Piata si concurenta: o abordare interdisciplinara

Piata si concurenta: o abordare interdisciplinara

Strategia concurentiala este un concept complex ce se bazeaza pe doua dintre elementele fundamentale ale teoriei economice: piata si concurenta. Fiecare dintre acestea beneficiaza in literatura de specialitate de abordari si perspective multiple, putand fi studiate cu instrumentele oferite de microeconomie, marketing, stiinte juridice, etc.

Conceptul de piata in teoria economica clasica

In teoria economica piata este vazuta ca mecanism prin intermediul caruia se realizeaza legatura dintre cumparatori si vanzatori in vederea stabilirii pretului si cantitatii pentru un anumit bun sau serviciu.

Conceptul de piata in marketing

Marketingul defineste piata ca fiind reprezentata de toti clientii potentiali care au aceeasi nevoie sau dorinta si care sunt dispusi si au capacitatea de a se angaja intr-o relatie de schimb pentru satisfacerea acelei nevoi sau dorinte

Conceptul de piata in sociologie

Sociologia analizeaza piata din perspectiva relatiilor interumane pe care aceasta le genereaza. Astfel, pietele sunt definite ca structuri sociale autoreproductive intre grupuri si firme specifice, care isi modifica rolurile in functie de rezultatele observatiilor efectuate asupra comportamentelor celorlalti. Piata este locul interactiunilor programate, al supravegherii reciproce si al aliantelor oportuniste. In acelasi timp, putem afirma ca pietele sunt retele de producatori si cumparatori ce intretin relatii continue si previzibile, care se formeaza si apoi dispar.

Conceptul de piata in stiintele juridice/legislatie

Cel putin in literatura de specialitate internationala, una dintre cele mai fine analize a conceptului de piata o regasim in stiintele juridice. Intreg aparatul care reglementeaza juridic activitatea in materie de concurenta, de fuziuni si de achizitii face apel si referire la conceptul de piata, atat in Canada, cat si in SUA. Confruntarea intre experti in fata curtilor competente a dus la stabilirea unor reguli si directive ce constituie un adevarat ghid pentru definirea pietei pertinente. Astfel, o astfel de definitie ar trebui:

Sa tina cont in acelasi timp de conditiile cererii si ofertei;

Sa furnizeze o demarcatie a pietei geografice utila cauzei;

Sa stabileasca ansamblul de produse sau servicii care constituie o unica piata in virtutea substitutiei probabile a acestor produse sau servicii;

Sa tina cont de dimensiunea temporala, adecvata circumstantelor cauzei.

Dupa mai multi ani de tatonare, agentii americani si cei canadieni au propus ceea ce a fost denumit drept „regula lui 5%” ca metoda operationala in vederea stabilirii pietei pertinente pentru toate cazurile juridice. Aceasta metoda defineste o piata in modul urmator: din punct de vedere al dimensiunii geografice, se stabileste acoperirea geografica pe care ar trebui sa o aiba un monopolist ipotetic pentru a putea creste in mod profitabil pentru el preturile cu 5%, mentinand aceasta crestere pe perioada unui an, uneori doi. Cu alte cuvinte, este vorba de determinarea anvergurii geografice care i-ar permite unei intreprinderi aflate in situatia de monopol sa se puna la adapost de:

schimbarile din comportamentul cumparatorilor, care ar putea sa-si procure produsul dintr-o alta zona geografica;

activitatea altor firme care, chiar situate in alte zone, ar putea obtine profit expediindu-si produsele in zonele geografice ale monopolistului, impiedicandu-l sa-si ridice preturile.

Putem deci, defini piata geografica  drept aria geografica minimala in care un monopol ipotetic ar putea impune si mentine in mod durabil (cca un an) o crestere rentabila a preturilor sale (cu cca 5%) fara a afecta comportamentul consumatorilor.

In mod analog, dimensiunea de produs a pietei reprezinta ansamblul minimal de produse sau servicii pentru care un monopol ipotetic ar putea impune si mentine timp de un an, in mod rentabil, o crestere a preturilor cu 5% fara a afecta comportamentul consumatorilor.

Concurenta

Lumea contemporana este in cautare de solutii de crestere a eficientei alocarii resurselor, de imbunatatire a calitatii produselor si serviciilor, de sporire a gradului de satisfactie a consumatorilor. Asemenea cerinte pot fi indeplinite printr-o buna functionare a sistemului de preturi, intr-un mediu concurential normal. Concurenta este considerata ca fiind un factor prin care firmele sunt constranse sa devina eficiente, sa ofere o gama cat mai larga de produse si servicii, la preturi mai mici, facilitand astfel bunastarea consumatorilor.

In literatura de specialitate exista mai multe definitii: “Concurenta este modul specific de manifestare a economiei de piata, concretizat printr-un comportament continuu de rivalitate individualizata a agentilor economici, in scopul maximizarii profitului”. “Concurenta este calea cea mai buna de satisfacere a intereselor tuturor”.

Concurenta este strans legata de libertatea de a alege. Ea reprezinta o intrecere pentru a obtine avantaje sau macar pentru a reduce probabilitatea producerii riscurilor.  Conditiile minimale de exercitare a concurentei sunt considerate urmatoarele:

Existenta mai multor producatori specializati in producerea unui bun

Autonomie in gestiune si in fixarea pretului

Respectarea disciplinei comerciale si fiscale

Echilibru relativ intre cerere si oferta

In economia de piata concurenta indeplineste cateva functii:  

Concurenta stimuleaza progresul general, dar mai ales progresul tehnico-economic

Concurenta asigura alocarea rationala a resurselor 

Concurenta contribuie la cresterea gradului de satisfacere a cerintelor.

Teoria economica distinge urmatoarele tipuri de concurenta: concurenta perfecta – numerosi ofertanti, numerosi cumparatori; monopol: un singur ofertant, mai multi cumparatori; duopol, oligopol – un grup restrans de ofertanti, numerosi cumparatori; monopson – un singur cumparator, numerosi ofertanti. 

In cadrul concurentei perfecte adaptarea agentilor economici la cerintele pietei se face prin cantitati sau prin preturi, iar revenirea la o noua stare de echilibru se poate realiza pe termen scurt sau pe perioade lungi de timp.

Concurenta potentiala si bariere de intrare in ramura 

Concurenta potentiala este exercitata de firme importante dintr-o alta ramura sau de pericolul aparitiei altor capacitati de productie in ramura considerata.

Strategie de pret: practicarea unui pret maxim sau pret limita care nu poate fi depasit de pretul pietei decat prin distrugerea echilibrului pe o perioada lunga

Barierele la intrare se manifesta prin acordarea unei prime (E) in cadrul unui pret mai ridicat decat pretul concurentei. Aceasta prima defineste conditia de intrare:

E   = (P_l - P_c) / P_c

  unde: P_l  = pretul limita impus fara riscul de atragere a concurentilor ; P_c  =  pretul concurentei

 Exemple de bariere de intrare pe piata:

diferentierea produselor (acorda firmei un control sigur asupra preturilor  produsului sau, atragand consumatorii prin marca)

politica de pret a firmelor existente (acestea vor determina pretul limita plecand de la volumul total al productiei oferite de ele). Daca Pc este egal cu costul mediu pe perioada lunga, rezulta ca un pret mai scazut conduce la pierderi pentru toate intreprinderile, inclusiv pentru concurenti, care nu vor mai patrunde pe piata.

superioritate in materie de costuri de productie a firmelor functionale pe piata (provenita din factorii de  productie sau din modul de organizare). In acest caz pretul se defineste ca fiind acela care asigura echilibrul pietei pe o perioada lunga, prin rolul de bariera pe care il joaca.

Relatia de calcul este:

P_l = P_c (1 + E)

  unde: P_l = pretul limita impus fara riscul de atragere a  concurentilor; P_c = pretul concurentei

Corelatia dintre pretul propus pe piata, cost unitar si valoarea estimata de consumator 

P < C  Producatorul nu poate supravietui 

pret propus pe piata P > valoarea estimata Nu exista piata (cererea lipseste) 

Cost total de productie (unitar) Valoarea produsului estimata de consumator

 4. Pretul in functie de ciclul de viata al produsului 
 Evolutia vanzarilor si a profitului pe parcursul ciclului de viata al produsului 

Ciclul de viata al produsului cuprinde urmatoarele etape:

  1. Intrarea pe piata: crestere lenta a vanzarilor; profiturile sunt inexistente din cauza cheltuielilor mari pentru introducerea produsului; preturile tind sa fie ridicate din cauza costurilor mari;

  2. Crestere: o perioada de acceptare rapida  a produsului pe piata si de imbunatatire substantiala a profitului; preturile raman constante sau scad foarte putin, in functie de cat de repede creste cererea;

3. Maturitate: o perioada de incetinire a cresterii vanzarilor pentru ca produsul a fost acceptat de majoritatea cumparatorilor potentiali; profiturile se stabilizeaza sau incep sa scada din cauza concurentei mai mari; concurentii reduc preturile; 

4. Declin: perioada in care vanzarile manifesta o tendinta pronuntata de scadere, iar profiturile se diminueaza constant.

Concluzii 

Modul firesc de manifestare a pietei este concurenta

Putem intalni diferite situatii: concurenta perfecta, monopol, oligopol, monopson

Preturile se adapteaza la conditiile pietei in mod diferit, in functie de caracteristicile acesteia

Monopolul

Cauze:

Monopolul natural;

Monopolul legal;

Detinerea controlului asupra unei resurse sau asupra unei tehnologii;

Oligopolul

Rata concentrarii: masura in care o industrie este dominata de un numar redus de firme producatoare

Oligopolul = forma stabila de concurenta imperfecta datorita structurii costurilor, reglementarilor atimonopol si diferentierii produselor.

Cartelul

Asociatie intre firme care se inteleg cu privire la stabilirea preturilor;

Factori favorizanti:

Capacitatea cartelului de a ridica pretul pe piata industriei de profil;

Costurile scazute ale constituirii cartelului;

Perspectiva redusa de sanctionare a constituirii cartelului

Concurenta bazata pe pret:

Teoria curbei frante a cererii;

Conducerea prin preturi;

Echilibrul Cournot – Nash;

Modelul variatiilor conjuncturale;

Stabilirea pretului prin majorarea cu un anumit procent a costului mediu

Concurenta care nu se bazeaza pe pret:

Publicitatea;

Crearea barierelor de intrare

Oligopolul necooperant

Numar redus de firme care actioneaza independent dar fiecare cunoaste comportamentul celorlalte;

Modelele de oligopol necooperant se bazeaza pe conceptul de ipoteza, respectiv presupunere a unei firme cu privire la reactiile firmelor concurente la propria schimbare de comportament pe piata;

Cele mai cunoscute modele: modelul Cournot (q), modelul Bertrand (p), si modelul Stackelberg (lider)