Piata si politica valutara - Caracteristicile si functionarea pietei valutare

Caracteristicile si functionarea pietei valutare

Schimburile internationale de bunuri si servicii si deplasarile de capitaluri intre natiuni presupun raportarea monedelor nationale intre ele.

Relatiile monetare generate de schimburile economice internationale, precum si cele determinate de definirea unitatii monetare pe plan international, formeaza piata monetara internationala. In cadrul acestei piete, un loc aparte revine pietelor valutare, pe care se realizeaza comertul cu valute, prin operatiuni de vanzare-cumparare, precum si devize (cambii, bilete la ordin si cecuri), exprimate in valuta straina.

Piata valutara internationala concentreaza cererea si oferta de devize la nivel international si cuprinde totalitatea pietelor valutare nationale, in interdependenta lor.

In urma operatiunilor desfasurate pe pietele valutare (piete de schimb) sunt procurate mijloacele de plata internationale utilizate in relatiile de schimb. In cazul in care exportatorii dintr-o tara sunt platiti in moneda altei tari, ei vor schimba in moneda nationala; importatorii vor achita contravaloarea bunurilor importate dupa ce, in prealabil, au schimbat moneda nationala cu moneda tarii exportatoare. Astfel, se nasc, paralel cu tanzactiile cu bunuri tranzactiile cu monede. Aceste schimburi se efectueaza pe piete specializate, numite piete de schimb (piete valutare). Aceste piete permit confruntarea ofertelor si cererilor de devize si asigura determinarea cursurilor valutare. Piata de schimb este considerata una dintre cele mai importante piete. Prin caracteristicile sale, se manifesta ca cea mai apropiata de piata perfecta, pe care informatia circula rapid si operatiunile sunt efectuate fara obstacole.

1.     Spre deosebire de pietele bursiere, care au o localizare precisa, in cazul pietei de schimb nu poate fi vorba de o piata localizata. Astfel, confruntarea ofertei cu cererea de devize nu presupune intalnirea lor fizica. Comunicarea se realizeaza prin instrumente moderne de transmisie (telefon, telex), completate cu o retea informatica specializata, care permite efectuarea si inregistrarea rapida a operatiunilor. Prin aceasta, piata de schimb apare ca o piata „retea” care transcede spatiile economice nationale.

2.     Piata de schimb este o piata continua. Ea functioneaza, practic, fara intrerupere, cursurile fiind cotate 24 de ore din 24 si reflecta complet si rapid orice informatie disponibila.

3.     Este necesara distinctia intre piata valutara internationala, pe care circula creante exprimate in diferite monede si piata valutara nationala, pe care se vand si se cumpara, contra monedei nationale, valute liber convertibile. In majoritatea cazurilor, agentii nebancari – intreprinderile si particularii – nu au acces direct pe piata de schimb. Operatiunile de schimb sunt efectuate de catre banci. In proportie hotaratoare, operatiunile sunt realizate intre banci si alti intermediari financiari. Prin aceasta, piata de schimb ramane in buna masura o piata interbancara. Insa numai anumite banci participa pe aceasta piata; se spune despre acestea ca sunt formatoare de curs (market makers). O mare parte a operatiunilor este efectuata intre intermediari (banci, curtieri etc.) si sunt de natura financiara. Rezulta ca piata de schimb este, in primul rand, o piata de gros, fata de piata de detail, care caracterizeaza tranzactiile bancilor cu clientii individuali.

4.     Piata de schimb este o piata de risc, care permite agentilor economici administrarea riscului de schimb cauzat de fluctuatia cursurilor valutare.

5.     Dualitatea pietei de schimb. Schimburile comerciale nu explica decat o parte din activitatea totala a pietei valutare. In proportie tot mai mare, operatiunile de schimb au ca obiect operatiunile financiare si miscarile internationale de capital. In perioada actuala, deplasarile de capital, arbitrajele si tehnicile moderne de gestiune a riscului de schimb detin ponderea principala in activitatile desfasurate pe piata valutara.

6.     Pietele valutare nationale se supun legislatiei monetare si financiare din fiecare tara si sunt supuse controlului bancilor centrale.

Pe pietele de schimb se confrunta ofertele si cererile de diverse monede. Este necesara examinarea provenientei acestor cereri si oferte de moneda locala si monede straine. Astfel, pentru o anumita tara, importatorii alimenteaza oferta de moneda nationala si cererea de devize, in timp ce exportatorii realizeaza o cerere pentru moneda tarii considerate si o oferta de devize. Asadar, cererea pentru monede straine provine de la importatorii locali (pentru a plati achizitiile externe), precum si de la exportatori (cand doresc sa converteasca in moneda nationala incasarile valutare). Oferta de monede straine provine de la exportatorii locali si de la importatorii externi. Insa cererea si oferta de moneda nu se determina numai ca urmare a schimburilor de bunuri si servicii. Ele rezulta, de asemenea, din schimbul de active monetare si financiare. Pe plan international, se constata tendinta de devansare neta a volumului comertului international de cel al tranzactiilor valutare; ca urmare, fiecare operatiune comerciala poate genera mai multe operatiuni de schimb derivate.

Cererea si oferta pe piata valutara, desi se desfasoara primordial intre institutii (mai ales banci), poate viza si populatia.

In majoritatea tarilor, numai bancile si intermediarii specializati (curtieri sau brokeri) intervin direct pe piata schimburilor. Bancile opereaza pe piata schimburilor pentru a executa ordinele clientilor lor si in cont propriu. Agentii bancari – intreprinderi si particulari – nu acced direct pe piata, a carei functionare este asigurata de mai multe categorii de agenti economici: intreprinderi industriale, comerciale, bancare etc., gestionarii de fonduri si persoanele fizice; autoritatile monetare, in special bancile centrale; bancile comerciale si curtierii, considerati profesionistii pietei care asigura functionarea acesteia. Curtierii (brokerii) nu joaca decat un rol de intermediari. Bancile opereaza pe piata de schimb pentru a executa ordinele clientelei si in cont propriu. Clientii care au conturi in banci cu depozite in valuta si in moneda emit ordine catre bancile lor pentru schimbarea anumitor sume intr-o alta moneda.

Bancile primesc ordinele, numite „ale clientelei”, pentru a cumpara sau vinde devize. La acestea se adauga ordinele de vanzare si cumparare ale insasi bancii care efectueaza operatiuni in cont propriu. Ordinele de vanzare si cumparare sunt centralizate pe aceasta piata inainte de a fi executate. In urma centralizarii, bancile stabilesc operatiunile de realizat pe piata de schimb. In cadrul bancilor, aceasta activitate este asigurata de un personal specializat (cambistii). La inceput sunt compensate ofertele si cererile clientelei pentru aceleasi devize. Diferite ordine de cumparare sau vanzare realizeaza un curs instantaneu al monedei nationale. De exemplu, daca oferta de lei este superioara cererii, banca dispune de o oferta neta de lei pe care cambistii vor cauta sa o plaseze cel mai bine pe piata. Daca ordinele clientelei constau intr-o cerere neta de lei, cambistii se vor preocupa pentru a asigura cantitatea respectiva de moneda pe piata.

In concluzie, in cadrul bancilor, operatiunile de schimb sunt executate de cambisti. Ei centralizeaza ordinele clientelei, stabilesc compensatiile si transmit pe piata ofertele si cererile excedentare de devize. Totodata, ei comunica cu alti cambisti si intermediari printr-o retea diversificata de comunicare.

Pe piata schimburilor pot interveni si autoritatile monetare pentru a regla eventualele fluctuatii, operatiuni denumite „controlul schimburilor”.

Finalizarea operatiunilor de schimb are loc prin transferul depozitelor bancare intre cumparatori si vanzatori. Schimbul fizic de piese monetare sau bilete este rezervat persoanelor fizice care, intr-o masura tot mai mare, utilizeaza instrumente dematerializate (de exemplu, cartile de credit).