Ecoturismul si valorificarea durabila a resurselor turistice

Ecoturismul si valorificarea durabila a resurselor turistice

Ecoturismul este un domeniu care incepe sa se manifeste tot mai mult ca o noua stiinta menita sa arate noile coordonate de dezvoltare a industriei turistice la nivel global. La inceputurile sale a fost aplicat numai pentru turismul practicat in zonele naturale protejate, apoi aria sa de actiune s-a extins si asupra celorlalte forme majore de turism existente.

Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice, ce sunt destinate studierii, admiratiei, recrearii si refacerii fizice si psihice si nu distrugerii. In sensul real al ecoturismului, se regasesc modernizarea infrastructurii, dezvoltarea rural-urbana durabila, utilizarea de forme de energie neconventionala si de tehnologii nepoluante.

Furnizorii de servicii si produse de ecoturism ar trebui sa fie mai atenti in selectarea canalelor de marketing si a metodelor de promovare. In primul rand, trebuie sa-si stabileasca foarte atent tinta segmentului din piata pentru a putea atrage numai tipul de vizitatori care vor imparti aceleasi interese, care vor avea acelasi respect pentru mediul inconjurator si culturile locale, astfel facand experienta si mai interesanta pentru toti.

Marketingul si promovarea produselor si destinatiilor ecoturistice, incluzand proiectele colective sunt foarte importante. Marketingul in care sunt mai multi participanti prin destinatii invecinate, ii fac pe turistii si operatorii de turism mai constienti de gama larga de atractii existente intr-o zona. Acest lucru va intensifica sansa de a aduna la un loc grupuri collective de furnizori in ecoturism pentru a imparți costurile marketingului si sa furnizeze itinerarii de diferite marimi incluzand un numar de proiecte colective.

Ecoturismul fiind un produs relativ nou care genereaza sperante mari printre consumatori, trebuie sa se acorde atentie la produsele noi din ecoturism care vin pe piata.

Internetul poate fi considerat ca o unealta pentru marketing si promovarea ecoturismului. Pe langa capacitatea sa de difuzare impresionanta de informatii, Internetul faciliteaza de asemenea tranzactiile directe dintre furnizori si consumatori.

Organizatiile de conservare si alte organizatii neguvernamentale pot juca un rol major in promovarea directa sau indirecta prin educatia mediului adresata consumatorilor, acele produse si destinatii in care dezvoltarea ecoturismului este realizata printr-o maniera substantiala.

Practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea si utilizarea adecvata a resurselor turistice. In aceste conditii, dezvoltarea unei zone turistice se realizeaza concomitent cu pastrarea integritatii ecologice a acesteia.

Turismul durabil este definit drept dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul si marketingul turistic care sa respecte integritatea naturala, sociala si economica a mediului, cu asigurarea exploatarii resurselor naturale si culturale si pentru generatiile viitoare.

Exista o serie de componente in vederea unei strategii de realizare a turismului durabil, si anume:

respect si grija fata de mediul de viata al comunitatilor umane;

reducerea exploatarii resurselor epuizabile si pastrarea capacitatii de sustinere a planetei;

conservarea ecosistemului Terrei, a biodiversitatii umane;

crearea posibilitatilor comunitatilor de a-si pastra propriul mediu ambiant.

Ecoturismul reprezinta de fapt cea mai valoroasa forma de manifestare a turismului durabil. Dezvoltarea durabila trebuie sa tina cont de modul de sosire si de interesele dintre gazde si vizitatori, dintr-o anumita regiune.

Odata stabilita importanta ecoturismului ca suport al dezvoltarii durabile a turismului la nivelul organismelor mondiale, acesta a inceput sa fie acceptat in tot mai multe tari. in urma Conferintei Mondiale asupra Mediului si Dezvoltarii de la Rio de Janeiro din 1992, Organizatia Mondiala a Turismului a realizat un program de adaptare a Agendei 21 la necesitatea de dezvoltare durabila a turismului.

Sprijinirea si promovarea turismului ecologic in toate zonele turistice nu se va putea realiza decat prin adoptarea si aplicarea urmatoarelor cerinte esentiale:

realizarea unui inventar detaliat al resurselor actuale si al potentialelor resurse si evaluarea starii lor si a modului de valorificare ;

elaborarea unor planuri, de realizare a produselor turistice, cu personalizarea schemelor cadru de dezvoltare pentru fiecare produs turistic;

punerea in aplicare a planurilor de dezvoltare aprobate si urmarirea atenta a fazelor de realizare;

realizarea structurilor legale care sa asigure un suport institutional si financiar corespunzator pentru sustinerea planurilor de valorificare si dezvoltare.

Ecoturismul este o actiune de dezvoltare sub forma unui parteneriat intre tour - operatori, agentii de turism, comunitatile locale, gestionari de zone naturale protejate, asociatii de mediu si colective de specialisti in domeniu.

Dezvoltarea ecologica a turismului in zonele naturale protejate vizeaza in principal patru planuri:

Economic, prin cresterea gradului de valorificare a resurselor, indeosebi a celor putin cunoscute pentru reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate.

Ecologic - prin asigurarea utilizarii rationale, a tuturor resurselor, cu reducerea si eliminarea deseurilor si reziduurilor menajere, reciclarea conservarii si protectia mediului.

Social - prin sporirea numarului de locuri de munca, mentinerea unor meserii traditionale sau calificare in domeniul turismului.

Cultural prin valorificarea elementelor de civilizatie, arta, cultura, deosebite si originale, care sunt expresia unei anume identitati culturale. Orice gestionare si amenajare trebuie sa aiba in vedere cateva elemente importante:

zonele naturale protejate trebuie sa constituie o baza stiintifica pentru cercetarea stiintelor naturii;

toate zonele naturale protejate trebuie sa-si pastreze functia educativa, mai ales formarea unei atitudini pro ecologice prin forme de instruire pentru tineret si adulti;

zonele naturale protejate pot contribui la dezvoltarea socio-economica cu ridicarea standardului de viata in plan local si regional.

In Romania, in momentul de fata, exista un numar de aproximativ 854 de zone naturale protejate cu diverse suprafete, cu structuri tipologice diferite, botanice, forestiere.

Clasificarea ariilor protejate in Romania

In Romania, regimul ariilor protejate este reglementat de Ordonanta de urgenta nr. 236 din 24/11/2000 (Ordonanta de urgenta 236/2000) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice.

In conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) si (2) din prezenta lege scopul si regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate ce compun reteaua nationala de arii protejate sunt dupa cum urmeaza:

a) Rezervatii stiintifice

Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzand elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura. Marimea rezervatiilor stiintifice este determinata de arealul necesar pentru asigurarea integritatii zonei protejate.

Managementul rezervatiilor stiintifice asigura un regim strict de protectie prin care habitatele sunt pastrate intr-o stare pe cat posibil neperturbata. In perimetrul lor se pot desfasura numai activitati stiintifice, cu acordul forului stiintific competent.

b) Parcuri nationale

Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzand elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.

Managementul parcurilor nationale asigura mentinerea cadrului fizico-geografic in stare naturala, protectia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice si a diversitatii biologice in conditii de stabilitate ecologica, excluderea oricarei forme de exploatare a resurselor naturale si a folosintelor terenurilor incompatibila scopului atribuit.

c) Monumente ale naturii

Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor elemente naturale cu valoare si semnificatie ecologica, stiintifica, peisagistica deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale salbatice rare, amenintate cu disparitia, arbori seculari, asociatii floristice si faunistice, fenomene geologice - pesteri, chei, cursuri de apa, cascade si alte manifestari si formatiuni geologice, depozite fosilifere, precum si alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Daca monumentele naturii nu sunt cuprinse in perimetrul altor zone aflate sub regim de protectie, pentru asigurarea integritatii lor se vor stabili zone de protectie obligatorie, indiferent de destinatia si de detinatorul terenului.

Managementul monumentelor naturii se face dupa un regim strict de protectie care asigura pastrarea trasaturilor naturale specifice. In functie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populatiei poate fi limitat sau interzis.

d) Rezervatii naturale

Rezervatiile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor habitate si specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Marimea lor este determinata de arealul necesar asigurarii integritatii elementelor protejate.

Managementul rezervatiilor naturale se face diferentiat, in functie de caracteristicile acestora, prin masuri active de gospodarire pentru a asigura mentinerea habitatelor si/sau in vederea protejarii anumitor specii, grupuri de specii sau comunitati biotice. Sunt admise unele activitati de valorificare durabila a unor resurse naturale. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervatiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zona umeda, marina, de resurse genetice si altele.

e) Parcuri naturale

Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor ansambluri peisagistice in care interactiunea activitatilor umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distincta, cu valoare semnificativa peisagistica si/sau culturala, deseori cu o mare diversitate biologica.

Managementul parcurilor naturale urmareste mentinerea interactiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversitatii habitatelor si peisajului, promovand pastrarea folosintelor traditionale ale terenurilor, incurajarea si consolidarea activitatilor, practicilor si culturii traditionale ale populatiei locale.

De asemenea, se ofera publicului posibilitati de recreere si turism si se incurajeaza activitatile stiintifice si educationale.

f) Rezervatii ale biosferei

Rezervatiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor zone de habitat natural si a diversitatii biologice specifice. Rezervatiile biosferei se intind pe suprafete mari si cuprind un complex de ecosisteme terestre si/sau acvatice, lacuri si cursuri de apa, zone umede cu comunitati floristice si faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea traditionala a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenta omului si care pot fi readuse la starea naturala, comunitati umane a caror existenta este bazata pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltarii durabile si armonioase. Marimea rezervatiilor biosferei este determinata de cerintele de protectie si conservare eficienta a mediului natural si a diversitatii biologice specifice.

Romania are un capital natural deosebit de divers. Datorita pozitiei geografice a tarii, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si componenete continental europene dinspre nord-vest.

Valoarea capitalului natural al Romaniei a impus de-a lungul timpului masuri de protectie a naturii.

Suprafata totala a ariilor naturale protejate din Romania, incluse in Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului national, sectiunea a III-a, zone protejate este de 1.234.710 ha, adica 5,18% din suprafata tarii.

Tabelul nr. 2.1. Suprafata ariilor protejate in Romania

Sursa: Ministerul Mediului

Rezervatiile biosferei, parcurile naturale si nationale insumeaza o suprafata de 1.132.176 ha si include si un numar de 134 rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 129.643 ha.

Au fost declarate alte 693 rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 102,434 ha in plus fata de cele 134 continute in interiorul parcurilor nationale, naturale si rezervatiilor biosferei.

Tabelul nr. 2.2. Situatia Parcurilor Nationale, Naturale si a Rezervatiilor Biosferei in Romania

Sursa: Ministerul Mediului

Din pacate, aceste arii protejate nu au un plan concret de management si nu sunt administrate eficient. Singurele zone care dispun de administratie proprie constituita sunt: Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, Parcul National Retezat si Parcul National Piatra Craiului. Exista arii protejate care au fost distruse datorita interventiilor umane, dar inca mai figureaza ca fiind existente.

Tabelul nr. 2.3. Arii protejate cu structuri de administrare constituite

Sursa: Ministerul Mediului

Tabelul nr. 2.4. Situatia ariilor protejate in Romania

Sursa: Ministerul Mediului

Graficul nr.1. Situatia ariilor protejate in Romania

Sursa: Date prelucrate din Tabelul nr.2.4.

Amenintari asupra ariilor protejate

Exista foarte putine sectoare care nu sunt afecteaza ariile protejate intr-un fel sau altul, dar principalele domenii care ameninta ariile protejate sunt: agricultura, sivicultura, turismul, transportul, industria.

Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi cat si exercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale. Ca activitate principala pe terenurile invecinate, are o influenta profunda asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult decat orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului si nu separat.

Unele terenuri agricole pot avea o valoare intrinseca de conservare, asa cum flora, fauna si peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale. Abandonarea acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dar in acelasi timp nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale apropiate.

In ciuda unui oarecare progres in sensul protejarii mediului prin stoparea masurilor de crestere a productivitatii in agricultura, politicile agricole ale tarilor dezvoltate ignora adesea pericolul distrugerii unor habitate valoroase, a peisajului si a naturii. Sunt necesare schimbari fundamentale in politicile agricole care pot aduce mari beneficii conservarii si ariilor protejate, dar si societatii.

Sivicultura este o alta activitate economica care poate ameninta ariile protejate. Aproape toate padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii de ani, ceea ce a dus la modificarea biodiversitatii. Acolo unde exista paduri virgine ar trebui, acestea ar trebui conservate prin crearea de arii protejate. Pentru celelalte paduri, afectate de interventia umana, conservarea se refera la administrarea durabila, care presupune:

stabilirea unei paduri permanente garantate legal;

pregatirea in ecologie silvica si in management;

standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura, metode de salvare a mediului;

controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;

politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi sustinut;

politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste intregul beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;

standardele pentru compozitia speciilor care favorizeaza pomii nativi;

monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.

Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care sa mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator.

Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si chiar sport. Unele dintre acestea inregistreaza un numar foarte mare de vizitatori, ceea ce afecteaza resursele naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzator, permit patrunderea turistilor in cele mai izolate zone, astfel incat circulatia turistica scapa de sub control. Construirea echipamentelor turistice in unele arii protejate intra in conflict cu obiectivele de conservare a peisajelor naturale, care sunt astfel afectate. In unele arii protejate, turismul nu poate fi admis.

Turismul poate aduce beneficii atat ariilor protejate, cat si comunitatilor locale daca este administrat si planificat pentru a fi durabil. Turismul va fi binevenit in sau langa ariile protejate daca respecta caracterul special al ariei, cum ar fi: turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor mici, linistite - si daca pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la inviorarea comunitatilor locale atat din punct de vedere economic, precum si a culturilor traditionale, cat si la infiintarea ariilor protejate in regiunile marginale.

Dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si de locurile de munca alternative la ferme pentru a produce elementele pentru o economie rurala durabila.

Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in planurile individuale de management ale ariilor protejate. Masurile de care beneficiaza ariile protejate includ:

stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;

desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare;

evitarea turismului si a recreerii excesive in ariile protejate;

asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;

pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.

Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor. Canalizarea raurilor poate pune in pericol tinuturile umede riverane, iar traseele alese pentru caile ferate de mare viteza pot afecta habitate valoroase. Si transportul pe mare, al unor marfuri deseori periculoase, pot afecta zonele costale.

Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate in planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt in mod special acute acolo unde arii protejate mari se intind pe drumurile dintre centre majore de populatie.

Si totusi, exista alternative, care sa minimizeze sau sa excluda impactul transporturilor asupra ariilor protejate. Unele arii protejate au indicatoare pentru incurajarea sau constrangerea vizitatorilor de a-si lasa masinile langa marginea ariei si sa foloseasca mijloace alternative de transport cum ar fi autobuzele, bicicletele sau barcile - sau sa mearga pe jos. In unele zone sunt incurajati chiar locuitorii oraselor sa faca intreaga calatorie cu mijloacele de transport in comun, pentru a reduce astfel poluarea si traficul rutier.

Sunt necesare masuri la nivel national care sa conduca politica in domeniul transporturilor catre durabilitate. Acestea sunt urgent necesare, atat din motive ecologice, cat si pentru conservarea si protejarea ariilor.

Din sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate:

generarea energiei;

industria manufacturiera;

industria extractiva;

industria mestesugareasca la scara mica.

Generarea energiei poate afecta ariile protejate in fiecare etapa a procesului tehnologic: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric si transmiterea curentului electric catre consumatori.

Industria manufacturiera poate afecta si ea ariile protejate din apropiere in principal prin efectele poluarii si generarii de trafic greu.

Industria extractiva pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri potentiale de aprovizionare cu rocile necesare pentru industrie. Depozitele de nisip si pietris sunt deseori descoperite in zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzeaza probleme ecologice. Exploatarea acestor surse este deseori in conflict direct cu scopurile unei arii protejate.

Daca toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii. Fostele zone miniere adanci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu compenseze ceea ce s-a pierdut, dar pot demonstra ca exista oportunitati de conservare a resurselor naturale, in conditiile urmaririi unor politici durabile.

Industria mestesugareasca, desfasurata la scara mica, are un impact pozitiv asupra ariilor protejate. Venitul pe care il genereaza - din prepararea mancarii pe plan local, sau din confectionarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lana, ajuta la sustinerea unei populatii rurale; pe langa abilitatile lor traditionale de administrare a terenurilor, acesti oameni pot fi necesari pentru a ajuta la mentinerea unui peisaj protejat. Aceste industrii artizanale beneficiaza de sprijinul autoritatilor locale si ajuta la sustinerea formelor adecvate de turism.