Proiectarea constructiva a unui model de incaltaminte pantof femei, sistem de confectie -il -

Elaborarea procesului tehnologic de fabricatie a articolului de incaltaminte proiectat si calcularea normei de timp si a normei de productie

Consideratii generale

Realizarea unui produs de incaltaminte presupune separarea procesului tehnologic in urmatoarele etape: obtinerea reperelor componente (flexibile si rigide), prelucrarea reperelor, formarea spatiala, structurarea respectiv imbinarea ansamblului superior cu ansamblul inferior, finisarea, C.T.C., ambalare.

Fiecare etapa se desfasoara in diferite ateliere specifice.

In atelierele de debitare, repere flexibile si rigide, se vor prevedea operatii de stantare si croire a tuturor reperelor din componenta articolelor, de marcare, control, alcatuirea comisioanelor. Ansamblul superior va fi realizat prin procese in care succesiunea operatiilor de prelucrare-asamblare va fi impusa de modelul fetelor si de tipul captuselilor. Reperele rigide si subansamblele componente ale ansamblului inferior vor fi prelucrate si structurate prin procese tehnologice in cadrul carora succesiunea operatiilor si felul acestora vor fi impuse de natura materialelor, de tipul prelucrarii si de varianta de asamblare. Formarea spatiala, talpuirea, aplicarea tocului si finisarea produselor vor avea un proces tehnologic impus si de sistemul de confectie (IL) si de natura materialului pentru talpa, factor ce va diferentia segmentul de finisare.

In atelierele de fabricatie a incaltamintei, productia se desfasoara in flux continuu. Pentru asigurarea continuitatii activitatii de productie in fiecare atelier de productie se vor prezenta operatii de alimentare a locurilor de munca cu materii prime, repere, semifabricate, operatii de control si de transport al reperelor in depozitele intermediare sau in final de transport al productiei in depozitul central de produse finite, pentru expediere la beneficiar. Deplasarea reperelor in atelierele de productie si intre acestea se face pe carucioare. Tot sub aceasta forma se transporta si produsele finite.

Criterii de intocmire a proceselor de fabricatie

Analiza schemei procesului tehnologic ce pune in evidenta relatiile dintre atelierul de fabricatie a unui produs de incaltaminte permite separarea in 4 etape distincte;

obtinerea reperelor componente;

prelucrarea - asamblarea reperelor;

formarea spatiala si structurarea produsului, respectiv imbinarea ansamblului superior cu ansamblul inferior printr-un anumit sistem de confectii;

finisare, C.T.C., ambalare.

Fiecare etapa se desfasoara in diferite ateliere specifice, iar procesul de fabricatie, va fi elaborat in corelatie cu schita modelului, conditiile tehnice de prelucrare si asamblare a reperelor prin coasere, lipire, prindere care au fost stabilite anterior.

In atelierele de debitare repere flexibile si rigide se vor prevedea operatii de stantare si croire a tuturor reperelor din componenta modelului, de marcare, de control, de alcatuire a comisioane.

Ansamblul superior va fi realizat prin procese in care succesiunea operatiilor de prelucrare-asamblare va fi impusa de modelul fetelor si de tipul captuselilor (libere sau prinse in cusaturi). Cusaturile utilizate vor fi cele adoptate anterior.

Reperele rigide si subansamblurile componente ale ansamblului inferior nu vor necesita prelucrarii, deoarece firma le va achizitiona sub forma de prefabricate. Formarea spatiala, talpuirea si finisarea produselor vor avea un proces tehnologic impus de sistemul de confectie (IL) si de natura materialelor pentru talpa, factori care vor diferentia segmentul de finisare in cadrul procesului tehnologic in ansamblu.

In atelierele de fabricatie a incaltamintei productia se realizeaza in flux continuu. Pentru asigurarea continuitatii activitatii de productie, in fiecare atelier de fabricatie se vor prezenta operatii de alimentare a locurilor de munca cu materii prime, repere, semifabricate, operatii de control si de transport a reperelor in depozite intermediare sau in final de transportul productiei in depozitul central de produse finite, pentru expediere la beneficiar.

Deplasarea reperelor si semifabricatelor in atelierele de productie si intre acestea se face pe comisioane. Tot sub aceasta forma se transporta si produsele finite.

Stabilirea normelor de timp si de productie

Pentru stabilirea numarului de locuri de munca manuale si mecanice si al necesarului de muncitori care le deservesc in vederea realizarii volumului de produse impus prin tema proiectului, se va stabili norma de timp, ce reprezinta timpul atribuit unui executant pentru executarea unei unitati de produs in conditiile tehnico-organizatorice precizate ale locului de munca in cadrul operatiei respective. Se exprima min/per si se compune din:

Nt = Tpi + Top + Tdl + Tir

Tpi - timp de pregatire - incheiere

Top - timp operativ

Tdl - timp deservire loc de munca

Tir - timp intrerupere

Top = ta+tb 

Tdl = tdo+tdt 

tb - timp de baza;

ta - timp ajutor;

T_ip = t_on+t_to

t_on - timp de odihna

t_to - timp de intreruperi conditionate tehnologic

Schema particularizata a procesului tehnologic

Industria de incaltaminte, apartine grupei de industrii caracterizate prin cheltuieli mari cu materiile prime, sub aspectul costurilor. Nici manopera nu poate fi considerate simpla, cunoscand ca pentru fabricarea unui produs, procesul tehnologic poate fi lung, compus din circa 100 - 200 de operatii distincte, diversificate prin natura procesului de realizare.

Procesul tehnologic de confectionare reprezinta lantul pasilor tehnologici, structurat secvential intr-o anumita ordine astfel incat sa duca la un traseu optim care sa fie parcurs unidirectional, in flux continuu, fara intoarceri.

Pentru fabricarea modelului de incaltaminte proiectat se elaboreaza procesul tehnologic ce va fi compus dintr-o serie de procese scurte care vor contine toate operatiile necesare incepand cu debitarea reperelor componente, prelucrarea acestora, realizarea de subansambluri si ansambluri, formare spatiala, structurare si finisare.

Procesul tehnologic este conditionat in mod dominant de sistemul de confectie in care se realizeaza articolul. Particularitatea de principiu a procesului de fabricatie a oricarui produs de incaltaminte consta in aceea ca prezinta doua ramuri care se dezvolta initial in paralel si care se unesc la un moment dat, alcatuind trunchiul comun care constituie procesul de formare spatiala, structurare si finisare a produsului.

Sub aspect organizatoric, fiecare proces partial se realizeaza in cadrul unui anumit atelier. Exista si situatii particulare cand pasii tehnologici pot fi deplasati dintr-un atelier in altul sau cand se grupeaza in acelasi atelier cateva procese scurte.

De asemenea se face precizarea ca la fabricarea incaltamintei ce are in componenta ansamblului inferior repere rigide prefabricate din procesul tehnologic lipseste ramura care include debitarea si prelucrarea reperelor rigide.

Schema de principiu a procesului tehnologic si relatiile dintre atelierele de fabricatie a incaltamintei se reprezinta in figura de mai jos.

Pentru asigurarea desfasurarii continue a procesului de fabricatie, se impune a fi luate masuri organizatorice referitoare la organizarea lansarii productiei pe cele doua ramuri paralele, astfel incat ele sa se reuneasca in acelasi moment pentru ca procesul sa continue, fara intrerupere pe ramura finala.

Elaborarea procesului tehnologic pe ateliere

Modul de calculare a Nt si Nc la operatiile de decupare, pentru stabilirea necesarului de forta de munca si utilaje.

Repere flexibile (fete si captuseli)

T_op - timp operativ, in care executantul efectueaza sau supravegheaza lucrarile necesare pentru transformarea cantitativa si calitativa a obiectului muncii,efectuand si actiuni ajutatoare cu componentele sale:

t_b - executarea efectiva sau supravegherea lucrarilor pentru modificarea obiectului muncii, difera de tipul stantei si se compune din:

t_b1 - deplasarea spatiului rabatabil sau a podului si stantarea reperului;

t_b2 - deplasarea spatiului rabatabil dupa stantare

t_b3 - pentru executarea unei stantari suplimentare (S>1,5 dm2)

t_b4 - taierea colturilor (puntilor) dupa stantare.

t_a - timp ajutator efectuarii manuirilor necesare;

t_a1 - asezarea materialelor pe butuc si reasezarea;

t_a2 - dependent de suprafata reperului (s/dm2);

t_a3 - numararea si asezarea reperelor pe comisioane;

t_a4 - legarea reperelor in comisioane.

T_dl,T_ir, T_pi se stabilesc in functie de T_op, suma lor fiind egala cu 0,24·T_op, deci N_T devine:

N_T = 1,24·T_op [min om/per]

N_p = T_m/N_T [per/8h om]

Se calculeaza necesarul de stante n_c = Q_f·n_f/N_p si se rotunjeste la un numar intreg.

Repere rigide

Se va proceda in mod asemanator considerand pentru t_b (doar t_b1 lipseste): t_b1+t_b2+t_b3, iar pentru t_a se adopta valori normate pentru t_a2 diferentiindu-se pe categorii de materiale rigide si numarul de straturi.

Stabilirea normei de timp si normei de productie la operatia de coasere

N_T=T_op+T_pi+T_dl+T_ir

T_op - alcatuit din: timp de baza t_b=t_b1+t_b2

t_b1 - necesar pentru coaserea portiunilor drepte

t_b2 - necesar pentru coaserea portiunilor cu contururi curbe

t_b1 = l_di·t_di

l_d - lungimea cusaturii drepte[cm]

t_d - timp necesar realizarii unui cm de cusatura [s/cm]

t_{b 2} = R·φ

R- raza de curbura

- unghiul la centru [rad]

Pentru calcularea t_b se porneste de la fragmentarea fiecarei cusaturi in portiuni drepte si curbe in vederea determinarii prin masurare a lungimii acestora. Dupa aceea pentru fiecare caz concret ce corespunde traseelor cusaturii se extrag din normative valori pentru t_d si t_c.

t_a - timp ajutator se refera la timpul consumat pentru efectuarea diferitelor manuiri necesare executarii operatiei de imbinare prin coasere, se stabileste consultand normative de timp si va reprezenta o suma de componente. Dupa determinarea lui tb si ta se afla Top.

T_pi+T_dl+T_ir = K·T_op

K = 0,154 la masina de cusut cu masa plana

K = 0,170 la masina de cusut coloana cu un ac 

K = 0,200 la masina de cusut cu 2 ace

Nt = (1+K)Top

N_p = T_m/T_op => Nc = Q_f/N_p

Nc se rotunjeste la valoare intreaga na.

Stabilirea normei de timp si normei de productie la operatia de prelucrare-structurare a ansamblului superior.

Alaturi de prelucrari mecanice se efectueaza si diferite operatii manuale de prelucrare (insemnari, egalizari, subtieri, indoiri de margini, montari, depuneri de adezivi, perforari, finisari).

N_p = T_m/N_t[per/8h om]

Operatiile manuale prin asimilare cu alte articole de aceeasi destinatie, confectionate din aceleasi materiale la care sunt stabilite N_t si N_p. Se va adopta o valoare intreaga pentru N_p, iar apoi se va calcula N_t.

Operatiile mecanice; pot utiliza aceleasi relatii sau se pot asimila cu operatii mecanice de acelasi tip care se executa la confectionarea acelorasi articole de referinta considerate. Se vor stabili N_t si N_p pentru prelucrarea reperelor. Pe baza acestora se va calcula necesarul de utilaje si de forta de munca.

Stabilirea normei de timp si normei de productie la operatiile din atelierului de formare spatiala si structurare-finisare

• pentru operatiile de formare spatiala;

• pentru operatiile de talpuire-finisare;
• pentru talpuirea propriu-zisa;

Pentru calcularea N_t se procedeaza astfel

- se stabileste in functie de acesti factori (STAS)

N_T = (1+T_dl/100)(1+T_on/100)

T_dl, T_on - componente ale N_T [%]

T_dl = T_dl/[T_m-(T_dl+T_on)]·100 [%]

T_on = T_on/(t_m-T_on)·100 [%]

Inlocuind in relatia N_T valorile obtinute prin calcul se va stabili N_T in [min/per]. Se va calcula N_P, n_c si n_a.

Procesul tehnologic

Elaborarea procesului tehnologic pentru atelierul 1.

"DECUPAREA REPERELOR FLEXIBILE"

Elaborarea procesului de fabricatie pentru atelierul 2

"DECUPARE REPERE RIGIDE, PRELUCRARI RIGIDE"

Elaborarea procesului de fabricatie pentru atelierul 3

"ASAMBLARE REPERE FLEXIBILE"

Elaborarea procesului de fabricatie pentru atelierul 4

"FORMARE, STRUCTURARE SPATIALA, FINISARE"

TEMA II

CARACTERISTICI IGIENICO-FUNCTIONALE ALE PRODUSELOR TEXTILE UTILIZATE IN INDUSTRIA INCALTAMINTEI

CAPITOLUL I

CARACTERISTICI IGIENICO-FUNCTIONALE ALE PRODUSELOR TEXTILE

Introducere

Incaltamintea trebuie sa asigure un ansamblu de proprietati care sa satisfaca cerintele functionale in stransa corelare cu destinatia, cu cerintele estetice si igienice, precum si cu tendintele de moda.

Avand in vedere ca prin incaltaminte, corpul omenesc mentine contactul cu solul, principala functie a acesteia trebuie sa fie protectia piciorului contra actiunii factorilor din mediul exterior. Pentru a servi scopului caruia ii este destinata incaltamintea trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte obligatorii: sa fie comoda, usoara, destul de flexibila, rezistenta, sa nu permita intrarea umiditatii din mediul exterior, deci sa fie pe cat posibil impermeabila la apa, dar in acelasi timp sa fie permeabila la vapori de apa si aer si sa-si pastreze timp indelungat forma obtinuta la confectionare.

Proprietatile igienice ale incaltamintei

Proprietatile igienice au o mare importanta, deoarece pentru toate tipurile de tesaturi utilizate in industria incaltamintei (tesaturi pentru fete de incaltaminte, tesaturi pentru captuseli, suporti pentru inlocuitori de piele,) acestea influenteaza in mod radical proprietatile produsului finit.

Una dintre cele mai importante proprietatii igienice ale incaltamintei o reprezinta higroscopicitatea care caracterizeaza capacitatea tesaturii de a retine umiditatea din mediul inconjurator si de a elimina vaporii de apa degajati de corp. Viteza de absorbire a umiditatii este in functie de natura firelor constituente si de structura acestora.

Tesaturile mai dese si mai groase au o higroscopicitate redusa, tesaturile de in si bumbac au o viteza de absorbtie mai mare decat cele de lina (aceasta si din cauza structurii orientate a lanturilor macromoleculare). Higroscopicitatea tesaturilor este data de raportul dintre cantitatea de apa absorbita din mediul inconjurator si masa tesaturii uscate (dupa 96 de ore de pastrare la 20 C si la 100% umiditate). Ea are valori cuprinse intre 14,3 - 21,8 % in cazul bumbacului, 29.5% in cazul tesaturilor de lana si 16,2 - 24,7% in cazul celor de in.

Permeabilitatea la apa este elocventa in cazul tesaturilor, ea fiind direct proportionala cu porozitatea tesaturii si invers proportionala cu desimea acesteia.

Capacitatea unor fibre de a-si mari volumul sub actiunea apei, scade permeabilitatea tesaturii. In cazul unor anumite scopuri de utilizare, tesaturile se imbiba cu substante hidrofuge, aceasta pentru a le conferi o mai buna comportare la patrunderea apei.

Porozitatea tesaturilor este caracterizata de raportul dintre volumul de aer inchis in tesatura si volumul total al acestuia, exprimat in procente. Ea depinde in mare masura de desimea tesaturii si de tipuri legaturii constituente. In general parametrii acesteia variaza intre 60 - 80%.

Capacitatea de absorbtie fata de apa este reprezentata de cantitatea de apa pe care o absoarbe tesatura la inmuiere. Aceasta caracteristica releva comportarea tesaturilor fata de transpiratie.

Umiditatea piciorului poate fi eliminata pe doua cai: fie prin absorbtia ei de catre ciorap si eliminarea in sus prin capilaritatea fibrelor, fenomen inlesnit si de faptul ca temperatura gambei este cu aproximativ 3 - 7°C mai ridicata decit temperatura piciorului, fie prin absorbtia de catre ciorap si de catre captuseala interioara a incaltamintei pe de o parte si de catre brant pe de alta parte. Eliminarea prin piele a umiditatii ce se afla in stare de vapori in interiorul incaltamintei datorita proprietarii obligatorii a acesteia, sau a materialului textil, de a fi permeabila la vapori. Deoarece doar o parte din umiditate se elimina in stare de vapori, restul eliminandu-se in stare lichida, aceasta din urma dupa ce va fi absorbita de captuseala interioara si brant, nu mai poate fi eliminata prin materialul textil utilizat ca fata de incaltaminte dupa momentul ajungerii acestuia la limita de saturare. Ca atare, aceasta cantitate de umiditate, poate fi eliminata numai prin intreruperea procesului de purtare a incaltamintei, respectiv prin uscarea acesteia in timpul stationarii.

Transpiratia alcalina reduce rezistenta mecanica a tesaturilor; in exploatarea incaltamintei, concomitent cu actiunea transpiratiei are loc ai patrunderea prafului care reduce flexibilitatea in portiunile supuse repetat la indoire. In acest fel durata de exploatare a tesaturilor folosite pentru incaltaminte se reduce foarte mult. Preintampinarea acestui fapt se poate face prin adoptarea unei serii de masuri cum ar fi:

se evita folosirea tesaturilor albite chimic, la care an cadrul procesului de albire a avut loc un inceput de degradare oxidativa a fibrelor;

se recomanda impregnarea tesaturilor cu substante bacteriostatice care nu impiedica fiziologia normala a piciorului; se indica asigurarea unui regim rational de folosire a incaltamintei, care sa permita eliminarea, in proportie maxima, a transpiratiei acumulata de aceasta in procesul de purtare.

Toate aceste masuri pot contribui intr-o mare masura la prelungirea duratei de folosire a tesaturii de captuseala, astfel incit sa ajunga sa aiba aceeasi durata de utilizare ca a fetelor de incaltaminte.

Pentru a asigura o temperatura normala a piciorului in mod deosebit in procesul purtarii, in cazul mediului rece, incaltamintea trebuie sa posede proprietati termice .

In acest scop, in special materialele ce intra in compozitia partii de jos a incaltamintei trebuie sa aiba o conductibilitate termica redusa. Din studiile efectuate pana in prezent, s-a constatat ca pielea si panza care intra in componenta partii de sus a incaltamintei, raspund multumitor acestei cerinte, materialul textil fiind prin structura lui, capilaroporos, porii fiind plini de aer, care dupa cum se stie, are cel mai redus coeficient de conductibilitate termica.

Trebuie remarcat faptul ca umiditatea mediului are o influenta negativa asupra proprietatilor termice ale incaltamintei. Din punct de vedere structural, cu cit tesatura are o porozitate mai mare, cu atat conductibilitatea termica este mai redusa, deoarece aerul din tesaturi asa cum a fost aratat anterior, are o conductibilitate redusa. Se poate concluziona ca grosimea tesaturii este invers proportionala cu conductibilitatea termica, concluzie ce se regaseste si in datele prezentate in tabelul urmator:

Variatia conductibilitatii termice functie de grosimea tesaturii:

Pentru a asigura respiratia normala a piciorului in incaltaminte, materialul textil din care se confectioneaza aceasta, trebuie, pe cit posibil, sa fie permeabil la aer, lipsa acestei proprietati avand o influenta negativa asupra piciorului si chiar asupra organismului in general. Permeabilitatea la aer este un indice calitativ important, ce caracterizeaza proprietatile igienice ale tesaturii si determina conductibilitatea ei termica. Aceasta caracteristica este influentata de desimea tesaturii in urzeala si batatura, cresterea desimii scazand permeabilitatea, iar cresterea torsionarii marind-o. Permeabilitatea la aer mai poate fi influentata pozitiv prin tratarea tesaturii cu substante izolante avandu-se totusi in vedere pastrarea de catre tesatura a porozitatii.

Pentru a crea conditii favorabile piciorului, incaltamintea trebuie sa posede calitatile necesare crearii unui microclimat adecvat, indiferent de concursul de imprejurari. Tesaturile din care se confectioneaza incaltamintea in procesul de purtare, pot fi atacate de microorganisme, care le influenteaza negativ proprietatile initiale, actiunea acestor microorganisme fiind favorizata de prezenta pe tesaturi a apretului pe baza de amidon, de depozitarea incaltamintei in medii unde si calde. Astfel un continut de umiditate in tesatura mai mare de 9% conduce la aparitia macroorganismelor, peste 10% apar ciupercile, iar peste 20% este favorizata aparitia bacteriilor. Toate acestea conduc la aparitia pe tesatura a unor pete de culoare ce vor afecta in sens negativ rezistenta acesteia.

Proprietatile igienice necorespunzatoare ale materialelor textile utilizate in industria incaltamintei provoaca urmari neplacute purtatorului, cum ar fi: rosaturi, ciuperci, senzatie de rece, supraincalzirea piciorului, ingreunarea circulatiei sangvine, motiv pentru care aceste materiale joaca un rol important in indeplinirea de catre picior a functiilor sale fiziologice.

CAPITOLUL II

CARACTERISTICI MECANICE ALE PRODUSELOR TEXTILE UTILIZATE IN INDUSTRIA INCALTAMINTEI

Materialele textile isi gasesc o larga utilizare la confectionarea articolelor de incaltaminte, fie ca repere de intarire, captuseli sau chiar repere de fete. Prin structura lor si prin natura procesului de fabricatie, tesaturile prezinta proprietati specifice, caracteristici diferentiate net de caracteristicile pieilor flexibile pe care le inlocuiesc sau uneori le insotesc.

Se stie ca in urma presiunii exercitate de corp asupra piciorului, acesta isi modifica intr-o anumita masura dimensiunile longitudinale si transversale, atat in pozitie ortostatica cit si in mers. De aceea in special partea de sus a incaltamintei trebuie sa fie confectionata din materiale elastice si moi, care sa favorizeze aceasta schimbare de dimensiune.

Stiind ca presiunea specifica a piciorului asupra partii de jos a incaltamintei poate ajunge pana la valori de 10Kgf7cm², in punctele de concentrare maxima, brantul trebuie sa aiba forma partii plantare a piciorului, si sa fie confectionat din materiale cu proprietati elasto-plastice care sa favorizeze formarea patului piciorului, necesar maririi suprafetei de contact dintre picior si planul de sprijin si micsorarii presiunii specifice, astfel incat aceasta sa nu atinga valori suparatoare.

Incaltamintea trebuie sa fie rezistenta la purtare, rezistenta este influentata in mod direct de calitatea materialelor utilizate la confectionare si de modul de imbinare a pieselor componente. In acelasi timp incaltamintea trebuie sa fie flexibila, pentru a permite indoirea repetata in timpul dinamicii piciorului si implicit sa asigure o micsorare considerabila a efortului depus in timpul mersului.

Rezistenta la rupere a tesaturilor este o caracteristica importanta ce releva comportarea acestora atunci cand sunt supuse la diferite eforturi in timpul procesului de purtare. Ea se determina prin metode dinamometrice, pe fasii standardizate dimensional, taiate paralel cu marginea tesaturii (respectiv pe directia urzelii) si perpendicular pe aceasta (respectiv pe directia bataturii). Valorile sarcinii de rupere se dau pe latimea fasiei si permit compararea diferitelor tipuri de tesaturi intre ele. Pentru determinare, se scot din tesatura fasii la care se destrama marginile in sensul lungimii, pana se ajunge la o latime standardizata. Proba se aseaza intre clemele aparatului dinamometric pentru a se asigura o intindere uniforma) iar la partea inferioara, se aplica o sarcina de intindere preliminara. Clemele aparatului se strang, se indeparteaza sarcina de intindere preliminara si se pune in functiune dinamometrul. Valoarea astfel obtinuta este conditionata de natura firelor, de finetea acestora, de gradul de torsiune, de desime, de tipul de legatura si de tipul finisajului.

Firele de urzeala fiind obtinute intotdeauna din materii prime de cea mai buna calitate si avand un grad de torsiune mai mare decat firele de batatura, rezistenta la rupere in directia urzelii, va fi intotdeauna mai mare decat rezistenta la rupere din directia bataturii.

Referitor la tipul legaturii cu cit flotarea firelor este mai redusa si numarul de ondulari pe unitatea de lungime este mai mare, cu atat rezistenta tesaturii va fi mai mare. Cele mai rezistente sunt tesaturile cu legatura panza, care folosesc aceleasi conditii de obtinere (respectiv natura si caracteristicile firelor), urmeaza legaturile diagonal si atlas. Unele operatii chimice de finisaj (albirea) reduc din rezistenta la tractiune a tesaturilor.

Alungirea unei tesaturi, arata modul cum va se comporta in timpul utilizarii. Alungirea la rupere se determina concomitent cu proba de rupere la dinamometru, fiind exprimata in procente fata de lungimea initiala.

Aceasta proprietate are o importanta capitala in cazul tesaturilor destinate captuselii sau a fetelor de incaltaminte.

Alaturi de alungirea elastica si cea plastica trebuie sa posede si capacitatea de a-si schimba forma in timpul solicitarii si de a reveni la forma initiala in momentul incetarii fortei de deformare. Alungirea elastica si remanenta apare ca un indiciu al calitatii tesaturii. Aceasta trebuie sa aiba un minim de alungire care sa permita formarea pe calapod a incaltamintei fara a afecta proprietatile ulterioare.

De o importanta la fel de mare este si proprietatea de a-si mentine forma obtinuta, respectiv un procent de alungire plastica. Deformatiile plastice sunt specifice pieilor tabacite si se manifesta, in masura redusa in cazul tesaturilor, de aceea in cazul utilizarii tesaturilor in cadrul procesului de fabricare al incaltamintei, se iau anumite masuri - apretarea bombeului pentru intarire, care sa-i permita acestuia sa-si mentina forma.

Alungirea tesaturilor este data de natura firelor, desimea acestora in urzeala si batatura, de caracterul legaturii si de finetea firelor constituente.

Din tabelul anterior se observa ca alungirile tesaturilor din directia urzelii, sunt diferite de alungirile din directia bataturii, deci se poate trage concluzia ca in procesul de croire a pieselor de captuseli, acest fapt are o importanta covarsitoare, directia de solicitare maxima fiind aleasa intotdeauna pe directia urzelii, care prezinta rezistenta cea mai mare si alungirea cea mai mica.

Exemplu: axa caputei va fi paralela cu directia de urzeala. ca si inaltimea carambului de cizma.

Tesaturile au in general alungiri mai mici decat pieile finite, ceea ce constituie un avantaj si un dezavantaj in acelasi timp. Dezavantajul consta in faptul ca tragerea pe calapod nu este chiar atat de facila, respectiv tesatura se muleaza mai greu si deci trebuiesc alese modele de incaltaminte cu modelare spatiala mai facila, iar avantajul consta in aceea ca si captuselile de incaltaminte realizate din tesaturi, precum si materialele folosite la intarire, avand alungiri mici, nu permit o deformare considerabila a fetelor de piele, deci contribuie nemijlocit la mentinerea formei incaltamintei un timp mai indelungat.

Functia sistemului piele-tesatura este ilustrata in graficul urmator prin curbele de intindere ale acestui sistem.

Diagrama alungirii sistemului piele-tesatura

Piesele exterioare de piele au de obicei, o rezistenta si o alungire mai mare la rupere (conform curbei 1), fata de piesele realizate din tesaturi (curba 2). In afara de acestea, in perioada initiala, de intindere, pielea are o extensibilitate mult mai mare decat tesatura. Daca se presupune ca in timpul purtarii, la frecare si indoire repetata, materialul se intinde cu valoarea X, in acest caz tesatura este supusa unei sarcini de intindere Q,, relativ mai mare decat sarcina care revine pielii Q_p. Tesatura fiind astfel solicitata mai puternic, este evident ca se va uza mai repede ca pielea, fapt favorizat in mare masura si de actiunea distructiva a transpiratiei.

Aceasta este explicatia faptului ca in procesul de purtare a incaltamintei, initial se distruge captuseala si apoi fetele confectionate din piele. Daca pentru prevenirea acestui inconvenient s-ar crea tesaturi care sa dispuna de proprietati apropiate de rezistenta si elasticitatea pielii, s-ar evita inconvenientul distrugerii premature a captuselilor, dar ar aparea inconvenientul pierderii de catre incaltaminte a formei initiale dupa o foarte scurta perioada de purtare, fapt ce ar anihila tocmai calitatea ce se confera incaltamintei in acest sens prin utilizarea captuselilor exterioare si intermediare din tesaturi, in portiunea de maxima solicitare a incaltamintei, datorita indoirilor repetate. Aceste deformari sunt prevenite tocmai de proprietatile mecanice ale sistemului piele-tesatura (curba 3).

In alegerea materialelor din care se confectioneaza captuselile trebuie de asemenea sa se tina cont de faptul ca in timpul purtarii, datorita miscarilor piciorului in incaltaminte, atat in sens longitudinal, cit si in sens transversal, se produce o eroziune a captuselilor care este mai pregnanta in regiunea calcaiului si la limita superioara a carambului, ca urmare a acestui fapt, pentru contracarare, in aceste regiuni captuselile se vor confectiona din piele si nu din panza, pielea prezentand proprietati net superioare de rezistenta la uzura.

Tricoturile sunt structuri textile obtinute prin legarea intr-o ordine data a ochiurilor obtinute prin incovoierea firelor. Ca urmare, deformarea tricotului reprezinta rezultatul deformarii ochiurilor in momentul solicitarii. Caracterul acestor deformari este in special elastic, datorita lucrului mecanic elastic inmagazinat in bucla ochiului in cadrul procesului de deformare.

Comparativ cu tricoturile, tesaturile se comporta diferit la diverse tipuri de solicitare, dupa directia acesteia, respectiv, directia urzelii, directia bataturii sau pe diagonala..

Acest fapt este relevat si in graficul urmator:

Diferentele dintre directia urzelii si a bataturii sunt generate de proprietatile firelor. In cazul solicitarii pe directie diagonala, deformarea are valori mai mari, datorita faptului ca unghiul dintre cele doua sisteme se modifica la aparitia unor componente tangentiale si axiale. Aceasta modificare poate avea un caracter temporar sau permanent, functie de intensitatea solicitarii si continutul de umiditate.

Comparativ cu tesaturile, marimea deformatiilor suferite de tricoturi, depinde de natura firului, directia solicitarii si structura tricotului. Raspunsul acestora la solicitari, depinde de fortele de frecare dintre fire si valoarea rezistentei mecanice a acestora. Fortele de frecare ce apar intre elementele ochiului, in punctele de legare, sunt dependente de natura si finetea firelor, de starea suprafetei acestora, de structura tricotului, iar elasticitatea este data de structura tricotului, de desimea lui si de caracterul firului.

Dintre caracteristicile de calitate ale tricoturilor, se impun:

- stabilitatea dimensionala data de caracterul firului, parametrii de
structura si solicitarile la care este supus, ea creste pe masura ce ochiurile
si razele de curbura sunt mai mici,

- rezistenta la alungire este data de raportul solicitarilor tricotului.
Solicitarile pot fi: de tractiune pe directia randului, a sirului, tractiunea ochiurilor,
solicitari bidimensionale sau de frecare.

Dintre proprietatile igienice se remarca: conductibilitatea termica si permeabilitatea la vapori de apa si aer.

Caracteristicile negative sunt reprezentate de desirabilitate si efectul de piling (aparitia pe suprafata tricotului a unor noduri mici, datorate frecarii, ca rezultat al migrarii firelor din interior spre exterior si rasucirea acestora in jurul firelor mai rezistente).

Rezistenta la uzura a materialelor textile se determina prin 'roaderea' suprafetei acestora cu materiale abrazive, stabilindu-se ulterior pierderea in greutate. Ea reprezinta un indice important pentru determinarea valorii de utilizare a tesaturii si este conditionata de starea suprafetei tesaturii, natura si lungimea fibrelor componente, gradul de torsiune al firelor si grosimea tesaturii.

Tesaturile au diferite grade de acoperire a firelor de urzeala cu cele de batatura si datorita acestui fapt, uzura tesaturii nu se face uniform pentru cele doua sisteme de fire.

Gradul de acoperire al firelor la diferite tesaturi

Se vor uza mai repede, firele sistemului cu flotari mai lungi, fapt ce conduce la micsorarea rezistentei mecanice a firelor din respectivul sistem.

In cazul legaturii-panza, firele din cele doua sisteme, fiind uniform repartizate la suprafata tesaturii, se vor uza uniform, iar coeficientul de frecare in acest caz are valori mult mai mari decat in cazul altor tipuri de legaturi.

Avand in vedere acest lucru. se vor utiliza pentru captuseli la incaltamintea pentru femei si copii, tesaturi cu legatura-atlas care dispun de cel mai mic coeficient de frecare. In cazul incaltamintei barbatesti, se vor utiliza tesaturi cu legatura-diagonal.

Pentru captuseli interioare si pentru dublarea brantului cusut pe rama, la care nu este necesar un coeficient redus de frecare, se intrebuinteaza legatura-panza si uneori panama.

Referitor la natura si lungimea fibrelor componente ale tesaturii, se stie ca firele de bumbac au o rezistenta la frecare sporita fata de fibrele acetat iar fibrele de bumbac mai lungi au rezistenta la frecare mai buna decat fibrele de bumbac mai scurte. Firele groase si mai torsionate, sunt mai rezistente decat firele simple si slab tensionate. De aceea in cazul tesaturilor pentru confectii din piele au legaturi in care firele unui sistem prezinta flotari lungi, acestea fiind mai torsionate si uneori chiar rasucite din doua sau trei fire simple ca in cazul firelor de urzeala la legaturile diagonale ale tesaturilor pentru captuseli.

Repartitia uniforma a ambelor sisteme de fire la suprafata, precum si cresterea grosimii tesaturii, conduce la cresterea nemijlocita a rezistentei la uzura.

Realizarea unor produse corespunzatoare din punct de vedere calitativ, impune utilizarea unor metode de testare adecvata. Evidentierea valorii de intrebuintare a produselor textile in industria incaltamintei, functie de destinatie, conform conceptiilor moderne de apreciere a calitatii, se face prin determinarea confortului la purtare, a stabilitatii dimensionale, a usurintei de intretinere, a duratei de utilizare si a cerintelor de ordin estetic impuse de utilizator sau moda.

CAPITOLUL III

PROPRIETATI TEHNOLOGICE ALE MATERIALELOR TEXTILE FOLOSITE IN INDUSTRIA INCALTAMINTEI

Pozitionarea reperelor

La debitarea reperelor de pe suprafata materialelor textile, trebuie sa se adopte un astfel de sistem de asezare a reperelor pe suprafata materialului, astfel incat sa rezulte o utilizare maxima a suprafetei si sa se obtina repere de calitate corespunzatoare.

Adoptarea unui anumit sistem de asezare a reperelor la croire, este conditionata de : consumul de material, variatia proprietarilor fizico-mecanice pe suprafata acestuia, de necesitatile impuse reperelor componente ale produselor. Necesitatile impuse reperelor ansamblului superior al incaltamintei, sunt determinate de solicitarile la care sunt supuse aceste repere in procesul de confectionare si exploatare al produselor.

Complexitatea croirii reperelor este determinata de cele mai multe ori de variatia indicatorilor proprietarilor fizico-mecanice pe suprafata materialului textil.

Latimea constanta ca si uniformitatea, alaturi de o grosime si o alungire constanta pe o anumita directie, fac posibila croirea stratificata a materialelor textile, utilizand de asemenea la pozitionarea reperelor pe suprafata stivei, sistemul translatiei liniare si combinand detaliile dupa un unghi drept sau diferit de 90° .

Datorita faptului ca cele mai bune caracteristici mecanice ale tesaturilor se intalnesc pe directia urzelii, reperele se vor aseza pe suprafata materialului, astfel incat directia lor de maxima solicitare sa coincida cu directia urzelii.

Este contraindicat asezarea dupa diagonala, pentru a preveni manifestarea unor deformatii mari si necontrolate in procesul de formare spatiala a ansamblului superior al incaltamintei.

La croirea tesaturilor, latimea materialului joaca un rol important in vederea utilizarii optime a suprafetei materialului, intrucat pe latime este necesar sa se aseze un numar intreg de repere, pentru a se evita pierderile marginale.

In cazul latimi mici a materialului si dimensiunii mari a reperelor asezarea sub unghi diferit de 90 nu este recomandata, deoarece desi ea poate creste capacitatea sistemului de asezare, determina in acelasi timp pierderi marginale mari, deci asezarea sub un unghi drept este cea mai indicata.

Croirea reperelor de dimensiuni mici se poate face economic si sub un unghi diferit de 90° , dar tinandu-se cont ca directia de minima alungire a materialului sa coincida cu latimea produsului de incaltaminte.

Metode de taiere

Operatiile de taiere se intalnesc fie la debitarea reperelor de pe suprafata materialelor plane, fie in anumite etape de prelucrare a reperelor sau chiar in cadrul finisarii mecanice a produsului.

Fiecare operatie se executa pe masini speciale dotate cu diferite instrumente de taiere. Dupa caracterul prelucrarii, taierea poate fi o operatie de tip succesiv sau paralel, iar dupa caracterul deformatiei materialului in procesul taierii se disting trei variante de baza necesare realizarii operatiei de taiere:

metoda cutitului - instrumentul de taiere sau materialul se deplaseaza in directia de taiere (stantare, egalizarea cu masini cu cutit fix, frezarea)

metoda fierastraului banda - taierea, se executa ca urmare a miscarii combinate a materialului si a cutitului (croirea la masini cu functionare continua, subtierea)

metoda foarfecelui - taierea se realizeaza cu ajutorul a doua instrumente ce se deplaseaza unul catre celalalt (ghilotina).

Fiecare din aceste metode, se bazeaza pe crearea anumitor deformatii in material, in procesul taierii si se aplica functie de proprietatile acestuia.

Dupa caracterul miscarii instrumentelor de taiere, debitarea poate fi realizata la masini cu functionare continua sau la masini cu functionare discontinua.

In primul caz se folosesc masini dotate cu cutit mobil, respectiv cutit banda, cutit vertical sau cutit disc, iar in cel de al doilea caz, masini dotate cu prese de stantat.

Schema masinii de taiat cu cutit banda

Aceasta masina dotata cu fierastrau banda este utilizata la taierea reperelor din stiva de tesaturi. Cutitul este o banda continua de otel. cu latimea de 8 -15 mm si o grosime de 0.8-1mm. infasurata pe o roata motoare si pe doua roti de abatere, banda efectueaza o miscare continua primita de la un electromotor prin intermediul unei transmisii cu curea - electromotor-roata motoare.

Masina de taiat cu cutite multiple este utilizata la croirea reperelor sub forma de benzi, iar cea dotata cu cutit vertical este folosita la taierea stivelor de tesaturi in bucati.

Schema masinii de taiere dotata cu prese de stantat

Debitarea reperelor de pe suprafata materialelor textile se realizeaza in principal pe prese, cu ajutorul unor dispozitive speciale de taiat, care au forma si dimensiuni corespunzatoare reperelor - cutitul pentru stantat (debitat) are un contur inchis.

In cazul acestor masini exista diferente majore din punct de vedere constructiv si al modului de actionare, dar din punct de vedere al deformatiei suferite de material in final, a taierii acestuia, aceste masini dotate cu prese de stantat sunt sensibil asemanatoare .

Sub actiunea presiunii exercitate de elementul mobil al presei, cutitul patrunde in materialul asezat pe suprafata de reazem, deformindu-l intr-o faza initiala si mai apoi taindu-l in momentul depasirii rezistentei la deformarea acestuia.

Aceasta operatie numita si operatie de stantare, presupune utilizarea unei scale indispensabile si anume a cutitului de stanta, care este un cutit cu contur inchis ce copie fidel conturul reperului si cu ajutorul caruia se efectueaza decuparea acestuia.

Prin patrunderea cutitului in material, acesta incepe sa se deformeze pe straturi, fapt relevat si in figurile urmatoare:

Pe masura ce cutitul se deplaseaza in raport cu materialul, deformatiile de intindere si comprimare ale materialului cresc si la depasirea limitei de rezistenta a acestuia, structurile superioare incep sa cedeze. Patrunderea in continuare a cutitului este insotita de o intindere a straturilor pe directia deplasarii acestuia, respectiv straturile de material in contact cu marginea taisului, sunt antrenate in jos, ceea ce da nastere la un fenomen de comprimare si compactizare a lor.

Deplasarea in continuare a cutitului, ca urmare a cresterii incarcarii, va determina ruperea straturilor inferioare ale materialului si implicit decuparea detaliului. Marimea stratului inferior care se rupe, depinde de proprietatile materialului, cu cit materialul textil este mai compact, cu atat stratul care se rupe este mai gros.

In cazul materialelor mai putin compacte, in care tesutul are posibilitati de orientare, stratul inferior care se rupe are o grosime mai mica, acest fapt facand necesara patrunderea cutitului mobil in suprafata suport pentru desavarsirea taieturii.

La deplasarea cutitului in material, apar forte de frecare intre material si cutit, influentand efortul de taiere. Coeficientul de frecare, depinde de aspectul suprafetei de taiere a cutitului si de proprietatile materialului.

In cazul decuparii detaliilor din stiva de tesaturi, initial cutitul, comprima straturile pana la aproximativ 75 % din grosimea stivei, apoi incepe sa le taie, forta de taiere scazand dupa inceputul procesului de taiere, datorita aparitiei fortelor de frecare intre straturi si intre cutit si material. In   ultimii ani au fost realizate instalatii automate pentru taierea automata a reperelor, utilizand ca instrument de taiere o sursa energetica neconventionala a carei miscare este dirijata pe baza programului de asezare optima a reperelor. Ca surse energetice, pot fi folosite: jetul de apa sub presiune, radiatia laser, jetul de plasma, ultravioletele

Raspandirea acestor tehnologii neconventionale in industria incaltamintei si confectiilor, este justificata prin avantajele nete care decurg din utilizarea lor

eliminarea preselor si cutitelor de stanta

posibilitatea programarii asezarii reperelor in conditii optime;

automatizarea croirii;

lipsa poluarii sonore;

cresterea randamentului;

micsorarea volumului de pierderi.

Toate aceste multiple avantaje sunt umbrite de faptul ca aceste instalatii ce folosesc surse energetice neconventionale de taiere au un pret de cost foarte ridicat si necesita o calificare deosebita.

Utilizarea economica a materialelor textile la croirea reperelor pentru incaltaminte

Utilizarea rationala a materialelor textile ce intra in componenta incaltamintei are o deosebita importanta, deoarece mai mult de 65% din pretul de cost a! incaltamintei este reprezentat de costul materiilor prime. Datorita acestui fapt, in actiunea de reducere a pretului de cost al produselor finite, este necesar sa se puna in primul rand accentul pe reducerea consumului de material. Aceasta se poate realiza prin mai multe metode, dupa cum urmeaza:

proiectarea economica a reperelor;

folosirea rationala a suprafetelor materialelor;

utilizarea subproduselor rezultate.

Proiectarea economica a tiparelor, vizeaza doua aspecte: proiectarea tiparelor cu cea mai mica arie si cu cea mai buna asezare.

Nici unul din materialele utilizate la obtinerea reperelor plane ale reperelor de incaltaminte nu poate fi folosit in proportie de suta la suta. La croirea reperelor dupa contur, apar pierderi tehnologice - deseuri - care se pot grupa in functie de locul de producere, in mai multe categorii:

deseuri marginale - deseuri care se formeaza pe marginea
materialului datorita necoincidentei conturului materialului cu cel al
reperelor, respectiv abaterile dimensionale la lungime si
invizibilitatea latinii materialului cu cea a detaliilor.

deseuri normale - deseuri care se formeaza intre reperele de acelasi fel si de aceeasi marime, datorita configuratiei curbe a majoritarii reperelor articolelor de incaltaminte, configuratie ce nu permite decat tangente punctiforme sau pe portiuni, ele fund limitate de conturul reperelor vecine;

- deseuri intre tipare - deseuri ce apar la croirea reperelor de forme si dimensiuni diferite

deseuri de calitate - deseuri rezultare in urma faptului ca materialele textile prezinta defecte de structura. La croirea intr-un singur strat, aceste defecte pot fi evitate prin dispunerea lor pe intervale intre repere, lucru ce nu este posibil in cadrul croirii in straturi multiple. Metodele de dispunere a reperelor pe suprafata materialului trebuie sa satisfaca urmatoarele conditii: sa fie usor aplicabile, sa dea posibilitatea de apreciere a eficientei variantelor sistemelor de asezare si sa reduca la minim deseurile.

Aceste cerinte pot fi satisfacute, asezand reperele intr-un sistem liniar translat, cunoscut si sub denumirea de 'sistemul paralelogramului' ce are la baza respectarea stricta a paralelismului randurilor si deplasarea prin translatie a reperelor in cadrul fiecarui rand.

Estimarea consumului de material necesar la croire, se efectueaza printr-o metoda de calcul ce are la baza determinarea automata a factorului teoretic de asezare a reperelor. Acest factor se refera la incadrarea teoretica a reperelor pe suprafata materialului si se determina prin procedee clasice, bazate pe tatonarea mai multor variante de asezare, in cadrul unui sistem de asezare a contururilor reperelor cu ajutorul sabloanelor (tiparelor de croire), retinand in final varianta ce corespunde valorii maxime (optime) a acestui factor.

Pe suprafata de asezare, se separa un element si printr-un anumit punct al sau se duce linii paralele in doua directii. Aceste linii impart suprafata pe care s-a realizat varianta de asezare, in parti egale cu forma de paralelogram.

In fiecare dintre aceste paralelograme, trebuie sa fie incluse unul, doua, sau mai multe repere, uneori formate din bucati care alcatuiesc reperul intreg, astfel incit totalitatea reperelor produsului sa se regaseasca aici.

Raportul dat de aria suprafetei incluse in paralelogram si aria suprafetei acestuia, reprezinta factorul de asezare. Datorita faptului ca numai persoanele cu o inalta pregatire si o bogata experienta pot obtine factori de asezare optima, a caror evaluare sa depaseasca valoarea minima acceptata de 65 %, s-au elaborat programe speciale, dedicate proiectarii incaltamintei si implicit determinarii factorului de asezare optim in mod automat. Materialele textile care au dimensiuni precise, caracteristici uniforme pe intreaga suprafata si defecte relativ putine pot fi croite in mai multe straturi. Factorii care influenteaza in acest caz utilizarea economica sunt:

asezarea reperelor pe material;

raportul dintre dimensiunile reperelor si dimensiunile materialului,

prezenta puntilor.

Asigurarea unui deseu tehnologic de pornire, justificat prin necesitatea evitarii stirbirii marginii reperelor periferice din straturile interioare (datorita alimentarii acestora), are scopul gasirii unor solutii de minimizare a deseurilor, pentru aceasta este necesara cunoasterea valorilor procentuale ale fiecarei categorii de deseuri, respectiv a acelora care detin o pondere mai mare.

Automatizarea croirii necesita existenta unui program de asezare a reperelor in vederea optimizarii folosirii materialului. In acest sens metoda programarii liniare prezentata anterior s-a dovedit de un real folos. Ea are la baza un sistem de ecuatii si inecuatii cu mai multe necunoscute, in cadrul caruia, functia data variabila de iesire din aceste relatii, primeste o evaluare extrema (maxima sau minima). Ca functie scop se folosesc coeficientul de utilizare a suprafetei materialului.

Programul de automatizare astfel conceput, serveste la dirijarea sursei energetice neconventionale in vederea croirii materialelor in varianta optima.

CONCLUZII

Avand in vedere ca prin incaltaminte, corpul omenesc mentine contactul cu solul, principala functie a acesteia trebuie sa fie protectia piciorului contra actiunii factorilor din mediul exterior. Pentru a servi scopului caruia ii este destinata, incaltamintea trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte obligatorii: sa fie comoda, usoara, destul de flexibila, rezistenta, sa nu permita intrarea umiditatii din mediul exterior, deci sa fie pe cat posibil impermeabila la apa, dar in acelasi timp sa fie permeabila la vapori de apa si aer si sa-si pastreze timp indelungat forma obtinuta la confectionare

Proprietatile igienice ale incaltamintei

Proprietatile igienice au o mare importanta, deoarece pentru toate tipurile de tesaturi utilizate in industria incaltamintei (tesaturi pentru fete de incaltaminte, tesaturi pentru captuseli, suporti pentru inlocuitori de piele,) acestea influenteaza in mod radical proprietatile produsului finit.

Una dintre cele mai importante proprietatii igienice ale incaltamintei o reprezinta higroscopicitatea care caracterizeaza capacitatea tesaturii de a retine umiditatea din mediul inconjurator si de a elimina vaporii de apa degajati de corp. Viteza de absorbtie a umiditatii este data in functie de natura firelor constituente si de structura acestora.

Tesaturile mai dese si mai groase au o higroscopicitate redusa, tesaturile de in si bumbac au o viteza de absorbtie mai mare decat cele de lina (aceasta si din cauza structurii orientate a lanturilor macromoleculare). Higroscopicitatea tesaturilor este data de raportul dintre cantitatea de apa absorbita din mediul inconjurator si masa tesaturii uscate (dupa 96 de ore de pastrare la 20 C si la 100% umiditate), ea are valori cuprinse intre 14,3 - 21,8 % in cazul bumbacului, 29,5% in cazul tesaturilor de lana si 16,2 - 24,7% in cazul celor de in.

Umiditatea piciorului poate fi eliminata pe doua cai: fie prin absorbtia ei de catre ciorap si eliminarea in sus prin capilaritatea fibrelor, fenomen inlesnit si de faptul ca temperatura gambei este cu aproximativ 37°C mai ridicata decat temperatura piciorului, fie prin absorbtia de catre ciorap si de catre captuseala interioara a incaltamintei pe de o parte si de catre brant pe de alta parte.

Eliminarea prin piele a umiditatii ce se afla in stare de vapori in interiorul incaltamintei datorita proprietarii obligatorii a acesteia, sau a materialului textil, de a fi permeabile la vapori. Deoarece doar o parte din umiditate se elimina in stare de vapori, restul eliminandu-se in stare lichida, aceasta din urma dupa ce va fi absorbita de captuseala interioara si brant, nu mai poate fi eliminata prin materialul textil utilizat ca fata de incaltaminte dupa momentul ajungerii acestuia la limita de saturare.

Transpiratia alcalina reduce rezistenta mecanica a tesaturilor, in exploatarea incaltamintei, concomitent cu actiunea transpiratiei are loc si patrunderea prafului care reduce flexibilitatea in portiunile supuse repetat la indoire. In acest fel durata de exploatare a tesaturilor folosite pentru incaltaminte se reduce foarte mult. Preintampinarea acestui fapt se poate face prin adoptarea unor serii de masuri cum ar fi:

se evita folosirea tesaturilor albite chimic, la care in cadrul procesului de albire a avut loc un inceput de degradare oxidativa a fibrelor;

se recomanda impregnarea tesaturilor cu substante bacteriostatice care nu impiedica fiziologia normala a piciorului, se indica asigurarea unui regim rational de folosire a incaltamintei, care sa permita eliminarea in proportie maxima, a transpiratiei acumulata de aceasta in procesul de purtare.

Toate aceste masuri pot contribui intr-o mare masura la prelungirea duratei de folosire a tesaturii de captuseala, astfel incat sa ajunga sa aiba aceeasi durata de utilizare ca a fetelor de incaltaminte.

Materialele textile isi gasesc o larga utilizare la confectionarea articolelor de incaltaminte, fie ca repere de intarire (captuseli) sau chiar repere de fete. Prin structura lor si prin natura procesului de fabricatie, tesaturile prezinta proprietati specifice, caracteristici diferentiate net de caracteristicile pieilor flexibile pe care le inlocuiesc sau uneori le insotesc.

Se stie ca in urma presiunii exercitate de corp asupra piciorului, acesta isi modifica intr-o anumita masura dimensiunile longitudinale si transversale, atat in pozitie ortostatica cit si in mers. De aceea in special partea de sus a incaltamintei trebuie sa fie confectionata din materiale elastice si moi, care sa favorizeze aceasta schimbare de dimensiune.

Incaltamintea trebuie sa fie rezistenta la purtare, rezistenta influentata in mod direct de calitatea materialelor utilizate la confectionare si de modul de imbinare a pieselor componente. In acelasi timp incaltamintea trebuie sa fie flexibila, pentru a permite indoirea repetata in timpul dinamicii piciorului si implicit sa asigure o micsorare considerabila a efortului depus in timpul mersului.

Rezistenta la rupere a tesaturilor este o caracteristica importanta ce releva comportarea acestora atunci cand sunt supuse la diferite eforturi in timpul procesului de purtare.

Firele de urzeala fiind obtinute intotdeauna din materii prime de cea mai buna calitate si avand un grad de torsiune mai mare decat firele de batatura, rezistenta la rupere in directia urzelii, va fi intotdeauna mai mare decat rezistenta la rupere din directia bataturii.

Croirea reperelor de dimensiuni mici se poate face economic si sub un unghi diferit de 90° , dar tinandu-se cont ca directia de minima alungire a materialului sa coincida cu latimea produsului de incaltaminte.

BIBLIOGRAFIE