Impozitele directe de tip real

Impozitele directe de tip real

O prima clasificare tehnica a impozitelor distinge doua mari categorii de impozite: impozite directe si impozite indirecte. Impozitele directe au ca si caracteristica principala faptul ca autoritatea fiscala (de impunere) stabileste (aseaza) obligatia in mod direct pe fiecare tip de contribuabil, persoana fizica sau juridica, in functie de circumstantele lor specifice. In cadrul impozitelor directe se mai poate face o distinctie a impozitelor in functie de cine este "lovit" de impozit. In acest caz vorbim de impozite de tip real sau reale si impozite personale.

Impozitele indirecte sunt acele impozite pentru care autoritatea fiscala nu stabileste (aseaza) obligatia fiscala in mod direct asupra contribuabilului, ci asupra bunurilor care urmeaza a se comercializa (consuma), iar contribuabil devine in mod indirect persoanele fizice si juridice doar in momentul cumpararii bunurilor de consum ce contin in pret impozitul.

Impozitele reale sunt cele care lovesc bunurile unui contribuabil fara a lua in considerare situatia sa personala. Ele sunt o ramasita a trecutului fiscal al statelor si se mai practica si astazi in tarile slab dezvoltate. Trecerea de la impozitele de tip real la impozitele de tip personal s-a produs cam in a adoua jumatate a secolului al XIX-lea in tarile dezvoltate, iar in celelalte state in prmele decenii ale secolului trecut.

Principalele impozite de tip real folosite in decursul istoriei au fost:

impozitul funciar;

impozitul pe cladiri;

impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;

impozitul pe capitaluri mobiliar.

Principala lacuna a impozitelor de tip real a reprezentat-o lipsa de exactitate in evaluarea materiei impozabile, deoarece se foloseau criterii inadecvate surprinderii valorii corecte a materiei impozabile, ceea ce putea duce la aparitia unor situatii frecvente de subevaluare sau de supraevaluare, ceea ce contravenea si echitatii impunerii. Astfel, pentru impozitul funciar se foloseau drept criterii de evaluare a masei impozabile marimea suprafetei terenurilor, pretul pamantului, marimea arenzii, numarul de pluguri utilizate la lucrarea pamantului. La evaluarea masei impozabile pentru impozitul pe cladiri se aveau in vedere criterii ca numarul si destinatia camerelor, suprafata construita, numarul usilor, ferestrelor, cosurilor de fum, marimea curtii, marimea chiriei etc. O alta lacuna se refera la faptul ca, avand ca obiect doar anumite forme ale aviutiei, detasate de situatia personala a contribuabilului, o buna parte din materia impozabila ramanea neimpozitata.

Ca puncte pozitive ale impozitului real, putem enumera faptul ca nu lasa loc disimularilor si nici evaziunii fiscale, deoarece era asezat asupra unor obiecte specifice determinate si, in plus era simplu, iar cheltuielile cu asezarea si perceperea lui erau extrem de reduse.

Trecerea de la impozitele de tip real la cele personale a fost pregatita si determinata de: (1) lacuna aratata in legatura cu impozitele de tip real, (2) cresterea considerabila a economiilor tarilor dezvoltate, ceea ce a condus la marirea si diversificarea veniturilor personale, si (3) cresterea dimensiunilor si complexitatii statului modern, acestea din urma fiind reflectate mai ales prin cresterea cheltuielilor publice.