Succesul unui concept national in cadrul competitiei globale

Succesul unui concept national in cadrul competitiei globale

I.Argumentare:

Globalizarea, privita prin orice prisma, impune o redefinire sau o accentuare a situarii si auto-situarii tuturor tarilor in ierarhia asa-numitelor "puteri mondiale". Acceptand ideea ca noul context mondial, de natura dinamica, impune sisteme de relationari in continua evolutie prin adaptarea la conditiile fiecarei etape globale, se pune problema sesizarii si mentinerii acelor elemente ce confera specificitate fiecarei culturi a lumii, globalizarea aducand cu sine o nota de generala inscriere si conformare la trenduri "globale", la idei, norme, valori, comportamente numit "globale", ce devin din ce in ce mai accesibile sau popularizate prin mijloacele de telecomunicatie.

Asadar, confruntandu-se cu notiuni globale, cu trenduri tot mai popularizate, organizatiile nationale resimt tot mai puternic imperativul afirmarii ca surse de produse competitive si atractive, termenul de produse vizand aspecte de la obiecte, servicii pana la drepturi si libertati garantate in viata sociala, economica si asa mai departe. Este deci imperativ ca prin auto-analiza fiecare entitate a unei natiuni, de la guvern si pana la organizatiile de orice natura sa isi inteleaga situarea in ierarhia competitivitatii globale, pentru ca apoi sa isi stabileasca nivelul dorit si metodele, tehnicile, strategiile prin care acest nivel sa fie atins.

II.Teorii:

Pentru a avansa consider necesara precizarea termenilor pe care ii vom utiliza.

Conceptul national desemneaza un aspect propriu, caracteristic, specific unei tari din domeniile productivitatii sale, respectiv de la segmentul economic pana la cel politic, ideologic, cultural, religios si asa mai departe. Are sa intruneasca nu numai elementele ce au o origine pur apartenenta tarii, ci si preluarea, intelegerea, adaptarea, remodelarea, si utilizarea unor concepte numit "globale" in cadrul si contextul tarii. Prin urmare, concept national este si Dacia, dar si democratia, politica, religia prin ritualuri si obiceiuri, cultura traditionala si contemporana, si asa mai departe.

Cadrul competitiei globale are sa desemneze un concept ce include mai multi termeni ce consider ca necesita precizari. Globalizarea are sa fie inteleasa ca un proces ce creste gradul de interconectare intre societati in asa fel incat procesele, evenimentele politice, economice, culturale, sociale dintr-o parte a lumii sa aiba efecte asupra unor populatii mai indepartate din punct de vedere al situarii geografice; ca o retea de comunicare, actiune, interajutorare si interdependenta ce implica toate populatiile, facand spatiul geografic nu sa para mai mic, ci optimizat prin prisma inter-relationarii, deci ca o optimizare a conditiilor materiale, pana la urma, ca un mijloc de a privi lumea nu prin distanta fizica, geografica dintre regiuni ci prin distanta comunicationala; ca o prevalare a dimensiunii posibilului asupra probabilului.

Succesul unui concept national are sa depinda de forma fiecarei viziuni asupra globalizarii, deoarece succesul unui astfel de concept depinde de traiectoria pe care globalizarea o va urma, de aceea voi incerca sa ofer posibile modalitati de a realiza acest obiectiv pentru fiecare dintre viziunile cunoscute mie asupra problemei.

Conceptualizarea globalizarii prezinta trei tendinte traditionale de percepere a globalizarii, respectiv realismul, liberalismul si neomarxismul, si trei perspective noi, hiperglobalismul, scepticismul si transformativismul, viziuni ce creaza portrete diferite subiectului globalizare. Pentru a continua cu analiza aceasta, prezint succint aceste trei noi viziuni, aspecte ale lor fiind utilizate pentru a contura propria mea viziune asupra procesului de globalizare.

In viziunea hiperglobalistilor, ne asteapta o era globala, ce are sa aiba ca si caracteristici un capitalism global, o guvernare globala, o societate civila globala, puterea guvernelor nationale fiind in declin sau in decurs de erodare, fortele motrice ale procesului fiind capitalismul si tehnologia, prin metoda eroziunii vechilor ierarhii. Mijloacele vor fi de exemplu McDonalds, Madonna, itemuri ce se bucura de apreciere si cunoastere globala, ducand la o reordonare a cadrului actiunii umane. Traiectoria istorica a procesului ar fi o civilizatie globala, ducand la sfarsitul statului natiune.

Scepticii considera ca ne asteapta accentuarea unor blocuri comerciale, geoguvernarea devenind mai slaba decat in perioadele anterioare, avand ca rezultat o lume mai putin interdependenta decat cea din anii 1890, internationalizarea depinzand de acordul si suportul statului. Puterea guvernelor nationale este deci reintarita sau imbunatatita, fortele motrice ale procesului fiind statele si pietele, aparand marginalizarea intensificata a Sudului din cauza intereslor nationale. Procesul se manifesta sub forma unei internationalizari si regionalizari, avand ca rezultat aparitia unor blocuri regionale si ciocniri intre civilizatii.

Transformativistii vad ca element de noutate niveluri de interconectare globala fara precedent istoric, globalizarea fiind caracterizata drept intensiva si extensiva. Puterea guvernelor nationale este reconstituita, reconstruita, fortele motrice fiind fortele combinate ale modernitatii, ducand la transformarea comunitatii politice prin noua arhitectura a ordinii mondiale, globalizarea manifestandu-se ca o reordonare a relatiilor interregionale si a actiunii la distanta, avand o traiectorie istorica nedeterminata prin integrare si fragmentare globala, transformand puterea statala si politica globala.

O alta notiune foarte importanta este aceea a identitatii nationale, precum si incluziunea si influenta ei asupra identitatii individuale, personale.

Paul Kun, intr-un articol din ROCSIR, Revista Romana de Studii Culturale pe Internet, in numarul 2 din 2003, cu titlul "Logic si psihologic in determinarea identitatii nationale", trateaza identitatea sub forma ei personala si nationala, aratand importanta identitatii ca si concept logic si psihologic. Ne vom concentra atentia asupra ideilor lui Leszek Kołakowski din acest articol, exprimate in articolul "On collective identity" din 2003. Astfel, studiind interconectarile dintre identitatea personala si cea nationala, colectiva, Leszek Kołakowski precizeaza cinci piloni definitorii comuni: substanta, memoria, anticiparea, trupul si un inceput identificabil. Citez:

"Substanta, memoria, anticiparea, trupul si un inceput identificabil - aceastea sunt cele cinci elemente (patru daca-l consideram pe primul ca fiind empiric inaccesibil) care reprezinta impreuna identitatea personala. Dar, personalitatea este, desigur, un fenomen in egala masura cultural si existential. Apartenenta mea la diferite entitati colective este si

ea o parte din ceea ce face ca eu sa fiu o persoana (chiar daca asta nu implica faptul ca nu as fi decat o parte din aceste entitati colective, nici ca nu as fi nimic daca nu as face aprte

din ele). Si colectivitatile umane au propriile identitati, care pot fi descrise folosind aceiasi termeni si acelasi categorii.

Ajuns in acest punct, Kolakowski se ocupa de identitatea nationala, introducand anumite distinctii, care nu afecteaza apropierea dintre cele doua tipuri de identitate:

"Identitatea colectiva este, mai mult decat identitatea personala, o problema de grad. Acest lucru este evident din faptul ca avem nevoie de un numar de criterii

indenpendente pentru a o descrie. Conceptul de identitate colectiva este unul legitim; legitimitatea lui nu este subminata de faptul ca atat fiintele individuale cat si cele colective sunt numai "partial 'More or less' in expresia autorului ) identice. Identitatea lor nu este mai suspecta in aceasta privinta decat cea a obiectelor fizice. Acest fapt devine evident atunci cand examinam exemple de entitati colective cum ar fi comunitatile etnice si natiunile."

Este un adevar evident ca nici o natiune nu poate supravietui fara o constiinta nationala. Taria acestei constiinte depinde de o varietate de circumstante istorice. Atunci cand vorbim despre natiuni, ne gandim de obicei la comunitati istoriceste bine determinate, cel mai evidente fiind cel europene, si suntem mai retinuti in aplicarea termenului intr-un sens la larg - sa-l aplicam, de exemplu, unor triburi africane sau asiatice sau chiar unor avanposturi ale civilizatiei europene in America de Nord si America de Sud sau din Australia.( Op.cit., p.9.) Statele lipsite de omogenitate etnica au, in mod firesc, interese proprii si unele din ele pot, intr-o zi, sa-si edifice o identitate nationala pe baza unor aspiratii comune ale popoarelor lor, daca ele se dovedesc mai puternice decat divizarile etnice. Dar, atunci cand examinam popoare ale caror statut ca natiuni este deasupra indoielii, ca in cazul al aproape tuturor statelor europene, vom abserva ca identitatea lor colectiva este constituita din aceleasi cinci elemente discutate mai sus. Cel mai apropiat lucru din identitatea colectiva de ideea metafizica de substanta este ideea vaga de spirit national sau Volkgeist, care isi gaseste expresia in viata culturala si comportamentul colectiv, mai ales in momentele de cumpana. Volkgeist se presupune ca este ceva care sustine fenomenele culturale, dar care nu este identic cu ele; spre deosebire de ele, el nu este subiectul unei experiente istorice sau o colectie de fapte, ci o entitate metafizica (descoperita de Hegel si de romantici) cu puteri explicative asemanatoare celor ale lui res cogitans. Ca si res cogitans (notiune elaborate de Descartes, descriind constiinta, cunoasterea, mintea,), este o substanta care nu este reductibila la suma gandurilor-acte ale sale, ci este o conditie esentiala pentru producerea lor. In vreme ce ideea de Volkgeist, ca si idea de substanta, nu este empirica si de aceea, respinsa cu usurinta de filosofia empirista, celelalte elemente ale identitatii colective sunt mai putin problematice.

Nu este nevoie de demonstratii complicate pentru a stabili faptul evident ca identitatea nationala necesita o memorie istorica. Nu conteaza, in aceasta privinta, cat din continutul acestei memorii este adevarat si cat este adevarat pe jumatate sau cat pura fictiune. Ceea ce conteaza este constiinta unui trecut: nici o natiune nu poate supravietui fara constiinta faptului ca existenta ei actuala este continuarea uneia trecute - si constiinta implicata a faptului ca cu cat amintirile (reale sau imaginare) sunt mai vechi, cu atat mai profunda este influenta lor asupra prezentului, cu atat mai ferm stabilita este identitatea nationala. Trecutul este pastrat nu numai in cunoasterea istorica ci si in alte lucruri cum ar fi simbolurile, idiomurile si alte particularitati ale limbii, constructiile vechi, templele,

mormintele s.a.m.d.

Aceste observatii sunt platitudini, atat de evidente incat par de la sine intelese. Este la fel de evident ca ceea ce decide daca o natiune este identica cu cea care a fost in trecut este faptul ca natiunea are o constiinta colectiva. Daca grecii, italienii, indienii, coptii sau chinezii contemporani simt in mod originar ca apartin aceleiasi comunitati etnice cu predecesorii lor, atunci cineva nu ne poate convinge de contrariu. Unele natiuni in curs de

formare si.-au inventat pur si simplu un trecut, ad hoc si fara nici o realitate istorica genuina sau verificabila. Astfel de inventii sunt tolerate pentru ca sunt necesare.

Culturile nationale se schimba imperceptibil; nu putem puncta momentul exact al metamorfozei lor. Ele evoleaza ca si limbile si, la fel ca limba, pot evolua intr-o

entitate care este clar diferita. Nu avem nici o indoiala, deocamdata, ca limba lui Montaigne este aceiasi cu franceza moderna, in ciuda tuturor schimbarilor care s-au

produs din secolul al XVII-lea si stim ca latina este o limba diferita. Dar o natiune isi poate pierde limba originara fara sa-si piarda constiinta identitatii. (Irlanda poate fi un

exemplu al acestui destin nefericit.)

Anticiparea este la fel de esentiala pentru identitatea nationala pe cat e si pentru identitatea personala. O natiune, ca si un individ, gandeste in termenii intereselor sale

viitoare. Ea se preocupa de ceea ce s-ar putea intampla, cauta sa-si asigure supravietuirea si ia masuri sa se potejeze contra posibilelor adeversitati. Exista, totusi, o diferenta

importanta: (Op.cit., p. 10.) o natiune, spre deosebire de un indivd, nu-si anticipeaza, de obicei, propria disparitie.

Al patrulea aspect al "personalitatii" colective nationale este trupul: teritoriul natiunii, particularitatile naturale ale peisajului si artefactele fizice care l-au remodelat. Un contra-exemplu care ne vine imediat in minte este cazul evreilor, care supravietuiesc de atata vreme ca popor fara sa aiba un teritoriu propriu. Dar ei au un substitut pentru trup: identitatea religioasa. Aceasta a fost cea care a asigurat distinctivitatea lor de-a lungul secolelor de viata in diaspora. In trecut, identitatile regilioasa si etnica a evreilor erau virtual indistincte, si evreii nu ar fi supravietuit, cu siguranta, ca o comunitate etnica distincta fara identitatea lor religioasa, far legile si ritualurile lor, care sa-i sprijine si sa-i deosebeasca.

Al cincilea element esential pentru identitatea nationala este constiinta unei natiuni privind originile sale - a unui inceput identificabil la un anumit moment istoric dat.

Orice natiune are mituri care dovedesc asta, legende despre evenimente fondatoare sau figuri ancestrale de la care pot fi trasate originile natiunii. Uneori, aceste evenimente si figure nu pot fi localizate cu precizie in timp, dar acest lucru nu conteaza. Este suficient ca ele reprezinta un exodium temporis - un inceput al timpului istoric al natiunii.

In finalul eseului sau, Kolakowski trage concluzia acestei apropieri pana la confuzie dintre identitatea personala si cea nationala:

"Atat miscarile ideologice (adica nationalismul, n. P.K.) cat si corpurile religioase se considera drept detinatoarele adevarului; pretentia de adevar este inscrisa in chiar sensul existentei lor. O astfel de pretentie nu figureaza printre criteriile identitatii care pot fi aplicate altor entitati continui, natiuni sau indivizi. Dar astfel de entitati trebuie sa formuleze o pretentie care poate fi considerata in mare ca fiind analoaga, anume pretentia de legitimitate. Atat persoanele cat si natiunile pretind legitimitatea chiar din faptul existentei lor: ele sunt aici, de aceea sunt legitime. Mai mult, ele sunt in mod necesar, nu contingent: atat persoanele cat si natiunile, in actul lor de auto-afirmare, afirma necesitatea existentei

lor, in masura in care nu pot concepe o lume din care ei sa lipseasca. Mai trebuie mentionat un lucru. Asertarea identitatii de sine, fie de catre un individ, un grup etnic sau un corp religios, implica intotdeauna un pericol: o dorinta de a-i domina pe ceilalti. Aparandu-si legitimitatea, un individ poate incepe sa simta cu usurinta ca trebuie sa o afirme extinzandu-si puterea; o natiune isi va proteja identitatea prin ostilitatea fata de alte natiuni, prin cuceriri si dominatie; un corp religios, ca fiind detinatorul adevarului prin excelenta, este usor tentat sa creada ca dreptul si

datoria sa este de a-i distruge pe adversarii adevarului, adica celelalte comunitati religioase si forme de credinta. Chiar daca admitem ca dorinta de a afirma identitatea proprie prin intermediul expansiunii dusmanoase nu este nicaieri si niciodata inevitabila, este totusi adevarat (oricat de nitzscean ar suna) ca aceasta este substanta din care este alcatuita, in mare parte, istoria."( Op.cit., p.17.)

Concluzia pesimista trasa de autor este consecinta acestei indiscernabilitati dintre individ si natiune, dintre cele doua tipuri de identitati. Kolakowski si-o asuma chiar daca prin ea justifica o istorie sangeroasa."

Consider esentiala existenta unor concepte nationale si pastrarea specificitatii, ceea ce nu exclude existenta si respectarea altor specificitati ale celor cu care se intra in contact; valorile national, oglindite in cele personale intr-o forma sau alta, sunt absolute vitale, si ele nu exclud o atitudine de acceptare si respectare a celorlalte natiuni, ci o implica.

III.Problema:

Desigur aceste aspecte mai sus mentionate sunt de natura ideologica, teoretica, insa societatea a adus, poate ca element specific national, o duplicitate a notiunilor, ele capatand o forma ideologica ingrijita, frumoasa, strategica, si o latura pragmatica, practica, reala si adesea dizgratioasa poate ar spune unii. Asadar, din perspectiva practica, globalizarea cred reprezinta o maximizare a posibilitatilor statelor puternic dezvoltate, a statelor natiune din viziunea realistilor, a statelor centrale si semi-periferice (desi mai putin spre deloc, cred eu) din viziunea structuralistilor, maximizare ce vizeaza latura economica in mare parte, dar si politica, culturala, respectiv toate fatetele notiunii de putere, implicand profitul maxim de pe urma pietelor nationale cu cheltuieli si responsabilitati minime. Putand considera ca doreste o estompare a statului-natiune, in spirit hiperglobalist, sau internationalizarea ce depinde de acordul si suportul statelor, in spirit sceptic, sau o transfmormare a puterii statale si politice mondiale fara a putea preciza catre ce tinde ca si process, in spirit transformativist, ce pot spune cu certitudine este ca fie in mod declarat sau doar ca si consecinta perversa, globalizarea consider ca reprezinta un concept oarecum pacifist, de intrajutorare si sustinere reciproca, un concept vag si idealist, ce in practica aduce beneficii economice, militare, politice si de orice alta natura statelor care desi militeaza pentru o identitate pan-nationala, globala, isi pastreaza foarte bine definita identitate proprie nationala facand-o pe acesta sa capete o valoare de "globala". Din acest punct de vedere, globalizarea constituie un mijloc de modelare a tarilor utilizabile, exploatabile dupa chipul si asemanarea acelor ce doresc sa le utilizeze, exploateze pentru atingerea unor scopuri din agenda proprie, un mijloc de a neutraliza acele aspecte ce confera unei natiuni sentimentul de unitate si apartenenta la un grup restrans, acestea ducand la o raliere nu la scopurile unei puteri exterioare ci la cele proprii. Aceste specificitati, ce sunt sarbatorite prin conceptul de unitate prin diversitate, sunt elemente predominant decorative, strategice, tactice: sigur, iti respectam traditiile si conceptiile atat timp cat folosesti un telefon mobil marca Nokia, Samsung, Sony-Erikson, Motorola, serviciile unui operator care se se numea Connex sau Dialog ce a devenit apoi Vodafone sau Orange, masina BMW, Mercedes, Toyota, si de ce nu si Porche si altele din aceeasi categorie, si exemplele pot continua. Pentru a beneficia de pe urma superficialitatii fiintelor umane, globalizarea nu are nevoie sa zdrobsasca particularitatile, ci sa manipuleze imagistica; toate produsele asociate unei imagini pozitive, aderarii la grupuri bine-vazute, apreciate, de prestigiu sunt itemuri de fabricatie multinationala.

Impactul procesului de globalizare are urmari pozitive dar si negative, iar printre urmarile negative consider ca se inscrie lenta, treptata pierdere a simtului de apartenenta la o nationalitate, la o cultura specifica, la un crez particular; in acest context productia interna este inlocuita cu importuri, industria interna este preluata de corporatii multinationale, oferta de piata devine tot mai limitata prin monopolul importurilor ce se instituie treptat. In momentul in care aceste concepte importate sunt instalate, conceptele nationale nu pot face decat sa se plieze conditiilor asa incat sa fie sau sa devina competitive si atractive, insa in lupta contra unei corporatii multinationale nu cred ca poate castiga un concept national decat tocmai prin mentinerea identitatii nationale si tuturor proceselor afective si rationale ce i se preteaza.

Astfel in conditiile competitiei globale ce tinde nu sa zdrobeasca conceptele nationale, ci sa le transforme lent pentru a le prelua apoi, sau sa le permita supravietuirea numai in masura in care sunt utile atingerii unor scopuri si nu impiedica atingerea altora, afirmarea sau reafirmarea unui concept national este dificila, problema necesitand acordarea importantei cuvenite in contextual noii strategii globale "Connecta et impera".

IV.Solutionare.Concluzii:

Am sa ofer posibile scenarii, in functie de cele trei teze cu privire la tendintele globalizarii, tratand fiecare situatie presupunand ca previziunile fiecareia dintre tendinte se adeveresc.

Asadar, in viziunea hiperglobalista, concluzia procesului de globalizare are sa fie sfarsitul statului natiune. Consider ca in cazul acestui rezultat, problema afirmarii unui concept national nici nu se va mai pune, termenul de "national" devenind o relicva de limbaj, o notiune perimata si arhaica. Acceptand totul ca fiind al tau, nu vei mai detine nimic concret al tau, iar libertatea de alegere are sa fie absoluta dar vei avea doua optiuni (asa cum vad libertatea americana, spre exemplu; cel mai functional exemplu de libertate controlata, directionata). Are sa se aproprie poate tot mai mult de viziunea marxista a concentrarii mijloacelor de productie si a celor materiale la nivelul unor cativa exponenti ai puterii sub toate fatetele sale, urmand poate, de ce nu, acumularea de tensiuni ducand la o noua revolutie a sistemului mondial. In mod poate paradoxal, consider ca adeverirea previziunii hiperglobaliste are sa aduca sfarsitul globalismului.

Posibilitatea si aplicabilitatea notiunii de concept national se va manifesta numai in contextual adeveririi previziunilor scpetice si transformativiste. Le vom trata impreuna.

In acest context, este foarte importanta reactia popoarelor la globalizare. Cum fiecare popor are specificul sau, ce este treptat aplatizat, are sa reactioneze diferit. In cazul celor ce vor saluta globalizarea dorind sa beneficieze cat mai repede de facilitatile pe care le ofera, ei vor tinde sa preia conceptele multinationale ce faciliteaza desfasurarea procesului. Crearea unui concept va avea ca baze idei, linii generale, tendinte mai mult globale decat pur nationale, ele fiind reinterpretate si adaptate poporului in cauza. Astfel, pentru a putea fi posibila afirmarea unui concept national, acesta trebuie sa se insinueze pe piata ca ne-amenintator la adresa variantelor multinationale, eventual sub pretextul sau chiar functia de a facilita accesul si succesul variantelor multinationale. Astfel de concepte vor fi utile si pentru corporatii si interese multinationale, cat si pentru producatorii conceptului national in cauza. Platosa aplicarii si succesului unui concept national are sa fie tocmai serviabilitatea sa fata de interesele multinationale. O globalizare strategica are sa permita intotdeauna existenta unor astfel de alternative, cu conditia ca grupurile de interese multinationale sa aiba controlul "din umbra" asupra lor, o aplicare optima a libertatii dirijate. Numesc aceasta metoda servilism, si semnele ei sunt deja prezente.

Considerand o reactie nefavorabila la globalizare, desi aceasta nu poate fi evitata ci doar eventual incetinita, poporul in cauza va tinde sa accepte mai usor conceptele nationale la nivel ideologic. Vad posibile doua conturari conceptuale; o varianta ar fi ca natiunea in cauza sa copieze concepte multinationale in ceea ce priveste calitatile acestora, refabricandu-l prin intermediul resurselor proprii si facandu-l mai accesibil, un exemplu bun fiind asa-numitele "chinezarii", un astfel de concept devenind national, characteristic natiunii care l-a preluat, si avand sanse optime de a inlocui conceptul initial pe care l-a imitat. O alta varianta ar fi construirea conceptului vizand accentuarea acelor specificitati recunoscute ca definitorii pentru natiunea in cauza, va viza afectivul, va atrage atentia si va insufla mandria apartenentei la nationalitatea in cauza. Promovarea conceptului este de natura carsimatica, poate cu tenta instigativa intr-o oarecare directie insa subtila, bazandu-se tocmai pe mecanismele specifice publicului tinta. Un astfel de concept are sa aiba un potential success atat in categoria celor cu opinii nefavorabile globalizarii cat si in cea a celor nehotarati, deoarece fondul ce trezeste o oarecare mandrie pentru apartenenta la propria identitate nationala are sa depasasca indecizia fata de natura produsului si mesajul pe care il transmite inafara grupului de apartenenta.

Supravietuirea sau nasterea unui concept national este cel mai greu realizaila cred in situatia unei natiuni impartiale, nehotarate, echidistante, deoarece el nu poate miza nici pe sustinerea nici pe respingerea publicului pentru a-si contura o strategie. In acest caz afirmarea unui concept national depinde de calitatea lui inerenta, de facilitatile sau satisfactiile pe care le ofera, si nu de imagistica sau ideologia pe care o promoveaza sau o ataca. Deoarece mijloacele de productie multinationale sunt mai ample decat cele nationale, tind sa cred ca desi afirmandu-se prin calitate intr-un anumit moment, dupa o perioada de convietuire pe piata in cauza, conceptual national va tinde sa fie inlocuit de cel multinational deoarece cresterea capacitatilor de productie multinationale este mai rapida decat a celor nationale, acestea din urma beneficiind de o piata de desfacere mai mica.

Concluzionand, succesul unui concept national depinde de capacitatile strategice ale elaboratorilor si promovatorilor sai, dar mai ales depinde de cunoasterea si justa interpretare a situatiei actuale si a tendintelor viitoare in ceea ce priveste evolutia pietelor de desfacere si a mijloacelor de productie, solicita o continua analiza si auto-analiza si o foarte mare capacitate de adaptabilitate si de ce nu cameleonism pentru a face fata unei realitati dinamice si cu un ritm de schimbare imprevizibil si incontrolabil.

V.Bibliografie:

Paul Kun, "Logic si psihologic in determinarea identitatii nationale", articol din ROCSIR (Revista Romana de Studii Culturale pe Internet), in numarul 2 din 2003, ( https://www.rocsir.usv.ro/archiv/2003_3-4/21PaulKun2003.pdf )

Curs