ECONOMIE RURALA

PROBLEMATICA MUNCII CA FACTOR DE PRODUCTIE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA

SISTEME DE EXPLOATARE (SISTEME DE PRODUCTIE AGRICOLA)

PROBLEMATICA MUNCII CA FACTOR DE PRODUCTIE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA

Problematica muncii ca factor de productie in dezvoltarea agriculturii

In magistrala sa ,, Histoire de l'analyse economique'' Schumpeter vede in trilogia factorilor (Pamant, Munca, Capital), a agentilor (proprietari funciari, salariati, capitalisti) si a veniturilor (renta, salariu, profit) astructurarea analizei economice (a economiei politice). Modelele globale de crestere respecta in cea mai mare parte aceasta organizare a gandirii:

modelul fiziocrat - factorul de productie primordial este pamantul;

modelul clasic - munca ;

modelele marxist si keynisian - capitalul;

modelele neoclasice si marxiste - combinarea capitalului si a muncii, considerate in mod respectiv ca tehnica de productie si ca raport socio-fundamental al capitalismului.

Problematica acestor modele este strans legata de doua mari intrebari, una legata de originea factorilor cresterii economice si o alta in ceea ce priveste sursele cresterii.

In modelele globale ipoteza cea mai frecventa este ca originea factorilor de productie este exogene modelului. Dotarea initiala cu factori de productie conditioneaza cresterea economica. Cealalta ipoteza este ca la originea factorilor este insasi productia. Pentru a fi mobilizati intr-un proces productiv factorii de productie (forta de munca, bunurile de echipare, bunurile intermediare) trebuie mai intai produsi, disponibilitatea factorilor de productie fiind endogene modelului.

Problema surselor cresterii economice consta in a sti care este volumul unui factor sau de unde eficacitatea sa contribuie in plus la cresterea productiei. Teoria economica a avansat trei teze succesive :

legea randamentelor descrescande, dupa care eficacitatea unui factor este o functie descrescatoare dupa volumul ei ;

legea progresului tehnic, dupa care schimbarea tehnica este principalul resort al cresterii economice ;

legea progreselor in organizare, dupa care ameliorarea eficacitatii factorilor ramane mecenismul central al cresterii, dar provine mai putin din schimbarea tehnica ci dintr-un ansamblu de fenomene complexe care se leaga de raporturile sociale si de organizarea sociala.

Cele trei teze nu se exclud, ci dimpotriva, au tentinta de a se suprapune pentru a oferii mai multe explicatii complexe cresterii economice, unde volumul si eficacitatea factorilor se combina in proportii variabile pentru a da nastere dezvoltarii.

Probleme generale ale muncii in agricultura

Munca in agricultura reprezinta elementul determinant pentru punerea in valoare a resurselor din aceasta ramura, reprezentate de xapitalul funciar si de capitalul de exploatare, influentand decisiv rezultatele de productie.

Procesul de diminuare treptata a fortei de munca din agricultura, determinat de accentuarea dezvoltarii (cresterii) economice, pe langa aspectele benefice legate de cresterea productivitatii a determinat in mediul rural o criza profunda. Criza vietii rurale este generata, in primul rand, de exodul rural, care a dus la depopularea satelor romanesti, dar si la detaranizarea taranului roman, fenomene ce bulverseaza viata din mediul rural.

O alta problema cu caracter general o constituie metodele si procedeele de evalare a muncii in agricultura. Aceasta problema poate fi abordata sub trei aspecte :

mana de lucru disponibila ;

munca efectiv folosita (utilizata) ;

munca necesara.

Caracteristicile si particularitatile muncii in agricultura

Cercetarile de natura sociologica au evidentiat faptul ca munca in agricultura - ca factor de productie - prezinta unele caracteristici si particularitati proprii. Se poate afirma ca in agricultura munca nu este omogena si uniforma ca in industrie. Complexitatea proceselor de munca din agricultura fiind determinata de structura complexa a activitatilor din agricultura, de legitatiile biologice de dezvoltare a plantelor si animalelor, de varietatea sistemelor de cultura si a structurilor tehnologice si de conditiile naturale, determina o serie intreaga de trasaturi tehnice, economice si sociale.

A). Trasaturi tehnice

a). Munca in agricultura este dificila. De cele mai multe ori ea se desfasoare in conditii grele de lucru, cu temperaturi pozitive sau negative la limita suportabilitatii umane. Cu foarte mici exceptii, se desfasoare in exterior, in spatii deschise, sub influenta directa a factorilor climatici. De asemenea, munca in agricultura este periculoasa, gradul de periculozitate fiind sporit datorita diversitatii extreme a cauzelor generatoare de pericole.

b). Munca in agricultura este diversificata, nu cunoaste acea specializare a modelului industrial. In regiunile in care se practica policultura, diversitatea operatiilor creste proportional cu numarul culturilor si al tehnologilor agricole practicate. Acest fapt determina in mod obiectiv ca lucratorul agricol sa posede cunostinte din domenii diferite. Chiar si acolo unde se practice monocultura, in viticultura de exemplu, numarul si complexitatea operatiilor solicitate este extrem de ridicat.

c). Munca in agricultura este variabila in timp, fiind dependenta de anumite perioade calendaristice. In sectorul vegetal, unde in fiecare decada si luna se executa lucrari agricole specifice apare fenomenul de sezonalitate. In productia vegetala exista numerosi timpi morti care determina dificultati in salarizarea personalului angajat temporar.

d). Munca in agricultura este subordonata inmod obiectiv necesitatilor (trebuintelor) fiintelor vii. Indiferent de sistemul de crestere adoptat pentru animale, ingrijirea acestora este zilnica (hranit, adapat, etc.).

In cultura plantelor executarea anumitor tratamente se face (sau ar trebui sa se faca) numai la momentele oportune. Aceste tratamente nu sunt diferentiabile in timp, neexecutarea lor poate sa compromita in totalitate recolta respectiva.

B). Caracteristici economice si sociale ale muncii in agricultura

a). Munca in agricultura, in mod traditional este cel mai adesea o munca de tip familial. In mod aparent aceasta munca nu costa nimic, in gospodariile agricole individuale sau in cele familiale nici nu se cuantifica aceasta munca, de unde incitatia de a nu face economie. In exploatatiile de tip familial, de dimensiuni mai reduse, munca are o importanta si o semnificatie mult mai mare decat in celelalte activitati umane. Lucrand pentru el, pe propia sa parcela de teren, agricultorul nu simte greutatea si dificultatea muncii executate, de unde randamentul in munca este superior atat calitativ cat si cantitativ, comparativ cu al altor categorii de lucratori agricoli mai putin motivate in efectuarea unor lucrari agricole.

b). Munca in agricultura este putin specializata, neexistand nici pe departe specializarea extrem de ingusta din industrie. Pentru exploatatiile agricole in care se practica policultura, diversitatea operatiunilor creste proportional cu numarul culturilor si al tehnologiilor agricole. Chiar si in exploatatiile agricole specializate (pomicultura, viticultura) numarul oreratiunilor cerute de lucrarile agricole este suficient de mare. Unul si acelasi lucrator este obligat in timpul anului, sa execute o serie intreaga de lucrari ca : dezgropat, taieri in uscat sau verde, palisat, copcit, copilit, diverse tratamente, recoltat, etc. ceea ce face ca diviziunea muncii sa fie aproape imposibila.

c). Munca in agricultura este dificil de controlat si ceace este mai important calitatea muncii in agricultura este mai greu de apreciat. In mod normal, efectele muncii se stabilesc si devin vizibile la sfarsitul ciclului de productie, in momentul recoltarii. Datorita faptului ca la rezultatul final - cantitatea de recolta obtinuta - isi aduc aportul totalitatea lucrarilor executate potentate atat pozitiv cat si negativ, atat de factori naturali cat si de modul in care reactioneaza plantele si animalele la acelasi efort depus de om, devine aproape imposibila cuantificarea calitativa a fiecarei lucrari agricole.

d). Munca in agricultura este putin sigura pentru salariati. Necesarul de forta de munca este sezonier si lucratorii prefera, cum este si firesc, o slujba (serviciu) mai regulat, ca in industrie. Salariatul agricol sezonier se afla intr-o permanenta nesiguranta datorita deselor intreruperi ale lucrului cauzate, in general, de timpul nefavorabil. Apar deseori conflicte sociale generate de aceasta stare de lucru, a ,,timpilor morti''. Rezolvarea este una singura : garantarea unui salariu minim pentru timpul nefavorabil.

In agricultura numarul salariatilor cu contract de munca pe durata nedeterminata este extrem de scazut. Munca salariata de acest fel este mai putin adaptata conditiilor din agricultura unde munca cunoaste ritmuri si intensitati extrem de diferite, unde nesiguranta locului de munca este aproape permanenta, unde, asa dupa cum s-a aratat mai sus, aprecierea calitatii lucrarilor executate este destul de greoaie si unde procesele de productie sunt dificil de controlat.

APAI A. (LADARESCU) ANA LAURA

ECONOMIE RURALA

2. SISTEME DE EXPLOATARE (SISTEME DE PRODUCTIE AGRICOLA)

A). CONSIDERATII GENERALE

Aplicarea teoriei sistemelor in agricultura este un obiect contemporan impus pe de o parte de agresivitatea tehnologiilor agricole asupra naturii, iar pe de alta parte de efectele negative ale schimbarilor climatice si ale revolutiei tehnice asupra calitatii recoltelor agricole, abordarea sistematica a agriculturii fiind determinata si de structura si functionalitatea sistemica a multora dintre componentele naturale ale agriculturii.

Daca formele de exploatare reprezinta latura sociala a politicii de folosire rationala a resurselor de productie din agricultura (cadrul social), sistemele de productie reprezinta latura economica a aceleasi politici, urmarind modul de imbinare proportionala a utilizarii resurselor de productie.

In general, in analiza dezvoltarii agriculturii, se cunosc doua mari sisteme de exploatare :

sistemele extensive - sistemele extensive de exploatare agricola sunt acele sisteme in care se folosesc cantitati mici de input-uri economice la unitate de suprafata astfel incat volumul de productie depinde in principal numai de forta productiva a sistemului (a naturii) ;

sistemele intensive - se urmareste realizarea unui volum cat mai mare de produse agricole prin folosirea unor mari cantitati de input-uri pe unitate de productie. Sistemul poate sa aiba la baza munca - utilizarea mainii de lucru in cantitate abundenta, ceea ce nu inseamna ca acest sistem nu necesita deasemanea si capital sau capitalul propiu-zis.

Exista si un al treilea sistem, sistemul integrat.

B). SISTEME DE PRODUCTIE

Regula dupa care a fost edificate cultura agricola europeana a fost diversitatea :

diversitatea sistemelor de cultura ;

a structurilor de exploatatie ;

a modalitatiilor de gestionare.

Toate acestea reunite, formeaza mozaicul spatial al sistemelor de productie agricola europene.

Mostenirea istorica, economica si sociala difera in functie de tara, conditiile naturale sunt deasemenea diferite, sistemele de cultura, sistemele de exploatare propiu-zise sunt diferite, comun ramane dorinta de a produce intodeauna mai mult, de unde orientarea productivista care caracterizeaza sistemele de productie europene.

a). Sisteme de productie agricola din Europa de Nord

In Europa de Nord (Franta, Germania, Olanda, Anglia, Danemarca) cresterea productivitatii a fost obtinuta fie prin intensificarea folosirii mijloacelor de productie, fie printr-o buna valorificare a productiei, fie printr-o gestionare mai eficace a intrantilor. Se disting astfel doua mari categorii de sisteme de productie :

sisteme productiviste ;

sisteme cu o productivitate mai scazuta.

Sistemele productiviste. Sistemele europene sunt caracterizate printr-o productivitate ridicata a pamantului, a capitalului si a muncii. Productivitatea consumuriilor intermediare este relativ scazut. Acest lucru se explica prin faptul ca se cauta intodeauna randamente din ce in ce mai mari. Sistemele productiviste din agricultura sunt imaginea Europei industrializate, deoarece se exprima prin aceleasi finalitati economice si sociale.

In acest spatiu se gasesc o multitudine de sisteme de productie :

sisteme cerealiere ;

sisteme de crestere a animalelor ;

sisteme mixte;

sisteme horticole;

sisteme viticole.

b). Sisteme de productie din Europa de Sud (Europa Mediteraniana)

Zona Europei mediteraniene, considerata ca o periferie a Europei, este putin intustrializata. Agricultura este in continuare marcata de numeroase arhaisme in ceea ce priveste metodele de cultura cat si regimurile funciare, demonstrand opozitia caracteristica tarilor mediteraniene dintre regiunile din interior si cele de pe litoral.

Se practica de asemenea agricultura irigata si cea neirigata, dar in majoritatea cazurilor ambele sunt de o slaba productivitate.

Schematizand se pot distinge si aici doua mari grupe de sisteme de productie :

sisteme de productie extensive ;

sisteme de agricultura productiviste.

Sistemele de productie extensive au un nivel de productivitate scazut in privinta tuturor factorilor. Aceste sisteme se bazeaza fie pe cultura cerealelor, fie pe cresterea ovinelor. Regiunile litorale sunt mai favorizate. Sistemele lor de productie raman cu o productivitate scazuta, cu toate ca in ceea ce priveste capitalul, munca, dar mai ales valoarea adaugata la hectar sunt in general ridicate.

In cadrul acestor sisteme de productie se disting :

sistemele de agricultura ;

sistemele de policultura de tip mediteranean - cultura promiscua ;

sistemele horticole

Sistemele productiviste. Au o localizare punctuala, ceea ce demonstreaza caracterul lor recent. Se materializeaza in spatii mai putin intinse, deoarece in cea mai mare parte a cazurilor sunt rezultatul lucrarilor de amelioratii care necesita investitii costisitoare. Remarcam in cadrul acestora :

sisteme cerealiare si sisteme de crestere a animalelor;

sisteme proprii tarilor mediteraneene care au la baza o cultura arboricola: maslinul, citricele, vita de vie.