ROLUL STATULUI IN ECONOMIA MODERNA

ROLUL STATULUI IN ECONOMIA MODERNA

La nivelul oricarei economii nationale, circulatia fondurilor financiare publice are loc pe seama produsului intern brut, prin transfer de putere de cumparare de la contribuabili catre stat si invers. Astfel, educatia, ingrijirea sanatatii, sistemul de justitie si multe altele sunt furnizate de catre administratia publica pe baza finantarii bugetare.

Conceptul de esec al pietei

. pietele asigura reglarea sistemului economic prin stabilirea preturilor de echilibru ca urmare a jocului concurentei;

. pentru a functiona cat mai eficient pietele trebuie sa fie cat mai apropiate de concurenta perfecta;

. lasat sa functioneze fara restrictii, sistemul piata nu va fi suficient de eficient. Va exista tendinta de a se produce prea mult din anumite bunuri si prea putin din altele.

Esecul pietei = ansamblul de situatii in care nu sunt indeplinite conditiile necesare obtinerii unei solutii privind functionarea eficienta a pietelor.

Cooperarea = asigurarea criteriului Pareto de eficienta: imbunatatirea utilitatii unui individ nu trebuie sa diminueze utilitatea nici unui alt individ.

Factorii care provoaca esecul pietei sunt:

a) existenta bunurilor publice si externalitatile;

b) concurenta imperfecta;

c) informatia incompleta;

d) incertitudinea.

Rezulta ca, apar costurile de tranzactie: costurile de informare, costurile de decizie, costurile de negociere, costurile legale necesare incheierii contractelor (de ex., va fi costisitor atat pentru consumatori, cat si pentru producatori sa se informeze despre intentiile lor reciproce). pietele se indeparteaza de conditiile necesare functionarii eficiente, aparand astfel functia alocativa a statului pentru a corecta efectele negative.

. esecul pietei in asigurarea echitatii, justitiei sociale privind distributia veniturilor si bogatiilor - functia distributiva a statului - interventia pentru a aduce aceasta distributie in limite sociale rezonabile.

. manifestarea inflatiei, somajului, stagnarii cresterii economice, dezechilibrelor balantei de plati functia de stabilizare a statului.

. pentru asigurarea disciplinei contractuale, mentinerea comportamentelor individuale in limitele impuse de societate functia regularizatoare a statului prin organizarea sistemului juridic.

. daca piata ar fi perfecta si completa in sensul intrunirii tuturor caracteristicilor necesare functionarii eficiente, si daca nu s-ar pune problema coordonarii actiunilor indivizilor, atunci functiile guvernului s-ar limita doar la redistribuirea veniturilor si la asigurarea justitiei sociale.

1.1. Functia alocativa a statului

Un element fundamental al sistemului economiei de piata este proprietatea particulara asupra capitalului.

. proprietatea individuala: confera unui individ dreptul de proprietate asupra unui bun si implicit dreptul de a exclude alti indivizi de la beneficiile furnizate de acel bun

. proprietatea comuna: un grup de persoane au dreptul nerestrictionat de a beneficia de obiectul acelei proprietati; nimeni nu poate vinde dreptul sau la beneficii altui membru din grup si nici nu poate exclude vreun membru de la beneficiile bunului.

Astfel, in absenta unei reguli de utilizare interesele individuale ale fiecarui individ pot intra in conflict.

Drepturile de proprietate comuna sunt utilizate pana la punctul in care utilitatea marginala egalizeaza pretul. Astfel de drepturi sunt de dorit acolo unde nu sunt implicate resurse rare; acolo unde sunt implicate resurse rare astfel de drepturi produc o utilizare ineficienta a resurselor: utilizarea excesiva; epuizarea prematura a resurselor naturale si congestia.

David Hume: rolul statului este de a reglementa comportamentul individual astfel incat sa se reduca tragedia proprietatii comune; rolul guvernului este de a aloca utilizarea in timp a resurselor astfel incat sa asigure maximizarea interesului tuturor membrilor grupului.

Solutia pietei ar putea fi imbunatatita numai daca fiecare individ coopereaza. Statul poate oferi o solutie deoarece el dispune de forta coercitiva. Coercitia este vazuta in sens benefic si anume ca alocarea resurselor pe care statul le produce sa fie o imbunatatire in sens Pareto a rezultatului necooperant.

Thomas Hobbes: este in interesul indivizilor sa incheie un contract social implicit si sa se supuna puterii de reglementare a statului; este necesara interventia statului pentru a restrange pasiunile naturale ale oamenilor pentru violenta.

1.1.1.Bunurile publice pure

Paul Samuelson: consumul unui individ nu duce la scaderea consumului altui individ: pacea si securitatea unei comunitati, apararea nationala, sistemul juridic, controlul poluarii aerului, iluminatul stradal, televiziunea publica.

pe masura ce se adauga mai multi indivizi unui grup care consuma un bun public, calitatea acestuia poate sa scada.

Bunurile publice si esecul pietei

. Caracteristica de non-exclusivitate a bunului public pur: nici un producator care urmareste maximizarea profitului nu va fi stimulat sa ofere un astfel de bun (deoarece nu poate exclude de la consum pe cei care nu platesc).

. Furnizarea privata a unui bun non-rival implica suportarea unui pret; acesta va descuraja utilizarea excesiva a bunului, iar rezultatul este ineficient Pareto.

. Pentru un grup mare de consumatori bunurile publice pure sunt furnizate via buget (nu presupune neaparat ca bunurile sunt produse de sectorul public).

Externalitatile si bunurile mixte

W. Baumol, W. Oates: externalitatea este prezenta "cand o anumita utilitate individuala (A) sau o relatie de productie include variabile reale ale caror valori sunt alese de altii. fara o atentie particulara la efectele asupra bunastarii lui A".

Ex.: fumul degajat de anumite fabrici.

. externalitati tehnologice: rezultate ale consumului sau productiei desfasurate de un grup si care afecteaza consumul sau productia altor grupuri umane.

. externalitati pecuniare: comportamentul de productie si/sau de consum al unui grup de oameni influenteaza un ansamblu de preturi din economie si prin aceasta modifica restrictiile bugetare, aceasta insemnand ca este afectata bunastarea altor grupuri. Ex.: expansiunea unei industrii produce cresterea preturilor pentru unii factori de productie utilizati in alte industrii.

Abordari:

Arthur Cecil Pigou: impozitarea poluatorului pana cand externalitatea devenea zero; exista costuri de oportunitate date de pierderile beneficiilor private asociate externalitatii, deci nivelul optim al externalitatii este diferit de zero.

. dezeconomii externale: statul incearca sa contracareze esecul pietei prin reducerea volumului productiei acelor bunuri care sunt excedentare.

. economii externale: statul va lua masuri pentru a incuraja producerea bunurilor insuficiente.

Externalitatile genereaza costuri si beneficii care nu sunt incluse in preturile pietei, rezulta ca semnalele furnizate de preturi sunt distorsionate, iar deciziile luate pe baza lor nu vor reflecta pe deplin valoarea resurselor utilizate

Ronald Coase: daca costurile de tranzactie sunt zero (sau scazute), va exista o solutie privata negociata voluntar care sa rezolve problema. In plus, rezultatul este invariant in raport cu modul de definire a drepturilor de proprietate.

Ex.: o intreprindere poate avea drepturi asupra mediului si implicit drepturi de a polua la un anumit nivel. Consumatorii preocupati de calitatea mediului natural vor rascumpara aceste drepturi de la intreprindere, reducand astfel nivelul poluarii.

Teorema lui Coase: nu conteaza cui ii sunt atribuite drepturile de proprietate, rezultatul in materie de poluare va fi acelasi si va fi mereu diferit de zero. Acest lucru este valabil in conditii de costuri de tranzactie nule.

Bunuri publice si bunuri private. caracteristici

1.2. Functia distributiva a statului

Nu intotdeauna o alocare optima a resurselor, realizata de piata, este considerata corespunzatoare din punct de vedere social. Aceasta diferentiere apare pentru ca, in timp ce in economia de piata baza luarii deciziilor o reprezinta ratiunea economica, in sistemul politic, baza de operare este reprezentata de valorile mai subiective al justitiei, echitatii si dreptatii. Deoarece repartitia realizata de piata duce la mari inegalitati economice, se considera ca statul este indreptatit sa intervina pentru a corecta disfunctiunile de distributie ale pietei, chiar daca aceasta implicare va determina deteriorarea starii initiale de optim Pareto.

Cauzele care duc la aparitia inegalitatilor in repartitia veniturilor realizata de piata sunt diverse si in functie de ele putem deosebi mai multe tipuri de inegalitati:

inegalitati de oportunitati, datorate inegalitatii dotarilor initiale, generate de:

originea si situatia familiala (bagaj genetic, instruire, educatie avere);

discriminari pe plan politic si economic (in functie de rasa, nationalitate, sex, religie, varsta etc.);

inegalitati de remunerare generate de:

investitiile in capital uman (pregatire scolara, profesionala, universitara etc.).

functionarea imperfecta a pietelor (diferente de remunerare in functie de regiune, ramura, pozitie in intreprindere, puterea sindicatelor, legislatie etc.).

Daca unele din aceste inegalitati sunt inevitabile si imposibil de inlaturat, in special cele legate de bagajul ereditar, ele fiind larg acceptate, celelalte sunt considerate nedrepte si se urmareste eliminarea lor in vederea asigurarii egalitatii sanselor.

Existenta acestor inegalitati face ca majoritatea economistilor sa accepte o redistribuire a veniturilor realizate de stat, dar problema care se pune in discutie este aceea a criteriilor dupa care acesta redistribuire trebuie realizata precum si a nivelului si formelor acesteia.

Politica fiscala impreuna cu cheltuielile publice joaca un rol esential in realizarea redistribuirii veniturilor. Impozitele impreuna cu contributiile la asigurari sociale sunt principala sursa prin care statul obtine resursele necesare finantarii diferitelor servicii si a transferurilor gratuite oferite populatiei de statul bunastarii.

O importanta deosebita in procesul redistribuirii o are impozitul progresiv pe venit, prin intermediul caruia are loc o diferentiere a contributiilor contribuabililor la formarea resurselor publice, astfel incat cei cu veniturile mari sa plateasca proportie mai mare din venit sub forma de impozite. Trebuie mentionat ca, atunci cand a fost introdus acest impozit in practica nivelul cotelor era redus iar progresivitatea lor limitata, cota marginala a impozitului nedepasind pana la primul razboi mondial in nici o tara 10%. De la acest moment situatia incepe sa se schimbe, in special in timpul celui de al doilea a razboi mondial, si dupa aceea, cand nivelul marginal al cotelor progresive a ajuns in multe tari la 80-90% si chiar mai mult. De asemenea si impozitele pe avere, impreuna cu cele pe succesiune si donatii, joaca un rol important in realizarea redistribuirii, aplicandu-se si in cazul lor o impozitare progresiva. Daca impozitul pe venit este folosit mai ales pentru corectarea inegalitatilor de remunerare, impozitele pe avere si succesiuni vizeaza in special corectarea inegalitatilor de oportunitati.

1.3. Functia stabilizatoare a statului

Lipsa coordonarii activitatilor economice genereaza stari de dezechilibru general, care au efecte nedorite (subutilizarea capitalului si a muncii, inflatie, dezechilibre ale balantei de plati).

Instrumente

. politica monetara;

. politica fiscala;

. coordonarea deciziilor economice ale diferitelor grupuri de agenti economici din sectorul privat, pentru a a crea conditiile necesare sustinerii cresterii economice.

. asigurarea sociala: acordarea anumitor plati specifice de asigurare: indemnizatii de somaj, asigurari de sanatate, sistemul public de pensii, asigurari pentru incapacitate de munca.

In esenta, functia de stabilizare presupune utilizarea politicii bugetare ca un mijloc de mentinere a unei utilizari ridicate a fortei de munca, un grad rezonabil al stabilitatii nivelului preturilor si o rata corespunzatoare de crestere economica cu luarea in considerare a efectelor asupra comertului exterior si interior.

Din punct de vedere al eficientei folosirii cheltuielilor si a impozitelor pentru relansarea economica, apeland la notiunile de multiplicator al cheltuielilor publice (dY/dG=1/1-C) si multiplicator fiscal (dY/dT=1/1-C), se poate demonstra, ca pentru a lupta impotriva depresiunii economice, cresterea cheltuielilor economice este mai eficienta decat scaderea nivelului impozitelor.

Cu toate acestea, pentru relansarea economica se apeleaza de multe ori, mai degraba la scaderea impozitelor decat la cresterea cheltuielilor publice. Acest lucru se datoreaza faptului ca cheltuiala publica suplimentara se exprima direct printr-o crestere a venitului disponibil care nu este in totalitate cheltuiala (o parte este economisita), si numai ulterior o crestere a cererii, simtitor aplatizata.

Concluzii

Esecul statului este un fenomen tot atat de real ca si esecul pietei. Birocratii sectorului public nu opereaza fara frictiuni si fara costuri. Exista ineficienta, proasta functionare si inertie birocratica. Sectorului public i se cere frecvent sa execute sarcini care in conditii de incertitudine, complexitate si mediu schimbator sunt imposibil de rezolvat. Ceea ce este necesar este identificarea limitelor actiunii guvernamentale si definirea mai clara a avantajului comparativ al sectorului public in cadrul unei economii de piata.