al art.5 acele antante care indeplinesc cumulativ cerintele reglementate de literele a, d, la care se adauga si una din conditiile de la litera e, daca:

a)   efectele pozitive prevaleaza asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrangerea concurentei provocate de respectivele intelegeri, decizii de asociere sau practici concertate;

b)  beneficiarilor sau consumatorilor li se asigura un avantaj corespunzator celui realizat de parti la respectiva intelegere, decizie a asociatiilor de agenti economici sau practica concertata;

c)   eventualele restrangeri ale concurentei sunt indispensabile pentru obtinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva antanta partilor nu li se impun restrictii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la litera e;

d)  respectiva antanta nu da agentilor economici posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pietei produselor sau serviciilor la care se refera;

e)  antanta in cauza contribuie sau poate contribui in mod semnificativ la:

• ameliorarea productiei ori distributiei de produse, executari de lucrari ori prestari de servicii;
• promovarea progresului tehnic sau economic, imbunatatirea produselor si serviciilor;
• intarirea pozitiilor concurentiale ale intreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna;
• practicarea in mod durabil a unor preturi substantiale mai reduse pentru consumatori.

1.2. ANALIZA CONDITIILOR

Din examinarea dispozitiilor alin.2 al art.5 din Legea nr.21/1996 si corelarea acestora cu dispozitiile art.101 din TFUE, rezulta, ca pentru a putea fi validate, antantele trebuie sa indeplineasca un sumum de 4 conditii, dintre care 2 pozitive si 2 negative.

1.2.1. Prima conditie pozitiva: antanta trebuie sa contribuie la ameliorarea productiei sau distributiei produselor ori la promovarea progresului tehnic sau economic.

Acest obiectiv general de „progres” diferentiaza metoda bilantului economic de cea a simplului bilant concurential.

a)   Ameliorarea productiei poate proveni, mai intai, din rationalizarea productiei pentru a ajunge la produse de cea mai buna calitate la cel mai mic pret. Transferuri de tehnologie si, mai ales, utilizarea in Europa de tehnologii noi, pot fi luate in considerare87. Invers, rationalizarea destinata sa reduca productia in perioada de criza sau in prezenta supracapacitatii, poate, de asemenea, sa intre sub incidenta protectiei legale88.

b)  Ameliorarea procedeelor de distributie. Trebuie, de la inceput sa fie facuta diferenta intre avantajele subiective ale participantilor si obiectivitatea bilantului concurential. Crearea de retele de distribuitori poate sa nu fie restrictiva de concurenta. Dar, adesea, contractele sunt complexe si contin clauze care le fac restrictive de concurenta. Rationalizarea distributiei poate, de asemenea, sa conduca la o mai buna prevedere de fabricari si de aprovizionari89. Ea poate, totodata, sa permita distribuitorilor sa consacre produse contractuale90. Este, deci, foarte aproape de a considera interesul consumatorilor numai din punct de vedere al progresului tehnic sau economic.

c)   Progresul social.

Nici Legea nr.21/1996, dar nici Tratatul de la Roma nu contin referiri la progresul social. Acesta este insa, fara indoiala, vizat in mod implicit prin referire la progresul economic. Pe termen lung, acesta din urma il implica pe celalalt. In anumite situatii, totusi, autoritatile comunitare au considerat ca progresul social trebuie sa fie luat in considerare ca o componenta particulara a progresului economic91. Mentinerea postului este, astfel, un factor de stabilitate. Intelegerile de criza pot, de asemenea, sa permita intreprinderilor sa recurga la o redistribuire a personalului „in conditii acceptabile”.

1.2.2. A doua conditie pozitiva: antanta trebuie sa rezerve utilizatorilor o parte a profitului rezultat.

Avantajele produse prin intelegere nu trebuie sa fie inlaturate. Ele trebuie sa fie repercutate, cel putin in parte, asupra consumatorilor sau utilizatorilor finali.

Sunt luate in considerare o mai buna calitate a serviciului92, accesul la noile tehnologii126 si o mentinere a aprovizionarii pietei in orice circumstante94. Pot fi avute in vedere si alte interese. Nu exista o lista. Se poate, astfel, mentiona protejarea sanatatii consumatorilor sau a mediului.

Adesea, autoritatile comunitare apreciaza existenta posibilitatii alegerilor care sunt conferite consumatorilor sau utilizatorilor.

Din aceasta perspectiva, avantajele in materie de preturi nu mai apar ca prioritare95. Aceasta nu inseamna ca ele trec pe un plan secundar. Retelele de distribuitori apar, astfel, din constrangeri diverse care limiteaza concurenta prin preturi. Dar, limitarea acestei concurente, pe motive economice, nu este legitima clauzelor al caror obiect in constituie atingerea adusa fixarii libere a preturilor.

1.2.3. Prima conditie negativa: restrictiile impuse intreprinderilor nu trebuie sa depaseasca ceea ce este indispensabil pentru a satisface cele doua conditii pozitive.

In aceasta conditie se intalneste o aplicare a principiului „proportionalitatii”.

Mai intai, trebuie ca restrictiile sa fie „necesare”. Legatura dintre restrictii si progres trebuie sa fie dovedita96. Insa, legatura de cauzalitate nu este suficienta. In plus, trebuie ca restrictiile sa nu exceada ceea ce este indispensabil pentru a atinge obiectivele de progres prevazute de lege.

Orice cale putin restrictiva decat cea aleasa de intreprinderi trebuie sa le fie impusa. Autoritatile de supraveghere a pietei dispun de o vasta marfa de manevra. Ele se angajeaza, adesea, in negocieri cu intreprinderile vizate pentru a limita anumite restrictii si a ajunge la un rezultat pe care ele il considera suficient in ceea ce priveste dispozitia legala.

1.2.4. A doua conditie negativa: intreprinderile nu trebuie sa aiba posibilitatea de a elimina concurenta pentru o parte substantiala a produselor in cauza.

O intelegere poate avea drept efect eliminarea concurentei. Acesta va fi, adesea cazul antantelor orizontale multilaterale si, in special, al celor care regrupeaza activitati ale principalilor intervenienti.

Structura pietei va fi decisiva pentru a aprecia aceasta conditie. Comisia mentioneaza, astfel, ca, „criteriul negativ de eliminare a concurentei este indeplinit atunci cand o concurenta eficace nu exista pe piata”. Existenta unui duopol sau a unei puternice concentrari a ofertei, care-i implica pe membrii intelegerii, va fi interpretata in mod negativ. Efectul cumulativ al retelelor paralele nu implica eliminarea concurentei, daca criteriile permit intrarea diferitelor categorii de distribuitori97.

Acest criteriu de neeliminare a concurentei permite sa se diferentieze comportamentele I.M.M.-urilor sau ale intreprinderilor care doresc sa se implementeze pe piata, de cele ale intreprinderilor, adesea puternice, care domina piata.

1.3. EVALUAREA ACORDURILOR ORIZONTALE

1.3.1. Justificarea unui regim juridic diferentiat.

Legiuitorul roman si comunitar a ales sa aplice un tratament deosebit pentru cele doua tipuri de antante – orizontale si verticale – pornind, in primul rand, de la deosebirile dintre acestea, deosebiri atat economice, cat si concurentiale.

Astfel, antantele orizontale sunt acele acorduri realizate intre operatorii economici care actioneaza la acelasi nivel al procesului economic, deci intre concurenti care-si organizeaza colaborarea, fiind astfel susceptibili, in principiu, sa incorseteze concurenta si chiar sa anihileze actiunea fireasca a mecanismelor pietei libere, cu consecinta diminuarii sau stagnarii dezvoltarii economice ori a afectarii consumatorilor.

Dimpotriva, acordurile verticale, care unesc verigi situate la paliere deosebite ale procesului economic, au, de regula, aptitudinea sa eficientizeze activitatea intreprinderilor implicate, sa intensifice ritmul concurentei, sa determine imbunatatirea calitatii produselor si scaderea preturilor acestora.

Nu trebuie insa sa absolutizam nici efectele negative ale antantelor orizontale, dar nici efectele pozitive ale celor verticale98, intrucat, fata de complexitatea relatiilor concurentiale, realitatile pietei, de interactiunea fortelor care actioneaza pe piata, de specificul geografic, economic, social, politic, atat antantelor orizontale, cat si cele verticale, pot produce atat consecinte pozitive, cat si negative. Astfel, abordarea lor trebuie realizata cu prudenta.

In realizarea acestui obiectiv, pentru intregirea cadrului general al exceptarii instituit de Legea nr.21/1996, Consiliul Concurentei a adoptat o legislatie secundara, continand criteriile si modalitatile concrete de evaluare a celor doua tipuri de antante: Instructiunile privind aplicarea art.5 din Legea concurentei nr.21/1996 acordurilor de cooperare orizontala99 si Instructiunile privind aplicarea art.5 din Legea concurentei nr.21/1996 in cazul antantelor verticale100.

1.3.2. EVALUAREA ACORDURILOR ORIZONTALE

Instructiunile la care ne-am referit anterior privesc insa un numar restrans de acorduri orizontale si anume, acelea in privinta carora exista o probabilitate ridicata ca determina cresterea eficientei economice: acordurile de cercetare-dezvoltare, de productie, de achizitii, de comercializare, privind standardele si acordurile de mediu.

Se utilizeaza acelasi bilant global in doi timpi. Cu toate acestea, nu sunt supuse analizei prin bilantul global acele antante care contin asa-numitele „clauze negre” (black causes”) privitoare la fixarea preturilor, limitarea productiei ori impartirea pietelor ori a clientilor, care sunt prohibite „per se”, existand prezumtia absoluta de afectare negativa a concurentei.

In rest, toate celelalte antante pot face obiectul verificarii prin metoda bilantului global. In acest scop sunt utilizate mai multe criterii, printre care, cel mai important este cel referitor la cotele de piata ale celor analizate. Astfel, se va putea determina daca pozitia acestora pe piata se va mentine la acelasi nivel, se va consolida sau va creste. Indicele referitor la cota de piata a participantilor la antanta nu poate fi analizat decat in contextul analizei unui alt factor, si anume, gradul de concentrare al pietei, care este dat de numarul si pozitia concurentilor pe piata. Dreptul european a preluat „instrumentele” pentru masurarea gradului de concentrare a pietei din dreptul american. Dintre acestea, unul dintre cele mai folosite este indicele HHI (indicele Herdfindhal-Hirschman)101. Un alt indicator este indicele de concentrare al marilor firme pe piata, reprezentat de suma patratelor cotelor de piata, reprezentat de suma patratelor cotelor de piata individuale ale principalilor concurenti.

Alte elemente care pot fi luate in considerare pentru determinarea efectului pozitiv sau negativ al antantelor orizontale sunt: fluctuatiile in timp a cotelor de piata, existenta barierelor la intrarea sau iesirea de pe piata, stadiul de dezvoltare al pietei (incipienta, in expansiune sau de maturitate si stagnare), puterea economica a partenerilor partilor (cumparatori/furnizori), natura produselor si ritmul inovatiei102 etc.

Daca in urma analizei efectuate potrivit regulilor de mai sus se considera ca totusi antanta prezinta risc pentru concurenta, atunci se trece la cea de-a doua etapa a demersului validarii, si anume, se procedeaza la verificarea avantajelor economice legate de derularea operatiunii, prin cercetarea celor 2 conditii pozitive si a celorlalte 2 negative prevazute de alin.3 al art.5. Astfel, intrarea in legalitate a antantei poate fi justificata numai de certitudinea indispensabilitatii restrangerii de concurenta induse de acord pentru realizarea beneficiilor economice scontate103.

1.4. TIPURI DE ANTANTE ORIZONTALE ANALIZATE DE INSTRUCTIUNI.

1.4.1. Acordurile de cercetare-dezvoltare.

Acordurile de asociere pentru efectuarea de cercetari in comun, coroborand cunostintele de specialitate ale partenerilor, ca si eforturile lor financiare, urmaresc in principal sa obtina performante care sunt benefice din punct de vedere tehnic si economic, astfel incat, chiar daca prezinta caracter monopolist, pot fi exceptate in anumite conditii de prohibitii legale104.

Indulgenta gardienilor pietei fata de acest tip de acorduri este mai mare atunci cand sunt antrenate energicele intreprinderi mici si mijlocii. Cu toate acestea, antantele materializate in acorduri de cercetare-dezvoltare pot afecta concurenta nu numai pe pietele existente, dar poate aduce si o atingere virtuala concurentei in inovatie. Astfel, o antanta avand drept obiect cercetarea-dezvoltarea poate fi, in realitate, un veritabil cartel care urmareste inchiderea sau alocarea pietelor, fixarea preturilor sau limitarea productiei, impunandu-se astfel analizarea ei „in concreto”, in propriul sau context economic105.

1.4.2. Acordurile de productie.

Acordurile de productie sunt de mai multe tipuri:

acorduri privind productia in comun, prin care partile convin sa fabrice in comun anumite produse;

acorduri de specializare unilaterala sau reciproca, prin care partile convin, unilateral sau reciproc, sa sisteze fabricarea unui anumit produs pe care sa-l cumpere de la cealalta parte106;

acorduri de subcontractare, prin care o parte, contractorul, incredinteaza celeilalte parti, subcontractantul fabricarea unui produs.

Majoritatea antantelor de cooperare in productie genereaza beneficii pentru

concurenta si consumatori. Insa ele pot afecta concurenta pe piata relevanta a produsului, dar si comportamentul concurential al partilor pe pietele riverane pietei produsului (in amonte, in aval, in vecinatate). Atingerile aduse concurentei de acest tip de antante pot fi atat interne (intre participantii la antanta), cat si externe (fata de terti). Cu toate acestea, daca partile antantei inregistreaza in comun doar o mica parte din costurile lor totale, ca urmare a unei intelegeri reduse, este imposibila producerea unor efecte anticoncurentiale majore.

1.4.3. Acordurile de cumparare.

Acest tip de acorduri priveste cumpararea in comun de produse de catre un agent economic controlat in comun, de catre o companie la care mai multe firme detin un numar mic de actiuni, de catre intreprinderi legate prin colaborari contractuale sau prin forme mai putin straine de cooperare107. Acest tip de antante are un efect benefic in ceea ce priveste activitatea IMM-urilor. Insa, de cele mai multe ori, acordurile de cumparare sunt acorduri complexe, ce presupun atat antante pe verticala, cat si pe orizontala. Astfel, in cazul acestor acorduri se procedeaza mai intai la evaluarea restrictiilor orizontale, iar daca acestea sunt admisibile, se trece apoi la evaluarea restrictiilor verticale108.

In cazul in care cumpararea in comun nu constituie decat instrumentul prin care se asigura nasterea si functionarea unui cartel ocult cu privire la fixarea preturilor, plafonarea productiei si impartirea pietelor atunci acest tip de antanta este nociv prin natura lui. Celelalte acorduri, care nu contin aceste „clauze negre” pot aduce atingeri concurentei daca puterea de piata a intreprinderilor participante este mare. Potrivit instructiunilor, daca partile acordului au o cota comuna pe piata de achizitii sau pe piata de vanzari sub 15%, atunci respectiva antanta este privita cu mai multa ingaduinta. Nici o cota mai mare de 15% nu conduce la o prezumtie de afectare iremediabila a concurentei, insa, impune un plus de exigenta in evaluarea respectivului acord.

1.4.4. Acordurile de comercializare.

Acest tip de antante au ca obiect generic principal cooperarea intreprinderilor concurente in domeniul vanzarii, distributiei sau promovarii produselor lor109. In concret insa, obiectul acestor antante se poate materializa in: distributie, activitatea de service, activitatea publicitara etc.

Cele mai frecvente acorduri din aceasta categorie sunt cele privind colaborarea in distributie, acestea facand obiectul de reglementare al Regulamentului privind aplicarea art.5 alin.2 din Legea concurentei nr.21/1996 si a Instructiunilor aferente.

Instructiunile pe care le analizam (pentru antantele orizontale) sunt incidente daca partile implicate sunt in raporturi de concurenta, iar acordurile contin clauze de comercializare reciproca. Astfel, sunt analizate mai intai restrictiile orizontale presupuse de antante, iar daca acestea se dovedesc a fi admisibile concurential, atunci se verifica si restrictiile verticale.

Atingerile aduse concurentei de acest tip de acorduri (mai ales cele ce au ca obiect vanzarea in comun) pot conduce la restrangerea spatiului de optiune pentru cumparatori si a impunerii unor conditii de pret si de calitate dezavantajoase.

Asa cum precizam atunci cand am analizat acordurile de cumparare, o cota de piata sub 15% a intreprinderilor implicate, indica probabilitatea intrunirii conditiilor art.5 alin.2 din lege, dupa cum o cota mai mare decat 15% impune tratarea acordului in cauza cu mai multa severitate, atat privitor la efectele nocive, dar si privitor la beneficiile economice. Intotdeauna insa, regula de baza este cea a analizei cazuale, a antantei, asa cum ea se prezinta in contextul ei real.

1.4.5. Acordurile de standardizare.

Antantele de standardizare privesc definirea parametrilor tehnici si calitativi carora trebuie sa li se conformeze produsele actuale sau viitoare, procedeele sau metodele ori metodele de productie110. Instructiunile se ocupa numai de fixarea standardelor in cadrul unei antante, si nu si de cazul, perfect legal, al fixarii standardelor de autoritatile statale sau internationale competente.

Acordurile de standardizare incheiate de agentii economici pot privi: stabilirea conditiilor de acces la o marca de calitate sau a criteriilor aprobarii de catre organismul de reglementare, standardizarea diferitelor clase sau dimensiuni ale unui anumit produs etc.

Din punctul de vedere al atingerilor anticoncurentiale ale acestui tip de antante, mentionam ca trei sunt pietele afectate de ele:

piata produselor vizate de standarde;

piata serviciilor pentru stabilirea standardelor;

piata testarii si certificarii standardelor.

Nu intotdeauna un acord de standardizare este nociv. Se considera ca sunt

acceptabile aceste acorduri daca participarea la elaborarea si adoptarea standardelor este neconditionata si transparenta, iar conformitatea cu standardul respectiv nu este obligatorie.

In analiza acestor antante nu mai prezinta o asa mare importanta cota de piata a participantilor, insa, ori de cate ori este vorba de IMM-uri, se observa o binevointa a gardienilor pietei.. Concurenta nu este afectata semnificativ nici atunci cand standardele au o acoperire redusa pe piata relevanta sau privesc caracteristici minore ale produsului.

Nocive sunt acele acorduri care utilizeaza standardizarea pentru a putea obtine controlul comun asupra productiei si/sau inovatiei, conducand astfel la anihilarea concurentei intre participanti, la excluderea altor competitori, la impartirea pietelor sau afectarea intereselor furnizorilor si/sau cumparatorilor produselor standardizate.

Analiza gardienilor pietei are in vedere mai ales beneficiile virtuale acestui tip de acord (dezvoltarea de noi piete, imbunatatirea conditiilor de furnizare) si numai intensitatea accentuata a acestora si probabilitatea ridicata a producerii lor pot justifica o decizie de acceptare.

1.4.6. Acordurile de mediu

Acest tip de acorduri vizeaza, in principal, reducerea poluarii sau indeplinirea de catre parti a anumitor obiective de mediu.

Pentru acest tip de antante piata relevanta este aceea pe care sunt active partile ca fabricanti sau distribuitori ai produsului care constituie poluant iar, in cazul in care poluantul nu este un produs, piata relevanta este piata produsului in care este incorporat poluantul. Pentru acordurile de colectare/reciclare exista si o piata pertinenta secundara, a serviciilor de colectare care acopera potential produsul in cauza.

Acordurile de mediu, adeseori stimulate sau chiar impuse de autoritatile statale sunt considerate, in principiu, benefice si fara potential nociv pentru concurenta. Devin insa nocive in cazul in care contin asa numitele „clauze negre”. Alteori, acordurile nu urmaresc obiective ilicite dar, prin implicatiile lor, nu sunt neutre pentru echilibrul concurential. Astfel, antantele de mediu care acopera segmente importante dintr-un domeniu industrial pot, cu cat puterea de piata a participantilor este mai mare, sa restranga substantial libertatea partilor in a determina caracteristicile sau tehnologia de fabricatie a produselor lor, conferindu-le o influenta reciproca asupra productiei si vanzarilor. De asemenea, afectat poate fi si nivelul productiei unor intreprinderi terte.

Beneficiile economice dezirabile in cazul acordurilor de mediu cu potential restrictiv de concurenta privesc reducerea presiunii problemelor de mediu, de asa maniera, incat acest avantaj sa aiba o pondere mai mare decat suma costurilor generale reprezentate de diminuarea concurentei si a costurilor de conformitate pentru agentii economici operatori.

SECTIUNEA 2

EXCEPTARILE DE GRUP

2.1. IMPORTANTA EXCEPTARILOR DE GRUP

Prin aplicarea art.81 par.3 din Tratatul de la Roma, s-a observat ca pot fi exceptate, in conditiile expres prevazute, unele categorii, acorduri, decizii sau practici concertate, cu titlu general, desi ele pot sa cuprinda clauze restrictive de concurenta. Este mai profitabil ca acestea sa fie mentinute in plan concurential, decat sa fie interzise, date fiind beneficiile pe care ele le aduc progresului tehnic si economic sau consumatorilor.

Avand in vedere cantitatea importanta de munca care rezulta pentru Comisie din examenul individual al intelegerilor, si din caracterul, adesea repetitiv al acestuia, Consiliul a abilitat Comisia sa adopte un numar de regulamente de scutire pe categorie. Adoptarea lor este precedata de cele mai multe ori de publicarea de catre Comisie a unei succesiuni de decizii individuale de inaplicabilitate intr-un sector dat: „experienta Comisiei este, astfel, prealabila unui regulament de scutire care tine seama de particularitatile sectorului111.

Asadar, aceste categorii de acorduri, decizii si/sau practici concertate fac obiectul unor regulamente ale Consiliului si Comisiei care sunt instituite „de plano” exceptari, singura cerinta fiind aceea ca pietele sa-si supuna comportamentele lor conditiilor prevazute in aceste regulamente. In consecinta, posibilele acorduri, decizii si practici concertate vor fi „ab initio” astfel concepute inca sa satisfaca acele cerinte ale regulamentelor, fiind pastrata si confidentialitatea112.

Aceste exceptari denumite „de grup” sau „pe categorii” (block exemtion – engl., sau par categories – fr.) sunt o cale eficienta de aplicare a art.101 TFUE, si prin care se contribuie, totodata, la degrevarea Comisiei, care ar fi trebuit, daca se indeplineau conditiile necesare, sa acorde exceptari individuale sau atestari negative. Daca partile la un acord, o decizie sau o practica concertata nu au nici o indoiala asupra incadrarii acestora intr-un grup (sau intr-o categorie) dintre cele considerate ope legis ca fiind exceptate, atunci ele nu vor initia nici o procedura specifica in fata Comisiei. Asadar, in cazul acestor antante nu se va impune vreo notificare catre Comisie spre a se acorda exceptarea si desigur, nici vreo actiune consecutiva a Comisiei113.

Instituirea unor asemenea exceptari se fac avandu-se in vedere caracterul de omogenitate a respectivelor categorii de antante, precum si unitatea lor, care, in opinia doctrinei114, fac posibila, includerea lor, intr-un grup distinct.

In dreptul comunitar, regulamentele de exceptari categoriale din domeniul antantelor sunt:

Regulamentul (UE) nr.267/24 martie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate in sectorul asigurarilor[1];

Regulamentul (CE) nr.461/27 mai 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din TFUE categoriilor de acorduri verticale și practici concertate in sectorul autovehiculelor [2]

Regulamentul (CE) nr. 772/2004 din 7 aprilie 2004 cu privire la aplicarea art.81 (actual 101 din TFUE) alin.3 al Tratatului asupra unor acorduri de transfer de tehnologie[3];

Regulamentul nr.2658/2000 din 5 decembrie 2000 cu privire la aplicarea art.81 (actual 101 din TFUE) alin.3 al Tratatului asupra unor acorduri de specializare[4];

Regulamentul nr.2659/2000 cu privire la aplicarea art.81 (actual 101 din TFUE) alin.3 al Tratatului asupra unor acorduri de cercetare-dezvoltare[5];

Regulamentul (UE) nr.330/2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din TFUE asupra unor acorduri si practici concertate verticale[6]

Urmarind modelul comunitar, legiuitorul roman a adoptat acelasi sistem de

exceptari categoriale mentionand atat continutul, cat si forma documentelor comunitare. Regulamentelor, Consiliul Concurentei, in abilitatea sa legala de a adopta o legislatie secundara, le-a alaturat si instructiuni, instructiuni care sunt corespondentul romanesc al comunitatilor Comisiei privitoare la modalitatile concrete de acordare a exceptarilor.

Prin intermediul acestor reglementari sunt fixate deci, parametrii a caror respectare este suficienta pentru inlaturarea prohibitiei legale, partile nefiind tinute sa-si subordoneze intelegerile acestor dispozitii. Daca un acord nu indeplineste conditiile puse printr-un regulament de scutire el nu este prin aceasta nul, ci va trebui sa parcurga procedura legala in vederea autorizarii individuale. In schimb, conformitatea cu prescriptiile regulamentului antreneaza aplicarea prezumtiei de legalitate, fara a mai fi necesara examinarea sa din perspectiva art.5 alin.1 din lege.

Principalul atu al acestor reglementari categoriale este acela de a constitui un instrument sigur pentru castigarea securitatii juridice, cat priveste operatiunile de asociere intre intreprinderi120.

Abatandu-se insa de la conceptia comunitara, legislatia romaneasca nu preia un element decisiv de simplificare a procedurii si, totodata cel mai important avantaj asigurat de dreptul comunitar: lipsa de obligativitate a notificarii unei antante, atunci cand aceasta indeplineste conditiile pentru a fi incadrata intr-una din categoriile exceptate.

Analiza regulamentelor si instructiunilor, incepand chiar cu titlurile acestora conduce la concluzia ca legiuitorul roman s-a preocupat, in mod egal, de cele doua mari tipuri de acorduri de cooperare intre intreprinderi, susceptibile sa constituie antante anticoncurentiale, si anume: antantele orizontale (care intervin intre parti situate la acelasi nivel al procesului economic) si antantele verticale (care leaga parti aflate pe trepte diferite ale lantului procesului productiei-distributiei).

Desi fundamental diferite din punct de vedere al domeniului de aplicare, reglementarile care organizeaza exceptarile categoriale au totusi in comun cateva trasaturi:

1.   Reglementarile prezinta avantajele economice pe care le au antantele care fac obiectul exceptarilor;

2.   Principiul in jurul caruia au fost concepute de ridicare a prohibitiei este acelasi: numai incadrarea sub un anume prag al marimii cotei de piata detinute de partile antantei activeaza prezumtia lipsei de risc pentru concurenta;

3.   Regulamentele se aseamana „stilistic” prin prezenta asa-numitelor „black causes”, adica a listelor cuprinzand acele clauze care, odata convenite printr-un acord, inlatura in mod absolut posibilitatea incadrarii acestuia in categoriile exceptate.

2.2. EFECTE COMUNE ALE REGLEMENTARILOR CARE AU CA SCOP EXCEPTAREA DE GRUP A PRACTICILOR ANTICONCURENTIALE ORIZONTALE

In privinta antantelor orizontale, considerate ca fiind de obicei „mai rele”decat cele verticale care de multe ori, au importante valente benefice din punct de vedere economic, legiuitorul roman a adoptat regulamente pentru acordurile de cercetare-dezvoltare si pentru acordurile de specializare.

Ca puncte comune ale regulamentelor speciale de exceptare categoriala pentru antantele orizontale, mentionam, in primul rand faptul ca acestea debuteaza prin prezentarea efectelor negative posibile (in cazul preturilor, al volumului productiei, al ritmului inovatiei, al calitatii produselor) si al celor pozitive dezirabile: impartirea riscurilor, reducerea costurilor si chiar eliminarea celor inutile; punerea in comun de know-how, intensificarea schimbului de idei si experiente si in consecinta, accelerarea inovatiilor; ameliorarea productiei si distributiei de marfuri si servicii, toate acestea avand repercusiuni benefice asupra consumatorilor, destinatari ai unei fair share din beneficii.

2.3. ACORDURILE DE CERCETARE-DEZVOLTARE.

Regulamentul adoptat de legiuitorul roman cu privire la acordurile de cercetare-dezvoltare este aidoma (uneori pana la identitate) cu Regulamentul nr.418 – 85 din 19 decembrie 1984121 din dreptul comunitar.

OBIECTUL EXCEPTARII – este determinat de art.3 al Regulamentului, potrivit caruia, interdictia prevazuta de art.5 alin.1 din Legea concurentei nr.21/1996 nu se aplica acordurilor incheiate intre agentii economici prin care acestia urmaresc:

a)   – cercetarea si dezvoltarea in comun a produselor si procedeelor si exploatarea in comun a rezultatelor cercetarii si dezvoltarii;

b)  – exploatarea in comun a rezultatelor cercetarii si dezvoltarii produselor sau a procedeelor realitate in comun in baza unui acord anterior intre aceleasi parti;

c)   – cercetarea si dezvoltarea in comun a produselor sau a procedeelor fara exploatarea in comun a rezultatelor.

Se constata astfel ca Regulamentul acopera intreaga sfera de cuprindere a

intelegerilor care au ca element de referinta cercetarea-dezvoltarea.

Ca si modelul sau european, regulamentul romanesc contine asa-numitele „withe-clauses”, care se refera la anumite tipuri de contracte prezumate ca nefiind restrictive de concurenta: acordurile de cercetare-dezvoltare incheiate intre agenti economici care nu sunt concurenti pe piata relevanta a produselor vizate prin intelegere, acestea fiind exceptate, de regula, indiferent de cota de piata detinuta de parti; acordurile care au ca obiect exploatarea in comun a rezultatelor activitatii de cercetare sau perfectionarea in comun a acestor rezultate pana la stadiul de aplicare industriala, fara insa a-l include.

Regulamentul nu instituie insa decat o prezumtie relativa care insa poate fi rasturnata daca se dovedeste ca prin acordurile in cauza se elimina concurenta efectiva pe o parte substantiala a pietei produselor sau serviciilor in cauza. Pe de alta parte insa este instituita o prezumtie absoluta de neafectare a concurentei de catre antantele care sunt incheiate intre agentii economici membrii ai aceluiasi grup, daca grupul se manifesta ca o entitate unica, iar autonomia elementelor care il compun este exclusa (art.1 alin.12 din regulament).

CONDITIILE PENTRU APLICAREA REGULAMENTULUI

Regulamentul impune, anumite conditii ce trebuie indeplinite de acorduri pentru a intra in sfera sa de acoperire. Acestea au in vedere cota de piata detinuta de partile acordului si continutul acordului.

Marimea cotei de piata reprezinta o conditie – premisa, numai sub pragul de 25% existand certitudinea indeplinirii conditiilor de exceptare prevazute de art.5 alin.2 din Legea concurentei. Evident, criteriul cotei de piata este static si este avut in vedere doar pentru momentul initial al operatiunii. Tocmai de aceea, Consiliul Concurentei va urmari ulterior evolutia cotei de piata si va decide, in functie de masura depasirii acestui prag, durata de aplicare a exceptarii acordate (art.8 din regulament).

Continutul acordului trebuie sa indeplineasca o serie de conditii complexe pentru ca acordul sa poata intra sub incidenta reglementarii.

1. acordul nu trebuie sa includa asa-numitele „black clauses” care atrag prezumtia absoluta a afectarii grave a concurentei, facand imposibila exceptarea oricarui acord, chiar daca, prin ipoteza, partile de piata cumulate ale participantilor nu ar depasi 25%. Dintre clauzele negre, enumeram: clauze de nonconcurenta, nejustificate de asigurarea eficacitatii acordului, limitarea nivelului productiei sau al vanzarilor, fixarea preturilor, interzicerea contestarii, dupa executarea contractului, a valabilitatii drepturilor de proprietate intelectuala etc.

2. pentru a se putea acorda exceptarea legala, stipulatiile acordului trebuie, potrivit art.5 din regulament:

a)   – sa asigure accesul egal al tuturor partilor la rezultatele activitatii de cercetare-dezvoltare, in scopul cercetarilor si exploatarilor ulterioare;

b)  – daca acordul priveste numai cercetarea-dezvoltarea in mod comun, sa garanteze libertatea pentru fiecare parte de a exploata in mod independent rezultatele activitatii comune si know-how-ul achizitionat;

c)   – sa prevada, pentru exploatarea in comun, ca aceasta se refera la rezultatele protejate prin drepturi de proprietate intelectuala sau care constituie know-how si de natura sa contribuie decisiv la progresul tehnic ori economic;

d)  – sa prevada, pentru acea parte din acord careia i-a revenit, prin specializare sarcina fabricarii produsului, obligatia de a livra produsul in cauza tuturor celorlalte parti.

DURATA de acordare a exceptarii este prevazuta de art.6 din regulament si

aceasta depinde de calitatea partilor si obiectul acordului.

Astfel, daca agentii economici participanti la acord nu sunt concurenti, sau, in ipoteza in care sunt concurenti, cota lor de piata cumulata nu depaseste 25%, exceptarea acopera intreaga perioada a cercetarii-dezvoltarii, iar in cazul in care rezultatele sunt exploatate in comun.

Acceptarea va continua sa se aplice pe o perioada de 7 ani din momentul introducerii pe piata a produselor respective. La expirarea acestui termen, impunitatea isi va mai produce efectele atata timp cat cota de piata a partilor nu depasesc 25% din piata relevanta a produselor contractuale.

Asa cum precizam anterior, prezumtia de legalitate implicata de incadrarea unui acord de cercetare-dezvoltare in categoriile vizate de regulament este relativa. In consecinta, organul de supraveghere al pietei, care are rezervat dreptul de a intreprinde oricand verificari privind modul de inserare a acordurilor exceptate in reteaua conexiunilor economice si concurentiale, poate retrage beneficiul exceptarii: cand constata ca antanta in cauza este susceptibila sa elimine ori sa restranga sensibil concurenta efectiva in domeniul cercetarii-dezvoltarii pe piata sau al produselor contractuale; cand, fara o justificare obiectiva, partile nu exploateaza rezultatele activitatii desfasurate in comun, cand agentii economici implicati, nu pot dovedi indeplinirea conditiilor prevazute de regulament (art.9 din regulament).

Astfel, prin acest regulament se urmareste favorizarea progresului tehnic si dezvoltarea I.M.M.-urilor.

2.4. REGULAMENTUL DE EXCEPTARE PRIVIND ACORDURILE DE SPECIALIZARE

In privinta OBIECTULUI exceptarii, art.3 alin.1 din regulament enumera

trei tipuri de intelegeri anticoncurentiale:

a)   – acordurile de specializare unilaterala, prin care una din parti renunta la fabricarea anumitor produse, pe care se obliga sa le cumpere de la cealalta parte, concurenta, aceasta asumandu-si sarcina sa le realizeze si sa i le furnizeze;

b)  – acordurile de specializare reciproca, prin care partile isi repartizeaza intre ele sarcinile de fabricare si, respectiv, de cumparare, a unor produse diferite;

c)   – acordurile de productie in comun, in temeiul carora partile se obliga sa fabrice in comun anumite produse.

Pentru a preciza mai exact sfera de aplicare a normelor legale, art.1 din

regulament contine prevederi care circumscriu mult mai precis categoriile de antante vizate. Astfel, regulamentul nu se aplica acordurilor de specializare unilaterala decat daca intreprinderile sunt concurente pe aceeasi piata sectoriala. Sau, in privinta acordurilor de specializare reciproca, sau unilaterala regulamentului este aplicabil doar daca acestea includ obligatii de vanzare si/sau cumparare, cu caracter de exclusivitate sau nu.

In privinta CONDITIILOR pe care un acord de specializare trebuie sa le indeplineasca pentru a intra in sfera de protectie acordata de regulament, acestea au in vedere cota de piata a agentilor economici implicati si continutul clauzelor contractuale.

Relativ la cota de piata cumulata, regulamentul instituie un prag de 20%, mai scazut cu 5% decat cel prevazut pentru acordurile de cercetare-dezvoltare, dezvaluind astfel faptul ca legiuitorul este mai precaut atunci cand acorda exceptari categoriale acestui tip de acorduri. O cota de piata situata deasupra acestui prag valoric inlatura presupunerea ca acordul ar putea oferi avantaje economice superioare minusurilor induse pe plan concurential.

Cat priveste CONTINUTUL acordului, acesta nu trebuie sa cuprinda clauze negre enumerate de regulament si care sunt similare celor din materia acordurilor de cercetare-dezvoltare, printre care mentionam: fixarea preturilor de vanzare catre terti; limitarea productiei sau a volumului vanzarilor; impartirea pietelor sau a clientilor.

DURATA exceptarii de la aplicarea prohibitiei nu este prevazuta expres, dar din dispozitiile art.8 alin. 2-4 rezulta implicit ca perioada de referinta este aceea a duratei de executare a contractului de specializare, cu unele limitari in cazurile in care ulterior implementarii acordului cota de piata cumulata a partilor trece de limita a 20%.

Articolul 9 din regulament consacra o data in plus rolul de gardian al pietei conferit de lege Consiliului Concurentei122. In consecinta, in baza cercetarilor permanente la care este indrituit, acesta poate retrage beneficiul exceptarii: cand acordul nu a generat efectele scontate de crestere a eficientei economice ori nu a fost apt sa transfere consumatorilor o parte rezonabila din profiturile partilor; cand impiedica in mod grav concurenta eficienta pe piata produselor care au facut obiectul specializarii; cand intreprinderile participante nu pot face dovada indeplinirii conditiilor impuse de regulament.