MONOPOLUL

monopolul

1. Definirea si ratiunile monopolului

Prin definitie, intreprinderea aflata in situatie de monopol (mono - unic, polist - vanzator) furnizeaza intreaga productie a ramurii considerate[1]. Cele mai importante caracteristici (ipoteze) ale monopolului pur sunt:

unicitatea si gigantismul, monopolul ocupand productia si vanzarea unui produs, fapt ce face posibila controlarea sau influentarea pietei produsului;

firma se identifica cu industria, oferta monolitica adresandu-se unei cereri atomistice (exista de obicei un mare numar de cumparatori);

omogenitatea produsului, produs care nu poate fi concurat de bunuri similare sau substituibile;

bariere de intrare (iesire) in/din ramura, in special de natura tehnologica, comerciala, financiara sau juridica, datorita economiilor de scara , aplicarii progresului tehnico-stiintific, proprietatii intelectuale asupra inovatiilor, brevetelor si tehnologiilor moderne;

opacitatea pietei sau lipsa de transparenta, piata bunului fiind supusa unor mari riscuri si incertitudini;

factorii de productie nu mai sunt mobili, caracterul strict specializat al capitalului fizic si al fortei de munca dand o anumita rigiditate factorilor de productie care nu pot sa migreze cu usurinta dintr-un domeniu in altul;

producatorul este un fixator de preturi (price searcher), ceea ce inseamna ca poate controla pretul, poate alege pretul cel mai bun.

Exista mai multe explicatii (cauze) tehnice si economice pentru existenta monopolurilor.

Monopolul se poate intemeia pe controlul unei resurse unice, pe o oferta de produse derivate din aceste resurse (o suprafata de teren pe care se poate cultiva un soi unic de struguri.) sau pe o oferta personala a unui profesionist de exceptie (manager, specialist.), a unui talent deosebit (creatori de moda, artisti, sportivi).

Monopolul de inovatie are la baza pozitia unica pe care o persoana sau intreprindere o detine asupra unei noutati stiintifice, asupra unui avans tehnologic sau a unui produs nou (ordinator, magnetoscop, film cu developare instantanee etc.), pozitie protejata pentru o anumita perioada de timp prin dreptul de licenta, dreptul de autor, dreptul de editor.

Monopolul legal poate fi si consecinta unei decizii legale, intrucat, pe de o parte, anumite activitati necesita infrastructuri specifice (cai ferate, distributia gazelor naturale sau a energiei electrice) pe care nu este intotdeauna nici util si nici rentabil sa fie construite de mai multe ori de catre diferite firme concurente, iar pe de alta parte exista anumite domenii strategice sau de interes public (aparare nationala, energie atomica, unele produse farmaceutice, tutun, alcool, uraniu, izotopi radioactivi, producerea banilor, a timbrelor etc.).

Intelegerile monopoliste se stabilesc, atunci cand legea permite, intre anumiti producatori care se uneasca pentru a forma o singura firma cu scopul de a domina piata unui bun si de a obtine, in consecinta, profituri ridicate prin practicarea unor preturi mari.

Monopolul natural exista atunci cand economiile de scara sunt atat de importante incat o firma, marindu-si de o asemenea maniera dimensiunile, ajunge sa produca intreaga productie a unei ramuri cu costuri foarte mici, sau cand costurile de instalare (spatii de productie, instalatii, cercetare - dezvoltare, vaste campanii promotionale.) sunt atat de mari incat, pentru a putea fi amortizate n-ar putea coexista mai multe firme fara a lucra in pierderi. Prin extensie, notiunea de monopol natural are si alte sensuri: de monopol public sau chiar de monopol constituit pe dreptul de proprietate asupra unor factori de productie cu caracteristici deosebite.

Aceste cauze se constituie in tot atatea bariere de intrare in calea patrunderii in ramura a unor potentiali concurenti. La drept vorbind insa, nu exista un monopol absolut, dupa cum nu exista o concurenta pura, pentru ca : este aproape imposibil sa se gaseasca vreo firma cu 100% cota de piata; exista aproape intotdeauna produse de substituire care atenueaza efectele monopolului (produsele sintetice pot inlocui bumbacul, lana, cauciucul, dupa cum energia nucleara poate substitui petrolul ); monopolul generat de anumite inovatii poate fi temporar, tinzand sa dispara odata cu intrarea pe piata a imitatorilor dinamici; deschiderea fata de piata mondiala, imbunatatirea deservirii si a retelei de transporturi si, mai ales globalizarea concurentei in conditiile revolutiei comunicatiilor

In economiile moderne monopolurile adevarate se intalnesc foarte rar. Monopolul pur este, deci, doar un caz limita. Analiza sa este totusi utila, ba chiar indispensabila, constituind, ca si concurenta pura si perfecta, o situatie reper pentru intelegerea anumitor aspecte concrete de piata. In plus, exista destule situatii particulare de piata care pot fi asimilate modelului pietelor de monopol.

Consecintele monopolului

Abordarea traditionala a consecintelor negative ale monopolului consta in genere in masurarea costurilor sociale pe care trebuie sa le suporte consumatorii ca urmare a monopolizarii unei industrii. Astfel, studiile teoretice arata ca optimul producatorului monopolist corespunde unui pret de vanzare superior celei ce rezulta dintr-o situatie de concurenta perfecta si ca productia care se obtine este inferioara productiei concurentiale. In acest fel are loc un transfer din surplusul consumatorului spre ofertantul monopolist.

Costul puterii de monopol se determina in teoria economica prin indicele Lerner. In regim de concurenta perfecta, firma se afla in echilibru cand costul marginal este egal cu pretul (C_m = V_m = P). In situatia de monopol, datorita pantei negative a curbei cererii, echilibrul producatorului se realizeaza cand pretul este superior costului marginal (C_m = V_m < P). Astfel diferenta (procentuala) dintre pret (P_M) si costul marginal (C_m) este, considerata masura puterii de monopol. Indicele Lerner (I_L) se determina prin formula:

Suma algebrica dintre castigul sub forma profitului de monopol si pierderea din surplusul consumatorului este denumita costul (pierderea) social impus de monopol.

Ilustram printr-un exemplu grafic cum se masoara costul social al puterii de monopol si, implicit, ineficienta alocarii resurselor in aceasta structura de piata (fig.3). Consideram ca o ramura este absorbita de o singura firma care functioneaza ca un monopol cu mai multe stabilimente, iar costurile de productie nu se modifica. Pentru simplificare, vom presupune costuri de productie medii si marginale constante.

In regim de concurenta perfecta, C_mL este deopotriva curba costului marginal pe termen lung al ramurii si curba de oferta a acesteia. Intr-o situatie de randamente constante de scara, C_mL este si curba costului mediu pe termen lung. Fiind data curba cererii C (P), echilibrul concurential se situeaza in punctul B. Ramura produce un volum de productie Q_C la pretul P_C..

In cazul monopolului, trebuie sa se tina seama ca venitul marginal V_m este mai mic decat pretul, pentru orice volum de productie. Monopolul produce o cantitate Q_M la pretul P_M, unde C_m = V_m. Suprafata P_M P_C AC (umbrita mai intens) reprezinta profitul pe care monopolul il obtine din vanzarea cantitatii Q_M la un pret care depaseste costul marginal si costul mediu. Suprafata triunghiului ABC (umbrita mai slab) arata pierderea de bunastare (numita uneori pierderea deadweight[3]) datorata puterii de monopol. In punctul Q_M avantajul marginal social al unei unitati produse suplimentar este P_M in timp ce costul marginal social nu este decat P_C.. Societatea ar prefera sa produca in punctul de echilibru concurential B, in care avantajul marginal social si costul marginal sunt egale.

In concluzie, costul social al monopolului exprima scaderea neta a bunastarii ca rezultat al restrictiilor impuse de monopol asupra productiei. Specialistii denumesc risipa produsa de monopol si prin termenul de pierdere bruta, in sensul de pierdere de venit real (castiguri din schimburile comerciale) provocata de monopoluri. Monopolul nu se bucura de o presa buna nu numai pentru aceasta ineficienta a combinatiilor productive. Tot din cauza ca n-ar fi supus presiunii concurentei conventionale i se imputa si faptul ca nu favorizeaza progresul tehnic si nu stimuleaza competitivitatea produselor, punand economia tarii, pe termen lung, in situatii dezavantajoase.