CE ESTE ECONOMIA?

CE ESTE ECONOMIA?

In aceasta lecție veți invața despre:

știința economica;

procesul de constituire a economiei ca știința;

mersul ideilor economice;

obiectul de studiu al economiei;

micro și macroeconomia.

Sistemul științei economice

Economia societații se caracterizeaza printr-o mare diversitate și complexitate, imbracand forme diferite in timp și spațiu. Cunoașterea ei, analiza actelor economice, a fenomenelor și proceselor care au loc in cadrul acesteia, desprinderea și ințelegerea mecanismelor de funcționare a componentelor ei, revin ca sarcina științei economice.

Prin conținuțul ei, știința economica studiaza marea complexitate a conexiunilor de­terminate de varietatea nevoilor societații și a posibilitaților de satisfacere a acestora, mersul vieții economice, modul de funcționare a soluțiilor adoptate, tendințele care se desprind etc. Toate acestea in scopul de a ințelege și cunoaște viața economica a societații și de a elabora mijloace și instrumente de acțiune in vederea asigurarii unei funcționari normale, firești a economiei societații. Studiind fenomenele și procesele economice, știința economica urmarește sa le cerceteze, sa vada dincolo de aparența lor, sa ințeleaga conexiunile și interdependențele dintre ele, legile care guverneaza producția, repartiția, schimbul și consumul, comportamentul agenților economici etc.

Știința economica, este foarte vasta. In condițiile contemporane, ea se prezinta sub forma unui sistem de științe economice, constituit dintr-un ansamblu de științe interdependente care studiaza diferite laturi ale vieții economice la nivel micro și macrosocial etc.

Luand in considerare diferitele puncte de vedere cu privire la structurarea științei economice, putem spune ca sistemul cuprinde urmatoarele grupe de științe:

A.  Științe economice fundamentale (economia politica, științele istorico-economice, istoria gandirii economice);

B.  Științe economico-aplicative:

a) științe economice speciale - contabilitatea, finanțele și creditul, economia muncii

b) științe economice de ramura - economia industriei, economia agriculturii, economia construcțiilor etc.;

c) științe economice ale intreprinderii;

d) economia mondiala;

C.Științe economice de granița (cibernetica economica, economia protecției mediului

Sistemul științei economice, așa cum s-a structurat datorita  diviziunii muncii științifice și a nevoilor practice, este un sistem dinamic, deschis, in care se produc permanent modificari generate de necesitatea corelarii științei cu practica economica.

Economia  politica, cunoscuta astazi sub denumirea de Economie, este, dupa cum am vazut, o știința economica fundamentala. Ea este o știința teoretica, reprezentand un ansamblu de cunoștințe structurate logic in cadrul unui sistem unitar, care dezvaluie legaturile și raporturile logice dintre fenomenele și procesele economice, esența acestora, resorturile interne ale vieții economice. De remarcat este faptul ca inceputurile formarii științei economice coincid cu apariția economiei politice, mult timp știința economica s-a identificat cu economia politica.

Denumirea de economie politica provine de la o lucrare scrisa in 1615 de Antoine de Montchretien intitulata,,Tratat de Economie politica'. Termenul are originea in cuvintele grecești oikos, care inseamna casa, gospodarie, nomos, care inseamna lege, norma și politeia, care inseamna oranduire sociala (polis este oraș, cetate, stat, societate). Aceasta denumire s-a pastrat și azi, cu unele modificari, care nu vin sa altereze conținutul și sfera de cuprindere a ei. Tot mai mult se incetațenește insa denumirea de Economie, care consideram ca exprima cel mai bine și, in același timp, sintetic și adecvat conținutul de teorie al acestei științe.

1.2. Formarea economiei ca știința

Economia, ca știința s-a conturat relativ tarziu, fiind o creație a ultimelor secole. Idei și reflecții despre viața economica, despre mersul acesteia intalnim in scrieri din cele mai vechi timpuri. Era firesc sa fie așa, deoarece activitatea economica este cea mai importanta dintre activitațile umane. Drept urmare, oamenii au incercat dintotdeauna sa ințeleaga ce se intampla in economie, sa-și explice mersul fenomenelor și proceselor economice, sa-și intemeieze acțiunile lor pe cunoaștere, sa elimine imprevizibilul etc. Daca la inceput aceste idei și refiecții erau incorporate in filosofie, incet, incet are loc un proces de autonomizare a acestora. Astfel, filosoful grec Xenofon consacra economiei o lucrare de sine statatoare, intitulata,,Economie'. Platon, in lucrarea sa "Republica' se ocupa pe larg de problemele economiei, iar Aristotel in lucrarile sale "Politica' și "Etica Nicomahica' face analize economice pertinente, incercand sa dea o explicație logica unor fenomene și procese economice. El se ocupa de moneda, de preț, analizeaza pentru prima data capitalul ca factor de producție etc. Desigur, toate aceste idei s-au conturat pe baza unei economii mai puțin inchegate, in care economia naturala, casnica era dominanta.

Ulterior, in Evul Mediu (sec. IX-XIII), gandirea economica era intim legata de morala creștina. Se vehicula cu noțiuni cum ar fi "preț just', "profit just', "salariu just' etc. Cert este ca odata cu Renașterea, cu constituirea națiunilor și statelor naționale se dezvolta viața economica, are loc expansiunea economiei de schimb și, totodata cresc preocuparile teoretice privind economia și evoluția acesteia. Apare curentul mercantilist (sec. XV-­XVI), a carui idee centrala o reprezinta abordarea problemelor economice din punctul de vedere al imbogațirii comercianților și statului. Mercantiliștii vedeau izvorul bogației in schimb, aurul și argintul fiind considerate sursele cele mai importante ale bogației. Astfel, apar primele teorii despre bani și rolul acestora.

Un pas inainte este facut de școala de gandire fiziocrata care, opus mercantiliștilor, susține ca nu aurul și argintul, care sporesc prin comerț, reprezinta bogația, ci producția de bunuri. Fiziocrații reduc aceasta producție la agricultura, considerata singura producție capabila sa creeze un "produs net'. Gandirea fiziocrata trebuie ințeleasa in contextul epocii care acorda atenție deosebita proprietații private și primatului agriculturii. De remarcat ca fiziocrații, prin reprezentantul de seama al acestora Fr. Quesnay, au viziunea de ansamblu a circuitului economic și a fluxurilor dintre ramurile economiei naționale. "Tabloul eco­nomic' al lui Quesnay este primul model cantitativ al circuitului macroeconomic.

Inceputul revoluției industriale, trecerea la capitalism, impulsioneaza gandirea economica, ducand la constituirea științei economice in adevaratul sens al cuvantului. Fondatorii acesteia sunt economiștii clasici Adam Smith (1723-1790), cu principala lucrare Avuția Națiunilor '; David Ricardo (1772-1823), cu lucrarea "Despre principiile economiei politice și impunerii '; T.R.Malthus (1766-1834), cu "Eseu asupra principiului populației', J.B.Say (1767-1832), "Tratat de Economie politica 'etc. Economiștii clasici sunt aparatorii liberalismului economic, ideile principale ale acestei școli sunt concentrate in jurul valorii, a formarii acesteia și a avuției, a mecanismului pieței etc. Se apreciaza ca liberalismul economic a fost fondat pe trei mari principii: indivizii au comportamente rațional, piața reprezinta elementul motor al reglarii economice, valorile se schimba contra valori. Dupa modelul științelor naturii, aflate in plina afirmare in acea perioada, ganditorii clasici atribuiau legilor naturale' rolul de a explica funcționarea economiei de piața intr-un context de libera concurența. Pentru ei statul nu trebuie se caute sa substituie legile naturale ale economiei prin legi pozitive, artificiale.

Economia clasica, corespunzator evoluției ulterioare a problematicii și analizei economice, a constituit punctul de plecare pentru doua^- direcții opuse privind teoriile economice. Este vorba de o ramura care se dezvolta incepand cu lucrarea ,Capitalul ' a lui K.Marx, care a urmarit cu predilecție scopuri ideologice și nu practica economica și o a doua ramura care, trecand prin gandirea neoclasica și keynesiana, ajunge la economia moderna.

Gandirea neoclasica - susținuta de școala marginalista - a mers pe ideea liberalismului economic, dar cu un demers total diferit. Ei introduc principiul marginal in vechea teorie a valorii-utilitate, accentul fiind pus pe calculul marginal și analiza microeconomica. Conceptul esențial al teoriei neoclasice este cel de raritate a resurselor și de alegere raționala efectuata de indivizi in scopul obținerii maximului de satisfacție. De asemenea, neoclasicismul   continua analiza in termeni de echilibru, oferind un nou fundament teoretic liberalismului. Se vorbește de echilibru general, ca apoi sa se accepte și noțiunea de echilibru parțial.

Teoria economica ține cont de realitațile economiei secolului XX. Se surprind și se analizeaza imperfecțiunile pieței, ca ulterior sa se treaca de la analiza microeconomica la o viziune macroeconomica. Fondatorul analizei macroeconomice este J.M.Keynes, cu lucrarea de baza   "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii și a banilor ', care deschide noi perspective teoriei economice. El este fondatorul curentului de gandire dirijist, de susținere a intervenției statului in economie. Contribuțiile principale ale lui Keynes la dezvoltarea teoriei economice sunt: analiza, din perspectiva globala, a agregatelor naționale; crearea unui model de echilibru global in economie; formularea teoriei moderne a monedei; susținerea intervenției statale, in scopul de a relansa consumul și a asigura deplina ocupare; necesitatea promovarii de catre stat a unor politici marcoeconomice adecvate, care trebuie sa aiba ca obiectiv prevenirea sau atenuarea crizelor economice, combaterea șomajului, asigurarea sporirii produsului social și a venitului național etc.

In perioada postbelica, economia confruntandu-se cu noi probleme (stagnarea economica și inflația, noi forme de crize economice, adancirea decalajelor economice, tendințe de globalizare etc.) a determinat elaborarea de teorii și sisteme alternative. Astfel, alaturi de neokeynesiști, care se concentreaza pe punerea in valoare a noi instrumente de intervenție statala (investițiile de stat, imprumuturile de stat, controlul prețurilor și salariilor etc.), se afirma marele curent de gandire denumit "sinteza neoclasica', rezultat din imbinarea analizei microeconomice neoclasice cu analiza macroeconomica keynesista. "Sinteza neoclasica' a constituit baza teoretica pe care au fost concepute modelele econometrice de creștere macroeconomica.

Paralel se dezvolta și neoliberalismul, ca forma de adaptare a teoriei clasice a liberalismului la realitațile economiei postbelice. In cadrul acestui curent de gandire un loc distinct il ocupa monetarismul. in concepția monetarista, componenta majora a cererii globale o constitute cantitatea de bani aflata in circulație. Drept urmare, se apreciaza ca fenomenele de recesiune se datoreaza unei politici monetare necorespunzatoare și intervenției statului in economie. Monetarismul se bazeaza pe postulatul ca piața, datorita informațiilor furnizate prin sistemul de prețuri, este capabila sa realizeze alocarea optima a resurselor.

tiința economica este o știința vie, ea raspunde prompt la schimbarile care au loc in varsta economica a societații sfarșitului de secol și mileniu. Au aparut noi provocari pentru ea, amintim tranziția de la o economie totalitara la o economie moderna, problemele globalizarii, care determina apariția de noi orientari, teze, teorii, regandirea unor vechi teorii și interpretarea lor intr-o forma moderna etc.

1.3. Obiectul de studiu al economiei

La definirea obiectului de studiu al Economiei și-au adus contribuția diferite școli și curente de gandire economica, in funcție de etapa istorica in care acestea s-au manifestat și de nivelul cunoașterii științifice inregistrat in acel moment. Clasicii Adam Smith și David Ricardo definesc economia ca fiind știința avuției naționale sau a bogației. Ulterior au aparut și alte definiții, foarte multe dintre ele axandu-se pe aceleași coordonate, insa cu nuanțari de la caz la caz. Cum este definita in prezent aceasta știința? Pentru a raspunde la intrebare, apelam la definiția data de economistul american Paul Samuelson, laureat al Premiului Nobel: 'Economia- arata acesta - este știința despre acele resurse productive rare, pe care oamenii le aleg cu ajutorul banilor sau fara ei, pentru a produce diferite bunuri și despre repartiția lor intre diferiți oameni sau grupuri ale societații, in scopul consumului lor prezent sau viitor'.

Pornind de aici, putem desprinde faptul ca Economia este știința alocarii resurselor rare in vederea satisfacerii nevoilor umane numeroase și nelimitate. Economia este știința care analizeaza modul in care oamenii aleg resursele limitate din perspective asigurarii echilibrului dintre nevoi și resurse, respectiv consum și producție. Economia analizeaza, de fapt, modul in care resursele limitate sunt alocate in societate in vederea satisfacerii unor nevoi alternative.

Obiectul de studiu al acestei știiințe pune in evidența preocuparea cercetatorilor pentru analiza și ințelegerea comportamentului economic al indivizilor, resorturile interne care imping indivizii și grupurile sa acționeze intr-un anumit mod, relațiile acestora cu natura, in condițile in care oferta acesteia este din ce in ce mai limitata, raporturile generale ce se nasc intre oameni in activitatea lor de administrare și utilizare a resurselor limitate etc. Din obiectul de studiu rezulta ca Economia reprezinta și o cale de gandire prin care sunt ajutați oamenii și societatea sa ia decizii in vederea imbunatațirii modului lor de acțiune, urmarindu-se scopul final, satisfacerea cat mai buna a nevoilor, in condițiile resurselor limitate. Deci, economia este o problema de decizie, sau de alegere intre alternative. Alegerea este un element cheie in toate problemele și aspectele economice.

Economia este o știința teoretica, care urmarește ințelegerea vieții economice, a mecanismelor de funcționare a acesteia, explicand nu numai ce este in spatele realitații economice, dar și clasificand logic toate cunoștințele din domeniul economic.

Economia este o știința cu caracter istoric, ea reflecta prin ideile, concepțiile și teoriile economice realitatea obiectiva specifica prin ceea ce are ea esențial in fiecare etapa istorica de dezvoltare a societații.

Economia este o știința cu un puternic caracter pragmatic. Ea urmarește și elaborarea de instrumente de acțiune pe care omul le poate utiliza in vederea ameliorarii vieții economice, a modelarii acesteia conform scopurilor pe care le are. Ofera   soluții, strategice și politice economice adecvate fiecarei situații și etape istorice date.

PORTOFOLIU: TEMA NR 1

Intocmiți un eseu de minim ½, maxim 2 pagini in care sa descrieți viziunea in care este perceputa stiinta economica de catre unul din urmatoarele curente de gandire economica, la alegere : clasicism, neoclasicism, fiziocatism, keynesism.

In redactarea eseului trebuie sa tineti seama de urmatoarele criterii: delimitarea periodica in timp a curentului economic; principalele idei sustinute de curentul de gandire economica respectiv; principalii reprezentanti ai curentului ales si operele cele mai importante ale acestora.