Tipuri de riscuri financiare

Tipuri de riscuri financiare

     Riscul determinat de structura costurilor Riscul de explotare are in vedere structura costurilor intreprinderii.De fapt repartitia intre costurile fixe si costurile variabile face rezultatele intreprinderii mai mult sau mai putin sensibile la variatia nivelului productiei si vanzarilor.O intreprindere care are cheltueli

fixe sau de structura foarte ridicate va avea rezultatele mai instabile si deci este mai riscanta .In cazul cand productia e scazuta, intreprinderea nu va putea sa repartizeze cheltuelile sale fixe asupra unui numar suficient de produse si va obtine astfel pierderi.

Invers, daca piata si activitatea permit o productie ridicata, cheltuelile fixe sunt repartizate asupra unei productii suficiente, putandu-se obtine beneficii. La modul general, cresterea partii cheltuelilor fixe in cheltueli le intreprinderii se exprima prin cresterea diferentei intre rezultatele obtinute in ipotezele cele mai favorabile si cele obtinute in ipotezele cele mai pesimiste . Aceasta relatie intre dispersia rezultatelor (care da marimea riscului) si structura costurilor pune in discutie activitatea curenta a intreprinderii, adica activitatea de productie, de aprovizionare si de vanzare care constitue exploatarea curenta.Structura costurilor exercita astfel, un risc specific care poate fi caracterizat ca risc de exploatare

     Riscul indatorarii ca efect al structurii financiare.Riscul indatorarii e legat de structura finantarii intreprinderii cand intreprindere caracterizeaza noi datorii, ea se obliga sa obtina beneficii suplimentare pentru a asigura remunerarea si rambursarea imprumuturilor contractate. In consecinta daca activitatea sa are ca rezultat venituri din exploatare mediocre, intreprinderea va fi afectata de remuneraea datoriilor si va obtine un rezultat global defavorabil.

Din contra daca veniturile din exploatare sunt abundente, cheltuelile pentru datorii vor fi acoperite fara dificultate si indatorarea va permite ameliorarea rentabilitatii intreprinderii. Dar cresterea indatorarii amplifica dispersia rezultatelor si determina un risc financiar propriu. Se maresc sperantele de rentabilitatea asteptata daca evolutia viitoare confirma ipotezele favorabile, dar rezultatele asteptate se reduc in cazul cand ipotezele defavorabile se confirma.

Riscul de faliment. Situatia de criza sau falimentul constitue sanctiunea posibila pentru insolvabilitatea intreprinderii. Insolvabilitatea determina mai intai, pur si simplu, amenintarea cu disparitia intreprinderii.Riscul de faliment constitue astfel un risc vital, care pune in pericol insasi supravetuirea intreprinderii. El justifica atentia ce se acorda controlarii acestui risc si explica pentru ce mentinerea solvabilitatii sau a echilibrului financiar constitue un imperativ major al gestiunii financire. Bineinteles crizele de solvabilitate nu conduc todeauna la faliment si cand criza poate fi in final depasita, intreprinderea va scapa de amenintarea disparitiei si isi asigura supravetuirea.

Dar chiar si in acest caz, criza antreneaza costuri specifice care trebue sa fie luate in calcul cand se urmareste a se aprecia riscul de faliment.

     Riscul cursului de schimb valutar si riscul ratei dobanzii. Intreprinderea suporta riscuri financiare specifice legate de evolutia cursului de schimb al monedei nationale in raport cu monedele straine si legate de evolutia posibila a ratei dobanzii.

Pe de o parte, fiecare data cand intreprinderea efectueaza operatiuni exprimate in devize sau moneda straina ea se expune riscului de pierdere legat de evolutia defavorabila a ratelor de schimb.Astfel o intreprindere exportatoare, care realizeaza o vanzare in strainatate si factureaza in devize risca o pierdere de schimb daca moneda straina utilizata se depreciaza in raport cu moneda nationala. Invers, un imprumutator care sa angajat sa-si plateasca furnizori straini in devize se expune unei pierderi daca rata de schimb a acestor devize in raport cu moneda nationala creste inainte ca plata sa fie efectuata. Instabilitatea ratelor de schimb constitue deci o cauza a variabilitatii rezultatelor de schimb valutar, pe care gestiunea financiara trebue sa-l controleze si sa-l stapineasca.

Pe de alta parte multe intreprinderi sunt expuse efectelor defavorabile date de variatia ratelor dobanzii pe pitele de capital. O intreprindere care face apel la imprumuturi bancare pe termen scurt va fi de exemplu, obligata sa suporte cheltueli financiare majore in cazul cresterii dobanzii. Dimpotriva un imprumutator care a acordat un credit cu dobanda fixa care obtine deci un randament plafonat, sufera o "pierdere de castig" daca dobanzile cresc pe piata, in timp ce remunerarea pe care el o primeste nu este insotita de aceeas crestere. Evolutia ratelor dobanzii constitue deci si ea o sursa de instabilitate a rezultatelor. In acest sens se poate vorbi de un risc al ratei dobanzilor, a carui urmarire si stapanire creaza o responsabilitate deosebita pentru gestiunea financiara.