Ajustarea balantei de plati

Ajustarea balantei de plati

In ansamblu, balanta de plati este intotdeauna si in mod necesar echilibrata, activul fiind egal cu pasivul (respectandu-se principiul dublei inregistrari). In mod uzual se folosesc uneori termeni de balanta de plati excedentara (activa) sau de balanta de plati deficitara (pasiva), in realitate fiind vorba de un dezechilibru la nivelul unor parti din balanta de plati (balanta comerciala, contul curent, contul de capital si financiar).

Deficitele la nivelul balantei de plati externe reflecta o lipsa de competitivitate pe plan extern sau o iesire masiva de capitaluri straine sau autohtone ca urmare a deteriorarii climatului general de afaceri. Un rol fundamental revine in acest sens soldului balantei comerciale si al contului curent. Dezechilibrele din balanta de plati externe se pot rasfrange asupra economiei interne, generand perturbatii pe piata valutara (soldul balantei comerciale poate provoca aprecierea sau deprecierea monedei nationale), pe piata monetara, pe piata creditului, pe piata de capital etc. In plus o balanta cronic deficitara reduce bonitatea pe plan international, diminuand increderea creditorilor internationali in capacitatea tarii in cauza de a-si onora obligatiile de plata ce-i revin.

Factorii care stau la baza acestor dezechilibre in balanta de plati externe pot fi factori endogeni sau factori exogeni. In crearea soldului pasiv (deficitar) al balantei de plati externe  factorii endogeni au un rol fundamental.

Factorii endogeni de destabilizare a BPE:

• Reducerea semnificativa a exporturilor cauzata de calamitati naturale sau de evenimente fortuite (revolutii, razboaie civile);
• Cresterea importurilor pe fondul intensificarii cererii interne;
• Insuficienta acoperire a cererii interne (reducerea exporturilor);
• Diminuarea competitivitatii externe a produselor autohtone (calitate scazuta, preturi ridicate);
• Scaderea gradului de prelucrare al exporturilor;
• Deteriorarea climatului de afaceri intern;
• Insuficienta promovare / stimulare a exporturilor;
• Politica comerciala (tarifara / netarifara) ineficienta;
• Structura pe ramuri a economiei nationale.

Factorii exogeni de destabilizare a BPE:

• Dereglarea preturilor mondiale la produsele cu pondere mare in structura comertului exterior;
• Politica comerciala a altor state (atat cea tarifara cat si cea netarifara);
• Lipsa avantajelor competitive (comparative) reale;
• Dereglarea fluxurilor comerciale zonale ca urmare a unor conflicte / dispute comerciale internationale.

In privinta echilibrului balantei de plati externe exista in literatura de specialitate doua acceptiuni diferite: echilibrul balantei de plati este indus automat de echilibrul economic general sau echilibrul poate fi obtinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin utilizarea unor tehnici de echilibrare specifice. In primul caz nu este nevoie de interventia statului pentru echilibrarea balantei de plati, considerandu-se ca aceasta se va echilibra in conditiile echilibrului economic general.

Mecanismele de aducere a balantei la starea de echilibru se bazeaza pe cateva abordari teoretice, intre care cele mai cunoscute sunt:

1. Mecanismul elasticitatii-preturi care se axeaza, in principal, pe problema devalorizarii monedei. Potrivit acestei abordari devalorizarea monedei in scopul reducerii deficitului contului curent nu va conduce la reechilibrarea balantei de plati decat in conditiile in care cererea pentru exporturile unei tari si cererea nationala de importuri sunt suficient de elastice in raport cu preturile. Daca cerea externa pentru produsele tarii in cauza este rigida, deprecierea nu va determina nici o crestere a vanzarilor de bunuri in strainatate. Totodata, trebuie luata in considerare si problema comportamentului exportatorilor care vor repercuta asupra pretului in devize doar o parte din variatia cursului de schimb, exportatorii straini avand reactii similare. Astfel, cresterea exporturilor, ca urmare a deprecierii, se va realiza doar daca structurile productive si comerciale nationale sunt adecvate pietelor de export iar efectul stimulativ asupra exporturilor se poate manifesta numai daca economia nu se afla in situatia de ocupare deplina. Comportamentul agentilor economici care au relatii cu tara in care s-a produs deprecierea are, la randul sau, implicatii puternice asupra efectelor deprecierii. Daca acestia considera ca deprecierea reprezinta un instrument de concurenta neloiala, de dumping, pot proceda la masuri de retorsiune, anuland avantajele scontate.

2. Mecanismul absorbtiei potrivit caruia pentru ca deprecierea sa reuseasca sa imbunatateasca soldul balantei curente, aceasta trebuie sa determine reducerea cheltuielilor interne, respectiv absorbtia. Diminuarea cheltuielilor de consum si investitii, ca urmare a cresterii preturilor interne, de pe urma deprecierii, va avea urmatoarele consecinte:

reducerea incasarilor agentilor economici, datorita scaderii volumului fizic al vanzarilor, scadere determinata de cresterea preturilor, cresterea ratei dobanzii si scaderea volumului investitiilor;

redistribuirea veniturilor in defavoarea persoanelor cu venituri fixe (salariati).

Dupa depreciere, reducerea absorbtiei permite eliberarea de resurse care, in loc sa fie utilizate pe plan intern, pot fi dirijate spre exterior sub forma exporturilor. Daca elasticitatea preturilor va fi destul de ridicata atunci deprecierea poate genera efectele scontate asupra balantei de plati.

3. Abordarea monetarista porneste de la ideea potrivit careia orice dezechilibru al balantei de plati este de origine monetara. Excedentul sau deficitul sunt tratate global ca rezultat al sumei operatiunilor curente si ale contului de capital.

In prezent in mare parte aceste teorii nu-si mai gasesc aplicabilitatea in practica, fenomenele economice devenind din ce in ce mai complexe (de exemplu ajustarea BPE prin preturi nu se mai poate produce in conditiile in care masa monetara nu mai este corelata cu nivelul activelor de rezerva). In concluzie, in conditiile actuale in care mai mult de 60 % din regimurile valutare se bazeaza pe flotarea libera a cursului de schimb, echilibrarea automata a balantelor de plati este mai greu de realizat, statul avand un rol din ce in ce mai activ in corectarea deficitelor externe.

Exista o serie de specialisti care sustin ca interventia statului in economie in vederea atingerii unei stari generale de echilibru se concentreaza pe trei directii principale: utilizarea deplina a fortei de munca, stabilitatea preturilor interne si echilibrul balantei de plati obtinut prin tehnici si mecanisme specifice. Echilibrarea balantei de plati ramane o problema complexa si dificil de realizat, de cele mai multe ori interventia in vederea echilibrarii lezand interesele statelor partenere. Mai trebuie remarcat faptul ca dezechilibre cronice in balanta de plati a unei mari puteri economice (SUA de exemplu) au avut adesea repercusiuni asupra starii generale a economiei mondiale.

Statul are la dispozitie mai multe politici pe care le poate utiliza in vederea ajustarii deficitelor din balanta de plati externe:

Politici monetare: ratele de dobanda, operatiuni pe piata libera efectuate de Banca Centrala, rezervele bancare obligatorii, emisiunea sau retragerea de moneda de pe piata, limitarea creditului. Aceste politici pot avea o influenta directa asupra fluxurilor de capital in sensul atragerii lor printr-o crestere a ratelor de dobanda. Politicile monetare pot avea un efect benefic asupra balantei de plati externe si prin stabilitatea in materie de preturi pe piata locala. Inflatia si dobanda sunt factori suficient de puternici in a echilibra balanta de plati externe.

Politicile bugetare: politici care vizeaza cresterea veniturilor din impozite si taxe (se poate realiza printr-o fiscalitate sporita sau printr-o mai buna colectare a fondurilor datorate statului) si reducerea cheltuielilor bugetare. In general sunt vizate acele impozite si taxe care pot afecta puternic fluxurile financiare si reale inregistrate de balanta de plati externe. Aceste politici au rolul de a limita dimensiunea deficitului bugetar intern care de multe ori este finantat extern prin fonduri imprumutate (mai ales in cazul tarilor in curs de dezvoltare). In plus, aceste deficite sunt adesea finantate inflationist prin emisiune de moneda, fapt ce poate fi daunator exporturilor, agravand si mai mult deficitul contului curent.

Devalorizarea cursului de schimb: parte integranta a politicii monetare are ca efect direct incurajarea exporturilor si descurajarea importurilor (care devin mai scumpe in moneda nationala). Conditia de baza este ca deprecierea sa fie mai mare decat cresterea preturilor interne. Din pacate, deprecierea nu este cea mai inspirata modalitate de echilibrare a balantei in cazul unei tari dependente de comertul exterior. Mai mult, deprecierea inhiba importurile de tehnologie si reduce astfel procesele de retehnologizare ale companiilor care doresc sa exporte mai mult, sa fie mai eficiente si mai competitive pe pietele internationale. Orice companie, pentru a rezista pe pietele internationale trebuie sa utilizeze ultimele solutii tehnologice in domeniu si daca nu are posibilitatea sustinerii financiare a unei activitati serioase de cercetare - dezvoltare in domeniu va fi nevoita sa importe aceasta tehnologie, ori deprecierea blocheaza tocmai acest lucru.

Instituirea de bariere tarifare si netarifare in calea importului cu rol in limitarea cantitativa a importurilor. Barierele tarifare constituie in prezent una din piedicile majore in calea fluxurilor comerciale internationale, existand in prezent o mare varietate de astfel de bariere, unele dintre ele greu de identificat si contracarat.

Stimularea si promovarea exporturilor prin diferite metode (subventii de export, credite de export subventionate, facilitati fiscale, asigurarea si garantarea creditelor de export etc.) conduce la reechilibrarea balantei comerciale. Promovarea exporturilor include: sustinerea financiara sau logistica a participarii la targuri si expozitii internationale pentru companiile locale, incheierea de tratate comerciale, acorduri de navigatie sau comert, crearea de zone de liber schimb sau uniuni vamale, crearea de centre de informare in tara menite sa sprijine activitatea de export sau intensificarea reprezentarii comerciale in strainatate.

Finantarea deficitelor din BPE se refera la posibilitatea acoperiri unui deficit comercial printr-un credit extern acordat din diferite surse (FMI prin mecanismul de finantare largita sau emisiune de obligatiuni guvernamentale pe piata internationala). Avantajul acestei politici este unul pe termen scurt, pe termen lung creditele nu fac altceva decat sa amane rezolvarea cauzelor reale ce au dus la acest deficit comercial. In plus, nu trebuie neglijat faptul prin inregistrarea remunerarii acestor credite (dobanzi platite) in debitul contului de venituri (contul curent) deficitul este reportat pentru o perioada viitoare.

Atragerea de investitii straine directe si de portofoliu contribuie la reechilibrarea balantei de plati prin capitalul strain injectat in economie care poate reduce din presiunile asupra cursului de schimb generat de o balanta comerciala deficitara. Atragerea investitorilor straini se poate face prin acordarea de facilitati (concesionarea de terenuri, spatii comerciale, cladiri, utilitati) sau stimulente fiscale pe de o parte (reduceri la impozitul pe profit, reduceri sau scutiri la  impozitele indirecte) dar si prin promovarea imaginii in strainatate pe de alta parte. Evident ca oricate facilitati s-ar oferi investitorilor straini si oricat eforturi s-ar intreprinde pentru a face cunoscuta tara gazda, lipsa unui cadru adecvat de dezvoltare propice a afacerilor va tine la distanta investitorii straini.

In concluzie, statul poate interveni direct prin numeroase parghii si mecanisme pentru a reechilibra balanta de plati externe. Ratiunea  pentru a interveni in sensul echilibrarii BPE este data de absenta ajustarii automate si de efectele pe care le poate avea dezechilibrul BPE asupra echilibrului economic general. Balanta de plati ramane principalul mijloc de masurare a valorii si a competitivitatii externe a unei economii, fiind in acelasi timp un instrument deosebit de util pentru configurarea principalelor politici macroeconomice. In abordarea macroeconomica a nevoii de finantare a unei economii, balanta de plati externe reprezinta cel mai important instrument de analiza

In schema de finantare a deficitelor din balanta de plati externe domina creditele si investitiile straine. Specialistii considera investitiile mult mai benefice pentru o economie deoarece ele au un efect sinergic mai mare asupra resurselor interne. Creditele externe sunt mai greu de controlat din punct de vedere al finalitatii lor, cu atat mai mult cu cat ele sunt acordate guvernelor sau companiilor de stat dintr-o tara. Cu toate acestea nu putem vorbi de un avantaj absolut al finantarii deficitelor interne prin atragerea de investitii straine directe sau de portofoliu.

Nu sunt putine cazurile in care mari companii transnationale sau globale au destabilizat prin actiunile lor mediul de afaceri dintr-o tara. Uneori investitia straina are costuri asociate ascunse care fac mult mai atractiv un credit extern (repatrierea profiturilor poate crea un puternic dezechilibru pe piata valutare). In plus, creditele externe atrase de sectorul privat estompeaza din ineficienta utilizarii acestora iar cand ele sunt folosite pentru dezvoltarea companiei efectul sinergic devine evident si in acest caz (crearea de noi locuri de munca, eficientizarea activitatii, intensificarea concurentei). Cu toate acestea nu exista o reteta privind combinatia optima intre credite externe si investitii straine si nici in ceea ce priveste nivelul optim de indatorare al unei tari. Concluzia este totusi evidenta: acoperirea deficitelor nu prin emisiune de moneda sau prin credite interne pe termen scurt ci prin finantarea acestora atragand resurse de pe pietele financiare internationale (de preferabil pe termene cat mai lungi), deplasarea finantarii (din punct de vedere al beneficiarului) dinspre sectorul public catre sectorul privat, precum si corelarea atenta a scadentelor la aceste finantari, constituie o solutie la criza financiara cu care se confrunta majoritatea tarilor in dezvoltare.