Scurt istoric privind aparitia si evolutia impozitelor
Impozitele sunt cea mai importanta resursa financiara a statului si cea mai veche, in ordinea aparitiei veniturilor publice .
In acceptiune generala, impozitele reprezinta o prelevare la dispozitia statului a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, in vederea acoperirii cheltuielilor publice . Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului . Autoritate abilitata cu instituirea de impozite este statul, dreptul acestuia de a introduce impozite exercitandu-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori si prin organele administratiei centrale de stat locale .
Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de importanta generala, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite in favoarea unitatilor administrativ locale .
Oricare ar fi institutia care percepe impozitul, aceasta se face in virtutea autorizarii legii . Legea care introduce impozitul este data de Parlament, dar este aplicata de Guvern si de Administratia Financiara .
Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil . Caracterul definitiv al impozitului evidentiaza lipsa obligatiei de restituire direct catre platitor a sumei percepute . In schimbul acestora, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata .
Pentru toate societatile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri banesti a bugetului, dar si importante instrumente de politica financiara, economica si sociala .
Initial, unicul rol al impozitelor a fost de natura pur financiara . Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice .
Fiecarui moment de dezvoltare al societatii ii corespunde unui anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimba pe masura acestei dezvoltari . Specific evolutiei impozitelor in perioada postbelica este tendinta cresterii lor in marime absoluta si relativa. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin cresterea numarului platilor, cresterea volumului materiei impozabile, precum si prin majorarea cotelor de impunere . Astfel, in tarile dezvoltate, impozitele si taxele procura intre opt si noua zecimi din totalul resurselor financiare ale statului . In tarile in curs de dezvoltare, procurarea impozitelor si taxelor cunoaste diferente mai mari in totalul resurselor financiare, variind intre cinci si noua zecimi .
In perioada moderna, impozitele au dobandit un rol, fiind folosite ca instrument de interventie al statului in viata economica au devenit o metoda de conducere prin care se regleza mecanismele pietei . In functie de intentia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau franare a unor activitati de crestere ori reducere a productiei sau consumului unui anumit produs . Ele servesc ca metode interventioniste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evolutiei, pentru stabilizarea si echilibrarea cresterii economice .
In cazurile cand se urmareste o activitate a vietii economice, prin intermediul impozitelor, se actioneaza prin diminuarea marimii acestora, iar atunci cand se urmareste o cresterie se procedeaza la suprataxare, prin majorarea nivelului impozitelor si multiplicare numarului lor.
Intereseaza in mod deosebit, folosirea impozitelor ca instrument de incurajare, de stimulare a activitatii . In ultimul timp s-au impus unele modalitati specifice cum sunt :
reducerea prosperitatii impozitelor, care are ca urmare sporire profiturilor ce raman la dispozitia agentilor economici ;
practicarea de bonificatii fiscale ;
practicarea amortizarilor accelerate a mijloacelor fixe, care lasa agentilor economici o parte mai mare din profit .
Toate acestea sunt fie scutiri de impozite, fie reduceri sau anumite inlesniri cu caracter fiscal .
Pe plan social rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca, prin intermediul lor, statul redistribuie o parte importanta din produsul intern brut intre clase si grupuri sociale intre persoanele fizice si cele juridice . In acest mod are loc o anumita rectificare a discrepantelor dintre nivelurile veniturilor .
Modalitatile de interventie sunt numeroase :
practicarea unui nivel minim de venit neimpozabil ;
acordarea de inlesniri fiscale categoriilor defavorizate ;
reducerea impozitelor pentru anumite bunuri de prima necesitate ;
majorarea impozitelor pentru acele bunuri ale caror consum trebuie tinut sub control (alcool, tutun, bunuri de lux) .
In cazul consumului, daca se doreste stimularea cereriii se actioneaza prin reduceri de impozite si prin micsorarea numarului impozitelor, iar daca se doreste diminuarea cererii se procedeaza la o majorare a impozitului pe bunurile sau serviciile respective si la o multiplicare a numarului de impozite .
Folosirea impozitelor in plan social urmareste asigurarea bunastarii, securitatii si justitiei social .
Prin lege se stabilesc anumite limite ale impozitelor, al caror nivel difera de la o tara la alta, si de la o perioada la alta . Astfel, dupa cel de-al doilea razboi mondial se considera ca aceasta limita reprezinta 25% din PNB . In a doua jumatate a anilor '80 aceasta pondere reprezinta, in majoritatea tarilor dezvoltate din Europa, intre 35% si 45% .
Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, slabeste initiativa si multiplica fenomenele de evaziune si frauda fiscala, genereaza inflatia . De aceea, se considera un nivel rational al impozitelor dincolo de care s-ar inregistra descresteri in randamentul acestora .
Limita impozitelor este influentata atat de factori externi sistemului de impozite, cat si de factori interni acestuia .
Din categoria factorilor externi sitemului de impozite care influenteaza limita impozitelor se pot mentiona :
nivelul produsului intern brut pe locuitor ;
nivelul mediu al impozitului
prioritatile stabilite de stat in ceea ce priveste destinatia resurselor financiare concentrate la dispozitia sa.
In cadrul factorilor proprii sistemului de impozite, care influenteaza limita impozitelor, locul cel mai important il ocupa progresivitatea cotelor de impunere . In tarile in care impozitele au o pondere mai ridicata in produsul intern brut, intalnim si cote de impunere cu o progresivitate mai accentuata .
Continutul si caracteristicile impozitelor
Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carei aparitie este legata de existenta statului si a banilor .
Conceptiile vizand necesitatea si rolul impozitelor se intemeiaza pe teoriile despre stat si criteriile ce trebuie luate in considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale . In legatura cu acestea au fost formulate teoria echivalentei, teoria sacrificiului si cele trei variante ale sale - teoria sacrificiului proportional, teoria sacrificiului egal si teoria sacrificiului minim .
Adeptii teoriei echivalentei sustin ca impozitele reprezinta o contraprestatie pe care cetatenii o datoreaza statului pentru serviciile aduse de catre acesta .
Teoria sigurantei sustine ca impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viata si averea cetatenilor . Creand conditii pentru desfasurarea in siguranta a diferitelor activitati (prin legi, institutii si organe de stat ), statul trebuie sa primeasca o parte din veniturile realizate sub protectia sa sub forma impozitelor .
Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltarii istorice, iar impozitul reprezinta un produs necesar al raportului putere -bani . In consecinta, in calitatea sa de institutie de suprastructura, statul are dreptul sa ceara supusilor sa faca un anumit sacrificiu menit sa acopere cheltuielile publice . Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absoluta specificata prin impozite, trebuie sa fie egela pentru toti indivizii . In varianta a treia se considera ca impozitul este egal cu predarea proportionala din utilitatea individuala, raportata la calitatea totala . Varianta a treia sustine ca impunerea trebuie sa aiba o sarcina minima pentru totalitatea platitorilor de impozite.
Definitiile date impozitelor reflecta pozitia fata de teoriile mentionate . Astfel , se afirma ca " impozitele reprezinta pretul serviciilor prestate de stat " sau ca " impozitele sunt preturi stabilite prin constrangere pentru serviciile guvernamentale " . Alti autori apreciaza ca " impozitele sunt pretinse de stat in virtutea suveranitatii sale si sunt destinate sa acopere cheltuielile generale ale statului " . Sintetizand pluritatea definitiilor mentionate si multe altele ce exista in literatura de specialitate , considera ca, impozitul reprezinta o forma de prelevare silita la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si cu titlu nerestituibil, a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau juridice, in vederea acoperirii unor necesitati publice . Aceasta definitie releva ca impozitul are urmatoarele caracteristici :
a. este o prelevare silita, cu caracter obligatoriu care se efectueaza in numele suveranitatii statului ;
b. impozitul nu presupune si o prestatie directa ( si imediata ) din partea statului . Prin aceasta impozitele se deosebesc de taxe, in cazul carora exista un raport de contraserviciu direct . Desigur, impozitele presupun realizarea unor contraservicii publice ( aparare nationala, securitate si ordine publica, asistenta sociala, reprezentarea tarii pe plan extern, etc.) dar acestea nu sunt percepute usor de oricare dintre contribuabili . Aceste servicii publice exista si se manifesta pentru intreaga comunitate umana a fiecarei tari .
c. relevarile cu titlu de impozit sunt nerestituibile , astfec ca niciunul dintre contribuabili nu poate pretinde o piata directa din partea statului, pe baza impozitelor suportate . prin aceasta impozitele se deosebesc de imprumuturile publice care sunt purtatoare de dobanzi ( si alte avantaje) si rambursabile (amortizabile) .
Dreptul de a introduce impozite revine organelor de stat - Parlamentul - La nivelul intregii tari, sau consilierilor (Parlamentului) locali la nivelul colectivitatilor locale in virtulea suveranitatii fiscale ale statului .
Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei parti importante a PIB . Aceasta redistribuire apare in procesul mobilizarii la buget a impozitelor directe si indirecte si are influenta mai mult sau mai putin intensa asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili . Totodata, efectele impozitelor se restrang si in domeniul democratic a intretinerii sanatatii, si in ultima instanta al asigurarii unui nivel de trai rezonabil pentru populatia aflata in nevoie .
Efectul major al rolului impozitelor pe plan social, il reprezinta in ultima instanta , cresterea presiunii fiscale, globale, in majoritatea tarilor cu economie de piata, concurentala si consolidata .
Elementele tehnice ale impozitelor
Concretizarea si individualizarea fiecarui impozit in parte au o deosebita ipoztaza atat pentru organele fiscale, cat si pentru contribuabili in sarcina carora se instituie . In acest scop, se folosesc urmatoarele elemente tehnice :
subiectul impozitului sau contribuabilul ;
suportatorul impozitului ;
obiectul impozitului ;
unitatea de impunere ;
cota de impunere ;
sursa impozitului ;
asistenta fiscala ;
termenul de plata ;
Subiectul impozitului sau contribuabilul, este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata impozitului . Totodata, in afara obligatiei de plata a impozitelor datorate, contribuabililor le mai revin si alte obligatii ce se refera la : declararea obiectelor impozabile si a marimii acestora, intocmirea anumitor evidente specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice. Deasemenea, subiectii de impozite au dreptul de a beneficia de facilitati fiscale legale si de a contesta operatiile considerate ilegale .
Suportatorul impozitului , este persoana fizica sau juridica din ale carei venituri se suspenda in mod efectiv impozitul . Acest element este important in legatura cu distinctia fundamentala dintre impozitele directe si indirecte . Astfel in cazul impozitelor indirecte potrivit intentiei legii , suportatorul coincide cu subiectul impozitului, pe cand in cazul impozitelor indirecte subiectul imopozitului ii revine o indatorire formala de a plati impozitul, caci suportarea efectiva se realizeza de catre persoana care cumpara produsele sau serviciilor carora tanzarea este supusa impozitelor . In acest cadru, se manifesta fenomenul financiar de repercursiune a impozitelor adica de transmiterea obligatiilor fiscale efective in sarcina altei persoane, diferita de cea care o plateste initial la buget .
Obiectul impozitului este bunul, venitul sau activitatea pentru care se datoreaza impozitele indirecte precum si vanzarea, valorificarea sau punerea in circulatie al unor produse, bunuri si servicii in cadrul serviciilor indirecte.
Sursa impozitului, indica din ce anume se plateste impozitul adica din venit sau avere . Ca sursa a impozitului, veniturile apar sub forma salariului , a profitului, devidentei sau rentei in timp ce averea se prezinta sub forma de capital ( ca expresie a actiunilor emise de societatile de capital sau a altor hartii de valoare tranzactionate prin bursele de valori ) sau de bunuri mobile si imobile . La impozitele pe venit, obiectul coincide in toate cazurile cu sursa, lucru ce nu se intampla, de regula, in cele mai multe cazuri, din veniturile realizate de subiectii impozitelor de pe urma averii respective ( dividente, diferente de curs in cazul hartiilor de valoare, chirii in cazul bunurilor mobile sau imobile) sau din alte venituri .Ca urmare obiectul impozitelor pe avere nu coincide cu sursa.
Unitatea de impunere este reprezentata de unitatea in care se exprima obiectul impozabil . Aceasta are fie o expresie monetara in cazul impozitelor pe venit, fie diverse expresii fizice- naturale ( metru patrat, hetar, Kg, etc.) in cazul impozitelor pe avere cota impozitului este marimea impozitului stabilita pentru fiecare marime de impunere . Aceasta poate sa fie o suma fixa sau o cota procentuala stabilita procentual, progresiv sau regresiv in raport cu materia impozabila sau cu capacitatea contributiva a subiectului impozitului .
Asistenta fiscala, da expresii modului de asezare a impozitelor si cuprinde totalitatea operatiunilor pentru identificarea subiectilor impozabili, stabilirea marimii materiei impozabile si a cuantumului impozitelor datorate statului .
Termenul de plata precizeaza durata pana la care impozitul trebuie platit acest termen are caracter imperativ, astfel ca in cazul nerespectarii sale sunt percepute majorarii de intarziere sau se aplica unele sanctiuni sub forma de opriri de salarii, punerea sechestrului pe unele bunuri, tanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate si altele .
Bugetele locale sunt incluse in structura bugetului public national ( sau, mai bine zis, in cadrul sistemului bugetar), dar se elaboreaza, se adopta si se executa de catre fiecare entitate administrativ teritoriala. In consecinta, ele au venituri proprii si utilizari proprii .
Impozitele si taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai multe, in comparatie cu acelea care se mobilizeaza la bugetul administratiei de stat . De asemene, in formarea bugetelor locale poanderea acestora este cu mult mai mare fata de cea detinuta de impozitele indirecte, comparativ cu aceleasi ponderi inregistrate in cadrul bugetelor administratiei centrale de stat .
O alta trasatura caracteristica a acestei categorii de venituri bugetare se refera la faptul ca ele provin in proportie covarsitoare de la populatie . In situatia actuala in Romania, cutot numarul lor relativ mare, impozitele si taxele directe percepute la bugetele locale se afla cu mult sub nivelul necesitatilor de resurse ale acestor bugete . Ca urmare pentru realizarea ehilibrului acesta, de la bugetul administratiei de stat, se aloca transferuri si sume defalcate din impozitul pe veniturile salariale .
Potrivit reglementarilor locale in vigoare la bugetele locale sunt mobilizate urmatoare impozite si taxe directe :
1. impozitul pe profit datorat de regiile autonome locale ( in cazul cand acestea obtin profit)
2. impozitul pe venitul agricol
3. impozitul pe veniturile liberprofesionistilor, al meseriasilor si al altor persoane reglementat prin decretul nr.153/1954, cu modificarile ulterioare
4. impozitul pe veniturile asociatiilor familiare si ale persoanelor fizice autorizate sa desfasoare activitati economico sociale in mod independent, reglementat prin decretul lege 154/1990
5. impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, arta si stiinta
6. impozitul asupra veniturilor de inscrieri si subinscrieri de cladiri, terenuri si camere mobilate sau nemobilate
7. impozitul pe cladiri
8. impozitul pe terenurile ocupate de cladiri si alte constructii
9. taxa asupra mijloacelor de transport
10. taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere
11. taxele pentru eliberarea certificatelor, a vizelor si autorizatiilor in domeniul constructiilor
12. taxele pentru folosire mijloacelor de publicitate , afisaj si reclama
13. taxa pentru sederea in sttiunile balneoclimaterice
14. taxa pentru vizitarea muzeelor caselor memoriale, monumentelor istorce de arhitectura si arheologie
15. taxa pentru cazanele de fabricat rachiu, masinile de cereale si ferestraiele mecanice pentru lemn, piesele de ulei
16. taxa pentru daracelei
17. taxa pentru detinerea de caini
18. alte taxe specifice, pentru serviciile publice
19. taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat in alte scopuri decat productia agricola sau silvica in calitate de venit atribuit de la bugetul administratiei centrale de stat
20. taxele de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru de la populatie
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |