Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice

Acasa » afaceri » economie
Opera lui J.M. Keynes si paradigma gandirii lui economice

Opera lui J.M. Keynes si paradigma gandirii lui economice

Opera lui J.M. Keynes si paradigma gandirii lui economice

Economist de renume mondial, J.M.Keynes este fiul profesorlui universitar britanic de economie politica John Neville Keynes. Format la cele mai inalte universitati britanice in spiritul neoclasicismului, J.M. Keynes a fost un ganditor neconformist, care a supus criticii teoria economica dominata din timpul sau, a avut preocupari multiple, de la stiinta si arta pana la speculatii bursiere si indeletniciri manageriale.

Activitatea stiintifica a lui J.M. Keynes a avut ca punct de plecare constatarea ca "gandirea economica neoclasica este in impas", ca impozitele fundamentale de la care pleaca ceasta nu corespundeau realitatii din timpul sau si ca, din aceasta cauza Keynes avea datoria sa formuleze aprecieri critice pentru a se "debarasa de moduri obisnuite de gandire si de exprimare", a caror valabilitate nu era confirmata de practica.

Opera economica a lui J.M. Keynes este vasta si diversa.

Lucrarea economica fundamentala a lui J.M. Keynes s-a intitulat "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor", publicata in anul 1936, a avut un succes imediat si rasunator. Aceasta a fost apreciata si acceptata de majoritatea covarsitoare a economistilor si politicienilor occidentali pentru ca raspundea intr-o maniera noua la problemele economice dificile si presante din momentul respectiv.

Trasaturile definitorii ale paradigmei keynesiste constau in faptul ca acesta:

considera teoria economica liberala clasica si neoclasica drept un caz particular al teoriei economice generale, cu o valoare restransa si deci, accepta teoria marginalista numai in domeniul microanalizei;

isi propune sa elaboreze o teorie generala a economiei de piata, valabila in orice conditii si deci, capabila sa explice procesele economice atat in conditii de echilibru partial sau total, cat si in conditii de dezechilibru;

respinge ideea unei ordinii naturale si a unor legi naturale, capabile sa asigure realizarea spontana a echilibrului economic si implicit, respinge teoria pietelor a lui J.B. Say;

considera nesatisfacatoare teoria economica "pura" care urmarea procesele economice numai in expresie materiala sau naturala si insista asupra necesitatii unei mai temeinice studieri a rolului banilor in functionarea economiei de piata, deci asupra necesitatii de a cerceta procesele economice in dubla expresie - naturala si baneasca;

deplaseaza centrul de greutate al cercetarii economice in domeniul macroanalizei si opereaza cu indicatori macroeconomici;

sustine inevitabilitatea somajului involuntar in cadrul economiei de piata, admitand ca acesta ar putea fi limitat printr-o politica economica adecvata, dar ca nu ar putea fi pe deplin inlaturat;

sub directa influenta a crizei economice din anii 1929-1933, il preocupa in mod special dezechilibrele din economia contemporana de piata, mai ales trei manifestari ale acestora: somajul involuntar, dificultatile in desfacerea marfurilor si dezechilibrele in balanta platilor externe ale tarilor luminii;

desi este constient ca problemele economice pot fi examinate in diferite orizonturi de timp, J.M. Keynes manifesta predilectia pentru termenul scurt si face o analiza statica, ocolind dimensiunea istorica a acestora, respectiv evolutia lor in timp;

considera ca pentru a supravietui si a functiona eficient economia de piata trebuie sprijinita de stat si deci in locul politicii liberului schimb, infrumusetata de catre neoclasici, J.M. Keynes preconizeaza politica economica de interventie limitata a statului in economie, denumita ulterior dirijism, de unde decurge si denumirea alternativa data curentului de idei format din adeptii lui Keynes, respectiv dirijism.

Raspunsul dat de Keynes, prin lucrarea sa din 1936, multiplelor sfidari adresate de economia de piata stiintei economice a devenit capacitatea lui reala de a discerne problemele economice grave si urgente, de a sintetiza sirul criticilor intemeiate formulate anterior de multe generatii de ganditori eterodocsi la adresa "ortodoxei" liberale, ca si numeroase tentative nationale de politica anticriza si antisomaj, precum si de a-si convinge confratii despre nevoia unei rupturi cu gandirea care se indeparteaza de datele realitatii economice.

Bun cunoscator atat al stiintelor economice, cat si al matematicii, J.M. Keynes a folosit in cercetarea economiei contemporane de piata un model economico-matematic descriptiv cu scopul de a usura intelegerea nivelului activitatii economice si a relatiilor dintre diferite variabile ale acesteia, ca radacina a dezechilibrelor din economia analizata.

Modelul elaborat de J.M. Keynes se compune din trei categorii de elemente, si anume:

variabilele care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici (venit national, cerere, oferta, consum, etc), fie din rata lor sau raportul dintre doua astfel de macrocategorii (inclinatia spre consum, eficienta marginala a capitalului, arta dobanzii, etc.);
relatiile dintre variabile redate cu ajutorul unor ecuatii ( de definitie si comportamentale) si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele reda cu ajutorul unor functii (functia ocuparii, functia ofertei, functia cererii globale efective,etc.);
parametrul multiplicator investitional (k) cu ajutorul caruia se exprima gradul de intensitate a influentei unei variabile (cheltuiala de venit) asupra altor variabile (consumul, economia, investitia).

Legile psihologice cu ajutorul carora explica J.M. Keynes nivelul activitatii economice si relatiile dintre variabilele din economie, respectiv dezechilibre economice.

J.M. Keynes se detaseaza de economistii liberali clasici prin faptul ca neaga existenta legilor naturale sau obiective care guverneaza economia moderna si contemporana. Totodata el se desparte atat de clasici cat si de neoclasici prin faptul ca respingea ideea autoechilibrarii spontane a economiei de piata. Keynes se apropia insa de neoclasici prin faptul ca in explicarea mecanismului de functionare a acestei economii porneste de la sfera consumului si de la inclinatiile psihologice ale oamenilor. El vorbeste despre trei legi psihologice de care depinde comportamentul economic al oamenilor si care explica dezechilibrele din economie si anume: a) legea psihologica fundamentala, cu reversul ei, inclinatia marginala spre economii; b) legea imboldului spre investitii si c) legea preferintei pentru lichiditati sau valori lichide.

a) Definind legea psihologica fundamentala sau inclinatia marginala spre consum, Keynes arata ca "Psihologia colectivitatii este de asa natura incat, atunci cand se mareste venitul global, consumul global creste, dar nu cu aceeasi marime ca venitul". Matematic, aceasta lege este exprimata printr-o fractie pozitiva dar subunitara care indica inclinatia marginala spre consum, dar ea poate fi exprimata si ca inclinatie medie spre consum, calculata pe cativa ani.

Reversul acestei legi psihologice fundamentale este inclinatia marginala a oamenilor spre economii in sensul ca partea din venit care nu este consumata reprezinta disponibilitatile banesti necheltuite pe care le desemneaza cu termenul de economii (S) si care pot fi exprimate fie ca o medie pe cativa ani (S/Y), fie ca inclinatie marginala spre economie (S) exprimata ca o fractie pozitiva dar subunitara (s = ∆S/∆Y).

Cele doua inclinatii psihologice sunt complementare, iar suma lor este, evident, egala cu 1 (∆C/∆Y + ∆S/∆Y = 1 c' + s = 1).

Data fiind importanta pe care o atribuie acestei legi psihologice fundamentale, J.M. Keynes analizeaza in mod amanuntit cele doua fatete ale legii cautand sa discearna in cuprinsul capitolelor 8 si 9 din "Teoria generala" complexul de factori obiectivi si subiectivi care le conditioneaza pe fiecare. Aceste aspecte vor fi dezbatute in mod amanuntit in cadrul orelor de seminar pe baza bibliografiei din opera originala a lui J.M. Keynes.

b) A doua lege psihologica, imboldul la investitii, arata ca nu toate economiile (S) se transforma in investitii (I), desi prin definitie ele sunt egale (S = 1), ca deciziile investitorilor de a transforma economiile in investitii se adopta dupa criteriul maximizarii profitului, tinand seama de raportul dintre eficienta marginala a capitalului si rata dobanzii.

c) A treia regula psihologica pe care o are in vedere J.M. Keynes este preferinta pentru lichiditati, respectiv dorinta majoritatii oamenilor de a pastra disponibilitatile lor banesti in forma lichida, usor de transformat in orice alte bunuri de care ar avea nevoie.

Raportata la gandirea economica premergatoare, conceptia lui J.M. Keynes despre economia contemporana de piata reprezinta o realizare de exceptie, fara a intruchipa, desigur, perfectiunea.

Meritul principal al teoriei generale a lui Keynes il constituie curajul de a demola dogme anacronice si realismul cu care a cercetat aspectele cele mai neplacute ale realitatii economice din secolul XX si anume instabilitatea de dezechilibrele din economia tarilor cele mai dezvoltate.

Rupand valul iluziilor "ortodoxe" traditionale, J.M. Keynes recunoaste ca instabilitatea este o trasatura inerenta economiei de piata, legata de faptul ca deciziile economice se iau pe considerente ce tin maximizarea profitului, chiar daca acest lucru este exprimat uneori mai voalat, folosind termenul de eficienta.

Concretizand aceasta idee, Keynes are meritul de a recunoaste trei dificultati congenitale ale capitalismului si anume: prezenta cronica a somajului, mari inegalitati in repartitia averilor si a veniturilor, precum si contradictii puternice in sfera relatiilor economice internationale, respectiv, a politicii economice externe.

Ca un rezultat al acestor dificultati el recunoaste prezenta contradictie dintre productie si consum, faptul ca desfacerea productiei este problematica in conditii in care cererea efectiva (solvabila) ramane mereu in urma acesteia.

Analiza facuta de J.M. Keynes mecanismului de functionare a economiei de piata si dezechilibrelor ei are insa si parti mai putin clare sau chiar vulnerabile.

O prima dificultate decurge din limbajul foarte complicat, in multe privinte diferit atat de cel liberal traditional, cat si de cel eterodox, precum si din nuantarile si precizarile pe care le aduce termenilor de la un capitol la altul sau notiunile noi utilizate.

O alta slabiciune este legata de ignorarea cauzelor structurale ale dezechilibrelor din economia contemporana, a deosebirilor calitative dintre diferite categorii de agenti economici (firme mici si corporatii gigantice), dintre diferite categorii de parteneri (agenti individuali si unitati financiar-bancare etc.).

O anumita ambiguitate persista in opera lui Keynes in legatura cu rolul factorilor subiectivi, psihologici in explicarea proceselor economice: nu este lamurita nici originea, nici ponderea factorilor subiectivi in functionarea economiei de piata, comparativ cu factorii subiectivi. In plus, se vorbeste despre inclinatii psihologice asemanatoare sau chiar identice, in ciuda structurii sociale foarte diferite a societatilor nationale din secolul nostru. Este oare riguros stiintific sa se vorbeasca despre o "inclinatie spre consum" ridicata in tarile sarace si "o inclinare spre consum" redusa in tarile bogate, in situatia in care in ambele categorii de tari exista grupuri sociale bogate si grupuri sociale sarace despre care cu greu se poate afirma ca au un comportament identic, "inclinatii" similare?

Atentia excesiva acordata consumului si cercetarii efective de marfuri l-a determinat pe Keynes sa subaprecieze importanta productiei si ofertei in descrierea mecanismului de functionare a economiei contemporane, simplificand datele reale ale procesului realizarii (vanzarii) productiei, rolul diferitelor sectoare (productia de bunuri de consum; productia de obiecte de lux, productia de bunuri investitionale) ca si rolul inegalitatii de venit in acest proces si in pregatirea conditiilor pentru reluarea procesului de productie.

Desi are meritul de a fi preconizat studierea rolului al banilor in functionarea economiei moderne, analiza facuta de Keynes este departe de a fi patruns in toate ungherele acestui factor omniprezent care sunt banii si de a fi surprins multiplele aspecte prin care banii devin un mijloc de dezechilibrare a economiei, de deformare a dimensiunii si rolului diferitelor fluxuri economice.

Din pacate, Keynes a fost prea increzator in propria sa contributie, apreciind singur ca va revolutiona gandirea economica traditionala, desi ulterior, nu toti confratii sai au fost dispusi sa recunoasca aceasta revolutie. Totodata, el a fost nedrept cu unii dintre predecesorii sai mai indepartati sau mai apropiati, ale caror contributii substantiale la analiza dezechilibrelor si ciclitatii economice de piata le-a ignorat pe nedrept, desi avea unele informatii in legatura cu aceste contributii.

J.M. Keynes respinge liberul schimb pentru ca il considera ineficient si nerealist, atat la scara macroeconomica, cat si la scara mondoeconomica.

La scara macroeconomica, liberalismul economic a dus la risipa de resurse si capacitati de productie, ca urmare a dezechilibrelor, a dificultatilor in vanzarea marfurilor si in efectuarea de investitii, precum si ca urmare a somajului involuntar cronic.

Esecul liberului schimb la scara mondoeconomica s-a manifestat, dupa parerea lui Keynes, prin propagarea unor contradictii si conflicte care au dat nastere la o acerba lupta pentru piete, transformand comertul international intr-un "mijloc disperat de a mentine ocuparea mainii de lucru in propria tara prin fortarea vanzarilor pe pietele externe si restrangerea cumparaturilor", prin "deplasarea problemei somajului, spre vecinul care a fost infrant in lupta", culminand cu razboaiele cauzate de lupta de concurenta pentru piete.

Corolarul practic al criticii aduse de J.M. Keynes politicii liberului schimb l-a constituit apelul sau la interventia limitata a statului in economie, pentru a coordona si controla actiunea legilor psihologice care explicau comportamentul oamenilor, pentru a corecta neajunsurile care apar pe baza actiunii acestor legi, pentru a sustine pe intreprinzatorii particulari si pentru a gestiona mai rational bunurile interne, avutia nationala si relatiile cu alte tari.

Masurile de politica economica preconizate de J.M. Keynes pentru stimularea inclinatiei spre consum si a imboldului la investitii, respectiv pentru descurajarea tezaurarii sterile, sunt expuse in special in capitolele 23 si 24 ale "Teoriei generale".

In esenta, este vorba despre doua grupe de masuri (politica veniturilor si politica creditelor ieftine) si de folosirea a doua parghii economico-financiare mai importante (politica monetara si politica fiscala).