Bunastarea economica si eficienta pietelor libere

Bunastarea economica si eficienta pietelor libere

Economistul Adam Smith in lucrarea "La Rischesse des Nations" (1776) remarca ca intreprinderea si indivizii activi pe piata se comporta ca si cum ar fi ghidati de o "mana invizibila" ce favorizeaza "imprastierea" rezultatelor favorabile asupra tuturor. Metafora "mana invizibila" presupune ideea ca pe piata, urmarirea interesului particular contribuie la bunastarea tuturor.

Dorinta de bunastare a marcat din totdeauna existenta individului fiind o situatie optimala la care aspira omul.

Economia bunastarii explica modalitatile si mecanismele de alocare a

resurselor pe baza criteriilor de eficienta sociala, rezultatul fiind o agregare de stari optimale pentru intreaga populatie .

Bunastarea este rezultat al unui grad cat mai inalt de satisfactie sau utilitate perceput de consumator. Daca scopul economiei este crearea de utilitati iar utilitatea se materializeaza in bunastare fiecare natiune se va preocupa de crearea si realizarea unui sistem de producere a bunastarii deci de o economie a bunastarii.

Surplusul consmatorului

1. Disponibilitatea de plata reprezinta suma maxima pe care un consumator ar fi dispus sa o plateasca pentru un bun.

2. Surplusul consumatorului: diferenta dintre suma maxima pe care consumatorul ar fi dispus sa o plateasca pentru o unitate dintr-un bun si suma pe care el o plateste efectiv.

3. Masurarea surplusului consumatorului

- pentru orice cantitate data, pretul determinat de curba cererii reflecta

disponibilitatea de plata a consumatorului marginal. Deoarece curba cererii

reflecta disponibilitatea de plata a consumatorilor, se poate utiliza curba cererii pentru masurarea surplusului consumatorului.

- pentru consumator, castigul in urma schimbului apare sub forma surplusului consumatorului - reprezentat de suprafata dintre curba cererii si pretul pietei.

4. Pe masura ce pretul scade, surplusul consumatorului creste deoarece:

- surplusul consumatorilor care cumparau deja bunul repectiv va creste deoarece acestia platesc mai putin comparativ cu situatia initiala.

- reducerea pretului determina intrarea pe piata si a altor consumatori care vor obtine un surplus al consumatorului pentru unitatile suplimentare achizitionate.

5. Surplusul consumatorului este masurat in termeni monetari.

Surplusul producatorului

1. Costul si suma minima pe care producatorul ar fi dispus sa o accepte pentru a continua sa produca un bun.

cost: valoarea lucrurilor la care un producator trebuie sa renunte

pentru a produce un bun sau un serviciu.

surplusul producatorului: diferenta dintre ceea ce un producator

primeste pentru o unitate dintr-un bun si minimul pe care el ar fi

dispus sa il accepte pentru acel bun.

2. Masurarea surplusului producatorului cu ajutorul curbei ofertei

pentru determinarea curbei ofertei unui un bun sau serviciu, se pot

utiliza informatiile cu privire la cost.

pentru orice cantitate data, pretul determinat de curba ofertei reprezinta costul vanzatorului marginal. Deoarece curba ofertei arata suma minima pe care producatorul ar fi dispus sa o accepte pentru a continua sa produca acel bun in loc sa-si utilizeze resursele in alt mod sau in alta parte, aceasta poate fi utilizata pentru a masura surplusul producatorului.

producatorul obtine un surplus egal cu diferenta dintre ceea ce primeste acum la pretul pietei si minimum pe care ar fi dispus sa il accepte. Acest surplus al poducatorului se poate reprezenta grafic prin aria dintre curba ofertei si pretul pietei.

3. Surplusul producatorului creste pe masura ce preturile cresc deoarece:

producatorii deja existenti pe piata vor obtine un surplus suplimentar

deoarece acestia obtin mai mult din vanzarea produsului respectiv comparativ cu situatia initiala.

pe masura cresterii pretului, pe piata vor intra noi producatori care vor obtine un surplus al producatorului pentru unitatile suplimentare

vandute.

surplusul producatorului este utilizat pentru a masura bunastarea

economica a producatorilor.

Bunastarea economica a fiecarui individ din societate se poate masura prin

surplusul total, care reprezinta suma dintre surplusul consumatorului si

surplusul producatorului.

SURPLUSUL TOTAL = ( VALOAREA BUNULUI PENTRU CONSUMATORI - SUMA PLATITA DE CONSUMATORI) + (SUMA OBTINUTA DE PRODUCATORI - COSTUL BUNULUI PENTRU PRODUCATORI)

Deoarece suma platita de consumatori = suma obtinuta de producatori:

SURPLUSUL TOTAL = VALOAREA BUNULUI PENTRU CONSUMATORI - COSTUL BUNULUI

PENTRU PRODUCATORI

Bunastarea totala sau surplusul total mai poate fi calculat si prin insumarea surplusului consumatorului cu surplusul producatorului

Pentru a se observa mai clar cum se masoara bunastarea vom lua un exemplu practic.

Sa presupunem ca la un moment dat pretul cartofilor pe piata este de 1,5 lei/kg. Un consumator ar fi dispus sa plateasca pentru un kg de cartofi pana la 2 lei/kg. Pentru producator/vanzator costul producerii unui kg. de cartofi este de 1,2 lei/kg.

In acest caz ambele parti au de castigat.

Castigul pe care consumatorul il realizeaza din cumpararea unui kg. de cartofi la pretul pietei va fi de 2 lei -1,5 lei = 0,5 lei/kg

Castigul pe care producatorul il va realiza din vanzarea unui kg de cartofi va fi de 1,5 lei - 1,2 lei = 0,3 lei/kg

Atunci cand pe o piata anume nu exista un exces de cerere si de oferta inseamna ca aceasta piata se afla in echilibru. In acel moment surplusul producatorului si surplusul consumatorului se afla in echilibru, dupa cum se poate observa si in Fig.1.

Fig. 1 Echilibrul unei piete

Surplusul consumatorului poate fi aproximat de aria de sub curba cererii si de deasupra pretului de echilibru, iar surplusul producatorului poate fi aproximat de aria de deasupra curbei ofertei si de sub pretul de echilibru. Surplusul total este aproximat de suma ariilor surplusului consumatorului si a producatorului.

In momentul in care alocarea resurselor duce la maximizarea bunastarii de pe acea piata se considera ca alocarea acelor resurse s-a facut in mod eficient.

Maximizarea bunastarii poate fi produsa daca:

• Costul marginal al ultimei unitati produse este egal cu utilitatea marginala a ultimei cantitati consumate
• Utilitatea totala  a unitatilor consumate este mai mare sau cel putin egala cu costul total al unitatilor produse.

Neindeplinirea acestor doua conditii genereaza ceea ce economistii numesc esecuri ale pietei, situatii in care pietele libere si nereglementate nu reusesc sa realizeze cea mai buna alocare a resurselor societatii.

Termenul de "esec" al pietei este utilizat pentru a desemna o situatie in care

piata, singura, nu poate aloca resursele eficient. Pe o asemenea piata, "mana invizibila" nu functioneaza din diverse motive.

Esecul pietei poate fi intalnit sub urmatoarele forme:

Bunurile colective

Conform teoriei bunurilor colective, la originea unui esec al pietei se afla doar non-exclusivitatea, deoarece, statul, in acest caz esueaza in producerea bunurilor colective. O firma ce produce un bun colectiv va inregistra pierderi pentru ca nu poate exclude consumatorii care nu platesc, acestia fiind incitati sa adopte comportamentul pasagerului clandestin.

Externalitatile

Externalitatea este definita ca fiind acel efect, pozitiv ai negativ, aparut ca urmare a interdependentei intre agenti economici distincti, efect ce nu este sanctionat direct prin mecanisme de piata si prin pret (sunt servicii neremunerate si pagube necompensate).

In 1920, Pigou publica opera sa "Economics of Welfare", incercand prin studiul sau sa puna in lumina notiunea "dezeconomiei externe". Aceasta reda costurile sau dezavantajele pe care activitatea unui agent economic o impune

altuia, in absenta totala a unei compensari financiare, a unui schimb comercial.

Astfel, poluarea atmosferei prin activitati industriale, transporturi sau productia de energie antreneaza o cascada de consecinte negative asupra sanatatii, materialelor, vegetatiei.

In scopul de a remedia aceste "slabiciuni ale pietei" (market failures), Pigou preconizeaza interventia statului sub forma taxelor asupra dezeconomiilor externe. In cel mai bun caz, taxele ar trebui sa fie egale cu o suma care sa reflecte valoarea monetara a costului extern, respectiv costul

privat si costul social. Datorita acestei proceduri, efectul extern evaluat in expresie baneasca si contabilizat, face parte integranta din calculul economic.

Acest demers se bazeaza pe corectarea slabiciunilor pietei cu ajutorul interventiei statului: piata trebuie sa prezideze asupra alocarii costurilor si a conditiei de a fi, in mod corect, "informata".

O alta definitie a conceptului de externalitate este cea a lui Meade (1973): o economie (sau dezeconomie) externa este un fenomen ce produce un beneficiu apreciabil (sau induce un prejudiciu semnificativ) unei sau mai multor persoane care nu sunt parti ce consimt la procesul de decizie in

urma caruia s-a produs direct sau indirect efectul.

Deoarece definitia nu precizeaza caracterul de interdependenta intre agenti, putem concluziona ca ea se refera la asa - numitele externalitati

pecuniare (Scitosky, 1954). Aceste externalitati afecteaza bunastarea altor agenti economici dar aceasta influenta se exercita prin pret.

De exemplu, o crestere a cererii de pantofi va duce la o crestere a pretului pielii, adica la o diminuare a bunastarii altor utilizatori ce folosesc aceasta materie prima, de exemplu cumparatorul altor produse din piele (posete, genti, etc.)

Asimetria informationala

Discrepantele dintre informatiile detinute de participantii la o tranzactie de piata. Cumparatorii si vanzatorii nu cunosc in mod egal informatia relevanta de pe piata. Imperfectiunea (adica inegalitatea) informatiei cumparatorilor si vanzatorilor face imposibila concurenta perfecta. Concurenta perfecta necesita o simetrie informationala. Asimetria informationala se intalneste frecvent pe pietele muncii, unde angajatorii si lucratorii nu dispun in mod egal de informatiile necesare stabilirii salariilor. Informatiile inegale despre productivitatea salariatilor existenti si despre a celor potentiali reprezinta motivul pentru care firmele pot prefera salariatii existenti, numiti interni, in defavoarea solicitantilor de locuri de munca, numiti externi.

Un exemplu din viata cotidiana este situatia dintre vanzator si cumparator, in care deseori vanzatorul detine mai multe informatii cu privire la calitatea produsului decat cumparatorul.

Alt exemplu : o persoana care isi ofera masina sa pentru vanzare stie mult mai mult cu privire la subterfugiile ei decat stie un potential comparator. Similar, cand o banca prezinta un acord de depozitare spre semnare unei persoane care isi deschide un cont la vedere, banca stie mult mai mult decat clientul cu privire la consecintele legale ale acordului.  

Cand vanzatorii stiu mai mult despre produs decat stiu cumparatorii, sau vice versa, se spune ca informatia este distribuita asimetric in piata. In unele circumstante, aceste asimetrii pot fi corectate prin mecanismul schimbului voluntar, de exemplu prin dorinta vanzatorului de a furniza un certificat de garantie cu privire la calitatea produsului. Dar asimetriile severe pot distorsiona pietele atat de mult incat prin schimb volutar nu poate fi atins un optim social. Cand se intampla aceasta, interventia guvernului in piata poate in mod ideal corecta asimetriile corectionale si induce mai mult un schimb aproape optim. De exemplu, cumparatorii unei case sunt adesea in dezavantaj vis-à-vis de proprietarii actuali in cunoasterea defectelor latente, cum ar fi prezenta termitelor sau fundatia crapata a casei. Ca si rezultat, piata pentru vanzarea caselor se poate sa nu functioneze eficient; cumparatorii se poate sa plateasca prea mult pentru case sau ei se pot retine in mod ineficinet de la cumparari datorita fricii unor defecte latente. Multe state au raspuns prin a cere vanzatorilor sa dezvaluie cunoaaterea oricaror defecte latente cumparatorilor in perspectiva ai caselor. Daca vanzatorii nu fac aceasta dezvaluire, atunci ei pot fi responsabili pentru corectarea acelor defecte.

Monopolul natural

O alta sursa a esecului pietei este monopolul in diferitele sale forme: monopol pe piata de desfacere, intelegeri secrete intre alte firme competitive intelepte sau furnizori de inputuri, si monopson (numai un cumparator) pe piata de input. Daca industria ar fi competitiva, beneficiul marginal si costul marginal ar fi egale.

Politicile publice pentru corectarea defectelor monopolului sunt sa inlocuiasca unde este posibil monopolul cu competitia, sau sa se reglementeze pretul aplicat de catre monopolist. Prima politica este rationala pentru legile antitrust. Dar uneori nu este posibil, sau chiar de dorit sa se inlocuiasca un monopol. Monopoluri naturale, cum sunt utilitatile publice, sunt un exemplu; acestor monopoluri li se permite sa continue sa existe, dar guvernul reglementeaza preturile lor.