Istoria economiei romanesti moderne

ISTORIA ECONOMIEI ROMANESTI MODERNE

Tendinte de modernizare a economiei romanesti in epoca regulamentara

La inceputul secolului al XIX-lea, economia romaneasca continua sa fie, de mai multe secole, orientata catre Constantinopol, iar monopolul otoman se manifesta prin dreptul de preemtiune al comerciantilor otomani asupra produselor romanesti. Preturile produselor romanesti solicitate in Imperiul Otoman cereale, in principal grau si ovaz, vite mari, oi, pastrama, unt, miere, ceara, sare si cherestea nu se negociau, ci erau impuse de catre negustorii de pe malurile Bosforului. Comertul cu alte tari (Rusia, Prusia, Polonia), precum si cu unele orase italiene avea un caracter sporadic si partizi de marfuri considerabil diminuate, iar cu Transilvania, atat Tara Romaneasca, cat si Moldova practicau, alaturi de schimburile oficiale, un intens comert de contrabanda, cu acceptul tacit al domniei.

Monopolul otoman asupra comertului exterior al Tarii Romanesti si Moldovei a constituit o cauza esentiala

a slabei acumulari de capital, precum si a unor schimbari insemnate in productia agricola, cum au fost: scaderea interesului marilor mosii boieresti de a extinde suprafetele cultivate si a spori randamentul culturilor, datorita profitabilitatii scazute; extinderea culturilor de porumb in detrimentul celor de grau, intrucat porumbul nu era solicitat de Poarta Otomana; extinderea, din acelasi motiv, intr-o masura mai mare, a cresterii porcilor in defavoarea cresterii bovinelor, ovinelor toate acestea evidentiind statutul de economie periferica al economiei Principatelor.

in comparatie cu centrul si apusul continentului, unde trecerea la capitalism si inchegarea statelor nationale s-au putut realiza mult mai devreme si mai rapid, in spatiul romanesc acest proces a intarziat si s-a desfasurat intr-un ritm lent, cunoscand o serie de particularitati fata de modelul european clasic.

inceputul epocii moderne este marcat in Principate de Revolutia lui Tudor Vladimirescu, care, desi nu a fost victorioasa, a avut consecinte importante prin afirmarea vointei unor categorii sociale mijlocii de a modifica structurile interne.

Tratatul de pace de la Adrianopol, incheiat in dupa razboiul ruso-turc declansat in anul precedent, prevedea ca in Principate, ocupate de armata tarista, administratia condusa de generalul Kiseleff sa realizeze, potrivit dorintei formulate de boierimea tarii, regulamente administrative care in viitor sa serveasca drept baze pentru oranduirea interna a celor doua provincii, in baza acestei

hotarari, in vor fi elaborate de catre comisii de mari boieri Regulamentele Organice.

Tratatul mai prevedea, in domeniul comercial, suprimarea monopolului turcesc si reintegrarea raialelor-porturi de la Dunare (Turnu, Giurgiu si Braila) in granitele Tarii Romanesti, aceasta emancipandu-se de sub tutela otomana. Se prevedea totodata scutirea pe o perioada de doi ani a Principatelor de la plata impozitelor. Prin aceste masuri, Tratatul din reprezinta in economia romaneasca o linie de demarcatie intre epoca feudala si epoca moderna.

Regulamentele Organice, intrate in vigoare in iulie in Tara Romaneasca si ianuarie in Moldova, reprezinta primele acte constitutionale moderne din Principate. Elaborate de comisii restranse de mari boieri, coordonate de autoritatile ruse de ocupatie, Regulamentele, aprobate de Rusia si Turcia exprimau dominatia marii boierimi conservatoare in societatea romaneasca. Acestea au statuat separarea puterilor in stat, puterea executiva fiind incredintata domnului, asistat de un guvern cu sase departamente (interne, externe, justitie, finante, culte si armata), iar puterea legislativa apartinea formal Adunarii Obstesti, in sarcina careia se afla votarea bugetului.

in domeniul financiar, prin crearea Departamentului finantelor, instituirea bugetului si separarea veniturilor domnului de cele ale tarii se puneau bazele unui sistem modern. Prin Regulamentele Organice, o serie de impozite indirecte, precum si rechizitiile traditionale au fost

inlocuite cu un impozit unic, numit capitatie in valoare de lei, platit de fiecare cap de familie. Se adaugau capitatia unei categorii speciale, mazilii, in suma de lei, precum si patenta platita de negustori si meseriasi. Veniturile statului se completau prin cote varsate bugetului de administratia vamilor si cea a ocnelor de sare, ca si de manastiri. Principala deficienta a sistemului fiscal o constituia mentinerea privilegiilor pentru boierime si cler, ceea ce facea ca sursele de venit cele mai importante sa nu fie impozitate. Pe de ala parte, erau incurajate si activitatile din domeniile industrial si comercial si erau reglementate relatiile agrare.

Articolele care reglementau noul regim agrar au fost cele mai contestate, pentru ca favorizau boierimea. Ele imparteau marea proprietate in doua: rezerva boiereasca si taranilor clacasi in calitate de chiriasi. Taranului ii erau ingradite posibilitatea de a creste vite, precum si libertatea de stramutare, in pofida caracterului lor conservator, Regulamentele au favorizat procesul de modernizare economica pe baze capitaliste in Principatele Romane.

Comertul interior. Desfiintarea vamilor interne incurajeaza circulatia libera a marfurilor micilor producatori, meseriasi, precum si aparitia unei clase a acestora, in epoca regulamentara, sporirea pravaliilor, a targurilor, balciurilor, iarmaroacelor stimuleaza intreaga viata economica si sociala. Cresterile cantitative ale comertului interior sunt insotite de marirea numarului negustorilor si meseriasilor, al "micilor intreprinzatori' cu

angajati, al populatiei din orase si targuri, in aceasta perioada, apar in Tara Romaneasca orase ca Alexandria Turnu-Severin Turnu Magurele

Comertul interior se desfasura la orase prin pravalii, zile de targ, iarmaroace si comercianti ambulanti, iar la sate prin targuri, iarmaroace ori, datorita monopolurilor boieresti (mai ales asupra bauturilor, a abatoarelor etc. pe mosie), de catre boieri sau arendasi, comercianti ambulanti. Regulamentele Organice recunosteau monopolul mosierului asupra vanzarii pe mosia sa a bauturilor, ca si monopolul asupra casapiilor, mungeriilor si dughenelor.

incepand cu anul in Bucuresti, la Scoala Domneasca de la Sfantul Sava se deschide un curs de drept comercial "de uscat', iar ulterior, domnitorul Barbu Stirbei transforma catedra de drept de la scoala mentionata in "Scoala de legi', incep sa fie initiate primele centre cu activitate comerciala, cursuri de "stiintele comertului'.

Diversificarea activitatilor comerciale determina autoritatile sa faca eforturi pentru imbunatatirea drumurilor, inainte de drumuri pietruite sunt consemnate in Tara Romaneasca, pe traseele Bucuresti-Focsani, Bucuresti-Braila, Bucuresti-Brasov, iar in Moldova pe traseele Galati-Barlad-Iasi si Focsani-Bacau-Falticeni, cu ramificatie catre Iasi. in ansamblu insa, reteaua drumurilor, a cailor de comunicatie a ramas, pana la mijlocul secolului al XDT-lea, extrem de deficitara, influentand in sens negativ activitatea de comert, datorita

vitezei de deplasare reduse a mijloacelor de transport si costurilor extrem de ridicate.

Comertul exterior se dezvolta puternic in primii ani dupa beneficiind de eliminarea monopolului otoman, de scutirea de impozite catre Poarta. Relansarea comertului romanesc are loc intr-un context international favorabil, caracterizat prin interesul marilor puteri pentru zona Marii Negre si a gurilor Dunarii. "Capitalismul apusean-in primul rand cel englez si-a croit drum dupa in Tara Romaneasca si Moldova si le-a scos lent, cu multe dificultati si nu pe de-a-ntregrul, din inapoierea la care le condamnase dominatia otomana', sublinia Stefan Zeletin.

O intinsa dezvoltare cunoaste, dupa comertul cu Transilvania, care exporta in Tara Romaneasca si Moldova, cu predilectie, produse din fier si textile si importa de aici cereale si vite.

Volumul comertului Tarii Romanesti si Moldovei este de milioane de lei in de in si de in marcand o crestere de peste ori in mai putin de trei decenii. Volumul total al marfurilor importate de Principate din Anglia, Franta si Germania il depaseste in pe cel al marfurilor importate din Austria si Turcia.

in anul valoric, comertul exterior al Tarii Romanesti se ridica la milioane lei pentru ca in sa ajunga la milioane lei. in anii si marile porturi de la Dunarea maritima, Braila si Galati, obtin statutul de porto-franco, iar Tarile Romane capata dreptul de a avea pavilion propriu, masuri care contribuie la

integrarea comertului romanesc in circuitul international. Intensificarea activitatii comerciale in porturile dunarene, in intervalul consolideaza pozitiile economice ale negustorilor romani si dezvolta creditul comercial.

Fiscalitatea ridicata nemultumea insa pe negustorii pamanteni, care au cerut, in programele revolutiei din reducerea impozitelor, infiintarea unei banci de scont, pentru ca aceasta este "sufletul comertului', si intensificarea activitatii comerciale prin portul Galati. O cauza a dificultatilor de ordin financiar o reprezenta lipsa unei monede proprii, ceea ce facea sa fie utilizate moneda austriaca, ducatul imperial de aur, iar leul sa fie numai o moneda de calculatie (in raportul un ducat lei). Datorita cheltuielilor ridicate impuse de modernizare, ducatul a crescut ca valoare, ajungand in sa fie cotat la lei, tendinta ce s-a mentinut si in perioada urmatoare. Refuzul autoritatilor otomane de a accepta o moneda proprie in Principate a constituit una din cauzele principale ale dificultatilor financiare, care au persistat pe toata perioada domniilor regulamentare.

Economia in perioada domniei lui Alexandru loan Cuza

Noile conditii de dupa impuneau in domeniul economic masuri care sa asigure o dezvoltare economica in masura sa integreze, in timp, noua entitate statala in economia moderna europeana. Daca Tratatul de la Adrianopol contribuise "la statornicirea unor intinse relatii

comerciale intre Principate si burghezia apuseana', in urma razboiului Crimeii "intraseram de-a binelea in sfera de interese a capitalismului apusean', considera Stefan Zeletin.

Crearea statului roman modern, condus de Alexandru loan Cuza - obiectiv politic al natiunii romane inca din perioada premergatoare revolutiei de la trebuia obligatoriu completata cu reforme care sa-i asigure viabilitatea intr-o zona geopolitica extrem de sensibila a Europei.

Primul document oficial care anunta ideologia sociala si politica economica a noii domnii este Mesajul din decembrie al lui Alexandru loan Cuza adresat Adunarii Deputatilor a Tarii Romanesti si citit in fata deputatilor de catre Ion Ghica, presedintele Consiliului de Ministri la acea data. in mesaj este formulat un vast program economic pentru a carui infaptuire au intreprins o gama larga de masuri toate guvernele care s-au aflat la conducerea tarii atat in anii de domnie a lui Cuza, cat si ulterior, pana la razboiul de independenta, in continutul si orientarea sa, Mesajul constituie sinteza unui intreg curent de opinii, cu inclinatii nedisimulate spre progres social si economic. El contine obiectivele economice ale operei de guvernare prin prisma a doua directii fundamentale: independenta economica a Romaniei si dezvoltarea fortelor productive ale acesteia. Din considerente de oportunitate politica interna, Mesajul evita enuntarea unei solutii concrete in problema agrara si omite, din ratiuni ce tin de strategia externa a imprejurarilor de atunci,

problema averilor manastirilor inchinate si problema emisiunii monetare.

Din ianuarie/5 februarie cand se deschid la Bucuresti lucrarile primului Parlament al Romaniei, incepe vasta si dificila opera de unificare legislativa, constitutionala si economica a tarii, de institutionalizare a cadrului care sa permita edificarea organismului modern al economiei nationale, in legatura cu aceasta, in tara noastra, dar si in alte tari, se constata unele particularitati fata de tarile occidentale ale continentului european in care mecanismele specifice economiei moderne, de piata erau statornicite de mult timp. in tarile Europei de vest, institutionalizarea moderna este corolarul aparitiei, dezvoltarii si consolidarii productiei capitaliste, in Romania, ca si in alte tari din Estul continentului european, institutionalizarea respectiva s-a realizat nu ca o confirmare a unor stari de fapt, ci ca o actiune de statuare a unui cadru institutional necesar pentru afirmarea tendintelor obiective de progres general, ea reprezentand forma care sa permita o dezvoltare mai ampla a mecanismelor specifice economiei moderne, de piata, a fortelor productive ale tarii.

Constituirea statului national modern inainte de inlaturarea structurilor feudale in mediul rural impunea statului pozitia de putere centrala de decizie in asigurarea evolutiei spre capitalism a fortelor productive nationale.

Fara a minimaliza celelalte domenii si aspecte ale vastei opere de restructurare intreprinse in perioada consideram ca esential, prin importanta, anvergura,

rol si urmari pentru intreaga viata economico-sociala a tarii, programul agrar. Acest program avea trei componente: secularizarea averilor manastiresti, legea rurala si legea invatamantului.

Secularizarea averilor manastiresti. Pana in reglementarea chestiunii manastirilor inchinate nu a fost posibila datorita sprijinului pe care Rusia si Imperiul Otoman il acordau Patriarhiei de la Constantinopol. in aceste conditii, egumenii greci nu-si mai respecta obligatiile financiare catre autoritati, incat la inceputul domniei lui A.I. Cuza manastirile inchinate datorau statului aproximativ milioane de lei milioane lei cele din Moldova si milioane lei cele din Tara Romaneasca), pentru ca in august datoria lor sa creasca la circa milioane lei.

Guvernul roman, din dorinta de a solutiona pe cale amiabila aceasta problema cu implicatii internationale, incearca in vara anului sa rascumpere proprietatile manastirilor inchinate. Ierarhii greci refuza oferta, sperand sa obtina sprijinul marilor puteri, ameninta cu internationalizarea conflictului, situatie pe care guvernul de la Bucuresti dorea sa o evite.

in noiembrie in disputa ce opunea autoritatile romanesti celor ecleziastice intervine guvernul francez, care se pronunta in favoarea autoritatilor romanesti, in aceste conditii, Cuza intelege ca poate declansa actiunea de secularizare fara riscuri majore din partea marilor puteri si, in principal, a Portii si Rusiei. Principele il va instiinta pe Aii Pasa, ministrul de externe otoman, la

inceputul lunii decembrie ca problema manastirilor inchinate trebuie sa-si gaseasca rapid rezolvarea.

Guvernul roman, prin Dimitrie Bolintineanu, ministru al cultelor si instructiunii publice, prezinta Parlamentului proiectul de lege privind secularizarea tuturor averilor manastiresti din tara, a averilor manastirilor inchinate si neinchinate, proiect care este adoptat cu insufletire cvasiunanima: voturi pentru si voturi contra. Astfel, la decembrie Parlamentul adopta Legea secularizarii averilor manastiresti. Prin aceasta lege, pe principiul faptului implinit, intra in patrimoniul statului si sub incidenta legilor lui si a controlului autoritatilor romanesti o suprafata echivalenta cu din suprafata agricola a tarii. Articolul l din lege stipuleaza ca "toate averile manastiresti din Romania sunt si raman averi ale statului', iar articolul arata ca "veniturile acestor averi se inscriu intre veniturile ordinare ale bugetului statului'. Legea prevede, in articolul sa se acorde manastirilor inchinate, sub forma de ajutor, suma de milioane de lei, din care urma sa se scada datoriile acestora catre statul roman. Calugarii greci urmau sa returneze toate documentele, cartile, vasele sacre de cult etc., conform cu inventarele din Arhivele Statului. Pamanturile care apartinusera manastirilor inchinate si neinchinate urmau sa fie folosite de autoritatile romanesti fie pentru improprietarirea clacasilor, ca urmare a aplicarii Legii rurale din august fie sa se adauge domeniilor statului.

Secularizarea a fost o actiune politica in care atat domnitorul Cuza, cat si primul ministru Kogalniceanu si-au dovedit abilitatile diplomatice si politice. Obtinand sprijinul Frantei si prevenindu-1 pe ministrul de externe otoman despre actiunea de secularizare, domnitorul a facut posibil, fara complicatii externe, un act de politica interna, care prin urmarile sale a insemnat o prima amendare de catre romani a hotararilor Conferintei de la Paris din 1

Secularizarea s-a bucurat de o larga adeziune si in Parlamentul Romaniei, deoarece a creat speranta iluzorie ca va fi o masura prin care statul va conserva marea proprietate in momentul apropriatei restructurari a proprietatii funciare, in acelasi timp, secularizarea a ameliorat temporar raporturile tensionate dintre executiv si legislativ, dandu-i lui Mihail Kogalniceanu ragazul necesar finalizarii masurilor ce aveau sa stea la baza Legii rurale. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotarat sa refuze oferta facuta de statul roman, in speranta solutionarii problemei prin medierea Puterilor garante, insa, cativa ani mai tarziu, in timpul domniei lui Carol I, Parlamentul va declara definitiv inchisa problema manastirilor inchinate.

Legea rurala, improprietarirea clacasilor a intrat in atentia forului legislativ in primele luni ale anului cand s-au conturat doua pozitii opuse in legatura cu modul in care ea trebuia rezolvata. Prima, exprimand pozitia conservatorilor majoritari in Parlament, sustinuta si de seful guvernului, Barbu Catargiu, propunea impropri­etarirea clacasilor cu lotul de casa si gradina detinut de

taran in vatra satului si trei pogoane din pamantul comunal. Pozitia liberala, expusa de Mihail Kogalniceanu, considera ca taranul clacas trebuia improprietarit cu lotul pe care il avea in folosinta, afectand astfel proprietatea boiereasca, considerata inviolabila de conservatori.

in Mihail Kogalniceanu, in calitate de prim-ministru, pune in discutia Parlamentului un nou proiect de lege rurala, mai favorabil taranilor, pe care insa acesta refuza sa-1 voteze, deoarece il sustinea pe cel conservator, pe care domnul refuza sa-1 sanctioneze. Liberalii radicali au propus, la randul lor, un proiect de lege apropiat de cel al guvernului, complicand si mai mult situatia. Criza constitutionala declansata in raporturile dintre executiv si legislativ a fost rezolvata de Cuza prin dizolvarea Parlamentului, eveniment cunoscut in literatura istorica sub denumirea de "lovitura de stat de la mai'.

La data de august dupa ce fusese discutata si revizuita de Consiliul de stat, in doua sedinte prezidate de domnitor, este promulgata, prin decret domnesc, Legea rurala, care desfiinta toate obligatiile feudale ale clacasilor fata de boieri. Taranimea clacasa, eliberata de servitutile feudale, devenea libera din punct de vedere juridic. Fostii clacasi trebuia sa plateasca despagubiri boierilor timp de ani, in raport cu starea lor sociala: taranii fruntasi lei; taranii mijlocasi lei si parale; taranii palmasi lei si parale. Suma totala pentru despagubirea marilor proprietari s-a ridicat la circa milioane lei, din care statul suporta

in total, pe temeiul Legii rurale din au fost improprietarite de familii cu o suprafata de ha, revenind in medie ha la o familie. Pentru a proteja mica proprietate taraneasca, legiuitorul a decis ca loturile dobandite in temeiul legii din august nu puteau fi instrainate sau ipotecate timp de ani. Legea desfiinta monopolurile de tip feudal, prevazand improprietarirea ulterioara, din pamantul satului, si a altor categorii rurale.

Legea rurala a transformat proprietatea boiereasca de tip feudal in proprietate deplina de tip modern si a statuat proprietatea taraneasca libera, stimuland dezvoltarea capitalismului in agricultura. Prin legea rurala s-a largit piata interna, taranul improprietarit fiind pus in contact direct cu piata, si s-a eliberat o anumita forta de munca din agricultura, care s-a orientat catre alte sectoare economice.

Concentrandu-si atentia asupra problemei agrare si confruntat cu mari probleme financiare, Alexandru loan Cuza nu a avut mijloace pentru a promova o politica activa in directia industrializarii Industria mecanizata, dupa se afla la inceputul procesului de dezvoltare, majoritatea intreprinderilor se aflau la nivelul de atelier, realitate evidentiata si de Recensamantul stabilimentelor industriale din anii efectuat de Oficiul statistic pentru Principatele Unite condus de Dionisie Pop-Martian.

Probleme monetare si financiare. Alexandru loan Cuza mostenise o situatie financiara dificila, consecinta a anilor de razboi si de ocupatie straina. Pentru a o rezolva

era necesara o politica monetara adevarata, pe care seful statului a urmarit sa o realizeze prin impunerea romanatului, moneda metalica cu o greutate de grame de argint, similara francului francez. Masura viza eliminarea numeroaselor monede straine de aur, argint si arama, care incomodau schimbul intern si extern si necesitau numeroase calcule si transformari datorita paritatii lor diferite. Aceste monede erau supuse unor permanente fluctuatii, ce determinau disparitia de pe piata a monedelor de aur, care se tezaurizau, concomitent cu deprecierea monedelor de valoare mai scazuta, avand un impact negativ asupra acumularii de capital.

in Principate, piata capitalurilor era incipienta, acestea imbracand forma capitalului camataresc, aflat in posesia unor bancheri zarafi, negustori, arendasi, clerici si mari proprietari. Gheorghe Zane estima capitalul camataresc la milioane lei; acest capital aducea detinatorilor o dobanda de milioane lei, depasind cu mult incasarile bugetare ale statului. Convins ca detinatorii acestui capital erau ostili crearii unei monede nationale, unui sistem bancar de credite si promovarii investitiilor de tip capitalist, Alexandru loan Cuza, a facut apel la capitalul francez, care a refuzat insa sa se implice in Principate.

in primii ani dupa Unire, statul roman n-a obtinut nici un credit de investitie din partea Puterilor garante si, in consecinta, punerea in practica a unor proiecte ce vizau crearea unor structuri ale economiei moderne nu a fost posibila. Primul imprumut extern a fost contractat in

Anglia de guvernul Kogalniceanu in august fiind acordat de Banca Stern Brothers si de Banca imperiala otomana (cu capital englez), imprumutul era in valoare nominala de lire sterline, cu o dobanda anuala de plata anuitatilor fiind garantata de o ipoteca de gradul I asupra veniturilor vamale ale Romaniei.

in programul economic al lui Alexandru loan Cuza se prevedea si infiintarea unei banci centrale, insa, cu toate eforturile sale, conditiile interne, lipsa capitalurilor, a sprijinului international, opozitia guvernului otoman au facut ca toate tentativele intreprinse in acest sens sa nu se materializeze. Singura realizare majora in domeniul crearii unei institutii financiar bancare o reprezinta infiintarea, prin decret domnesc, la decembrie a Casei de Depuneri si Consemnatiuni.

Modernizarea comertului, inceputa dupa s-a intensificat prin adoptarea in timpul domniei lui Alexandru loan Cuza a sistemului de masuri si greutati conform cu standardele europene si infiintarea Camerelor de comert si industrie

Domnia lui Cuza a reprezentat o etapa esentiala in procesul de modernizare a economiei romanesti, in care ritmul reformelor a avut o intensitate maxima si a marcat momentul desprinderii definitive de sistemul economic otoman. Anii au reprezentat o perioada in care, in conditiile confruntarii dintre elita conservatoare, dominanta in plan politic, si cea liberala, in curs de consolidare, reformele promovate au permis o deschidere semnificativa catre economia europeana.

Economia Romaniei in deceniul premergator independentei

Dupa inlaturarea lui Cuza si votarea Constitutiei, din vara anului in Romania, care prin preluarea domniei de Carol I isi reafirmase hotararea de a se integra in Europa, procesul de modernizare economica a continuat, realizandu-se o serie de obiective ce nu fusesera posibile in domnia precedenta.

Instituirea sistemului monetar national. Dupa venirea la domnie a lui Carol I, guvernele Romaniei au continuat eforturile de a convinge autoritatile otomane sa accepte instituirea unei monede nationale. Demersurile vor fi incununate de succes in cand Turcia accepta introducerea sistemului monetar national.

Votata de corpurile legiuitoare de la Bucuresti, Legea pentru infiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale a stabilit ca unitate monetara leul, care din moneda de calcul devine o moneda reala. Leul este divizat in de bani si se intemeiaza pe bimetalism aur si argint. Leul avea greutatea in aur de g cu titlul iar in argint de g cu titlul Potrivit legii, urmau a fi puse in circulatie monezi de aur de si de lei, de argint de de bani, l leu si lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de l, si bani. Un leu vechi echivala cu bani noi, iar leul nou se schimba pe lei vechi. Adoptand sistemul bimetalist si datele tehnice similare francului

francez, Romania si-a aliniat moneda la sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, din care faceau parte Franta, Italia, Belgia si Elvetia, legea permitand circulatia in Romania a monedelor tarilor respective.

Instituirea leului ca moneda nationala individualizeaza piata romaneasca in Europa, fiind deopotriva un act de suveranitate ce anticipa independenta de stat a Romaniei. Prin instituirea sistemului monetar national, autoritatile obtineau o importanta victorie in actiunea de modernizare a economiei romanesti. Desi a cunoscut dificultati, mai ales datorita deprecierii argintului in raport cu aurul, fenomen cunoscut sub numele de agio, leul va constitui un element important in modernizarea finantelor romanesti in a doua jumatate a secolului al XlX-iea.

Modernizarea transporturilor, in Romania, asemenea altor tari europene cu o economie traditionala, lipsita de o industrie moderna, construirea primelor linii ferate a fost posibila prin intermediul unor concesiuni acordate de stat unor societati de constructii feroviare straine. Primele proiecte dateaza din perioada Razboiului Crimeii si sunt legate de numele lui Barbu Stirbey, care a purtat tratative cu investitori austrieci.

Programul economic al lui Al. I. Cuza avea in vedere construirea de "linii de drumuri de fier pe suprafata pamantului nostru pentru inlesnirea comunicatiilor', insa numai in s-a incheiat o conventie cu societatea J. Saniforth si G. Barcalay din Londra pentru construirea caii ferate Bucuresti-Giurgiu. A fost singura concesiune

din perioada Cuza care a fost finalizata, desi in Parlamentul a anulat-o pentru a o reaccepta in anul urmator. Linia ferata Bucuresti-Giurgiu in lungime de km, inaugurata la octombrie lega capitala de unul din cele mai importante porturi de la Dunare.

Domnitorul Carol, care venea dintr-o tara aflata in centrul Europei unde "febra' construirii cailor ferate atinsese cote inalte si daduse cale libera unor importante speculatii financiare, isi va manifesta inca din primele luni ale domniei hotararea de a actiona pentru construirea unei retele feroviare care sa dezvolte economia tarii si sa asigure legaturi solide si permanente cu intregul continent european.

Concesiunea Strousberg, ce a stat la baza marelui scandal politic cu implicatii internationale cunoscut sub numele de Afacerea Strousberg, marcand prin consecintele sale viata economica si politica in prima etapa a domniei lui Carol I, a reprezentat un moment semnificativ in procesul de modernizare a Romaniei si de colaborare cu capitalul extern. Contractul de concesiune intre Strousberg si autoritatile romane, prin care investitorul prusian a obtinut dreptul de constructie prin concesionare a unei linii feroviare in lungime de km, de la Roman la Varciorova, s-a negociat si elaborat in timpul guvernului Nicolae Golescu, in care portofoliul Finantelor era detinut de I C Bratianu, iar cel al Lucrarilor Publice, de Panait Donici Concesiunea Strousberg s-a finalizat prin Decretul Domnesc din septembrie octombrie

Guvernul acorda dreptul de a construi si exploata urmatoarele linii de cale ferata: a) Roman-Tecuci-Galati, cu o linie secundara Tecuci-Barlad; b) Galati-Braila-Buzau-Ploiesti-Bucuresti; c) Bucuresti-Pitesti-Slatina-Craiova-Turnu-Severin-Varciorova. Daca guvernul considera necesar, el putea sa solicite constructorului realizarea si a liniei Buzau-Focsani-Adjud in aceleasi conditii si pret ca si celelalte linii. Concesiunea era acordata pentru o perioada de de ani, insa guvernul o putea rascumpara, daca dorea, dupa de ani. Din punct de vedere financiar, pretul era fixat la lei pe kilometru de cale ferata. Pentru asigurarea finantarii, concesionarii urmau sa constituie o companie care sa emita obligatiuni a caror dobanda de pe an, platibila odata la sase luni, trebuia sa fie garantata de stat. in conformitate cu articolul valoarea unei actiuni era de franci-5 lire sterline-100 taleri de Prusia.

Concesiunea Stroussberg s-a derulat intre noiembrie si octombrie contractul de concesiune, la sfarsitul anului se concretizeaza prin intrarea provizorie in functiune a liniei Roman-Tecuci-Galati-Braila-Buzau-Ploiesti-Bucuresti. in acest interval de timp, deficien-tele aparute in derularea contractului au fost de ordin financiar si de ordin tehnic, in gestionarea financiara a acestei investitii, guvernul a fost pus in dificultate de faptul ca operatiunile financiare se hotarau la Berlin de catre Strousberg, iar cele tehnice in Romania.

Criza Concesiunii Strousberg intra in faza sa finala in decembrie cand conducatorul companiei a anuntat

ca nu va plati dobanzile scadente la l ianuarie Mai mult, a solicitat statului roman achitarea acestor obligatii financiare, considerand investitia finalizata. Guvernul Ion Ghica a refuzat sa satisfaca cererile concesionarului, ajungandu-se la grave neintelegeri intre partile contractante, atat in legatura cu calitatea lucrarilor efectuate, cat si cu modul de interpretare a clauzelor contractului de concesiune. Afacerea Strousberg cunoaste o noua evolutie dupa venirea la conducerea tarii a guvernului conservator condus de Lascar Catargiu, in martie Acesta va opta pentru solutia concilierii, propunand in iunie un proiect de conventie cu concesionarii prin care acestia se obligau sa finalizeze lucrarile liniei Roman-Pitesti, iar obligatiunile neplatite urmau a fi convertite in actiuni cu o dobanda de Guvernul se va confrunta insa cu opozitia Adunarii Deputatilor, care, la iulie/1 august va vota legea prin care guvernul era autorizat sa trimita litigiul unui tribunal de arbitraj; acesta va decide rezilierea concesiunii Strousberg, care se va produce la octombrie

Epilogul Afacerii Strousberg corespunde anilor cand Romania, a carei independenta obtinuse recunoasterea internationala la Congresul de la Berlin din lupta in plan diplomatic sa i se recunoasca noul statut de catre marile puteri. Legea privind cesiunea cailor ferate a Societatii actionarilor catre statul roman a intrat in vigoare la ianuarie/10 februarie iar suma platita de statul roman a fost de lei, care trebuia amortizata in ani.

Conventia comerciala si de navigatie dintre Romania si Austro-Ungaria. in ansamblul economiei romanesti din epoca moderna, relatiile comerciale externe au avut un rol deosebit de important. Faptul ca statul roman avea o agricultura a carei productie era in mare masura destinata exportului si care depindea direct de evolutia preturilor pe piata mondiala i-a facut pe guvernanti sa caute pentru cerealele romanesti piete sigure si, in acelasi timp, apropiate, pentru a avea costuri de transport mici.

Semnarea de catre Romania, la iunie a Conventiei comerciale cu Imperiul Austro-Ungar, dupa negocieri dificile care se purtasera timp de mai multi ani corespundea in mare masura acestor interese, favorizand pe marii proprietari exportatori de cereale, dar afecta grav politica de industrializare, deoarece lasa fara aparare produsele industriale autohtone in fata concurentei produselor austriece. Pozitiv era faptul ca ea integra in mai mare masura Romania (pe baza principiului liberului schimb) in dinamica relatiilor comerciale din Europa Centrala.

Prin textul Conventiei, care cuprinde articole, tarife vamale, un act aditional si un protocol final, statul roman se obliga sa scuteasca de taxe vamale importul de masini, carbuni, minereu de fier, otel brut, produse chimice; sa accepte un tarif fix pentru importul de zahar, tesaturi, articole din sticla, piele, mobila etc.; sa nu impuna taxe de export la sare, tutun, vin, petrol brut si rafinat etc. Economia romaneasca era dezavantajata de decizia de a

scuti de taxe importul de faina si produse derivate din monarhia habsburgica, iar produsele similare autohtone vor face cu greu fata concurentei produselor austro-ungare.

Romania putea in aceste conditii sa exporte fara taxe vamale cereale in Austro-Ungaria, iar exportul sau de animale era supus unei taxe pe teritoriul austro-ungar. Pentru marfurile care nu erau specificate in Conventie se prevedea un tarif de ad valorem, iar tranzitarea teritoriului celor doua state de marfurile celor doua parti contractante era scutita de taxe. Conventia a dezavantajat tara noastra, deoarece aceasta exporta produse agricole si animaliere ce aveau preturi mici pe piata internationala si importa produse de lux si produse industriale cu un grad inalt de prelucrare, ce aveau un pret de piata ridicat.

Exportul romanesc in Austro-Ungaria a intampinat numeroase dificultati ca urmare a presiunilor exercitate asupra autoritatilor de marii proprietari agrari, afectati si ei de criza agrara, incheierea in anii urmatori a unor conventii in conditii asemanatoare cu Rusia, Germania, Anglia, Franta, Italia a aratat ca marile puteri erau interesate in dezvoltarea relatiilor cu Romania, favorizand actiunile acesteia de emancipare fata de Turcia.

Modernizare si progres economic la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX

Cucerirea independentei nationale a Romaniei a dus la inlaturarea unuia din principalele obstacole care stateau

in calea dezvoltarii capitaliste a tarii: dependenta fata de Imperiul otoman. Posibilitatea de a incheia in mod nestingherit tratate comerciale si vamale cu diferite state a permis adoptarea unei politici economice care sa favorizeze dezvoltarea industriala a tarii, conditie esentiala pentru propasirea statului modern roman. La randul ei, dezvoltarea industriei capitaliste are consecinte directe asupra celorlalte ramuri ale economiei: agricultura, sistemul bancar, comertul intern si extern, caile de comunicatii si de transport etc.

Cu toate ca dezvoltarea industriei in ultimul sfert al secolului XIX a cunoscut o linie ascendenta, principala pondere in economia romaneasca continua sa fie detinuta de agricultura, care a cunoscut, la randul ei, o dezvoltare permanenta, in ciuda puternicelor piedici create de structura proprietatii si de concurenta cerealelor straine pe pietele europene.

O caracteristica a evolutiei economice a Romaniei spre sfarsitul secolului al XIX-lea au fost patrunderea capitalului strain in industrie, acapararea de catre acesta a principalelor sale ramuri. Trusturile straine au imprimat un caracter unilateral economiei, urmarind transformarea tarii intr-o sursa de materii prime ieftine si o piata de desfacere pentru produsele altor tari.

Dezvoltarea industriei, in primul deceniu dupa independenta, consecintele Conventiei comerciale semnate in cu Austro-Ungaria s-au reflectat in industrie prin concurenta puternica pe care marfurile fabricate in Imperiul austro-ungar o faceau celor

romanesti, in aceste conditii, o serie de fabrici si manufacturi existente in Romania s-au inchis, iar sectorul mestesugaresc si-a accentuat declinul.

impotriva Conventiei comerciale cu Austro-Ungaria s-au pronuntat reprezentantii burgheziei liberale, care, sustinand promovarea politicii comerciale protectioniste militau pentru crearea unei industrii autohtone, "intemeierea unei industrii nationale este conditie de viata pentru statul nostru,' sublinia economistul si omul politic P.S. Aurelian. Acesta cerea adoptarea unor masuri care sa impiedice concurenta straina si in acelasi timp sa favorizeze valorificarea industriala a bogatiilor tarii.

Guvernul liberal condus de I.C. Bratianu a adoptat o serie de masuri cu scopul protejarii si incurajarii industriei romanesti. Cele mai importante au fost adoptarea tarifului vamal din mai care fixa taxe asupra unui numar important de produse straine importate, si legea din intitulata "Moswn generale pentru a veni in ajutorul industriei nationale', care acorda avantaje celor ce puneau bazele unei intreprinderi industriale cu un capital de lei sau cu un personal de cel putin lucratori: scutiri de impozite, reduceri pe caile ferate, acordarea gratuita de terenuri pentru constructii etc. Ca urmare a acestor masuri, ritmul de dezvoltare a industriei autohtone a cunoscut o crestere rapida, mai ales in sectoarele alimentar, forestier si extractiv, in care sporesc spectaculos extractia si prelucrarea petrolului.

Ramura petroliera devenea, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, o data cu descoperirea bogatelor zacaminte

petrolifere la est si sud de arcul carpatic, o zona atractiva de investitii pentru marile trusturi internationale cu capital german, englez, si, dupa american; industria textila, desi a cunoscut un ritm crescand de dezvoltare, nu a reusit sa asigure decat o parte din consumul intern. O dezvoltare relativ rapida au cunoscut industriile pielariei, hartiei si materialelor de constructie.

Industria metalurgica se limita la productia de cuie, sarma si piese pentru repararea masinilor agricole, incat acest sector al economiei pastra in continuare un caracter manufacturier.

Romania a cunoscut un ritm inegal de dezvoltare economica, pe primul plan situandu-se acele sectoare care foloseau materia prima din tara si, mai ales, care necesitau investitii mai reduse si posibilitati de castiguri imediate. O particularitate a dezvoltarii industriale moderne a Romaniei este faptul ca marea industrie mecanizata apare si se dezvolta simultan cu cresterea atelierelor manufacturiere.

Cu toate ca industria a cunoscut, in ultimul sfert al secolului al XIX-lea, o dezvoltare semnificativa in comparatie cu perioada anterioara, totusi procesul de industrializare a tarii s-a desfasurat intr-un ritm destul de lent in raport cu cerintele statului modern roman. Acest proces a fost influentat in sens negativ atat de concurenta produselor straine, cat si de insuficienta capitalului autohton. Caracteristic pentru dezvoltarea economiei romanesti in aceasta perioada este patrunderea capitalului

strain, care controleaza principalele ramuri ale economiei nationale.

Problema agrara. Incapacitatea reformei agrare din de a asigura crearea unei proprietati taranesti competitive, rentabila economic, capabila sa elimine legatura economica dintre clacasul devenit proprietar si marea proprietate mosiereasca, pe fondul inzestrarii tehnice traditionale slab productive, a determinat mentinerea gospodariei taranesti intr-o stare economica precara.

Situatia s-a complicat in conditiile economice de la sfarsitul secolului al XIX-lea, deoarece tara noastra nu realiza produsele destinate exportului in sectorul industrial, ca in Europa occidentala, ci in cel agricol, caracterizat printr-o baza tehnica invechita si relatii contractuale nestimulative pentru lucratorii agricoli.

Legislatia agrara dintre si exprimata prin sistemul invoie-lilor agricole, elaborata in beneficiul marilor proprietari, prin care taranii erau lasati la discretia acestora, neavand mijloace de a se opune numeroaselor abuzuri, a generat in epoca numeroase controverse. Constantin Dobrogeanu-Gherea o considera ca fiind un factor principal al starii de neoiobagie in care ajunsese taranul la o jumatate de veac de la reforma din

Posesor al unei proprietati agrare care nu asigura securitatea alimentara numeroasei sale familii si resurse de hrana vitelor sale, taranul era fortat sa accepte invoielile agricole, desi acestea ii erau in totalitate defavorabile. Marile dificultati prin care trecea gospodaria taraneasca,

fragmentarea sa prin mosteniri succesive au favorizat procesul de pauperizare a taranimii si cresterea numarului de brate de munca disponibile.

in aceste conditii, agricultura utiliza, la inceputul secolului XX, o numeroasa forta de munca taraneasca ieftin remunerata pe care legiuirile agrare din perioada au subordonat-o pe deplin proprietarilor si arendasilor, in conditii economice dificile, generate de criza agrara europeana declansata in in economia rurala nu se putea realiza o productie ridicata nici pe proprietatea mosiereasca, nici pe cea a taranului. Rentabilitatea marii proprietati era asigurata de pretul scazut al fortei de munca si de lipsa investitiilor in tehnica agrara.

Arendasul devine, dupa cucerirea independentei nationale, exponentul capitalismului in agricultura, desi sistemul arendasiei nu este reglementat astfel incat sa devina performant, cum se intampla in vestul Europei. Arendasul roman, arendand pe termen scurt, urmarea numai profitul. "Arendasul intermediar nu este, in majoritatea cazurilor, un agricultor, ci un speculator si beneficiul si-1 scoate nu din marirea productiei, ci din majorarea pretului cu care subarendeaza mosia parcelata micilor cultivatori. Fara raspundere si tragere de inima, nici de taran, nici de mosie, el exploateaza pe amandoi. Pamantul e secatuit, iar micul cultivator care nu capata decat o bucata neindestulatoare isi duce greu traiul', constata Constantin Garoflid in

Raportul arendas-lucrator agricol in strainatate era reglementat prin mijloace monetare, in timp ce taranul roman, platind si in produse pentru pamantul arendat, era sistematic inselat, in Apusul Europei, concurenta, exigentele pietei, reducerea mainii de lucru din agricultura impuneau arendasului modernizarea proprietatii, in timp ce in agricultura romaneasca supraoferta de forta de munca nu stimula modernizarea acesteia.

Sistemul de subarendare cu plata in natura, bazat pe invoielile agricole, a fost impus de proprietari si sustinut de realitatile din lumea satului romanesc. Taranul nu avea alternativa economica in cazul in care ar fi dorit sa renunte la agricultura, deoarece orasul, aflat la inceputul procesului de industrializare, nu-i conferea decat rar siguranta unui loc de munca. Aceasta realitate mentine o numeroasa populatie activa in mediul rural si, in consecinta, o forta munca ieftina, lesne de exploatat cu mijloace abuzive, care aducea detinatorului mosiei profit, fara sa impuna investitii. Spre deosebire de taranul roman, care isi platea o parte din obligatii in natura, in tarile industrializate din Apusul Europei taranul era lucrator agricol fara inventar, care lua in arenda pamant de la proprietar, inchiriind si inventar agricol, cu plata in bani.

Lipsa de interes a unor mari proprietari de a exploata direct mosia, asociata cu absenta unor masuri legislative care sa limiteze suprafata arendata a dus la constituirea unor mari trusturi arendasesti, ce acapareaza la inceputul secolului XX majoritatea marilor proprietati agrare. Marile mosii de peste ha erau controlate de arendasi in

proportie de peste cel mai cunoscut trust fiind cel al fratilor Fischer, ce controla practic Moldova prin cele ha arendate in judete. Faptul ca arendasii straini erau majoritari numerosi dintre acestia fiind evrei, a dat acestei probleme economice conotatii antisemite, mai ales in

Profitand de lacunele cadrului legislativ, de incultura si analfabetismul din lumea rurala, uneori de complicitatea autoritatilor, practicand deopotriva dijma la tarla, cea in bani sau cea mixta, arendasul mareste in mod constant gradul de exploatare a lucratorului agricol, periclitand fragilul echilibru social din lumea rurala, intr-o lume rurala bazata pe o agricultura in care factorii climatici au o mare importanta in stabilirea productivitatii la hectar, iar conditiile de trai si starea de sanatate a familiei taranesti sunt precare, tensiunile sociale sunt permanente. Ele degenereaza uneori in violente, iar in au provocat o rascoala care a cuprins judetele din sudul tarii, fiind necesara interventia armatei. Evenimentele din au aratat guvernantilor cat de grave erau problemele social-economice din satul romanesc, insa in mediul politic acestea au fost minimalizate. Considerate de unele ziare ca fiind provocate de "agitatori straini' sau de "propagandisti socialisti' infiltrati printre locuitorii satelor, nemultumirile taranesti nu au fost urmate de masuri eficiente care sa amelioreze conditiile de viata in mediul rural.

Deceniul care a urmat rascoalei din s-a caracterizat prin mari probleme de ordin economic in conditiile apogeului crizei agrare in Scaderea

dramatica a preturilor la cereale a influentat direct situatia economica a taranimii, ale carei venituri au scazut, iar exploatarea ei de catre proprietari si arendasi a crescut.

in aceste conditii, dupa problema taraneasca ramane principala problema pe care trebuie sa o rezolve partidele politice, iar dezbaterile cu tenta politica, economica si sociala in care se cauta solutii sunt extrem de frecvente. Evenimentele violente din au aratat guvernantilor cat de grave erau problemele din agricultura romaneasca si ca "in imbunatatirea tehnicii agricole si a starii taranului, in ridicarea nivelului de cultura a poporului si in ingrijirea sanatatii maselor, epoca regelui Carol I nu a marcat decat progrese foarte mici', in aceste conditii, burghezia liberala din jurul lui 1.1. C. Bratianu, ca si o importanta grupare conservatoare au inteles ca progresul economic in Romania nu era posibil fara ameliorarea situatiei economice, sociale si politice a taranimii.

Masurile luate dupa de noul guvern liberal, printre care: desfiintarea trusturilor arendasesti, crearea Casei rurale in arendarea mosiilor statului de catre obstile taranesti au ameliorat intr-o oarecare masura situatia taranilor, insa era evident ca existenta a de familii taranesti fara pamant si a de familii ce detineau proprietati mici, pana la ha, impunea o noua improprietarire. Ca si in preajma anului perspectiva unei noi reforme agrare a scindat din nou clasa politica si a fost nevoie de peste un deceniu de confruntari politice

pentru ca ea sa se infaptuiasca dupa primul razboi mondial.

Comertul, in domeniul comertului exterior, primele indicii ale unei posibile schimbari apar in anii cand Romania se opune pretentiilor Austro-Ungariei de a controla comertul si navigatia pe Dunare si de a detine o pozitiile dominanta in Comisia Europeana a Dunarii. Cautand sa-si protejeze interesele, Romania anuleaza in statutul porto-franco al porturilor Galati si Braila, limitand astfel tranzitul comercial dunarean al Austro-Ungariei, decizie ce poate fi considerata ca reprezentand prologul viitorului razboi vamal dintre cele doua tari. intre cu sprijinul capitalului german, Romania va moderniza portul Constanta, care devine astfel principala poarta comerciala a Romaniei.

La mai Romania adopta o politica comerciala protectionista prin intrarea in vigoare a unui tarif vamal, prin care de produse de import erau supuse unor taxe care in medie se ridicau la in august Conventia comerciala semnata cu Austro-Ungaria a fost denuntata, ceea ce a determinat autoritatile austro-ungare sa interzica importurile din Romania, declansand un razboi vamal ce va dura pana in Politica protectionista a statului roman cauta sa franeze patrunderea marfurilor straine concurente, dar si sa favorizeze diversificarea productiei de marfuri interne prin atragerea unor investitii de capital extern.

Dupa incetarea razboiului vamal, Austro-Ungaria, ca pondere in comertul exterior romanesc, va fi depasita de

Germania, care va face din Romania o tara de tranzit pentru exporturile sale catre Orientul Apropiat. De altfel, dezvoltarea economica si modernizarea Romaniei in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se datoreaza in buna masura relatiilor sale comerciale cu Germania.

Balanta comerciala externa a Romaniei a continuat sa fie negativa pana la Acest fapt era determinat de natura comertului nostru exterior (produse agricole si materii prime in schimbul produselor industriale cu grad inalt de prelucrare), dar mai ales de faptul ca produsele romanesti s-au vazut concurate dupa pe piata europeana, de produsele rusesti si de cele din afara Europei, indeosebi americane, care au invadat piata europeana, ducand la scaderea dramatica a preturilor la produsele agricole.

Dupa Romania isi echilibreaza balanta de plati externe, datorita infiintarii unor banci cu capital strain (german si austro-ungar francez terte tari), fapt ce va pune capat lipsei cronice de capital de pe piata romaneasca. Nivelul general al investitiilor straine a devenit destul de important si, cu ajutorul lor, s-au dezvoltat majoritatea industriilor romanesti.

Rentabilizarea balantei comerciale externe a fost posibila, deoarece in gama produselor de export romanesti apare un nou produs: petrolul si, in scurt timp, derivatele acestuia. De la tone in productia de petrol a Romaniei creste in la tone, din care consumului intern ii revenea Dupa cu ajutorul capitalului german vor aparea primele rafinarii de petrol,

iar acest lucru va avea ca rezultat cresterea preturilor produselor petroliere romanesti.

La inceputul secolului al XX-lea, comertul exterior romanesc isi pastreaza orientarea traditionala, fiind legat de piata Europei centrale si de cea balcanica. Relatiile comerciale cu Europa apuseana au o pondere mai redusa, deoarece legaturile economice cu Franta se diminuasera dupa aceasta indreptandu-si atentia spre Rusia, iar Anglia, desi manifestase un constant interes comercial pentru Principate dupa continua sa fie un concurent redutabil pentru Puterile Centrale pe piata romaneasca si avea interesele comerciale externe orientate in afara spatiului european: America latina, Orientul indepartat, colonii si dominicane, in aceste conditii, relatiile comerciale ale Romaniei cu Anglia aveau o particularitate, fiind intermediate de Belgia. Importurile belgiene de cereale romanesti erau doar un paravan pentru firmele britanice, Belgia fiind, din ratiuni ce tin de politica comerciala principala poarta de tranzit a Marii Britanii in ceea ce priveste produsele europene.

Germania isi va intensifica in aceste conditii relatiile comerciale cu Romania, ale carei cereale gasesc in Germania o noua piata de desfacere avantajoasa, alaturi de traditionala piata habsburgica. in zona balcanica, dupa evenimentele din anii Romania isi va normaliza rapid raporturile cu Turcia, desfasurand pana in cu aceasta o intensa activitate comerciala. Tara noastra exporta masiv produse agricole si lemnoase, importand la preturi avantajoase produse mediteraneene.

in comertul exterior romanesc pe locuitor a atins valoarea de marci, indicator ce situa tara noastra pe locul in lume. in schimburile externe ale Romaniei, in valoare de franci (din care franci export si franci import), reprezentau din volumul schimburilor comerciale mondiale.

in guvernul liberal elaboreaza un nou tarif vamal, pentru a-1 inlocui pe cel din ce expira in Elaborat de ministrul liberal de finante Emil Costinescu, tariful reflecta preocuparea Romaniei de a-si adapta legislatia vamala la noile realitati de pe piata europeana, majoritatea statelor trecand deja la diferite practici protectioniste. Promovand in continuare protectionismul vamal in relatiile comerciale externe, liberalii ramaneau credinciosi politicii "prin noi insine', pentru ca a o abandona ar fi echivalat cu un act de tradare nationala, considera Emil Costinescu.

Tariful din {tariful Costinescu) a intrat in vigoare in in perioada guvernarii conservatoare, dupa ce in fusese promulgata Legea generala a vamilor, ce instituia suprataxe fata de acele tari care luau masuri pe pietele lor impotriva marfurilor importate din Romania. Tariful acorda avantaje statelor cu care tara noastra avea incheiate conventii comerciale si stabilea taxe reduse, mergand pana la eliminarea lor pentru materii prime si utilaje vitale dezvoltarii economiei, marind tarifele pentru produsele importate similare celor care se produceau in tara.

in Romania se prezenta ca o tara de mare export. Produsele solului reprezentau la export din total, ale subsolului Romania a importat, in acelasi an bugetar, produse ale solului, ale subsolului etc. in perioada antebelica, Romania a avut, in ceea ce priveste exportul, un regim de completa libertate, de la care se putea face insa o singura derogare, permisa de articolul al legii generale al vamilor, articol care preciza ca, prin decrete regale, in cazuri de urgenta, exportul produselor agricole sa fie controlat de stat.

Sistemul bancar. Necesitatea crearii unui sistem bancar modern a fost inteleasa de burghezia romana inca din epoca regulamentara, iar in timpul lui Cuza s-au elaborat mai multe proiecte pentru infiintarea unei banci de scont si de emisiune Ele au esuat din cauze politice interne si externe, dar si de natura economica. Lipsa unei banci centrale a fost puternic resimtita in preajma razboiului de independenta, cand Romania avea nevoie de surse de finantare pentru sustinerea operatiunilor militare.

Pregatita inca din de 1.1. C. Bratianu, secondat de Eugeniu Carada, actiunea de infiintare a Bancii Nationale a Romaniei este finalizata in aprilie cand Parlamentul a decis infiintarea unei banci de scont si emisiune cu un capital de milioane de lei, din care milioane depusi in momentul infiintarii. Din cele de milioane, era capital de stat si capital particular. B.N.R. a devenit coloana vertebrala a sistemului bancar romanesc, din care mai faceau parte banci cu capital romanesc ca Banca Agricola, infiintata in Banca

Comertului din Craiova (1898), Banca de Scont Banca Romaneasca Alaturi de aceste banci cu capital romanesc, dupa au aparut banci cu capital strain: Banca Generala a Romaniei capital german, Banca de Credit Roman capital mixt austro-roman, Banca Marmorosch-Blank capital maghiar, german, francez, roman si Banca Franco-Romana.

Pe langa aceste banci mari, existau numeroase banci mijlocii si mici, al caror numar ajunge in la detinand un capital de lei, precum si bancile populare, infiintate dupa sub forma cooperativelor de credit, al caror numar creste dupa adoptarea in a Legii bancilor populare satesti si a Casei centrale a bancilor populare de la in la iii Create din initiativa lui Spini Haret si avand in conducere preoti si invatatori, bancile populare satesti aveau menirea de a ridica din punct de vedere economic taranimea si satul romanesc.

Pentru a asigura creditarea agriculturii, in s-au infiintat in judete Case de credit agricol, care in au fost inlocuite de Creditul agricol, ale carui fonduri erau asigurate de stat si care a functionat pana in acordand credite pe termen scurt luni) cu o dobanda de in anul a fost infiintata Casa Rurala, societate pe actiuni cu un capital de lei, asigurat in proportii egale de stat si actionarii particulari.

Modernizarea economica realizata in Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX a

creat conditii pentru accelerarea procesului de integrare a tarii in economia europeana a stimulat urbanizarea si promovarea valorilor civilizatiei moderne, contribuind la crearea conditiilor pentru desavarsirea unitatii nationale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Axenciuc Victor, Introducere in istoria economica
a Romaniei Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti,

Ghiorghita Eugen, Liberul schimb si
protectionismul. inceputurile industrializarii Romaniei
1886-1914, Editura Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti,

Berindei Dan, Societatea romaneasca in vremea lui
Carol I (1866-1876), Editura Militara, Bucuresti,

Chirot Daniel, Shimbarea sociala intr-o societate
periferica, Editura Corint, Bucuresti,

Giurescu C.C., Viata si opera lui Cuza Voda,
Editura Curtea Veche, Bucuresti,

Muresan Maria, Muresan Dumitru, Istoria
economiei, Editura Economica,

Murgescu Costin, Mersul ideilor economice la
romani, voi. II, Editura Enciclopedica, Bucuresti,

Opritescu Mihail, Economia in Principatele
Romane. Editura Economica, Bucuresti,

Opritescu Mihail, Istoria economiei, Editura ASE,
Bucuresti,