Statul si economia

Conceptul de rol al statului in economie

Considerat cheia inventiilor sociale, statul nu poate fi prezentat, din punct de vedere al evolutiei sale, decat in contextul schimbarilor sociale. Statul a determinat modul de organizare a societatilor de-a lungul istoriei, dar in acelasi timp a fost continuu remodelat, reconstituit, in functie de evolutia societatii omenesti.

Desi interpretarile cele mai largi fac din stat o necesitate indispensabila a omului ca fiinta sociala, fenomen comun tuturor societatilor, statul modern -anticipat de primele state europene centralizate aparute in secolele XVI - XVII si delimitat in epoca Revolutiei Franceze - este un concept nou.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "stat" isi are originea in termenul latinesc "status" - vocabula fara sens precis.

In acceptiunea sa actuala, termenul "stat" a fost introdus si consacrat de Niccolo Machiavelli al carui " tratat al puterii absolute" incepe cu expresia:

"Tutti gli Stati".

Probabil ca nu exista la ora actuala un alt spatiu teoretic comun atator stiinte cum este statul si probabil ca nici un alt subiect nu a generat atatea dezbateri de idei, controverse, polemici sau conflicte. Esenta acestora consta, in general, in relatia individ-stat sau constrangere-libertate.

Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea si mentinerea ordinii sociale in limitele unui spatiu determinat. Definitiile cele mai comune caracterizeaza statul in raport cu trei aspecte esentiale:

Un cadru spatial, delimitat de granite (teritoriu);

Populatia, care traieste in granitele respective (natiunea);

Existenta unei structuri, care constituie baza unitatii politice (autoritatea politica sau autoritatea publica).

Astfel, statul este definit ca "un teritoriu delimitat, ocupat de o populatie stabila, condus de o organizatie politica cu rol de constrangere", sau dupa definitia complexa data de Max Weber¹ statului modern, "institutie politica cu o constitutie rational intocmita, cu un sistem juridic rational intocmit si cu o administratie calauzita dupa reguli rational statuate - legi, aplicata de functionari profesionisti".

Din perspectiva teoriei economice, desi aceasta inregistreaza opinii, conceptii contradictorii cu privire la rolul statului in economie, se poate constata ca o tendinta de ansamblu, acceptarea statului ca subiect economic si acceptarea actiunilor sale in calitate de componente intrinseci ale sistemului economic. Studiul statului ca actor economic implica operarea cu o serie de notiuni generale, referitoare la acest camp de investigatie economica si la domeniile invecinate lui.

Distinctia sector public - sector privat in economie este in acord cu un larg curent de reflectie pe tema conceptelor public - privat existent in gandirea contemporana.

Sectorul privat asigura eficienta economica maxima, prin sistemul de alocare al pietei concurentiale.

Sectorul public asigura echitatea sau justitia sociala, prin sistemul de alocare bazat pe implicarea statului in economie.

Componentele principale ale sectorului public sunt:

1. Institutiile publice care opereaza cu venituri de la bugetul public si bugetele locale si cuprind:

Administratiile publice centrale si locale care produc bunuri cu caracter public, destinate intregii societati, respectiv colectivitatii locale. Pe ansamblu, bunurile colective furnizate de administratiile publice, pot fi grupate pe domenii in: aparare nationala; justitie; politie; securitate; urbanism si protectie a patrimoniului natural si al peisajelor; transporturi; intretinerea drumurilor, podurilor, porturilor, cailor de navigatie si canalelor; invatamant; pregatire profesionala; servicii culturale; protectia mediului inconjurator; planificare; dezvoltare economica; etc.

Organisme de protectie sociala direct subordonate puterii publice si in care prevaleaza acelasi sistem de decizii colective. Organizate initial sub forma unor societati mutuale muncitoresti, care pe baza cotizatiilor obligatorii realizau prestatii pentru membrii lor ( asigurari in caz de boala, asigurari de accidente de munca ), sistemul asigurarilor sociale s-a transformat profund in timp, capatand pe langa functia de asigurare si functia de compensare a inegalitatilor economice, de unde si denumirea actuala de organisme de protectie sociala. Acestea sunt insarcinate, la ora actuala, cu asigurari de boala accidente, somaj, pensii, ajutoare sociale pentru copii, familii, persoane cu handicap, batrani, apararea mamei si a copilului.

2. Intreprinderile publice opereaza cu venituri obtinute din vanzarea pe piata a productiei proprii, cu subventii sau transferuri guvernamentale si cuprind:

Regii autonome de regula monopoluri naturale, ce nu sunt concurate de firmele private

Societati mixte cu capital de stat ( aflate in concurenta cu firmele private, fac parte din sectorul public, dar sunt mai apropiate ca mod de functionare de sectorul privat ) ;

Banci si societati de asigurare cu capital de stat

1.2. Raporturile stat - economie in gandirea economica contemporana

Una dintre problemele deosebite ale teoriei si practicii economice mondiale o constituie raporturile statului cu economia nationala. Mai bine de doua secole, gandirea economica a fost dominata de controversa privitoare la rolul economic al statului, tema in jurul careia au avut loc numeroase controverse intre economisti.

In gandirea economica s-au conturat doua conceptii opuse. Prima, cea a liberalismului economic, se caracterizeaza prin ideea neamestecului in viata economica. Reprezentantii acestei conceptii sustineau ca economia poate fi optima numai pe baza actiunii nestingherite a agentilor productiei sociale, schimbul dintre producatori urmand a se desfasura prin intermediul mecanismului cerere - oferta. De altfel, mesajul lui Adam Smith era foarte clar: necesitatea eliminarii controlului efectuat de stat pe pietele private; producatorii individuali, in urmarirea intereselor lor private, vor produce acele bunuri necesare si dorite de consumatori. In conceptia sa, exista o " mana invizibila" care ii determina pe producatori sa promoveze interesele societatii. Ca urmare, cea mai buna politica este in general cea a " laissez - fair-ului".

Conceptia opusa, cea a totalitarismului economic, socoteste individul subordonat statului, drepturile sale derivand din vointa statului.

Gandirea economica contemporana marcheaza o noua viziune asupra rolului economic al statului, tratat pana in acest moment ca factor neproductiv in economie, element exogen proceselor economice.

Momentul hotarator al schimbarii viziunii traditionale asupra statului este marcat de revolutia keynesista. Dupa acest moment, formele implicarii in economie evolueaza sub impactul modificarii mediului economic, al prioritatilor autoritatilor publice, dar si al fundamentelor teoretice pe care se bazeaza politica economica.

Relatia este insa, biunivoca, succesul sau esecul implicarii statului in economie atrage conservarea, renovarea sau, dimpotriva, contestarea fundamentelor teoretice, aparitia unor noi teorii, orientari, doctrine.

Raporturile dintre stat si economie au constituit de-a lungul istoriei gandirii economice obiectul a numeroase polemici si controverse, depasind de cele mai multe ori sfera economicului. Intre atotputernicia individului si atotputernicia statului, intre neputinta pietei si neputinta statului exista un spectru extrem de larg de nuante ale raporturilor stat - economie. Oglindirea acestor raporturi in gandirea economica a evoluat pe masura amplificarii acestora si dezvoltarii cadrului institutional prin intermediul si in cadrul carora se desfasoara aceste raporturi.

Invinuit fie ca este un prost administrator, fie ca este nepasator fata de problemele sociale, fie ca este un factor de ineficienta, fie ca este un prost reglator al economiei sau chiar " un spoliator la lumina zilei" , fie ca se erijeaza in stapan absolut si atotstiutor, statul ramane un actor cu rol principal pe scena economiei, principalul mijloc prin care sunt definite si apoi aplicate " regulile Jocului" .

1.3. Mecanismul implicarii statului in economie

De cand a aparut si pana astazi statul a pus societatea in fata unei alegeri:libertate sau control?

Secolul XX a demonstrat ca libertatea individuala nu este garantia adeziunii sociale, ca indivizii au nevoie de un sprijin social si piata libera de un sprijin stabilizator din partea statului.

Ca urmare, teoria si practica economica au rezolvat partial "dilema" in a doua jumatate a secolului XX, prin acceptarea pietei libere si a statului ca factori complementari ai unui sistem economic numit, din acest motiv "economie mixta".

Conceptul de "economie mixta" a fost dezvoltat de Paul Samuelson, pornind de la constatarea faptului ca "mana invizibila poate sa conduca economia pe o cale gresita", spre monopol, inflatie, somaj, distribuire inacceptabila a venitului national si prin urmare "ca raspuns pentru aceste defecte in mecanismul mainii invizibile, economiile moderne sunt o mixtura determinata de coexistenta pietei libere si , totodata, a mainii vizibile a statului care impoziteaza, cheltuieste si regleaza.

1.3.1.Coordonatele mecanismului de implicare a statului in economie

Mecanismul implicarii statului in economie s-ar putea defini ca un sistem economic determinat de existenta pietei libere si a implicarii statului in economie care, prin actiunea lor combinata, alcatuiesc un intreg si functioneaza ca un organism.

Coordonatele mecanismului implicarii statului in economie sunt:

• cadrul general al implicarii statului in economie;
• necesitatea implicarii statului in economie;
• modalitati de implicare a statului in economie.

Sistemul de referinta fata de care este discutata implicarea statului in economie este "piata cu concurenta perfecta", sistem de concurenta ideal, caracterizat prin inexistenta absoluta a posibilitatilor de influentare a pretului pentru subiectii economici participanti. Economia neoclasica a demonstrat ca piata cu concurenta perfecta asigura identitatea optim - eficienta - echilibru .

In realitate functionarea pietei libere pe baza unui mecanism al concurentei imperfecte prezinta in grade diferite "defecte" , "lacune" sau chiar "falimente" al caror este indepartarea economiei de identitatea optim - eficienta - echilibru si care motiveaza existenta unui mecanism compensator al actiunii publice .

Lista argumentelor care pledeaza pentru implicarea statului in economie:

necesitatea corectarii disfunctiilor de alocare ale pietei libere, determinate de informare imperfecta, monopolizarea cererii sau a ofertei, existenta monopolului natural sau tehnic, existenta bunurilor colective si a efectelor exterioare;

necesitatea corectarii inegalitatilor economice grave, determinate de mecanismul concurential;

necesitatea reglementarii relatiilor de piata in anumite cazuri;

necesitatea echilibrarii si reglarii mecanismului pietei libere;

insuficienta initiativei private cu privire la activitati sau bunuri de interes general sau national, determinata de rentabilitatea scazuta, incertitudinea recuperarii cheltuielilor mari de cercetare sau legate de nivelul tehnologic, lipsa stimulentelor sau sanctiunilor;

complexitatea si dificultatea unor probleme de interes general (razboaie, calamitati naturale, dezechilibre economice grave, tulburari sociale) fata de care piata libera este incapabila;

modificari ale conjuncturii nationale si internationale, care determina necesitatea apararii economiei nationale, in interior si a sustinerii actorilor economiei nationale, in exterior de catre stat;

dobandirea de catre stat a statutului de actor economic nemijlocit: consumator de bunuri si servicii (pentru apararea nationala, administratii); producator de bunuri si servicii marfa (energie electrica, transport, posta, telecomunicatii, etc.); investitor; agent pe piata monetara (proprietar al Bancii de emisiune), pe piata capitalurilor, pe piata muncii, pe piata valutara.

Pornind de la necesitatea implicarii sale in economie, modalitatile specifice de implicare a statului sunt variate si determina, fiecare in parte, un rol economic specific:

implicarea prin administratiile publice (centrala, locale si a securitatii sociale) cu rolul de a furniza servicii colective nemarfare, fara contraprestatie directa din partea consumatorilor, prin alocarea unor resurse bugetare, dar si cu rolul de a distribui venitul national.

implicarea ca actor economic nemijlocit, jucand rolul de producator si consumator de bunuri si servicii.

organizarea si institutionalizarea la scara nationala a puterii publice prin elaborarea regimului juridic al proprietatii si al activitatii economice si crearea cadrului institutional-organizatoric necesar activitatii economico-sociale. Rolul statului in aceasta privinta este de arbitru legal al interactiunii dintre interesele individuale si sociale, prezente si viitoare, nationale si internationale.

elaborarea si aplicarea de politici si programe economice sectoriale, regionale si generale prin care se stabilesc obiectivele generale si specifice, precum si modalitatile concrete ale implicarii statului in economie. Rolul statului in acest sens este de reglator si dirijor al economiei.

Inventariind rolurile multiple pe care statul le joaca in economie (prestator de servicii colective nemarfare, alocator de resurse, redistribuitor al veniturilor, reglator si dirijor al economiei) putem concluziona ca mecanismul optim al implicarii statului in economie presupune talentul obligatoriu de actor desavarsit al statului.

1.3.2. Rolurile statului in economie

Aparut cu mii de ani in urma, statul a implinit, alaturi de rolul sau politic, un tot mai pronuntat rol economic. In decursul istoriei, functiile generale ale puterii publice, dar mai ales cele economice, s-au extins, s-au diversificat si perfectionat. "Remodelat sau chiar de-a dreptul nou - subliniaza F. Braudel - statul ramane ceea ce a fost din totdeauna - un fascicul de functii si puteri diferite, chiar daca mijloacele, in ceea ce le priveste, se modifica neincetat.

In esenta statul este un agent economic care arbitreaza si redistribuie. Multa vreme statul a avut ca rol principal securitatea, interna si externa, a natiunii. Cheltuielile publice erau in intregime destinate finantarii celor trei activitati corespunzatoare a ceea ce se numea statul jandarm, respectiv mentinerea ordinii (politie), justitia si apararea nationala, Ulterior, comportamentul economic al statului s-a imbunatatit, indeplinind un rol reglator in scopul asigurarii ocuparii depline, cresterii economice si justitiei sociale, de unde si noua denumire de stat providenta .

Rolul alocativ al statului

Orice activitate umana presupune existenta unor premise, a unor resurse specifice, in cantitati determinate si de calitate adecvata.

Resursele economice constau in totalitatea elementelor, premiselor - directe sau indirecte - ale actiunii sociale practice , care sunt utilizabile, pot fi

atrase si sunt efectiv utilizate la producerea si obtinerea de bunuri.

Omenirea a progresat enorm pe linia cautarii, cunoasterii si atragerii de noi resurse in circuitul economic. Privite absolut, resursele au sporit si s-au diversificat continuu. In raport de cresterea si diversificarea nevoilor umane insa, resursele au fost si au ramas limitate. Raritatea resurselor constituie o caracteristica generala a economiei .

Alocarea resurselor reprezinta transformarea resurselor productive in bunuri si servicii de consum. Alocarea optima a resurselor impune respectarea principiului eficientei economice, ceea ce inseamna, pe de o parte - eficienta productiva (maximizarea cantitatii produse pe unitatea de factori de productie consumati sau minimizarea consumului de factori de productie pe unitatea de produs), iar pe de alta parte - eficienta alocativa (adaptarea optima a ofertei la cerere).

Alocarea optima a produselor este un imperativ dintr-un motiv foarte simplu: resursele productive sunt rare in raport cu trebuintele la fel de infinite ca si visurile oamenilor. Orice colectivitate care doreste sa-si satisfaca trebuintele in cel mai inalt grad posibil, adica, in termenii " economiei bunastarii", sa-si creasca nivelul de bunastare, va urmarii alocarea optima a resurselor.

Bunastarea colectivitatii depinde de bunastarea fiecarui individ, masurata prin gradul de satisfacere al trebuintelor sau prin utilitate, dar nu reprezinta suma bunastarilor individuale .

Rolul distributiv al statului

Alocarea optima a resurselor corespunzatoare imperativului dublu al eficientei productive si al eficientei alocative este o conditie necesara dar nu si suficienta a optimului social. Prin urmare scopul implicarii statului in economie, ca urmare a exercitarii rolului sau distributiv este sa imprime o noua configuratie mai justa distribuirii veniturilor.

Distribuirea veniturilor cuprinde doua componente: functionala (impartirea venitului intre factorii de productie) si personala (distribuirea venitului intre indivizi). Cea de-a doua componenta se va studia prin prisma relatiei dintre piata , eficienta si echitate.

Echitatea se refera la distribuirea personala a veniturilor, la repartizarea bunastarii intre indivizi. Deciziile privitoare la gradul de echitate dorita constituie pure judecati de valoare. Exista doua concepte diferite de echitate sau justitie sociala. Echitatea orizontala este o tratare egala a persoanelor egale. Aceasta exclude orice discriminare intre oameni, ale caror caracteristici sunt literalmente identice. Echitatea verticala constituie o tratare distincta a persoanelor diferite, urmarind reducerea consecintelor acestor diferentieri.

Efortul de redistribuire nu trebuie atribuit exclusiv statului daca in economie exista posibilitati de redistribuire privata, voluntara. Altruismul, caritatea, filantropia, lupta impotriva saraciei sunt motive care determina transferul de venituri voluntare, de la bogati spre saraci, deci o redistribuire voluntara, dar nu suficienta.

Prin urmare, cadrul general al redistribuirii trebuie stabilit de stat, iar redistribuirea privata va completa eforturile statului. Argumentele care pledeaza in favoarea redistribuirii venitului de catre stat sunt: statul poate asigura cu regularitate resursele necesare pe baza impozitelor obligatorii; redistribuirea de catre stat inlatura lipsa de coordonare a redistribuirii voluntare; redistribuirea vizeaza o serie de bunuri administrate de stat (asistenta medicala, invatamant public, protectie si asistenta sociala).

Repartitia bunurilor este conditionata de merit si de efortul personal (retributie = contributie); repartitia drepturilor se face in mod egal pentru toti, constituind obiectul dreptului.

Inegalitatea economica are mai multe aspecte: diferentierea veniturilor lunare si a averilor detinute; inegalitati in modul de trai; diferentieri in speranta de viata; inegalitati cumulate.

Inegalitatea sociala este mai cuprinzatoare. Circulatia valorilor materiale tine de piata, in timp ce valorile sociale sunt reprezentate prin lege. Forta de munca este extrem de eterogena. Oamenii nu sunt diferiti numai prin sex si rasa, si prin varsta, experienta, educatie, formare profesionala, aptitudini native, apartenenta sau nonapartenenta la un sindicat. Aceste diferentieri in dotarile initiale determina atat configuratia cererii consumatorilor pentru diferite bunuri si servicii, cat si posibilitati de a castiga venituri foarte inegale intr-o economie de piata.

Cele mai frecvente metode utilizate pentru determinarea inegalitatilor economice sunt coeficientul Gini si Hierchman stabilit pe baza curbei Lorentz, ca raport intre veniturile a 10% din populatia cea mai bogata si 10% din populatia cea mai saraca.

Pentru a reprezenta inegalitatile dintre veniturile familiilor se utilizeaza ca instrument grafic curba Lorentz. Pe axa orizontala sunt reprezentate grupele de familii (procente cumulate), iar pe verticala ponderea lor in venitul national.

Cu cat curba Lorentz este mai bombata, cu atat veniturile sunt mai inegale

Rolul reglator al statului

Teoria economica actuala a demonstrat necesitatea rolului reglator al statului in economie pe baza a doua considerente principale: inexistenta concurentei perfecte si inexistenta "mainii invizibile" autoreglatoare a pietei in economia reala.

Rolul reglator al statului, determinat de aceste considerente, este dublu: reglator al concurentei si reglator al echilibrului.

In calitatea de reglator al concurentei , statul intervine in mecanismul concurential, in afara rolului sau alocativ, ca si "creator de reguli" si "arbitru" al respectarii acestora. Instrumentul utilizat in acest scop este reglementarea.

In calitatea de reglator al echilibrului , actiunea statului vizeaza reglarea dezechilibrelor economice grave, stabilizarea economiei si cresterea economica. Statul se comporta in acest caz ca un "dirijor" sau "stabilizator al economiei" si utilizeaza instrumentul pus la dispozitie de posibilitatile economice si chiar programarea si planificarea economica .

O prima contestatie ce se aduce rolului reglator al statului este ca limiteaza libertatea de actiune a actorilor economici prin impunerea reglementarilor obligatorii si ca este incapabil sa asigure reglarea economiei prin politici economice de orientare dirijista.

O a doua contestatie se refera la faptul ca actiunea reglatoare a guvernului serveste mai degraba unor interese particulare decat interesului public.

O a treia contestatie se refera la faptul ca actiunea reglatoare determina hipertrofierea aparatului birocratiei, fenomen costisitor si generator de ineficienta in economie, si tendinta birocratiei de a-si spori functiile si asuma un rol politic. Dezavantajele aparatului birocratic se refera atat la cresterea presiunilor fiscale, pe care intretinerea acestuia o implica, dar si posibilitatea subordonarii functionarilor publici celor care platesc mai bine si alocarea resurselor publice in favoarea acestora si nu a interesului public.

Rolul de reglementare al statului

Activitatea de reglementare a statului consta in supervizarea si controlul activitatii economice al firmelor private de catre guvern, in interesul eficientei economice, echitatii, sanatatii si sigurantei.

Reglementarea si controlul realizate de catre stat au ca obiectiv cresterea bunastarii anumitor grupuri din cadrul societatii prin protejarea intereselor acestora. In acest scop guvernul intervine si reglementeaza procesul alocarii de catre piata, prin legislatia impotriva monopolurilor, controlarea intelegerilor comerciale, cum ar fi bursa, introducerea legislatiei privind protejarea consumatorului de frauda, protectia sanatatii consumatorilor, controlul conditiilor de munca, etc. De asemenea, guvernul reglementeaza oferta de moneda, pretul unor utilitati, etc.

Dubla calitate a statului - de agent economic si de reprezentant al intereselor de ansamblu ale societatii in raport cu partenerii economici interni si externi - argumenteaza caracterul logic al interventiei sale in asigurare cadrului juridic necesar desfasurarii normale a concurentei, in fixarea directa a unor preturi sau in influentarea formarii lor pe plan national.

Scopul interventionismului statal il constituie infaptuirea obiectivelor fundamentale ale vietii economice: echilibru, eficienta si echitate. Libertatea de miscare a statului este insa limitata. Dincolo de anumite limite, considerate normale, cresterea rolului statului reduce incitatia la munca si inclinatia spre investitii, intareste birocratia si limiteaza libera initiativa.

1.4. Romania si tranzitia la economia cu piata concurentiala

Fenomenul tranzitiei se manifesta in prezent, in toate tarile fost socialiste din Europa, inclusiv Romania si presupune - ca proces - trecerea de la economia socialista, centralizata, bazata pe proprietatea de stat, la economia de piata in cadrul careia proprietatea privata este dominanta.

Tranzitia presupune:

• liberalizarea economica prin desfiintarea controlului statului asupra productiei si a preturilor;
• demonopolizarea si privatizarea, astfel incat sa fie incurajata concurenta si dezvoltata proprietatea particulara;
• reforma economica si restructurarea mecanismelor financiare, bancare si de credit, valutare si de comert intern si extern;
• stabilizarea macroeconomica prin controlarea inflatiei[7].

Poporul roman a optat pentru economia cu piata concurentiala si mecanismul ei functional, intelegand ca monopolul proprietatii "socialiste" de stat, mecanismele economiei de comanda nu mai puteau asigura orientarea energiilor natiunii spre satisfacerea acceptabila a nevoilor limitate si in continua diversificare.

Calea de urmat pentru a lichida structurile vechi si a crea cadrul institutional necesar opririi caderii economiei nationale aflate intr-o profunda criza si deschiderii ei spre o evolutie normala pe traiectoria progresului nu poate fi gasita spontan. Economia de piata contemporana este deosebit de complexa si variata, bazata pe interesele agentilor economici foarte diferite, divergente. De aceea, fundamentarea stiintifica a unei strategii de infaptuire a economiei de piata concurentiala in Romania s-a dovedit obligatorie, problema ce presupune analize si dezbateri ample si finalizate in Schita programului de tranzitie elaborat cu participarea unui cerc larg de specialisti si insusit practic de toate fortele politice parlamentare din 1990.

Aflata in fata adoptarii unei strategii de tranzitie la economia cu piata concurentiala si luand cunostinta de experienta tarilor avansate in acest domeniu, tara noastra, ca si alte tari din Europa centrala si de est, a avut cel putin urmatoarele posibilitati:

de a prelua un model elaborat si aplicat cu succes intr-una din tarile lumii (s-ar fi putut avea in vedere, in alegerea modelului, eventualele similitudini ale dezvoltarii lor istorice, ca si ale structurilor de ramura, ale resurselor umane etc.);

de a incerca sa conceapa o strategie proprie, cu totul originala, pe care sa o aplice prin metode, de asemenea, intru totul specifice (s-ar fi putut sustine o asemenea linie prin inexistenta unei experiente istorice de trecere de la socialismul marxist la capitalism si prin trasaturile caracteristice ale economiei romanesti de astazi, dupa o evolutie de cateva decenii sub regim de comanda)

de a realiza o sinteza a unor aspecte pozitive din experientele mai multor tari, indeosebi europene. Aceasta urma a se realiza pe baza a cel putin urmatoarelor criterii: incadrarea in cerintele revolutiei tehnico-stiintifice actuale (deci prin orientarea procesului cu fata spre viitor); valorificarea experientei pozitive a tarii noastre din perioada interbelica (mai ales in ceea ce priveste constituirea institutiilor economice si juridice corespunzatoare economiei de piata); preluarea si implementarea doar a acelor experiente ale unor tari si popoare care au sanse mari de a fi asimilate creator de noii agenti economici(cu nivelul lor actual, cu interesele pe care le au, pornind de la starea dezvoltarii economice a tarii, de la marile dezechilibre tehnico-economice "asezate si consolidate" intr-o perioada relativ indelungata, de la nivelul cultural al populatiei etc.).

Desi exista numeroase puncte de vedere referitoare la economia cu piata concurentiala ce urmeaza a fi promovata in tara, totusi se poate vorbi de un consens minim in sensul optiunii lor pentru economia de piata moderna, eficienta, de nuanta europeana, de tip social.

In prezent, in Romania, tranzitia la economia cu piata concurentiala se identifica cu infaptuirea Reformei economice. Prin intermediul Reformei, economia Romaniei, puternic centralizata, distorsionata sub raport tehnico-stiintific si dezechilibrata structural, evolueaza spre liberalizare, in care actiunile agentilor economici trebuie reglate prin intermediul pietei cu respectarea cadrului legislativ, creat de statul democratic, modern.

Functia initiala a Reformei este depasirea crizei economice mostenite de la mecanismul de comanda si a celei ciclice pe care o parcurge in prezent economia noastra. Finalitatea Reformei o reprezinta infaptuirea economiei de piata moderna si a mecanismului sau eficient, functional liber. Cele doua obiective trebuie sa se infaptuiasca in secvente de timp diferite, gradual dar nu lent, cu blocaje, ci, prin masuri esalonate insa derulate cu simultaneitate. Aceasta decurge din natura si interdependenta fenomenelor si proceselor economice implicate si realizate prin asemenea masuri.

In cadrul acestor masuri, avand amploare, profunzime si implicatii deosebite, pot fi identificate cateva mari procese:

Macrostabilizarea care vireaza eliminarea sau macar atenuarea unora dintre dezechilibrele mostenite sau aparute in procesul tranzitiei: controlul inflatiei, deficitul bugetar si al balantei de plati externe, adaptarea consumului la resursele existente si la starea eficientei economice.

Efectuarea reformelor structurale si institutionale care sa permita realocarea resurselor in raport cu nevoile si posibilitatile economice, dar tinand seama de tendintele pe care Marea tranzitie le impune pe plan mondial,cat si de domeniile cu avantaje relative(comparative) ale economiei romanesti. Realocarea trebuia infaptuita prin parghii economice compatibile cu logica politicii fiscale, cu cea a cheltuielilor publice, parghii de credit, de comert exterior si de dezvoltare teritoriala. Ratiunea ultima a acestor reforme o constituie sporirea eficientei utilizarii factorilor de productie si, in primul rand, a productivitatii ca suport pentru cresterea economica pe termen lung. Prin reformele structurale urmeaza a fi creati, subiectii economici participanti la tranzactiile concurentiale, sa fie creat un nou cadru institutional juridic, care reglementeaza drepturile, obligatiile si raporturile dintre unitatile economice, si sa se asigure consolidarea sistemului de piete si a mecanismelor functionale specifice.

Nucleul reformelor structurale il reprezinta privatizarea, eliminarea cvasimonopolului proprietatii publice, a altor tipuri de monopoluri si crearea pluralismului sistemului de proprietate a carui baza o constituie proprietatea privata sub diferitele ei forme. Reformele structurale au in vedere toate componentele mecanismului economic si nivelurile economiei, a caror functionare este asezata pe un cadru institutional-juridic adecvat statului de drept si compatibil cu cel practicat de spatiul Uniunii Europene, ca premisa pentru o integrare mai facila in acesta.

Liberalizarea economica. Experienta istorica releva ca economia cu piata concurentiala poate functiona doar daca sunt create conditiile pentru exercitarea si garantarea unui set de libertati: libertatea alegerii bunurilor de consum si de capital, a profesiei si a locului de munca; libertatea de a dispune autonom de factorii de productie aflati in posesiune, libertatea de a exercita initiativele imaginate cu respectarea libertatii celorlalti si a cadrului legislativ adoptat prin sistemul democratismului politic. Prin normele de liberalizare economica pe care le-a imaginat si aplicat Reforma din Romania se da expresie asumarii de catre agentii economici a dreptului de decizie si a consecintelor acesteia in legatura organica cu redefinirea rolului statului. O alta directie presupune masuri cum sunt: liberalizarea preturilor (inclusiv a salariilor si a ratei dobanzii), convertibilitatea monedei, libertatea de miscare a factorilor de productie, deschiderea spre si pentru exterior in spiritul principiilor Organizatiei Mondiale a Comertului, modificarea sistemului de conducere a intreprinderilor si reforma microeconomica. In context, statul isi restrange unele functii economice traditionale, asumandu-si functiile moderne privind crearea si aplicarea cadrului legislativ, asigurarea premiselor pentru exercitarea liberalizarii economice, intretinerea si supravegherea concurentei.

Cu toate acestea, costurile sociale ale tranzitiei au depasit asteptarile. Au aparut noi dezechilibre si factori de instabilitate: somajul structural, datoria externa substantiala, blocajul financiar, dimensiunile economiei subterane, deprecierea starii generale de sanatate a populatiei, situatia economica dramatica a unor categorii ale populatiei(pensionari, persoane varstnice, somerii cronici s.a.) si amplificarea proceselor speculative (inclusiv in activitatea sistemului bancar) in detrimentul si pe seama economiei reale; sustragerea unei parti insemnate de economii(inclusiv cele institutionalizate) de la procesele investitionale reale diminueaza injectarea in economie a noi factori de productie si de ameliorare a calitatii, eficientei si competitivitatii celor existenti.

Procesul de tranzitie si infaptuirea reformei economice implica o ampla restructurare, un efort institutional sustinut, restrangerea sau chiar eliminarea unor activitati nerentabile, cresteri ale somajului, deficit bugetar, inflatie, crize economice, si altele, toate acestea reprezentand costuri suportate de populatie si de stat ( costurile sociale ale tranzitiei ).

In concluzie, tranzitia la economia cu piata concurentiala in Romania se poate infaptui benefic pe baza unei strategii coerente, in care se armonizeze toate laturile vietii economice-sociale, in acord cu perspectiva integrarii in Uniunea Europeana, cu aspiratiile de progres si prosperitate ale populatiei.