SOCIETATILE MULTINATIONALE

1. Conceptul de societate multinationala

2. Trasaturile activitatii societatilor multinationale in perioada postbelica

3. Tipologia societatilor multinationale

4. Rolul societatilor multinationale in economia nationala

1. Conceptul de societate multinationala

Formarea efectiva a corporatiilor multinationale dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, manifestandu-se ca forme de consolidare a puterii economice a marilor firme comerciale, industriale, agricole etc., ca forme superioare de concentrare, organizare si fructificare capitalului in spatiul economico-geografic extern. Ele se vor impune in economia mondiala abia dupa al doilea razboi mondial, ajungand sa controleze 80% din investitiile externe directe de capital, aproape 70% din schimburile comerciale mondiale, 60% din creditele pe piata de capital internationala.[1]

Diversificarea formelor investitiilor straine a condus pana la urma la aparitia societatilor mixte, a societatilor sau a corporatiilor multinationale, transnationale sau supranationale. Acestea sunt cele mai utilizate denumiri.

Exista cel putin doua acceptiuni ale ideii de societate transnationala:

- o societate sau o firma oarecare este internationala, multinationala sau transnationala, daca indeplineste urmatoarele trei conditii: 1. daca capitalul social al firmei este detinut de actionari dispersati in mai multe tari; 2. daca conducatorii firmei sunt de diferite nationalitati; 3. daca strategia si planificarea productiei firmei se elaboreaza la scara mondiala. Se pare ca exista foarte putine firme (intreprinderi) care indeplinesc simultan toate aceste conditii.

- o societate este multinationala daca are filiale in mai multe tari si daca are o strategie si o organizare la scara mondiala.

Prin urmare dimensiunea (care trebuie sa fie mare), filiale (care trebuie sa fie implantate in mai multe tari) si aspiratia spre conditia de monopol la nivel mondial sunt conditiile principale ale unei societati multinationale sau transnationale. In privinta dimensiunii nu exista o limita in functie de care sa se aprecieze daca o societate oarecare este transnationala. De obicei se dau ca exemple firme precum ESSO, GENERAL MOTORS, ROYAL DUTCH, etc., a caror cifra de afaceri luata separat depaseste produsul intern brut al unor tari precum Turcia, Norvegia sau Grecia. Dimensiunea nu este insa o conditie suficienta. Este neaparat nevoie ca firma sa aiba mai multe filiale amplasate in mai multe tari si o strategie conceputa la nivel global. Parerile pot sa difere desigur.

Daca intreprinderi din mai multe tari sunt integrate vertical sau orizontal[2] si daca ele se afla sub o conducere central unica, indiferent de sediul acesteia, daca, in al treilea rand, capitalul lor social reprezinta cote-parti ale capitalului unuia si aceluiasi proprietar sau grup asociat de proprietari, indiferent de nationalitate sau cetatenia lor, se poate spune ca acele intreprinderi formeaza impreuna o societate multinationala, transnationala sau internationala. Indiferent de forma integrarii, intreprinderile joaca rolul de filiale ale uneia si aceleiasi firme, ele nu au o conducere complet autonoma si se subordoneaza deciziilor principale ale conducerii centrale.

Referitor la criteriile utilizate pentru desemnarea societatilor multinationale consideram necesare unele precizari de natura metodologica care pot face lumina in delimitarea acestor societati: sa reflecte interesele reale ale expansiunii economice spre exterior; sa reflecte o situatie de monopol pe piata; sa cumuleze trasaturi ce definesc pozitia lor in viata economica internationala; sa permita o cuantificare a efectelor economice obtinute si avantajele reale ale expansiunii economice.

Astfel, societatile multinationale pot fi definite ca forme superioare de concentrare si centralizare a capitalurilor nationale la scara mondiala, a caror activitate se desfasoara preponderent in afara granitelor tarii, in conditiile cresterii interdependentelor economice, ale progresului stiintifico-tehnic, a inaspririi concurentei pe plan extern si care prin forta si dominatia economica realizeaza un nivel superior de profitabilitate al activitatii lor, exercita o influenta importanta asupra fenomenelor monetar-valutare, financiare si asupra strategiilor economice, sociale si politice mondiale.[3]

Societatile multinationale apar, in general, aproximativ din aceleasi motive care au stat si la baza aparitiei investitiilor straine de capital. Alte cauze care nu pot fi neglijate sunt legate de progresul tehnic, gradul de concentrare si centralizare a capitalului si concurenta de pe piata mondiala. Aceste cauze sunt interdependente. Aparitia societatilor mixte constituie o dovada incontestabila a tendintei de concentrare si centralizare a capitalului la nivel mondial. Aceasta concentrare are loc in focul luptei de concurenta dintre firme, in ultimul secol, dintre tari .

Experienta a aratat ca in lupta de concurenta sunt invinse si dau faliment de obicei, firmele mici si nu cele mari. Din acest motiv, firmele acumuleaza tot mai mult capital, cresc in dimensiuni si isi extind activitatea, inclusiv peste granita. Din acelasi motiv, o serie de firme din diferite tari se asociaza sau fuzioneaza si isi integreaza productia, fie vertical, fie orizontal.

Dimensiunea firmelor este in crestere si din cauza progresului tehnic. Pentru a fi rentabil, progresul tehnic cere uneori o productie de dimensiuni mari, firme cat mai mari sau un capital imens pentru cercetare. In aceste conditii, daca o singura firma nu poate sa afecteze singura capitalul necesar cercetarii ea se va asocia in acest scop cu alte firme, inclusiv cu firme din alte state.

Calea principala de aparitie a acestor societati sau de internationalizare a activitatii lor a fost cea a investitiilor directe: anumite firme nationale si-au construit, pur si simplu, filiale in alte state. Piata interna devenise prin cresterea lor, prea mica pentru ele sau concurenta prea mare si profitabilitatea prea mica. Ele cautau astfel plasamente mai bune pentru capitalurile lor.

O alta cale de aparitie a societatilor multinationale este desigur aceea a investitiilor de portofoliu: o firma oarecare, nationala, cumpara o parte sau toate actiunile unei firme rivale dintr-o alta tara; firma care cumpara devine astfel asociata, aparand pe aceasta cale, o firma mixta, in primul caz, sau pur si simplu o inghite pe cealalta sau o absoarbe, in al doilea caz.

Exista situatii cand agenti economici din mai multe tari infiinteaza o firma noua, atragand in acest proces si unele guverne, dand nastere astfel, pe aceasta cale unei firme multinationale, capabila sa suporte concurenta altor firme cu statut de multinationalitate, dar cu vechime si experienta mai mare.

In ultimul timp apar firme noi multinationale, sau unele din ele isi maresc capitalul social prin fuziunea unor firme mai vechi care incearca sa limiteze concurenta sau sa dobandeasca o putere mai mare pe piata mondiala.

Ceea ce trebuie retinut din analiza cailor aparitiei si inmultirii societatilor multinationale este faptul ca acest proces tinde sa mareasca continuu dimensiunea firmelor sau gradul de concentrare a capitalului, pana cand firmele sau o parte tot mai mare din ele ajung sa-si desfasoare activitatea la nivel global.

2. Trasaturile activitatii societatilor multinationale in perioada postbelica

Inainte de punctarea principalelor trasaturi ale activitatii societatilor multinationale in perioada postbelica, consideram necesara o prezentare a spatiului economic de manifestare a acestora. Literatura economica consemneaza faptul ca acesta s-a dezvoltat treptat, cuprinzand mai multe etape.

Prima etapa in aceasta evolutie complexa a spatiului economic o reprezinta cea desfasurata pana in anul 1914. Perioada a fost marcata in primul rand, de schimbarile produse de revolutia industriala, corporatiile extinzandu-si activitatea internationala pe un fundal preponderent comercial al activitatilor pe care le desfasurau si axandu-se in mai mica masura pe activele detinute in strainatate. Nu apare inca fenomenul internationalizarii activitatilor economice, a diviziunii muncii si a pietelor. Corporatiile actionau asemanator unor colonisti, fiind indreptate spre exploatarea resurselor de materii prime destinate prelucrarii in metropole. Este epoca in care, in spatiul economic au predominat doi principali actori: firma insasi, pe de o parte si partenerii sai de comert (clienti, ofertanti), pe de alta.

A doua etapa in definirea spatiului economic de manifestare a corporatiei este cea dintre 1918 si 1938. Corporatiile americane si europene ating stadiul maturitatii, isi definesc mai bine scopurile si obiectivele si se manifesta o integrare a activitatii filialelor in cadrul economiilor statelor gazda. Este perioada de inceput a afirmarii nationale, dar si a practicilor protectioniste. Acestea au determinat in parte extinderea activitatilor de productie in strainatate si marirea activelor expatriate. Tarile gazde au inceput sa acorde o tot mai mare atentie operatiunilor efectuate de filialele firmelor straine, in conditiile cresterii in dimensiuni a cartelurilor oligopoliste pe diferite piete. Dar nu se poate vorbi despre o multinationalizare deplina a activitatilor corporatiei, datorita faptului ca nu aparuse specializarea interfiliala, iar comertul intrafirma nu era inca dezvoltat. Erau mai mult exploatate avantajele izvorate din localizarea filialelor in strainatate.

A treia etapa este cuprinsa intre 1945 si sfarsitul anilor '60. Perioada a fost marcata in principal de progresele inregistrate in stiinta si tehnica, precum si de o adevarata revolutie in modul de organizare si de actiune a corporatiilor multinationale, precum si a primelor semne ale raspandirii lor globale. Au fost anii de hegemonie a corporatiilor americane, dar si de ascensiune a firmelor japoneze si de refacere a Europei in urma consecintelor razboiului. Totodata cererea sporita a statelor in ce priveste materiile prime si tehnologiile au dus la crearea tot mai multor filiale locale, a caror productie a reprezentat pentru tara gazda un substitut al importurilor. Companiile au evoluat de la un stadiu monocentric la unul policentric, realizand sisteme integrate si eficiente de productie si comercializare pe diferite continente. A crescut rolul tehnologiilor avansate, a tehnicilor de conducere si a capitalului uman, depasind ca importanta simplul avantaj al localizarii. Dupa alti autori, perioada aceasta este a celor trei "actori", adica firma, partenerii ei de afaceri si statul gazda.

A patra etapa este cea dintre 1970 si mijlocul anilor '80. Predomina in aceasta etapa caracterul geocentric al corporatiilor, creste ponderea si rolul comertului si specializarii intrafirma, pe fondul accentuarii proceselor de integrare regionala. Este perioada celor patru "actori". Primilor trei, expusi inainte, li se adauga statele de origine a firmelor multinationale, care au inceput sa controleze mai atent si sa directioneze activitatile firmelor, tocmai datorita amplorii acestora. Fluxurile de investitii directe in strainatate au crescut si s-au diversificat, definind tot mai exact cei trei poli ai economiei internationale: America de Nord, Uniunea Europeana si Asia de Sud-est.

Cea de-a cincea etapa in evolutia cadrului economic de manifestare a corporatiilor este cuprinsa intre 1986 si zilele noastre. Este etapa care a creat perspectiva actiunii acestor entitati economice intr-un cadru global si intr-unul multidimensional, impus de economia lumii. Totodata, aceasta etapa poate fi considerata cea a stadiului "multiactori", deoarece, pe langa statul de origine, cel gazda, corporatie si parteneri de afaceri, se afirma diferite grupuri de interes, agentii si organizatii internationale, aliante cu caracter economic, care incearca sa controleze si sa influenteze tot mai mult firma cu caracter global.

Expansiunea internationala a capitalului din perioada postbelica a dus la dezvoltarea societatilor multinationale si la imbogatirea acestora cu trasaturi noi[4], diferite de cele din trecut:

- societatile multinationale realizeaza noi dimensiuni cantitative, concretizate in cresterea semnificativa a cifrei de afaceri a acestora si in diversificarea formelor de penetratie a pietei externe (pe langa exportul de marfuri, se poate consemna exportul de servicii, cesiunea de licente, participari bursiere, achizitii sau preluari de firme, transferuri de capital, investitii directe). Formele sub care se realizeaza accesul la piata externa sunt directe si indirecte, importanta deosebita avand exportul de marfuri si investitiile in strainatate, acestea din urma devansand valoric volumul exporturilor, confirmand preponderenta cailor directe de penetrare pe piata internationala

- societatile multinationale si-au reorientat activitatea sub aspect geografic si sectorial. Investitiile si exporturile s-au orientat mai ales spre tarile dezvoltate, produsele primare reducandu-si ponderea in favoarea celor manufacturate

- investitia externa directa a devenit forma principala a expansiunii multinationalelor in economia altor tari

- investitiile externe si orientarile structurale ale acestora au ca motivatie principala maximizarea profitului

- noua dimensiune a cuprinderii multisectoriale: industriale, comerciale, agricole, servicii, asigurari, etc., asociata cu o diversificare intrasectoriala si intersectoriala, stimuland activitatea companiilor in strainatate

- modificari in relatiile de proprietate, in apartenenta capitalului, in mecanismul producerii si insusirii profitului. Aceste aspecte se refera la faptul ca o parte tot mai mare din activele si proprietatea companiilor multinationale se afla in afara tarii de origine, iar profitul este insusit intr-o proportie tot mai mare de pe pietele externe, finantarea locala acoperind de multe ori cheltuielile de instalare si dezvoltare ale firmelor multinationale.

3. Tipologia societatilor multinationale

Diversele criterii de clasificare a acestor firme existente in literatura de specialitate ne fac o imagine mai cuprinzatoare a lor.

In functie de obiectul lor de activitate se constata ca societatile transnationale pot imbraca o forma obisnuita cu activitate intr-o singura ramura sau pot imbraca forma conglomeratelor, cu activitate in mai multe ramuri, fara o legatura directa intre activitati. In cazul acestora scopul extinderii activitatii in mai multe ramuri este dimensiunea si, odata cu ea stabilitatea mai mare sau riscurile mai mici ale ansamblului afacerilor.

In functie de proprietarul pachetului de control al actiunilor observam mai intai existenta unor firme nationale cu filiale in mai multe tari dar subordonate firmei-mama. Acestea, numite dupa unii autori companii multidomestice, opereaza la nivel international prin intermediul filialelor nationale organizate pe principiul centrelor de profit, fara conexiuni majore intre ele; singura ratiune de mondializare a acestor companii consta in gasirea si exploatarea diverselor conjuncturi favorabile la nivelul fiecarei tari (de pilda, forta de munca ieftina). Observam apoi in al doilea rand firme multinationale in cadrul carora pachetul de control este detinut in comun de agenti economici din mai multe tari, care exercita totodata si controlul comun asupra acestora; observam apoi in al treilea rand firmele mixte (joint-venture), cand statul pe teritoriul caruia isi desfasoara activitatea firma limiteaza dreptul de participare a strainilor, uneori la 49%, diferenta de 51% fiind detinuta obligatoriu de agenti economici autohtoni sau chiar de guvernul tarii gazda.

In functie de subordonarea juridica a activitatii firmelor deosebim:

- Firme transnationale, care in general scapa oricarei subordonari juridice, firmele avand de obicei sediul intr-un "paradis fiscal" si o identitate nationala difuza; Companiile transnationale au aparut in special in ultimul deceniu, ca urmare a rafinarii tot mai accentuate a consumatorilor care asteapta produse si servicii cat mai competitive, dar si cat mai personalizate si pentru care standardizarea absoluta nu mai reprezinta un factor atractiv. Prin urmare companiile transnationale incearca sa imbine avantajele ce deriva din standardizare cu cele ce deriva din flexibilitate. Acest deziderat nu este insa usor de realizat, date fiind numeroasele puncte divergente intre cele doua strategii mentionate.

- Firme nationale cu activitate globala, subordonate, de obicei, sediului societatii-mama. Companiile globale sunt caracterizate prin standardizarea tuturor operatiunilor si prin stricta coordonare a acestora de catre cartierul general al companiei mama. Astfel de companii urmaresc obtinerea unei eficiente globale prin economii de scara, bazate pe aprovizionarea in cantitati mari, pe uniformitatea materiei prime, pe standardizarea produselor (gama relativ restransa de produse sau servicii fara adaptari semnificative de la o tara la alta), pe standardizarea operatiunilor de marketing global coordonat de la centru.

- Firme multinationale cu filiale ale caror activitate se subordoneaza legislatiei tarii in care isi desfasoara activitatea. Companiile multinationale intrunesc in general una sau mai multe din urmatoarele caracteristici:

- productia domestica a unor produse dezvoltate pentru piete internationale si distribuite prin intermediul filialelor proprii in diverse tari;

- eficientizarea costurilor prin controlul operatiunilor de fabricatie in tara de baza;

- retele internationale de fabricatie si/sau distributie pentru produse dezvoltate pentru tara de origine.

In functie de strategia generala de dezvoltare, companiile multinationale se pot clasifica in:

- companii cu strategii de crestere, care pun accentul principal pe functiile comerciale si de vanzare;

- companii cu strategii de mentinere a status-quo-ului, in conditiile concurentei puternice pe ramuri si sectoare de activitate

- companii cu strategii de austeritate, de refacere si mentinere a pozitiei pe piata si a formelor de concurenta.

Aceste criterii de clasificare nu trebuie absolutizate, ele trebuie sa fie flexibile, putand fi completate, pe masura ce stiinta economica reuseste sa reflecte cat mai complet aceste fenomene dinamice, care in viitor pot prezenta trasaturi si forme noi de existenta, sau putem asista la disparitia altora deja existente.

4. Rolul societatilor multinationale in economia nationala

In prezent marile firme au intrat intr-un nou stadiu al multinationalizarii - cel al redistribuirii globale a factorilor de productie. Globalizarea a depasit paradigma traditionala a utilizarii si combinarii factorilor de productie clasici: resursele naturale, munca si capitalul doar la scara nationala. Astazi, marile corporatii ale lumii cauta sa obtina avantaje in productie, marketing si cercetare prin combinarea tuturor factorilor de productie la scara planetara, ca urmare a intensificarii procesului de globalizare economica. Atingerea acestui obiectiv este facilitata de locul pe care corporatiile multinationale au ajuns sa-l detina in economia mondiala.

Astazi, corporatiile multinationale si nu tarile reprezinta primul agent al comertului international. Drept urmare, corporatiile multinationale au ajuns sa modifice structura factorilor de productie a multor tari, ca efect al miscarii capitalului fizic si uman, precum si a tehnologiei, dintr-o parte in alta a lumii, creand o noua baza a activelor de productie.

Semnificatia celor mai mari corporatii in economia mondiala contemporana ar putea fi obtinuta si prin examinarea contributiei lor la produsul intern brut mondial. Din pacate, statisticile internationale nu ne ofera date certe in acest sens. Totusi, daca tinem seama de faptul ca, valoarea adaugata reprezinta intre 30 si 40% din totalul vanzarilor rezulta ca primele 100 de corporatii multinationale cele mai mari din lume contabilizeaza aproximativ 7% din produsul intern brut mondial. In ultimul timp au inceput sa se afirme o serie de corporatii provenind din tari aflate in curs de dezvoltare.

Dimensiunile marilor grupuri industriale si aparitia retelelor de oligopoluri au schimbat din temelii fizionomia economiei mondiale. Totodata noile tehnologii si descoperiri stiintifice au creat conditiile favorabile expansiunii fara precedent a corporatiilor multinationale. La toate acestea s-a adaugat intensificarea ritmului de fuzionari si achizitii care au implicat o anumita restructurare a marilor companii, procesul de concentrare a capitalului efectuandu-se simultan atat pe plan intern, cat si international. El a avansat de o maniera semnificativa, indeosebi in anumite regiuni ale lumii in perspectiva crearii unei piete unice care sa dea un elan superior procesului de internationalizare a capitalului.

Marile fuzionari de natura tehnologica, precum si uriasul progres realizat in domeniul telecomunicatiilor si al informaticii au permis firmelor sa administreze mai bine costurile de tranzactie prin integrarea lor in retelele de oligopoluri si sa reduca cheltuielile birocratice asociate lor. Noile tehnologii informationale au dat totodata posibilitatea marilor firme sa instituie un control strict asupra unei parti apreciabile din operatiunile desfasurate de alte intreprinderi fara a le absorbi. Tocmai in aceasta consta unul din elementele de originalitate ale firmelor retea.

Procesul concentrarii transfrontaliere a capitalului si accentuarea lui in ultima vreme a dat nastere si la alte efecte interesante. Unul dintre acestea este cel al externalizarii. Atunci cand vorbim despre externalizare avem in vedere diferite posibilitati de abordare : de la externalitatile de productie (efect ce apare atunci cand posibilitatile de productie ale unei intreprinderi sunt influentate de alegerile unei alte intreprinderi), pana la cele sociale (cand costurile si beneficiile sociale difera de cele private, sa spunem ale unei unitati de productie). Ele pot fi pozitive sau negative, clasificarea avand un caracter negativ pentru ca acestea pot fi oricand transformate unele in altele. In cazul de fata termenul ar putea capata acceptiunea de extensie a capitalului si aprofundare a diviziunii industriale la scara internationala. Se poate spune ca in cadrul retelei oligopoliste asistam la crearea unui adevarate piete interne unde costurile de tranzactie sunt substantial reduse.

Datorita politicii de liberalizare a pietelor, concurenta a dobandit un caracter mondializat, in sensul ca toate intreprinderile, indiferent de profilul si dimensiunile lor sunt atinse de ea. Astazi, mai mult decat oricand mondializarea concurentei imbraca forma unei legi coercitive a productiei capitaliste care in conditiile liberalizarii si deschiderii pietelor isi demonstreaza intreaga forta devastatoare. Pentru marile grupuri oligopoliste, ce opereaza in industrii cu un grad inalt de concentrare, nu este nimic surprinzator in toate acestea. Ele isi cunosc foarte bine adversarii. In contextul mondializarii capitalului concurenta nu mai este anonima. Ea capata forme concrete, vestita Triada fiind arena principala de desfasurare a rivalitatilor. Pentru aceste grupe, caracterul global al pietei si al concurentei echivaleaza cu un fel de "invazie mutuala", principalele mijloace de realizare a acesteia constand in investitiile straine directe si liberalizarea comertului. Caracterul oligopolistic al concurentei actuale, implica o stare de dependenta mutuala, care poate imbraca forme combinate de cooperare intre rivali. Starea de dependenta mutuala nu inseamna ca grupurile oligopoliste nu se mai concureaza intre ele, dimpotriva, rivalitatea puternica, pe alocuri feroce, se face simtita la tot pasul. Arena a dobandit dimensiuni mondiale. Ceea ce este nou in aceasta problema vizeaza dupa opinia noastra tocmai capacitatea oligopolurilor de a combina cu abilitate concurenta cu cooperarea.

Aliantele si acordurile intervenite intre firme sunt un mijloc care permite coalizarea lor in punerea la punct a unor tehnologii, exploatarea in comun a unor resurse, repartizarea riscurilor ce decurg din cercetarea stiintifica, in fine valorificarea cunostintelor detinute de fiecare intr-un anumit domeniu al activitatii productive.

Transformarile intervenite in ultimul timp in relatiile dintre stiinta si activitatea industriala au facut din tehnologie un factor de competitivitate decisiv, care afecteaza in prezent ansamblul lumii economice. Astazi, mai mult decat oricand in trecut, asistam la intrepatrunderea dintre tehnologia industriala asezata pe baza competitive si cercetarea fundamentala orientata. Unul dintre exemplele cele mai clare il gasim in domeniul bio-tehnologiei care a cunoscut una dintre cele mai rapide dezvoltari, proband o mare capacitate de difuzare intersectoriala. Numeroase alte realizari tehnologice recente sunt rezultatul acestei fertilizari reciproce, combinatorii. Este cazul noilor materiale aparute ca urmare a intalnirii dintre chimia aplicata si programarea industriala informatizata pe microcalculatoare. Aceeasi situatie o intalnim si in microelectronica.

Costurile astronomice pe care le presupune cercetarea-dezvoltarea motiveaza din plin aliantele strategice dintre marile firme. In fond, aliantele urmaresc printre altele si partajarea acestor costuri carora chiar gigantii industriali cu greu le mai fac fata.

Un lucru este insa cert, si anume aliantele tehnologice au contribuit din plin la grabirea procesului de globalizare economica, atribuindu-i acea sinergie necesara afirmarii ei in calitate de cea mai importanta megatendinta a sfarsitului de secol al XX-lea si inceput de mileniu.

Investitiile straine directe au marcat de la un an la altul noi recorduri ele fiind o urmare fireasca a intensificarii activitatii corporatiilor multinationale si a eforturilor de liberalizare a pietelor si comertului. Astfel, potrivit datelor publicate de UNCTAD in anul 1996 investitiile straine directe crescusera fata de anul precedent la intrari cu 10%, ajungandu-se la impresionanta cifra de 349 miliarde de dolari, iar la iesiri cu 2%, atingandu-se 347 miliarde de dolari. Interesant este de subliniat faptul ca, investitiile straine directe au crescut in valoare nominala mai repede decat produsul intern brut mondial si comertul mondial. In ciuda faptului ca economia mondiala in perioada postbelica a cunoscut mai multe perioade de recesiune, stocul investitiilor straine directe a continuat sa creasca atingand in anul 1998 suma de 4 trilioane de dolari, fata de 2 trilioane de dolari in 1993 si 1 trilion in 1987.

Aceasta expansiune extrem de puternica a investitiilor straine directe are mai multe cauze:

- una din cauzele majore ale cresterii fara precedent a investitiilor straine directe consta in afirmarea importantei productiei internationale promovata in primul rand de corporatiile multinationale

- mentinerea disparitatilor mari intre diferitele grupuri de state privite din punct de vedere al nivelului lor de dezvoltare economica sau al stadiului de implementare al reformelor (dezvoltate, in curs de dezvoltare, respectiv in tranzitie spre economia de piata)

- promotorul principal al investitiilor straine directe l-au constituit insa in tot acest timp statele care fac parte din OECD si corporatiile multinationale care isi au originea acolo

- numarul foarte mare de fuziuni si achizitii intre firme si de firme

- tendintele recente ale transferului de tehnologie

- incheierea diferitelor acorduri intre firmele situate in tari diferite.

- de pe lista cauzelor (factorilor) care au contribuit la cresterea vertiginoasa a investitiilor straine directe nu poate lipsi in nici un caz comertul. Acesta se gaseste intr-o relatie de complementaritate cu investitiile deoarece:

- ele reprezinta doua cai folosite de firme pentru a vinde in strainatate;

- ambele depind de un set comun de factori (dimensiunea pietelor interne ale tarii gazda, masuri de liberalizare a acestora);

- fiecare se sprijina si incurajeaza reciproc, in sensul ca promovarea unor exporturi prioritare faciliteaza, in continuare alte investitii, iar acestea la randul lor presupun importante fluxuri comerciale exprimate prin importuri si exporturi;

- investitiile straine stimuleaza exporturile din tara gazda, fie prin filialele create in strainatate, fie prin relatiile de cooperare initiate cu firmele locale;

- in fine, politicile guvernamentale legate de stimularea comertului exterior intotdeauna au avut un puternic impact asupra fluxurilor investitionale si viceversa.

- de la un anumit punct, insasi globalizarea activitatii productive s-a transformat intr-o cauza a sporirii volumului fluxurilor investitionale. Factorul principal care a determinat aceasta inversare a situatiei l-a constituit expansiunea corporatiilor multinationale pe toate continentele si intrarea sub incidenta activitatii lor a unor parti tot mai mari din productia materiala si servicii.

- cresterea fara precedent a volumului investitiilor straine directe a fost stimulata in ultimul timp si de existenta unor diferente notabile in ceea ce priveste eficienta si structura unor piete regionale. Tabloul localizarii investitiilor straine pe diferite meridiane ale globului a fost si ramane inca foarte complex.

Din cele expuse rezulta ca procesul internationalizarii productiei nu reprezinta decat o latura a globalizarii. El nu ar fi fost posibil daca nu era sustinut de un intens flux de capital a carui componenta principala au constituit-o investitiile straine directe. Acestea reprezinta intr-adevar varful de lance al globalizarii capitalului, si prin intermediul acestuia al intregii economii mondiale.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

societati (corporatii) multinationale, transnationale sau supranationale; cauze ale aparitiei acestora; cai (modalitati) de aparitie

spatiul economic de manifestare a societatilor multinationale; principalele etape in evolutia lor; trasaturi ale societatilor multinationale in perioada postbelica

societati obisnuite; conglomerate; companii multidomestice; companii al caror pachet de control este detinut in comun de agenti economici din mai multe tari; societati mixte; firme transnationale; firme nationale; firme multinationale; companii cu strategii de crestere; companii cu strategii de mentinere a status-quo-ului; companii cu strategii de austeritate

corporatiile multinationale - primul agent al comertului international; contributia lor la PIB mondial; crearea unei piete unice care sa impulsioneze procesul de internationalizare al capitalului; administrarea mai eficienta a costurilor de tranzactie si reducerea cheltuielilor birocratice; externalizarea; dependenta mutuala si forme combinate de cooperare intre rivali, aliantele tehnologice; expansiunea puternica a investitiilor straine directe