INTEGRAREA ECONOMICA

1. Integrarea economica - determinari conceptule

2. Cauzele integrarii

3. Principalele etape ale crearii UE

4. Romania si integrarea in UE

1. Integrarea economica - determinari conceptuale

Conceptul de integrare economica cunoaste acceptiuni diferite, pornind de la sensul de proces normal de adancire a colaborarii economice dintre statele aflate in aceeasi zona geografica, pana la identificarea acesteia cu infiintarea unor organisme care vor determina rolul statelor in adoptarea deciziilor.[1] In definitiile date integrarii se subliniaza in principal caracterul obiectiv al adancirii interdependentelor economice dintre state, dar si rolul si locul economiilor nationale in acest proces.

Etimologic, termenul de "integrare" provine de la latinescul "integratio-integrationis" cu sensul de a renova, a restabili, a intregi, a completa. Utilizat pana la inceputul secolului XX doar in stiintele exacte, termenul de "integrare" va fi preluat si utilizat in ultima jumatate a secolului XX pentru desemnarea de fenomene, procese, actiuni sau stari din domeniul social, politic, filosofic, cultural si economic.

In economie s-a utilizat initial pentru a descrie combinarea intrasectoriala a unitatilor de productie (integrare orizontala), combinarea in cadrul relatiilor furnizor-client (integrare verticala), combinarea economiilor in cadrul unei regiuni economice de dimensiuni mari (formarea uniunilor vamale sau a zonelor de comert liber).

Sintagma de "integrare economica" a inceput treptat sa inlocuiasca termeni consacrati precum apropiere economica, cooperare economica, solidaritate economica, combinare economica, fuzionare si unificare economica.[2]

Integrarea economica, ca intelegere intre doua sau mai multe state pentru a inlatura barierele comerciale intre ele, este cunoscuta sub numele de integrare negativa, iar formarea unei uniuni economice si monetare, o apropiere a politicilor economice ale statelor participante si formularea unor politici comune in anumite domenii poarta numele de integrare pozitiva.

Integrarea economica trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:

trebuie abordata atat ca proces, cat si ca o stare de fapt

elementele definitorii, cauzele si efectele intre care exista conexiuni directe si interconditionari complexe sunt diviziunea muncii (la nivel local, sectorial, de ramura, national, regional sau global), principiul discriminarii sau al non-discriminarii si mobilitatea factorilor de productie, a bunurilor si serviciilor

integrarea nu este un scop in sine, ci un mod de a atinge obiective economice (crestere economica), sociale si politice complexe.

Ca proces, integrarea presupune crearea si mentinerea unor modele de interactiuni economice, sociale si politice, intense si diverse, intre unitati anterior autonome. Daca modelele de interactiune se dezvolta de la sine, in cadrul unui proces continuu, vorbim de integrare informala (aceasta latura este proprie integrarii economice si sociale), iar daca procesul este discontinuu, constand in schimbarea cadrului legislativ care incurajeaza sau inhiba fluxurile informale, vorbim de integrare formala.[3]

Unii autori restrang sfera de utilizare a termenului de "integrare economica" la relatiile ce se stabilesc intre entitati nationale pe plan international, sensul putand fi largit sau restrans prin atasarea unor adjective corespunzatoare (national, international, regional, sectorial sau partial).

Alti economisti apreciaza ca integrarea se identifica cu inexistenta restrictiilor privind circulatia marfurilor si a capitalului in cadrul unui spatiu delimitat geografic si politic de restul lumii.[4]

Daca luam in considerare intensitatea relatiilor care se stabilesc intre parti putem avea zonele de comert liber (eliminarea obstacolelor de natura vamal-comerciala intre parti cu mentinerea regimurilor comerciale proprii in relatiile cu tertii), uniunile vamale (suprimarea obstacolelor de natura comerciala insotita de aplicarea unui tarif comun tertilor), piata comuna si uniunea economica si politica (caracterizate prin proceduri complexe proprii integrarii negative si pozitive, a celei formale si informale, a celei institutionale si non-institutionale.

2. Cauzele integrarii

Integrarea economica, ca proces complex specific perioadei postbelice si bazat pe intensificarea interdependentelor economice dintre state, este determinata de numerosi factori, la baza acestora stand idealismul politic si dezvoltarile tehnologice[5], schimbarile si transformarile din economia mondiala.

Cauze principale ale integrarii sunt:

a) contradictia aparuta intre acumularile de capital si sporirea capacitatilor de productie si limitele pietelor nationale in utilizarea acestui potential. Dupa razboi unele state s-au refacut mai repede decat celelalte, folosind prioritar o tehnica moderna, sporindu-si potentialul productiv si depasind capacitatea de absorbtie a pietelor nationale. Aceasta stare de fapt a dus la crearea anumitor grupari de state, care sa puna in valoare potentialul productiv creat.

b) contradictiile dintre gradul inalt de concentrare a productiei si capitalului, pe de o parte si posibilitatea de miscare a acestuia si a fortei de munca, pe de alta parte. Adancirea raporturilor economice dintre state a fost ingreunata de existenta unor restrictii in miscarea libera a capitalului si a fortei de munca.

c) accentuarea concurentei internationale concomitent cu necesitatea coordonarii actiunilor pentru promovarea intereselor economice ale tarilor apartinand unui grup distinct de state. Cresterea puterii economice a statelor a dus la intensificarea luptei de concurenta, mai ales pe piata europeana. Pentru a putea concura cu produsele nord-americane si japoneze, tarile europene au format grupari de state care sa poata asigura promovarea in comun a progresului tehnico-stiintific in vederea sporirii competitivitatii acestora.

d) incercarea tarilor dezvoltate de a mentine si dezvolta relatii privilegiate cu fostele colonii, devenite state independente. Acestea din urma au constituit vreme indelungata o importanta piata de aprovizionare cu materii prime si de desfacere a produselor industriale ale tarilor dezvoltate.

Realizarea integrarii economice prin eliminarea barierelor comerciale poate include urmatoarele forme[7]: zone preferentiale (ridicarea tarifelor vamale si a unor bariere comerciale), zona liberului schimb (eliminarea tuturor barierelor comerciale intre membri), uniunea vamala (zona a liberului schimb, insotita de baremuri tarifare si de taxe vamale comune in privinta tertilor), piata comuna (uniune vamala insotita de suprimarea barierelor in calea mobilizarii interne a factorilor de productie), uniune economica (piata comuna insotita de armonizarea politicilor economice ale membrilor) si integrarea economica (uniune economica insotita de instituirea de politici comune).

3. Principalele etape ale crearii Uniunii Europene

Ideea unei Europe unite se pierde in istorie si a fost legata de nevoia de mentinere a unui climat social si economic stabil, al unei paci perpetue. Ea se va contura cu precizie in perioada postbelica, cand rezolvarea gravelor probleme economice este vazuta prin crearea unei uniuni economice europene.

Startul intensificarii economice dintre state l-a dat Planul Marshall, care din punct de vedere institutional s-a concretizat in formarea Organizatiei Europene de Cooperare Economica (O.E.C.E.) in 1948, ce includea 16 tari vest-europene, pe langa repartizarea ajutorului american urmarindu-se cooperarea economica intre statele respective, fara prejudicierea suveranitatii lor.

Urmatorii pasi in domeniul integrarii au fost infaptuiti datorita lui Jean Monnet si R. Schuman (parintii fondatori) prin elaborarea 'Planului Schuman'. In consecinta, la 18 aprilie 1951 Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg infiinteaza prima organizatie cu caracter integrationist, fiind considerata prima faza in domeniul integrarii economice - crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.)

Urmatoarele etape spre atingerea unei faze mai avansate de integrare economica sunt considerate urmatoarele:

- semnarea la 25 martie 1957 de catre 6 tari a Tratatului de la Roma cu privire la crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM); Acest tratat va intra in vigoare la 1 ianuarie 1958 .

- semnarea la Paris in 1973 a tratatului de unificare a celor trei comunitati: CEE, EURATOM, CECO formandu-se Comunitatile Europene.

- crearea Sistemul Monetar European si Unitatea de Cont European ECU - 13 martie 1979 si desfasurarea primelor alegeri pentru Parlamentul European prin vot universal direct.

In martie 1985 a fost adoptata Carta Alba a carui scop a fost unificarea pietei europene prin desfiintarea tuturor formelor de obstacole, armonizarea reglementarilor, coordonarea legislatiei si a structurilor fiscale, realizarea pana in 1992 a pietei interne unitare a comunitatii, in care sa fie posibila circulatia libera a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si oamenilor.

- intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht (1991) care urmareste crearea Uniunii Europene careia i se confera nu numai dimensiuni economice ci si politice.

Tratatul de la Roma a fost modificat in 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si in 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.

Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, in prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind intre statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale intre statele suverane.

Potrivit Tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice in teritoriul comunitatii. Intr-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

In conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Daca pana in 1970 nu s-au intreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, deteriorarea situatiei monetare pe plan international, precum si masurile luate de SUA pe linia intaririi dolarului american pe piata internationala, au relansat discutiile tarilor comunitare pentru integrarea monetara in cadrul comunitatii prin stabilirea unei identitati monetare proprii in raport cu dolarul. In acest sens, Acordul de la Washington - Smithsonian Agreement - din 1971, restabilea o oarecare ordine in relatiile monetare dintre dolar si monedele europene, fixand noi raporturi privind ratele de schimb, sub forma de paritati. S-a convenit ca monedele tarilor din Comunitatea Europeana sa oscileze in jurul unei marje de 2,25% peste si sub paritatea dolarului, fata de 9% cat era in acel moment.

Deteriorarea continua a situatiei economice si sociale din tarile Uniunii Europene, tulburarile monetare produse pe pietele de schimb, au diminuat, pentru un timp, interesul realizarii Uniunii Monetare. Deci, Planul Werner (1970) - care prevedea realizarea intr-o perioada de 10 ani, in doua etape, a unei uniuni economice si monetare avand ca obiective: asigurarea convertibilitatii depline a monedelor tarilor membre, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor valutare si introducerea unei monede unice - n-a putut fi aplicat, singurele realizari mai importante fiind crearea la 24 aprilie 1972 a dispozitivului ,,sarpelui monetar" si infiintarea in aprilie 1973 a Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) care sa se ocupe de finantarea europeana.

Tarile participante la ,,sarpele monetar" si-au luat angajamentul la 24 aprilie 1972 de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce mai mari de 2,25% (asa zisa fluctuatie concentrata). Fata de monedele celorlalte tari, membre sau nemembre ale CEE, cursurile valutare din sarpele monetar flotau liber. Acest sistem si-a incheiat activitatea in martie 1979, ca efect al crearii Sistemului Monetar European, al carui obiectiv declarat era crearea unei zone de stabilitate monetara in EUROPA Occidentala, care sa protejeze economiile acestor tari de instabilitatea financiar - monetara internationala si, in mod deosebit, de fluctuatiile puternice ale dolarului american in acea perioada, precum si relansarea procesului de integrare europeana. Sistemul monetar european a insemnat nasterea unei noi monede - ECU (European Currency Unit)- ca unitate de cont. Cursul de schimb al ECU se calculeaza ca o medie ponderata a unui cos valutar alcatuit din monedele statelor comunitare.

ECU - ul a constituit un instrument de reglementare a relatiilor monetare dintre bancile centrale, valoare de rezerva si valoare de schimb contra numerar, in cadrul noului mecanism de plati si credit.

Reuniunea la nivel inalt a Uniunii Europene, din 10 decembrie 1991, care a avut loc la Maastricht (Olanda), a decis cea mai importanta reforma din istoria Uniunii. La aceasta reuniune, sefii de stat si de guvern ai tarilor membre ale UE au cazut de acord asupra proiectului de tratat cu privire la Uniunea Economica si Monetara si introducerea monedei unice - EURO.

Trebuie facuta distinctia ca o moneda comuna nu este acelasi lucru cu o moneda unica. Prima, subzista impreuna cu celelalte monede nationale. De exemplu, unitatea de cont ECU creata prin Sistemul Monetar European este o moneda comuna. Moneda EURO, creata prin tratatul de la Maastricht, este o moneda unica.

Mentinerea barierelor netarifare fiind contrara prevederilor Tratatului de la Roma, in 1985 s-a elaborat o Carta alba cuprinzand aproximativ 300 de masuri si un plan de actiune pana in 1992, care sa duca la o adevarata piata interna in care sa nu se manifeste nici un fel de restrictii in fluxul de marfuri si servicii. Prin inlaturarea barierelor urma sa se creeze o piata comuna unica (1 ianuarie 1993).

La 1 noiembrie 1993 intra in vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunitatile Europene (CECO, EURATOM si CEE), impreuna cu Politica externa si de securitate comuna si Justitia si afacerile interne reprezinta cei trei piloni ai UE.

Ca date importante de retinut mai mentionam urmatoarele :

- 16 iulie 1997 este adoptata 'Agenda 2000 - pentru o Europa mai puternica si mai extinsa', care trateaza reforma institutionala a UE, prezinta viziunea asupra extinderii Uniunii si opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece tari central europene;

- 4 noiembrie 1998: primele Rapoarte anuale referitoare la stadiul de indeplinire a conditiilor de aderare la UE;

- 1 ianuarie 1999: lansarea monedei unice europene in 11 state europene care au indeplinit criteriile de convergenta (Franta, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda);

- 1 mai 1999: intra in vigoare Tratatul de la Amsterdam;

- 15 ianuarie 2000: Sesiunea inaugurala a Conferintei ministeriale interguvernamentale pentru negocieri de aderare cu Malta, Romania, Slovacia, Letonia, Lituania si Bulgaria are loc la Bruxelles, Belgia

- 14 februarie 2000: incepe Conferinta interguvernamentala cu privire la reforma institutionala a Uniunii Europene, la Bruxelles, Belgia. Tarile candidate sunt atentionate cu privire la importanta urmatoarelor aspecte: adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politicile Uniunii Europene, cu o atentie speciala acordata domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului; alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu terte state si organizatii internationale.

De asemenea, statele candidate au primit asigurari ca fiecare solicitare de aderare va fi evaluata functie de meritele proprii. Tarile candidate si-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiratiile politice, culturale si socio-economice in perspectiva aderarii.

- 9 mai 2000: institutiile europene celebreaza a 50-a aniversare a 'Declaratiei Schuman';

- 8 noiembrie 2000: Comisia Europeana adopta rapoartele anuale asupra progreselor inregistrate de statele candidate si revizuieste parteneriatele pentru aderare;

- 7-11 decembrie 2000: Consiliul European de la Nisa este in favoarea accelerarii negocierilor de aderare cu statele candidate si apreciaza pozitiv efortul acestora de a indeplini conditiile pentru adoptarea si aplicarea acquis-ului. Consiliul a luat, de asemenea, in discutie politica de securitate si aparare europeana, a aprobat agenda sociala europeana, a trecut in revista procesul de cercetare european, coordonarea politicilor economice, siguranta si sanatatea consumatorului, siguranta maritima, protectia mediului, servicii de interes general, libertate, securitate si justitie, cultura, regiuni indepartate si relatii externe. Conferinta Interguvernamentala s-a incheiat cu un acord politic privind Tratatul de la Nisa;

- 2 ianuarie 2001: Grecia devine cel de al 12-lea membru al zonei euro;

- 26 februarie 2001: Tratatul de la Nisa a fost adoptat de catre guvernele Statelor Membre. Tratatul va intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre toate parlamentele nationale;

- 15-16 iunie 2001: Consiliul European de la Goteborg a decis, in ce priveste extinderea UE si procesul de aderare, printre altele, ca 'eforturi speciale sa fie dedicate asistentei acordate Bulgariei si Romaniei';

- 21 septembrie 2001: Consiliul European extraordinar de la Bruxelles, Belgia evalueaza situatia internationala dupa atacurilor teroriste care au avut loc la 11 septembrie in New York si Washington, SUA si stabileste liniile directoare pentru riposta UE;

- 13 noiembrie 2001: Comisia Europeana adopta Rapoartele Anuale asupra progreselor inregistrate de statele candidate si revizuieste Parteneriatele de Aderare. Zece tari candidate isi propun sa incheie negocierile in 2002;

- 14-15 decembrie 2001: Consiliul European de la Laeken, Belgia decide sa convoace o Conventie privind viitorul UE, prezidata de Valéry Giscard d'Estaing;

- 1 ianuarie 2002: monedele si bancnotele euro intra in circulatie in cele 12 state participante la zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania;

- 28 februarie 2002: perioada circulatiei monetare duale ia sfarsit si euro devine singura moneda a celor 12 state participante la zona euro. Are loc, la Bruxelles, sesiunea inaugurala a Conventiei privind Viitorul Europei.

- 1 mai 2004: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria)

Uniunea Europeana are acum 25 de state membre si se pregateste pentru cea de a sasea extindere. Acest proces are ca scop extinderea pasnica a zonei de stabilitate si prosperitate catre noi membri. Statele candidate in acest moment sunt: Bulgaria, Romania, Turcia si, recent, Croatia.

4. Romania si integrarea in UE

Perioada de dupa 1989 a reprezentat pentru Romania o perioada de tranzitie, de la regimul comunist la o economie de piata functionala si un sistem democratic bazat pe un stat de drept, toate acestea din perspectiva aderarii la Uniunea Europeana.

Atat tranzitia la economia de piata, cat si indeplinirea conditiilor de aderare la UE se inscriu in tendinta generala a globalizarii

Tranzitia, fie cea interna, fie cea externa (aderarea), ca si cea globala, nu-si justifica legitimitatea si nu-si asigura aderenta sociala daca nu are drept finalitate functionarea trinomului crestere-dezvoltare-modernizare.[10] Trebuie sa acceptam si ideea ca tranzitia este o cale de combinare si recombinare a resurselor si de institutionalizare a unor standarde prin care sa fie posibila intrarea si mentinerea societatii in modernitate.

La 1 februarie 1995 a intrat in vigoare Acordul European ce instituia o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre pe de alta parte. Prevederile acestui acord stipula faptul ca Romania a devenit membru asociat si sunt puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscandu-se ca obiectivul final urmarit de tara noastra este de a deveni membru cu drepturi depline a U.E. si ca asocierea are ca scop sa ajute Romania sa realizeze acest deziderat.

Romania a avut contacte si intelegeri cu U.E. inca din deceniile sase si sapte, cand au fost incheiate acorduri comerciale si tehnice si acorduri prin care beneficia de preferinte vamale comunitare. De abia in anul 1990 a fost semnat Acordul pentru comert, cooperare comerciala si economica intre Romania si U.E., iar din 1991 Romania a devenit beneficiara a asistentei financiare acordata prin Programul PHARE.

Negocierile privind asocierea Romaniei la U.E. au inceput in anul 1992 si s-au finalizat in acelasi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul Romaniei a ratificat Acordul European de asociere la U.E. in 1993.

Asocierea Romaniei la U.E. inseamna pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economica si financiara, in sprijinul restructurarii economiei romanesti, iar in plan politic crearea unui cadru institutional pentru realizarea unui dialog politic permanent intre parti. In cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au in vedere:

- stabilirea unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, impartita in doua etape, trecerea la cea de a doua facandu-se in urma examinarii Consiliului de asociere a aplicarii pana in acel moment a prevederilor Acordului;

- asimetria in acordarea de catre parti a concesiilor concretizate prin faptul ca, in timp ce Uniunea isi va realiza angajamentul in prima etapa, Romania si-l va pune in aplicare in a doua ;

- angajamentul partilor de a se abtine de la introducerea de reglementari care sa vina in contradictie cu prevederile Acordului pana la intrarea in vigoare;

- disponibilitatea partilor ca pe perioada de tranzitie sa procedeze de comun acord, in functie de conjunctura existenta in sectoarele vizate, la reducerea periodica si analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului in aplicarea acestora.

Acordul European de asociere a Romaniei la U.E. cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate.

In domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea intre parti a unei zone de comert liber care se va concretiza prin eliminarea treptata a obstacolelor tarifare si netarifare existente in acest moment in relatiile comerciale dintre Romania si U.E.. Acestea privesc produsele industriale, cu exceptia celor textile si siderurgice, dar si produsele agricole de baza (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare si prelucrate). Zona de comert liber va fi realizata in perioada de tranzitie de maximum 10 ani, in mod gradual. Perioada de tranzitie este asimetrica in ceea ce priveste ritmul reducerii si eliminarii taxelor de catre Romania, oferindu-se astfel tarii noastre o perioada mai lunga de timp pentru deschiderea pietei sale la importurile din U.E. Daca U.E. se obliga sa elimine toate taxele vamale si ingradirile cantitative pana la sfarsitul primei etape a perioadei, Romania va face acest lucru la sfarsitul celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale:

Aderarea Romaniei la U.E. necesita un cadru economic care sa fie compatibil cu functionarea U.E. si cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grabirea descentralizarii sectorului de stat si crearea unui puternic nucleu de intreprinderi mici si mijlocii, alinierea tuturor standardelor romanesti la normele comunitare, legarea cursului leului de EURO, precum si realizarea unei modificari de structura a populatiei ocupate in economie, pentru a ne apropia de nivelul tarilor din U.E. ( 10% in agricultura, 30% in industrie si peste 60% in servicii ). Romania va trebui sa aplice acele cai si mijloace care sa duca la relansarea puternica a productiei, la stimularea investitiilor, la cresterea competitivitatii produselor, accelerarea procesului de reforma, la restructurare si privatizare, de modernizare in vederea asigurarii unei macrostabilizari durabile si eliminarii actualelor dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordata mai multa atentie valorificarii superioare a resurselor, inclusiv cele umane, cresterii productivitatii muncii, evoluarii si folosirii eficiente a potentialului competitiv si creativ al firmelor autohtone.

Pe plan institutional, organismele centrale precum Banca Nationala, Curtea de Justitie etc. vor trebui sa aiba aceleasi atributii cu acelea din tarile comunitare;

In domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic si pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislatiei existente in U.E., fiecare proiect de lege adoptat trebuind sa cuprinda o precizare, potrivit careia legea este conforma cu legislatia comunitara.

In cadrul cooperarii financiare dintre Romania si U.E., Romania va beneficia de asistenta financiara din partea U.E., sub forma de donatii si imprumuturi, inclusiv imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii, pentru accelerarea si sustinerea proiectului de transformare economica a tarii si pentru a sprijini reajustarea structurala. O destinatie importanta a imprumuturilor o reprezinta diminuarea consecintelor economice si sociale, a costurilor sociale ale tranzitiei la economia de piata.

Asistenta financiara va fi acoperita din doua surse: programul PHARE, in cadrul caruia fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementarii Consiliului U.E.; imprumuturile acordate de Banca Europeana de Investitii pana la expirarea valabilitatii acestora.

In Acord se stipuleaza faptul ca asistenta financiara din partea U.E. va fi evaluata periodic in functie de prioritatile stabilite, de capacitatea de absorbtie a economiei Romaniei, de posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul inregistrat pe linia economiei de piata si in ce priveste restructurarea economica. Pentru a se realiza o utilizare optima a acestor credite se va realiza o coordonare intre contributiile U.E. si cele din alte surse, cum ar fi: finantarea din partea statelor membre, alte tari din G-24, F.M.I., Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Acordarea creditelor in cadrul asistentei financiare se va face numai pe baza unor documentatii prezentate de Romania, din care sa rezulte oportunitatea, modul de derulare a investitiei, eficienta economica si efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derularii investitiei.

Toate aceste principii ale asocierii trebuie insa transpuse in practica in concordanta cu interesele nationale ale Romaniei. Asocierea si aderarea trebuie sa serveasca promovarii interesului national si dezvoltarii potentialului economic si patrimoniului cultural romanesc.

In ceea ce priveste aderarea Romaniei la U.E., cererea oficiala a fost depusa in anul 1995, fiind a treia tara din cele 10 care si-au depus oficial cererea de aderare: Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, si Slovacia.

Impreuna cu aceasta cerere de aderare, tara noastra a mai depus doua documente de sustinere a cererii :

- Strategia nationala de pregatire a aderarii Romaniei la U.E.;

- Declaratia de la Snagov, semnata de sefii tuturor partidelor parlamentare.

Pentru pregatirea conditiilor si derularea procesului de aderare a fost necesara crearea unui cadru organizatoric :

a) crearea Comitetului Interministerial de Integrare Europeana, condus de seful guvernului, a Departamentului pentru Integrare Europeana din cadrul guvernului, precum si a compartimentelor corespunzatoare specializate la nivelul ministerului si institutiilor administratiei publice locale;

b) constituirea Comisiei comune pentru integrare economica a celor doua Camere ale Parlamentului si crearea unui departament specializat pentru armonizarea legislativa in cadrul Consiliului Legislativ, care vegheaza la indeplinirea Programului National de armonizare a legislatiei romanesti cu legislatia comunitara;

c) desfasurarea dialogului cu tarile membre U.E. si cu institutiile U.E. structurat pe doua domenii de activitate, ceea ce va permite sa se abordeze aprofundat toate aspectele majore ale procesului de integrare in U.E.;

d) infiintarea de centre de informare si documentare in problemele U.E.;

e) realizarea Programului National de pregatire a specialistilor in domeniul integrarii si a strategiei de imagine a procesului de pregatire a aderarii Romaniei la U.E., destinata opiniei publice autohtone si europene.

Factorii de conducere si decizie in tara noastra trebuie sa precizeze si sa arate in modul cel mai transparent ca Romania doreste si urmareste sa se integreze cu cei care vor sa coopereze pe baze egale, democratice, si nicidecum cu cei care vor sa-i subordoneze pe altii.

Pornind de la stadiul dezvoltarii economiei romanesti ar fi necesara o perioada de timp in care tara noastra sa beneficieze de un statut preferential, perioada in care sa fie sprijinita pentru a atinge standardele europene corespunzatoare. Romania nu trebuie sa admita, sub pretextul europenismului, subordonarea interesului national fata de cei puternici, care ar crea o serie de probleme pentru dezvoltarea si suveranitatea nationala. Integrarea europeana trebuie sa fie conceputa de tara noastra cu respectarea suveranitatii nationale, a demnitatii si drepturilor omului.

Conceptia moderna pe care trebuie sa se bazeze Romania in procesul integrarii economice presupune:

a) constituirea sistemului de legi si reglementari ce definesc drepturile si obligatiile, fixand cadrul fundamental in care se pot dezvolta relatiile economice intre parteneri;

b) inlocuirea institutiilor specifice unei economii de comanda cu cele specifice de economie de piata libera;

c) asigurarea factorilor care sa favorizeze functionarea profitabila a pietelor prin punerea in valoare a factorilor de productie si a capacitatii intreprinzatorului;

d) realizarea unei interdependente normale intre politicile macroeconomice si cele structurale, pe baza extinderii liberei initiative;

e) conceperea modelelor de cooperare economica si etapizarea procesului de integrare economica internationala, care nu trebuie sa se reduca doar la o asimilare economica.

In continuare vom enumera criteriile generale de aderare la UE pe care Romania trebuie sa le indeplineasca:

a. Criterii politice

o       existenta democratiei si a statului de drept

o       respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor

b. Economice

o       existenta unei economii functionale de piata

- existenta unui consens larg asupra directilor generale de politica economica

- atingerea stabilitatii macroeconomice, inclusiv stabilitatea adecvata a preturilor si sustenabilitatea finantelor publice si a contului curent

- reforma structurala in economie; privatizarea si restructurarea intreprinderilor de stat

- realizarea echilibrului dintre cerere si oferta prin jocul liber al fortelor pietei, liberalizarea preturilor si a comertului

- existenta unui sistem judiciar ale carui decizii sa fie puse in aplicare, inclusiv in ceea ce priveste reglementarea dreptului de proprietate

- absenta unor bariere semnificative la intrarea pe piata (crearea de noi firme) si la iesirea de pe piata (falimentul)

- dezvoltarea adecvata a sistemului financiar, pentru a se canaliza economiile spre investitii

o       capacitatea de a face fata presiunii concurentei si fortelor pietei din UE

- ponderea in economie a intreprinderilor mici si mijlocii

- accesul cat mai extins la finantare al intreprinderilor; restructurare, inovare, efort investitional pentru cresterea eficientei

- impactul politicilor guvernamentale si al legislatiei asupra competitivitatii prin intermediul politicii comerciale de concurenta, de sprijinire a IMM

- gradul de integrare comerciala a UE

o       capacitatea de asumare a obligatiilor de stat membru al UE

- negocierea capitolelor

- aplicarea acquis-ului comunitar

- performantele administratiei nationale

Scurta prezentare a cerintelor si exigentelor procesului de asociere si aderare a Romaniei la U.E. demonstreaza complexitatea acestui proces, eforturile pe care tara noastra trebuie sa le faca pe drumul dezvoltarii democratiei si vietii economice pentru a atinge standardele vietii europene.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

integrarea economica; integrare negativa; integrare pozitiva; integrarea ca proces; integrare informala; integrare formala; zone de comert liber; uniuni vamale; piata comuna; uniune economica si politica

cauze ale integrarii; acumulari de capital si sporirea capitalului de productie; concentrarea productiei si capitalului; accentuarea concurentei internationale; relatii privilegiate cu fostele colonii; eliminarea barierelor comerciale

etape ale crearii UE; Tratatul de la Roma (1957); Tratatul de la Paris (1973); Sistemul Monetar European si ECU (1979); Carta Alba (1985); Tratatul de la Maastricht (1991); EURO; piata unica comuna; Tratatul asupra Uniunii Europene; alte date importante

1993- Acordul European de asociere a Romaniei la UE; prevederi pentru fiecare sector principal de activitate; crearea unui cadru organizatoric; criteriile generale de aderare la UE.