CRIZA ECONOMICO-FINANCIARA SI MASURI ANTICRIZA LA NIVEL EUROPEAN SI IN ROMANIA

CRIZA ECONOMICO-FINANCIARA SI MASURI ANTICRIZA LA NIVEL EUROPEAN SI IN ROMANIA

1. Criza economica in Romania

Datorita acumularii unor influente negative de natura endogena, criza economica izbucnita in Romania odata cu inceputul anului 2009 nu a fost o surpriza decat pentru locuitorii tarii mai putin informati in problemele economiei reale. La sfarsitul anului 2008 Romania a reusit o performanta unica in istoria sa, depasind deficitul comercial extern acumulat in 15 ani cu 182,1%, ceea ce inseamna, din punctul de vedere al economiei nationale, o catastrofa care va da peste cap programele de dezvoltare ale economiei si mai ales cresterea veniturilor generatiilor actuale de salariati si de pensionari, plus ca va consuma o parte mai mare din venitul national din urmatori 10-20 de ani pentru inapoierea creditelor si plata dobanzilor catre strainatate.

Ritmul anual de crestere, care nu reprezinta un indicator macroeconomic care sa indice o imbunatatire a nivelului de trai, ci doar o cale, care alaturi de alti indicatori, avea o importanta pe vremea cand nu se introdusese inca Sistemul European de Contabilitate SEC 1995, in Romania s-a ajuns acum ca "realizarile' sa poata fi ajustate "dupa nevoi'.

In perioada 2004-2008, ponderea in PIB-ul total al tarii obtinuta in sectorul agrar a descrescut de la 12,96% in 2004 la 6,46% la finele anului 2008 iar ponderea sectorului industrial a descrescut de la 27,01% la 22,85% in 2008. Din aceasta cauza, suma celor doua sectoare, al caror rost este sa asigure consumul intern si majoritatea exporturilor, a scazut de la 39,96% din PIB de la finele anului 2004, la 29,31% la finele anului 2008, in timp ce PIB-ul anual a crescut, dupa raportarile anuale, de la 73,167 de miliarde dolari in 2004, la 182,9 miliarde dolari in 2008 timp in care deficitul de comert exterior al tarii a insumat, in patru ani, astronomica suma de 91,694 miliarde dolari.

La sfarsitul anului 2008, suma celor doua sectoare care au alcatuit ponderea de 29,31% din PIB a fost de 53,.615 miliarde dolari. Exportul total al tarii a fost de 47,059 miliarde dolari. Diferenta dintre aceste doua sume, care a ramas din cele doua sectoare pentru consumul intern, a fost de 6,556 miliarde dolari (3,58% din PIB). O pondere de 10,54% din PIB au reprezentat-o constructiile, din care cca. 50% au constituit-o speculatiile cu terenuri si cresterile de preturi ale locuintelor. Comertul si transporturile au insumat 23,28% din PIB,restul de 26,19% din PIB, a reprezentat "productia' ministrilor, senatorilor, deputatilor, justitiei, invatamantului, sanatatii, armatei, politiei, primarilor, birocratiei guvernamentale si locale, dar si a gunoierilor, ale groparilor, ale speculatorilor de la burse, ale functionarilor bancari etc.

Din cauza structurii productive care a mai ramas in economia nationala dupa dezindustrializare, prin aplicarea incepand cu 1997 a terapiei de soc si desfiintarea a circa trei milioane de locuri de munca in primii 13 ani de dupa 1989, chiar daca nu ar fi avut loc criza economico-financiara dezlantuita in toamna anului 2008 in SUA si extinsa rapid in toate tarile dezvoltate economic ale lumii, Romania tot ar fi avut parte de criza actuala.

Nimeni si nici o tara nu poate trai pe datorie un timp indelungat, arvunind viitorul iar restituirea acestor imense deficite, dobanzile se vor dubla sau tripla pana la restituire.

Ne dam seama ca este greu ca toata lumea sa stie ce se intampla in decursul timpului intr-o economie nationala. Referitor la aceasta situatie, Economistul Murray Rothbard (1926-1995) a facut urmatoarea remarca foarte potrivita pentru unii din oamenii politici din Romania si pentru ziaristii si moderatorii de emisiuni ale posturilor de televiziune. "Nu este foarte grav sa nu stii nimic despre economie, deoarece ea este o disciplina specializata, pe care majoritatea oamenilor o considera plictisitoare. Dar este total iresponsabil sa ai pareri si sa le exprimi zgomotos, mentinandu-te in continuare in ignoranta'

Daca nu se pune capat politicii acestea de trai pe banii din imprumuturi, nu este exclus ca multi ani de acum incolo Romania sa aibe anual de achitat datorii externe de 10-15% din PIB si, ca atare, sa aibe nevoie sa ridice suma impozitelor pentru buget la peste 30% din venituri.

Pentru a-si imbunatati structura economiei nationale, Parlamentul si Guvernul Romaniei trebuie sa ia masura trecerii urgente la reindustrializare si cresterea numarului locurilor de munca, pentru ca acestea sa poata creste. Dar nimic din programul elaborat de actualul guvern in primele 9 luni ale anului 2009, nu arata ca s-a stabilit vre-o masura care sa contribuie la realizarea acestui scop, mai mult, mentinerea cotei unice de impozitare prin care statul face cadou anual oamenilor cu venituri mari un procent insemnat din PIB, iar controlul bazei de impozitare nu se realizeaza la parametrii reali , arata ca membrii clasei politice nu doresc sa schimbe politicile economice aplicate pana in prezent.

Influentele actuale ale crizei financiare internationale sunt minuscule, dar orice dereglare in restituirea imenselor sume cu scadenta din acest an plus mentinerea unor dobanzi mari la creditele pentru investitii productive si pentru asigurarea fondurilor circulante, vor duce la amplificarea simptomelor produse de dereglarile de pana acum.

Banca Mondiala (BM) va implementa in urmatorii doi ani, impreuna cu Guvernul Romaniei, un pachet de masuri care incearca sa limiteze efectele recesiunii si impactul crizei financiare asupra celor vulnerabili. Sprijinul BM va viza trei domenii prioritare, respectiv reforma sectorului public, prin care se tinteste imbunatatirea transparentei si predictibilitatii cheltuielilor publice si calitatea acestora, imbunatatirea protectiei sociale (asistenta sociala si pensii), precum si reforme in sectorul financiar, prin care se are in vedere stabilitatea pe termen lung si restructurarea economiei dar acestea se pot realiza daca criza politica la nivel parlamentar si guvernamental va sfarsi cat mai curand.

Delegatia FMI considera pe drept ca Romania a suferit in ultimul an din cauza a doua dezechilibre. Unul este balanta comerciala (import - export). Daca ministrii Finantelor si ai comertului din guvernele Romaniei post-decembriste isi faceau in mod corect datoria fata de economia nationala, situatia exportului net realizat in ultimii 19 ani nu ar mai fi fost un deficit de comert exterior .

Al doilea dezechilibru este reprezentat de deficitul bugetar, care a crescut semnificativ in ultimii ani ajungand la sfarsitul lunii septembrie 2009 la - 5,4% in locul existentei unui surplus de venituri in raport cu cheltuielile, Romania a inregistrat permanent numai deficite. Daca acestea ar fi fost utilizate pentru investitii in capacitati de productie, situatia economica a Romaniei ar fi fost buna, dar deficitele au fost utilizate, in principal, tot pentru consum sau investitii in cladiri si reconditionari. Acum in 2009, deficitul ar trebui utilizat numai si numai in investitii si pentru sprijinirea productiei autohtone. Altfel, economia nationala nu va avea cum sa mai reziste. Pachetul financiar va permite o ajustare graduala a deficitului, care ar putea face posibila adaptarea, intr-un timp de mai multi ani, la conditiile necesare pentru acceptarea intrarii Romaniei in zona euro. Trebuie stiut ca aceasta intrare, care va constitui un soc pentru IMM-uri si pentru oamenii cu venituri mici, trebuie foarte atent pregatita, deoarece aderarea nepregatita in detaliu poate aduce economiei nationale prejudicii care nu mai pot fi vreodata remediate. In ceea ce priveste fiscalitatea, obiectivele tratate in timpul negocierilor au scos in evidenta ca este nevoie ca deficitul sa fie adus la un nivel rezonabil iar efectuarea unor reforme structurale sa nu provoace alte cresteri ale acestora. Ar fi foarte important ca sistemul sa ramana capitalizat iar bancile sa-si reia activitatea de creditare. Politica monetara a BNR ar trebui sa continue sa urmareasca mentinerea sub control a inflatiei.

In Romania sunt conditii pentru programe ambitioase si realiste, ceea ce difera fata de nevoile altor tari, ar fi nevoia stabilirii unor masuri de atingere a obiectivelor, specifice Romaniei, iar in ceea ce priveste reforma,aceasta ar trebui sa acopere urmatoarele patru zone:

a)  modul in care este gandita politica bugetara, in sensul ca se doreste evitarea unor schimbari repetate ca acelea care au avut loc in ultima perioada, si stabilirea ca atare, a unor responsabilitati fiscale;

b)  regandirea sistemului de salarizare publica, deoarece datoria publica s-a dublat in ultimii 2 ani, iar trendul nu poate fi mentinut;

c)  asigurarea sustenabilitatii platilor din sistemul public de pensii, a carui presiune va putea creste in timp, daca nu se vor lua masuri de crestere a numarului de salariati platitori de impozite si asigurari de pensii;

d)  controlul companiilor de stat, care au deficite mari sau cheltuieli mari si care au scapat de sub control, printr-o serie de masuri de limitare a castigurilor maxime, dar si a unor masuri sociale pentru a proteja pe cei mai saraci pensionari si pe cei mai saraci angajati.

In plus, pe fondul incetinirii activitatii economice, resimtite de principalii parteneri comerciali si de investitii ai Romaniei din zona euro, incetinirea economiei va afecta in mod direct finantele, iar autoritatile vor avea probleme in a reduce deficitul bugetar de la nivelul de 5,4% din PIB inregistrat in 2008, la finele lui martie 2009, guvernatorul Bancii Nationale atentiona noul guvern sa nu cedeze presiunilor sindicatelor si patronatelor de a trata emotional criza. Si pentru ca efectele crizei economice vor creste pana la sfarsitul anului, din cauza platii intr-un timp scurt a imensei datorii scadente in acest an, guvernul trebuie sa treaca pe primul plan al programului sau, investitiile in capacitati productive care sa creeze noi locuri de munca, sa multiplice rezultatele acestora si sa inceapa reabilitarea agriculturii.

Problema principala a cetatenilor si clasei politice este sa constientizeze criza la adevarata ei dimensiune si sa incerce sa o tina in frau. Nu-i totuna cat de adanca va fi criza si daca o sa iesim din ea odata cu ceilalti europeni, sau o sa iesim la cativa ani dupa ei, costurile intarzierii ar fi uriase si asta depinde de clarificarea urmatoarelor dileme:

Cat de repede va intelege clasa politica romaneasca, realitatea istorica in care ne aflam;

Cum vor fi utilizati cei 20 miliarde de euro imprumutati, deoarece acesti bani trebuie si restituiti la timp si cu dobanda;

Membrii guvernului, parlamentarii si ceilalti oameni de decizie din Romania au macar un minim de pregatire macroeconomica, pentru a putea gestiona aceasta complicata criza;

Vor fi guvernele tarii in stare sa ramburseze acesti bani, fara sa incarce costurile populatiei;

Aceste masuri trebuie urgent avute in vedere de clasa politica pentru redactarea si aprobarea unui buget consolidat pentru urmatorii ani, astfel incat redresarea economica prin cresterea investitiilor bugetare si productive sa creeze locuri de munca, diminuand presiunea sociala.

2. Cauzele crizei economice mondiale - influente in Romania

Extinderea pe care a luat-o pe plan international criza financiara declansata in anul 2008, de dereglementarile si erorile sistemului financiar-bancar si dorinta actionarilor si a liderilor acestui sistem de a-si maximaliza profitul, a afectat aproape toate tarile dezvoltate economic. "Disparitia intre anii 1971-1973 a Sistemului Monetar International si instaurarea unui sistem de cursuri de schimb flotante, a precedat liberalizarea pietelor financiare. Cresterea dobanzilor a fost determinata, in primul rand, pentru a atrage capitalurile existente pentru a fi utilizate in plasamente cat mai rentabile. Politicile iresponsabile de crestere a datoriilor publice si private, a favorizat sistemul si a marit influenta creditorilor.

Asa au ajuns capitalurile speculative sa constranga politicile economice nationale' . Si mai departe, acelasi autor ne aminteste ca, "Schimbarea majora a anilor 80 a fost dereglementarea financiara, adica eliminarea reglementarilor stabilite dupa marea criza dintre 1929-1933'. Aceasta dereglementare (avantajoasa speculatiilor) a facut posibila o circulatie extraordinara a capitalurilor, fenomen care a devenit capabil sa dezechilibreze nu numai sistemele financiare, ci si economiile nationale'. Ascunse sub masca investitiilor de portofoliu, capitalurile speculative urmaresc intotdeauna randamentul maxim pe termen scurt.

Daca randamentul (castigul) difera de la o piata financiara la alta, activele se deplaseaza instantaneu. In acest caz, fuga capitalului face nesigur viitorul, deoarece sectoarele productive nu pot functiona fara capital circulant si fara investitii. Cum logica capitalului speculativ este una pe termen scurt, iar nevoile agentilor economici sunt pe termen lung, fuga capitalurilor produce instabilitate si creste nevoia de bani. Din cauza aceasta, s-a ajuns ca pentru fiecare dolar din economia productiva, pe pietele de capital sa circule inca 20 pana la 50 de dolari, iar pofta de castig a facut ca speculatiile financiare sa se departeze de existenta activelor din economia reala, pe care le afecteaza pana la faliment atunci cand pe piata bursiera valoarea speculativa a actiunilor scade sub valoarea reala. Scaparea de sub control a sistemului, a mai fost favorizata si de faptul ca monopolul tiparirii dolarului apartine guvernului SUA si Bancii sale centrale private . Si daca in anul 2002 nu ar fi aparut moneda unica europeana, efectele internationale ale crizei financiare actuale ar fi fost probabil si mai extinse si mai dureroase.

Locuitorii din secolul XXI ai tarilor europene aflate in dezvoltare economica, nu mai pot fi multumiti ca au hrana si imbracaminte, cum se intampla in secolele trecute. Dezvoltarea mijloacelor de comunicare si in primul rand televiziunea, aduce aproape instantaneu imagini si informatii in casele europenilor si nu numai, despre tot ce se intampla in lume si ca atare si la ce nivel de dezvoltare au ajuns tarile occidentale, care au descoperit la timp ce trebuie sa se faca in economia nationala pentru ca locuitorii lor sa poata avea un trai mai indestulator si civilizat.

Este normal ca oamenilor sa le faca placere sa manance mai bine sau mai mult decat inainte, sa doreasca marfuri de buna calitate, sa aibe spatiu suficient pentru locuit, sa conduca cele mai bune si confortabile automobile si sa se imbrace in haine de calitate si cat mai frumoase. Dar aceste dorinte nu pot fi realizate in toate tarile lumii, deoarece nivelul de dezvoltare al economiilor nationale din cele 194 de state ale lumii este catastrofal de inegal.

Pana in anul 2000, numai 20 din cele 194 de state ale lumii au reusit sa ajunga in stadiul post industrial de dezvoltare (13,05%), 8 tari se aflau in stadiul industrial (1,24%), alte 8 erau producatoare mari de petrol (0,58%), 13 state minuscule au devenit paradise fiscale (0,04%) si 24 sunt tari industrial-agrare (10,09%), stadiu in care se afla si Romania. Restul de 121 de tari, reprezentand 75,00 % din omenire, aveau in anul 2000 un nivel de trai la fel cu acela al oamenilor care traiau cu cateva sute pana la 1.000 de ani in urma

Referindu-ne strict la cazul Romaniei din anul 2009, peste care au trecut 19 ani de la schimbarea din decembrie 1989, statistica si viata reala arata ca situatia economica medie a tarii si a marii majoritati a locuitorilor ei nu s-a imbunatatit, ci din contra, s-a inrautatit. Cum, in contextul crizei mondiale cu caracter financiar-economic, declansata sever in septembrie-decembrie 2008 in SUA si in tarile dezvoltate economic din Europa si Asia, ar putea ajunge sa adanceasca si criza interna din economia nationala a Romaniei, ca urmare a unei eventuale imposibilitati ca datoriile externe sa fie platite, sau sa fie obligata sa aplice unele masuri anti-dezvoltare impuse de catre FMI, dar si de catre Uniunea Europeana, care au luat in considerare datele raportate de Guvernul Romaniei dinainte de 2009, plus influentele transmise prin dobanzi si executari silite de catre numeroasele banci comerciale cu capital extern care au acordat credite de consum fara acoperire, sau prin speculatiile burselor de valori, pot oricand adanci criza structurala in care Romania a intrat prin dezindustrializare, prin reducerea aproape de la jumatate a numarului de salariati si prin dependenta de importuri a asigurarii hranei a 21,5 milioane de oameni.

Pentru a-si evita prabusirea, guvernul actual trebuie sa-si revizuiasca de urgenta strategia si programul de guvernare din 2009, ca sa poata fi corectate efectele negative ale unor masuri anterioare, este necesar sa fie inlaturate cauzele care le-au produs, unele din acestea sunt:

1.Polarizarea societatii prin politici defectuoase de impozitare a veniturilor din munca si din proprietate si a impozitelor pe care trebuie sa le plateasca zilnic consumatorii;

2.Importurile pe datorie;

3.Dezindustrializarea economiei nationale, care face imposibila cresterea productivitatii pe economie si exporturile de marfuri cu valoare adaugata mare;

4.Divizarea societatii in bogati si saraci.

3. Politici si masuri de relansare a unei economii nationale

Prin relansare se intelege actiunea intreprinsa de guvernul tarii de a sprijini economia nationala sau sectoare ale acesteia, prin masuri de stimulare a dezvoltarii si creerii de noi locuri de munca . Absenta relatiilor comerciale, monetare si financiare ale unei tari cu restul lumii, sau existenta acestora intr-o proportie mai redusa pentru ca reactiile adverse ale acestora sa nu se transforme in constrangeri in cazul adoptarii unor politici economice mai cumpatate sau restrictive, poarta denumirea de economie inchisa . Opusul acesteia se numeste economie deschisa, in care, multiplicatorul este mai redus decat in economia inchisa, din cauza inclinatiei unei parti din populatie pentru consumul unor marfuri din import. Existenta unei economii inchise nu trebuie inteleasa ca o inchidere a granitelor, ci ca o precautie in fata amestecului altora in problemele comerciale, monetare si financiare ale tarii.

Comertul cu strainatatea al unei tari mari ca SUA care a ajuns la 300 de milioane de locuitori a reprezentat in secolul XX, o medie cuprinsa intre 8 si 15% din PIB, perioada in care, cu exceptia perioadei din timpul celor doua razboaie mondiale, a avut ca principala preocupare, producerea de bunuri si servicii pentru consumul intern si locuri de munca pentru proprii locuitori. Schimburile comerciale externe ale tarilor sub-dezvoltate economic, au un volum mic din punct de vedere al valorii, deoarece si PIB-ul pe care-1 pot realiza, este redus din cauza sub-dezvoltarii si al lipsei lor de resurse:capital si forta de munca calificata.Comertul international a ajutat relativ multe tari sa se dezvolte din punct de vedere economic si interesul tarilor care doresc aceasta dezvoltare, ar fi acela de a nu se baricada in spatele granitelor, ci sa faca comert cu orice tara care are nevoie de marfurile produse de ei si cu orice tara care le poate vinde produsele pe care ei nu le fabrica. Din cauza implicatiilor si complicatiilor pe care le creeaza in general incheierea si mentinerea acestor relatii, in general benefice reprezentantii statului in diferite tari sau de pe langa diferite organizatii internationale, trebuie sa fie oameni cu experienta.

Relansarea unei economii nationale in cazul tarilor aflate in dezvoltare economica, pentru a se industrializa si a trece apoi in stadiul de dezvoltare post-industrial, nu se poate face decat prin utilizarea procedeelor recomandate de J.M.Keynes

Potrivit lui J.M.Keynes, cauza de baza a crizelor economica de supraproductie, este inegalitatea dintre economisire si investitii. Egalitatea dintre acestea corespunde ecuatiei fundamentale a echilibrului economic, venitul fiind egal cu suma dintre consum si investitii. Atunci cand egalitatea nu se realizeaza, cel mai indicat factor de reabilitare a echilibrului este interventia statului prin masuri ordonate de implicare in sfera economicului. Este stiut ca in interiorul unei economii nationale, cel mai mare consumator de bunuri este statul. Intervine sau nu, armata, autoritatile publice, serviciile publice au totdeauna nevoie de bunuri si servicii pentru consum si de investitii in domeniile in care-si desfasoara activitatea. Iesirea dintr-o criza sau dintr-o recesiune, cand economisirile populatiei si intreprinderilor sunt mici, necesita o aceiasi contributie pentru sporirea cererii agregate, printr-un surplus de cheltuieli din buget si prin cresterea deliberata a deficitului bugetar pentru productia de bunuri si pentru investitii in noi capacitati de productie si in nici-un caz cresterea salariilor unor categorii de persoane sau cheltuielile care contribuie la acoperirea altor nevoi neproductive,turism, sport, distractii, decat nevoile fundamentale ale oamenilor.

De fiecare data cand un guvern incearca sa relanseze cererea, trebuie sa se gandeasca ca poate provoca si o agravare a deficitului bugetar, atunci cand cheltuielile sale nu sunt finantate prin cresterea anumitor impozite directe (pe veniturile mari, de exemplu). In cazul cand hotaraste o reducere a impozitarii, cum s-a intamplat in Romania prin introducerea cotei unice de 16%, care este avantajoasa numai pentru persoanele cu venituri mari si dauneaza bugetului si marimii salariilor bugetarilor, guvernul avea datoria sa compenseze suma respectiva (3,88% din PIB in cazul cotei unice) printr-o diminuarea a cheltuielilor bugetare, cum ar fi reducerea salariilor mai mari decat o anumita limita din sectoarele de servicii publice, sau sa renunte la o serie de cheltuieli de capital planificate pentru dotari sau constructii solicitate de armata, de politie, de administratiile centrale si locale, dar si din cheltuielile parlamentului si ale guvernului.

Guvernul poate relansa in mod direct si imediat activitatea economica a tarii, atat prin comenzi de bunuri si produse specifice (in special din domeniul industriei si agriculturii), cat si prin investitii in capacitati noi de productie in domeniul constructiilor de masini si tehnica militara .

4. Concluzii

Criza economica pe care Romania o traverseaza este cu precadere o criza interna, determinata de mersul gresit de politici macroeconomice luate in ultimii ani. Cresterea economica se dovedeste, una de natura nesanatoasa, de vreme ce s-a evaporat ca un fum intr-un singur trimestru. Si asta pentru ca am avut in acesti ani o crestere bazata pe consum, finantat pe datorie. Consumul privat a fost excesiv, dar nu trebuie acuzata populatia: toate masurile macroeconomice au fost pro-ciclice, stimuland consumul, si cea mai daunatoare dintre toate, cota unica, creand goluri in bugetul de stat si favorizand micul segment de populatie cu venituri foarte mari ,este inca aparata de initiatorii ei, care nu vor sa admita ca au gresit.

Inainte de a gandi un plan anticriza, trebuie sa se admita nu numai ca este o criza, ci si care sunt cauzele ei. Cauza principala este consumul excesiv pe datorie. Populatia nu poate fi blamata, dar poate fi pe viitor mai bine informata si cu siguranta mai precauta privind asteptarile asupra veniturilor proprii. In schimb, guvernul poate fi criticat pentru ca a facut o eroare strategica monumentala: intr-o perioada de crestere economica, a consumat toata aceasta crestere si s-a mai si indatorat suplimentar. Deficitul bugetar a crescut de la 1,3% din PIB in 2004 la 5,4% anul trecut si probabil peste 9% anul acesta. Cum guvernul a ajuns sa se imprumute de sute de milioane de euro cu scadenta la o saptamana, singura concluzie logica este ca nu mai sunt bani nici pentru cheltuieli curente, pentru cele bugetate deja pe anul in curs. Este absolut inadmisibil, ca intr-o perioada de crestere economica inalta sa creasca deficitul bugetar si sa creasca, in consecinta, costurile cu finantarea acestuia pe termen scurt.

Criza financiara internationala a fost doar declansatorul crizei economice interne, pentru ca a afectat sursele de finantare. Noi consumam pe datorie, si acum ne imprumutam mult mai scump. Aceasta stare de lucruri este valabila si pentru guvern, si pentru firme, si pentru populatie. Vulnerabilitatile unei economii dezechilibrate, cu numeroase reforme structurale amanate, au devenit acum evidente. Se pierd locuri de munca, si acesta este doar inceputul. In 2009 incasarile la buget vor fi mai mici, pentru ca vom avea o crestere economica mai redusa, si vor fi colectate mai greu din cauza lipsei de lichiditati. Nu va fi de ajuns ca BNR sa stimuleze creditarea prin reducerea dobanzii si a rezervelor minime obligatorii.

Solutia pentru iesirea dintr-o criza de supraconsum nu este tot stimularea nediferentiata a consumului. In cel mai bun caz, astfel doar se amana varful crizei cu cateva trimestre. Criza din Romania nu are aceleasi cauze cu criza din SUA si UE; deci nu poate fi tratata la fel. Este in primul rand o criza interna, o criza a unui model de dezvoltare. Fireste, populatia cea mai saraca trebuie sprijnita in astfel de momente. Dar primul impuls nu trebuie sa fie mai multi bani de la buget si mai mult consum, atunci cand la buget nu mai sunt bani si cand s-a consumat pana acum excesiv. Nici solutia de a consuma bunuri romanesti nu este in intregime viabila. Solutia pentru iesirea dintr-o criza de supraconsum este mai complexa decat un pachet de ajutoare de stat care risca sa ne arunce inapoi in timp la deficite mari si inflatie cu doua cifre.

Trebuie inceput cu eliminarea risipei prin reducerea cheltuielilor bugetare administrative. Cei mai ieftini bani sunt cei pe care ii ai deja si pe care ii poti economisi. Din economiile astfel facute se poate gandi un plan de investitii in infrastructura, pentru ca acestea aduc locuri de munca si au un efect important de antrenare in economie. Insa investitiile in infrastructura trebuie realizate in cadrul unei programari bugetare multianuale, singura solutie de a reduce costurile suplimentare si de a elimina alocarea gresita a banului public. Desigur, trebuie indreptate si greselile politicii fiscale - nu neaparat pentru a creste veniturile bugetare, ceea ce e greu in timp de criza, ci pentru a distribui mai echitabil povara fiscala si pentru a permite celor cu acces mai greu la creditare sa depaseasca cu bine perioada de criza.

Totodata, trebuie asumat public un plan pentru adoptarea euro, cu o tinta precisa, un astfel de plan ne va creste credibilitatea pe plan extern (si implicit va scadea costul finantarii externe) si mai ales ne va obliga sa facem atat reformele fiscale si bugetare necesare, cat si reformele structurale pe care le tot amanam, referitoare la cresterea nivelului competitiei, flexibilizarea pietei muncii, modernizarea agriculturii, reducerea aparatului birocratic.Avem o criza de supraconsum. Din ea se iese prin eliminarea risipei, prin investitii in infrastructura pe baza programarii bugetare multianuale, prin reforma fiscala care sa nu fie neutra si prin implementarea reformelor structurale.