Caile de reducere a costurilor de productie

Caile de reducere a costurilor de productie

a)     Reducerea consumurilor specifice (tehnologice

Consumul specific este cantitatea de materie prima, materiala, combustibil in expresie fizica etc. utilizata pentru executarea unei unitati de produs finit sau a unei unitati de prestare. Reducerea consumurilor specifice constituie principala cale de reducere a costurilor.

b)     Utilizarea intensiva a capacitatilor de productie are ca rezultat scaderea partii de amortizare pe unitatea de produs si implicit reducerea costului de productie;

c)     Accelerarea vitezei de rotatie a capitalului circulant, prin imbunatatirea aprovizionarii tehnico-materiale, scurtarea ciclurilor de productie, accelerarea desfacerii produselor fabricate etc,;

d)     Cresterea productivitatii muncii in conditiile in care indicele productivitatii muncii devanseaza indicele salariului mediu;

e)     Reducerea cheltuielilor administrative - gospodaresti in conditiile cresterii volumului productiei se poate asigura prin realizarea unei proportii optime intre personalul productiv si cel auxiliar, prin mecanizarea lucrarilor de calcul si evident etc.;

f)      Reducerea stocurilor de materiale si in special a stocurilor supranormative, care imobilizeaza resursele banesti;

g)     Reducerea cheltuielilor de desfacere si de publicitate comerciala

Piata - notiune de piata nu desemneaza numai spatiul economic de desfasurare a schimbului, ci si ansamblul relatiilor de vanzare-cumparare dintre agentii economici si mecanismul economico-social prin care se realizeaza sustinerea si dezvoltarea productiei si consumul, a intregii economii.

1. Dupa natura economica a bunurilor tranzactionate se disting:

a) piata bunurilor de consum (satisfacatori);

b) piata bunurilor pentru productie (prodfactori), adica: piata resurselor naturale, piata pamantului, piata muncii, piata monetara, piata capitalului etc.;

2. Dupa spatiul geografic, se disting: piata locala, piata nationala, piata regionala si piata mondiala.

3. Dupa timpul la care se transfera obiectul tranzactionat, distingem: piata la vedere si piata la termen.

4. Dupa existenta (inexistenta) bunurilor in momentul schimbului, distingem:

a) piata reala ( cererea si oferta de bunuri reale);

b) piata simbolica (bursa) si, mai nou, piata virtuala.

Legea cererii si ofertei: in cadrul unei economii concurentiale, cand toate celelalte conditii raman neschimbate, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe masura ce pretul acestuia scade, iar oferta creste pe masura ce pretul se mareste.

Cerea reprezinta cantitatea de bunuri si servicii care poate fi cumparata, la un anumit pret, intr-o perioada determinata de timp.

a) Cererea individuala rezulta din optiunile cumparatorului consumator, si din reactiile lui fata de variatiile venitului pe care il poate aloca pentru cumpararea unui bun, precum si fata de modificarile pretului bunului respectiv.

b) Cererea de piata este suma cantitatilor solicitate dintr-un anumit bun, la fiecare nivel de pret cu conditia ca acei care solicita bunul sa i-a deciziile lor independent unul de altul.

c) Cererea totala pentru un anumit bun reprezinta suma tuturor cantitatilor cerute de catre toti consumatorii individuali.

unde:

Ct = cererea totala pentru un anumit bun la un pret dat;

n = numarul de consumatori;

Ci = cererea consumatorilor 'i' la un pret dat (p).

Elasticitatea cererii reprezinta modificarea (sensibilitatea) cererii in functie de factorii care o influenteaza. Ea se masoara cu ajutorul coeficientului de elasticitate, care se determina in raport de pret si de venit.

a) In raport de pret, coeficientul de elasticitate se determina pe baza raportului dintre modificarea relativa a cererii ( variabila dependenta) si modificarea relativa a pretului (variabila independenta), pe baza formulei:

Kec/p = ∙

unde:

Kec/p: coeficientul de elasticitate a cererii in raport cu pretul;

∆C: modificarea cantitatii cerute pentru un anumit produs;

C: cantitatea ceruta initial pentru acel produs;

∆P: modificarea pretului produsului respectiv;

P: pretul initial al acelui produs.

b) In raport cu venitul, coeficentul de elasticitate se calculeaza astfel:

unde:

∆V: modificarea venitului intr-o perioada data;

V₀: venitul din perioada initiala.

Oferta reprezinta cantitatea dintr-un bun economic sau serviciu, furnizat pe piata spre vanzare la un anumit pret, intr-o perioada determinata de timp.

Oferta poate fi:

a) pentru un anumit bun economic;

b) pentru o anumita unitate economica;

c) oferta totala

Oferta totala pentru un bun economic, reprezinta suma tuturor cantitatilor oferite de toti producatorii individuali ai bunului oferit si se determina astfel:

unde:

Q_t = oferta totala a unui bun economic;

n = numarul producatorilor;

Q_i = oferta producatorului 'i' al bunului respectiv.

Elasticitatea ofertei reprezinta modificarile care intervin in marimea ofertei unui bun economic (serviciu), ca urmare a actiunii factorilor care o influenteza. Principalul factor care influenteaza elasticitatea ofertei il constituie pretul.

Coeficientul de elasticitate al ofertei in raport cu pretul se determina astfel:

Keo/p

unde:

Keo/p: coeficientul de elesticitate al ofertei in raport cu pretul;

∆P: modificarea cantitatii pentru bunul economic;

P: pretul initial al bunului respectiv;

Q₀: cantitatea oferita initial.

Pretul de echilibru este pretul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, iar cererea si oferta bunului respectiv se egalizeaza la nivelul celui mai mare volum al vanzarii si cumpararii pe piata.

Pretul de echilibru al unui factor depinde de pretul de echilibru al altor bunuri si mai ales de pretul de echilibru al factorilor de productie pentru bunul respectiv.

Concurenta se defineste ca acea stare de referinta sau ca acel complex de conditii in cadrul careia (sau carora) are loc o confruntare libera, ampla si veridica intre toti agentii economici, atat la nivelul ofertei, cat si al cererii de bunuri de productie si de capitaluri, fiecare putandu-si promova liber propriile interese pe piata.

In lupta de concurenta se pot folosi doua genuri de metode:

a) Metode care se incadreaza in uzantele si regulile admise de reglementarile comerciale in vigoare, numite economice ca de exemplu: reducerea costurilor de productie si a preturilor de vanzare, imbunatatirea calitatii produselor etc. metode care confera concurentei un caracter loial.

b) Metode care nu se incadreaza in uzantele si normele comerciale (metode extraeconomice) ca de exemplu: intelegeri cu caracter monopolist, raspandirea de informatii false despre concurenti, spionajul economic, coruptia etc., actiuni care contravin regulilor de- mocrative, imprimand concurentei un caracter neloial.

Concurenta este o lege economica obiectiva specifica economiei de schimb. Ea exprima relatiile dintre producatori si consumatori, in vederea asigurarii unor conditii cat mai favorabile pentru producerea si desfacerea produselor.

a) Concurenta pura si perfecta are loc intre un numar foarte mare de producatori si consumatori, astfel incat nici unul dintre ei, luat individual, nu poate inflenta pretul, iar cumparatorul are o mare libertate de alegere;

b) Concurenta imperfecta are loc in cazul in care nu sunt intrunite toate elementele concurentei perfecte.