Venitul, consumul si investitiile

Venitul, consumul si investitiile

1. Venitul si formele sale. Repartizarea veniturilor

Valorificarea bunurilor prin intermediul pietei reprezinta un proces prin care sunt realizate veniturile. Dupa realizarea veniturilor, acestea sunt repartizate participantilor la activitatea economica. Repartitia este un proces de distribuire a valorii adaugate.

La nivel microeconomic valoarea adaugata este supusa dezagregarii, respectiv distribuirii veniturilor fundamentale catre posesorii factorilor de productie.

La nivel macroeconomic valoarea adaugata este agregata contribuindu-se la stabilirea marimii indicatorului produs intern sau indicatorului produs national.

În gandirea economica ,repartitia veniturilor evidentiaza doua aspecte:

1) Aspectul statistic se refera la abordari cantitative, initiate in secolul XVII de William Petty.

2) Aspectul teoretic a preocupat la inceput pe Adam Smith, ulterior pe David Ricardo si altii. Acestia au incercat sa evidentieze legile care stau la baza formarii si redistribuirii veniturilor.

Repartitia veniturilor este reprezentata de doua procese, care uneori se interefereaza:

a) repartitia primara (functionala, distribuirea)

b) repartitia secundara (redistribuirea)

a) Prin repartitia primara (functionala, distribuirea) valoarea adaugata se distribuie proprietarilor factorilor de productie, astfel: salariul revine proprietarului factorului munca, profitul revine proprietarului factorului capital, iar renta revine proprietarului factorului pamant.

În teoria economica, salariul, profitul, renta, dobanda apar si sub numele de preturi ale factorilor de productie deoarece se formeaza prin intermediul pietei, respectiv prin actiunea cererii si ofertei de factori.

În urma repartitiei primare se obtin veniturile primare care apartin posesorilor factorilor de productie.

Dupa sursa de provenienta, veniturile totale ale populatiei au structura de mai jos:

1. Venituri din munca:

- salarii din activitatea de baza;

- venituri din activitasi desfasurate pe cont propriu;

- venituri din activitati desfasurate ocazional sau suplimentar;

- venituri din vanzarea pe piata a produselor agroalimentare;

- contravaloarea porduselor consumate si obtinute din productia proprie (autoconsum);

2. Venituri din patrimoniu (chirii, dividende, dobanzi).

b) Repartitia secundara (redistribuirea)

Redistribuirea veniturilor primare se realizeaza de catre administratiile publice, creandu-se fluxuri sub forma taxelor directe sau indirecte si transferurilor.

Taxele sunt fluxuri care vin de la populatie catre administratii publice.

Procesul de redistributie se concretizeaza in prelevari sub forma taxelor, impozitelor care stau la baza constituirii bugetelor locale si centrale.

Transferurile sunt fluxuri de la Guvern catre populatie si impreuna cu achizitiile guvernamentale formeaza cheltuieli guvernamentale, adica sunt elemente de cheltuiala din cadrul bugetului local sau central.

Un loc important in redistribuirea veniturilor il ocupa procesul de prelevare care creeaza impozitele pozitive si transferurile care creeaza impozite negative.

b1) Impozitele pozitive sunt rezultatul prelevarii unei parti din valoarea adaugata creata inainte de a fi distribuita. Impozitul se realizeaza pe venit sau pe consum (TVA). Impozitul pe consum este un impozit indirect platit prin intermediul preturilor.

Dupa originea bazei supusa impozitarii, impozitele se pot structura astfel:

- impozite pe cheltuieli;

- impozite pe venituri;

- impozite asupra capitalului care privesc donatiile, succesiunile, imobilele, titlurile.

Redistribuirea are loc si prin contributiile populatiei la asigurarile sociale, cu privire la ajutorul de somaj sau pentru sanatate.

b2) Impozitele negative sau transferurile sunt fluxurile de la Guvern catre populatie. Transferurile pot avea strucutura de mai jos:

- transferuri publice care reflecta cheltuieli ale administratiilor de stat pentru asigurarea pensiilor, subventiilor si dobanzilor la datoria publica;

- tansferuri sociale reprezentate de cheltuieli efectuate de stat sau organisme care urmaresc securitatea sociala (somaj, asistenta sunt reprezentate de dividendele primite de unele societati de la alte societati);

- transferuri dezinteresate reprezentate de donatii primite din partea unor institutii.

Venitul unui individ se compune din urmatoarele elemente:

remunerarea pentru munca prestata;

venituri cu alt titlu decat remunerarea;

alocatii pentru copii;

alocatii pentru somaj;

pensii etc.

Repartitia venitului, in general, este dependenta de mai multe categorii de factori:

a) factori care determina veniturile fundamentale;

b) factori care conditioneaza distribuirea sumelor sub forma serviciilor intre membrii comunitatii (un rol important revine formei de proprietate asupra factorilor de productie);

c) factori care influenteaza politicile de redistribuire a veniturilor.

Analiza in dinamica a distribuirii veniturilor catre populatie a efectuat-o V. Paretto si C. Ginni cu ajutorul curbei Lorentz.

%

venit

%

0 populatie

Fig. 1. Curba Lorentz

Daca modificarea procentuala este egala intre venit si populatie, atunci se obtine o linie dreapta care se suprapune cu prima bisectoare.

Întrucat modificarile procentuale ale venitului nu urmeaza aceeasi lege cu modificarea procentuala a populatiei se obtine o linie diferita de prima bisectoare, numita curba lui Lorenz. Curba este cu atat mai convexa (mai indepartata de prima bisectoare) cu cat exista mai mari deosebiri intre modificarea procentuala a venitului

si modificarea procentuala a populatiei.

Venitul disponibil al populatiei este consumat si economisit, iar modul de determinare este prezentat in capitolul "Indicatori macroeconomici".

VD = V - TX + TR

Veniturile efective reprezinta veniturile nominale (Vn) care includ si efectele inflatiei. Pentru eliminarea efectelor inflatiei se recurge la deflationare, obtinandu-se astfel venituri reale (Vr). Marimea venitului real se obtine cu relatia de mai jos utilizandu-se indicele preturilor de consum (Ipc).

2. Consumul

Consumul este o componenta a produsului intern sau national, alaturi de bunurile investitionale si de exportul net. Consumul reflecta modul de utilizare a veniturilor.

Exista mai multe criterii de structurare a consumului:

a) Dupa forma de proprietate:

- consum privat;

- consum public

b) Dupa natura consumului:

- consum material (de bunuri alimentare si nealimentare);

- consum nematerial (de servicii).

c) Dupa durata consumului:

- consum de bunuri de folosinta curenta;

- consumuri de bunuri de folosinta indelungata.

d) Dupa destinatia consumului:

- consum final reprezentat de consumul unor bunuri care nu mai parcurg faze intermediare pentru a fi utilizate;

- consum de bunuri intermediare (consum productiv).

e) În raport cu multimea consumatorilor:

- consum individual (personal);

- consum colectiv (public).

Masurarea consumului se face pentru a determina standardul de viata al unei populatii, calitatea vietii acesteia.

Ca indicatori ai calitatii vietii se folosesc :

- consumul total dintr-o anumita perioada (de obicei un an);

- consumul pe locuitor (pe total si pe categorii de bunuri).

Un alt indicator foarte folosit in aprecierea calitatii vietii este indicele costului vietii obtinut prin compararea cheltuielilor din perioada curenta cu cheltuielile din perioada de baza (de referinta), dar cu consumurile fizice din perioada curenta.

Indicele costului vietii (Icv) este un indice de tip Paasche:

Cheltuielile din perioada curenta (q1 p1) se insumeaza pentru bunurile cuprinse intr-un anumit nomenclator.

Cheltuielile din perioada de baza (q1p0) presupun consumurile fizice q1 din perioada curenta si numai preturile din perioada de baza.

Între indicele costului vietii Icv si nivelul de trai se stabilesc urmatoarele relatii:

- cand indicele creste, nivelul de trai scade (datorita cresterii preturilor);

- cand indicele scade, nivelul de trai creste.

Studii cu privire la consum se realizeaza cu ajutorul bugetelor de familie in care se fac inregistrari statistice cu privire la venituri si natura bunurilor consumate. Analizandu-se bugetele de familie, s-au tras urmatoarele concluzii:

- cheltuielile pentru alimente au o pondere in scadere;

- cheltuielile pentru imbracaminte si confort isi mentin o pondere constanta;

- cheltuielile pentru servicii au o pondere in crestere in totalul cheltuielilor.

Studiul consumului sau cheltuielilor a fost efectuat de E. Engel, care a stabilit urmatoarele concluzii:

1. maximul satisfactiei se atinge atunci cand utilitatile marginale (Um) ale bunurilor consumate complementare sunt egale;

2. ponderea cheltuielilor pentru bunurile alimentare devine tot mai mare pentru persoanele cu venituri mai mici si devin tot mai mici pentru persoanele cu venituri mai mari;

ponderea cheltuielilor destinate pentru imbracaminte ramane relativ constanta, indiferent de venituri.

4. ponderea cheltuielilor destinate serviciilor creste odata cu cresterea veniturilor. Totusi, ponderea cheltuielilor pentru servicii tinde spre zero pentru persoanele cu venituri mici.

Un alt cercetator al consumului a fost J. M. Keynes, care considera ca procesul consumului are o cauza psihologica numita inclinatia pentru consum.

El stabileste urmatoarea functie a consumului pentru care determina inclinatia medie spre consum () si inclinatia marginala spre consum (c

C = c V c = = c

Înclinatia medie spre consum exprima nivelul consumului ce revine la o unitate de venit. Înclinatia marginala spre consum exprima sporul de consum determinat de cresterea cu o unitate a venitului. Pentru functia propusa de Keynes inclinatia marginala este egala cu inclinatia medie.

Keynes stabileste urmatoarele concluzii cu privire la evolutia consumului si venitului :

- consumul creste intr-o proportie mai mica fata de cresterea venitului;

- consumul scade intr-o proportie mai mica fata de diminuarea venitului

Factorii care influenteaza consumul sunt de natura obiectiva si de natura subiectiva.

Factorii obiectivi:

- nivelul si dinamica salariului (consumul este mai mult influentat de venitul real si mai putin de cel nominal);

- modificarile neprevazute in pretul factorului capital fix sau circulant;

- modificarile politicii fiscale;

- modificarile in componenta cheltuielilor destinate consumului (au ponderi diferite).

Factorii subiectivi (sunt cunoscuti sub denumirea de inclinatii psihologice):

- dorinta indivizilor de a avea o situatie baneasca sigura, inclusiv pentru cazuri neprevazute;

- dorinta de a constitui rezerve banesti pentru asigurarea la batranete, pentru asigurarea copiilor sau altor persoane;

- dorinta de a obtine avantaje (dobanda);

- dorinta de a imbunatati standardul de viata;

- dorinta de a lasa mostenire.

- zgarcenia.

Nivelul inclinatiei marginale spre consum se afla intre 0 si 1. În perioada de prosperitate (boom economic) inclinatia marginala spre consum ia valori intre 0,6 si 0,7. Expresia analitica a legaturilor de cauzalitate dintre consum si venit se numeste functia consumului.

Keynes a considerat ca functia consumului este lineara, a carei reprezentare grafica este prezentata mai jos.

C

C = c^' * y_D

Y

Fig. 2. Functia consumului de tip keynesian

În figura de mai sus s-a notat cu y_D venitul disponibil care se determina din venitul y scazand taxele (TX) si adunand transferurile (TR).

y_D = y - TX + TR

Consumul a fost studiat ulterior si de catre alti analisti care au stabilit ca functia acestuia include si un consum autonom C₀ a carei marime nu depinde de marimea venitului, sursele de provenienta fiind mostenirile, donatiile.

C = C₀ + c^'*y

Pentru aceasta functie inclinatia medie spre consum este mai mare decat inclinatia marginala spre consum. Graficul acestei functii este prezentat mai jos:

C C = C₀ + c^'*y_D

C₀

y

Fig. Functia consumului cu consum autonom

Alti cercetatori considera ca functia consumului este neliniara (concava), potrivit graficului de mai jos.

C

y

Fig. 4. Functia nelineara a consumului

C = C₀ + a*y - b*y², unde a,b sunt coeficienti de regresie

Pentru functia nelineara a consumului inclinatia medie spre consum este mai mare decat inclinatia marginala spre consum.

Teorii moderne ale consumului

Pe langa teoria clasica a lui Keynes au aparut si alte teorii privind consumul.

a) Teoria venitului de o viata elaborata de Franco Modigliani care reflecta

comportamentul consumatorului pe intreaga perioada a vietii. În timpul vietii cu durata Nt se disting doua perioade:

perioada activa aferenta tineretii (Na) in care individul consuma si economiseste din venitul creat prin munca ();

perioada pasiva aferenta batranetii in care individul consuma ce a economisit la tinerete (Np).

Individul realizeaza pe perioada activa (Na) bogatia reala (BR), iar pe perioada pasiva (Np) consuma din bogatia reala acumulata in tinerete, deci bogatia reala este crescatoare pe perioada activa si descrescatoare pe perioada pasiva.

BR BR_max

S*

y

C*

t Na Np

Nt

Fig. 5. Evolutia bogatiei reale

Bogatia reala (averea) atinge nivelul maxim la sfarsitul perioadei active (Na). Pe perioada activa (Na) venitul mediu se divide astfel: o parte in consum mediu (C*) si o parte in economisiri (S*).

Persoana isi propune sa aiba un consum mediu (C*) constant pe toata durata vietii (N_t).

Potrivit acestei teorii se evidentiaza urmatoarele comportamente ale persoanei:

o perioada activa in care se realizeaza bogatia reala;

o perioada pasiva in care se consuma bogatia reala.

Atunci cand varsta individului se apropie de N_t, se manifesta o marire a inclinatiei marginale a consumului din bogatia reala (r_BR), exceptie facand doar avarii;

Functia consumului, propusa de Modigliani, este:

C = r_BR * BR + c^'*

c' - inclinatia marginala spre consum din venitul mediu realizat prin munca

- venitul mediu realizat prin munca

BR - bogatia reala realizata in perioada activa

r_BR - inclinatia marginala spre consum din bogatia reala

Factorii care determina marimea consumului general C, sunt, in teoria lui Modigliani averea (BR) si venitul din munca ()

S-au formulat unele obiectii cu privire la teoria lui Modigliani :

individul nu cunoaste cu exactitate venitul de o viata realizat prin munca

- nu se poate planifica consumul mediu anual C* pe baza venitului (individul necunoscand cu exactitate sfarsitul vietii nu-si poate planifica consumul).

Studiind consumul, Simon Kusnets arata ca inclinatia marginala spre consum pe o perioada de circa 50 de ani este constanta. În cazul teoriei lui Modigliani rata marginala r_BR este constanta pe o perioada scurta si devine variabila pe perioade lungi de timp. Practic, consumul depinde de structura pe varste a populatiei. Astfel, daca populatia totala ar creste, ar creste ponderea contributiei tinerilor (angajatilor) care vor asigura economiile necesare pentru pensionari. Daca populatia scade, va creste ponderea varstnicilor, a celor intretinuti din economiile tinerilor cu efectivul in scadere.

b) Teoria venitului permanent a fost elaborata de Milton Friedman. În conceptia lui Friedman, consumul nu depinde de venitul realizat pe perioada activa, ci de un venit mediu pe o perioada lunga de timp.

Venitul permanent existent pe o perioada lunga de timp (y_p) are trei componente:

- bogatia reala prezenta;

- venitul prezent;

- venitul viitor.

Un individ posesor de bogatie reala si fara venituri din munca va avea un venit mediu egal cu o fractiune din bogatia reala (q) care are valori cuprinse intre 0 si 1.

Daca venitul prezent (y) creste in raport cu venitul trecut (y_-1) atunci si venitul permanent y_p se afla in crestere.

y_p = y_-1 + q (y - y_-1)

Analizand modelul lui Friedman se trag urmatoarele concluzii:

- inclinatia marginala spre consum pe perioade scurte de timp este mai mica decat inclinatia marginala de consum pe perioade lungi de timp;

- cu cat venitul devine mai instabil in timp cu atat inclinatia spre consum devine mai mica.

Functia consumului propusa de Friedman este C = c * y_p

c) Teoria elaborata de Marjorie Flowin si Robert Hall

Cei doi cercetatori cumuleaza teoriile lui Milton si Modigliani deducand o noua functie a consumului (suma a functiilor consumului prezentate de catre autorii anteriori).

Consumul devine sensibil la variatia venitului: atunci cand venitul creste si consumul creste, iar cand venitul se diminueaza se inregistreaza o scadere a consumului.

Potrivit noii teorii, in variatiile venitului exista doua componente:

- variatii permanente;

- variatii temporare.

Nu se poate face o apreciere exacta asupra proportiilor dintre variatia permanenta si cea temporara, intrucat exista constrangeri de lichiditate.

Constrangerea de lichiditate va provoca reducerea consumului in functie de venitul curent.

De precizat ca, fenomenul constrangerii de lichiditate urmareste evolutia cicilului economic. În perioada de depresiune economica, daca nu se reduc taxele si impozitele, atunci veniturile populatiei se vor diminua intrucat populatia se afla in constrangere de lichiditate.

Economiile

În procesul utilizarii, venitul disponibil este destinat o parte pentru consumul de bunuri si servicii si o parte se transforma in economii.

La nivelul activitatilor economiei nationale, marimea economiilor se structureaza astfel:

- economiile guvernului (Eg)

- economiile firmelor(Ef)

economiile populatiei (Ep)

E = E_g + E_f + E_p

Cu privire la aceasta structura, L.D. Danison enunta legea care-i poarta numele: reducerea economiilor menajelor si Guvernului este compensats printr-o crestere a economiilor la nivelul firmelor, deci, intr-o tara, economiile raman constante.

Atunci cand la diferenta intre venituri si consum se adauga amortizarea se obtin economiile brute iar cand nu se adauga amortizarea se obtin economiile nete.

J.M. Keynes a studiat legatura dintre economii si venituri si a stabilit doi indicatori:

- inclinatia medie spre economii (s):

s = E / V - care exprima nivelul economiilor ce revine la o unitate de venit

- inclinatia marginala spre economii (s^' )  

s^' = ∆E / ∆V care exprima sporul de economii determinat de cresterea cu o unitate a veniturilor.

Expresia analitica a legaturii dintre economii si venituri poarta numele de functia economiilor:

S = V - C = V - (C₀ + c^'*V) = -C₀ + (1 - c^') V

Reprezentand grafic functia economiilor se constata ca exista un nivel al veniturilor V = C₀ / (1-c^') numit prag de ruptura pentru care economiile sunt nule. La stanga pragului se inregistreaza economiile negative, adica dezeconomisiri. La dreapta se inregistreaza economiile pozitive.

În general, economiile sunt transformate in investitii. Pentru un nivel planificat al investitiilor , trebuie sa existe un anumit nivel al veniturilor (Vi).

S

S =-C0 + (1 - c') V

V

-C0

Vi

prag de ruptura

-

Fig. 5. Functia economiilor

Analizandu-se structura economiilor dupa diverse criterii se pun in evidenta mai multe situatii. Astfel in tarile dezvoltate economic ponderea principala a economiilor o detine sectorul privat, in special la familii.

Economiile libere si fortate sunt alte structuri de economii.

Economiile libere corespund unui individ ideal caracterizat de nonconsum. Dupa imprejurarile care determina nonconsumul, economiile libere, pot fi:

-economiile destinate;

-economiile reziduale.

Economiile destinate provin din atitudinea deliberata si activa dintr-o o alegere a individului intre consum si nonconsum.

Economiile reziduale provin din atitudinea deliberata si pasiva. Ele reprezinta un rest al consumului si nicidecum un sacrificiu al prezentului pentru viitor.

Economiile fortate provin din situatii care limiteaza optiunea individului cu privire la structurarea venitului pentru consum si economii. Deci economiile fortate reprezinta surplusul de economii efective, peste ceea ce s-ar economisi daca nu ar exista o constrangere exterioara care s-ar impune detinatorului de venituri si care confera economiilor caracter colectiv.

Cauzele economisirii pot fi urmatoarele :

-dorinta de organizare a cheltuielilor in timp;

-dorinta de imbogatire;

-intarzieri pentru adaptarea consumului;

-preferintele pentru lichiditate, care au urmatoarele motivatii: motivul tranzactiei, motivul precautiei si motivul speculatiei.

Între consum si economii se stabilesc urmatoarele relatii, pornind de la structura venitului :

V = C + S

DV = DC + DS | : DV à DC / DV + DS / DV à 1 = c^' + s^'

Suma (c^' + s^' ) este constanta, iar cele doua marimi marginale (inclinatia marginala spre consum si inclinatia marginala spre economii) sunt pozitive si subunitare.

În perioada contemporana, procesul economisirii are anumite particularitati :

-in tarile dezvoltate inclinatia spre economisire are un nivel de cca. 18-20%;

-pe masura cresterii veniturilor se observa o crestere a inclinatiei catre economisire;

-economisirea depinde si de alti factori, nu numai de marimea venitului national.

Înclinatia catre economii este influentata de nivelul preturilor si intensitatea inflatiei.

Economiile se concretizeaza in valori materiale si active financiare.

Unele studii efectuate in Franta cu privire la patrimoniu, au pus in evidenta faptul ca ¾ din patrimoniu reprezinta bunuri reale si numai ¼ activele financiare.

4. Investitiile

În general, se considera ca economiile sunt destinate investitiilor.

Investitiile sunt cheltuieli destinate cresterii sau mentinerii la nivel constant a capitalului real.

Într-o alta acceptiune, investitiile sunt cheltuieli pentru producerea de bunuri care nu sunt destinate consumului imediat.

Într-o alta acceptiune, a ASE Bucuresti, investiiiile reprezinta adaosul rezultat la capitalul sau la patrimoniul persoanelor.

Dupa J. M. Keynes, procesul investitional este un act economic fundamental care determina cresterea venitului global astfel incat sa decurga din el o crestere a economisirilor, cresteri corespunzatoare investitiei initiale realizate. 

În sens economic, investitiile reprezinta procesul producerii si acumularii de capital.

În limbaj curent, investitiile reprezinta rezultatul procesului investitional concretizat in cladiri, utilaje etc.

Exista mai multe criterii utilizate la structurarea investitiilor

a) dupa forma de proprietate:

- investitii publice;

- investitii private;

- investitii mixte.

b) dupa destinatie:

- investitii productive;

- investitii social-culturale.

c) dupa resursele folosite la alimentarea investitiilor:

- investitii din surse proprii;

- investitii din surse atrase nationale sau straine.

d) dupa sectorul vizat:

- investitii industriale;

- investitii financiare;

- investitii mobiliare.

e) dupa scop:

- investitii pentru modernizare;

- investitii pentru dezvoltare sau expansiune;

- investitii de inlocuire.

Analizandu-se relatia dintre investitii si economii, se constata ca economiile reprezinta o conditie a investitiilor nete.

Exista doua conceptii privind relatia economii-investitii:

1) potrivit conceptiei traditionale, economiile reflecta tendinta de nonconsum;

2) potrivit conceptiei functionale, numai veniturile neconsumate, economisite, destinate investitiilor au un rol economic

Unii autori sustin ca ceea ce se economiseste din venituri prin nonconsum nu este intotdeauna egal cu marimea venitului investit.

Venitul utilizat pentru investitii poate proveni nu numai din venitul economisit ci si din crearea de moneda. Se face o delimitare stricta intre investitii, plasament de capital si tezaurizare.

Capitalul investit lucreaza, produce impreuna cu ceilalti factori de productie bunuri materiale si servicii. Economiile, respectiv investitiile, sunt esentiale pentru o crestere economica. Singure, economiile nu au contributie in cresterea economica. Deci, economiile au efect in cresterea economica numai daca sunt transformate in investitii, daca sunt utilizate productiv.

Plasamentele de capital, spre deosebire de investitii, definesc operatiuni prin care detinatorii de economii le folosesc in afara activitatii de baza, cu scopul de a obtine profituri mai ridicate (plasamente in hartii de valoare, plasamente imobiliare: terenuri, constructii).

Tezaurizarea, spre deosebire de investitii, reflecta punerea de o parte si pastrarea cu titlu neproductiv a economiilor avand drept efect scoaterea unor resurse economice din circuit.

Dupa aprecierea lui Keynes, la nivel macroeconomic trebuie sa existe egalitate intre economii si investitii.

Investitiile au un rol important, in special prin efectul de antrenare in economie (propagare) .

Astfel, analizandu-se relatia dintre investitii si venituri, s-a stabilit ca investitiile contribuie la majorarea veniturilor, adica le multiplica. Efectul investitiilor asupra veniturilor se cuantifica cu ajutorul multiplicatorului investitiilor (k).

k = DV / DI ,

Multiplicatorul investitiilor reprezinta sporul de venit determinat de cresterea cu o unitate a investitiilor. Acest concept a fost introdus de J.M. Keynes.

Tinand cont de relatiile existente intre economii si investitii (S=I sau DS=DI), putem sa determinam marimea multiplicatorului investitiilor cu ajutorul inclinatiei marginale spre consum (c^') si inclinatiei marginale spre economii (s).

k = DV / DI = 1 / (DI/DV) = 1 / (DS/DV) = 1/s = 1 / (1-c^' )

In anul 1909, Aftalion introduce conceptul de accelerator al investitiilor, a carui marime se determina cu relatia:

a = I / DV

Mai tarziu, acest concept este dezvoltat de economistul american J. Clark. Acceleratorul investitiilor exprima nivelul investitiilor determinat de cresterea cu o unitate a venitului.

Investitiile brute (I_b) contribuie la formarea bruta a capitalului (FBK) care se constituie din formarea bruta a capitalului fix (FBK _f) si variatia stocurilor (DS).

FBK = FBK _f + DS

Investitiile nete (I_n) asigura dezvoltarea capitalului real si are drept sursa de finantare creditele si cotele parti din profitul realizat.

Refacerea stocului de capital fix se realizeaza prin amortizare (A).

Se poate stabili urmatoarea structura a investitiilor brute:

I_b = I_n + A

Cererea de investitii (I) poate fi descrisa cu ajutorul urmatoarei functii:

I = + a*y - b*d

S-au utilizat urmatoarele notatii:

- nivelul planificat, dorit al investitiei

a = reprezinta sporul de investitii determinat de crestere cu o unitate a venitului

b = - reprezinta sporul de investitii determinat de scaderea cu o unitate a ratei dobanzii (d).

y - marimea venitului

Investitiile sunt influentate de urmatorii factori:

- rata dobanzii;

- relatia dintre rata dobanzii si rata profitului;

- randamentul viitor al capitalului in raport cu randamentul scontat;

- riscul intreprinzatorului;

- gradul de implicare al statului;

- conjunctura economica.

Pentru analizarea procesului investitional se utilizeaza urmatorii indicatori:

- perioada de rambursare a investitiei (T):

T = Nivelul investitiei / nivelul profitului anual

- rata rentabilitatii investitiei (R):

R = Profitul actualizat / costurile actualizate