PRINCE CHARMING

Capitolul 1

Virtutea e cutezatoare, iar bunatatea, niciodata tematoare.

William Shakespeare, "Masura pentru masura"

Londra, Anglia, 1868

Hienele se adunau in vestibul. Salonul era deja plin pana la refuz, precum si sufrageria, si biblioteca de la etaj. Alte fiare in negru se insirau pe scara arcuita. Din cand in cand, cate doua-trei dadeau din cap sorbind din cupele de sampanie. Erau atente, in asteptare, pline de speranta. Mai erau si veninoase, si dezgustatoare.

Erau neamurile.

Cativa prieteni ai contelui de Heavensmound erau si ei prezenti. Se aflau acolo ca sa-si arate sprijinul si compasiunea pentru nefericita tragedie care urma sa aiba loc.

Sarbatorirea avea sa inceapa mai tarziu.

Pentru un scurt rastimp, toti incercasera sa se poarte demn, pe masura solemnei ocazii. Curand insa, bautura le dezlegase gandurile si zambetele, si nu peste mult timp au inceput sa se auda chiar si rasete, peste clinchetele paharelor de cristal.

Batrana murea, in sfarsit. In ultimul an avusesera loc doua alarme false, dar multi credeau ca acest al treilea atac avea sa savarseasca marea minune. Era prea batrana ca sa mai dezamageasca pe toata lumea. Trecuse deja de saizeci de ani.

Lady Esther Stapleton isi petrecuse viata imbogatindu-se, si era timpul sa moara, pentru ca rudele sa inceapa sa-i cheltuiasca averea. In fond, se spunea ca era una dintre cele mai bogate femei din Anglia. Se mai spunea si ca singurul ei fiu in viata era unul dintre cei mai saraci oameni. Nu era drept, sau cel putin asa declarau creditorii lui, plini de compasiune, ori de cate ori ii putea auzi desfranatul conte. Malcolm era contele de Heavensmound, pentru numele lui Dumnezeu! Si ar fi trebuit sa poata cheltui cat voia si oricand dorea. Fireste, era un risipitor nerusinat, si mai era si un destrabalat, dar camatarii nu priveau chioras aceste cusururi. Ba chiar, dimpotriva. In timp ce bancherii mai respectabili refuzau demult sa-i mai imprumute bani depravatului conte, creditorii de la colt de strada ii faceau cu placere hatarul. Jubilau. Savurau intru totul dezmatul clientului lor. Fiecare ii pusese dobanzi enorme ca sa-l scoata din ultimul fiasco la jocuri, ca sa nu mai spuna nimic de sumele naucitoare pe care trebuise sa le plateasca pentru a-i amuti pe parintii domnisoarelor seduse si abandonate de el. Datoriile se adunasera gramada, insa rabdatorii camatari aveau sa fie in curand rasplatiti cu prisosinta.

Sau, cel putin, asa credeau toti.

Thomas, tanarul ajutor al majordomului bolnav, dadu afara inca un creditor si tranti usa cu mare placere. Era indignat de comportamentul lor. Nu se indoia ca stiau ce se intampla. Pur si simplu putin le pasa.

Thomas traia in casa de la doisprezece ani si, in tot acel timp, nu mai vazuse ceva atat de rusinos. Scumpa lui stapana era sus, chinuindu-se sa ramana in viata pana i se rezolvau cu bine afacerile, iar nepoata ei favorita, Taylor, sosea sa-si ia ramas bun, in timp ce, jos, fiul muribundei facea frumos, razand si glumind ca un badaran ce era. Fiica lui, Jane, i se tinea de brat, cu o expresie ingamfata. Thomas banuia ca infumurarea se datora faptului ca se astepta ca tatal ei avea sa-si imparta cu ea averea.

Doua mere stricate in acelasi cos, isi spuse Thomas. O, da, tatal si fiica semanau si la caracter, si la lacomie. Valetul nu se considera neloial stapanei fiindca avea pareri atat de rele despre rudele ei. Si ea gandea la fel. In cateva ocazii o auzise pe Lady Esther numind-o pe Jane vipera. Si avea dreptate. In secret, Thomas o facea in feluri mult mai urate. Era o tanara rea, cu capul plin de intrigi, si i se parea ca n-o vazuse niciodata zambind decat dupa ce calca deliberat in picioare sentimentele cuiva.

Se spunea ca majoritatea tinerilor si a tinerelor care tocmai isi ocupau locul in societate se temeau de ea, desi stiau ca n-ar fi fost bine sa recunoasca acest lucru. Thomas nu stia daca barfele erau adevarate sau nu, dar de un lucru era sigur: Jane era o distrugatoare de visuri.

De data asta insa mersese prea departe, caci indraznise sa atace ceea ce pretuia cel mai mult Lady Esther. Incercase s-o distruga pe Lady Taylor.

Thomas scoase un mormait de satisfactie. Nu peste mult timp, Jane si nerusinatul ei tata aveau sa-si dea seama de ramificatiile faptelor lor tradatoare.

Draga de Lady Esther fusese prea ocupata cu problemele de sanatate si necazurile familiale ca sa observe ce se intampla. Din ziua cand sora mai mare a lui Taylor, Marian, plecase la Boston cu gemenii ei, Lady Esther intrase in declin. Si de-atunci, o dusese tot mai rau. Thomas credea ca nu renuntase complet numai fiindca era hotarata ca, mai intai, sa-si vada maritata si la casa ei fata pe care o crescuse ca pe propria ei fiica.

Nunta lui Taylor fusese contramandata, in urma amestecurilor lui Jane. Totusi, din aceasta groaznica umilinta se alesese si cu ceva de folos. In sfarsit, Lady Esther deschisese ochii. Fusese o femeie iertatoare, pana la aceasta ultima infamie. Acum, nu mai era decat razbunatoare.

Unde Dumnezeu era Taylor? Thomas se ruga sa soseasca la timp pentru a semna hartiile si a-si lua ramas bun de la bunica ei.

Servitorul se mai plimba nervos cateva minute. Apoi, se ocupa de oaspetii care tandaleau atat de insolent pe trepte, conducandu-i in sera deja plina din spatele casei. Le mai oferi de mancare si de baut, ca sa le obtina cooperarea. Dupa ce-i inghesui inauntru si pe ultimii ticalosi, inchise usa, apoi reveni grabit in antreu.

Un zgomot de afara ii atrase atentia. Se grabi sa se uite pe fereastra laterala. Recunoscu blazonul de pe trasura neagra, care inca se mai legana pe arcuri, in mijlocul aleii circulate, ofta usurat, apoi rosti o scurta rugaciune de recunostinta. In sfarsit, Taylor sosise.

Thomas privi in salon, ca sa se asigure ca atat contele, cat si fiica lui erau ocupati cu prietenii. Intrucat stateau cu spatele spre intrare, se grabi sa inchida usile salonului. Daca norocul ramanea de partea lui, o putea conduce pe Taylor prin hol si pe scara, inainte ca unchiul sau verisoara ei sa observe.

Cand Thomas deschise usa, Taylor isi croia drum prin liota de oportunisti ingramaditi pe alee. Fu multumit sa observe ca-i ignora complet pe miseii care incercau sa-i atraga atentia. Cativa chiar ii indesara in maini cartile lor de vizita, laudandu-se in gura mare ca erau cei mai buni consilieri de investitii din toata Anglia si-i puteau obtine beneficii triple din banii pe care avea sa-i mosteneasca in curand. Nu trebuia decat sa le dea mostenirea pe mana. Thomas era dezgustat de circul lor. Daca ar fi avut o matura la indemana, i-ar fi luat la goana.

- Hei, voi de-acolo! Striga Thomas, repezindu-se inainte. Lasati-o in pace!

O lua pe Taylor de cot, intr-un gest protector, si se uita incruntat peste umar la ceilalti, in timp ce o escorta pe usa.

- Niste criminali, pana la unul, daca vreti sa stiti parerea mea, mormai el.

Taylor era intru totul de acord.

- Erai gata sa dai iama-n ei, nu-i asa, Thomas?

Valetul zambi.

- Cecil m-ar carpi peste urechi dac-ar fi sa ma cobor la nivelul lor, remarca el. Daca-i vorba sa-i pasesc pe urme, trebuie sa ma abtin de la comportamentul marlanesc. Un valet trebuie intotdeauna sa-si pastreze demnitatea, milady.

- Da, desigur, ii dadu dreptate Taylor. Cum o mai duce Cecil al nostru? Saptamana trecuta i-am trimis un ravas, dar inca n-am primit nici un raspuns. Oare sa-mi fac griji?

- Nu, n-aveti de ce va face griji pentru Cecil. Cat e dansul de batran, inca mai e dur ca pielea tabacita. S-a ridicat de pe patul de boala ca sa-si ia ramas bun de la Lady Esther. Bunica dumneavoastra il pensionase deja. Stiati asta? L-a aranjat cat se poate de bine, Lady Taylor. Cecil nu va mai duce lipsa de nimic, cate zile o avea.

- A fost majordomul loial al Doamnei vreme de aproape treizeci de ani, ii reaminti Taylor. Se cuvenea sa primeasca o pensie frumoasa. Dar tu, Tom? Tu ce-ai sa faci? Ma indoiesc ca unchiul Malcolm te va lasa sa stai aici.

- Am primit deja o insarcinare de la bunica dumneavoastra. Vrea sa vad de fratele ei, Andrew. Inseamna sa ma mut in Higlands, dar nu conteaza. M-as duce si pana la capatul lumii, ca s-o multumesc pe Lady Esther. A pus deoparte o parcela de pamant si o alocatie lunara pentru mine, dar fac ramasag ca deja stiti de-asta. A dumneavoastra a fost ideea, nu-i asa? Mereu ati avut grija de Tom, dumneavoastra. Desi sunt mai varstnic.

Taylor zambi. Intr-adevar, ideea fusese a ei, dar era sigura ca i-ar fi venit si Doamnei, daca n-ar fi fost atat de ocupata cu alte probleme.

- Mai varstnic, Tom? Il tachina ea. N-ai decat cu doi ani mai mult decat mine.

- Tot mai varstnic sunt, riposta valetul. Stati, sa va iau pelerina. Ma bucur sa vad ca v-ati imbracat in alb, asa cum a cerut bunica dumneavoastra. E o rochie foarte frumoasa si, daca-mi pot ingadui cutezanta sa adaug, aratati mult mai bine azi.

Isi regreta imediat complimentul, caci nu voia sa-i aminteasca de ultima lor intalnire. Nu ca Taylor ar fi uitat-o vreodata, desigur. Totusi, nu se cuvenea ca un gentleman sa aduca vorba despre acea umilire.

Totusi, arata intr-adevar mai bine. Nimeni n-o mai vazuse din acea dupa-amiaza, cu sase saptamani in urma, cand Lady Esther o chemase in salon ca sa-i dea stirea despre logodnicul ei. Thomas statuse de straja la usa, ca sa nu le deranjeze nimeni. Vazuse cat de distrusa fusese Taylor de acea veste. Spre lauda ei, nu plansese. Un asemenea comportament n-ar fi fost potrivit pentru o lady. Isi pastrase o expresie retinuta, dar se vazuse totusi cat fusese de ranita. Mana ii tremura in timp ce-si aranja nervoasa parul pe umar, iar fata-i devenise alba ca zapada. Ochii ei albastri, atat de frumosi si incantatori, isi pierdusera complet stralucirea, la fel ca vocea, cand bunica ei terminase de citit spurcata scrisoare pe care o primise, iar Taylor raspunsese:

- Va multumesc ca mi-ati spus, Doamna. Stiu ca v-a fost greu.

- Cred ca ar trebui sa pleci din Londra pentru un timp, Taylor, pana trece acest mic scandal. Unchiul Andrew se va bucura sa-i tii companie.

- Cum doriti, Doamna.

Peste un moment, Taylor se scuzase, urcase in camera ei, ajutase la impachetatul bagajelor si, dupa nici o ora, plecase la mosia bunicii sale din Scotia.

In lipsa ei, Lady Esther nu statuse cu mainile-n san. Isi petrecuse timpul cu avocatii.

- Bunica dumneavoastra se va bucura sa va vada, Lady Taylor, anunta Thomas. De cand a primit scrisoarea aceea misterioasa, deunazi, e foarte agitata. Cred ca se bazeaza pe dumneavoastra ca veti sti ce e de facut.

Ingrijorarea valetului era vizibila. Observa cartile de vizita pe care le tinea Taylor in mana, le puse in vasul din antreu, apoi o urma spre scara.

- Cum se mai simte, Thomas? Mai bine?

Valetul o lua de mana si i-o batu afectuos. In vocea ei se simtea teama. Ar fi vrut s-o minta, dar nu indraznea. Merita sa stie adevarul.

- Din ce in ce mai rau, milady. De data asta, n-o sa-si mai revina. Trebuie sa va luati acum ramas bun de la ea. E foarte dornica sa puna totul la punct. N-o putem lasa sa se mai agite, nu-i asa?

Taylor clatina din cap.

- Nu, in nici un caz.

Ochii i se umplura de lacrimi. Incerca sa si le stapaneasca. Bunica ei s-ar fi necajit daca ar fi vazut-o plangand, iar plansul, oricum, nu schimba nimic.

- Nu cumva v-ati razgandit in legatura cu planurile Doamnei pentru dumneavoastra, nu-i asa, Lady Taylor? Daca ar crede ca v-a silit cu adevarat sa.

Thomas nu-si duse gandul pana la capat.

Cu un zambet fortat, Taylor raspunse:

- Nu m-am razgandit. Ar trebui sa stii de-acum ca as face orice ca s-o bucur pe bunica mea. Vrea ca toate problemele sa fie rezolvate inainte de a muri si, din moment ce se intampla ca eu sa fiu una dintre problemele ei nerezolvate, sunt responsabila s-o ajut. N-am sa ma sustrag de la aceasta indatorire, Thomas.

Din salon se auzi un val de rasete. Hohotele o iritara pe Taylor. Se intoarse intr-acolo si zari doi necunoscuti imbracati in negru stand in fundul holului de langa scara. Amandoi aveau in maini cupe de sampanie. Dintr-o data, isi dadu seama ca toata casa era plina de vizitatori.

- Ce cauta aici toti acesti oameni?

- Se pregatesc sa sarbatoreasca impreuna cu unchiul dumneavoastra, Malcolm, si cu verisoara dumneavoastra, Jane, raspunse Thomas.

Cand o vazu cum se infurie, dadu din cap si adauga in graba:

- Unchiul dumneavoastra a invitat cativa prieteni.

Taylor nu-l lasa sa termine.

- Ticalosul asta nu are nici macar o calitate care sa-l reabiliteze, nu-i asa?

Furia din vocea ei o inflama si pe a lui.

- Se pare ca nu, milady. Tatal dumneavoastra, Dumnezeu sa-l odihneasca, pare sa fi mostenit toate calitatile bune, cata vreme unchiul dumneavoastra, Malcolm, si progenitura lui.

Se intrerupse, cu un oftat greu. Vazand ca Taylor se pregatea sa deschida usile salonului, se grabi sa clatine din cap:

- Malcolm si Jane sunt inauntru, milady. Daca va zaresc, o sa iasa o scena. Stiu ca vreti sa alungati pe toata lumea, dar nu aveti timp, zau asa. Bunica dumneavoastra va asteapta.

Taylor stia ca avea dreptate. Bunica ei era pe primul loc. Se intoarse grabita, il lua pe Thomas de brat si porni pe scara. Cand ajunsera pe palier, Taylor se intoarse iar spre servitor.

- Ce spune medicul despre starea Doamnei? N-ar fi posibil sa ne faca iar o surpriza? S-ar putea sa-si mai revina, nu-i asa?

Thomas clatina din cap.

- Sir Elliott crede ca acum nu mai e decat o chestiune de timp. Inima lui Lady Esther a ajuns la capatul puterilor. Elliott l-a anuntat pe unchiul dumneavoastra, Malcolm, si de aceea s-au adunat azi toti aici. Cand a aflat, bunica dumneavoastra era sa faca o criza, si cred ca lui Elliott inca-i mai tiuie urechile dupa sapuneala ce i-a tras-o. Mare minune ca nu l-a lasat si pe el inima, atunci, pe loc.

Imaginea bunicii ei mustruluind un asemenea urias ca Elliott o facu pe Taylor sa zambeasca.

- Doamna e o femeie uluitoare, nu-i asa?

- Pe cinstea mea ca da, raspunse Thomas. Are putinta de a face barbatii sa dardaie de frica. A trebuit sa-mi readuc aminte ca mie nu mi-e frica de ea.

- Niciodata nu ti-a fost frica de ea, rase Taylor.

Thomas zambi.

- Nu ma lasati dumneavoastra sa-mi fie frica. Mai tineti minte? Mi-ati spus totul despre Doamna, cand m-ati adus cu dumneavoastra acasa.

Taylor dadu din cap.

- Imi amintesc. Doamna n-a ridicat vocea cand l-a certat pe Elliott, nu-i asa?

- Doamne fereste! Replica Thomas. E o lady, in primul si-n primul rand. Dar Elliott tresarea ca si cum ar fi strigat la el. Sa-i fi vazut expresia cand l-a amenintat ca nu-i mai lasa bani pentru laboratorul lui cel nou.

Taylor porni pe coridor, cu Thomas langa ea.

- Sir Elliott e acum cu Doamna?

- Nu. A ramas peste noapte si abia a plecat, sa se schimbe. Ar trebui sa se intoarca peste vreo ora. Asa, avem timp destul. Vizitatorii bunicii dumneavoastra sunt in salonul de langa odaile ei.

- Atunci, Doamna inca mai insista sa punem planul in aplicare?

- Da, desigur, raspunse Thomas. Draga milady, o vorba de prevedere, daca mi-e ingaduit. Bunica dumneavoastra se va tulbura daca va va vedea cu lacrimi in ochi.

- N-o sa ma vada plangand, promise Taylor.

Apartamentul lui Lady Esther se afla in capatul culoarului. In pragul dormitorului, Taylor nu ezita. Imediat ce Thomas ii deschise usa, intra grabita.

Inauntru era intuneric bezna. Taylor miji ochii, incercand sa se orienteze.

Dormitorul era gigantic. Taylor isi spunea ca se intindea cel putin cat jumatate din Hyde Park. Platforma patrata pe care statea patul cu baldachin era intr-o parte. Pe latura opusa se aflau trei fotolii si doua gheridoane mici, plasate oblic in fata ferestrelor cu draperii grele. Lui Taylor ii placuse intotdeauna camera aceea. Cand era mica, sarea pe pat, facea tumbe pe covoarele orientale groase si isca atata zarva, cat sa trezeasca si mortii - sau cel putin asa remarca adesea bunica ei.

In camera nu se aplica nici o restrictie. Cand bunica ei era binevoitoare, Taylor avea voie sa se imbrace cu frumoasele ei rochii si sa-si puna pantofii inveliti in satin. Isi acoperea capul cu o palarie plina de flori si pene deasupra borului larg, isi petrecea colane intregi de pietre pretioase la gat si-si tragea pe maini manusile albe care-i ajungeau pana la umeri. Dupa ce se gatea de-a binelea, ii servea ceaiul bunicii sale si nascocea povesti nastrusnice despre petrecerile la care, chipurile, fusese. Bunica ei nu radea niciodata de ea. Ii facea jocul. Isi agita cu sarguinta evantaiul pictat prin dreptul fetei, soptea "Nu mai spune!" in toate momentele potrivite, si chiar exclama, chipurile descumpanita, la auzul scandalurilor pe care le scornea Taylor. Cele mai multe implicau cate un tigan, doi, si niscaiva domnisoare de companie. Ocazional, Doamna inventa chiar si ea cateva povestiri scandaloase.

Taylor tinea mult la camera aceea, cu amintirile ei minunate, aproape la fel de mult ca la batrana care locuia acolo.

- Mult ti-a mai trebuit ca sa ajungi aici, domnisoara. Acum, iti vei prezenta scuzele pentru ca m-ai facut sa te astept.

Vocea gajaita a bunicii sale reverbera prin camera. Taylor se intoarse spre pat si porni intr-acolo. Fu cat pe ce sa se impiedice de un scaunel. Isi regasi echilibrul inainte de a cadea in genunchi, apoi ocoli cu grija obstacolul.

- Va rog sa ma scuzati, Doamna, spuse ea.

- N-o mai lungi, Taylor. Stai jos. Avem multe de discutat.

- Nu gasesc scaunele, Doamna.

- Aprinde o lumanare - dar numai una, Janet. Mai mult nu ingadui, isi instrui Lady Esther camerista. Si pe urma, iesi. Vreau sa raman singura cu nepoata mea.

In sfarsit, Taylor gasi fotoliile. Se aseza pe cel din mijloc, isi indrepta faldurile rochiei si-si impreuna mainile in poala. Nu-si distingea bunica. Distanta si intunecimea o impiedicau sa vada mare lucru. Continua sa stea dreapta ca un vatrai. Sira spinarii ii era teapana ca un jupon apretat. Bunica ei nu suporta sa vada pe nimeni stand cocosat, si de vreme ce avea ochi de pisica, sau cel putin asa credea Taylor, fata nu indraznea sa se relaxeze.

Luminarea de pe noptiera se aprinse ca un far in noapte. Taylor simti, mai degraba, decat s-o vada, prezenta cameristei in fata ei. Astepta pana auzi zgomotul usii inchise, apoi intreba:

- De ce e asa de intuneric aici, Doamna? Nu doriti sa vedeti soarele astazi?

- N-as vrea, replica bunica ei. Mor, Taylor. O stiu, si Dumnezeu o stie, si diavolul la fel. N-am sa fac taraboi. Nu s-ar cuveni, pentru o lady. Dar nici n-am sa ma las cu una, cu doua. Moartea va trebui sa ma caute pe intuneric. Daca norocul ramane de partea mea, nu ma va gasi pana nu-mi inchei toate afacerile aici dupa cum vreau eu. Lumina ar putea-o ajuta. Ma tem ca esti nepregatita pentru sarcinile care te asteapta.

Schimbarea de subiect o lua pe Taylor prin surprindere, dar isi reveni repede.

- Cer ingaduinta sa va contrazic, Doamna. M-ati instruit bine. Sunt pregatita pentru orice eventualitate.

Lady Esther pufni.

- Am omis o buna parte din instruirea ta, nu-i asa? Nu stii nimic despre maritis, nici ce inseamna sa fii o nevasta buna. De vina e neputinta mea de a discuta subiecte atat de intime, Taylor. Traim intr-o societate asa de restrictiva! Cu totii trebuie sa fim foarte cuviinciosi si puritani. Nici nu stiu cum ai reusit, dar esti plina de compasiune si iubire, si-ti voi spune acum ca ma bucur ca nu ti-am putut rapi aceste calitati. Niciodata n-ai inteles ca ar fi trebuit sa fii rigida, nu-i asa? Dar, lasa. Acum e prea tarziu ca sa te mai schimbi. Esti o visatoare fara speranta, Taylor. Inamorarea ta de romanele acelea de doua parale si dragostea ta pentru aventurieri o dovedesc cu prisosinta.

Taylor zambi.

- Se numesc munteni, Doamna, o corecta ea. Si am crezut ca va placea sa ma ascultati citind povestirile.

- Nu spun ca povestirile nu-mi placeau, bombani Lady Esther. Dar nu despre asta e vorba acum. Povestirile lui Daniel Crockett si Davy Boone e firesc sa cucereasca pe oricine, chiar si pe o batrana incorsetata.

Incurcase numele. Taylor banuia ca o facuse anume, ca sa nu-i dea de inteles ca o fascinasera atata muntenii. N-o corecta.

- Da, Doamna, spuse ea, banuind ca batrana ii astepta acordul.

- Ma intreb daca ma voi intalni cu muntenii aceia in viata de apoi.

- Cred ca da, raspunse Taylor.

- Va trebui sa-ti cobori capul din nori, o preveni bunica ei.

- Asa voi face, Doamna.

- Ar fi trebuit sa-mi acord mai mult timp ca sa te-nvat cum sa instruiesti un barbat ca sa fie un sot bun si iubitor.

- Unchiul Andrew mi-a explicat tot ce aveam nevoie sa stiu.

Lady Esther pufni din nou.

- Si de unde sa stie fratele meu ceva despre treaba asta? A dus o viata de pustnic, atatia ani in Highlands. Trebuie sa te casatoresti ca sa stii despre ce e vorba, Taylor. Sa nu dai atentie la nimic din ceea ce ti-a spus el. Sigur e gresit.

Taylor clatina din cap.

- Mi-a dat sfaturi intelepte, Doamna. De ce nu s-a insurat niciodata Andrew?

- Probabil nu l-a vrut niciuna, specula Lady Esther. Singurul lucru care l-a interesat vreodata pe fratele meu au fost caii uriasi.

- Si pustile, ii aminti Taylor. Inca mai lucreaza la patentele lui.

- Da, pustile. Sunt curioasa, Taylor, ce ti-a spus despre casatorie?

- Ca daca doresc sa fac dintr-un ticalos un sot bun, trebuie sa-l tratez ca pe un cal pe care vreau sa-l dresez. Sa am mana ferma, sa nu-mi arat niciodata frica si sa nu-l invrednicesc decat zgarcit cu afectiunea mea. Unchiul Andrew a prezis ca-l voi face sa-mi manance din palma in sase luni. Va fi invatat sa ma pretuiasca si sa se poarte cu mine ca si cum as fi o printesa.

- Si daca nu te pretuieste?

Taylor zambi.

- Atunci, am sa iau cu imprumut o pusca de-a unchiului si-am sa-l impusc.

Zambetul batranei se umplu de tandrete.

- De vreo doua ori si eu am vrut sa-l impusc pe bunicul tau, dar baga de seama, copila, doar de vreo doua.

Starea joviala ii deveni melancolica intr-o clipa. Cu vocea tremurandu-i de emotie spuse:

- Copilasii vor avea nevoie de tine. Doamne sfinte, nici tu nu esti mult mai mult decat un copil. Cum ai sa te descurci?

Taylor se grabi s-o linisteasca:

- De minune. Ma credeti un copil, dar acum sunt femeie in toata firea. M-ati instruit bine, Doamna. Nu trebuie sa va faceti griji.

Lady Esther ofta sonor.

- Atunci e-n regula, n-am sa-mi fac griji, promise ea. Mi-ai daruit iubirea si devotamentul tau in toti anii astia cat. Iti dai seama ca nici macar o data nu ti-am spus ca te iubesc?

- Imi dau seama, Doamna.

Raspunsul lui Taylor fu urmat de o scurta tacere. Apoi, Lady Esther schimba iar subiectul.

- Nu te-am lasat sa-mi spui de ce dorea sora ta cu atata disperare sa paraseasca Anglia. Acum recunosc, ma temeam de ceea ce as fi auzit. Din cauza fiului meu a plecat Marian, nu-i asa? Ce i-a facut Malcolm? Sunt gata sa ascult, Taylor. Acum poti sa-mi spui, daca vrei.

Imediat, Taylor simti un nod in stomac. Trase adanc aer in piept inainte de a raspunde:

- N-as vrea, Doamna. A trecut mult de-atunci.

- Inca mai ti-e teama, nu-i asa? Doar cand pomenesti, iti tremura vocea.

- Nu, nu-mi mai e teama.

- Ti-am acordat deplina mea incredere si i-am ajutat pe Marian si pe sotul ala al ei bun de nimic sa plece, nu-i asa?

- Da, Doamna.

- Mi-a fost greu, stiind ca niciodata nu aveam sa-i mai vad. In nici un caz nu aveam incredere in judecata lui Marian. Uita-te cu ce om s-a maritat! George nu era decat cu putin mai acatarii decat un cersetor. In nici un caz n-o iubea. Pentru bani s-a agatat de ea. Iar ea n-a vrut sa asculte, nu-i asa? I-am dezmostenit pe amandoi. Pizmas lucru din partea mea, acum imi dau seama.

- George nu era un nevrednic, Doamna. Numai ca nu avea cap de afaceri. Poate sa se fi insurat cu sora mea doar pentru bani, dar a ramas cu ea si dupa ce i-ai luat mostenirea inapoi. Cred ca a invatat s-o iubeasca, fie si numai putin. Intotdeauna s-a purtat frumos si bland cu ea. Si, dupa toate scrisorile pe care ni le-a trimis, mai cred si ca era un tata minunat.

Lady Esther dadu din cap.

- Da, si eu cred ca a fost un tata bun, recunoscu ea fara tragere de inima. Tu m-ai convins sa le dau niste bani ca sa poata pleca din Anglia. Am procedat bine, nu-i asa?

- Da, ati procedat cum nu se putea mai bine.

- Marian voia sa-mi spuna ce se intamplase? Dumnezeule mare, e moarta de un an si jumatate, si abia acum iti pot pune intrebarea asta.

- Marian nu v-ar fi spus, insista Taylor, cam agitata.

- Dar ti s-a confesat tie, nu-i asa?

- Da, insa numai fiindca voia sa ma protejeze.

Taylor facu o pauza, pentru a respira din nou adanc, intr-o incercare de a-si tine cumpatul. Subiectul era atat de tulburator, incat mainile incepura sa-i tremure. Nu voia ca bunica ei sa stie cat de necajita era. Incerca sa-si ascunda tremurul din voce cand vorbi din nou:

- Ati aratat cat o iubeati, atunci cand ati protejat-o fara s-o intrebati nimic. Ati ajutat-o sa plece. Ea si George au fost fericiti la Boston, si sunt sigura ca Marian a murit cu constiinta impacata.

- Daca ti-as ordona sa-i aduci acum fetele acasa, in Anglia, ar fi in siguranta?

- Nu, raspunse repede si cu convingere Taylor. Pe un ton mai bland, adauga: fetitele trebuie sa creasca in tara tatalui lor. Asa au vrut atat George, cat si Marian.

Si nu sub tutela lui Malcolm, adauga ea in sinea ei.

- Crezi ca holera o fi rapit si copilasii? Am fi auzit pan-acum, nu-i asa?

- Da, am fi auzit. Sunt bine sanatoase.

Vorbea cu toata convingerea de care era in stare si se ruga scurt sa aiba dreptate. Doica fetitelor, doamna Bartlesmith, ii scrisese tragica veste. Nu fusese deloc sigura ca si George murise tot de holera, si intrucat medicul refuzase sa se expuna riscului de a se molipsi intrand in casa dupa moartea lui George, nimeni nu putea fi sigur. Doica tinuse fetitele departe de tatal lor, cat fusese atat de bolnav. Dumnezeu o luase deja pe Marian, iar acum si pe George, si n-ar fi fost atat de nemilos, incat sa rapeasca si niste copii de doi ani.

Era ingrozitor ca sa se gandeasca.

- Am incredere in tine, Taylor, spuse Doamna cu voce obosita.

- Va multumesc, Doamna.

- Te-am protejat bine cat ai crescut?

- O, da! Exclama Taylor. M-ati aparat atatia ani.

Cateva minute domni tacerea.

Apoi, Lady Esther intreba:

- Esti pregatita sa pleci din Anglia?

- Da.

- Boston e la o lume intreaga distanta de noi. Sa le povestesti fetelor lucruri frumoase despre mine, chiar daca trebuie sa le inventezi. Doresc sa fiu amintita cu drag.

- Da, Doamna.

Taylor incerca disperata sa nu planga. Isi privi mainile si inspira de cateva ori adanc. Lady Esther nu parea sa-i observe tulburarea. Intra inca o data in amanuntele legate de banii pe care-i transferase in banca din Boston.

Cand termina instructiunile, vocea-i era slabita de oboseala.

- Imediat ce Sir Elliott se intoarce, va anunta ca mi-am revenit din nou ca prin farmec. O fi el un imbecil, dar stie cine-i unge painea cu unt. Diseara, ai sa te duci la bal si te vei purta ca si cum totul ar fi in ordine. Ai sa zambesti. Ai sa razi. Ai sa inchini in sanatatea mea. Vei sta pana bate de miezul noptii. Nimeni nu trebuie sa stie ca pleci la crapatul zorilor. Nici un suflet de om.

- Dar, Doamna, acum, ca sunteti atat de grav bolnava, ma gandeam sa stau aici, cu dumneavoastra.

- N-ai sa faci una ca asta! Se rasti bunica ei. Trebuie sa parasesti Anglia inainte de a muri eu. Fratele meu, Andrew, imi va tine companie. N-am sa fiu singura. Lui Malcolm si celorlalti li se va spune ca ai plecat abia dupa ce vaporul va ridica ancora. Nu ma contrazice, Taylor. Esti datoare s-o ajuti pe batrana asta sa moara fericita.

- Da, Doamna, raspunse Taylor, cu vocea intretaiata de un suspin.

- Plangi?

- Nu, Doamna.

- Nu suport lacrimile.

- Da, Doamna.

Bunica ei ofta multumita.

- Mi-am dat multa osteneala ca sa-l gasesc pe cel mai potrivit. Stii asta, nu-i asa, Taylor? Sigur ca stii. Si acum, mai e doar un document de semnat cu martori. O ultima ceremonie pe care s-o duc pana la capat. Apoi, voi fi impacata.

- Nu vreau sa muriti, Doamna.

- Nu capatam intotdeauna ce voim, domnisoara. Sa tii minte asta.

- Da, Doamna.

- Spune-i lui Thomas sa-i aduca pe oaspetii ascunsi in salon. Pe urma, vino si stai langa mine. Vreau sa te vad semnand hartia, inainte s-o atest ca martora.

Taylor se ridica.

- N-o sa va razganditi?

- Nu, raspunse bunica ei. Tu ai sa te razgandesti?

In tonul ei sacadat, categoric, se simtea o unda provocatoare. Taylor reusi sa zambeasca.

- Nu, n-am sa ma razgandesc, raspunse ea cu aceeasi convingere.

- Atunci, grabeste-te, Taylor. Trece timpul - si, dupa cum vezi, timpul mi-e dusman.

Taylor porni spre usa dintre dormitor si salonul alaturat. Ajunsese la jumatatea distantei, cand dintr-o data se opri.

- Doamna?

- Ce este?

- Inainte ca Thomas sa-i aduca pe ceilalti inauntru. N-o sa mai fim singure si. as putea sa.

Nu spuse mai mult. Nu era nevoie. Bunica ei intelese ce-i cerea.

Un oftat sonor umplu camera.

- Daca tii cu tot dinadinsul. mormai batrana.

- Va multumesc.

- Atunci, zi odata, Taylor.

- Foarte bine. Va iubesc, Doamna, din toata inima.

Nu-i venea sa creada c-o facuse. La naiba, fusese cat pe ce sa nu reuseasca. Dezgustat, clatina din cap. Ce fel de om i-ar cere unui frate sa cumpere libertatea altui frate? Numai un ticalos, asa! Isi spunea. Un ticalos in toata.

Lucas Michael Ross isi alunga cu forta gandurile furioase. Ce era facut, era bun facut. Acum baiatul era liber si gata sa inceapa o viata noua.

Numai asta conta. Ticalosul de mostenitor al averii familiei avea sa-si primeasca in cele din urma rasplata cuvenita. In ceea ce-l privea pe Lucas, fratele lui mai mare putea sa putrezeasca sau sa infloreasca in Anglia, ca lui putin ii pasa.

Furia nu voia sa-i dea pace. Lucas se rezema de coloana de langa alcov, in maiestuoasa sala de bal, privind cuplurile care se invarteau prin fata lui pe pardoseala de marmura. Il incadrau prietenii fratelui sau, Morris si Hampton. Amandoi aveau titluri nobiliare, dar Lucas nu-si mai amintea care erau. Cei doi se aflau in toiul unei discutii aprinse despre meritele si pericolele capitalismului in America, si motivele pentru care n-avea nici o sansa de reusita. Lucas se prefacea interesat, dand din cap ori de cate ori gasea ca se cuvenea, dar in rest nu-i prea lua in seama.

Era ultima lui noapte in Anglia. Nu voia sa savureze seara; voia sa se termine mai repede. Nu-i placea deloc tara aceea mohorata si nu-i putea intelege pe cei care voiau sa se stabileasca acolo. Dupa ce traise in salbaticiile Americii, Lucas nu-si putea imagina cum ar fi ales cineva Anglia. Pe cei mai multi locuitori ii gasea la fel de pretentiosi si pomposi cum erau si conducatorii lor, iar monumentele erau la fel de sufocante ca aerul pe care-l respirau oamenii. Detesta inghesuiala, nenumaratele hornuri de fum, ceata negricioasa care plutea peste oras, portul tipator al femeilor, aerele intepate ale barbatilor. La Londra, Lucas se simtea ca intr-o cusca. Ii veni in minte pe neasteptate imaginea unui urs pe care-l vazuse dansand in copilarie, la un balci de langa Cincinnati. Animalul fusese gatit cu nadragi barbatesti si umbla tantos in cerc, pe picioarele dinapoi, in jurul stapanului care-l tinea de un lant lung si gros, legat de gat.

Barbatii si femeile care dadeau ocol ringului de dans ii aminteau lui Lucas de ursul dresat. Miscarile lor erau smucite, controlate, repetate vizibil. Rochiile femeilor aveau toate culori diferite, dar erau identice ca stil si croiala. Iar barbatii aratau ca niste prostanaci. Toti purtau aceeasi uniforma neagra formala. La naiba, pana si perechile de pantofi le erau identice. Regulile si legile societatii restrictive in care traiau ii tineau legati ca niste lanturi, iar lui Lucas ii parea cam rau pentru ei. Niciodata n-aveau sa cunoasca adevarata aventura sau libertate, nici spatiile intinse. Aveau sa traiasca si sa moara fara a-si da seama vreodata ce pierdusera.

- De ce te incrunti, Lucas?

Vorbise Morris, cel mai varstnic din cei doi englezi. Il privea pe Lucas, in asteptarea raspunsului.

Lucas arata cu capul spre ringul de dans.

- Ma gandeam ca nu e nici un aventurier printre ei, replica el cu accentul sau taraganat din Kentucky, care parea sa-i amuze atat de mult pe ceilalti.

Era clar ca Morris nu-l intelegea. Clatina din cap nedumerit. Hampton era mai perspicace. Isi inclina capul a incuviintare.

- Se refera la cuplurile care danseaza, explica el.

- Si? Intreba Morris, tot fara sa inteleaga.

- N-ai observat cum seamana femeile intre ele? Fiecare are parul legat la spate si cele mai multe si-au infipt in el penele alea ridicole, care se zbarlesc care-ncotro. Si rochiile le sunt identice, adauga el. Cu parascoveniile alea de sarma ascunse sub poale, ca sa le faca dosurile sa arate asa de bizar. Nici barbatii nu-s mai grozavi. Sunt imbracati cu totii la fel, si ei.

Hampton se intoarse spre Lucas.

- Cresterea si educatia ne-au distrus identitatea.

- Si Lucas e imbracat in tinuta formala, la fel ca noi, bolborosi Morris.

Se purta ca si cum abia atunci i-ar fi venit ideea. Era un om scund si indesat, cu ochelari grosi, inceput de chelie si opinii ferme despre toate subiectele posibile. Gasea ca era de datoria lui s-o faca pe avocatul diavolului si sa contrazica toate parerile celui mai bun prieten al sau.

- Imbracamintea care te-a ofuscat asa, dintr-o data, e tinuta potrivita pentru bal, Hampton. Ce-ai vrea sa purtam? Cizme si cojoace?

- Ar fi o schimbare invioratoare, replica rastit Hampton.

Inainte ca Morris sa raspunda, Hampton se intoarse spre Lucas si schimba subiectul.

- Esti nerabdator sa te intorci in valea ta?

- Intr-adevar, confirma Lucas, zambind pentru prima oara.

- Inseamna ca ti-ai terminat toate treburile?

- Aproape pe toate.

- Nu pleci maine?

- Ba da.

- Si cum iti poti termina si restul de treburi, cand ti-a mai ramas atat de putin timp?

Lucas ridica din umeri.

- Nu mi-a mai ramas de rezolvat decat o mica problema.

- Il iei pe Kelsey inapoi cu tine? Se interesa Hampton.

- Pentru el m-am intors la Londra. Baiatul e deja in drum spre Boston, cu fratii lui. Au plecat alaltaieri.

Kelsey era cel mai mic dintre cei trei frati ai lui Lucas. Cei doi mai mari, Jordan si Douglas, erau deja oameni caliti ai frontierei, care isi munceau pamantul in vale. Kelsey nu fusese destul de mare, cu ocazia ultimei calatorii a lui Lucas in Anglia, asa ca-l lasase inca doi ani la tutorii lui. Acum, Kelsey avea aproape doisprezece ani. Fusese bine educat intelectual, dupa cum se ingrijise Lucas, dar emotional fusese neglijat pana aproape de infometare. Avusese grija de asta ticalosul ala de mostenitor al familiei.

Nu mai conta ca baiatul era prea mic pentru viata aspra din salbaticie. Daca mai ramanea in Anglia, ar fi murit.

- Pacat ca Jordan si Douglas n-au mai ramas la Londra, remarca Morris. Le-ar fi placut petrecerea din seara asta. Sunt aici si cativa prieteni de-ai lor.

- Voiau sa porneasca mai repede la drum, cu Kelsey, raspunse Lucas.

Fusesera hotarati sa-si scoata fratele din Anglia cat mai grabnic posibil. Imediat ce ticalosul de mostenitor semnase hartiile de incredintare, isi cumparasera locuri pe vapor.

Se temeau sa nu se razgandeasca sau sa mareasca suma de bani pe care-o voia in schimbul propriului sau frate.

Incepea sa se infurie din nou. Al dracului de tare mai voia sa plece din Anglia. In timpul razboiului cu sudistii, fusese inchis intr-o carcera cat o camaruta de maturi. Il apucase claustrofobia si crezuse ca avea sa-si iasa din minti inainte de a scapa.

Dar chinurile inca nu se sfarsisera, si fusese nevoit sa indure inca o atrocitate la gandul careia-l treceau si acum sudori reci. Razboiul il schimbase, ba bine ca nu. Nu mai suporta spatiile inchise. Incepea sa se sufoce si-i era greu sa respire adanc. Iar acum ii venea din nou acea senzatie. In mintea lui, Londra se transforma cu repeziciune intr-o inchisoare, si nu se putea gandi la altceva decat sa scape. Lucas isi scoase ceasornicul, ii desfacu capacul si privi cadranul. Mai erau douazeci de minute pana la miezul noptii. Putea sa reziste. Promisese sa stea pana la miezul noptii, si inca douazeci de minute n-aveau sa-l omoare.

- Cat as vrea sa pot merge si eu cu tine in valea ta, izbucni dintr-o data Hampton.

Morris paru coplesit. Miji ochii spre prietenul sau, prin ochelarii cu lentile groase.

- Nu poti vorbi serios. Ai responsabilitati aici. Chiar atat de putin inseamna pentru tine titlul si pamanturile tale? Nu cred ca vorbesti serios, omule. Nici un om cu mintea intreaga n-ar renunta la Anglia si la tot ce are ea de oferit.

Morris era extrem de ofensat de aceasta extrema neloialitate la adresa tarii lui, cum o considera el. Se avanta imediat intr-o predica menita sa-l faca de rusine pe prietenul sau, Hampton. Lucas nu-l asculta. Tocmai il vazuse pe ticalosul de mostenitor, in cealalta parte a salii. William Merritt al III-lea era fiul legitim, intaiul nascut. Lucas era cu trei ani mai tanar. El era bastardul. Tatal lor vizitase America in tinerete si, cu acea ocazie, sedusese o tarancuta nevinovata. Ii jurase iubire si se culcase cu ea noapte de noapte, in toata luna petrecuta in Kentucky, dupa care se gandise sa mentioneze ca avea o nevasta si un fiu care-l asteptau in Anglia. Fiul crescuse leit taica-sau. Era un demon depravat care nu se gandea decat la propriile lui placeri. Loialitatea si valorile de familie nu insemnau nimic pentru el. Intrucat era privilegiatul prim nascut, mostenise pamantul, titlul si banii care mai ramasesera. Tatal lui nu se deranjase sa prevada nimic pentru ceilalti fii legitimi ai sai, iar cel dintai nascut n-avea de gand sa imparta averea. Jordan, Douglas si Kelsey nu fusesera doar lasati in frig si ploaie - fusesera imbranciti acolo.

Jordan fusese primul care daduse de urma lui Lucas si-i ceruse ajutorul. Voise sa vina in America si sa inceapa o viata noua. Lucas nu dorise sa se implice. Pentru el, Jordan si fratii sai erau niste straini. Nu simtea nici o legatura cu lumea privilegiilor in care traiau ei. El era un strain si, desi aveau acelasi tata, nu se simtea inrudit in nici un fel cu fratii lui dupa acesta. Familia ii era un concept complet strain.

Loialitatea insa era cu totul altceva.

Nu-i putea intoarce spatele lui Jordan, si refuzase sa se intrebe de ce. Apoi, intervenise si Douglas, iar de-acum era prea tarziu pentru ca Lucas sa se mai razgandeasca. La sosirea in Anglia, vazand cum era tratat Kelsey, stiuse ca n-avea sa termine cu indatoririle lui pana nu gasea o cale de a-si elibera din robie fratele cel mai mic.

Pretul pe care-l avusese de platit Lucas ii merita cu prisosinta libertatea.

Valsul se sfarsi intr-un crescendo sonor, chiar in timp ce Morris isi termina prelegerea spontana. Orchestrantii se ridicara si facura o plecaciune formala, in aplauzele tunatoare.

Bataile din palme se intrerupsera brusc, inexplicabil. Perechile care mai stateau pe ringul de dans se intoarsera spre intrare. Se lasa linistea. Lucas era intrigat de comportamentul multimii. Se intoarse sa vada ce anume le atrasese atentia, chiar in timp ce Morris il inghiontea.

- Nu totul e intinat in Anglia, declara el. Arunca o privire, Lucas. La intrare sta dovada superioritatii Angliei.

Dupa entuziasmul din glasul lui, Lucas n-ar fi fost surprins s-o vada acolo pe Regina Angliei.

- Hampton, da-te la o parte sa vada si el, ordona Morris.

- Lucas e mai inalt cu un cap decat toti barbatii de-aici, mormai Hampton. Vede destul de bine. Si-n plus, nu pot sa-mi iau ochii de la vedenia asta nici cat sa fac un pas. Dumnezeu s-o tina, adauga el in soapta, cu o adoratie inconfundabila. Are curaj, pot sa spun. Da, da, curaj in toata regula.

- Uite-ti si aventuriera, Lucas, anunta Morris, cu glasul ingrosat de mandrie.

Tanara in discutie statea pe prima treapta de la intrare. Englezii nu exagerasera. Era intr-adevar incredibil de frumoasa. Purta o rochie de seara de un albastru regal, cu un decolteu care nici nu dezvaluia, nici nu acoperea prea multe. Desi nu-i era croita in talie, ar fi fost imposibil sa nu i se observe curbele rotunjite bland si pielea alba ca smantana. Era singura si, dupa zambetul vag de pe fata ei, nu parea s-o deranjeze deloc agitatia pe care o starnea. Nu parea sa-i pese nici ca imbracamintea ei nu era considerata moderna.

Nu avea poalele umflate in cele mai neasteptate locuri, si se vedea clar ca nu purta pe dedesubt o dracie din acelea de sarma. Parul nu-i era impletit strans intr-o coada. Suvitele lungi, aurii, i se revarsau in valuri usoare imprejurul umerilor supli.

Nu, nu era imbracata in uniforma celorlalte femei de la bal, si poate ca si din acest motiv captase atentia tuturor barbatilor. Era o invioratoare diversiune in materie de perfectiune.

Cu siguranta, Lucas era afectat de o imagine atat de fermecatoare. Instinctiv, clipi din ochi. Viziunea nu disparu. Nu-i distingea culoarea ochilor, dar stia deja ca erau albastri. un albastru ca al luminii lumanarilor. Asa trebuia sa fie.

Dintr-o data, simti ca-i era greu sa respire. I se pusese un bolovan in piept, iar inima-i batea nebuneste. La naiba, reactiona ca un scolar. Era umilitor.

- E intr-adevar o aventuriera, fu Hampton de acord. Ia uita-te la marchiz - sta chiar vizavi. Declar ca-i citesc pofta in ochi, chiar si de la distanta asta considerabila. Imi imaginez ca si noua lui sotie observa. Priveste cum se incrunta la el! Doamne, chiar ca e incantator! Cred ca inima lui neagra capata, in sfarsit, ceea ce merita. In sfarsit, s-a facut dreptate. Dumnezeule, Lucas, scuza-ma. Nu se cade sa vorbesc atat de nerespectuos despre fratele tau dupa tata.

- Nu-l consider neam, replica Lucas pe un ton dur, neinduplecat. Pe noi, ceilalti, ne-a dezmostenit cu ani in urma. Si ai dreptate, Hampton, adauga el. S-a facut dreptate, chiar in mai multe sensuri decat iti dai tu seama.

Hampton il privi intrebator.

- Ma faci foarte curios, Lucas. Ce stii tu, si noi n-am aflat?

- Probabil a auzit totul despre umilire, specula Morris.

Nu astepta ca Lucas sa confirme sau sa nege, grabindu-se sa dea raportul complet, in caz ca nu auzise fiecare detaliu.

- Frumoasa vedenie in albastru care zambeste atat de dulce a fost logodita cu fratele tau dupa tata, dar sunt sigur ca stii deja atata lucru, incepu el. William nu-si mai incapea in piele. A fost foarte civilizat in timp ce-i facea curte, iar ea, atat de tanara si inocenta, l-a gasit atragator, cu siguranta. Apoi, la doar doua saptamani inainte de data cand era programata nunta, William a fugit cu verisoara logodnicei lui, Jane. La petrecere fusesera invitati peste cinci sute de oameni si, desigur, a trebuit sa fie anuntati cu totii ca se contramandase. A iesit cel mai mare scandal al sezonului, nici vorba. Iti dai seama, ce dizgratie, sa trebuiasca sa anulezi totul, atat de tarziu?

Hampton dadu din cap.

- Vezi cum se agata Jane de William? Hai ca asta-i buna! Chiar este. William nici macar nu incearca sa-si ascunda gandurile pofticioase. Nu m-as mira dac-ar incepe sa-i curga balele. Jane e o umbra palida pe langa fata la care a renuntat, nu-i asa?

Lucas nu era amuzat.

- E un natarau, mormai el.

Hampton ii dadu dreptate, inclinand din cap.

- Il dispretuiesc pe William Merritt. E un escroc si un manipulator. L-a inselat pe tatal meu, dupa care s-a laudat in public cu desteptaciunea lui. Tatal meu a fost umilit.

- Uita-te si la ce le-a facut William propriilor lui frati, adauga Morris.

- Aproape ca i-a distrus pe Jordan si Douglas, nu? Intreba Hampton.

- Intr-adevar, raspunse Morris. William isi primeste rasplata binemeritata, nici pomeneala. Toata viata va fi nefericit. Jane e intru totul la fel de rea ca el. Fac un cuplu inspaimantator, nu-i asa? Se zvoneste ca ea e insarcinata. Daca asa e, mi-e mila de bietul copil.

- S-ar putea, confirma Hampton. Isi faceau de cap cu nerusinare, in timpul logodnei lui. Si-o sa-i para rau si lui Jane. Crede ca lui William i-a ramas o mostenire frumusica.

- Si nu i-a ramas? Se interesa Lucas.

Hampton clatina din cap.

- In curand o sa iasa totul la iveala. E mai sarantoc decat un cersetor. Neghiobul a speculat si a pierdut totul, pana la ultimul ban. Pamanturile lui sunt acum ale bancherilor. Probabil conteaza pe mostenirea grasa a lui Jane, cand o sa moara batrana Lady Stapleton. E bolnava, dar din cate inteleg, iar si-a revenit ca prin minune.

Muzica incepu din nou. Multimea fu nevoita sa inceteze sa mai caste gura. Taylor isi ridica poalele rochiei si cobori treptele. Lucas nu-si mai putea lua ochii de la ea. Facu un pas intr-acolo, apoi se opri sa-si consulte iar ceasornicul.

Mai avea zece minute. Putea sa reziste atata timp. Inca zece minute, apoi avea sa fie liber. Scoase un oftat sonor de multumire si zambi cu nerabdare.

Lady Taylor zambea si ea. Aplicase ca la carte ordinele bunicii sale. In clipa cand intrase pe usa, afisase un zambet fortat si, pe toti sfintii, nimeni nu avea sa faca sau sa spuna ceva care s-o determine sa se incrunte.

Avea sa zambeasca. Avea sa sarbatoreasca. Era un chin. Inlauntrul ei ii era atat de rau din cauza intregii prefacatorii, incat parca i-ar fi luat foc stomacul.

Se straduia sa nu se lase prada disperarii. Trebuia sa priveasca spre viitor, isi spuse ea, repetand cuvintele pe care i le rostise bunica ei. Copiii aveau nevoie de ea.

Cativa tineri fara obligatii se apropiara in graba. Taylor ii ignora. Privi prin sala, incercand sa-si gaseasca insotitorul. O zari pe Jane, apoi si pe William, dar refuza sa-i priveasca. Inima incepu sa-i bata. Dumnezeule mare, ce putea face daca veneau la ea? Ce-avea sa le spuna? Felicitari? O, Doamne, mai curand ar fi murit, sau macar ar fi varsat. Nu se asteptase sa vina si ei. O preocupasera grijile pentru bunica sa. Nu ramasese loc si pentru alte probleme, mai marunte. Printr-o ironie, Doamna chiar se mai inzdravenise in dupa-amiaza aceea, iar cand Taylor isi luase ramas bun, spera cu adevarat ca bunica ei sa mai traiasca intr-adevar.

Un tanar pe care-l cunostea, desi nu mai tinea minte de unde, ii solicita onoarea de a o escorta pe ringul de dans. Taylor refuza cu eleganta. Tanarul tocmai se intorsese sa plece, cand se auzi rasul ascutit al lui Jane. Taylor ii zari zambetul malitios, apoi observa o tanara lady grabindu-se spre iesire. O recunoscu - era Lady Catherine, cea mai mica dintre odraslele lui Sir Connan, in varsta de numai cincisprezece ani. Maritisul nu imbunatatise dispozitia lui Jane. Catherine tocmai devenise ultima ei victima, intelese Taylor, cand vazu expresia distrusa de pe fata bietei fete.

Dintr-o data, o cuprinse melancolia. Cruzimea era un sport care le facea mare placere unora dintre rudele ei. Era satula de rautatea lor, iar in actuala ei stare de spirit, pur si simplu nu stia cum s-o mai combata. Se simtea incapabila, buna de nimic. Intotdeauna stiuse ca nu-si avea locul in paturile superioare ale societatii engleze, si poate tocmai de aceea era mereu cu capul in nori si cu nasul in romane ieftine. Da, era o visatoare, asa cum o acuzase bunica ei, dar nu i se parea un lucru chiar atat de ingrozitor. Adeseori, realitatea era foarte urata, si ar fi devenit complet insuportabila daca nu putea sa viseze cu ochii deschisi din cand in cand. Nu era nimic altceva decat o evadare, pur si simplu.

Cel mai mult ii placeau povestirile dramatice. Din pacate, singurii eroi pe care-i cunoscuse vreodata erau cei despre care citise.

Daniel Boone si Davy Crockett erau favoritii ei. Murisera demult, dar legendele romantice care le inconjurau vietile inca-i mai incantau pe scriitori si pe cititori deopotriva.

Doamna dorea ca Taylor sa devina mai realista, si numai fiindca era de parere ca nu mai ramasese nici un erou. Lady Catherine era atat de deznadajduita, incat fu cat pe ce s-o loveasca pe Taylor in drum spre trepte. Nu se gandea decat cum sa scape. Taylor o prinse de brat.

- Mai incet, Catherine.

- Te rog, lasa-ma sa trec, o implora fata.

Lacrimile ii siroiau deja pe fata. Taylor refuza sa-i dea drumul.

- Termina cu plansul, ii ordona ea. Nu te duci nicaieri. Daca pleci, iti va fi cu atat mai greu sa mai apari in public. N-o poti lasa pe Jane sa aiba o asemenea putere asupra ta.

- Nu stii ce s-a intamplat, se tangui Catherine. A zis. c-o sa le spuna tuturor. ca eu.

Taylor o stranse usor de brat, ca s-o ajute sa se calmeze.

- Toate rautatile pe care le spune ea n-au nici o importanta. Daca te prefaci ca n-o bagi in seama, cu calomniile ei, nimeni n-o s-o creada.

Catherine isi scoase o batista din maneca rochiei si se tampona pe fata.

- Mi-a fost asa de rusine, sopti ea. Nu stiu ce i-am facut, de s-a intors asa impotriva mea.

- Esti tanara si foarte draguta, ii raspunse Taylor. De-asta e pornita pe tine. Greseala ta a fost ca te-ai apropiat prea mult de ea. Ai sa supravietuiesti, Catherine, la fel ca mine. Sunt sigura ca Jane isi cauta deja o noua victima. Cruzimea o amuza. E absolut dezgustatoare, nu-i asa?

Catherine reusi sa zambeasca vag.

- A, da, Lady Taylor. E cu adevarat dezgustatoare. S-o fi auzit numai ce-a spus despre dumneavoastra. Cica safirele pe care le purtati ar trebui sa fie ale ei.

- Chiar asa?

Catherine dadu din cap.

- Zice ca Lady Esther s-a ramolit, si.

Taylor o intrerupse:

- Nu ma intereseaza nimic din ce are Jane de spus despre bunica mea draga.

Fata privi peste umarul ei.

- Se uita la noi, sopti ea.

Taylor refuza sa priveasca. Doamne, inca putin numai, isi spuse ea, si apoi putea sa plece din locul acela ingrozitor.

- Catherine, n-ai vrea sa-mi faci o mare favoare?

- Orice, ii promise cu caldura Catherine.

- Pune-ti safirele mele.

- Poftim?

Ridicandu-si mainile, Taylor isi desprinse colierul de la gat. Apoi, isi scoase si cerceii. Catherine o privea cu gura cascata. Avea o expresie de-a dreptul comica. Taylor zambi.

- Nu puteti vorbi serios, Lady Taylor. Trebuie sa fi costat o avere. Jane o sa urle, daca ma vede cu ele.

- O sa se cam enerveze, nu-i asa? Intreba taraganat Taylor, zambind din nou.

Catherine izbucni in ras. Vocea ei rasuna prin toata sala. Era vesela, curata, sincera. Dintr-o data, Taylor se simti mult mai bine. O ajuta pe Catherine sa-si puna bijuteriile, inainte de a vorbi din nou.

- Sa nu te lasi niciodata stapanita de lucruri, si niciodata, in viata ta, averea sa nu fie mai importanta pentru tine decat demnitatea si respectul fata de tine insati. Altfel, vei ajunge ca Jane, o preveni ea. Si n-ai vrea asta, nu-i asa?

- Doamne fereste, nu! Izbucni Catherine, coplesita de idee. Promit ca nu voi lasa obiectele sa ma stapaneasca. Cel putin, am sa-n-cerc. Cu colierul asta, ma simt ca o printesa. Se cuvine sa ma simt asa?

Taylor rase.

- Da, desigur. Ma bucur ca-ti face atata placere.

- Voi avea grija ca tata sa le ascunda intr-un loc sigur. Iar maine, am sa vi le aduc inapoi personal.

Taylor clatina din cap.

- Maine nu voi mai avea nevoie de ele, ii explica ea. Poti sa le pastrezi. Niciodata n-o sa mai am nevoie de asemenea bijuterii.

Fata fu cat pe ce sa cada pe spate.

- Dar. incepu ea; insa era prea uluita ca sa continue. Dar.

- Ti le fac cadou.

Catherine izbucni in lacrimi. Era vizibil covarsita de generozitatea lui Taylor.

- N-am vrut sa te fac sa plangi, ii spuse ea. Esti foarte frumoasa, Catherine, cu sau fara safire. Sterge-ti lacrimile, pana-ti gasesc un partener de dans potrivit.

Ii atrase atentia Milton Thompson, asa ca-i facu semn sa se apropie. Tanarul veni in fuga. Un minut mai tarziu, Catherine era escortata pe ringul de dans. Arata splendid. Chicotea si flirta, purtandu-se iar ca o fata de cincisprezece ani. Taylor era multumita. Dar sentimentul nu dura mult. Unde era insotitorul ei? Se hotari sa dea ocol salii de bal, asigurandu-se ca evita zona unde statea verisoara ei, iar daca nu-l gasea, nu-i mai ramanea decat sa plece. Ajunsese la o ora potrivit de tarzie si avea sa plece potrivit de devreme. Zambise destul pentru o singura seara, iar bunica ei n-avea sa afle niciodata ca statuse doar cincisprezece, douazeci de minute. Da, Doamna i-ar fi aprobat performanta. O impiedicara sa plece trei prietene bine intentionate, Alison, Jennifer si Constance. Toate trei fusesera colege cu ea la Scoala de sarm si Activitati scolare a domnisoarei Lorrison. De-atunci, ramasesera bune prietene. Alison era cu un an mai mare decat celelalte trei, iar din acest motiv se credea mult mai sofisticata.

Le conduse pe celelalte doua spre Taylor. Era inalta, cam desirata, si avea un par blond-inchis si niste ochi de culoarea alunelor.

- Scumpa mea Taylor, arati minunat in seara asta! Declara ea. Cred ca eu, pe langa tine, par o ciuma.

Taylor zambi. Alison le spunea tuturor "scumpul meu" si "scumpa mea". Credea ca asa parea mai sofisticata.

- Nimeni nu te-ar putea face pe tine sa arati ca o ciuma, replica ea, stiind instinctiv ca asta voia Alison sa auda.

- Arat bine, nu-i asa? Rochia e noua, explica cealalta fata. L-a costat pe tata o avere. E hotarat sa ma marite in sezonul asta, chiar daca ajunge la faliment.

Taylor gasea sinceritatea lui Alison invioratoare.

- Sunt sigura ca ai de unde alege.

- Singurul gentleman care ma intereseaza nici nu se uita la mine, marturisi Alison.

- A facut tot ce putea ca sa-i atraga atentia, interveni Jennifer, prinzandu-si la loc in coada facuta cerc o suvita de par castaniu, inainte de a adauga: ar putea incerca sa lesine in fata lui, cred.

- Probabil n-ar prinde-o, raspunse Constance. Lasa-ti parul in pace, Jennifer. Ti-l faci ca o claie. Si pune-ti ochelarii. Daca mijesti ochii, faci riduri la colturi.

Jennifer ignora sugestiile lui Constance.

- Tatal lui Alison ar avea palpitatii daca s-ar tine dupa ea omul acela.

Constance dadu din cap a incuviintare. Parul ei scurt si buclat tresalta.

- Chiar arata ca un baiat rau, ii spuse ea lui Taylor.

- Baiat? Scumpo, e barbat, o corecta Alison.

- Un barbat cu o reputatie tenebroasa, replica prietena ei. Taylor, nu arat prea spalacita in rochia asta roz? Jennifer a spus ca parul meu rosu si pistruii nu merg deloc bine cu nici o nuanta de roz, dar imi placea asa de mult materialul.

- Iti sta superb, o asigura Taylor.

- Are intr-adevar o reputatie cam dubioasa, recunoscu Alison. Si, intelegi, tocmai asta ma intriga la el.

- Melinda mi-a spus c-a auzit ca-n fiecare noapte s-a culcat cu cate-o alta femeie, numai in ultima saptamana, interveni Constance. Iti vine sa crezi? O poate avea pe oricare doreste. E foarte.

- Seducator? Sugera Alison.

Imediat, Constance rosi.

- Recunosc ca exercita o anume atractie cruda. E atat de. urias. Si are niste ochi, de-a dreptul divini. Sunt de un caprui-inchis, inchis de tot.

- Despre cine vorbiti? Se interesa Taylor, curioasa.

- Inca nu stim cum il cheama, ii explica Alison. Dar asta-seara e aici, si n-o sa plece pana nu aranjez o prezentare. Are ceva pacatos de erotic.

Facu o pauza, agitandu-si evantaiul in dreptul fetei.

- Declar ca-mi face inima sa bata mai repede.

Dintr-o data, Taylor observa ca Jennifer o privea incruntata si cu un fel de mila.

- S-a intamplat ceva, Jennifer? Intreba ea.

- O, Taylor, ai fost atat de curajoasa sa vii aici in seara asta!

Alison o lovi pe Jennifer in umar cu marginea evantaiului.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Jennifer, am spus ca nu vom aduce vorba despre umilire.

- Ei, acum ai facut-o, se rasti Constance. Rusine sa-ti fie, ca esti asa de necugetata. Taylor, ai inima franta rau de tot?

- Nu, de fapt.

Nu avu timp sa spuna mai mult.

- Se zvoneste ca Jane e grea cu copilul lui, sopti Jennifer. Au fost impreuna in tot timpul cat iti facea curte tie.

- Chiar trebuia sa aduci vorba de asta? Intreba Alison.

- Are dreptul sa stie, sustinu Jennifer.

- Nu stiam, interveni Constance. Altfel, ti-am fi spus, Taylor. Nu te-am fi lasat sa te mariti cu o canalie ca el.

- Zau ca nu vreau sa vorbim.

Inca o data, Taylor fu intrerupta inainte de a-si putea duce gandul pana la capat.

- Stiti, e aici, le informa Jennifer. Am vazut-o pe Jane luandu-l de brat in clipa cand a intrat Taylor. Si de-atunci, nu i-a mai dat drumul. William Merritt ar trebui sa fie spanzurat pentru pacatele lui.

- Zau ca nu vreau sa vorbesc despre el, relua Taylor.

- Nu, sigur ca nu vrei, fu Alison de acord. Retine ce-ti spun, iubito. Va veni o vreme cand isi vei da seama ce noroc ai avut ca te-a parasit.

- Iti vom sta alaturi in tot restul serii, ii promise Constance. Daca incearca cineva sa spuna ceva negandit, personal am sa-l pun la punct. Ai cuvantul meu, Taylor.

- Va multumesc, raspunse Taylor, dar nu e nevoie sa va temeti ca ma va rani cineva. Pot sa-mi port si singura de grija.

- Da, sigur ca poti, replica Andrew cu mila.

- Inca mai simti ceva pentru el? Vru sa stie Jennifer.

- Nu. De fapt, eu.

- Dar bineinteles ca mai are sentimente pentru el, decreta Constance. Sentimente de ura.

- Nu-i adevarat. incepu Taylor.

- Iubirea si ura merg mana-n mana, incepu sa explice Jennifer. Cred ca ar trebui sa-i urasca pe toti barbatii in general si pe William Merritt in particular.

- Nu cred ca ura ar rezolva.

- Sigur ca trebuie sa-l urasti, sustinu Constance.

Taylor hotari ca era timpul sa reia conversatia sub control si schimba subiectul.

- V-am scris tuturor scrisori lungi, cu vesti importante, se repezi ea, inainte de a fi intrerupta din nou.

- Pentru ce? Intreba Alison.

- Vesti? Ce vesti? Se interesa si Constance.

Taylor clatina din cap.

- Trebuie sa asteptati pana maine. Veti primi scrisorile spre seara.

- Spune-ne vestile acum, insista Jennifer.

- Esti foarte misterioasa, constata Constance.

- Nu vreau sa fiu misterioasa. Uneori, mi-e mai usor sa scriu ceea ce am de spus, decat sa.

- Zi odata, Taylor! Ii ceru Alison.

- Nu ne poti lasa asa, in aer, protesta Constance.

- Pleci undeva? Intreba Jennifer; se intoarse spre Constance. Oamenii scriu scrisori intotdeauna cand pleaca.

Taylor regreta ca mentionase scrisorile.

- E o surpriza, incerca ea.

- Ei, acum trebuie sa ne spui, declara Alison. Nu pleci de la balul asta pana nu ne spui. N-am sa pot dormi pana nu aud vestile cele misterioase.

Taylor clatina din cap. Expresia de pe fata lui Alison ii spunea ca n-avea sa se lase pagubasa. Involuntar, Constance ii veni in ajutor. O zari pe Lady Catherine pe ringul de dans, recunoscu salba de safire de la gatul ei si imediat vru sa stie de ce purta bijuteriile lui Taylor.

Taylor incepu sa le explice pe indelete motivul.

Lucas o privea din partea cealalta a salii de bal. Era prins intr-un grup de barbati care-l bombardau pe rand cu intrebari despre viata din America. Unele dintre prejudecatile lor il amuzau, altele il iritau. Toti englezii pareau sa fie fascinati de indieni. Voiau sa stie daca omorase multi.

Le raspundea cu rabdare la intrebarile mai putin ofensive, dar se tot uita la ceas. Nu-l prea interesa daca era nepoliticos sau nu. La miezul noptii avea sa plece. Isi consulta inca o data ceasornicul, observa ca-i mai ramasesera doar cateva minute, apoi continua sa le raspunda oamenilor. Tocmai le spunea ca ferma lui era inconjurata de munti si ca indienii Sioux si Crow ii lasau pe el si fratii lui sa le foloseasca pamanturile, cand il zari pe ticalosul de mostenitor al averii familiei desprinzandu-se de langa sotia lui si pornind spre Taylor. Proaspata sa mireasa se lua dupa el.

Taylor il vazu si ea. Parea gata s-o ia din loc. Lucas o vazu ridicandu-si poalele rochiei, dupa care le dadu dintr-o data drumul, indreptandu-se din nou. Era clar ca se hotarase sa nu fuga, totusi.

Nimeni nu putea sti ce panica o cuprinsese, nici chiar cele mai bune prietene ale ei. Taylor jura acest lucru si zambi pana simti ca-i crapa fata. Umilirea. Stia ca asa numea toata lumea desfacerea logodnei. Toti se asteptau sa se poarte cu umilinta, presupunea. Ei bine, pe toti sfintii, ii astepta o mare dezamagire.

Alison tot indruga verzi si uscate, dar Taylor nu-i dadea nici o atentie. Nu voia s-o raneasca insa, asa ca se prefacea foarte interesata. Dadea din cap ori de cate ori Alison se oprea ca sa respire si zambea intruna. Nu putea decat sa spere ca prietena ei povestea o intamplare amuzanta, nu o tragedie.

Se apropiau. Wyatt isi croia drum printre cuplurile de pe ringul de dans. Jane il urma cu strasnicie.

Taylor si-ar fi putut controla panica, daca n-ar fi vazut expresia de pe fata verisoarei ei. Jane era livida. Cand era bine dispusa, putea fi cam malitioasa, dar cand ii venea furia. o treceau fiorii numai gandindu-se.

Simtea ca-i venea rau. O, Doamne, pur si simplu nu se putea. Nobilele ei intentii de a ramane ferma durasera doar un minut, doua.

Da, avea s-o ia la fuga. Nu mai avea nici putere, nici chef sa se poarte civilizat cu verisoara ei. Cu verii, se corecta in sinea sa. Acum, fostul ei logodnic ii devenise var prin alianta.

Intr-adevar, i se facea rau.

Lucas ii vazu panica din ochi, se opri din explicatiile despre indieni si se imbulzi prin grupul din jur. Morris si Hampton il urmara.

- Taylor, ce Dumnezeu faci? Intreba Alison, pe un ton indignat.

- Respira adanc, observa Constance, incruntata, intr-o incercare de a intelege misterioasa comportare a lui Taylor.

- Dar de ce? Se interesa Jennifer.

Taylor incerca sa se calmeze.

- Cred ca e timpul sa plec. incepu ea.

- Abia ai venit! Protesta Jennifer.

- Da, dar chiar cred.

- Dumnezeule mare, vine incoace! Constata incurcata Alison si imediat incepu sa-si indrepte manecile rochiei.

Constance se uita pe langa ea, scoase o mica exclamatie, apoi se intoarse iar spre Taylor.

- O, mai stai doar pana-l cunosti, ii sopti ea. Chiar daca mama a declarat ca-i un om pacatos de rau, trebuie sa recunosc ca are cel mai adorabil accent.

- De unde stii? O descusu Jennifer.

- L-am auzit vorbind cu Hampton.

- Ai tras cu urechea!

Constance dadu din cap.

- Da! Recunoscu ea vesela.

Taylor se indeparta incet. Arunca o privire peste umar, judecind distanta pana la intrare. Mai avea vreo treizeci de pasi, si era libera. Daca reusea sa ajunga la trepte, ar fi putut sa.

- Taylor, trebuie neaparat sa vorbesti cu el, o opri Alison.

- Ati innebunit toate? N-am sa-i spun o vorba. William Merritt n-are adorabil nici accentul, nici altceva! Aproape striga Taylor.

Prietenele ei se intoarsera s-o priveasca.

- William? Nimeni n-a zis nimic de William! Obiecta Constance.

- Intoarce-te aici, Taylor! Ii ceru Alison.

- Vai de mine, si William vine incoace, anunta Jennifer intr-o soapta sonora. Nici nu ma mir ca Taylor incerca s-o stearga.

- Nu incerc s-o sterg nicaieri, o contrazise Taylor. Vreau doar sa evit o scena. Daca ma scuzati, eu.

Constance o apuca de brat.

- Nu se poate sa fugi, sopti ea. Ar fi jalnic, Taylor. Nu te putem lasa. Nu-l lua in seama, si gata. Alison, ai de gand sa nu mai casti gura la omul ala?

- Cineva trebuie neaparat sa ma prezinte, starui iar Alison, agitandu-si violent evantaiul in fata.

- Poate sa te prezinte Morris, propuse Jennifer, facand un pas inapoi ca sa se fereasca de evantai. Nu-i asa ca-i frumos?

Pusese intrebarea cu un oftat prelungit.

Alison dadu din cap a incuviintare.

- Barbatii sunt chipesi, scumpo, nu frumosi, dar cred ca asta e si una, si alta. Dumnezeule, e urias, nu-i asa? Ma tem ca ma lasa inima doar uitandu-ma la el.

Taylor isi dadea toata silinta sa-si elibereze bratul din mana Constancei. In sfarsit, reusi si tocmai se pregatea s-o ia la fuga, cand intamplator il zari pe omul despre care vorbeau prietenele sale.

Incremeni. Ochii i se dilatara o clipa, si crezu ca uitase cum sa respire, caci dintr-o data, inexplicabil, o apucase o ameteala cumplita.

Era cel mai incredibil de aratos barbat pe care-l vazuse vreodata. Inalt ca un urias, slab dar musculos in acelasi timp, cu umeri lati si par inchis, aproape negru. Pielea ii era bronzata, cu siguranta dupa zile intregi petrecute la soare, iar ochii. Doamne Sfinte, ochii lui aveau cea mai ispititoare culoare: un caprui inchis, ca de ciocolata. Erau incretiti la colturi, cu niste riduri mici si fermecatoare, probabil pentru ca-si mijea ochii din cauza soarelui.

Nu parea genul care sa rada prea mult. Nici soiul de om cu care sa-ti arda sa te intalnesti noaptea la un colt de strada, sau sa-ti petreci viata. O, Doamne, ce facuse?

Smulse evantaliul lui Alison din mana si, nelasandu-i prietenei sale timp sa protesteze, incepu sa-si faca vant cu inversunare.

Dumnezeule, cald mai era!

N-ar fi fost mai mare rusinea daca lesina la picioarele lui? Probabil ar fi pasit peste ea, in drum spre usa. Taylor clatina din cap. Trebuia sa-si controleze gandurile si sa se calmeze. Simtea ca rosise. Ce ridicol! Nu avea nici un motiv sa se rusineze. Caldura era cauza. Era o zapuseala ca in purgatoriu.

Oare uriasul care venea spre ea era acel individ cu o reputatie ingrozitoare? Doamne, spera ca nu. Spusese cumva Constance ca-si petrecuse fiecare noapte cu alta femeie, in ultima saptamana? Trebuia s-o intrebe din nou, caci dintr-o data voia sa stie totul despre misteriosul strain.

Alison isi smulse evantaiul inapoi. Taylor avu senzatia ca-i sfasiase rochia de sus si pana jos. Se simti expusa, dar numai o clipa - apoi isi indrepta umerii, afisa un zambet si incerca sa-si aduca aminte cum sa se poarte ca o lady.

Taylor intelegea motivul acelei reactii bizare. Era visul ei adeverit, caci ii amintea de munteni. Dupa ce citise atatea romane cu Davy Crockett si Daniel Boone, incepuse sa si-i imagineze ca pe niste rude. Amandoi se luptasera cu sute de indieni. Dar niciunul nu fusese scalpat, si in cele din urma chiar se imprietenisera cu salbaticii. Ofta. Prietenele ei o imitara. Se vedea clar ca erau la fel de fascinate ca ea.

William si Lucas strabateau sala de bal din directii diferite, dar ajunsera la Taylor in acelasi timp. Ii despartea doar un metru. William se afla in stanga ei, iar Lucas, in dreapta.

William vorbi cel dintai. In glasul lui se simtea o unda de furie.

- Taylor, vreau sa-ti spun ceva intre patru ochi.

- Nu te duci nicaieri cu ea, se rasti nevasta-sa, din spate.

Taylor ii ignora pe amandoi. Il privea drept pe barbatul care-i risipise orice gand logic. Avea cei mai frumosi ochi din lume.

- Esti mult mai inalt decat imi aminteam.

Abia soptise cuvintele. Lucas zambi. Vocea ei il atragea. Era guturala, suava, a dracului de excitanta.

- Esti mult mai draguta decat imi aminteam.

Constance avusese dreptate. Vorbea cu un accent taraganat adorabil. In jurul ei domnea haosul. Toti ceilalti incepusera dintr-o data sa vorbeasca in acelasi timp. Constance si Jennifer voiau sa stie cand il cunoscuse Taylor pe strain, Alison o ruga sa o prezinte, William se certa cu nevasta-sa, iar Hampton si Morris dezbateau zgomotos posibilitatea ca Taylor sa-l fi intalnit deja pe american, intrebandu-se cum era cu putinta.

Taylor ofta din nou. Libertatea era la doar cativa pasi distanta.

- E aproape miezul noptii, domnule?

Drept raspuns, Lucas dadu scurt din cap.

- Acum putem pleca.

Toate cele trei fete incepura sa traga de ea.

- Sa plecati? Taylor, unde crezi ca te duci? Se revolta Constance.

- Se duce cu el? Intreba Jennifer. Nu se cade, nu-i asa? Ce-o sa creada lumea?

- Cand si unde anume v-ati cunoscut voi doi? Se interesa Hampton.

- N-aveau cum! Insista cu incapatanare Morris.

- Nu pleci nicaieri cu el! Striga William, ca sa se faca auzit peste toata zarva; era atat de furios, incat venele gatului ii iesisera in relief, iar chipul i se acoperise cu pete rosii, urate. Vii cu mine, Taylor. Iti cer sa discutam ceva in particular. Toparlanul asta cu care te cobori sa vorbesti este de fapt.

Alison il intrerupse:

- La mai taci, William! Taylor, scumpo, te rog, prezinta-ma acestui gentleman.

William nu se lasa descurajat. Dadu s-o prinda pe Taylor de brat. Ordinul lui Lucas il opri. Era rostit in soapta, dar starnea totusi fiori.

- Eu in locul tau, n-as atinge-o.

Nu ridicase tonul, si vorbea destul de blajin, dar avertismentul se simtea clar, iar William reactiona ca si cum Lucas ar fi mugit la el. Facu repede un pas inapoi - probabil instinctiv, isi spuse Taylor, dar tot graitor era. William se temea cu adevarat de el.

Jane scoase o exclamatie ascutita.

- Tine-o pe Taylor aici, William, pana ma duc eu sa-l chem pe tata. O sa stie el ce e de facut.

Il privi furioasa pe Lucas, adaugand:

- O fi sotul meu intimidat de tine, dar tatal meu n-o sa se lase. E tutorele lui Taylor.

Lucas ii acorda lui Jane la fel de multa atentie ca unui tantar enervant. Nici macar nu se osteni s-o priveasca.

Taylor se hotari sa-i urmeze exemplul. Refuza sa se uite la ea, cand raspunse:

- Tatal tau nu e tutorele meu.

- O sa fie! Se lauda Jane. Imediat ce moare batrana. Atunci o sa-ti para rau, Taylor. Tata o sa te-nchida-n casa inainte de a ne mai face de ras. Toata lumea stie ca ai nevoie sa te pazeasca cineva.

Morris si Hampton se repezira primii sa-i ia apararea.

- Tu faci lumea de ras, Jane! Aproape ca striga Hampton. Nu te-ai intrebat de ce nici tu si nici William n-ati primit nici o invitatie la petrecerile din sezonul asta? Amandoi ati fost taiati de pe toate listele.

- N-ati fost invitati asta seara aici decat pentru ca ati primit invitatia cu o saptamana inainte sa fugiti impreuna! Se rasti si Morris. Dar de data asta, ai facut-o de oaie! Sa te porti ca o toapa, tocmai cu logodnicul lui Taylor. La spune-mi: chiar ii porti copilul in burta, sau ai scornit-o doar ca sa-l prinzi in plasa?

- Cum indraznesti sa-mi defaimezi asa caracterul! Tipa Jane; isi batu sotul pe umar ca sa-i atraga atentia. William, n-ai de gand sa-mi aperi onoarea?

William Merritt nu scoase o vorba. Era atent numai la Taylor.

- Lady Taylor nu e nici nebuna, nici proasta, dar voi sunteti si una, si alta, daca va inchipuiti ca a facut ceva ce nu se cuvine! Esti vrednica de dispret, Jane - da, da! Intari indignat Morris. Tu si William va meritati. Ma rog sa capatati amandoi ce vi se cuvine.

Duelul cuvintelor se transformase intr-un razboi al strigatelor, apoi al imbrancelilor. Lui Taylor ii era imposibil sa mai urmareasca cine ce insulte arunca. Alison o tragea iar de brat, iar Constance o tot impungea in umar de la spate, rugand-o sa-i explice ce se intampla. Jennifer, impaciuitoarea grupului, incerca sa-i convinga pe toti sa vorbeasca mai incet.

In clipa urmatoare, William il facu pe Lucas bastard. Alison, Jennifer si Constance scoasera un tipat scurt, aproape la unison. Taylor il astepta pe Lucas sa se apere. Trecura cincisprezece secunde pana-si dadu seama ca nu avea sa spuna sau sa faca nimic.

Dintr-o data, simti nevoia sa-l apere. Se intoarse indignata spre Alison, ii inhata evantaiul din mana si, inainte sa ghiceasca cineva ce avea de gand, il plesni pe William peste fata cu evantaiul, apoi reveni spre Alison.

- Multumesc, spuse ea, inapoindu-i-l.

Alison o privea cu gura cascata. William, in schimb, nu era in stare sa inteleaga ca Taylor ajunsese la capatul rabdarii.

- Daca m-ai asculta numai, incepu el, ti-ai da seama ca spun adevarul. Nu e decat un.

Taylor smulse iar evantaiul lui Alison.

- O vorba de ocara sa mai scoti, si jur ca-ti scot ochii!

- Taylor, ce te-a apucat? Sopti Alison.

Taylor arunca evantaiul spre ea. Se intoarse spre Lucas.

- Putem sa plecam, va rog, domnule?

Parea disperata. Lucas zambi.

- Da, raspunse el. E trecut de miezul noptii.

Dadu din cap spre Morris si Hampton, apoi porni spre iesire. Trecand pe langa Taylor, o lua de mana si-si continua drumul. Se lasa trasa dupa el - si, pe toti sfintii, acum zambea de-a binelea.

Strigatul lui Hampton il facu pe Lucas sa se opreasca pe treapta de sus.

- O sa fie in siguranta cu tine?

Incet, Lucas se intoarse si raspunse:

- Da, in deplina siguranta.

Alison alerga si ea, strigand:

- Taylor, inainte sa pleci, nu vrei, te rog, sa ma prezinti domnului?

- Da, sigur c-am sa te prezint, accepta Taylor. Este.

Din minte i se risipi orice gand. Dumnezeule mare, nu-si mai amintea numele lui. O cuprinse panica. Nu stia daca sa izbucneasca in ras sau in plans. Poate ca Jane avea dreptate, la urma urmei. Poate ca innebunise si avea nevoie de un paznic.

Deschise gura sa raspunda. Nu iesi nici o vorba.

- Ei? Nu se lasa Alison, incruntata, proptindu-si mainile in solduri. Cine e?

- Da, se repezi si Constance, cine-i?

Taylor isi privi insotitorul, sperand sa-i vina in ajutor. Acesta insa parca amutise. Nu facea decat s-o priveasca, in asteptare.

Era coplesita. De ce nu-si putea aminti numele lui? Trase adanc aer in piept, clatina din cap, apoi se intoarse spre prietenele ei.

Nu-si amintea cine era, dar macar isi amintea ce era.

- E sotul meu.

Capitolul 2

Adevarul ramane adevar pana la capatul socotelilor.

William Shakespeare, "Masura pentru masura"

Nu primira deloc usor vestea. Alison, Jennifer si Constance erau prea uluite ca sa scoata o vorba, asa ca in schimb incepura sa zbiere pe rand. Hampton si Morris erau vizibil incantati de anunt. Chiuira la unison. Jane mugi o blasfemie spurcata, care nu se poate repeta, acoperita doar partial de racnetul de refuz al lui William.

Lucas ignora haosul. Lua pelerina lui Taylor de la valet, i-o puse pe umeri, apoi o lua iar de mana si iesi. Fata trebuia sa alerge ca sa tina pasul cu el. Cu mana libera, isi ridica poalele rochiei ca sa nu se impiedice pe trepte.

Lucas nu incetini decat cand ajunsera pe aleea circulara. Acolo se opri si, dupa ce-i facu semn vizitiului sa aduca trasura, ii dadu drumul si se intoarse spre ea.

Imediat, Taylor incepu sa se aranjeze. Isi netezi parul pe umeri, isi potrivi pelerina si duse mana la buzunar sa-si scoata manusile.

Mainile ii tremurau. Lucas observa ca-i era greu sa-si puna manusile. Se vedea clar ca era incurcata, poate chiar putin speriata. Se intreba daca din cauza reactiei prietenilor si dusmanilor ei fata de veste, ori daca era si el in vreun fel responsabil. Se gandi s-o intrebe de ce tremura, apoi respinse ideea. Probabil nu i-ar fi placut sa stie ca era constient de stanjeneala ei.

La drept vorbind, nici nu prea stia ce sa creada despre ea. Era atat de delicata si feminina, dar in acelasi timp, cu siguranta, incordata ca un arc. Rosea ca o scolarita si nu-l putea privi in ochi. Sfiala ei il amuza. Incerca sa si-o imagineze in salbaticia Teritoriului Montana si aproape ca izbucni in ras. Lady Taylor n-ar fi rezistat acolo nici cinci minute. Stia ca o judeca pripit, bazandu-se numai pe aparente. Totusi, nu credea ca se insela. Arata la fel de fragila si gingasa ca un bibelou de portelan fin pe care sa-l admire de la distanta, fara sa-l atinga. Portelanul se spargea usor, si la fel parea si ea. Nu, n-ar fi putut supravietui in salbaticie si, slava Domnului, niciodata n-avea sa trebuiasca sa fie pusa la incercare.

Isi aminti dintr-o data cum folosise evantaiul acela ridicol de hartie ca pe o arma impotriva lui Merritt. In nici un caz nu fusese timida. Inconsecventa ei il facu sa se incrunte. In sfarsit, Taylor isi aduna destul curaj ca sa-l priveasca. Simtea ca rosea si se ruga sa nu fie atat de necontrolata. Probabil o credea o neroada. Dumnezeu ii era martor ca la fel se simtea si ea. Era hotarata sa se scuze, oricat de jenant ar fi fost. Trebuia sa recunoasca, din pacate, ca nu-si amintea numele lui. Il vazu incruntandu-se si imediat uita de orice scuze. Presupuse ca era iritat pentru ca daduse de gol secretul, si se simtea destul de vinovata si fara reprosurile lui.

- Va rog sa nu fiti suparat pe mine, domnule. Stiu ca n-ar fi trebuit sa spun nimanui ca suntem casatoriti, dar eram pur si simplu prea tulburata ca sa mai gandesc limpede. William spunea niste lucruri atat de ingrozitoare despre dumneavoastra, iar eu tot asteptam sa va aparati. Imi dau seama ca ati fost invatat inca de mic sa fiti un gentleman cu orice ocazie, dar exista totusi situatii in care trebuie sa lasam la o parte bunele maniere. Zau ca ar trebui sa invatati sa va aparati. Cred ca protejarea propriei onoare e mai importanta decat galanteria. Dumneavoastra nu credeti?

Il astepta sa-i raspunda. Lucas se incapatana sa taca. Probabil nu era de acord cu ea. Taylor ofta, pentru a-si ascunde nervozitatea.

- Sa va ganditi la ce v-am spus. Cred ca va veti da seama, cu timpul, ca sugestia mea are o anumita ratiune.

Il lasase fara grai. Lucas era pur si simplu prea uimit ca sa spuna ceva. Niciodata in viata lui nu fusese luat drept un gentleman. Si nimeni nu incercase vreodata sa-i apere onoarea. Era amuzant si umilitor. Vedea clar, dupa expresia ei onesta, ca sincer credea fiecare cuvant pe care-l rostea, si se intreba daca era cazul s-o lamureasca, sau sa mai astepte. Birjarul scosese in sfarsit trasura din aglomeratia de pe alee. Aceasta inca se mai legana, cand Lucas se intoarse sa-i deschida lui Taylor usa. Ragetul lui William si exclamatia soptita a lui Taylor il facura sa se opreasca.

- Taylor, asteapta!

- Vai de mine, acum ce mai vrea?

Instinctiv, Taylor se intoarse spre scara.

William cobora in fuga treptele, sarindu-le cate doua. Lucas incepea sa ajunga la capatul rabdarii.

- Urca-n caleasca, Taylor, ii ordona el, iritat. Ma ocup eu de el.

Taylor ii ignora ordinul.

- Doresc foarte mult sa ma lase in pace si sunt hotarata sa i-o spun. Nu puteti duce luptele mele in locul meu, domnule. Trebuie sa ma apar singura. Stiti ca era cat pe ce sa ma marit cu el?

Facu o pauza de efect, cu un fior dramatic, apoi continua:

- Va puteti imagina? Ii multumesc lui Dumnezeu aproape in fiecare ora ca am scapat de o asemenea tragedie.

Lucas se intoarse spre ea. Cand ii vazu expresia nemultumita, zambi.

- Ora de ora? Repeta el.

- Ora de ora, dadu din cap Taylor.

In sfarsit, William ajunse pe treapta de jos.

- Amintiti-va ce v-am invatat, si aparati-va, ii sopti Taylor lui Lucas.

- Nu joci cinstit, Taylor, incepu William, oprindu-se la doi pasi de ea. Nu mi-ai dat ocazia sa-ti explic de ce a trebuit sa ma insor cu Jane. Macar atata lucru imi datorezi. Tot timpul pe care l-am petrecut facandu-ti curte.

- Nu-ti datorez nimic, William. Pleaca si lasa-ma-n pace. Nu mai am nimic sa-ti spun.

William parca nici n-ar fi auzit-o.

- Putem continua ca inainte. Ai sa vezi. Te voi face sa uiti ca sunt casatorit.

Fu atat de socata, incat ar fi cazut de pe picioare, daca nu s-ar fi tinut de bratul lui Lucas. Acesta ii vorbi, fara sa-si ia privirea de la William.

- Voi incheia cu placere aceasta discutie in locul tau. Ajunge sa-mi spui.

Taylor clatina din cap.

- Maine am sa trec pe la tine, in zorii zilei, inainte de a se trezi Jane, continua William pe cel mai firesc ton. Vom gasi un loc linistit unde sa putem sta de vorba. Trebuie sa te ajut sa intelegi. Stiu ca te-am ranit. Totusi, asta n-a fost in nici un caz un motiv suficient ca sa minti ca te-ai maritat. Ce te-o fi facut sa nascocesti o poveste atat de scandaloasa?

Taylor fu prea socata de sugestia lui William ca sa faca mai mult decat sa-l priveasca incruntata. Dumnezeule mare, ce-o fi gasit la el? Cum il putuse gasi vreodata chipes? Parul lui negru si ochii verzi n-o mai atrageau. Il crezuse un om fermecator. Acum nu mai vedea in el decat un diavol uns la vorba. Doamne, ce idioata fusese! William Merritt nu avea nici o calitate. O dezgusta, caci ii lipseau trasaturile pe care ea le pretuia cel mai mult: onoarea, integritatea si loialitatea.

- Indraznesti sa sugerezi ca as mai avea de-a face cu tine dupa. dupa.

Era prea indignata ca sa mai continue. Nu voia sa faca o scena. Si-n plus, nimic nu l-ar fi facut sa inteleaga cat de grav o insultase. Chiar credea ca s-ar fi gandit, macar, sa devina amanta lui?

I se intorcea stomacul pe dos. Simtea cum ii ardeau obrajii. Clatina din cap, apoi se intoarse spre usa trasurii. Lucas o lua de cot ca s-o ajute sa se urce, apoi porni dupa ea.

William facu un pas inainte.

- Nu trebuie sa-l lasi sa te conduca acasa! Striga el. E un bastard, sa stii, cu o reputatie la fel de pacatoasa ca a diavolului!

Taylor se infurie din nou. Deschise usa mai larg, gata sa-l loveasca pe Lucas cu ea.

- N-ai sa vorbesti despre sotul meu cu o asemenea lipsa de respect! Piei din ochii mei, William, si niciodata sa nu mai indraznesti sa-mi adresezi o vorba! Esti un om rau, si nu vreau sa mai am de-a face cu tine.

Si, apucand strans clanta, tranti usa.

Lucas o auzi bombanind. William era incapatanat ca un catar. Refuza sa creada cel mai elementar adevar. Rezemandu-se de trasura, Lucas isi incrucisa bratele pe piept, asteptand sa vada ce-avea sa faca in continuare.

- Esti foarte tulburata, Taylor. Inteleg ce simti. Crezi ca te-am abandonat si din cauza asta ai mintit ca te-ai maritat. Maine dimineata, la prima ora, vom sta de vorba. Atunci, ai sa ma ierti.

Taylor renunta. Isi arunca mainile in sus, vexata, apoi il batu pe Lucas pe umar, prin fereastra.

- Urcati, va rog. Acum as dori sa plecam.

- Nu mi-a venit si mie randul? Intreba Lucas. Sunt sigur ca l-as putea convinge.

William il fulgera cu privirea. Lucas ii zambi.

- Prefer sa nu va amestecati, domnule, spuse Taylor din trasura.

- Sunt amestecat deja, acum ca esti sotia mea, Taylor.

William scoase un zbieret ca de animal ranit. Lui Taylor i se paru ca suna ca guitatul unui porc injunghiat.

- Chiar te-ai maritat cu el? Esti nebuna? Nu-ti dai seama ce-ai facut?

Taylor deschise iar usa. Se apleca afara, cu gandul sa-i traga o ultima sapuneala, dar expresia de pe chipul lui Lucas o facu sa taca. Ochii lui devenisera. reci. Probabil voia sa evite o scena, caci pe trepte incepusera sa se adune si alte cupluri, privindu-l in tacere pe William cum se facea de ras.

Hampton si Morris coborara in fuga scara. Cu un zambet fortat, Taylor se retrase in trasura.

- N-am putea sa plecam acum, va rog? Sopti ea, sperand ca Lucas s-o auda.

- Ba da, fu el de acord.

Se intoarse sa se urce in trasura, dar urmatoarele cuvinte ale lui William il oprira iar.

- Calatorie sprancenata la amandoi! Ce simti la gandul ca mai intai a fost a mea, frate? Aduni resturile dupa mine. Nu-i buna decat pentru un salbatic ca tine! Racni el.

Insulta o coplesi pe Taylor. Apoi vazu expresia lui Lucas - si, intr-o clipa, o cuprinse spaima. Niciodata nu mai vazuse o asemenea furie. Parea gata sa faca moarte de om. Sub ochii ei, se transformase intr-un barbar.

- Acum e randul meu.

Nu-i placea deloc cum sunau acele cuvinte. Scutura insistent din cap, dar Lucas o ignora.

William isi dadu seama ca mersese prea departe cand vazu expresia de pe chipul lui Lucas. Instinctiv, facu un pas inapoi, dupa care se intoarse la stanga, apoi la dreapta, cautand o cale de scapare. Nu gasi niciuna. Hampton, alb la fata ca faina, si Morris, rosu ca focul, ii taiau drumul prin ambele directii. Auzisera ce spusese despre Taylor si nu-si mai reveneau din indignare.

Lucas il domina cu statura lui. Intinse mana, il apuca pe William de gat si-l ridica in aer, dupa care ii tranti un pumn in fata.

Continua sa-l tina suspendat, in timp ce-i vorbea.

- Daca mai repeti vreodata o asemenea infamie, ma intorc aici si te omor cu mainile mele.

Dupa aceasta promisiune crunta, il arunca pe trotuar. William se prabusi la pamant cu o bufnitura infundata.

Lucas le zambi lui Morris si Hampton. Pe un ton blajin, ii intreba:

- O sa ma anuntati daca mai spune ceva necuviincios despre sotia mea, nu-i asa, baieti?

Hampton dadu din cap, atent la William, care se chinuia sa se adune pe picioare.

Lucas se urca in trasura, inchise usa si se rezema de spatar, in fata lui Taylor. Pe chip avea un zambet de satisfactie.

In sfarsit, pornira. Taylor incerca sa se stranga in coltul opus, ca sa stea cat mai departe de el. Era o incercare ridicola, in spatiul stramt al trasurii, dar pe moment nu gandea prea logic. Era prea ocupata sa-si infrunte panica. Trase de doua ori aer in piept, adanc, ca sa se calmeze. N-o prea ajuta, dar voia sa-si ascunda nervozitatea. Avea si ea mandria ei, la urma urmei.

- Un gentleman nu rezolva disputele cu pumnii, decreta ea.

Il astepta sa-si prezinte scuzele. Lucas nu scotea o vorba. Se hotari sa insiste.

- Cred ca i-ati rupt nasul. Nu aveti nimic de spus, domnule?

- Doamne, ce bine m-am simtit!

- Ma scuzati?

Lucas o privi cum isi frangea mainile, atat de agitata incat manusile incepusera sa-i iasa. Dupa cateva momente, repeta:

- Am spus ca m-am simtit foarte bine. N-ai vrea sa te mint, nu-i asa?

- Nu, desigur ca n-as vrea sa ma mintiti. Nu va pare rau deloc?

- Nu. De mult voiam sa-l pocnesc.

- Da, dar o data ce ati. incheiat aceasta actiune spontana si necontrolata, si ati avut timp sa va ganditi la toate ramificatiile unei asemenea conduite nedemne de un gentleman, n-ati ajuns la concluzia.

- Am ajuns la concluzia ca visele se adeveresc, o intrerupse el, taraganat. Asta e singura mea concluzie.

Taylor ofta sonor. Lucas hotari sa schimbe subiectul.

- Nu-ti mai amintesti numele meu, nu-i asa?

In glasul lui se simtea un anume amuzament. Taylor nu-i vedea chipul, caci in trasura era intuneric, dar banuia ca zambea. Intr-o buna zi, poate ca si ea avea sa vada hazul situatiei. Deocamdata, insa, era prea coplesita. Pe lista ororilor care-i incarcau constiinta, primul era faptul ca fusese atat de uituca. Urma imaginea lui William trantit la pamant. Incepea sa se teama din nou, si numai fiindca era singura cu acest om. Dumnezeule mare, se maritase cu un barbat complet strain!

- De obicei, nu sunt atat de uituca, spuse ea. E adevarat ca nu mi-am amintit numele dumneavoastra, dar numai fiindca eram atat de incurcata.

- Ce te-a facut sa le spui.?

Taylor nu-l lasa sa-si termine intrebarea.

- Sunteti sotul meu, vreti, nu vreti.

- Sunt ocrotitorul tau legal, o corecta el, caci ii placea mult mai mult cum suna.

Taylor ridica din umeri.

- V-ati casatorit cu mine ca sa-mi deveniti ocrotitor. Facea parte din acord, mai stiti?

Lucas ofta.

- Mai stiu.

Parea iritat. Taylor nu putea sa conchida decat ca imprejurarile nu-l prea incantau. Incerca sa nu se simta ofensata. Stia ca nu voise sa se insoare, chiar bunica ei i-o spusese. Prin urmare, era ridicol sa se simta lezata. In fond, abia il cunostea. Si-n plus, inca se mai temea de el. Nu avea timp pentru alte griji.

Cum putuse crede vreodata ca era un gentleman? Doamne, il invatase sa se apere singur! Simti ca rosea.

Dintr-o data, fu foarte recunoscatoare ca in trasura era atat de intuneric.

Invinge-ti teama, isi spuse ea. O femeie libera o putea face, nu? Isi drese vocea.

- Cand ati vorbit prima oara cu William Merritt, expresia din ochii dumneavoastra mi-a retinut atentia. M-ati facut.

- Te-am facut sa ce.? Se interesa Lucas, mirat de sfiala ei neasteptata.

- Sa ma ingrijorez, recunoscu Taylor. Stiu ca mi-a defaimat caracterul si de aceea l-ati lovit, dar am senzatia ca va displacea inca dinainte de a fi spus acele lucruri neplacute despre mine. Asa e? Il antipatizati si inainte.

- Il urasc pe ticalosul asta.

Nu putea vorbi mai clar decat atat. Taylor zambi, fara sa-si dea seama de ce. Probabil ingrijorarea ii cam lua mintile.

- De aceea v-ati insurat cu mine? Va gandeati sa-l pedepsiti pe fratele dumneavoastra?

- Nu, raspunse el. Aveam nevoie de bani. Bunica ta mi-a facut o oferta pe care n-o puteam refuza. Razbunarea a fost un stimulent in plus. Taylor, probabil ar trebui sa vorbim despre cum va merge aranjamentul asta. Pana acum n-am avut timp.

- Nu avem ce sa vorbim. Eu am sa ma tin de cuvant. Nu trebuie sa va faceti griji. Stiu ca nu voiati sa va insurati. Si, intelegeti, acesta este unul dintre numeroasele motive pentru care bunica mea v-a gasit atat de atragator.

Nu intelegea.

- M-ai ales fiindca nu voiam sa ma insor?

- Da, raspunse simplu Taylor.

- N-are nici un sens, Taylor.

- Pentru mine are sens, sustinu ea. Voiam sa fiu libera, iar casatoria cu dumneavoastra ma ajuta in acest scop. In nici un caz nu voiam sa ma marit, nici eu. Dar unchiul Malcolm astepta sa ma ia in primire, iar Doamna si cu mine stiam ca, la moartea ei, m-ar fi silit sa ma marit cu cine voia el. Acum am o protectie legala impotriva unchiului meu, adauga ea dand din cap. Pentru ca va port numele. Apropo, care este?

- Ross, raspunse el. Lucas Ross.

Nici acum nu-si amintea sa-l mai fi auzit inainte. Nu voia sa recunoasca, insa. Ar fi crezut-o complet imbecila.

- Da, desigur. Lucas Ross. Acum imi amintesc, minti ea. E un nume foarte. american, nu-i asa?

Lucas nu avea nici cea mai vaga idee la ce se referea. Toata situatia i se parea ridicola.

Era atat exasperat, cat si amuzat de mireasa lui. Dumnezeule, se casatorise cu adevarat, iar acum, daca statea sa se gandeasca, isi dadea seama ca nu stia nimic despre ea. Decat ca era o femeie incredibil de aratoasa. Iar asta, isi spunea, n-ar fi trebuit sa conteze cu nimic.

- In zilele noastre, nici o femeie nu mai poate fi fortata sa se marite impotriva vointei ei, remarca el.

Taylor pufni, deloc ca o lady.

- Poate in America, dar nu si in Anglia. Si-n nici un caz cand sunt la mijloc mosii, fabrici si conturi in banca. Mai exista si alte imprejurari pe care nu le cunoasteti si de fapt nici nu e nevoie sa le stiti, domnule. De ajuns sa spunem ca Doamna v-a ales fiindca stia ca va veti achita de invoiala, apoi va veti retrage. Dupa ce ajung la Boston, totul va fi in regula. Nu v-ati razgandit, nu-i asa?

In voce i se distingea ingrijorarea. Lucas raspunse:

- Nu, si nici n-am sa ma razgandesc.

- Bine. ofta Taylor.

Era atat de tanara, atat de inocenta. Datoria lui era aceea de a o duce la Boston cu bine si a o da in primire avocatilor de-acolo, dupa care era liber sa plece.

- Mai sunt si alti oameni, in afara de avocatii tai, care sa aiba grija de tine?

- Sa aiba grija de mine? Sunt capabila sa-mi port singura de grija, domnule Ross.

Parea indignata. Lucas zambi. Era clar ca o iritase cu intrebarea lui formulata neinspirat. Totusi, in reactia ei scandalizata nu se simtise si teama, iar Lucas retinu acest amanunt, pentru viitor. Cand era furioasa, Taylor uita sa se mai teama.

Si-i era teama, ba bine ca nu, ii era teama de el. Din momentul cand il vazuse venind spre ea prin sala de bal, se speriase ca un iepuras prins in capcana. Dar nu cumva observase si usurare? N-avea nici un sens. Cum putea sa fie speriata si usurata in acelasi timp?

- Voiam sa te intreb daca mai ai rude la Boston, explica el.

- Da, am.

Omise intentionat sa precizeze detaliul ca rudele respective erau in varsta de numai doi ani. Nu era nevoie sa stie si acest amanunt.

- Bun.

Parea usurat. Taylor incerca sa nu se enerveze.

- In America, femeile trebuie sa fie ingrijite ca niste copii?

- Unele, da.

- Ei bine, nu si eu, declara ea. Sunt foarte descurcareata. Oricum, lasand la o parte rudele si avocatii care ma asteapta, mai sunt si cativa bancheri dispusi sa-mi usureze integrarea in societatea bostoniana. Sunt sigura ca cineva mi-a si gasit o locuinta potrivita. Dumneavoastra unde locuiti, domnule?

- Nu-mi mai tot spune "domnule". Ma cheama Lucas.

- Iar pe mine, Taylor.

O, Doamne, dar stia deja!

- Voiam sa spun ca va dau permisiunea sa-mi spuneti Taylor. Aveti o ferma undeva, in salbaticie, nu-i asa?

Iar parea ingrijorata. Lucas ar fi vrut s-o linisteasca, dar nu stia cum sa procedeze. Era naravasa ca un manz. Drumul pana in America avea sa dureze o vesnicie, daca Taylor continua sa fie asa de timida cu el.

- Bunica ta nu ti-a spus detaliile?

- Nu. N-a avut timp. Inteleg ca a petrecut destul de mult timp cu dumneavoastra. Ati vizitat-o de multe ori, pana s-a hotarat sa va roage sa va insurati cu mine, nu-i asa?

- Da.

- Eu m-am intors din Scotia abia in dupa-amiaza asta. Dumneavoastra erati acolo, asteptand, iar Doamna a spus ca pastorul intarziase din cauza unei logodne. S-ar fi agitat daca incepeam s-o iau la intrebari.

- Deci, m-ai luat de barbat fara sa stii nimic despre mine?

- Doamna a spus ca sunteti acceptabil, replica Taylor. Nici dumneavoastra nu stiti prea multe despre mine, decat ceea ce v-o fi spus Doamna despre trecutul meu, dar devreme ce dupa ce ajungem la Boston nu ne vom mai vedea, nici nu prea are importanta, nu-i asa?

- Da, confirma el, cred ca nu are.

Apoi, se hotari sa-i raspunda la intrebarea dinainte.

- Am o ferma intr-o regiune numita Teritoriul Montana, la marginea vaii. E izolata, populata razlet, acum ca goana dupa aur a luat sfarsit, si singurul oras din apropiere are doar doua strazi, pe lungime si latime. Nu ti-ar placea.

- De ce credeti ca nu mi-ar placea?

- Singurele mondenitati de acolo sunt intrunirile de duminica, in fata magazinului general, la lectura ziarului din Rosewood. Nu au loc petreceri, nici baluri. Acolo, supravietuirea e mult mai importanta decat viata sociala.

- Si va atrage asta?

Nu-i raspunse.

- Cum se numeste orasul?

- Redemption.

"Mantuirea". Suna minunat.

- S-ar putea rataci cineva acolo? E spatiu destul ca sa mergi o zi intreaga fara sa mai intalnesti pe nimeni?

Daca intrebarea i se parea ciudata, Lucas nu spuse. Trasura se opri langa strada care cobora spre port. Vaporul pe care aveau sa se imbarce se numea, "Emerald", un vas de doua mii de tone, cu zbaturi, ancorat in mijlocul fluviului. Un vaporas cu aburi ducea pasagerii la bord.

Taylor ardea de nerabdare sa porneasca. Era trecut de ora unu noaptea, dar strazile si cheul forfoteau de activitate. Trasura lor nu mai putea inainta din cauza carutelor si a postalioanelor din care se descarcau scrisori, pachete si pasageri.

- Geamantanele noastre sunt deja la bord? Intreba ea. Sau trebuie sa ni le gasim in aglomeratia asta?

- Sunt deja in cabina noastra.

- In cabina noastra? Nu avem odai separate, domnule?

Se straduia sa nu intre iar in panica. Lucas nu-i mai dadea atentie, iar aceasta era o binecuvantare. Stia ca palise. O lua cu lesin. Oare se astepta sa se si culce in pat cu el? Cerule, nici nu se gandise la o posibilitate atat de obscena!

Lucas trase zavorasul usii, dadu perdeaua la o parte, apoi se intoarse spre ea.

- Bunica ta a insistat sa calatorim impreuna, Taylor. Voia sa se rezerve doar o singura cabina. Te simti in stare sa mergi pe jos mai departe?

Ii venea s-o ia la fuga. In schimb, dadu din cap. Lucas cobori din trasura, apoi se intoarse s-o ajute. Taylor isi lasase pelerina inauntru. Lucas intinse mana sa i-o ia, vazu ca manusile ii cazusera pe jos si le ridica si pe ele, apoi se intoarse s-o ajute sa-si ia pelerina pe umeri. Poate ca nu era tocmai un barbar.

- Cum de n-am observat cat de inalt sunteti?

Nu-si dadu seama ca rostise aceasta intrebare decat cand era prea tarziu.

- Stateai pe treapta platformei de sub patul bunicii tale.

Privind-o intr-o doara, Lucas observa ca se uita la el, si se intreba ce i se intamplase. Fata rosea. Cat de inocenta era! Parea aproape hipnotizata. Ce Dumnezeu se intampla cu ea?

- La ce te gandesti? O intreba.

- Sunteti foarte chipes. murmura ea.

Imediat, regreta ca-i spusese adevarul. Parea exasperat. Doamne, cat ar fi dorit sa fie mai umblata prin lume, mai sofisticata.

- Desigur, sunt ingrozitor de nepriceputa sa judec oamenii, se grabi ea sa adauge. Probabil ati inteles asta, de-acum.

- Si de ce, ma rog?

Acum incepea ea sa fie exasperata.

- Voiam sa ma marit cu William, ii aminti.

Lucas ridica din umeri. Ce voia sa insemne asta, Taylor n-avea idee.

- Cred ca ar trebui sa-i urasc pe toti barbatii, spuse ea.

La asta, Lucas rase.

- Esti prea tanara ca sa urasti pe cineva.

- Cati ani aveti?

- Destui ca sa urasc intreaga lume.

Nu voia sa mai discute. O lua de mana si porni. Taylor fu nevoita sa alerge ca sa tina pasul cu el. Din fericire, multimea se indesea langa coltul strazii, silindu-l sa incetineasca.

O tinea strans de mana. Taylor se simtea in siguranta. Era o senzatie interesanta, coplesitor de placuta, caci de mult nu se mai simtise asa. Situatia se profila mult, mult mai optimist.

Isi croira drum prin multime. Carute pline cu cufere si geamantane stateau parasite in mijlocul strazii. Vanzatori ambulanti isi strigau preturile si-si aratau marfa, ocolind obstacolele, in timp ce mai multe cupluri ingramadite laolalta stateau la coada la casa de bilete. Hotii de buzunare se repezeau de colo-colo prin multime, unii avand nu mai mult de opt ani, altii batrani de optzeci, dar niciunul nu se apropia de Taylor. Lucas n-ar fi ingaduit. Barbatii cascau ochii la ea, dar nu se atingeau. Observa cativa domni privind-o si banui ca tinuta ei formala le atragea atentia. Cum mana libera, isi stranse capa pe umeri.

Lucas observa.

- Ti-e frig?

Taylor clatina din cap.

- Incerc sa nu atrag atentia, explica ea. Nu sunt imbracata potrivit pentru calatorie.

Nici lui nu-i placea cum o priveau barbatii. Avea un sentiment posesiv si nu putea intelege de ce. Reactiile lui fata de ea nu aveau nici un sens, si totusi nevoia de a o proteja era covarsitoare. La naiba, abia daca o cunostea. Si totusi, era a lui. Ii devenise sotie. Si ce Dumnezeu putea sa faca in legatura cu asta? O privea incruntat. Starile lui erau la fel de contradictorii si imprevizibile ca vremea.

- Ar fi trebuit sa-mi schimb rochia dupa bal, anunta Taylor, negasind altceva de spus.

- N-ar fi folosit la nimic.

Parea ursuz, desi Taylor se bucura sa observe ca neplacerea lui parea acum indreptata spre un grup de tineri rezemati de stalpii pentru priponirea cailor.

Dar nu pierdu mult vremea gandindu-se la schimbarea lui brusca de dispozitie, caci trecura de colt si zari in departare vaporul. I se taie respiratia. Arata magnific. Scaldat in lumina lunii, parea sa aiba o marime mistica. "Emerald" arata solid ca un munte si primitor ca un pastor duminica dimineata.

Taylor era impresionata. Se opri locului, privind cu fascinatie.

- Nu-i asa ca-i minunat, domnule Ross?

Mirarea din vocea ei il facu sa zambeasca.

Privi nava, apoi se intoarse spre ea.

- Da, e foarte frumoasa.

- Cred ca are cel putin cincizeci de mii de tone.

- Nu mai mult decat doua, o corecta el. Nu suntem la biserica, Taylor. N-ai de ce sa vorbesti in soapta.

Nu-si daduse seama ca soptea.

Rase incurcata.

- Arata foarte maiestuos, nu-i asa? Remarca ea, mai tare.

Lucas nu voia sa-i risipeasca entuziasmul. Calatorise cu nave mai mari si mai impresionante, dar placerea de pe fata ei il facu sa taca.

Taylor observa ca o privea.

- Casc ochii, domnule Ross?

- Doar putin.

Zambi.

- Ma tem ca nu sunt prea sofisticata, recunoscu ea.

- N-ai mai plecat niciodata din Anglia?

- Am fost in Scotia, de multe, multe ori, raspunse ea. Dar pe ocean n-am calatorit niciodata. Ard de nerabdare.

- Sa speram ca nu vei avea rau de mare.

- A, n-o sa am. Sunt o femeie foarte puternica, se lauda Taylor. Nu mi se face rau niciodata.

Lucas ii arunca o privire care sugera ca n-o prea credea. Taylor prefera sa schimbe subiectul.

- Bunicul meu Taylor si cumnatul lui, Andrew, au navigat cu prima "Emerald". Andrew era prea mic ca sa-si mai aminteasca, dar bunicul tot povestea despre viata la bord si prietenia lui cu notoriul pirat Black Harry. Ati auzit vreodata despre el, domnule Ross?

Lucas clatina din cap.

- Bunicul si unchiul tau stiu ca vei calatori cu o alta "Emerald"?

- I-am spus unchiului Andrew, si mi-a dat binecuvantarea. Bunicul Taylor a murit acum peste zece ani, dar sunt sigura, in adancul inimii, ca stie. Poate-o sa radeti, dar ma gandesc la el ca la un protector. Nu va lasa sa mi se intample nimic.

Se insurase cu o nebuna. Lucas nu stia ce sa raspunda la niste credinte atat de prostesti. El era un realist. Ea se vedea clar ca nu era. O asemenea naivitate ar fi costat-o viata, in salbaticie. Dar nu se ducea in Teritoriul Montana, isi reaminti el. Mergea la Boston. Acolo viata era civilizata si oarecum mai sigura.

Totusi, dupa parerea lui, avea nevoie de un protector in carne si oase, nu de o fantoma.

- Ai spus ca unchiul tau Andrew stie? Asta inseamna ca traieste?

- Traieste bine mersi, raspunse ea. Sta in Highlands-urile din Scotia. E considerat oaia neagra a familiei, adauga, cu o oarecare mandrie in voce. Doamna se temea adesea sa nu fiu influentata de fratele ei mai tanar.

- Si de ce o ingrijora asta?

- De ce? Fiindca e un om ciudat.

- Inteleg. murmura Lucas, negasind nimic altceva mai potrivit de spus.

- Unchiul meu e un profesor extraordinar, si m-a invatat multe lectii importante.

- Ca de pilda?

- M-a invatat sa cant la pian in stil mare.

Lucas nu rase.

- Cred ca asta-ti va fi de folos in saloanele din Boston.

Parea cam condescendent.

Taylor prefera sa adauge:

- M-a invatat si despre pusti si pistoale, domnule Ross. Unchiul Andrew e un colectionar respectat. Daca voi locui la frontiera, am sa-mi pot purta singura de grija. Si m-a instruit bine, domnule. Asa ca, dupa cum vedeti, lectiile lui mi-au dezvoltat atat distinctia, cat si spiritul practic.

- Ai putea sa impusti un om?

Taylor ezita inainte de a raspunde.

- Cred ca da. Depinde.

- Depinde de ce?

Lucas nu-si putea ascunde zambetul. Nu si-o imagina nici macar cu arma in mana, necum sa mai si traga.

Taylor isi spuse ca se amuza pe seama ei. Altfel, de ce-ar fi zambit? Spinarea ii deveni teapana.

Pe un ton autoritar, incepu sa-i explice:

- Ar depinde de imprejurari. Daca as apara o fiinta draga, sigur as putea sa ranesc pe cineva. N-as vrea s-o fac, se grabi ea sa adauge, insa as face-o. Dar dumneavoastra? Il intreba apoi. Ati putea lua viata altcuiva?

Lucas raspunse imediat:

- Fara sa clipesc.

Nu atat cuvintele lui, cat felul cum le spusese o facu pe Taylor sa se ingrijoreze. Parca ar fi discutat despre vreme, atat de fireasca ii era atitudinea. O nelinistea. Nu se putu stapani sa-l intrebe:

- Ati omorat vreodata?

Lucas isi dadu ochii peste cap.

- Am luptat in razboiul contra Sudului, Taylor. Sigur ca am omorat.

- La datorie, remarca ea, usurata. Am citit mult despre conflictul dintre state.

- Deci, ai fost botezata dupa bunicul tau.

Era clar ca incerca sa schimbe subiectul.

Taylor se grabi sa-i faca placerea.

- Da.

Lucas dadu din cap, apoi ii stranse mai tare mana si porni din nou. Taylor tot incerca sa se uite pe unde pasea, in acelasi timp nescapand vaporul din ochi. Se impiedica de doua ori. A doua oara, Lucas observa. Incetini, iar cand aglomeratia deveni prea mare, o cuprinse cu bratul pe dupa umeri si o trase langa el.

Abia cand ajunsera unul langa altul in mijlocul multimii de pasageri din vaporasul cu aburi, in drum spre "Emerald", Taylor isi dadu seama ce se intampla. Ar fi trebuit sa fie infricosata. De obicei, isi facea griji cu cate un plan de actiune pana se tocea ca un sirag de matanii, dar de data asta n-o framanta nimic. Doamna propusese casatoria, iar Taylor acceptase ideea imediat. Ce era facut, era bun facut. Incepu sa se gandeasca la fetite. Curand, avea sa le poata tine iar in brate. Se intreba daca urma sa le recunoasca. Ultima oara cand le vazuse, nu umblau nici macar de-a busilea. Acum mergeau si vorbeau, si Doamne, abia-si mai putea stapani emotia. Inchise ochii si rosti o rugaciune de recunostinta, pentru ca pornise, in sfarsit, la drum, apoi inca una, cu gandul la viata cea noua pe care avea s-o inceapa.

Urma sa ia fetele cu ea imediat ce ajungea la Boston, si sa le duca intr-un loc sigur. Avea sa le ascunda undeva unde unchiul Malcolm nici nu s-ar fi gandit sa le caute.

In minte incepea sa i se contureze o idee. Redemption. Doamne, dar mult ii mai placea cum suna numele orasului! Era posibil sa fie sanctuarul pe care-l cauta?

Lasa sa-i scape un mic oftat. Redemption.

Capitolul 3

Dulcea milostenie e adevaratul blazon al nobletei.

William Shakespeare, "Titus Andronicus"

Lady Victoria Helmit isi rasolea sinuciderea.

N-ar fi trebuit sa se mire, caci Dumnezeu ii era martor cum isi rasolise si viata, intocmai cum prezisesera parintii ei. O, numai de-ar fi vazut-o acum! S-ar fi prapadit de ras, apoi si-ar fi tuguiat buzele cu satisfactie. Fiica lor aiurita si buna de nimic se ridica la inaltimea tuturor asteptarilor. Nu putea nici macar sa se intrerupa din plans destul ca sa ridice piciorul si sa se urce pe copastie, ca sa se arunce in ocean. Victoria era intru totul asa cum spusesera, si chiar mai mult. Pe deasupra, mai era si lasa.

Pentru straini, parea o femeie care nu ducea lipsa de nimic. In aparenta, se vedea cu ochiul liber ca zeii o binecuvantasera. Era frapant de draguta, cu un par aramiu inchis si ochi verzi si stralucitori ca iarba din Irlanda, primavara. Mostenea coloratia din partea dinspre mama a familiei. Bunica Aisley fusese din Comitatul Clare. Pometii inalti ai Victoriei si trasaturile ei patriciene proveneau tot din partea mamei. Bunicul ei se nascuse si crescuse intr-o mica provincie din nordul Frantei. Intrucat rudele bunicii nu puteau nici macar sa pronunte numele francezului fara a se avanta intr-o serie de vulgaritati zgomotoase si patimase, si de vreme ce familia bunicii il dispretuia la fel de intens pe irlandezul pierde-vara si betiv, cand cei doi indragostiti nepotriviti s-au casatorit, s-au stabilit in Anglia, pe un teren considerat neutru.

In timp ce bunicii ei traiau, Victoria fusese rasfatata. Bunicului ei ii placea sa se laude ca fata mostenise de la el talentul dramatic si iubirea pentru Shakespeare, iar bunica afirma ca de la ea avea temperamentul iute la manie si firea pasionala.

Parintii ei, insa, n-o vedeau cu ochi la fel de buni. Altfel, n-ar fi aruncat-o in strada. Ii facuse de ras si de ocara. Ii spuneau ca erau dezgustati doar cand o vedeau. O faceau in toate felurile spurcate care le treceau prin minte, din care cuvantul care se repeta la nesfarsit in memoria ei era: "proasta".

Si aveau dreptate. Era o proasta. Victoria recunoscu acest adevar, cu un suspin scazut, prelungit. Imediat isi impuse sa nu mai scoata un sunet si privi repede in stanga si-n dreapta, ca sa se asigure ca era singura. Trecuse de ora trei dimineata.

Ceilalti pasageri de pe "Emerald" dormeau adanc, iar echipajul era ocupat in alta parte.

Acum ori niciodata. "Emerald" ridicase ancora de trei zile. Apa nu putea deveni mai adanca, iar daca voia s-o faca, banuia ca aceea era ocazia cea mai nimerita, caci era complet singura.

Se insela. Lucas statea de cealalta parte a scarii, privind-o. Nu intelegea ce Dumnezeu incerca sa faca aiurita aia.

Apoi, auzi alt sunet. Era un fosnet de matase pe matase. Se intoarse si o zari pe Taylor urcand scara. Nu-l vazuse, si nu-si anunta prezenta, privind-o din umbra. Voia sa afle ce naiba avea de gand, plimbandu-se pe punte in toiul noptii.

Femeia care suspina ii atrase iar atentia. Se chinuia sa tarasca pe punte o lada grea.

Victoria era vlaguita de atata plans. Parea sa dureze o vesnicie pana a reusit sa aduca lada langa parapet. Isi simtea picioarele ca de plumb. In sfarsit, ajunse, se urca pe lada si se prinse de balustrada. Era gata sa sara, daca reusea sa-si ridice destul de sus piciorul. Se tinea strans de margine, iar jupoanele albe falfaiau in jurul ei ca steagul alb al capitularii. Mai statu asa o secunda, doua, desi ei i se parea o eternitate. Suspina tot mai tare de spaima si deznadejde. Dumnezeule mare, nu putea s-o faca. Pur si simplu nu putea.

Cobori de pe lada, apoi se prabusi pe punte si incepu sa suspine invinsa. Ce sa faca? Ce Dumnezeu putea sa faca acum?

- Rogu-va sa-mi iertati amestecul, dar as dori sa va ajut, daca pot. Ati patit ceva?

Intrebarea fusese rostita in soapta. Victoria miji ochii in intuneric, clatinand din cap cu indarjire.

Taylor facu un pas inainte, in lumina lunii aflate in primul patrar. Isi impreuna mainile in fata, incercand sa-si pastreze calmul. Nu voia s-o sperie, caci nu ajunsese destul de aproape ca s-o opreasca daca incerca iar sa sara peste parapet.

O privi cum isi stergea lacrimile cu dosurile mainilor. Trase de cateva ori aer in piept, incercand vizibil sa-si recapete calmul. Tremura din cap pana-n picioare. Tristetea din ochii ei era sfasietoare. Taylor nu mai vazuse niciodata o fiinta atat de nefericita - decat pe sora ei, Marian. Marian aratase la fel de invinsa in dimineata cand o prevenise pe Taylor ce avea de gand sa-i faca unchiul Malcolm.

Isi alunga imaginea din minte.

- Ce Dumnezeu voiati sa faceti? O intreba.

- A fi sau a nu fi.

Taylor fu sigura ca nu auzise bine.

- Ma scuzati?

- A fi sau a nu fi, repeta furioasa Victoria. La asta ma gandeam.

- Acum imi citati din Shakespeare?

Nu era in toate mintile?

Furia Victoriei pentru ca fusese intrerupta se risipi la fel de repede precum izbucnise. Acum era epuizata, invinsa.

- Citatul din Shakespeare mi s-a parut potrivit, sopti ea, cu o voce lipsita de orice emotie. Nu vreau sa mai exist, intelegeti, dar n-am destul curaj sa-mi pun capat zilelor. Va rog sa plecati. Vreau sa raman singura.

- N-am sa va las singura, se opuse Taylor. Spuneti-mi cu ce va pot ajuta.

- Ajutati-ma sa sar peste bord.

- Nu mai vorbiti asa.

Vocea ii era mai taioasa decat intentionase. Clatina din cap cu repros. Femeia avea nevoie de ajutor, nu de predici. Facu inca un pas inainte.

- N-am vrut sa ridic tonul la dumneavoastra. Nu cred ca vreti cu adevarat sa sariti, adauga ea repede. Deja ati luat hotararea sa nu va sfarsiti viata. Tocmai voiam sa va opresc, cand ati coborat. Mi-ati tras o mare sperietura, trebuie sa recunosc. Cand am dat coltul si v-am vazut acolo.

Amintirea o facu sa se infioare. Isi freca bratele infrigurate.

- Cum va numiti?

- Victoria.

- Victoria e un nume foarte frumos, remarca Taylor.

Altceva nu-i trecuse prin minte. Ii venea s-o apuce de umeri si s-o zgaltaie pana-i intrau mintile-n cap. Se stapani insa, preferind sa recurga la ratiune.

- Va rog sa-mi spuneti ce s-a intamplat. As dori sa va ajut.

Cand Taylor facu inca un pas spre ea, Victoria se lipi cu spatele de copastie. Arata ca un animal incoltit, asteptandu-si moartea. Ochii i se dilatasera de spaima, si-si tinea mainile inclestate atat de tare, incat bratele incepura sa-i tremure.

- Nu ma poate ajuta nimeni.

- N-am de unde sa stiu daca va pot ajuta sau nu, pana nu-mi explicati situatia.

- Dac-ati sti. mi-ati intoarce spatele si ati lua-o la fuga, se tangui Victoria.

- Ma indoiesc, replica Taylor. Va rog sa aveti incredere in mine si sa-mi spuneti ce s-a intamplat.

Victoria isi ingropa fata in maini si incepu iar sa suspine. Taylor nu mai suporta. Se repezi in fata ei si intinse o mana.

- Tot ce trebuie sa faci e sa ma tii de mana, Victoria. Am sa fac eu restul.

Victoria o privi mult timp pe Taylor, incercand sa se hotarasca. Apoi, tocmai cand Taylor incepea sa se convinga ca oferta ei de prietenie avea sa fie respinsa, spre surprinderea ei, Victoria intinse incet, timid, mana.

Taylor o ajuta sa se ridice in picioare, apoi o cuprinse de umeri, cu gandul s-o indeparteze de copastie. Dar Victoria simtea cu atata disperare nevoia atingerii umane si a unei vorbe tandre, de mangaiere, incat se arunca in bratele ei, cat pe ce sa cada amandoua pe punte. Taylor isi regasi repede echilibrul. Victoria plangea necontrolat, cu capul pe umarul ei. Era cu un deget, doua, mai inalta, iar lui Taylor ii venea cam greu s-o consoleze. O batu pe spate, cu un gest linistitor. Mai mult nu incerca. Se vedea clar ca Victoria simtea nevoia sa planga. Dupa parerea lui Taylor, plansul putea fi primul pas spre vindecare. Marian nu plansese niciodata, iar Taylor banuia ca si din acest motiv devenise o femeie atat de aspra si de dura.

Nu peste mult insa, suspinele Victoriei incepura s-o impresioneze. Incerca sa ramana calma, dar nu putea sta neafectata de chinurile acelea si, in cateva minute, si ochii ei se umplura de lacrimi.

Victoria indruga vorbe fara sir si fraze incoerente amestecate cu o multime de citate din tragediile lui Shakespeare, dar cand marturisi ca avusese incredere in acel barbat, ca-l iubise cu adevarat si crezuse din toata inima ca avea s-o ia de sotie, Taylor incepu sa inteleaga de ce era atat de distrusa.

Era insarcinata.

Cand afla, Taylor izbucni:

- Doamne fereste, asta-i tot? Vei avea un copil, nu-i asa? Credeam ca ai comis cine stie ce crima atroce.

- Este atroce.! Se vaicari Victoria.

Taylor pufni sonor, neelegant.

- Ba nu, o contrazise ea, sa-l omori pe barbatul care te-a mintit si a profitat de inocenta ta ar fi atroce.

Facu o pauza, oftand.

- Dar, la urma urmei, poate ca nici n-ar fi chiar atat de atroce.

- Viata mea s-a sfarsit.

Taylor facu un efort sa-si tina cumpatul. Probabil ca biata femeie avusese parte de destule acuzatii. Incerca sa gaseasca ceva pozitiv de spus.

- Viata pe care ai dus-o s-a sfarsit, da, dar acum vei incepe pur si simplu alta. Vino sa stai jos si sa te linistesti.

Victoria era molesita si secatuita de atata plans. Taylor o conduse spre o banca de langa perete. Acolo, Victoria se aseza, isi aranja fustele, apoi isi impreuna mainile in poala. Isi tinea capul in piept, abatuta. Lucas, multumit ca pericolul trecuse, se retrase si mai mult in umbra, ca sa le poata privi fara sa le deranjeze.

Taylor era prea agitata ca sa stea jos. Se plimba incoace si-ncolo prin fata Victoriei, framantand problema in minte.

- Il mai iubesti pe omul asta?

- Nu! Raspunse Victoria cu tarie.

Taylor dadu din cap.

- Bine. Nici nu merita sa-l iubesti. Ai rude care sa-ti ofere un adapost in America?

- Nu. N-am planuit sa ma duc acolo. Mi-am folosit toti banii ca sa-mi cumpar biletul. Nu mi-am luat cu mine si hainele decat pentru ca tatal meu le-a aruncat pe toate in strada.

- Parintii tai te-au dat afara din casa? Exclama Taylor, coplesita.

Victoria dadu din cap.

- Nu pot sa-i condamn. Am fost o dezamagire pentru ei.

- Eu pot cu siguranta sa-i condamn, riposta Taylor. Sunt parintii tai. Ar fi trebuit sa-ti stea alaturi. Bunica mea asa ar fi facut.

- Daca traia, si bunica mea mi-ar fi stat alaturi, spuse Victoria.

- Si barbatul raspunzator pentru situatia ta? Stie ca esti insarcinata cu copilul lui?

- Da.

- Si? Insista Taylor, vazand ca nu continua.

- Nu vrea sa se implice.

- E cam tarziu pentru decizia asta, nu crezi?

- Voia sa se insoare cu Lady Margaret Kingsworth. Are o zestre mare.

Lui Taylor i se starni curiozitatea. O cunostea pe Lady Margaret si se intreba cine era ticalosul.

- Cine-i omul care.

- N-am sa-i rostesc niciodata numele! Aproape ca striga Victoria.

Taylor se grabi s-o linisteasca.

- N-am sa te mai intreb, ii promise ea. Esti sigura ca nu-l mai iubesti?

- Acum nici nu-mi dau seama ce-am gasit. Ar fi trebuit sa urmez sfatul lui William, care a scris: "Iubeste cu masura; asa dainuieste dragostea; prea repede soseste si tot atat de iute piere." Doamne, iar il cita pe Shakespeare! Si plangand, pe deasupra. Taylor incerca sa nu-si piarda rabdarea - o sarcina foarte dificila.

- Trecutul e trecut, Victoria. Nu poti desface ceea ce-ai facut. Acum trebuie sa privesti spre viitor.

- Am crezut din toata inima ca se va marita cu mine.

- De multe ori, o spanzuratoare buna impiedica o casnicie proasta, replica Taylor, raspunzandu-i nefericitei tot cu cuvintele lui Shakespeare.

Pentru prima data, Victoria zambi.

- Cred ca mi-ar placea sa-l vad spanzurat, pentru toate minciunile pe care mi le-a indrugat. Totusi, am participat. de bunavoie.

- Ai fost naiva, iar el a profitat de tine. Individul e o naparca.

- Si eu am fost responsabila de greseala mea.

Taylor nu putea sa n-o admire pentru felul cum isi asuma raspunderea propriilor fapte. Nu dadea vina pe altcineva, nici macar pe porcul care o sedusese. Tocmai se pregatea sa i-o si spuna, cand Victoria o intreba cine era.

- Cum va numiti?

- Taylor.

- Taylor? Acea Lady Taylor?

- Ai auzit de mine?

- A, da, toata lumea a auzit de dumneavoastra, milady.

- Cum asa? Intreba Taylor.

- Umilirea. Vai de mine, n-ar fi trebuit sa pomenesc un subiect atat de nedelicat.

Lui Taylor ii cazura umerii. Oare toata lumea din Anglia stia despre dizgratia pe care o suferise?

- N-a fost o umilire. In ce ma priveste pe mine, a fost o binecuvantare.

Doamne, de cate ori rostise aceste cuvinte in timp ce se afla la Londra? De cel putin o suta de ori.

- Il mai iubiti? Intreba Victoria.

- Nu l-am iubit niciodata, recunoscu Taylor. Acum imi dau seama. M-am maritat cu fratele lui, adauga ea dand din cap, cand Victoria o privi surprinsa. Nici pe el nu-l iubesc. Dar recunosc ca ma atrage. Oricum, e barbat si, probabil, un ticalos. Asa sunt cei mai multi. Totusi, sotul meu e un om onorabil. I-am observat deja aceasta calitate.

- Poate ca pana la urma o sa va indragostiti de el, sugera Victoria.

Ce gand ingrozitor! Lucas avea s-o paraseasca in clipa cand ajungeau la Boston.

- Poate, repeta ea, pentru ca Victoria sa creada ca-i daruise o speranta.

Se aseza langa noua ei prietena. Cu delicatete, aduse vorba despre starea Victoriei.

- In noaptea asta ai luat o hotarare importanta.

- Chiar asa? Ce hotarare?

- Sa traiesti. Restul va merge usor, iti dau cuvantul meu.

Victoria nu intelegea. Taylor ii spuse ca avea sa-i explice mai tarziu. O intreba ce credea ca voia cel mai mult sa realizeze cu viata ei. Ce visuri si sperante avea? Daca i s-ar fi putut implini o singura dorinta, care ar fi fost aceea?

Victoria ii raspunse la toate intrebarile. Vorbi aproape doua ore. Taylor o asculta aproape tacuta. Discutarea temerilor Victoriei le facea mai suportabile.

Recunoscu ca necunoscutul o inspaimanta. Si singuratatea. Asta o speria cel mai tare. Taylor o intelegea mult mai bine decat isi inchipuia Victoria.

Gandul de a fi singura. si raspunzatoare de doi copii, o ingrozea, dar ar fi facut tot ce putea pentru ca gemenele sa fie in siguranta. Si simtea ca si Victoria avea sa fie la fel de protectoare cu micutul ei.

- Trebuie sa te obisnuiesti mai intai cu ideea, ii spuse Taylor.

- Care idee?

- De a fi mama. Pun ramasag ca nu peste mult iti vei iubi copilul din toata inima.

- Nu m-am prea gandit la copil. Eram prea ocupata sa-mi plang singura de mila.

Taylor o batu pe mana.

- Fusesesi tradata. Era firesc sa-ti para rau.

Victoria casca zgomotos, se scuza, apoi spuse:

- S-a intetit vantul. Capitanul a spus ca se anunta furtuna.

O rafala neasteptata de vant matura puntea. Victoria incepu sa tremure. Taylor nu observase ca se facuse frig. Acum tremura si ea.

- Mai bine sa ne intoarcem in cabine, propuse.

- Intr-adevar.

Victoria se ridica, apoi se intoarse spre Taylor.

- Va multumesc ca m-ati ascultat. Ati fost foarte buna, milady.

Taylor nu stia ce sa-i raspunda. Nu se simtea deloc bine cand i se faceau complimente. Pana acum, primise prea putine. Rareori fusese laudata pentru faptele ei. Doamna pretindea un anumit comportament, iar Taylor nu auzea comentarii decat cand o dezamagea.

Victoria parea s-o astepte sa spuna sau sa faca ceva, asa ca dadu din cap a incuviintare. Apoi isi drese vocea. Pe un ton serios, foarte asemanator cu al bunicii ei, spuse:

- Maine, as vrea sa ne intalnim in biblioteca navei, la ora doua. In ultimele cateva zile, am observat ca acolo e pustiu de obicei la ora aceea, si vom avea destula liniste ca sa ne facem niste planuri.

- Serios?

- Asa cred.

- Ce planuri, milady?

Intrebarea o surprinse pe Taylor.

- Pai, planuri pentru viitorul tau, desigur. Credeai c-am sa te bat pe umar cu compasiune si pe urma voi pleca?

- Nici nu stiam ce sa cred, milady.

- Mai lasa-ma cu "milady". In America, titlurile nu au nici o semnificatie.

- Sunteti sigura?

- A, da. Am citit intr-o carte, deci asa trebuie sa fie.

Victoria dadu din cap.

- Chiar ma veti ajuta?

- Cum as putea sa nu te ajut?

Doamne, iar incepuse sa planga. Taylor nu voia sa treaca printr-o noua runda de plansete si consolari.

- Te rog sa incetezi, ii ceru ea. Ai sa te istovesti de pomana. Nu-mi vine sa cred c-ai crezut ca te voi abandona. Rusine sa-ti fie, Victoria.

- Nu vreau sa fiu o povara pe capul dumneavoastra, sau sa va sugerez sa.

Taylor o lua de brat si o conduse spre scara.

- Sigur ca nu vrei sa fii o povara. Si nici n-ai sa fii, iti promit. Am un obicei ingrozitor, marturisi ea apoi. Tind sa cred ca stiu ce e mai bine pentru toti cei din jur.

- Nu cred ca a sti ce e mai bine pentru altcineva e un obicei ingrozitor, replica Victoria.

- Nu doar pentru altcineva - pentru toata lumea, preciza Taylor. Si, da, e un cusur nesuferit. Doamna il numeste viciul meu. Spune ca n-ar trebui sa ma amestec si ca e foarte arogant din partea mea sa cred ca pot schimba vietile altora. Chiar foarte arogant. Intocmai asa mi-a spus, in repetate randuri. Si ma tem ca are dreptate. Iti dau cuvantul meu ca n-am sa te silesc sa faci nimic ce nu vrei. Dar insist sa te ajut.

- Iti multumesc, Taylor.

- Mai vorbim maine, dupa ce dormi bine o noapte, cand n-ai sa mai fi atat de obosita.

- Ti-as fi cum nu se poate mai recunoscatoare pentru orice sfat.

Victoria tacu o clipa, inainte de a continua.

- Esti in stare tot timpul sa stii ce e cel mai bine pentru tine insati?

Lui Taylor i se inmuiara umerii.

- Asta-i problema cu viciul asta de pe capul meu, marturisi ea. Niciodata nu stiu ce e cel mai bine pentru mine. Numai pentru altii.

Uimirea din vocea ei o facu pe Victoria sa zambeasca.

- Poate-am sa stiu eu ce e cel mai bine pentru tine.

Taylor zambi si ea.

- Poate.

Intrucat scara era lata doar pentru o singura persoana, ii facu semn Victoriei s-o ia inainte.

- Am sa te conduc pana la usa cabinei, ca sa stiu unde sa te gasesc.

Pe prima treapta, Victoria se opri din nou. O privi pe Taylor cu o expresie solemna.

- O sa fim prietene?

Taylor nu ezita.

- Cred ca suntem deja.

Stia prea bine ce sarcina isi asuma, si nu se codea. Urma sa aiba grija de Victoria pana se intrema indeajuns ca sa se descurce singura. Si sa-si creasca si copilul, adauga Taylor in sinea ei. Nu trebuia sa uite de copil.

Prietenii se ajuta intre ei, da, insa promisiunea lui Taylor insemna mai mult decat atat. Mult, mult mai mult. Copiii, toti copiii, trebuiau sa fie pretuiti si protejati de catre toti adultii capabili sa-i apere. Nu era o regula; dupa parerea lui Taylor, era o sfanta porunca si avea de gand sa daca totul pentru a garanta siguranta Victoriei si a copilului ei.

Cu price pret. Nu avea de ales. Era datoria ei.

Nobilele ei intentii urmau sa moara o data cu ea. N-avea sa mai poata ajuta pe oricine, si cu atat mai putin pe sine insasi. Vaporul se scufunda, si nu putea face nimic. Avea convingerea ca mai erau doar cateva minute pana sa doarma cu totii pe fundul oceanului. Ar fi ingenuncheat sa se roage si sa ceara iertare pentru toate gandurile rele pe care le avusese la adresa oricui - cu exceptia unchiului ei Malcolm, desigur - dar ii era imposibil sa ingenuncheze, cand vanturile uraganului leganau micul vapor incoace si-ncolo. Statea ghemuita in coltul patului, cu umerii rezemati de pereti, incerca sa nu se teama - dar, Doamne, ii era imposibil. Poate n-ar fi fost atat de ingrozitor daca nu era noapte, si intuneric bezna. Taylor detesta intunericul, dar nu indraznea sa aprinda iar lampa, de teama sa nu dea foc peretilor. Asa ca statea pe intuneric, cu ochii inchisi si o perna stransa in brate, ascultand cum cuferele ei se loveau ba de un perete, ba de altul. Isi infrunta panica si teroarea cu ajutorul rugaciunilor, in timp ce astepta sfarsitul.

Ce-avea sa se intample copilasii surorii sale? Gemenele aveau nevoie de o mama. Nici macar nu putea sa-si imagineze ce urma sa se aleaga de ele. Iar Victoria. Ce se intampla daca ea supravietuia, si Taylor nu? Ii promisese s-o ajute, si cum putea sa se descurce Victoria in America, fara bani si rude?

O, Doamne, erau atat de multe pe care voia sa le faca. Nu era drept sa moara asa. Suspina sonor, lasandu-se prada lacrimilor. Nimeni, nici chiar o tanara lady autoritara, aroganta si care credea ca le stia ea pe toate, nu merita sa moara asa. Nu voia sa moara singura. Voia sa mai fie cineva cu ea. Si, cel mai mult, o dorea pe Doamna.

Usa se deschise cu o trosnitura. Taylor sari cat colo. In prag aparuse domnul Ross. Aproape ca umplea tot cadrul usii. Il vedea clar, de la lumina lampii agatate in suportul de piele, pe culoar.

Niciodata in viata nu se bucurase mai mult la vederea cuiva. Arata ca un zeu. Sau ca un print din povesti. Era ud leoarca din cap pana-n picioare. Parul negru ii cadea pe frunte, iar camasa alba si pantalonii negri ii erau lipiti de trup.

Muschii voluminosi ai bratelor si coapselor il faceau sa para invincibil. Semana cu un razboinic viteaz de pe vremuri, acel Fat-Frumos urias cu care era casatorita, iar simpla lui prezenta o calma pe Taylor. Era un personaj atat de autoritar, iar dezinvoltura miscarilor lui arata asa de gratios pentru un asemenea gigant, incat o captiva si o linistea.

- Sufla un vant ca toti dracii, comenta el pe un ton nepasator, facand un pas in cabina. Sunt leoarca.

Apoi se intoarse, isi arunca asternutul ud in coltul cabinei, langa sacii lui, si-si scutura capul ca un caine in ploaie. Stropii de apa zburara in evantai.

Ii zambi lui Taylor. O singura privire spre fata ei il instiinta ca era ingrozita. Ii observa lacrimile siroind pe obraji. Ochii-i erau mari ca farfuriile. Il privea tinta.

Nu-i putea reprosa reactia. La drept vorbind, si el se simtea cam la fel. Mai trecuse prin furtuni, dar niciuna nu fusese atat de violenta. Erau cu adevarat in pericol sa se scufunde.

Dar n-avea de gand sa i-o spuna lui Taylor. Ultimul lucru de care avea nevoie era o femeie isterica, asa ca se stradui sa se miste incet, normal, ca si cum ar fi avut tot timpul. Incepu chiar si sa fluiere.

Cand nava se inclina din nou, Taylor isi schimba pozitia in pat.

- Preferi sa stai pe intuneric?

Avu nevoie de aproape un minut pentru a-si regasi graiul.

- Nu, sopti ea. Dar mi-era frica sa nu dau foc cabinei, daca aprind iar lampa.

Lucas se intoarse iar spre usa.

- Unde va duceti, domnule Ross?

Panica ii facea tonul taios si vocea tremuratoare. Nu reusea sa se calmeze. Dar nici nu voia ca Lucas sa stie cat de speriata era. O putea crede lasa. Era intr-adevar de ras, probabil, sa se preocupe de opinia lui acum, cu doar cateva minute inainte de a muri amandoi - dar oricat de prostesc parea, incerca totusi sa-i ascunda teama. Lucas n-o cunostea foarte bine, iar Taylor nu voia sa se duca pe lumea cealalta crezand ca se insurase cu o fricoasa.

- Merg doar sa aduc felinarul de pe culoar, raspunse el.

Nici nu-si terminase bine explicatia, ca se si intoarse. Taylor il vazu inchizand usa, apoi ducandu-se in partea cealalta a cabinei si legand felinarul de carligul metalic ce iesea din perete. In timp ce-i lega baza de suport, unul dintre cuferele ei aluneca pe langa el. Nava se inclinase periculos de tare. Taylor se lipi cu spatele de perete si-si infipse calcaiele in saltea, incercand sa-si tina echilibrul. Totusi, fu aruncata intr-o parte. Lucas nu se clintise. Avea un impresionant simt al echilibrului. Si nu parea deloc ingrijorat.

Taylor se simti datoare sa-i atraga atentia.

- Suntem in toiul unui uragan, domnule. Cred ca nu mai e mult pana cand ne vom scufunda.

Lucas ridica din umeri, chipurile indiferent. Apoi incepu sa-si scoata pe indelete camasa. Ocoli cufarul, il impinse in colt si se aseza pe el, ca sa se descalte.

- Nu sunteti ingrijorat, domnule Ross?

- Nu e decat un vanticel cam puternic, Taylor. E prea devreme pentru uragane. In vreo doua ore o sa treaca.

Mintise fara sa clipeasca din ochi. Taylor il privea cu atentie, pandind cel mai mic semn de ingrijorare.

Nu zari niciunul.

- Chiar deloc nu sunteti alarmat, domnule Ross?

Nu-i lasa timp sa raspunda.

- Ati mai trecut prin furtuni ca asta?

- O multime, minti el.

- Atunci, e bine. ofta Taylor prelung, usurata. Reusi chiar si sa zambeasca.

Se simtea mult mai bine, aproape in siguranta. Imediat, fara voie, Lucas strica tot efectul. Isi scoase pantalonii.

Taylor inchise strans ochii.

- Domnule Ross, ce aveti de gand?!

Aproape ca strigase. In sfarsit, Lucas isi pierdu rabdarea.

- Ai de gand sa nu-mi mai spui "domnule Ross"? Intreba el, rastit, cu o iritare care o surprinse.

- Daca asa vreti.

Ramase cu ochii inchisi. Il auzi mormaind ceva nedeslusit - probabil o blasfemie, isi spuse ea incruntata, sperand sincer ca Lucas ii vedea expresia.

Dupa ce se dezbraca de tot, Lucas se duse la geamantan sa-si ia o pereche de pantaloni uscati. In mod normal, dormea gol, dar acum, pentru ca pana atunci se culcase pe punte era nevoit sa ramana imbracat. Si avea sa poarte pantaloni si acum, numai din cauza acelei tinere lady pe care si-o luase pe cap si care se purta ca o afurisita de puritana.

"Dumnezeu sa ma apere de fecioare", isi spuse el. Probabil avea sa faca un atac de cord cand isi dadea seama ca urma sa imparta patul cu ea.

Avea mintea atat de plina cu orori de-ale casniciei, incat nu observa ca vaporul se inclinase din nou. Cufarul il lovi in picior. Bombani o injuratura, smulgandu-se din ganduri, si-si trase pantalonii.

Taylor il privea. Era fascinata de fizicul lui si, intrucat Lucas nu stia ca se uita la el, nici nu rosi la vederea lui.

Lucas Ross era suplu ca o pantera. Muschii intinsi peste coapse si umeri pareau sa i se unduiasca la fiecare miscare. Pielea-i era bronzata, iar talia ingusta. Cu umerii lui incredibil de lati, era intr-adevar un specimen rar de perfectiune masculina. Daca ar fi fost slaba de inima, Taylor ar fi lesinat de mult. Il gasea magnific.

Se pomeni dorindu-si sa se intoarca spre ea cu fata. Lucas, inca, nu-i facu pe plac. Isi incheie pantalonii si veni spre marginea patului. Avea pieptul acoperit cu un strat des de par negru, ingustat spre mijloc.

Dintr-o data, nava salta din nou. Taylor era atat de mesmerizata de infatisarea sotului ei, incat uita sa se rezeme. Zbura cat colo, iar Lucas o prinse in brate tocmai cand era gata sa cada pe podea.

Reactia ei il surprinse. Taylor incepu sa rada. Lucas se ruga sa n-o apuce istericalele in bratele lui.

- Ce-i asa de amuzant?

Ridica din umeri. Pielea lui era calda la atingere. Observase asta inconjurandu-i gatul cu bratele. Vasul se clatina iar. Era pretextul pe care-l asteptase. Isi rezema capul de umarul lui, tinandu-se strans.

- N-ai sa te intorci pe punte, nu-i asa? N-ai face decat sa te uzi iar.

- Nici nu ma gandeam sa ma intorc pe punte.

Taylor nu slabi stransoarea. Se temea prea tare sa ramana singura. Lucas devenise refugiul ei sigur impotriva furtunii.

- Nu poti dormi pe jos, izbucni ea. Te-ar lovi cuferele, asa cum zboara care-ncotro.

- Si ce propui?

- Va trebui sa te culci cu mine.

Fu cat pe ce s-o scape din brate. Lasandu-se pe spate, Taylor il privi. A dracului, avea cei mai frumosi ochi pe care-i vazuse vreodata. Si gura. Un om putea sa se piarda privind in ochii aceia albastri si gandindu-se ce-ar fi vrut sa-i faca Taylor cu acele buze dulci si senzuale.

- Am sa ma acopar cu patura, iar tu poti dormi deasupra, se repezi ea.

Expresia de pe chipul lui o surprinse. Nu voia s-o creada nerusinata, ci numai practica.

- E o solutie fireasca, dadu ea din cap. Si foarte civilizata.

Lucas o arunca in mijlocul patului. Taylor isi dadu seama ca i se ridicase camasa de noapte pana in dreptul genunchilor. Se grabi sa-si traga poalele in jos, ascunzandu-se in asternut. In timp ce Lucas o privea cu mainile in solduri si o expresie stranie, de nepatruns, pe chip, se trase la perete, isi potrivi perna sub cap si inchise ochii.

Lucas era prea obosit ca sa se mai gandeasca de ce Taylor nu se mai temea de el. Avea de gand sa profite de acel noroc temporar, varandu-se in pat fara a-i lasa timp sa se razgandeasca. Facu mai mica flacara felinarului, dadu la o parte un cufar din drum si se intoarse la pat.

Taylor incerca sa ramana langa perete, dar tangajul navei o impiedica, iar Lucas tocmai se intinsese pe spate, cand se pomeni cu ea alaturi. Taylor se scuza insistent, apoi se trase iar la perete.

Dar se tot rostogolea inapoi, ciocnindu-se de el la fiecare inclinare a navei. Lucas banuia ca dimineata avea sa fie plina de vanatai. Si ori de cate ori il lovea, gemea. Fiecare geamat era preludiul unor scuze.

Parca ar fi dormit cu un peste. Incepea sa-si piarda rabdarea. Se intoarse pe o parte, isi arunca bratul peste talia ei si piciorul peste ale ei, si o stranse langa el. Taylor nu protesta. Ba chiar, era recunoscatoare ca o tinea locului. Totul avea sa fie in regula. Casca sonor. Ciudat, dar teama ii trecuse complet. Caldura trupului sotului ei o linistea, si in cateva minute se relaxa de-a binelea.

- Domnule Ross?

Nu-i raspunse.

- Lucas?

- Da?

Suna morocanos. Se prefacu ca nu observa.

- Ti-e somn?

- Da.

Taylor isi incrucisa bratele pe piept, cu grija sa nu-i atinga bratul.

- Nu e ciudat ca niciunul dintre noi nu are rau de mare?

- Dormi, Taylor.

Trecu un minut incheiat pana sa vorbeasca din nou.

- Sunt franta de oboseala, sopti ea. Dar nu mi-e somn deloc. Nu e curios?

Lucas nu-i raspunse.

- Poate ca, daca-mi vorbesti, o sa-mi vina somnul.

- De ce te-ar adormi vorbele mele?

- S-ar putea sa fie plictisitoare.

Spunea cele mai nastrusnice lucruri. Lucas zambi.

- Bine, am sa-ti vorbesc pana adormi. Te intereseaza vreun subiect anume?

- Povesteste-mi despre Redemption.

Fu surprins ca-si amintea numele orasului. Nu-si putea imagina ce-o facea curioasa in legatura cu locul acela uitat de lume.

- Ti-am spus deja totul despre Redemption. N-ai putea sa-l suferi. Mai bine gandeste-te la petrecerile la care ai sa mergi la Boston. Asta ar trebui sa te adoarma. Dumnezeu mi-e martor ca eu n-as rezista.

Petrecerile erau ultimul lucru la care voia sa se gandeasca. Detesta formalismele, iar gandul ca niciodata nu mai trebuia sa participe la o intrunire artificiala de bigoti pomposi si increzuti o facu sa zambeasca.

- Nu urasti Redemption, nu-i asa?

- Incep, raspunse el cu un cascat. Cu fiecare zi devine tot mai intins si mai aglomerat. Ma voi bucura sa plec de-acolo.

- Sa pleci? De ce sa pleci?

- Nu-mi plac multimile.

- Fratii tai nu sunt acolo?

- Ferma e la o zi distanta, calare.

- Si atunci?

Ofta sonor. Avea sa-l piseze intruna pana primea toate raspunsurile. Scrasni din dinti, frustrat. Taylor il impunse in umar.

- Chiar ai de gand sa-ti abandonezi fratii?

- Jordan si Douglas au adunat destui cai si vite. Nu mai au nevoie de mine. Am sa-l ajut pe Kelsey, cel mai mic, sa se instaleze, apoi voi pleca. Au sa se descurce de minune.

Atitudinea lui i se parea nesimtitoare si rece, dar nu comenta. Nu voia sa si-l instraineze. Si-n plus, o interesau raspunsurile, nu o discutie in contradictoriu.

- Si unde-ai sa te duci?

- La vanatoare.

- Ce sa vanezi?

- Un om.

Nu se asteptase la un asemenea raspuns. Crezuse ca voia sa vaneze aur sau argint. Desi goana dupa aur se incheiase oficial, citise ca inca mai soseau rapoarte despre filoane gasite in vest. Dar. sa vaneze un om?

- Si cand ai sa-l gasesti?

Mult timp, Lucas nu-i raspunse. N-avea de gand sa-i spuna adevarul, ca era hotarat sa-l omoare pe ticalos. Nu credea ca firea ei delicata ar fi facut fata unor asemenea intentii, asa ca-i spuse doar atat:

- Voi termina ce-a inceput el.

- E un om rau?

- Da.

Taylor statu cateva momente pe ganduri. Diferentele dintre ei doi ii erau tot mai clare. Ea fugea de rautatea oamenilor, iar Lucas o urmarea ca sa se confrunte. Era oare un om curajos, sau isi lasa viata stapanita de razbunare?

Se hotari sa afle.

- Si ce-a.

O intrerupse:

- Cand termin, am sa ma intorc in munti, unde nici un om nu poate fi tinut in tarc.

Taylor pricepu aluzia. Se vedea clar ca domnul Ross voia sa puna capat discutiei. Prefera sa-i faca pe plac. Era o femeie rabdatoare. Putea astepta pana sa afle toate amanuntele.

- Doamna mi-a spus ca te-ai nascut in Kentucky.

- Da.

- Dar ai luptat in armata Nordului?

- Da. M-am mutat in Nord, de mult.

- Inainte de Teritoriul Montana?

- Da.

- Credeai in razboi?

- Credeam ca fiecare om din America are dreptul la libertate.

- Si fiecare femeie si copil, adauga ea. Ar trebui sa aiba aceleasi drepturi. Nici un om n-ar trebui sa aiba puterea de a fi stapan pe viata altuia. nu-i asa?

- Asa e.

- Ai spus ca in cele din urma te vei intoarce in munti. Vrei sa fii complet liber, asta e? Sa te duci unde te poarta vantul.

- Da.

- N-ai sa te simti singur?

- Nu.

- Esti foarte antisocial.

Lucas nu-si putu stapani zambetul. Parea sa-i para rau pentru el.

- N-are de ce sa-ti fie mila de mine, Taylor. Nu-mi doresc o familie.

"Prea tarziu," fu ea gata sa raspunda. Avea o familie, si pentru ea nu conta ca nu-si dorea una. Copiii erau pe primul loc.

- Asa c-ai sa. le intorci spatele tuturor?

"Ai sa-mi intorci spatele", voise sa spuna.

Doamne, ce-avea sa se faca daca mai avea nevoie de el?

Cum sa se descurce, cu gemenele, Victoria si copilul ei?

Panica lui Taylor fu scurta. Se calma aproape imediat. Avea sa se descurce de minune. Nu planuise sa aiba nevoie de Lucas Ross sau sa-l doreasca in viata ei. Ce ridicol, sa se simta nervoasa! Era o femeie independenta.

Ofta usor. Intr-o soapta abia auzita, il intreba:

- Te-a chinuit vreodata o spaima atat de irationala, incat sa simti ca te devora de viu?

Nu astepta raspunsul.

- Tin mine ca odata, cand eram mica, m-am speriat de un soim pe care l-a adus tatal meu acasa. Degeaba statea in colivie. Nu puteam nici macar sa intru in hambar. Pana la urma, nici curtea n-am mai suportat-o. Am ajuns sa stau inchisa in camera mea.

Aceasta reactie atat de ciudata ii starni lui Lucas curiozitatea.

- De ce crezi ca ti-era asa de teama?

- Unchiul meu Malcolm mi-a spus ca soimului ii placeau ochii albastri. Inca ma mai trec fiorii cand ma gandesc la ce mi-a spus. Ai observat vreodata cat de ascutite sunt ghearele unui soim?

- Unchiul tau avea un simt crud al umorului.

- Mi-era frica si de el, la fel ca de soim, marturisi ea, tot in soapta.

- Si era tot o spaima irationala?

- Nu. De el aveam motive sa ma tem. E usor sa gasesti pe cineva intr-un oras, nu-i asa? Acum, ca exista telegraful, si trenurile circula aproape peste tot, e foarte usor sa dai de cineva. daca-l cauti. Nu-i asa?

- Da. De ce intrebi?

Nu voia sa-i spuna adevarul. Poate ca-si facea griji fara rost. Desigur, cand unchiul Malcolm primea banii mamei ei, n-avea sa se mai gandeasca la ea si la gemene. Ce motiv ar mai fi avut sa vina dupa ea?

Si totusi, stia ca ar fi facut-o.

- Sunt o proasta.

- Ce alte temeri irationale ai mai avut?

- Imi inchideam usa camerei cu zavorul in fiecare seara, de teama sa nu intre cineva in timp ce dormeam.

- Nu mi se pare deloc irational.

- Poate ca nu era. Dar mai impingeam si scrinul greu de stejar in dreptul usii.

- Cine credeai ca ar fi putut sa intre peste tine cand dormeai? Cineva anume, sau oricine?

- Cineva anume.

Schimba subiectul inainte de a apuca sa-i mai puna si alte intrebari.

- Daca te intorci in muntii tai.

- Nu "daca", Taylor. Cand.

- Ce-o sa se intample daca fratii tai au nevoie de tine?

- Vor sti unde sa ma caute. N-ar dura decat o luna, doua, pana sa ma gaseasca.

- Sunt sigura ca asta o sa-i incurajeze, in caz ca apare vreo urgenta.

- Au sa se descurce ei, insista Lucas.

- Eu in nici un caz n-as veni sa te caut.

- Nici nu ma asteptam.

Taylor pufni. Lucas zambi. Femeiusca avea temperament. Tot incerca sa si-l ascunda de el, dar nu prea reusea. Ii strangea bratul ca intr-o catusa. Unghiile ei i se infigeau in piele. Se indoia ca-si dadea seama.

Cum putea sa stie care era viata lui? Lucas n-avea de gand s-o faca sa inteleaga. Niciodata nu vorbea despre razboi, si n-avea s-o faca acum. Parerea ei despre el nu era importanta.

Recunoscu imediat minciuna. Din cine stie ce motiv, il interesa parerea ei. Nu-si dadea seama de ce si stia ca n-avea nici un sens. Era obosit, atata tot. Ii era greu sa mai judece limpede. Furtuna continua sa urle afara, si nu s-ar fi mirat sa auda clopotul de alarma anuntand pasagerii sa abandoneze nava. Mai bine sa nu-si faca griji pentru lucruri asupra carora nu avea nici o putere. Daca vaporul se scufunda, avea s-o inhate pe Taylor si sa inoate spre cel mai apropiat tarm, sau sa moara incercand.

Nici in legatura cu vecinatatea ei nu putea face nimic. Era minunat de matasoasa si moale. Si mirosea atat de frumos. A trandafiri. Pielea ei neteda, numai buna de sarutat, putea scoate un barbat din minti, si nu voia decat sa-si ingroape fata in adancitura gatului ei si sa adoarma inspirandu-i parfumul.

Iar mintea. Voia sa faca dragoste cu ea, sa se ingroape in.

- Fratii tai stiu ca ai sa-i parasesti?

Ii fu recunoscator pentru intrerupere. Asemenea ganduri puteau sa-l bage in belea.

- Pari indignata, remarca el cu un cascat sonor.

- Cred ca sunt putin cam scandalizata. Imi dau seama ca nu ma privesc fratii tai si problemele lor, dar.

N-o lasa sa termine.

- Ai dreptate. Nu te privesc. Dormi.

- Deci, am terminat de discutat despre responsabilitatile de familie?

Ii ignora intrebarea, lasand tacerea sa fie singurul raspuns.

Taylor se intreba la ce se gandea. Pe neasteptate, se intorsese cu spatele. Probabil ca-l nelinistea furtuna. Aroganta si mandria nu-i ingaduiau sa-si recunoasca ingrijorarea, dar nu parea genul care sa aiba motive ascunse. Aceasta posibilitate o atragea mai mult decat orice la el. Mai era si faptul ca voia sa duca o viata de muntean. Taylor nu-i putea reprosa nimic acestui scop. Daca ea ar fi fost un barbat fara nici o responsabilitate, ar fi facut acelasi lucru. Se intreba daca citise vreuna dintre cartile despre Daniel Boone si Davy Crockett.

Era pacat, zau asa. Un om ar fi trebuit sa-si poata urma visul.

Si o femeie, de asemenea. Totusi, Lucas n-avea sa poata trai in munti singur, cel putin nu pentru multa vreme. pana cand fetele cresteau destul ca sa-si poarte singure de grija.

Avea sa se duca la Redemption.

Luase hotararea pe nesimtite. In adancul inimii, stia ca era solutia cea mai inteleapta. Oraselul cel izolat era perfect pentru ea si gemene. Daca Victoria voia sa vina si ea, cu atat mai bine.

Planul ei nu avea decat un singur cusur. Se codea sa recunoasca dar, de vreme ce era in toiul noptii si probabil avea sa se scufunde pe fundul oceanului inainte de crapatul zorilor, banuia ca putea sa-si admita vulnerabilitatea.

Avea nevoie de Lucas Ross.

Capitolul 4

Drumul dragostei adevarate niciodata n-a mers lin.

William Shakespeare, "Visul unei nopti de vara"

Abia astepta sa scape de ea. Atractia fizica nu scazuse in timpul calatoriei. Noaptea, cand furtuna paruse sa-i ameninte cel mai tare, se trezise peste Taylor, cu nasul indesat in gatul ei. N-avea idee cum ajunsese acolo. Nu stia decat ca o dorea cu o intensitate cum niciodata nu mai simtise. Iar dorinta nu era numai chinuitoare, ci il mai si speria ingrozitor. Slava Domnului ca se trezise la timp, inainte de a-i scoate camasa de noapte, bagand-o in toti sperietii. Noroc ca Taylor era atat de epuizata, incat dormise bustean. Era mult prea increzatoare ca sa-i fie bine. Si totusi, Lucas era sotul ei, fie si doar cu numele, si trebuia sa se simta in siguranta cu el. Era dator s-o protejeze, nu sa profite de ea.

Lucas isi petrecu restul traversarii oceanului infruntandu-si propriile pofte patimase. Cand debarcara la Boston, se simtea ca un capcaun libidinos. Numai autodisciplina il impiedica sa se si poarte ca atare. Taylor ii ceruse sa doarma in continuare in cabina, chiar si dupa ce furtuna trecuse. Era clar ca aceasta o speriase de moarte. Se simtea in siguranta cu el si, desi era un fel de compliment, mai era si o mare ironie, caci daca ar fi avut idee la ce se gandea incontinuu, s-ar fi ingrozit.

Ultima noapte pe "Emerald" fusese si cea mai dificila. Lucas asteptase pana fusese sigur ca Taylor dormea, apoi intrase in cabina cat mai incet posibil.

Se culcase pe salteaua lui, asternuta pe podea. Nu era incomod. In anii cat traise in aer liber, invatase sa doarma oriunde. Nu, podeaua tare nu era o problema. Taylor era problema.

O gasise asezata pe scaun, intr-un halat de noapte alb, un sal si o pereche de papuci albi cu niste fundulite de satin roz ridicole. Se pieptana. Si fredona. Efectul era hipnotic. O privi un minut incheiat. Taylor zambi in semn de salut. Drept raspuns, Lucas se incrunta. Ii venea s-o ia la fuga. Cu un mare efort, se intoarse incet spre usa.

- Unde te duci?

Taylor se grabi sa-si puna peria pe cufarul de langa scaun si se ridica. Ii raspunse fara sa se intoarca:

- Pe punte.

- Te rog, nu pleca. Am sa-ti vorbesc.

Lucas intinse mana spre clanta.

- Culca-te, Taylor. O sa vorbim maine.

- Dar eu vreau sa-ti vorbesc acum.

Frustrat, Lucas scrasni din dinti. Nu exista nici o scapare de tortura aceea. Trebuia sa se uite iar la ea, s-o vada in halatul acela subtire ca hartia si sa se poarte ca si cum nu l-ar fi afectat cu nimic. Incepea deja sa-si imagineze ce ascundea pe dedesubt.

- La dracu'.

- Poftim?

Lucas se intoarse. Incrucisandu-i bratele pe piept, se rezema de usa. Apoi ofta sonor. Era un oftat suficient de puternic ca sa clatine vaporul.

- Despre ce vrei sa vorbim?

- Despre noi, izbucni ea.

Inalta o spranceana. Taylor zambi fortat. Incerca innebunita sa nu se lasa intimidata de manierele lui artagoase. Nu voia sa se certe cu el. La drept vorbind, detesta conflictele de orice fel. Dintotdeauna fusese o impaciuitoare. Obisnuia sa-i spuna Doamnei ca dorea ca toti sa se inteleaga bine. Bunica ei o informase ca aceasta dorinta era irealizabila. Acum, la maturitate, isi stabilise teluri mai accesibile si nu voia decat ca Lucas sa se inteleaga cu ea.

- Am facut sau am spus ceva care te-a suparat? Intreba ea.

- Nu.

Incerca sa-si pastreze calmul. In nici un caz nu voia sa-l faca sa creada ca subiectul o tulbura.

- Esti sigur?

- Sunt sigur.

Nu-l credea.

- M-ai evitat aproape tot timpul calatoriei. N-am avut nici o conversatie care sa dureze mai mult de cinci minute, si nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva am spus ceva.

O intrerupse:

- E tarziu, Taylor. Culca-te. Maine o sa.

Il intrerupse si ea:

- Maine o sa debarcam. Avem de discutat planurile. Nu vreau sa vorbesc despre niste probleme atat de personale in fata unor straini.

Isi frangea mainile, vizibil agitata, rosie la fata. Lucas se simtea ingrozitor de vinovat, stiind ca el era cauza tulburarii ei. Si avea dreptate, desigur. O evitase. Facuse tot posibilul sa se distanteze de ea. N-avea sa-i explice de ce. Adevarul n-ar fi facut-o decat sa se simta si mai stanjenita in preajma lui.

Se purta nobil, pentru prima oara, dupa parerea lui, iar Taylor n-avea s-o stie niciodata. Se desprinse de usa, traversa cabina si se aseza pe scaunul eliberat de ea. Isi intinse picioarele inainte, se rezema de spatar si o privi.

Taylor se duse langa pat, unde se aseza cu mainile impreunate in poala. Nu-si lua ochii de la el. Era hotarata sa obtina niste raspunsuri.

Frumoasa si intangibila lui sotie arata nefericita. Asta-l facea sa se simta de zece ori mai vinovat.

- Te-am evitat cat am putut de mult, recunoscu el.

Si mi-a fost ingrozitor de greu, adauga in gand. Erau pe un vapor, pentru numele lui Dumnezeu, iar "Emerald" parea sa fi devenit tot mai mic si mai mic de cand plecasera din Anglia.

- Mi-a fost greu, recunoscu, dand din cap.

- Chiar asa?

- Da.

- De ce?

- Asculta, Taylor, i-am promis bunicii tale ca voi avea grija de tine. Am incercat sa ma asigur ca totul va fi in regula si nimeni n-o sa te supere, dar in acelasi timp am cautat sa pastrez distanta. Si, da, pe toti dracii, mi-a fost greu.

Il privea uimita. Isi trecu mainile prin par. Lui Lucas ii venea sa-i ceara sa inceteze. Era un gest provocator, excitant. Avea farmecele unei vrajitoare, ba bine ca nu, si nici macar nu stia. Lucas simtea ca se apropia de sfintenie.

- Inca nu mi-ai explicat de ce ai simtit nevoia sa ma eviti, ii aminti ea.

Se tinea scai de el. N-avea sa se lase pagubasa. Hotari ca nu-i mai ramasese decat o singura solutie: s-o minta.

- N-am vrut sa te atasezi de mine.

Incepea sa se simta iar mandru de el. Mintise fara sa rada.

Taylor se incrunta.

- Vorbesti serios, sau doar iti razi de mine?

Nu-i dadu timp sa raspunda.

- Intamplator, sunt sotia ta! Ii reaminti ea, aproape strigand.

Al dracului sa fie daca nu-si rasfira iar parul! Lucas aproape ca simtea textura matasoasa trecandu-i printre degete, aproape sa-i inhala mirosul, aproape ca. Inchise ochii ca sa n-o mai vada. Era complet dezgustat. Avea la fel de multa autodisciplina ca un tap.

- Te rog sa ma ierti ca am ridicat tonul, spuse ea.

Trase adanc aer in piept, isi relaxa umerii si-si impuse sa se destinda. Stia ca, daca nu-si controla temperamentul, nu rezolva nimic. Sarcina de a obtine raspunsuri clare de la Ross avea sa se dovedeasca una dintre cele mai dificile. Mai era si innebunitoare, si enervanta. Omul se purta fara pic de sens. Taylor nu credea ca i-ar fi placut opiniile ei, asa ca se hotari sa adopte o tactica diferita: avea sa foloseasca diplomatia.

- Stiu ca nu doresti sa te casatoresti.

- Mai degraba ma spanzur!

Ar fi trebuit sa se simta insultata sau, cel putin, iritata de atitudinea lui. Avu tocmai reactia opusa. Sinceritatea lui o inviora si o amuza. Nu rase, dar nici nu-si putu ascunde zambetul.

Lucas deschise ochii si o privi, ca sa-i vada reactia. Zambetul ei il lua prin surprindere. Se pomeni zambind si el.

- Suntem intr-o incurcatura a dracului de mare, nu?

- Nu-s sigura ca inteleg ce vrei sa spui.

Prefera sa nu-i explice. Se apleca inainte in scaun si incepu sa-si scoata pantofii. Apoi isi scoase si sosetele. Casca de-i trosnira falcile - o aluzie nu prea subtila ca-i era somn.

Taylor nu mai scoase o vorba. Continua sa stea pe marginea patului, privindu-si sotul. Doamne, cat de frustrata o facea sa se simta! Se intreba daca Doamna isi daduse seama cat de contradictoriu si de incapatanat era Lucas. Bunica ei ii spusese ca cercetase subiectul in amanuntime si avusese cateva discutii lungi cu el. Taylor nu se indoia ca Lucas ii raspunsese la toate intrebarile. Stiind cum proceda de obicei bunica ei, presupunea ca discutiile lor fusesera niste interogatorii aproape nedisimulate. Era sigura ca Lady Esther primise toate raspunsurile pe care le dorea. Ofta sonor. Isi dorea sa-i fi mostenit aceasta capacitate. Uneori, brutalitatea avea meritele ei.

Lucas nu-i dadea nici o atentie. Isi scoase camasa, desfasura salteaua, facu lumina mai mica, apoi se intinse peste patura. Culcusul lui se afla in partea opusa a cabinei. Chiar si cand dormea, statea la cea mai mare distanta posibil. N-avea de gand sa lase sa se mai repete situatia de cand se trezise culcat peste Taylor.

Taylor renunta la orice incercare de a mai vorbi cu el. Se ridica, isi scoase halatul, apoi se vari in pat. Dupa ce se instala comod, ii ura:

- Noapte buna, domnule Ross.

Stia prea bine ca nu suporta sa-l numeasca "domnule Ross", si tocmai de aceea o facuse. Se vedea clar ca era furioasa pe el. Mormaia printre dinti si facea destul zgomot cu pernele ca sa arate cat de nemultumita era. Femeiusca era stravezie ca aerul. Nu parea sa fi invatat vreodata mestesugul de a-si ascunde sentimentele. Cu frumusetea si inocenta ei, ar fi fost o prada usoara pentru orice cautator de comori din Boston. Lui Lucas i se strica iar dispozitia. Gandul la Taylor cu orice alt barbat il irita ingrozitor. Ce naiba se intampla cu el? De ce-i pasa cu cine avea sa fie, dupa ce-si desfaceau legal casnicia?

- Dormi? Sopti Taylor in intuneric.

Nu-i raspunse. Asta n-o descuraja. Nu facu decat sa repete intrebarea, mai tare.

Lucas renunta la orice prefacatorie.

- Ce este?

Intorcandu-se pe o parte, Taylor incerca sa-l distinga prin intuneric.

- Ma gandeam doar ca ar trebui sa-ti reamintesc de intalnirea noastra cu bancherii. Voi stabili ora dupa ce ajungem la hotel. Va trebui sa ramai destul timp ca sa vorbesti cu ei.

- Asa voi face.

- S-ar putea sa insemne sa mai stai in Boston o zi, doua.

- Stiu.

Mult timp, nu mai scoase o vorba. Tocmai cand Lucas era sigur ca adormise, il chema in soapta.

- Acum ce mai e?

Taylor ii ignora iritarea.

- Ai renuntat la viitorul tau pentru mine. A fost un sacrificiu nobil.

- N-a fost nobil deloc, Taylor.

Nu-l contrazise.

- Imi promiti ceva?

- Daca-ti promit, ma lasi sa dorm?

- Da.

- In regula. Ce vrei sa-ti promit?

- Ca n-ai sa pleci fara sa ne luam ramas bun.

Ingrijorarea din vocea ei era inconfundabila.

- Iti promit. N-am sa plec nicaieri fara sa-mi iau ramas-bun.

- Multumesc.

Taylor inchise ochii si-si spuse rugaciunile de seara. Lucas inchise si el ochii, incercand sa-si alunge toate gandurile carnale care-i umblau prin minte. Se hotari sa insire toate motivele pentru care nu voia sa se casatoreasca. In primul rand, si cel mai important, libertatea lui. Era un hoinar, nu un familist. O sotie ar fi fost o piatra atarnata de gatul lui, o complicatie de care n-avea nevoie.

Un gand neasteptat ii risipi concentrarea. Ii spusese ca renuntase la viitorul lui. Intrucat nu avea de gand sa se mai insoare cu nimeni dupa ce Taylor disparea din viata lui, lauda ei nu-si avea locul. Nu din noblete se casatorise cu ea. O facuse pentru bani, ca sa rascumpere libertatea lui Kelsey.

Ce motive avusese Taylor? Isi aminti ca fusese surprins si curios in ultima lor seara la Londra, cand o vazuse scotandu-si bijuteriile st daruindu-le. Era atat de bogata incat isi putea permite sa inlocuiasca nestematele fara s-o intereseze cat costau?

Ceva nu era in regula. Lucas isi petrecuse destul timp cu Taylor ca sa descopere cateva lucruri. Felul cum isi ingrijea hainele, cu atata atentie si bagare de seama, ii spunea ca era obisnuita sa se descurce singura. Nu insistase sa-si aduca o camerista. Desigur, nici el n-ar fi ingaduit, dar ea nici macar nu intrebase.

La bordul lui "Emerald" exista serviciu de camera. Taylor nu-l folosise. Nu lasase pe nimeni sa faca curatenie in cabina, ocupandu-se singura de asta. Pentru o femeie bogata si rasfatata, era un comportament surprinzator.

- Taylor?

- Da?

- In ultima seara, la Londra, de ce i-ai dat colierul tau acelei fete?

Ce ciudat, ca se gandea tocmai la asta acum! Taylor isi stapani un cascat, inainte de a raspunde:

- I-a facut placere sa-l primeasca.

Lucas nu se multimi cu atat.

- Si?

- Stiam ca nu mai aveam nevoie de el.

Explicatia ei il facu sa se incrunte.

- La Boston nu se poarta bijuterii scumpe?

- Ba cred ca unele femei le poarta.

Jocul se intorsese. Lucas era frustrat ca nu putea obtine un raspuns clar de la ea. Insa n-avea de gand sa se dea batut.

- Bunica ta mi-a spus ca prin casatorie mostenirea iti va fi aparata de unchiul tau.

- Da, asa e. Si ce ti-a mai spus Doamna?

- Sa am grija de tine.

- Pot sa am singura grija de mine.

Parea indignata. Lucas zambi. Ce inocenta, sa creada ca putea infrunta lumea si toate relele din ea!

Isi impreuna mainile sub cap, privind in tavan, pe cand isi aduna gandurile.

- Dar mostenirea nu e singurul motiv pentru care te-ai maritat cu mine, asa-i?

- Doamna a muncit din greu ca sa-si adune averea. Nu voia sa se risipeasca. Si eu eram de aceeasi parere.

- Atunci, de ce-ai daruit colierul? Presupun ca era valoros. Avea pietre veritabile, nu?

- Da.

- Atunci, de ce.?

- Ti-am explicat deja, insista ea. Nu mai am nevoie de asemenea fleacuri.

Revenisera la punctul de pornire. Lucas recunoscu, fara tragere de inima, ca Taylor era intru totul la fel de abila ca el cand voia sa dea raspunsuri evazive.

- Eu tot vreau sa stiu.

Il intrerupse:

- Sunt foarte obosita, domnule Ross. Lasa-ma sa dorm, te rog.

Se intoarse cu fata la perete, inchise ochii si casca fortat.

Se ruga ca Lucas sa priceapa aluzia. Voia sa inceteze cu intrebarile si sa se culce. Trebuia sa afle despre gemene, desigur, dar mai bine mai tarziu. Nu avea nici un motiv sa-i explice inca. Deja se dovedise cam incapatanat, iar Taylor stia ca daca afla ca planuia sa-l urmeze la Redemption, putea incerca s-o opreasca. Ofta. Sigur ca ar fi vrut s-o opreasca. Si din cele mai nobile motive. Dupa parerea lui, locul ei era in saloanele din Boston, sorbind ceai si purtandu-se ca o fetiscana proasta. Nu avea ce sa caute la Redemption. Nu spusese ca ar fi detestat orasul?

Din minte ii pieri orice gand, cand simti patura data la o parte. Se intoarse pe spate si scoase un mic strigat de surpriza. Lucas statea aplecat asupra ei. In cabina era intuneric, dar i se distingea totusi expresia incruntata.

- Ce faci? Intreba ea.

Lucas se aseza. Taylor incerca sa se dea la o parte. Camasa de noapte i se prinsese sub coapsa lui, si vru sa si-o smulga, dar Lucas o opri, punandu-i mainile pe umeri.

- Uita-te la mine, ii porunci el.

Glasul ii era ursuz, iritat. Taylor nu-si ascunse nici ea nemultumirea.

- Stii, domnule Ross, iti sare tandara cat ai bate din palme.

- Vreau sa-mi raspunzi la o intrebare.

- In regula. Ce intrebare?

- De ce te-ai maritat cu mine?

Cand ii raspunse, nu-l putu privi in ochi. Se uita la gatul lui.

- Ca sa-mi protejez mostenirea.

- Si? Insista el.

Taylor ofta. N-o slabea o clipa. N-avea sa se opreasca pana nu-i raspundea la toate intrebarile.

- Ca sa-l impiedic pe unchiul Malcolm sa ma marite cu primul derbedeu pe care-l gasea.

Lucas clatina din cap. Inca nu-i spunea totul, ea sigur.

- Ce alte motive ai mai avut?

- M-am maritat cu tine pentru binele cel mai important. Poftim, ti-am spus tot ce trebuie sa stii.

- Si care e binele cel mai important?

Clatina din cap.

- N-ar trebui sa stai pe patul meu, ii reprosa ea, cu toata indignarea de care era in stare. Nu se cuvine. Eu dorm sub patura, iar tu deasupra, mai stii?

- Suntem casatoriti, se rasti el. Se cuvine orice.

Taylor deschise gura sa raspunda, apoi o inchise prompt la loc. Din minte ii pierise orice gand. Il privi lung, asteptand sa vada ce-avea sa faca.

Nu se temea de el. In clipa cand isi aminti acest lucru atat de important, incepu sa respire din nou.

Nu avea idee de cat timp stateau asa, uitandu-se unul la altul. Parea o eternitate. Lucas arata ca si cum s-ar fi pregatit sa ia o hotarare importanta si, dupa expresia lui incruntata, nu una foarte placuta.

- Esti sotia mea, Taylor.

Nu-i placea cum suna.

- Vrei sa spui ca ai dori sa-ti. exerciti drepturile de sot?

Abia reusise sa pronunte intrebarea. Simplul gand parea s-o doboare. Reactia ei il intarata si mai mult. Dintr-o data, ii venea s-o stranga de gat si s-o sarute in acelasi timp.

Pe neasteptate, Lucas isi intelese greseala. Se apropiase prea mult de ea. Ii simtea caldura pielii sub maini si nu se mai putea gandi decat s-o atinga. Voia s-o guste, s-o devoreze. Un sarut, isi spuse el, doar un sarut. Apoi, avea sa fie satisfacut.

Pe naiba, iar se mintea. Nu dorea doar un sarut. Voia totul.

- Nu, nu vreau sa-mi exercit drepturile de sot.

Parea furios. Taylor nu putu sa nu se simta atinsa de atitudinea lui. Nu era nevoie sa arate atat de ingrozit de simpla idee. Stia ca ar fi trebuit sa fie usurata. Dar nu era. Desi n-ar fi fost nici dispusa si nici pregatita sa i se daruiasca lui Lucas Ross, dorea totusi s-o gaseasca macar putin dezirabila. Fiecare sotie voia ca barbatul ei s-o considere atragatoare, nu? Taylor era destul de cinstita ca sa recunoasca: dorea ca Lucas s-o gaseasca cel putin draguta.

El, insa, parea oripilat doar la simplul gand de a o atinge.

Era ridicol ca fie ranita. Si totusi, era distrusa. Nu era decat obosita, conchise ea. Cu siguranta, din acest motiv refuzul lui o facea sa se simta atat de prost.

Da, in seara aceea era hipersensibila, iar Lucas era un marlan complet insensibil.

- Unii barbati ma gasesc atragatoare.

Nu voise s-o spuna cu voce tare. Ofta.

- Cel putin, asa cred. Nu-ti prea plac, nu-i asa, Lucas?

- Imi placi foarte mult, replica el.

Parea sa nu-l creada. I se citea pe fata ca era ranita. Lucas se hotari sa se explice.

- Stii de ce nu vreau sa te ating?

- Da, raspunse ea. E foarte simplu de inteles, pentru oricine. Nu ma doresti. Si o imbecila si-ar putea da seama.

- N-am spus ca nu te doresc.

- Ba ai spus.

- Te doresc.

Taylor facu ochii mari, surprinsa. Apoi clatina din cap. Conversatia luase o intorsatura bizara. Lucas se hotari sa mearga pana la capat.

- La naiba, da, te doresc, mormai el, apoi preciza: numai ca nu vreau sa fiu insurat cu tine.

- Nu se poate si una si alta, Lucas.

- Asta ce vrea sa insemne?

Nici ea nu era sigura. Dar incepea sa se simta mai bine, acum cand Lucas recunoscuse ca-l atragea.

Apoi isi dadu seama de insulta voalata pe care i-o adresase.

- Scrie pe fruntea mea ca vreau sa fiu jignita? Se rasti ea. Pe toti sfintii, mai intai ma insulta William Merritt, propunandu-mi sa-i devin tiitoare, iar acum ma insulti si tu, spunand ca vrei sa. stii tu ce, dar sa nu fim casatoriti. Ei, cum e? Intreba ea.

Avea sa-i raspunda la intrebari, si cu ocazia asta sa-i spuna si ca nu-i convenea sa-l puna in aceeasi categorie cu ticalosul de Merritt. Dar Taylor ii distrase atentia inainte de a apuca sa se apere. Il atinse. O suvita de par ii cazuse pe frunte. O scotea din minti. Pe negandite, i-o potrivi la loc. Lucas se smuci inapoi, ca si cum l-ar fi lovit. Imediat, Taylor se simti stanjenita.

- Doamna spune ca barbatii s-ar impreuna si cu o stanca, daca ar putea.

Aceasta afirmatie scandaloasa capta din nou atentia lui Lucas.

- Si stii de ce? Il mai intreba ea.

Isi spuse sa n-o intrebe. Stia ca nu i-ar fi placut raspunsul. Dar il birui curiozitatea.

- Nu, de ce?

- Pentru ca barbatii nu gandesc cu capul, ci cu.

O intrerupse, acoperindu-i gura cu mana.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Taylor, nu vorbi asa.

- Voiam doar sa-ti spun ca mi-a explicat Doamna despre barbati, sopti Taylor, in clipa cand Lucas isi retrase mana. E adevarat, nu? Pofta carnala e intotdeauna pe primul loc in mintea unui barbat.

- Nu toti barbatii sunt asa.

- Dar tu cum esti?

O fulgera cu o privire arzatoare. Apoi ii cuprinse obrajii in palme si se apleca incet spre ea.

- Nu sunt la fel. Vreau sa intelegi un lucru, Taylor. Ma tulburi ingrozitor, dar niciodata n-am sa ma asez la casa mea, oricat de ispititor ar fi gandul.

- De-asta stai asezat pe patul meu in toiul noptii si-mi tii predici? Ca sa ma convingi ca n-ai sa te asezi la casa ta? Cred ca mi-ai explicat deja cat se poate de clar acest lucru, Lucas.

- Mai voiam si sa stii ca esti in siguranta cu mine. Desi ma atragi, n-am sa profit de imprejurari.

- Vei fi onorabil.

- Intr-adevar.

Taylor dadu din cap. Lucas se enerva tot mai tare. Glasul ii devenise scrasnit, iar expresia dura, furioasa.

Incerca sa-l bine-dispuna.

- Nu vreau sa-ti faci griji pentru mine.

Lucas clatina din cap.

- Nu-mi fac griji.

- Cred ca te pot linisti in legatura cu atractia asta si spatiul stramt in care ne aflam.

- Cum?

- Intreaba-ma daca vreau sa ma atingi.

- Vrei sa te ating?

- Mai degraba m-as spanzura.

O privi surprins, dar numai o clipa, apoi zambi larg. Paruse sincera, dar licarirea din ochii ei ii spunea ca-i ardea de joaca. Incepea sa-i placa felul cum ii raspundea cu propriile lui cuvinte. Era obraznica si isteata.

- Iti razi de mine?

Taylor il privi cu ochii aceia mari care-i luau mintile.

- Da.

Lucas rase. Proasta dispozitie ii disparu ca prin farmec. Clatina din cap, apoi se apleca sa-i depuna un sarut cast pe frunte.

Dupa aceea, o saruta pe radacina nasului. O trata ca pe un copil inainte de culcare. Lui Taylor numai de asa ceva nu-i ardea. Curiozitatea ei de a afla cum ar fi fost sa fie sarutata cu adevarat de Lucas invinse dintr-o data orice prudenta. Fara sa se poata stapani, ii cuprinse obrajii in palme si se ridica. Gura ei o atinse pe a lui. Era o atingere usoara ca fulgul, scurta de-o clipa si, dupa parerea ei, foarte draguta. Ii placea senzatia pielii lui aspre sub degete. Lucas nu se barbierise, dar tepii barbii de-o zi il faceau sa arate extrem de aspru.

Taylor era multumita. Isi satisfacuse curiozitatea. Ii dadu drumul si se lasa la loc pe perna.

Lucas o urma. Ii prinse barbia intr-o mana si o sili sa-l priveasca.

- De ce naiba ai facut asta?

Se grabi sa-l linisteasca.

- N-a fost decat un sarut, Lucas.

Lucas clatina din cap.

- Nu, Taylor. Uite, asta e un sarut.

Gura lui se lasa cu forta peste a ei. O lua in stapanire. Taylor vru sa protesteze, iar Lucas profita imediat. Limba lui se strecura inauntru, pentru a se imperechea cu a ei. Ramase naucita. Nu stia daca voia sa-l respinga sau sa-l traga mai aproape - si ce Dumnezeu cauta limba lui in gura ei? Niciodata nu mai auzise de cineva sa sarute asa. Era prea intim, prea devorator. Si, Cerul s-o tina, ii placea! Mainile ei ii cuprinsera pe dupa gat. Se agata de el, in timp ce Lucas o sorbea cu blandete. Dar nu mai putu ramane pasiva multa vreme. Incepu sa-l sarute si ea. Limba i se freca de a lui, la inceput incet, apoi mai indraznet. Sarutul deveni lasciv. Arsita care dogorea intre ei era la fel de excitanta ca amestecul de mirosuri.

Nu se mai satura de ea. Ii simtea sanii apasandu-i pieptul, prin materialul subtire al camasii de noapte, si-l innebuneau. O stranse si mai tare, inclinandu-i capul intr-o parte pentru ca limba lui s-o poata patrunde mai adanc. Tremura de dorinta. Era atat de delicioasa, atat de dulce, iar micile scancete pe care le scotea din gatlej ii spulberau orice autocontrol.

N-avea sa se mai opreasca. Aceasta revelatie il readuse brutal la realitate. Intrerupse brusc sarutul. Dar nu reusi sa se desprinda la fel de brusc de ea. Fu nevoit sa-i desfaca incet mainile si s-o culce la loc, cu blandete.

Lui Lucas i se taiase respiratia. Taylor nu mai respira de mult. O coplesise. Inca-i mai simtea gustul pe buze, inca ii mai simtea fierbinteala gurii devorand-o pe a ei. Sarutul scapase complet de sub control, in doar cateva secunde. In piept, inima lui Lucas continua sa bata tunator. Pasiunea se risipea prea incet. Iar Taylor nu-l ajuta nici ea. Avea ochii incetosati si buzele inca inflamate de atingerea lui.

- Esti periculoasa, cucoana.

Frustrarea ii ingrosa glasul. Se ridica, isi lua ghetele, camasa si salteaua, si iesi valvartej din cabina. N-avea de gand sa mai riste. Ajunsese la limita, il chinuia nevoia de a se infige adanc in ea, si de vreme ce asa ceva era peste putinta, nu-i mai ramanea decat sa plece.

Se duse in cautarea unei galeti cu apa pe care sa si-o toarne in cap.

Imediat ce usa se inchise in urma lui, Taylor izbucni in lacrimi. Incepu sa tremure din cap pana-n picioare.

Nu mai putea de rusine. Ce-o fi avut in cap, sa-l provoace s-o sarute? Se jucase cu focul. In nici un caz n-avea sa mai continue. Ii era prea usor sa-si piarda din vedere propriile scopuri.

Taylor nu mai avea incredere in judecata ei. Se crezuse indragostita de William Merritt si, Doamne, nu se facuse de ras? Poate ca Lucas o fi fost altfel, dar tot barbat era si, prin urmare, nu putea avea incredere in el cand era vorba de dragoste si angajamente.

Cel putin, fusese cinstit cu ea de la inceput, ii spusese ca n-o dorea si nici nu avea nevoie de ea. Iar ea, cum ii rasplatise sinceritatea? Aruncandu-se in bratele lui.

Era coplesita. Daca ar fi avut mai putina minte, ar fi crezut ca incepea sa se poarte ca o nevasta. Nici nu era de mirare ca Lucas fugise mancand pamantul.

Taylor gemu prelung, se intoarse cu fata la perete si-si trase patura peste cap. Jura sa-i ceara iertare lui Lucas dimineata la prima ora si sa-i promita ca n-avea sa-l mai confrunte cu curiozitatile ei. Peste cateva minute, adormi. Si il visa.

Lucas avea cosmaruri cu ea. Se trezi scaldat in sudori reci. Resturi ale acelui vis ingrozitor inca-i mai staruiau in minte. Taylor era prinsa intr-o pestera. El intra s-o salveze, dar tocmai cand intindea bratele spre ea, peretii si plafonul se prabuseau peste ei. Aerul se transforma dintr-o data in mal. Nu mai puteau sa se miste, sa respire. Incerca disperat s-o scoata inainte de a muri. la fel ca si ceilalti.

In somnul lui Lucas se amestecau doua cosmaruri. Unul era imaginar, celalalt real. Ceilalti care aparusera ca prin farmec in pestera, langa Taylor, erau soldati pe care-i cunoscuse, camarazi de-ai lui, care fusesera condusi, la fel ca el, intr-o capcana a mortii, de propriul lor ofiter.

Maiorul John Caulder isi vanduse resturile unitatii ca sa-si salveze pielea. Dar n-o facuse numai din lasitate. Il manase si lacomia. La fel ca Iuda, tradarea lui fusese rasplatita generos, cu o suma mult mai mare decat treizeci de arginti. Caulder personal sustrasese o parte mare dintr-un transport de aur pe care trebuia sa-l protejeze.

Lucas era singurul supravietuitor, desi numai fiindca renegatii ii spusesera lui Caulder ca toti cei noua oameni murisera. Maiorul, insa, nu se multumise cu atat.

Nu era destul ca fiecaruia ii fusese tras cate un glont in spate. Voia sa fie sigur ca nu mai respira nimeni. Trebuia sa-si apere cariera, ca si gatul, si nu voia sa-i pateze nimic faptele de vitejie. Nu, n-avea sa riste. Nu voia sa miroasa nimeni adevarul, la sfarsitul razboiului. Asa ca procedase ca orice om meticulos: ingropase urmele.

Propriul sau strigat de furie il trezi pe Lucas. Sudoarea ii siroia pe frunte, si gafaia sufocat. Mintea i se limpezi repede, dar mai petrecu cateva minute plimbandu-se nervos pe punte pana-i trecu apasarea din piept.

Era obisnuit sa aiba cosmaruri din timpul razboiului. Faptul ca in mijlocul visului aparuse si Taylor era altceva. Cum Dumnezeu se intamplase asta? Nu era ingrijorat pentru ea. Stia ca era in siguranta, dar desi nu se indoia ca dormea adanc, trebuia sa-i arunce o privire doar ca sa se asigure.

Se opri langa pat si o privi cateva minute. Nu se mai indura sa plece. Stia ca Taylor ar fi fost dezgustata daca-i afla trecutul. In numele razboiului si al onoarei, facuse lucruri de nedescris ca sa supravietuiasca.

Clatina din cap. Nu voia sa mai infrunte ispita. Atractia inocentei si a puritatii ei era prea puternica pentru a-i intoarce spatele.

Nici macar nu incerca. Se aseza, isi scoase ghetele si ciorapii, apoi se intinse langa ea. Taylor se ghemui langa el.

Intorcandu-se pe o parte, Taylor o cuprinse in brate. Isi ingropa fata in adancitura gatului ei si inchise ochii.

Peste un minut, dormea adanc.

Dumnezeu fu milostiv in noaptea aceea. Demonii il lasara in pace.

Capitolul 5

Cuvintele neinsotite de ganduri nu ajung nicicand in paradis.

William Shakespeare, "Hamlet"

Promptitudinea nu era una dintre calitatile lui Taylor. Lucas o astepta de peste o ora sa vina pe punte. Avusese timp destul sa se gandeasca la cele din noaptea trecuta. Ce l-o fi apucat sa se vare-n pat cu ea? Ce slabiciune il impinsese s-o ia in brate si s-o stranga la piept? Nici macar nu-si amintea sa mai fi dormit vreodata atat de adanc si linistit. Era iritant. Si-l nedumerea al dracului.

Apoi ofta. Slava Domnului sa se trezise la timp. Isi aminti ca zacea tolanit peste trupul ei dulce, cald si moale, si imediat se sili sa nu se mai gandeasca. Taylor nu se trezise, si numai asta conta.

Voia sa porneasca odata. Ajunsese la capatul rabdarii si tocmai se pregatea sa coboare in cabina si s-o traga afara, cand Taylor aparu grabita pe scara.

Arata incurcata, ingrijorata si fermecatoare. Purta o rochie roz pal cu boboci mici de trandafiri albi brodati pe corsajul cu guler inalt. Culoarea rochiei ii avantaja pielea, iar Lucas isi spuse ca-n viata lui nu mai vazuse o fiinta mai feminina.

Scoase un oftat prelung care suna ca un mormait de urs si o privi incruntat.

Taylor ii zambi. Presupunea ca din cauza intarzierii ei era nervos. Se scuza ca-l lasase sa astepte, uitandu-se tot timpul pe punte, dupa Victoria. Prietena ei nu se vedea nicaieri. Intrucat majoritatea pasagerilor debarcasera deja, Taylor conchise ca Victoria ii astepta in locul unde se depozitau bagajele. Fusese deja in cabina ei, dar aceasta era goala.

- Abia astept sa pasesc pe pamant american, spuse ea.

- N-as fi crezut, replica Lucas.

O lua de brat si se intoarse spre schela.

O ironiza fiindca-l facuse sa astepte. Taylor ii ignora sarcasmul si privi catre port.

La prima vedere, orizontul orasului ii amintea de Londra, desi pe o scara mai mare. Observa insa aproape imediat o diferenta esentiala intre cele doua orase. Peste cladirile Londrei plutea intotdeauna o ceata cenusie. Cerul de deasupra Bostonului era de un albastru imaculat - sau cel putin asa i se parea ei.

Taylor nu-i mai spuse o vorba lui Lucas pana ajunsera la carutele cu bagaje. Era atat de coplesita de privelistile si sunetele noii ei tari, incat abia daca putea sa lege un gand cu cap si coada. Voia sa inchida ochii si sa asculte toate limbile si accentele enorm de diferite din jur, incercand sa ghiceasca din ce tari erau. Dar erau atat de multe limbi straine, incat in curand se contopira laolalta, iar Taylor abandona jocul, incerca sa se uite peste tot in acelasi timp. Erau atat de multe de vazut si de explorat, atat de multe.

- Taylor, ai de gand sa fii atenta la ce-ti spun?

In sfarsit, il privi.

- Nu-i asa ca-i minunat, Lucas?

Mirarea din vocea ei il facu sa zambeasca.

- Bostonul?

- America.

Lucas dadu din cap.

- Mai ai pana sa vezi America, ii spuse el. Dar o sa-ti placa viata la Boston. E foarte cosmopolitana, la fel ca la Londra.

- Imi place deja la Boston, dar nu vreau sa semene cu Londra.

Dupa aceasta declaratie se uita din nou la haosul din jurul ei. Lucas o privi cateva momente. Era sigur ca-l provoca intentionat, cu zambetul acela al ei plin de vino-ncoa'. Pana si felul cum il privea, cu acei ochi albastri si vrajitori, era destinat sa-i capteze atentia.

- N-ar trebui sa ne luam bagajele?

Intrebarea ei il smulse din ganduri. Lucas reveni la realitate.

- Stai aici, ii ordona ei. Ma intorc intr-un minut.

Taylor nu avu timp decat sa dea din cap inainte ca Lucas sa se indeparteze. Tinea strans in mana bonurile de bagaje. Lucas rezervase locuri la Hamilton House, chiar langa oras, conform instructiunilor explicite ale Doamnei. Era unul dintre cele mai bune hoteluri din America, la acelasi nivel cu States Hotel, desi pe o scara mai mica. Doamna citise despre amandoua si ajunsese la concluzia ca Hamilton House era putin mai distins. Ii spusese lui Lucas ca States Hotel servea prea multi oameni de afaceri, si nu voia ca nepoata ei sa se amestece printre cei pe care-i numea "lucratori de rand". Lucas n-o contrazisese. Avea s-o lase pe Taylor unde voia bunica ei, sa mai petreaca o noapte sau doua in oras, in functie de intalnirile cu bancherii, apoi sa porneasca spre casa.

Peste cateva minute, reveni la Taylor cu un receptioner de la Hamilton House. Nimeri taman la tanc. Taylor tocmai ii dadea bonurile de bagaje unui om care o convinsese ca era reprezentantul hotelului.

Lucas smulse bonurile din mainile hotului si-l puse pe fuga. Taylor fu coplesita de acest comportament pe care-l considera grosolan si necuviincios. Dar, cand observa ca omul de langa Lucas avea pe palarie o emblema a hotelului, se ingrozi de apropia ei naivitate.

- Ne-ar fi furat bagajele!

Lucas dadu din cap. Taylor, insa, n-avea de gand sa se lase cu una cu doua. Isi ridica poalele rochiei si o lua la fuga dupa hot. Lucas o prinse inainte de a se pierde in multime.

- Unde Dumnezeu crezi ca te duci?

- Sa-l prind pe misel! Striga ea. Cineva ar trebui sa anunte autoritatile.

Lucas nu-si ascunse exasperarea. O lua strans de mana si se intoarse spre sirul de trasuri.

- Nu faci nimic? Intreba ea.

- S-a dus, Taylor. In veci n-o sa-l mai gasim, in multimea asta.

- Imi amintesc cum arata.

Lucas nu rase. Era atat de-al dracului de onesta.

- Ce-ai fi facut daca-l prindeai?

Taylor nu se gandise la asta. Ridica din umeri.

- L-as fi tinut pe loc si as fi strigat dupa ajutor.

Lucas isi dadu ochii peste cap.

- Si ce s-ar fi intamplat daca nu statea cuminte in timp ce tu strigai, Taylor?

- Cred c-ar fi trebuit sa-l lovesc.

Era o laudarosenie aruncata in vant, si o stiau amandoi.

- Cred c-ar trebui sa incepi sa te gandesti la consecinte, remarca Lucas.

Abia daca-i mai dadea atentie. Ajunsesera la trasuri. Se opri sa-i spuna unui vizitiu destinatia.

Taylor incerca sa-si desprinda mana dintr-a lui. In sfarsit, Lucas observa ce facea, cand se intoarse sa-i deschida usa.

- Urca.

- Inca nu putem pleca. Imi astept prietena. Va veni cu noi, la hotel. Trebuie sa ai rabdare, Lucas. Aveam intalnire la bagaje. Scuza-ma cateva minute, pana ma duc s-o caut.

- N-ai s-o gasesti niciodata in inghesuiala asta.

- Uite-o! Striga Taylor.

O chema pe nume, dar prietena ei n-o auzi. Nu-si putea desprinde mana dintr-a lui Lucas, asa ca-l trimise in locul ei.

- Du-te si adu-o pe Victoria.

Lucas ii dadu drumul, intorcandu-se spre multime.

- Care e Victoria?

Vorbea in gol. In clipa cand o eliberase, Taylor o si luase la picior. Mormaind o injuratura, Lucas porni dupa ea. O ajunse din urma tocmai cand se oprea in spatele unei femei cu parul roscat.

- Victoria, intoarce-te! Ii ceru ea.

Prietena ei fu vizibil surprinsa. Tresari violent, apoi se rasuci in loc. Pe fata i se asternu o usurare vizibila, iar in ochi ii aparura lacrimi.

- O, cat ma bucur ca te vad, Taylor! Credeam ca m-ai lasat aici. Nu mai tineam minte unde trebuia sa ne intalnim, adauga ea in graba.

Taylor vazu cat de tulburata era, si se grabi s-o linisteasca.

- Si eu incurcasem locul de intalnire, ii spuse ea. Credeam ca ne inteleseseram sa ne intalnim pe punte, unde se adunau bagajele pentru debarcare. Dar nu conteaza, adauga grabita. N-as fi plecat fara tine. Si-n plus, daca se intampla ceva si nu ne-am fi gasit, stiai numele hotelului. Ai fi putut ajunge acolo singura.

Victoria dadu din cap. Ii era rusine sa spuna ca nu avea bani de trasura. Ar fi trebuit sa mearga pe jos pana la Hamilton House. Totusi, Taylor avea dreptate. Se considera destul de descurcareata ca sa fi gasit o cale. Isi dorea doar sa nu fie atat de emotiva. Ultima saptamana fusese o grea incercare pentru ea, cu toate schimbarile din viata si din trupul ei, si parea sa planga aproape tot timpul.

- De obicei nu sunt asa de emotiva, milady, declara ea.

Si izbucni in lacrimi. Taylor isi scoase din maneca o batista de dantela, i-o oferi, dupa care ii spuse s-o ia de mana. Apoi se intoarse spre Lucas si facu repede prezentarile.

- Victoria e o buna prietena a mea, il informa.

- De ce plange?

Taylor se incrunta cu repros ca adusese vorba despre asta. Victoria incerca eroic sa se stapaneasca.

- A trecut printr-o perioada grea, explica ea. E in doliu.

- In doliu? Intreba Victoria in soapta.

Taylor dadu din cap:

- Da, in doliu.

Se intoarse iar spre Lucas.

- Tine doliu dupa iubitul ei sot.

Lucas nu mai puse nici o intrebare. Stia foarte bine cine era. Isi mai amintea toata discutia celor doua femei din noaptea cand Taylor venise in ajutorul Victoriei. Simtea mila pentru ea, desigur, ca si putina compasiune. N-avea sa-i fie usor. Nici propriei lui mame nu-i fusese.

Nu putea sa n-o admire pe Taylor pentru ca-i purta de grija.

- Ai s-o ajuti pe Victoria sa se stabileasca in Boston? Intreba el.

- Asa am de gand.

Zambi. Taylor nu stiu cum sa-i interpreteze reactia, asa ca zambi si ea.

- N-ar trebui sa mergem? Vor pleca toate trasurile, domnule.

Lucas confirma. Dintr-o data, si el dorea sa ajunga la destinatie. O lua pe Taylor de mana stanga si pe Victoria de dreapta si porni spre vehicule.

Boneta cu flori a Victoriei era in pericol sa-i zboare de pe cap, atat de repede mergea Lucas. Isi ridica mana stanga sa si-o tina pe loc.

Taylor incerca sa nu se impiedice de fuste.

- Nu arde nicaieri, domnule Ross! Striga ea.

Lucas incetini pasul. Ii dadu birjarului destinatia, apoi deschise usa si se intoarse spre Victoria.

- Ti-ai trimis bagajele?

- Bonurile mele erau la Taylor, raspunse Victoria.

Vorbea cu privirea in pamant. Era o fata timida, iar Lucas se intreba cum avea sa supravietuiasca, numai cu Taylor care sa-i poarte de grija. Hotari sa-i ia pe bancheri deoparte si sa stea de vorba cu ei. De vreme ce contul din banca era substantial, iar din investitii iesea un profit frumos, Lucas era sigur ca s-ar fi ocupat cu placere de Taylor si Victoria. De asemenea, Taylor avea rude la Boston. Cu siguranta, unul sau doi membri de familie urmau sa aiba grija de sotia lui si de prietena ei.

Sotia lui. Lucas clatina din cap cu uimire. Daca in urma cu sase luni i-ar fi spus cineva ca avea sa se casatoreasca, l-ar fi umflat rasul. Dupa care, probabil l-ar fi pocnit in nas pe profetul mincinos pentru ca spusese o asemenea blasfemie.

- Suntem gata, domnule Ross.

Lucas se intoarse spre Victoria si-i zambi. Fata gasi de cuviinta sa-si scoata boneta inainte de a se urca in trasura. Taylor observa repede ca era extrem de rabdator cu prietena ei. Ii tinu pana si boneta, in timp ce-si aranja fustele. Dupa ce Victoria se instala, Lucas se intoarse spre Taylor. Nu lipsi mult s-o ia pe sus si s-o arunce in trasura.

Taylor voia sa stea langa Victoria, dar Lucas avea alte ganduri. Pana se aseza omeneste pe bancheta unde o aruncase, se pomeni cu el alaturi, inghesuind-o in colt. Nu mai putea sa se urneasca din loc. Se incrunta la el, apoi isi dadu seama ca ar fi putut sa nu se deranjeze. Lucas nu-i dadea nici o atentie. Se uita pe fereastra, pierdut in ganduri.

- Uite, Taylor! Ii arata Victoria. Cafeneaua Morrison's! Si noi avem una la fel, la Londra.

Vocea-i trepida de emotie.

- Iar acolo e Tyler's Bootery! In Anglia e faimoasa!

Taylor se apleca inainte sa se uite pe fereastra.

- Par sa fie multe magazine englezesti aici, remarca ea. O dezamagire, nu-i asa?

- De ce e o dezamagire? Se interesa Lucas, nedumerit.

Taylor prefera sa nu-i spuna adevarul, si anume ca nu voia sa gaseasca in America lucruri care-i aminteau de Anglia.

N-ar fi inteles-o.

- Vreau doar ca totul sa fie altfel.

- A, majoritatea magazinelor sunt diferite! Anunta Victoria. Vom avea nevoie de ceva timp ca sa ne obisnuim, nu-i asa? America pare atat de mare!

Taylor dadu din cap. Incerca sa fie atenta la ceea ce spunea Victoria, dar gandurile i se indreptau spre copii. Erau acolo. in orasul acela minunat, si imediat ce-si termina treburile cu bancherii si Lucas pornea spre Redemption, avea sa le ia pe gemene si pe doica lor, doamna Bartlesmith. Urmau sa stea toate cel putin o saptamana in Boston, in timp ce Taylor angaja ajutoarele de care avea nevoie si cumpara hainele necesare fetelor pentru anotimpul urmator.

Si-ar fi dorit sa-si poata vedea nepoatele imediat. Daca avea grija, Lucas n-avea sa afle ca plecase. Doar pentru o ora, isi spuse ea. Urma sa inchirieze o trasura si sa se intoarca la hotel inainte de a i se simti lipsa.

Doamna Bartlesmith avea sa se bucure de companie. Taylor urma sa-i explice planurile ei si sa angajeze pe cineva ca s-o ajute la impachetat. Era atat de emotionata, incat il lua pe Lucas de mana.

Fu surprins de gestul ei afectuos. Ii vazu expresia bucuroasa de pe fata si zambi.

- Negresit, iti place la Boston, observa el.

- Pare un oras foarte frumos.

Nu parea deosebit de entuziasmata de oras. Totusi, in expresie i se vedea clar ca ceva o emotiona. Lucas era curios sa afle ce anume.

Victoria comenta intruna despre oras. Din cand in cand, Taylor dadea din cap, dar curand deveni evident ca era preocupata.

In sfarsit, Lucas o inghionti, pentru a-i atrage atentia.

- Spune-mi la ce te gandesti.

- La rudele mele, raspunse ea.

Zambi.

- Banuiam eu.

- Si.

- Da?

Taylor ofta.

- Ma mai gandeam si la binele cel mai mare.

Lucas nu intelese la ce se referea, si nici Victoria.

- Binele cel mai mare e Bostonul? Intreba prietena ei.

Taylor clatina din cap. Vru sa adauge ceva, dar atentia ii fu atrasa de faptul ca-l tinea pe Lucas de mana; pana atunci nu observase. Ii dadu imediat drumul.

- Te rog sa-mi ierti indrazneala, spuse ea.

Lucas clatina din cap, exasperat. Taylor se intoarse sa se uite iar pe fereastra, nelasandu-i timp sa-i raspunda la scuza aceea ridicola. Victoria parea uimita. Isi privi lung prietena, asteptand sa spuna ceva, iar cand Taylor ramase tacuta, intoarse capul spre Lucas. Acesta vru sa-i dea o explicatie, apoi se razgandi.

- Apune soarele, anunta Taylor.

Parea abatuta.

- Intr-o jumatate de ora o sa se-ntunece, socoti Lucas. Te deranjeaza?

- Da.

- De ce?

- Voiam sa-mi vizitez rudele. Acum, va trebui sa astept pana maine.

- Oamenii fac vizite si seara, replica el.

- Au sa doarma.

Nu spuse mai mult. Se intoarse sa priveasca pe fereastra. Lucas presupuse ca rudele respective erau batrane si bolnave, daca se culcau atat de devreme. Victoria se uita de la unul la altul. Voia sa-i intrebe de ce se comportau atat de formal. Insa n-ar fi fost politicos, asa ca se lasa pagubasa. Parcursera restul drumului in tacere si peste cateva minute ajunsera la destinatie. La prima vedere, Hamilton House era o mare dezamagire. In timp ce Lucas platea cursa, Victoria si Taylor coborara pe trotuar si privira cladirea uriasa, cenusie, de granit. Victoria sopti ca arata cam mohorata. Taylor fu mai categorica: declara ca era urata ca pacatul.

Din cine stie ce motiv, opinia ei il amuza pe Lucas. Ii ceru sa vorbeasca mai incet, dar nu fara un zambet. Taylor nu stia ce sa inteleaga. Observa ca se purta iar plin de solicitudine cu Victoria, si se bucura. Lucas dovedea ca putea fi un gentleman, cand isi dadea silinta.

Victoria se chinuia sa-si puna boneta. Avu nevoie de trei incercari ca sa-si lege panglica de satin intr-o funda perfecta. Taylor ar fi vrut sa i-o innoade in locul ei, atat de nerabdatoare era sa porneasca. Lucas se purta de parca ar fi avut tot timpul. Statea cu mainile la spate, asteptand-o pe Victoria sa termine. Apoi ii oferi bratul. Victoria i-l lua, cu un zambet dulce.

Ramasa pe trotuar, Taylor ii urma inauntru. Intrucat Lucas se ocupa de Victoria, se simti libera sa exploreze parterul. Era plin de magazine, iar in centrul salii se afla o usa dubla care ducea la receptie. In fata intrarii stateau mai multi barbati, fumand. Majoritatea purtau costume de oras, desi unii aveau si cojoace din piele de oaie. Cativa cascara ochii la ea, intr-un fel care o facu sa se simta stanjenita. Tinandu-si capul sus, intra grabita pe usa pe care i-o deschisese portarul.

Dintr-o data, Lucas paru sa-si aduca aminte ca avea si o nevasta. Se intoarse, o lua de mana si o trase langa el, incruntat. Taylor nu intelese ce-l apucase. Victoria insa paru sa inteleaga, daca zambetul ei insemna ceva, iar Taylor avu impresia ca prietena ei era gata sa izbucneasca in ras, atat de amuzanta parea sa gaseasca atitudinea lui Lucas.

Se hotari sa-si ignore sotul pana-i trecea proasta dispozitie. Incepu sa comenteze hotelul cu Victoria. Era clar ca proprietarii se hotarasera sa-si cheltuiasca banii cu interiorul. Arata grandios, ii sopti Taylor prietenei sale. Pardoseala era din dale de marmura albe si negre, iar in jurul foaierului gigantic se insirau niste coloane albe magnifice.

Totul lucea de curatenie. Canapelele din holul spatios erau acoperite cu piei de bizon. Taylor vru sa atinga una.

Victoria ii atrase atentia, cu o remarca soptita:

- Ai observat ca aici nu sunt doamne?

- Am vazut, raspunse Taylor.

- E o intrare separata pentru doamnele care calatoresc singure, le explica Lucas. Dar de vreme ce sunteti cu mine, e normal sa fiti aici. Asteptati pentru bagaje pana semnez si iau o camera si pentru Victoria.

Lucas isi insoti ordinul cu o expresie semnificativ de incruntata spre Taylor, apoi se indeparta.

Bagajele fura usor de gasit. Formau o piramida in mijlocul holului.

Taylor era cam coplesita de haosul din jurul ei. Cel putin doua sute de gentlemeni circulau in toate partii, altii citeau ziarele pe canapele, iar unii stateau de vorba, in grupuri. Rumoarea ingreuna orice conversatie.

Victoria fu nevoita s-o intrebe de doua ori pana o auzi:

- Ce face daca toate camerele sunt ocupate?

- Atunci ai sa stai cu mine.

- Dar sotul tau?

- A, el are camera separata.

- Bine, dar sunteti casatoriti!

- Intr-adevar, ii dadu dreptate Taylor, batand-o pe mana. In starea ta delicata, n-ar trebui sa-ti bati capul cu fleacuri. Cred c-ar fi mai bine sa stai jos. Pari obosita. Hai sa incercam canapelele astea cu piei de bizoni.

Victoria dadu din cap a incuviintare. Isi ciupi obrajii ca sa si-i inroseasca, sperand sa-si ascunda oboseala, si o urma pe Taylor spre o canapea libera.

Se asezara una langa alta. Taylor mangaie pielea cu degetele, zambind.

- Acum ne putem lauda ca am stat pe un bizon.

Victoria zambi vag. Isi impreuna mainile in poala si cobori privirea in pamant.

- Nu esti ingrijorata, nu-i asa?

- Ba da, recunoscu Victoria. Ma gandesc ca n-ar fi trebuit sa-i spui sotului tau ca am fost maritata. Daca mai continuam cu minciuna asta, si voi intalni cunoscuti care s-au mutat aici de la Londra.

Nu mai continua. Taylor se simti imediat vinovata.

- N-ar fi trebuit sa mint, si te rog sa ma scuzi ca te-am pus intr-o situatie penibila. Daca-ti spun ceva, imi promiti ca n-ai sa scoti o vorba in fata domnului Ross?

- Da.

- Nu am intentia sa locuiesc la Boston. Nici tu nu e nevoie sa stai aici, Victoria. Mai exista inca cel putin o duzina de alte orase din care am putea alege.

Victoria facu ochii mari.

- Dar l-am auzit pe sotul tau spunand.

- A, da, el crede c-am sa stau la Boston, si e mai bine sa nu stie adevarul, inca.

- Nu inteleg. N-o sa observe daca pleci?

- E complicat, raspunse Taylor. Maine dimineata, dupa ce te odihnesti bine, o sa stam de vorba. Va fi totul in regula, iti promit. Cerule, sunt asa de emotionata ca am ajuns la Boston, incat nici nu mai pot sta locului!

O statuie frumoasa de marmura, a unui razboinic grec cu un disc in mana, ii atrase atentia. Era inalta de cel putin trei metri. Taylor se ridica, ii spuse Victoriei ca avea sa se intoarca imediat, apoi traversa holul sa vada mai bine statuia.

Mai multi domni incercara pe rand sa-i atraga atentia, salutand-o. Taylor nu-i lua in seama, dar cand ajunse la impresionanta sculptura, se pomeni inconjurata de straini dornici sa lege o conversatie.

Cu totii erau americani si, fie si numai din acest motiv, ii fu imposibil sa-si mentina aerul distant. Cat ai bate din palme, incepu sa zambeasca. Americanii erau foarte deschisi si prietenosi, asa cum citise. Un domn o saluta cu howdy in loc de hello, vorbind cu cel mai fermecator accent pe care-l auzise vreodata. Era incantata. Uita curand de orice eticheta. Se prezenta, explicand ca tocmai venise de la Londra, din Anglia, apoi le ceru sa-i spuna fiecare unde locuia. Toti incercara sa-i raspunda in acelasi timp. Unul afla ea, locuia in centrul Bostonului si venise la hotel pentru o intalnire de afaceri. Vorbea de parca s-ar fi tinut de nas. Alt domn locuia in valea Ohio, doi erau din Missouri, iar trei stateau in Texas. Aveau niste accente de-a dreptul divine.

Se lega o conversatie insufletita. Fiecare incerca sa-i intreaca pe ceilalti cu povesti despre locurile lui natale. Lui Taylor ii era greu sa-si stapaneasca rasul. Erau niste oameni atat de buni si incantatori! Se mandreau cu patria lor si era clar ca voiau ca si ea sa iubeasca America la fel de mult ca ei.

Voia ca Victoria sa-i cunoasca pe noii ei prieteni si tocmai voia sa-i cheme, cand atitudinea grupului se schimba brusc. Rasesera si glumisera, iar acum aratau de parca si-ar fi pierdut cea mai buna prietena. Cativa se incruntau, semn ca ceva ii ingrijora foarte tare. Cei din fata ei nici macar nu se mai uitau la ea. Priveau tinta ceva aflat deasupra capului ei. Domnul din Boston, observa, chiar batea in retragere.

Se lasase o tacere grea. Taylor presimtea ca stia ce, sau mai degraba cine, era cauza. Incet, se intoarse, si vazu ca nu se inselase.

In spatele ei statea Lucas. Expresia de pe fata lui, insa, o surprinse. Era destul de infricosatoare ca sa-i faca unei femei obisnuite parul maciuca. Nici nu era de mirare ca domnii nu mai radeau. Lucas arata de parca ar fi vrut sa-i impuste pe cativa dintre ei.

Pana si pe ea o cam nelinistea. In nici un caz nu-i era teama, isi reaminti Taylor in graba, doar. era cam nervoasa. Hotari sa ia taurul de coarne. Isi impreuna mainile, afisa un zambet si spuse:

- Lata-te in sfarsit, domnule Ross. Abia asteptam sa te prezint noilor mei prieteni.

Lucas n-avea de gand sa-i inghita siretlicul. Clatina din cap.

- Taylor, tin minte ca ti-am spus clar sa astepti langa bagaje. Daca.

Lui Taylor nu-i ardea de predici. Ii risipi concentrarea, luandu-l de mana. Apoi se intoarse spre ceilalti ca sa li-l prezinte pe sotul ei, dar cel mai varstnic dintre texani vorbi primul.

- Iepsoara asta-i a lu' matale? Intreba el, vorbind atat de taraganat incat paru sa treaca un minut intreg pana-si termina intrebarea.

Taylor nu era sigura daca sa se simta jignita sau nu. Deschise gura sa-l intrebe pe texan daca se obisnuia adesea ca in America femeile sa fie numite iepe, dar nu apuca. Lucas ii puse mainile pe umeri si i-i stranse.

Mesajul era clar. Trebuia sa taca. Se hotari sa se supuna deocamdata. Dar Dumnezeu sa-l fereasca pe Lucas Ross cand ramaneau singuri. Atunci avea sa-i spuna vreo doua, pentru ca se purta atat de arogant in public.

- E nevasta-mea, anunta Lucas pe un ton vadit posesiv; ciudat, dar nu se stramba cand rosti cuvantul "nevasta". Ba chiar, i se parea ca suna aproape placut. Aproape.

- Da' n-are inel, remarca alt texan, privind-o banuitor pe Taylor.

- Cu sau fara inel, tot doamna Ross e, declara Lucas.

- Ross? Pai n-a zis c-o cheama Ross, replica primul texan.

Taylor facu ochii mari. Fu cat pe ce sa izbucneasca in ras.

- Am uitat! Se scuza ea. Suntem proaspat casatoriti, adauga in graba.

Nu pareau s-o creada. Ofta, isi desprinse umerii de sub mainile lui Lucas si trecu langa el, fara sa-i scape pe ceilalti din ochi.

- Domnilor, as dori sa faceti cunostinta cu sotul meu, domnul Lucas Ross.

Ceea ce se intampla in clipa urmatoare o surprinse atat de mult pe Taylor, incat nu-si putu ascunde uimirea. Cel mai varstnic dintre texani miji ochii spre Lucas, apoi sopti aproape cu veneratie:

- Lucas Ross ala din Teritoriul Montana?

Lucas dadu scurt din cap. Apoi incepu sa se retraga. Ridicand privirea, Taylor vazu ca expresia lui se schimbase dramatic. Acum parea prudent si teribil de stanjenit. O intriga. Dintr-o data, simti nevoia sa-l salveze, desi nu stia ce anume l-ar fi salvat.

- Lucas Ross ala? Se balbai neincrezator domnul din valea Ohio.

Lucas ofta.

- Da.

Taylor nu stia ca barbatii in toata firea obisnuiau sa se emotioneze ca niste copii, dar acestia asa facura.

Toti ca unul, se repezira inainte. Apuca sa se dea la o parte in ultima clipa, caci sigur ar fi strivit-o de soclul statuii, daca nu se grabea. Il inconjurara pe Lucas din toate partile. Toti vorbeau in acelasi timp. Voiau sa-i stranga mana si sa-l bata pe spate.

Cei mai admirativi erau texanii.

- Ei nu ca asta le intrece pe toate! Tot repeta cel mai varstnic dintre veri.

Vestea ca Lucas Ross era in holul hotelului Hamilton House se raspandi ca whisky-ul gratuit, si in cateva minute majoritatea domnilor din jur se alaturasera grupului de admiratori. Toti voiau sa cunoasca legenda vie.

Taylor era stupefiata. Auzea repetate la nesfarsit cuvintele erou si legenda, si fiindca domnul din Boston mentiona razboiul, presupuse ca Lucas isi castigase reputatia in timpul disputei dintre Nord si Sud. Era familiarizata atat cu cauzele razboiul, cat si cu deznodamantul, desigur. Citise tot ce gasise despre secesiune. Ciudat, nu-si amintea sa fi intalnit nicaieri numele lui Lucas Ross.

Statu privindu-i pe Lucas si entuziastii lui adoratori un sfert de ceas. Observa ca si el se tot uita la ea, ca si cum ar fi vrut sa fie sigur ca mai era acolo.

Nu parea deloc incantat de toata atentia care i se acorda. Si nu-i placea nici sa stea cineva la spatele lui, observa Taylor, cand vazu cum se postase drept in fata statuii de marmura. Parea hotarat sa-si apere spatele, ca toti pistolarii faimosi - sau cel putin asa citise Taylor in nenumaratele ei romane ieftine.

Un gand duse la altul. Dumnezeule mare, oare Lucas era pistolar? Asa-si formase reputatia? Taylor alunga ideea in aceeasi clipa. Nu, in nici un caz. Era temperamental si avea o fire artagoasa, dar nu era un ucigas. Doamna ii investigase meticulos trecutul, iar Taylor stia ca bunica ei n-ar fi maritat-o cu un om care nu era onorabil, curajos si nobil.

Mai era si faptul indiscutabil ca toti pistolarii cautau galceava cu lumanarea. Povestirile pe care le citise despre Ornery Eddie din Wolkum Junction o confirmasera. Eddie voia mereu sa se lupte. Se mandrea cu faptul ca intotdeauna omora cate un om la zece minute dupa ce ajungea in cate un oras nou.

Lucas avea o atitudine complet opusa. Isi dorea singuratatea si spatiile intinse. Si se parea ca detesta multimile. Expresia cu care o privea acum parea sa indice ca o socotea responsabila pentru ca-l facuse sa devina centrul atentiei.

Desi nu gresise cu nimic, Taylor se simti vinovata.

Trebuia sa-l salveze cumva. Ofta, apoi isi croi drum prin multimea de barbati. Cand ajunse la Lucas, il lua de mana si anunta cu glas sonor ca aveau sa intarzie la o intalnire importanta, daca nu plecau imediat.

- N-ar trebui sa va duceti la intalniri in luna de miere, declara unul dintre texani, cu accentul lor lent si taraganat.

- Sunt proaspat casatoriti? Intreba un domn care venise mai recent.

Cineva din grup striga:

- Hai c-asta le intrece pe toate!

Intrucat auzise deja acea remarca ilogica, Taylor presupuse ca era o expresie tipic americana. O retinu pentru viitor.

- S-a agatat, ba bine ca nu! Comenta altul.

Urma o runda de felicitari inimoase, alte batai pe spate, desi unul dintre domni gresi tinta si o pocni pe Taylor drept intre omoplati. Sotul ei o impiedica sa cada pe burta. Strangand-o de mana, se incrunta la omul cel neatent si porni spre marginea grupului.

In sfarsit, barbatii ii lasara in pace. Lucas o tarase dupa el jumatate din latimea holului, inainte ca Taylor sa protesteze in sfarsit:

- Poti sa-mi dai drumul, domnule, si nu te mai uita asa urat. Oamenii vor crede ca nu suntem fericiti in casnicie.

Lucas ignora ambele sugestii. Privindu-l, Taylor se incrunta si ea.

- Esti un individ foarte nazuros, anunta in soapta, ca sa nu auda si altii.

- Inainte nu eram, raspunse el.

- Vrei sa spui ca erai binevoitor?

- Da.

Taylor aproape ca pufni neincrezator, dar se stapani la timp.

- Cand? Il intreba.

- Cand nu eram casatorit.

Incerca sa nu se simta ofensata.

- Ma acuzi pentru haosul de-aici, nu?

Nu-i dadu timp sa raspunda.

- Nu te-as fi prezentat acelor domni, daca mi-ai fi spus dinainte ca esti un baiat atat de popular.

- De ce-ai vorbit cu ei? O intreba el.

- Poftim?

Lucas ofta.

- Taylor, nu te-a invatat bunica ta ca-i periculos sa vorbesti cu strainii? Continua, vorbind intr-un marait gros.

- Eram in deplina siguranta. Nimeni n-ar fi indraznit sa ma acosteze in mijlocul unui hol de hotel.

- Nu zau? Si de ce, ma rog?

Era complet pregatit sa-i auda raspunsul, apoi sa-i tina o predica pentru naivitatea ei. La naiba, holul era atat de aglomerat, incat oricine ar fi putut s-o inhate si s-o tarasca afara fara ca nimeni altcineva sa observe. Nu stia nimic de pericolele proprii oraselor? Se vedea clar ca nu. Ei bine, pe toti sfintii, avea s-o faca sa inteleaga.

Taylor il privea cu o expresie inocenta in ochii ei mari. Ii venea s-o ia de umeri si s-o zgaltaie. In schimb, se gandi s-o sperie.

- Explica-mi de ce n-ar indrazni nimeni sa te acosteze, ii ceru el pe un ton de-a dreptul rautacios.

In timp ce-i raspundea, il privi drept in ochi.

- Nu i-ai fi lasat tu.

Lucas se dezumfla total. Raspunsul ei, atat de prompt si firesc, il atinse drept in inima. Nu-si mai gasea cuvintele. Complimentul il soca. Era prea increzatoare, si cum putea avea o asemenea incredere in el? Era de-a dreptul umilitor.

- Ai dreptate cand spui ca n-as lasa pe nimeni sa te atinga, se pomeni el mormaind.

Taylor zambi. Lucas se incrunta. Dintr-o data, simti un imbold irezistibil s-o sarute.

Urmatoarele ei cuvinte ii schimbara intentiile.

- Intamplator, stiu ca prin aceasta tara magnifica orice femeie poate calatori singura, fara a avea de ce se teme c-ar supara-o vreun strain.

Iar ii venea s-o zgaltaie.

- Taylor. incepu el ca o introducere a predicii despre opiniile ei ridicole.

- Am citit intr-o carte, asa ca trebuie sa fie adevarat. Jurnalul de calatorii al doamnei Livingston e foarte instructiv. N-a fost acostata niciodata.

- Nu cumva era batrana si zbarcita?

- Ce importanta are?

Lucas ii privi lung ochii aceia incredibili.

- Are o foarte mare importanta, se rasti el.

Taylor se hotari sa puna capat discutiei, avand ea ultimul cuvant.

- Te rog, nu-ti mai face griji. Te asigur ca nu voi fi acostata de straini.

- Nu? Dar de soti?

Capitolul 6

Aceia ce-si arata dragostea nu iubesc.

William Shakespeare, "Doi domni din Verona"

Avea un simt pervers al umorului. Taylor trebui sa se gandeasca aproape un minut ca sa inteleaga ce sugera. Nu se infurie - se enerva doar.

- Nu ma tem deloc ca as fi acostata de tine, domnule Ross. Ar trebui sa ma tem?

- Taylor.

Ii rostise numele pe un ton prevenitor.

- Da?

- Vin imediat. Sa nu pleci de-aici.

Ii stranse umerii pana cand Taylor dadu din cap. Apoi se intoarse la receptie. Il privi cum preda o cheie unui angajat al hotelului. Se apleca spre el i-i spuse ceva, apoi se intoarse si reveni drept spre ea.

- Vom sta in aceeasi camera.

Taylor facu ochii mari. Domnul Ross nu parea deloc multumit de acel aranjament.

- N-ai reusit sa obtii si tu o camera?

- Am dat-o inapoi.

- De ce?

- Fiindca ai atras atentia oamenilor.

- Ce vrea sa insemne asta?

- Nimic. Acum suntem casatoriti si am dormit deja in acelasi pat.

- Dar, domnule Ross.

- Nu ma contrazice.

O lua de mana si pornira spre prietena ei. Ramase incruntat pana ajunsera la Victoria, careia ii zambi si o ajuta sa se ridice de pe canapea.

- Mergem sus sa te instalezi in camera ta? Ii propuse el, cu un glas placut si bland ca o adiere de vara.

- Deci, mi-ati putut gasi o camera? Intreba Victoria. Erau atatia domni in hol, incat am fost convinsa ca toate camerele au fost inchiriate.

Expresia ei ingrijorata o instiinta pe Taylor ca se nelinistise pentru aranjamentele lor de cazare. Se simtea ingrozitor. Noua ei prietena nu si-ar fi facut griji daca statea langa ea sa-i alunge temerile. In starea ei delicata, n-ar fi trebuit sa se alarmeze pentru nimic. Femeile gravide aveau nevoie de o ambianta linistitoare. Si de odihna. Iar biata Victoria arata epuizata. Taylor facu un pas inainte sa-i vorbeasca.

- Am fost foarte neatenta, se scuza ea. Trebuia sa stau cu tine. Imi pare rau, Victoria.

- A fost in regula, raspunse Victoria, jenata ca i se dadea atata atentie. Cativa domni au incercat sa-mi tina companie, dar i-am alungat. Nu-mi spuneti si mie ce s-a intamplat adineaori? De ce chiuiau toti oamenii aceia?

- Asteapta hamalul, anunta Lucas. Taylor o sa-ti explice mai tarziu. Nu mergem sus?

Nerabdarea lui era vizibila. In drum spre scara, se uita in urma de mai multe ori, semn ca abia astepta sa scape de admiratori. Camerele lor erau la etajul trei. Odaia Victoriei se afla la capatul unui coridor lung si intortocheat, iar cea a lui Lucas si Taylor, in capatul opus. Lucas o lasa pe Taylor s-o ajute pe Victoria la despachetat si porni cu hamalul spre camera lor, ca sa duca bagajele. Cuferele aveau sa fie lasate la pastrare in pivnita hotelului pana plecau.

Camera Victoriei era zugravita intr-un galben ca lamaia deschis, despre care Taylor declara ca era foarte linistitor pentru ochi. Nu era mare, dar avea mobila eleganta, de cires lacuit. Taylor isi trecu degetele peste incrustatiile fine de pe usile dulapului. Pesemne tamplarii lucrasera luni de zile sa sculpteze frunzele delicate de pe acesta si de pe scrin. In timp ce agata in dulap rochiile Victoriei, prietena ei se duse sa se uite pe fereastra.

- Nu stiam ca Bostonul e asa de sofisticat, remarca ea. Este aproape la fel de modern ca Londra, nu-i asa?

- Cred ca da, incuviinta Taylor. Jos e o spalatorie, Victoria. Daca ai nevoie sa ti se spele si sa ti se calce ceva, personalul hotelului se lauda ca va fi gata in mai putin de o zi. Doamna mi-a spus ca, din cate-a citit, cele mai bune hoteluri au spalatorii cu aburi, iar oamenii de afaceri nu trebuie sa-si ia la drum mai mult de o camasa. Si stii de ce? Rufele sunt spalate in niste masini care le fierb. Aburii le invartesc, si sunt stoarse printr-o metoda ciudata numita forta centrifuga. Apoi, camasile sunt uscate cu curenti de aer. Pe cinstea mea, pot fi spalate, uscate si calcate in doar cateva minute. Nu-i asa sa-i uluitor?

Victoria nu-i raspunse. Taylor fusese atat de ocupata cu despachetatul, incat nu observase cat de retrasa devenise prietena ei. Neprimind nici un raspuns, se intoarse s-o priveasca. Victoria statea pe marginea patului dublu, cu mainile impreunate in poala si barbia in piept. Arata ingrozitor de abatuta.

Imediat, Taylor veni in fata ei.

- Te framanta ceva?

- Nu, raspunse in soapta Victoria.

Suna jalnic. Ingrijorata, Taylor se incrunta. Era ceva in neregula, nici vorba, si era hotarata sa afle ce anume.

- Ti-e rau?

- Nu.

Isi privi prietena aproape un minut. Ar fi vrut sa-i spuna ce se intamplase. Dar o lady binecrescuta nu insista, si niciodata n-ar fi batut-o la cap. Dupa parerea Doamnei, aceasta era ce-a de-a unsprezecea porunca.

- Ai vrea sa te odihnesti inainte de cina?

- Cred ca da.

- Acum ti-e foame?

- Cred ca mi-e.

Cu greu, Taylor isi tinu cumpatul. Se aseza pe marginea patului, langa Victoria, si astepta sa-i spuna ce-o preocupa. Era complet nedumerita de acel acces neasteptat de timiditate. In timpul calatoriei, statusera in biblioteca vaporului si discutasera despre toate subiectele cunoscute. Victoria ii povestise totul despre familia ei, si cate ceva despre barbatul care o tradase, desi se incapatana sa nu-i dezvaluie numele, si-i mai impartasise si cate ceva din visurile si nazuintele ei. Taylor nu vorbise deloc despre sine. In schimb, ii spusese Victoriei zeci de povesti pe care le citise despre viata in salbaticia din America, impartasindu-i si speranta de a intalni candva un muntean adevarat.

Din cauza furtunilor, calatoria durase mai mult decat se prevazuse. Petrecusera pe nava douasprezece zile incheiate, si in tot acel timp, Victoria nu fusese niciodata sfioasa sau rezervata cu ea. Taylor credea ca-i incredintase toate secretele ei. Aceasta schimbare neasteptata de dispozitie o ingrijora. Poate ca mai exista un secret nedezvaluit.

Dupa cateva minute de tacere, Taylor ajunse la concluzia ca asteptase destul, Victoria arata nefericita. O batu usor pe mana, hotarata sa afle care era problema si s-o ajute s-o rezolve.

- E ceva ce nu mi-ai spus? Ceva ce te framanta acum?

- Nu.

Taylor ofta sonor.

- Ai sa ma silesti s-o fac, nu-i asa? Intreba ea pe un ton dramatic.

In sfarsit, Victoria o privi. Taylor observa ca avea lacrimi in ochi.

- Ce sa faci? Intreba prietena ei, intrigata de remarca lui Taylor.

- Ai sa ma silesti sa te pisez pana-mi spui ce te nelinisteste.

Victoria izbuti un zambet palid. Taylor suna jalnic de amarata.

- Inteleg ca nu-ti place sa fii pisaloaga, replica ea, putin mai inveselita.

- Imi place la nebunie, marturisi Taylor, dar stiu ca nu se cade. Si acum, spune-mi ce problema ai, te rog. Vreau sa te ajut.

Prietena ei izbucni in lacrimi.

- O inima grea nu indura o limba sprintena, cita ea in soapta.

Taylor isi dadu ochii peste cap. Victoria nu-i observa exasperarea. Era prea ocupata sa-si priveasca mainile. Iar cita din Shakespeare. Parea sa fie o ciudatenie a ei, caci ori de cate ori era tulburata, se ascundea dupa replicile poetice ale vestitului dramaturg.

- Cu alte cuvinte, ti-e greu sa-mi spui ce te necajeste, ii interpreta Taylor cuvintele. Asa e?

Victoria dadu din cap.

- Spune si gata. Nu putem rezolva problema asta pana nu mi-o explici.

- Nu pot plati camera.

- Pai sigur ca n-o poti plati, replica Taylor. Stiam asta. Am sa.

Victoria n-o lasa sa termine.

- Ma simt ca o sarantoaca. Acasa, puteam sa-mi cumpar tot ce voiam. Parintii mei aveau conturi la toate magazinele elegante din Londra. O, Doamne, sunt complet falita! Se vaieta ea.

Taylor o batu pe mana, cu compasiune. Apoi se ridica si incepu sa se plimbe prin camera. Analiza problema cateva minute, inainte de a propune o solutie care i se parea rezonabila.

- N-ai sa fii falita decat pana maine.

Cuvintele ei atrasera atentia Victoriei. Se tampona cu batista la colturile ochilor, apoi intreba ce Dumnezeu insemna ciudatenia aia.

- Cum pot sa fiu falita azi, iar maine nu?

- Doamna imi spunea ca modul cel mai bun de a intelege ce simte cineva e sa te pui in pielea lui. Stiu ca nu mi-ar placea sa fiu.

- Insarcinata? Completa Victoria.

Dadu din cap inainte ca Taylor sa raspunda, atat de sigura era de concluzia prietenei sale. Spre surprinderea ei, Taylor clatina din cap.

- Nu asta voiam sa spun, explica ea. Dar, de fapt, as dori foarte mult sa fiu insarcinata candva. Daca stai sa te gandesti - intr-o lumina diferita, desigur - si daca lasi deoparte pentru moment toate motivele pentru care ai vrea sa nu fii gravida.

- Da? Intreba Victoria, vazand-o ca ezita.

Lui Taylor ii era dificil sa exprime in cuvinte emotiile pe care le simtea.

- E o binecuvantare, izbucni ea in cele din urma. Si un miracol. Cu adevarat asa este. In tine creste o viata nepretuita. Gandeste-te la asta, Victoria. O viata noua si nevinovata. Te invidiez.

Mana Victoriei se depuse pe abdomen.

- Niciodata n-am tinut un copil in brate, marturisi ea.

- Vei fi o mama minunata, prezise Taylor.

- Tie ti-e destul de usor sa spui ca vrei sa fii insarcinata. Esti maritata, si. De ce crezi ca as fi o mama minunata?

- Pentru ca esti buna, iubitoare si plina de consideratie.

Victoria incepu sa roseasca.

- Destul cu complimentele, ceru ea. Mi se urca la cap, si pe urma nu va mai fi chip sa te intelegi cu mine.

Taylor zambi. Se bucura sa vada ca prietena ei era mai bine dispusa. Se hotari sa revina la problemele financiare.

- Acum un minut voiam sa-ti spun urmatoarele, relua ea. Stiu ca nu mi-ar placea sa ma simt ca o sarantoaca, asa ca maine, cand am sa ma intalnesc cu bancherii Doamnei, voi transfera niste fonduri intr-un cont pentru tine. Pana dupa pranz, vei deveni o femeie complet independenta.

Victoria incepu sa clatine din cap inainte ca Taylor sa fi terminat sa-i explice planul.

- Nu pot accepta mila ta, protesta ea vehement. Nu s-ar cuveni.

Ochii i se umpleau iar de lacrimi. Cum putea sa rada si sa planga de doua ori in acelasi minut ramanea un mister pentru Taylor. Se gandi ca poate starea ei delicata o facea mai emotiva. Daca asa era, avea sa-i treaca. Taylor fusese invatata sa nu-si exteriorizeze niciodata sentimentele. Nu se considera potrivit pentru o lady sa rada cu hohote in public, iar lacrimatul era intotdeauna privit chioras, indiferent de imprejurari. Ii era greu sa trateze cu cineva care incalca intotdeauna aceasta regula sacrosancta.

- Ti-am promis ca te voi ajuta, ii reaminti ea prietenei sale.

- Si m-ai ajutat, insista Victoria. Imi esti o prietena foarte buna.

Acum era incapatanata. Taylor se hotari s-o convinga citand din Shakespeare. Victoria parea sa puna mult pret pe cuvintele lui intelepte. Problema, insa, era ca nu-i venea nici o fraza potrivita in minte, asa ca inventa una. Poate ca Victoria era prea tulburata ca sa observe.

- E mult mai bine sa primesti decat sa refuzi, declara ea pe un ton plin de autoritate. Shakespeare, adauga dand din cap, cand Victoria o privi intrebator.

- N-a spus niciodata asta.

Atata despre viclesugul ei!

- Ar fi spus-o, daca mai traia.

Victoria clatina iar din cap, scotand si un pufnet deloc elegant. Taylor incerca imediat o tactica diferita:

- Banii sunt pentru copil.

Era sigura ca la asta prietena ei n-ar mai fi avut ce sa spuna.

- Am sa-mi gasesc de lucru. Sunt puternica si destul de descurcareata.

- Si insarcinata, ii reaminti Taylor. Nu te pot lasa sa faci ceva care ar putea pune copilul in pericol.

Cand vazu ca Victoria era gata s-o contrazica iar, ridica o mana.

- Stiu ca n-ai face nimic intentionat ca sa-i faci vreun rau, dar daca muncesti ore intregi in fiecare zi, sigur ai sa te epuizezi. Ai nevoie de cat mai multa odihna, si copilul la fel. Nu, Victoria, nici nu vreau s-aud. Ai sa iei banii. Doamna ar vrea sa-i primesti.

Victoria o privi mult timp fara sa mai scoata nici o vorba. Mintea ii alerga de la un gand la altul. Era uluita de generozitatea prietenei sale. In acelasi timp insa, era si ingrozitor de nedumerita. Nu mai intalnise niciodata pe cineva ca Taylor. Era buna, iubitoare si plina de compasiune. Dupa opinia Victoriei, parea un inger coborat din cer in momentul cand avusese cea mai mare nevoie si o luase sub aripa sa.

Dar mai era si umana, isi reaminti Victoria, si brusc ii trecu prin minte ca de fapt stia foarte putin despre prietena si binefacatoarea ei.

- Am petrecut ore intregi impreuna pe vapor, nu-i asa?

Schimbarea de subiect o nedumeri pe Taylor.

- Da, intr-adevar.

- Ti-am spus totul despre mine, nu-i asa?

Taylor dadu din cap.

- Ce vrei sa.

Prietena ei o intrerupse.

- In timpul calatoriei, am fost preocupata numai de mine, recunoscu ea. Si pentru ca ma devorau atat de tare propriile mele probleme, nici n-am observat, pana acum, cat de putin mi-ai spus despre tine. Tocmai mi-am dat seama cat de secretoasa ai fost.

- Nu secretoasa, o corecta Taylor. Doar. discreta.

- Nu suntem prietene?

- Ba sigur ca suntem.

- Un prieten trebuie sa poarte infirmitatile celuilalt."

- De ce-l citezi pe Shakespeare ori de cate ori esti tulburata? Vru sa stie Taylor.

Victoria ridica din umeri.

- A fost un intaritor pentru mine, in timp ce cresteam, ii explica ea. Cand ma adanceam in cate una din piesele lui, puteam sa uit de problemele mele. Existau momente cand. imi era foarte dificil, acasa. Si tu faci acelasi lucru, Taylor.

- Nu-i adevarat.

Victoria zambi.

- Toate povestirile acelea despre Daniel Boone si Davy Crockett. Ei erau prietenii tai. Nici tie nu ti-a fost prea usor, asa-i?

Taylor clatina din cap.

- Intentionat schimbi subiectul, Victoria?

- Ai incredere in mine?

Nu ezita decat o secunda, doua, inainte de a-i raspunde:

- Da.

- Atunci, de ce ma simt.

- De ce te simti cum?

- Exclusa.

Lui Taylor i se inmuiara umerii. Se intoarse la pat si se aseza iar langa prietena ei.

- Imi pare rau daca ti-am dat senzatia asta, spuse ea. Doar ca. mi-e foarte greu sa vorbesc despre mine insami sau despre familia mea intr-un fel care sa nu fie superficial.

- Datorita felului in care ai fost crescuta?

- Poate.

Victoria ofta.

- Prietenele isi fac confidente, spuse ea. Nu mi-ai impartasit nimic din confidentele sau grijile tale. Nu ai niciuna?

Taylor aproape ca izbucni in ras, atat de ridicola era intrebarea.

- A, ba da, am griji destule, recunoscu ea. Nici nu le mai stiu numarul.

Victoria o lua de mana.

- Ai si grija mea?

- Nu, o asigura Taylor. Aveam mare nevoie de o prietena, si dintr-o data ai aparut. A fost aproape. mistic. Cerule, sunt foarte dramatica, nu-i asa?

Prietena ei zambi.

- Eu ma gandeam ca ingerii mi te-au trimis, recunoscu ea. Oricat ar parea de ilogic, e singurul raspuns care-mi vine in minte. Ai aparut din senin si m-ai salvat de la un dezastru.

Toate aceste laude incepeau s-o stanjeneasca pe Taylor. Se grabi sa schimbe subiectul.

- In legatura cu banii, relua ea. Trebuie neaparat sa lamurim acum chestiunea.

- Mai intai vreau sa te intreb ceva.

- Da?

- Tu ai primi bani de la mine? Fii absolut sincera, Taylor. Ai primi?

- As face orice ca sa ajut copiii. Orice.

In vocea ei se simtea o convingere nestramutata. Totusi, mandra Victoria nu ceda usor.

- Nu cumva imi spui doar ce crezi ca as vrea sa aud? Chiar ai accepta caritatea altcuiva?

- As si cersi-o, daca n-as avea incotro.

Oftand adanc, Taylor isi trecu degetele prin par, cu un gest frustrat.

- Dumnezeule mare, Victoria, am facut deja lucruri pe care nu le-as fi crezut posibile. M-am maritat cu un om complet necunoscut, numai ca sa.

- Ce-ai facut?!

Taylor se ridica si incepu sa se plimbe prin camera, adunandu-si gandurile.

- E o poveste, spuse ea in cele din urma. Am sa-ti explic totul maine, iti promit. Deocamdata, te rog sa accepti faptul ca ai un motiv foarte serios sa-ti pazesti sanatatea si sa faci tot ce trebuie ca sa supravietuiesti in lumea asta ostila, iar eu am doua asemenea motive. Acum sunt prea obosita ca sa intru in amanunte si stiu ca si tu esti la fel de extenuata. Hai sa luam o cina linistita si sa ne culcam devreme in seara asta. Am sa-ti raspund la toate intrebarile maine, dupa ce ma intalnesc cu bancherii. De acord?

De cand Taylor recunoscuse ca era maritata cu un necunoscut, Victoria o privea cu gura cascata. Amutise de-a binelea. Nici nu era de mirare sa i se adresa mereu cu "domnule Ross". Totul incepea sa aiba sens, numai motivul casatoriei ramanea un mister, iar Victoria abia astepta ziua urmatoare, ca sa-l afle.

In sfarsit, isi regasi graiul.

- Da, vom astepta pana maine. Acum, mai raspunde-mi numai la o intrebare, te rog.

- De acord, se invoi Taylor.

- Tie nu ti-e frica niciodata? Stiu ca e o intrebare prosteasca, dar eram curioasa, se repezi Victoria sa se justifice, cand ii vazu expresia; prietena ei arata incredibil de trista. Tot timpul emani atata incredere! Drept sa-ti spun, ma incurajezi foarte mult. Mereu simt ca stii perfect ce sa faci. chiar si peste douazeci de ani de-acum incolo.

Dintr-o data, Taylor se simti rapusa de oboseala. Ajunsese cu nervii la limita si nu voia nimic mai mult decat sa-i poata lasa garda jos, fie si numai pentru un minut, doua.

- Frica? O, da, mi-e si mie frica. Uneori, mi-e atat de frica in sinea mea, incat tremur.

Vocea ii vibra de emotie. Ii fusese greu sa faca o asemenea marturisire. Imediat, Victoria se simti vinovata ca abordase subiectul.

- Ai dreptate, declara ea. Amandoua suntem foarte obosite. Sa asteptam pana maine, si atunci vom sta de vorba.

Taylor dadu scurt din cap.

- Si banii? Intreba ea.

- Am sa-ti primesc cu bucurie ajutorul.

- Iti multumesc.

- Eu ar trebui sa-ti multumesc, spuse Victoria, ridicandu-se; voia s-o inveseleasca, vazand ca arata ca si cum ar fi luat pe umeri toate greutatile lumii. Mai spune-mi o poveste cu Daniel Boone, ii ceru ea.

Taylor fu incantata. Incepu imediat una dintre povestirile ei favorite cu omul muntilor. Acea poveste duse la alta, apoi la alta, si numai cand stomacul incepu sa-i protesteze isi dadu seama ce ora tarzie era.

- Cred ca domnul Ross se plimba incoace si-ncolo asteptandu-ma, spuse. Maine, insist sa-i acordam acelasi timp si lui Davy Crockett, adauga ea cu un zambet. Si el era un personaj foarte galant.

- Intr-adevar, fu Victoria de acord. Iar cand termini, iti voi recita versurile mele favorite dintr-una din cele mai celebre piese ale lui William.

Taylor rase.

- Cred ca amandoua avem ciudateniile noastre, remarca ea. Trebuie ca ti-e foarte foame - mie, una, stiu ca mi-e. Copilasul tau are nevoie de hrana. Nu cred ca mai am timp sa ma schimb. Dau numai o fuga pana-n camera mea ca sa-l iau pe domnul Ross.

Porni spre usa, dar Victoria o opri cu un comentariu aruncat intr-o doara.

- Cand vorbeam despre finante, ai spus ca ai face orice ca sa ajuti copiii, mai stii?

Taylor se intoarse.

- Da, imi amintesc.

- Sunt destul de sigura ca nu voi avea decat un copil. Nu-mi pot imagina ca as avea doi, continua Victoria, cu o unda de amuzament in voce. Iar in familia mea nu se prea nasc gemeni.

Prietena ei ii zambi.

- Intr-a mea, da.

- Serios?

- Georgie si Allie sunt gemene.

- Ale cui sunt?

- Ale mele.

Victoria o privi uluita. Genunchii i se inmuiara, si trebui sa se aseze.

- Ale tale? Sopti ea.

- Da.

- Ai doi copii?

Nu parea capabila sa inteleaga. Taylor zambi. Se auzi o bataie in usa, intrerupandu-le conversatia. Niciuna dintre ele nu se misca.

- Ceea ce ti-am spus trebuie sa mai ramana confidential un timp, adauga Taylor. Maine am sa-ti explic totul.

Astepta ca prietena ei sa accepte, inainte de a se intoarce spre usa.

- Domnul Ross stie despre gemene?

- Inca nu.

- Sfinte Cerule!

- Intocmai.

- Sunt ale lui?

Taylor isi continua drumul spre usa, iar in timp ce punea mana pe clanta raspunse:

- Vor fi. Daca am nevoie de el ca sa le tin in siguranta.

Deschise usa si-l vazu pe Lucas in prag. Arata iritat, nerabdator si absolut minunat. Taylor isi dadu seama din nou ca nu se putea obisnui cu marimea lui. O domina, chiar si cand statea rezemat de tocul usii, intr-o pozitie relaxata care sugera ca astepta de mult timp sa-i deschida. Expresia lui incruntata n-o deranja prea mult. Era prea ocupata sa-i observe schimbarile. Isi luase o pereche de pantaloni negri si un veston de aceeasi culoare. Camasa alba stralucea de curatenie si era proaspat apretata, sugerand ca profitase de uluitoarea spalatorie a hotelului. Albeata camasii ii facea pielea sa para si mai bronzata.

Il masura cu privirea din cap pana-n picioare, inainte de a se uita in ochii lui. Pantofii-i erau proaspat lustruiti, pantalonii mult prea stransi pe picior, umerii pareau sa se fi latit si mai tare in ora cat nu se vazusera, si avea parul inca umed, semn ca facuse o baie. Mirosea la fel de frumos pe cat arata.

Taylor ofta usor. Apoi, in sfarsit, il privi in ochi. Culoarea acestora era principala lui calitate fizica. Un caprui atat de inchis, catifelat, cu o unda de auriu. Cand zambea, pareau sa-i straluceasca. Avea sa fie un tata minunat. Doamne, cat spera sa indrageasca fetitele! Daca nu voia, sau nu putea? Era o posibilitate infioratoare.

Lucas era complet exasperat de Taylor. Tocmai se pregatea s-o intrebe daca terminase inspectia si daca nu stia ca sotiile n-ar fi trebuit sa-si priveasca barbatii cu atata curiozitate, dar ceva din ochii ei il impiedica sa faca orice remarca sarcastica. Zambetul ii pierise. Era serioasa, dar se mai simtea inca ceva, o stare cam nedefinita. La fel de stranie era si propria lui reactie. Dintr-o data, ii venea s-o ia in brate si sa-i spuna ca totul avea sa fie in regula.

Voia s-o protejeze. Voia s-o tina in siguranta. Voia sa imbatraneasca alaturi de ea.

Uluitorul gand ii rasarise in minte inainte de a apuca sa-l opreasca. Lucas simtea latul strangandu-i-se in jurul gatului. Al dracului sa fie daca avea sa-si petreaca toata viata alaturi de ea. Se desprinse de tocul usii si o privi aproape incruntat pe femeia care incerca sa-i intoarca viata cu josu-n sus.

Dispozitia lui Taylor se schimba in acelasi timp. Reculegandu-se, afisa un zambet fortat.

Parea sa-i fi observat abia atunci iritarea.

- De ce stai incruntat? Il intreba ea. Ai primit vreo veste proasta?

- Nu.

- N-ai sa digeri bine mancarea daca esti nervos la masa, domnule. Iti sugerez sa scapi cat mai repede posibil de proasta dispozitie.

Ii venea s-o stranga de gat.

- Taylor, stii ce ora e?

Sotia lui clatina din cap.

- De peste doua ore te astept, continua Lucas.

- Serios?

- Da, serios! Raspunse el rastit. Ce Dumnezeu a durat atat de multa vreme?

Taylor ridica din umeri. Continuand sa-l priveasca in ochi, il intreba:

- Ma astepti de mult?

Nu i-o spusese cu o clipa inainte? Ce era cu ea? Ii datora scuze, si imediat. Si totusi, il privea cu o expresie care sugera ca nici macar nu era atenta la ce vorbeau. Se vedea clar ca era cu mintea in alta parte.

Lucas se hotari sa-i atraga atentia. Pe toti sfintii, trebuia sa-i ceara iertare, si imediat ce termina, avea sa-i spuna cat de mult detesta sa astepte oamenii, si ca ar fi fost bine ca din acel moment sa devina mai punctuala.

- Domnule Ross?

- Da? Raspunse el dur, aproape cu rautate. Stia al dracului de bine ca nu suporta sa-i spuna "domnule Ross", si totusi insista sa i se adreseze in felul acela formal. Mai curand avea sa se duca in mormant, inainte de a-i reaminti inca o data ca voia sa-l numeasca Lucas.

Un minut incheiat, Taylor nu mai scoase o vorba. Lucas presupuse ca-si cauta cuvintele potrivite cu care sa-si prezinte scuzele. Probabil nu-i placea sa-si recunoasca greselile si, intrucat el, unul, nu se scuzase fata de nimeni in viata lui, putea s-o inteleaga. Se hotari sa-i usureze sarcina.

- Iti pare rau, da?

- Poftim?

- Iti pare rau ca m-ai lasat sa astept. Sa nu se mai repete. Daca ati terminat cu despachetatul, acum vom merge la cina. Mor de foame, iar peste o ora am o intalnire pe care nu vreau s-o pierd.

Taylor habar n-avea despre ce vorbea.

Era preocupata cu intrebarea pe care-si daduse seama ca trebuia sa i-o puna. Cerule, cum de nu-l intrebase mai dinainte? Isi scuza imediat greseala, spunandu-si ca fusese ocupata cu altele. Si-n plus, Doamna il intrebase, cu siguranta - sau cel putin asa spera.

In clipa cand Lucas tacu, i se adresa pe nume.

- Da? Intreba el, convins ca urma sa adauge cateva cuvinte scuzelor pe care el le formulase atat de frumos in locul ei.

- Iti plac copiii?

Capitolul 7

Scurtimea e sufletul hazului.

William Shakespeare, "Hamlet"

- Nu prea.

Taylor paru distrusa. Nu intelegea de ce reactionase asa. Doar nu ea urma sa nasca, ci Victoria.

- De ce nu-ti plac copiii? Vru ea sa stie.

Lui Lucas ii era tot mai greu sa-si pastreze calmul. Ofta zgomotos. Apoi clatina din cap spre ea, ii facu semn sa se dea la o parte si porni spre Victoria. Pe un ton bland, o intreba daca era gata sa-l insoteasca in sala de mese.

- In hotel sunt doua, ii explica el, plin de solicitudine. Ladies Ordinary e pentru familii si invitatii lor. Cealalta e numai pentru oameni de afaceri. Am auzit ca mancarea e foarte buna in ambele locuri. Mergem?

Atentia pe care i-o acorda o facu pe Victoria sa roseasca. Il lua de brat, lasandu-l s-o conduca in hol. Taylor ii urma, luand din mers cheia camerei si incuind usa.

Cina fu efectiv haotica. Taylor nu manca cine stie ce din cele sapte feluri de mancare, fiind prea ocupata sa se uite la americanii care tot circulau prin jur. Sala era aglomerata ca o gara, cu usile batante in continua miscare. Si mai era si extrem de zgomotoasa. Observa ca americanii aveau obiceiul ciudat de a-si infuleca mancarea cu o repeziciune uluitoare. Se simtea ca o fata de la tara venita pentru prima oara la balci. Incerca sa vada totul in acelasi timp. Era pe cat de interesant, pe atat de obositor.

Toti se purtau extrem de prietenos. Barbati pe care nici macar nu-i cunostea o salutau cu caldura si incercau sa lege cate o conversatie. Lucas insa ii descuraja cu priviri semnificative. Intalni doua cunostinte cu care discuta indelung, si mai dadu, spre uimirea lui Taylor, si peste un var de la Londra.

Daca Taylor suporta usor toate interventiile, Victoria nu se simtea deloc la largul ei. Pali vizibil cand o tanara din New York o saluta amintindu-i ca se cunoscusera cu un an inainte, la balul familiei Smithers. Voia sa stie cat statea Victoria la Boston si, inainte de a primi raspunsul, insista sa se revada cat mai curand, pentru ca la intoarcerea la Londra sa-i viziteze pe scumpii ei parinti si sa le povesteasca despre intalnirea cu fiica lor.

La intoarcere, Victoria era retrasa. Taylor presupuse ca nu era decat obosita si avea nevoie de somn. O insotira amandoi pana la usa camerei. Taylor ii ura noapte buna, cu o imbratisare, sugerandu-i sa fie gata a doua zi dimineata la ora opt, ca sa ia micul dejun impreuna. Lucas intarziase deja la intalnire, asa ca Taylor isi propuse sa nu mai astepte si sa se duca. Cu siguranta, putea ajunge si singura in camera lor. In fond, usile erau numerotate. Dar Lucas nici nu vru s-auda. Insista sa se asigure ca era inauntru, incuiata si in siguranta, inainte de a pleca.

Incepura o discutie destul de agitata despre siguranta hotelurilor. Taylor considera ca personalul o proteja bine. Lucas era sigur ca prin toate cotloanele intunecoase pandeau raufacatori, asteptand doar sa se repeada asupra primei femei neinsotite.

Discutia aprinsa se sfarsi cand deschise usa apartamentului. Taylor navali inauntru, apoi se opri brusc. Exclama in soapta:

- O, domnule Ross, dar e absolut fermecator, nu-i asa?!

Mirarea din vocea ei il facu sa zambeasca. Totusi, reactia il cam surprindea, caci Taylor crescuse intr-un mediu mult mai elegant decat tot ce se gasea la Boston. Ar fi trebuit nu numai sa fie obisnuita cu luxul, ci chiar sa se astepte la el.

- As fi crezut ca toate acestea erau foarte firesti pentru tine.

Taylor clatina din cap. Era prea ocupata sa se uite prin jur, cand ii raspunse:

- Am invatat, domnule Ross, sa nu fiu niciodata prea sigura de nimic.

Lucas inchise usa, apoi se rezema de ea, cu bratele incrucisate pe piept. Stia ca intarziase la intalnire, dar nu voia sa plece de langa Taylor. Era pentru prima oara, dupa mult timp, cand erau singuri, si voia sa mai petreaca doar cateva minute cu ea.

Ii placea s-o priveasca. Fiecare expresie a ei era atat de sincera. Avea niste reactii invioratoare si chiar si cand il contrazicea si-l scotea din minti cu parerile ei ilogice si nepractice, o parte din el se bucura si se amuza de incapatanarea si inocenta ei.

- Vrei sa-ti desfac bagajele sau sa te ajut sa despachetezi?

Oferta o surprinse pe Taylor. Oare barbatii americani erau obisnuiti sa faca treburi femeiesti?

- Multumesc, nu, domnule. Imi voi despacheta doar cat sa-mi ajunga pentru patru sau cinci zile. Cat timp planuiesti sa mai stai la Boston?

- Am sa plec poimaine. Inainte, vom avea o lunga discutie, ca sa inteleg niste detalii.

- Da, desigur.

O privi curios.

- Credeam ca vei sta in hotel pana-ti gasesti o casa pe care sa ti-o cumperi.

Taylor disparu dupa un colt, fara sa-i dea nici o explicatie. Lucas se duse la arcada de la intrarea in dormitor si-si gasi sotia asezata pe marginea patului. Zambea incantata.

- Are o saltea de puf delicioasa, ii spuse ea.

Lucas dadu din cap.

- De ce-ti despachetezi doar pentru patru, cinci zile?

- Mi-e mai usor asa, ii raspunse ea intentionat doar pe jumatate.

Apoi schimba subiectul:

- Nu intarzii la intalnire?

- N-o va deranja sa mai astepte cateva minute.

"N-o?" Taylor isi arcui spatele. Se intalnea cu o femeie? Zambetul ii pieri de pe fata. Facu un efort sa nu se alarmeze. Puteau exista destule motive inocente de a se intalni cu o femeie. Poate ca era o asociata de afaceri, desi asa ceva i se parea cam ciudat. Poate ca mostenise niste bani sau o companie de la o ruda. Da, probabil ca asta era. Mai bine sa nu se repeada la nici o concluzie inainte de a afla toate faptele.

- Si ai o discutie de afaceri cu aceasta femeie? Se interesa ea.

- Nu.

Domnul Ross nu era omul care sa intre in detalii. Taylor trebuia sa-i smulga informatiile cu clestele.

- Ce fel de intalnire e? Sunt doar curioasa, se grabi ea sa explice.

- Nu e tocmai o intalnire. Ne-am inteles doar sa ne vedem in hol la ora opt, atat. De ce?

Taylor ridica din umeri.

- Ma intrebam doar, raspunse ea pe cel mai firesc ton. Mai vin si alte persoane?

- Nu.

- Si? Insista Taylor, pe un ton putin mai taios decat intentionase.

Dintr-o data, ii venea sa-l ia in suturi. In mintea ei, concluziile posibile se imputinasera considerabil. Dar, daca voia sa aiba o legatura amoroasa, de ce i-o spunea? Isi impuse sa nu exagereze. Nu-i pasa cu cine se vedea, sau de ce. Ba ii pasa. Enorm. Dintr-o data, simtea ca turba de furie. Lucas nu intelegea ce i se intamplase. Parea lovita de trasnet.

- S-a-ntamplat ceva?

- Nu.

Nu, pe dracu'! Mai astepta un minut, doua, iar cand Taylor ramase tacuta, inceta sa mai speculeze asupra cauzelor iritarii ei.

- Ai sa-ntarzii la intalnirea cu femeia aia.

- Se numeste Belle.

- Belle, repeta ea in soapta.

Nu mai gasea nimic de spus. Parca i s-ar fi frant inima. Ii venea sa planga si facea mari eforturi sa-si ascunda sentimentele. Numai mandria o impiedica sa-i spuna vreo doua.

- Taylor, trebuie sa te odihnesti. Esti franta de oboseala. Ne vedem dimineata.

Taylor scoase o mica exclamatie.

- Ai sa stai toata noaptea?

- Nu, dar cand ma intorc eu, ai sa dormi.

- Chiar atat de mult vrei sa intarzii?

Lucas ridica din umeri. Cu Belle, nu puteai sti niciodata. Prietena mamei lui era o vorbareata. Si, Doamne, cat mai putea sa bea! Ultima data cand se intalnisera, il bagase sub masa. Se mandrea ca putea intrece la bautura orice barbat, oricand. Si nu era o laudarosenie in vant. Lucas isi mai amintea clar ingrozitoarea mahmureala de dupa ultima lor intalnire. Dar istoria n-avea sa se repete. Hotarase deja sa nu bea mai mult de un brandy.

- Noapte buna, Taylor, spuse el, inainte de a se intoarce sa plece.

- Distractie placuta! Ii ura ea.

- Asa va fi.

Nu-i mai venea sa-l pocneasca. Ar fi fost prea putin. Acum voia sa-l omoare. Lucas aproape ajunsese la usa, cand Taylor sari de pe pat si o lua la fuga dupa el. Ii spuse primul lucru care-i trecu prin minte:

- Nu esti prea obosit ca sa mai iesi?

- Nu, raspunse el peste umar. Incuie usa dupa mine. Am cheie.

Intinse mana spre clanta. Taylor se repezi sa se strecoare intre el si usa, taindu-i drumul.

- Cat anume ai sa lipsesti?

- O vreme.

- A.

- Ce, a?

Taylor ridica din umeri. Lucas nu-si ascunse exasperarea.

- Ce Dumnezeu se intampla cu tine? O intreba, nedumerit.

- Nimic, minti ea. Du-te. Iti doresc o seara frumoasa.

- Mai intai, trebuie sa te dai la o parte.

Vru sa se supuna, apoi se razgandi. Chiar cand Lucas voia sa deschida usa, se repezi inapoi.

- Raspunde-mi la o intrebare, inainte sa pleci.

- Ce intrebare?

- Ceva strachini, in seara asta?

- Ce? Intreba el, nevenindu-i sa creada.

- Strachini, de calcat in ele, incerca Taylor sa explice mai concret. Ai sa calci in strachini?

Nu-i venea sa creada ce-l intrebase. Apoi intelese. Era geloasa. Il uimea prea tare ca sa mai spuna ceva. Facu un pas inapoi, privind-o.

Taylor ofta sonor. Mersese prea departe. Putea foarte bine sa ajunga pana la capat - sau, cum obisnuia Doamna sa spuna, sa termine ce incepuse.

- Domnule Ross. incepu ea.

- Esti geloasa? O intreba el in acelasi timp.

- Nu, in nici un caz.

- N-as fi crezut.

Nu-si putu stapani zambetul. Umerii lui Taylor se indreptara. Incepea sa se enerveze. La urma urmei, se amuza pe socoteala ei.

- Taylor, iti pot explica totul despre Belle.

- Putin imi pasa de femeia aia, replica ea. Ma doar-n cot cum iti petreci timpul, domnule.

Nu ceea ce spusese, ci felul cum o spusese il provoca. Dumnezeule, indaratnica mai era. Mai bine s-o lase cu inchipuirile ei. Dimineata avea s-o lamureasca, dar numai daca nu mai vorbea ca o scorpie posomorita.

- Vrei sa te dai la o parte din drum?

- Da.

Nu se clinti. Lui Lucas nu-i mai ramanea decat s-o ia pe sus si s-o arunce pe pat, cu ordinul de a nu se mai misca de-acolo. Tocmai intindea mainile, cand Taylor i le dadu la o parte.

- Casnicia e ca o sarcina, anunta ea.

Lucas facu un pas inapoi. Categoric, ii captase atentia cu acest comentariu.

- Cum adica? Intreba el, nedumerit.

- Sau esti, sau nu esti, raspunse Taylor pe cel mai firesc ton.

- Taylor.

Il intrerupse:

- Nu exista nuante intermediare. Pana se vor anula legal hartiile, cred ca amandoi ar trebui sa incercam sa ne respectam juramintele. Ar trebui sa fim.

- Fideli? Completa el, vazand ca nu mai continua.

- Da, ar trebui sa ne fim fideli unul altuia. Asa ar fi politicos.

Isi lasa capul in piept, pentru ca Lucas sa nu vada cat o jena subiectul acela atat de intim.

- Vrei sa spui ca ar trebui sa duc o viata de celibat?

- Eu asa voi face.

- Nu e acelasi lucru.

- De ce nu e acelasi lucru?

Nu avea nici un raspuns pregatit. La drept vorbind, abia acum isi dadea seama cat de straniu ii sunau cuvintele.

- Si femeile au aceleasi instincte, incerca el sa-i explice. Dar mai intai trebuie sa iubeasca. Barbatii, nu.

Pentru Lucas, un asemenea rationament parea foarte logic. Taylor nu era de aceeasi parere. Clatina din cap.

- Vrei sa spui, domnule, ca majoritatea femeilor sunt virtuoase si practica retinerea, cata vreme majoritatea barbatilor, inclusiv tu, se impreuneaza cu cine se nimereste.

- Pe scurt, cam asa ceva, ii dadu el dreptate, numai ca s-o enerveze.

Taylor isi pastra cumpatul. Efortul aproape o ucidea. Refuza sa se ia la cearta cu el. Belle. Detesta atat numele, cat si femeia. Se hotari sa-i dea lui Lucas o tema de gandire, pe drumul spre intalnirea cu tiitoarea lui.

- Doamnele nu au instincte, domnule, cum cu atata lipsa de delicatete ai declarat. Numai toapele de rand nutresc ganduri carnale.

Ca Belle, adauga ea in gand. Incerca sa se indeparteze, dar Lucas n-o lasa sa plece. Isi rezema mainile de o parte si de alta a capului ei, imobilizand-o in dreptul usii. Era clar ca nu terminase de discutat problema.

- Chiar asa? Intreba el.

Ridica privirea spre el, cu gandul de a-i spune ca da, asa era, apoi sa-i aminteasca despre ora tarzie, dar cuvintele ii pierira din minte. Expresia de tandrete din ochii lui ii captase total atentia. Pur si simplu nu mai exista loc si pentru altceva. Dumnezeule, frumos mai era!

Si Lucas isi spunea acelasi lucru despre ea. Ochii aceia. Erau magici si limpezi ca albastrul cerului de deasupra Teritoriului Montana.

Da, era frumoasa, ba bine ca nu. Dar mai era si incapatanata ca un catar batran si avea niste idei fixe ca ale unui politician demis din functie. In inocenta ei, vorbea cu cea mai deplina autoritate despre niste subiecte de care habar n-avea. Ca de pilda, instinctele.

Nu-si mai putea lua ochii de la ea. Incet, se apleca. Gura lui o atinse pe a ei, intr-o mangaiere blanda. Stiu ca o surprinsese, caci Taylor incerca sa se smulga. N-o lasa. O saruta din nou, mai staruitor de asta data. Pasiunea se aprinse cu o iuteala uluitoare. Taylor nu era deloc pasiva. Bratele ei il cuprinsera pe dupa talie. Degetele i se infipsera in spatele lui. Ii simtea pielea infierbantata, prin camasa. Si puterea. Avea muschii supli si tari ca otelul. Dumnezeu s-o ajute, voia sa nu mai inceteze niciodata s-o atinga. Scanci incet, din adancul gatului. Sunetul il impinse pe Lucas la limita controlului. Stia ca era timpul sa se opreasca. Si-o imagina deja goala si se gandea cat de minunat avea sa fie cand se infigea in ea, cu picioarele ei imprejurul trupului si sanii frecandu-i-se de piept.

Geamatul care i se aduna in gat se transforma intr-un marait. Isi desprinse gura de a ei si incerca sa se stapaneasca. Respiratia ii era aspra, intretaiata. Tinea ochii strans inchisi, si facu un efort sa-i dea drumul. Taylor nu-i usura deloc situatia. Inca il mai mangaia, facandu-l sa arda de dorinta. O simtea tremurand. Aceasta observatie ii trezi o multumire de-a dreptul aroganta. Pe naiba, n-avea instincte!

Niciodata in viata ei nu se mai simtise atat de coplesita. Tremura la fel ca pe vapor, cand crezuse ca aveau sa se scufunde. Atunci, frica fusese cauza. De asta data, vina era a pasiunii.

O, Doamne, se purta ca o toapa! Imediat, mainile ii cazura pe langa trup. Ramase rigida langa el, cu ochii inchisi, in timp ce incerca sa-si incetineasca respiratia.

- Vrei sa ma opresc? Intreba el intr-o soapta ragusita.

Sigur ca voia sa se opreasca. Tocmai isi amintise unde se ducea si cu cine avea intalnire. Bruta! S-o sarute asa, iar peste un moment sa alerge la alta femeie!

- Vrei? Repeta el.

Taylor il cuprinse iar de talie.

- Nu stiu.

O scotea din minti. Gura lui fierbinte ii umbla pe gat. Isi inclina capul intr-o parte, ca sa-i faca loc.

- Mirosi frumos. A flori.

A sapun, vru ea sa raspunda. Era parfumat. Nu reusi sa vorbeasca. Domnul Ross ii facea chisalita mintile si simturile.

- Belle e un nume de vaca.

Cu buzele pe gatul ei, Lucas zambi. Se purta ca si cum nu i-ar fi auzit comentariul. Taylor se simti datoare sa-l repete.

- Am citit in jurnalul doamnei Livingston si, daca a fost tiparit, inseamna ca e adevarat. Scria clar ca fermierii isi boteaza vacile Belle.

Lucas o saruta pe frunte.

- Ai vrea sa te sarut in continuare, nu-i asa, Taylor?

Doamne, arogant mai era! Si avea dreptate. Era destul de cinstita ca sa recunoasca adevarul.

- Da, raspunse ea.

- Stii ce cred eu?

Felul cum ii pusese intrebarea o facu sa ofteze din nou. Glasul ii era profund si senzual - si cat ii mai placea accentul acela taraganat.!

- Ce crezi? Intreba ea, cu rasuflarea taiata.

- Ca ai si tu vreo cateva instincte ale tale. Intelegi ce vreau sa spun?

Voia sa recunoasca faptul ca si femeile aveau aceleasi pofte lascive ca barbatii si ca avusese dreptate tot timpul.

- Da, inteleg ce inseamna.

Umerii i se prabusira. Se desprinse de el si incerca sa se indeparteze. Lucas o prinse, ii incercui talia cu bratele, apoi se apleca si-i ceru sa-i explice.

- Spune-mi ce ai descoperit adineaori, ii ordona el, asteptandu-i nerabdator raspunsul, ca sa se poata impauna in pene barbateste asa cum se cuvenea.

- Ca sunt o toapa. Poftim, acum esti multumit? Vezi sa nu se sature Belle sa te tot astepte.

- O sa bea intruna pana ajung acolo.

- Fermecator.

- Intr-adevar, e fermecatoare, replica el. Iar tu nu esti o toapa.

Taylor se desprinse din imbratisare, apoi se intoarse sa-l priveasca, proptindu-si mainile in solduri.

- De obicei nu sunt, preciza ea. Dar tu ma faci sa doresc lucruri pe care in mod normal nici nu m-as gandit sa le fac. Cand ma atingi, sunt. ei bine, cu tine, nu sunt decat o toapa. Prin urmare, sugerez sa nu ne mai apropiem unul de altul. Iar acum te rog sa pleci, pana nu ma fac iar de rusine.

Parea gata sa izbucneasca in plans. Lucas se simtea vinovat pentru ca o excitase. Se mai simtea si anormal de incantat de sine. Complimentul pe care i-l facuse, deliberat sau nu, il facea sa zambeasca. O tulbura cand o atingea. Nici un barbat nu si-ar fi putut dori mai mult.

Simtea ca ar fi trebuit sa spuna ceva ca s-o calmeze. Era sotul ei, la urma urmei, si macar atata lucru putea face. Sotii trebuiau sa incerce sa-si linisteasca nevestele cand erau tulburate, nu? Ce importanta avea daca nu erau casatoriti decat pentru o bucata de vreme?

- Esti sotia mea. E foarte firesc sa se porti ca o "toapa" cu mine.

Taylor se stapani inainte sa pufneasca. Expresie ei insa arata ca era vexata.

- Dar mai curand te-ai spanzura decat sa te casatoresti, mai tii minte?

Doamne, grozav mai arata cand era intaratata! Ochii ei scaparau de furie, iar expresia de pe fata ei l-ar fi facut pe un om mai slab sa se simta spasit imediat. Lucas isi reaminti ca el nu era un om slab.

- Aici ai nimerit-o, replica el.

Vizibil agitata, Taylor isi rasfira parul cu degetele.

- Te rog sa pleci, domnule.

Parea o idee foarte buna. Se duse la usa, puse mana pe clanta, apoi se opri. Cu mana dreapta isi atinse buzunarul vestonului, ca sa se asigure ca avea cheia la el, apoi celalalt buzunar, cand pe primul il gasi gol.

Se intoarse din nou si se duse la dulap. Taylor ii urmarea fiecare miscare. Incerca sa-si stapaneasca emotiile. Pe toti sfintii, nu-si mai intelegea propria minte. Domnul Ross nu facuse nimic ca s-o tulbure asa. Si totusi, ii venea sa planga. Lucas gasi cheia in buzunarul vestonului pe care-l purtase inainte. Inchise dulapul, apoi se intoarse s-o priveasca pe Taylor.

- Belle mi-a dat de mancare cand eram mic. dupa ce a murit mama mea. Au fost prietene apropiate.

Nu era sigur de ce-i oferise aceasta explicatie. Probabil pentru ca nu voia s-o lase ingrijorata. Si nu voia nici sa-l creada un capcaun.

Taylor se simti covarsita de usurare. Belle nu era o vaca. Era o prietena de familie. Fusese sincer cu ea, asa ca ajunse la concluzia ca acum era randul ei.

- Am fost geloasa, marturisi ea. In legatura cu asta, ai avut dreptate.

Confesiunea ei ii facu placere. Dupa tensiunea pe care i-o auzea in voce, isi dadu seama ca-i fusese greu s-o recunoasca. Pentru ca-l privea cu o expresie atat de solemna, nu zambi. Dadu scurt din cap, inainte de a se intoarce.

Taylor nu voia sa-l lase sa plece suparat. Poate, se gandi ea, daca incepea o conversatie placuta, fie si numai pentru un minut, doua, avea sa-l mai bine-dispuna. Nu voia ca sotul ei sa se duca incruntat la intalnirea cu prietena mamei lui. Belle putea sa traga concluzia pripita ca nu era fericit in casnicie.

O, Doamne, chiar isi pierdea mintile! Pe moment, nu parea sa conteze prea mult. Lucas avea sa plece zambind, chiar daca asta o costa viata. Cauta un subiect de discutie si, tocmai cand Lucas deschidea usa, alese unul despre care era sigura ca avea sa-i placa.

- Nu ma pot hotari daca sa cer anularea casatoriei, sau divort.

- Ai mentionat deja anularea, ii reaminti el.

- Serios? Nu mai tin minte. Cred ca un divort e mai usor de obtinut.

- De ce?

- Par sa existe mai multe motive acceptabile in instanta, explica Taylor, multumita ca o asculta. M-am gandit la cele mai multe. Le-am memorat pe toate, intelegi, dar n-am putut alege niciunul anume.

Lucas zambi.

- Ai memorat motivele pe care le-ai putea prezenta pentru un divort?

Taylor dadu din cap. Avu placerea sa vada ca nu mai era deloc incruntat.

- Exista parasirea - dar, desigur, pe asta n-o putem folosi. N-am trait impreuna destul timp, adauga ea.

Subiectul incepea s-o captiveze. In voce ii rasuna entuziasmul, cand continua:

- Pe urma, m-am mai gandit la betie, si am respins-o imediat. Nu te-am vazut niciodata band cat timp am fost impreuna. M-am gandit chiar sa te acuz de cruzimi extreme si repetate, dar asta ar fi fost o minciuna sfruntata si oricum nu se potrivea deloc cu mine. Trebuie sa tinem seama si de reputatia ta, si chiar daca a mea nu e deloc importanta, am si eu o anumita mandrie. Nu m-as fi maritat niciodata cu un barbat care sa ma bata si, prin urmare, nu mi-ar placea sa mint si sa spun ca am facut-o.

- Barbatii nu-si pierd vremea cu prostii de-astea, ca mandria, cum fac femeile, remarca el.

- Multi, da.

- Eu, nu.

Poate ca, daca n-ar fi sunat atat de arogant, i-ar fi spus adevaratul motiv pe care avea sa-l prezinte. Dar orgoliul lui masculin incepea sa scape de sub control. Devenise un adevarat steag rosu in fata ochilor ei.

Vasazica, n-avea nici o problema cu mandria? Ei bine, asta ramanea de vazut.

- Nu-ti place sa minti?

- Nu, replica ea. Pari surprins.

- Sunt o femeie cinstita, explica el cu un zambet. E cu adevarat surprinzator.

Taylor refuza sa se lase insultata.

- N-ai cunoscut multe femei cinstite, nu-i asa, domnule?

Ridica din umeri.

- Termina ce-ai inceput, ii ordona el. Nu pierde timpul cu ce-ai fi putut sa faci. Spune-mi ce motiv vei prezenta pentru anulare.

- Da, desigur.

Taylor zambi cu o expresie pe care o spera cat mai dulce si se duse la usa. Il dadu usurel la o parte, explicandu-i in tot acel timp diferentele complicate dintre cererea unei anulari si a unui divort, in instanta. Cand termina, ii ura noapte buna si se rezema de tocul usii. Il privi cum se indeparta pe culoar. Se intreba cat avea sa treaca pana-l biruia curiozitatea. Lucas ajunsese la mijlocul coridorului cand isi dadu seama ca inca nu-i spusese ce motiv avea sa foloseasca pentru anulare. Se intoarse, parcurse jumatate din distanta care-i despartea, ca sa nu trebuiasca sa strige, apoi o intreba, pe un ton aproape exasperat:

- Daca nu sunt nici betiv, nici dezertor, nici un marlan care-si bate nevasta, cum sunt?

Zambetul lui Taylor deveni si mai dulce. Incepand sa inchida usa, ii spuse cu o voce plina de veselie suava:

- Esti impotent.

Capitolul 8

Fortuna aduce corabii ce nu-s carmite.

William Shakespeare, "Cymbeline"

Ii stricase seara.

Lucas nu se putea gandi decat la scandaloasa remarca a lui Taylor. Impotent, pe dracu'! Jura ca avea sa se duca in mormant razand inainte de a o lasa sa scrie porcaria asta de motiv pe o cerere pe care s-o citeasca toata lumea din tribunal.

Fierbea de peste o ora, cand in sfarsit reusi sa se aseze si sa chibzuiasca. Relua in minte conversatia de cel putin o duzina de ori, revazand tot timpul luminita care aparuse in ochii ei, iar cand isi termina analiza, ajunsese la concluzia ca sarjase. Mandria.

Cuvantul i se ivi in minte imediat, urmat de laudarosenia lui: ca barbatii nu se preocupau de mandrie, ca femeile. Nu asa spusese? Si nu atunci se aprinsese scanteia in ochii ei? O, da, sarjase, nici pomeneala. Si-i mai daduse si o lectie.

Incepu sa zambeasca. Taylor era o femeie desteapta.

- Era si timpul sa nu mai stai incruntat si sa te simti bine.

Vorbise Belle. Lucas se smulse imediat din ganduri, acordandu-i toata atentia.

Prietena mamei lui se schimbase considerabil in ultimii zece ani. Acum parea firava, cand inainte fusese o femeie masiva, robusta. Era la fel de inalta, cat el chiar, dar in postura si pe piele i se citea varsta. Trecuse printr-o perioada grea. Viata de la frontiera era nemiloasa cu femeile, le imbatranea inainte de vreme. Belle nu facea exceptie. Traise in salbaticie treizeci de ani, inainte de a se intoarce in est, la Boston. Vremea aspra ii tabacise pielea, iar munca de zi cu zi ii cocosase umerii si-i indoise spatele.

Taylor isi amintea ca avusese par saten inchis. Acum era alb. Ochii insa nu i se schimbasera. Erau la fel de calzi, de buni si primitori. Barbatii inca se mai simteau atrasi de ea, dupa cum statea dovada cel asezat alaturi, un anumit domn Winston Champhill. Batranul era pe jumatate cat ea, dar Lucas ii observase expresia de adoratie din ochi de fiecare data cand o privea.

Belle isi ingropase deja trei soti. Lucas se gandea ca Winston avea toate sansele sa devina al patrulea.

Cei doi se asezasera in salonul domnilor, o zona strict interzisa pentru femei, dar lui Belle nu-i pasa de reguli. Angajatii hotelului nu voisera sa faca o scena. Trimisesera dupa administrator. Lucas tocmai se asezase in fata celor doi, cand administratorul aparuse langa Belle. Se aplecase soptindu-i ceva, iar Belle ii daduse un raspuns care-l facuse sa iasa repede din salon, rosu la fata.

Lucas prefera sa nu stie ce-i spusese. Dupa ce-si alungase din minte problema cu sotia lui, se putuse concentra asupra vestilor din orasul sau de bastina. Se nascuse si fusese abandonat in localitatea Kerrington. O data ce crescuse destul ca sa plece, nu mai statuse pe loc. Si de-atunci nu se mai intorsese.

Conform Bellei, orasul nu se dezvoltase prea mult in ultimii douazeci de ani. Revenise la Kerrington de cateva ori, pentru nunti si reuniuni e familie. Desigur, cu atat de multi soti, avea o familie extrem de intinsa. Si, cu inima ei iubitoare, isi imbratisa toate rudele.

Era trecut de unu noaptea cand termina cu desertatul sacilor, cum spunea ea. Domnul Champhill adormise pe scaun cu o ora in urma. Belle se amuza enorm de comportamentul insotitorului ei. Facu un semn spre el, apoi ii zambi ironic lui Lucas.

- E la pamant, ii spuse incet, ca ca nu-si deranjeze curtezanul. Are cu zece ani mai putin decat mine, si tot nu rezista. Nu conteaza cat de tineri mi-i aleg, tot ii obosesc, remarca ea, pe un ton laudaros.

Lucas zambi.

- Ai sa te mariti cu el?

- Cred ca da, raspunse Belle, apoi ofta. Noaptea mi se face frig, si e destul de mare ca sa ma incalzeasca. Poate ca asta o sa ma tina mai mult decat ceilalti. Dar tu, fiule? Ai sa gasesti vreodata o femeie, sa te asezi si tu la casa ta?

Lucas se rezema se spatar si-si lua paharul. Toata seara sorbise din acelasi brandy. Niciodata nu fusese un mare bautor. Nu gustul ii displacea, ci efectele. Era un om care voia intotdeauna sa fie stapan pe situatie, iar bautura ii rapea aceasta putere.

Nu era nici omul care sa-si discute problemele personale, dar el si Belle se cunosteau de mult. Ii fusese ca o mama si chiar il luase in grija cand mama lui murise.

Era singura lui ruda pe care o considera ca atare si singura legatura cu trecutul sau din Kentucky.

- M-am insurat, Belle.

Avu nevoie de cateva minute ca s-o convinga ca spunea adevarul, apoi o mai astepta doua minute sa-si revina din surpriza.

Era vizibil uluita, mai ales cand ii spuse ca incheiase o casatorie doar cu numele, iar Belle incepu sa rada cu pofta, clatinand din cap.

- Daca asta nu le-ntrece pe toate.! Tot comenta ea la nesfarsit.

Voia sa afle toate amanuntele. Lucas ii spuse aproape totul. Ii explica de ce se intorsese ii Anglia, ii povesti despre Kelsey si despre felul cum Merritt se razgandise dintr-o data si-i ceruse sa plateasca o rascumparare.

Cand termina aceasta parte a relatarii, Belle era incruntata ca un judecator gata sa condamne un inculpat la spanzuratoare.

- Unde-i baiatul acum? Intreba ea.

- In drum spre ferma, cu Jordan si Douglas. Se vor opri in Denver, pentru vreo saptamana. E acolo o scoala despre care Jordan crede c-ar fi buna pentru Kelsey. Daca va corespunde asteptarilor lui, baiatul va incepe in toamna urmatoare.

- Baietii astia mai mari. lucreaza tot la ferma ta de langa Redemption?

Lucas dadu din cap.

- Ferma e la o zi calare de Redemption, spuse el. Am sa le-o dau lor trei. Probabil o vor imparti intre ei, se vor casatori si, in cele din urma.

- Vor trai fericiti pana la adanci batraneti?

Lucas zambi.

- Poate. Acum se cearta. Douglas vrea sa cultive pamantul, iar Jordan vrea sa mai adauge vite si sa foloseasca pajistile pentru pascut. Au muncit din greu, Belle. Vor munci si mai greu, daca pamantul e al lor.

- Dar tu si noua ta mireasa?

- Eu am sa ma intorc in munti. Ea va locui la Boston. N-ar putea trai in salbaticie, Belle. E prea gingasa.

- O sa se inaspreasca.

Lucas clatina din cap.

- E foarte rafinata, o adevarata lady. Taylor provine dintr-o familie aristocratica. Niciodata n-a avut de facut munci fizice, si n-as vrea s-o vad.

Se opri inainte de a recunoaste ca nu voia s-o vada imbatranita prematur si obosita de viata.

- Merita sa aiba un trai bun.

- Are bani de la familia aia aristocratica a ei?

- Da.

- Doamnele rafinate cu bani se descurca la fel de bine ca femeile de rand fara bani, decreta Belle. Adevarul este ca, fiule, cu bani isi poate plati toate ajutoarele de care are nevoie.

- Nu si in salbaticie, o contrazise el. Femeile sunt atat de rare in Teritoriul Montana, incat nu e nevoie sa munceasca pentru altcineva

- In momentul de fata, la Bozeman locuiesc paisprezece femei, afirma ea. Si in curand se vor mai stabili in zona si altele.

Lucas n-o intreba de unde stia. De cand o cunostea, Belle avusese intotdeauna capul plin de informatii. Cele mai multe erau adevarate.

- Eu nu locuiesc langa Bozeman, ii aminti el.

- Ce conteaza? Poti angaja niste oameni la munca. Ce-i, de ce clatini din cap?

- Al dracului sa fiu daca mai las un alt barbat sa lucreze in apropiere de ea.

Belle zambi larg.

- Deci, nu vrei sa-i dea alti barbati tarcoale, remarca ea. Foarte curios.

Lucas nu stia ce sa raspunda. Ridica din umeri, ca sa-si ascunda stanjeneala. Subiectul il tulbura si prefera sa nu-i fi spus despre casatorie.

- Iti dai seama cat de contradictoriu vorbesti? Il intreba Belle. Tocmai mi-ai spus ca al dracului sa fii inainte de a lasa alt barbat sa munceasca in apropierea nevesti-tii, in Teritoriul Montana, dar cu cinci minute inainte spusesesi c-o vei lasa la Boston, singura, in timp ce tu ai sa te intorci in munti.

- Stiu ca pare.

- Contradictoriu?

Lucas ofta. Avea dreptate. Suna contradictoriu, intr-adevar. Belle clatina din cap.

- N-ai stat sa te gandesti pe indelete, asa e?

Ar fi vrut sa nu-i dea dreptate. Cum dracu' sa nu se fi gandit? Ar fi trebuit sa fie un aranjament simplu, si doar pentru un timp limitat. Dar Taylor complicase situatia. In nici un caz nu se asteptase sa-l atraga, nici sa simta incontinuu nevoia de a o proteja si de a simti o posesivitate atat de cruda de fiecare data cand se uita la ea.

- Sigur ca-mi dau seama de ce ai acceptat casatoria. Ai oferit protectia ta, pentru banii de care aveai nevoie ca sa rascumperi libertatea baiatului. Cum ziceai ca-l cheama?

- Kelsey.

Belle dadu din cap.

- Ti-l amintesti pe tinerelul ala numit MacCowan? Parca-mi aduc aminte cand ai omorat cu mainile tale doi sobolani ca sa scapi baiatul din ghearele lor. Si pe urma, mai era si fetita aia irlandeza - cum o chema?

- E mult de-atunci, Belle, si n-are nici o legatura cu casatoria mea.

- Iti amintesc doar ca-ti sta in fire sa aperi oamenii, replica ea.

- Imi mai sta in fire si sa fiu liber.

Belle chicoti.

- Alta contradictie, fiule. Ba spui ca esti casatorit, ba ca nu esti. Cat ai de gand s-o mai tii asa?

- O sa am o discutie cu Taylor si-am s-o intreb cat timp vrea sa ramanem casatoriti. Am vorbit despre o anulare sau un divort. Nu cred ca pentru ea are vreo importanta.

- Tu ce preferi?

- Anularea. Ar fi un stigmat mai usor.

Femeia pufni, neincrezatoare.

- Daca vine dintr-o familie cu bani, e sociabila. Ori asa, ori asa, tot o sa fie ostracizata. Stie?

- Nu pare sa-i pese.

- Ce ciudat, remarca Belle. Celor mai multe femei le-ar pasa.

Isi goli paharul, ii facu semn lui Lucas sa-i mai toarne, apoi se apleca inainte.

Incepu sa-l descoasa cu intrebari despre Taylor. Voia sa stie cum se imbraca, si cum se purta, ce-i placea sa manance, ce bea, cum ii trata pe ceilalti si cum se astepta sa fie tratata.

Contradictiile se acumulau. Taylor provenea dintr-o familie bogata, dar pe drum nu se purtase in nici un caz ca o tanara rasfatata care avea nevoie de cocoloseala.

- Se descurca in mare parte singura, marturisi Lucas.

- Nimic nu se potriveste, la mireasa asta a ta, declara Belle. Numai de-un lucru sunt sigura, fiule. A avut alt motiv sa te ia de barbat, unul mai important decat reputatia ei.

Binele cel mai mare, isi aminti Lucas. Dupa ce-o iscodise, Taylor sfarsise prin a recunoaste ce nu urmarise numai sa-si apere averea de unchiul ei. Se mai maritase cu el si pentru binele cel mai mare. Ce mama dracului voia sa mai insemne si asta?

Hotari ca era timpul sa afle.

Belle ii distrase atentia, intinzandu-se peste masa sa-si trezeasca din somn cavalerul. Cei doi plecara peste cateva minute. Lucas ii conduse pana la usa.

- Daca n-as pleca maine la St. Louis, as insista sa-ti cunosc mireasa, Lucas. Asa, as afla si eu raspunsurile la cateva intrebari.

Lucas zambi. Putea sa si-o imagineze pe Belle incercand sa smulga de la Taylor tot ce voia sa afle. Cu siguranta, prietena mamei lui era mai varstnica si avea mai multa experienta, dar Taylor era mai isteata. Ar fi rezistat.

Desi mai dormisera unul langa altul, nu avea incredere sa imparta patul cu ea si-n acea noapte. O dorea prea mult. Dar isi daduse cuvantul fata de bunica ei si avea sa si-l tina, chiar de s-ar fi transformat intr-un eunuc. Ii promisese ca urma s-o protejeze.

Taylor se intoarse pe o parte. Miscarea ei il readuse la realitate. Dadu masa la o parte, ca sa se apropie de ea, si deodata se opri, cand vazu hartia pe care o tinea strans in maini. Era o cablograma. Ii privi fata.

Ajunsese destul de aproape ca sa-i vada lacrimile pe gene. Obrajii ii erau inca umezi. Dintr-o data, il cuprinse groaza. Indiferent ce continea mesajul, era clar ca o distrusese pe Taylor, caci plansese pana adormise.

Taylor strangea atat de tare hartia, incat trebui sa-i desprinda usurel degetele ca sa citeasca mesajul. Ghicise deja vestea, dar voia sa fie sigur.

Si hartia era umeda. Doamne, cat plansese! Incet, Taylor despaturi cablograma si o citi.

Doamna murise.

Pesemne lui Taylor i se fransese inima. Inclinandu-si capul, Lucas inchise ochii. Nu avea obiceiul sa se roage, dar se pomeni recitand o rugaciune pe care o invatase de la Belle cu ani in urma. Nu-si mai amintea decat cateva fraze, dar banuia ca Dumnezeu i-ar fi inteles oricum cererea.

Il ruga pe creator sa-i daruiasca Doamnei liniste si fericire. Rugaciunea era o reactie instinctiva, dar nici vestea in sine nu-l lasase rece. Avea sufletul plin de tristete. N-o cunoscuse prea bine pe Lady Esther, dar aceasta avusese totusi un efect profund asupra lui. Era o femeie atat de puternica, plina de pasiune si cu opinii ferme. Dadea un sens cu totul nou cuvantului eleganta. Fusese o batrana dura, nici vorba, dar ceea ce-l afecta pe Lucas cel mai mult era hotararea ei de a face orice pentru a-si sti nepoata in siguranta.

Lucas deschise ochii si o vazu pe Taylor privindu-l. Niciunul dintre ei nu scoase o vorba. Puse telegrama pe masa, apoi se apropie de ea. Taylor nu se opuse. Lucas o lua in brate.

N-avea s-o mai lase sa se indeparteze de el. Taylor avea nevoie sa se descarce de durere, sa planga fara retineri. sa-si inceapa doliul.

O consola in singurul fel cum stia - soptindu-i cuvinte despre care spera ca puteau s-o linisteasca, mangaindu-i incet spatele.

Chiar si dupa ce fu sigur ca adormise, ramase cu ea in brate.

Nu voia sa-i mai dea drumul niciodata.

Iar se trezi deasupra ei. Era aproape patru dimineata. Isi freca buzele si nasul de gatul ei si incerca sa-i strecoare intre coapse genunchiul, cand isi dadu seama ce facea.

Deja ii ridicase camasa de noapte imprejurul soldurilor. Nu purta nimic pe dedesubt. Si nici nu se impotrivea. Picioarele ei erau intrepatrunse printre ale lui, il tinea cu bratele pe dupa gat, si-l saruta la fel ca el pe ea.

Nu voia sa se opreasca. Mana i se ridica pe sub camasa ei, atingand-o, mangaind-o. Ii cuprinse partea de sus a unui san. Degetul lui ii freca sfarcul. Taylor scoase un geamat scazut si-l stranse si mai tare. Dintr-o data, Lucas avu nevoie sa-i simta gustul. Miscarile ii devenira mai aspre. O apuca de ceafa si o sili sa se intoarca spre el. Gura lui ii pecetlui buzele, inabusindu-i orice protest.

In clipa urmatoare, Taylor incepu sa tremure. Lucas isi desprinse gura de pe a ei si incepu sa-si descheie pantalonii. Era erectat, pulsand de nevoia de a se infige adanc in ea.

Respiratia-i era intretaiata de dorinta. Nu putea inceta s-o sarute, in timp ce se dezbraca, si abia cand simti gustul sarat al lacrimilor pe obrazul ei reveni la realitate.

Ce naiba facea? Avu senzatia ca tocmai i se turnase o galeata cu apa rece in cap. Trase de cateva ori aer in piept, adanc, tremurator, incercand sa-si incetineasca bataile inimii. Primul lui gand logic nu fu placut deloc. Profita de ea intr-un chip ingrozitor. Era exclus ca Taylor sa gandeasca limpede. Tocmai primise vestea ca bunica ei murise. Avea nevoie de mangaiere, nu de desfrau.

Incerca sa se retraga. Ii trase camasa de noapte in jos, si facu un efort sa se intoarca. Problema, insa, era ca Taylor veni dupa el. Nu putea scapa din bratele ei. Gura ei ii era pe gat, deschisa, si se freca de el erotic, chemandu-l inapoi fara cuvinte.

Nici nu se gandea. Ii desprinse bratele din jurul gatului si incerca s-o impinga la loc pe partea ei de pat. Taylor nu se lasa. Il cuprinse de talie si se tinu ca si cum de asta ar fi depins viata ei.

Avea nevoie s-o iubeasca. In clipa cand ii veni acest gand, deveni teapana. O, Doamne, ce facea?

Dintr-o data, o coplesi mila de sine si deznadejdea. Doamna nu mai era. Asupra altui lucru nu putea sa se concentreze. Nu-si putea imagina viata fara ea. Cum avea sa continue, singura? Daca problemele vietii in salbaticie deveneau peste puterile ei, Taylor stia ca i-ar fi putut scrie scumpei sale bunici, pentru a-i cere sfatul. Doamna i-ar fi spus ce sa faca, si chiar daca nu-i urma sfaturile, Taylor ar fi simtit ca-i mai pasa cuiva de soarta ei. Lady Esther ii fusese ca o mama, in toate sensurile cuvantului. Il mai avea si pe unchiul Andrew, desigur, dar el nu-i era ca un tata. Era doar unchiul ei drag, excentric si retras, tovarasul ei de joaca din copilarie, care-i devenise un bun prieten. Ii mai putea scrie si lui, dar nu era acelasi lucru.

Ii era dor de bunica ei. Durerea o naucea. Crezuse ca era pregatita s-o piarda.

O, Doamne, cat o durea - atat de tare, incat cautase cu deliberare sa-si seduca sotul, in cautarea unei consolari. si a iubirii, oricat de falsa, numai ca sa-si usureze ingrozitorul chin din inima.

- Nu ma doresti, Lucas?

Lucas ii auzi vocea intretaiata. Nu-i venea sa creada ca-l intreba asa ceva. Raspunsul lui nu fu chiar ca al unui gentleman. Se intoarse pe spate, o lua de mana si i-o duse fara menajamente intre propriile lui picioare. Dupa aceea, nu mai fu nevoie de nici un cuvant. Reactia lui Taylor fusese cea asteptata. Isi retrase mana ca si cum s-ar fi fript.

Se retrase de langa el si se ridica in capul oaselor.

- Atunci, de ce te-ai oprit?

Inainte de a-i raspunde, Lucas isi impreuna mainile sub cap. Numara pana la zece.

- N-am vrut sa te opresti.

Lucas gemu. Isi tinea falcile inclestate strans si avea fruntea imbrobonata de transpiratie. In intuneric, Taylor abia ii putea distinge expresia, printre lacrimile care-i siroiau pe obraji. Si le sterse cu dosurile mainilor. Se simtea umilita si nefericita. Ar fi vrut sa se ascunda si sa planga - si, o, Doamne, o voia pe bunica ei inapoi.

Nu mai scoase o vorba. Se retrase pana pe marginea patului, incercand sa se indeparteze cat mai mult de el, apoi se acoperi cu patura. Se stranse ghem, inchise ochii si cauta sa-si stapaneasca suspinele.

Trecura cateva minute in tacere. Credea ca Lucas adormise. Ar fi vrut sa iasa din dormitor si sa se culce pe canapeaua din salon. Stia ca era la un pas de a-si pierde calmul, caci si-l simtea dezintegrandu-i-se chiar si acum, si nu credea ca putea exista ceva mai umilitor decat sa cedeze in fata lui. Trecusera ani de zile de cand Doamna n-o mai vazuse plangand. Ar fi fost indignata si rusinata pentru nepoata ei. Taylor nu credea ca ar fi suportat ca domnul Ross sa-i vada durerea. Cu siguranta, lipsa ei de disciplina si control l-ar fi dezgustat. Ii crapa obrazul de rusine doar gandindu-se la o asemenea posibilitate.

Trebuia sa plece. Dadu paturile la o parte, se ridica si-si cobori picioarele peste marginea patului.

Lucas o prinse inainte de a se ridica. Nici macar nu avu timp sa se zbata. Se miscase cu viteza fulgerului. O trase peste pat, ii incercui talia cu bratele si o stranse langa el. Posteriorul lui Taylor ii se lipi de pantec. Barbia lui se rezema pe crestetul capului ei. N-avea de gand s-o lase sa plece nicaieri.

- Taylor?

Nu-i raspunse. Lucas nu se lasa descurajat.

- Ai vrut sa fac dragoste cu tine din cele mai nepotrivite motive.

Taylor incerca sa se smulga. O stranse si mai tare.

- Ma doreai, nu-i asa?

N-avea de gand sa-i raspunda la intrebare, dar imediat Lucas incepu s-o stranga, facand-o sa-si dea seama ca n-avea sa renunte pana nu-i spunea.

- Da, sopti ea.

- Dimineata, ai fi regretat.

Taylor se gandi cateva momente la afirmatia lui. Apoi sopti, numai ca sa-l potoleasca:

- Probabil.

Totusi, n-o credea. Il dorea pe Lucas cu o intensitate cum niciodata nu mai simtise. O ingrozeau propriile ei sentimente. Intotdeauna isi dorise sa fie stapana pe situatie si pe sine insasi. Fusese efectul fricii. Si al lui Marian. Taylor invatase multe de la sora ei mai mare. Marian nu facuse doar s-o apere de poftele unchiului Malcolm, dar o invatase si cum sa-si ia toate masurile de prevedere imaginabile, atat pe plan mintal cat si fizic, ca sa se asigure ca niciodata n-avea sa-i cada victima vreunui barbat.

Si apoi, aparuse Lucas Ross. Taylor nu stia cum sa se apere de el. Ani de zile se descurcase de minune, ba chiar se logodise cu William Merritt si planificase o nunta, fara ca in tot acel timp sa-i daruiasca logodnicului ceva din inima ei. Desi tradarea lui o distrusese, adevarul era ca mai mult o afectasera scandalul si umilinta, decat pierderea lui William. Nici macar nu fusese prea surprinsa, pentru ca, in fond, Merritt nu inselase asteptarile nimanui.

Lucas era cu totul altceva. Nu se compara cu niciunul dintre barbatii pe care-i cunoscuse. Era bun si iubitor si plin de consideratie - si, o, Doamne, tare ar fi dorit sa inceteze. Fara sa incerce macar, ii spulbera toate pavezele, iar Taylor stia ca daca nu statea tot timpul in garda, s-ar fi furisat si i-ar fi furat inima din piept.

- Taylor?

Vocea lui era o soapta aspra.

- Da? Sopti si ea.

- Cand ai sa fii a mea pentru prima oara, te vei gandi numai la mine.

Isi freca barbia de crestetul capului ei, intr-o mangaiere blanda.

- Asta noapte te-ai gandit la bunica ta. E firesc, adauga el. Ai nevoie s-o plangi.

Taylor clatina din cap.

- Doamna mi-a spus ca n-am voie sa plang dupa ea.

Se intoarse in bratele lui Lucas, rezemandu-si obrazul de pieptul sau.

- M-a pus sa-i promit ca n-am sa ma imbrac in negru. Trebuie sa privesc spre viitor, nu in trecut.

Suspinul o lua prin surprindere. Lucas o stranse putin mai tare, masandu-i spatele.

- Si ce ti-a mai spus?

- Sa n-o uit, sopti Taylor.

Acum lacrimile ii curgeau mai repede. Erau ca un torent pe care nu-l putea opri.

- Voia sa le spun copiilor povesti frumoase despre ea.

Lucas presupuse ca se referea la copiii pe care urma sa-i aiba candva.

- N-o sa fie uitata, spuse el.

Nu credea ca Taylor il auzise. Suspina tot mai tare, si din minut in minut se scuza.

- Iubito, e-n regula sa plangi.

Taylor nu era de aceeasi parere, dar nu se putea opri din plans destul timp ca sa-i spuna.

Nici nu stia de cat timp o tinea asa - de-o vesnicie, i se parea. Apoi o apuca si sughitul - si, Dumnezeule, in ce hal era, plangand la pieptul lui Lucas, cu sughiturile acelea oribile, atat de nepotrivite pentru o lady!

Pe Lucas nu parea sa-l deranjeze. Se ridica, gasi o batista, reveni in pat si i-o dadu. Dupa ce Taylor se sterse pe obraji, Lucas lua batista inapoi, o arunca pe noptiera, si iar o cuprinse pe Taylor in brate.

Era extrem de bland. Gingasia pe care i-o arata n-o facea decat sa planga si mai tare.

Dupa un timp, incerca s-o calmeze.

- Taci, iubito. Acum e-n regula.

Probabil repetase aceleasi cuvinte de vreo zece ori. Nimic n-avea sa mai fie vreodata in regula, isi spuse ea.

Doamna nu se mai intorcea.

Taylor era acum singura si complet responsabila de doua fetite de zece ani, iar Lucas Ross habar n-avea ce era in regula si ce nu.

Era prea istovita ca sa-l mai contrazica. Planse pana adormi, tinandu-se de sotul ei si lasandu-l s-o consoleze.

Se simtea in siguranta si aparata. Dumnezeule mare, nu voia sa-i mai dea drumul niciodata.

Capitolul 9

Fortuna stie ca cel mai mult o dispretuim atunci cand ne daruieste mai ales lovituri.

William Shakespeare, "Antoniu si Cleopatra"

Taylor inca nu se trezise. Victoria veni s-o caute la opt si jumatate. Era ingrijorata si-i explica grabita lui Lucas ca Taylor intarziase la micul dejun.

Era cumva bolnava, sau uitase ca se intelesera sa manance impreuna in Salonul Doamnelor, cu o jumatate de ora in urma?

Lucas nu-i spuse despre bunica lui Taylor. Isi trezi sotia, apoi o conduse pe Victoria la micul dejun.

Nu-i era foame, asa ca manca doar o singura portie de carnati, peste, biscuiti, gris, mere coapte cu scortisoara, ochiuri fierte in apa si cartofi. Victoria manca un singur pesmet si bau un pahar cu suc de mere proaspat stoarse.

In dimineata aceea, prietena sotiei lui era nervoasa. Se tot uita ingrijorata prin sala de mese, iar Lucas presupuse ca era alarmata din cauza celorlalti clienti. Incerca s-o linisteasca, mai intai intreband-o despre familia ei.

Isi dadu seama de greseala in clipa cand ochii Victoriei se incetosara. Era clar c-o tulbura sa vorbeasca despre parintii si prietenii ei de la Londra.

Atunci, Lucas aduse vorba despre viitorul ei la Boston. Victoria deveni si mai agitata.

Cineva de la alta masa rase ascutit. Victoria fu cat pe ce sa sara de pe scaun, apoi arunca o privire grabita peste umar, incruntata teribil.

- S-a-ntamplat ceva? Intreba Lucas.

Inainte ca Victoria sa-i raspunda, Taylor aparu la masa.

Imediat, Lucas se ridica si-i trase scaunul. Taylor ii multumi fara sa-l priveasca, apoi se aseza.

Ramase cu privirea in jos, dar Lucas ii observa roseata din obraji. Se vedea clar ca era jenata. Probabil din cauza felului cum o atinsese in noaptea trecuta.

Se imbracase complet in negru. Lui Lucas nu-i placea cum ii statea, si nu-l incanta nici ideea ca nesocotise intentionat dorinta bunicii ei de a nu tine doliu.

Avea parul legat la spate, intr-o pieptanatura austera, care-i scotea in evidenta pielea ireprosabila a fetei.

Lucas isi dadu seama din nou cat de frumoasa era, si se uita prin jur, ca sa vada daca n-o privea nici un alt barbat.

Era a lui, fir-ar toti ai dracului sa fie, si n-avea de gand sa lase pe nimeni sa se zgaiasca la ea.

Isi dadu seama aproape imediat cat de ridicol se purta.

Clatina din cap si incepu sa dea ordine.

- Taylor, mananca si tu ceva. Victoria, spune-mi ce te framanta.

Sotia lui insista ca nu-i era foame. Bau un pahar de lapte, declara ca se saturase si-si impaturi servetul.

Nu voia nici acum sa-l priveasca. Lucas era exasperat de amandoua. Se hotari sa se ocupe mai intai de sotia lui.

Avea sa afle ce o supara, apoi urma sa vada si de Victoria.

Cu aceasta hotarare in minte, acoperi mana lui Taylor cu a lui. Incet, ii porunci sa-l priveasca.

Taylor nu se grabi sa indeplineasca ordinul. Lucas astepta cu rabdare. Cand in sfarsit o vazu privindu-l, ii spuse:

- N-ai de ce sa te simti stanjenita. Azi-noapte nu s-a intamplat mare lucru.

Voia sa-i aminteasca si ca erau casatoriti, in fond, si cateva sarutari si mangaieri intre un sot si o sotie nu reprezentau in nici un caz un motiv de jena.

Nu apuca sa-si prezinte argumentele logice. Taylor il privi neincrezatoare, apoi spuse:

- Am plans in fata ta. E firesc sa fiu stingherita si rusinata, adauga ea dand din cap, in timp ce se inrosea si mai tare la fata. Iti promit ca n-o sa se mai intample. De obicei, sunt foarte disciplinata.

La asta, Lucas nu mai stiu ce sa spuna. Dadu s-o contrazica, apoi se razgandi. Observa ca nici Victoria nu se mai uita prin sala de mese. Era complet captivata de conversatia lor. Mai era si incruntata, iar tinta revoltei ei parea sa fie el.

Vru s-o intrebe ce naiba o apucase. Datorita starii ei delicate, formula mai bland intrebarea.

- S-a intamplat ceva?

- Ai facut-o pe Taylor sa planga?

Lucas ofta. Se purta de parca ar fi crezut ca-si insultase sotia.

- Nu, raspunse el. Din alt motiv era necajita.

O lasa pe Taylor sa explice despre bunica ei.

- Victoria, ti-ai terminat micul dejun? Intreba Taylor, incercand sa schimbe subiectul.

Victoria nu mai era atenta la prietena ei. Se uita numai la Lucas.

Parea sa incerce sa ia o anumita hotarare, si tocmai cand Lucas se pregatea sa se ridice de la masa, ii ceru sa ramana pe loc.

- Daca ti-ai cunoaste sotia mai bine, ai sti ca nu plange niciodata, domnule Ross.

- Chiar asa?

Victoria dadu din cap. Cu vocea tremurandu-i de nervozitate, adauga:

- Nici nu mananca vreodata la micul dejun, intotdeauna bea numai un pahar de lapte. Nici asta nu stiai, nu-i asa?

Desi ii venea sa zambeasca, Lucas nu indrazni.

Victoria era furioasa pentru Taylor. Se vedea clar ca stia despre ea mai multe decat el.

- Cand era la unchiul ei, a locuit intr-un bordei timp de.

Taylor o intrerupse. Nu voia ca Victoria sa-i spuna lui Lucas despre antrenamentul ei pentru viata la frontiera.

Atunci, ar fi luat-o la intrebari, si nu era pregatita sa raspunda la niciuna dintre ele.

- Bancherii, se repezi ea. Avem intalnire cu domnul Sherman si domnul Summers, la ora zece. Birourile lor sunt la numai doua strazi de-aici. Cred ca putem merge pe jos pana la banca, nu-i asa, Lucas?

Lucas dadu din cap, ramanand insa cu privirea la Victoria.

- In ce-a locuit?

Victoria rosi.

- In nimic. Taylor, as dori sa discutam ceva important, daca ai cateva minute.

- Da, desigur, fu imediat Taylor de acord, usurata de schimbarea subiectului.

- Nu cred ca pot locui la Boston.

Dupa ce facu aceasta declaratie, Victoria isi cobori privirea spre tablia mesei.

- Foarte bine.

Capul Victoriei se ridica brusc.

- Nu te superi?

La vederea expresiei ei surprinse, Taylor zambi.

- Sigur ca nu ma supar. Tu stii mai bine decat oricine ce poti si ce nu poti sa faci, Victoria.

Prietena ei simti nevoia sa-i explice.

- Am inceput deja sa intalnesc vechi cunostinte, sopti ea.

Lucas o auzi. I se parea ca explicatia ei avea la fel de mult sens ca jena lui Taylor pentru ca plansese.

- Si e vreo problema daca intalnesti prieteni vechi? Se interesa el.

- Da, raspunsera Victoria si Taylor intr-un glas.

Lucas renunta la orice incercare de a intelege.

Isi arunca servetul pe masa si se ridica.

- Daca ma scuzati, eu ma intorc in camera. Taylor, sa te schimbi inainte de a merge la banca.

Nu-i lasa timp sa-l contrazica. Se intoarse si iesi din sala de mese.

Imediat, Victoria o intreba:

- De ce esti imbracata in negru?

- In memoria bunicii mele, raspunse Taylor. Azi-noapte, am primit o cablograma. Doamna a murit acum patru zile. Unchiul Andrew a avut nevoie de ceva timp ca sa ma gaseasca.

Incerca sa vorbeasca pe un ton firesc, dar nu prea reusea. Cand termina de explicat, era gata sa izbucneasca iar in plans.

Victoria nu avea nici un motiv sa-si tina emotiile sub control.

Doamna ar fi fost indignata de conduita ei, isi spuse Taylor, cand o vazu izbucnind in lacrimi.

Dar, cu toata indisciplina ei, Victoria ii era foarte loiala, iar Doamna considera ca loialitatea era a doua calitate ca importanta pe care o putea avea o persoana.

Se situa mult mai sus pe scara ei de valori decat iubirea, si doar cu o treapta sau doua sub cea mai mare calitate din toate: curajul.

- Cuvintele sincere si simple patrund cel mai bine in urechea durerii", cita Victoria in soapta, stergandu-si lacrimile cu servetul.

- William? Intreba Taylor, desi stia prea bine cine scrisese aceasta cugetare.

- Da, raspunse prietena ei. Si avea dreptate. Cuvintele simple sunt cele mai bune, asa ca n-am sa-ti spun decat cat de rau imi pare de pierderea ta. Stiu ca Doamna iti era ca o mama si cred ca ti se frange inima.

Nu mai putu continua. Acum plangea de-a binelea. Taylor nu era deloc stanjenita de scena facuta de prietena ei.

Reactia Victoriei o facea sa se simta efectiv umilita. Nici cuvintele ei de consolare nu aveau nici un efect, si fu nevoita sa respire adanc de cateva ori ca sa-si regaseasca autocontrolul.

- Imi esti o prietena foarte buna, sopti ea, dupa ce fu convinsa ca n-avea sa i se franga vocea. Sunt asa de norocoasa ca te-am gasit.!

- Si eu pe tine, replica Victoria, cu vocea infundata in servet. "Oricine poate ascunde o durere in afara de acela care o are," adauga ea. Imi dau seama cat te doare.

Taylor nu-i raspunse, din simplul motiv ca ar fi inceput sa planga.

N-ar fi indraznit sa faca de ras memoria Doamnei incalcand o asemenea regula cardinala si plangand in public.

Mai degraba ar fi murit.

- A plange inseamna a imputina adancimea durerii", cita Victoria.

Doamna n-ar fi fost de acord cu acest citat din Shakespeare, isi spuse Taylor. Se hotari sa incerce sa destinda atmosfera.

- Si crezi ca, pentru ca William al tau a scris acest dictat, nu pot sa te contrazic?

Victoria reusi sa zambeasca.

- Nu, nu poti. In fond, William e o autoritate.

- Stii ce-am sa fac?

- Ce?

- Am sa ma duc pana la cea mai apropiata librarie si-am sa cumpar toate operele lui William Shakespeare. Le-am citit, desigur, dar nu am stat sa memorez totul cuvant cu cuvant, asa cum ai facut tu. Intr-o luna, doua, iti promit ca am sa ti-l pot folosi pe William in avantajul meu, ori de cate ori voi dori sa-mi dai dreptate.

Victoria paru incantata. Evident, nu intelesese ca Taylor o tachina.

- Iti imprumut cu placere exemplarele mele, spuse ea cu aprindere.

Taylor ii multumi, apoi chema un ospatar si comanda cate un ceai pentru fiecare.

Sala de mese se degajase indeajuns ca sa poata discuta in liniste.

- Victoria, daca nu vrei sa locuiesti la Boston sau in apropiere, unde ai dori sa te duci?

- Cu tine, se repezi prietena ei, apoi rosi. Daca ma primesti, se grabi ea sa adauge. Si daca nu se supara domnul Ross.

- Mi-ar face placere compania ta, raspunse Taylor, apoi se opri sa-si adune gandurile.

Victoria ii intelese gresit ezitarea. Umerii i se prabusira, intr-o postura abatuta.

- Dar nu crezi ca e o idee prea buna. Inteleg. O femeie insarcinata ar fi o povara pentru tine, si.

Taylor o intrerupse.

- Lasa-ma sa termin, insista ea. Mi-ar placea mai mult decat orice pe lume sa te iau cu mine. Mi-ai devenit ca o ruda.

- Dar e totusi o problema?

Dadu din cap. Chelnerul veni cu serviciul de ceai.

Puse ceainicul inflorat pe masa, apoi farfurioarele si cestile, dupa care facu o plecaciune si se retrase.

Inainte de a continua, Taylor turna ceaiul.

- Nu poti lua o hotarare pana nu stii toate faptele. Trebuie sa intelegi unde ma duc, si de ce. Dupa ce-am sa-ti explic.

- In legatura cu copiii? O intrerupse Victoria.

- Da. Georganna si Alexandra sunt fetele surorii mele mai mari. Acum au doi ani si jumatate. Marian. sora mea, a murit la scurt timp dupa ce s-au stabilit la Boston. Copiii au ramas in grija tatalui lor, George. A murit si el, acum o luna si ceva. N-a lasat in urma nici o ruda, asa ca fetele au fost luate in primire de doica lor, doamna Bartlesmith.

- Cand vine necazul, nu vine ca o iscoada singuratica, ci in ostiri intregi."

Taylor dadu din cap a incuviintare. Aici Shakespeare avea dreptate. Necazurile veneau ca armatele.

- Ai sa le duci pe cele mici inapoi in Anglia?

- Nu. De fapt, vreau sa le duc cat mai departe posibil de Anglia. Sora mea se temea de unchiul nostru Malcolm. Si pe buna dreptate, adauga Taylor. Nu voia ca fetele sa fie in apropierea acelui om rau, si tocmai de-asta s-a mutat la Boston. Sotul ei, George, era din America, si a fost intru totul de acord cu hotararea ei.

- Ti-e frica de unchiul tau? Vru sa stie Victoria.

Taylor se simti datoare sa fie complet sincera cu prietena ei.

- Ar fi o prostie sa nu-mi fie frica de el. E un om foarte rau.

- Le-ar face vreun rau copiilor?

- In cele din urma, da, le-ar face.

- Cum?

Clatina din cap.

- Nu pot vorbi despre Malcolm fara sa-mi vina rau de la stomac. Totusi, acum ca au murit si George, si Doamna, problema custodiei a devenit ingrijoratoare. Unchiul Malcolm ar cere la judecatorie ca fetele sa fie date in ingrijirea lui, si mai curand l-as ucide decat sa ingadui asa ceva. Micutele ar fi mai in siguranta pana si cu Lucifer. Ma rog ca Malcolm sa fi uitat complet de ele. Nu l-am informat despre moartea lui George si, intrucat Doamna n-a lasat nici un ban pentru gemene, sper sa nu ne faca necazuri. Totusi, n-am sa risc. Va trebui sa dispar, Victoria. Nu-ti dai seama? Pana cant fetele vor fi destul de mari ca sa-si poarta singure de grija, raspund de soarta lor. Marian m-a protejat atatia ani. Acum trebuie sa le protejez si eu pe fiicele ei.

- Ma tem ca va fi foarte dificil sa dispareti, remarca Victoria. Lumea devine din ce in ce mai mica. Acum avem telegraful, si vapoare cu aburi care pot face de la Londra in America mai putin de doua saptamani. Exista trenuri care fac legatura intre aproape toate orasele, si.

- M-am gandit la toate astea, o intrerupse Taylor. La inceput, m-am gandit sa ducem fetele intr-un oras indepartat, dar pe urma m-am razgandit. Exista un loc unde Malcolm n-o sa le caute niciodata - si anume, la frontiera. Domnul Ross mi-a spus despre un oras numit Redemption. A spus ca acolo un om poate merge o mila intreaga fara sa intalneasca pe altcineva. Fetele si cu mine am putea disparea usor.

- In adancul inimii. crezi ca unchiul tau va incerca sa va gaseasca?

Taylor dadu din cap.

- Nu cred ca e o teama nerezonabila. I-ar placea sa-mi faca rau. E un om pizmas si razbunator. Are o cicatrice care-i trece peste ochiul stang. Era sa-si piarda vederea. De la mine o are, Victoria, de cand aveam zece ani. Nu-mi pare rau decat ca nu l-am orbit. De fiecare data cand se uita in oglinda, isi aminteste ce i-am facut. si de ce. Va incerca sa ma gaseasca, ba bine ca nu. Cred ca numara zilele pana cand va putea sa puna mana pe mostenire si pe mosii. si pe mine.

Victoria se infiora. Incepea sa inteleaga si ceea ce Taylor nu-i spunea. Se hotari sa incerce pe ocolite sa afle daca presupunerile ei erau corecte.

- Daca gemenele erau baieti, Marian ar fi fost tot asa de obsedata sa fuga?

- Nu.

Victoria ofta.

- Malcolm e un om vanitos?

- Da.

Zambi.

- Foarte bine. Iar cicatricea aia este atat de urata pe cat sper eu ca e?

- Da.

- Cu atat mai bine.

Taylor dadu din cap.

Spusese destul.

Desi gravida, Victoria era totusi foarte inocenta, dupa parerea ei.

N-ar fi putut intelege poftele denaturate ale unor oameni.

Pana si Taylor abia putea sa inteleaga.

Prietena ei ar fi fost coplesita si dezgustata sa afle tot adevarul.

- Ce ironie, comenta ea in continuare. Cel mai mare vis al meu era sa vin intr-o buna zi sa traiesc in salbaticie. Unchiul Andrew imi impartasea gandurile. De fiecare data cand il vizitam, imi citea cate ceva nou, ca sa ma invete. Credea in visul meu si voia sa fiu pregatita. Cred ca era un joc, pentru noi.

- Ca atunci cand a construit bordeiul si te-a pus sa locuiesti in el?

- Da, zambi Taylor. Servitorii lui ma credeau la fel de ciudata ca el. Nu conta. Era doar un joc.

- Stii ce cred eu? In inima ta, ai stiut intotdeauna ca vei veni sa locuiesti in salbaticia din America. Gemenele ti-au complicat planurile, si de aceea te-ai gandit la un oras mai mic, undeva in vest.

- Da, m-am gandit ca pana la urma voi ajunge in munti. De cand am citit prima povestire despre Daniel Boone, am fost.

- Intrigata?

- Da, intrigata.

- Voi face tot ce pot ca sa te ajut, ii jura Victoria. Spune-mi un lucru, te rog. Ce parere are Lucas despre.

- Nu stie nimic despre Malcolm sau despre copii, si trebuie sa-mi promiti ca nu-i vei spune o vorba.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Taylor! Gandeste-te bine. Nu crezi ca va observa daca te muti la Redemption?

Taylor rase.

- Sigur c-o sa observe, dar atunci va fi prea tarziu. Daca-mi afla acum planurile, va incerca sa ma opreasca. Nu crede ca pot supravietui in salbaticie. Crede ca ar trebui sa ma concentrez asupra rochiilor pe care le voi purta la petrecerile din Boston. Iti poti imagina ceva mai ridicol?

Victoria zambi. Acum, ca o cunostea pe Taylor mai bine, era intr-adevar comic sa creada ca si-ar fi irosit zilele cu frivolitati.

- Vreau sa dispar si eu impreuna cu tine. Asculta-ma pana la capat, inainte sa ma previi. Sunt tanara, puternica si destul de inteligenta. Am sa ma descurc de minune in salbaticie.

- Si copilul? Nu te-ai gandit cum ar fi sa nasti intr-un bordei?

- Au mai nascut si alte femei in bordeie.

- Va trebui sa discutam pe indelete, spuse Taylor. Poate-ar fi mai bine sa vii la mine dupa ce nasti. Fara indoiala, ar fi mai sigur.

Victoria isi impreuna mainile.

- Deci esti de acord ca, acum sau mai tarziu, sa ma mut la Redemption?

- Ai idee in ce te bagi?

- Da.

Taylor ofta. Apoi dadu din cap.

- Cred ca ar trebui sa tinem un toast.

Ridica ceasca de ceai, o astepta pe Victoria sa-i imite gestul, apoi sopti:

- Pentru salbaticie si noua noastra viata.

Isi ciocnira cestile.

- Si pentru libertate, adauga Victoria.

- Taylor, o sa intarziem, se auzi glasul lui Lucas.

Taylor fusese atat de absorbita, incat nu observase ca sotul ei revenise in sala de mese.

Nu parea prea multumit. Taylor zambi fortat, incercand sa-l imbuneze.

- Mai avem timp destul.

- Vreau sa terminam mai repede, replica el.

O lua de brat si o ridica in picioare aproape cu forta.

- N-ar trebui sa dureze prea mult, nu-i asa? La amiaza, am intalnire cu un prieten. N-as vrea s-o contramandez. Are un armasar sanatos de vanzare.

- Discutia n-ar trebui sa dureze mai mult de o ora, raspunse Taylor. Victoria, imediat ce termin cu bancherii, am sa vin in camera ta. Poate iesim la cumparaturi, dupa-amiaza. Vii si tu cu noi, domnule Ross?

Lucas le urma pe coridor.

Gandul de a face cumparaturi cu ele ii smulse o strambatura.

- Am o intalnire, ii reaminti el.

- Toata dupa-amiaza?

- Si aproape toata seara. Ferma e in afara orasului. Voi face vreo doua ore pana acolo. N-am sa ma intorc la hotel inainte de opt.

- Domnule Ross, de ce esti asa de artagos?

- Nu suport sa fiu lasat sa astept.

- Nici eu, replica ea, cu o voce de o veselie scrasnita.

- Nu cred ca se cuvine sa mergem la cumparaturi, Taylor, interveni Victoria. Esti in doliu.

- N-are voie sa tina doliu, anunta Lucas. Asa i-a promis bunicii ei.

- Am sa gasesc o biserica si voi aprinde o luminare pentru ea, spuse Taylor.

- Sunt sigura c-o sa-i placa, fu Victoria de acord.

Taylor nu avea chef de targuieli, dar trebuia sa cumpere o multime de lucruri pentru fete. Singurul lucru pe care dorea cu adevarat sa-l faca era sa le vada.

Desigur, timpul era o problema, si stia ca trebuia sa le termine pe toate cat mai repede posibil.

Intrucat Lucas isi facuse planuri pentru dupa-amiaza si prima parte a serii, Taylor se hotari sa se duca in vizita la gemene. Lucas n-avea sa afle ca iesise din hotel.

Si nu era nevoie nici sa se grabeasca, isi dadu ea seama, zambind nerabdatoare. Daca norocul ramanea de partea ei, o putea chiar convinge pe doamna Bartlesmith sa vina cu ea si cu gemenele. Era foarte improbabil, dar merita sa incerce.

Nu intentiona sa-i spuna nimic concret doicii pana nu porneau la drum. Cu cat stiau mai putini oameni despre adevarata ei destinatie, cu atat mai bine. Putea face chiar o aluzie ca se indreptau spre Texas.

Pe palierul etajului lor, Victoria se intoarse intr-o directie, iar Taylor si Lucas pornira pe culoarul opus. Lui Taylor ii era imposibil sa tina pasul cu sotul ei fara sa fuga, si nu voia sa alerge printr-un hotel atat de elegant.

- Te rog, mergi mai incet, sau da-mi drumul si am sa vin in urma ta.

Lucas ii elibera mana imediat. Se duse inainte, descuie usa si o astepta.

- Ai auzit vreodata expresia "greoi ca melasa"? Intreba el.

Taylor intra in dormitor inainte de a raspunde:

- Nu.

- Ti se aplica.

Ignorandu-i impunsatura, Taylor intra in alcovul din dormitor, sa caute hartiile pe care voia sa le duca la banca. Facuse o lista considerabila a intrebarilor pe care le avea de pus si nu dorea sa uite niciuna. Trebuia sa aranjeze totul inainte de a disparea. si inainte ca Lucas sa se intoarca in muntii lui.

Aduna hartiile, le impaturi si porni sa-si caute manusile. Lucas ii taie calea.

- Am vorbit serios, Taylor. Vreau sa-ti schimbi rochia asta oribila.

- E o tinuta potrivita.

- I-ai dat bunicii tale cuvantul tau, insista el.

Se duse la dulap si deschise usile, incepand sa caute printre haine, pana alese o rochie pe care o lua cu umeras cu tot si se intoarse spre Taylor.

- Poftim, pune-ti-o pe asta. Si grabeste-te, o sa intarziem.

Cand vazu rochia pe care i-o alesese, Taylor aproape ca izbucni in ras.

- Rosie? Vrei sa port o rochie rosie?

- O sa mearga.

La asta, rase de-a binelea.

- E o rochie de seara, domnule, si nu se potriveste deloc.

- Mie-mi place, insista el. Si bunicii tale i-ar fi placut.

Venea spre ea cu rochia in mana. Isi iesise din minti daca-si inchipuia ca avea sa imbrace o rochie de seara din catifea rosie la intalnirea cu bancherii.

- Nu-mi vine bine, minti Taylor.

- Ai s-o porti, repeta el.

- Doamna n-ar aproba.

Isi incrucisa bratele pe piept si-l privi sfidator. N-avea de gand sa cedeze, si cu asta, basta.

Vazandu-i falcile inclestate indaratnic, conchise ca nici el nu era dispus sa se lase. Se parea ca ajunsesera intr-un impas. In sfarsit, Lucas spuse:

- Sunt sigur ca Doamna ar fi de acord. In cer se poarta culori vesele, Taylor, fara indoiala. Si acum, pune-ti-o. O sa intarziem.

Taylor se simtea coplesita de ceea ce-i spusese. Lucas era absolut absurd. Si minunat. "In cer se poarta culori vesele."

Fara indoiala, era cel mai frumos lucru pe care i l-ar fi putut spune. Credea cu adevarat ca Doamna ajunsese in cer.

- Lucas Ross, esti un om foarte fermecator. Stiai ca Doamna te-a numit "Fat-Frumosul" meu, prima data cand a vorbit despre tine?

Incepea sa-l exaspereze. Ce aiureli vorbea! Vocea ei devenise blanda si calda ca o briza de vara. Nu putea sa inteleaga ce anume cauzase acea transformare neasteptata, dar era hotarat s-o lamureasca in legatura cu farmecele.

- Taylor, nu sunt nici "fat", nici "frumos". Ma port ca un gentleman doar ca sa-ti fie tie mai usor. Si mi-e greu al naibii, adauga el. Pe toti sfintii, nu stiu cat am sa mai pot continua cu prefacatoria asta.

Nu-l credea.

- Zau? Rogu-te, spune-mi, ce-ai face acum, in clipa asta, daca nu te-ai purta ca un gentleman?

- Vrei sa-ti spun ce-as dori cu adevarat sa fac?

- Da.

Lucas zambi strengareste.

- Te-as dezbraca in pielea goala.

Deveni rosie la fata ca rochia, facandu-l sa rada.

- Ai vrut sa fiu sincer, nu?

- Da, desigur.

O tulburase atat de tare, incat nu mai putea gandi limpede.

- Am sa-mi pun rochia, se balbai ea. Cu un mantou pe deasupra.

Unul negru, adauga in gand, care s-o acopere pana la glezne. Ii smulse rochia din maini si se intoarse spre alcov ca sa se schimbe.

- E ingrozitor de decoltata, remarca ea. Parca mi s-ar revarsa pieptul din corsaj.

Imediat, Lucas intinse mana peste umarul ei si-i smulse rochia inapoi.

Pana la urma, Taylor isi puse o bluza alba si o fusta bleumarin. Cand in sfarsit isi lega o panglica viu colorata in par, Lucas se plimba nervos prin camera.

Totusi, ajunsera cu cinci minute mai devreme. Lucas se grabi sa precizeze ca ar fi intarziat daca el nu insista sa ia o trasura.

Domnul Harry Sherman ii intampina in usa bancii si-i conduse in biroul presedintelui, unde-i astepta domnul Peter Summers. Sherman era mai varstnic.

In Anglia, ii fusese ani de zile consilier financiar si sfatuitor Doamnei. Avea aproape saizeci de ani, dar cu cinci ani in urma, la doar o luna dupa ce sotia ii murise de boala, anuntase ca pleca din Anglia.

Isi dorea o aventura si se oferise sa ajute la deschiderea sucursalei din Boston a bancii. Doamna fusese uluita, caci il credea pe Harry un om fixat in obiceiurile lui. Dar ii sprijinise decizia si chiar il ajutase sa se stabileasca peste ocean, depunand o suma mare la sucursala americana. Ramasesera prieteni, scriindu-si la fiecare doua saptamani.

Doamna spusese intotdeauna ca Sherman avea minte de afaceri, iar Summers, charisma. Avusese cu siguranta dreptate, isi spuse Taylor zambind, in timp ce Peter Summers o cotropea cu complimente.

Era alunecos ca uleiul si sincer ca un fante dulce la vorba. O asigura ca se cunoscusera, desi Taylor nu-si amintea, spunandu-i ca fusese foarte mica si tot timpul se tinea de fustele bunicii sale.

- Aveati un comportament foarte amuzant, ii spuse el, si cam ciudat. Era acolo si unchiul dumneavoastra Malcolm, dar de fiecare data cand iesea din biblioteca, va desprindeati de fustele bunicii si incepeati sa faceti tot felul de pozne. Bunica dumneavoastra era foarte indulgenta. Va lasa frau liber. Scotoceati prin birou, in cautare de comori, cred, dar imediat ce unchiul dumneavoastra revenea in birou, va repezeati iar drept la fustele bunicii. S-a intamplat de mai multe ori, caci unchiul dumneavoastra tot pleca si revenea. Cred ca se ducea sa bea whisky, in hol.

- Tot ce se poate, raspunse Taylor. Doamna n-ar fi ingaduit sa bea nimeni spirtoase in compania ei.

Bancherul continua sa-si aminteasca intamplari hazlii, toate implicand comportamentul lui Taylor in compania unchiului ei Malcolm.

Amintirile n-o faceau sa zambeasca, iar Lucas se intreba peste cat timp avea sa-si dea seama Sherman ca Taylor nu gasea nimic amuzant la unchiul ei. Ceea ce-l surprindea era ca inca se mai temea de el. Felul cum isi inclesta mainile, impreuna cu expresia din ochii ei, aratau ca teama i se invecina cu teroarea.

Tocmai se pregatea sa schimbe subiectul, cand Summers termina cu amintirile si o intreba pe Taylor cum fusese calatoria.

Sherman participa si el la conversatie, iar Lucas statu in spatele sotiei sale, pe cand cei doi domni continuau sa-i dea atentie.

Erau destul de inofensivi, dar nu-i placea totusi felul cum se uita la ea cel mai tanar.

Harry Sherman astepta ca Taylor sa se angajeze din nou in conversatie cu colegul lui, apoi il chema pe Lucas in fundul incaperii. Cu glas scazut, il intreba daca Taylor aflase despre moartea bunicii ei.

- Unchiul ei Andrew a trimis o cablograma, ii raspunse Lucas.

Sherman paru usurat.

- N-as fi vrut sa primeasca vestea de la mine. Erau foarte apropiate, ca o mama si o fiica. Si mie mi-e greu. O sa-mi fie dor de ea.

Taylor tocmai se aseza, cand Sherman il intreba pe Lucas daca se simtea in stare sa discute toate detaliile testamentului.

- Bunica ei a facut cateva schimbari, si nu cred ca Taylor e la curent cu toate implicatiile. Termenii vor cauza destula agitatie in familie. Retineti-mi cuvintele, vor fi probleme.

O ora mai tarziu, dupa ce fusesera explicate toate conditiile, Taylor simtea ca-i venea rau de la stomac.

Lucas se temea sa nu lesine. Fata-i devenise la fel de alba ca manusile. Sherman plecase deja sa caute martori pentru documente. Taylor trebuia sa le semneze, iar Sherman, vazandu-i schimbarea de spirit, ii aduse un pahar cu apa.

Lucas se aseza langa Taylor.

Astepta sa ramana singuri, apoi o lua de mana.

- Ai sa-ti revii?

Taylor nu-i raspunse. Isi privea mainile si parea pierduta in ganduri.

O stranse de mana ca sa-i atraga atentia si, cand nici astfel nu obtinu nici o reactie, o lua de barbie, silind-o cu blandete sa-l priveasca.

Avea lacrimi in ochi. Tremura. Taylor nu-si infrunta durerea, ci teama. In ochii ei se citea adevarul.

Era ingrozita, iar Lucas se hotari sa afle de ce.

- O, Lucas, ce-a facut Doamna? Intreba ea, strangandu-i cu putere mana.

Intrebarea ei il lua pe nepregatite.

- Esti tulburata fiindca a lasat atatia bani pentru actiuni de caritate, Taylor?

Isi raspunse singur la intrebare, inaintea ei.

- Nu, in nici un caz. Probabil ca tu i-ai sugerat sa-si imparta asa averea. Iti vor reveni totusi destui bani. Nu te asteptai?

- N-ar fi trebuie s-o faca. Nu-ti dai seama? Acum unchiul meu va veni dupa mine. N-o sa aiba de ales. Va face orice ca sa puna mana pe bani.

Ii strangea mana mai-mai sa i-o striveasca. Devenea tot mai agitata, iar Lucas habar nu avea ce sa-i spuna ca s-o calmeze.

Trebuia sa-i explice in ce consta pericolul, inainte ca el sa caute o solutie.

Taylor isi cobori iar privirea. Stia ca trebuia sa-si stapaneasca emotiile. Probabil Lucas credea ca-si iesise din minti.

- Mi-am mai revenit, minti ea.

Il privi, reusind sa zambeasca vag.

Lucas era incruntat de ingrijorare.

- Imi pare rau, izbucni ea. N-am vrut sa ma pierd asa cu firea. Dar a fost o surpriza atat de mare. Acum mi-e bine, serios.

N-o crezu nici o clipa.

- Te-ai intrebat: "Ce-am sa fac?" Acum esti maritata, Taylor. Intrebarea care se pune este: "Ce-o sa facem?" Ai inteles?

Vorbea pe un ton ursuz si parea furios. Iar se purta ca un Fat-Frumos cu o vrajitoare.

Fat-Frumosul ei, Doamne, ce-i facuse? Merita ceva mai bun. N-ar fi trebuit sa fie inseuat cu o casnicie pe care n-o dorea si cu niste rude ca Malcolm.

Lucas ii stranse iar mana, iar Taylor isi dadu seama ca astepta raspunsul.

Dadu din cap, doar ca sa-l impace.

- Da, am inteles. Intrebarea ar trebui sa fie: "Ce-o sa facem?"

Lucas mormai. Probabil asta insemna ca era satisfacut.

- Esti un om foarte fermecator, Lucas Ross, chiar si cand scoti sunetele astea obscene din gatlej.

Clatina din cap, privind-o. N-avea s-o lase sa schimbe subiectul.

- Spune-mi in legatura cu ce te intrebai ce sa facem. Nu te pot ajuta pana nu stiu care e problema.

- Da, desigur.

Lucas astepta un minut incheiat, pana-si dadu seama ca n-avea sa mai scoata o vorba.

Se hotari sa-i smulga cuvintele cu clestele.

- Ai spus ca va veni dupa tine, sa ia banii. Te refereai la unchiul tau Malcolm, asa e?

Privindu-l, Taylor dadu incet din cap.

- Acum, ca esti maritata, nu se mai poate atinge de mostenirea ta.

- Stiu asta.

Incerca sa se ridice. Lucas o opri, tinand-o de brat.

- Mai incet, ordona el. Spune-mi de ce esti suparata.

Fu scutita de a-i raspunde, caci tocmai atunci revenira Summers si Sherman.

Sherman ii dadu un pahar de apa. Lucas fu nevoit sa-i elibereze mana, iar Taylor profita de ocazie si se ridica. Sorbi din apa, ii inapoie paharul banchetului cu un cuvant de multumire, apoi traversa biroul si se opri langa fereastra.

Isi incrucisa bratele pe talie, cu privirea la pietonii care treceau grabiti pe strada. Summers se aseza la birou, intorcandu-se in scaun spre clienta sa.

- Draga mea, va trebui sa semnezi cateva hartii ca sa ai acces la fonduri.

Taylor se intoarse.

- Si ce se intampla daca refuz sa semnez?

Bancherul crezu ca glumea. Ideea ca cineva ar fi refuzat de bunavoie orice suma de bani il facea sa zambeasca.

- N-ar conta daca semnezi sau nu. De fapt, nu e decat o formalitate, pentru evidentele bancii. Banii vor ramane in cont, aducandu-ti o suma frumoasa din dobanzi, daca te hotarasti sa nu-i cheltuiesti acum.

- Va rog sa-mi mai spuneti o data detaliile. Cum anume sunt impartiti banii?

- Doua treimi din avere se va duce la actiunile de caritate, dupa cum ti-am explicat, repeta Summers.

Nervoasa, Taylor isi dadu parul pe spate.

- Da, da, la caritate. Stiam despre operele de caritate, dar unchiul Malcolm. Ati spus ca nu va primi restul. Nu inteleg. Inseamna ca Doamna nu i-a lasat fiului ei nimic?

- S-o luam pas cu pas, propuse Sherman, incercand s-o calmeze. Treimea ramasa dupa donatii reprezinta o suma apreciabila, draga mea. Unchiul tau Andrew va primi o alocatie frumoasa si dreptul de proprietate asupra mosiei din Scotia. Restul se imparte intre tine si copii.

Taylor inchise ochii.

- Doamna a spus doar "copii", sau a precizat ceva mai concret?

- A precizat foarte concret. Georgiana si Alexandra Henson primesc o treime.

Se intoarse spre Lucas.

- Sunt stranepoatele gemene ale lui Lady Esther.

- Testamentul a fost citit la Londra? Intreba Taylor.

- Lectura este programata pentru marti, ii raspunse Summers.

- Maine, spuse si Sherman in acelasi timp.

- Doamna nu i-a lasat nimic fiului ei si familiei lui?

- Ba da, replica Sherman. Dar e o suma de nimic.

- Nu tocmai, il contrazise Sherman. Malcolm va primi un mic stipendiu lunar. Nu e mult, dar daca adopta un stil de viata frugal, ar trebui sa-i ajunga de minune. Lady Esther i-a lasat sotiei lui Malcolm exact o suta de lire sterline. A spus ca echivaleaza cu greutatea pe care a pus-o pe ea nora ei de cand s-a maritat. Doamna avea un simt al umorului cam ciudat, adauga el.

Se intoarse spre Lucas, explicandu-i:

- Lady Esther nu prea tinea la Loreen. Spunea ca era o cusurgioaica.

- Si Jane? Intreba Taylor. Ei i-a lasat ceva totusi?

- Aceeasi suma ca mamei sale, raspunse Sherman. Exact o suta de lire sterline si nici un siling mai mult.

Taylor clatina din cap. Viitorul o ingrozea.

- Cand Malcolm va afla ce-a facut mama lui, mugetul lui o sa se-auda pana peste ocean. O sa fie revoltat.

Sherman, care-l cunostea pe Malcolm mai bine decat Summers, dadu din cap.

- Va incerca sa creeze probleme, nici vorba. Am prevenit-o pe bunica ta, dar n-a vrut sa asculte. Le-a spus avocatilor ei sa se asigure ca testamentul e inatacabil.

- Si pamanturile lui Malcolm? Se interesa Taylor.

- Dupa cum probabil stii, a ipotecat deja proprietatea. Bunica ta a alocat destui bani ca sa acopere toate datoriile considerabile ale fiului ei. Totalul depaseste cincizeci de mii de lire sterline.

Lucas paru sa fie singurul uimit de acea cifra. Cum putea un om sa le datoreze altora atat de mult? Ce cumparase pe credit?

Involuntar, Taylor ii raspunse la intrebare, precizand:

- N-o sa se lase de jucat.

- Bunica ta ii cunostea prea bine viciul. S-a hotarat sa-i ofere o ultima sansa pentru un nou inceput. Daca aduna iar datorii, va trebui sa gaseasca alta metoda sa le achite. Averea mamei lui nu-l va mai scoate la liman.

- A, o sa gaseasca el alta cale, sopti Taylor. Unchiul poate fi foarte inventiv.

- Ei, ei, nu chema necazul, o sfatui Summers.

Umerii lui Taylor cazura.

- Stiu la ce te gandesti, draga mea, ii spuse Sherman. N-o sa reziste nici o luna fara sa-ncerce sa cerseasca sau sa imprumute de la tine.

Se intoarse spre Summers, explicandu-i:

- Malcolm e un om al exceselor. N-o sa se astampere cu una, cu doua.

- O sa vina dupa mine.

In timp ce rostea aceste cuvinte, Taylor il privi pe Lucas. Parea pe jumatate adormit. Statea cu picioarele intinse inainte, mainile rezemate pe bratele fotoliului si ochii intredeschisi.

- N-o sa conteze, insista Summers. Chiar daca ai vrea sa-i dai o parte din mostenire, nu poti. Bunica ta a precizat foarte clar: tot ce nu cheltuiesti, va ramane in cont pentru copii.

- Si daca mor?

Lucas se burzului imediat:

- N-ai sa mori!

- Dar daca as muri? Il intreba ea pe Harry Sherman.

- Malcolm n-ar primi banii nici atunci. Singurul care are de castigat e sotul tau.

Facu o pauza, zambind.

- Din felul categoric cum ti-a vorbit, nu pot decat sa presupun ca va face tot ce trebuie ca sa ai o viata lunga si sanatoasa. Nu mai vorbi despre moarte, Taylor. Malcolm nu-ti poate face nimic. Nu mai ai de ce sa te temi de el. Si eu imi amintesc ce frica ti-era de unchiul tau, cand erai mica. Dar acum esti o femeie in toata firea, maritata. Uita de spaimele copilariei. Nu uita, ne desparte un ocean de Anglia.

- Da, aveti dreptate, simula ea un zambet.

In sfarsit, trecura la lucruri concrete. Taylor semna hartiile necesare, iar dupa ce formele fura atestate cu martori si executate, deschise doua conturi. Unul era comun, pe numele ei si al domnului Ross, avand nevoie de ambele semnaturi, iar celalalt, pe numele Victoriei.

Domnul Sherman accepta sa aduca hartiile necesare la hotel, dupa-amiaza la ora patru, ca s-o intalneasca pe Victoria si sa-i obtina semnatura.

- Esti extrem de generoasa cu prietena ta, remarca el, in timp ce Taylor se pregatea sa plece.

- Doamna ar fi fost de acord, replica ea.

Peste cateva minute, erau in drum spre hotel. Taylor voia sa mearga pe jos. Lucas ii spuse ca nu aveau timp. N-o lasa sa mearga singura pe strada, insistand sa ia amandoi o trasura. O ajuta sa se urce, apoi se aseza in fata ei.

- De ce ti-e frica de unchiul tau?

Taylor ii raspunse la fel de direct:

- E o naparca.

- Si?

- Si detest serpii.

In ciuda frustrarii, Lucas zambi. Taylor era iscusita cu cuvintele si se pricepea si mai bine sa evite raspunsurile directe. Daca mai statea mult cu ea, avea sa-l scoata din minti.

- Cand pleci din Boston? Il intreba ea.

N-avea de gand sa plece nicaieri pana nu se asigura ca era in siguranta. Numai Dumnezeu putea sti cand avea sa se intample asta. Ardea de nerabdare sa porneasca la drum, dar gandul de a o lasa singura ii intorcea stomacul pe dos. Adevarul era inevitabil: nu voia sa se duca nicaieri fara ea.

Taylor nu era sigura ce-l apucase pe sotul ei. O privea cu expresia aceea gen "mai-bine-ma-spanzur-decat-sa-fiu-insurat-cu-tine" care incepea sa-i displaca intens, si nu s-ar fi mirat daca-l auzea incepand sa maraie ca un urs.

Mintea ei facu un salt de la acest gand la altul.

- Sunt ursi in Teritoriul Montana?

De unde-i mai venise si ideea asta?

- Da.

- Ma asteptam, dar am vrut sa fiu sigura. Care specie predomina?

- Cei negri. Si bruni, cred.

- Si grizzly?

- Si aceia.

- Sunt foarte destepti.

- Chiar asa?

Taylor dadu din cap.

- Se stie ca-si vaneaza vanatorii. Ii iau pe ocolite si le cad in spate. Si sunt rai. Daniel Boone a omorat o duzina intreaga inainte de a implini zece ani.

Doamne, naiva mai era!

- Chiar asa?

- De fiecare data cand spui "chiar asa?", de fapt vrei sa zici ca nu crezi o vorba din ce-ti spun. N-am dreptate, domnule Ross?

Nu se deranja sa-i raspunda. Trasura se opri in fata hotelului. Lucas o ajuta sa coboare, plati cursa, apoi o lua de mana si o trase prin hol.

- Sunt absolut capabila sa ajung in camera si singura, domnule Ross. Te rog sa-mi dai drumul.

- Oriunde te duci, atragi o multime de gura-casca.

Taylor pufni.

- Tu esti cel popular, nu eu.

Lucas urca treptele cate doua. Cand ajunsera la usa, Taylor abia mai respira.

- Oameni iti spun in vreun fel anume?

- Lucas, o repezi el. Prietenii ma numesc Lucas. Si nevasta-mea la fel. Ai priceput?

In timp ce Lucas isi cauta cheia, Taylor se rezema de perete. In viata ei nu mai alergase asa.

- Ar fi foarte nerespectuos din partea mea sa-ti spun Lucas, dar daca insisti.

- De ce?

- In salbaticie, sotiile isi numesc sotii "domnule". Numai servitorilor li se adreseaza pe numele mic. Asa e politicos.

Nu parea s-o creada. Intrebarea lui o confirma.

- Cine zice?

- Doamna Livingston. Scrie in jurnalul ei.

- Ar fi trebuit sa ma astept.

- Si daca tot vorbim despre ce se cuvine si ce nu, as dori sa subliniez ca majoritatea barbatilor, casatoriti sau nu, nu injura niciodata in fata unei femei. E considerat necuviincios, domnule Ross, si un semn de foarte proasta crestere.

- Chiar asa?

Incepea sa deteste expresia asta.

- Da, chiar asa.

Lucas ii deschise usa, dar cand Taylor vru sa intre, o lua de umeri si o intoarse cu fata spre el.

- Sa ne intelegem. Cand imi spui "domnule Ross", de fapt esti respectuoasa, n-o faci numai ca sa ma enervezi? Am priceput bine?

Taylor dadu din cap.

Lucas zambi.

- Cred c-am sa intarzii.

Mana lui o atinse pe gat, apoi pe obraz, potrivindu-i o suvita de par dupa ureche. O strabatu un fior. Nu-si putea desprinde ochii dintr-ai lui.

Lucas ii privea gura.

- Culca-te, sa nu ma astepti.

- Probabil am sa-mi petrec seara in camera Victoriei.

Era o minciuna, desigur, dar cum nu stia cat dura drumul pana acasa la doamna Bartlesmith si nici cat timp urma sa stea cu nepoatele ei, voia sa fie sigura.

Nu dorea ca Lucas s-o caute.

- Victoria vrea sa discutam unele lucruri, continua ea. S-ar putea sa stau acolo pana la miezul noptii, poate chiar mai mult.

Lucas abia dadu atentie cuvintelor ei. Voia s-o sarute. O astepta cu rabdare sa termine de vorbit.

Taylor se intrerupse, iar el se apleca. Undeva, pe coridor, se tranti e usa.

In clipa urmatoare, rasuna rasul unui barbat. Apoi al unei femei. Vraja se risipi, si deodata Taylor isi dadu seama unde era si ce facea. Comportarea ei de toapa o ingrozi.

Reactiona ca si cum ar fi fost surprinsa furand. Il impinse din fata ei, se rasuci in loc si intra grabita. Mai striga un cuvant de ramas bun peste umar, dupa care inchise usa.

Lui Lucas nu-i venea sa creada ce se intamplase. Al dracului sa fie daca nu-i trantise usa in fata. Si ce naiba o facuse sa roseasca?

- Femeile, mormai el.

N-aveau pic de minte. Clatina din cap si porni pe culoar. Cand ajunse la scara, se opri. In camera, Taylor tocmai se prabusise intr-un fotoliu, oftand prelung, cand auzi o bataie in usa. Banui ca era Victoria. Se ridica, isi aranja fusta si se duse repede sa deschida. Lucas umplea tot cadrul usii. Statea rezemat de usor, cu bratele incrucisare pe piept, ca si cum ar fi asteptat acolo de multa vreme.

- Ai uitat ceva, domnule Ross?

- Mda. murmura el alene.

Se intampla atat de repede, incat Taylor nu avu timp nici macar sa clipeasca. Intinse mana, o apuca de ceafa si o trase spre el. Degetele lui ii ravasira parul, facand agrafele sa zboare care-ncotro. Claia de bucle se revarsa pe spatele ei, acoperindu-i antebratul. Isi cobori chipul pana ajunse cu gura langa a ei.

- Am uitat sa te sarut.

- A.

Raspunsul ei soptit suna ca un geamat. Gura lui o acoperi pe a ei cu un spirit posesiv teribil, retezand orice alt sunet. Incepu s-o sarute lacom. Taylor se agata de vestonul lui ca sa nu cada. Iar cand limba i se strecura inauntru ca sa se frece erotic de a ei, i se paru ca se dizolva in bratele lui.

Il facea sa arda de dorinta. Lucas stia ca trebuia sa se opreasca. Se smuci inapoi, apoi incepu sa-i desprinda mainile de pe el. Dar facu greseala de a o privi si, la vederea pasiunii din ochii ei, fu cat pe ce sa piarda lupta.

Taylor avea buzele inrosite de atacul lui, iar Lucas nu se putea gandi decat ca voia s-o mai guste o data.

Taylor n-avea de unde sa stie cat de aproape era de a o duce in pat ca sa faca dragoste cu ea. Era prea naiva si lipsita de experienta ca sa inteleaga pericolul.

El insa il intelegea, nici pomeneala. Era excitat, pulsand de dorinta, si fir-ar sa fie, daca-l mai privea mult cu ochii aia albastri si frumosi, stia prea bine ce-avea sa se intample.

Trebuia sa plece naibii de-acolo. Cu acest gand in minte, o apuca de umeri, o sili sa se retraga, apoi se intoarse si iesi, inchizand usa in urma lui.

Taylor ramase cu privirea spre usa inchisa.

- Mama, Doamne. sopti ea.

Dintr-o data, simti nevoia sa se aseze. Si avea nevoie si de un evantai.

O treceau caldurile.

Porni spre cel mai apropiat fotoliu, cand auzi alta bataie in usa.

Doamne, n-ar mai fi suportat inca o runda de sarutari! Si totusi, se repezi sa deschida. Pe coridor statea Victoria. Taylor abia isi putu ascunde dezamagirea. Isi invita prietena inauntru, apoi se grabi spre fotoliile din dreptul ferestrei.

- Ti-e rau, Taylor? Intreba Victoria, ingrijorata.

- Ma simt foarte bine, serios. De ce intrebi?

- Esti rosie toata.

Nici nu era de mirare. Intr-un efort de a o impiedica sa-i puna intrebari jenante, schimba subiectul.

- Nu putem face cumparaturi in dupa-amiaza asta, anunta ea. Domnul Sherman vrea sa va intalniti jos in hol, la ora patru. Trebuie sa semnezi niste hartii, Victoria.

- De ce?

- Ti-am spus ca deschid un cont pe numele tau. Are nevoie de semnatura ta, ca sa poti retrage bani, desigur.

Victoria dadu din cap.

- Iti multumesc din nou. Generozitatea ta e. coplesitoare.

Taylor accepta complimentul, apoi ii spuse de planurile ei pentru dupa-amiaza.

- Am sa scriu niste instructiuni pe care vreau sa i le dai domnului Sherman, apoi ma duc sa-mi vad nepoatele. Planuisem sa le vizitez ieri, dar domnul Ross n-a plecat la intalnire decat dupa opt. E mai bine sa mergem la cumparaturi dupa ce le vad, ca sa le iau si masurile pentru hainele pe care trebuie sa le cumpar. Vor avea nevoie de multe haine groase, de iarna.

- Dar inca nu e nici macar primavara, obiecta Victoria.

- Trebuie sa ne pregatim din timp. In salbaticie, nu vom putea cumpara nimic, asa ca trebuie sa luam la noi cat mai multe posibil. Cred ca ar trebui sa-ti incepi si tu lista.

Victoria dadu din cap.

- Entuziasmul tau e molipsitor. Redemption inseamna un inceput nou pentru mine si copilul meu. Si eu simt ca acolo vom fi in deplina siguranta. Ce contradictie! Vor fi animale salbatice, vreme aspra, indieni ostili si Dumnezeu mai stie ce - si, cinstit, Taylor, abia astept sa incepem. Cred c-am sa ma intorc in camera mea ca sa-mi fac lista imediat dupa pranz. Vrei sa vii cu mine la Salonul Doamnelor? As vrea sa mananc un biscuit, ca sa-mi linistesc stomacul. Am impresia ca-mi vin greturile matinale la orele amiezii.

Taylor o insoti cu placere. Statura impreuna o ora si, imediat ce terminara de mancat, Taylor ii spuse despre drumul pana la destinatie. Victoria se mira sa afle ca aveau sa parcurga o buna distanta cu vaporul, pe Missouri.

- Trebuie sa retinem sa cumparam si harti, cand mergem la cumparaturi, adauga Taylor.

- Vrei sa-mi explici ceva, te rog? Unchiul tau Andrew. E fratele mai tanar al bunicii tale, da?

- Da.

- Stie ca vrei sa cresti fetitele ca si cum ar fi ale tale?

Taylor ridica din umeri.

- Nu sunt sigura daca stie sau nu. Uneori, unchiul uita unele lucruri.

- Ar uita si de nepoatele lui?

- Poate.

- A citit si el toate romanele alea despre salbaticie pe care le-ai citit tu?

Taylor zambi.

- A, da, ii placeau aproape la fel de mult. Ne contraziceam in legatura cu viata de-acolo. Eu ii spuneam ca m-as duce, intr-o zi, iar el nu stia daca avea destul curaj.

- Si de-asta a construit bordeiul?

- Da. Amandoi am citit ca pionierii locuiau adesea in bordeie de pamant, asa ca si-a pus servitorii sa construiasca unul pentru mine. L-au facut chiar in curtea din fata casei. Nu m-am asteptat sa insiste sa locuiesc acolo, dar a facut-o, adauga ea razand. Asa ca m-am instalat si am stat aproape o luna. La inceput, a fost ingrozitor. De fiecare data cand ploua, imi cadea in cap noroi din.

Victoria o intrerupse:

- Vrei sa spui ca si acoperisul era facut din pamant?

Taylor dadu din cap.

- Tot acoperisul era din chirpici. Si pe jos era pamant, iar cand ploua, se facea noroi. Aveam o singura fereastra, fara geam. Puteau sa intre toate ganganiile.

- Suna ingrozitor, replica Victoria. Va trebui sa locuim intr-un bordei, ce crezi?

- Daca e dupa mine, nu, ii promise Taylor. Dar, daca pentru scurt timp n-avem incotro, o s-o facem. Am invatat cum sa fac dintr-un bordei un camin. Acum, ca stau sa ma gandesc, am invatat destul de multe. Dupa un timp, n-a mai fost atat de oribil. Pe la sfarsitul lui iunie, acoperisul se transformase intr-o gradina de flori fermecatoare, roz, mov si rosii. Se revarsau pe de laturi ca vita-de-vie. De la distanta, bordeiul arata incredibil de frumos. Inauntru, insa, ma simteam cam ca si cum as fi locuit intr-un ghiveci de flori.

- Sper sa avem podele de lemn si un acoperis adevarat, intr-o zi. Totusi, n-am sa ma plang nici daca trebuie sa locuim intr-un ghiveci de flori. Iti promit ca n-am sa suflu o vorba.

- Nici nu va fi nevoie, replica Taylor. Am sa ma plang eu destul, pentru amandoua.

Cele doua prietene continuara sa-si faca planuri cateva minute. Apoi se intoarsera in camerele lor. Victoria era nerabdatoare sa-si inceapa lista. Taylor voia sa-i scrie o scrisoare domnului Sherman, cu instructiunile.

Trebuia sa puna totul la punct inainte de a porni spre tinuturile salbatice. Munci la scrisoare destui de mult, iar cand fu multumita de continut, o semna, apoi lua inca o coala de hartie.

Stia ca trebuia sa fie cat mai clara si concisa posibil. Documentul trebuia sa reziste in orice tribunal, si prin urmare, sa fie complet inteligibil. Nu putea scrie cereri sau explicatii nebuloase.

Ofta. Nu lucra cu placere.

Se pomeni imaginandu-si sa participa la un bal elegant din Londra si fu cat pe ce sa izbucneasca in ras.

Ce directie neasteptata luase viata ei!

Ofta din nou, apoi reveni asupra hartiei, lasand in urma visul cu ochii deschisi, si tot trecutul. Lua tocul, il inmuie in calimara si incepu sa-si scrie testamentul.

Capitolul 10

Frica e la fel de rea cum e caderea.

William Shakespeare, "Cymbeline"

Lucas adormi asteptand-o pe Taylor. Voise sa se duca in camera Victoriei si sa-si aduca sotia inapoi in patul lor, apoi se razgandise.

Taylor stia cat era ceasul si, daca voia sa stea de vorba cu prietena ei jumatate din noapte, el n-avea nimic impotriva.

Totusi, il deranja. Taylor avea nevoie de odihna, iar el avea nevoie de ea, in pat langa el. Cand dormea, era vulnerabil. Avea mereu acelasi cosmar, care-i dadea senzatia ca era sfasiat de viu. Neschimbat, in fiecare noapte. Pana cand o gasise pe Taylor. Lucas nu stia cum se intamplase, dar ea devenise samanul lui personal. Cand dormea langa el, in vise nu se mai strecurau demonii. Daca ar fi fost un prostanac cu capul plin de fantezii, ar fi crezut ca bunatatea si puritatea ei sufleteasca tineau cosmarurile la distanta.

Clatina din cap, incercand fara succes sa-si alunge aceste ganduri. Lucas era un realist. Stia ca n-avea nici un rost sa imbratiseze asemenea sperante desarte. Ofta adanc. Poate ca Hunter avea dreptate, la urma urmei. Poate fusese crutat cu un anume motiv. Prietenul lui era singurul caruia Lucas i se confesase dupa razboi.

Hunter stia totul despre uciderea oamenilor din unitatea lui. Toti ceilalti soldati avusesera familii care-i asteptau acasa. Lucas nu avusese pe nimeni. Dintre toti, el era cel mai nevrednic. Se nascuse bastard si traise aproape toata viata ca un bastard. N-ar fi trebuit sa supravietuiasca.

Si totusi, fusese singurul care scapase cu viata. Hunter insista ca exista un motiv, iar timpul si Dumnezeu avea sa i-l dezvaluie in cele din urma. Timpul, Lucas il intelegea.

De Dumnezeu, insa, nu era la fel de sigur. Credea in existenta Lui, dar nu putea nici macar sa-i deduca rationamentele. Si, intr-un colt al mintii, inca mai nutrea convingerea din copilarie ca Dumnezeu uitase complet de el.

Daca propria lui mama nu-l putuse iubi, cum ar fi putut Dumnezeu?

Lucas refuza sa se mai gandeasca. Trecutul era mort si ingropat. Si unde naiba intarzia Taylor? Era trecut de miezul noptii. Adormi cu gandul la sotia lui.

Lucas se trezi in secunda cand auzi cheia in broasca, dar ramase cu ochii inchisi.

Peste cateva clipe, usa se tranti, facandu-l sa se incrunte.

Lui Taylor nu-i statea in fire sa tranteasca usile.

Ceva era in neregula. Se ridica in capul oaselor si tocmai se dadea jos din pat, cand Taylor aparu de dupa coltul alcovului. O singura privire la fata ei il instiinta ca se intamplase ceva ingrozitor.

Arata innebunita. Intrucat fusese la Victoria, presupuse ca era vreo problema cu prietena ei. Taylor nu-i lasa timp sa-i puna vreo intrebare.

- Ai pistolul la tine?

Nu-si putu ascunde uimirea.

- Da, de ce?

- Trebuie sa vii cu mine. Repede, Lucas. Incalta-te si ia-ti pistoalele. Am si eu unul, in valiza. Slava Domnului ca nu l-am pus in vreun cufar.

Alerga la dulap si gasi arma pe fundul geamantanului. Deasupra statea cutiuta cu munitie. Se ridica, dar era atat de agitata, incat scapa si pistolul, si cutia. Ridica arma mai intai, o baga in buzunarul mantoului, apoi lua si munitia. Cutia se deschisese, iar cartusele se risipira care-ncotro. Taylor ingenunche, aduna o mana si le puse in celalalt buzunar. Pe celelalte le lasa pe covor. Lucas o privea de langa alcov. O auzi mormaind ceva, dar nu intelese toate cuvintele. Ceva in legatura cu niste sobolani.

- Taylor, ce se intampla?

- Incalta-te, ii ordona ea din nou. Trebuie sa ne grabim.

N-avea sa plece nicaieri pana nu-i explica.

Se vedea clar ca tremura de frica. Daca ii facuse cineva vreun rau, Lucas n-avea nevoie de nici un pistol. L-ar fi omorat pe ticalos cu mainile goale. Taylor ii vazu vestonul la picioarele patului, il lua in maini si i-l arunca.

- Nu sta degeaba, pentru Dumnezeu! Ia-ti pistoalele. S-ar putea sa ai nevoie de doua. O sa-ti spuna unde le-a ascuns. Ai sa-l faci tu sa-ti spuna. Nu-l putem lasa sa scape. Altfel, n-am sa le mai gasesc niciodata.

Vorbea incalecand cuvintele. Lucas n-o mai vazuse niciodata purtandu-se asa.

Parca si-ar fi pierdut mintile. In ochii ei se citea teroarea. Acum suspina si-l tragea de brat, scancind un cuvant, racnindu-l pe urmatorul, poruncind si implorand in acelasi timp.

Ingenunche si incerca sa-l incalte. Lucas o apuca de brate si o ridica.

- Incearca sa te calmezi, Taylor. Pe cine n-ai sa gasesti?

Vorbea incet, linistitor. Taylor raspunse strigand:

- Copilasii mei! Mi-a ascuns copiii. Te rog, Lucas, ajuta-ma. Fac orice, numai sa m-ajuti.

O cuprinse cu bratele si o stranse ia piept.

- Asculta-ma. Am sa te ajut. E-n regula? Si acum, calmeaza-te. N-are nici un sens ce vorbesti.

Fara sa-si poata stapani exasperarea, adauga:

- Tu nu ai copii.

- Ba am, ba am! Tipa ea. Am doi copii. Mi i-a luat. Sora mea. a murit, si eu, o, Doamne, te rog, ai incredere-n mine. Am sa-ti spun totul, pe drum. Stiu c-o sa fuga. Nu putem risca.

In timp ce-l ruga, il tragea de camasa. In sfarsit, Lucas ii percepu urgenta. Nu mai pierdu timpul cu intrebari. Isi lua armele, se asigura ca erau incarcate, apoi isi puse centura cu tecile. Stia ca vestonul nu acoperea pistoalele, asa ca-si lua mantaua neagra de ploaie.

Taylor alerga dupa el, cu pantofii. Lucas se incalta langa usa, apoi o lua de mana si pornira pe coridor.

- Sa faci bine sa vorbesti cu sir, Taylor, spuse el pe un ton amenintator.

Mantaua neagra, cu gulerul ridicat, il facea sa arate si mai impresionant.

Dintr-o data, semana foarte mult cu un pistolar. Taylor incepu sa aiba o licarire de speranta. Raceala din ochii lui si expresia rea de pe fata o incurajau.

Si totul, numai fiindca era de partea ei. Avea nevoie de un om rece si rau. Lucas, vrand nevrand, tocmai devenise razbunatorul ei.

- Mai repede, te rog, il implora.

Alerga deja ca sa tina pasul cu el. Era prea ingrozita ca sa-si dea seama ce spunea. Nici macar nu-si dadu seama ca plangea, pana cand el ii spuse sa inceteze.

Nu mai scoase o vorba pana cand iesira din hotel. Taylor ii dadu adresa birjarului care astepta in fata intrarii.

- Fort Hill? Nu fac curse-n partea aia a orasului, anunta vizitiul. Prea periculos, adauga el, dand din cap spre Lucas.

Cand birjarul refuza cererea si a doua oara, muschii din falcile lui Lucas se inclestara. Taylor promise sa tripleze taxa, dar cel care-l convinse sa coopereze fu sotul ei. Il apuca de haina si aproape ca-l arunca de pe capra.

- Mana, sau man eu. Oricum, plecam in zece secunde fix. Taylor, treci in trasura.

Vizitiul intelese imediat situatia.

- Va duc eu, se balbai el. Da' dupa ce-ajungem acolo, n-am sa mai astept.

Lucas nu statu la discutii. Se urca in trasura, asezandu-se vizavi de sotia lui.

Taylor scosese pistolul. Observa ca era un Colt, lucios si nepatat ca unul nou, din vitrina. Pesemne ca tocmai il cumparase.

Cartusele erau in teava. Sub ochii lui, Taylor scoase cu miscari agile butoiasul, il incarca si-l inchise la loc. Apoi vari pistolul in buzunar si-si impreuna mainile.

Lucas era uluit. Simplul fapt ca avea pistol il surprinsese, dar felul cum il manuia era de-a dreptul uluitor. Incarcase si pregatise arma in mai putin de un minut. si cu niste maini care-i tremurau violent.

- Stii sa tragi? O intreba.

- Da.

- Unchiul tau, Andrew, te-a invatat, nu-i asa? Nu glumeai cand ai spus ca te-a invatat sa canti la pian si sa tragi cu pistolul. Acum imi amintesc.

- Nu, nu glumeam. E colectionar de arme. Le demonteaza si le asambleaza la loc. Eu sunt prea stangace si inceata cu pistoalele cu sase gloante, dar.

N-o lasa sa termine. Voia sa-i spuna ca ochea extrem de precis, iar dupa parerea ei asta compensa incetineala. Unchiul ei ii spusese ca avea ochi de vultur, si ca nu conta cat timp trecea pana ochea. Barbatii, o instruise el, aveau nevoie de viteza, caci le placea sa se dueleze cu pistoalele. Femeile era de ajuns sa tinteasca bine.

- Da-mi pistolul, Taylor. Pana la urma, ai sa te impusti singura, din neatentie. Nu trebuie sa umbli cu un pistol incarcat.

- Nu-i poti spune vizitiului sa mearga mai repede?

Lucas se apleca pe fereastra, striga ordinul, apoi se rezema iar de spatar, picior peste picior, cu bratele incrucisate pe piept.

Parea relaxat, dar Taylor nu se lasa amagita. In ochi si glas i se citea furia.

- Inteleg ca asta seara ai fost la Fort Hill, nu in camera Victoriei.

- Da.

Desi stiuse ca avea sa recunoasca acea grozavie, raspunsul ei il infurie totusi.

- Cine te-a insotit?

- M-am dus singura.

Ghicise deja si acest raspuns, iar acum ii venea s-o stranga de gat. Incerca sa-si alunge din minte imaginea ei umbland prin cel mai periculos cartier al orasului. I-ar fi fost mai usor sa accepte ideea ca fusese in Sodoma si Gomora.

- Ai idee in ce pericol te-ai bagat?

Nu ridicase tonul. De cand il stia, Lucas nu strigase niciodata. Nu avea nevoie. Taisul de brici din glasul lui era la fel de eficient ca un muget asurzitor. Taylor aproape ca tresari. Se stapani la timp.

- Incepe sa-mi explici, Taylor, ii ordona el. Si sa nu omiti nimic.

Nu stia cu ce sa inceapa, nici cat de mult sa-i spuna. Inca mai era intr-o asemenea panica, incat abia reusea sa gandeasca limpede.

Isi inclesta mainile laolalta, il implora sa aiba rabdare cu ea, apoi ii spuse aproape totul.

- M-am dus sa-i vizitez pe copiii surorii mele, incepu ea. Marian a murit acum un an si jumatate. Era bolnava de tuberculoza de cativa ani, si o epidemie neasteptata de gripa care s-a raspandit prin Boston.

- Da? O indemna el, dupa ce o asteptase un moment sa continue.

- Marian nu era prea puternica. A racit, si i-a prins pieptul. A murit dupa o luna de boala. Fetele au ramas in seama lui George, sotul ei.

- Si? Intreba Lucas din nou, dupa alt minut de asteptare.

- George a cazut la pat acum cateva saptamani. Intrucat in zona era o epidemie de holera, presupunem ca de-aia a murit, dar nu suntem siguri. Doamna Bartlesmith ne-a scris stirea.

- Si cine e doamna Bartlesmith?

- Doica fetitelor. A promis sa stea cu ele pana ajungeam eu la Boston.

- Continua.

- M-am dus la adresa unde scrisesem, dar doamna Bartlesmith nu era acolo. Femeia care mi-a deschis a fost intelegatoare si a incercat sa ma ajute. Nu stia ce s-a intamplat cu doica, nici cu fetitele. Mi-a facut un ceai, apoi a cautat printre hartii pana a gasit numele si adresa unui cuplu, Henry si Pearl Westley. Lucrasera pentru cumnatul meu. Femeia fusese bucatareasa, iar barbatul lucra pe langa casa. Sotii Westley sperasera sa-i angajeze si noii chiriasi, dar femeia mi-a spus ca n-avea nevoie de ei. A zis ca amandoi duhneau a whisky. Le-a spus ca serviciile lor nu-i erau necesare, insa Pearl a insistat sa-i pastreze numele si adresa, in caz ca se razgandea.

- Si te-ai dus la familia Westley in cautarea fetitelor, completa Lucas.

Taylor dadu din cap.

- Nu ma asteptam sa le gasesc acolo. Speram doar ca sotii Westley sa stie unde le-a dus doamna Bartlesmith.

- Asa ca te-ai dus in Fort Hill?

- Da. Era tocmai in cealalta parte a orasului, si pana am gasit adresa, se intunecase. Multumesc lui Dumnezeu ca vizitiul nu m-a lasat singura. M-a avertizat sa ma grabesc si mi-a promis ca ma asteapta. La usa a raspuns Henry Westley. Mi-a spus ca doamna Bartlesmith murise. Nu mi-a spus cand sau cum. Era acolo si sotia lui. Statea ascunsa in cealalta camera. Tot zbiera la barbatul ei sa scape de mine. Amandoi erau beti. Vocea lui Pearl Westley suna ingrozitor de impleticit. Si parea speriata. El insa nu era speriat. Era. insolent si plin de ura. A strigat la nevasta-sa ca n-avea ce face, ca oricum era prea tarziu. Se comporta extrem de sfidator.

- Ai fost in casa?

- Nu. Am stat pe veranda.

- Slava Domnului ca ai avut destula minte sa nu intri in casa.

- Era o maghernita, nu o casa, preciza Taylor, cu vocea tremurandu-i de oroare. Henry si Pearl se prefaceau amandoi ca n-auzisera niciodata de fetite. Minteau, desigur.

- Ai mai vazut sau auzit si pe altcineva?

Taylor clatina din cap.

- S-ar putea sa mai fi fost cineva la etaj, dar n-am mai auzit pe nimeni.

Incepu sa planga. Era furioasa pe sine ca-si arata asa slabiciunea in fata sotului ei, dar nu putea sa se controleze. Lucas incepu sa-si caute prin buzunare batista pe care era destul de sigur c-o lasase in camera de hotel, dar Taylor il opri, apucandu-l de mana.

- Nu sunt alarmista, Lucas. Distingeam spaima in vocea lui Pearl. Si insolenta lui era suspecta. Oamenii astia doi stiu unde sunt fetele. Ai sa-i faci sa-ti spuna, nu-i asa? Ai sa-mi gasesti nepoatele.

- Da, am sa ti le gasesc, promise el, intr-o soapta linistitoare. Nu s-ar putea ca doamna Bartlesmith sa fi dus copiii la cineva dintre rudele tale?

Taylor clatina din cap.

- De ce s-ar fi prefacut sotii Westley ca nu auzisera niciodata despre ele? Amandoi lucrasera pentru cumnatul meu. Sigur ca le cunosteau. Ascund ceva. Daca li se intampla ceva fetitelor, daca au patit ceva, sau.

- Termina, ordona el. Nu-ti lasa imaginatia sa-ti controleze gandurile. Trebuie sa-ti pastrezi calmul.

- Da, ai dreptate, fu ea de acord. Trebuie sa raman calma. Voi face tot ce-mi spui tu sa fac. Lasa-ma numai sa te ajut.

Se rezema de spatar si-si impreuna iar mainile in poala. Incerca sa para calma. Ii era cu neputinta.

- Vreau sa stai aici si sa ma astepti, cu usile zavorite, continua Lucas.

Nu-l contrazise. Nu avea de gand sa stea ascunsa in trasura, lasandu-l sa se descurce singur cu sotii Westley. Erau niste oameni rai si imprevizibili. Lucas putea avea nevoie de ajutorul ei, si trebuia sa-i fie alaturi.

Nu voia sa-l minta, asa ca tacu. Un moment mai tarziu, se uita pe fereastra ca sa vada daca se apropiau de destinatie, iar cand vazu ca treceau prin dreptul unor case darapanate si deloc respectabile, isi dadu seama ca nu mai aveau mult. Si mirosul din aer se stricase. Erau aproape, intr-adevar. Isi inclesta mainile, nervoasa. Apoi incepu sa se roage.

- Bunica ta stia ca sotul surorii tale a murit?

- Da. I-am spus imediat ce a sosit scrisoarea.

- Si pe urma ce-ai facut?

- I-am scris doamnei Bartlesmith, dupa ce Doamna si-a formulat planul.

Lucas astepta continuarea explicatiei, iar cand Taylor nu mai adauga nimic, o intreba:

- Care era planul?

- Tu.

Nu intelegea. I se citea in expresia incruntata. Taylor nici nu se gandea sa-l lamureasca. Avea sa inteleaga totul mai tarziu, dupa ce gaseau copiii.

- Cand eram mica, Marian ma apara. Era ingerul meu pazitor. Voi face tot ce e necesar ca sa-i protejez si eu fiicele. Raspund de ele.

- De ce anume te apara Marian?

- De un sarpe.

- Malcolm.

- Da, sopti ea. De Malcolm.

Nu voia sa vorbeasca despre el. Voia sa se concentreze numai asupra fetitelor.

- Ce-o sa se intample cu nepoatele tale acum, ca le-au murit amandoi parintii? Le vor lua rudele tatalui lor, sau te gandesti sa le duci inapoi in Anglia?

Taylor nu-i dadu un raspuns direct.

- Fetitele vor avea nevoie de cineva care sa le iubeasca, sa le ingrijeasca si sa le invete sa fie bune, blande si generoase, ca mama lor. Au nevoie de un protector. Trebuie sa fie ferite de toate naparcile din lume. E dreptul lor, Lucas.

Si responsabilitatea mea, adauga in gand.

O intrebase daca se gandea sa le duca inapoi in Anglia. Nici o sansa, naibii! Ii venea sa strige. Avea sa le duca departe, cat mai departe de Anglia posibil. Totusi, nu-i spuse. Stia ca in salbaticie pandeau pericole, iar Lucas ar fi avertizat-o ca nu era un loc potrivit pentru copii. Dumnezeu ii era martor ca se gandise la toate problemele. Totusi, oricum ar fi privit situatia, ajungea mereu la aceeasi concluzie.

Gemenelor le-ar fi fost mult mai bine la frontiera, decat inapoi in Anglia, la discretia lui Malcolm. Pericolul reprezentat de el era mult mai mare. Era sigura ca varsta inaintata nu-i astamparase poftele. In fond, serpii raman serpi pana in ziua cand se usuca si mor. Iar Malcolm, cu zece ani mai mic decat tatal ei, inca nu implinise cincizeci. Ii mai ramasesera destui ani de desfrau.

Trasura incetinea. Taylor se uita iar pe fereastra, ca sa vada daca recunostea zona. Luna lumina destul de puternic ca sa citeasca unele tablite. Casele, sau mai bine zis cocioabele, erau atat de apropiate intre ele incat pareau sa se atinga. Strazile erau pustii, poate datorita ceasului tarziu, desigur, dar si pentru ca incepuse sa burniteze, umezeala fiind insotita de un vant rece de martie.

Casa familiei Westley aparu. Avea luminile aprinse la toate ferestrele. Sotii Westley erau inca acolo, caci Taylor zari o silueta prin perdeaua de la etaj. Cineva circula agitat prin camera.

Fu cat pe ce sa planga de usurare. Inca nu apucasera sa fuga.

- Mai sunt aici, spuse ea. Uite. Prin fereastra de la etaj se vede o femeie. Alearga incoace si-ncolo.

Ca un sobolan in cursa, adauga ea in sinea ei.

- Pare sa impacheteze niste bagaje, replica el; deschise usa si o impinse usor pe Taylor la loc pe bancheta. Orice-ai vedea sau ai auzi, ramai aici. Promite-mi.

- Da, se invoi ea, am sa stau in trasura. Daca n-ai nevoie de mine, se grabi sa adauge.

Lucas dadu sa coboare. Il prinse de brat.

- Ai grija, ii mai sopti.

Dand din cap, Lucas iesi din trasura, apoi inchise usa in urma lui. Taylor se apleca pe fereastra.

- Eu, in locul tau, n-as avea incredere in birjar, sopti ea. Ma astept sa plece in timp ce esti inauntru.

- N-o sa plece, ii promise Lucas.

Se apleca spre Taylor, ii atinse gura cu a lui, apoi se intoarse si porni spre capra, unde vizitiul statea nemultumit.

- Sotia mea va astepta in trasura pana ma intorc.

Birjarul clatina din cap.

- Atunci, mai bine sa coboare. N-am chef s-astept prin partile astea. Nu-i sigur.

Lucas se prefacu ca nu-l auzise. Ii facu semn sa se aplece ca sa-l auda mai bine.

- Cand te trezesti, poti sa ne duci inapoi la hotel.

Si, fara sa-i lase timp sa cugete la sensul acestor cuvinte, ii dadu un pumn drept in falca. Omul cazu pe capra.

Taylor nu vazuse cele intamplate. Trase concluzia ca Lucas il convinsese sa-i astepte. Il privi cum traversa strada cu pamant batatorit. Urca treptele casei, traversa veranda subreda, dar cand ajunse la usa nu ciocani. Apasa mai intai pe clanta, apoi impinse cu umarul, smulgand usa din tatani, si disparu inauntru.

Incepu sa se roage. Absenta lui Lucas se prelungea. Parea sa nu se mai sfarseasca. De doua ori intinse mana spre clanta usii, si tot de doua ori se opri. Isi daduse cuvantul ca avea sa stea pe loc si, daca n-auzea vreun foc de arma, stia ca avea sa se tina de promisiune. Scoase pistolul din buzunar, ca sa-l aiba pregatit in poala. Isi dadea seama ca mainile-i tremurau, dar nu stia daca de frica sau de furie.

Auzi o trosnitura, urmata de un zgomot de sticla sparta. Isi imagina o vaza trantita in capul lui Lucas. Nu mai putea sta locului nici o secunda. Deschise usa si sari pe trotuar. Porni spre casa, apoi se opri, cand Lucas aparu in usa.

- Multumescu-ti Tie, Doamne, sopti ea.

Il auzi pe birjar gemand. Parea sa se simta rau.

- Plecam imediat, prietene! Ii striga ea.

Nu se intoarse sa-l priveasca. Era atenta numai la sotul ei. Incerca sa distinga din expresia lui daca aducea vesti bune sau proaste.

Lucas nu dadea nici un semn. Tocmai ajunsese la strada, cand deodata in usa casei aparu o silueta. Era un barbat, iar cand se misca in lumina, Taylor il recunoscu pe Henry Westley. Era clar ca Lucas il pocnise in nas, caci sangele-i siroia peste gura si barbie. Il vazu cum se stergea cu dosul mainii stangi. Dreapta si-o tinea la spate. Se uita dupa Lucas cu o privire plina de ura, iar cand ridica mana dreapta, Taylor zari pistolul. In continuare, totul paru sa se intample cu incetinitorul, desi se sfarsi in mai putin de doua secunde. Westley ridica pistolul si ochi. Il tinea pe Lucas, iar intentiile lui erau clare. Voia sa-l impuste in spate.

Nu avea timp nici macar sa-l avertizeze. Taylor ochi chiar in timp ce Lucas se rasucea brusc. Trase cu o fractiune de secunda inaintea ei. Glontul lui Taylor il nimeri pe Westley in umarul stang. Lucas tintise mai precis. Ii zbura pistolul din mana.

Impuscaturile il trezira pe vizitiu din toropeala. Se indrepta pe capra, lua haturile si tocmai se pregatea sa dea bice cailor, cand Lucas ajunse la trasura.

Deschise larg usa, o arunca pe Taylor inauntru, apoi o urma. Usa se inchise de la sine, in timp ce vehiculul dadea coltul, inclinandu-se pe doua roti.

Taylor se indrepta pe bancheta, in fata sotului ei. Era atat de zguduita incat nici macar nu-si dadea seama ca inca mai tinea pistolul in mana, indreptat spre Lucas. Acesta i-l lua inainte ca trasura sa treaca peste vreun hop, facand-o pe Taylor sa-l transforme in eunuc. Puse pistolul in buzunar, apoi se rezema si ofta lung, obosit.

- De unde-ai stiut? Intreba in soapta Taylor.

- Ce sa stiu? I-o intoarse el, vorbind mult mai tare.

- Ca Westley voia sa te impuste. Nici macar n-am avut timp sa strig. dar tu ai stiut ca era acolo. Din instinct? I-ai simtit prezenta in spatele tau?

Lucas clatina din cap.

- M-ai prevenit tu.

- Cum?

- Te priveam. Expresia ta imi spunea tot ce aveam nevoie sa stiu. Iar cand ai ridicat mana.

Nu-l lasa sa termine.

- L-ai impuscat inaintea mea.

- Da.

- Ar fi trebuit sa-l omor.

- Ai fi putut, dar n-ai facut-o. E foarte simplu, Taylor. Ai preferat sa n-o faci.

- La fel ca tine.

- Da, dar din cu totul alt motiv.

Inainte de a apuca sa-l intrebe, incepu sa-i explice:

- Nu l-ai omorat din motive morale, cred, iar eu l-am lasat in viata fiindca nu voiam sa avem incurcaturi cu autoritatile. Moartea lui ar fi complicat lucrurile. La Boston e altfel decat in munti.

- In ce sens?

- In Montana nu dai socoteala in fata nimanui. Viata e inca. necomplicata.

- Nelegiuita, vrei sa spui.

Lucas clatina din cap.

- Nu, nu e nelegiuita. Dar acolo legile sunt altfel. De cele mai multe ori, sunt drepte. Uneori, nu sunt.

Tragea de timp, fiindca nu stia cum sa-i spuna ceea ce aflase. Avea sa-i franga inima, si nu gasea nici o cale de a-i usura chinurile.

- Detest mirosul asta, izbucni ea.

- Care miros?

- Al prafului de pusca. Iti ramane pe maini si in haine ore intregi. Nici sapunul nu-l sterge. Nu pot sa-l sufar.

Lucas ridica din umeri.

- Nu l-am observat niciodata.

Dupa ce trase adanc aer in piept, Taylor sopti, cu o voce incordata:

- Ai aflat ceva?

- Da.

Se apleca inainte si-i lua mainile intr-ale lui.

- Femeia care avea grija de copii.

- Doamna Bartlesmith?

Lucas dadu din cap.

- Da. A murit. Dar nu de holera. Dupa cate spune nevasta lui Westley, femeia a cazut de pe picioare si a murit inca inainte sa atinga podeaua. Avea probleme cu inima.

- Si copiii?

- Westley a recunoscut ca au luat din casa toate bunurile de valoare si le-au vandut. Au luat si fetitele cu ei.

- Inteleg. sopti ea, strangandu-i mainile.

Lucas nu suporta sa-i vada durerea.

- Asculta-ma, Taylor. O sa le gasim. Intelegi ce-ti spun? Le vom gasi.

- O, Doamne.

Isi dadea seama ca Lucas inca nu-i spusese totul, si dintr-o data ii fu prea frica sa-l intrebe.

- Nu mai sunt la familia Westley.

- Mai traiesc?

- Da, raspunse el cu o convingere care-i mai aduse inima la loc.

- Atunci, unde sunt? Ce-au facut cu copilasii mei?

Lucas ii elibera mainile si o cuprinse in brate. Si-o aseza pe genunchi, tinand-o strans. Nu o consola numai. Pur si simplu nu voia sa-i vada expresia cand ii spunea ce facusera ticalosii aia doi.

- O sa le gasim, ii promise el din nou.

- Spune-mi, Lucas. Unde sunt fetitele? Ce le-au facut?

Nu putea sa indulceasca adevarul.

- Le-au vandut.

Capitolul 11

Lumea s-a inrait atat de mult, incat cotofenele prada unde vulturii nu cuteaza.

William Shakespeare, "Richard al III-lea"

Multa vreme, Taylor nu scoase o vorba. Era prea socata ca sa mai aiba vreo reactie. Apoi o cuprinse o furie cum nu mai simtise niciodata. Ii invada mintea, inima, sufletul. Devenise rigida de manie. Ii venea sa-i ucida pe Henry si Pearl Westley, iar in acele momente cumplite de disperare si furie oarba isi spuse ca ar fi fost capabila de o crima premeditata, cu sange rece. Voia sa scape lumea de bestiile acelea spurcate si bune numai de rele, si sa le trimita in focul iadului unde le era locul.

In sfarsit, ratiunea avu castig de cauza. Cu siguranta, diavolul i-ar fi multumit ca-i mai daruia doua suflete, dar atunci si-ar fi oferit si propriul suflet. Crima era un pacat de moarte. Doamne Sfinte, isi dorea sa nu fi avut constiinta. Voia sa-i faca pe cei doi Westley sa sufere la fel cum suferea ea, dar in adancul inimii stia ca nu putea sa devina si juriu, si judecator, si sa-i omoare.

Voia sa se rezeme de pieptul sotului ei, sa-l cuprinda cu bratele pe dupa gat si sa-i ceara sprijinul.

Dintr-o data, tanjea sa depinda de puterea lui, dar ideea o coplesea atat de tare, incat se ridica imediat de pe genunchii lui si se aseza pe bancheta din fata. Isi aranja faldurile fustei, rugandu-se tot timpul sa-si recapete cat ce cat calmul.

- Acum trebuie sa fiu tare. Pot plange mai tarziu.

Nu-si dadu seama ca soptise cu voce tare cuvintele decat cand Lucas ii dadu dreptate.

- O sa le luam inapoi, Taylor.

Parea atat de sigur, incat ii mai veni inima la loc. Se ruga ca micutele sa nu fie maltratate. Apara-le, Doamne, implora ea in gand. Te rog, apara-le.

Dintr-o data, isi dadu seama ca Lucas ii vorbea, si incerca sa se concentreze asupra cuvintelor lui. Voia sa-i telegrafieze prietenului sau? De ce. Se apleca inainte si-l ruga s-o ia de la inceput.

- Fetitele au fost duse la Cincinnati, ii explica el pentru a doua oara. Acolo e un cumparator.

Care asteapta, adauga el in gand.

- De cat timp?

- De doua zile.

- O, Doamne, acum ar putea fi oriunde.

Lucas clatina din cap.

- Trenul face patruzeci si opt de ore pana la Cincinnati, Taylor. Daca avem noroc, prietenul meu va astepta la gara.

- Dar daca n-au plecat cu trenul?

- Atunci le va lua mai mult drumul.

- Intr-adevar.

- Imediat ce ajungem la hotel, am sa-i telegrafiez lui Hunter.

- E in Cincinnati?

- Nu, dar destul de aproape.

- Esti sigur ca-l poti gasi?

Lucas dadu din cap.

- Daca nepoatele tale nu sunt in tren, vom avea nevoie de Hunter mai mult decat oricand. E al doilea dintre cei mai buni cautatori de urme din state si teritorii la un loc.

- Si cel mai bun cine-i? Intreba ea, gandindu-se ca poate ar fi fost bine ca Lucas sa-l angajeze si pe acel domn. Cu cat puneau mai multi experti sa caute, cu atat aveau sanse mai mari sa le gaseasca pe micute inainte de a li se intampla ceva.

- Eu sunt.

Ofta usurata.

- In timp ce-i telegrafiezi prietenului tau, eu am sa iau mersul trenurilor si-i voi cere receptionerei sa ne cumpere bilete. Trebuie sa plecam cat mai curand posibil.

Lucas stia ca degeaba i-ar fi cerut sa astepte la Boston. Orasul Cincinnati putea foarte bine sa fie doar o escala si nimic mai mult. Exista posibilitatea ca fetitele sa fi ajuns deja acolo.

Westley spusese ca plecasera de doua zile. patruzeci si opt de ore. Da, puteau sa fi ajuns deja la Cincinnati, iar de-acolo s-o fi luat in orice directie.

Daca se indreptau spre colinele din Kentucky sau catre tinuturile salbatice de dincolo de valea Ohio, Lucas avea sa insiste ca Taylor sa ramana in Cincinnati si sa astepte acolo. Era un oras sigur si civilizat.

Daca aveau timp, urma sa angajeze pe cineva ca sa aiba grija de ea.

- N-ar trebui sa stai singura.

- Poftim?

- Nimic.

- Lucas, vin si eu cu tine. Le vom gasi impreuna. N-am sa te incurc.

- Nu te-am contrazis. Poti sa vii cu mine.

- Iti multumesc.

Inchise ochii. Dintr-o data, o strabatea un tremur prin tot trupul.

- De ce exista atata rautate pe lume?

Lucas o privi mult timp, inainte de a raspunde:

- Pentru ca exista atat de multa bunatate.

Taylor deschise ochii si-l privi.

- Nu inteleg, recunoscu ea. Vrei sa spun ca daca exista una, trebuie sa fie si cealalta?

- Asa se pare.

Clatina din cap:

- In clipa asta, nu vad bunatate nicaieri.

- Eu, da, replica el morocanos. O am in fata ochilor.

Taylor nu intelese ce voia sa spuna. Un timp, statura in tacere.

- Ce-ai sa faci cu Victoria? Intreba Lucas in cele din urma.

- Am sa ma duc la ea in noaptea asta si-am sa-i explic totul.

Multa vreme, niciunul dintre ei nu scoase o vorba. Lucas era preocupat sa pregateasca planul de actiune si sa enumere lucrurile de care aveau nevoie pe drum. Taylor era ocupata sa se roage pentru fetite.

- Lucas?

- Da?

- Stiu ca lupta asta nu-i a ta. Eu raspund de fetite, nu tu. Vreau sa stii cat de recunoscatoare-ti sunt ca ma ajuti.

Inainte ca el sa-i poata raspunde, continua:

- Imi pare foarte rau ca ai fost nevoit sa ajungi in situatia asta. Te-ai ales cu mai mult decat te asteptasesi, insurandu-te cu mine, nu-i asa? Ar trebui sa primesti macar o compensatie, si imediat ce.

Lucas o intrerupse:

- Daca-mi oferi bani pentru serviciile mele, am sa te strang de gat.

Furia lui o bucura. Acum avea nevoie de un campion, iar Lucas dovedea ca el era acela.

- Iarta-ma, spuse ea, n-am vrut sa te jignesc. Iti sunt recunoscatoare, repeta.

Isi dadea seama dupa expresia lui ca nu voia sa auda de recunostinta ei, asa ca schimba subiectul.

- Copiii nu sunt proprietati materiale.

- Nu sunt, intr-adevar.

- Majoritatea adultilor cred ca asa ceva ar fi. Cu siguranta, nu cred ca si copiii au drepturi

- Dar au, nu-i asa?

Lucas dadu din cap.

- Ar trebui sa aiba dreptul la niste parinti iubitori si care sa-i apere.

- Da, sopti ea.

Apoi, in minte ii veni un alt subiect.

- Oare sotii Westley se vor duce la autoritati ca sa ne reclame?

- Ce sa reclame?

- Ca i-am ranit. Amandoi am tras in Henry Westley.

Ideea il facu pe Lucas sa pufneasca.

- Ar trebui sa dea niste explicatii cam complicate. Tu vrei sa anuntam autoritatile?

- Nu. Nu ne-ar folosi la nimic. Georgie si Allie au fost luate deja. Am pierde prea mult timp explicand si scriind hartii si. Doar daca nu cumva crezi tu ca ar fi mai bine, Lucas.

Tendinta lui naturala era sa nu aiba incredere in nimeni care purta insigna. Simbolul ii dadea omului prea multa putere, iar puterea, stia din experienta, era ca apa oceanului pentru un om insetat. O sorbitura il facea sa doreasca mai mult, si mai mult, pana devenea o pofta nesatioasa. Puterea rareori eleva oamenii, si de cele mai multe ori ii corupea.

- Ar putea sa se complice lucrurile, si nu prea vreau sa-mi sufle-n ceafa oamenii legii in timp ce-ti caut nepoatele. Raspunde-mi la o intrebare.

- Ce anume?

- Victoria stie despre ele?

- Da.

- Mie de ce nu mi-ai spus?

Nu-i raspunse.

- Ai incredere in mine? Insista Lucas.

Taylor ezita aproape un minut inainte sa vorbeasca.

- Cred ca da. Da, am, adauga ea, cu mai multa convingere. Doamna mi-a spus ca pot avea.

- Si daca Doamna nu ti-ar fi spus?

- Esti barbat, Lucas.

- Si ce-i cu asta?

- In mod normal, barbatii nu sunt demni de incredere. Victoria si cu mine am invatat amandoua lectia asta importanta. Totusi, tu nu esti ca alti barbati. Nu semeni in nici un caz cu fratele tau dupa tata. William, abia acum imi dau seama, e un om slab. Tu esti tocmai contrariul. Ai sa le gasesti, nu-i asa? Mai spune-mi o data. Am sa te cred.

Schimbarea de subiect nu-l deranja. Ii promise din nou.

- Crezi ca au patit ceva?

Deznadejdea din vocea ei ii frangea inima.

Cand ii raspunse, vorbi mai repezit decat ar fi vrut.

- Nu-ti ingadui sa te gandesti la asemenea lucruri. Concentreaza-te numai asupra luarii lor inapoi. Altfel, ai sa-ti pierzi mintile.

Taylor incerca sa-i urmeze sfatul. De fiecare data cand ii trecea prin cap cate un gand ingrozitor, il alunga. Isi facu in minte o lista a tuturor lucrurilor de care avea nevoie la drum.

Cand ajunsera in sfarsit la hotel, Taylor se repezi in cautarea receptionerei. Primi un mers al trenurilor si, cand citi ca tocmai plecase un tren, ii veni sa urle.

Urmatorul pleca abia a doua zi dimineata, la ora zece. Un mesager fu expediat la gara cu bani ca sa cumpere bilete. Managerul propuse sa telegrafieze la hotelul lor din Cincinnati pentru camera, iar Taylor accepta. Ii ceru sa rezerve inca o camera pentru prietena ei.

Toate aceste pregatiri o ajutau sa-si pastreze calmul.

Se duse grabita in camera ei, isi facu bagajele, apoi gasi bonurile pentru cufere si se duse cu ele in camera Victoriei.

Era aproape ora doua noaptea.

Victoria abia isi putea tine ochii deschisi, dar numai pana cand Taylor ii spuse ce se intamplase. Vestea avu acelasi efect cu un pahar de apa rece aruncat in fata.

- Bietii copilasi, sopti ea, cu ochii in lacrimi. Vin si eu cu tine, adauga aproape imediat. Am sa te ajut oricum pot.

Lui Taylor nu-i trecuse nici o clipa prin cap ca s-ar fi putut ca Victoria sa n-o ajute. Avea deplina incredere in prietena ei.

Ii dadu bonurile cuferelor si o instrui sa vina dupa ei la Cincinnati cu primul tren, explicandu-i ca-i rezervase deja camera, caci sperase ca prietena ei sa se ocupe de bagaje, apoi s-o urmeze.

- Ma rog sa fie la Cincinnati, spuse Taylor. Cred ca nepoatele mele se indreapta spre vest. Vreau sa cred ca vor fi usor de gasit. Daca au fost duse la New York, unde sunt hoarde intregi de oameni, va fi mai greu sa le gasim.

- Cu ce altceva mai pot sa te ajut?

- Du-te maine la banca si retrage cat mai multi bani posibil. Adu-i cu tine. Am sa-ti semnez o delegatie dimineata, inainte de a pleca. Si te rog, nu le spune lui Sherman si Summers unde mergi.

- Bine, n-am sa le spun, ii promise Victoria.

Isi imbratisa prietena, urandu-i drum bun, apoi isi aminti lista de lucruri pe care Taylor voise sa le cumpere din Boston.

- Da-mi lista, i-o ceru ea. Daca tot am sa mai stau la Boston o zi ca sa scot banii de la banca, pot sa-ti fac si cumparaturile.

- Da, desigur. Am sa ti-o dau dimineata.

Dadu sa plece, apoi se intoarse iar.

- Ar mai trebui si sa ceri personalului sa-ti mute lucrurile in camera noastra.

- De ce?

- E mai frumoasa.

Deschise usa si, in timp ce pornea pe culoar, mai spuse:

- Meriti sa profiti de lux, Victoria. Voiam sa fac schimb de camere cu tine, dupa plecarea lui Lucas. Mi-ar face placere sa stiu ca maine seara ai sa dormi acolo.

- Si eu am sa ma bucur sa stiu ca pana atunci le-ai gasit pe micute.

Taylor clatina din cap.

- Lucas a spus ca drumul pana la Cincinnati dureaza patruzeci si opt de ore. N-am sa-ti pot telegrafia, pentru ca atunci vei fi deja in tren. Trebuie sa astepti pana ajungi acolo. Sa ai grija, draga prietena.

- Incearca sa dormi si tu putin la noapte! Striga Victoria pe urmele ei.

I-o propusese cu ganduri bune, iar Taylor accepta, de forma, sa incerce. Nu-si putea imagina cum ar fi reusit sa doarma, dar nu voia nici ca Victoria sa-si faca griji pentru ea.

Nu peste mult, Lucas reveni in camera lor. Incuie usa, apoi se rezema de marginea ei, in timp ce scotea din buzunar pistolul lui Taylor si-l descarca.

Puse pistolul si cartusele pe masa. Apoi isi impacheta lucrurile. Termina in cateva minute.

- Vino la culcare, Taylor, ii ordona el. Maine vom avea o zi grea.

In drum spre baie, incepu sa se dezbrace. Taylor clatina din cap.

- Inca nu.

Se duse la fereastra si ramase acolo, cu privirea afara, in noapte.

Lucas n-o mai contrazise. Probabil avea nevoie de cateva minute de singuratate, ca sa se calmeze.

Le numea pe gemene copiii ei. Lucas nu stia ce planuri de viitor avea. Pentru moment, nu-l preocupa decat prezentul.

Copiii. S-ar fi dus si in iad daca n-avea incotro, ca sa salveze acele suflete nevinovate.

De data asta, raul nu va mai invinge.

Lucas repeta in sinea lui acest legamant la nesfarsit, in drum spre Cincinnati. Nu stia daca era o rugaciune sau o provocare pentru Dumnezeu. Numai de un lucru era sigur. Avea sa aduca fetitele inapoi.

Hunter ii astepta la gara. Lucas lua prezenta lui ca pe un semn ca norocul, si Dumnezeu poate, erau de partea lor. Prietenul lui parea recent venit de pe drum.

Camasa sa bej si pantalonii erau acoperiti cu un strat de praf. Purta o centura cu pistoale similara cu a lui Lucas, preferinta care in Vest era considerata putin cam ciudata. Majoritatea pistolarilor si a muntenilor isi tineau pistoalele in buzunare sau in cureaua pantalonilor.

Prietenul lui era la fel de inalt ca Lucas. Slab ca o trestie, avea un par negru-albastrui si ochi caprui. Mostenise coloratia de la mama sa, o indianca din tribul Crow, precum si dispozitia.

Era bland la vorba, nu se enerva decat rareori, si avea un cod moral la inaltimea caruia oamenii nu puteau nici macar spera sa se ridice vreodata. La fel ca Lucas, Hunter fusese ostracizat in copilarie. Lucas era dispretuit fiind bastard si orfan; Hunter era tratat cu dispret pentru ca avea sange amestecat, cum spuneau ignorantii. Se imprietenisera din singuratate si necesitate, cand erau baieti. Prietenia lor se intarise cu anii si cu ajutorul asprimilor vietii. Hunter revenise la izolarea din munti inaintea lui Lucas, dar dupa razboi Lucas i se alaturase, isi erau loiali unul altuia si fiecare ii salvase de mai multe ori pielea celuilalt. Hunter era singurul om pe care Lucas il lasa vreodata sa stea la spatele lui, iar Lucas era unul dintre putini oameni cu care Hunter vorbea vreodata, atat de inchis in sine devenise de-a lungul anilor.

Taylor ii arunca o singura privire si, intimidata, se trase mai aproape de Lucas. Domnul Hunter parea dur si rau. Nici nu si-ar fi putut dori mai mult.

Cand Lucas facu prezentarile, Hunter isi inclina palaria, salutand-o:

- Doamna.

Apoi se intoarse spre sotul ei.

- Doua posibilitati.

Lucas dadu din cap. O lua pe Taylor de cot si incerca s-o conduca inainte, dar Taylor nici nu se gandea sa faca un pas inainte de a-si exprima recunostinta fata de prietenul lui.

- Lucas mi-a pus ca rareori va parasiti casa din munti, domnule Hunter. Probabil ma credeti foarte proasta, dar cred ca Dumnezeu v-a trimis cu treburile care v-au adus atat de aproape de Cincinnati. Aveam nevoie de inca un om puternic, destept si descurcaret, asa ca El v-a trimis pe dumneavoastra la noi. As dori sa va multumesc inca de pe-acum pentru orice ajutor ne puteti da.

Hunter fu surprins de cuvintele ei si nu stiu ce sa raspunda.

Felul cum il acceptase, atat de repede si fara nici o rezerva vizibila, il uimea. Nu facu decat s-o priveasca, asteptand sa auda ce avea de spus in continuare.

Taylor nu-l lasa sa astepte mult.

- Lucas mi-a spus ca sunteti al doilea dintre cei mai buni cautatori de urme din America.

Dupa ce facu aceasta afirmatie, se lasa condusa de sotul ei spre iesirea din gara. Hunter porni cu ei.

- Al doilea? Intreba el. Cine-i primul?

Zambind, Taylor raspunse:

- Lucas e primul. Chiar el mi-a spus.

Hunter nu stia daca glumea cu el sau era sincera. Era de datoria lui sa clarifice lucrurile.

- Lucas a inteles pe dos, doamna. El e al doilea, declara el, dand din cap pentru a-si intari cuvintele.

Lucas interveni:

- O s-o lasam pe Taylor la hotel, si pe urma.

- Vreau sa vin si eu cu voi, il intrerupse Taylor.

Sotul ei clatina din cap.

- Trebuie sa dormi. Abia te mai tii pe picioare. Eu am dormit in tren. Tu, nu.

- Lucas, ma simt in putere. Serios.

- Arati ca dracu'. Daca nu te odihnesti putin, o sa ti se faca rau.

Discutia ar fi continuat, dar Hunter ii puse capat cu un fapt incontestabil:

- O sa ne incetiniti.

- Atunci astept la hotel, replica imediat Taylor.

Murea de ciuda ca ramanea in urma, dar le intelegea judecata. Aveau sa se duca in locuri unde o doamna n-ar fi fost binevenita. Acest fapt n-o deranja, dar stia ca Lucas si-ar fi petrecut mai tot timpul supraveghind-o pe ea, in loc sa se concentreze asupra gasirii fetitelor.

Nu fu nevoie sa-i mai spuna lui Lucas sa-si ia pistoalele. Dupa ce-i arunca valiza pe patul camerei de hotel, Lucas isi incarca armele, isi lua centura si se incinse cu ea in drum spre usa. Nici macar nu pierdu timpul luandu-si ramas bun.

Taylor se agita timp de peste o ora, apoi se hotari sa se ocupe de lucruri marunte ca sa aiba o ocupatie. Facu o baie, se spala pe cap, isi despacheta hainele si se intinse pe pat, in halat. Se gandea sa se odihneasca un minut, doua, apoi sa se imbrace din nou.

Dormi bustean patru, cinci ore. Cand se trezi, era dezorientata. Avu nevoie de un minut intreg ca sa-si dea seama unde se afla.

O parte din buimaceala ei era cauzata si de faptul ca era intr-o camera aproape aidoma celei de la Boston. Se vedea clar ca patronii hotelului construisera o reproducere identica.

Culorile insa erau putin diferite. Aceasta camera era decorata in nuante de auriu pal cu accente albe. De asemenea, in stanga dulapului se aflau doua usi. Una ducea in baie, iar a doua, in camera rezervata pentru Victoria.

Taylor se bucura ca a doua camera era atat de aproape. Si Victoriei avea sa-i placa. Ar fi trebuit sa-i spuna sa telegrafieze anuntand ora sosirii, dar fusese atat de preocupata incat nu avusese timp sa se gandeasca la asemenea detalii.

Dintr-o data, incepu sa-i ghioraie stomacul. Nu mancase de mult, dar gandul la mancare facea sa-i vina rau.

Era prea agitata ca sa manance, asa sa se plimba mai departe, rugandu-se. Afara era intuneric bezna, caci luna fusese acoperita de niste nori grosi de ploaie.

Unde erau Lucas si Hunter? Gasisera fetitele?

Existau doua posibilitati. Nu asa spusese Hunter, la gara? O, de ce nu-i ceruse mai multe explicatii? Pentru ca se purtase ca un soricel speriat, de-aia. O intimidase. Dar mai bine sa nu insiste asupra propriilor ei defecte, si mai bine sa se concentreze asupra sansei de a fi gasit fetitele. Poate ca tocmai erau in drum spre hotel, cu ele in brate.

Peste cateva ore, cand se intoarsera, Lucas si Hunter erau singuri.

Desi lui Taylor ii venea sa-i dea pe amandoi afara, pentru a-si continua cautarea, ratiunea avu castig de cauza. Amandoi aratau epuizati.

- Plecati iar curand? Intreba ea.

- Dupa un timp, raspunse Lucas. Acolo e un pat, ii arata el prietenului sau.

Hunter dadu din cap si disparu in al doilea dormitor. Lucas porni spre alcovul unde se gasea patul lor.

- Ati aflat ceva? Cat de cat?

Lucas isi scoase centura, o agata de un colt al patului, apoi incepu sa-si descheie camasa. Hainele ii miroseau a praf de pusca.

- Ai tras cu pistolul.

Parca nici n-ar fi auzit-o.

- Vom incepe din nou, dimineata. Mai avem de verificat vreo doua variante.

- Crezi ca mai sunt in Cincinnati?

Taylor isi frangea mainile, incercand zadarnic sa-si pastreze calmul. Nu stiau daca mai erau in oras sau nu. Toate caile cercetate pana atunci se infundasera. Totusi, Lucas prefera sa nu-i spuna.

- O sa le gasim, zise el.

Taylor se aseza pe marginea patului, in timp ce Lucas intra in baie. Reveni peste cateva minute, mai inviorat. Acum mirosea a sapun, dar aroma acrisoara a pulberii arse continua sa se simta. Ciudat, lui Taylor nu-i displacea deloc; dar ii amintea ca trasese cu pistolul.

- A trebuit sa omorati pe cineva?

Sotul ei era tot mai exasperat de intrebarile ei.

- Nu, raspunse el repezit.

Taylor nu se lasa intimidata.

- Dar ai tras.

- Da.

- De ce?

- Ca sa atrag putina atentie.

Incepea sa nu mai suporte jumatatile lui de raspunsuri si se gandi sa i-o spuna, apoi se razgandi. Nu voia sa se certe cu el. Lucas era obosit. Avea nevoie de odihna, ca sa poata porni iar in cautarea fetelor.

- N-o sa va dati batuti, nu-i asa? Izbucni ea ingrijorata, inclestandu-si mainile in asteptarea raspunsului.

Expresia de pe chipul lui o instiinta sa nu-i placea intrebarea. Imediat, ghici si motivul.

- Iar te-am jignit?

Lucas dadu din cap.

- Iarta-ma, sopti ea.

Scuzele ei nu parura sa-l impace. Taylor ofta si-i facu loc sa desfaca asternutul.

Doamne, cat mai voia sa creada in el! Ar fi trebuit sa ingenuncheze si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca i-l daduse pe Lucas Ross. Ce s-ar fi facut fara ajutorul lui? Era intr-adevar Fat-Frumosul ei - si nu stiuse Doamna tot timpul acest lucru?

Totusi, era prea nervoasa ca sa se culce, asa ca se hotari sa se duca in cealalta camera, pentru ca sotul ei sa poata dormi in liniste. Dar nu facu decat un pas spre usa, cand Lucas o lua in brate si o trase dupa el pe pat.

- Vrei sa crezi ca n-am sa ma las pagubas, dar totusi te temi ca s-ar putea s-o fac, asa e?

- Daca spui ca n-ai sa te lasi, te cred.

Lucas il inlatura usor parul de pe frunte.

- Stii ce-am sa fac?

Taylor clatina din cap.

- Am sa-ti spun o poveste ca sa adormi.

Ce-l apucase? Dintr-o data, era atat de bland si tandru cu ea.

- Trebuie sa te odihnesti, Lucas. Nu te preocupa de temerile mele.

Lucas se apleca s-o sarute. Apoi se intoarse pe o parte, o cuprinse in brate si-i sopti la ureche:

- A fost odata ca niciodata.

Ii povesti despre un baiat caruia un indian ii furase singurul lucru pe care-l avea. Comoara lui era un cutit vechi si tocit pe care-l folosea la vanatoare si, desi nu valora nimic, pentru baiat avea o foarte mare importanta.

Taylor intoarse capul spre el. Ar fi vrut sa-l intrebe de unde avea baiatul cutitul si de ce era singurul lui lucru, dar Lucas ii puse degetele pe gura, facand-o sa taca. Apoi continua sa-si depene povestea. Baiatul, ii spuse el, a plecat sa-si caute cutitul.

S-a tinut dupa indieni pana la locul lor de iernat. Cu siguranta, eforturile pe care le facea baiatul ca sa-si recapete cutitul erau exagerate, caci povestea spunea ca-l urmarise pe indian din Kentucky pana-n mijlocul vaii Ohio. Taylor era sigura ca Lucas inventa povestea din mers.

Nimeni, si cu atat mai putin un baiat tanar si lipsit de experienta, n-ar fi petrecut un an si jumatate alergand dupa un cutit de nici un folos.

Fara indoiala insa, Lucas stia sa povesteasca. Era captivata. Probele de curaj pe care le dadea baiatul pe drum erau fascinante. Rase in hohote cand il auzi cum il fugarise un urs negru, facand-l sa se urce intr-un copac.

- Ursii pot sa se catere in copaci, ii aminti ea.

Se intreba cum avea sa-l scoata pe baiatul fictiv din dilema aceea.

Lucas nu-i dadu detalii. Ii spuse pur si simplu ca baiatul fusese silit sa omoare ursul inainte de a-si continua drumul.

Taylor nu protesta. N-ar fi fost politicos. Iar povestea nu se sfarsi asa cum se asteptase, cu baiatul primindu-si comoara. Lucas nu-i spuse decat ca in cele din urma il gasise pe indian.

Cutitul, presupuse ea, se pierduse pentru totdeauna, iar morala povestii consta intr-o lectie de curaj. Desigur, avea o gandire prea practica pentru a crede ca se intamplase in realitate.

Isi aminti cat de obosit era Lucas cand il auzi cascand.

Se apleca spre ea si o saruta de noapte buna. Gura lui starui peste a ei, iar cand in sfarsit se retrase, Taylor tremura de dorinta.

Dar n-avea sa i-o indeplineasca. O stranse iar langa el si inchise ochii.

Ii placea sa adoarma inspirandu-i mirosul. Si tinand-o la piept. Trupurile lor se potriveau perfect unul langa altul. Fu ultimul lui gand inainte de a adormi.

Taylor se trezi peste o ora. Cobori incet din pat si trecu in camera cealalta. Fara sa stie de ce, simtea nevoia sa vada de Hunter, poate doar ca sa se asigure ca mai era acolo.

Nu facu nici un sunet cand intra. Hunter era la locul lui. Dormea adanc peste cuvertura. Fiind atat de inalt, se culcase in diagonala, pe burta, cu o mana langa el si cealalta sub perna. Era descult si cu pieptul gol.

Taylor simti frigul din camera cand incepu sa tremure. O fereastra era deschisa, iar vantul umfla perdelele.

Presupuse ca Hunter voise putin aer, dar nu se asteptase ca in camera sa se faca atat de frig. Cat mai incet posibil, se duse la fereastra si o inchise pe jumatate.

Apoi lua o patura din dulap si-l acoperi pe prietenul lui Lucas. Ii observa cicatricele de pe spate si umeri si se intreba de unde le avea. Mana lui se misca usor langa perna, dar Taylor nu crezu ca-l trezise. Cand termina, tremura, si se intoarse in patul ei, ca sa se incalzeasca langa Lucas.

In clipa cand iesi, Hunter isi puse mana la loc pe patul pistolului pe care-l ascunsese sub perna. Se trezise in clipa cand Taylor trecuse pragul si statuse treaz in tot timpul cat ea isi facuse de lucru cu el. Micul ei gest de bunatate il uluia. Era delicat, plin de grija si consideratie.

Si prostesc al naibii. Ar fi putut sa-i zboare creierii. Ba nu, n-ar fi impuscat-o accidental. Ofta. Stiuse tot timpul ca era Taylor. Ii auzise fosnetul camasii, apoi simtise mirosul slab de flori, cand se aplecase peste el sa-l acopere si-i simtise pe piele atingerea blanda, feminina, cand ii potrivise patura in jurul trupului.

Nu-si putea ignora reactia. Placerea nu voia sa-l paraseasca. Se simtea. mangaiat, si nu putea face nimic. Ar fi vrut sa zambeasca la gandul acelei fapte simple si pline de consideratie. Pentru el era o experienta noua si aproape coplesitoare.

Ei, daca asta nu le intrecea pe toate! Hunter adormi cu un zambet in inima.

Dimineata sosi prea devreme. Taylor se trezi cu o perna in brate. Era singura in pat. Dupa tacerea din jur, isi dadu seama ca Lucas si Hunter plecasera deja.

Mai statu in pat cateva minute, formulandu-si planurile pentru acea zi. Primul lucru era sa consulte mersul trenurilor si sa afle cand era posibil sa vina Victoria. Daca totul mersese conform planului, prietena ei ar fi trebuit sa vina cu trenul de ora patru.

Gandurile i se tot intorceau la gemene. Oare erau ingrijite? Primeau destula mancare? Le era cald? O, Doamne, daca sufereau, chiar in clipa aceea, in timp ce ea.

Taylor isi alunga aceste ganduri, rugandu-se ca Dumnezeu si ingerii Lui pazitori sa aiba grija de fetite pana le gasea ea. Stia ca si-ar fi iesit din minti daca staruia asupra tuturor acelor posibilitati cumplite, asa ca incerca innebunita sa se gandeasca la ceva placut.

Ii veni in minte povestea lui Lucas. Era o diversiune binevenita. Si plina de baliverne, isi spuse ea, clatinand din cap. Ii spusese intr-adevar o poveste de adormit copiii si acum, cand avea timp sa se gandeasca, decise ca fie o tachinase, fie avea parerea gresita ca era o naiva care ar fi crezut tot ce-i spunea. Nu era naiva, si avea sa i-o spuna cand se intorcea la hotel. Baiatul din poveste scapase de un urs si de o furtuna care scotea copacii din radacini si-i arunca peste o vale.

Cine-ar fi putut macar sa-si imagineze asa ceva? A, da, isi amintea ca baiatul fusese si cat pe ce sa se inece, si impartise pluta aceea improvizata cu un. Cum se numea. Chibzui un minut, doua, apoi zambi, amintindu-si.

O pisica de munte, ii spusese Lucas. Lupta pentru supravietuire o facuse sa fie prea ocupata ca sa-l atace pe baiat.

Iar daca ea credea ca toate acestea erau niste aiureli, probabil ar fi incercat s-o convinga ca noroiul era la fel de valoros ca aurul.

Nu fusese doar o simpla povestire despre curaj. Nu-i spunea doar sa aiba curaj, ii explica si ca unii oameni nu se dau batuti niciodata. Era o parabola semnificativa.

Asa sa-i ajute Dumnezeu, iar o podideau lacrimile. Lucas Ross era un om usor de iubit.

- Destul, sopti ea, ca sa-si potoleasca gandurile. Daca nu avea grija, avea sa-nceapa sa-si doreasca un lucru pe care nu putea sa-l aiba niciodata.

Impinse perna intr-o parte, isi cobori picioarele din pat si dadu sa se ridice. Atunci zari cutitul. Era pe noptiera. Nu-si putea imagina cum ajunsese acolo.

Apoi urma recunoasterea. Dintr-o data, sufletul i se umplu de speranta. Privi lung cutitul. Nu era nevoie sa-l atinga. Stia ca era un cutit vechi si tocit, bun de nimic, pe care un baiat l-ar fi folosit la vanatoare.

Lucas era baiatul din povestire, dar o inflorise, desigur, ca s-o faca mai interesanta.

Si pentru a avea mai mult efect, isi dadu ea seama.

Nu conta. Intelesese mesajul. In dimineata aceea, Lucas ii raspunsese la intrebarea din seara trecuta.

Nu se dadea batut niciodata.

Capitolul 12

Natura vestilor proaste il infecteaza pe cel ce le spune.

William Shakespeare, "Antoniu si Cleopatra"

Victoria nu era in trenul de ora patru. Taylor astepta in gara pana plecara toti pasagerii. Era dezamagita, dar nu si ingrijorata. Ar fi trebuit ca totul sa mearga perfect pentru ca Victoria sa-si termine treburile din Boston atat de repede. Maine, isi spuse ea. Prietena ei urma sa soseasca a doua zi.

In timp ce astepta, cativa barbati incercara s-o acosteze. O simpla admonestare de a se comporta ca un gentleman il descuraja pe unul. Alti doi nu se lasara cu una, cu doua. Pana la urma, Taylor trebui sa fie de-a dreptul grosolana. Nu parea sa-i deranjeze. Se alarma abia cand o urmarira afara din gara. Se amesteca prin multimea de pe strada, uitandu-se mereu peste umar ca sa vada daca nu veneau dupa ea.

Cei doi n-o slabeau o clipa si pareau foarte hotarati. Aveau hainele murdare. Si fetele la fel. Cel mai inalt tot plesnea din buze.

Purta o palarie cu boruri largi, lasata pe frunte. Celalalt tot pufnea si chicotea. Pe Taylor incepea s-o cuprinda panica. Cauta innebunita in jur o scapare.

Facuse deja o greseala prosteasca indepartandu-se de gara. Birjarii erau acolo, asteptandu-si clientii, si de ce Dumnezeu nu sarise intr-o trasura cand avusese ocazia? Multimea se rarea tot mai mult. La prima intersectie, unii o luara la dreapta, altii la stanga, si doar un cuplu varstnic isi continua drumul inainte.

Taylor se hotari sa-i urmeze pe cei doi batrani. Nu voia s-o ia pe strazi laturalnice. Nu numai ca s-ar fi ratacit, dar exista si riscul de a nimeri intr-o fundatura.

Ii simtea pe cei doi derbedei apropiindu-se. Isi ridica poalele si traversa grabita strada. Avea grija sa mentina cuplul varstnic intre ea si urmaritori. Vazu in fata cateva magazine si se mai linisti. Se hotari sa intre intr-unul si sa ceara ajutor.

Pacat ca nu se gandise sa-si ia cu ea pistolul. Cincinnati fiind un oras atat de civilizat, nu se gandise ca ar fi putut avea nevoie de protectie. Doar oamenii de-acolo erau decenti, pentru numele lui Dumnezeu. Taranoii din urma ei nu se gandisera la asta?

Se intoarse sa vada cat de departe erau si vazu ca perechea varstnica o luase pe o alee laterala. Dintr-o data, ramasese singura pe toata strada. Il auzi pe unul dintre huligani chicotind. I se intoarse stomacul pe dos.

Era speriata, dar si furioasa. N-avea de gand sa devina o victima. Pe toti sfintii, avea sa tipe, sa muste, sa dea cu picioarele si sa faca destula galagie ca sa atraga multimea.

Unde erau toti politaii cand aveai nevoie de ei?

Numai o minune ar mai fi putut-o salva. O mica minune, se grabi ea sa rectifice, nimic spectaculos, doar un miracol abia observat. Te rog, Doamne, Te rog.

Dumnezeu ii raspunse. Miracolul era doar la un cvartal distanta. Un magazin de arme. Taylor abia isi terminase rugaciunea, cand vazu firma vopsita in culori vii leganata de vant, in vazul tuturor.

Cerul sa-l binecuvanteze pe domnul Colt, isi spuse Taylor cand ajunse la destinatie si vazu pistoalele din vitrina. Cu un oftat de placere, intra grabita.

Clopotelul de la usa il anunta pe vanzator ca avea un client. Parea sa fie singura persoana din magazin. Saluta cu un zambet si merse grabita spre tejgheaua din fund.

La prima vedere, vanzatorul arata destul de infricosator. Bietul om scapase dintr-un incendiu, caci avea fata, gatul si mainile acoperite cu cicatricele unor arsuri grave. Sprancene nu mai avea deloc. Din cauza acestor urme, nu-i putea aprecia varsta. Totusi, pe cap avea un par saten bogat, inspicat cu argintiu, asa ca-i dadu vreo patruzeci de ani. Purta ochelari cu lentile groase si rame de sarma. Ii tot alunecau in jos pe radacina ingusta a nasului, iar el si-i impingea mereu la loc.

Se vedea clar ca era stanjenit din cauza felului cum arata. Isi feri fata si o intreba cu glas sacadat si serios daca avea nevoie de ceva.

- Da, multumesc, raspunse Taylor. As dori sa vad Coltul de pe raftul din spatele dumneavoastra.

Omul ii dadu pistolul, apoi lua si o cutie mica de munitie. O puse pe tejghea, langa arma.

- Aici nu tinem pistoalele incarcate, explica el.

Taylor deschise cutia, apoi lua pistolul. Inainte ca vanzatorul s-o opreasca, incarca arma.

- Ce faceti, domnisoara? Intreba omul, alarmat.

Drept raspuns, Taylor ii zambi larg. Tocmai voia sa-i explice, cand auzi clopotelul in spatele ei.

- Ati incarcat pistolul. se balbai vanzatorul.

Taylor dadu din cap.

- Da, slava Domnului, si tocmai la timp. Ma scuzati o clipa?

Nu-i dadu timp sa raspunda. Se intoarse, tocmai cand cei doi huligani porneau spre ea. Podelele de lemn scartaiau sub cizmele lor.

Se oprira brusc cand vazura pistolul din mana ei.

- Nu-i incarcat, Elwin, spuse cel mai scund dintre ei.

Apoi o privi pe Taylor cu un zambet rautacios, care dezvalui faptul ca-i lipseau cam multi dinti. Fara indoiala, era cel mai dezgustator individ pe care-l vazuse vreodata.

- Face misto de noi, Wilburn, replica amicul lui.

Omul numit Elwin se uita prin magazin, apoi il inghionti pe celalalt.

- Ce de pistoale fandosite aici-sa, remarca el, cu un nou chicotit sonor.

Wilburn dadu din cap.

- Lucrezi singur acilea? Striga el la vanzator.

- Pa bune ca da, specula Elwin.

Vanzatorul dadu sa se aplece sub tejghea.

- Stai asa, nu te misca! Racni Wilburn, apoi se intoarse spre Elwin. Putem sa si umflam cate ceva, daca tot suntem acilea. Tre' s-aibe o magazie-n fund. Acolea putem s-o facem posta si pe do'nsoara.

Elwin pufni din nou. Taylor murea sa-l impuste.

- Maiculita, sopti vanzatorul in spatele ei.

Fara sa-si ia ochii de la golanii din fata ei, Taylor incerca sa-l linisteasca:

- O sa fie-n regula, domnule.

- Ba pentru matale n-o sa fie deloc in regula, duduca, replica taraganat Elwin.

Isi inghionti acolitul in coaste, cu un chicotit gros. Palaria i se lasa si mai jos pe frunte. Taylor nu-i vedea ochii, dar banuia ca erau la fel de urati ca restul infatisarii lui.

Facura un pas spre ea. Taylor trase cocosul armei. Elwin se opri, ranjind, isi trase palaria mai pe spate, apoi facu inca un pas.

Taylor i-o zbura de pe cap dintr-un singur foc. Individul scoase un urlet. Ecoul detunaturii ii acoperi glasul, reverberand prin magazin. Geamul vitrinei se sparse. Glontul se infipse in usa din spatele banditului.

Elvin arata naucit. Lui Taylor i se parea o reactie foarte fireasca.

- Te-a nimerit, Elwin? Intreba Wilburn.

Elwin clatina din cap.

- Nici nu m-a atins, se lauda el.

- Nu facea misto, sopti amicul lui.

Rosu la fata, Wilburn mai facu un pas spre ea. Taylor ii gauri varful cizmei.

Apoi, Elwin incerca si el. Taylor incepea sa-si piarda rabdarea. Ii facu si lui o gaura in cizma. Individul sari inapoi si-si privi piciorul, miscandu-si degetele ca sa se asigure ca erau la locul lor, apoi se incrunta la femeia care-i distrusese cizma.

- Nnt, nu face misto, ii spuse el celuilalt. Tre' sa sarim pe ea.

Taylor ofta dramatic.

- Sunt prosti facuti gramada, nu-i asa? Il intreba ea pe vanzator.

Din spatele ei se auzi un chicotit.

- Da, intr-adevar.

Comentariile lor nu-l incantau deloc pe Elwin. Era rosu la fata ca o patlagica. Duse mana la buzunar. Taylor trase din nou cocosul.

- Tre' sa-i luam pistolu' cu forta, hotari Wilburn.

Elwin clatina din cap.

- Ia-te tu la tranta cu ea, mormai el. Nu vezi ca-i gata sa traga iar? Mi-a luat in catare bijuteriile de familie. E nebuna, Wliburn. De unde sa stii ce-o sa faca? Cu urmatoru' glont, poate-o sa ne si nimereasca.

Se sfatuira cateva secunde, inainte de a bate in retragere.

- N-o sa te uitam, promise Elwin.

- Punem noi mana pe tine! Adauga si Wilburn.

In clipa aceea, vanzatorul ridica pusca incarcata pe care o tinuse ascunsa pe raftul de jos si striga un avertisment:

- Am sa va-mpusc eu pe amandoi, daca n-am incotro. Si-acum, la perete cu voi si mainile sus, sa vi le vad.

Taylor se intoarse spre el.

- Cat cereti pe pistolul asta? M-am atasat de el. As vrea sa-l cumpar, domnule.

Vanzatorul clatina din cap.

- Puteti sa-l luati pe gratis. M-ati salvat de un jaf si cred ca si de la moarte. Va sunt dator, domnisoara. Daca-mi spuneti numele si adresa dumneavoastra, am sa mi le trec in registru. Fiecare Colt e inregistrat, intelegeti, cu numar propriu. E o cale de a sti cui ii apartine arma.

- Ma numesc Taylor Ross, raspunse ea. Locuiesc la Cincinnati Hamilton House, si va multumesc pentru acest cadou.

Vanzatorul isi tinea pusca spre cei doi banditi, care acum se retrasesera langa perete.

Taylor isi vari pistolul in buzunarul mantoului. Porni spre usa, ocolindu-i cat mai departe.

- Aveti dumneavoastra grija sa mai stea un timp aici? N-am chef sa se ia iar dupa mine.

- Nu va faceti probleme, domnisoara. Imediat ce vine colegul meu, il trimit sa cheme autoritatile.

- Atunci, buna ziua, saluta ea, deschizand usa.

- Domnisoara? Striga vanzatorul.

Taylor se opri in prag.

- Da?

- Unde-ati invatat sa trageti asa?

- In Scotia.

In timp ce inchidea usa in urma ei, auzi raspunsul:

- Ei, nu, ca asta le-ntrece pe toate!

Taylor merse pe jos pana la hotel. Se opri la prima biserica catolica si intra sa aprinda o luminare pentru Doamna.

Statu in strana aproape o ora. Mai intai se ruga, apoi discuta pe indelete cu bunica ei. Dupa vizita la biserica, se simti mai bine si categoric mai stapana pe situatie. Nu stia daca datorita rugaciunilor sau pentru ca avea pistolul in buzunar.

Ajunse la Hamilton House la ora cinei. Oricat ii repugna gandul la mancare, stia ca trebuia sa manance ceva. Deja ii era greata.

Se duse la Salonul Doamnelor, ocupa o masa dintr-un colt si comanda supa, doi biscuiti si un ceainic. Dupa ce-si termina masa frugala, se simti mai intremata. Adormi pe canapeaua din camera, asteptandu-l pe Lucas.

Nu se trezi pana a doua zi dimineata. Constata ca era in pat. Probabil Lucas o dusese in brate pana acolo. Se schimbase si de haine, caci camasa pe care o purtase in ajun era pe spatarul unui scaun.

Inca mai cautau copiii. De ce dura atat de mult? Taylor incerca sa nu-si piarda curajul. Se imbraca, apoi se duse la masa sa scrie o lista a lucrurilor pe care le putea face ca sa-i ajute.

Redacta un anunt pe care sa-l publice in ziarele locale, apoi se gandi sa angajeze cativa detectivi particulari. Probabil ca administratia hotelului ii putea recomanda unii buni.

Se mai gandi sa tipareasca si afise si sa le aplice prin oras, oferind o recompensa substantiala pentru orice informatii despre gemene.

Daca mai erau in oras.

Se ruga ca prietena ei sa fie in trenul de la ora patru. Era aproape trei si jumatate. Se duse la dulap sa-si ia mantoul. Apoi incarca pistolul, il vari in buzunar, si tocmai isi punea mantoul pe ea, cand usa se deschise si intrara Lucas si Hunter. Fu incantata sa-i vada, pana le privi fetele. Amandoi erau dezamagiti.

- Nu le-ati gasit, asa-i?

Lucas clatina din cap. Inchise usa in urma lui si se rezema de ea.

- Nu inca.

Parea epuizat. I se vedea oboseala in jurul ochilor si se simtea in glas.

Taylor vru sa-i spuna ca nu trebuia sa se descurajeze, dar se opri inainte de a exprima o noua insulta.

- Trebuie sa dormi, domnule Ross, spuse ea. Odihna iti va limpezi capul. Nu ti-e foame? Pe masa de-acolo e un biscuit.

Isi dadu seama cat de inadecvata suna oferta imediat ce o facu.

- Ma duc cu placere sa va aduc la amandoi ceva mai consistent de mancare.

Se intoarse spre Hunter. Acesta statea rezemat de un dulap, privind-o.

- Dumneata ce-ai dori, Hunter?

- Am sa-mi iau ceva mai tarziu, replica el.

Lucas arata frant de oboseala. Hunter clatina din cap spre prietenul sau.

- N-ai putut niciodata sa tii pasul cu mine, asa-i?

- N-am putut pe dracu', replica Lucas.

Hunter pufni. Se intoarse spre Taylor.

- Avem o singura pista care poate fi de folos. Asteptam vesti.

- Poate fi de folos, sublinie Lucas, pentru ca Taylor sa nu-si faca prea mari sperante. Nu voia s-o vada iar dezamagita.

- Ar trebui sa stim nu peste mult, interveni Hunter.

- Unde te duci? Intreba Lucas, care abia acum observase ca avea mantoul pe ea.

Intrebarea lui ii aminti.

- La gara, sa vad daca nu vine Victoria cu trenul de ora patru.

Hunter porni spre ea. Dintr-o data, se opri si intoarse capul spre Lucas.

- Are un pistol in buzunar, ii spuse el. Poarta unul tot timpul?

- Cincinnati e mult mai periculos decat ma asteptasem, ii explica Taylor. Ieri, abia am scapat. De unde-ai stiut ca am un pistol in buzunar?

- Dupa umflatura.

Il felicita pentru spiritul de observatie, apoi scoase pistolul ca sa i-l arate.

- L-am primit in dar, adauga ea.

Lucas era atat de obosit, incat abia dadea atentie conversatiei. Ar fi trebuit sa doarma opt ore, dar stia ca nu avea timp pentru un asemenea lux. Pistele erau calde inca, si daca voiau sa le gaseasca pe nepoatele lui Taylor, trebuia sa se grabeasca.

Instinctul ii spunea ca erau inca in oras. Si Hunter simtea la fel. Interogase un om cam beat, dar inca destul de coerent, care jurase ca le vazuse cu fratii Border, in urma cu doar doua zile.

Fratii Border. Lui Lucas i se incretea pielea doar auzind numele. Cei doi erau rai ca Satan, vicleni ca sacalii si irascibili ca serpii cu clopotei. Lucas abia astepta sa puna mana pe ei. Candva, facusera comert cu prostituate.

Cel mai tanar dintre frati isi descoperise placerea de a taia femeile, si nu peste mult macelaria lui pusese capat afacerii. Trecusera la alt negot profitabil. Faceau trafic cu orice, iar acum se specializasera pe copii. Preferau orfanii, ii spusese omul lui Hunter, ca sa scape de complicatii. Cei mai norocosi erau vanduti cuplurilor din salbaticie care aveau nevoie de ajutor la ferme. Copiii mai dragalasi aveau mai putin noroc, caci existau barbati cu. Cum spusese? Pofte neobisnuite.

O, da, fratii Border. Meritau sa moara incet si in chinuri, iar Lucas simtea ca era omul cel mai potrivit ca sa-i pedepseasca. Dar probabil ca Hunter avea sa-i creeze probleme. Jurase deja ca avea sa-i jupoaie de vii.

Nu incapea nici o indoiala. Intr-un fel sau altul, de mana lui Lucas sau de cutitul lui Hunter, fratii Border aveau sa moara. Urma sa se faca dreptate.

- Pistolul e inregistrat cu numarul sau propriu, special, tocmai ii explica Taylor lui Nikki. Dar stiai ca pe fiecare piesa, inainte de a fi montata, se graveaza acelasi numar? Daca se gaseste doar o parte din pistol, tot se poate citi numarul.

Hunter dadu din cap.

- De cate ori spui ca ai tras?

- De trei ori, raspunse ea. N-am avut nici o problema, Hunter. Na trebuit sa-mi corectez deloc tinta. E mult mai bun decat modelele vechi. Trebuie sa-l incerci si dumneata candva.

Hunter ii dadu pistolul lui Lucas.

- E mai usor, remarca el.

- E incarcat? Intreba Lucas.

Cu un zambet, Hunter raspunse:

- Dupa aventura de ieri, cred ca e.

- L-am curatat. Aseara, iar azi-dimineata l-am incarcat din nou, ii spuse Taylor sotului ei.

Apoi incerca sa-si ia pistolul inapoi. Lucas nu i-l dadu.

- N-ai nevoie de asta, observa el.

Hunter zambea din nou. Lui Lucas ii scapa ceva, dar era prea obosit ca sa ghiceasca. Era constient doar de un singur lucru. Prietenul lui nu zambise atat de mult nici in tot timpul de cand il cunostea.

- N-ai ascultat? Intreba Hunter.

- Cred ca nu.

- Are nevoie de pistol.

- Nu e pistolul pe care-l aveai in Boston, remarca Lucas, care abia acum observase diferentele dintre cele doua arme. Asta-i nou. De unde-l ai?

- Nu esti atent la ce vorbim?

- Nu.

Taylor ofta. Bietul ei sot era atat de obosit, incat nu mai putea sa se concentreze.

- Trebuie sa dormi, domnule Ross. Da-mi pistolul inapoi. Il am de la un magazin de arme, desigur. Cerule, daca nu ma grabesc, am sa intarzii la gara.

- Mai ai destul timp, replica Lucas.

Dintr-o data, isi dadu seama ca iar il numea "domnule Ross". Se incrunta si privi din nou Coltul lucitor pe care-l tinea in mana.

- E frumos, constata el. De ce l-ai cumparat?

- L-am primit in dar.

- De ce?

- De ce, ce?

Lucas facu un efort sa nu-si piarda rabdarea.

- De ce l-ai primit in dar?

Tonul lui nu-i placea deloc lui Taylor. Era rastit. Nu-i placea nici cum o privea. Ii amintea de un avocat care incearca sa dovedeasca un motiv ascuns.

Deveni rigida. Era sotia lui, nu o acuzata. Dar iritarea nu-i dura mult. Se simtea vinovata, pentru ca Lucas parea gata sa cada de pe picioare. Ar fi trebuit sa fie mai intelegatoare cu el.

- Nu e ceva important, declara ea. Doamne, arati frant. Ce-ar fi sa-ti fac patul?

O fi fost el frant, dar era la fel de ager ca intotdeauna. O prinse de brat inainte de a face un pas.

- De ce l-ai primit in dar? O intreba din nou.

Taylor ofta.

- Proprietarul mi-a fost. recunoscator.

- De ce?

Falcile lui stranse aratau clar ca n-avea sa se opreasca pana nu afla toate raspunsurile.

- A avut loc o mica altercatie neinsemnata in magazin si s-a facut aluzie la un posibil jaf, ridica ea din umeri. Atata tot.

- Elwin si Wilburn, interveni Hunter, zambind ca un bandit gol care se scalda in monede de aur.

- Cine naiba-s Wellen si Elburn astia?

- Ii cheama Elwin si Wilburn, il corecta prietenul lui.

- Astept o explicatie, Taylor.

- S-ar putea sa te enervezi.

Era cam tarziu pentru grija asta. Lucas arata deja foarte nervos.

- Sunt cei doi care au urmarit-o ieri pe Taylor de la gara. Mi-a spus ca s-a rugat pentru un miracol, si Dumnezeu i-a daruit unul.

- Nu zau? Intreba Lucas, cu glasul suspect de scazut.

Hunter abia astepta sa-i explice.

- Un magazin de arme.

Lucas dadu din cap.

- Inteleg.

- Iti tresalta pleoapa, remarca Hunter.

Lucas il ignora. Era atent la sotia lui. Aceasta ii zambi dulce si incerca sa se poarte ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic neobisnuit.

- Si? O indemna el.

- Si nu mai e nimic de spus.

Hunter nu era de aceeasi parere. Ii spuse lui Lucas toata povestea.

Asa cum banuise Taylor, Lucas n-o lua deloc usor. O strangea atat de tare de brat, incat incepea s-o doara.

Cand prietenul lui cel devenit atat de vorbaret termina de dat si ultimul detaliu, falcile lui Lucas erau inclestate mai-mai sa trosneasca, iar pleoapa stanga i se misca prada unui tic vizibil.

Pe Taylor o fascina.

- Ai idee ce ti s-ar fi putut intampla?

Se asteptase la aceasta intrebare.

- Daca n-ai fi atat de obosit, ti-ai da seama ca mi-am folosit mintea ca sa scap dintr-o situatie ingrijoratoare. M-ai lauda, domnule.

Ticul i se intensifica. Da, ar fi trebuit s-o felicite. Totusi, n-o facu. O trase spre canapea, o sili sa se aseze, apoi se apleca spre ea, incercand s-o sperie.

Nu ridica tonul, ceea ce facea ca predica sa fie si mai neplacuta. Ii descrie in detalii foarte vii si pitoresti ceea ce-ar fi putut sa i se intample. Zugravi o imagine infioratoare. Taylor devenise alba ca zapada la fata, cand Lucas termina de insirat toate ororile pe care ar fi putut fi silita sa le indure. inainte de a fi omorata.

Lucas o omorase si o ingropase pe un drum de tara izolat, iar cand termina cu nedelicatele sale metode de teroare, o puse sa recunoasca faptul ca facuse cateva greseli prostesti.

- Nu trebuia sa te duci singura.

- Nu, n-ar fi trebuit, se grabi ea sa-i dea dreptate, cu capul plecat.

Lucas avu impresia ca era spasita si poate chiar cam supusa. Imediat, intra la banuieli. De cand o cunostea, observase cat de incapatanata si indaratnica era. Dar supusa? Niciodata.

Oboseala il facea sa fie si mai furios. Stia ca reactiona exagerat. Nu-i pasa.

Gandul ca Taylor trecuse printr-un asemenea pericol il infuria cu atat mai mult, cu cat il speria ingrozitor. Daca i se intampla ceva, nu stia ce-ar fi facut.

- I-am promis bunicii tale sa te tin in siguranta pana te asezi la casa ta. Unde mama dracului ai sa te asezi? Ai sa-ti duci nepoatele la rudele tatalui lor? Doar nu te gandeai sa te intorci cu ele in Anglia, nu? Nu, sigur ca nu te gandeai. De Boston ce zici?

Taylor ridica din umeri. Gestul ei il facu sa-i vina s-o stranga de gat. Si pe urma, s-o sarute. Clatina din cap.

- Nu-s un sfant, mormai el.

Taylor nu-l privi cand ii dadu dreptate.

- Nu, domnule, in nici un caz nu esti un sfant.

- Cat timp mai trebuie sa.

Nu termina intrebarea.

-. sa ma mai suporti? Completa ea, intr-o soapta la fel de inceata ca a lui.

Nu, nu asta voise s-o intrebe, dar noroc ca se oprise la timp. Voia sa stie cat trebuia sa se mai abtina. Rolul de eunuc isi lua tributul. Nu era facut din piatra. Taylor nu era in stare sa inteleaga?

Ofta. Sigur ca nu intelegea. Era foarte isteata in multe privinte, dar cand venea vorba de patul conjugal, ramanea inocenta ca o. fecioara, exact asa cum trebuia.

Tensiunea din camera devenea insuportabila.

Hunter se dusese alaturi, ca sa-i lase singuri.

- Iti raspund cu placere la intrebare, declara Taylor cu o voce care tremura de furie. Ai sa ma mai suporti pana-mi gasesti copiii. Nimic mai simplu. Gaseste-mi fetitele, si pe urma poti sa pleci.

Dintr-o data, sari in picioare. Isi propti mainile in solduri, privindu-l incruntata.

- Poti sa te duci unde te-o purta vantul, domnule Ross, daca asa vrei.

Hunter reaparuse in usa. Intrucat Taylor nu-i dadea atentie, isi ingadui sa zambeasca. Doamne, cand avea draci, devenea cea mai draguta fata pe care o vazuse in viata lui. Se intreba daca Lucas stia ce noroc avea ca o luase de sotie. Nu era numai frumoasa, ci si curajoasa. Hunter o gasea o combinatie foarte atragatoare.

Nu voia sa-i intrerupa, dar vazuse cat era de tarziu si se gandea sa se duca la gara ca s-o ia pe prietena ei.

Insa probabil trebuia sa astepte pana cand doamna Ross ii tragea domnului Ross sapuneala cuvenita.

Taylor se uita numai la sotul ei. Era hotarata sa-l faca sa inteleaga ce simtea si de ce. Mintea ii alerga de la un argument la altul.

- Ceea ce vrea fiecare din noi n-are nici o importanta, incepu ea. Trebuie sa punem copiii pe primul plan.

Ca orice adult, adauga in soapta.

Apoi isi aminti un incident din trecutul ei care i-ar fi explicat cel mai bine atitudinea.

- Am vazut o femeie lovind un baiat peste fata. Era la targul anual de pe mosia bunicii mele. Femeia a dat cu pumnul, atat de tare incat pustiul a zburat prin aer. A cazut in noroi. Mare minune ca nu i s-a rupt gatul.

Lucas nu avu nici o reactie. Astepta sa asculte pana la capat.

- Erau destul oameni in jur, dar nimeni n-a facut nimic. Baiatul avea doar doisprezece ani. Cineva ar fi trebuit sa-l salveze. Fusese un act de cruzime si rautate din partea femeii.

- Si numai tu ai facut ceva, nu-i asa?

- Fii sigur! Femeia era in slujba bunicii mele. Am pus-o sa-mi promita ca n-o sa-l mai bata pe baiat. Am amenintat-o ca Doamna o va da afara daca mai ridica mana la el.

- Cati ani aveai?

- Zece.

- Erai foarte mica pentru.

- Varsta mea n-are nici o importanta in povestea asta, il intrerupse ea. Femeia mi-a spus ca baiatul ii era ruda indepartata si trebuie sa-l ia in grija ei si sa-i dea de mancare. Nu-l voia si in nici un caz nu-l iubea. Am avut grija ca baiatul sa nu mai pateasca nimic. Pentru mine, numai asta conta.

- Si cum ai rezolvat asta?

- L-am luat acasa cu mine.

Lucas zambi. Sigur ca-l luase cu ea acasa. Nu si-o putea imagina pe Taylor facand mai putin de-atat, inca de la frageda varsta de zece ani.

- As dori sa-l cunosc intr-o zi, spuse el.

- L-ai si cunoscut, domnule Ross. Thomas s-a ocupat de pregatirile nuntii noastre. A avut grija sa nu fie nici o problema. S-a descurcat de minune.

Lucas isi amintea de el.

- Era valetul bunicii tale.

- Intr-adevar. Domnule Ross, singurul motiv pentru care ti-am povestit acest incident a fost de a te ajuta sa intelegi ca nu conteaza daca ai probleme sau greutati, ori trebuie sa ma suporti, cum cu atata elocventa ai afirmat. Noi doi, si Hunter, avem aceeasi responsabilitate. Este obligatia noastra, ba chiar datoria noastra sacra, sa-i aparam de rele pe cei nevinovati. Nu pot sa iau fetele acasa si sa le ocrotesc pana nu le gasesti.

- Ti-am dat deja cuvantul meu ca le voi gasi. Acum sugerezi ca s-ar putea sa te abandonez?

Isi dadea seama ca Lucas incepuse sa se infurie. Nu-i pasa.

- M-ai intrebat cat timp trebuie sa ma mai suporti, ii aminti ea.

- Ba nu. Ai presupus, doar, ca asta voiam sa te intreb. Nu te repezi sa tragi concluzii. De obicei, sunt gresite.

Porni inainte, pana ajunse de cealalta parte a mesei.

- Si sa nu-mi spui niciodata ce pot sa fac sau nu. In privinta copiilor, sunt de aceeasi parere. Imi recunosc responsabilitatile, si Hunter la fel. Parem noi gata sa ne lasam pagubasi?

Taylor clatina din cap.

- Nu voiai sa ma intrebi cat timp ai sa ma mai suporti?

- Nu.

Se simtea ca o proasta. Obrajii i se inrosisera de rusine. Dumnezeule mare, ii tinuse o predica, il si insultase, si n-ar fi rezolvat nimic doar spunandu-i ca-i parea rau.

- Am sa te platesc, izbucni ea.

- Ce-ai spus?

Era sigur ca nu auzise bine. Nu l-ar fi jignit deliberat din nou, sugerandu-i ca ar fi luat bani pentru ca facea ceea ce tocmai ea subliniase ca era datoria lui sacra.

- Am sa-ti dau tot ce vrei, se repezi sa-i explice, dand din cap pentru a-si intari cuvintele.

Ticul pleoapei stangi revenise. Era clar ca oferta ei nu-l multumea. Taylor nu mai intelegea nimic.

- N-am vrut sa te ofensez, domnule. Nu eram decat practica. Stiu ca vei gasi gemenele, cu sau fara compensatii. Sincer, n-ai nici un motiv sa fii ofuscat.

- Ofuscat? Repeta el cuvantul, aproape inecandu-se.

- Of, cum poate un barbat sa se infurie doar pentru o problema atat de practica, isi agita ea mana prin aer. Uita ca ti-am oferit ceva.

- Prea tarziu.

Taylor ofta. Ii ranise mandria, si numai ea putea s-o dreaga. Problema era simpla; solutia, insa, ii scapa. Nu stia cum sa-l calmeze.

Domnul Ross parea sa fie jignit de tot ce-i spunea.

Probabil trebuia sa-l informeze ca era cam hipersensibil, dar el i-o lua inainte.

- Iti primesc oferta.

Nu fu singura surprinsa de replica lui. Hunter inalta si el o sprinceana. Era uluit.

- Primesti? Intreba ea.

- Da, primesc. Ai spus ca pot primi tot ce-mi doresc, nu-i asa?

- Da.

Se grabi sa adauge:

- Dupa ce gasim fetitele.

- Desigur.

Lucas ii zambi larg, apoi se intoarse spre Hunter:

- Nu vrei sa vii cu mine pana la gara? La intoarcere, putem lua si ceva de mancare.

Hunter se uita la ceas, inainte de a raspunde:

- Intalnirea e stabilita pentru sase.

- Vom fi inapoi pan-atunci.

Lucas porni spre usa. Taylor o lua la fuga dupa el, ocolind masa. Il lua de brat si-i ceru sa se opreasca.

- Stii ce anume doresti? Il intreba ea.

- Da, stiu perfect ce doresc.

Hunter deschise usa si iesi pe coridor. Lucas incerca sa-l urmeze.

Taylor il tinu pe loc.

- Pentru numele lui Dumnezeu, incepu ea. Daca stii ce doresti, fii bun si spune-mi.

Lucas se intoarse s-o priveasca. Voia sa-i vada expresia cand auzea.

- Imi doresc.

Se apleca si o saruta apasat.

-. o noapte a nuntii.

Capitolul 13

Iubirea cautata e buna, dar cand se da necautata e si mai buna.

William Shakespeare, "A douasprezecea noapte"

O amutise. Cand Taylor isi reveni, Lucas iesise din camera si se afla pe la jumatatea coridorului. O lua la fuga, deschise usa mai-mai s-o smulga din balamale si striga dupa el:

- Ti-ai iesit din minti?

Nu se intoarse spre ea cand ii raspunse.

- Probabil! Striga el, pe un ton enervant de vesel.

Taylor se rezema de tocul usii, vlaguita. Intrebarea ei atrasese curiozitatea altor cativa clienti ai hotelului. Pe culoar se deschisera trei usi. O femeie si doi barbati scoasera capetele, sa vada ce era cu galagia. Lucas si Hunter tocmai dispareau pe scara. Taylor se gandi sa-si prezinte scuzele, apoi se razgandi. Reveni in camera si inchise usa.

Se prabusi in cel mai apropiat fotoliu, incercand sa chibzuiasca la scandaloasa cerere a domnului Ross. Sau, poate, era o porunca? Ofta. Sunase a porunca, fara indoiala.

Nu-si dadea seama cum s-ar fi complicat lucrurile daca deveneau intimi? Nici nu voia sa se gandeasca. Ce mai om! Ce naiba se intampla cu el? Uitase ca nu voia sa se insoare?

- Sarjeaza, sopti ea.

Aceasta posibilitate o umplu de usurare, caci o noapte nuptiala petrecuta cu Lucas Ross ar fi complicat totul.

Nu-i asa?

Doamne, abia putea sa mai respire. Imaginea domnului Ross in pat cu ea, fara pantaloni, ii facea inima sa se opreasca in loc. Cu siguranta sarjase. Nici el n-avea nevoie de complicatii. Sau de obligatii, adauga ea, dand din cap.

Facu un efort sa nu se mai gandeasca la sotul ei. Avea probleme mai importante de rezolvat.

Ca, de pilda, Victoria. Intrucat Hunter ocupase dormitorul alaturat, Taylor se hotari sa rezerve alta camera pentru prietena ei. Trase de cordonul clopotelului. Cu ajutorul unui sistem complicat de parghii instalate prin tot hotelul, la receptie fu coborata o placuta cu numarul camerei. In nici zece minute, un angajat plin de solicitudine se prezenta la usa.

Lucas si Hunter revenira la hotel peste un ceas. Trenul avea patru ore intarziere. Mancara ceva pe fuga, apoi plecara la intalnirea cu omul despre care sperau ca avea sa-i duca la gemene. Lucas o asigura pe Taylor ca sau el, sau Hunter, avea s-o astepte pe Victoria.

Adauga, incruntandu-se semnificativ, ca Taylor trebuia sa ramana in camera.

Il intreba daca sa vina si ea la intalnire. Sotul ei ii spuse ca nu era in toate mintile - semn clar ca n-avea sa fie rezonabil.

Lucas isi cauta chimirul cu bani. Omul cu care aveau intalnire urma sa ceara ceva in schimbul faptului ca-si dadea de gol complicii. Gasi banii, apoi se intoarse spre sotia lui. Cand ii vazu expresia, fu cat pe ce sa zambeasca. Doamne, iritata mai era! Ii spuse iar ca nu putea veni cu ei, dar pe un ton mai bland, explicandu-i ca s-ar fi putut ca respectivul sa nu vorbeasca la fel de liber daca era de fata si o femeie.

Era o scuza jalnica. Nu-i pasa. Vrand, nevrand, Taylor trebuia sa-i astepte.

Pleca peste cateva minute. Hunter il urma pana la usa, unde se intoarse si-i ordona sa tina incuiat pana se intorceau.

- Sa nu primesti pe nimeni inauntru, indiferent de motiv. Ai inteles?

- Da, desigur.

Dadu sa iasa, apoi se opri din nou.

- Are destule pe cap. Nu trebuie sa-si mai faca griji si pentru tine.

- Si dumneata ai multe pe cap, domnule Hunter. N-am sa deschid nimanui, promit.

Hunter inchise usa, astepta sa auda zavorul tras, apoi pleca.

Lucas il astepta langa scara. Aveau intalnire cu omul in holul hotelului, si sperau sa primeasca toate informatiile necesare.

Se numea Morris Peterson. Nu parea un om rau, caci ii detesta pe fratii Border la fel de tare ca Lucas si Hunter.

Nu obisnuia sa vanda oamenii, dar nu-l deranja cu nimic sa primeasca bani pentru informatiile pe care le oferea. In fond, isi asuma un risc, iar daca fratii Border aflau ca-i turnase, sigur i-ar fi taiat beregata.

Lucas ii dadu banii. Stateau in coltul holului. Acesta era plin de oameni si nimeni nu le dadea atentie. Morris tot insista sa se ascunda dupa trupul masiv al lui Lucas.

- Pot sa va dau un nume, sopti el. Boyd, adauga, dand din cap. Bea in fiecare seara la carciuma de la coltul strazii Hickery. Ati auzit de ea?

- O s-o gasim, raspunse Hunter. Ce ne poate spune acest Boyd?

- Aseara, se lauda cu banii pe care avea sa-i castige, continua in soapta Morris Peterson. L-am auzit spunand c-o sa primeasca de doua ori mai mult. Si pe urma, a inceput sa rada in hohote. ca si cum ar fi stiut un secret. Cred ca se referea la gemenele despre care intrebati.

- De obicei, cand incepe sa bea?

- Dupa ce se intuneca.

- Si altceva?

Peterson clatina din cap. Vari in buzunar banii primiti de la Lucas si pleca.

- Poate fi alta pista falsa, murmura Hunter.

- Poate, fu Lucas de acord. Dar, stii. Am un presentiment.

Hunter zambi.

- Si eu il am, recunoscu el. Instinctul imi spune ca Boyd ne va duce la Borderi.

- E sase si ceva. Eu ma intorc sus, sa dorm o ora. Dupa ce o aduc pe Victoria la hotel, mergem amandoi sa-l cautam pe Boyd.

- Ma duc eu dupa Victoria. Tu poti dormi pana ma intorc.

- Si tu? Nu esti obosit?

- Eu n-am mers patruzeci de ore cu trenul, ca tine. Cum arata prietena lui Taylor?

- Par roscat, ochi verzi.

Hunter dadu din cap, retinand informatia.

- Cred ca pana atunci ma duc sa caut si carciuma aia, ca sa castigam timp.

Pornira in directii opuse. In camera, Lucas ii povesti lui Taylor ce se intamplase, in timp ce-si scotea camasa si pantofii. Peste cinci minute, dormea adanc, culcat peste cuvertura.

Hunter gasi carciuma, apoi se intoarse la gara. Pana ajunse acolo, coborasera din tren toti pasagerii. Ii spuse birjarului sa astepte si porni in cautarea Victoriei.

Par roscat si ochi verzi. Destul de usor de recunoscut, isi spuse el. Totusi, fu cat pe ce sa n-o observe. Statea ascunsa dupa trei cufere gigantice, toate la un loc mari cat o trasura. Erau ingramadite unul peste altul, si daca n-ar fi zarit poala unei fuste cand se intorcea sa plece, ar fi crezut ca nu fusese in tren.

Gara era aproape pustie. Unul dintre hamali plecase in cautarea unei carute destul de solide ca sa care cuferele. Victoria era sigura ca omul uitase de ea. Se ruga sa se insele, caci era prea obosita si bolnava ca sa faca mai mult decat sa astepte, rezemata de cufere.

Avea niste greturi ingrozitoare. N-ar fi trebuit sa manance merele. Erau verzi, complet necoapte, dar ii fusese foame si simtea un gol in stomac. Crezuse, ca o proasta, ca aveau sa-i faca bine.

Se intamplase tocmai invers. Din clipa-n clipa ii venea sa verse, Statea nemiscata, temandu-se ca orice miscare i-ar fi agravat boala si rugandu-se sa nu se faca de ras.

O lady nu varsa in locuri publice.

- Victoria Helmit?

Auzindu-si numele, se intoarse. Apoi facu un pas inapoi. Omul care-i vorbise ii taia respiratia. Si o baga in toti sperietii. Arata extrem de periculos - pana cand zambea. Atunci, devenea chipes. Avea o infatisare aspra si tenebroasa. Parul ii era negru ca noaptea, si ochii la fel. Privirea-i era patrunzatoare, hainele botite, si avea mare nevoie sa se barbiereasca.

Cine Dumnezeu era?

Omul ii repeta numele. Nici nu era sigura daca daduse din cap ca raspuns. Isi simtea fierea in gat. Trase adanc aer in piept si incerca sa stea dreapta.

Hunter avea impresia ca se temea de el. Era draguta, cu ochii aceia mari si verzi si parul ca flacara. Acum ii statea ca o claie de carlionti. Panglica alba cu patratele albastre, de la spate, i se desfacuse.

- Ma numesc Hunter, ii spuse el. Sunt prieten cu Lucas Ross. Am sa te duc la hotel. Toate cuferele astea sunt ale dumitale?

Nu-i putu raspunde. Isi simtea gatul uscat ca pergamentul. Inghiti in sec si cauta sa-si recapete graiul.

Simtea gustul fierii. O, Doamne, in orice moment putea sa verse. Trase adanc aer in piept, de mai multe ori, pentru a amana inevitabilul.

Hunter nu intelegea ce o apucase. Stia ca majoritatea femeilor erau cam nervoase in preajma lui, dar reactia ei era mai mult decat nervozitate. Se holba la el cu niste ochi, de parca ar fi avut in fata un gargui.

La naiba, nu era chiar aratos, nu?

Cu un efort, isi tinu rabdarea. Apoi se prezenta din nou, incercand s-o calmeze:

- Ma numesc Hunter.

- Eu.

Se ineca inainte de a spune mai mult.

- Da? Intreba el, dandu-si toata silinta sa fie rezonabil.

Victoria privi la stanga, apoi la dreapta. Era clar ca se uita dupa o cale de scapare.

- Ce-ar fi sa te urc intr-o trasura, iar eu sa iau alta pana la hotel? Asa ai fi multumita?

Scutura innebunita din cap. Cand incepu sa gafaie iar, Hunter isi pierdu rabdarea.

- Asculta, cucoana, nu vreau decat sa-i fac lui Lucas o favoare. Daca nu.

Victoria il apuca de brat. Fu atat de surprins, incat uita ce voia sa spuna.

Ii intelese comportamentul bizar un moment mai tarziu, dar era prea tarziu.

- Am sa vars.

Si o facu. Drept peste perechea lui de cizme favorite.

Hunter batu la usa camerei lui Lucas, apoi se apleca sa se descalte. Isi lasa cizmele la usa.

Le deschise Taylor. In clipa cand Victoria o vazu, izbucni in lacrimi.

Lucas tocmai isi incheia camasa. Intra in camera tocmai cand Victoria se arunca in bratele lui Taylor.

- Ce s-a intamplat? De ce esti asa de tulburata, Victoria? Intreba Taylor, strangand-o in brate, in timp ce se uita incruntata peste umarul ei spre Hunter, ca si cum el ar fi fost de vina.

Hunter se incrunta si el. Taylor observa ca era descaltat.

- Nu ma simt prea bine, marturisi Victoria.

- Ce-i cu cizmele tale? Il intreba Lucas pe Hunter.

Hunter intra cu pasi mari, bombanind:

- Nimic.

- Esti obosita, ii spuse Taylor Victoriei. Dupa ce faci o baie si tragi un pui de somn, ai sa-ti revii. Vino in dormitor, si-am sa te ajut sa te instalezi.

Hunter se oprise in mijlocul camerei, privind-o incruntat pe Victoria. Astepta ca Taylor s-o duca in camera alaturata, apoi se intoarse spre Lucas.

- Ce s-a intamplat? Il intreba acesta.

- M-am prezentat.

- Si?

- Si a varsat pe mine.

Lucas zambi. Ii venea sa rada, dar nu indraznea. Hunter l-ar fi omorat. Se intoarse, tusind ca sa-si ascunda amuzamentul, apoi isi vari camasa in pantaloni.

- Sa nu-mi mai ceri sa-ti fac favoruri, se rasti Hunter.

Dintr-o data, rasul lui Taylor umplu camera. Era clar ca prietena ei ii marturisise ce facuse. Un moment mai tarziu, o auzira si pe Victoria razand.

- N-a fost comic, mormai Hunter.

- Da' stiu ca te pricepi la femei, comenta Lucas, distrandu-se copios.

- Birjarul ne-a cerut de patru ori pretul cursei.

- De ce?

- A varsat si-n trasura. N-am putut s-o calmez.

La asta, Lucas rase de-a binelea. Si-l imagina pe Hunter incercand s-o linisteasca pe Victoria. Niciunul dintre ei nu stia sa se poarte cu femeile gravide, si dintr-o data Lucas fu al dracului de recunoscator ca nu se dusese el la gara.

- N-am fost eu de vina, spuse Hunter. Mi-a spus ca i s-a facut rau din cauza miscarii trenului. Doamne, trebuie sa fac o baie. Au s-o apuce istericalele daca intru acolo sa-mi iau hainele?

- Taylor ti-a mutat deja lucrurile in camera ta. E tot pe culoarul asta, cu trei usi mai incolo. Cheia e pe masa.

Hunter nu-si putu ascunse surprinderea.

- Mi-au dat o camera in hotelul asta elegant?

Intrebarea era graitoare. Hunter era obisnuit cu prejudecatile impotriva lui.

- Nu erai aici, ca sa semnezi in registru, ii raspunse Lucas. Taylor a inchiriat camera pe numele ei.

Stiau amandoi ca Lucas nu era complet sincer. Administratia hotelului nu i-ar fi dat niciodata lui Hunter o camera. Lucas ar fi putut sa rezolve, dar Taylor, involuntar, evitase o scena.

Hunter era gata sa treaca la subiecte mai importante.

- Cand vrei sa plecam?

- Imediat ce esti gata.

Lua cheia si iesi. Reveni in camera lui Lucas peste o jumatate de ora. Intre timp, Taylor o ajutase pe Victoria sa se instaleze si curatase cizmele lui Hunter.

Acesta le gasi asteptandu-l langa usa. Aratau ca noi.

Taylor intra in camera tocmai cand Hunter se incalta.

- Frumos din partea ta ca le-ai dat la curatat, Taylor. Nu credeam ca e timp destul.

- Taylor le-a curatat, ii spuse Lucas, privindu-si sotia, care era rosie la fata. Te simti bine, Taylor? O intreba.

- Da, raspunse ea, cu privirea in jos.

Nu-i statea in fire sa fie timida. Era ceva in neregula. O lua de mana si o duse in dormitor.

- Uita-te la mine.

Taylor nu se grabi sa indeplineasca nici acest ordin.

- De ce nu m-ai intrebat daca poti veni si tu cu noi?

Facu ochii mari, surprinsa.

- M-ai fi lasat?

Lucas clatina din cap.

- Nu, dar nici macar n-ai intrebat. Ce-i cu tine?

Sotia lui ii ignora intrebarea.

- Stii, ar trebui sa vin si eu. Cand le gasiti, ar fi mai bine sa viu acolo. Le va fi frica, Lucas. Vor avea nevoie de mine.

Avea dreptate. Lucas dadu din cap.

- E-n regula. Cand le gasim, ma voi intoarce sa te aduc si pe tine.

- Iti multumesc.

- Tot nu mi-ai spus ce te deranjeaza.

Taylor ofta.

- N-ai vorbit serios, nu-i asa? Il intreba. Eram sigura, dar simt nevoia s-o aud de la tine.

- Intotdeauna vorbesc serios.

- A, atunci e bine.

- Taylor?

Tocmai voia sa se intoarca. Ii puse mainile pe umeri, tinand-o pe loc.

- Da?

- Despre ce vorbim?

- Despre noaptea nuntii tale.

Lucas zambi. Apoi se apleca si o saruta scurt.

- Noaptea nuntii noastre, o corecta el.

Parea complet incurcata.

- Nu-ti dai seama cat de mult ai sa complici.

Gura lui o amuti. Nu era un sarut bland. Voia s-o domine. Taylor stia ca o dorea. Si voia s-o iubeasca. Dar el s-ar fi lasat mai curand spanzurat.

- Uiti de tine, domnule Ross, se balbai ea, rosie in obraji, gafaind si straduindu-se sa se poarte cuviincios.

O lasa asezata pe marginea patului. Peste un moment, Taylor isi veni in fire. Era efectul fluieratului. Lucas scotea acel sunet arogant, in timp ce iesea tantos pe usa.

O ora mai tarziu, Hunter si Lucas isi atinsesera scopul. Imediat ce vazuse banii, Boyd isi desferecase gura. Credea ca le facea un mare serviciu fratilor Border, pentru ca Hunter insinuase ca era posibil sa cumpere gemenele.

Boyd era un individ extrem de neplacut - asa cum sunt, de obicei, demonii. Ii lipsea orice simt moral. Mai era si urat ca pacatul. Avea o piele groasa, ciupita de varsat, si pleoape atat de grele, incat ii atarnau peste ochi. De fiecare data cand Hunter pomenea banii, plescaia din buze, ca si cum si-ar fi gustat propria lacomie.

Lucas abia daca scoase o vorba. Se temea sa nu-l tradeze tonul. Dezgustul fata de creatura asezata in fata lui il facea sa arda tot pe dinauntru. Bestia aceea cu chip de om discuta calm placerile de a se infrupta din carne frageda.

Lui Lucas ii venea sa-l omoare.

- De unde-ai atatia bani? Il intreba Boyd pe Hunter. Esti metis, nu?

- Din aur, minti Hunter.

- Gasisi un filon?

Hunter dadu din cap. Boyd ranji.

- Trebe c-a fost unu' mare, remarca el.

- Mai zi de Borderi, ii ceru Hunter, incercand sa revina la subiect.

- Are deja un cumparator, spuse Boyd. Da' poate se lasa convinsi sa-si calce cuvantul. Ca de fapt, i-o cumparatoare.

- O femeie? Intreba Hunter, fara sa-si poata ascunde surprinderea.

Boyd arunca o privire ingrijorata spre Lucas.

- Pretenu' tau nu prea vorbeste, asa-i?

Hunter nu-i raspunse.

- Ai zis ca o femeie vrea sa le cumpere?

- Pentru bordelu' ei, dadu din cap Boyd. Cel putin, asa le-a zis la Borderi. Chiar vrei sa platesti triplu de cat cere ei?

- Am banii, replica Hunter. Pot sa-i folosesc. Daca gemenele merita, adauga el. Trebuie sa le vad mai intai.

- Si-mi dai si mie partea mea ca ti-am spus?

- Am zis deja ca da.

- Si daca nu-s gemene? Intreba Boyd. Nu am cum sa fiu sigur.

Trase o dusca lunga de whisky, ragai sonor, apoi se sterse la gura cu maneca.

- Nu le-am vazut. Am auzit ca fratii are doua gemene si pe fratele lor mai mare. Baiatu-i metis. Poate ca si fetele-s. Daca-i pe-asa, nici unu' din ei nu merita nici un nickel gaurit.

Hunter se intoarse spre Lucas. Mesajul i se citea in ochi. Voia sa-l omoare pe ticalos. Nu-l mai suporta, si auzise deja destul. Duse mana la cutit.

Lucas clatina din cap.

- Inca nu.

- Inca nu ce? Vru sa stie Boyd.

- Spune-mi unde tin copiii, ordona Lucas.

Nu-si mai putea ascunde furia si nici macar nu incerca. Boyd nu paru sa observe. Era atent numai la banii de pe masa.

Plescai din buze si intinse mana sa-i ia. Cutitul lui Hunter il opri. Lama se infipse intre degetele lui Boyd.

- Nu te repezi, spuse el, dupa ce Boyd inceta cu chiraitul.

- Mai intai, adresa, adauga Lucas, turnandu-i inca un pahar.

Boyd se uita incruntat la el, apoi isi goli paharul. Mai privi cateva secunde banii, incercand sa se hotarasca. Apoi spuse adresa.

- N-o sa le ziceti cum i-ati gasit, da?

Hunter nu-l mai asculta. Se uita la Lucas, asteptandu-i permisiunea sa-l omoare pe nenorocit.

Lucas refuza din nou.

- Boyd vine cu noi, explica el. Daca minte, poti sa-l omori.

- Si daca nu minte?

Intrucat Boyd urmarea conversatia, Lucas minti:

- Atunci, o sa-i dam si cealalta jumatate din bani.

- Am destui aici, se opuse Boyd, cu glasul impleticit de bautura. Nu viu nicairea cu voi.

Lucas abia reusi sa nu-l inhate de gat. Spuse cu o blandete prefacuta:

- Prietenului meu ii place sa-si foloseasca cutitul. Stie sa faca niste crestaturi foarte interesante.

Hunter inalta o spranceana, apoi zambi.

- Multumesc, se prefacu el incantat de acel compliment mincinos.

Boyd incepuse sa paleasca. Pentru Lucas nu era de ajuns. Continua, ca si cum ar fi discutat despre vreme.

- Cel mai mult ii place sa jupoaie oamenii - de vii, nu-i asa?

Hunter dadu din cap.

- Ce rost ar avea sa-i omor mai intai? Si-ar pierde tot hazul.

- Exact, fu Lucas de aceeasi parere. Ce rost ar mai avea?

Boyd tremura si se uita ingrijorat prin saloon, dupa cineva care sa-l ajute. Dar nimeni nu-l lua in seama.

- Da' io-s alb! Protesta el.

Hunter zambi.

- Mie mi-e totuna, spuse el taraganat.

Lucas dadu din cap.

- Chiar tu ai zis-o, Boyd. Prietenul meu e metis, si deci salbatic, nu?

Boyd clatina din cap. Nu se putea hotari. In cele din urma, pufni:

- N-o sa ma duceti nicairea. Io stau aciia unde-s acu'. E destui oameni aciia-n saloon. Martori, adauga el, cu un zambet fudul.

Cinci minute mai tarziu, avea lacrimi in ochi. Era tarat pe strada, intre Lucas si Hunter.

Cautara o alee dosnica, si o gasira dupa colt. Il lasara pe Boyd acolo, legat, lesinat si cu un calus in gura, dupa o stiva de lazi.

- Poate vrem sa-l omoram, dar n-o s-o facem, spuse Lucas.

Lui Hunter nu-i placea sa i se reaminteasca adevarul. Marai gros.

- Daca eram in Teritoriul Montana.

- Tot crima ar fi, replica Lucas. Cand terminam cu toate astea, o sa avem grija ca toata lumea din oras sa stie ca Boyd si-a vandut prietenii. Atunci sa vezi viata nenorocita pe capul lui.

Hunter se mai inveseli. Il urma pe Lucas in lungul strazii principale. Cateva minute, niciunul nu scoase o vorba. Apoi, Hunter rupse tacerea.

- Deci, imi place sa jupoi oamenii de vii, da?

Lucas zambi.

- Mi s-a parut o imagine draguta.

Prietenul sau rase.

- Asteptarile, dadu el din cap. Se astepta sa ma port ca un salbatic.

Peste douazeci de minute, gasira adresa. Era in centrul mahalalei, inconjurata de maghernite. Haine atarnau de prajini rupte, ferestrele erau sparte sau lipseau complet, si totul mirosea a mizerie. Copiii plangeau, adultii strigau. Cladirile darapanate erau cenusii. In jurul lor, pamantul era acoperit cu gunoaie. Domnea o duhoare insuportabila.

- Sunt inauntru. Mi-o spune instinctul, Lucas.

- Si mie. Ma duc s-o aduc pe Taylor.

- De ce?

- Numai ea va sti cu siguranta daca sunt nepoatele ei.

Era o scuza jalnica, si o stiau amandoi.

Hunter isi dadu ochii peste cap.

- Cate gemene crezi ca au Borderii aici? Pentru Dumnezeu, Lucas, oricum o sa scoatem copiii din cosmelia asta.

Lucas dadu din cap.

- Stiu, dar Taylor merita sa vina cu noi. I-am promis.

Prietenul sau nu-l mai contrazise.

- Eu astept aici, spuse el, trecand in umbra dintre doua cladiri, de unde putea tine sub ochi ambele usi ale casei, in caz ca Borderii voiau sa mute copiii.

La trei strazi distanta, Lucas opri o birja. Ii ceru vizitiului sa-l astepte in fata hotelului, pana o lua pe Taylor.

Pe drum, ii explica doar partial ce se intamplase. Nu-si pierdu timpul cu detalii despre Boyd.

Taylor isi tinea mainile inclestate. Era incordata si speriata.

- Spui ca fetitele au si un frate mai mare cu ele?

- Asa am auzit.

- Atunci, nu pot fi gemenele surorii mele.

- Vrei sa ne-ntoarcem?

- In nici un caz! Striga ea. Cum poti sa-mi pui o asemenea intrebare? O sa salvam copiii de bestiile alea spurcate. Pe urma, vom continua sa le cautam pe fetitele mele.

Lucas fu multumit de raspunsul ei.

- Vreau sa stai intre Hunter si mine tot timpul cat vom fi in casa.

- Da.

- Vei face tot ce-ti spun eu. Fara discutii.

- Fara discutii, ii promise ea.

Lista ordinelor continua. Taylor intelegea ca voia s-o protejeze.

Ingrijorarea il facea sa vorbeasca aspru si taios. Era o senzatie linistitoare pentru ea.

- Saptamana viitoare, s-ar putea sa fii in drum spre rudele lui George, cu gemenele. Gandeste-te la bucuria revederii, Taylor.

Ii oferea o raza de speranta. Fu surprins cand Taylor clatina din cap. Se uita pe fereastra, vazand privelistea ingrozitoare de afara, aproape fara sa fie atenta la ce vorbea Lucas.

Mirosul de varza fiarta si duhoare umana o ineca.

- Ai cunoscut vreodata o ruda de-ale lui George? O intreba el.

- Nu, George era orfan. Nu avea nici o ruda. Uite-l pe Hunter! Vine spre noi.

Taylor deschise usa inainte ca birja sa se opreasca.

Lucas plati cursa si-i oferi birjarului un supliment, daca-i astepta. Omul scoase o pusca de sub capra, si-o puse pe genunchi si promise sa-i astepte o jumatate de ora.

In timp ce trecea intre Lucas si Hunter, Taylor vari o mana in buzunar, apucand patul Coltului.

Urcara tacuti treptele subrede ale casei. Lucas intra primul, apoi Taylor, si la urma Hunter.

Apartamentul pe care-l cautau era la etajul doi, in fundul cladirii.

Podelele scartaiau, dar din camere se auzea atata zarva, incat nu i-ar fi auzit nimeni nici daca ar fi tropait.

Cand ajunsera la usa apartamentului, Lucas ii facu semn lui Taylor sa stea langa perete, la cativa pasi distanta.

Daca avea loc vreun schimb de focuri, prefera sa n-o loveasca vreun glont ratacit.

Hunter isi scosese deja unul dintre pistoale. Lucas si-l pregati pe al sau, dadu din cap spre prietenul lui, apoi deschise usa cu umarul si se repezira amandoi inauntru.

Un tanar de vreo douazeci de ani dormea pe un divan.

Se trezi cu pistolul lui Hunter la tampla.

O femeie de doua ori mai varstnica decat el veni in fuga, din bucatarie. Purta doar o camasa de noapte subtire. Avea parul portocaliu si fata boita gros. Nu incerca sa se acopere. Isi dezveli dintii spre Hunter si se napusti spre el cu unghiile raschirate, gata sa-l zgarie, dar se opri cand vazu al doilea pistol indreptat spre ea.

Se hotari sa incerce alta tactica. Isi propti mainile-n solduri si-si repezi pieptul inainte.

- Ma cheama Shirleen. Imi fac meseria-n dormitoru' de colo. Ce-ar fi sa bagi pistoalele la loc, dulceata? Putem sa ne distram pe cinste. N-o sa te coste decat un dolar, sau doi, daca vrei cu gura. Merit banii, nu, Charlie?

Omul de pe divan era prea speriat ca sa-i raspunda. Nici macar nu dadu din cap.

- N-ai impusca o doamna, nu, dulceata? Ganguri ea spre Hunter.

Cu glasul lipsit de orice emotie, Hunter ii raspunse:

- Nu vad nici o doamna.

Shirleen nu se intimida. Ochii i se ingustara ca doua fante, plini de ura.

- Ai gresit locu', ii spuse ea. Casa asta-i a Borderilor. Nu prea le place sa fie furati. O sa te taie-n bucati, daca te prind. Mai bine intinde-o de-aici cat mai poti.

Hunter nu avu nici o reactie. Intre timp, Lucas strabatuse apartamentul. Avea doua dormitoare.

Primul era gol si, dupa asternutul murdar, banui ca acolo-si facea Shirleen meseria. Usa celui de-al doilea era incuiata. Vru s-o sparga, dar auzi un planset de copil. Facu un pas inapoi. Putea rani copilul, daca acesta statea langa usa. Avea nevoie de cheie.

- Sigur ai auzit de Borderi, mormai Shirleen. Toata lumea a auzit de Billy si Cyrus, adauga ea, pufnind in ras. Tre' ca esti nou in oras, dulceata, altfel ai sti ce nebunie periculoasa e sa furi de la.

- Da-mi cheia dormitorului.

Lucas i-o ceruse din spatele ei. Femeia tresari violent si se intoarse. Pana atunci, nu-si daduse seama ca erau doi.

Acesta arata mult mai amenintator decat cel care-l tinea pe Charlie captiv. Cand se misca, nu scotea nici un sunet. Numai un om obisnuit sa incalce legea stia sa umble ca o umbra. Shirleen se retrase cu un pas, incercand sa-si ascunda teama.

Atunci intra si Taylor. Hunter ii spuse sa inchida usa.

Se conforma, apoi se intoarse spre ei.

N-o invrednici decat cu o privire trecatoare pe femeia imbracata sumar. Ochii i se indreptara spre omul de pe divan. Observa ce facea si, intrucat Lucas si Hunter se uitau la ea, le spuse:

- Vrea sa-si ia pistolul. E sub perna.

- Stiu, zambi Hunter.

Taylor nu intelese. Daca stia, de ce nu-l oprea?

Lucas, insa, pricepuse. Hunter astepta un pretext ca sa-l omoare.

- Fara impuscaturi, ii spuse el.

Hunter se incrunta dezamagit. Apoi ofta prelung. Invarti pistolul in mana si, inainte ca individul sa-i ghiceasca intentiile, il lovi cu patul armei in cap.

Il impinse pe tanarul lesinat pe jos, apoi scoase pistolul ascuns sub perna si-l infipse la centura.

Dintr-o data, Shirleen intelese ca strainii nu venisera la furat. N-o scapa din ochi pe Taylor. O privi cum traversa camera spre usa dormitorului.

- Poate ca el n-ar omori o femeie, dar eu as face-o oricand. Ai cinci secunde sa-mi dai cheia, o preveni Taylor, cu o expresie de gheata in ochi.

Shirleen nu mai statu pe ganduri. Era convinsa ca acel inger cu ochii albastri si reci ar fi omorat-o.

- Una.

Shirleen alerga la stiva de cutii de sub fereastra, o deschise pe cea de deasupra si scoase cheia.

- N-am nici o treaba cu picii aia. Eu doar lucrez aicea, atata tot. Ce fac Billy si Cyrus nu ma priveste.

Lucas ii smulse cheia din mana, ii facu semn lui Hunter sa stea cu ochii pe ea, apoi descuie usa. N-o lasa pe Taylor sa intre prima. Voia sa se asigure ca-n dormitor nu mai era si altcineva, cu copiii.

Inauntru era intuneric. Lucas se uita sa vada daca nu circula vreo umbra, apoi aprinse o lampa.

Zari fetitele in partea cealalta a camerei. Dintr-o data, avu senzatia ca-i exploda inima de usurare. Si de furie.

Cele doua micute dormeau pe podea, in fata usii unei debarale. Zaceau imbratisate. Una dintre ele scancea incet in somn. Lucas nu-i vedea fata celeilalte. Avea capul cuibarit sub barbia surorii ei.

Erau foarte frumoase. Atat de mici, incat nu puteau avea nici macar trei ani. Cea pe care o vedea clar avea aceeasi coloratie cu a lui Taylor.

Amandoua aveau parul de un blond aproape alb. Semanau destul de bine pentru ca oricine sa poata crede ca erau fiicele ei. Nu incapea nici o indoiala, ale ei erau.

Ii facu semn lui Taylor sa intre, apoi isi vari pistolul in teaca si se retrase langa usa. Stia ca daca statea prea aproape de ele, le-ar fi speriat. Voia ca fetitele s-o vada mai intai pe Taylor.

- Sunt ale ei, nu-asa? O auzi pe Shirleen intrebandu-l pe Hunter.

Taylor nu-i dadea atentie femeii. Intra grabita in dormitor. Imediat ce zari gemenele, se opri. Mana i se ridica la gura, si scoase un geamat plin de mila, care-i franse lui Lucas inima. Privind fetitele, se apropie de ele incet.

O lua cu lesin de usurare si fericire. Cand ajunse la ele, plangea. Ingenunche pe podea, dar nu le atinse aproape un minut. Isi tinea capul plecat si mainile impreunate. Lucas avu impresia ca se ruga.

Apoi intinse mana si le scutura incet.

- E timpul sa mergem acasa, sopti ea.

Una dintre fetite deschise ochii. Se ridica in capul oaselor, se freca la ochi si o privi pe Taylor. Parea curioasa si doar putin speriata. Cand Taylor o mangaie pe fata si-i zambi, isi vari degetul mare in gura si se apleca inainte. Incet, Taylor o lua pe genunchi. O stranse la piept gangurindu-i, iar cand fetita se relaxa in sfarsit, intinse mainile spre sora ei.

Cealalta geamana se trezi plangand. Imediat ce o vazu pe Taylor, lacrimile i se oprira. Paru s-o recunoasca. Taylor stia ca nu era posibil, desigur, caci ultima data cand le vazuse gemenele nu mergeau nici macar de-a busilea. Fetita intinse mainile sa fie luata in brate. Taylor o lua in poala langa sora ei, cuprinzand-o strans.

Nu se mai putea opri din plans. Legana gemenele in brate si le spunea iar si iar ca totul avea sa fie bine. Urma sa le duca acasa.

Una adormi in bratele ei, iar cealalta se lasa leganata cateva minute, apoi incepu sa se foiasca. Voia sa se uite la Taylor, iar dupa ce se rasuci si-i vazu fata, isi scoase degetul din gura si intinse mana s-o atinga pe par.

- Esti mama mea?

- Da.

- Esti si mama lui Allie?

- Da.

Georgiana nu voia sa stie decat atat. Se rezema de Taylor, isi lua degetul iar in gura si inchise ochii.

Lucas se apleca spre sotia lui.

- Sunt bine? O intreba.

- Cred ca da, raspunse ea.

Fetitele purtau niste rochite de zi albastre, mototolite. Aveau hainele, bratele si picioarele pline de murdarie. Nu fusesera ingrijite, dar Taylor fu usurata sa vada ca nu aveau urme de lovituri.

- Hai sa le scoatem de-aici, Lucas.

Si el era de aceeasi parere. Totusi, ezita. Se intoarse si, aplecandu-se, privi sub pat. Apoi se ridica. Unde era baiatul despre care auzise?

O lua pe una dintre gemene in brate. Fetita isi lasa capul pe umarul lui, fara sa se trezeasca. Taylor i-o dadu si pe cealalta, apoi se ridica.

Lucas voia s-o intrebe pe femeie unde era baiatul. Nu-si putea gasi linistea pana nu-i lua pe toti trei. Intra in living. Hunter ridica trei degete. Lucas clatina din cap.

Apoi, Taylor ii atrase atentia, atingandu-l pe brat.

- Asteapta, sopti ea.

Si se intoarse in dormitor. Ceva nu era in regula, dar era atat de epuizata de griji si usurare, incat nu-si putea da seama ce anume. Lucas o urma.

- Ce e? Intreba el incet, ca sa nu trezeasca fetitele.

Taylor clatina din cap. Dadu sa se intoarca iar, apoi se opri.

- De ce dormeau pe jos, in fata debaralei?

Nu-i lasa timp sa se gandeasca la acea ciudatenie. Se duse grabita la usa debaralei si incerca s-o deschida. Era incuiata.

- Adu femeia aici! Ii striga Lucas lui Hunter.

Peste cateva secunde, Shirleen aparu in usa, cu Hunter in spatele ei.

- De ce-i incuiata usa asta? Intreba Taylor.

Abia suporta sa se uite la ea, atat de ingretosata era.

- De nimic, bolborosi Shirleen. Asa sta ea.

Vorbind pripit, adauga:

- Hainele pentru fetele mata nu-s acolo. Toate-s intr-o cutie, langa usa din fata. Ti-arat eu unde-s.

Vru sa plece, dar Hunter o opri.

- Deschide debaraua, ii ceru Taylor.

- La ce s-o deschiz? V-am mai zis o data, bodogani Shirleen. Inauntru nu-i nimica care sa va-ntereseze.

Parea din ce in ce mai agitata, si incepu sa turuie iar, ca sa-si ascunda nervozitatea:

- Borderii credeau ca fetele matale-s orfane. Pai da', cu paru' lor alb si buclat, si ochii aia mari s-albastri, e clar ca tre-sa fie-a matale. Bucatica rupta mata. Totusi, Billy si Cyrus o sa vrea sa le tie. Deja si-au gasit un cumparator. Io in locu' matale, as tunde-o d-aici-sa.

- Descuie usa, ordona Taylor.

Shirleen ridica din umeri, cu indiferenta fortata.

- Nu-s' unde-i cheia.

Si-si incrucisa bratele peste mijloc, privind-o sfidator pe Taylor.

- Vrei s-o omor? Intreba Hunter.

Glasul ii era lipsit de orice emotie, ceea ce-l facea sa sune si mai infricosator.

Shirleen scoase un icnet, ridica privirea spre Hunter, apoi se intoarse catre Taylor, tinandu-si respiratia in asteptarea raspunsului.

Nu observa cand Hunter facu cu ochiul. Taylor, insa, vazu. Intelese ca sarja. Voia s-o zguduie. Taylor o lasa sa se gandeasca vreo cateva secunde, apoi il privi pe Hunter.

- Da, te rog, raspunse ea pe un ton atat de politicos, de parca i-ar fi comandat o a doua ceasca de cafea unui chelner foarte serviabil.

Prin tot stratul gros se machiaj, fata lui Shirleen pali vizibil. Cand simti mana lui Hunter pe ceafa, tipa:

- E aceeasi cheie de la usa dormitorului! Merg s-o aduc!

Hunter ii ordona sa stea pe loc, si scoase cheia din broasca, apoi i-o arunca lui Taylor.

Fata o prinse din zbor, se intoarse si descuie usa. O deschise doar putin si tocmai se retragea ca s-o deschida pana la capat, cand dintr-o data usa paru sa-i explodeze-n mana.

Taylor fu aruncata inapoi de forta loviturii. Clanta o nimeri in sold. Se izbi de perete, isi reveni cat putea de repede si bloca usa inainte de a o putea lovi din nou.

Lucas ii striga sa se dea la o parte, in timp ce Hunter indrepta pistolul spre debara. Inauntru era intuneric bezna, dar prefera sa nu riste.

Cand Taylor vru sa porneasca inainte, Lucas ii spuse sa se opreasca. Apoi dadu scurt din cap spre Hunter, semn ca-l lasa sa rezolve el problema.

Hunter facu un pas intr-o parte, pentru a se apropia de usa din lateral, dar imediat se opri.

Nu-i venea sa creada ce vedea. Un baietel, nu mai mare de sase, sapte ani, navali afara din carcera.

Abia se distingea, din cauza vitezei cu care se misca. Numai cand se opri in mijlocul camerei, privind in jur innebunit, Hunter si Lucas reusira sa-l observe bine.

Taylor statea in spatele baiatului, asa ca nu-i putea vedea fata.

Avea un par aproape negru, lung pana la umeri. Ochii-i erau de aceeasi culoare, si holbati de spaima. Statea rigid, parand gata s-o zbugheasca din loc.

Cateva clipe, nimeni nu scoase o vorba. Lucas era atat de furios, incat tremura. Numai Dumnezeu stia cat timp statuse copilul inchis in debara. Nici animalele nu erau tratate cu atata cruzime.

Hunter era la fel de revoltat. Privind baiatul, se revedea pe sine insusi, in copilarie. Ardea de dorinta sa se razbune.

Taylor ramasese atat de uimita, incat statea rezemata de perete, tragandu-si respiratia.

Apoi, enormitatea atrocitatii comise impotriva acelui copil nevinovat o izbi in plin. Ochii i se umplura de lacrimi. Sfinte Dumnezeule din ceruri, cineva trebuia sa plateasca!

Dar gandul razbunarii i se risipi repede. Se vedea clar ca baietelul era ingrozit. Avea nevoie de o mangaiere. Taylor porni spre el, numai cu acest gand in minte.

Copilul nu-i dadu nici o atentie. Le vazu pe gemene in bratele lui Lucas, scoase un urlet de furie, apoi isi lasa capul in piept si se repezi spre omul care indraznise sa le atinga.

Hunter il prinse tocmai cand era sa loveasca soldul lui Lucas cu fruntea. Copilul incepu sa dea din maini si din picioare, muscand si tipand. Tinandu-l de mijloc, Hunter il ridica in aer. Ii prinse repede mana, cand isi dadu seama ca voia sa-i ia pistolul.

Ii ordona sa se potoleasca, dar baiatul nu-l lua in seama.

Nestiind ce sa faca in continuare, o privi intrebator pe Taylor.

Fata veni in fuga.

- Lasa-l jos, ii spuse ea lui Hunter.

- I-un pui de salbatic! Striga Shirleen. Doar vedeti clar ca-i corcit. Se crede aparatoru' la fete. Au trebuit sa-l inchida-n camara aia. Nu lasa pe nimenea sa s-apropie.

Se intrerupse cand vazu privirea lui Taylor. Furia din ochii aceia angelici o ingrozea. Isi duse mana la gat si inspira scurt.

- Isi zice fra-su la' fete, sopti femeia. Minte, fireste. Uitati-va numa' la el, ca se si vede ca nu-s neamuri, adauga ea, pufnind cu dispret.

- E fratele lor, afirma cu tarie Taylor.

In bratele lui Hunter, baiatul incremeni, ridicand privirea spre ea.

Taylor dadu din cap. Imediat ce scapa din stransoare, copilul incerca sa alerge pe langa ea ca sa ajunga iar la gemene.

Taylor il lua de mana si-l trase alaturi. Parul brunet ii cadea peste frunte. I-l dadu la o parte cu blandete. Totusi, baiatul n-o privi, fiind atent numai la Lucas.

- Acum mergem acasa, ii spuse ea.

Copilul indrazni sa-i arunce o privire.

- N-o sa mi le luati. Nu va dau voie.

Il simti cum tremura. Cuprinzandu-l cu bratele, se apleca sa-i vorbeasca in soapta la ureche. Lucas nu auzi ce-i spunea, dar cand termina, baiatul o privea cu lacrimi in ochi. Taylor ii intinse mana, iar copilul i-o prinse strans.

Inca se mai temea sa aiba incredere in ea - i se citea in ochi. Incet, Taylor dadu din cap, spunandu-i fara cuvinte ca promisiunea ei fusese sincera.

Mana baiatului o stranse si mai tare pe a ei. Lui Taylor ii venea sa planga.

- Unde ti-s pantofii? Il intreba, cu vocea tremurandu-i de emotie.

- N-am. Mi i-au aruncat.

Taylor nu avu nici o reactie vizibila.

- O sa-ti luam altii, maine.

Copilul facu ochii mari de uimire.

Ii zambi, apoi se intoarse spre Hunter.

- Acum putem pleca, ii spuse ea. Vrei sa-l duci in brate?

Hunter dadu din cap. Cand Taylor incerca sa-l conduca pe copil spre usa, acesta se trase inapoi. Era clar ca se temea de Hunter si de Lucas, caci le arunca amandurora priviri infricosate.

Taylor il cuprinse iar cu bratele si-i sopti din nou ceva. Nu dura mult, si baiatul incepu sa zambeasca.

Dadu drumul mainii lui Taylor si porni cu pas tantos, zambindu-i lui Lucas cand trecu pe langa el. Nu se mai temea nici de Hunter, caci cand ajunse la el il lua de mana si-l privi aproape cu veneratie.

Taylor se uita la Lucas, care inalta o sprinceana si arata spre copil. Zambindu-i, sotia lui propuse din nou sa plece.

Shirleen ii urma pana la usa. Lucas mergea ultimul. Cand trecu prin dreptul divanului, omul care zacea acolo scoase un geamat gros. Lucas isi trecu una dintre fetite pe acelasi brat cu sora ei, apoi ii tranti individului un pumn in falca, fara ca macar sa incetineasca pasul.

Taylor ceru sa ramana un moment cu Shirleen, dar sotul ei clatina din cap. Atunci, nu facu decat sa se intoarca spre femeia cea depravata.

- O sa am grija sa-ti petreci restul zilelor in inchisoare.

- Io n-am avut nici o treaba cu.

N-o lasa sa termine.

- Stiai ce se intampla. I-ai fi putut ajuta pe copii. N-ai facut-o.

Porni spre usa, iar Shirleen fugi in dormitor.

- Ne vom intoarce! Striga Lucas pe urmele ei.

Nu era o amenintare - doar o promisiune. Coborara pe scara din spate. Taylor mergea in frunte, cu mana in buzunar si degetele stranse pe patul pistolului. Nu se intampla nimic. Cand ajunsera in strada si incepura s-o traverseze, Taylor se oferi sa ia una dintre fetite.

Frigul de-afara le trezise. Georgiana se lasase pe spate in bratele lui Lucas, privindu-l. Alexandra se uita si ea, dar mai discret. Amandoua isi tineau cate un deget mare in gura. Georgiana si-l sugea cu zgomot, iar Alexandra, in tacere.

- Stau bine aici, ii raspunse Lucas lui Taylor. Ia-ma de brat.

Hunter o incadra din partea cealalta. Taylor batu bratul baiatului, apoi o mangaie pe una dintre gemene.

Hunter voia sa plece din cartier inainte de a se intoarce Borderii. Nu-l incanta ideea de a-i ucide tinand copilul in brate.

Lui Lucas ii statea mintea la cu totul altceva - la tatal gemenelor. George fusese orfan. Nu avusese nici o ruda.

Iar Taylor stiuse tot timpul. Binele cel mai mare. Afirmatia ei criptica avea in sfarsit sens.

Marele plan al Doamnei. Iti plac copiii? Il intrebase Taylor. O, da - binele cel mai mare.

- Fir-as al dracu'!

Soptise atat de incet, incat numai gemenele il auzira. Georgiana isi scoase degetul din gura si-i zambi.

Alexandra ii zambi si ea, dar mai sfios, tinandu-si mai departe degetul in gura.

Cand ajunsera la trasura, Taylor se urca prima, apoi Hunter il aseza pe baiat, langa ea. Lucas i-o dadu pe Georgiana, iar Taylor si-o aseza pe genunchi si intinse mainile si dupa sora ei.

Il cuprinse si pe baiat, isi rezema capul de spatarul capitonat si inchise ochii, cu un oftat de multumire.

Afara, Hunter si Lucas discutau in contradictoriu. Hunter insista sa se intoarca si sa-i astepte pe fratii Border. Lucas n-avea nimic impotriva, dar nu voia sa ramana pe din afara si, de vreme ce n-o putea lasa pe Taylor singura cu copiii, ii cerea lui Hunter sa vina si el la hotel. Dupa ce toti ceilalti se culcau, aveau sa se intoarca amandoi ca sa-i pedepseasca pe ticalosi.

Taylor puse capat controversei.

- Copiii astia au sa-nghete daca nu-i ducem mai repede la caldura. Sus in birja, amandoi!

Peste un moment, pornira.

Luna lumina destul de puternic ca sa se vada unii pe altii. Lucas isi privea sotia.

- Taylor?

Glasul lui era taios. Neluandu-l in seama, Taylor ii zambi. Doamne, multumita mai era!

- Da?

Privirea lui Lucas se indrepta spre o fetita, apoi si spre cealalta. Ii era aproape imposibil sa le deosebeasca. Apoi se incrunta iar la sotia lui.

- Spune-mi un lucru, ii ceru el.

- Da? Intreba din nou Taylor.

Aratand cu capul spre gemene, Lucas intreba:

- Care-i cea mai mare, si care-i binele?

Capitolul 14

Cate zile traiesti, spune numai adevarul, sa moara dracul de rusine.

William Shakespeare, "Henry al IV-lea"

Gemenele isi invinsera sfiala cat ai clipi. Aerul noptii le inviorase. Vorbira intruna tot drumul pana la hotel, catarandu-se peste Lucas si Hunter.

Cei doi nu se considerasera niciodata familisti. Nu mai avusesera de-a face cu copii atat de mici si se simteau stanjeniti tinand in brate niste fapturi asa de plapande.

Fetitele, insa, nu erau stingherite in preajma celor doi uriasi. Se indragostisera de ei ca ratele de apa.

Taylor era atenta la baietel. Il intreba cum il chema. Copilul ii spuse ca nu avea un nume adevarat, sau cel putin nu si-l mai amintea, dupa care, frangandu-si nervos mainile, ii sopti toate numele care-i fusesera adresate. Isi incheie lista cu o ridicare din umeri.

- Cred ca poti sa-mi zici Sneak. Asa-mi zice toata lumea, mai ales.

Taylor era ingrozita, dar isi ascunse reactia.

Majoritatea poreclelor pe care i le insirase erau incredibil de obscene. Noroc era prea mic ca sa le inteleaga sensul.

Lucas si Hunter ascultau si ei conversatia. Cand auzi poreclele, Lucas se infurie iar. Lui Hunter ii venea sa omoare pe cineva.

- N-o sa mai rostim niciodata cuvintele astea, ii spuse Taylor copilului, intr-o soapta blanda. Vreau sa uiti pana si ca le-ai auzit vreodata.

- Atunci cum ai sa-mi spui? Intreba el, ingrijorat.

- Nu-ti amintesti cum te numeau mama si tatal tau?

- Mama a murit. Incerc sa-mi aduc aminte fata ei, da' am uitat-o. Tata n-am avut.

Hunter se apleca spre el. Mai intai ii spuse sa nu se teama, apoi il intreba ce se intamplase dupa moartea mamei lui.

Copilul ridica din umeri.

- Am inceput sa dorm intr-o lada, dupa pravalia lu' Stoley.

- N-ai avut pe nimeni la care sa te duci?

Baiatul clatina din cap, apoi se indrepta pe bancheta, zambind.

- Nu mi-e frica de tine, de cand mi-a zis ea.

Hunter arunca o privire spre Lucas.

- Ce ti-a spus, fiule?

- Stiti voi, sopti el.

- Spune-ne oricum, il incuraja Lucas.

Era curios, desigur. Baiatul se uita la el cu o expresie de adoratie, si voia sa stie de ce.

- A zis ca voi doi aratati fiorosi, da-i in regula, ca asa trebuie, le explica el.

- Trebuie sa aratam fiorosi? Repeta Hunter.

- De ce? Se interesa si Lucas.

Baiatul ii raspunse:

- Fiindca sunteti de toate felurile.

Vorbea de parca Lucas ar fi stiut deja acest fapt de la sine inteles.

Amandoi o privira pe Taylor, in asteptarea unei explicatii. Fata nu scoase o vorba. Nu facu decat sa le sustina privirile, cu un zambet dulce.

Lucas era intrigat.

- Cine sunt de toate felurile? Intreba el.

Hunter ridica din umeri.

- Eu inca mai incerc sa inteleg de ce aratam fiorosi.

Vorbind mai incet, copilul le raspunse:

- Sunteti ingerii mei pazitori.

- Ingerii ajutatori, ii reaminti Taylor, intr-o soapta numai de el auzita.

Lucas tusi, pentru a-si ascunde rasul. Hunter clatina din cap.

- Nu suntem ingeri, mormai el.

Baiatul se lumina la fata.

- Mi-a zis c-o sa ziceti ca nu sunteti!

- Ei, fiule, acum asculta aici. incepu Lucas.

Taylor il intrerupse:

- Intamplator, am in minte doua nume minunate pentru tine: Daniel si Davy, desi cred ca in situatia asta ar fi bine sa folosim forma David, mai formala. Da, Daniel sau David.

Lucas se rezema de spatar.

- Iar incepe, ii sopti el lui Hunter.

Taylor se apara imediat:

- Sunt nume mandre si onorabile, nu?

Lucas dadu din cap. Hunter parea nedumerit. Nu stia despre obsesia lui Taylor cu muntenii si legendele lor.

- Daniel si David, repeta baiatul, incercand numele.

- Da, confirma Taylor. Trebuie sa te hotarasti, cu timpul, pe care-l vrei. Intelegi, e o decizie importanta, fiindca vei purta acest nume toata viata. Te pot ajuta cu placere sa alegi unul.

- Cum?

- Am sa-ti spun cate o poveste despre fiecare dintre acesti oameni curajosi, inainte sa te duci seara la culcare. Una va fi despre Davy Crockett, iar cealalta, despre Daniel Boone.

- Atunci, am sa fiu David sau Davy Crockett, ori Daniel Boone?

- David, preciza ea. E mai cuviincios. Numele tau de familie va fi Ross.

- Pe bune?

Taylor zambi.

- Da, pe bune.

- Oamenii aia n-o sa se supere ca le iau numele?

- Nu, nu, in nici un caz. Au murit. Nu vor avea nimic impotriva.

In continuare, ii spuse cine fusesera si cat de admirati erau, daca se scrisesera pana si carti despre ei. Baiatul o asculta captivat.

- Familia nu inseamna neaparat legaturi de sange, ii explica ea. Inseamna in primul rand un angajament.

Copilul nu intelegea, dar nu incerca sa-i dea si alte explicatii. Era de ajuns ca intelegea ea insasi.

Doua ore mai tarziu, toti erau pregatiti pentru culcare. Lucas si Hunter fura nevoiti sa le faca baie gemenelor. David Daniel isi facuse deja baia si se pieptanase. In timp ce se juca in cada, hainele lui fusesera spalate si uscate la spalatoria hotelului.

Hainele gemenelor fusesera date si ele la curatat. Taylor tocmai incepea sa le spele pe fete, cand Victoria o chemase la ea. Incepuse sa vomite iar, violent.

Intrucat nici Hunter si nici Lucas nu voiau sa se apropie de ea, Taylor le dadu in primire sarcina spalarii gemenelor. Le ordona sa aiba grija sa nu se inece, apoi alerga cu un prosop umed s-o ajute pe Victoria.

Cele doua fetite erau vioaie si turuiau intruna. Lucas o sapuni pe una, apoi facu greseala s-o piarda sub apa. In timp ce o cauta, fetita iesi la suprafata bolborosind si chicotind. Sapunul le facea sa fie alunecoase ca niste purcelusi unsi cu grasime, iar cand le scoasera din cada, Hunter si Lucas erau uzi leoarca.

Le stersera cu prosoapele, le pusera lenjerie curata, apoi le asezara pe patul Victoriei. Ramasera acolo maximum o secunda. Nu erau deloc obosite. Lucas si Hunter, in schimb, erau epuizati. Stateau unul langa altul pe canapea, neputinciosi, franti de osteneala, in timp ce fetitele se catarau pe ei.

Georgiana era cea mai guraliva, desi nici Alexandra nu se lasa mai prejos. Puneau intrebari dupa intrebari, si daca nu primeau raspunsul, le repetau la nesfarsit. Isi spuneau Georgie si Allie. Hunter inca nu stia sa le deosebeasca, dar Lucas, da.

In timp ce le supravegheau, Taylor ceru un pat pentru camera alaturata si mai rezerva o camera la acelasi etaj, pentru Victoria. In sfarsit, se simtea din nou in forma. Lucrurile Victoriei fura mutate in camera de langa a lui Hunter. David Daniel, imbracat intr-o camasa de corp a lui Lucas, fu culcat in patul cel nou si asculta o povestire cu Davy Crockett si una cu Daniel Boone. Cand Taylor se apleca sa-l sarute de noapte buna, dormea adanc.

Gemenele incepeau si ele sa oboseasca. Se inghesuisera intre Lucas si Hunter. Li se inchideau ochii si-si tineau degetul mare in gura. Conversatia celor doi barbati le adormea treptat.

- Ai auzit-o cand i-a spus baiatului ca-l cheama Ross? Intreba in soapta Hunter.

- Am auzit, raspunse Lucas, prinzand piciorul lui Georgie inainte de a-l lovi intre coapse.

- Stie ce-si ia pe cap?

Lucas casca.

- Se pare ca stie, spuse el taraganat.

- Baiatul n-are pe nimeni care sa aiba grija de el. Dar astea doua? Le asteapta ceva neamuri?

Lucas tocmai voia sa-i raspunda la intrebare, cand Taylor intra in camera.

Voia sa discute despre aranjamentele de dormit. Lucas se indrepta. Propunerea ei ii atrasese atentia.

Taylor gasea ca ar fi fost o idee foarte buna sa se culce impreuna cu gemenele in patul cel mare, langa David Daniel.

Lucas fu nevoit sa puna piciorul in prag. Avea sa doarma cu el, si gata.

- O sa lasam usa dintre camere deschisa.

- Si daca se trezeste vreuna dintre ele plangand?

- Am s-aud eu, promise Lucas.

Hunter zambi.

- Cred c-am sa le-aud si eu, glumi el. Sunt mici, Taylor, dar au vocile puternice. Nu le-ai auzit cand erau in baie? Faceau o galagie, de se-auzea pana-n holul de jos.

Taylor nu parea prea convinsa. Hunter renunta. Se intoarse spre prietenul lui si-i aminti ca mai aveau o treaba de facut. Lucas nu uitase. Se ridica, ii dadu una dintre fetita lui Taylor, apoi se apleca si o saruta de ramas-bun.

- Unde va duceti? Intreba ea. E trecut de zece.

Nu-i raspunse. Hunter i-o dadu si pe a doua fetita. Ii rasuci nasul in joaca, ii facu celeilalte cu ochiul, apoi il urma pe Lucas spre usa.

- Domnule Ross, spune-mi unde va duceti! Ii ceru Taylor.

- Incuie usa, Taylor. Nu lasa pe nimeni sa intre.

Nu putea sa se duca dupa el pentru a-i cere explicatii. Avea bratele ocupate cu cele doua fetite care se foiau.

Le puse pe pat, le acoperi, apoi iesi tiptil din camera. Cand ajunse in alcovul din dormitor, se intoarse si le vazu in spatele ei.

Avu nevoie de trei incercari ca sa le faca sa ramana in pat. Allie adormi prima, dar nici Georgie nu intarzie prea mult.

Peste cateva minute, Victoria veni in camera ei, sa vegheze fetitele in timp ce Taylor facea si ea o baie.

Dupa ce-si lua camasa de noapte si halatul, se aseza intr-unul din fotoliile vecine cu divanul si se pieptana, in timp ce ea si Victoria isi povesteau toate noutatile. Taylor nu omise nici un detaliu. Descrise pe larg femeia depravata cu numele de Shirleen si dezgustatorul barbat tolanit pe canapea in timp ce David Daniel statea inchis in debara. Victoria fu ingrozitor de indignata.

- De ce n-ai anuntat autoritatile? Intreba ea.

- Prima mea grija era sa iau copiii de-acolo. N-am de gand sa renunt la David Daniel, adauga Taylor. Dar de vreme ce nu sunt mama lui, dupa lege, eram ingrijorata ca s-ar putea sa mi-l ia. Nu puteam sa risc.

- Miseii aia merita sa fie pedepsiti pentru pacatele lor, declara Victoria. Si cu fratii cum ramane, au sa-si faca de cap in continuare?

Taylor clatina din cap.

- Daca sunt arestati, va avea loc un proces. In America, oricine e considerat nevinovat pana la proba contrara. Probabil ca ar aparea articole in ziare. Ar putea fi mentionate si gemenele, desigur, si numele meu.

- Malcolm, sopti Victoria. Te temi de unchiul tau, nu-i asa?

Prietena ei incuviinta.

- De la Londra pana la Cincinnati e drum lung, Taylor.

- Da, sigur ca e. Victoria, tu ce-ai face?

- Lucas ce propune?

- Nu i-am spus despre Malcolm.

- Stiu, dar in legatura cu fratii Border? Nu crede ca ar trebui sa fie pedepsiti?

Taylor se indrepta in scaun si-si lasa peria in poala.

- Lucas si Hunter s-au intors acolo, sopti ea.

- De ce?

- Ca sa-i astepte. Dumnezeule mare, sigur o sa se-ntample vreun necaz.

- Lucas isi poate purta singur de grija, si Hunter la fel. Acum nu mai ai ce face. Au sa-i duca pe cei doi frati in fata autoritatilor.

Taylor nu era atat de sigura ca aveau sa implice politia.

Le vazuse expresiile.

- Exista si posibilitatea ca fratii sa nu vina acasa in noaptea asta, remarca Victoria. S-ar putea sa-ti faci griji degeaba.

- Poimaine ar trebui sa plecam din Cincinnati. Nu vom sta decat o zi ca sa cumparam lucrurile de care avem nevoie.

Schimbarea de subiect o lua pe Victoria prin surprindere.

- Da, incuviinta ea dupa un moment. Am cumparat toate lucrurile pe care mi le-ai scris pe hartie.

- Copiii au nevoie de incaltaminte.

- O sa le cumparam maine. Taylor, ce Dumnezeu ai sa-i spui lui Lucas?

- El si-a facut datoria. Probabil va pleca maine. Chiar am sa i-o propun.

Victoria isi dadu ochii peste cap.

- Chiar crezi ca te-ar lasa singura cu trei copii in orasul asta? Mira-m-as. Te amagesti singura daca-ti inchipui o asemenea absurditate.

Lui Taylor i se inmuiara umerii.

- Bietul domn Ross, sopti ea. N-a cerut nimic din toate astea. Nici macar nu vrea sa fie casatorit.

- N-o fi vrand el sa fie casatorit, dar e clar ca incepe sa te placa. Nu mai fi asa de surprinsa, Taylor. N-ai observat cum se uita la tine?

- Vrei sa spui. Privirea aia care parca ar spune "daca-n-as-fi-oprit-de-lege-te-as-strange-de-gat" pe care mi-o tot arunca?

Victoria zambi.

- Trebuie sa recunosc ca si eu am vazut-o de cateva ori. Dar cu ajutoarele cum ramane? Ai spus ca vrei sa angajezi o bucatareasa, o dadaca si o camerista. Ai timp sa le alegi?

Taylor clatina din cap.

- Mai intai trebuie sa dau un anunt. Nu, nu am timp. Ma tem ca o vreme vom fi singure. Poate o sa gasim niste persoane potrivite in Redemption.

Era o speranta desarta. Cate bucatarese puteau sa existe intr-un oras cu doar doua strazi?

Si Victoria se gandea la acelasi lucru.

- Mi-am ingaduit sa cumpar o carte de bucate, ii spuse ea lui Taylor. Retetele nu par prea dificile.

Continuara sa discute si despre lucrurile pe care le mai aveau de cumparat din Cincinnati. Era aproape miezul noptii cand Victoria se intoarse in camera ei, dupa ce se oferi sa ajute a doua zi dimineata la micul dejun al copiilor.

Taylor era prea nervoasa ca sa adoarma. Se tot gandea la fratii Border. Nu era razbunatoare, dar considera de datoria lor sa le opreasca activitatile.

Daca nu faceau ceva, puteau fi in pericol si alti copii.

In sfarsit, puse la punct un plan care i se parea convenabil.

Peste cateva minute, Lucas intra in camera. O vazu pe Taylor asezata la birou, unde scria cu sarg pe o hartie. Era atat de absorbita, incat abia se uita la el.

- Ce faci? O intreba.

Taylor puse tocul jos si-l privi.

- Am scris un anunt. Ofer cinci mii de dolari pentru orice informatii care vor duce la arestarea si condamnarea lui Billy si Cyrus Border. Crezi ca ar trebui sa ofer mai mult?

Lucas clatina din cap.

- Prietenii lor i-ar vinde pentru mult mai putin.

- La fel ma gandeam si eu. Voi depune banii intr-o banca de-aici si voi insarcina pe cineva cu plata. Sper ca recompensa sa-i faca pe cei doi frati sa-si petreaca tot restul vietii pe fuga.

- Nu vor mai supara pe nimeni, niciodata.

Taylor sari in picioare.

- Ce s-a intamplat?

Sotul ei ridica din umeri. Billy si Cyrus Border erau morti, dar n-avea de gand sa-i spuna. Adevarul putea s-o tulbure. Era o femeie atat de blanda, incat n-ar fi inteles.

Fusese o lupta dreapta, Lucas se asigurase de asta. In cele din urma, Cyrus incercase sa-l impuste pe Hunter pe la spate.

Lucas il doborase, iar Hunter se ocupase de Billy. L-ar fi putut ucide cu sange rece, dar nu fusese cazul. Il asteptase sa traga asupra lui, apoi il impuscase drept in inima sa neagra.

Nu voia sa vorbeasca despre asta, nici sa se mai gandeasca la cei doi sobolani.

- S-au dus, spuse el.

- Vrei sa zici sa au plecat din oras?

- S-ar putea spune ca da.

Taylor isi propti mainile in solduri.

- Spune-mi tot ce s-a intamplat in seara asta, ii ceru ea.

- Hunter si cu mine am rezolvat problema. Asta-i tot ce trebuie sa stii, Taylor. Esti obosita?

- Nu, dar.

- Bine. Hai la culcare acum.

O lua de mana si o trase in alcov. Era descult si fara camasa.

Spatele lui lat era bronzat si fara nici o pata, iar pantalonii-i erau descheiati. Taylor ii vedea parul negru si carliontat prin deschizatura.

Incepu sa roseasca. Spuse primul lucru care-i trecu prin minte:

- N-ar trebui sa umbli asa. Poti sa racesti. Nu ti-e frig?

Lucas intinse mana spre cordonul halatului ei.

- Nu. Adevarul e ca mi-e cald.

Il lasa sa-i scoata halatul. Felul cum o privea facea s-o ia cu calduri.

- Cred ca esti frant de oboseala. murmura ea.

Sotul ei clatina din cap.

- Nu sunt obosit deloc.

Taylor se incrunta.

- Daca nu esti obosit, si nici eu nu sunt, de ce ne culcam?

O lasa sa gaseasca singura raspunsul la intrebare. Se duse sa traga draperiile. Cand termina, camera se transformase intr-un cocon cald si intim.

Taylor se aseza pe marginea patului.

Isi scoase papucii, apoi se ridica iar.

Voia sa vada ce faceau copiii. Lucas o prinse cand incerca sa treaca pe langa el.

- M-am uitat eu la ele. S-au mutat in pat cu baiatul. Toti trei dorm adanc.

Taylor dadu din cap, apoi se intoarse si se vari in pat. Isi aranja perna, se acoperi cu patura si-i zambi.

Lucas se culca langa ea.

- Ai uitat sa faci lampa mai mica, ii sopti ea.

Lucas se intoarse intr-o parte, rezemandu-se in cot, si o privi.

- N-am uitat.

Voia sa-i vada pasiunea. Voia sa se uite in ochii ei cand isi gasea implinirea. Totusi, nu credea ca ar fi fost bine sa-i spuna adevarul. Isi tinea mainile inclestate, semn ca era foarte nervoasa.

Se apleca s-o sarute. Taylor intoarse capul in partea cealalta.

- Mai tii minte prima noapte din Londra, la bal?

Intrebarea il lua pe nepregatite. Se rezema de spatar.

- Da, mi-o amintesc. In seara aceea ne-am casatorit.

- La petrecere, fratele tau dupa tata ti-a spus ca avusese relatii intime cu mine. Iti mai amintesti cum s-a laudat?

Lucas se incrunta. Nu intelegea de ce adusese tocmai acum vorba despre asta.

- Tin minte, da.

Se intoarse sa-l priveasca.

- N-a fost adevarat, sopti ea. Nici nu s-a atins de mine vreodata. Nici un barbat nu m-a atins. Am vrut sa stii.

Zambetul lui fu plin de tandrete. Incerca sa-i spuna ca era virgina si rosea destul ca sa-l faca sa creada ca pentru ea subiectul era ingrozitor de jenant.

- Stiam deja, sopti si el.

- A.

O cuprinse de talie si se apleca s-o muste usor de lobul urechii.

- Ce faci, domnule Ross?

- Complic lucrurile.

Cobori s-o sarute pe gat. Taylor abia mai putea sa respire. N-ar fi trebuit sa faca haz pe seama ei. Daca faceau dragoste, lucrurile se complicau cu siguranta. Atunci, in nici un caz nu mai putea obtine anularea casatoriei. Si divortul? Voia asa ceva? O, Doamne, deja se complicasera!

Adevarul aproape o plesni in fata. Ea era cea care complica lucrurile, nu Lucas, si numai fiindca se indragostea de el.

Era complet dezgustata de sine. Inca nu invatase lectia asta? Barbatii nu erau demni de incredere. Cu exceptia lui Lucas, ii sopti o voce in adancul ei. In el putea sa aiba incredere. Dar ce conta? Si cum Dumnezeu putea iubi un om care parea gata sa vomite ori de cate ori ii amintea ca era maritata cu el?

Se intoarse spre Lucas.

- Domnule Ross?

O cuprinse de barbie cu o mana, ridicandu-i fata spre el.

- Da? Intreba, cu o voce aspra ca nisipul.

Dintr-o data, Taylor simti nevoia sa fie sarutata. Doar un sarut, isi spuse. Apoi, avea sa-i ceara s-o lase in pace.

- Numai unul, sopti ea.

Gura lui o atinse usor pe a ei.

- Un ce?

Uitase. El era de vina, fiindca avea niste ochi atat de frumosi. Ii alunga toate gandurile, cand o privea cu atata pasiune. Nu putea decat sa-l priveasca si ea. Voise s-o sarute. Acum isi amintea.

- Doar un sarut, se repezi sa-i spuna, pana nu uita din nou.

O culca usurel pe spate, apoi o acoperi cu trupul lui. Rezemandu-se in coate, ca sa n-o striveasca, o privi in ochi.

- Si pe urma? O intreba.

- Si pe urma, ce?

Ii era greu sa se concentreze. Parea o reactie placuta. Stia ca o tulbura. Rosea destul de tare ca sa-l faca sa creada ca-i simtea taria apasandu-i trupul.

Ramase intre coapsele ei. Camasa de noapte i se adunase in jurul soldurilor. Taylor incerca sa si-o traga in jos si in acelasi timp sa nu se miste. O, da, il simtea, nici vorba. Si el ii simtea caldura, iar aceasta il excita si mai mult, pana cand dorinta si durerea se amestecara, si nu mai ramase decat nevoia de a se infige adanc in ea.

- Doar un sarut, sopti Taylor, si pe urma, ai sa.

Gura lui o facu sa taca. Era fierbinte si aspra, la fel ca restul trupului. Taylor gemu din gatlej si-l cuprinse de talie. Unghiile ei i se infipsera in piele. Lucas gemu. Era cel mai excitant sunet pe care-l auzise vreodata.

Iubea totul la el, mirosul, gustul, senzatia pielii fierbinti sub degete. Era atat de puternic, incat ar fi putut-o strivi cu usurinta, si totusi se purta incredibil de bland de fiecare data cand o atingea. Isi stapanea puterea. Aceasta o inconjura, o incuraja.

Nu se mai satura de el. Lucas ii desprinse mainile din jurul lui, dar numai pentru cateva secunde. Ii scoase bratele din manecile camasii, apoi ii ceru intr-o soapta aspra sa-l cuprinda din nou. Intr-o clipa, o saruta iar. Taylor voia ca sarutul sa nu se mai termine, iar cand in sfarsit se desprinse de ea, gafaia sufocata si se agata de el.

Avea senzatia ca plutea intr-o balta de lumina a soarelui. Uitase de orice grija. Dorinta o invaluia in extaz. Lucas ii facuse asta. Un singur sarut, si-i umpluse mintea cu fluturi.

Era hotarat s-o ia incet. Voia sa savureze impreunarea lor - dar, mai important, nu voia s-o sperie. Ii scosese camasa de noapte, dar isi pastrase pe el indispensabilii, si se intreba peste cat timp Taylor avea sa-si dea seama ca era goala. Se ruga sa se intample cat mai tarziu. S-ar fi oprit daca ea i-o cerea dar, la naiba, nici nu voia sa se gandeasca la asa ceva.

Gemu incet, gros, de dorinta.

Avea cea mai neteda si matasoasa piele pe care o simtise vreodata. Voia s-o guste in intregime. Isi ingropa fata in adancitura gatului ei si-i inhala mireasma dulce, in timp ce trecea incet peste ea.

Taylor nu credea ca era posibil sa simta si mai multa placere - si totusi, cand gura lui ii acoperi un sfarc si incepu sa suga, uita pana si sa mai respire. Placerea era atat de intensa, incat o devora. Si tocmai cand era sigura ca avea sa moara de extaz, Lucas se retrase.

Se ridica in picioare, langa pat. Aproape un minut, se uitara unul la altul. Lucas ii savura expresia pasionala din ochi. Acum erau de un albastru cetos. Buzele i se umflasera, pielea-i era inrosita si, Doamne, era cea mai senzuala femeie din lume.

Spera numai sa se poata abtine pana cand era pregatita. Mainile ii tremurau, in timp ce-si scotea pantalonii, cu miscari smucite.

Taylor nu-si putea lua privirea de la fata lui. Expresia torida din ochi sai ii facea inima sa palpite nebuneste. Reactiona cu fiecare fibra din trup. Aerul noptii ii infrigura pielea, dar dogoarea din ea se raspandea, ajungand pana in centrul feminitatii ei. Nu era acoperita nici cu patura, nici cu camasa de noapte. Ar fi trebuit sa fie stanjenita, dar nu se simtea asa. Zacea peste cearsafurile ravasite, privindu-si sotul fara urma de sfiala.

Necunoscutul o speria si, din acest motiv, nu-l privea mai jos de barbie. Il mai vazuse pe Lucas gol, dar numai din spate. Din fata, niciodata.

Curiozitatea invinse. Incet, isi cobori privirea spre talia lui. Ii vazu parul negru iesind din deschizatura indispensabililor, dar apoi Lucas se apleca sa si-i scoata, blocandu-i vederea.

Apoi o acoperi din nou. Taylor incerca sa-si tina picioarele apropiate. N-o lasa. Isi croi drum cu genunchiul intre coapsele ei, si inainte ca Taylor sa se dea la o parte, se lasa peste ea. O cuprinse in brate, strans. Barbatia lui dura o apasa intim pe bazin.

Placerea se razboia cu frica. Il simtea urias, lipit de trupul ei. I se usca gura. Se incorda langa el, trepidand. Pumnii-i stateau stransi pe langa trup. Inchise ochii, asteptand inevitabila durere.

Trecu un minut incheiat, si el tot nu se misca. Fierbinteala din trupul lui o ajuta sa se relaxeze. Incepu sa respire iar si deschise ochii.

Rezemat in coate, Lucas o privea. Scrasni din dinti in fata incredibilului val de placere pe care-l simti stand lipit atat de strans de ea.

Taylor nu-i observa decat tandretea din ochi. Dintr-o data, se simti coplesita de blandetea lui. Ridica mana si-l mangaie pe obraz. Taylor ii saruta palma.

Un fior de dorinta o lua prin surprindere. Voia s-o sarute iar, tare, pe gura. Voia sa-si foloseasca limba. Voia.

- Poti sa.

Il privi in ochi, asteptand sa inteleaga.

Lucas ii saruta fruntea.

- Pot sa ce? O intreba, cu un glas uscat ca frunzele vestede. Suna incredibil de excitant.

- Poti sa ma mai saruti. murmura ea, cu rasuflarea taiata.

Isi inclina gura peste a ei, iar buzele i se despartira. Limba lui intra, ravasind, gustand, daruind. Il cuprinse de ceafa, rasfirandu-si degetele prin parul lui matasos. Nu voia sa se mai desparta de el niciodata. Limba ei incepu s-o mangaie pe a lui cu o indrazneala care-i surprinse pe amandoi. Apoi sarutul deveni atat de insistent, incat isi doreau cu disperare tot mai mult.

Mainile lui se strecurara intre trupurile lor. Ii mangaie sanii, apoi cobori mai jos. Cu degetele, ii incercui ombilicul. Instinctiv, Taylor se misca sub atingere. Lucas isi schimba pozitia, tinandu-i tot timpul gura pecetluita cu a lui, apoi mana ii cobori si mai jos, pana gasi ceea ce dorea cel mai mult sa atinga. Degetele lui patrunsera prin parul moale si carliontat. Ii mangaie petalele netede ce-i ocroteau virginitatea, apoi incepu sa-i mangaie mugurul dorintei, stiind ca o scotea din minti.

Taylor ar fi tipat de placere, daca ar mai fi tinut-o puterile. In schimb, nu putu scoate decat un scancet. Nu-si putea stapani miscarile erotice sub mana lui. Degetele sale erau magice.

Reactia ei neinhibata il facea si pe Lucas sa-si piarda controlul. Se misca tot mai aspru, mai hotarat. O apuca de par, ii trase capul pe spate si-i pecetlui gura cu a lui. Limba lui i se infipse in gura in acelasi timp in care-i patrundea cu degetul teaca stramta. O simtea umeda si innebunea. Taylor tipa, cu gura sub a lui, semn ca o durea.

Isi retrase degetul si incerca s-o aline cu inca un sarut ametitor. Apoi, inainte ca Taylor sa-si dea seama ce voia, gura lui inlocui degetele, incepand s-o mangaie cu limba si buzele. Gustul ei era imbatator. Se zvarcolea sub el, chiar in timp ce-l implora sa inceteze acea tortura delicioasa.

Nu se lasa descurajat. Isi folosi limba ca sa-i atate pasiunea, si numai cand Taylor incepu sa tremure si sa arda si sa-l roage sa vina la ea, o facu in sfarsit complet a lui.

Ingenunche intre coapsele ei, dar nu o patrunse imediat. Ii lua mainile si i le puse pe trunchiul lui dur.

Taylor gemu incet. Sunetul profund si gutural, plin de placere cruda, o facea sa se simta euforizata de putere. Incepu sa-l mangaie, sa-l stranga. Degetul ei ii freca varful. Simti umezeala si se apleca s-o guste cu gura.

Lucas fu cat pe ce sa juiseze. Limba ei ii sageta peste varf, iar buzele moi si dulci il cuprinsera. Incepu sa suga. Orice urma de control al lui Lucas se risipi. Nu voia sa ejaculeze in gura ei - nu acum. Dorea ca mai intai sa-i daruiasca implinirea. Chiar daca asta-l costa viata.

Miscarile ii devenira mai brutale, mai necontrolate. O impinse pe spate, ii ridica soldurile si, cand fu gata s-o penetreze, ii ceru sa se uite la el.

- Acum suntem o familie, Taylor. Tu esti familia mea. Intelegi?

Il cuprinse cu bratele si-l trase spre ea.

- Iubeste-ma, Lucas, sopti. Te rog.

El inca mai ezita.

- Inteleg, spuse Taylor.

- O sa te doara. Imi pare rau, puiule. Doamne, ce rau imi pare.

O saruta, prelung si apasat. Limba lui se impereche cu a ei, apoi Lucas incerca sa intre incet in teaca ei ingusta. Era un chin. Voia sa fie bland. Nu putea. Trupul lui isi cerea drepturile, si nu avea nici o putere in fata acelui instinct primitiv. Ingaduinta ei il impinsese dincolo de limita controlului.

Se repezi adanc, rupandu-i bariera feciorelnica dintr-o miscare violenta, si in sfarsit fu infipt compact in ea. Ii captura strigatul cu gura, si desi nu i se parea posibil, se afunda si mai adanc.

Era inconjurat de ea, mangaiat de stransoarea ei incredibila, inundat de o placere atat de intensa, incat credea ca avea sa moara.

Taylor simti o durere arzatoare si crezu din toata inima ca Taylor tocmai o despicase in doua. Atat de tare o durea, incat incepu sa planga. Totusi, in mai putin de o secunda, sfasierea slabi. Mai ramasese doar o durere surda, iar cand Lucas se apleca sa-i stearga lacrimile cu sarutari si incepu sa-i sopteasca dulce cat de frumoasa era, uita cu totul de durere.

Voia sa-i lase timp sa se deprinda cu el. Hotararea de a astepta dura mai putin de cateva secunde. Taylor se misca agitata sub el, incepand sa-i mangaie umerii. Il inundau senzatii dupa senzatii. Se retrase incet, apoi se avanta si mai adanc. Miscarile ritmice de imperechere deveneau tot mai repezi si mai puternice. Nu se mai gandea la nimic, numai sa-i aduca implinirea si sa si-o afle si el. Bratele ei ii cuprindeau strans gatul. Ii ridica picioarele, pentru a-si incercui soldurile cu ele. Apoi, Taylor incepu sa se miste o data cu el. Se arcuia cand Lucas se retragea, pana cand ritualul deveni salbatic, minunat si insufletitor. Se miscau intr-o armonie perfecta. Cu fiecare convulsie, el devenea tot mai dur, tot mai plin. Stia ca se apropia de orgasm.

O dorea acolo impreuna cu el. Duse mana intre trupurile lor unite si-i mangaie mugurul ascuns intre faldurile ei catifelate pana cand Taylor se incolaci complet in jurul lui, strigandu-i numele. Tremura din tot trupul. Ii canta numele in spasmele orgasmului, si abia atunci isi ingadui si el libertatea de a-l atinge pe al lui. Se repezi iar inainte si-si revarsa samanta fierbinte in ea. Extazul fu atat de zdrobitor si sublim, incat crezu ca murise si ajunsese in paradis. Capul ii cazu langa gatul ei. Gemu din adancul gatlejului. Inima ii bubuia in piept, si fu nevoit sa respire de mai multe ori, adanc, lacom. Se simtea vlaguit si puternic in acelasi timp. Contradictia nu avea nici un sens. Nu era nevoie, caci realitatea era mult mai minunata decat toate fanteziile pe care si le facuse.

Taylor ii daruise perfectiunea.

Ea, una, avea senzatia ca ajunsese pana la stele, iar acum plutea usor inapoi spre pamant. Niciodata nu stiuse ca era posibila o asemenea pasiune. O coplesea, o consuma. Se tinea de sotul ei, simtindu-se ocrotita in bratele lui puternice, pana cand bataile haotice ale inimii i se mai linistira si putu inspira adanc.

Lucas ii zari lacrimile din ochi si imediat se alarma.

- N-am putut face asa incat sa nu te doara, iubito. Te mai doare si acum?

Taylor clatina din cap. Se stranse mai aproape, de el, inchizand ochii.

- A fost minunat, sopti ea.

O stranse si mai tare. Marturisirea ei il facea sa simta o multumire aroganta.

- Nu-i asa?

Casca sonor, apoi adauga:

- A fost perfect.

Adormi peste cateva minute, cu zambetul pe buze.

Taylor avu nevoie de mult mai mult timp ca sa se relaxeze. Intr-un tarziu, reveni la realitate. Si, o data cu ea, se profilau noi griji, unele peste altele.

La baza tuturor statea simplul fapt ca era indragostita de sotul ei. Acum era vulnerabila si, Doamne, cat o mai inspaimanta! Trei copii depindeau de ea. Nu-si putea lasa actiunile sa fie guvernate de sentimente.

Lucas se purtase nobil ca un print si n-ar fi fost onorabil din partea ei sa devina dependenta de el.

Trebuia sa stea pe propriile picioare. Copiii erau responsabilitatea ei si numai a ei.

Oare ar fi fost rau sa locuiasca in apropierea lui? La Redemption.

Pana si numele insemna acum pentru ea un liman sigur. Iar Lucas Ross devenise plasa ei de siguranta. Nu voia sa-l prinda in propria ei plasa.

Dar copiii erau pe primul loc si daca aveau nevoie de ceva, sau daca apareau probleme pe care-i era greu sa le rezolve, voia sa poata apela la ajutorul lui.

Divort.

Cuvantul ii lasa un gust amar in gura. Daniel Boone isi parasea nevasta tot timpul, uneori pentru ani de zile. Dar doamna Boone nu se plangea niciodata si, dupa numarul de copii pe care-i avea, reiesea ca Daniel mai trecea din cand in cand pe-acasa. Isi dorea o sotie.

Lucas, nu.

Taylor inchise ochii si incerca sa nu planga. Ii datora Fat-Frumosului ei libertatea.

Lucas se trezi iar deasupra ei. Era inainte de crapatul zorilor, ora lui obisnuita de a se destepta, dar in acea dimineata ii era greu sa-si limpezeasca mintea. Credea ca avea un vis erotic. Nu stia daca erau treji sau nu, dar cand trecu intre picioarele ei, Taylor ii atinse erectia, si stiu ca daca nu se imperechea cu ea ar fi murit. O cuprinse in brate, ii acoperi gura cu a lui si o patrunse adanc. Era prea stapanit de propria lui pasiune ca sa mai fie si subtil.

Taylor nu fu nici ea subtila. Il ciupi de umar si-i spuse ca o durea.

Imediat, se intrerupse. Trase adanc aer in piept, apoi incepu sa se retraga. Taylor il opri, incercuindu-i soldurile cu picioarele si tragandu-l inapoi spre ea.

Lucas isi lasa capul pe umarul ei.

- Daca vrei sa te las in pace, trebuie sa-mi dai drumul.

Explicatia i se parea rezonabila si nobila. Drept raspuns, Taylor il cuprinse pe dupa gat si-i saruta lobul urechii.

- Lucas, ii sopti ea numele, ca pe un descantec. Nu vreau sa ma lasi in pace. Nu vreau decat. Vreau.

Lucas se misca inauntrul ei - incet, prelung. Taylor ofta.

- Asta? O intreba.

- Da.

Ii acoperi gura cu a lui, intr-un sarut prelungit, ametitor. Era hotarat sa se miste incet, bland, chiar daca simtea ca murea.

Promisiunea nu dura decat un minut sau doua. Dupa ce incepu sa se miste in ea, accelera de indata. Durerea fu uitata, inlocuita de o asemenea placere incat Taylor era convinsa ca inima avea sa i se opreasca, lasand-o sa piara de cea mai dulce moarte din toate.

Nu era o amanta pasiva. Pe Lucas il zguduiau reactiile ei lipsite de orice inhibitii. Avea gura la fel de salbatica si umeda ca a lui, si-l mangaia cu aceeasi curiozitate iubitoare. Isi gasi implinirea inaintea lui, iar cand il stranse cu picioarele si-i striga numele, Lucas se lasa si el in voia eliberarii. Se strangeau in brate, consumati de tremurele repetate ale pasiunii. Apoi, Lucas ramase molesit peste ea. Aroma dragostei lor umplea aerul din jur. Nu se putea indura sa se desprinda de ea. Doar inca un minut, isi spuse. Apoi, avea sa se ridice. Doar un minut. Peste o secunda, sforaia multumit.

Taylor era prea satisfacuta ca sa se miste. Stia ca ar fi trebuit sa se scoale, sa se spele si sa-si ia o camasa de noapte curata. Nu voia ca gemenele sau David Daniel sa-i gaseasca in pat, fara nimic pe ei. Era o posibilitate prea coplesitoare ca sa se gandeasca macar. Da, avea sa se scoale. Intr-un minut, isi spuse ea. Se cuibari mai aproape de sotul ei si casca sonor. Intr-un minut doar.

Capitolul 15

Pasiunea, din cate vad, se ia.

William Shakespeare, "Julius Caesar"

- Mamica e goala.

Taylor se ridica brusc in capul oaselor, cand o auzi pe una dintre gemene anuntand acest lucru. Banui ca era Georgie. Era cea mai sloboda la gura.

Apoi auzi glasul profund al lui Hunter:

- Chiar asa?

Ii venea sa moara. Scoase un geamat gros si-si trase cearsaful peste sani. Lucas dormea pe burta. Cand auzi conversatia din camera alaturata, se intoarse pe-o parte si privi spre intrarea alcovului. Noroc ca draperiile erau trase.

- Si nenea e gol.

Allie facuse acest anunt important. Era clar ca nu voia sa se lase mai prejos.

Hunter rase.

- Era si timpul! Raspunse el, destul de tare pentru ca prietenul lui sa-l auda.

Obrajii lui Taylor se aprinsera de jena. Lucas nu indrazni sa zambeasca. Il privi cu o expresie incruntata, ca si cum el ar fi fost de vina.

Drept raspuns, Lucas casca, semn ca lua totul asa cum era, apoi o mangaie pe sira spinarii.

Taylor incerca sa se dea jos din pat. Lucas o prinse de talie si o trase inapoi langa el.

- Pune-ti pantalonii, il implora ea. O, Doamne, cum am sa mai apar in fata lui Hunter?

- Toate la timpul lor.

Trecu deasupra ei, ii zambi si o saruta. Taylor incerca sa se zbata, dar numai cateva secunde, apoi il cuprinse de gat si-l saruta si ea.

Nu se indura sa-i dea drumul. Fu atat de multumit de reactia ei, incat o saruta iar. Apoi se dadu jos din pat si-si puse pantalonii.

Intra in camera cealalta sa vada ce voia Hunter. Era aproape ora opt dimineata.

- Baiatul mi-a deschis, explica Hunter, asezat pe divan, unde le lasa rabdator pe fete sa-l asalteze. Mai intai, a intrebat cine era, adauga el pe un ton de lauda. E istet.

- Unde-i acum?

- Se imbraca. Astea doua au nevoie de o mana de ajutor. Taylor s-a trezit?

Lucas dadu din cap. Prietenul lui zambi.

- Arati ca un om casatorit.

- Ai fost pe la Victoria? Schimba Lucas intentionat subiectul.

Imediat, lui Hunter i se strica toata buna dispozitie.

- Am incercat. Pe cinstea mea. Iti spun clar, Lucas, nu ma mai apropii de ea. Toate au o limita.

Lucas isi ascunse zambetul.

- Ce s-a mai intamplat?

- A deschis, a inceput sa icneasca, si mi-a trantit usa-n fata. Ce naiba are?

Allie incepuse sa topaie pe canapea. Lucas o lua in brate si-i spuse sa se potoleasca. Georgie nu ramase nici ea mai prejos. Intinse mainile spre Lucas si porunci:

- Hopa sus!

Lucas se apleca si o ridica pe celalalt brat. Allie incepu sa-l traga de parul de pe piept. Pe Georgie o fascinau tepii de pe barbia lui. Ii mangaie obrazul cu degetele, chitaind incantata.

- Ai mutra aia. ii spuse Lucas prietenului sau.

- Care mutra?

- Aia care arata ca vrei sa spui ceva.

Hunter dadu din cap.

- In dimineata asta, am intalnit doi vanatori de recompense. Aveau niste vesti interesante. Caulder a fost vazut pe langa Kansas City. Au adunat o potera si s-au luat dupa el, dar a fugit.

- Ce vorbesti? Potera? Cand am plecat eu in Anglia, Caulder tocmai fusese avansat iar. Acum imi spui ca e urmarit. Ce naiba s-a-ntamplat in lipsa mea?

Lucas tinea neaparat sa stie totul in legatura cu ticalosul pe care voia sa-l omoare. Nu-l lasase atat de mult timp in viata decat datorita aurului pe care-l furase. Spera sa-l conduca la comoara ascunsa. Aurul era dovada de care avea nevoie ca sa convinga autoritatile. Voia ca lumea sa stie ce le facuse Caulder acelor opt oameni onorabili.

Isi cheltuise aproape toti banii economisiti platind oameni ca sa-l urmareasca pe Caulder cand el nu putea. Pana la urma insa, ajunsese la capatul rabdarii si, inainte de a pleca in Anglia, hotarase ca la intoarcere sa-l vaneze pe Caulder ca pe un animal ce era si sa-l omoare. Dovezile, duca-se dracului.

- Dupa cum vad eu lucrurile, fantele ala de la guvern cu care ai vorbit trebuie sa te fi crezut.

- Travis?

- I-ai spus despre aur, nu?

- Da.

- Mie mi-ai zis ca nu era un tip rau, ii reaminti Hunter.

Lucas dadu din cap. Travis era un om de treaba. Il ascultase si, desi Lucas il denuntase pe un ofiter din armata, Travis isi folosise autoritatea pentru a schimba datele oficiale. Cei opt disparuti fusesera declarati dezertori. Travis ii reabilitase. Lucas tinea minte unde erau ingropate cadavrele. Se gandea ca ar fi trebuit sa fie trimise acasa, la familiile lor. Travis prefera sa-i lase acolo unde se aflau. Inca nu ajunsesera la o concluzie.

- Pana la urma, Caulder s-a dus sa-i ia aurul, nu?

- Si Travis l-a urmarit, adauga Hunter.

- La naiba.

Lucas era atat de adancit in ganduri, incat nu le auzi pe gemene cand repetara injuratura.

- Inteleg ca a scapat de Travis? Mormai el.

- Da. L-au ajutat niste prieteni. Travis a incasat un glont, dar n-a fost nimic serios.

- Si aurul?

- E la Caulder.

Lucas ofta. Allie il imita, apoi si Georgie.

- Vanatorii de recompense voiau sa-i ajut sa dea de urma lui Caulder, continua Hunter. Se ofera o rasplata marisoara. Sunt siguri ca se indreapta spre vest.

- Si le-ai spus altceva?

- Nu.

Lucas dadu din cap.

- Caulder a luat-o spre nord. O sa-l ascunda frate-sau.

- La Chicago, confirma Hunter; amandoi stiau ca acolo locuia fratele lui.

- Da. Fara indoiala, Caulder e la Chicago.

Taylor intra in camera tocmai la timp ca sa auda ultimele cuvinte ale lui Lucas. Se bucura de diversiune. Isi tinu capul plecat in timp ce-si facea de lucru cu cordonul halatului, mergand spre sotul ei.

Le saruta pe fetite spunandu-le buna dimineata, zambi cand chicotira, apoi il intreba pe Lucas cine era Caulder.

- Nimeni important, minti el. Victoria nu se simte bine in dimineata asta. Poate-ar fi bine sa te duci la ea.

- Iar are varsaturi, se grabi Hunter sa adauge.

Taylor lasa gemenele in grija lor si se duse sa vada ce facea David Daniel.

Baiatul incerca sa-si faca patul. Il saruta si pe el de buna dimineata, apoi il ajuta sa termine.

David Daniel era foarte serios si timid in dimineata aceea. Taylor se aseza pe marginea patului si il trase langa ea.

- Te framanta ceva, David?

- Azi sunt Daniel, ii spuse el.

Taylor zambi.

- Bine, Daniel. Acum, spune-mi ce te preocupa.

Baietelul avea cateva temeri pe suflet, toate referitoare la gemene, iar cea mai importanta era legata de mancare. Fetitele trebuiau sa manance des, ii spuse el lui Taylor, si intrucat niciuna dintre ele nu avea incaltaminte, cum puteau sa se duca la masa, desculte? Nu voia sa rada nimeni de surioarele lui.

Taylor ii spuse ca aveau sa-si ia micul dejun in camera. Apoi, trebuia sa se duca la banca, lasandu-i cu Victoria. Dupa aceea, urmau sa mearga cu totii la cumparaturi, si sa ia mai intai pantofi.

Totusi, Daniel continua sa para ingrijorat.

- Mai e si altceva?

O lua de mana, cu privirea in podea.

- Cum trebuie sa-ti spun?

- Cum ai vrea?

- Georgie iti zice mamica. La toate doamnele care le vede le zice mamica, adauga el. E o zapacita. Si Allie ti-a zis mamica azi. Cred ca si ea-i zapacita.

- Vreau sa ma numesti si tu mamica.

- Atunci poate ca trebuie sa-ti zic si eu, murmura el. Asa n-au sa mai fie zapacite, nu? Daca eu iti zic cumva si ele-ti zic altcumva.

Dorul din glasul lui era sfasietor.

- Speram sa n-ai nimic impotriva sa-mi spui mamica.

- Esti destul de batrana? Nu pari batrana ca o mamica.

Nu mai inceta cu grijile. Taylor zambi.

- Sunt destul de varstnica, il asigura ea. Acum ne-am inteles?

Baiatul clatina din cap.

- Tot n-ar trebui sa-ti zic mamica. Sunt prea mare. Acuma am sapte ani. Copiii mici zic mamica. Eu trebuie sa-ti zic mama.

Taylor gasi ca era o idee excelenta. Il cuprinse cu un brat de umeri, strans.

- Atunci, mama sa fie, sopti ea.

Acest interludiu calm fusese ultimul moment de liniste din ziua aceea. Lucas n-o lasa sa se duca singura la banca. Insista s-o insoteasca.

Totusi, nu intra impreuna cu ea. Era o zi prea frumoasa ca sa nu profite de soare. Taylor fu multumita. Voia sa retraga o suma mare de bani si prefera ca Lucas sa nu-i puna intrebari. Banii erau pentru calatoria in salbaticie.

Tranzactia dura aproape treizeci de minute. Bancherul trebui sa astepte telegrama de confirmare, de la banca din Boston. Scrise adresa ei temporara in registru si-i dadu un plic gros, plin cu bancnote noi.

Taylor il vari in buzunar, il asigura pe bancher ca nu avea nevoie de escorta inarmata pana la hotel, si se duse afara, unde o astepta Lucas.

Tocmai ajunsesera la usa holului, cand Lucas se intoarse spre ea.

- Avem de vorbit.

- Serios?

- Serios al naibii!

Tonul lui vehement o facu sa-l priveasca surprinsa.

- In regula, se invoi ea. Diseara iti convine, domnule Ross?

- N-am incotro, doamna Ross.

Dadu scurt din cap, o lua de mana si intra cu ea in hotel.

- Despre ce vom vorbi? Il intreba Taylor, in timp ce urcau scara.

Nu-i venea sa creada ca-i putuse pune o asemenea intrebare.

- Despre copii, despre Cincinnati, despre casnicia noastra. Taylor, ai cea mai vaga idee ce ti-ai luat pe cap? Va trebui sa ne gandim.

Il intrerupse:

- Nu trebuie sa-ti mai faci atatea griji, domnule Ross. Grijile imbatranesc omul.

- Am fost intelegator, nu?

- Da, desigur.

Taylor gafaia, dupa efortul de a tine pasul cu el. Lucas urca treptele cate doua, ca si cum ar fi fugit de o multime, furioasa. Prin hotel circulau destui oameni, dar toti aratau respectabili. Totusi, Taylor isi tinea mana in buzunar, acoperind plicul cu bani.

- Mai incet, ii ceru ea. Te-ai purtat ca un gentleman desavarsit. aproape tot timpul. Nu pot tine pasul cu tine, domnule.

- Nici eu cu tine, Taylor.

- Atunci, mergi mai incet, pentru numele lui Dumnezeu!

Lucas intelese ca vorbeau despre doua lucruri diferite.

- Voiam sa spun ca nu pot tine pasul cu pretentiile tale de a ma purta ca un gentleman. Nu-mi sta in fire.

Nu parea sa glumeasca.

- Iti prezinti scuze pentru ca te-ai purtat frumos?

- Nu-mi prezint scuze pentru nimic, mormai el. Iti spun doar ca n-o pot tine asa la nesfarsit.

- Totul a fost o.

- Da.

Taylor inclina capul, ca sa nu i se vada zambetul. Parea atat de sincer si onest!

- Daca nu-ti place sa te porti frumos, de ce o faci?

Lucas era pregatit pentru o asemenea intrebare.

- Bunica ta mi-a dat niste bani, iar eu am promis ca in schimb sa am grija de tine. Mai erau si alte conditii, si le-am respectat pe toate.

- Spune-mi una dintre ele, te rog.

Ajunsesera la usa camerei. Niciunul nu o deschise inca.

- Am stat in aceeasi cabina cu tine pe vapor. Asta a fost una dintre cererile bunicii tale.

Taylor clatina din cap.

- Mi-ai spus ca ti-a cerut sa rezervi doar o cabina. Sunt sigura ca n-a vrut si sa dormim in acelasi pat.

Sotul ei pufni. Ca raspuns, Taylor isi incrucisa bratele pe piept. Parea pregatit sa se ia la harta, si dintr-o data fu incantata sa-i faca pe plac.

- Vrei sa spui ca purtarea de gentleman a fost tot una dintre conditiile bunicii tale?

- Da.

- Si tot conditie a fost si aceea de a sta in aceeasi camera de hotel, la Boston? Si aici?

- Nu.

- Atunci?

Lucas nu putu gasi nici un raspuns logic.

- Nu conteaza unde-am dormit eu, sustinu el. Ma preocupa viitorul, nu trecutul.

Voia ca Taylor sa inteleaga ca erau necesare unele schimbari.

Acum erau sot si sotie, si trebuia sa fie mai ingaduitoare. De asemenea, trebuia sa incerce sa-l iubeasca putin.

- Noi doi va trebui sa stabilim anumite detalii. O sa stam de vorba dupa ce culcam copiii.

Taylor nu-l asculta. Inca se mai gandea la o remarca dinainte.

- De ce-ai ramas cu mine in Boston? Il intreba. Daca stau sa ma gandesc, ai fi putut sa pleci imediat ce a acostat corabia.

- Vaporul.

- Poftim?

- Era vapor, nu corabie. Si am ramas fiindca asa ai vrut tu, mai stii? Erau niste hartii de semnat. pe urma, a trebuit sa gasim copiii. Sau ai uitat?

- N-ai de ce sa fii sarcastic, domnule Ross. Nelinistea ta in legatura cu situatia noastra e foarte clara. Si cred ca-i inteleg motivele.

- Nu mai spune?

Pleoapa lui stanga tresarise o data. Si inca o data. Taylor stia ca incepea sa se enerveze. Putin ii pasa.

- Da, stiu ce te deranjeaza. Te-ai culcat cu mine si am. devenit intimi.

- Si asta ma nelinisteste?

Dadu afirmativ din cap. El clatina in sens negativ. Neliniste? Pe dracu'! Mai degraba usurare. Acum era a lui, si nu conta daca voia sa-i ramana sotie sau nu. Faptul era consumat. Nu urma sa aiba loc nici o afurisita de anulare, iar daca mai pomenea, macar, cuvantul divort, probabil si-ar fi rupt dintii de cat si-i inclesta ca sa nu strige la ea.

Ticul i se mutase pe obraz. Taylor vedea ca era tot mai iritat, si nu intelegea de ce. Nu-i spunea decat lucruri pe care le stia deja.

- Ti-a spus ca daca devenim intimi se vor complica lucrurile, dar tu n-ai vrut sa ma asculti, nu-i asa? Iar acum, iti pare rau. Te simti prins intr-o cursa. Vrei sa te intorci in muntii tai.

Lucas nu stia cum scapase conversatia asa de sub control. Toate concluziile ei erau gresite, si dintr-o data isi dadu seama ca era posibil sa-si exprime propriile spaime. Se temea ca voia s-o abandoneze? Se hotari sa afle.

- Daca esti asa de sigura ca vreau sa ma intorc in muntii mei, de ce n-am facut-o?

- Datorita copiilor, raspunse ea imediat. Si, de asemenea, te simti responsabil si chiar putin vinovat fiindca te temi sa nu ma gandesc ca vrei sa fugi de mine.

Hunter deschise usa. Taylor ii fu recunoscatoare pentru intrerupere. Intra grabita.

- O sa continuam discutia asta la noapte, ii promise Lucas.

- Daca insisti.

O ajunse din urma si se apleca sa-i sopteasca la ureche:

- Apropo, doamna Ross, in viata mea nu m-am simtit vinovat de ceva.

Privirea pe care i-o arunca Taylor ii dadu de inteles ca nu-l credea.

Apoi, incepu sa pregateasca fetitele pentru mersul la cumparaturi. Nu pareau sa fie deloc traumatizate dupa calvarul de la fratii Border. Taylor fu surprinsa si usurata. Asa cum ii promisese lui Daniel, mai intai cumparara incaltaminte. Fiecare copil primi cate trei perechi. Lui Daniel ii lua haine de la magazinul general cu articole pentru barbati si baieti. La plecare, avea o garderoba completa. Cu gemenele nu merse la fel de simplu. Nu se gaseau rochite de gata. Vanzatoarea ii recomandase elegantul magazin al lui Madame Mason. Avea nu numai materiale, ci si croitorese.

Madame Mason le lua personal masurile gemenelor, iar Taylor comanda un sortiment bogat de haine care sa fie trimise la posta din Redemption, Teritoriul Montana. Apoi ii explica patroanei, intre patru ochi, ca-si pierdusera toate lucrurile intr-un incendiu, iar fetitele aveau mare nevoie de imbracaminte pe loc. N-ar fi fost posibil sa le termine imediat cateva haine?

Madame Mason fu extrem de intelegatoare si o chema pe Taylor sa-i arate hainele la mana a doua pentru familii stramtorate financiar. Taylor nu s-a simtit deloc jignita, iar peste doua ore, completase si garderoba fetitelor. Victoria cumparase si ea materiale din care sa faca haine pentru copilul ei, camasi de noapte si paturi, iar Taylor mai alese trei camasi, doua perechi de pantaloni si doua curele pentru Daniel.

Luara masa intr-un restaurant care servea si familii, apoi targuira carti si harti. Intrucat copiii fusesera atat de cuminti, Taylor ii lasa sa-si aleaga si cate o jucarie. Daniel alese un calut de lemn, iar Georgie si Allie, papusi de carpa.

Pe inserat, dusera copiii la cina, in sala de mese a hotelului. Manierele lor la masa erau deplorabile, iar Taylor retinu sa inceapa instructia - a doua zi; acum erau prea somnorosi ca s-o mai asculte.

Victoria se oferi sa le pregateasca pentru culcare. Pentru ca si ea parea gata sa cada de pe picioare, Taylor o trimise in camera ei.

- Somn usor, Victoria. Maine ne asteapta o zi si mai grea.

- Deci, plecam?

- Daca reusesc sa pregatesc totul la timp.

- Sa-mi fac bagajele din seara asta?

- Suntem prea obositi cu totii. O sa le facem maine.

Intamplator, Taylor cobori ochii si surprinse privirea lui Daniel. Baiatul parea ingrozit. Ghici imediat motivul.

- Daniel, oriunde ma duc eu, vii si tu. Niciodata nu v-as lasa singuri, pe tine si surioarele tale. Vom ramane impreuna pentru totdeauna.

- Imi promiti?

Doamne, solemn mai arata!

- Da, iti promit.

Copilul dadu din cap, cu convingere.

- Unde plecam? Mai sopti el.

Taylor ii dadu doar un raspuns partial: ii spuse ca mergeau cu trenul.

Daniel fu incantat. Taylor ii intinse cheia camerei si-l lasa sa descuie el usa. Victoria i-o dadu in primire pe Georgie, dar nu pleca imediat.

- Unde s-au dus azi Hunter si domnul Ross? Intreba ea.

- Nu mi-au spus, replica Taylor. Cred ca au niste treburi de-ale lor.

- Il vom mai revedea pe Hunter?

- Cred ca da. El si Lucas sunt prieteni de mult. Cred ca Hunter locuieste pe langa Redemption. De ce? Vrei sa-l mai vezi?

Victoria ridica din umeri.

- Nu mi-a adresat mai mult de zece cuvinte. Ai observat cum se incrunta ori de cate ori se uita la mine?

Taylor zambi.

- I-ai vomat pe cizme, ii aminti ea. Cred ca e doar prudent. Si-n plus, barbatii taciturni sunt cei mai buni.

Victoria rase.

- In privinta asta, nu cred ca Shakespeare a avut dreptate.

Dadu sa se urce in camera ei, apoi se opri.

- I-am spus ca am fost casatorita si ca sotul meu a raposat recent. De copil n-am pomenit.

Daniel tinea cheia invers. Taylor il ajuta s-o introduca in broasca, apoi reveni spre prietena ei.

- De ce n-ai spus nimic de copil?

- Nu parea sa-l intereseze ce aveam eu de spus. E destul de nepoliticos.

Taylor nu avu timp sa-i ia apararea lui Hunter. Victoria se indeparta spre camera ei, iar Daniel descuie in sfarsit usa si se repezi inauntru.

Gemenele adormeau pe picioare. Taylor ii pregati pe toti trei pentru culcare, apoi ramase mult timp cu privirea la copiii adormiti. Incerca sa-si imagineze cum fusese viata lor inainte de a ajunge la monstruosii frati Border.

Lucas o chema pe nume, in soapta. Se intoarse si-l vazu rezemat de usa, privind-o. Nu stia de cata vreme statea acolo. Se apropie de el.

- S-a-ntamplat ceva cu baiatul? Intreba Lucas.

- Nu, e totul in regula. Ce crezi, s-ar putea sa fie cineva care sa-l caute?

- Ma indoiesc, raspunse el. Nu-si aminteste de nici o ruda, si a trait mult timp pe strazi. Daca-l cauta familia, probabil l-ar fi gasit pana acum. S-ar putea totusi sa fie bine sa anunti autoritatile ca e la tine, adauga el.

- Nu voi lasa pe nimeni sa mi-l ia pe Daniel.

- Te temi ca s-ar putea intampla asta?

Cand Taylor dadu din cap, sotul ei ofta. Nu stia ce sfat sa-i mai dea.

- Sa ne gandim la un lucru, ii sugera el. Cand atatia copii au ramas fara casa, in frig.

- Sunt multi?

- Prea multi.

Vorbea pe un ton deznadajduit. Trecura in dormitor. Lucas continua s-o tina de mana. Nu se putea indura sa-i dea drumul.

- Trebuie sa plec maine, spuse el.

Junghiul de durere care o strabatu o lua prin surprindere. Se asteptase ca Lucas sa plece. Propriile ei planuri depindeau de plecarea lui. Si atunci, de ce simtea ca i se frangea inima?

- Hunter va ramane cu tine, Victoria si copiii.

- Nu e nevoie. O sa ne descurcam.

- Ramane.

Ii astepta acordul. Fara tragere de inima, Taylor dadu din cap.

- Nu stiu cat timp am sa fiu plecat. S-ar putea sa lipsesc trei saptamani. Hunter te va ajuta sa gasesti o locuinta mai potrivita. Nu mai puteti sta la hotel, acum, cu copiii. Au nevoie de spatiu, ca sa zburde si sa se joace.

- La ce ora pleci?

- In zori.

Taylor isi retrase mana dintr-a lui si-si deznoda cordonul halatului.

O privi cum si-l scotea incet si-l lasa sa cada pe pat, in spatele ei.

Facu un efort sa-si adune gandurile.

- Daca ai nevoie de ceva. Ce faci?

- Iti deschei camasa.

Taylor simtea ca rosise. Spera ca el sa nu observe. Nu voia ca in noaptea aceea sa fie timida sau stingherita.

- Pot sa mi-o deschei si singur.

- Stiu. Dar vreau s-o fac eu.

Glasul lui Lucas se inasprise. Sunetul o excita. Degetele ei ii mangaiara pieptul.

Era o atingere usoara ca a unui fluture, si-l scotea din minti. Ii prinse mainile, ca sa opreasca acea dulce tortura.

- Te intereseaza unde ma duc?

- Vrei sa-mi spui? Intreba ea, eliberandu-si mainile dintr-ale lui si incepu sa-i descheie nasturii pantalonilor.

Lucas trase adanc aer in piept.

- Taylor. Avem de vorbit. O sa mergem dincolo si.

Uita ce voia sa-i spuna. Degetele ei se strecurara sub betelia pantalonilor. Coborand privirea, se uita cum ii desfacea incet nasturii, unul cate unul.

- Termina, ii ceru el. E prea devreme. O sa te doara.

- Nu conteaza daca ma doare, sopti ea. Maine pleci. Mai avem doar noaptea asta, Lucas.

N-o parasea pentru totdeauna. Avea sa se intoarca la ea. Nu-l ascultase?

- Doar trei saptamani, poate numai doua.

Nu era sigur ca vorbise inteligibil. Gatlejul i se comprimase dureros, iar inima-i bubuia in urechi. Uita complet ca voia sa discute cu ea, cand Taylor isi scoase camasa de noapte.

Dumnezeule mare, frumoasa mai era! De fiecare data cand o privea, era uluit de farmecul ei. Si-o imagina infasurandu-se imprejurul lui, si in clipa urmatoare isi arunca hainele de pe trup. O lua in brate, o stranse cu putere si incepu s-o sarute hulpav. Nu mai conta decat prezenta ei langa el. Lumea cu toate problemele sale incetase sa mai existe. Mai era numai Taylor. Facura dragoste salbatic, intens, cu o pofta nesatioasa. Dupa ce-si gasira implinirea, ramase cu ea in brate, ascultandu-i bataile inimii.

- Lucas, ma strivesti.

Se intoarse imediat pe o parte si o trase langa el. Taylor isi cuibari capul sub barbia lui. Pe fata ii siroiau lacrimi. Nu voia s-o vada plangand.

- Nici un om n-ar trebui sa renunte la visele lui.

Lucas nu stia daca-i ceruse opinia, sau ii impartasea o parere a ei.

- Ce te face sa te gandesti la visele altora?

- Ma intrebam doar cu voce tare. Chiar si un om care are responsabilitati ar trebui sa-si poata urma visele, nu?

- Ce incerci sa-mi spui?

- Asta-seara sunt obosita, sopti ea. Vorbesc cam fara sir.

- Cred ca va trebui sa amanam discutia aia pana dupa intoarcerea mea.

- Te duci la Chicago, nu-i asa?

- De unde stii?

- L-am auzit pe Hunter cand ti-a spus ca omul pe care-l cautati e la Chicago.

- Da.

- Cum il cheama?

- N-are nici o importanta.

- E cel pe care vrei sa-l prinzi, nu?

- Pe asta de unde-o mai stii?

- Pe vapor, mi-ai spus ca aveai sa te intorci in muntii tai dupa ce vei da de urma unui om care ti-a facut ceva. Te-am intrebat daca e un om rau.

Memoria ei il impresiona. Ofta.

- Iar eu ti-am spus ca e rau.

- Vrei sa-l omori, asa e?

Nu stia daca sa-i spuna adevarul sau s-o minta. Taylor continua, trecand la alt subiect:

- Ai anumite responsabilitati.

- Intr-adevar.

Se gandea la cei opt oameni pe care-i asasinase Caulder. Lucas era singurul care mai ramasese.

Singurul glas impotriva lui, singurul pistol. Ceilalti fusesera redusi la tacere pentru totdeauna.

Numai el le mai auzea strigatul care cerea dreptate. Si razbunare. Avea sa-l omoare pe John Caulder, fara discutie.

Si avea sa se simta bine in timp ce-l privea murind. Acum, legea nu i-ar mai fi fost de nici un folos, nici lui si nici celor opt.

Inchise ochii. Trebuia sa faca fata trecutului inainte de a putea privi spre viitor. Depusese un juramant. Nu putea si n-avea sa si-l incalce. Stia prea bine ce insemnau responsabilitatile.

Capitolul 16

Iubirea nu priveste cu ochii, ci cu mintea.

William Shakespeare, "Nevestele vesele din Windsor"

Taylor se gandea serios sa-si amane plecarea cu inca o zi. Pregatirea si impachetarea tuturor cumparaturilor avea sa ia mai mult timp decat crezuse. Incerca sa nu se gandeasca la Lucas, dar lacrimile ii tot veneau in ochi, aparent fara nici un motiv. Pana la urma, recunoscu adevarul: ii era dor de el.

O, cat ar fi dorit sa afle toata povestea omului pe care-l urmarea! Credea ca n-ar mai fi ingrijorat-o atat de mult, daca stia toate faptele. Asa, cu cat se gandea mai mult, cu atat devenea tot mai preocupata.

Grijile i se inmulteau. Primise o telegrama de la Harry Sherman, bancherul din Boston, informand-o ca unchiul ei Malcolm ceruse in instanta anularea testamentului mamei lui, sub rusinosul pretext ca nu era in deplinatatea facultatilor mintale.

Sherman mai adaugase vestea ca, pana cand hotara tribunalul, conturile din Anglia nu mai puteau fi atinse. Avocatii lui Malcolm urmau sa aiba nevoie de mai mult timp pentru a convinge bancile americane sa coopereze.

Victoria tocmai intrase in camera, la sosirea telegramei. Era alarmata de veste. Taylor nu se mira deloc. Se asteptase ca unchiul ei sa foloseasca toate metodele posibile pentru ca banii sa nu-i scape printre degetele lui Malcolm.

Avu nevoie de cateva minute ca sa descopere cum ii daduse Sherman de urma, pana-si aminti ca-i daduse bancherului din Cincinnati adresa ei temporara, cand semnase hartiile si-si transferase o parte din fonduri.

Vestea locului unde se afla circulase cu viteza fulgerului. Taylor si Victoria abia stabilisera sa mai astepte o zi cu plecarea, cand sosi o a doua telegrama.

Aceasta n-o surprinse, doar, pe Taylor. O sperie ingrozitor. Malcolm ii gasise urma. Dorea s-o informeze ca ceruse la tribunalul din Londra custodia asupra nepoatelor lui, si tocmai i se aprobase petitia. Acum, trimitea o escorta inarmata sa ia gemenele si sa le aduca in Anglia.

- Cum a aflat despre Georgie si Allie? Intreba Victoria. Sperai sa nu stie ca tatal lor a murit, nu?

- Si-a facut temele, sopti Taylor; era intr-o asemenea panica, incat nu-si mai putea stapani tremurul mainilor. Doamna le-a nominalizat in testament. Banii lasati pentru Georgie si Allie reprezinta o suma considerabila. Ca tutore al lor, Malcolm considera ca va avea mostenirea sub control. O, Doamne, nu ma pricep deloc la toate detaliile astea legale. Oare autoritatile de aici il vor ajuta sa ia copiii? Tribunalele americane au vreun acord cu cele engleze?

- Trebuie sa aflam, raspunse Victoria. Cand ajungem la Redemption. Pot fi gata de plecare in cincisprezece minute.

Parasira hotelul o jumatate de ora mai tarziu. Taylor lasa un mesaj pentru Hunter, cumpara bilete de la gara si, peste doar o ora, erau in drum spre Teritoriul Montana.

Hunter isi petrecuse toata ziua cautand o locuinta potrivita in oras. Se intoarse la hotel seara si afla despre plecarea lui Taylor. Fu nevoit sa citeasca de doua ori ravasul pe care i-l lasase, ca sa creada. Ii multumea pentru bunatate, il informa ca-i platise camera, si-si incheia scrisoarea cu dorinta de a veni la cina intr-o seara, dupa ce ea, Victoria si copiii se instalau in noua lor locuinta din Redemption.

Hunter se gandi ca-si pierduse mintile. Isi facu bagajul, lasa la receptie o scrisoare pentru Lucas, si se repezi sa prinda urmatorul tren.

Era ingrozitor de furios. Pe toti sfintii, pana si prietenia avea limitele ei. Sa alerge dupa doua femei nebune intrecea orice masura. Lucas ii era dator, iar daca roscovana mai varsa o singura data pe el, putea fi nevoie chiar sa-l impuste pe Lucas, ca sa fie chit.

Cand se urca in trenul de la miezul noptii, era negru de furie. Ajunsese la concluzia ca niciodata n-ar fi trebuit sa devina prieten cu Lucas. Iar daca ar fi fost ca totul sa se ia de la inceput, sigur nu i-ar fi furat cutitul ala tocit si bun de nimic.

Drumul pana la Redemption le lua lui Taylor si alor ei opt saptamani incheiate. Mersera cu trenul pana la Sioux City, Iowa. Statura acolo doua zile, pentru ca Taylor sa cumpere cateva lucruri necesare, iar copiii sa se poata juca si zbengui.

Prima pe lista era o caruta mare. Aveau de unde alege, si o cumpara cat ai clipi. Gasirea a patru cai sanatosi ii lua mult mai mult. Statu multa vreme pana sa se hotarasca. Costul era scandalos, dar stia ca daca astepta sa-si faca targuielile din Fort Benton, pretul ar fi urcat pana la cer.

Hunter le ajunse din urma tocmai cand se imbarcau pe vaporul fluvial "Midnight Blue". Taylor il alesese pe cel mai incapator, pentru ca, pe langa pasageri, lua si marfa. Costul unei cabine era exorbitant - o suta douazeci si cinci de dolari - cum il informa ea incantata pe Hunter cand acesta incerca s-o convinga sa se intoarca.

Lui Hunter nu-i pasa cati bani cheltuisera. Ii propuse sa-i arunce pe toti. Nu mai avea nevoie de ei, dupa ce o prindea Lucas. Mortii nu aveau ce face cu banii, ii spuse el incruntat.

Pe Taylor n-o impresionau incercarile lui de a o speria.

- Poti sau sa ne ajuti, sau sa pleci, declara ea. Am dori mult sa avem parte de compania ta, adauga, elegant, nu-i asa, Victoria?

Prietena ei pufni, Hunter incepu sa se inroseasca la fata. Victoria veni spre el, isi incrucisa bratele peste pantecul care-i crescuse vizibil si spuse:

- Oricum, mergem la Redemption.

Taylor se ruga sa se hotarasca sa ramana cu ele. Aveau nevoie de ajutorul lui, de puterea si protectia lui. Ii dadu Victoriei un ghiont, ca sa nu se mai incrunte la Hunter.

Victoria, insa, nici gand sa se potoleasca.

- Da, ne-ar face placere compania ta, spuse ea, dar.

- O sa plecati oricum, nu? O intrerupse rastit Hunter.

Dadu din cap. Hunter stia cand era invins. Isi arunca mainile in sus deznadajduit, si se duse sa-si ia si el o cabina.

In aceeasi seara, dupa ce Taylor si copiii se culcasera, Victoria se duse pe punte sa ia aer. Cabina lui Hunter era chiar in fata camerei ei. Imediat ce-i auzi usa, o urma. Voia sa fie sigur ca nu i se intampla nimic.

Victoria statea rezemata de parapet, privind stelele. In celalalt capat al puntii stateau asezati doi barbati, fumand tigari de foi si privind-o. Nu paruse sa-i observe. Unul dintre ei incepu sa se ridice, asa ca Hunter trecu intre ea si cei doi. Omul se aseza la loc.

- N-ar trebui sa stai aici singura, Victoria, ii spuse el, pe un ton menit s-o sperie.

- Ai mai vazut vreodata atatea stele, domnule Hunter?

- Da, ii raspunse, abia stapanindu-si zambetul. Cand te-ai hotarat sa nu-ti mai fie frica de mine?

Nu-l privi cand ii dadu raspunsul:

- Cand mi-am dat seama ca dumitale ti-era putin frica de mine.

Rezemandu-se de parapet, Hunter privi spre cer.

- Nu stiu ce ti-a casunat, femeie. Niciodata nu m-am temut de tine.

N-avea de gand sa-l contrazica. Noaptea era prea frumoasa ca s-o strice cu galcevi. Isi rezema coatele de copastie, privind spre mal.

- Capitanul spune ca vom face o mie de mile pe zi.

- Va trebui sa opreasca in fiecare dimineata ca sa ia lemne. Vaporul e atat de mare, incat cred ca are nevoie de vreo douazeci si cinci, treizeci de brate de lemne pe zi.

- O sa putem cobori pe mal ca sa ne dezmortim, in timp ce se aduna lemnele?

- Da, raspunse el. Cand urmeaza sa nasti?

La auzul intrebarii, Victoria facu ochii mari.

Era clar ca domnul Harrison ii observase abdomenul.

- In septembrie, raspunse ea.

Cinci minute incheiate, niciunul nu mai scoase o vorba. Nu era o tacere stanjenitoare. Hunter isi muta greutatea de pe un picior pe altul, atingandu-i bratul cu al sau. Victoria nu se clinti din loc.

- Sotul tau stia ca erai insarcinata, inainte de a muri?

- Da.

- Ai idee ce greutati te asteapta? Iti va fi greu sa nasti in salbaticie, Victoria. Nu te va putea ajuta nimeni, la nevoie. Vei fi singura, iar daca apar complicatii, nimeni n-o sa poata face nimic.

- Incerci anume sa ma sperii?

- Mai avem timp sa ne intoarcem, replica el. Incerc sa te fac sa intelegi ca-ti va fi mai bine in oras.

Parea preocupat intr-adevar de soarta ei. Victoria incepu sa se simta vinovata ca-l mintise in legatura cu asa-zisul ei sot. Hunter era un om bun si cinstit. Nu se cuvenea sa-l insele. Vazuse cum il ajutase pe domnul Ross sa caute copiii.

Il mintise pentru ca nu voia sa aiba o parere proasta despre ea, iar asta n-o facea decat sa se simta si mai vinovata. Propria ei reactie fata de Hunter o nedumerea. Opinia lui conta pentru ea mai mult decat ar fi fost firesc. Se simtea atrasa de el si se gandea ca, poate, din cauza ca era atat de puternic si impresionant, cu ochii aceia negri si privirea tenebroasa. Avea parul lung aproape pana la umeri si negru ca blana unei pantere. Ii amintea de acea magnifica felina, caci se misca la fel de mladios.

Victoria nu-si dadu seama ca se uita la el, pana cand Hunter ii atrase atentia. Atunci se scuza.

- Domnul Ross a spus ca bunica dumitale era indianca.

- Da.

- Ma intrebam.

- Da?

- Toti indienii sunt la fel de chipesi ca dumneata?

Rosi imediat ce rosti aceste cuvinte. Se simtea ca o proasta. Era o femeie insarcinata, necasatorita. N-ar fi trebuit sa se poarte ca o scolarita nestiutoare.

- Nu trebuia sa te intreb asta. A fost o indrazneala necuvenita din partea mea. N-am vrut sa te supar, adauga ea grabita. Si, desigur, esti obisnuit sa auzi femeile spunandu-ti.

- Sotul tau era chipes?

Hunter nu stia de ce era atat de curios si stia ca nu se cadea sa intrebe.

Era inca in doliu, pentru numele lui Dumnezeu, iar el scormonea prin amintiri dureroase.

- Nu era chipes, raspunse Victoria. Dar, dupa cum spunea William, dragostea e oarba.

- A spus el asta? Intreba el, intelegand ca William era raposatul ei sot. Nu sunt prea sigur ca e adevarat.

- Sigur ca e adevarat. William a scris-o cu mana lui.

Hunter ridica din umeri. Apoi, ii puse ea o intrebare:

- Te intereseaza ce gandesc alti oameni despre dumneata?

- Nu.

- Pe mine, da. Uneori, se grabi sa precizeze. Si nu-mi pasa decat ce gandesc anumiti oameni despre mine.

Asa ca mint, isi spuse, oftand. Dintr-o data, isi dori sa nu-i fi spus lui Hunter ca fusese casatorita.

- Mai puternica-mi vinovatie imi invinge mai puternica intentie", sopti, repetand unul dintre citatele ei favorite din Shakespeare.

- Ce-ai spus?

Victoria repeta citatul, apoi adauga:

- Sunt cuvintele lui William, nu ale mele.

Hunter trase concluzia ca raposatul ei sot fusese cine stie ce carturar.

- Nu conteaza ca esti in doliu, o preveni el. Te vor curta destui barbati. Se vor lupta intre ei ca sa-ti cucereasca mana.

- N-am sa ma marit niciodata.

- Vrei sa spui ca niciodata n-ai sa te mai mariti din nou?

- Da, desigur. se balbai ea. Din nou.

Parea foarte vehementa. Hunter ar fi vrut s-o contrazica. Simplul fapt ca-l iubise cu atata pasiune pe un barbat nu insemna ca n-ar mai fi putut iubi din nou.

- Acolo unde mergem noi, nu prea sunt femei, o preveni el. Ce naiba, oameni nu prea sunt. Te vei simti singura. Fac ramasag ca intr-un an ai sa te mariti. Tine minte ce-ti spun.

Victoria pufni cu dispret, apoi intreba:

- Sunt multe femei in Redemption?

- In oras, nu. Dar sunt doua, la o zi calare.

Nu parea sa glumeasca.

- Doar doua?

- Ma Browley si sora ei, Alice Browley. Amandoua merg pe saizeci de ani.

Victoria ofta. Domnul Hunter incepea sa devina nervos. Se intreba ce-l indispusese. Cateva minute, fusese foarte amabil. Acum, iar era ursuz.

- S-ar putea sa mori acolo.

- Poate, fu ea de acord. Ce importanta are pentru dumneata?

- Niciuna.

Victoria se retrase de langa balustrada.

- Sunt o femeie puternica, domnule Hunter. Risti sa ai o dezamagire.

Si se intoarse in cabina, lasandu-l pe punte, langa parapet.

Zilele si noptile decurgeau dupa acelasi tipic. In fiecare dimineata "Midnight Blue" acosta sa imbarce lemnele pentru ziua respectiva. De obicei, capitanul le putea cumpara de la familiile intreprinzatoare care taiasera deja lemne si le stivuisera. In alte zile, pasagerilor barbati li se cerea sa ajute la taiat si transport.

Intr-o dimineata insorita de luni, Hunter il anunta pe capitan ca a doua zi dimineata aveau sa debarce. Apoi se duse sa-i spuna lui Taylor sa-si pregateasca bagajele.

- Dar mai avem mult pana la Fort Benton, il informa ea.

Hunter avu nevoie de o secunda sau doua ca sa-si dea seama ca nu glumea. Apoi, se infurie.

- Planuiai sa mergeti tocmai pana la Fort Benton, si de-acolo, cu caruta la Redemption?

Taylor se repezi la geamantan si scoase harta, agitandu-i-o in fata.

- Dupa cum arata harta mea, trebuie sa ajungem la Fort Benton, iar de-acolo s-o luam inapoi.

Hunter ii smulse harta din mana si o privi. Cel care o desenase trebuia sa fi fost beat. Pe toata lungimea raului Missouri se insirau forturi, dar numai unul era insemnat pe harta.

- Voiai sa faci peste o suta de mile inapoi?

- Nu, in nici un caz, dar fara drumuri cum se cade, m-am gandit ca. Vrei sa spui ca o putem lua pe o scurtatura?

Hunter se intoarse spre usa. Stia ca daca mai statea un minut, ar fi inceput sa strige. Femeia aia nici macar nu stia incotro s-o ia.

- Sa fiti gata, mai mormai el, iesind.

In dimineata urmatoare, echipajul vaporului le descarca geamantanele, lazile, cuferele, caruta si caii.

Hunter aprecie tot calabalacul si conchise ca mai aveau nevoie de inca o caruta. Gasi una potrivita in Jilly Junction, si imparti bagajele intre amandoua. Nu era multumit de caii pe care-i alesese Taylor dar, dupa ce-i vazu pe cei ce se gaseau in Jilly, hotari ca altii mai buni n-aveau de unde sa ia. Pentru incarcatura pe care o aveau de transportat, mult mai potriviti ar fi fost boii.

Drumul pana la Redemption dura o saptamana si ceva. Peisajele erau magnifice. Peste tot se vedeau culorile primaverii. Flori rosii, roz, violete, portocalii si albe sclipeau pe covorul verde. Taylor era coplesita de farmecul tinuturilor salbatice. In fiecare dupa-amiaza, culegea flori pe care nu le mai vazuse niciodata, iar la cina, Hunter ii spunea cum se numeau.

Copiii erau uimiti de animalele pe care le zareau. Rasera cand vazura un catar, cu urechile lui uriase, caraghioase. Georgie fugari o ciuta cu coada alba, iar Daniel se lauda ca ajunsese destul de aproape ca sa-i atinga unul dintre pui.

Existau si unele dezavantaje, desigur. Taylor purta manusi albe ca sa-si apere mainile, dar inca din prima zi degetele i se inrosira de la haturi. In dimineata urmatoare, isi puse niste manusi vechi de lucru de-ale lui Hunter. Erau prea mari, cafenii la culoare si deloc elegante. Ii placeau la nebunie.

Daniel fusese cuminte si ascultator pana cand Taylor o muta pe Georgie in caruta lui Hunter. Allie voia sa stea langa Taylor, ca sa tina si ea hamurile din cand in cand. Baietelul nu putea fi in doua locuri in acelasi timp si facu o criza demna de aplauze, cand surorile sale fura despartite. Demonstratia lui de temperament o uimi pe Taylor. Era furios pe ea fiindca nu voia sa se razgandeasca. Dadu un sut cu piciorul gol in roata carutei, apoi scoase un urlet de durere care ar fi speriat pana si un urs grizzly. Taylor il lua pe genunchi si-l linisti, in timp ce Victoria ii freca piciorul indurerat.

Baiatul, insa, nu se lasa cu una cu doua. Voia sa se faca asa cum spunea el. Pana la urma, se ghemui in caruta lui Taylor si o ora nu mai vorbi cu nimeni. Fiecare dintre ei avea ciudateniile lui. Victoria era plina de energie imediat ce apunea soarele. Daniel insista mereu sa doarma cu cizmele in brate, iar Georgie vorbea pana cand adormea. O legana sunetul propriei voci.

Hunter devenea certaret si ursuz in fiecare seara. Le reamintea iar si iar ca inca nu era prea tarziu ca sa se intoarca, iar cand Taylor si Victoria nu-i dadeau dreptate, isi pierdea rabdarea.

De obicei, pe la sfarsitul fiecarei zile, Taylor avea destule probleme. Bratele si umerii o dureau de parca i-ar fi luat foc. Nu avea chef de comentariile lui Hunter si, in seara dinainte de a ajunge la Redemption, isi pierdu cumpatul. Ii spuse ca imbatranise cu douazeci de ani, ca arata ca o ciuma si ca o durea totul, din crestetul capului pana-n varfurile picioarelor. Nu putea face nimic cu felul cum arata sau durerile, dar cu comportamentul lui putea face ceva si, daca-i mai spunea o singura data ca era nebuna, urma sa-i arate ca avea dreptate. Era prea distrusa ca sa se gandeasca la o amenintare mai substantiala. Oricum n-ar fi crezut-o.

Probabil Hunter isi daduse seama ca fusese prea aspru cu ea, caci a doua zi dimineata n-o trezi la crapatul zorilor. Taylor si Victoria dormira pana dupa ora noua. Le destepta rasul lui Georgie.

Hunter dusese copiii la rau. Statea asezat pe mal, cu pusca alaturi, supraveghindu-i. Daniel tocmai isi luase pe el pantalonii si ciorapii si se chinuia sa-si traga cizmele.

- In fiecare dimineata, inainte sa te incalti, intoarce-ti cizmele si scutura-ti-le bine, il povatui Hunter.

- De ce?

- Uneori, noaptea se tarasc in ele tot felul de lighioane.

Gemenele erau goale-pusca si ude-leoarca. Andrew statea asezata in rau, pieptanandu-si papusa de carpa, iar Georgie sarea in loc, improscand cu apa peste tot.

Niciuna nu tremura, asa ca Taylor presupuse ca apa nu era prea rece pentru ele. Dintr-o data, isi dori sa fi putut sa li se alature. Jinduia sa se spele pe cap si sa miroasa a sapun cu parfum de trandafiri, nu a cai si piele argasita.

Allie o vazu prima, intre copaci.

- Mamico! Striga ea. Spal bebeul!

Taylor zambi, facand un pas inainte.

- Vad si eu asta, striga ea.

- Buna dimineata, mama.

Se intoarse spre fiul ei.

- Buna dimineata, Daniel. Ai dormit bine?

- Azi am sa fiu David, o informa el. Si cred ca am dormit bine. Nu m-am trezit.

Taylor porni spre mal. Georgie incerca sa-i aduca apa, in causul palmelor. Cel putin, banuia ca era Georgie. Isi baza aceasta concluzie pe faptul ca fata turuia intruna despre felul cum se juca.

Taylor se descalta si-si continua drumul, intrand in apa, spre marea incantare a copiilor. Surprins, Hunter izbucni intr-un hohot de ras, pe care Georgie il imita imediat.

Cand Taylor se aseza in mijlocul raului, cu camasa de noapte si halatul pe ea, pana si David zambi.

Victoria aparu la cotul cararii dintre copaci, arunca o singura privire spre Taylor si izbucni si ea in ras. Apoi se intoarse la carute, lua sapunul si prosoapele, si amandoua spalara gemenele pe cap. David promisese sa se spele singur, iar acum isi curata scrupulos cizmele.

Dupa ce terminara, Taylor le aseza pe o patura langa Hunter, apoi se duse dupa cotul raului, unde era apa mai adanca, isi scoase halatul si camasa si-si facu si ea baia. Victoria statea pe mal, cu pistolul prietenei sale in mana, si abia dupa ce Taylor termina si se imbraca, recunoscu ca nu stia sa traga. Taylor ii promise ca avea s-o invete imediat ce se instalau in noua lor locuinta.

Apoi, veni randul Victoriei. David aparu sa se intereseze ce faceau. Victoria ii striga atat de tare incat s-o auda si Hunter ca pe ea n-o grabea nimeni.

Taylor se aseza pe o patura, cu pistolul in poala, si incepu sa se stearga pe cap. Privirea ii fu atrasa spre malul opus, unde se zarea o miscare in tufisuri. Victoria nu vedea nimic in jur, savurandu-si baia. Isi sapunise parul, iar acum si-l clatea. David, care se plictisise, pleca inapoi sa se joace cu surorile lui.

O alta miscare atrase atentia lui Taylor. Miji ochii in lumina soarelui, dar nu distinse nimic si se gandi ca erau doar frunzele, frematand in vant. Apoi vazu ochii. Erau galbeni. Imediat, aparu si conturul unui trup. Era o felina - fara indoiala, cea mai mare vietate pe care o vazuse Taylor vreodata.

Citise intr-unul dintre romane ca pisicile nu intrau in apa. Aceasta, insa, parea sa nu se teama ca se uda. Incet, Taylor se ridica in picioare si ochi. Animalul inainta pe furis. Parea gata sa sara. Tocmai cand Taylor voia s-o strige pe Victoria, o mana ii acoperi gura.

- Nu scoate nici un sunet si nu te misca.

Taylor incremeni. Nici macar nu dadu din cap. Intelesese avertismentul: daca Victoria se ridica, ar fi stat intre pisica si pusca lui Hunter.

Victoria se distra de minune. Alene, se lasa pe spate, scufundandu-si parul in apa, apoi se ridica in picioare. O vazu pe Taylor si incepu sa zambeasca, dar imediat il zari si pe Hunter. Scoase un mic tipat si-si acoperi sanii.

Dintr-o data, isi dadu seama ca cei doi priveau malul din spatele ei. Hunter avea pusca pregatita. Innebunita, Victoria se uita din nou la Taylor. Prietena ei articula mut cuvintele "Stai jos!". Simtind ca i se inmuiau genunchii, Victoria se lasa incet la loc in apa.

Pisica sari, cu bolta. Hunter trase doua focuri in succesiune rapida, desi era sigur ca omorase felina din primul glont. Animalul cazu cu un plescait, doar la un metru de Victoria.

Victoria se repezi afara din apa si privi fiara care se scufunda incet. Apoi scoase un tipat prelung si cazu pe spate, lesinata. Hunter o scoase pe mal, in timp ce femeia, revenindu-si, scuipa apa si plangea. Il cuprinse cu bratele pe dupa gat, tinandu-se de el ca si cum de asta ar fi depins viata ei. Taylor o acoperi cu o patura.

Copiii venira si ei in fuga sa vada ce se intamplase. Taylor ii duse inapoi la carute. Victoria suspina. Fusese o experienta inspaimantatoare. Taylor era si ea cu nervii la pamant, dar nu-si pierdu calmul. Imbraca fetitele, si tocmai le termina de legat sireturile, cand Allie tipa ca-si uitase papusa in apa.

David se oferi s-o aduca.

- Stai aici, Daniel, ii ordona Taylor. Ma intorc imediat. Allie, termina cu urletele. Merg sa-ti aduc bebeul.

- Azi sunt David, ii aminti baiatul. Ai uitat.

Problema asta cu numele incepea sa scape de sub control. Taylor se intoarse spre el.

- Ce-ar fi sa-ti spun Daniel David pana te hotarasti? Propuse ea. Mi-ar fi mai usor sa tin minte?

- Doua nume? Intreba fiul ei, zambind incantat.

- Da, doua nume.

- Si daca vreau sa fiu David Daniel in loc de Daniel David?

Iar incepem, isi spuse Taylor. Il lasa pe baiat sa se hotarasca si porni spre rau, bodoganind. Papusa zacea pe o piatra, langa mal. Cand sa se aplece dupa ea, facu repede un pas inapoi. Un sarpe cu punctisoare maro pe tot trupul statea incolacit langa jucarie. Scotea un sunet ca de paraitoare, privind-o. Taylor incremeni si vru sa-l strige pe Hunter. O auzi pe Allie tanguindu-se in spate, si dintr-o data isi dadu seama ca trebuia sa ia papusa, ca s-o faca sa inceteze.

Isi scoase pistolul din sort. Ar fi preferat ca sarpele sa plece, pentru a nu trebui sa-l omoare, apoi ii veni in minte un alt gand: daca l-ar fi lasat pe Daniel sa aduca papusa?

Taylor ochi si ucise sarpele dintr-un singur glont. Forta impactului il arunca de pe piatra, in apa.

Hunter tocmai o saruta pe Victoria, in culmea fericirii, cand impuscatura il readuse la realitate. O puse pe Victoria jos, isi lua pusca si porni intr-acolo.

- Taylor! Mugi el.

- Era doar un afurisit de sarpe, domnule Hunter! Raspunse Taylor.

- A omorat un sarpe. murmura Victoria, ridicand o privire sfioasa spre Hunter, pe sub gene.

- Nu, a omorat un afurisit de sarpe, o corecta el.

Victoria dadu din cap.

- Pe mine m-ar fi apucat istericalele. Pe Taylor a luat-o furia. De ce m-ai sarutat?

N-ar fi rezolvat nimic cu o minciuna acceptabila.

- Ca sa nu mai plangi.

- A. ofta ea.

Hunter nu se mai putea opri s-o priveasca. Doamne, frumoasa mai era! Ochii ei aveau cea mai atragatoare nuanta de verde pe care o vazuse vreodata, iar parul arata ca o flacara de culoarea bronzului. Peste radacina nasului i se intindea o spuza de pistrui. Isi infrana imboldul de a-i saruta.

Isi pierduse mintile, daca se gandea la asemenea lucruri. Un moment, uitase cine era ea si ce era el. O lady si un metis. Era o combinatie imposibila.

- Ai sa stai aici toata ziua?

Furia din glasul lui ii atinse mandria, iritand-o.

- Nu, numai pana ai sa-mi dai drumul.

Imediat, Hunter se retrase de langa ea si se intoarse la tabara. Victoria il urma, la o distanta pe care o considera respectabila.

Peste o jumatate de ora, erau gata de plecare. Allie inca mai era suparata. Abia daca se atinse de micul dejun. Nu voia ca papusa ei sa fie uda. Voia una uscata. Taylor nu putea discuta rational cu ea. In sfarsit, prinse papusa pe coviltirul carutei, explicandu-i ca soarele avea s-o usuce cat ai zice peste. Cand nici aceasta promisiune n-o linisti pe Allie, Taylor declara ca bebeul facea nani.

Georgie n-o ajuta nici ea. Isi chinuia sora cu propria ei papusa. Inca nu era nici macar ora amiezei, iar Taylor nu mai rezista.

Aveau sa ajunga la Redemption pe inserat, iar acest lucru o ingrijora cel mai tare. Astepta nelinistita sa-i cunoasca pe oamenii care dormeau acolo si sa vada daca se gasea o locuinta convenabila.

Hunter o alarma si mai mult, mentionand in treacat ca Lucas putea fi deja in oras, asteptandu-i. Taylor nu credea ca ar fi fost posibil, pana cand Hunter o convinse. Daca-si rezolvase repede treburile de la Chicago, putea sa fi luat trenul de la Cincinnati la Sioux City, apoi un vas fluvial pe Missouri.

- Tot ar fi in urma noastra cu cateva zile, insista ea.

Hunter clatina din cap.

- El nu merge cu caruta, nici nu s-ar opri sa faca targuieli din Sioux City. Calareste, Taylor, si o ia pe toate scurtaturile. Ar putea fi acolo, ba bine ca nu.

Taylor se ruga ca Lucas sa nu fi ajuns la Redemption inaintea lor. Voia sa se instaleze mai intai, apoi avea sa se ocupe si de el.

Ajunsera la ultima panta pe la ora doua si ceva dupa-amiaza. Acum orasul se vedea clar. Era cuibarit intre muntii cu creste inzapezite si colinele unduitoare. In jur, Maica Natura pictase o panorama mirifica. Taylor isi imagina ca stropise colinele cu toate culorile de pe paleta.

Cand ajunsese la Redemption, insa, vopselele i se terminasera. Prima impresie a lui Taylor fu una de dezamagire.

Lucas avusese dreptate cand ii spusese ca orasul nu avea decat douasprezece, paisprezece cladiri. Fusese pregatita pentru aceasta realitate, insa avu un soc la vederea urateniei. Toate constructiile erau cafenii si murdare. Hunter ii conduse in centrul orasului. Drumul de pamant desfundat era marginit cu podisti de lemn. Totul era construit din lemn, iar Taylor incerca sa-si imagineze cat de frumos ar fi aratat orasul daca peretii caselor ar fi fost pictati.

- Uite, e si un magazin general, ii arata Taylor prietenei sale.

- Iar peste drum de el, un saloon, remarca Victoria, pe un ton destul de critic.

- As prefera sa nu fie atata liniste.

Cele doua femei priveau drept inainte. Atrageau atentia si incercau sa nu-i ia in seama pe barbatii care cascau ochii la ele.

Stateau peste tot - in usi, la ferestre, langa stalpii de priponit caii - si toti aveau pe chipuri aceeasi expresie. Erau stupefiati.

Vestea sosirii femeilor se raspandi ca fulgerul. Inainte ca grupul cu cele doua carute sa ajunga in fata magazinului general, tot orasul iesise in strada ca sa se uite la ele. Toti cei nouasprezece locuitori.

Taylor nu stia ce asteptau de la ea. Sa zambeasca, sa-i salute? Sau ar fi fost considerata prea indrazneata?

- De ce nu vorbeste nimeni? Intreba ea in soapta.

- Nu le vine sa creada ce vad, raspunse Hunter.

Taylor ofta, isi impuse sa nu fie nervoasa, apoi isi scoase boneta.

In clipa aceea, se dezlantui haosul. Toti se imbulzira inainte. Hunter le facu semn sa se retraga.

O cobori pe Taylor din caruta, apoi se intoarse spre oameni.

- E nevasta lui Ross.

Un barbat cu camasa cadrilata si pantaloni labartati pasi inainte. Avea o barba carunta zburlita, un nas gigantic, si ochi caprui.

- N-am mai vazut o femeie draguta de-atata vreme, c-am si uitat cum arata.

- Io nicairea n-am vazut una asa dragalasa ca astea doua! Striga altul. Ca Ma si Alice Browley nu mai arata ca neste femei, da ani da zile!

- Inapoi, Cleevis, ordona Hunter. Lasati femeia sa-si traga sufletul.

- Vreau sa m-apropiu doar atata, cat sa-i simt mirosu', recunoscu Cleevis.

Taylor simti ca rosea. Isi indrepta umerii si iesi de dupa Hunter. Il auzi pe omul numit Cleevis inspirand adanc cand trecu pe langa el, apoi scotand un strigat de extaz.

- Trandafiri! Miroasa a trandafiri, oameni buni!

- Ei daca asta nu le-ntrece pe toate!

La auzul acestui comentariu, Taylor nu-si putu stapani zambetul.

Hunter incerca s-o ajute pe Victoria sa coboare din caruta. De fiecare data cand intindea bratele spre ea, femeia clatina din cap.

- Nu poti sa sezi acolo toata ziua! Se rasti el. N-am sa las pe nimeni sa-ti faca ceva.

- Nici nu credeam, sopti ea. Si-n plus, pot sa-mi port si singura de grija. Nu mi-e frica.

- Dovedeste.

Victoria se hotari s-o faca. Isi scoase boneta, o arunca in caruta si-l lasa s-o ajute.

Toti o bombardau pe Taylor cu intrebari.

- Incotro te indrepti, doamna Ross? Intreba un om cu ochelari grosi.

- Am ajuns la destinatie, domnule, raspunse ea. Ne stabilim aici.

- Roscovana-i maritata? Se interesa un tanar pistruiat, din multime.

Taylor se intoarse spre Victoria, lasand-o sa raspunda ea la intrebare. Victoria nu-i acorda nici o atentie. Se agatase de bratul lui Hunter si nu-i mai dadea drumul. Acesta incerca sa-i desprinda degetele.

- A fost maritata, explica Taylor. Sotul ei a murit acum cateva luni.

Nimeni nu paru prea intristat la auzul vestii.

Inca inainte de a ocoli caruta, pentru a ajunge langa Taylor, Victoria primi trei cereri in casatorie.

- Sunt in doliu, anunta ea. Si, intamplator, urmeaza si sa fiu mama.

Niciuna dintre afirmatiile ei nu avu vreo influenta asupra oamenilor. Habar n-aveau cum o chema, si totusi ii cereau mana. Un gentleman ii spuse ca era mai mult decat dispus sa-i creasca si copilul.

Victoria se gandi sa-i dea una cu piciorul. Taylor rase. Georgie abia astepta sa exploreze imprejurimile. Taylor o puse pe podetul de lemn. Imediat, Georgie se repezi in magazin.

Dupa ce se indrepta la loc, Taylor facu un pas grabit inapoi. Un barbat intr-o salopeta albastra peste tricoul gros de corp, cu maneci lungi, se strecurase pana la ea. Era un urias inalt de aproape doi metri, cu umeri lati si brate vanjoase. Avea plete castanii si barba deasa. Arata infricosator, si-i flutura pe sub nas un ziar.

Taylor dadu cu palma peste ziar.

- Ce faci, domnule?

- Stiti carte?

- Poftim?

Uriasul mugi inca o data intrebarea. Lui Taylor incepura sa-i tiuie urechile.

- Daca ma-ntrebati daca stiu sa citesc, raspunsul este da.

Omul scoase un chiuit de bucurie care fu cat pe ce s-o rastoarne pe Taylor de pe picioare.

Victoria il ocoli cu grija si intra in magazin. Cativa oameni se luara dupa ea.

Daniel David cobori din caruta si trecu repede langa mama lui. Taylor il prezenta asistentei.

Hunter o privea cum le spunea ca Daniel David era fiul ei. Cineva incerca sa spuna ca nu se putea, dar Taylor insista categoric:

- Daniel David e fiul meu, iar tatal lui este Lucas Ross.

Ii masura cu privirea sfidandu-i s-o contrazica. Nimeni nu scoase o vorba. Cativa dadura din capete a incuviintare.

Multumita, Taylor arunca o privire spre Hunter si-l vazu zambind. Apoi se intoarse iar spre fiul ei, sugerandu-i sa intre in magazin si sa vada daca avea bomboane de menta.

- Dar Allie.

- O iau eu, ii promise Taylor.

Baietelul alerga inauntru. Taylor se intoarse la caruta, unde Allie dormea adanc. Hunter dadu din cap, semn ca avea sa stea de paza. Ii zambi, apoi intra in magazin.

Uriasul o urma, cu ziarul sub brat. Victoria vorbea cu proprietarul. I-l prezenta lui Taylor. Omul se numea Frank Michaels si era in culmea fericirii s-o cunoasca.

Avea cam cincizeci de ani, umeri ingusti si maini noduroase, si purta ochelari cu o lentila crapata. Zambetul si ochii lui caprui emanau caldura. Ii tot spunea cat de incantat era, scuturandu-i mana la nesfarsit.

Georgie o tuli spre fundul magazinului, iar peste cateva secunde aparu si Allie, langa piciorul lui Hunter, privind multimea.

- Sprintara mai e, comenta Frank Michaels. Trebuie sa fi fugit ca fulgerul, ca sa ocoleasca asa de repede pana-n fata.

Allie o zari pe Taylor si alerga la ea, cu papusa in maini. Proprietarul se lasa pe vine, iar Allie se ascunse imediat dupa fustele lui Taylor. Imediat, Georgie isi facu din nou aparitia. Domnul Michaels clipi din ochi.

- Gemene, sopti el.

- Can' aveti un minutel liber, tare v-as fi recunoscator, doamna Ross, spuse din spatele ei uriasul.

Taylor se intoarse si iar se feri de ziarul pe care i-l agita prin fata.

- Stiti sa cititi asta?

- Da, sigur ca pot, raspunse ea, incercand sa-si ascunda exasperarea. Stiu sa citesc de ani de zile.

- Ei, Rolly, abia a ajuns aici. Las-o sa-si traga rasuflarea. N-o mai deranja cu ziarul ala, protesta Frank Michaels. Aveti o familie frumoasa, doamna Ross.

- Va multumesc, domnule Michaels.

- Mi-ar placea la nebunie sa ma numiti Frank.

- Atunci si dumneata trebuie sa-mi spui Taylor.

- Voi fi onorat.

Rolly nu se lasa cu una cu doua.

- Mi-a dat acordu', Frank. Am auzit-o clar.

Taylor nu stia despre ce vorbea. Inainte de a apuca sa-l intrebe, Rolly o lua de mana si o trase inapoi in usa. Langa Hunter, se opri, il privi ingrijorat, apoi il saluta, dand din cap:

- Hunter.

Hunter fu la fel de ursuz. Se incrunta la Rolly, dadu si el din cap, si-i rosti numele pe un ton morocanos:

- Rolly.

Mersera mai departe. Cand ajunsera pe trepte, Rolly se opri si mugi spre multime:

- Aduceti lada acilea, baieti! Avem o stiutoare de carte!

Izbucnira urale rasunatoare. Taylor fu uimita. O lada aparu ca din senin si fu pusa pe podet, langa ea. O privi, apoi se intoarse iar spre urias.

Acesta ii dadu ziarul si o ajuta sa se urce pe lada. Alt om aduse din magazin un balansoar. Rolly dadu din cap spre el, apoi se aseza.

- Mamico, ce faci? Intreba Georgie.

Taylor o privi, apoi ridica din umeri.

- N-am nici cea mai vaga idee, sopti ea.

- Mama ta o sa ne citeasca stirile, ii explica Rolly; facu un gest spre Taylor. Pai, incepe.

Taylor il privi pe Hunter, sa vada ce parere avea. Acesta statea langa usa magazinului, cu o mutra plictisita si indiferenta.

Despaturi ziarul. Era, "Rosewood Herald". Nu auzise niciodata de orasul Rosewood. Apoi observa data.

- Ei, dar ziarul asta e vechi de doua saptamani.

- N-are nimica, pentru noi stirile tot noi o sa fie, ii explica Rolly.

- Inainte, primeam multe ziare, de la taberele de mineri din munti! Striga alt barbat. Da' la toti ne place, "Rosewood Herald", nu, Rolly?

- Asa se pare, fu Rolly de acord.

Taylor se hotari sa afle pe ocolite daca macar vreunul dintre ei stia sa citeasca.

- Cine citea ziarul, inainte de a mi se acorda mie onoarea asta?

Toti il privira pe Rolly, in asteptarea raspunsului.

- Pai, acuma, de citit citea Frank. Pe urma, i s-au spart ochelarii, si n-a avut timp sa si-i dreaga.

- Si mai citea si Earl! Striga cineva.

Rolly dadu din cap.

- Nu ne placea cum citea el. Avea o tuse magareasca care deranja stirile.

- A citit si Henry candva, ii aminti Frank lui Rolly, din usa.

- Henry se balbaia, replica Rolly. Ma scotea din minti. Era sa-l impusc.

- Chiar l-ai impuscat, sublinie Frank.

Taylor facu ochii mari. Rolly, insa, se grabi sa explice:

- Aia a fost alta socoteala. Hai, incepe, ii ordona el iar lui Taylor.

Privind peste multimea de oameni, cu chipurile lor oneste si nerabdatoare, si facu singurul lucru pe care-l putea face. Incepu sa citeasca.

N-o lasara sa sara peste nici o rubrica. Ii pretindeau ca citeasca fiecare cuvant. Dura aproape patruzeci si cinci de minute, caci ziarul avea patru pagini, si in tot acel timp ii multumi lui Dumnezeu ca Rolly nu-i daduse "Denver Post". Era intrerupta cu hohote de ras, la fiecare fragment cat de cat amuzant, si cu lungi discutii despre vestile proaste.

Publicul era plin de admiratie. Cand termina si impaturi ziarul, o aplaudara, cu strigate de multumire. Un om pe care inca nu-l cunoscuse ii spuse ca avea o voce placuta si frumoasa.

Taylor considera ca invatase doua lucruri. Primul, ca oamenii jinduiau dupa vesti din lume. Al doilea, ca se temeau de urias. Il ocoleau pe Rolly, desi ei i se parea destul de inofensiv.

Cobori de pe lada si-i inapoie ziarul.

- Poftim, domnule Rolly. Acum, daca ma scuzi, mai am o multime de treburi pana se innopteaza.

Uriasul se ridica din balansoar.

- Atuncea, ne vedem duminica?

- Duminica?

- Pentru citit, ii explica el. Harrison aducea ziaru' vinerea sau sambata. O s-asteptam pana duminica.

- Duminica, vi-l citesc cu placere, se invoi ea.

Rolly facu o plecaciune.

- As voi sa-ti multumesc cum se cuvine, doamna Ross. Asa se cade.

Mai multe capete incuviintara, cu miscari rapide.

- Ai nevoie de ceva anume? O intreba el.

- De o locuinta, domnule Rolly. Nu mi-ai putea spune daca e vreo casa libera prin zona?

Rolly ii zambi, apoi se intoarse spre cei din strada.

- Are nevoie de-o casa, oameni buni. Zice cineva ca nu?

Astepta un minut, apoi se intoarse spre Taylor.

- Gata, s-a facut.

- Ce s-a facut? Intreba ea.

- Casa matale. Maine incepem sa ti-o construim.

Taylor ramase cu gura cascata. Rolly lua balansoarul si-l duse inauntru. Cand trecu pe langa ea, ii propuse ca dupa-amiaza sa aleaga locul.

Nu glumea. Taylor ii spuse ca era foarte generos. Rolly raspunse ca nu-l deranja, nici pe al nici pe ceilalti, iar un gentleman adauga ca nu puteau fi siguri ca ramanea la ei decat daca-i ofereau o locuinta.

- Nu vrem sa te-ascunda Ross in munti, recunoscu un tanar cu chip cinstit.

Frank Michaels ascultase si el lectura ziarului. Parcursese deja stirile, dar ii placea sa-i asculte vocea.

- La noapte, puteti dormi cu totii in casa lui Callaghan, propuse el. E buna si solida.

- Si are podele de lemn! Striga unul.

- Callaghan n-o sa se intoarca pana la vara, preciza Frank.

- Si n-o sa se supere ca-i folosim casa?

- Nu-i a lui, ii explica Rolly. Doar ca s-a inamorat de ea. I-a alungat pe propitari acu' cativa ani. I-au lasat casa lu' Lewis.

Tanarul cel pistruiat, pe care-l chema Billy, se apropie din nou.

- Ori de cate ori vine-n oras, Callaghan sta in casa. Cum o fi intrand, nimenea nu stie. Casa are patru ferestre d-alea cu geam, da' niciuna nu s-a spart. Sigur nu p-acolo intra. Si mai are si ambele doua usi incuiate. I-un muntean batran si nebun, adauga el dand din cap. Mai bine sa nu dai ochi cu el.

- Un muntean adevarat? Repeta ea in soapta.

- Nu cred c-ar trebui sa stai acolo decat daca e de acord si sotul dumitale, spuse Frank. Unde-i Ross?

- Cu o treaba importanta, raspunse Taylor. E intr-adevar un muntean?

- Cine? Intreba Rolly.

- Acel Callaghan.

- Muntean pe bune, ba bine ca nu, confirma Rolly, dand din cap.

- Domnul Lewis ar fi de acord sa vanda casa?

- Vrea s-o vanda, interveni Frank. Cei doi care au plecat l-au facut agentul lor. Lewis are hartiile, si daca o vinde vreodata, o sa-si tina partea, iar restul o sa-l trimita la St. Louis. Acolo s-au dus fostii proprietari. Nu cumva te gandesti sa cumperi casa, nu?

- Lewis e avocatu' orasului, adauga Billy.

Taylor era impresionata ca un orasel atat de mic se lauda cu un avocat. Apoi, Frank preciza ca Lewis nu urmase nici o scoala. Citise vreo cateva carti, se tinuse dupa un avocat in anul cat statuse in Virginia City, iar cand se stabilise la Redemption, isi pusese firma. Se parea ca pe-acolo avocatii nu aveau nevoie de diplome.

- Biroul domnului Lewis are anumite ore de lucru?

Intrebarea ei ii amuza copios. Cand se potolira din ras, Frank ii spuse ca Lewis nu avea nici un birou. Era proprietarul grajdului, iar cand nu era ocupat cu caii, rezolva toate problemele legale.

- De ce nu va citeste el ziarul? Intreba Taylor.

- Cerea prea multi bani, raspunse Rolly. Frank, cred c-o sa fie in siguranta. Daca Callaghan stie ca-i maritata cu Ross, o s-o lase in pace. N-o sa se incurce cu el.

Victoria reveni si ea din magazin, cu gemenele.

- Unde-i David Daniel? Se interesa Taylor.

- Il ajuta pe Hunter cu caii. Domnule Rolly, vrei sa ma indrumi, te rog, spre grajdul domnului Lewis?

- As fi onorat, doamna Ross.

Taylor se intoarse spre Victoria, ca sa-i povesteasca pe scurt ce aflase. Victoria paru gata sa lesine, atat de incantata era.

Peste o ora, sa vezi si sa nu crezi, Taylor era mandra proprietareasa a unei case cu etaj, podele de lemn si patru ferestre elegante, cu geamuri. Ceru si o suta saizeci de acri de pamant, conform Legii Colonistilor, dar Lewis nu credea ca avea sa li se aprobe. Victoria era inca supusa britanica, si nu putea primi pamant in America. Nu stia daca Taylor, fiind maritata cu Lucas, s-ar fi calificat.

Taylor intelesese imediat ca domnul Lewis habar n-avea de chichitele legii. Pana si ea isi dadea seama ca ar fi trebuit sa semneze si Lucas hartiile, dar Lewis era gata sa inregistreze titlul de proprietate numai pe baza semnaturii ei. Vorbea mult si stufos, ca sa imbarlige amanuntele legale si sa-si ascunda ignoranta.

Insista sa ia hartiile cu ea, ca sa le semneze si sotul ei. Lewis incasa cei douazeci de dolari pe care i-i daduse in avans si o felicita pentru noua ei casa. Nu era sigura ca avea deja vreo casa sau nu, dar ii stranse mana oricum.

Toti voiau sa vada casa cat mai repede. Hunter o ridica pe Victoria pe capra carutei, apoi il aseza pe Daniel David langa ea si se intoarse spre Taylor, care ramasese fascinata de apusul soarelui - un portocaliu vibrant, cu irizatii rosii.

Vocea lui Georgie o readuse la realitate.

- Uite-l si pe nenea, mamico.

- Pe care nene, iubito? Intreba intr-o doara Taylor.

- Pe nenea noastru, mamico, interveni si Allie.

Taylor incremeni. Dumnezeule mare, cum de nu-l observase? "Nenea lor", cum il numise Allie, statea in mijlocul drumului. Distanta era prea mare ca sa-i distinga expresia, dar ghici ca era incruntat.

- Acum e-acum! Sopti ea.

Isi indrepta umerii si porni spre el. Cu cat se apropia, cu atat se alarma mai mult. In sfarsit, ajunse destul de aproape ca sa-i vada expresia. O, Doamne, era furios, nici pomeneala. Ochii-i erau reci ca gheata.

Nu stia ce sa-i spuna. Arunca o privire spre Hunter si-i vazu figura fudula, care parca spunea: "acum ai patit-o!" Daca ar fi fost mai aproape, i-ar fi dat un picior. Isi continua drumul spre Lucas si in sfarsit se opri, la cativa pasi de el.

Se privira lung cateva secunde. Taylor observa ca era plin de praf. Si avea barba. Arata cu atat mai impresionant - si minunat.

Se bucura atat de mult ca-l revedea, incat ii venea sa planga, dar ceea ce o amuti fu faptul ca Lucas incepea sa arate ca un muntean.

- Mamico? O striga Georgie.

Taylor se trezi din transa. Trase adanc aer in piept, afisa un zambet fortat si-si privi fetitele.

- Dati-i buna-ziua taticului vostru.

Capitolul 17

Voile si sortile noastre nu merg pe acelasi drum.

William Shakespeare, "Hamlet"

- Ti-ai iesit din minti?

Lucas vorbea intr-o soapta inceata si ragusita. Se straduia din rasputeri sa-si stapaneasca nervii, dar efortul isi lua tributul.

Simtea o asemenea nevoie sa racneasca, incat il durea gatul. Tremura de usurare pentru ca Taylor era in viata, si fierbea de furie fiindca isi asumase asemenea riscuri. Dar era nevatamata, isi spuse el pentru a zecea oara. Avea senzatia ca murise de o mie de ori, facandu-si griji pentru ea si copii, in timp ce gonea sa-i ajunga din urma.

- Ma asteptam sa fii suparat, incepu ea. Dar furia ta e mult mai neplacuta la vedere, decat in minte. Ti-as fi recunoscatoare daca ai incerca sa te calmezi.

- Raspunde-mi, doamna Ross.

Taylor facu un efort sa nu tresara.

- Foarte bine, se invoi ea. Nu, nu mi-am iesit din minti. Allie, Georgie si David Daniel au tot dreptul sa-ti spuna tata. Isi indrepta umerii si facu un pas inainte.

- Si pana vor fi destul de mari ca sa se descurce fara parinti, au nevoie de noi amandoi.

- De ce-ai venit aici? Ce Dumnezeu ai avut in cap?

- Voiam sa fim aproape de tine.

Lucas, nici gand s-o creada.

- Am fost la Chicago, ii reaminti el. Stii unde e Chicago, Taylor?

- Da, desigur.

Dadu din cap.

- Asa ca, pentru a fi aproape de mine, ati facut peste o mie de mile in directia opusa. Am inteles bine?

- Nu cred ca au fost nici pe departe o mie de mile, remarca Taylor.

- Cand te-ai hotarat sa veniti aici?

Nu credea ca ar fi fost o idee buna sa-i spuna chiar acum adevarul. Parea gata sa dea in clocot. Avea chef de cearta, dar Taylor nici nu se gandea sa-i faca pe plac. Stateau in mijlocul orasului, pentru numele lui Dumnezeu, si se strangea lumea in jurul lor.

- Nu vreau sa vorbesc despre asta acum, ii spuse. Cand vom fi singuri, am sa-ti raspund cu placere la toate intrebarile.

- Maine te duc inapoi, declara el.

Taylor clatina din cap. Nu pleca nicaieri.

Lucas dadu din cap. Plecau la crapatul zorilor.

- Taticule, stii ce? Stii ce?

Georgie il tragea de cracul pantalonului, repetand intrebarea pentru a cincea sau a sasea oara.

- Nu, ce?

- Mamica a puscat un afurisit de sarpe.

Privirea lui se ridica brusc spre Taylor.

- Chiar asa?

Taylor ridica din umeri.

- Copiii exagereaza.

- Sus! Striga Allie, intinzand manutele.

Lucas o lua in brate si o intreba ce altceva mai facuse mama ei. Gemenele incepura s-o parasca in acelasi timp. Taylor era uluita ce memorie aveau. Si coplesita. La fel ar fi fost si Victoria, daca afla ca Georgie tocmai ii spusese lui Lucas ca plangea si era goala si Hunter o saruta totusi.

Taylor porni spre caruta unde asteptau Daniel David, Hunter si Victoria. O auzi pe Georgie plangandu-se ca mamica ei n-o lasase sa vada pisica moarta si grabi imediat pasul.

Lucas o urma. Cand ajunse la Daniel David, lasa gemenele jos. Dintr-o data, baiatul deveni timid, cu privirea in pamant si mainile infundate in buzunare. Lucas il ridica in brate si-l stranse la piept. Daniel David il imbratisa la randul lui. Lucas ii sopti ceva, iar Daniel zambi, dand din cap. Apoi, Lucas se intoarse spre Hunter, cu copilul pe un brat.

- Iti sunt dator.

Prietenul lui era de aceeasi parere.

- Cu varf si indesat.

Frank Michaels il striga pe Lucas si cobori treptele. In timpul reintalnirii, oamenii statusera la distanta, iar acum voiau sa li se alature. Lucas fu inconjurat de prieteni care-l felicitau pentru casatorie. Rolly, care observase ca Lucas nu-si sarutase nevasta, il intreba daca aveau probleme. Lewis se putea ocupa de divort, daca era cazul, iar el ar fi inceput s-o curteze pe Taylor in mai putin de o luna.

- N-o sa fie nici un divort! Raspunse Lucas cu tarie, privind-o pe Taylor.

Nu-i mai vorbi sotiei lui pana seara, tarziu. Isi facura tabara pe o pajiste, la sud de Redemption. Printr-o parte curgea un rau cu apa limpede, iar tabara era inconjurata de copaci. Barbatii vorbeau incet. Victoria se intoarse spre Taylor.

- Lucas e tot furios, nu-i asa? Intreba ea in soapta.

- O sa-i treaca, sopti si Taylor. Imediat ce-si da seama ca n-am sa-i cer nimic, sunt sigura c-o sa se calmeze.

- Nu ne vrea aici. L-am auzit spunandu-i lui Hunter ca maine o sa ne duca inapoi.

- Nu plecam nicaieri.

- Ne poate sili?

- Nu, in nici un caz, replica Taylor, apoi schimba subiectul. Ai observat ca de cateva ore nu mi-a adresat o vorba?

- Da. Esti indragostita de el?

- Il iubesc enorm, sopti ea, privindu-si sotul, care statea rezemat ce un trunchi de copac, cu o mana pe genunchi, ascultandu-l pe Hunter, cu o expresie nemultumita. Cred ca mi-am iesit din minti.

Victoria se tot uita la Hunter. Nu se putea stapani. Isi amintea cat de minunat fusese s-o tina in brate. Iar cand o saruta.

Isi alunga gandul. Hunter pleca a doua zi.

- Barbatii ar trebui sa fie asa cum par", murmura ea.

- William? Intreba Taylor.

- Da. E din "Othello". Hunter ar trebui sa fie dur, crud si infricosator.

- Asta a fost prima ta impresie despre el?

- Da, sopti ea. Apoi, a inceput sa fie bun, dulce si plin de consideratie.

Vorbea de parca Hunter ar fi pacalit-o. Taylor o intelegea.

- Georgie i-a spus lui Lucas ca Hunter te-a sarutat.

Victoria rosi. Apoi, Taylor ii povesti si restul:

- I-a mai spus si ca erai goala.

- O, Doamne!

Acum, chipul Victoriei deveni sangeriu.

Zambind, Taylor o intreba:

- Ai vrut sa te sarute?

Victoria vru sa nege, apoi se razgandi si dadu din cap afirmativ.

- Pleaca.

- Esti sigura?

- Da. Oare de ce simt ca ma abandoneaza? Nu-i asa ca e o reactie ridicola? Abia daca il cunosc.

- Il cunosti destul de bine, sustinu Taylor. Din clipa in care am plecat de la Sioux City si pana acum, ai stat cu el tot timpul. Si ai inceput sa te indragostesti.

- Pleaca, repeta Victoria. Nimic din toate astea nu conteaza. Suntem doua femei jalnice, nu-i asa? Niciuna dintre noi n-a invatat din greselile noastre trecute.

- Doamna imi tot spunea ca nu pot avea oricand ceea ce doresc. Nu sunt in stare sa ma invat minte. Ofta, intorcand capul spre prietena ei.

- Cred ca ar trebui sa te duci la culcare. Ai nevoie de odihna.

- Azi am simtit copilul miscand. Devine tot mai puternic.

- Si tu esti puternica. Ai facut un drum greu si nu te-ai plans nici macar o data.

- Nu mi s-a parut prea greu. Hunter mana caii incet si, daca-ti mai amintesti, in fiecare dupa-amiaza insista sa merg pe jos.

- Mi-aduc aminte ca, de cateva ori, a trebuit sa te traga din caruta cu forta.

Victoria ridica din umeri.

- Acum imi dau seama ca nu-mi dorea decat binele.

- Ti-a spus de ce pleaca?

- Nu vreau sa mai vorbim despre el.

Ii arunca o privire incruntata lui Hunter, apoi se intoarse spre Taylor.

- Crezi ca Lucas va dori sa vorbeasca in seara asta cu tine?

- Probabil. Mi-e groaza cand ma gandesc, recunoscu Taylor. Sincer, nu stiu ce-am sa-i spun. N-ar trebui sa fiu nevoita sa-l linistesc, nu?

- Spune-i numai adevarul. Daca-l iubesti, trebuie sa incepi sa ai incredere-n el.

- Am incredere in el.

Usor de zis, greu de facut. reflecta ea.

Victoria clatina din cap.

- Ai un mod ciudat de a o arata. Ai incredere-n el ca-ti va apara copiii, dar nu cred ca ai incredere si din inima.

- De ce-as avea?

Taylor isi dadu seama ca ridicase tonul si imediat reveni la soapta, cand adauga:

- Nu vrea sa fie casatorit. Cum crezi ca ar reactiona daca ar sti ca-l iubesc?

N-o astepta sa raspunda.

- Prins ca intr-o cursa, sopti ea.

Arunca o privire incruntata spre Lucas, intrebandu-se de ce trebuia sa fie atat de dificil.

- Barbatii sunt mereu inselatori, cu un picior in mare si unul pe uscat, niciodata credinciosi aceluiasi lucru." William, adauga Victoria, dand din cap.

- Aici ai nimerit-o, mormai Taylor.

Victoria ofta sonor.

- N-ar trebui sa-ti dau sfaturi, spuse ea. Dar as propune ca, daca Lucas te domina in discutie si nu gasesti nici un argument logic, sa-l folosesti pe William.

Taylor se inviora imediat.

- Si ce citate imi sugerezi sa dau?

Victoria cazu pe ganduri, rozandu-si buza de jos. Dupa un minut, spuse:

- Am gasit: "Intr-o cearta falsa nu exista virtute adevarata."

Taylor repeta citatul apoi dadu din cap. Victoria mai adauga unul, pentru eventualitatea ca Lucas nu se calma. Taylor il repeta si pe al doilea.

Apoi, Victoria ii sopti noapte buna si urca in caruta sa se culce. Taylor era prea nervoasa ca sa adoarma. Se hotari sa faca o plimbare. Trebuia sa-i explice totul lui Lucas. Doamne, asta insemna sa-i spuna si despre Malcolm! Nu stia daca avea atata tarie sau curaj. Porni grabita spre rau.

Cei doi barbati o privira cum se indeparta. Hunter vorbi cel dintai:

- Inca nu ti-a luat fata foc? Privirea nevesti-tii era destul de arzatoare ca sa te parleasca.

- Si Victoria se uita la fel la tine, sublinie Lucas. Ai s-o parasesti?

- Alta cale nu vad. Ce s-a intamplat la Chicago?

- Caulder se ascundea acasa la frate-sau.

- Stiam asta.

- Nu l-am prins. M-au incurcat doi vanatori de recompense. Totusi, Caulder a fugit imediat. N-a avut timp sa-si faca bagajele.

- A lasat aurul pe loc.

Lucas dadu din cap.

- I-am telegrafiat lui Travis si i-am spus unde era. Caulder crede ca eu i-am luat averea.

- Te duci din nou dupa el?

- Nu va fi nevoie. O sa ma caute el pe mine. L-au arestat pe frate-sau. O tinea intruna ca eu i-am distrus viata lui Caulder. C-o sa se razbune. Iti vine sa crezi, Hunter? Ticalosul vorbeste de razbunare pentru ca l-am lasat fara cariera si fara aur. Ii convine sa uite c-a ordonat sa fie omorati opt oameni si i-a privit cum mureau.

- Noua oameni, ii reaminti Hunter. Trebuia sa mori si tu, mai stii?

- Mai stiu.

- Si inca mai incerci sa intelegi cum de mai esti in viata nu-i asa?

Lucas se ridica in picioare.

- Taylor a fiert destul in suc propriu, declara el. Si sunt foarte curios sa aflu ce motive a avut sa vina aici. Sigur au sa ma scoata din minti.

Taylor statea la marginea raului, ascultand sunetele noptii. Greierii cantau din rasputeri.

Apoi auzi urletul unui lup singuratic. Parea aproape, asa ca porni inapoi spre carute.

Lucas ii taie calea. Nu scosese nici un sunet. Taylor nu stia de cat timp statea acolo, privind-o, de langa un copac aflat la nici doi metri distanta. Zgomotele noptii incetara s-o mai sperie. Acum se simtea in siguranta, iar odata cu acest sentiment ii reveni si curajul.

Puse mainile la spate si-si privi sotul. Inca nu se rasese. Barba il facea sa arate si mai aspru, si dintr-o data simti nevoia sa-l sarute, ca sa-si frece obrazul de tepii lui.

- Am reflectat mult pe drum incoace, ii spuse Lucas, pe un ton blajin, aproape binevoitor. Si am ajuns la niste concluzii foarte interesante. Vrei sa le auzi?

- Daca vrei sa mi le spui, replica ea.

Lucas o chema cu degetul. Taylor mai facu un pas.

- Tu si bunica ta ati pus la cale totul nu-i asa? N-ai mintit cand ai spus ca eu eram planul tau.

Taylor clatina din cap:

- N-am pus la cale.

N-o lasa sa termine.

- Am fost manipulat din prima zi, asa e?

- Nu intentionat.

O intrerupse din nou:

- Ba da. Te temeai ca daca mi-o ceri, voi spune nu?

- Ce sa-ti cer?

- Sa fiu tata.

Isi raspunsese singur la intrebare. Incepea sa devina un obicei.

- Sigur ca ti-era teama. Nu aveai deloc incredere in mine, asa-i?

Cu fiecare intrebare pe care i-o punea, glasul ii devenea putin mai aspru si mai intens.

- Ei bine?

- Astept sa-mi aud propriul raspuns, riposta Taylor. As putea la fel de bine sa ma duc la caruta, in timp ce tu discuti pentru amandoi. Iti inchipui ca ai ghicit totul, nu?

- Taylor, incerc sa inteleg cum am ajuns sa alerg dupa o sotie si trei copii tocmai pana la Redemption.

Taylor inclina capul.

- Stiu ca am multe de explicat, sopti ea. Trebuie doar sa ma hotarasc cum.

Si sa-mi gasesc destul curaj, adauga in sinea ei.

Lucas clatina din cap.

- Nu, nu asa o s-o facem. Eu iti voi pune intrebarile, iar tu ai sa le raspunzi. Si fara raspunsuri pe jumatate, Taylor. Am ajuns la capatul rabdarii.

- Da, se invoi ea, am sa-ti spun totul.

Ochii i se umplura de lacrimi.

- Si cand vei sti adevarul, iti promit ca nu voi incerca sa te opresc.

- Sa ma opresti de la ce?

- Sa pleci.

Lucas se rezema de copac.

- Asta crezi c-am sa fac?

Oftand, Taylor clatina din cap.

- Nu, sopti ea. N-ai sa pleci. Esti prea onorabil. Dar vei voi sa pleci. N-am sa te condamn, Lucas.

Parea sa aiba inima franta. Lucas fu nevoit sa reziste imboldului de a o lua in brate, ca s-o consoleze.

- Stiai ca va trebui sa le cresc pe gemene cand te-ai maritat cu mine?

- Da.

- Stia si Doamna?

- Si ea.

- Cand aveai de gand sa-mi spui despre Georgie si Allie?

- La inceput, vrei sa zici?

- Da.

Taylor trase aer in piept. Stia ca n-avea sa-i placa raspunsul.

- Nu trebuia sa stii niciodata, sopti ea. Trebuia sa ne despartim la Boston, mai tii minte? Eu urma sa iau fetitele cu mine.

- Unde?

- Voiam sa aleg un oras, undeva in Vest. O, Lucas, planuisem totul.

Facu o pauza, clatinand din cap la gandul ca putuse fi atat de naiva.

- Era vorba sa angajez o menajera si o bucatareasa, si sa-ncerc s-o conving pe doamna Bartlesmith sa ramana cu gemenele, ca dadaca. Daca nu voia, aveam sa angajez alta femeie priceputa. Planuiam sa dispar impreuna cu gemenele. Numai Doamna si cu mine stiam ca George murise. Celorlalte rude nu le-am spus despre tatal fetitelor.

Lucas reflecta la aceste informatii, apoi o intreba:

- Deci, de fapt, te-ai maritat cu mine numai ca sa-ti protejezi mostenirea?

- Nu, ca sa le protejez pe gemene.

- Taylor, daca nu trebuia nici macar sa stiu despre ele, cum le-as fi protejat?

In glasul lui se simteau furia si exasperarea.

Instinctiv, Taylor facu un pas inapoi.

- Tu erai masura mea de siguranta, ii explica ea. Pe-atunci, nici chiar eu n-am inteles prea bine. Doamna, insa, stia. Ea a insistat sa ne casatorim. Aflase totul despre tine. Avea o cutie plina cu hartii, in camera ei. Adunase multe informatii si era sigura ca, daca aveam vreodata nevoie de ajutor ca sa apar fetitele, puteam conta pe tine.

Cand auzi mentionate hartiile, Lucas se incorda.

- Ai citit si tu informatiile pe care le adunase?

- Nu, n-am citit hartiile. Aveam incredere in bunica mea. Mi-a spus ca erai un om onorabil si curajos. Te-a numit chiar un fatfrumos printre oameni. Am crezut-o.

Lucas se relaxa din nou. Impreunandu-si mainile in fata, Taylor cobori privirea in pamant.

- Tu mi-ai spus despre Redemption, mai tii minte?

- Da, replica el. Imi puneai multe intrebari si ma intrebam de ce, dar in nici un caz nu m-am gandit ca intentionai sa vii aici.

- Am crezut ca aici gemenele vor fi in siguranta. Si femeile au visele lor, adauga ea dand din cap. Toata viata am visat sa locuiesc candva la frontiera, dar voiam sa fiu rezonabila, sa astept pana cand fetele vor mai creste. Si pe urma, situatia s-a schimbat.

- Aveai nevoie de ajutorul meu ca sa gasesti copiii.

- Da, recunoscu ea. Iar Doamna a murit. Le-a lasat o mostenire gemenelor, prin testament. Voiam sa cred ca Malcolm nu le va cauta. De ce i-ar fi pasat de ele? Locuiau cu tatal lor si nu erau bani la mijloc.

- Bunica ta a lasat o suma considerabila pentru fiecare fata, iar asta l-a facut pe Malcolm curios sa afle unde erau. Asa e?

- Acum el e tutorele lor legal. Am primit doua telegrame, la Cincinnati. Tu plecasesi deja spre Chicago.

- Spune-mi mai mult despre ele, ii ordona el.

- Una era de la bancher, spunandu-mi ca Malcolm contestase testamentul. Pana nu se rezolva problema, banii nu pot fi atinsi. Cealalta telegrama era chiar de la Malcolm. Stie ca tatal gemenelor a murit. Mi-a spus ca instanta ii acordase custodia legala pentru fete si ca trimitea o escorta armata ca sa le aduca la el.

Lucas ii distingea teama din voce si ar fi vrut s-o stranga in brate. Isi impuse sa ramana pe loc. Era hotarat sa afle totul acum, cat timp sotia lui era atat de cooperanta.

- Explica-mi mai departe, Taylor. Ascult.

Taylor isi inclesta mainile, rugandu-se sa-i revina curajul. Cu o voce plina de tristete, continua:

- De cand eram mica, fug incontinuu de unchiul meu. Marian m-a prevenit. Mi-a spus ce ar fi incercat sa-mi faca. M-a aparat de demonul acela.

Se intoarse spre el, privindu-l. Cauta semne de dezgust pe chipul lui. Nu gasi niciunul, si presupuse ca Lucas inca nu intelegea.

- Din ziua aia, am inceput sa dorm cu scrinul tras in dreptul usii, urma ea. Si tineam un cutit sub perna.

Lucas inchise ochii. Il cotropea durerea din vocea ei. Da, ghicise adevarul, si totusi confirmarea il stupefia.

- A incercat vreodata.

Taylor nu-l lasa sa termine intrebarea. Vorbea repede, nerabdatoare sa spuna totul pana nu izbucnea in plans.

- Desigur, micul scrin nu era un obstacol pentru Malcolm. A intrat in camera mea, intr-o noapte. Nu m-am trezit pana cand s-a asezat pe marginea patului. Doamne, ce groaza mi-a fost! Am gasit cutitul sub perna si cand a intins mana sa-mi acopere gura, l-am taiat.

Trase aer in piept, prelung, cutremurat.

- Nu stia ca aveam o arma, slava Domnului, altfel sigur mi-ar fi putut-o lua. N-a lipsit mult sa-l orbesc. A scos un urlet de durere. Peste tot era sange.

- Si pe urma ce-ai facut?

- Am fugit si m-am ascuns sub patul Doamnei. Ea era plecata in noaptea aceea. Nici acum nu stiu ce minciuna i-a spus Malcolm despre felul cum se ranise.

- De ce nu i-ai spus tu?

- Cum as fi putut? Se tangui ea. Ma simteam murdarita si mi-era rusine. In casa noastra nu se discutau asemenea lucruri. Fusesem invatata sa ma port ca o lady, iar doamnele nu vorbesc despre asa ceva. Adevarul ar fi omorat-o pe Doamna.

Lucas nu era de aceeasi parere.

- Ai fost nedreapta cu ea, Taylor. Poate n-o fi vrut sa auda adevarul, dar sigur ar fi facut ceva.

Acum, la maturitate, Taylor isi dadea seama ca Lucas avea dreptate. Totusi, spuse:

- Copiii nu gandesc ca oamenii mari. Eu, cel putin, n-am facut-o.

- Si Marian ce-a facut?

- N-a putut spune nimanui, numai mie. O, Doamne, nici nu stiu cat timp a tinut-o asa. Pana la urma s-a maritat cu George si, dupa ce s-au nascut gemenele, n-a mai vrut decat sa paraseasca Anglia si.

- Si pe Malcolm.

- Da. Nu voia ca fiicele ei sa fie in apropierea lui. Iar George voia sa si le creasca in America, la el acasa.

Se indeparta de Lucas cu un pas.

- Acum stii totul, spuse ea, pe un ton putin sfidator.

- Iar asta e momentul cand ar trebui sa plec, sau sa vreau sa plec, dar n-am s-o fac, fiindca sunt asa de-al naibii de onorabil?

Taylor dadu din cap.

- Nu plec nicaieri. Vino aici, Taylor. Vreau sa te strang in brate.

Il refuza, desi porni totusi spre el. Imediat ce Lucas o atinse, izbucni in lacrimi. Lucas o lasa sa planga, stiind ca avea nevoie sa se usureze. Trecu mult pana cand Taylor incepu in sfarsit sa-si revina. Rezemata de Lucas, incepu sa se gandeasca la problemele care o mai asteptau. Oare Malcolm avea sa-si trimita oamenii tocmai pana la Redemption? Nu stia, asa ca-l intreba pe sotul ei.

- Daca le ofera destui bani, au sa vina.

- As putea sa ma ascund in munti, sopti ea.

- Asculta la mine. Ai fugit destul. De-ajuns.

- E tutorele lor! Striga Taylor.

- In Anglia, nu aici.

Se desprinse de el, privindu-l in ochi.

- Adica?

- Vom face la fel ca el. Vom cere la tribunal custodia legala. Tatal lor a fost american. Si e clar ca voia ca fetele sa creasca aici. Cand a murit, locuiau la Boston.

- Autoritatile de aici vor onora o cerere facuta in Anglia?

- Nu si daca depunem propria noastra cerere, o asigura el.

- Sa nu-l folosesti pe Lewis! Insista Taylor. Nu se pricepe deloc.

- Cum ai descoperit asa de repede?

- Am discutat cu el alta problema legala, in dupa-amiaza asta.

Inainte ca Lucas sa-i ceara si alte amanunte, schimba subiectul:

- Vreau sa-ti multumesc pentru tot ajutorul, Lucas. Stiu ca ti-am intors viata cu susu-n jos.

N-o lasa sa termine.

- Inca nu-mi multumi, Taylor. Mai intai, vei asculta ce am de spus. Pe urma, poti hotari daca mai vrei sa-mi multumesti.

Taylor dadu din cap. Se simtea incredibil de usurata ca Lucas avea s-o ajute in lupta contra lui Malcolm.

- Te ascult cu placere, spuse ea.

Si pe urma, am sa-ti mai multumesc o data, adauga in gand.

- Vreau sa intelegi cum vor merge lucrurile de-acum incolo, incepu Lucas. Esti in stare sa scoti omul din minti. Stii asta?

Taylor scutura din cap, nedumerita, facandu-l sa se incrunte.

- In ultimele saptamani, am ajuns la capatul rabdarii. Nici acum nu-mi vine sa cred ca ai tarat dupa tine trei copii si o femeie gravida, peste jumatate din tara asta.

Taylor simti imediat nevoia sa se apere.

- N-am tarat-o pe Victoria. Ea a vrut sa vina cu mine.

- Si crezi ca intotdeauna stii ce e mai bine pentru toata lumea?

- Uneori, cred ca da, recunoscu ea. Dar incerc.

- Nu ma intrerupe, se rasti Lucas. Si asculta-ma cu atentie. Nu stii ce e mai bine pentru mine. Ai inteles?

Se grabi sa dea din cap afirmativ.

- Te-ai dus sa vorbesti cu Lewis pentru divort?

Intrebarea lui o uimi.

- Nu, in nici un caz! De ce crezi asa ceva?

- Mi-ai spus ca te-ai dus la el cu o problema legala. La naiba, Taylor, ce voiai sa cred?

- Nu vreau sa divortam, sopti ea.

- Nici n-o s-o facem! Se rasti Lucas. Acum, raspunde-mi la alta intrebare: te-ai hotarat sa pleci din Cincinnati inainte, sau dupa ce ai primit telegrama?

- Tocmai ma pregateam sa plec, cand am primit-o.

Nu intelegea de ce o intrebase, dar vedea clar ca pentru el era foarte important.

- De ce-ai fugit de mine?

Privirea lui Taylor se repezi spre ochii lui. Ii vazu vulnerabilitatea din expresie si fu uimita.

- Asta ai crezut? Ca fugeam de tine? Muntii astia sunt casa ta. Voiam sa fiu cat mai aproape de tine posibil. Stiam ca tu nu m-ai fi adus aici. Mi-ai spus ca nu e un loc potrivit pentru o lady. Dar aici este inima ta, aici ti-e locul. O, Lucas, n-ai inteles? Veneam acasa.

Nu-si dadea seama daca-l convinsese ca spunea adevarul sau nu. Expresia lui devenise rezervata. Nu mai dadea nimic de gol.

- Chiar voiai sa traiesti aici? O intreba el, neincrezator.

Dintr-o data, Taylor se simti ca o proasta.

- O vreme, mi s-a parut absolut rezonabil, recunoscu ea. Dar am avut timp sa ma mai gandesc. Si eu m-am gandit mult, pe drum incoace. Sper chiar si ca m-am maturizat putin. Am invatat un lucru interesant. Nu poti crede intotdeauna ce citesti in carti. Simplul fapt ca scrie acolo nu inseamna si ca e adevarat.

Spre propria lui surprindere, Lucas zambi. Taylor vorbea ca si cum i-ar fi spus ceva uluitor pentru el.

- Se zice ca pisicilor nu le place apa. Am citit ca se tem sa se ude. Cea care a atacat-o pe Victoria nu parea sa stie ca ar fi trebuit sa-i fie frica. Iar acum ma gandesc ca, poate, daca doamna Boone si-ar fi iubit cu adevarat sotul asa cum te iubesc eu pe tine, n-ar fi fost multumita cand pleca de langa ea. Ar fi trebuit sa fie nefericita. Stiu ca eu asa am fost, cand ai plecat la Chicago. Incontinuu ma gandeam numai la tine.

- Uita-te la mine, ii porunci el. Mai spune-mi o data cuvintele astea.

Si lasa-ma sa incep sa traiesc.

- Am fost nefericita! Se planse Taylor.

Pentru Lucas, acelea erau cele mai dulci si mai magice cuvinte pe care le auzise vreodata. Rasul lui rasuna in noapte. Era un sunet plin de bucurie. Dintr-o data, era din nou intreg si liber.

Taylor nu se asteptase ca Lucas sa fie amuzat. Faptul ca radea dupa ce-i dezvaluise nefericirea ei o distrugea. Ii privi incruntata.

- Asculta, ii ceru Lucas.

Luand-o de mana, o trase incet spre el, fara sa se opreasca pana cand Taylor ajunse la pieptul lui.

- Nu aud nimic, sopti ea. Ce sa ascult?

Lucas n-avea de gand sa-i explice. In minte, auzise sunetul clar si puternic. Altceva nu conta.

Era sunetul multumitor al apropierii sotiei lui de el. Era nefericita. Lucas nici n-ar fi putut sa fie mai fericit. Acum o avea intru totul, si niciodata n-avea sa-i mai dea drumul. Avea s-o faca fericita, si sa-i daruiasca tot ce-si dorea.

Se apleca si-i atinse gura cu a lui. Buzele ei erau dulci, moi si pline. Aveau gust de mere.

Taylor ridica mana si-l mangaie pe obraz.

Tepii barbii lui ii gadilau gura si varfurile degetelor. Nu-si daduse seama cat de mult dorea sa-l atinga, pana cand Lucas incepu sa-i muste marunt buzele si s-o excite cu sarutari usoare.

Trecutul ei nu conta pentru el. Nu fusese ofensat sau dezgustat.

Taylor era surprinsa de usurarea pe care o simtea. Nu-si daduse seama cat de importanta era reactia lui pentru ea.

Dumnezeule mare, cat il mai iubea!

- Lucas. du-ma la culcare.

- Taylor?

- Da?

- Noi nu ne vom creste fiul si fiicele asa cum ai fost crescuta tu. Niciodata nu se vor teme sa ne spuna ceva. Nu se vor rusina cu trupurile lor si, pe toti sfintii, daca incearca vreodata cineva sa-i atinga, vor sti sa urle!

Capitolul 18

Cel ce va face o turta de grau trebuie sa zaboveasca la macinatul boabelor.

William Shakespeare, "Troilus si Cressida"

Sa-l iubeasca pe Lucas era usor. Sa se inteleaga cu un om imposibil ca el era cu totul altceva. Taylor nu-si daduse seama cat de incapatanat putea fi.

Discutau despre locul unde aveau sa locuiasca, desi la drept vorbind numai ea discuta. Lucas ii spusese ca aveau sa se mute intr-un oras mare si refuza sa-i asculte orice contraargument. Taylor era hotarata sa ramana pe loc.

Oricum, timpul era de partea ei. Pe Victoria o epuizase calatoria, si avea nevoie de odihna. Tocmai coborase din caruta, cand o auzi pe Taylor spunandu-i lui Lucas ca era bolnava. Imediat, se urcase inapoi si se culcase.

Hunter isi aduna lucrurile, cu gandul sa porneasca spre munti. Imediat ce auzi ca Victoria era bolnava, incepu sa gaseasca tot felul de motive pentru care nu putea sa plece.

Rolly si alti trei oameni din oras intrara in luminis, intrerupandu-i.

- Inca n-am terminat cu discutia asta, ii sopti Taylor sotului ei, inainte de a le zambi vizitatorilor.

- Nu avem nici o discutie, replica Lucas. Imediat ce Victoria se va simti mai bine, plecam.

Georgie si Allie ii cereau amandoua sa le acorde atentie. Se lasa pe vine sa afle ce voiau.

Hunter stingea focul de la micul dejun, cu ajutorul lui Daniel.

- Ross, Hunter! Striga Rolly, dand din cap in semn de salut; facu o plecaciune in fata lui Taylor. 'Neata, doamna Ross. De vreme ce tot v-ati dus si v-ati luat o casa, io si baietii ne gandeam sa mergem si sa vedem de oarece reparatii. O s-avem grija s-o curatam de lighioane, ca sa nu va fie frica c-astia micii calca pe ceva urat.

Allie il privea pe urias de dupa piciorul lui Lucas, dar Georgie era mai indrazneata. Veni drept in fata lui Rolly si-l trase de pantalon pana se uita la ea, apoi intinse bratele si astepta.

Rolly se uita la Taylor, nedumerit.

- Ce vrea?

Georgie raspunse inaintea lui Taylor:

- Sus!

Rolly paru lovit de trasnet.

- In viata vietilor mele n-am tinut un tanc in brate. Cre' c-as putea sa-ncerc, daca-mi dai voie, doamna Ross.

- Desigur, domnule Rolly, raspunse Taylor.

- Numa' Rolly.

Se apleca si o ridica usurel pe Georgie.

- I-usoara ca fulgu'.

- Taylor, despre ce casa vorbeste Rolly? Intreba Lucas, pierzandu-si rabdarea.

Rolly facu un pas inainte.

- Si-a luat o casa. Acuma po' s-o pui jos. Sa nu pateasca ceva.

Taylor o lua pe Georgie in bratele ei. Oamenii ii zambira fetitei, apoi isi urmara seful, spre iesirea din poiana.

- O sa fim gata sa va ajutam pe dupa-amiaza, doamna Ross! Striga Rolly.

Taylor trimise fetitele sa-l ajute pe Hunter, apoi se intoarse spre sotul ei.

- Ieri am cumparat o casa. De-asta am fost la Lewis, ii spuse ea grabita, adaugand: inca n-am vazut-o, dar sunt sigura ca va fi buna. Are podele de lemn si ferestre cu geam.

In Redemption nu exista decat o singura casa cu geamuri. Lucas injura sonor.

- Casa lui Callaghan, sopti el. Lewis ti-a vandut casa nebunului aluia batran?

Nu striga, dar nici mult nu mai avea. Taylor se grabi sa-l linisteasca.

- Nu e casa lui. Chiar daca vom pleca in curand, avem nevoie de un loc unde sa stam noaptea.

- Nu.

- Lucas, fii rezonabil.

Facu un pas spre ea.

- Sunt foarte rezonabil. E nebun, Taylor. Ai sa te trezesti si-ai sa-l gasesti asezat la masa, vrand sa-i dai micul dejun. Mirosul lui o sa te dea pe spate. Cred ca n-a mai facut o baie de douazeci de ani. Si n-o sa plece pana nu vrea el, adauga, dand din cap. Iar atunci, va lua cu el jumatate din lucrurile pe care le-ai despachetat.

Taylor isi ascunse ingrijorarea.

- E periculos? Intreba ea.

Lucas ar fi vrut s-o minta, apoi alese calea adevarului.

- Nu. N-o sa-ti faca nimic, dar tie-ti va veni sa-l omori dupa zece minute. Nici nu incape vorba: ai sa stai pe pajiste.

Victoria auzise discutia si se uita le ei pe furis, din caruta. Era gata sa creada ca Lucas castigase. Imediat insa, Taylor inclina balanta in favoarea ei.

- Prietena mea draga e bolnava. Are nevoie de un pat cum se cade. Esti dispus sa ne duci pe toti acasa la fratii tai si sa ne tii acolo pana se va simti mai bine?

Lucas ar fi vrut, dar stia ca nu era o idee buna.

- Ferma e la o zi distanta, la galop. Cu carutele si gasirea drumurilor potrivite pentru ele, drumul ar putea dura si patru zile.

- Lewis mi-a spus ca de obicei Callaghan nu coboara de pe munte decat vara.

- Atunci, vom locui deja in oras.

- Deci, cu siguranta, putem sta in casa macar o noapte.

In sfarsit, Lucas ceda. O asigura ca se induplecase numai din cauza sanatatii Victoriei - si numai pentru o noapte.

Avu ultimul cuvant:

- Daca se simte mai bine, maine plecam.

Dupa parerea lui Taylor, casa era minunata ca un palat. Avea cate o fereastra mare cu geam de fiecare latura a intrarii si inca una la etaj. Livingul era foarte spatios. In dreapta se afla o masa lunga de lemn, cu banci pe care ar fi incaput pana la zece, doisprezece adulti. La perete, in spatele mesei, statea o masina de gatit neagra de tuci, langa o mica firida cu rafturi si un bufet lung.

Un mic camin de piatra se afla in fata usii. In stanga era un pat si o saltea despre care Rolly o asigura ca fusese aerisita. Iar in coltul camerei, o usa dadea intr-un dormitor. Un pat era pus la perete, cu o lada alaturi, si mai exista inca o fereastra cu geam.

Scara care ducea la etaj era dincolo de vatra. Taylor duse copiii sus, sa vada locul unde aveau sa doarma. Singura ei grija era ca s-ar fi putut sa incerce sa se catere peste balustrada, dar Hunter o asigura ca fetele aveau destula minte ca sa n-o faca. In timp ce el le apara, Georgie isi prinse capul intre doua bare ale balustradei. Lucas o dusese pe Victoria inauntru, in brate, caci Hunter refuzase sa se apropie de ea, iar cand Georgie incepu sa se vaicareasca, o aseza pe Victoria pe o banca si se duse sa-i elibereze capul.

Taylor si Lucas insistara ca Victoria sa stea in dormitorul de jos.

- Crezi c-ai sa te simti mai bine maine? O intreba Lucas.

Victoria o privi pe Taylor, in asteptarea raspunsului. Vazand-o ca dadea scurt din cap, negativ, isi duse imediat mana la frunte si spuse:

- Sper din tot sufletul, dar tare ma cam indoiesc.

Hunter incepu sa se infurie.

- Esti bolnava sau nu esti? Intreba el.

Victoria fu uluita. Facu ochii mari si-si duse o mana la gat, in timp ce Hunter se plimba nervos prin camera.

- Nu pot pleca asa, cand sunt ingrijorat pentru tine! Se rasti el. Raspunde-mi, femeie! Chiar ti-e rau?

- Iti faci griji pentru mine?

Vocea Victoriei devenise inceata si sufocata. Ochi-i erau verzi ca smaraldele, si se umpleau deja de lacrimi.

- Ce simt eu si ce fac sunt doua lucruri diferite, o preveni el. N-ai ce sa cauti aici.

- De ce nu?

- Fiindca esti o lady, de-aia! Mormai Hunter. Si mai esti si grea.

- Am tot dreptul sa ma duc unde vreau eu.

- Ba nu-l ai! Se incapatana el.

- De ce?

- Fiindca esti gravida.

Victoria incepea sa se inroseasca la fata de jena si iritare. Cine se credea, ca sa-i spuna ce avea si ce n-avea voie sa faca?

- Intr-o galceava falsa nu exista virtute", domnule Hunter, cita ea. William a scris cuvintele astea.

- Si ce naiba vor sa-nsemne? Ridica el tonul. Cat am sa ma bucur ca scap de tine, Victoria! M-am saturat sa ma tot uit cum tii doliu dupa sotul tau si-mi repeti toate ciudateniile pe care ti le-a spus. Gata, a murit! Tu esti vie. Mergi inainte si traieste-ti viata.

Victoria ramase cu gura cascata. Credea ca William fusese sotul ei? Dar ceea ce o amutise nu era confuzia, ci furia si gelozia vizibile din atitudinea lui.

- Nu vreau sa pleci, sopti ea.

Hunter nu se putu stapani sa n-o atinga. Ii puse mainile pe umeri si o stranse usor. Voia sa-i bage mintile-n cap. Femeia aia se purta ca si cum ar fi avut tot dreptul sa ramana acolo.

Pe obrazul ei se prelinse o lacrima. Hunter i-o prinse cu degetul mare. Voia s-o faca sa inteleaga.

- Bunica mea era din tribul Crow.

- Bunica mea era de neam irlandez.

Isi dadu seama ca trebuia sa-i vorbeasca mai direct.

- Am sange amestecat, ii reaminti el, incet.

- Si eu, raspunse imediat Victoria.

Hunter incepea sa se infurie iar.

- Ai pe dracu'!

Fara sa se intimideze, Victoria il impunse in piept.

- Sunt pe jumatate irlandeza si pe jumatate frantuzoaica. Asta-i realitatea.

Renuntand sa mai discute cu ea, fiindca nu avea nici o logica, Hunter repeta:

- Plec.

Victoria il apuca de catarama curelei.

- Probabil nu-s indragostita de tine.

- Sper sa nu fii.

Se intinse spre el pe varfuri. In acelasi timp, Hunter se apleca spre ea. Gurile li se intalnira, iar bratele lui ii cuprinsera talia. O saruta indelung, apasat, iar cand isi veni in fire, vru sa se retraga. Victoria il privea cu rasuflarea taiata si o expresie nedumerita si visatoare.

- Da-mi drumul, ii ceru el.

- Poti sa pleci dupa ce se naste copilul, spuse ea in acelasi timp.

- Nici o femeie nu ma-nvata pe mine ce sa fac.

Victoria se aseza la loc pe banca si-si lasa capul in piept.

- Atunci, du-te. N-am nevoie nici de tine, nici de altcineva. Am sa ma descurc perfect de una singura, cum am facut si pana acum.

Hunter pufni:

- Si sotul tau?

Nu-i astepta raspunsul. Era sigur ca avea sa vina iar cu una din fanteziile ei, iar atunci chiar si-ar fi pierdut cumpatul.

Ajunsese la usa, cand o auzi soptind:

- N-am fost maritata niciodata. E mai bine sa lasi o femeie ca mine singura.

Hunter se opri ca trasnit. Nu se intoarse.

- Atunci, cine e William?

- A fost un mare dramaturg. Se numea William Shakespeare. A trait acum cateva secole.

Dupa ce ramase pe loc aproape un minut, fara sa scoata o vorba, Hunter iesi. Victoria se ridica si alerga in dormitor, plangand.

Hunter ajunsese la jumatatea poienii, cand se opri si iar cazu pe ganduri. Lucas se pregatea sa taie lemne, cand Georgie trecu in fuga pe langa el. O lua in brate si o ridica.

- Nu-l deranja pe Hunter acum, ii sopti el.

Apoi aparu si Daniel. Lucas il opri si pe el.

- Lasa-l pe Hunter in pace.

- Ce face? Intreba baiatul.

Lucas zambi.

- Se lupta. Din clipa-n clipa, isi va da seama ca e inevitabil. Ce-ar fi sa va duceti voi sa vedeti ce mai face mama voastra?

Imediat ce-o puse pe Georgie jos, Daniel o lua de mana si o duse inapoi in casa.

In sfarsit, Hunter se hotari. Se intoarse si porni spre Lucas.

- Am sa mai stau pe-aici un timp, anunta el.

- Mi-ar prinde bine ajutorul tau.

Hunter dadu din cap. Se bucura ca prietenul lui nu-l intreba de ce se razgandise. Schimba repede subiectul:

- Chiar crezi ca s-ar putea ca zilele astea sa apara Caulder pe-aici?

- Daca-si inchipuie ca aurul lui e la mine, o sa vina.

- Probabil au sa-l prinda inainte de a ajunge in Sioux City.

- S-ar putea, fu Lucas de acord.

- Victoria n-ar trebui sa plece nicaieri pana dupa ce se naste copilul. Drumul pana aici a fost greu pentru ea. Are nevoie de odihna.

- Propui sa ramanem?

- Alta cale nu vad.

Lucas era ingrijorat si el pentru Victoria, desigur, dar si pentru sotia si copiii lui. Salbaticia nu era un loc potrivit pentru ei. Totusi, Hunter avea dreptate. Trebuia sa stea pe loc pana cand Victoria nastea.

A doua zi dimineata, Taylor pusese la ferestre perdele albe cu patratele galbene. Da, stia ca plecau. Sigur ca stia. Lucas i-o spusese de cel putin o suta de ori. Dar asta nu era un motiv ca pana atunci sa nu se simta bine.

Seara, Lucas observa si fata de masa, si vasele puse in ordine, pe rafturi. Pe patul lor era o cuvertura noua, iar pe consola, o vaza cu flori de camp. Casa arata tot mai mult ca o locuinta.

Rolly ii lasa sa cumpere balansoarul de la Frank, cu conditia de a i-l imprumuta duminica dupa-amiaza, pentru citirea ziarului.

- Tu ai facut balansoarul asta frumos, Rolly? Il intreba Taylor.

Uriasul dadu din cap, mormaind:

- Si ce-i cu asta?

Taylor ii ceru sa faca si un leagan pentru copilul Victoriei. Era gata sa-i plateasca un pret bun, il asigura ea, si avea la dispozitie toata vara ca sa lucreze.

Rolly isi freca barbia tepoasa si-i spuse ca trebuia sa se mai gandeasca.

Taylor devenea treptat o adevarata sotie, mama si femeie de la frontiera. A doua zi dimineata, se trezi din somn cu o ora mai devreme decat de obicei si facu micul dejun. Daca Lucas se mira s-o vada muncind cu atata harnicie, nu arata.

Dupa ce mancara, iar copiii se dusera afara cu Victoria, Lucas ii spuse lui Taylor ca pleca.

- Un om in trecere prin oras i-a spus lui Frank ca-n Rosewood e un judecator care asculta cazuri. Daca ma grabesc, poate o sa avem la timp hartiile pentru custodie.

- N-ar trebui sa vin si eu cu tine?

Lucas clatina din cap.

- Nu cred ca e nevoie.

Taylor il ajuta sa-si faca bagajul, apoi il urma pana afara. Hunter isi inseuase deja calul pentru el. Ii dadu haturile lui Lucas, apoi pleca, pentru a le lasa cateva minute de liniste.

- Te rog, ai grija.

- O sa am, ii promise el, sarutand-o. Dupa ce obtinem custodia gemenelor, voi afla si ce anume trebuie sa facem ca sa infiem legal si baiatul.

In lipsa lui, Taylor planta intr-o gradina de vara varza, mazare, ridichi si ceapa. Rolly veni sa-i aduca o surpriza - un al doilea balansoar, identic cu primul, la care incepuse lucrul cu luni in urma si nu apucase sa-l termine. Se gandea ca poate Victoria voia sa se legene in acelasi timp cu Taylor. Fu incantata de cadou si, dupa ce-l lauda si accepta faptul ca Rolly nu voia sa primeasca bani de la ea, oricat ar fi insistat, ii ceru sfatul despre gradina de zarzavaturi.

Rolly o puse sa dezgroape toate cepele. Erau ingropate atat de adanc, ii explica el, incat in veci n-ar fi ajuns la suprafata. Taylor avu nevoie de doua zile de munca, de la rasaritul pana la apusul soarelui, ca sa-si termine gradina.

De obicei, Victoria si Hunter plecau la plimbare dupa cina, in timp ce Taylor ducea copiii la culcare. Ii povestea lui Daniel despre Daniel Boone si Davy Crockett.

Scurtase deja numele baiatului la "Daniel" si, intrucat n-o corecta niciodata, se gandea ca putea sa-l aleaga pe acela, desi el ii spunea ca inca nu se hotarase.

Isi acoperi fiul cu patura si adormi pe saltea, langa el. O trezi Hunter. Victoria il trimisese sus ca sa se asigure ca Taylor era in casa.

Se ridica in picioare, clatinandu-se. Hunter o tinu de brat in timp ce cobora scara, ca sa nu cada.

- Cat ai de gand s-o mai tii asa? Intreba el.

Taylor se prabusi in balansoar si incepu sa-si despleteasca parul, obosita.

- Cum s-o tin?

- Muncesti pana cazi de pe picioare.

- Zau asa, Taylor, ii dadu dreptate si Victoria.

- Sunt doar putin obosita in seara asta, recunoscu Taylor. Dupa ce-mi stabilesc un program, am sa rezist mai bine. Acum toate dureaza de doua ori mai mult, pentru ca abia le invat.

- Vrei sa spui ca ar trebui sa faci anumite treburi in anumite zile? Intreba Victoria.

- Da, desigur. Femeile din salbaticie au zile stabilite pentru fiecare munca. Lunea e ziua pentru spalat, martea, ziua de calcat. Miercurea e ziua de copt, si.

- Pentru numele lui Dumnezeu, mormai Hunter. De unde-ai mai auzit si prostia asta?

Tonul lui, care o ridiculiza vizibil, o facu sa se simta jignita.

- Am citit in jurnalul doamnei Livingston. Mie mi se pare foarte rezonabil.

Victoria se aseza pe banca si-si impreuna mainile in poala.

- Te omori singura, ii spuse ea. Ai sadit o gradina, ai despachetat toate cuferele, ai spalat rufele si ai facut destul sapun ca sa ne ajunga trei ani.

- Da, dar multa vreme nu voi mai avea nimic de facut, sublinie Taylor.

Prietena ei se intoarse spre Hunter.

- A spus ca maine vrea sa faca lumanari. Nu vad ce nevoie avem de ele. Avem felinare destule.

Hunter o privea lung pe Taylor.

- Ce incerci sa dovedesti?

Era prea epuizata ca sa-l minta sau sa-i raspunda cu un semiadevar istet.

- Ca nu sunt atat de fragila.

Raspunsul ei il descumpani. Facu ochii mari si fu cat pe ce sa zambeasca. In seara aceea, arata mai mult decat fragila - parea pe jumatate moarta. Avea pielea palida ca faina si cearcane negre sub ochi.

- Cine-a spus ca esti fragila? Intreba el, ghicind deja raspunsul.

- Pariez ca Lucas, replica Victoria.

Taylor dadu din cap.

- Vreau sa-si dea seama ca sunt capabila sa traiesc aici.

- Si sa nu te mai puna sa pleci, dadu din cap Victoria.

- Da.

- Ei, daca asta nu le. incepu Hunter.

Taylor il intrerupse:

- V-as multumi daca niciunul dintre voi nu-i va mentiona conversatia asta sotului meu. Vreau sa vada cu ochii lui ca sunt puternica si hotarata. si fericita, fir-ar sa fie! Acum, daca ma scuzati amandoi, ma duc la culcare. Am avut o zi grea.

- De ce te mai deranjezi sa te culci? Intreba Hunter. Intr-o ora, trebuie sa te scoli.

- Nu e nevoie sa fii sarcastic, mormai Taylor.

Intra in camera Victoriei sa se spele si sa se schimbe. Cand auzi usa din fata inchizandu-se, reveni in living. Victoria ii pregatise patul.

- Cum mai merge, cu tine si Hunter? Intreba Taylor. Va intelegeti bine?

- Mai intai, culca-te. Pari moarta pe picioare.

Apoi, ii raspunse la intrebare:

- Ma saruta in fiecare seara inainte de culcare. Uneori, de mai multe ori. Nu pare sa observe ca ma fac tot mai grasa, greoaie si urata.

- Esti stralucitoare, nu urata, si asta-i tot ce vede.

- Totusi, spune ca va pleca imediat ce se naste copilul.

- S-ar putea sa se razgandeasca.

Dupa ce prietena ei se duse la culcare, Taylor adormi si ea, cu gandul la treburile care o asteptau a doua zi.

In noaptea urmatoare, sosi Callaghan.

Taylor deschise ochii si fu cat pe ce sa moara de frica. Batranul muntean statea la masa si-si indesa biscuiti in gura, cate doi in acelasi timp.

Un zbieret ii veni in gat, si avu senzatia ca i se oprise inima in loc. Apoi o izbi mirosul lui, si stiu ca nu de frica avea sa moara. Era urat, ranced si-i amintea de sconcsi. Isi ridica patura peste nas si gura, privindu-l pe nebun.

Callaghan. Isi amintea numele. Si avertismentele lui Lucas, precum si ca nu era periculos. Se ruga la toti sfintii sa fi avut dreptate.

Caci arata destul de periculos, si salbatic. Era un om destul de masiv, dar asa cum statea, cocosat peste masa, nu-i putea ghici inaltimea. Purta pantaloni maro din piele de oaie, camasa si cizme negre, cu carambi imblaniti. Parul ii era castaniu, lung si latos.

Se intoarse si o privi. Taylor ii sustinu privirea. Frica ii trecuse. Stia ca daca avea nevoie de ajutor, nu trebuia decat sa tipe. Hunter dormea afara, sub stele. Ar fi venit imediat.

Callaghan nu era un maniac bolnav la cap. Avea ochii limpezi ca lumina zilei. In privirea lui se citea curiozitatea - si inca ceva, care-i puse nervii pe jar imediat. O sclipire clara, in ochii aceia caprui-aurii.

- E, nu tipi?

O intrebase cu un glas gajait si amuzat. Taylor dadu din cap ca nu. Callaghan zambi, aratandu-si dintii albi si stralucitori, apoi se intoarse iar la farfuria cu biscuiti.

- Astia au nevoie de sare.

In sfarsit, Taylor isi reveni. Sari din pat, isi inhata halatul si se imbraca.

Pistolul ei era pe consola. Porni pe furis intr-acolo.

- De ce-ai crezut c-as tipa?

- Cele mai multe tipa, ridica el din umeri.

- Si pe urma, ce se intampla?

- Barbatii lor ma dau afara. Da' eu afara nu stau. Vin inapoi in casa. Mhm, mereu vin.

- Cand ai sa te intorci in munti?

Isi lua pistolul, si abia atunci observa ca toate cartusele erau aliniate in sir langa arma. Callaghan era mult mai istet decat crezuse.

Propria ei reactie o surprinse. Incepu sa zambeasca.

- Plec cand oi fi gata.

- Esti adevarat, nu-i asa, Callaghan?

- Ce adevarat?

- Un muntean adevarat.

Ocoli incet masa, cu gand sa deschida usa. Daca nu lua o gura de aer curat, avea sa lesine.

- Ti-as multumi daca nu-l chemi pe barbatu' tau pana nu-mi termin micul dejun.

- Nu chem pe nimeni, ii promise ea. Vreau doar putin aer, atata tot.

Deschise usa si ferestrele. Nu folosi prea mult. Se rezema de tocul usii si-l privi pe intrus. Avea manierele unui vier.

- Maine dimineata o sa vreau cafea, anunta el. Si un mic dejun ca lumea.

Ii tot arunca priviri scurte, ca sa-i observe reactia. Taylor zambea in continuare.

- Acum poti sa tipi daca vrei. Am terminat, declara Callaghan, ridicandu-se.

- Pariez ca ai o multime de povestit despre viata de la munte.

- Mii si mii.

- Stii cine-au fost Daniel Boone si Davy Crockett?

- Nu-s prost, se rasti el. Sigur c-am auzit de ei. Au murit, cucoana. Si nici nu erau din muntii astia. Noi, aici, avem povestile noastre. Oameni ca Tom Howard si Sparky Dawson si Montana.

Zbieretul Victoriei il intrerupse. Taylor sari si ea cale de-un cot. Nu observase usa dormitorului deschizandu-se. Prietena ei ii aruncase o singura privire lui Callaghan si scosese un tipat care-ar fi trezit tot orasul Redemption.

Taylor se dadu la o parte tocmai la timp. Hunter navali pe usa, cu pistolul scos.

- Callaghan! Mugi el.

- Neata, Hunter.

- E inofensiv, ii sopti Taylor Victoriei. Prietena ei parea gata sa lesine.

- M-a trezit mirosul, raspunse ea la fel de incet, icnind.

Taylor ii dadu un prosop sa-si acopere fata, apoi se duse sa-si ia pistolul.

- Ai zece secunde sa iesi de-aici, ordona Hunter. Si daca te mai vad, te omor.

- Nu pleaca nicaieri.

Taylor fu nevoita sa repete, inainte de a fi auzita. Hunter era sigur ca nu intelesese bine.

- Ce-ai spus?

- Ca nu pleaca.

Ii venea sa rada. Hunter o privea uluit.

- Mi-a spus ca s-ar intoarce oricum.

Callaghan batu cu palma in masa si izbucni in ras. Se opri la fel de brusc, cand Taylor indrepta pistolul spre el.

- Ai sa ma impusti?

- Nu. Dar nu pleci de-aici pana nu spun eu ca poti sa pleci.

Munteanul se intoarse spre Hunter.

- E nebuna?

- Cred ca da, dadu Hunter din cap.

- E franta de oboseala si nu mai gandeste limpede! Striga Victoria, prin prosop. Taylor, ti-ai iesit din minti?

- Probabil, raspunse Taylor.

Apoi rase si se intoarse spre scara:

- Daniel David?

- Da, mama?

- Stii ce-am prins?

- Ce mama?

- Un muntean adevarat, viu! Hunter, adu copaia.

Capitolul 19

Printul intunericului e un gentleman.

William Shakespeare, "Regele Lear"

Lucas lipsi trei saptamani. Ajunse acasa vineri, spre seara. Hunter il intampina in curte.

Imediat, stiu ca ceva era in neregula. Calul era transpirat si cu spume la gura. Lucas nu si l-ar fi fortat fara motiv.

- Unde-s Taylor si ceilalti?

- In casa, raspunse Hunter, sunt bine. Ce s-a intamplat?

- Judecatorul a aprobat. Am hartiile semnate.

- Ma bucur sa aud ca s-a rezolvat, raspunse Hunter, asteptand sa auda si restul.

- Am urmarit doi oameni din Rosewood pana-n South Creek. Erau pistolari platiti. S-au oprit in Cameron si au intrebat cum se-ajunge cel mai repede la Redemption. Am luat-o pe scurtatura si cred ca mai au o zi pana s-ajunga aici.

- Cred ca i-a incetinit si ploaia de azi-noapte.

- Nenorocitul i-a trimis sa ia gemenele.

- Ai sa-i spui lui Taylor, sau o rezolvam noi, fara s-o mai alarmam?

Lucas nu voia sa-si sperie sotia, dar stia ca trebuia sa-i spuna.

- Trebuie sa fie pregatita. Am sa-i spun dupa cina.

- Cred c-ar fi bine sa mergem in oras si sa vorbim cu Frank.

- N-ar strica, raspunse Lucas, privind lung prin curte. Tocmai zarise in curte un necunoscut imbracat in piele galbena de oaie.

Omul dadu coltul si porni spre usa din fata. Lumina soarelui in asfintit ii cadea pe chip, printre frunze, si era prea departe pentru ca Lucas sa-l vada bine. Totusi, parca-l cunostea de undeva.

- Na seara! Saluta omul.

Lucas facu un pas inapoi.

- Callaghan. sopti el, nevenindu-i sa creada.

Continua sa-l priveasca pana disparu in casa, apoi ii rosti numele din nou - mugind, de asta data.

Hunter izbucni in ras.

- Nu l-ai recunoscut, asa-i?

Lucas clatina din cap.

- Ce mama dracului s-a intamplat cu el?

- Taylor, asta s-a intamplat. Vad eu de calul tau. Tu du-te-n casa.

Usa se deschise dintr-o data si Taylor iesi in fuga. O urmau copiii. Victoria se opri in prag, bucuroasa si usurata sa-l vada pe Lucas.

- Bine ai venit acasa, sopti Taylor. Ai.?

Lucas dadu din cap.

Apoi o cuprinse in brate si o saruta mai-mai sa-i taie respiratia. Cei trei copii ii vorbeau, toti in acelasi timp.

Fara tragere de inima, o lasa pe Taylor din brate, soptindu-i:

- Mai tarziu.

Apoi se intoarse spre cea mai zgomotoasa dintre ei:

- Da, Georgie?

- Stii ceva, taticule?

- Nu, ce?

- Avem un om in casa.

- Am auzit, raspunse Lucas, privind-o pe Taylor.

- Ne spune povesti in fiecare seara, interveni si Daniel. Despre munteni adevarati. E unul care locuieste aproape, si Callaghan zice ca poate-am sa-l cunosc intr-o zi.

- Mamica nu l-a lasat sa se duca acasa! Declara Allie. El mi-a zis!

Taylor se intoarse spre usa, dar Lucas o apuca de mana si o trase inapoi.

- De ce nu l-ai lasa sa se duca acasa?

- Daniel inca nu si-a ales un nume, ii explica Taylor. Callaghan doarme afara, Lucas. Nu face nici un rau. Inteleg de ce nu-ti place. Mi-a explicat ca de ani de zile iti sta ca un cui in cap.

- Daca doarme afara, de ce nu fuge in timpul noptii? Intreba Lucas, exasperat.

- Mamica i-a spus c-o sa-l prinda si-o sa-l aduca inapoi, daca pleaca inainte sa-mi aleg eu numele.

- Si cand o sa se-ntample asta, fiule?

- Curand, promise Taylor.

Lucas stranse din falci, semn ca incepea sa se infurie.

- Cina e gata! Striga Callaghan din usa.

Privindu-l pe Hunter, Lucas il vazu intorcandu-se repede, dar nu inainte de a-i observa zambetul.

- Mergem in casa? Intreba Taylor.

Lucas isi putu stapani nervii toata seara. Asculta povestirea scandaloasa pe care Callaghan le-o spunea sotiei si fiului sau si-l intrerupse doar de vreo doua ori.

- Nu asa s-a intamplat! Se rasti el. Daca tot o spui, macar spune-o bine!

Taylor nu intelegea ce-l apucase. Cand Lucas porni spre rau, se duse afara dupa el.

- E un hot, Taylor, ii raspunse Lucas inainte ca ea sa formuleze intrebarea.

- Cand era mai tanar, poate. N-o sa fure nimic de la noi.

- Pot tolera aproape orice altceva dar, pe toti sfintii, ce-i al meu, al meu ramane!

- Cum a fost si cu cutitul. Cel pe care l-ai lasat pe noptiera, la Cincinnati, ca sa inteleg ca nu vei renunta sa le cauti pe gemene.

- Intr-adevar. Vino aici, doamna Ross.

Taylor veni in bratele lui si-l stranse la piept.

Barbia lui Lucas i se rezema pe crestet.

- Maine vin niste oameni, ii spuse el. Unchiul tau i-a trimis.

Strangand-o si mai tare, ii explica planul sau si al lui Hunter, promitandu-i ca aveau sa-i alunge. Nu adauga faptul ca erau pistolari.

Incepand din clipa aceea, Taylor nu le mai scapa pe gemene din ochi. Vremea fu alaturi de ea, ploaia facandu-le sa stea in casa toata dimineata si dupa-amiaza. Lucas reveni la apusul soarelui. Ii spuse ca cei doi plecasera si n-aveau sa se mai intoarca.

Frank ii dadu mai multe detalii in duminica urmatoare, cand Taylor se duse in oras ca sa citeasca ziarul.

- Amandoi stiau cine sunt Lucas si Hunter, ii spuse el. N-aveau de gand sa le tina piept. Si erau si guralivi. Se pare ca unchiul tau a oferit o recompensa in schimbul nepoatelor.

- Lucas si cu mine avem acum custodia legala asupra fetelor! Protesta Taylor.

Frank se grabi s-o linisteasca:

- Stim. Nimeni dintre noi nu va sta cu mainile-n san, daca mai vine cineva. Nu-ti face griji, Taylor.

Rolly ascultase conversatia. Cand terminara, o lua deoparte.

- Am un mic cadou pentru tine, sopti el. Tocmai l-am terminat.

Taylor credea ca era un leagan. Peste o ora, Rolly il aduse acasa. Taylor il asigura ca-i era foarte recunoscatoare, si radea de bucurie, nu de altceva. Apoi, il conduse inauntru si alese un loc pentru. al treilea balansoar.

Scaunele fura puse in semicerc, in fata caminului. Rolly nu se grabea sa plece. Taylor insista sa stea un timp si-i oferi ceva de baut, dar omul refuza.

- Vrei sa ma rogi ceva? Il intreba ea.

Rolly dadu din cap.

- Ma pregatesc.

Avu nevoie de douazeci de minute pentru a-si face curaj. In sfarsit, marturisi: voia sa invete sa citeasca.

Taylor fu uimita si incantata. Il asigura ca nimeni n-avea sa rada de el si-i promise sa pastreze secretul. N-avea sa-i spuna nici chiar sotului ei.

- Oricum, e timpul ca Daniel sa invete sa citeasca, spuse ea. As putea sa va invat pe amandoi.

Dar Rolly nu voia sa-l vada nici macar un copil de sapte ani cum se chinuia. Propuse sa-i dea lectii fiului ei seara, iar lui in pauza de masa.

Incepura lectiile de a doua zi. Taylor le spuse tuturor ca se ducea pana-n oras, ca sa se mai dezmorteasca si sa-l salute pe Frank.

Callaghan se pregatea de plecare. Le spuse ca-l chema muntele, si desi ii placuse ospitalitatea lui Taylor, statuse prea mult in vizita. Voia sa-si regaseasca solitudinea. Taylor avea sa-i duca dorul, dar stia ca era timpul sa plece.

Lucas nu-i mai suporta povestirile. In cele mai multe era vorba despre un om numit Montana. Cand ii auzea numele, Lucas se incrunta si iesea din casa. Reactia lui il facea mereu pe Callaghan sa hohoteasca de ras, plesnindu-se peste genunchi.

Lui Daniel il placea la nebunia noua lor casa. Se tinea dupa Lucas ca un catelus si-i sorbea toate cuvintele. Petreceau mult timp impreuna. Oricat de ocupat ar fi fost Lucas, mereu ii acorda fiului sau timp si atentie.

Taylor spera sa-i daruiasca si ei timpul si atentia de care avea nevoie. Pur si simplu nu-si mai putea continua programul rigid la nesfarsit si, intr-o sambata dupa-amiaza, isi pierdu in sfarsit controlul. Printr-o ironie, fiul ei cel dulce si nevinovat fu cauza. Ii spuse numele pe care si-l alesese.

Callaghan statea langa Daniel, cu mainile la spate, leganandu-se pe picioare inainte si-napoi. Parea sa se umfle in pene, cine stie de ce. Taylor era intrigata.

In sfarsit, Daniel anunta ca voia sa poarte numele acelui muntean aspru si curajos pe care toti il numeau Montana.

Taylor ii intelegea motivele, dar nu-l gasea totusi un nume potrivit. Il intreba daca voia intr-adevar sa poarte numele unui teritoriu.

- Montana ii spune lumea, dar nu in fata. Nu-i place numele asta, mama. Callaghan mi-a spus.

Dand din cap, Taylor astepta sa-i spuna numele. Daniel se balbaia de emotie. Nu-l grabi. Era un moment important pentru el.

Trase adanc aer in piept si-si indrepta umerii. Apoi, ii spuse numele lui cel nou. Avea sa-l cheme Lucas Michael Ross.

Taylor fu nevoita sa se aseze. Fiul ei nu paru sa observe cat de uluita era. Se si repezise sa spuna una dintre povestirile lui favorite despre Lucas.

- A scos din canion patruzeci de colonisti, in plina iarna, si indienii nu le-au facut nimic, fiindca.

In timp ce baiatul isi tragea respiratia, Callaghan se grabi sa completeze:

- Fiindca le e teama de el si il respecta.

Fiul ei dadu din cap.

- Nu se poate sa ma cheme Montana. Fiecare muntean trebuie sa-si castige porecla. Uite, lui Callaghan i se spune Ursul - nu-i asa?

- Ba bine ca nu! Confirma Callaghan.

- Si Rolly mi-a spus o poveste despre tata, mama. A zis ca stia sa caute urmele.

- Fiule, nu cred ca mamei tale ii arde de povesti acum. Mie mi se pare ca-i nitelus cam uimita. Nu stiai, nu-i asa, doamna Ross?

Taylor clatina din cap. Apoi izbucni in ras. Isi amintea grupul care-l inconjurase pe sotul ei in holul hotelului din Boston.

Il bateau pe umeri cu entuziasm si-l implorau sa le stranga mana. Crezuse ca admiratia lor era in legatura cu razboiul.

Dumnezeule din ceruri, era maritata cu un muntean! Si toata lumea din America parea sa stie cine era! Toata lumea, numai ea nu!

- Callaghan a spus ca ne-am incurca daca ne zici la amandoi Lucas, continua fiul ei. A zis ca pana cresc, pot sa iau numele al doilea al lui tata. Acuma ma cheama Michael, mama. daca vrei si tu.

Nu voia sa-i strice bucuria. Zambi fortat.

- Atunci, Michael sa fie.

Callaghan pleca peste cateva minute, iar fiul ei se duse afara sa le spuna tuturor noul lui nume. Lucas plecase deja la vanatoare. Mai avea de asteptat pana sa afle cum se numea de-acum fiul lui.

Multa vreme, Taylor nu se misca de la masa. Victoria si Hunter dusesera gemenele la rau, sa se balaceasca. Lipsira mai mult de o ora, iar cand se intoarsera, Taylor era tot la masa.

Victoria facuse o tocana pentru cina. Anunta ca avea sa fie gata peste o ora. Tot arunca priviri ingrijorate spre Taylor. Prietena ei parea foarte tulburata.

Observa ca era rosie la fata si tremura. Oare din cauza febrei?

Ridicandu-se, Taylor clatina din cap.

- N-am febra, ii sopti ea Victoriei. Sunt furioasa.

Isi incinse sortul pe mijloc, isi vari pistolul in buzunarul acestuia si porni spre usa.

- Unde te duci? O intreba Victoria.

- In gradina. Pe urma, cred c-am sa fac un drum pana-n oras. Vreau sa fiu singura o vreme.

I se parea ca vorbea pe un ton calm si rezonabil. Victoria nu era de aceeasi parere.

- Te doare gatul? Esti ragusita.

Taylor nu-i raspunse. In timp ce inchidea usa, prietena ei o intreba cat avea sa lipseasca, pentru a nu intarzia la cina. Ii promise ca urma sa se intoarca pana atunci. Inarmata cu pistolul, ocoli gradina, bombanind la vederea stricaciunilor produse deja de iepuri si, in sinea ei, urland ca avea o viata atat de nefericita. Lucas intelese ca era ceva in neregula in prima clipa cand o zari. Statea in partea opusa a gradinii, privindu-l, cu o expresie cum niciodata n-o mai vazuse. Parea invinsa.

Il astepta sa ajunga la vreo douazeci de pasi distanta, si abia atunci ridica mana, facandu-i semn sa se opreasca.

- Plec! Declara ea, cu voce puternica.

Drept raspuns, Lucas facu ochii mari. Taylor dadu din cap:

- M-ai auzit, Lucas? Plec.

Lucas incuviinta scurt.

- Era si timpul.

Reactia lui nu facu decat sa-i atate furia si mai mult.

- Te asteptai sa dau gres, nu-i asa? Nu esti deloc surprins.

- Nu, nu sunt surprins. Te-am privit cum te speteai cu munca in ultimele saptamani si am vazut ce efect a avut asupra ta.

Ingrijorarea ii inasprea glasul.

- Ai slabit si ai cearcane sub ochi. Slava Domnului ca ti-ai venit in fire la timp, pana nu mureai pe picioare.

Ii venea sa urle la el. Nu se stapani. Duca-se dracului controlul. Venise la frontiera ca sa fie libera si, pe toti sfintii, asa avea sa fie.

- Vrei sa spui ca munca mea grea te-a convins ca nu trebuie sa stau aici?!

- Taylor, strigi la mine.! Remarca el, parand de-a dreptul uimit de acest lucru.

Nu pierdu vremea dandu-i dreptate.

- Sa nu-ndraznesti sa-mi spui ca sunt fragila, Lucas, sau jur pe Dumnezeu c-am sa racnesc la tine pana mor sau eu, sau tu.

- N-ai ce cauta aici, insista el.

Se infuria cu repeziciune, la fel ca ea. Cu cat o privea mai mult, asa epuizata cum era, cu atat devenea mai furios. Nu-si dadea seama ca ea devenise lumea lui? Daca i se intampla ceva, nu stia ce-ar fi facut. Avea responsabilitati, fir-ar sa fie. Copiii depindeau de ea. Si el la fel. Trebuia sa inceapa sa-si poarte singura de grija, iar Lucas era hotarat s-o oblige.

- Am stat destul cu mainile-n san, ii spuse el. Te-am luat dintr-o sala de bal si, pe toti sfintii, am sa te duc inapoi. Tu ar trebui sa porti diamante si.

Taylor ii risipi concentrarea. Scoase pistolul din buzunarul sortului, se rasuci in loc si trase. Glontul lovi un iepure gras, care fu aruncat inapoi in gard.

Apoi vari pistolul la loc si-si incrucisa bratele pe piept. Isi privi incruntata sotul.

- Plec! Striga ea din nou. Stiai ca fiul tau si-a ales numele? Vrea sa-l cheme Lucas Michael Ross. Trebuie sa-i spunem Michael. Ce zici de asta, Montana?

Lucas facu un pas spre ea. Taylor se retrase.

- Toate sunt exagerari, spuse el. Nu-mi place sa vorbesc despre ele. Nu merit atata admiratie. Sunt doar un bun cautator de urme, atata tot.

Se prefacea intentionat ca nu intelegea ce incerca sa-i spuna. Expresia lui deveni retinuta. Evident, voia ca Taylor sa abandoneze subiectul.

Ea, insa, nici gand!

- Toata lumea din America stie cine esti. Toata lumea, numai nevasta ta nu!

La asta, nu mai avu ce sa-i spuna. Taylor se simtea tradata. Stia ca avea nevoie sa stea un timp singura, ca sa hotarasca ce trebuia sa faca.

- N-am sa mai fiu o povara pe capul tau, afirma ea; isi ridica fustele si porni pe cararea care ducea spre oras. Iar acum, daca ma scuzi, plec.

- Du-te, mormai el. Dar te previn, Taylor: am sa-ti iau urma si-am sa te-aduc inapoi, la mine. Ce-i al meu, al meu ramane.

Taylor se opri brusc. Panica pe care o distingea in glasul lui o nedumerea. Se intoarse sa-l priveasca. Ii distinse frica in privire. Nu-i intelegea reactia, si totusi incerca instinctiv sa-l calmeze.

- Ma duc in oras. Am sa ma intorc intr-o ora.

Lucas nu-si putu ascunde usurarea.

Tot drumul pana-n oras, Taylor se gandi la comportamentul lui. O parte din distanta o parcurse in fuga, iar cand isi dadu seama ce facea, incetini pasul. Inca mai era atat de furioasa din cauza incapatanarii lui, incat nu putea gandi limpede. Planul sau de a-i dovedi ca avea curajul si taria de a trai in tinuturile salbatice se intorsese impotriva ei insasi.

Lucas era un muntean adevarat, mai adevarat decat in toate inchipuirile ei, mai adevarat decat realitatea. Daca nici asta n-o revolta, nu stia ce altceva ar fi putut s-o faca. Lucas stia ca o fascinau Daniel Boone si Davy Crockett. Auzise povestile pe care i le spunea fiului lor. La naiba, stia ce parere avea despre eroii aceia, si totusi nu-i spusese niciodata ca se maritase cu unul asemenea lor.

Simtea ca iar ii veneau furiile. Sigur ca nu-i spusese. Ar fi trebuit sa-i vorbeasca despre trecutul lui si, Doamne fereste, chiar sa-i impartaseasca unele dintre experientele pe care le traise.

Frustrata, Taylor isi arunca mainile in sus.

- Ma las pagubasa, mormai ea.

Apoi izbucni in lacrimi.

Pentru ca avea obiceiul sa treaca pe la magazinul general, o lua intr-acolo. Planse in timp ce intra prin spate si cand il strabatu, si intrucat obisnuia si sa-l salute pe Frank, ii facu cu mana. Abia cand iesi in strada isi dadu seama cat de ridicol aratase.

Taylor promisese sa se intoarca intr-o ora, dar pierduse notiunea timpului. Urca pe colina din spatele orasului, iar cand ajunse in varf, privi in jos, spre Redemption, isi propti mainile in solduri si scoase un urlet, ca sa se descarce complet. Era o senzatie atat de multumitoare, incat mai racni o data. Numai cand incepu s-o doara gatul se opri.

Stia ca se purta ca o nebuna. Nu-i pasa. In jur nu era nimeni care s-o vada sau s-o auda. Si n-ar fi contat nici daca se uitau alti oameni. Era o femeie libera. Daca voia sa-si piarda controlul, atunci, pe toti sfintii, avea tot dreptul s-o faca.

Scoase un oftat sonor de satisfactie si se aseza. Mult timp, statu pe ganduri. O sacaia reactia lui Lucas fata de anuntul ei ca pleca. Probabil crezuse ca voia sa puna capat casniciei si, desi considera ca aceasta era o concluzie ridicola pentru un om atat de inteligent, ceea ce o nedumerea si o fascina era faptul ca in ochii lui se citise teama. Nu se inselase. Ii vazuse clar spaima si panica.

Reactia lui nu avea nici un sens. Chiar credea ca i-ar fi parasit, de el si copii? Sau credea ca ar fi lasat copiii cu el, si de-asta intrase in panica? Nu, clatina ea din cap, nu era posibil. Lucas stia ca niciodata nu i-ar fi parasit pe copii. Cum se putuse gandi ca l-ar fi parasit si pe el? Ii spusese ca-l iubea. Credea ca era doar o slabiciune trecatoare?

Nu gandise limpede, isi dadu ea seama, iar asa ceva nu era deloc caracteristic pentru Lucas. El era intotdeauna un om rezonabil. Si mai si ridicase tonul la ea. Or, Lucas nu striga niciodata - niciodata! Nicicand nu se lasa prada emotiilor.

Pana azi.

Nu era posibila decat o singura concluzie, si deodata, tot ceea ce nu avusese nici un sens, deveni absolut clar.

O iubea.

Fu coplesita de bucurie. Planse zece minute in sir, inainte de a reusi sa se opreasca. Apoi incepu sa-si faca griji. Daca o iubea, de ce nu-i spusese?

Taylor isi sterse fata cu poala fustei si se ridica. Dragostea n-ar fi trebuit sa fie tulbure, nu? Poate ca Lucas inca nu-si dadea seama ca o iubea. O asemenea posibilitate avea sens, si intrucat nu putea gasi nici o alta explicatie logica, trase concluzia ca aceasta era.

Doamne, trebuia sa aiba rabdare. Stia ca pana la urma Lucas avea sa inteleaga totul, si spera doar sa nu fie moarta si ingropata inainte ca in mintea lui obtuza sa se faca lumina. De la iubirea pentru el putea sa i se traga chiar si moartea. Acest gand o facu sa zambeasca.

Era timpul sa se duca acasa, isi scutura frunzele de pe fusta si porni inapoi spre oras. Dintr-o data, se pomeni intrebandu-se ce facuse in aceeasi vreme cu un an in urma, si-si spuse ca probabil citise din jurnalul doamnei Livingston. Ce naiva fusese pe-atunci! Doamna Livingston habar n-avea de viata in salbaticie. Nu era nevoie ca lunea sa fie ziua pentru spalat, iar femeile nu erau nevoite sa munceasca pana cadeau de pe picioare, numai pentru a se dovedi capabile.

Viata era prea scurta pentru niste programe rigide. Taylor stia ca in cele din urma avea sa se integreze intr-o rutina comoda, neistovitoare. Nu avea nevoie sa dovedeasca nimic, nimanui. Voia sa aiba o viata lunga si sa-si vada copiii crescand si implinindu-si visele.

Il iubea pe Lucas cu pasiune, dar n-avea sa-l lase sa-i ia visele. Urma sa stea acolo unde era, si cu asta, gata! Soarele asfintea. Taylor se opri putin sa admire capodopera lui Dumnezeu, apoi grabi pasul si cobori repede in oras. Uitase de timp. Ii spusese Victoriei ca avea sa se intoarca intr-o ora, si deja trecusera mai mult de doua.

O lua pe scurtatura care trecea prin magazinul general, il saluta din mers pe Frank, apoi iesi grabita pe usa de la strada. Si se pomeni fata-n fata cu unchiul ei, Malcolm.

Aproape se ciocnira piept in piept. Fu atat de uimita la vederea lui, incat se opri in loc.

Malcolm nu parea deloc surprins s-o vada. O apuca de brat, strans, si o trase din dreptul intrarii.

Taylor incerca deja sa-si smulga bratul din mana lui, cand o tranti de perete. Se lovi cu capul de scanduri. O strabatu un junghi de durere, dar nu tipa. N-avea sa-i dea aceasta satisfactie.

Malcolm era la fel de urat cum si-l amintea, desi se ingrasase considerabil de ultima oara cand il vazuse. Parul i se rarea in crestet, iar firele albe i se inmultisera. Era imbracat intr-un costum negru, cu camasa alba, patata in jurul gulerului si pe piept. Duhnea a whisky. Da, Malcolm era intru totul la fel de respingator ca pe vremuri.

- Ia-ti mainile de pe mine! Se rasti ea, cu dezgust vizibil.

- Asa-ti saluti unchiul? Ganguri Malcolm.

Avea chipul la cativa centimetri de al ei. Taylor privi intentionat cicatricea care-i strabatea pleoapa si sprinceana. In sfarsit, Malcolm observa unde se uita si ridica mana dreapta. O lovi peste fata, tocmai cand Frank iesea din magazin sa vada ce se intampla. Scoase un strigat si alerga s-o ajute.

Malcolm il imbranci intr-o parte si o trase pe Taylor in magazin. Tranti usa, o incuie, apoi isi impinse nepoata spre tejghea.

- Credeai ca te poti ascunde de mine in locul asta uitat de lume?

Nu-i raspunse.

- Ai fost surprinsa sa ma vezi, nu-i asa?

- Da, recunoscu ea. Stiam ca vei trimite alti oameni sa ia fetele, dar nu ma asteptam sa vii aici.

- Le iau cu mine, anunta el, batandu-se peste buzunarul vestonului. Am hartiile care dovedesc ca-s ale mele.

- Nu sunt ale nimanui! Striga Taylor. Hartiile tale n-au nici o valoare aici. Nu suntem in Anglia.

Malcolm o privi incruntat, apoi se duse grabit la usa din spate, pe care o inchise cu zavorul.

- O sa asteptam aici, spuse el.

Taylor se uita afara, prin vitrina. Frank nu se vedea nicaieri. Probabil se dusese sa-l cheme pe Lucas.

- As putea sa te omor pentru problemele pe care mi le-ai cauzat. Tu ai fost cu ideea, nu?

Incrucisandu-si bratele pe piept, Taylor il privi cum se plimba agitat prin magazin, incruntandu-se mereu la ea.

- Care idee?

- Sa schimbe testamentul.

Taylor clatina din cap.

- Mama ta nu mi-a spus ce facuse. Am aflat o data cu tine, dupa moartea ei.

Malcolm pufni, neincrezator.

- Nu plec nicaieri fara gemene. Nu m-as fi deranjat, daca n-o convingeai pe cateaua aia batrana sa le lase ditamai afurisita de avere pustoaicelor lui Marian. Gratie amestecului tau, acum imi bat la usa toti creditorii din Londra.

- Doamna ti-a achitat toate datoriile, ii aminti ea. Deja te-ai adancit in altele?

Intrebarea ei nu-l incanta deloc. Facu un pas amenintator. Taylor isi strecura mana in buzunarul sortului, pregatindu-se pentru orice eventualitate.

- Daca n-am incotro, am sa te omor, o ameninta el.

- Fa-o, si banii ii vor reveni sotului meu, se bucura ea sa-l anunte.

Malcolm zambi.

- Cred ca in momentul asta e pe moarte. Acum n-am mai angajat niste lasi. Am venit pregatit. Am patru pistolari cu mine.

Cu un efort, Taylor reusi sa-si ascunda ingrijorarea.

- Numai patru?

Ridica mana s-o loveasca din nou. Un zgomot provenit de afara ii distrase atentia. Alerga langa vitrina si se uita pe furis. Nu paru sa vada pe nimeni, caci ridica din umeri si se intoarse spre ea, tantos ca un paun.

- Toate astea-s numai din vina ta, se rasti el. Daca se face moarte de om, tu vei fi responsabila. Vreau fiecare lira care mi se cuvine. Nu pot sa ma duc dupa banii pe care baba aia nebuna i-a dat pentru opere de caritate, dar pot lua inapoi ce-a pus deoparte pentru tine si gemene.

- Si cum ai de gand sa faci?

Nu-i dadu timp sa raspunda.

- Lasa-ma sa ghicesc. Nu va fi nici vina, nici responsabilitatea ta, dar tot voi muri. Asta e?

- Nu fac decat ce m-ai silit tu sa fac.

- De unde-ai avut banii pentru pistolari?

- De la fiica mea. Si-a vandut bijuteriile. Ii dau jumatate din mostenire. Jane iti trimite salutari, adauga el, cu un chicotit.

- Pe-aici se spanzura oamenii pentru crima, sa stii, il preveni ea.

Malcolm isi descheie vestonul si duse mana la buzunar.

Taylor stranse patul pistolului, dar nu-l scoase din sort. Nu voia sa-l omoare decat daca nu mai avea incotro.

Sub cureaua pantalonilor lui, intre betelie si grasimea de pe burta, era varat un pistol. Totusi, nu-l atinse. In schimb, scoase o batista si incepu sa-si stearga sudoarea de pe frunte.

- E cald ca dracu' aici, mormai el.

- Taylor! Se auzi glasul lui Lucas, intr-un muget care facu sa se sparga geamul vitrinei.

Malcolm alerga intr-acolo. Se ascunse intr-o parte si privi pe furis sa vada cine era. Nu statu drept in fata ferestrei, ca sa nu poata fi ochit.

- Cine te striga? Intreba el in soapta.

Razand usurata, Taylor ii raspunse:

- Lucas.

- Nu! Racni Malcolm.

- Ba da. Vrei sa-i raspund?

- Taci din gura, fato! Lasa-ma sa gandesc! Ii ordona el.

Privi din nou afara, apoi se lipi de perete, uitandu-se la ea.

- Inseamna ca a pornit spre oras inainte sa ajunga ei la el. Da, asta trebuie sa fie. Sunt pe drum incoace. Am sa-l tin ocupat cu tine, pana ajung ei aici. Raspunde-i, fir-ai a dracu'! Striga-l, ca sa stie ca nu te-am omorat inca.

- Te-astepti sa te ajut? Intreba Taylor, nevenindu-i sa creada. Dumnezeule, esti vrednic de tot dispretul! Parc-ai fi un sobolan incoltit. Toti sunteti incoltiti, sa stii! Poti sa te si lasi pagubas. Pleaca de-aici cat mai poti!

- Raspunde-i! Tipa din nou Malcolm.

Taylor era hotarata sa refuze, dar Lucas o striga iar, si stiu ca era ingrijorat pentru ea.

- Da, Lucas?

- Esti bine? O intreba, cu glasul tremurandu-i de spaima.

- Da! N-am nimic!

Trecu aproape un minut, inainte ca Lucas sa-i strige din nou:

- Vin inauntru!

Malcolm se chinuia sa-si scoata pistolul din pantaloni. Nu era atent la ea.

- Spune-i sa stea pe loc! Racni el.

- Nu e nevoie sa vii inauntru! Striga Taylor.

Scoase pistolul din buzunarul sortului si ochi.

Lucas nu stia ce sa faca. Era atat de speriat in sinea lui, si atat de furios, incat ii venea sa doboare usa si sa-l omoare pe ticalos cu mainile goale. Tot drumul pana in oras, isi alungase din minte posibilitatea ca Taylor sa fie deja moarta, iar cand ii auzise vocea, i se inmuiasera genunchii si avusese senzatia ca-i exploda inima in piept.

- Lucas, esti o tinta usoara daca stai in mijlocul strazii! Striga ea.

Malcolm se uita iar pe fereastra. Luase pistolul in mana, dar il tinea in jos. Inca nu ochise. Numai din acest motiv mai era in viata.

- Vin inauntru! Striga Lucas.

- Nu e nevoie! Il asigura Taylor.

Nu parea speriata. Lucas nu stia ce sa inteleaga. Imediat, Taylor il lamuri.

- De ce naiba nu e nevoie? Intreba el.

- Am sortul pe mine.

Malcolm nu pricepu decat cand auzi cocosul pistolului. Se intoarse incet spre el, ridicand in acelasi timp arma.

Dintr-un foc, Taylor ii zbura pistolul din mana. Malcolm scoase un urlet de durere si se lovi de perete. Usa zbura din balamale, sparta cu umarul de Lucas. Apoi cazu la podea si usa din spate, iar Rolly intra valvartej.

Lucas arunca o privire spre Taylor, ca sa se asigure ca era nevatamata, apoi se intoarse catre Malcolm. Il ridica, ii tranti un pumn in falca si-l arunca inapoi. Malcolm zbura prin vitrina si cazu gramada pe podet.

Voia sa-l omoare, dar Taylor nu-l lasa. La inceput, se gandi ca daca-l trimitea in Anglia ar fi facut dreptate. Viata pe care avea s-o indure ca sarantoc ar fi fost pedeapsa cuvenita. Era un om falit, ruinat. Dar inca mai avea aceleasi apetituri, aceleasi pofte bolnave. Nici un copil n-avea sa fie in siguranta, atata vreme cat Malcolm cutreiera strazile Londrei.

Iar copiii trebuiau sa fie intotdeauna pe locul intai. Intotdeauna.

Mai bine sa fie inchis pe viata. In cele din urma, Lucas ii dadu dreptate. N-ar fi fost chiar atat de bine sa-i traga un glont in inima. N-ar fi suferit destul.

Tot orasul se adunase in fata magazinului, holbandu-se la captiv, in timp ce discutau ce sa-i faca. Malcolm sedea pe jos, smiorcaindu-se si blestemand, in timp ce-si oblojea mana ranita de glontul lui Taylor.

Rolly voia sa-l spanzure pe loc. Lucas nu-l lasa. Clevis si Eddie propusera sa-l duca la seriful din Rosewood, iar de asta data Lucas se invoi.

- Ce s-a intamplat cu cei patru pe care i-a angajat Malcolm? Intreba Taylor.

Lucas ii omorase pe doi cand incercasera sa-l prinda intr-o ambuscada, iar pe al treilea il lasase sa plece taras, cu un glont in burta. Totusi, n-avea de gand sa-i dea detaliile lui Taylor.

Pistolarii ii intinsesera o cursa langa rau. In timp ce Hunter le distragea atentia, tragand, Lucas ii luase prin invaluire.

- N-am numarat decat trei.

- Eu am numarat patru, raspunse Hunter, din spatele ei. Taylor se intoarse si-i zambi.

Refuza sa se uite la unchiul ei. Acesta o strigase deja de doua ori, dar il ignorase.

- Vreau sa ma duc acasa acum, ii sopti ea sotului ei. Frank, daca ai nevoie de un geam pentru vitrina, Lucas ti-l va plati cu placere.

Lucas ii spuse ceva lui Hunter, incet. Taylor nu auzi ce vorbeau, si nu-l mai astepta. Simtea nevoia sa se indeparteze de Malcolm si sa respire aer curat. Isi lua ramas-bun si porni spre casa. Lucas o ajunse din urma la cotul drumului.

Ii spuse ce aflase de la Malcolm.

- Niciodata in viata lui nu si-a asumat nici o raspundere, pentru nimic. Se pricepea foarte bine sa-i faca pe ceilalti sa se simta vinovati pentru faptele lui.

- Marian?

- Da. Credea ca facuse ceva rau. O sa fie inchis?

- Sub acuzatia de tentativa de omor, ii raspunse Lucas. Da, va fi inchis. Taylor?

- Da?

- Lasa.

Glasul ii tremura. Inca-i mai era greu sa-si controleze emotiile.

- Lucas, nu te mai incrunta la mine.

- In viata mea n-am sa mai trec prin asa ceva. Auzi ce-ti spun, Taylor? Niciodata n-am sa ma mai sperii asa.

- De ce crezi ca te-ai speriat? Intreba ea, si-si tinu respiratia in asteptarea raspunsului.

- Ce intrebare!

Doamne, imposibil mai putea sa fie. Isi continuara drumul cateva minute, inainte ca Taylor sa vorbeasca din nou.

- Cand am plecat la plimbare, am luat o hotarare. Am decis sa nu vreau sa fiu maritata cu un barbat care nu ma iubeste.

- Nici nu esti! Replica el, furios.

- Stiu.

Parea infiorata de emotie.

- Ai incetat sa ma mai iubesti?

Nu intrebarea, ci tremurul din glasul lui o ului. Chinul care-i framanta toata fiinta era aproape imposibil de privit. Parea gata sa fie distrus de raspunsul ei.

- Nu voi inceta niciodata sa te iubesc, sopti Taylor, prinzandu-l strans de mana. Cum imi poti pune o asemenea intrebare? Crezi ca daca spui sau faci ceva ce nu trebuie, n-am sa te mai iubesc? Pe Dumnezeu din Ceruri, Lucas, ma scoti din minti! Iubirea mea pentru tine nu e nici conditionata, nici temporara - e vesnica!

- Atunci, nu-mi mai pune intrebari despre trecutul meu! Ii ordona el. Lasa-l in pace, Taylor. M-am saturat sa-mi tot fac griji ca ai sa.

Nu mai continua. Adevarul iesise in sfarsit la iveala. Lucas se temea. Doamne Sfinte, cum de-i luase atat de mult timp sa inteleaga? Ii era rusine de trecutul lui si se temea ca daca stia despre copilaria lui si anii razboiului, inceta sa-l mai iubeasca. Iar aceasta vulnerabilitate n-o facea decat sa-l iubeasca si mai mult. Nu voia decat sa se arunce in bratele lui si sa planga de fericire ca o iubea.

Il striga. Lucas isi vazu de drum, fara sa-i raspunda. Il striga si a doua oara. Parca nici n-ar fi auzit-o.

Oftand, Taylor scoase pistolul. Ochi si trase intr-o piatra aflata la cativa pasi in fata lui.

Lucas se rasuci spre ea.

- Ce mama dracului faci?

- Iti atrag atentia.

- Baga pistolul la loc. Am treaba. Plec, fir-ar sa fie!

Taylor ii zambi.

- N-ai decat! Dar te previn, am sa-ti dau de urma si te voi aduce inapoi acasa, unde ti-e locul. Te iubesc, Lucas. Esti tot ce mi-as fi putut dori de la viata.

Lucas se intoarse iar cu spatele. Taylor zbura o bucata din scoarta unui copac, la un metru distanta de el.

Apoi isi vari pistolul la loc in sort, isi ridica fustele, si o lua la goana spre el. Suspina cand i se arunca in brate.

Lucas tremura de emotie. Ii spunea incontinuu cat de mult o iubea. Sarutarile si juramintele lor il faceau s-o doreasca tot mai mult si mai mult. Taylor incerca sa-l traga spre curte, dar Lucas clatina din cap si o duse intr-un loc izolat, intre brazi. Facura dragoste cu o intensitate si o pasiune coplesitoare.

Apoi se spalara alene in rau si facura dragoste din nou. Se sarutara si se mangaiara in timp ce se imbracau, treaba care le lua foarte multa vreme.

Taylor inca nu voia sa se duca acasa, dar stia ca Victoria avea sa fie ingrijorata. Lucas ii spuse ca Hunter stia despre intarzierea lor.

- De unde stie ca vom intarzia?

- I-am spus eu, zambi Lucas.

Asezandu-se langa el, Taylor ridica privirea spre stele.

- Sunt inconjurata numai de comori, sopti ea. Stelele sunt diamantele mele, si stau pe un covor de smaralde.

- Chiar esti hotarata sa ramai aici?

- O, da.!

- Iti va fi greu. Vor exista momente cand vei dori sa renunti.

- Nu ma indoiesc.

- Ce-ai sa faci?

- Am sa urlu.

Lucas rase.

- Ca azi!

- Intr-adevar.

- Nu esti fragila.

Fu atat de bucuroasa ca-si daduse seama, incat se apleca spre el si-l saruta.

- Cand ai observat?

- Cand cu iepurele.

Nu intelese. Trebui sa astepte pana cand Lucas se opri din ras, ca sa-i auda explicatia.

- M-a convins grija ta pentru gradina, cred.

Si felul cum scosese pistolul ca sa apere ceea ce-i apartinea.

- Ce-i al meu, al meu ramane.

Ii raspundea cu propriile lui cuvinte.

Lucas dadu din cap:

- Asa e.

Trei saptamani mai tarziu, Rolly veni cu inca un cadou lucrat de mana lui: al patrulea balansoar.

- Altceva nu mai stii sa faci? Il intreba Lucas.

- Mie-mi plac balansoarele, replica Rolly.

In seara aceea, dupa ce copiii se dusera la culcare, cei patru adulti se asezara in balansoare si incepura sa se legene.

Taylor fu prima care izbucni in ras. Victoria i se alatura imediat, si nu peste mult radeau si Hunter si Lucas.

Faceau atata galagie, incat trezira copiii. Taylor se tampona la colturile ochilor, in timp ce le explica micutilor ca radea de fericire ca aveau atatea scaune frumoase.

- Cred c-am sa-ncep sa lucrez la un leagan, ii spuse Hunter Victoriei.

- Cred ca trebuie sa mai construiesc o camera, ii tinu isonul Lucas, taraganat. Daca lui Rolly nu i se termina curand lemnul, vom avea nevoie de spatiu.

Toti izbucnira din nou in ras. Gemenele se ghemuira in bratele tatalui lor.

Nu intelegeau de ce se amuza asa toata lumea, dar radeau si ele.

Fiul lui Taylor statea langa ea, spunandu-si ca parintii lui erau nebuni.

- Ne distram, Daniel, atata tot, ii explica ea.

- Acum sunt Michael, nu Daniel, mama. Te rog sa tii minte.

Tonul lui intepat o ului, apoi izbucni iar in hohote. Il imbratisa.

- Voi incerca sa nu mai uit, Michael.

Il saruta si-l trimise la culcare. Apoi, Georgie intreba:

- Ce mama dracului avem maine la micul dejun, mamico?

Era clar - Lucas trebuia sa-si revizuiasca limbajul.

In timp ce-si spunea rugaciunile, Taylor ii multumi lui Dumnezeu pentru toata fericirea care daduse peste ea, iar cand termina, ii sopti un cuvant de multumire Doamnei.

Trebuia sa fi stiut. O, da, sigur stiuse ca Lucas era barbatul visurilor ei.

Aflase totul despre el, din informatiile pe care le culesese.

"Sa le povestesti copiilor lucruri frumoase despre mine." Taylor nu uitase cererea Doamnei. Avea sa le spuna copiilor sute de povestiri despre bunica lor, dar cea care-i placea cel mai mult era aceea cu darul pe care-l primise de la batrana lady. Avea sa le spuna povestea intalnirii ei cu Fat-Frumos.

SFARSIT