Nevoile (trebuintele) umane si resursele economice

Nevoile (trebuintele) umane si resursele economice

Activitatea umana - deosebit de ampla si diversificata - s-a dezvoltat si se dezvolta continuu, avand ca baza de pornire si impulsionare necesitatea satisfacerii unor multiple nevoi umane. Acestea izvorasc din conditiiie de viata ale oamenilor, din cerintele de consum ale acestora si din participarea lor la viata sociala. Nevoile sau trebuintele umane, pun in evidenta ceea ce resimt oamenii ca fiindu-le necesar pentru existenta, pentru formarea si dezvoltarea lor si a societatii in care traiesc

Nevoile umane reprezinta un sir nesfarsit de cerinte obiectiv necesare vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor - oamenii, grupurile sociale, colectivitatile national-statale și societatea in ansamblul ei.

Satisfacerea nevoilor presupune consum de bunuri si servicii, impulsionand oamenii in directia crearii si procurarii acestora. Mai mult, nevoile umane se diversifica si se amplifica continuu pe masura ce se creeaza posibilitati mai mari de satisfacere a lor. Satisfacerea unor nevoi generaza apariția altora. Acest fapt pune in evidența caracterul dinamic al nevoilor, inmulțirea și diversificarea lor pe masura dezvoltarii societatii.

Nevoile umane au o latura obiectiva, care se refera la constientizarea acestora de catre oameni si la corelarea lor cu posibilitatile materiale ale societatii si ale fiecarui individ. Ele spar, astfel, ca nevoi efective, reale. In acelasi timp, se manifesta si o latura subiectiva a nevoilor, ce pune in evidenta dorintele oamenilor, de multe ori necorelate cu posibilitatile efective de acoperire a lor. Multe dintre aele, datorita acestui fapt, raman simple doleante, nevoi nesatisfacute.

Nevoile umane, privite in interactiunea lor, formeaza un sistem integrat de nevoi, in cadrul caruia ele sunt grupate si ordonate dupa anumite criterii, si anume:

. dupa natura lor, corespunzator dimensiunii fiintei umane, intalnim nevoi:

a) naturals (biologice sau fiziologice);

b) sociale;

c) spiritual-psihologice.

din punctul de vedere al subiectilor purtatori exista nevoi:

a) individuale;

b) de grup;

c) ale societatii

corespunzator ciclului activitatii umane nevoile sunt:

a) zilnice;

b) saptamanale;

c) lunare etc.

dupd natura bunurilor cu care pot fi satisfacute exista:

a) nevoi care se satisfac cu bunuri materiale;

b) nevoi care se satisfac cu servicii.

dupa durata si momentul manifestarii lor:

a) curente (permanente);

b) periodice;

c) rare;

d) singulare.

dupa natura sursei de formare nevoile pot fi:

a) fiziologice;

b) familiale;

c) culturale;

d) specific sociale.

Clasificarea nevoilor poate continua, contribuind la o mai buna identificare si cunoastere a lor. Aceste clasificari au un anumit grad de conventionalitate, ele nu au un caracter absolut. Cunoasterea nevoilor, ordonarea lor, surprinderea marimii, intensitatii si duratei acestora, prezinta o importanta deosebita pentru orientarea si utilizarea resurselor in vederea desfasurarii de activitati economice in scopul producerii de bunuri si prestarii de servicii necesare satisfacerii lor.

Nevoile umane, prin specificul si, mai ales prin modul lor de manifestare, se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi. Astfel, ele sunt:

nelimitate ca numar. Progresul societatii duce in mod direct la largirea ariei nevoilor, atat la nivel de individ, cat si de grup sau societate;

limitate in capacitate, respectiv in volum. Fiecare nevoie, in procesul satisfacerii ei, atinge, la un moment dat, un prag de saturabilitate;

concurente, respectiv unele nevoi se extind in detrimentul altora, altele pot fi substituite intre ele;

complementare, respectiv, cele mai multe, se completeaza reciproc;

conditionate, reflectand continuitatea, dinamismul lor, potentialul economiei de a le satisface

Pentru satisfacerea nevoilor lor, oamenii se implica in activitatile din societate. Cu alte cuvinte, nevoile reprezinta mobiluri ale actiunii umane, ale intregii activitati social­economice ale oamenilor, manifestandu-se la suprafata societatii sub forma de interese economice. Acestea pun in evidenta motivatia actiunii umane, explicand actiunile si comportamentele oamenilor.

Interesele economice apar ca nevoi intelese de oameni (constientizate) si care se manifesta in procesul cooperarii si confruntarii dintre acestea, in vederea dobandirii bunurilor necesare satisfacerii lor. Acest fapt necesita atragerea de resurse si transformarea lor in bunuri si servicii, precum si toate celelalte actiuni prin care acestea ajung sa fie consumate. Avand in vedere pozitia pe care o detine omul in societate, interesele se pot prezenta ca interese individuale sau personale, de grup si generale. Acestea, la randul lor, pot fi nuantate corespunzator nevoilor de care sunt legate. Este firesc ca fiecare individ sa fie purtator a numeroase interese, impletindu-se nivelul indi­vidual, cu cel de grup si general.

Orice activitate umana presupune utilizarea unor resurse specifice, in cantitati diferite si de calitate corespunzatoare.

Resursele economice sunt reprezentate de toate elementele pe care omul le poate folosi in activitatea sa pentru a obtine bunuri si servicii necesare satisfacerii nevoilor sale.

Resursele, corespunzator sursei de provenienta, sunt de doua feluri:

resurse primare sau originare, constituite din potentialul natural si potentialul demografic de care dispune societatea in fiecare etapa a evolutiei sale. Mediul natural ­geografic ofera principalele resurse necesare existentei omului si progresului societatii. La acestea se adauga resursele umane, care au capacitatea de a pune in valoare resursele naturale;

resurse derivate, rezultante ale activitatii umane, formate, pe baza celor dintai, cum sunt echipamente, utilaje, instalatii, stocuri de materii prime, combustibil etc. Resursele derivate au calitatea de a ridica eficienta utilizarii tuturor resurselor atrase si folosite de oameni.

Dupa natura lor, resursele se grupeaza in resurse materiale, resurse umane, resurse financiare si resurse informationale. Dintre resursele materiale, cele mai importante sunt cele naturale. La randul lor, resursele naturale, in functie de durata folosirii lor, se pot grupa in resurse neregenerabile sau epuizabile - zacaminte de tot felul - si resurse regenerabile - pamantul, apa etc. De asemenea, resursele naturale, in functie de posibilitatile de recuperare sau reutilizare a lor, se pot grupa in recuperabile si reutilizabile, partial recuperabile si reutilizabile si in nerecuperabile. Desigur, se pot utiliza si alte criterii de clasificare a resurselor. Ele urmaresc surprinderea particularitatilor resurselor in vederea mai bunei cunoasteri si folosirii lor rationale.

Oamenii au cautat in   permanenta sa descopere noi resurse, sa le atraga in activitatea lor si sa le foloseasca cat mai rational. Evident, de la perioada la perioada, resursele utilizate de oameni au sporit cantitativ si s-au diversificat. Aceasta evolutie nu trebuie privita in sine, ci in corelatie cu evolutia nevoilor la a caror satisfacere contribute resursele si cu progresul stiintei, tehnicii si tehnologiei.

Intre nevoi si resurse trebuie sa existe o asemenea corelatie care sa permita desfasurarea normala a vietii in fiecare etapa istorica data. In cele mai multe cazuri, raportul dintre nevoi (N) si resurse (R) este de forma:

	N>R

Inegalitatea dintre nevoi si resurse pune in evidenta faptul ca, in raport cu cresterea si diversificarea nevoilor umane, resursele au fost, sunt si vor fi limitate. Evolutia societatii omenesti pune in evidenta tendinta de crestere mai rapida, ca volum si varietate, a nevoilor fata de resurse. Cu alte cuvinte, caracteristica esentiala a _'resurselor este raritatea, in sensul ca ele nu sunt disponibile decat in anumite limite cantitative, in timp ce nevoile umane tind a fi nelimitate. Raritatea vizeaza toate categoriile de resurse, manifestandu-se ca o lege naturala a economiei. Cu alte cuvinte, raritatea resurselor are un caracter per­manent, punand in evidenta insuficienta lor in raport cu nevoile.

2.2. Activitatea economica - forma a activitatii umane

Legatura dintre nevoi si resurse este realizata de actiunea umana, prin intermediul activitatii economice. Aceasta este o forma specifica a activitatii umane, ce urmareste realizarea unor scopuri precise si anume, satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor.

Activitatea economica consta in efortul constient al oamenilor de a atrage si utiliza resursele economice rare in vederea producerii, repartitiei, circulatiei si consumului de bunuri si servicii, corespunzator nevoilor si intereselor acestora.

Activitatea economica se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi:

este o forma de activitate practica a omului, care folosind munca sa, transforma natura conform intereselor lui, producand cele necesare traiului;

este o activitate de creatie, prin care se pune in valoare potentialul creativ al omului de a modela natura, de a folosi legile ei, de a descoperi noi utilizari ale acestora, de a crea si utiliza mijloace de actiune cat mai eficiente etc.;

se desfasoara pe baza criteriilor de rationalitate, urmarindu-se obtinerea de rezultate maxime cu eforturi minime;

este o activitate care duce si la transformarea oamenilor, a societii in ansamblul ei, stand la baza progresului social. Prin intermediul ei se intretin, conserva si dezvolta celelalte activitati din societate;

are o finalitate precisa, satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor, ca indivizi, colectivitate, societate.

Activitatea economica este ampla si diversificata. Drept urmare, activitatile economice se pot grupa, dupa specificul lor, in

activitate de productie,

activitati de repartitie,

activitati de schimb (circulatie)

activitati de consum.

Separarea lor pe genuri marl de activitate, ca si in cadrul fiecarui gen pe categorii de activitati se datoreaza existentei si adancirii diviziunii muncii.

Diviziunea muncii este un proces obiectiv si permanent de desprindere, diferentiere si separare a diferitelor categorii de munca din ansamblul muncii sociale si fixarea acestora ca activitati specializate, de sine statatoare. Pe baza diviziunii muncii, activitatile economice se ordoneaza pe categorii si genuri de activitate, care devin preocupari esentiale pentru anumite sectoare ale economiei, ramuri si subramuri.

Activitatile din societate ce vizeaza productia, repartitia, schimbul si consumul de bunuri si servicii, in interdependenta lor, formeaza economia societatii. Aceasta privita in contextul existentei statelor nationale si a teritoriului national este economia nationala. Ca entitate de sine statatoare, economia nationala reprezinta ansamblul de activitati economice care s-au constituit in sectoare de activitate, ramuri, subramuri etc., la nivelul unei tari, intre care se stabilesc legaturi reciproce, pe baza carora se infaptuieste miscarea bunurilor si serviciilor, se asigura functionarea si dezvoltarea economica a societatii.

Adancirea diviziunii muncii, sub impactul progresului stiintei, tehnicii si tehnologiei, diversifica activitatea economica, punand in evidenta dinamismul acesteia, trecerea de la activitati traditionale - de tip pastoral, agricol si mestesugaresc - la cele industriale, de asigurari, financiare, de credit, publicitate etc. si in ultimul timp informationale.

Activitatea economica, privita prin trasatura sa principala, ca activitate practica, este circumscrisa raportului nevoi - resurse. Caracterul limitat al resurselor pune in evidenta existenta restrictiilor in cadrul activitatii economice, si de aici marea problema pentru societatea umana, incercarea egalizarii dintre nevoi si resurse. Aceasta tendinta de egalizare este reflectata de corelatia dintre productie si consum, sau mai bine zis de modul cum se structureaza ea

Consumul reflecta nevoile umane in concordanta cu realitatea materiala; el este o forma de concretizare precisa a nevoilor nelimitate, o reflectare a finalitatii activitatii economice. Consumul declanseaza si stimuleaza activitatea economica, indeplinind o functie de reglare permanenta, cantitativa si calitativa a productiei. Din aceste motive, consumul se prezinta ca element primordial al activitcltii economice.

Productia pune in evidenta gradul de atragere si utilizare a resurselor, capacitates societatii de a veni in intampinarea nevoilor manifestate. Intre produclie si consum exista interdependente si determinari reciproce. De fapt, intre consum si productie se dezvolta multiple raporturi, care se vor reflecta in planul concret al organizarii activitatii economice specifice economiilor de schimb, in cadrul corelatiei dintre cerere si oferta.

Rezumand, principalele corelatii care determina viata economica sunt urmcitoarele:

Nevoi ^- Resurse

Consum Productie

Cerere -Oferta

Toate actele economice din societate sunt strans legate de aceste corelatii si se desfasoara in cadrul eforturilor facute de oameni cu scopul de a asigura tendinta de echilibru intre termenii fieccirei corelatii, tendinta de echilibru necesara unei vieti economice

2.3 Raritatea și alegerea. Problema  fandamentala a economiei

Caracterul limitat al resurselor, raritatea acestora, pune intotdeauna problema alternativelor de utilizare a lor. Oamenii nu pot avea și utiliza toate bunurile și serviciile pe care si le doresc. Ei sunt obligati sa aleaga  dintre multiplele alternative de folosire a resurselor rare, pe aceea care permit obtinerea de bunuri cat mai multe si de calitate corespunzatoare, astfel incat sa se asigure satisfacerea in conditii superioare a nevoilor lor. Optand pentru o cantitate cat mai mare din unele bunuri si servicii, se vor reduce in mod corespunzator cantitatile din altele, sau chiar se vor elimina din consum unele categorii de bunuri si servicii. Cu alte cuvinte, raritatea resurselor presupune alegerea, iar aceasta ii costa pe oameni. Costul alegerii reprezinta valoarea alternativelor lasate la o parte (eliminate), respectiv ceea ce pierde_-individul sau colectivitatea prin alegerea facuta si este denumit cost de oportunitate. Intotdeauna subiectii economici sunt pusi in fata deciziei de a alege, de a estima costul alegerii, a deciziei luate.

Costul de oportunitate reprezinta ceea ce pierde individul, colectivitatile, societatea, in urma alegerii facute. El este costul alegerii (al sansei sacrificate), un concept relativ exprimat in termeni reali.

In economie, se porneste de la premisa ca atunci cand se face o alegere, aceea este cea mai buna, respectiv ea se face pe baza criteriilor de rationalitate economica. Se presupune ca oamenii, in procesul alegerii, se comporta in mod rational, respectiv ca decidenti rationali.

Rationalitatea, privita din perspectiva alegerii, inseamna capacitatea oamenilor de a-si stabili oblectivele si de a actiona intr-o astfel de maniera incat sa realizeze aceste obiective in conditii de eficlenta maxima. Ea reflecta procesul de maximizare a efectelor actiunii umane in contextul cheltuirii unui anumit efort, deci obtinerea unui rezultat maxim din alegerea pe care omul sau oamenii au facut-o.

Avand in vedere caracterul limitat al resurselor, faptul ca alegerea implica intotdeauna costuri si se bazeaza pe principiul rationalitatii, putem desprinde existenta unei idei centrale in economie, idei pe care specialistii o denumesc problema fundamentala a economiei. Aceasta se poate formula astfel: in toate deciziile economice oamenii se opresc la acele alternative prin care cred si spera ca obtin castigul net maxim. Deci, alegerea directiilor de utilizare a resurselor trebuie sa duca la o satisfacere cat mai buna a nevoilor indivizilor si societatii.

Toate actiunile oamenilor, intregul lor comportament economic se intemeiaza pe aceasta premisa. Permanent ei sunt pusi in fata urmatoarelor intrebari:

ce si cat sa produca?

cum sa produca?

pentru cine sa produca?

Problema fundamentala a economiei, este aceeasi pentru toate domeniile activitatii economice si pentru toate economiile, ea sta la baza explicarii si intelegerii comportamentului economic al oamenilor si, bineinteles, a sensului actiunii acestora in economie.