Vol. 1 - REGATUL VISELOR

CAPITOLUL 1

- Un toast pentru ducele de Claymore si mireasa lui.

In conditii normale, acest indemn pentru un toast de nunta ar fi declansat zambetele si ovatiile doamnelor elegante si ale domnilor reuniti in marea sala a castelului Merrick. Ar fi fost inaltate cupele cu vin si s-ar fi auzit numeroase toasturi in cinstea unei casatorii atat de nobile si de grandioase ca aceea care avea sa aiba loc aici, in sudul Scotiei.

Dar nu azi. Nu la aceasta nunta.

La aceasta nunta, nimeni nu a ovationat si nimeni nu si-a ridicat cupa. La aceasta nunta, toata lumea urmarea pe toata lumea si toata lumea era tensionata. Familia miresei era tensionata. Familia mirelui era tensionata. Oaspetii si servitorii si cainii de vanatoare din sala erau tensionati. Pana si primul conte de Merrick, al carui portret atarna deasupra caminului, parea tensionat.

- Un toast pentru ducele de Claymore si mireasa lui, repeta fratele mirelui si vocea lui rasuna ca un bubuit de tunet in tacerea nefireasca, de mormant, a salii ticsite.

- Fie ca cei doi sa se bucure impreuna de o viata lunga si roditoare.

In mod normal, stravechiul toast starneste o reactie previzibila: mirele zambeste intotdeauna cu mandrie, convins ca a realizat ceva absolut minunat. Mireasa zambeste pentru ca a fost in stare sa-l convinga de acest lucru. Oaspetii zambesc pentru ca, in cadrul nobilimii, o casatorie pecetluieste unirea a doua familii importante si a doua mari averi, ceea ce reprezinta in sine un motiv de sarbatorire si de debordanta bucurie.

Dar nu astazi. Nu in cea de a paisprezecea zi a lunii octombrie, 1497.

Terminandu-si toastul, fratele mirelui isi inalta cupa si ii zambi incordat mirelui. Prietenii mirelui isi inaltara cupele si zambira fix spre familia miresei. Cei din familia miresei isi inaltara cupele si isi zambira rece intre ei. Mirele, singurul care parea imun fata de ostilitatea din sala, isi inalta cupa si ii zambi calm miresei, cu ochi in care zambetul nu ajunsese.

Mireasa nu se obosi sa zambeasca nimanui. Parea furioasa si revoltata.

De fapt, Jennifer era atat de innebunita, incat aproape ca nici nu vedea lumea din jur. In clipa aceea fiecare fibra din fiinta ei era concentrata asupra unui ultim, disperat apel catre Dumnezeu, care, din lipsa de atentie sau de interes, o lasase sa ajunga in aceasta trista situatie. "Dumnezeule", striga ea in tacere, inghitind nodul de teroare care i se umfla in gatlej, "Daca ai de gand sa faci ceva, atunci trebuie s-o faci repede, daca nu, peste cinci minute o sa fie prea tarziu! Sunt sigura ca merit ceva mai bun decat aceasta casatorie fortata cu un barbat care mi-a rapit fecioria! Doar nu eu i-am oferit-o pe tava, Tu stii bine asta!"

Dandu-si seama de nebunia de a-l mustra pe Atotputernicul, Jennifer schimba repede registrul, pledandu-si cauza: "Nu Te-am servit intotdeauna cum se cuvine? Nu Te-am ascultat intotdeauna?", sopti ea in tacere.

"NU INTOTDEAUNA, JENNIFER", bubui vocea Domnului in mintea ei.

"Aproape intotdeauna," recunoscu Jennifer innebunita. Am fost zi de zi la slujba, exceptand datile cand am fost bolnava, ceea ce s-a intamplat rar si mi-am spus rugaciunile in fiecare dimineata si in fiecare seara. Aproape in fiecare seara, amenda ea repede, inainte de a putea fi din nou contrazisa de constiinta ei, "exceptand datile cand am adormit inainte de a se fi terminat. Si am incercat, sincer am incercat sa fiu tot ceea ce bunele surori de la manastire au vrut sa fiu. Tu stii cat m-am straduit! Doamne, termina ea disperata, "daca ma ajuti sa scap din asta, niciodata nu voi mai fi incapatanata sau impulsiva." "ASTA NU POT SA CRED, JENNIFER", bubui Domnul, indoit.

"Nu, jur," ii replica ea serioasa, incercand sa faca un targ. "O sa fac tot ce vrei, o sa ma intorc direct la manastire si o sa-mi dedic viata rugaciunilor si. "

- Contractul de casatorie a fost semnat. Chemati preotul, anunta lordul Balfour si respiratia lui Jennifer se transforma in icnete salbatice, panicate, in timp ce din minte ii zburara orice alte posibile sacrificii. "Doamne", implora ea in tacere, "de ce imi faci asta? Doar nu o sa lasi sa mi se intample asta, nu?"

In sala cea mare se asternu tacerea, in timp ce usile se deschideau larg.

"BA DA, JENNIFER, O SA LAS."

Multimea se dadu automat in laturi, permitandu-i preotului sa intre si Jennifer simti ca i se sfarseste viata. Mirele pasi alaturi de ea si Jennifer se dadu brusc un centimetru in laturi, in timp ce stomacul i se intorcea din cauza repulsiei si a umilintei de a-i suporta apropierea. Daca ar fi stiut macar cum un gest necugetat putea sfarsi in dezastru si disgratie. Daca nu ar fi fost atat de impulsiva si de imprudenta!

Inchizand ochii, Jennifer lasa afara chipurile ostile ale englezilor si fetele ucigatoare ale rudelor ei scotiene si infrunta, in sufletul ei, adevarul sfasietor: impulsivitatea si imprudenta, cele doua cele mai mari defecte ale ei, o adusesera la acest crunt deznodamant - aceleasi doua defecte care o facusera sa comita cele mai dezastruoase nebunii. Acele doua defecte, combinate cu disperata dorinta de a-l face pe tatal ei sa o iubeasca asa cum ii iubea pe fiii lui vitregi, erau responsabile de ruina in care-si adusese propria-i viata:

La cincisprezece ani, acestea o condusesera sa incerce sa se razbune pe fratele ei viclean si dusmanos, intr-un fel care i se parea a fi onorabil si corect - adica acela de a imbraca pe furis armura lordului Merrick si de a lupta apoi impotriva acestuia, pe campul de onoare. Aceasta magnifica nesabuinta i-a adus o severa scarmaneala din partea tatalui ei, chiar acolo, pe campul de onoare, si doar o infima satisfactie de a-l fi doborat pe vicleanul ei frate de pe cal!

In urma cu un an, aceleasi porniri au facut-o sa se comporte astfel incat batranul Lord Balder si-a retras cererea in casatorie, distrugand astfel visul atat de drag al tatalui ei de a uni cele doua familii. In schimb, aceste trasaturi au dus la pedepsirea ei prin trimiterea la manastirea din Belkirk unde, in urma cu sapte saptamani, devenise o prada usoara pentru armata pusa pe jaf a Lupului Negru.

Iar acum, din cauza tuturor acestor lucruri, era fortata sa se marite cu dusmanul ei; un razboinic englez brutal, ale carui armate ii asuprisera tara, un barbat care o rapise, care o tinuse prizoniera. Rapindu-i fecioria si distrugandu-i reputatia.

Dar acum era prea tarziu pentru implorari si promisiuni. Soarta ei fusese pecetluita in clipa in care, in urma cu sapte saptamani, fusese aruncata la picioarele bestiei arogante de langa ea, oferita ca o potarniche pentru un festin.

Jennifer inghiti. Nu, inainte de asta, ea o pornise pe aceasta carare a dezastrului ceva mai devreme, in aceeasi zi, cand refuzase sa tina seama de atentionarea ca armatele Lupului Negru se aflau in apropiere.

Dar de ce ar fi trebuit sa creada asta, se intreba Jennifer, aparandu-se. "Se apropie Lupul!" era un strigat de groaza care se auzise aproape in fiecare saptamana, in ultimii cinci ani. Dar in ziua aceea, in urma cu sapte saptamani, strigatul fusese dureros de adevarat.

Multimea din sala se agita neincetat, asteptand un semn din partea preotului, dar Jennifer era pierduta in amintirile ei din ziua aceea.

Fusese o zi neobisnuit de frumoasa pentru vremea aceea, cu cerul de un albastru vesel, cu aerul inmiresmat. Soarele stralucea deasupra manastirii, scaldandu-i turnuletele gotice si arcadele gratioase intr-o lumina aurie, puternica, radiind fericire deasupra adormitului satuc Belkirk, care adapostea manastirea, doua pravalii, treizeci si patru de casute si o fantana comunala, din piatra, in centrul lui, unde se adunau satenii in dupa-amiezele de duminica, asa cum faceau si atunci. Pe o colina mai indepartata, un pastor isi pazea turma, in timp ce intr-un luminis nu departe de fantana, Jennifer se juca de-a baba-oarba cu orfanii pe care i-i daduse in grija stareta.

Si asa a inceput totul, in aceasta tihnita atmosfera de rasete si relaxare. Ca si cum ar fi putut intr-un fel schimba evenimentele retraindu-le in mintea ei, Jennifer inchise ochii si dintr-o data era din nou acolo, in poienita, cu copiii, pe cap gluga babei-oarba.

- Unde esti, Tom Mac Givern? striga ea, bajbaind cu mainile intinse, prefacandu-se ca nu putea localiza baietelul de noua ani care chicotea intr-una si despre care urechile ii spuneau ca se afla la doar un pas in dreapta ei. Zambind sub protectia glugii, isi lua poza unui monstru "clasic", ridicandu-si bratele in fata, cu degetele desfacute ca niste gheare si incepand sa calce apasat, strigand cu o voce adanca, amenintatoare:

- Nu-mi poti scapa, Tom Mac Givern!

- Ha! N-o sa ma gasesti, baba-oarba, striga acesta din dreapta ei.

- Ba da, o sa te gasesc! - ameninta Jenny intorcandu-se apoi deliberat spre stanga, starnind cascade de rasete din partea copiilor care se ascundeau dupa copaci si se ghemuiau in spatele tufisurilor.

- Te-am prins! striga Jennifer triumfatoare, cateva minute mai tarziu, repezindu-se asupra unui copil care alerga chicotind, prinzand in mana ei o incheietura micuta. Fara respiratie, razand, Jenny isi arunca gluga sa vada pe cine prinsese, nepasatoare la cascada de par rosu, auriu, care i se revarsa peste umeri si brate.

- Ai prins-o pe Mary! Mary e acum baba-oarba! strigau copiii, adunandu-se in jurul ei.

Fetita de cinci anisori se uita in sus la Jenny, cu ochii ei cafenii mari si tematori, cu trupul tremurand de groaza.

- Te rog, sopti ea agatandu-se de piciorul lui Jenny, n-nu vreau sa port gluga. o sa fie intuneric inauntru. Trebuie sa mi-o pun?

Zambind linistitor, Jenny ii indeparta cu tandrete parul de pe fata.

- Nu, daca nu vrei.

- Mi-e frica de intuneric, marturisi inutil Mary, cu umerii ei ingusti prabusiti de rusine.

Ridicand-o in brate, Jenny o imbratisa cu putere.

- Fiecare se teme de ceva. Uite, adauga ea in gluma, eu ma tem de. de broaste.

Nesincera marturisire o facu pe fetita sa chicoteasca.

- Mie imi plac broastele! Nu ma sperie deloc.

- Vezi? Esti foarte curajoasa. Mai curajoasa decat mine! spuse Jenny lasand fetita jos.

- Lady Jenny se teme de broastele alea proaste, le spuse Mary copiilor, in timp ce alergau.

- Nu-i adevarat, striga tanarul Tom, gata sa sara in apararea frumoasei Lady Mary care, in ciuda inaltului ei rang, era intotdeauna gata la orice - inclusiv sa-si ridice poalele fustelor si sa intre in iaz ca sa-l ajute sa prinda o broasca-bou, grasa - sau sa se catere intr-un copac, iute ca o pisica, sa-l salveze pe micutul Will caruia ii era frica sa coboare.

Tom tacu vazand privirea rugatoare a lui Jenny si nu mai comenta pretinsa ei teama de broaste.

- O sa-mi pun eu gluga, se oferi Tom voluntar, privind-o plin de adoratie pe fata de saptesprezece ani care purta costumul sobru al unei novice, dar care nu era calugarita si care, cu siguranta, ca nu se comporta ca o calugarita. Cum, chiar duminica trecuta, in timpul lungii predici a preotului, capul lui Lady Jenny cazuse in fata si doar tusea falsa a lui Tom, aflat in banca din spatele ei a trezit-o la timp ca sa nu fie vazuta de ochii vigilenti ai staretei.

- Este randul lui Tom sa o poarte, consimti Jenny prompt, dandu-i acestuia gluga. Zambind, privi copiii tasnind spre ascunzatorile preferate, apoi isi lua testemelul si valul scurt pe care le scosese ca sa faca pe baba-oarba. Cu gandul de a se duce la fantana comunala unde satenii chestionau curiosi cativa membri ai clanului, care treceau prin Belkirk in drum spre casele lor, despre razboiul impotriva englezilor care se purta la Cornwall, Jenny isi ridica valul, cu gandul sa si-l puna pe fata.

- Lady Jennifer! Veniti repede - aveti vesti! striga de-o data unul dintre sateni.

Cu voalul si testemelul uitate in mana, Jenny o rupse la fuga iar copiii, simtindu-i surescitarea, intrerupsera jocul si o luara si ei la fuga, dupa ea.

- Ce vesti? intreba Jenny cu sufletul la gura, cercetand cu privirea chipurile inexpresive ale grupului de nou veniti. Unul dintre acestia facu un pas in fata, scotandu-si respectuos caciula si varandu-si-o sub brat.

- Sunteti fiica lordului Merrick?

La auzului numelui Merrick, doi dintre barbatii de langa fantana se intrerupsera brusc din activitatea lor de a scoate o galeata cu apa si schimbara intre ei priviri uimite, cu ganduri ascunse, inainte de a-si cobori din nou, repede, capetele si de a-si tine fetele in umbra.

- Da, spuse nerabdatoare Jenny, aveti vesti de la tatal meu?

- Da, my lady. Vine incoace, nu este departe in urma noastra, cu un grup mare de oameni.

- Multumesc lui Dumnezeu, spuse Jenny respirand usurata. Cum merg luptele in Cornwall? intreba ea dupa o clipa, gata acum sa-si uite grijile personale si sa se dedice bataliei pe care scotienii o purtau la Cornwall, in sprijinul Regelui James si a lui Edward al V-lea, care aspirau la tronul Angliei.

Expresia acestuia raspunse intrebarii lui Jenny, inaintea cuvintelor.

- Cand am plecat, se terminase totul. La Cork si la Taunton parea ca am castigat, la fel si la Cornwall, pana cand a aparut diavolul insusi si a preluat comanda armatei lui Henric.

- Diavolul? repeta Jenny incet.

Barbatul scuipa, ura contorsionandu-i chipul.

- Da, diavolul, chiar Lupul Negru, arde-l-ar focul iadului, de unde-a venit.

Auzind pomenindu-se de Lupul Negru, doua taranci isi facura semnul crucii ca si cum ar fi vrut sa alunge diavolul. Lupul Negru era cel mai urat si cel mai de temut dusman al Scotiei, dar urmatoarele vorbe ale barbatului le facura sa caste ochii, ingrozite:

- Lupul se intoarce in Scotia. Il trimite Henric aici, cu o armata proaspata. Sa ne pedepseasca pentru faptul ca il sustinem pe Regele Edward. O sa vedeti, o sa fie morti si varsare de sange ca ultima oara, doar ca mai rau. Clanurile se grabesc sa se intoarca acasa, sa se pregateasca de lupta. Eu cred ca Lupul o sa atace mai intai Merrick, inainte de alte locuri. Clanul vostru a facut cea mai mare varsare de sange printre englezi, la Cornwall.

Spunand acestea, barbatul isi inclina politicos capul, isi puse coiful si sari inapoi pe cal.

Micile grupuri de langa fantana se indepartara si ele curand dupa aceea, luand-o de-a lungul drumului care traversa terenul intins, acoperit cu arbusti marunti, ca sa coteasca apoi in sus spre dealuri. Totusi, doi dintre acestia nu-si continuara drumul dincolo de cotitura. Odata scapati de privirile satenilor, intoarsera la dreapta, trimitandu-si caii intr-un galop grabit, disparand in padure.

Daca i-ar fi urmarit, Jenny i-ar fi zarit, poate, intorcandu-se inapoi prin padurea care se intindea chiar de-a lungului drumului din spatele ei. Dar ea era atunci ocupata cu infernul care se dezlantuise printre cetatenii din Belkirk, sat care se afla, intamplator, chiar pe drumul dinspre Anglia, spre castelul Merrick.

- Vine Lupul! Domnul sa se milostiveasca de noi, striga una dintre femei.

Un barbat incepu sa strige tot mai tare, cu spaima in glas:

- In Merrick vrea sa loveasca. Pe stapanul Merrick-ului il vrea in falcile lui, dar in drum o sa devoreze Belkirk-ul.

Brusc, vazduhul se umplu de preziceri sumbre despre foc si moarte si macel iar copiii se strangeau in jurul lui Jenny, agatandu-se de ea, ingroziti. Pentru scotieni, fie ca erau nobili sau tarani de rand, Lupul Negru era mai rau decat diavolul insusi si mai periculos, pentru ca diavolul era un spirit, in timp ce Lupul era din carne si sange, Diavolul cu chip de om, o fiinta monstruoasa, care le ameninta existenta, chiar aici, pe pamant. Era spectrul malefic la care apelau scotienii ca sa-si sperie copiii neascultatori.

"O sa te inhate Lupul", era amenintarea cu care isi speriau copiii sa nu se duca in padure sau sa nu isi paraseasca patul in timpul noptii, sau cand nu-i ascultau pe parinti.

Agasata de aceasta isterie starnita de ceva ce, pentru ea era mai curand o legenda decat un om, Jenny isi ridica vocea, sa se faca auzita peste toata zarva.

- Mai curand, striga ea cuprinzand in brate copiii terifiati care se inghesuisera in jurul ei la prima pomenire a Lupului, o sa se intoarca la regele lui pagan, sa-si poata linge ranile pe care i le-am facut noi la Cornwall, in timp ce-o sa indruge minciuni marete ca sa-si exagereze victoria. Iar daca nu va face asa, va alege un domeniu mai slab ca Merrick - unul pe care sa aiba poate norocul sa-l cucereasca.

Cuvintele si tonul ei de dispret amuzat facura sa se intoarca multe priviri uimite spre chipul ei, dar nu doar simpla bravada o facuse pe Jenny sa vorbeasca astfel: ea era o Merrick iar un Merrick nu accepta niciodata sa se teama de cineva. Il auzise de sute de ori pe tatal ei spunandu-le asta fiilor lui vitregi si ea adoptase acest crez. Mai mult, satenii ingrozeau copiii, ceea ce ea refuza sa lase sa se perpetueze.

Marry trase de fustele lui Jenny ca sa-i atraga atentia si cu o voce mica, tremurata, o intreba:

- Lady Jenny, tu nu te temi de Lupul Negru?

- Fireste ca nu! spuse Jenny cu un zambet larg, incurajator.

- Se zice ca Lupul e cat un copac de inalt, interveni Tom plin de ingrozita veneratie.

- Cat un copac! chicoti Jenny incercand sa faca o gluma cu Lupul inconjurat de celelalte vietati. Daca asa este, atunci ar fi un adevarat spectacol sa-l vezi incercand sa incalece pe cal! Ar avea nevoie de patru paji sa-l urce sus pe cal!

Aberatia acestei imagini starni cateva chicote printre copii, exact ce sperase Jenny.

- Cica, spuse micutul Will scuturandu-se elocvent, darama zidurile cu mainile goale si bea sange!

- Ca sa vezi! inseamna ca indigestia il face asa de rau. Daca apare in Belkirk, o sa-i oferim in schimb o bere buna, scotiana, spuse Jenny facand cu ochiul.

- Tata zice, sari un alt copil, ca e intotdeauna insotit de un gigant, un Goliat pe nume Arik, care are cu el un satar cu care macelareste copiii.

- Am auzit ca. intrerupse amenintator un alt copil.

Dar Jenny i-o taie repede.

- Haide sa va spun ce am auzit eu. Cu un zambet destins, Jenny incepu sa-i conduca spre manastirea care se afla chiar imediat dupa cotitura drumului, improvizand repede.

- Eu am auzit ca este atat de batran incat trebuie sa-si mijeasca ochii ca sa vada, uite asa.

Si Jenny se schimonosi exagerat, ca cineva aproape orb care se uita in jur fara sa vada nimic si copiii chicotira.

Inaintand, Jenny continua cu aceleasi glume deconectante si copiii intrara in jocul ei, adaugandu-si propriile sugestii ca sa-l faca pe Lup sa para absurd.

Dar in ciuda rasetelor si a aparentei veselii de moment, cerul se intunecase dintr-o data sub un palc de nori grei care se apropiau in rotocoale si aerul devenise muscator de rece, involburandu-i lui Jenny pelerina, ca si cum natura insasi s-ar fi infiorat la pomenirea unui asemenea diavol.

Jenny se pregatea sa faca o alta gluma la adresa Lupului, dar se intrerupse brusc la vederea unui grup de barbati din clanul ei, care dadeau cotul dinspre manastire, venind spre ea. O fata frumoasa, imbracata ca si Jenny intr-o rochie de un gri sumbru, cu un testemel alb si un voal scurt, cenusiu, de calugarita novice, calarea in fata conducatorului grupului, asezata cu demnitate cu amandoua picioarele de o singura parte a seii, zambetul ei timid confirmandu-i lui Jenny ceea ce deja stia.

Cu un strigat innabusit de bucurie, Jenny se repezi inainte, apoi isi controla impulsul nepotrivit cu o adevarata lady si se opri in loc. Ochii ii ramasera lipiti de tatal ei, apoi se intoarsera scurt spre ceilalti barbati din clan, care priveau peste ea cu aceeasi incrancenata dezaprobare pe care i-o aratasera de-a lungul anilor, de cand fratele ei vitreg isi lansase cu succes oribila lui poveste.

Trimitand copiii inainte, cu ordinul strict de a se duce direct la manastire, Jenny astepta in mijlocul drumului pentru ceea ce i se paru o vesnicie, pana cand, in sfarsit, grupul se opri in fata ei.

Tatal, care in mod evident facuse un popas la manastirea unde se afla si Brenna, sora vitrega a lui Jenny, sari jos de pe cal, apoi se intoarse sa o ajute pe Brenna sa coboare. Jenny tremura de nerabdare, dar preocuparea scrupuloasa pentru curtoazie si demnitate era atat de tipica marelui barbat, incat Jenny incremeni cu un zambet crispat pe buze.

In sfarsit, el se intoarse complet spre ea, deschizandu-si larg bratele. Jenny se ghemui in imbratisarea lui, strangandu-l cu putere, balbaindu-se de surescitare.

- Tata, mi-a fost atat de dor de tine! Au trecut aproape doi ani de cand nu te-am mai vazut! Esti bine? Arati bine. Abia daca te-ai schimbat in tot acest timp!

Desfacandu-i cu blandete bratele din jurul gatului sau, lordul Merrick isi indeparta usor fiica, in timp ce privirea lui trecu peste parul ciufulit, obrajii rosii si rochia teribil de botita. Jenny se chirci in ea sub prelunga scrutare, rugandu-se ca tatal ei sa aprobe ceea ce vedea si, de vreme ce acesta se oprise deja la manastire, ca raportul staretei sa fi fost pe placul lui.

In urma cu doi ani, comportamentul ei o trimisese la manastire; acum un an fusese si Brenna trimisa aici, pentru siguranta, cata vreme lordul era plecat la razboi. Sub ferma indrumare a staretei, Jenny ajunsese sa-si aprecieze partile bune si sa-si depaseasca defectele. Dar in timp ce tatal ei o inspecta din crestet pana in calcaie, nu se putea impiedica sa nu se intrebe daca acesta o vedea pe tanara doamna care devenise, sau tot pe fetiscana nesupusa care fusese in urma cu doi ani. Ochii lui albastri se intoarsera in sfarsit spre fata ei, zambind.

- Ai devenit femeie, Jennifer.

Inima lui Jenny incepu sa zboare; venind din partea taciturnului ei tata, un astfel de comentariu insemna un premiu important.

- M-am schimbat si in alte feluri, tata, promise ea cu ochii stralucind. M-am schimbat mult.

- Nu chiar asa de mult, fetita mea inaltandu-si sprancenele dese, albe, acesta se uita cu inteles la voalul scurt si la testemelul care atarnau uitate de varful degetelor ei.

- Ah! facu Jenny razand si grabita sa se explice. M-am jucat de-a baba-oarba. cu copiii. si nu intrau sub gluga. Ai vazut-o pe stareta? Ce ti-a spus Mama Ambrose?

In ochii lui sobri scanteie rasul, dar replica sever:

- Mi-a spus ca ai obiceiul sa stai pe colina ta si sa te uiti la cer, visand, ceea ce suna foarte cunoscut, fetito. Si mi-a spus ca ai tendinta sa atipesti in timpul liturghiei, daca preotul tine o slujba mai lunga decat crezi tu c-ar trebui, ceea ce imi suna la fel de cunoscut.

Lui Jenny i se prabusi inima la ceea ce parea a fi o tradare din partea staretei pe care o admira atat de mult. Intr-un fel, Mama Ambrose era ca un adevarat stapan al propriului ei domeniu, controland veniturile din partea fermierilor si animalele care apartineau superbei manastiri, prezidand la masa, de cate ori aveau oaspeti si ocupandu-se de toate celelalte chestiuni, de la mirenii care lucrau pamantul manastirii, la calugaritele care traiau inchise intre zidurile inalte.

Brenna era ingrozita de femeia severa, dar Jenny o iubea, astfel incat aparenta tradare din partea staretei taie adanc in inima ei.

Urmatoarele cuvinte ale tatalui ei, rostite cu severa mandrie, dadura uitarii dezamagirea.

- Mama Ambrose mi-a mai spus ca pe umerii tai se afla un cap care-i face cinste chiar si unei starete. A spus ca esti o Merrick pur-sange, cu suficient curaj ca sa poti deveni conducatorul clanului. Dar nu o sa ajungi acolo, o preveni el, spulberand cel mai drag vis al lui Jenny.

Lui Alexander, cel mai mare dintre cei trei frati vitregi ai ei, ii va reveni pozitia care-i fusese promisa ei. Ceea ce nu ar fi fost atat de greu de suportat, daca Alexander ar fi fost bun, sau cel putin cinstit, dar el era un uneltitor mincinos si un tradator iar Jenny stia asta, chiar daca tatal ei si clanul ei nu vedeau. Din primul an cand venise sa locuiasca la castelul Merrick, incepuse sa imprastie povesti despre ea, povesti atat de calomnioase si de dezgustatoare, dar atat de inteligent concepute incat, dupa cativa ani reusise sa intoarca tot clanul impotriva ei. Pierderea afectiunii clanului inca o mai durea cumplit. Chiar si acum, cand se uitau prin ea ca si cum nu ar fi existat, Jenny trebui sa-si impuna sa-i roage sa o ierte pentru lucruri pe care nu le facuse.

William, fratele mijlociu, era ca si Brenna, dulce si teribil de timid, in timp ce Malcolm, cel mai mic, era la fel de ticalos si de perfid ca Alexander.

- Stareta a mai zis, continua tatal ei, ca esti buna si blanda dar ca ai si temperament.

- Ah. In mod normal, Jenny s-ar fi bucurat, dar urmarind chipul tatalui ei, vazu cum acesta deveni mai aspru si mai tensionat decat il vazuse vreodata. Chiar si glasul i se inaspri, spunand:

- Este bine ca ai renuntat la firea ta salbatica si ca ai devenit tot ce esti acum, Jennifer.

Se opri, ca si cum nu ar fi putut sau nu ar fi vrut sa continue si Jenny indrazni, incet:

- De ce, tata?

Inspirand lung, greu, tatal ei spuse:

- Pentru ca viitorul clanului va depinde de raspunsul tau la urmatoarea mea intrebare.

Cuvintele acestea rasunara in mintea ei ca sunetele unei goarne, ametind-o de surescitare si bucurie. "Viitorul clanului depinde de tine.?" Era atat de fericita, incat abia daca-si credea urechilor. Era ca si cum s-ar fi aflat sus pe deal, privind spre manastire, visandu-si visul ei iubit, cu ochii deschisi - acela in care tatal ei venea mereu spre ea, spunandu-i, "Jennifer, viitorul clanului depinde de tine. Nu de fratii tai vitregi. De tine." Era ocazia pe care o visase ea ca sa-i dovedeasca clanului tot ce putea si sa-i recastige afectiunea. In acest vis cu ochii deschisi, era intotdeauna chemata sa intreprinda un act de mare curaj, ceva maret si periculos, cum ar fi sa inlature zidul castelului Lupului Negru si sa-l captureze pe acesta cu mainile goale. Dar indiferent cat de imposibila ar fi fost misiunea ei, niciodata nu s-a indoit, niciodata nu a ezitat o clipa, sa accepte provocarea.

Jenny cerceta chipul tatalui ei, intrebandu-l nerabdatoare:

- Ce trebuie sa fac? Spune-mi si o voi face! Voi face ori.

- Te mariti cu Edric MacPherson?

- Ceee? gafai ingrozita eroina din visele lui Jenny. Edric MacPherson era mai batran decat tatal ei; un barbat zbarcit, infricosator, care inca de pe cand incepuse sa se transforme din fetita in domnisoara, se uita la ea intr-un fel care ii facea pielea ca de gaina.

- Te mariti sau nu, cu el? Sprancenele roscate, delicate ale lui Jenny se stransera impreuna.

- De ce? intreba eroina care nu pusese niciodata intrebari.

O privire stranie, ingrijorata, intuneca fata tatalui ei.

- Am mancat bataie la Cornwall, fetito, am pierdut jumatate din oameni. Alexander a fost omorat in batalie. A murit ca un adevarat Merrick, luptand pana la ultima suflare, adauga el cu trista mandrie.

- Imi pare bine ca tu esti teafar, tata, spuse Jenny incapabila sa simta mai mult decat o scurta unda de tristete pentru fratele vitreg care-i facuse viata un infern. Acum, ca de atatea ori in trecut, isi dori sa existe ceva ce putea face ea, pentru ca tatal ei sa fie mandru de ea.

- Stiu ca l-ai iubit ca pe propriul tau fiu. Acceptandu-i alinarea cu o scurta miscare a capului, acesta reveni la discutia inceputa.

- Au fost multi cei care s-au opus sa ma urmeze la Cornwall sa lupte pentru cauza Regelui James, dar totusi clanurile m-au urmat. Nu este nici un secret pentru englezi ca influenta mea a adus clanurile la Cornwall iar acum regele englez vrea razbunare. Il trimite pe Lup in Scotia sa atace castelul Merrick.

Nespusa durere ii ascuti glasul profund, cand recunoscu:

- Nu vom fi in stare, acum, sa rezistam asediului, nu, daca nu ne va ajuta in lupta clanul MacPherson. MacPherson are destula influenta asupra altor douasprezece clanuri, ca sa le determine sa ni se alature si pe acestea.

Mintea lui Jenny alerga. Alexander era mort iar Lupul venea cu adevarat sa-i atace caminul. Vocea ragusita a tatalui ei o smulse din ameteala.

- Jennifer, pricepi ce iti spun eu? MacPherson mi-a promis ajutorul numai daca il accepti tu de barbat.

Prin mama ei, Jenny era contesa si mostenitoarea unui mare domeniu care se invecina cu al lui MacPherson.

- Imi vrea pamanturile? spuse ea aproape plina de speranta, amintindu-si felul cumplit in care ochii lui Edric MacPherson ii cercetasera trupul, in urma cu un an, cand se oprise la manastire ca sa-i faca o "vizita de curtoazie".

- Da.

- Nu i le putem da pur si simplu, in schimbul ajutorului sau? se oferi ea disperata, gata, dornica, sa sacrifice fara ezitare un intins domeniu pentru binele oamenilor ei.

- Nu ar accepta asa ceva! spuse tatal ei manios. Este o onoare sa te lupti pentru neamul tau, dar el nu si-ar putea trimite oamenii sa lupte intr-o batalie care nu este a lor si sa accepte pamanturile tale pentru el, drept rasplata.

- Dar daca isi doreste atat de mult pamanturile mele, trebuie sa existe o cale.

- El te vrea pe tine. Mi-a trimis vorba la Cornwall. Privirea lui rataci pe chipul lui Jenny, inregistrand schimbarile uluitoare care transformasera simplitatea copilaroasa, pistruiata, delicata, intr-un chip de o frumusete aproape exotica.

- Fetito, tu ai acum infatisarea mamei tale, care atata poftele unui barbat batran. Nu ti-as fi cerut asa ceva, daca ar fi existat o alta posibilitate. Obisnuiai sa ma implori sa te fac stapana clanului, ii aminti el brutal. Spuneai ca nu exista nimic ce n-ai fi in stare sa faci pentru clanul tau.

Stomacul lui Jenny se stranse intr-o senzatie de voma la gandul ca-si va incredinta trupul, toata viata ei, in mainile unui barbat care-i starnea o repulsie instinctiva, dar isi inalta capul si intalni curajoasa privirea tatalui ei.

- Da, tata, spuse ea, incet. Trebuie sa vin cu tine acum?

Mandria si usurarea de pe chipul lui aproape ca facura sa merite sacrificiul. Tatal ei scutura din cap.

- Este mai bine sa ramai aici, cu Brenna. Nu avem cai de prisos si suntem grabiti sa ajungem la Merrick ca sa ne pregatim de lupta. O sa-i trimit vorba lui MacPherson ca ai fost de acord sa te mariti cu el, apoi o sa trimit pe cineva aici, dupa tine.

Cand acesta se intoarse sa incalece, Jenny ceda tentatiei cu care luptase in tot acest timp: in loc sa ramana deoparte, intra printre sirurile de calareti care fusesera odinioara prietenii si tovarasii ei de joaca, in speranta ca poate unii dintre ei au auzit-o dandu-si incuviintarea sa se marite cu MacPherson si ca acest lucru le va neutraliza indaratnicia, se opri in dreptul calului unui roscovan cu fata rosie.

- Buna ziua, Renald Garvin. Ce mai face sotia ta? il intreba, zambindu-i ezitant.

Maxiliarele acestuia se inclestara, iar ochii lui negri trecura pe deasupra ei.

- Destul de bine, imi inchipui, spuse el muscator. Jenny inghiti la neindoielnica respingere din partea barbatului care o invatase odinioara sa pescuiasca si care rasese impreuna cu ea, cand cazuse in apa repede.

Jenny se intoarse si se uita implorator la barbatul din sirul de langa Renald.

- Si tu, Michael MacCleod? Te mai doare piciorul?

Ochi albastri, reci, ii intalnira pe ai ei, ca sa se indrepte repede inainte.

Se duse spre calaretul din spatele acestuia, al carui chip era plin de ura si isi intinse mana implorator, spunand cu o voce inecata, rugatoare:

- Garrick Carmichael, au trecut patru ani de cand s-a inecat Becky a ta. Iti jur acum, asa cum ti-am jurat atunci, ca nu am impins-o eu in rau. Nu ne certam, asta a fost o minciuna inventata de Alexander ca sa.

Cu chipul impietrit, Garrick Carmichael dadu pinteni calului si fara macar sa o priveasca, barbatii incepura sa treaca pe langa ea.

Doar batranul Josh, armurierul clanului, isi opri calul, lasandu-i pe ceilalti sa treaca. Aplecandu-se, isi puse mana batatorita pe capul ei.

- Eu stiu ca spui adevarul, fetito, o asigura el si absoluta lui loialitate ii aduse lui Jenny lacrimi in ochi, in timp ce privea in sus, in ochii lui blanzi, cafenii.

- E drept, esti plina de temperament, nimeni nu neaga asta, dar chiar si cand erai de-o schioapa il tineai in frau. Poate ca Garrick Carmichael si ceilalti or fi fost ei prostiti de aerul angelic al lui Alexander, dar nu batranu' Josh. Pe mine n-o sa ma vezi plangand dupa el! Clanul o s-o duca de departe mai bine cu tanarul William. Carmichael si ceilalti - adauga el incurajator, o sa-si revina cand o sa stie ca te mariti cu MacPherson pentru binele lor si al tatalui tau.

- Unde sunt fratii mei vitregi? intreba Jenny ca sa schimbe subiectul, sa nu izbucneasca in lacrimi.

- Vin si ei, pe un alt drum. Nu stiam daca Lupul nu va incerca sa ne atace in timpul marsului, asa ca ne-am despartit dupa ce am iesit din Cornwall. Spunand acestea, o mai mangaie o data pe crestet si dadu pinteni calului.

Ca intr-o ceata, Jenny ramase stana de piatra in mijlocul drumului, privindu-si clanul indepartandu-se calare si disparand dupa cotitura.

- Se intuneca, ii spuse Brenna cu glasul bland, plin de simpatie. Ar trebui sa ne intoarcem la manastire.

Manastirea. Abia in urma cu trei ceasuri plecase Jenny de la manastire, simtindu-se vesela si plina de viata. Acum se simtea - moarta.

- Ia-o inainte. Eu - eu nu ma pot intoarce acolo. Nu, inca. O sa urc putin pe deal.

- Stareta o sa se ingrijoreze daca nu ne intoarcem pana se intuneca si nu mai e mult, spuse Brenna ingrijorata. Asa era intotdeauna, Jenny incalcand o regula si Brenna supunandu-i-se. Brenna era buna, docila si frumoasa, cu par blond, ochi cafenii si dulce, ceea ce o facea, in ochii lui Jenny, intruchiparea feminitatii. Totodata era timida si sfioasa, pe cat era Jenny de impulsiva si de curajoasa. Fara Jenny nu ar fi avut nici cea mai mica aventura - si nici n-ar fi fost vreodata dojenita. Fara Brenna care sa-si faca griji si sa o protejeze, Jenny ar fi avut si mai multe aventuri, si ar fi avut parte de mai multe dojeni. Drept rezultat, cele doua fete erau total devotate una alteia si incercau sa se protejeze pe cat posibil de defectele fiecareia.

Brenna ezita, apoi se oferi cu un usor tremur in glas:

- Raman cu tine. Daca ramai singura, o sa uiti de ora si poti sa pici in ghearele unui - urs, in intuneric.

In clipa aceea, perspectiva de a fi ucisa de un urs i se paru lui Jenny de-a dreptul imbietoare, fata de viata pe care o vedea inaintea ei, intunecoasa si plina de rele presentimente. In ciuda faptului ca dorea cu adevarat, ca avea nevoie sa ramana afara ca sa-si poata aduna gandurile, Jenny scutura din cap, stiind ca daca vor face asta, Brenna o sa moara de spaima cand va da ochii cu stareta.

- Nu, ne intoarcem.

Ignorandu-i cuvintele, Brenna o apuca pe Jenny de mana si o lua la stanga, spre panta dealului care strajuia manastirea si pentru prima oara Brenna era cea care conducea, iar Jenny, cea care o urma.

In padurea care se intindea de-a lungul drumului, umbrele se miscau tainic, ramanand paralele cu poteca pe care urcau fetele.

Pe la jumatatea drumului pe panta puternic inclinata, Jenny se saturase deja sa-si planga de mila si facu un efort herculean sa-si ridice moralul.

- Inchipuie-ti, incepu ea uitandu-se la Brenna, de fapt mi s-a oferit ocazia sa fac un gest grandios si nobil - sa ma marit cu MacPherson, pentru binele poporului meu.

- Esti ca Ioana d'Arc conducandu-si poporul spre victorie, consimti Brenna cu entuziasm.

- Exceptand faptul ca eu ma marit cu MacPherson.

- Si, ca vei avea o soarta mai trista decat a ei, termina Brenna incurajator.

La aceasta remarca deprimanta pe care o facuse sora ei cu atata entuziasm, ochii Jennei se dilatara de ras.

Incurajata de faptul ca lui Jenny ii revenise abilitatea de a rade, Brenna cauta altceva cu care sa-i distraga atentia si sa o inveseleasca. In timp ce se apropiau de culmea dealului, acoperita cu o padure deasa, o intreba brusc:

- Ce a vrut tata sa spuna cand ti-a zis ca "ai aerul mamei tale"?

- Nu stiu, incepu Jenny, sustrasa de senzatia brusca, neplacuta, ca erau urmarite in intunericul care se lasa. Intorcandu-se si mergand cu spatele, se uita in jos, spre fantana si vazu ca satenii disparusera in caldura caminelor lor. Strangandu-si pelerina in jurul ei, se infiora sub vantul muscator si adauga, fara prea mult interes:

- Maica Stareta spune ca aerul meu este usor obraznic si ca trebuie sa ma apar de efectul pe care o sa-l am asupra barbatilor, cand voi pleca de la manastire.

- Ce vor sa insemne toate astea? Jenny dadu din umeri, neinteresata.

- Nu stiu.

Intorcandu-se si mergand din nou cu fata inainte, Jenny isi aminti de testemelul si de voalul din mana si incepu sa-si repuna testemelul.

- Tie cum iti par? intreba ea aruncandu-i Brennei o privire derutata. Nu mi-am vazut chipul de doi ani, decat cand mi l-am surprins in apa. M-am schimbat mult?

- Ah, da, rase Brenna. Nici macar Alexandru nu ti-ar mai putea spune ca esti costeliva si stearsa sau ca parul tau este morcoviu.

- Brenna! o intrerupse Jenny, izbita brusc de propria ei indiferenta. Suferi mult pentru moartea lui Alexander? Era fratele tau si.

- Nu mai vorbi despre asta, o ruga Brenna cu voce tremuranda. Am plans cand mi-a spus tata, dar au fost lacrimi putine si ma simt vinovata ca nu l-am iubit cum ar fi trebuit. Nici atunci si nici acum. Nu am putut. Era atat de. de meschin. Este urat sa vorbesti rau despre morti, dar nu ma pot gandi la prea multe lucruri bune pe care sa le spun despre el. Vocea i se pierdu si isi stranse pelerina in jurul corpului, sub vantul umed, uitandu-se la Jenny cu ochi imploratori, dorind sa schimbe subiectul.

- Atunci spune-mi cum arat, o invita Jenny, strangandu-si repede, cu putere, sora in brate.

Se oprira din mers, impiedicandu-se de copacii desi care acopereau restul povarnisului. Un zambet lenes, ganditor, se intinse peste chipul frumos al Brennei in timp ce-si studia sora vitrega, ochii ei de culoarea alunei ratacind pe chipul expresiv al lui Jenny, dominat de o pereche de ochi mari, de limpezimea cristalului albastru, sub sprancene castanii, gratios arcuite.

- Ei bine, esti. esti chiar frumoasa!

- Bine, dar vezi ceva neobisnuit la mine? o intreba Jenny gandindu-se la cuvintele Maicii Starete, in timp ce-si punea testemelul pe cap si prindea in ace, deasupra, micul voal de lana.

- Orice ar putea face un barbat sa se poarte ciudat.

- Nu, stabili Brenna, care o privea pe Jenny cu ochii unei fete inocente, absolut nimic. Un barbat ar fi raspuns cu totul altfel, pentru ca desi Jennifer Merrick nu era frumoasa in intelesul conventional, infatisarea ei era in acelasi timp socanta si provocatoare. Avea o gura generoasa care invita la sarutat, ochi ca niste safire lichide care socau si imbiau, parul ca o matase grea, rosie-aurie si un trup zvelt, voluptuos, facut pentru mainile unui barbat.

- Ai ochi albastri, incepu Brenna binevoitoare, incercand sa o descrie si Jenny chicoti.

- Si acum doi ani tot albastri erau, spuse ea. Brenna deschise gura sa raspunda, dar cuvintele se transformara intr-un strigat sugrumat de mana unui barbat care i-o astupa, in timp ce incepea sa o tarasca in spate, la adapostul des al copacilor.

Jenny se lasa in jos, asteptand instinctiv un atac din spatele ei, dar prea tarziu. Lovind din picioare si strigand impotriva mainii inmanusate a unui barbat, a fost ridicata in sus si carata in padure. Brenna fusese aruncata pe spinarea calului rapitorului ei ca un sac de faina, membrele ei confirmand faptul ca lesinase. Dar Jenny nu era chiar atat de usor de supus. In timp ce rapitorul ei fara chip o tranti pe spinarea calului, ea se arunca intr-o parte, rostogolindu-se libera, aterizand pe iarba si pamant, impingandu-se in maini si picioare, sub cal si reusind in sfarsit sa se ridice. Rapitorul o apuca din nou si Jenny isi vari unghiile in obrazul lui, rasucindu-se in stransoare.

- Fir-ai tu sa fii! sasai acesta incercand sa o apuce de mainile care se agitau. Jenny scoase un strigat bun de inghetat sangele in vine si izbi cu toata puterea de care era in stare, nimerind cu cizma neagra, grea, de calugarita novice, in fluierul piciorului acestuia. Cu un oftat de durere, barbatul blond ii dadu o clipa drumul. Jenny o rupse la fuga si poate ca ar fi reusit chiar sa castige distanta daca nu i s-ar fi prins gheata in radacina groasa a unui copac si nu ar fi fost trantita cu fata la pamant, izbindu-se cu capul de o piatra, in timpul caderii.

- Da-mi funia, spuse fratele Lupului cu un zambet lugubru pe fata, uitandu-se la camaradul sau. Tragandu-i pelerina peste cap captivei aproape lesinate, Stefan Westmoreland i-o infasura apoi in jurul trupului, folosind-o ca sa-i imobilizeze bratele de-a lungul acestuia, apoi lua funia pe care o lega bine de mijlocul lui Jenny. Terminand, ridica bocceaua umana si o arunca fara reverenta peste cal, cu fundul spre cer, apoi se arunca in sa, in spatele ei.

CAPITOLUL DOI

- Lui Royce n-o sa-i vina sa creada ce noroc am avut, ii striga Stefan calaretului a carui prizoniera era si ea legata si aruncata peste sa. Inchipuie-ti, fetele lui Merrick stand dupa pomul asta, gata de cules ca doua mere de pe creanga. Acum nu mai avem de ce sa studiem apararea lui Merrick - o sa capituleze fara lupta.

Legata fedeles in inchisoarea ei neagra, de lana, cu capul bubuindu-i si cu mijlocul lovindu-i-se de spinarea calului la fiecare lovitura din copite, numele "Royce" ii ingheta lui Jenny sangele in vine. Royce Westmoreland, contele de Claymore. Lupul. Povestile cumplite pe care le auzise despre el nu i se mai pareau acum chiar atat de fanteziste. Brenna si cu ea fusesera rapite de niste barbati care nu aratau nici un respect fata de vesmintele ordinului Sfantului Alban, pe care le purtau ele, vesminte care indicau statutul lor de novice, calugarite aspirante, care nu depusesera inca juramantul. Ce barbati sunt aceia care sa se atinga de niste calugarite, sau aproape-calugarite, fara constiinta sau teama de pedeapsa, omeneasca sau divina. Nici un barbat nu ar face asta. Numai un diavol si discipolii sai ar avea aceasta cutezanta!

- Asta a lesinat, spuse Thomas cu un zambet lasciv. Pacat ca nu avem timp sa ne probam prada, desi, dac-ar fi dupa mine, eu unul as prefera bucatica aia delicioasa pe care ai infasurat-o in patura, Stefan.

- Din cele doua, frumusetea e cea de la tine, raspunse Stefan rece si oricum, nu probezi nimic pana cand nu decide Royce ce are de gand sa faca cu ele.

Aproape sufocata de spaima sub invelitoarea ei, Jenny scoase un sunet slab de protest, dar nimeni nu o auzi. Il implora pe Dumnezeu sa-i trasneasca pe cei doi, doborandu-i de pe cai, dar Dumnezeu nu paru sa o fi auzit iar caii continuara sa galopeze la nesfarsit, dureros. Se ruga sa i se arate un oarecare plan de evadare, dar mintea ei era prea ocupata, tulburand-o pana la nebunie cu povesti sumbre despre cumplitul Lup Negru: nu tine in viata prizonierii decat cand vrea sa-i tortureze. Rade cand victimele lui urla de durere. Le bea sangele.

Simti fiere in gat si incepu sa se roage, dar nu pentru evadare, pentru ca in strafundul ei stia ca nu exista nici o evadare. Se ruga in schimb ca moartea sa vina repede si sa nu faca de ras mandrul nume al familiei. Auzi vocea tatalui ei, in sala castelului Merrick, instruindu-si fiii vitregi, cand acestia erau mici: "Daca este voia Domnului sa muriti in mainile dusmanului, atunci sa muriti cu demnitate. Sa muriti luptand ca niste razboinici. Ca niste adevarati Merrick. Sa muriti luptand."

Cuvintele ii bantuira mintea ceas dupa ceas, iara si iara si totusi, cand caii incetinira si auzi in departare inconfundabilele sunete ale unei mari tabere, furia incepu sa-i depaseasca groaza. Era mult prea tanara ca sa moara, isi spuse ea si nu era cinstit! Si o sa moara si buna Brenna si asta tot din cauza ei, a lui Jenny. Va trebui sa i se infatiseze bunului Dumnezeu cu aceasta greutate pe constiinta. Si asta pentru ca un capcaun insetat de sange bantuia tara, devorand totul in calea lui.

Inima care-i bubuia isi dubla bataile cand caii oprira brusc. In jurul ei auzea doar zanganit de metal pe metal, in miscarea oamenilor, apoi insa auzi vocile prizonierilor, voci de barbati care cerseau patetic indurare

- Fie-ti mila, Lupule

- Mila, Lupule."

Aceste cumplite incantatii se transformara intr-un adevarat strigat in timp ce era smulsa de pe pe cal, fara pic de respect.

- Royce, stai acolo, ti-am adus ceva! striga rapitorul ei.

Complet orbita de pelerina care-i fusese aruncata pe cap, cu bratele inca legate cu funia, fu aruncata peste umarul rapitorului. O auzi pe Brenna alaturi de ea strigandu-i numele, in timp ce erau purtate pe umar.

- Fii curajoasa, Brenna, striga Jenny, dar vocea ii era inabusita de pelerina si stia ca Brenna nu o putea auzi.

Jenny fu brusc coborata pe pamant si impinsa in fata. Picioarele ii erau amortite si se impiedica, alunecand greoi in genunchi. Sa mori ca o Merrick. Sa mori cu demnitate. Sa mori luptand. Cuvintele i se plimbau prin minte in timp ce incerca zadarnic sa se ridice in picioare. Deasupra ei, Lupul vorbi pentru prima oara si stiu ca vocea era a lui. Vocea era grava, aspra - o voce venind direct din maruntaiele iadului.

- Ce-i asta? Ceva de mancat, sper.

Se zice ca mananca din carnea celor pe care-i ucide. Cuvintele micului Thomas ii revenira in minte si o cuprinse furia auzind strigatul de groaza al Brennei si strigatele de indurare ale prizonierilor. Funia din jurul bratelor ei fu brusc desfacuta. Manata de demonii gemeni ai maniei si groazei, Jenny se ridica neindemanatic in picioare, cu bratele luptandu-se cu pelerina, aratand ca o stafie furibunda, care incearca sa scape de giulgiul ei. Si in clipa in care acesta cazu, Jenny isi facu mana pumn si o lansa cu toata puterea spre uriasul demonic din fata ei, lovindu-l in maxilar. Brenna lesina.

- Monstrule! Barbarule! striga Jenny si lovi din nou, dar de data asta pumnul ii fu prins intr-o stransoare dureroasa si tinut sus, deasupra capului ei.

- Diavole! striga ea zbatandu-se si aplicandu-i o lovitura puternica in fluierul piciorului.

- Progenitura Satanei! Jefuitorul nevinova.!

- Ce nai.! bubui vocea lui Royce Westmoreland si intinzand mana, isi apuca atacatorul de mijloc, ridicandu-l in aer, la un brat distanta. A fost o greseala. Piciorul ei cu gheata lovi din nou, nimerind direct in vintrele lui Royce, cu o putere care aproape ca-l incovoie.

- Ticaloasa mica! tuna acesta in timp ce surpriza, durerea si furia il facura sa-i dea drumul, ca s-o prinda apoi de voal, apucand o mana de par de dedesubt si tragandu-i capul pe spate.

- Potoleste-te odata! racni el.

Pana si natura parea sa-i dea ascultare; prizonierii isi incetara implorarile, zanganitul metalelor inceta si peste luminisul imens se asternu o tacere cumplita, nepamanteana. Pulsul ii alerga, scalpul o durea si Jenny stranse din ochi, asteptand lovitura pumnului puternic care in mod sigur avea sa o ucida.

Dar aceasta nu veni.

Pe jumatate de teama si pe jumatate cuprinsa de o curiozitate morbida, deschise incetisor ochii si pentru prima oara ii vazu cu adevarat Fata. Spectrul demonic care se inalta deasupra ei aproape ca o facu sa urle de groaza: era urias. Enorm. Parul lui era negru si pelerina neagra se umfla in spatele lui, miscandu-se sinistru in bataia vantului, ca si cum ar fi fost insufletita. Lumina focului dansa peste trasaturile lui bronzate, ca de vultur, aruncand umbre care-l faceau sa arate cu adevarat satanic; focul stralucea in ochii stranii, incalzindu-i, pana cand incepura sa arda ca niste carbuni argintii, pe chipul ravasit, barbos. Umerii lui erau masivi si largi, pieptul, incredibil de lat, bratele umflandu-i-se de muschi. O singura privire ii fu de ajuns lui Jenny sa stie ca omul asta era capabil de toate lucrurile cumplite care se spuneau despre el.

Sa mori cu demnitate! Sa mori usor! Jenny isi intoarse capul si-si infipse dintii in incheietura lui groasa.

Ii vazu ochii stralucitori marindu-i-se o clipita, inainte ca mana lui sa se ridice si sa se opreasca apoi in obrazul ei, cu o forta care-i izbi capul intr-o parte si o trimise la pamant, in genunchi. Instinctiv, Jenny se stranse intr-un ghem protector si astepta cu ochii stransi lovitura de gratie, in timp ce groaza striga prin toti porii trupului care tremura.

Vocea uriasului vorbi deasupra ei, de data aceasta si mai teribila, pentru ca era atat de controlata, incat suiera de furie inabusita:

- Ce dracu ai facut? rabufni Royce spre fratele lui mai mic. Nu avem si fara asta destule probleme? Oamenii sunt terminati de foame iar tu aduci aici doua femei ca sa le starnesti si mai mult nemultumirea.

Inainte ca fratele lui sa deschida gura, Royce se intoarse catre celalalt barbat, poruncindu-i aspru sa-i lase singuri, apoi se uita necrutator spre cele doua femei prabusite la picioarele lui, una dintre el lesinata, cealalta facuta ghem si tremurand atat de violent incat parca ar fi fost apucata de un acces de convulsii. Fara sa stie de ce, fata care tremura il infuria mai mult decat cea lesinata.

- Ridica-te! striga el la Jenny, impingand-o cu varful cizmei. Ai fost destul de curajoasa adineauri, acum ridica-te!

Jenny se forta si sprijinindu-se cu mana de pamantul de sub ea, se ridica jalnic in picioare, leganandu-se fara echilibru, in timp ce Royce se intorcea din nou spre fratele lui.

- Astept un raspuns, Stefan!

- Si o sa-ti dau unul, daca incetezi sa mai urli la mine. Femeile astea sunt.

- Calugarite! izbucni Royce, privirea lui intorcandu-se brusc spre crucifixul care atarna de un snur negru la gatul lui Jenny, deasupra testemelului murdar si a valului stramb. O clipa, descoperirea lui il lasa aproape fara replica.

- Pentru numele lui Dumnezeu, ai adus calugarite aici, ca sa fie folosite drept tarfe?

- Calugarite! baigui Stefan, incremenit.

- Tarfe! carai Jenny revoltata. Nu, omul asta nu putea fi chiar atat de necredincios incat efectiv sa le dea pe mana barbatilor, sa fie folosite drept tarfe.

- Te-as putea omori pentru prostia asta, Stefan, asa ca ajuta-ma.

- O sa simti altfel cand o sa-ti spun cine sunt, incepu Stefan smulgandu-si privirea ingrozita de la crucifixul si hainele lui Jenny, anuntand cu reinnoita placere:

- In fata ta, fratele meu iubit, se afla Lady Jennifer, iubita fiica mai mare a Lordului Merrick.

Royce se zgai la fratele lui mai mic, iar pumnii i se deschisera incet, in timp ce se intorcea sa studieze cu dispret fata plina de noroi a lui Jenny.

- Ori ai fost prostit, Stefan, ori tara rasuna de false rumori, pentru ca se zice ca fata lui Merrick este cea mai stralucita frumusete de pe aici.

- Nu, nu am fost prostit. Chiar este fata lui, am auzit-o chiar pe ea spunand asta.

Apucandu-i lui Jenny barbia tremuranda intre degetul mare si aratator, Royce se uita intens la chipul ei murdar, studiindu-l la lumina focului, in timp ce sprancenele i se incruntau si buzele i se strambau intr-un zambet posac.

- Cum poate cineva sa spuna ca esti o frumusete? Giuvaierul Scotiei? spuse el cu sarcasm deliberat, insultator.

Royce vazu scapararea de furie pe care cuvintele lui o aprinse pe chipul lui Jenny cand se smulse din stransoarea degetelor lui, dar in loc sa fie emotionat de curajul ei, il cuprinse mania. Orice era legat de numele de Merrick il infuria, facand sa clocoteasca in el dorinta de razbunare si o insfaca din nou de obrazul palid, murdar si o trase inapoi spre el.

- Raspunde-mi! porunci el, cu o voce cumplita. In starea ei aproape de isterie, Brennei i se paru ca Jenny accepta intr-un fel insulta care i se cuvenea ei de drept si apucandu-se de rochia lui Jenny, folosindu-se de ea ca de o proptea, reusi sa se ridice intr-o pozitie verticala nesigura, apoi isi lipi trupul de al lui Jenny, cu toata partea dreapta, ca si cum ar fi fost doua gemene unite la nastere.

- Nimeni nu ii spune astfel lui Jenny! carai ea cand crezu ca tacerea prelungita a acesteia avea in mod sigur sa-i aduca o pedeapsa din partea gigantului din fata ei.

- Mie. Mie mi se spune astfel!

- Tu cine naiba mai esti? intreba el furibund.

- Ea nu e nimeni! izbucni Jenny uitand de cel de al optulea comandament, in speranta ca Brenna ar putea fi eliberata daca ar fi luata drept calugarita si nu drept o Merrick. Ea nu este decat Sora Brenna, de la manastirea din Belkirk!

- Este adevarat? o intreba Royce pe Brenna.

- Da! striga Jenny.

- Nu, sopti Brenna, slab.

Strangandu-si mainile in pumni, pe laterale, Royce Westmoreland inchise scurt ochii. Era ca un cosmar, isi spuse el. Dupa un mars fortat, nu avea adapost, nu mai avea merinde si nu mai avea rabdare. Iar acum, mai avea si asta pe cap. Acum, nici macar un raspuns cinstit de la doua femei ingrozite nu era in stare sa obtina. Era obosit, isi dadu el seama, epuizat de cele trei zile si trei nopti fara somn. Isi intoarse spre Brenna ochii salbatici, aprinsi.

- Daca mai ai o speranta sa supravietuiesti in urmatoarea ora, o informa el recunoscand-o corect drept cea mai usor de intimidat dintre cele doua si in consecinta cea mai putin in stare de a scorni vreo minciuna, atunci o sa-mi raspunzi acum, adevarul-adevarat. Privirea lui crunta se infipse in ochii ca aluna, mariti de groaza, ai Brennei, tintuind-o.

- Esti sau nu, fiica Lordului Merrick?

Brenna inghiti si incerca sa vorbeasca, dar nu reusi sa impinga un cuvant macar, dincolo de buzele tremurande. Incovoindu-se, in aparare, inclina capul usor, confirmand. Multumit, Royce arunca o privire ucigatoare spre scorpia imbracata in hainele unei bune calugarite si se intoarse sa-i porunceasca scurt fratelui sau:

- Leaga-le si du-le intr-un cort. Spune-i lui Arik sa faca de garda, sa le protejeze de barbati. Maine le vreau pe amandoua vii, pentru interogatoriu.

Maine le vreau pe amandoua vii, pentru interogatoriu. cuvintele reverberau in mintea torturata a lui Jenny, in timp ce zacea in cort, pe jos, langa biata Brenna, cu incheieturile de la maini si picioare legate cu chingi de piele, privind in sus la cerul fara pic de nor, luminat de stele, printr-o gaura din varful cortului. Oare ce fel de interogatoriu avea Lupul in minte, se intreba ea in timp ce epuizarea se dovedi, in final, mai puternica decat teama. Ce mijloace de tortura va folosi ca sa obtina raspunsurile exacte si ce raspunsuri anume erau asteptate? Ziua de maine, Jenny era sigura de asta, va insemna sfarsitul vietii lor.

- Jenny? Tu nu crezi, nu, ca ne omoara maine? sopti Brenna cu voce tremurata.

- Nu, minti Jenny incurajator.

CAPITOLUL TREI.

Tabara Lupului parea sa revina la viata inainte ca ultimele stele sa dispara de pe cer, dar Jenny nu dormise mai mult de o ora, toata noaptea. Tremurand sub apararea subtire a pelerinei ei usoare, privea in sus la cerul ca cerneala, cerandu-i pe rand iertare lui Dumnezeu pentru nenumaratele ei nebunii si rugandu-l sa o crute pe sarmana Brenna de inevitabilele consecinte ale hotararii ei prostesti de a urca ieri seara pe deal.

- Brenna, sopti ea cand miscarile barbatilor de afara devenira mai zgomotoase, aratand ca tabara se trezise la viata, te-ai sculat?

- Da.

- Cand o sa ne puna Lupul intrebari, lasa-ma pe mine sa raspund.

- Da, raspunse din nou Brenna, cu glas spart.

- Nu sunt sigura ce vrea el sa stie, dar precis ca este ceva ce nu trebuie sa-i spunem. Poate ca eu o sa reusesc sa ghicesc de ce pune o intrebare si astfel sa stiu cand sa-l induc in eroare.

Rasaritul abia incepuse sa strieze cerul cu rozaliu, cand in cort intrara doi barbati care le dezlegara, permitandu-ie doar cateva minute de intimitate in tufisurile din padure, la marginea intinsului luminis, inainte de a o lega la loc pe Jenna si de a o duce pe Brenna la intalnirea cu Lupul.

- Asteptati, striga Jenny cand le intelese intentiile. Sora mea nu. nu. nu se simte bine.

Unul dintre acestia, un urias de vreo doi metri care nu putea fi decat legendarul colos numit Arik, ii arunca o privire care-i ingheta sangele si iesi. Celalalt paznic continua sa o conduca pe Brenna si prin deschizatura cortului, Jenny observa privirile lascive pe care i le aruncau barbatii din tabara in timp ce aceasta trecea printre ei, cu mainile legate la spate.

Jumatatea de ora cat lipsi Brenna i se paru lui Jenny o eternitate dar spre marea ei usurare, Brenna nu arata, la intoarcere, semne sa fi suferit vreo cruzime fizica.

- Esti bine? Nu ti-a facut nici un rau, nu? spuse Jenna cand ramasera singure.

Brenna inghiti, scutura din cap si izbucni brusc in lacrimi.

- Nu, plangea ea isteric, desi s-a infuriat rau de tot pentru ca nu - nu ma puteam opri din plans. Eram atat de speriata, Jenny, iar el e atat de urias si de aspru si eu nu ma puteam opri din plans, ceea ce nu f. facea dec. cat sa-l infurie si. si mai tare.

- Nu plange, gata, a trecut totul, minti Jenny ca s-o linisteasca. Minciuna, isi spuse ea in gand, incepea sa devina o nimica toata pentru ea.

Stefan trase prelata de la cortul lui Royce si intra.

- Dumnezeule mare, e o frumusete, spuse el referindu-se la Brenna, care tocmai plecase. Pacat ca e calugarita.

- Nu este, izbucni Royce, iritat. A reusit, intre doua reprize de plans sa-mi explice ca este "novice".

- Asta ce mai e?

Royce Westmoreland era un razboinic intarit in lupte, ale carui cunostinte rudimentare despre religie erau virtual inexistente. Lumea lui, inca de cand era doar un copil, fusese militaria asa ca traduse in termeni militari ce intelesese el din explicatia inlacrimata a Brennei.

- Aparent, o novice este un voluntar care nu si-a terminat antrenamentul sau care inca nu a jurat credinta stapanului sau.

- Crezi ca spune adevarul?

Royce se stramba si mai trase un gat de bere.

- Este prea inspaimantata ca sa minta. De aceea, este prea inspaimantata ca sa vorbeasca.

Ochii lui Stefan se ingustara in semn de gelozie pentru fata sau de enervare ca fratele sau esuase in a obtine informatii mai valoroase.

- Si prea frumoasa ca sa o interoghezi cu mai multa asprime?

Royce ii arunca o privire sardonica, dar gandul lui era la ceea ce il framanta.

- Vreau sa stiu cat de fortificat este castelul Merrick, cat si dispunerea domeniului sau - orice putem afla, care sa ne foloseasca. Altfel, o sa trebuiasca sa faci drumul acela la Merrick, pe care l-ai inceput ieri. Adu-mi-o pe sora, spuse el cu mortala hotarare, trantind cu zgomot pe masa improvizata pe capriori, cana cu bere.

Cand uriasul Arik intra in cort, pamantul parand sa se cutremure la fiecare pas al lui, Brenna se trase in spate, ingrozita.

- Nu, nu ma duce din nou la el.

Ignorand-o complet pe Brenna, acesta se duse mai departe spre Jenny, o apuca de brat cu mana lui enorma si o ridica in picioare. Legenda, isi dadu seama Jenny usor isterizata, nu exagerase marimea toporistii de lupta a lui Arik: manerul acesteia era gros ca o buturuga.

Lupul facea pasi, agitat, in cortul lui imens, dar se opri brusc la intrarea lui Jenny, ochii lui metalici scrutand-o in timp ce ea statea mandra in picioare, cu mainile legate la spate. Desi chipul ei era intentionat inexpresiv, Royce era uluit sa vada in ochii ei albastri, care se uitau dispretuitori intr-ai lui, ingrijorare mascata. Ingrijorare - dar nici urma de lacrimi. Isi aminti, brusc, ce auzise despre fiica mai mare a lordului Merrick. Celei mai mici i se spunea "Giuvaerul Scotiei", dar legenda spunea despre cea din fata lui ca era mostenitoarea rece, mandra, a unei zestre atat de bogate si a unei linii de sange atat de nobile, incat nici un barbat nu o putea atinge. Nu numai atat, se spunea despre ea ca era o fata stearsa, care respinsese singura cerere in casatorie pe care se parea ca o va primi vreodata si in consecinta fusese trimisa de tatal ei la manastire. Cu fata plina de noroi, era imposibil de spus acum cat de "stearsa" era, dar in mod clar, nu avea frumusetea angelica a surorii ei si nici temperamentul acesteia. Cealalta fata plansese lamentabil - asta insa se uita tinta in ochii lui.

- Pentru numele lui Dumnezeu, chiar sunteti surori?

Barbia ei se ridica si mai mult.

- Da.

Royce spuse, cu un glas dispretuitor:

- Ciudat. Sunteti surori bune? intreba el brusc, ca si cum ar fi fost contrariat. Raspunde-mi! izbucni el cand fata se incapatana sa taca.

Jenny, care era mult mai ingrozita decat arata, se indoi dintr-o data ca acesta avea de gand sa o tortureze sau sa o trimita la moarte, dupa acest interogatoriu care incepuse cu intrebari nevinovate despre genealogia ei.

- Este sora mea vitrega, recunoscu ea si o urma de curaj sfidator ii invinse teroarea. Dar mi-e greu sa ma concentrez, cu mainile legate la spate. Este dureros si inutil.

- Ai dreptate. Picioarele tale ar trebui legate, spuse el cu deliberata cruzime, amintindu-si de lovitura primita in vintre.

Parea atat de furios incat un sentiment de amuzata satisfactie ii aduse lui Jenny un vag zambet pe buze. Royce il vazu si nu-si putu crede ochilor. Barbati in toata firea, razboinici, tremurau in prezenta lui, in timp ce fetiscana asta, cu barbia ei mandra si incapatanata, savura de fapt placerea de a-l infrunta. Curiozitatea si rabdarea lui se evaporara brusc.

- Gata cu politeturile banale, spuse el aspru, apropiindu-se incet de ea.

Amuzamentul lui Jenny se evapora si se retrase un pas, apoi se opri, impunandu-si sa fie tare.

- Vreau raspunsuri la intrebarile mele. Cati oameni inarmati tine tatal tau la castel?

- Nu stiu, spuse Jenny simplu, dupa care rata efectul bravadei ei, facand un pas inapoi.

- Tatal tau stie ca intentionez sa vin spre el?

- Nu stiu.

- Imi pui rabdarea la incercare, o preveni el cu o voce amenintatoare. Ai prefera sa-i pun intrebarile astea surioarei tale?

Amenintarea avu efectul scontat; expresia ei dispretuitoare se transforma in disperare.

- De ce nu s-ar gandi ca o sa-l ataci? De ani de zile exista zvonuri ca o sa faci asta. Acum, ai o scuza! Nu ca ai avea nevoie de una! striga Jennifer, innebunita de groaza cand acesta incepu din nou sa se apropie de ea.

- Esti un animal! Iti face placere sa ucizi oameni nevinovati!

Cum acesta nu nega faptul ca ii facea placere, Jenny se chirci in sinea ei.

- Acum ca stii asta, spuse el cu o voce periculos de calma, presupun ca o sa-mi spui cati oameni inarmati are tatal tau?

Jenny calcula repede ca trebuie sa fi ramas cel putin 500.

- Doua sute, spuse ea.

- Nebuna mica, proasta si incapatanata! sasai Royce apucand-o de brate si scuturand-o cu putere. Te-as putea rupe in doua cu mainile goale si totusi continui sa ma minti?

- Ce te astepti sa fac? striga Jenny zvarcolindu-se, dar tot incapatanata. Sa-mi tradez tatal, pentru tine?

- Nu iesi din cortul asta - ii promise el - pana nu-mi spui tot ce stii despre planurile lui - de buna voie sau cu putin ajutor din partea mea, care nu o sa-ti faca prea mare placere.

- Nu stiu cati oameni a strans, striga Jenny, neajutorata. Sincer. De doi ani nu l-am mai vazut pe tata, pana ieri. Si nici inainte nu vorbea prea multe cu mine!

Luat prin surprindere de raspunsul acesta, Royce se uita la ea.

- De ce?

- Nu. nu ii placeam, recunoscu ea.

- Pot sa inteleg de ce, spuse el scurt, gandindu-se despre ea ca era femeia cea mai incapatanata pe care o cunoscuse vreodata. Care avea, totodata, observa el brusc, gura cea mai moale, cea mai tentanta pe care o vazuse el si foarte posibil, cei mai albastri ochi.

- Nu ti-a vorbit si nu te-a bagat deloc in seama in toti acesti ani si totusi iti risti viata ca sa-l protejezi de mine?

- Da.

- De ce?

Existau cateva raspunsuri, sincere si mai sigure, pe care i le-ar fi putut da Jenny, dar mania si durerea ii amorteau mintea. Spuse, simplu:

- Pentru ca te dispretuiesc si dispretuiesc tot ce reprezinti tu.

Royce se uita la ea, prins undeva intre furie, uluiala si admiratie pentru curajul ei dispretuitor, ii veni s-o omoare, ceea ce nu i-ar fi oferit raspunsurile pe care le vroia si desi gandul de a o sugruma il atrase o clipa, acest lucru nici nu se punea in discutie. Oricum, cu cele doua fete captive era posibil ca Merrick sa capituleze fara lupta.

- Iesi afara, spuse Royce scurt. Nerabdatoare sa scape de prezenta lui urata, Jenny se intoarse si o lua la fuga spre iesire, dar cum prelata era coborata, se opri.

- Am spus sa iesi! striga Royce amenintator, cand aceasta se intoarse spre el.

- Nu-mi doresc nimic mai mult dar totusi nu pot trece prin prelata.

Fara o vorba, Royce se duse si ridica prelata, apoi, spre surpriza ei, se apleca exagerat, imitand persiflativ o plecaciune.

- Servitorul dumneavoastra, doamna. Daca exista ceva ce v-ar face prezenta dumneavoastra aici mai placuta, sper ca nu veti ezita sa-mi aduceti la cunostinta.

- Atunci dezleaga-mi mainile, ii ceru Jenny, spre marea lui surpriza.

- Nu, izbucni Royce. Prelata cazu la loc, lovind-o si impingand-o intr-o parte si Jenny se repezi afara furioasa si surprinsa, apoi scoase un strigat inabusit cand o mana nevazuta se intinse si o apuca de brat, dar nu era decat unul din duzina de paznici postati afara, in fata cortului Lupului.

La vremea cand Jenny se intoarse in cort, Brenna era cenusie de teama de a fi ramas singura.

- Jur, sunt cat se poate de bine, o linisti Jenny asezandu-se cu greu pe jos.

CAPITOLUL PATRU.

La intervale periodice, in valea in care isi instalase Lupul tabara in noaptea aceea, se aprindeau focuri. Stand in picioare in deschizatura cortului, cu mainile legate la spate, Jenny studia ganditoare activitatea din jur.

- Brenna, daca ar fi sa evadam.

- Sa evadam? Cum, pe Mama Preacurata, putem face asta? spuse sora ei, aproape fara glas.

- Nu sunt sigura, dar indiferent cum, trebuie s-o facem foarte repede, l-am auzit pe cativa vorbind afara, ei cred ca vom fi folosite ca sa-l fortam pe tata sa capituleze.

- O sa faca el asta? Jenny isi musca limba.

- Nu stiu. A fost o vreme - inainte ca Alexander sa vina la Merrick - cand oamenii mei ar fi preferat sa-si depuna armele decat sa vada ca patesc eu ceva. Acum nu mai stiu.

Brenna simti nodul din gatul surorii ei si desi dorea din suflet sa o aline pe Jenny, stia ca Alexander instrainase atat de mult clanul Merrick de tanara lor stapana, incat acestuia nu-i mai pasa catusi de putin de ea.

- Dar pe tine te iubesc, asa incat e greu de stiut ce vor decide sau cata influenta va avea tata asupra lor. Totusi, daca am evada repede, am putea ajunge la Merrick inainte de a fi decis ceva. Trebuie sa facem asta.

Dintre toate obstacolele din calea lor, cel care o ingrijora cel mai mult pe Jenny era drumul efectiv inapoi spre Merrick, pe care-l aprecia cam la vreo doua zile calare, de aici. Fiecare ceas petrecut pe drum era riscant; banditii bantuiau peste tot si doua femei singure erau considerate o prada usoara chiar si pentru niste barbati cinstiti. Efectiv, drumurile nu erau sigure. Nici hanurile. Singurele adaposturi sigure trebuiau cautate la manastiri si staretii, locul unde alegea sa traga orice calator respectabil.

- Problema este ca nu avem nici o sansa de evadare cu mainile legate, continua Jenny cu glas tare, cu privirea spre tabara activa. Ceea ce inseamna fie ca va trebui sa-i convingem sa ne dezlege, fie ca va trebui sa reusim sa fugim in padure in timpul mesei, cand nu suntem legate. Dar daca facem asa, absenta noastra va fi descoperita de indata ce vor veni sa ia tavile, cand noi nu vom fi ajuns prea departe. Totusi, daca asta o sa fie singura noastra sansa in urmatoarele doua zile cel mult, va trebui sa riscam, declara ea pe un ton vesel.

- Si ce-o sa facem, odata scapate in padure? intreba Brenna stapanindu-si cu bravada teroarea de a se afla singura in padure, noaptea.

- Nu prea stiu, presupun ca o sa ne ascundem undeva, pana cand vor renunta sa ne mai caute. Sau poate c-ar trebui sa-i pacalim, sa-i facem sa creada ca am luat-o spre est, in loc de nord. Daca le-am putea fura doi cai, asta ne-ar creste sansele de a lua distanta fata de ei, chiar daca ne-ar fi mai greu sa ne ascundem. Problema e sa gasim o cale de a le face pe amandoua. Avem nevoie sa fim in stare si sa ne ascundem si sa luam distanta fata de ei.

- Cum putem face asta? intreba Brenna cu fruntea puternic incruntata intr-un inutil efort de gandire.

- Nu stiu, dar trebuie sa incercam ceva. Pierduta in contemplare, privea inainte fara sa-l vada pe barbatul inalt, barbos, care se oprise sa vorbeasca cu unul dintre cavalerii lui si o studia intens.

Focurile de arma se mai domolisera si paznicul lor veni sa le ia tavile si sa le lege la loc, fara ca ele sa fi gasit inca o schema acceptabila, desi discutasera mai multe variante excentrice.

- Nu putem ramane aici ca niste pioni, acceptand sa fim folosite in avantajul lui. Trebuie sa evadam, izbucni Jenny in noaptea aceea, in timp ce zaceau intinse pe jos, lipite una de alta.

- Jenny, te-ai gandit cumva la ce ne-ar putea face cand. daca, se corecta ea repede, ne va prinde?

Dupa un moment de gandire, Jenny o linisti.

- Nu cred ca o sa ne omoare. Moarte, nu-i vom mai putea fi de nici un folos. Tata va insista sa ne vada inainte de a capitula si contele va trebui sa ne arate - vii si respirand - altfel tata l-ar sfasia in bucati, spuse Jenny decizand ca era mai bine, mai putin infricosator sa se gandeasca la el ca la contele de Claymore decat ca la Lupul.

- Ai dreptate, conveni Brenna si adormi pe loc. Dar mai trecura cateva ore pana cand Jenny reusi sa se relaxeze suficient ca sa faca si ea la fel pentru ca, in ciuda bravadei si a aerului ei increzator, era mai ingrozita decat fusese vreodata in viata ei. Era ingrozita pentru Brenna, pentru ea si pentru clanul ei si nu avea nici cea mai mica idee cum sa evadeze. Stia doar ca trebuiau sa incerce.

In ce priveste convingerea ca rapitorul lor nu le-ar ucide daca le-ar prinde, de asta era sigura; existau totusi si alte, de negandit, alternative barbatesti de a evita uciderea lor, ca sa le pedepseasca. In mintea ei reveni imaginea chipului intunecat, ascuns sub o barba deasa, de cel putin cateva saptamani, si se cutremura amintindu-si ochii aceia ciudati, argintii, cand o priveau aseara, cu flacarile focului reflectate in ei. Astazi, ochii aceia fusesera ca cenusiul furios al unui cer de furtuna, dar existase o clipa cand privirea coborase pe gura ei si expresia din ochii aceia se schimbase, si aceasta indefinita schimbare il facuse sa arate chiar mai amenintator ca inainte. Probabil ca barba il facea atat de inspaimantator, se incuraja ea, pentru ca ii ascundea trasaturile. Precis ca fara barba aceea ar fi aratat ca orice alt barbat in varsta, de. treizeci si cinci de ani? De patruzeci? Ascultase povesti despre el cand era inca o fetita de trei, patru ani, deci trebuia sa fie foarte batran! Se simti mai bine, dandu-si seama cat era de batran. Numai barba aceea il facea atat de fioros, se linisti ea. Barba si inaltimea aceea si ochii aceia stranii, argintii.

Veni dimineata dar Jenny inca nu gasise un plan cu adevarat viabil, care sa le satisfaca atat nevoia de viteza si cea de a se putea ascunde, cat si pe aceea de a evita sa cada in mana banditilor, sau ceva si mai rau.

- Daca macar am avea niste haine barbatesti - spuse Jenny si nu pentru prima oara - atunci am avea mult mai multe sanse, atat sa evadam cat si sa ajungem la destinatia noastra.

- Nu putem, pur si simplu, sa-i cerem paznicului nostru sa ni le dea pe ale lui, spuse Brenna cu disperare, in timp ce spaima reusise sa invinga pana si placida ei dispozitie. Ce n-as da sa pot coase ceva, adauga ea oftand, sunt atat de agitata incat nu pot sta locului. Crezi ca paznicul mi-ar da un ac daca l-as ruga frumos?

- Greu de crezut, raspunse Jenny absenta, apucandu-se de tivul rochiei in timp ce se uita afara la oamenii care tropaiau pe acolo, in hainele lor de lupta, zdrentuite. Daca cineva ar avea nevoie de un ac si de ata, atunci astia ar fi barbatii de afara, se gandea ea.

- Si apoi, ce ai putea coase cu. Jenny cobori glasul dar mintea ei mergea si abia isi putu retine zambetul vesel de pe fata, cand se intoarse incet spre Brenna, spunandu-i cu o voce intentionat degajata:

- Brenna, ai dreptate sa-l rogi pe paznic sa-ti dea un ac si ata. Pare un om destul de cumsecade si stiu ca te place. De ce nu-l strigi si nu-l rogi sa ne dea doua ace?

Jenny astepta, razand in sinea ei cand Brenna se duse la prelata si-i facu semn paznicului. O sa-i spuna ea Brennei de planul ei, dar nu acum; chipul Brennei ar trada-o daca ar trebui sa minta.

- Este un alt paznic, nu-l stiu deloc pe asta, sopti Brenna dezamagita, cand paznicul se apropie de ea.

- Sa-l trimit dupa paznicul nostru?

- Neaparat, spuse Jenny zambind.

Sir Eustache era cu Royce si Stefan, studiind niste harti, cand fu informat de santinela ca doamnele il roaga sa vina la ele.

- Aroganta ei este fara margini! izbucni Royce referindu-se la Jenny. A ajuns sa trimita paznicii sa faca drumuri pentru ea si culmea, acestia alearga sa-i indeplineasca poruncile. Controlandu-si tirada, spuse scurt:

- Presupun ca fata aia murdara, cu ochii albastri, te-a trimis?

Sir Lionel chicoti si scutura din cap.

- Eu am vazut doua fete curate, Royce, dar cea care a vorbit cu mine avea ochii mai curand verzi, nu albastri.

- Ah, inteleg, spuse Royce sarcastic, nu aroganta te-a trimis fuga mars la mine, parasindu-ti astfel postul, ci frumusetea. Ce vrea?

- Nu mi-a spus. Vrea sa vorbeasca cu Eustace, asa mi-a zis.

- Du-te inapoi la post si ramai acolo. Spune-i sa astepte, se rasti Royce.

- Royce, este vorba doar de doua femei fara aparare, ii aminti cavalerul si pe deasupra si micute. Si nu ai incredere in nimeni sa le pazeasca, in afara de Arik sau de unul dintre noi, spuse acesta referindu-se la cavalerii care constituiau garda personala de elita a lui Royce si care erau si prietenii lui de incredere. Le tii acolo legate si sub paza, ca si cum ar fi niste barbati periculosi, in stare sa ne invinga si sa evadeze.

- Nu pot avea incredere in nimeni altcineva cand e vorba de femei, spuse Royce abrupt, frecandu-si absent ceafa. Am obosit sa tot stau in cortul asta. Vin cu tine sa vad ce vor.

- Vin si eu, spuse Stefan.

Jenny il vazu pe conte venind, pasii lui mari aducandu-l repede spre cortul lor, cu doua garzi in dreapta si cu fratele lui in stanga.

- Ei? Ce mai e de data asta? o intreba Royce pe Jenny intrand in cortul lor cu cei trei barbati.

Brenna se framanta pe loc, panicata, cu mana la inima, cu fata, intruchiparea inocentei, cand se grabi sa preia vina asupra ei.

- Eu. eu am trimis dupa el. Dupa Sir Eustace, spuse, aratand cu capul in directia garzii.

Cu un oftat de nerabdare, Royce isi retrase privirea de la Jenny si se uita la proasta ei de sora.

- Si catadicsesti sa-mi spui mie de ce l-ai chemat?

- Da.

Era, de fapt, tot ce ar fi reusit sa scoata vreodata de la ea, intelese Royce.

- Foarte bine, atunci spune-mi.

- Eu. noi - Brenna ii arunca lui Jenny o privire nefericita, apoi se lansa mai departe - noi. am vrea foarte mult sa primim ata si ace de cusut.

Privirea lui Royce se intoarse surprinsa spre singura persoana capabila sa fi conceput vreun mod de a folosi acele spre propriul lui disconfort fizic, dar astazi Lady Jennifer Merrick ii intoarse privirea fara ingamfare, cu chipul spasit si Royce avu o ciudata senzatie de dezamagire ca bravada ei se dezumflase atat de repede.

- Ace? repeta Royce, incruntand-se la ea.

- Da, raspunse Jenny cu un glas cu grija modulat, care nu era nici provocator si nici supus, doar calm politicos, ca si cum si-ar fi acceptat cu calm soarta. Zilele sunt lungi si noi nu prea avem ce face. Sora mea, Brenna, a sugerat sa ne petrecem timpul cosand.

- Cosand? repeta Royce dezgustat de el insusi pentru ca le tinea legate si sever pazite. Lionel avea dreptate - Jenny nu era decat o femeie mignona. O fata tanara, incapatanata, nechibzuita, cu mai multa bravada decat minte. O supraestimase pur si simplu pentru ca nici un alt prizonier adus in fata lui nu indraznise sa-l infrunte.

- Unde va inchipuiti ca va aflati aici, in salonul reginei? izbucni el. Aici nu avem nimic din toate acele. Creierul lui se impotmoli incercand sa caute denumirile dracoveniilor alora deasupra carora femeile de la curte isi petreceau ceasuri intregi, cosand cu fir de broderie.

- Gherghefe? se oferi Jenny. Ochii lui o scrutara cu dezgust.

- Ma tem ca nu - nu avem gherghefe.

- Poate atunci macar un cadru mic, pentru tighelit? adauga ea, facand ochii mari, cu inocenta, in timp ce-si retinea rasul.

- Nu!

- Trebuie sa existe ceva pe care sa putem folosi acul si ata, adauga repede Jenny, in timp ce acesta se intorcea sa plece. O sa innebunim daca nu facem ceva, zi dupa zi. Nu conteaza ce anume coasem. Precis ca ai ceva ce trebuie cusut. Royce se intoarse in loc, cu un aer surprins si incantat si indoit.

- Va oferiti voluntare sa carpiti pentru noi? Brenna era intruchiparea nevinovata a socului, la sugestia lui; Jenny incerca sa o imite.

- Nu m-am gandit chiar la carpit.

- Avem aici de carpit pentru o suta de croitorese, vreme de un an, spuse Royce hotarat, decizand in clipa aceea ca ele trebuiau sa-si castige painea si locul de dormit - atata cat era - si carpitul era forma ideala de a o face. intorcandu-se spre Godfrey, spuse:

- Ocupa-te tu de asta.

Brenna arata minunat de lovita la gandul ca sugestia ei a putut avea drept rezultat ralierea efectiva cu dusmanul; Jenny facea un efort serios de a-si pastra aerul de nefericire, dar in clipa in care cei patru barbati se aflau suficient de departe ca sa le poata auzi, isi arunca bratele pe dupa gatul surorii ei si o imbratisa cu exuberanta.

- Tocmai am depasit doua dintre cele trei obstacole in calea evadarii noastre. Vom avea mainile dezlegate si vom avea acces la deghizare, Brenna.

- La deghizare? incepu Brenna, dar inainte ca Jenny sa fie nevoita sa-i explice, ochii ei se marira a intelegere si isi cuprinse sora intr-o a doua imbratisare, razand incetisor.

- Haine barbatesti - chicoti ea - pe care ni le-a oferit chiar el.

In mai putin de o ora, cortul lor se umplu de doi munti miniaturali de haine si de un al treilea de paturi si mantale rupte, apartinand soldatilor. O stiva de haine apartinea exclusiv lui Royce si Stefan Westmoreland, cealalta, cavalerilor lui Royce, dintre care, Jenny constatase cu usurare ca doi erau barbati de dimensiuni medii spre mic.

Jenny si Brenna lucrara pana tarziu in noapte, strangand din ochi in lumina palpaitoare. Reparasera deja hainele pe care le alesesera sa le imbrace pentru evadare si le ascunsesera bine. Lucrau acum, cu zel, la stiva de haine care-i apartineau lui Royce.

- Cat crezi ca este ceasul? intreba Jenny in timp ce cosea marunt, unind bine mansetele camasii acestuia. Alaturi de ea se aflau multe alte piese din garderoba lui, care primisera la randul lor modificari creative similare, inclusiv cateva perechi de pantaloni care fusesera abil stramtati la genunchi, pentru a face imposibil unui picior sa treaca de acest punct.

- In jur de zece, raspunse Brenna rupand ata cu dintii. Ai avut dreptate - adauga ea zambind in timp ce ridica in sus una dintre camasile contelui, care avea acum brodate pe spate, in negru, un craniu cu doua oase incrucisate - nu o sa observe cand o sa se imbrace cu ea. Jenna rase, dar Brenna cazu brusc pe ganduri.

- Ma gandeam la MacPherson, spuse Brenna si Jenny deveni atenta, pentru ca sora ei era efectiv foarte inteligenta cand reusea sa-si infranga spaima.

- De fapt, eu una nu cred ca trebuie sa te mariti cu MacPherson.

- De ce spui asta?

- Pentru ca tata il va anunta fara doar si poate pe rege - poate chiar si pe papa - ca am fost rapite de la manastire, iar asta va provoca un taraboi atat de mare, incat regele James va trimite forte la Merrick. O manastire este inviolabila iar noi ne aflam sub protectia ei. Si atunci, daca regele James va veni in ajutorul nostru, nu vom mai avea nevoie de clanurile lui MacPherson, nu?

O sclipire de speranta straluci o clipa in ochii lui Jenny, dar disparu la fel de repede.

- Eu nu prea cred ca ne aflam efectiv pe pamanturile manastirii.

- Tata nu o sa stie asta, asa ca noi spunem ca ne aflam. Si cred ca asa va spune toata lumea.

Cu sprancenele incruntate, intrigat, Royce statea in picioare in fata cortului sau, cu privirea spre cortul mai mic de la marginea taberei, unde se aflau cele doua femei ostatice. Eustace il schimbase tocmai pe Lionel si facea de paza.

Lumina slaba a lumanarii, care se strecura intre panza cortului si pamant ii spunea lui Royce ca femeile erau inca treze. Acum, in pacea relativa a luminii lunii, recunoscu in sinea lui ca o parte din motivul pentru care fusese mai devreme in cortul lor era curiozitatea. Din clipa in care aflase ca Jennifer se spalase pe fata, simtise o curiozitate de netagaduit sa o vada. Acum descoperea ca era caraghios de curios in ceea ce privea culoarea parului ei. Judecand dupa sprancenele ei arcuite, parul trebuia sa fie castaniu sau roscat, in timp ce sora ei era in mod clar blonda, dar Brenna Merrick nu-l interesa. Jennifer, da.

Aceasta era ca un puzzle ale carui piese el trebuia sa astepte sa le descopere pe rand si fiecare dintre acestea era mai surprinzatoare decat precedenta.

Era clar ca auzise si ea neobisnuitele povesti despre pretinsele lui atrocitati si totusi nu era nici pe jumatate atat de ingrozita de el pe cat era majoritatea barbatilor. Asta era prima si cea mai intriganta piesa a jocului - fata intreaga. Curajul ei si lipsa ei de frica.

Urmau apoi ochii - ochi enormi, care te captivau, de un albastru bogat, care-l ducea cu gandul la catifea. Ochi uluitori. Candizi si expresivi, cu gene lungi, rosietice-cafenii. Ochii ei il facusera sa-si doreasca sa-i vada toata fata iar astazi, cand i-a vazut-o, nu-i venea sa creada ca se spunea despre ea ca era o femeie stearsa. Nu era ceea ce se zice o frumusete, dar nici "draguta" nu era cuvantul potrivit pentru ea, dar cand se uitase in sus la el, astazi in cort, ramasese incremenit. Pometii obrajilor ei erau inalti si delicati, pielea era neteda ca alabastrul, usor rozalie, nasul, mic. In contrast cu aceste trasaturi delicate, barbia ei micuta avea o ascutime care trada in mod clar incapatanarea si totusi, cand a zambit, a putut jura ca vazuse doua mici gropite.

Una peste alta, era un chip intrigant, ademenitor, in mod categoric, ademenitor. Si asta fusese inainte de a-si fi permis sa-si aminteasca de buzele ei moi, generoase.

Smulgandu-si gandurile de la buzele lui Jennifer Merrick, Royce isi ridica privirea, uitandu-se intrigat la Eustace. Intelegand intrebarea nerostita, Eustace se intoarse putin, astfel ca focul de tabara sa-i lumineze trasaturile si-si ridica mana dreapta ca si cum ar fi avut un ac delicat intre cele doua degete, apoi isi misca bratul, lasandu-l sa se inalte si sa se lase incetisor in jos, in miscarea ondulata a cusutului.

Fetele coseau. Royce gasi ideea aceasta destul de greu de inteles, avand in vedere ora inaintata. Propria lui experienta cu femeile bogate era ca acestea coseau anumite piese speciale pentru familiile si caminele lor, dar carpitul il lasau pe seama servitoarelor. Presupuse, in timp ce incerca fara succes sa descifreze conturul lui Jennifer, a carei umbra se vedea prin panza cortului, ca femeile bogate coseau poate si ca sa aiba ce face cand se plictiseau. Dar nu la ora asta din noapte si nu la lumanare.

Cat de harnice erau fetele Merrick, isi spuse el cu oarecare sarcasm si neincredere. Ce dragut din partea lor sa vrea sa-si ajute rapitorii, reparandu-le imbracamintea. Cata generozitate.

Cat de al naibii de nepotrivit.

Mai ales in cazul lui Lady Jennifer Merrick, a carei ostilitate o experimentase, deja.

Indepartandu-se de cort, Royce incepu sa inainteze in zig-zag, printre oamenii lui epuizati, raniti in lupte, care dormeau pe pamant, infasurati in mantalele lor. Apropiindu-se de cortul lor, raspunsul evident la subita lor nevoie de a avea ace si foarfece il izbi dintr-o data, injurand in timp ce iutea pasul. Fara indoiala ca fetele distrugeau hainele care le fusesera date, isi dadu el seama cu furie!

Brenna scoase un tipat de ingrozita surpriza cand Lupul dadu de-o parte foaia de cort care tinea de usa si se apleca sa intre, dar Jenny abia daca tresari si se ridica incet in picioare, cu o expresie politicoasa, banuitoare, pe chip.

- Ia sa vedem ce-ati facut voi aici, izbucni Royce luandu-si privirea de la Brenna care-si dusese protector mana la gat si uitandu-se la Jenny.

- Arata-mi!

- Cum sa nu, am inceput tocmai sa lucrez la camasa asta, spuse Jenny evaziv, punand cu grija alaturi camasa careia tocmai ii cususe impreuna manecile. Intinzandu-se spre stiva cu haine pe care intentiona sa le imbrace, ridica o pereche de pantaloni grosi de lana si arata spre peticul din fata, frumos carpit, ca sa fie inspectat de Royce.

Total uluit, Royce se uita la cusatura mica, aproape invizibila, pe care o facuse aceasta. Mandra, ingamfata, nedisciplinata si incapatanata, recunoscu el pentru sine, dar si o cusatoreasa a naibii de priceputa.

- Trece de inspectia dumneavoastra, milord? Ne putem pastra slujbele, sire? spuse Jenny cu un vizibil usor amuzament in glas.

Daca ar fi fost altcineva decat prizoniera lui si mandra fiica a dusmanului sau, Royce ar fi fost tentat sa o ridice in bratele sale si sa o sarute vartos.

- Faceti o treaba excelenta, recunoscu el, cinstit. Dadu sa plece, apoi se intoarse brusc, cu bratul tinand prelata de-o parte.

- Oamenii mei sufera de frig, in hainele lor rupte si nepotrivite pentru vremea rea care vine. Vor fi fericiti sa stie ca ceea ce au, pana sosesc hainele de iarna, este cel putin purtabil.

Jenny prevazuse posibilitatea ca Royce sa-si da seama cat de periculoase ar putea fi ea si Brenna in mana cu niste foarfece si ca acesta ar putea chiar veni in inspectie, asa incat pregatise pantalonii tocmai ca sa-l pacaleasca. Totusi, nu se asteptase sa-i faca un compliment cinstit si se simti oarecum stanjenita acum, cand Royce aratase ca mai avea un dram de omenie in el.

Dupa plecarea lui, amandoua fetele se pravalira inapoi pe zdrente. Cu ochii pe stiva de paturi din colt, taiate fasii, Brenna spuse cu ochii plini de teama:

- Ah, Jenny, nu stiu, dar eu nu m-am gandit la barbatii astia ca la niste. oameni.

Jenny nu-i marturisi ca si ea se gandise la fel si spuse, pentru amandoua:

- Ei sunt dusmanii nostri si dusmanii tatalui nostru si dusmanii regelui James.

In ciuda acestei convingeri, mana ei ezita cand se intinse dupa foarfeca, dar apoi isi reveni, o insfaca si taie cu stoicism o alta pelerina, gandindu-se la cel mai bun plan de evadare, pentru a doua zi dimineata.

Mult dupa ce Brenna, epuizata, adormi, Jenny zacu treaza, gandindu-se la toate lucrurile care puteau merge bine, sau prost.

CAPITOLUL CINCI.

Cristale de gheata acopereau iarba, stralucind sub primele raze de soare. Jenny se ridica incetisor, atenta sa nu o trezeasca pe Brenna mai devreme decat era nevoie. Dupa ce-si revizuise sistematic toate alternativele, ajunsese la planul cel mai realist si se simtea aproape optimista gandindu-se la sansele unei evadari reusite.

- Este timpul? sopti Brenna cu glasul sugrumat de spaima, intorcandu-se pe spate ca sa o vada pe Jenny deja imbracata, sub hainele ei, cu pantalonii grosi de stofa, camasa barbateasca si vestonul pe care-l purtau dimineata, cand paznicul le escorta in padure, unde li se permiteau cateva minute de intimitate pentru necesitatile personale.

- Este timpul, spuse Jenny cu un zambet incurajator.

Brenna pali, dar se ridica si incepu sa se imbrace cu maini tremuratoare.

- As vrea sa nu fi fost atat de lasa, sopti Brenna cu mana pe inima care-i bubuia, in timp ce se intindea, cu mana libera, dupa vestonul din piele.

- Nu esti lasa, o linisti Jenny cu glas scazut, tu iti faci doar prea multe griji, si asta cu mult inainte, pentru posibilele consecinte ale tuturor actelor tale.

De fapt, continua ea, ajutand-o sa-si innoade la gat snururile camasii, esti chiar mai curajoasa decat mine. Pentru ca daca eu as fi fost la fel de ingrozita ca tine de consecinte, nu as fi avut niciodata curajul sa fac ceva.

Brenna tacu, dar surasul ei preocupat era o apreciere tacuta a complimentului.

- Ai cascheta?

Cum Brenna incuviinta din cap, Jenny se apleca si-si lua cascheta neagra cu care isi va ascunde in curand parul lung, pe care si-o ascunse acum in cingatoarea pantalonilor de sub fusta. Soarele se mai inaltase putin, transformand cerul intr-un cenusiu apos, in timp ce fetele asteptau momentul in care va aparea uriasul sa le escorteze in padure, rochiile lor largi, de calugarita, ascunzand hainele barbatesti de dedesubt.

Clipa se apropia si Jenny isi cobori vocea la o soapta, repetand pentru ultima oara planul, de teama ca Brenna sa nu uite, in panica, ce avea de facut.

- Tine minte, fiecare clipa va conta, dar noi nu trebuie sa parem ca ne grabim, altfel vom atrage atentia. Cand iti scoti rochia, o ascunzi bine sub un tufis. Speranta noastra de a evada este aceea ca ei sa caute doua calugarite, nu doi baieti. Daca dau de hainele noastre, ne vor prinde inainte de a fi parasit tabara.

Brenna dadu din cap, inghiti si Jenny continua.

- De indata ce scapam de haine, stai cu ochii pe mine si te misti incetisor printre tufisuri. Nu asculta la nimic altceva si nu te uita la nimic altceva. Cand vor pricepe ca am plecat, vor da alarma, dar pe noi nu ne intereseaza asta, Brenna. Sa nu-ti fie teama de galagie.

- Nu, spuse Brenna cu ochii mari deja, de spaima.

- Noi ramanem in padure si ne deplasam in jurul granitei sudice a taberei, spre tarcul unde sunt tinuti caii. Cautatorii nu se vor astepta ca noi sa ne indreptam inapoi spre tabara, ne vor cauta in directia opusa - intrand in padure. Cand ne apropiem de ocol, tu ramai in padure iar eu aduc caii. Cu putin noroc, oricine sta de paza la cai va fi mai interesat sa ne caute pe noi, decat caii.

Brenna dadu din cap si Jenny se gandi cum sa formuleze mai bine ce mai avea de spus. Stia ca daca erau vazute, ea va fi cea care va trebui sa creeze o diversiune pentru ca Brenna sa reuseasca sa scape, dar a o convinge pe Brenna sa continue drumul fara ea, nu avea sa fie un lucru usor. Cu voce joasa, poruncitoare, Jenny spuse in final:

- Iar acum, in cazul in care vom fi separate.

- Nu! Nu. Nu ne putem separa, izbucni Brenna.

- Asculta-ma! sopti Jenny atat de sever incat Brenna isi inghiti protestul.

- Daca vom fi despartite, trebuie sa cunosti restul planului, pentru ca eu sa pot. sa te prind din urma, mai tarziu. Cand Brenna dadu din cap, fara chemare, Jenny ii lua intr-ale ei mainile umede si i le stranse cu putere, ca pentru a-i insufla propriul ei curaj.

- Nordul este spre dealul acela inalt - cel de dincolo de tarcul cailor. Stii la care ma refer?

- Da.

- Bine. Dupa ce aduc caii si ne urcam pe ei, ramanem in padure, inaintand spre nord, pana in varful dealului. Odata ajunse acolo, coboram luand-o spre vest, dar trebuie sa ramanem in padure. Cand dam de un drum, mergem paralel cu el, dar trebuie sa ramanem tot timpul in padure. Claymore va trimite probabil oameni sa pazeasca drumurile, doar ca acestia vor cauta doua calugarite de la manastirea Belkirk, nu doi barbati tineri. Daca avem noroc, ne vom intalni poate cu niste calatori si ne vom alatura lor, ceea ce ne va ajuta sa ne ascundem si ne va mari sansele de succes.

Brenna, mai este ceva. Daca ne recunosc si se iau dupa noi, tu tii cat poti de repede directia pe care ti-am spus-o iar eu o s-o iau in alta directie, ca sa-i indepartez de tine. Daca se intampla asa, ramai ascunsa cat poti. Nu sunt mai mult de cinci, sase ceasuri pana la manastire, dar daca eu sunt prinsa, tu trebuie sa mergi mai departe fara mine. Nu stiu unde ne aflam acum. Presupun ca imediat dupa granita cu Anglia. Tu calaresti spre nord-vest si cand ajungi intr-un sat, intrebi care este directia spre Belkirk.

- Nu te pot parasi, spuse Brena incet.

- Trebuie - ca sa-i poti aduce pe tata si pe oamenii lui sa ma salveze.

Chipul Brennei se lumina usor cand intelese ca in final avea sa o ajute pe Jenny, nu sa o abandoneze si Jenny ii zambi cu toata fata.

- Sunt sigura ca sambata ne vom afla la Merrick.

- La Merrick? izbucni Brenna. Nu ar trebui sa ramanem la manastire si sa trimitem pe cineva sa-l anunte pe tatal nostru de cele intamplate?

- Daca vrei, tu poti ramane la manastire iar eu o s-o rog pe Mama Ambrose sa-mi dea o escorta ca sa-mi pot continua drumul spre casa, undeva in cursul zilei de astazi sau la noapte. Tata e convins ca noi suntem ostatice aici, asa incat trebuie sa ajung imediat la el, inainte de a accepta conditiile. In plus, precis ca o sa vrea sa stie cati oameni se afla aici, ce arme au, chestii dintr-astea, la care numai eu pot raspunde.

Brenna incuviinta din cap, dar nu numai pentru asta dorea Jenny sa se duca personal la Merrick, si amandoua stiau bine de ce. Mai mult ca orice, Jenny dorea sa faca ceva pentru care tatal si clanul ei sa fie mandri de ea, iar aceasta era ocazia de aur. Cand si daca va reusi, dorea sa fie acolo, sa vada asta cu ochii ei.

Pasii santinelei se auzira afara si Jenny se ridica in picioare, cu o privire politicoasa, chiar concilianta. Brenna se ridica, aratand ca si cum avea sa dea ochii cu moartea.

- Buna dimineata, spuse Jenny in timp ce Sir Godfrey le escorta spre padure? Ma simt ca si cum nu as fi dormit destul.

Sir Godfrey, un barbat la vreo treizeci de ani, ii arunca o privire ciudata - asta pentru ca, isi spuse Jenny, nu-i adresase pana atunci nici un cuvant politicos; apoi intepeni cand privirea inghetata a acestuia paru sa coboare in jos, de-a lungul hainelor ei, acum captusite cu cele barbatesti.

- Ati dormit putin, spuse el, evident constient de eforturile lor nocturne, cu acul.

Pasii le erau inabusiti de iarba uda, in timp ce Jenny mergea la dreapta acestuia iar Brenna, impiedicat, langa ea.

Simuland un cascat, ii arunca lui Godfrey o privire piezisa.

- Sora mea chiar se simte slabita pentru ca a stat atat de tarziu. Ar fi tare bine pentru noi daca ne-ati permite cateva minute sa ne improspatam la rau.

Fata lui adanc brazdata, bronzata de soare, se intoarse spre ea, studiind-o cu un amestec de suspiciune si neincredere, apoi Sir Godfrey incuviinta din cap.

- Cincisprezece minute, spuse el si Jenny se simti in al noualea cer, dar vreau sa pot vedea tot timpul capul cel putin a uneia dintre voi.

Ramase santinela la marginea padurii, cu profilul intors spre ele, cu ochii, Jenny stia bine, nu mai jos de capetele lor. Pana acum niciunul dintre ei nu manifestase dorinta lasciva de a le privi cand erau partial dezbracate si astazi Jenny le era in mod special recunoscatoare.

- Fii calma, ii porunci ea Brennei conducand-o direct la rau. Odata acolo, merse de-a lungul apei, indreptandu-se cat putu mai mult spre padure, neindraznind sa-i dea lui Sir Godfrey ocazia de a intra in padure, pe urmele lor, apoi se opri in spatele unei ramuri joase de copac, aplecata deasupra unui desis de tufisuri.

- Apa pare rece, Brenna, striga Jenny, ridicand glasul ca sa poata fi auzita de paznicul lor, care, astfel, sa nu simta nevoia sa le urmareasca prea indeaproape. In timp ce vorbea, Jenny ramasa sub ramura copacului, isi scoase cu grija valul si testemelul, facandu-i semn Brennei sa faca la fel. Cand cele doua valuri scurte fura inlaturate, Jenny se lasa cu grija jos, tinand valul deasupra capului, ca si cum capul ei ar fi fost in continuare in spatele lui si il atarna pe ramura de deasupra ei. Multumita, merse incovoiata spre Brenna care-si tinea si ea valul deasupra capului, i-l lua din mainile tremurande si il agata cat putu de bine, de tufis.

Doua minute mai tarziu cele doua fete isi ascunsesera bine hainele cenusii sub hatis, facand o movilita de frunze si ramurele deasupra lor ca sa le ascunda privirilor. Intr-un moment de inspiratie, Jenny vari mana sub movilita si isi lua batista. Ducandu-si un deget la buze, ii facu Brennei un semn cu ochiul si merse repede, taras, vreo cincisprezece metri in directia opusa de cea in care intentionau sa o ia. Oprindu-se doar cat sa agate batista alba de o ramura smulsa, ca si cum ar fi pierdut-o in efort, se intoarse si alerga spre Brenna.

- Asta ar trebui sa-i pacaleasca iar noua sa ne lase mai mult timp, spuse ea. Brenna incuviinta din cap, parand indoita si plina de speranta totodata si cele doua femei se uitara o clipa una la alta, verificandu-si reciproc infatisarea. Brenna intinse mana, ii trase lui Jenny cascheta mai jos peste urechi, ii vari dedesubt o suvita roscata, ratacita si dadu multumita din cap.

Cu un zambet de satisfactie si incurajare, Jenny o lua de mana si o conduse repede in padure, luand-o spre nord, ramanand in perimetrul taberei, rugandu-se ca Sir Godfrey sa le acorde cele cincisprezece minute promise si cine stie, poate chiar ceva mai mult.

Cateva minute mai tarziu se aflau deja in spatele tarcului unde erau tinuti caii, ghemuite in spatele tufisurilor, tinandu-si respiratia.

- Stai aici si nu te misca! spuse Jenny observand cu privirea imediata vecinatate, cautand santinela care cu siguranta fusese postata aici, la caii de lupta. O vazu dormind bustean pe jos, in capatul celalalt al tarcului.

- Paznicul doarme in post, sopti ea victorioasa, intorcandu-se spre Brenna, apoi adauga, incet:

- Daca se trezeste si ma prinde incercand sa fur caii, urmeaza planul, mergand pe jos. Intelegi? Ramai in padure si ia-o spre dealul din spatele nostru.

Fara sa mai astepte raspunsul, Jenny incepu sa inainteze pe branci. La marginea padurii se opri sa se uite in jur. Tabara era inca partial adormita, amagita de dimineata cenusie, cu cer acoperit, ca era mai devreme decat in realitate. Caii erau aproape la un brat distanta de ea.

Santinela tresari doar o singura data, in somn si Jenny apuca de capastru dogeai agitati si-i conduse spre funia care forma tarcul. Inaltandu-se incomod in varful picioarelor, ridica funia suficient ca sa poata trece caii pe sub ea si in doua minute ii dadu Brennei unul dintre animale si amandoua le manara repede adanc in padure, cu zgomotul copitelor infundat de stratul gros de frunze putrede, ude de roua diminetii.

Jenny isi stapanea cu greu zambetul triumfator in timp ce indreptau caii spre un copac cazut pe care-l folosira ca sa incalece, apoi o pornira spre pantele abrupte din spatele lor. Se aflau inca in drum spre culmea inalta, cand incepura sa se inalte spre ele sunetele slabe ale alarmei.

Zarva starnita nu mai facu necesara deplasarea lor in liniste si in strigatele oamenilor, fetele isi impunsera deodata caii cu tocurile si acestia se napustira inainte, prin desisul padurii.

Amandoua erau calarete experte si amandoua se adaptara repede calaritului incalecat. Totusi, lipsa seilor era o frana, pentru ca trebuiau sa se tina tare cu genunchii, ceea ce caii de lupta considerau un semnal de marire a vitezei si ele trebuiau sa se agate de capastru ca sa nu cada. In fata lor se afla creasta inalta dupa care, de cealalta parte, se aflau poate un drum, manastirea si in final, domeniul Merrick. Se oprira o clipa pentru ca Jennifer sa se poata orienta, dar padurea obtura putinul soare existent si Jenny renunta, fortata sa se orienteze dupa instinct.

Jennifer zambi, mangaind greabanul gros, matasos, al enormului cal de lupta pe care-l calarea si spuse:

- Brenna, ma gandesc la legendele despre Lup - despre calul sau. Nu se spune ca numele lui este Thor si ca este cel mai iute cal de lupta? Si cel mai inteligent?

- Da, raspunse Brenna tremurand putin in rasaritul rece, in timp ce caii incepura sa-si aleaga drumul prin padurea deasa.

- Si nu se spune, continua Jenny, ca este negru ca pacatul si nu are decat o stea alba in frunte, ca semn de recunoastere?

- Da.

- Si nu cumva calul de sub mine are o astfel de stea?

Brenna intoarse capul sa se uite si incuviinta.

- Brenna, spuse Jenny razand incetisor, l-am furat pe Thor, calul negru al atotputernicului Lup!

Animalul isi ciuli urechile cand isi auzi numele si Brenna uita de grijile ei si izbucni in ras.

- Acum inteleg de ce era legat si tinut mai departe de ceilalti, adauga Jenny vesela, purtandu-si apreciativ privirea de-a lungul magnificului animal. Asta explica si de ce, cand am pornit-o prima oara in galop ca sa ne indepartam de tabara, el era mult mai rapid decat calul tau si a trebuit sa-l infranez. Aplecandu-se in fata, mangaie din nou grumazul animalului.

- Ce frumusete esti, sopti ea fara nici un resentiment pentru cal, numai pentru fostul lui proprietar.

Godfrey statea in fata cortului lui Royce, cu vocea lui grava ragusita de furie, cu gatul gros, bronzat, inrosit de jena.

- Royce, femeile au. au. fugit, cam acum trei sferturi de ceas, Arik, Eustace si Lionel le cauta in padure.

Royce se opri din gestul de a se intinde dupa o camasa, cu chipul aproape comic de neincredere, in timp ce se uita la cel mai destoinic si de temut cavaler al sau.

- Ce au facut? spuse el, pe chip cu un zambet neincrezator, amestecat cu un inceput de enervare. Vrei sa-mi spui, izbucni el smulgand furios camasa din stiva de haine pe care le carpisera ostaticele noaptea trecuta, ca te-ai lasat pacalit de doua fete naive?

Royce isi vari un brat pe maneca, apoi se uita furios, nevenindu-i sa creada, la deschizatura manecii care refuza sa se desparta pentru ca pumnul lui sa poata trece prin ea. Injurand salbatic in barba, smulse o alta, ii cerceta manseta sa se asigure ca era necusuta si-si vari bratul in ea. Dar maneca se desprinse de restul camasii si cazu inapoi, ca fermecata.

- Jur pe Dumnezeu, scuipa Royce printre dinti, ca in clipa in care o sa pun mana pe vrajitoarea cu ochi albastri, o s-o. Azvarlind camasa cat colo, se duse la un cufar, scoase o camasa noua de acolo si si-o trase pe el, prea furios ca sa-si termine propozitia. Intinzandu-se automat dupa sabia scurta si-o prinse la brau si trecu furios pe langa Godfey.

- Arata-mi unde le-ai vazut ultima oara, spuse el rastit.

- Aici, in padure, spuse Godfrey ducandu-l spre locul unde atarnau de ramuri cele doua valuri. A. nu. nu este necesar sa auda si ceilalti asta, nu?

Un zambet scurt sclipi in ochii lui Royce in timp ce-i arunca o cautatura piezisa uriasului de langa el, intelegand dintr-o data ca mandria lui Godfrey suferise o grava lovitura si ca acesta spera ca totul va ramane doar intre ei.

- Nu este nevoie sa sunam alarma, spuse Royce, picioarele lui uriase purtandu-l de-a lungul malului apei, cu privirea scrutand printre copaci si prin tufisuri.

- Nu o sa ne fie prea greu sa le prindem.

Dupa o ora nu mai era chiar asa de sigur de asta si amuzamentul fu inlocuit de manie. Avea nevoie de femeile astea, ostatice. Ele erau cheia care ii va deschide portile castelului lui Merrick, poate fara varsare de sange si pierderea unor oameni valorosi.

Cei cinci barbati periara impreuna padurea, indreptandu-se spre est, crezand ca una dintre fete isi pierduse batista in goana ei, dar cand nu gasira nici o urma dincolo de locul respectiv, Royce ajunse la concluzia ca probabil una dintre fete - afurisita aia cu ochii albastri, fara indoiala - avusese sclipirea de spirit de a agata carpa aia acolo, ca sa-i indrepte in mod deliberat spre o pista falsa. Era absurd - incredibil. Dar, aparent, adevarat.

Cu Godfrey de o parte si cu un aprig Arik de cealalta, Royce trecu pe langa cele doua valuri cenusii si le smulse furios de pe ramuri.

- Sunati alarma si formati o echipa care sa cerceteze fiecare bucatica din padurea asta, ordona el trecand prin dreptul cortului fetelor. Fara indoiala ca se ascund prin tufisuri. Padurea asta este atat de deasa incat poate ca am si trecut pe langa ele.

Mai bine de patruzeci de oameni formara o linie continua, incepand sa pieptene padurea, pornind de la marginea raului si inaintand incet, cautand sub fiecare tufis si bustean. Minutele devenira un ceas, apoi doua, pana cand in final se facu dupa-amiaza.

Stand pe malul paraului unde fusesera vazute ultima oara fetele, Royce scruta dealurile acoperite de paduri dese, dinspre nord, expresia lui devenind tot mai dura cu fiecare clipa care trecea fara ca ostaticele lui sa fie gasite. Vantul se intetise si cerul era acoperit.

Se apropie Stefan, atunci intors dintr-o expeditie de vanatoare, in care pornise noaptea trecuta. Urmand ingrijorat privirea lui Royce indreptata spre cel mai inalt deal dinspre nord, spuse:

- Am auzit ca fetele au fugit in dimineata asta. Chiar crezi ca au ajuns pana acolo?

- Nu au avut timp mergand pe jos, raspunse Royce, cu vocea ragusita de manie. Dar am trimis oameni sa cerceteze drumul, in cazul in care au ales calea mai lunga, din jurul dealului. Au intrebat toti trecatorii pe care i-au intalnit, dar nimeni nu a vazut doua femei tinere. Un satean a vazut doi tineri urcand calare dealul, atata tot.

- Oriunde ar fi, vor pierde directia, pe dealurile acelea nu e destul soare ca sa-l foloseasca pentru orientare. In plus, ele nu stiu unde se afla, ca sa stie incotro s-o apuce.

Stefan ramase tacut, scrutand cu ochii dealurile indepartate, intorcandu-se apoi brusc spre Royce.

- Adineauri, cand am intrat in tabara, m-am intrebat daca nu cumva ai decis sa pleci singur la vanatoare, azi-noapte.

- De ce? intreba Royce.

Stefan ezita, stiind ca Royce pretuia puternicul cal negru de lupta, pentru loialitatea si enormul lui curaj, mai mult poate decat pe unii oameni. De fapt, comportamentul lui Thor pe campul de lupta devenise aproape la fel de legendar ca acel al stapanului sau. O renumita doamna de la curte se plansese odata prietenelor ei ca daca Royce Westmoreland i-ar acorda jumatate din atentia pe care i-o acorda calului aluia afurisit, s-ar considera norocoasa. Iar Royce replicase, cu sarcasmul lui cunoscut, ca daca doamna ar avea jumatate din loialitatea si inima calului sau, ar lua-o de nevasta.

Iar in tabara nu exista nici un om care sa fi indraznit sa scoata calul lui Royce afara din tarc, pentru un scurt galop. Ceea ce insemna ca altcineva o facuse.

- Royce.

Royce se intoarse, simtind ezitarea din glasul fratelui sau, dar privirea ii fu atrasa brusc spre terenul din dreptul lui Stefan, unde frunzele si crengile formau o nefireasca ridicatura, la baza unui tufis. Un al saselea simt il facu sa dea cu varful cizmei in ridicatura, si atunci vazu, inconfundabilul cenusiu sumbru al vesmintelor de calugarita. Aplecandu-se, se intinse si trase de haine, exact in clipa in care Stefan adauga:

- Thor nu este in tarc, cu ceilalti cai. Probabil ca l-au luat fetele, fara stirea pazei.

Royce se indrepta incet, cu falcile inclestate, in timp ce se uita la hainele aruncate acolo, cu vocea ascutita de furie.

- Noi am cautat doua calugarite care mergeau pe jos. Ar fi trebuit sa cautam doi barbati scunzi, calare pe calul meu. Injurand in barba, Royce se intoarse pe calcaie si o lua spre tarcul in care erau tinuti caii. Trecand prin dreptul cortului fetelor, arunca hainele cenusii, parasite, prin deschizatura acestuia, cu un gest furios si dezgustat si o rupse la fuga, cu Stefan in urma lui.

Paznicul uriasului tarc isi saluta stapanul si se dadu inapoi, cuprins de spaima, cand Lupul intinse mana si il apuca de veston, ridicandu-l cu picioarele in aer.

- Cine a facut de paza dimineata, la rasaritul soarelui?

- Eu. eu, milord.

- Ti-ai parasit cumva postul?

- Nu! Milord, nu! striga omul, stiind ca pedeapsa pentru asta, in armata regelui, era moartea.

Royce il arunca dezgustat intr-o parte. Peste cateva minute, un grup de doisprezece oameni, cu Royce si Stefan in frunte, galopau de-a lungul drumului, indreptandu-se spre nord. Cand ajunsera la dealurile abrupte care se aflau intre tabara si drumul nordic, Royce opri brusc calul, strigand ordine.

Presupunand ca femeile nu au avut nici un accident sau nu au pierdut directia, Royce stia ca acestea coborasera deja de partea cealalta si urcasera urmatoarea coasta. Chiar si asa, trimise patru oameni cu ordinul de a cauta dealurile, dintr-o parte intr-alta.

Cu Stefan, Arik si ceilalti cinci oameni ramasi, Royce infipse pintenii in cal, pornind in galop. Dupa doua ceasuri ocolisera dealul si o pornira spre drumul nordic. O bifurcatie ducea spre nord-est, cealalta, spre nord-vest. Incruntandu-se nesigur, Royce le facu semn oamenilor sa opreasca, gandindu-se pe ce cale ar fi putut-o lua femeile. Daca acestea nu ar fi avut prezenta de spirit sa lase batista aia nenorocita in padure ca sa-si induca in eroare urmaritorii, ar fi luat-o cu toti oamenii lui spre nord-vest. Dar asa, nu putea ignora posibilitatea ca ele sa fi ales in mod deliberat un drum care ca le fi ajutat sa castige o jumatate de zi de mers. Royce stia ca asta le-a fi costat timp, dar le conferea siguranta. Totusi, se indoia ca fetele stiau care era directia buna spre casa lor. Se uita la cer; mai ramasesera cel mult doua ore de lumina. Drumul spre nord-vest parea sa o ia, in departare, sus, pe dealuri. Drumul cel mai scurt era totodata si cel mai dificil de traversat noaptea. Doua femei, ingrozite si vulnerabile, desi imbracate in barbati, ar alege cu siguranta drumul cel mai sigur si mai usor, chiar daca era mai lung. Hotarandu-se, il trimise pe Arik cu restul oamenilor sa cerceteze o intindere de douazeci de mile din acest drum.

Pe de alta parte, isi spunea Royce furios in timp ce-si mana calul spre drumul spre nord-vest, facandu-i semn lui Stefan sa-l urmeze, vrajitoarea aia aroganta, uneltitoare, cu ochi albastri, era in stare sa se fi aventurat singura pe dealuri, noaptea. Asta e in stare sa aiba curaj sa faca orice, isi spuse el cu furie crescanda, gandindu-se cat de politicos ii multumise el pentru hainele reparate noaptea trecuta, si cat de dulce de gentila fusese ea, acceptandu-i multumirile. Nu cunostea frica. Nu, inca. Dar cand o sa puna mana pe ea, o s-o invete ce inseamna. O s-o invete sa-i fie frica de el.

Fredonand vesela in sinea ei, Jenny mai adauga ceva vreascuri la focul pe care-l aprinsese folosind cremenea care i se daduse ieri sa-si aprinda lumanarile pentru cusut. Undeva in padurea deasa din jur, un animal urla infricosator la luna care se inalta, iar Jenny fredona si mai decisa, ascunzandu-si instinctivul fior de groaza sub un zambet larg, incurajator, ca sa o linisteasca pe sarmana Brenna. Amenintarea ploii trecuse, lasand in urma un cer negru, instelat, luminat de o luna rotunda, galbena, pentru care Jenny era profund recunoscatoare. Ploaia era ultimul lucru pe care si l-ar fi dorit acum.

Animalul urla din nou si Brenna isi stranse mai mult in jurul trupului patura calului, intreband-o in soapta pe Jenny, fixand-o cu ochi increzatori:

- Jenny, ce-am auzit acum este ceea ce cred eu? Ca si cum cuvantul ar fi fost de nerostit, il forma doar, cu buzele palide.

Jenny era convinsa ca erau mai multi lupi, nu doar unul.

- Te referi la bufnita? improviza ea, zambind.

- Nu a fost o bufnita, spuse Brenna si Jenny se chirci alarmata cand un acces de tuse urata o cuprinse pe sora ei, lasand-o fara suflu. Sensibilitatea la plamani, care o suparase pe Brenna aproape tot timpul, de mica, revenise in noaptea aceasta, agravata de frigul umed si de spaima ei.

- Chiar daca nu a fost o bufnita, spuse Jenny cu blandete, nici un pradator nu se va apropia de focul asta - stiu asta. Garrik Carmichael mi-a spus intr-o noapte, cand ne intorceam toti trei de la Aberdeen si zapada ne-a obligat sa campam. A facut un foc si ne-a spus asta, lui Becky si mie.

In clipa aceea, pericolul de a mentine focul o ingrijora pe Jenny aproape la fel de mult ca si pericolul lupilor. Un foc mic, chiar si in padure, putea fi vazut de la mare distanta si cu toate ca se aflau la cateva sute de metri de drum, nu putea scapa de sentimentul ca urmaritorii lor inca le mai puteau gasi.

Incercand sa-si uite grijile, isi stranse genunchii la piept, isi sprijini barbia de ei si arata spre Thor.

- Ai vazut vreodata in viata ta un animal asa magnific ca acesta? La inceput am crezut ca o sa ma arunce de pe el, azi-dimineata cand l-am incalecat, apoi insa a parut ca intelege urgenta noastra si s-a linistit. Si tot timpul, asta este cel mai ciudat, parea ca stie ce vreau de la el, fara macar sa trebuiasca sa-l impulsionez sau sa-l ghidez. Inchipuie-ti incantarea tatei, la intoarcerea noastra, ca nu doar am scapat din ghearele Lupului, dar am facut-o chiar in spinarea calului sau!

- Nu poti fi sigura ca e calul lui, spuse Brenna parand cuprinsa de teama la gandul de a fi furat un cal de mare valoare si faima.

- Fireste ca e al lui! declara Jenny mandra. Este exact cum vorbesc menestrelii despre el, in cantecele lor. In plus, se uita la mine ori de cate ori ii pronunt numele.

Ca sa ilustreze, Jenny ii spuse incet numele si calul isi inalta capul magnific, uitandu-se la ea cu ochi atat de inteligenti, incat pareau omenesti.

- El este! spuse Jenny jubiland, dar Brenna paru sa se chirceasca la gandul acesta. Spuse in soapta, studiind cu ochii ei mari, cafenii, zambetul curajos, hotarat al surorii ei:

- Oare de ce ai tu atat de mult curaj, iar eu, atat de putin?

Jenny spuse, chicotind usor:

- Pentru ca Domnul nostru este un Dumnezeu corect si de vreme ce tu ai primit atata frumusete, a vrut sa-mi ofere si mie ceva, in schimb.

- Ah, dar. Brenna se opri dintr-o data cand superbul cal negru isi ridica brusc capul si necheza puternic in noapte.

Ridicandu-se in picioare, Jenny se repezi la Thor, punandu-si mana pe botul acestuia ca sa-l faca sa taca.

- Repede - stinge focul, Brenna! Cu patura. Cu inima bubuindu-i, Jenny isi ciuli urechile asteptand zgomotul calaretilor, simtindu-le prezenta chiar daca nu-i putea inca auzi. Spuse frenetic:

- Asculta-ma. In clipa in care eu ma urc pe Thor, da drumul calului tau, trimitandu-l in - goana in padure, in directia asta, apoi alearga aici si ascunde-te dupa copacul asta cazut. Nu te misca de acolo si nu scoate nici un sunet, pana nu ma intorc.

In timp ce vorbea, Jenny se ajuta de o buturuga si se urca in spinarea lui Thor.

- Il scot pe Thor in drum si o iau in sus, pe urcusul acela. Daca diavolul ala de conte este acolo, o sa alerge dupa mine. Si Brenna, adauga ea fara suflu, intorcandu-l deja pe Thor spre drum, daca ma prinde si nu ma intorc, indreapta-te spre manastire si urmeaza planul nostru, trimite-l pe tata sa ma salveze.

- Dar. sopti Brenna, tremurand de spaima.

- Fa asta! Te rog! o implora Jenny si-si porni calul in galop prin padure, spre drum, facand in mod deliberat cat mai mult zgomot ca sa inlature orice urmaritor din directia Brennei.

- Acolo! ii striga Royce lui Stefan aratand spre umbra intunecata care gonea spre culmea inalta, dand apoi pinteni cailor, luand-o la goana spre drum, in urmarirea calului si calaretului. Cand ajunsera in dreptul locului unde campasera fetele, mirosul tradator al focului proaspat stins ii facu pe Royce si Stefan sa se opreasca brusc.

- Cerceteaza tabara, striga Royce, pornind deja mai departe, in galop. Poate o gasesti acolo pe fata mai mica.

- La naiba, dar stie sa calareasca! isi spuse Royce aproape in admiratie, cu privirea fixata pe silueta mica, aplecata mult pe grumazul lui Thor, in timp ce incerca, fara succes, sa pastreze distanta de trei sute de metri dintre ei. Royce stiu instinctiv ca era Jenny, nu timida ei sora - la fel cum stia ca in fata lui galopa Thor. Thor alerga din tot sufletul lui, dar nici macar viteza galantului armasar negru nu putea recupera timpul pierdut ori de cate ori Jennifer refuza sa il lase sa sara vreun obstacol mai mare, facandu-l sa-l ocoleasca. Fara sa ii era greu sa ramana in echilibru, daca-l lasa sa sara prea sus.

Royce redusese distanta dintre ei la cincizeci de metri si se apropia repede, cand Thor vira brusc afara din poteca pe care se afla si refuza sa sara peste un copac cazut, un semn sigur ca simtise pericolul si incerca sa se protejeze pe el si pe calaret. Un strigat de alarma si groaza tasni din gatlejul lui Royce, cand privi in noapte si isi dadu seama ca dincolo de copacul cazut nu mai era altceva decat o prapastie adanca si golul.

- Jennifer, nu! urla el, dar ea nu ii lua in seama atentionarea.

Ingrozita pana la isterie, Jennifer aduse calul inapoi, il struni si isi vari tocurile in flancurile lui lucioase.

- Da-i drumul! striga ea si dupa o clipa de ezitare, calul urias isi stranse sub el picioarele din spate si se lansa intr-un salt puternic. Un strigat omenesc sfasie noaptea, aproape in aceeasi clipa in care Jenny isi pierdu echilibrul si aluneca de pe calul in salt, ramanand o clipa agatata de coama lui deasa, inainte de a se prabusi cu zgomot in ramurile copacului cazut. Apoi se auzi un alt sunet - bufnitura cumplita a unui animal urias plonjand pe o panta abrupta si rostogolindu-se spre moarte.

Jenny se catara nesigura din hatisul ramurilor, cand Royce cobori de pe calul lui si veni alergand spre stanca. Jenny isi dadu parul din ochi si vazu acum ca la cateva picioare in spatele ei nu mai era altceva decat un gol negru, apoi isi indrepta privirea spre rapitorul ei, dar acesta se uita in jos, cu maxilarele inclestate. Era atat de vlaguita si dezorientata, incat nu protesta cand Royce o apuca de brat intr-o stransoare dureroasa si o trase cu el, coborand panta abrupta.

Pentru o clipa, Jenny nu intelese ce vroia acesta, apoi mintea i se limpezi putin. Thor! isi cauta calul! Jenny matura salbatic cu privirea terenul accidentat rugandu-se ca, printr-o minune, magnificul animal sa fi scapat teafar. Il vazu in aceeasi clipa cu Royce, forma nemiscata, neagra, zacand doar la cativa metri mai incolo, la picioarele unui bolovan care-i intrerupsese caderea si-i fracturase gatul.

Royce ii elibera bratul impingand-o si Jenny ramase in loc, paralizata de remuscari si durere, uitandu-se la superbul animal pe care-l ucisese cu neindemanarea ei. Ca intr-un vis, il privea acum pe cel mai de temut razboinic englez ingenunchind cu un picior langa sarmanul lui cal mort, mangaindu-i incetisor blana neagra, lucioasa si spunand cuvinte pe care nu le putea auzi prea bine, cu o voce ragusita.

Ochii i se incetosara de lacrimi, dar cand Royce se ridica si se intoarse brusc spre ea, panica se alatura tristetii. Instinctul ii spuse sa fuga si se intoarse sa o ia la goana, dar nu fu destul de iute. Royce o prinse de par si o trase inapoi, infigandu-si cu cruzime degetele in scalpul ei. Cu ochii luciosi, insufletiti de ura, ii spuse salbatic:

- Sa fii blestemata! Calul asta pe care l-ai omorat a avut mai mult curaj si mai multa loialitate decat majoritatea oamenilor! A avut atat de al naibii de mult din amandoua, incat te-a lasat sa-l trimiti la moarte.

Durerea si groaza de pe chipul palid al lui Jenny erau aproape palpabile, dar fara nici un efect pentru rapitorul ei, care o stranse mai tare, mai dureros de par, tragandu-i si mai mult capul pe spate.

- A stiut ca dincolo de copac nu era decat un hau si te-a prevenit, dupa care te-a lasat sa-l trimiti la moarte!

Ca si cum nu mai putea avea incredere in forta lui de stapanire, ii dadu brusc drumul la par, ca sa o apuce de incheietura mainii, tragand-o brutal pe drumul in sus, afara din prapastie. Abia atunci isi dadu Jenny seama ca o luase jos cu el doar ca sa o impiedice sa-i fure celalalt cal. Doar ca ea fusese atat de ravasita incat nici macar nu se gandise la asta, desi i se oferise oportunitatea. Acum incepea sa-si revina in simtiri si in timp ce el o urca pe spinarea calului, aparu o alta ocazie. Exact in clipa in care contele dadu sa-si ridice piciorul peste spinarea calului, Jenny se intinse brusc spre haturi, reusind sa-i smulga unul, din maini. Planul ei esua pentru ca Royce se urca fara efort pe calul in alergare, petrecandu-si apoi bratul pe dupa talia ei, intr-o stransoare care o lasa fara aer.

- Mai incearca o singura data ceva, ii sopti el in ureche cu o furie atat de puternica incat Jenny se facu mica, si o sa te fac sa regreti cat o sa traiesti! Ma intelegi? Royce isi sublinie intrebarea strangand-o si mai tare.

- Da! spuse Jenny fara sufle si acesta isi slabi incetisor apasarea pe cosul pieptului.

Ghemuita in spatele copacului cazut unde o instruise Jenny sa ramana, Brenna il privea pe Stefan Westmoreland indreptandu-se spre luminis, cu calul ei. Din locul unde se afla nu vedea decat picioarele animalului, pamantul padurii si in clipa in care acesta descaleca, picioarele barbatului. Brenna decise innebunita ca ar fi trebuit sa alerge mai adanc in padure, dar daca ar fi facut asta, poate ca s-ar fi ratacit. In plus, Jenny ii spusese sa ramana locului iar Brenna o asculta intotdeauna, in astfel de situatii, pe Jenny.

Picioarele barbatului il adusera mai aproape. Acesta se opri langa foc, rascolind cu varful cizmei carbunii aproape stinsi si Brenna simti instinctiv ca ochii lui scrutau tufisul intunecat dupa care se ascundea. Barbatul se misca brusc, venind spre ea si pieptul incepu sa i se inalte si sa coboare in spasme de groaza, in timp ce plamanii i se luptau pentru aer. Astupandu-si gura cu mainile, incerca sa-si inabuse accesul de tuse care o cuprinsese, in timp ce se uita, cu spaima inghetata, la varfurile cizmelor care se aflau la doar cativa centimetri de ale ei.

- Gata acum, tuna vocea puternica in micul luminis, haide, iesi afara, milady. Ne-ai oferit o vanatoare pe cinste, dar acum vanatoarea s-a terminat.

Sperand ca era o capcana si ca de fapt el nu stia ca ea se afla acolo, Brenna se ghemui si mai mult in ascunzatoarea ei.

- Foarte bine, ofta barbatul, inseamna ca trebuie sa ma aplec sa te scot eu de acolo. Dupa care se apleca brusc si intr-o clipa o mana uriasa patrunse printre ramuri, bajbaind in jur si inchizandu-se, in final, pe sanul Brennei.

Un strigat indignat de groaza i se impotmoli in gat cand mana acestuia se deschise, apoi se inchise inapoi la loc, ca si cum ar fi incercat sa identifice ce anume gasise. Cand in sfarsit identifica, isi smulse mana inapoi, o clipa socat, apoi o lansa din nou, o apuca pe Brenna de brat si o trase afara.

- Ei, ca sa vezi, spuse Stefan fara sa zambeasca, s-ar parea ca am dat peste o zana a padurii.

Brenna nu avea destul curaj ca sa se lupte cu el sau sa-l muste, asa cum facuse Jenny cu fratele lui, dar reusi totusi sa-i arunce o privire incruntata cand o ridica pe calul ei si incaleca apoi pe al lui, tinand in mana fraiele ambilor cai.

Cand iesira din padure in drum, Brenna se ruga in gand ca Jenny sa fi scapat, apoi se intari ca sa se uite in sus, pe drumul spre culme. Inima ii sari din piept cand o vazu pe Jenny venind calare spre ea, in fata Lupului Negru, pe calul acestuia. Stefan isi aduse calul sa mearga in pas, alaturi de Royce.

- Unde e Thor? intreba el dar expresia ucigasa de pe chipul lui Royce ii raspunse inaintea vocii.

- E mort.

Royce isi continua drumul tacut, cu buzele lipite, devenind tot mai furios cu fiecare clipa care trecea, in afara cumplitei dureri pe care o resimtea pentru disparitia lui Thor, era obosit, flamand si teribil de enervat ca o fata tanara (pe Brenna o considera in mod corect, nevinovata) cu parul rosu (acum stia asta) reusise sa pacaleasca o santinela experimentata, de temut, sa intoarca cu susul in jos o jumatate de armata si sa-l forteze pe el sa-si petreaca o zi si o noapte ca sa o prinda din nou. Dar ce-l infuria cel mai mult era vointa ei de neinfrant, spinarea ei dreapta si modul ei sfidator. Era asemenea unui copil rasfatat care nu recunostea ca a gresit, tavalindu-se pe jos si plangand.

Cand intrara in tabara, capetele se intoarsera sa-i priveasca, cu chipurile relaxate, dar nimeni nu fu atat de prost incat sa-i aplaude. In primul rand evadarea in sine era un motiv de jena, nu de bucurie, dar faptul ca ostaticele mai erau si femei pe deasupra, era ceva de neconceput. Era umilitor.

Royce si Stefan calarira spre tarcul cailor si Royce descaleca, apoi o trase neceremonios pe Jenny dupa el. Aceasta se intoarse sa o ia spre cort, apoi isi stapani un strigat de durere cand Royce o smulse inapoi spre el.

- Vreau sa stiu cum ai scos caii din tarc fara sa te vada santinela.

Toti barbatii din apropiere parura dintr-o data tensionati si se intoarsera spre Jenny, asteptandu-i raspunsul. Pana atunci se comportasera ca si cum ar fi fost invizibila, dar acum aceasta se chirci sub privirile lor intense, sfredelitoare.

- Raspunde-mi!

- Nu a fost nevoie sa-i scot pe furis, spuse Jenny cu cata demnitate si calm reusi sa adune. Santinela ta era adormita.

O flacara de dureroasa neincredere licari in ochii furiosi ai lui Royce, dar chipul ii ramase inexpresiv cand ii facu semn lui Arik. Uriasul blond, cu toporisca de lupta in mana, o porni printre oameni, indreptandu-se spre paznicul vinovat. Jenny urmarea tabloul in desfasurare, intrebandu-se ce avea sa pateasca bietul om. Sigur, stia ca va fi pedepsit pentru indisciplina in timpul serviciului, dar pedeapsa nu o sa fie cumplita. Sau da? Nu avea sa stie asta, pentru ca Royce o apuca de brat si incepu s-o traga dupa el.

In timp ce Royce marsaluia cu ea traversand tabara, Jenny putea simti privirile ostile, furioase, ale fiecarui soldat si cavaler prin dreptul caruia trecea, isi batuse joc de ei, fugind si scapandu-le. Acum o urau pentru asta si ura lor era atat de virulenta incat parca-i ardea pielea. Pana si contele parea mai furios pe ea ca inainte, isi spuse Jenny aproape alergand, incercand sa tina pasul cu el ca sa nu-i smulga bratul din incheietura.

Preocuparea fata de furia lui fu brusc depasita de o calamitate si mai apropiata, Royce Westmoreland o ducea spre cortul lui, nu spre al ei.

- Nu intru acolo! striga ea smulgandu-se spre spate. Injurand in barba, contele intinse mana si o ridica pe umar ca pe un sac cu faina, cu fundul in sus, cu parul lung cazand pana la pulpele lui. Rasete si aplauze lascive izbucnira in tabara in timp ce barbatii erau martori la umilirea ei si Jenny se ineca aproape de furie si de neputinta.

In cort, Royce o tranti pe gramada de blanuri de pe jos, apoi ramase sa o priveasca in timp ce ea se chinuia sa se ridice in pozitie sezand, apoi in picioare, cu ochii pe el, ca un animal mic, incoltit.

- Daca te atingi de mine te omor, jur, striga ea dandu-se mintal inapoi din fata furiei care-i transformase lui Royce chipul in otel si ochii, in sageti argintii.

- Sa ma ating de tine? repeta el cu sarcastica satisfactie. Ultimul lucru pe care-l starnesti acum in mine este pofta. O sa stai in cortul asta pentru ca este deja foarte pazit si nu trebuie sa mai irosesc timpul altor oameni sa-l pazeasca pe al tau. Mai mult, acum te afli in mijlocul taberei, iar daca decizi sa fugi, oamenii mei te vor omori. Este clar?

Jenny se uita la el dar ramase intr-o tacere de piatra si refuzul ei arogant de a se supune vointei lui il infurie si mai mult pe Royce. Pumnii i se inclestara, dar isi infranse pornirea si continua:

- Un singur lucru daca mai faci ca sa ma enervezi pe mine sau pe oamenii mei, si iti voi face viata un infern. Ma intelegi?

Privind chipul acela dur, sinistru, Jenny crezu pe deplin ca asa ar face.

- Raspunde-mi! ii porunci el cu glas ucigator, intelegand ca acesta era deja dincolo de orice putere de stapanire, Jenny inghiti si dadu din cap.

- Si. reincepu Royce dar se opri brusc, ca si cum nu ar mai fi fost sigur pe puterea lui de stapanire, ca sa continue. Intorcandu-se, smulse o carafa cu vin de pe masa si dadu sa bea din ea, cand Gawin, pajul lui, intra in cort. Tinea pe brate paturile pe care le luase mai devreme din cortul fetelor - paturi pe care vroia sa le dea oamenilor, cand vazuse ca acestea fusesera ciopartite, nu carpite. Chipul baiatului era intruchiparea furiei si a neincrederii.

- Ce naiba mai e si cu tine? izbucni Royce cu carafa la jumatatea drumului spre gura.

Gawin isi ridica spre stapanul lui chipul tanar, indignat.

- Paturile, sire, spuse el intorcandu-si privirea acuzatoare spre Jenny. Le-au ciopartit, in loc sa le carpeasca. Si asa le-ar fi fost destul de frig oamenilor doar cu paturile astea ca sa se inveleasca, dar acum.

Inima lui Jenny incepu sa bubuie de cea mai autentica teroare cand contele puse carafa inapoi pe masa, foarte incet si foarte grijuliu. Vorbi si glasul lui era o soapta ragusita, zgariind de furie.

- Vino aici.

Scuturand din cap, Jenny se retrase un pas.

- Nu faci decat sa-ti agravezi situatia, o preveni el cand ea se mai dadu un pas inapoi.

- Am spus vino aici.

Jenny s-ar fi aruncat mai curand de pe o stanca. Prelata cortului era ridicata, dar nu avea unde sa fuga; oamenii se adunasera acolo din clipa in care Royce o carase in cort, asteptand desigur sa o auda plangand si cerand indurare.

Royce i se adresa pajului sau, fara sa-si ia de pe Jenny privirea ca pumnalul.

- Gawin, adu ace si ata.

- Da, milord, spuse Gawin si se duse intr-un colt, de unde se intoarse cu acestea. Le puse pe masa apoi se dadu inapoi, in timp ce Royce ridica zdrentele care fusesera odata paturi si intinzandu-i-le roscatei care le distrusese, ii spuse cu o voce nefiresc de calma:

- O sa le carpesti pe toate la loc.

Trupul i se relaxa si Jenny se uita la rapitorul ei cu un amestec de uluiala si usurare. Dupa ce-l facuse sa-si piarda o zi si o noapte alergand dupa ea, dupa ce-i omorase calul acela superb si ii distrusese hainele, singura pedeapsa pe care se gandise sa i-o aplice era aceea de a carpi la loc paturile distruse. Asta sa-i faca viata un infern?

- Nu vei dormi cu o patura pe tine pana cand nu le repari pe toate la loc, ai inteles? adauga el, cu vocea la fel de moale si de taioasa ca otelul lustruit.

- Pana cand nu le va fi cald oamenilor mei, tie iti va fi frig.

- In. inteleg, spuse Jenny cu voce tremurata. Atat de retinut era comportamentul lui - atat de parintesc - incat nu-i trecu prin cap ca acesta nu terminase cu ea, inca. De fapt, in timp ce se apropia, cu mana intinsa spre fasiile de stofa din mana lui, lui Jenny ii trecu prin minte gandul ca zvonurile exagerasera cu mult brutalitatea lui, un gand care i se zdruncina o clipa mai tarziu.

- Au! striga ea cand mana lui mare se repezi ca un sarpe in atac si se inchise peste incheietura mainii ei intinse, smulgand-o in fata cu o forta care-i scoase aerul din piept si-i dadu capul pe spate.

- Afurisita mica si rasfatata, izbucni el. Cineva ar fi trebuit de copil sa scoata mandria asta din tine. Dar cum nimeni n-a facut o, o s-o fac eu.

Mana lui se ridica si Jenny isi acoperi capul cu bratul, crezand ca vroia sa-i dea o palma peste obraz, dar mana uriasa care se astepta sa o loveasca, ii indeparta doar bratul.

- Ti-as frange gatul in doua daca te-as lovi asa. Eu am in minte alta tinta.

Pana ca Jenny sa reactioneze, Royce se aseza si cu o miscare fluida, o lua si o tranti peste poala lui.

- Nu! gafai ea zvarcolindu-se ingrozitor, furios de constienta de prezenta barbatilor de afara, care-si ciuleau urechile sa auda.

- Sa nu indraznesti! striga ea aruncandu-se cu toata greutatea spre podea. Royce isi petrecu piciorul peste ale ei, imobilizand-o intre coapsele lui si ridicand mana.

- Asta, spuse el in timp ce mana i se lansa cu forta asupra fundului ei, este pentru calul meu. Jenny numara loviturile printre valurile de durere, muscandu-si buza pana la sange, in efortul de a-si sugruma hohotele de plans, in timp ce mana lui se ridica si cobora cu forta, iara si iara.

- Asta este pentru spiritul tau distructiv. pentru fuga ta prosteasca. pentru paturile pe care le-ai stricat.

Cu gandul sa dea in ea pana cand va plange si-l va implora sa se opreasca, Royce continua pana cand incepu sa-l doara palma, dar chiar daca ea se zvarcolea nebuneste ca sa-i evite mana, nu scoase nici un sunet. De fapt, daca tot trupul nu i-ar fi zvacnit spasmodic de fiecare data cand mana lui o pleznea peste fund, s-ar fi intrebat daca ea simtea ceva.

Royce ridica din nou mana, apoi ezita. Fesele ei se incordara, anticipand lovitura, trupul i se tensiona, dar tot nu scoase nici un sunet. Dezgustat de el si privat de satisfactia de a o fi facut sa planga si sa cerseasca indurare, o arunca din poala si se ridica, uitandu-se in jos, la ea, cu respiratia iutita.

Chiar si acum incapatanarea ei, mandria ei de neclintit refuzau sa-i permita sa zaca prabusita la picioarele lui. Sprijinindu-se cu mana de pamant, se ridica incet, clatinandu-se, pana cand reusi sa stea dreapta in fata lui, tinandu-si pantalonii in talie. Statea cu capul aplecat ca sa-si ascunda fata de privirea lui, dar in timp ce o privea, ea se scutura, incercand sa-si indrepte umerii care-i tremurau. Parea atat de mica si de vulnerabila, incat Royce simti o unda de remuscare.

- Jennifer. striga el.

Capul ei se ridica atunci si Royce incremeni de surpriza si nedorita admiratie in fata imaginii care i se arata. Stand acolo ca o tiganca salbatica, furioasa, cu parul revarsandu-se in cascade de jur imprejurul ei ca niste flacari aurii si cu ochii ei imensi, albastri, vii de ura si de neascunse lacrimi, aceasta ridica incet mana. o mana care tinea pumnalul pe care reusise sa i-l smulga din cizma, in timp ce el o batea.

Si in aceasta ireala clipa, in timp ce ea ridica pumnalul lui, gata sa loveasca, Royce Westmoreland isi spuse ca era cea mai magnifica creatura pe care o avusese el vreodata; un inger salbatic, frumos, al razbunarii, cu pieptul ridicandu-i-se si coborand cu furie, in timp ce isi infrunta curajoasa dusmanul care se inalta deasupra ei. O ranise si o umilise, isi dadu seama Royce, dar nu-i fransese acest spirit de nesupus. Dintr-o data, Royce nu mai era sigur daca vroia intr-adevar sa i-l franga. Incet si fara emfaza, intinse mana.

- Da-mi pumnalul, Jennifer.

Ea il ridica mai sus - tintind, isi dadu seama Royce, direct spre inima lui.

- Nu o sa-ti mai fac nimic rau, continua el calm, in timp ce tanarul Gawin se apropia pe furis, in spatele ei, cu chipul cumplit, pregatindu-se sa apere viata stapanului sau.

- Si nici, adauga Royce apasat, ca o comanda adresata lui Gawin, prea zelosul meu paj, care in clipa asta se afla in spatele tau, gata sa-ti taie gatul daca faci o miscare.

In furia ei, Jenny uitase de pajul din cort - uitase ca baiatul fusese martor la umilirea ei! Revelatia aceasta erupse in ea ca un vulcan.

- Da-mi pumnalul, spuse Royce intinzand mana spre ea, convins acum ca i-l va da. Si i l-a dat. Pumnalul taie aerul cu viteza luminii, atintit direct spre inima lui. Doar reflexele rapide l-au ajutat sa-i schimbe directia cu bratul, apoi sa-l rasuceasca si sa-l smulga din stransoarea ei puternica si chiar si asa, cand o trase spre el si isi petrecu bratul pe dupa ea, imobilizand-o la trupul lui, sangele stralucitor, rosu, se prelingea deja din taietura adanca pe care ea reusise sa i-o faca de-a lungul obrazului, langa ureche.

- Vrajitoare mica insetata de sange! spuse el incet, salbatic, toata admiratia pentru curajul ei disparand cand simti sangele curgandu-i pe fata.

- Daca ai fi fost barbat, te-as fi omorat pentru asta!

Gawin se holba la rana stapanului sau cu o furie care i-o depasea pe a lui Royce si cand baiatul se uita la Jenny, in ochii lui era moarte.

- Chem paza, spuse el aruncandu-i lui Jenny o ultima privire ucigatoare.

- Nu fi prost! sari Royce. Vrei sa se afle in tabara si apoi in tara ca am fost injunghiat de o calugarita? Teama de mine, de legenda mea, este cea care ii infrange pe dusmanii nostri inainte chiar de a ridica arma spre mine!

- Va cer iertare milord, spuse Gawin. Dar pe ea cum o s-o opriti sa vorbeasca, in clipa in care o sa-i dati drumul?

- Sa-mi dai drumul? spuse Jenny revenindu-si din transa ei indusa de groaza, la vederea sangelui provocat de ea. Ai de gand sa ne dai drumul?

- Intr-un final, daca nu o sa te omor inainte, izbucni Lupul, impingand-o de langa el cu o forta care o tranti lata peste zdrentele din coltul cortului. Insfaca apoi carafa cu vin fara s-o scape din ochi si bau prelung, cu ochii la acul gros de pe masa, pus langa ata.

- Gaseste un ac mai subtire, ii porunci el pajului. Jenny ramase locului, uluita de cuvintele si de actiunile lui. Acum ca ii revenea ratiunea, nu-i venea sa creada ca nu o ucisese pe loc, pentru ca incercase sa il omoare. Prin minte ii alergau cuvintele lui, "Teama de mine, de legenda mea, este cea care ii infrange pe dusmanii nostri inainte chiar de a ridica arma spre mine." Undeva intr-un coltisor intunecat din mintea ei, ajunsese deja la concluzia ca Lupul nu era chiar asa de rau cum spunea legenda despre el, daca ar fi fost doar pe jumatate atat de rau pe cat se spunea, ar fi fost deja torturata si molestata. In schimb, el avea de gand sa le dea drumul, ei si Brennei.

Cand Gawin se intoarse cu un ac mai mic, Jenny avea aproape un sentiment caritabil pentru barbatul pe care incercase sa-l omoare cu cateva minute in urma. Nu putea si nu-l va ierta pentru faptul ca abuzase fizic de ea, dar considera, cinstit, ca erau chit, acum ca-i ranise atat trupul cat si mandria, asa cum i le ranise el pe ale ei. Stand acolo si privindu-l cum bea din carafa, decise ca cel mai bun si mai intelept lucru de acum inainte era sa faca tot posibilul ca sa nu-l provoace sa-si schimbe decizia de a le trimite inapoi la manastire.

- O sa trebuiasca sa va rad barba, sire, spuse Gawin, altfel nu o sa pot vedea rana, ca sa o cos.

- Atunci rade-o, bombani Royce. Nu stii sa cosi nici cand vezi. Am cicatrice peste tot, ca sa-ti demonstrez asta.

- Ce pacat ca v-a taiat chiar pe fata, conveni Gawin si o clipa Jenny avu sentimentul ca incetase sa mai existe pentru ei.

- Era asa si asa destul de crestata, adauga Gawin pregatind un cutit ascutit si apa pentru ras.

Trupul baiatului il ascundea pe Lup de ochii ei cand acesta se apuca de treaba si in timp ce minutele se scurgeau incet, se trezi aplecandu-se usor, intr-o parte si intr-alta, teribil de curioasa sa vada ce fata fioroasa se ascundea dupa barba lui deasa, neagra. Sau ascundea o barbie care trada slabiciune? se intreba ea aplecandu-se mai mult spre stanga, incercand sa vada ceva. Mai mult ca sigur ca ascundea o barbie slaba, decise ea, aplecandu-se acum atat de mult spre dreapta incat aproape ca isi pierdu echilibrul incercand sa vada pe langa paj.

Royce nu uitase de prezenta ei si nici nu avea incredere in ea, acum ca se dovedise suficient de curajoasa ca sa incerce sa-l omoare. Urmarind-o cu coada ochiului, o vedea aplecandu-se de o parte si de alta si-i spuse ironic pajului:

- Misca-te mai intr-o parte, Gawin, ca sa-mi poata vedea fata inainte sa se rastoarne ca o sticla, incercand sa vada pe dupa tine.

Jenny, care se aplecase mult spre dreapta, nu-si putu recapata echilibrul suficient de repede ca sa pretinda ca nu se uita la el. Roseata i se urca in obraji si-si smulse privirea de la chipul lui Royce Westmoreland, dar nu inainte de a-si fi facut uluitoarea impresie ca Lupul era considerabil mai tanar decat crezuse ea. Mai mult, nu avea o barbie slaba. Barbia lui era puternica, patrata, cu o gropita ciudata, mica in mijloc. Dar mai mult de atat nu putea spune nimic.

- Haide, haide, nu fi rusinoasa, o incuraja Royce sarcastic, dar vinul puternic pe care-l bause ii imblanzise mult temperamentul. In plus, gasea uluitoare si amuzanta trecerea ei rapida de la o asasina cutezatoare la o fetiscana curioasa.

- Uita-te bine la fata in care tocmai ai incercat sa-ti sculptezi initialele, o imboldi el urmarindu-i profilul superb.

- Trebuie sa va cos rana asta, milord, spuse Gawin, incruntandu-se. Este adanca si s-a umflat si o sa fie si asa destul de urata.

- Incearca sa nu ma faci hidos pentru Lady Jennifer, spuse Royce sardonic.

- Sunt pajul vostru, milord, nu cusatoreasa, raspunse Gawin cu acul si ata deasupra taieturii despicate care incepea langa tampla stapanului sau si urma linia obrazului.

Cuvantul "cusatoreasca" ii reaminti dintr-o data lui Royce de impunsaturile curate, aproape invizibile, pe care le facuse Jenny reparand niste pantaloni de lana si ii facu semn lui Gawin sa se dea in laturi, intorcandu-si capul spre captiva lui.

- Vino aici, ii spuse lui Jenny cu voce calma, care suna totusi autoritar.

Nedorind sa il mai provoace, cu atat mai putin sa-l faca sa-si schimbe gandul de la eliberarea lor, Jenny se ridica si se supuse ingrijorata, usurata totusi ca nu mai sedea pe fundul care ii pulsa dureros.

- Vino mai aproape, insista el cand Jenny se opri suficient de departe ca sa nu o poata atinge.

- Mi se pare firesc sa trebuiasca sa repari tot ce distrugi. Coase-mi fata.

In lumina celor doua lumanari, Jenny vazu despicatura pe care i-o facuse pe obraz si vederea carnii sfasiate, adaugata la gandul de a o strapunge cu acul o facu aproape sa lesine. Isi inghiti bila urcata in gat si sopti prin buzele uscate:

- N. nu. pot.

- Poti si o s-o faci, stabili Royce implacabil. Cu o clipa in urma incepuse sa se indoiasca de intelepciunea de a o lasa in apropierea lui cu acul, dar vazandu-i groaza cand ea si-a privit opera, nu mai avea nici o retinere. De fapt, isi spuse el, obligand-o sa continue sa se uite la rana - sa o atinga - era ca o pedeapsa!

Cu vizibila neplacere, Gawin ii dadu acul cu ata iar Jenny il lua cu mana care-i tremura, tinandu-l deasupra fetei lui Royce, dar abia in clipa in care ea se pregatea sa-l atinga, Royce ii opri mana si spuse cu o voce rece, amenintatoare:

- Sper ca nu esti atat de proasta incat sa faci acest chin si mai inutil dureros?

- Nu. Nu, spuse Jenny, abia auzit. Multumit, Royce intinse carafa de vin spre ea.

- Uite, bea mai intai ceva. Asta o sa-ti linisteasca nervii. Otrava daca i-ar fi oferit atunci, spunandu-i ca o sa-i linisteasca nervii si Jenny ar fi luat-o, atat de nefericita era la perspectiva muncii care o astepta. Asa ca lua carafa si bau trei lungi inghitituri, se ineca, apoi mai bau ceva. Si ar mai fi baut, daca nu i-ar fi luat contele carafa din mana inclestata.

- Prea mult, o sa-ti incetoseze vederea si o sa te faca neindemanatica. N-as vrea sa incerci sa-mi cosi urechea. Haide, acum treci la treaba, spuse el sever.

Intorcandu-si capul, Royce ii oferi obrazul spre ingrijire, in timp ce Gawin statea la umarul lui Jenny, atent ca aceasta sa nu-i faca vreun rau.

Niciodata nu mai strapunsese Jenny carne de om cu acul si in timp ce impingea varful acestuia in pielea umflata, nu-si putea suprima complet geamatul de protest si de stare de rau. Urmarind-o cu coada ochiului, Royce incerca sa nu tresara, de teama ca ea sa nu observe si sa lesine.

- Pentru un asasin ai un stomac uluitor de slab, remarca el incercand sa-si distraga lui, gandul de la durere si ei, gandul de la treaba asta sangeroasa.

Muscandu-si buza, Jenny vari din nou acul in carne. Culoarea ii disparu din obraji si Royce incerca din nou sa o distraga.

- Ce te-a facut sa crezi ca ai chemare pentru calugarie?

- Eu. eu nu m-am gandit, spuse ea, gafaind.

- Atunci ce cautai la manastirea din Belkirk?

- Tata m-a trimis acolo, spuse ea inghitindu-si greata provocata de cumplita ei activitate.

- Pentru ca ei crede ca esti menita sa fii calugarita? intreba Royce neincrezator, urmarind-o cu coada ochiului. Inseamna ca el vede un alt aspect al firii tale decat mi-ai aratat mie.

Asta aproape ca o facu sa rada, observa el urmarind-o cum isi musca limba, in timp ce culoarea ii revenea in obraji.

- De fapt, recunoscu ea incet, cu vocea ei moale uluitor de lirica acum, cand nu era furioasa sau in garda, presupun c-ai putea zice ca m-a trimis acolo tocmai pentru ca a vazut in mine aceeasi parte a firii mele, pe care ai vazut-o tu.

- Adevarat? Si ce motiv ai avut ca sa fi incercat sa-l omori pe el? intreba Royce.

Parea atat de sincer iritat, incat Jenny nu-si putu suprima complet un zambet. In plus, de ieri nu mancase nimic si vinul greu circula liber prin sangele ei, relaxand-o si incalzind-o pana in varful degetelor de la picioare.

- Ei? insista Royce studiind gropita minuscula care i se formase in coltul gurii.

- Nu am incercat sa-mi omor tatal, spuse ea ferm, facand o noua impunsatura.

- Si atunci ce-ai facut ca sa fi meritat sa fii trimisa la manastire?

- Printre altele, am refuzat sa ma marit cu cineva - intr-un fel.

- Adevarat? spuse Royce sincer surprins cand isi aminti ca auzise de fata mai mare a lui Merrick cand fusese ultima oara la curte. Zvonul care circula atunci spunea ca aceasta era o femeie stearsa, infumurata, rece si o fata batrana prin vocatie. Isi incorda mintea ca sa-si aminteasca cine de fapt i-o descrisese astfel. Exact, Edward Balder, contele de Lochlordon, un emisar de la curtea regelui James, vorbise astfel despre ea. Dar de fapt toti ceilalti pe care i-a auzit pomenind de ea in acele rare ocazii ale lui, spusesera acelasi lucru. O fata batrana stearsa, infumurata, rece. Dar se mai spunea ceva, ce nu-si putea aminti pe moment.

- Cati ani ai? o intreba el abrupt, intrebarea o uimi si paru sa o deranjeze.

- Saptesprezece ani si doua saptamani, recunoscu ea mai curand fara voie, remarca Royce.

- Atat de batrana? spuse el cu buzele curbate intr-un amestec de amuzament si compasiune. La saptesprezece ani puteai greu spune despre o fata ca era batrana, desi majoritatea se maritau intre paisprezece si saisprezece ani. Isi spuse ca Jenny era considerata in mod exagerat o fata batrana.

- Inseamna ca tu ai ales sa fii fata batrana? Jena si negarea licarira in ochii ei albastri, adanci si Royce incerca sa-si aminteasca ce altceva se mai spunea despre ea la curte. Nu-si putea aminti nimic, doar ca se spunea ca sora ei, Brenna, avea un chip a carui frumusete umbrea soarele si stelele. Royce se intreba de ce sa prefere oare un barbat o blonda firava, palida, acestei mandre fete ispititoare, apoi isi spuse ca el insusi prefera in general confortul unei blonde angelice, una in particular.

- Ai ales sa fii fata batrana? intreba el asteptand intelept ca aceasta sa mai faca o impunsatura, inainte de a folosi cuvantul care o facu sa tresara.

Jenny mai facu o impunsatura, apoi o alta si o alta, incercand sa se distanteze de neobisnuita revelatie ca Royce era un barbat frumos, viril. Da, era frumos, recunoscu ea cinstit, desi era o descoperire uluitoare. Proaspat ras, avea o frumusete barbateasca, aspra, care o luase prin surprindere. Avea maxilarul patrat, barbia taiata, pometii obrajilor, proeminenti si mari. Dar ce era total dezarmant, era ultima ei descoperire: Contele de Claymore, care starnea groaza in inimile dusmanilor numai la auzul numelui sau - avea cele mai dese gene pe care le vazuse ea vreodata! Ochii ii zambira, gandindu-se cat de intrigati vor fi toti cei de acasa cand le va oferi aceasta informatie.

- Ai ales sa fii fata batrana? repeta Royce usor nerabdator.

- Presupun ca sunt, de vreme ce tata m-a prevenit ca ma va trimite la manastire daca ratez singura cerere in casatorie, stralucita si potrivita, pe care se pare ca o voi primi vreodata.

- Cine te-a cerut in casatorie? intreba Royce, intrigat.

- Edward Balder, Contele de Lochlordon. Nu te misca! ii porunci ea cu revoltator curaj cand Royce tresari, surprins. Sa nu ma acuzi pe mine ca n-am facut o treaba buna, daca te misti sub ac.

Aceasta mustrare atat de aspra din partea unui naparstoc de fata care mai era, pe deasupra si prizoniera lui, il facu aproape pe Royce sa rada cu glas tare.

- Cate afurisite de impunsaturi mai ai de gand sa faci? Nu a fost decat o amarata de taietura, contracara Royce.

Ofensata ca aparent acesta aprecia atacul ei indraznet doar un mic inconvenient, Jenny se dadu inapoi si se uita la el.

- Este o taietura imensa, urata si nimic mai putin! Royce deschise gura sa comenteze, dar privirea ii fu atrasa de sanii ei care se profilau impudic pe sub materialul camasii. Ciudat ca nu observase pana acum cat de amplu dotata era, sau ce mica talie avea, sau cat de frumos i se rotunjeau coapsele. Dar, isi spuse el apoi, nu era nimic ciudat in asta, de vreme ce purtase pana acum rochiile acelea fara forma, de calugarita iar pana mai in urma cu cateva minute fusese prea furios pe ea ca sa observe macar cu ce era imbracata. Iar acum ca observase, si-ar fi dorit sa nu fi observat nimic. Pentru ca observand toate astea, isi aminti acum, al naibii de bine, cat de incantator de bombat fusese fundul ei. Dorinta incepu sa se strecoare in el si Royce se foi stanjenit in scaun.

- Haide, termina-ti treaba, spuse el dintr-o data.

Jenny observa brusca lui imbufnare dar o puse pe seama toanelor, aceleasi toane care acum il faceau sa para un diavol monstruos, iar in clipa urmatoare, aproape ca un frate. In ce o privea pe ea, trupul ei era aproape la fel de imprevizibil ca si toanele lui. Acum cateva minute fusese rece ca gheata, in ciuda focului care ardea in cort. Acum parca lua foc in camasa ei! Oricum, prefera sa restaureze atmosfera aproape prietenoasa de care se bucurasera in ultimele momente, nu pentru ca si-l dorea prieten, ci pur si simplu asta o facea sa se teama mai putin de el. Spuse, tatonand:

- Ai parut surprins cand am pomenit numele contelui de Lochlordon.

- Am fost, spuse Royce pastrandu-si aerul retinut.

- De ce?

Nu vroia sa-i spuna ca Edward Balder era probabil raspunzator de zvonurile oarecum nejuste care circulau in toata Londra despre ea. Avand in vedere ca Balder era un paun vanitos, nu era chiar de mirare ca, in rolul de pretendent respins, a reactionat ponegrind numele femeii care il respinsese.

- Pentru ca este batran, spuse Royce, in sfarsit.

- Si mai e si urat.

- Si asta-i adevarat. Oricat ar fi vrut, Royce nu-si putea imagina cum un tata iubitor putea incerca sa-si marite fata cu un desfranat batran. Tocmai din cauza asta, nu putea crede ca tatal ei intentionase efectiv sa o tina incuiata intr-o manastire. Fara indoiala ca Merrick o trimisese la manastire doar pentru cateva saptamani, sa o invete obedienta.

- Cat ai stat la manastirea din Belkirk?

- Doi ani.

Casca gura, apoi se controla si si-o inchise la loc. Fata il durea ca naiba si dispozitia lui incepu dintr-o data sa se schimbe.

- Este clar ca tatal tau te considera la fel de incapatanata, de greu de stapanit, de refractara si de irationala, ca si mine, spuse el pe un ton iritat, tanjind dupa o gura de vin.

- Daca as fi fiica ta, cum te-ai simti? il intreba Jenny indignata.

- Blestemat, spuse el hodoronc-tronc, ignorand privirea ei ranita. In doua zile mi-ai opus mai multa rezistenta decat am intampinat la ultimele doua castele pe care le-am cucerit.

Cu privirea plina de manie, punandu-si mainile in solduri, Jenny spuse:

- Nu asta te-am intrebat. Daca as fi fost fiica ta si daca as fi fost rapita de dusmanul tau de moarte, cum ai fi vrut tu sa ma port?

Uluit o clipa, Royce se uita la ea, gandindu-se la intrebare. Ea nici nu cochetase cu el si nici nu-l implorase. Incercase, in schimb, tot ce i-a stat in puteri ca sa-l pacaleasca, sa evadeze si sa-l ucida. O lacrima nu varsase, nici macar in timpul bataii severe pe care i-o aplicase. Dupa care, cand el crezuse ca ea plangea, planuia de fapt sa-l injunghie. Ii trecu din nou prin cap ca de fapt era incapabila sa planga, dar acum era preocupat sa si-o inchipuie fata lui, o fiinta nevinovata, rapita din siguranta unei manastiri.

- Vara-ti ghearele inapoi, Jennifer, ti-ai atins scopul, spuse el scurt.

Jenny accepta victoria cu o inclinare gratioasa din cap, de fapt, cu mult mai multa gratie decat recunoscu Royce.

Era pentru prima data cand Royce o vedea zambind cu adevarat si efectul pe chipul ei era de-a dreptul uluitor. Zambetul veni incet, rasarind in ochii ei pana cand acestia incepura efectiv sa scanteieze, apoi coborand spre buzele generoase, imblanzindu-le la colturi, pana cand incepura sa se desparta, lasand sa se vada dintii de un alb perfect si doua gropite care il provocau din colturile gurii moi.

Poate ca Royce i-ar fi zambit inapoi, dar surprinse expresia dispretuitoare de pe chipul lui Gawin si isi dadu seama ca se purta ca un cavaler curtenitor in fata prizonierului sau - care mai era pe deasupra, fiica dusmanului sau. Si mai mult ca orice, femeia a carei activitate distructiva insemna ca multi dintre oamenii lui vor tremura in noaptea asta de frig, fara paturi care sa le ofere putina caldura. Facu un semn scurt cu capul spre gramada de zdrente.

- Acum culca-te. Maine poti sa incepi sa repari raul pe care l-ai facut cu paturile.

Aceasta bruschete alunga zambetul de pe fata ei si Jenny se dadu un pas inapoi.

- Si ce-am spus ramane spus, adauga el mai furios pe sine decat pe ea. Pana cand nu repari toate paturile, dormi neacoperita.

Inaltandu-si barbia intr-o poza aroganta, cu care incepuse sa se obisnuiasca din partea ei, Jenny se intoarse, ducandu-se spre blanurile care-i serveau lui Royce drept pat. Se misca, observa acesta, cu gratia unei curtezane, nu ca o calugarita.

Jenny se intinse pe blanuri si Royce stinse lumanarile; peste cateva momente, contele se intinse langa ea tragand blanurile peste el, sa-i tina de cald. Brusc, caldura confortabila a vinului incepu sa o paraseasca pe Jenny si mintea ei incepu sa rememoreze fiecare ceas epuizant al acestei zile nesfarsite, de la rasaritul timpuriu, cand planuise impreuna cu Brenna evadarea, pana in urma cu cateva ore, cand barbatul de langa ea o prinsese din nou.

Privind in sus, in intuneric, retrai scena cea mai zguduitoare dintre toate, cea pe care incercase sa o uite, in tot acest timp. Il vazu in fata ochilor pe Thor, in toata splendoarea lui magnifica, lansandu-se fara efort prin padure, alergand de-a lungul culmii, sarind obstacol dupa obstacol, apoi il vazu zacand mort langa stanca aceea, cu blana lui lucioasa stralucind in noapte.

Lacrimi i se stransera in ochi; inspira cutremurat, o data si inca o data, incercand sa si le retina, dar durerea pe care o resimtea pentru curajosul animal era mai puternica.

Royce, care se temea ca nu cumva sa adoarma inaintea ei, ii auzi respiratia grea si apoi o scurta inspiratie dubioasa. Era evident ca simula plansul, in speranta ca il va imbuna si o va lasa sub blanuri. Se intoarse pe o parte si cu o miscare usoara ii prinse fata si i-o intoarse spre el. Ochii ei sclipeau in lacrimi.

- Plangi de frig? spuse el neincrezator, incercand sa-i vada chipul la lumina slaba a carbunilor care mureau in micul foc din mijlocul cortului.

- Nu, spuse ea ragusit.

- Atunci de ce? intreba el fara sa priceapa ce oare ar fi putut in final sa-i infranga mandria si sa o faca sa planga. Bataia pe care ti-am aplicat-o?

- Nu, sopti ea, cu ochii inlantuiti intr-ai lui. Calul tau.

Dintre toate lucrurile pe care le-ar fi putut spune Jenny, acest raspuns era ultimul asteptat si cel mai dornic sa-l auda. Intr-un fel, stiind ca ea regreta pierderea inutila a calului sau ii facea parca mai putin dureroasa aceasta pierdere.

- A fost cel mai frumos animal pe care l-am vazut vreodata, adauga ea cu glasul ragusit. Daca as fi stiut ca luandu-l in dimineata asta il duceam la moarte, as fi stat aici pana cand - pana cand as fi gasit o alta cale.

Uitandu-se in sus, in ochii umbriti ai contelui, Jenny il vazu infiorandu-se cand isi lua mana de pe obrazul ei.

- A fost un miracol ca ai cazut, altfel ati fi fost amandoi morti, spuse el aspru.

Intorcandu-se pe o parte, Jenny isi ingropa fata in blanuri, soptind cu o voce sparta:

- Nu am cazut. El m-a aruncat. Toata ziua am sarit cu el peste obstacole mai inalte. Stiam ca puteam sari usor peste copacul acela, dar cand a facut saltul, s-a dat in acelasi timp inapoi, fara motiv si eu am cazut in spate. M-a scuturat de pe el, inainte de a sari.

- Jennifer, Thor are doi fii care-i seamana aidoma, spuse Royce cu aspra blandete. Unul dintre ei este aici, celalalt, la Claymore, unde este antrenat. Deci nu este complet pierdut pentru mine.

Captiva lui inspira tremurat si spuse simplu, in intuneric:

- Multumesc.

Un vant muscator vuia prin valea luminata de luna, cuprinzand soldatii adormiti in imbratisarea lui rece, facandu-i sa dardaie convulsiv, in timp ce toamna isi facea intrarea timpurie, lipsita de gratie, jucandu-se dea iarna. In cortul lui, Royce se intoarse sub blanurile calduroase si simti nefamiliara atingere a unui brat ca gheata pe bratul lui.

Deschise un ochi si o vazu pe Jennifer tremurand deasupra blanurilor, trupul ei micut strans ca intr-o minge, cu genunchii la piept, incercand sa pastreze caldura. La drept vorbind, Royce nu era chiar atat de anesteziat de somn incat sa nu stie ce facea si nici nu uitase ca-i interzisese acesteia caldura paturilor pana cand nu le repara pe cele taiate. Si, ca sa fie cat se poate de corect, in timp ce-i studia preocupat silueta tremuranda, se gandi la soldatii lui loiali care tremurau mult mai tare afara, fara un cort deasupra capului. Astfel incat nu exista nici o justificare pentru ce avea Royce sa faca: lasandu-se pe un cot, se intinse mult peste Jennifer si apuca de teancul gros de blanuri, apoi le trase in sus si peste ea, infasurand-o in ele, pana cand acestea formara o ridicatura calduroasa in jurul ei.

Se lasa din nou pe spate si inchise ochii, fara remuscari. In fond, oamenii lui erau obisnuiti cu greul si cu elementele naturii. Jennifer Merrick nu era.

Aceasta se misca, cuibarindu-se mai adanc in blanuri si cumva fundul ei ajunse sa se sprijine pe genunchiul ridicat al lui Royce. In ciuda barierei izolatoare dintre ei, mintea lui incepu instantaneu sa-i reaminteasca de toate delicioasele atribute feminine care se aflau atat de aproape de el. Dar Royce alunga aceste ganduri. Jennifer avea acea rara abilitate de a fi in acelasi timp o fetita nevinovata si o zeita cu parul de aur - un copil care-i putea sfichiui temperamentul cu viteza unei ramurele si o femeie care putea alina chiar si durerea, cu un soptit "imi pare rau". Dar, femeie sau copil, nu indraznea sa o atinga pentru ca, intr-un fel sau altul el va trebui sa-i dea drumul, caci altfel va trebui sa renunte la toate planurile pe care si le pregatise cu grija pentru un viitor ce va avea sa fie al lui, in mai putin de o luna. Ca tatal lui Jennifer era sau nu de acord, asta nu mai era, de fapt, problema lui Royce. Intr-o saptamana, doua cel mult, fie i-o va inapoia tatalui ei, daca el va capitula in conditii care vor fi agreate de Henric, fie chiar lui Henric, daca tatal ei refuza. Ea era acum proprietatea lui Henric, nu a lui Royce iar el nu-si dorea complicatiile care s-ar ivi, dintr-o directie sau alta, daca s-ar culca cu ea.

Contele Merrick facea pasi in fata focului din mijlocul salii, cu chipul contorsionat de furie, ascultand sugestiile celor doi fii ai sai si a celor patru barbati pe care ii considera cei mai buni prieteni si neamuri.

- Nu putem face nimic, spuse Garrick Carmichael, pana cand regele James nu ne trimite intaririle pe care l-ai rugat sa ti le asigure, cand i-ai spus ca Lupul ti-a rapit fetele.

- Atunci il putem ataca si distruge pe ticalos, izbucni fiul lui cel mai mic, Malcolm. Acum s-a apropiat mult de granitele noastre, nu mai este vorba sa marsaluim pana la Cornwall, sa ne uzam inainte de a incepe lupta.

Interveni calm William, baiatul mai mare.

- Care e diferenta cat de aproape se afla sau cati oameni avem? Este o nebunie sa-i atacam inainte de a le fi eliberat pe Brenna si pe Jenny.

- Si cum, pentru numele lui Dumnezeu, putem face asta? izbucni Malcolm. Fetele sunt oricum ca si moarte, spuse el fara sentiment. Altceva decat sa ne razbunam, nu avem ce face.

Cu mult mai mic de statura decat fratele sau si tatal lui vitreg, si mult mai calm si mai domolit - William isi inlatura de pe frunte parul castaniu si se apleca inainte, in scaunul lui, privind in jur.

- Chiar daca regele James ne trimite suficienti oameni ca sa-l zdrobim pe Lup, nu vom elibera fetele. Vor fi ucise in timpul luptei - sau asasinate, imediat dupa declansarea ei.

- Inceteaza sa mai comentezi planurile cata vreme nu ai tu unul mai bun! izbucni contele.

- Cred ca am, spuse William calm si toate capetele se indreptara spre el. Nu putem scoate fetele de acolo cu forta, dar prin inselaciune, am avea sanse. In loc sa trimitem o armata impotriva lui, permite-mi mie sa iau cativa oameni. Ne vom imbraca in negustori, sau calugari, sau altceva si vom urmari armata Lupului, pana cand ne vom putea apropia de fete. Jenny, spuse el cu mandrie, o sa inteleaga imediat, o sa-si dea seama si o sa fie atenta la noi.

- Eu insist sa atacam! izbucni Malcolm, dorinta lui de a se infrunta din nou cu Lupul depasind atat motivul cat si aproape inexistenta grija pentru cele doua surori ale sale.

Amandoi tinerii se intoarsera spre tatal lor, in asteptarea deciziei acestuia.

- Malcolm, spuse contele mandru, asta esti tu, iti place sa infrunti inamicul - sa te razbuni, fara sa te gandesti la consecinte. O sa ai ocazia sa ataci cand Jamie ne va trimite intariri. Dar acum - spuse el uitandu-se la William cu o sclipire de respect crescut - planul fratelui tau este cel mai bun pe care-l avem.

CAPITOLUL SASE.

In urmatoarele cinci zile, Jenny incepu sa recunoasca rutina armatei aflata in repaus. Dimineata, imediat dupa rasaritul soarelui, barbatii se sculau si se antrenau cu armele, cateva ceasuri, facand sa rasune terenurile si valea toata de zgomotul continuu, discordant, al sabiilor pe scuturi, al paloselor pe palose. Arcasii Lupului, a caror indemanare era legendara, practicau si ei zilnic, adaugand zbarnaitul arcurilor, la zanganitul metalului pe metal. Chiar si caii erau zilnic scosi si instruiti, calaretii lor galopandu-i cu viteza, in atacuri simulate asupra unor falsi dusmani, incat sunetele de lupta continuau sa bubuie si sa rasune in urechile ei mult dupa ce oamenii se opreau pentru masa de pranz.

Asezata in cortul lui Royce, cosand la paturi, Jenny asculta nesfarsita larma incercand fara succes sa-si alunge grijile. Nu-si putea imagina cum va supravietui armata tatalui ei cand va fi incoltita de "masina de razboi" adusa la perfectiune de Lup si nici nu se putea impiedica sa nu-si faca griji la gandul ca citadela Merrick nu va fi pregatita pentru un astfel de asalt. Apoi grijile i se intorceau spre Brenna.

Din noaptea evadarii lor ratate, nu o mai vazuse decat scurt, o singura data. Stefan, fratele mai mic al contelui raspundea de ea si o tinea in cortul lui, asa cum contele de Claymore isi asumase responsabilitatea fata de Jenny; totusi, contele le interzisese fetelor sa fie impreuna. Jenny il intreba mereu de siguranta Brennei si acesta ii raspundea, aparent sincer, ca era bine si ca era tratata de fratele ei ca un oaspete.

Punandu-si lucrul de-o parte, Jenny se ridica si se apropie de prelata ridicata a cortului, tanjind sa iasa afara. Vremea era frumoasa pentru inceputul lui septembrie - cald in timpul zilei, desi frig, noaptea. Garda de elita a Lupului - cincisprezece barbati a caror unica responsabilitate era Royce, nu armata, exersa calare, in capatul indepartat al terenului si cu toate ca Jenny tanjea sa iasa afara, in soare, chiar si acest lucru ii era interzis de catre rapitorul ei a carui atitudine fata de ea devenea tot mai dura cu fiecare zi care trecea. Cavalerii, mai ales Sir Godfrey si Sir Eustace, care inainte fusesera aproape politicosi cu ea, o tratau acum ca pe un dusman a carui prezenta erau obligati sa o suporte. Brenna si cu ea ii dusesera de nas si niciunul dintre ei nu parea sa vrea sa uite sau sa treaca cu vederea acest lucru.

Cu o seara inainte, dupa masa, Jenny adusese din nou vorba despre ce o durea cel mai tare.

- As vrea sa-mi vad sora, ii spusese ea contelui, incercand sa faca fata dispozitiei lui distante.

- Atunci incearca sa ma rogi, nu sa ma anunti asta.

Jenny se imbatosa la tonul lui, se opri ca sa-si cantareasca pozitia dificila si importanta atingerii telului ei si dupa o vizibila ezitare, accepta, inclinand capul si spunand dulce:

- Foarte bine, atunci. Mi-as putea vedea sora, my lord?

- Nu.

- De ce, pentru numele lui Dumnezeu? exploda Jenny uitandu-si o clipa pozitia ei delicata.

Ochii lui Royce scanteiara de ras. Realitatea era ca ii facea placere sa stea cu ea, desi luase hotararea sa o tina cat mai departe de el, fizic si mental.

- Pentru ca, asa cum ti-am mai spus, ai o influenta proasta asupra surorii tale. Daca n-ai fi fost tu, ei nu i-ar fi trecut niciodata prin cap sau nu ar fi avut curajul sa evadeze. Iar fara ea, tu nu te poti gandi sa o faci.

Lui Jenny ii veni sa-i spuna niste cuvinte care i-ar fi zgariat urechile, dar asta nu ar fi facut decat sa o impiedice sa-si atinga scopul.

- Presupun ca nu o sa ma crezi, daca iti dau cuvantul meu de onoare ca nu o sa incerc sa evadez.

- Chiar vrei sa faci asta?

- Da. Iar acum, imi pot vedea sora?

- Nu. Ma tem ca nu, ii replica el politicos.

- Mi se pare uluitor, declara ea pe un ton de sus, ridicandu-se incet, cu regal dispret, ca nu esti sigur ca o intreaga armata de englezi nu poate pazi doua biete femei. Sau poate cruzimea te face sa ma refuzi?

Royce isi stranse buzele dar nu spuse nimic si imediat dupa cina iesi din cort si nu se mai intoarse decat mult dupa ce Jennifer adormise.

A doua zi dimineata, Jenny ramase uimita sa o vada pe Brenna condusa spre cort. Hainele cenusii pe care le ingropasera langa parau erau prea murdare ca sa mai fie purtate si Brenna era acum invesmantata intr-o tunica, pantaloni si cizme inalte, moi, evident imprumutate de la unul dintre paji.

Dupa ce o imbratisa fierbinte, Jenny isi trase sora jos, langa ea si era gata sa se lanseze intr-o discutie despre o posibila evadare, cand privirea ii cazu pe o pereche de cizme barbatesti, vizibile intre baza cortului si sol. Cizme cu pinteni auriti, pe care aveau dreptul sa-i poarte doar cavalerii.

- Cum te simti, surioara? intreba Brenna ingrijorata.

- Foarte bine, raspunse Jenny, intrebandu-se care dintre cavaleri se afla afara, desi, indiferent cine era, primise ordin sa asculte ce vorbeau fetele. Brusc, o idee ii strafulgera mintea si Jenny adauga, incet:

- De fapt, daca as fi stiut cat de bine aveam sa fim tratate aici, nu as mai fi incercat evadarea aceea imposibila.

- Ce? raspunse Brenna uluita.

Jenny ii facu semn sa taca, apoi ii cuprinse capul intre palme si i-l intoarse, cu privirea spre cizmele negre de afara. Spuse, intr-o soapta abia auzita:

- Daca i-am putea convinge ca nu mai vrem sa evadam, vom avea sanse mult mai mari sa reusim asta. Brenna, trebuie sa plecam de aici inainte ca tata sa capituleze. Daca face asta, o sa fie prea tarziu.

Brenna dadu din cap in semn ca a inteles si Jenny continua:

- Stiu ca nu am simtit deloc asta cand am fost capturate, dar ca sa-ti spun adevarul, mi-a fost cumplit de frica singura pe dealuri, in noaptea in care am incercat sa evadam. Si cand am auzit urletul lupului.

- Lup! Parca ziceai ca a fost o bufnita! striga Brenna.

- Nu, daca ma gandesc mai bine, sunt aproape sigura ca a fost un lup cumplit! Dar adevarul este ca aici suntem in siguranta - nu vom fi nici omorate si nici molestate, asa cum am crezut la inceput, deci nu mai exista nici un motiv sa riscam sa incercam din nou sa evadam si sa ne gasim singure drumul spre casa. Foarte curand, intr-un fel sau altul, tata o sa ne elibereze.

- Ah, da, asa zic si eu, striga aproape Brenna, cand Jenny ii facu semne sa-si dea acordul cu voce sonora.

Asa cum sperase Jennifer, Stefan Westmoreland care statuse de paza afara, in fata cortului, raporta cele auzite. Royce asculta cu considerabila surpriza, dar logica din spatele aparentei vointe a lui Jenny sa se resemneze in captivitate parea de necontestat. Logica parea si dorinta lui Jennifer de a astepta linistita in captivitate si la fel erau si motivele pe care i le daduse surorii ei, pentru aceasta decizie.

Si astfel, in ciuda unei oarecare retineri instinctive, Royce porunci reducerea santinelelor din jurul cortului sau de la patru la una, iar aceasta santinela era Arik, a carui misiune era in exclusivitate asigurarea pazei captivelor. Abia daduse acest ordin, ca Royce se pomeni oprindu-se ori de cate ori avea ocazia, sa se uite spre cortul sau - intotdeauna asteptandu-se sa vada o halaciuga de par rosu-auriu incercand sa se strecoare afara. Cand trecura doua zile si Jenny ramase ascultatoare in cort, reveni si asupra celuilalt edict si o anunta pe Jenny ca i se permitea sa petreaca zilnic o ora cu sora ei. Pentru ca apoi sa se indoiasca de intelepciunea acestei decizii.

Jennifer, care era cat se poate de constienta de motivatia acestor schimbari, isi jura sa exploateze orice alta ocazie pentru a-i intari contelui increderea gresita in ea, amagindu-l astfel sa relaxeze si mai mult paza.

In seara urmatoare, soarta ii oferi ocazia cea mare si Jenny se grabi sa profite de ea: iesise tocmai afara din cort, cu Brenna, cu gandul de a-i spune lui Arik ca ar dori sa se plimbe putin mai departe decat doar in jurul cortului, zona in care li se permisese sa faca miscare, cand Jenny deveni dintr-o data constienta de doua lucruri: primul era ca Arik si garda Lupului Negru se aflau la o distanta de mai bine de douazeci si cinci de metri mai incolo, ocupati cu o galceava care se iscase intre barbati; al doilea era ca, departe mult, in stanga ei, contele se intorsese ca sa le urmareasca pe Jennifer si pe Brenna.

Daca nu ar fi stiut ca era urmarita, Jenny poate ca ar fi incercat sa fuga in padure, impreuna cu Brenna, dar cum isi daduse seama ca el le-ar fi observat imediat, facu ceva cu mult mai bun: atenta sa lase impresia ca ignora faptul ca erau observate, Jenny isi petrecu bratul pe dupa al Brennei si arata spre Arik, apoi se indeparta de padure, mentinandu-se ascultatoare in perimetrul cortului, asa cum li se spusese sa faca. Facand astfel, Jenny ii cree lui Royce, cu abilitate, impresia ca si fara paza poate fi crezuta ca nu incearca sa evadeze.

Schema functiona magnific. In noaptea aceea, Royce, Stefan, Arik si paza Lupului se intrunira sa discute ridicarea taberei, a doua zi si inceperea marsului de treizeci de mile spre nord-est, spre castelul Hardin, unde armata se va odihni, in asteptarea intaririlor care aveau sa soseasca de la Londra. In timpul discutiilor si a cinei care urma, comportamentul lui Royce Westmoreland fata de Jenny deveni galant.

- Nu vor mai exista nici un fel de restrictii in ceea ce priveste vizitele la sora ta.

Jenny, care se pregatea tocmai sa se aseze pe teancul de blanuri, se opri in mijlocul actiunii, uimita de neobisnuita amabilitate din tonul lui si isi ridica privirile spre el. O cuprinse o senzatie ciudata, inexplicabila dar palpabila, la vederea chipului mandru, aristocratic. Era ca si cum acesta incetase sa se mai gandeasca la ea ca la un dusman si o ruga sa faca la fel si nu stiu cum sa reactioneze.

Uitandu-se in ochii aceia argintii, fara fund, instinctul o preveni ca daca i-ar oferi un armistitiu, l-ar putea face si mai periculos decat fusese pana acum, ca dusman al ei, dar mintea ei respinse aceasta notiune, pentru ca nu avea logica pentru ea. In mod clar, ar putea numai sa profite dintr-o prietenie de suprafata intre ei si la drept vorbind, chiar ii placuse atmosfera destinsa creata in timp ce-i cosea rana, acum cateva nopti.

Deschise gura sa-i multumeasca pentru oferta, dar se opri. I se paru o tradare sa-i multumeasca rapitorului ei pentru ingaduinta, sa pretinda ca totul era iertat si ca erau, ma rog, prieteni. Mai mult, desi se simtea usurata ca in aparenta reusise sa-l faca sa aiba incredere in ea, se simtea rusinata pentru inselatoria si duplicitatea la care recursese pentru asta. De mic copil, Jenny fusese deschisa si cinstita, comportament care o adusese adesea in conflict cu tatal ei si care in final o facuse sa-si provoace fratele vitreg la un duel de onoare, mai curand decat sa incerce sa-l bata cu propriul joc al acestuia, duplicitatea. Cinstea si franchetea ei o adusesera, drept pedeapsa, la manastire. Si totusi, aici fusese obligata sa recurga la inselatorie si cu toate ca eforturile ii fusesera rasplatite iar cauza ei merita totul, se simti oarecum rusinata pentru ceea ce facea. Mandria, cinstea si disperarea purtau in ea un razboi si constiinta ei era asaltata in aceasta incaierare.

Incerca sa se, gandeasca ce ar face Mama Ambrose in aceasta situatie, dar pur si simplu nu-si putea imagina pe nimeni care, in primul rand, ar putea-o rapi pe stareta, sau sa o tranteasca pe un cal asemenea unui sac cu graunte si toate celelalte lucruri pe care le suportase Jenny de cand se afla aici.

Dar un lucru era sigur, Mama Ambrose se purta just cu toata lumea, indiferent cat de provocatoare erau imprejurarile.

Contele ii oferea lui Jenny un armistitiu, chiar un fel de prietenie, putea vedea asta in caldura din ochii lui; o putea auzi in blandetea vocii lui adanci, baritonale. Nu putea, nu indraznea sa-i refuze increderea.

Viitorul clanului depindea de posibilitatea ei de a evada - sau de a fi salvata, pentru ca, in mod sigur vor incerca sa faca asta inainte de a capitula. Iar in acest scop, Jenny avea nevoie de libertate in tabara, cat se putea. Indiferent de sentimentul de rusine, nu-i putea refuza armistitiul oferit. Si nici nu-i putea refuza prietenia, fara sa riste sa-i piarda increderea. Putea, cel putin, sa-i intoarca aceasta prietenie cu oarecare sinceritate si onestitate.

Decizand acest lucru dupa o lunga perioada de tacere, Jenny se uita la conte, isi ridica barbia si-i accepta oferta de armistitiu cu o neintentionat de rece inclinare a capului.

Mai curand amuzat decat enervat de ceea ce interpreta gresit ca "regala" ei acceptare a ingaduintei sale, Royce isi incrucisa bratele peste piept si-si sprijini coapsa de masa, cu sprancenele arcuite, amuzat. In timp ce Jennifer se aseza printre blanuri, strangandu-si picioarele sub ea, spuse:

- Jennifer, pe cand erai la manastire, nu ti s-a spus sa eviti cele sapte vicii?

- Sigur ca da.

- Inclusiv mandria? sopti el distras de lumina lumanarilor, care stralucea in suvitele parului ei revarsat in cascade pe umeri.

- De fapt, eu nu sunt mandra, raspunse Jenny cu un zambet rapitor, intelegand ca acesta se referea, fara indoiala, la intarziata, mai curand nepoliticoasa ei acceptare a armistitiului. Am multa vointa, poate. Si sunt incapatanata. Si indaratnica. Dar nu, cred ca nu sunt mandra.

- Zvonurile si propria mea experienta cu tine ma fac sa cred contrariul.

Tonul lui o facu pe Jenny sa rada si Royce fu captivat de bucuria molipsitoare, de frumusetea rasului ei. Nu mai auzise pana atunci muzica rasului ei si nici nu mai vazuse stralucirea acestuia in ochii ei. Asezata pe o gramada de blanuri luxuriante, razand in sus, spre el, Jennifer Merrick era un spectacol de neuitat. Isi dadu clar seama de asta, asa cum stiu ca existau toate sansele sa o gaseasca si pe ea la fel de irezistibila daca s-ar aseza acum langa ea. Ezita, privind-o, rememorand in tacere toate motivele pentru care trebuia sa ramana acolo unde se afla - si apoi, cu un scop cu grija tainuit, facu exact contrariul.

Intinzand mana, lua doua cupe si carafa cu vin de pe masa, de langa coapsa lui si le aduse pe toate trei la teancul cu blanuri. Turnand vin in carafe, ii oferi ei una.

- Ti se spune Jennifer cea mandra, stiai asta? o intreba el zambind in jos, spre chipul ei fermecator.

Nestiind ca se afunda cu viteza fulgerului intr-un teritoriu periculos, necunoscut, Jenny ridica din umeri, cu ochii dansand voiosi.

- Presupun ca asta este doar un zvon, drept rezultat al intalnirii mele cu Lordul Balder. Tie ti se spune "Urgia Scotiei" si se zice ca tu omori copii si le bei sangele.

- Adevarat? spuse Royce scuturandu-se exagerat, in timp ce se aseza jos, langa ea. Pe jumatate glumind, adauga:

- Nici o mirare ca sunt persona non grata in cele mai bune castele ale Angliei.

- Chiar asa? intreba ea intrigata si incercand sa-si invinga o brusca si absurda pornire de compasiune. Putea fi Urgia Scotiei, dar lupta pentru Anglia si i se parea cumplit de nedrept ca proprii lui oameni sa-l respinga.

Ridicandu-si cupa, Jenny sorbi cateva inghitituri ca sa-si potoleasca nervii, apoi cobori pocalul greu, studiindu-l pe Royce in lumina lumanarilor de seu de pe masa din capatul celalalt al cortului. Tanarul Gawin se afla in partea opusa, parand scufundat in nesfarsita sarcina de a lustrui armura stapanului sau, cu nisip si otet.

Decise ca nobilimea engleza era cat se poate de ciudata, pentru ca in Scotia, barbatul de langa ea ar fi fost considerat un erou extrem de frumos si binevenit in orice castel unde ar fi existat o fata de maritat! Adevarat, exista o oarecare aroganta intunecata in el; contururile dure, aspre ale maxilarului si barbiei sale tradau o determinare de granit si o autoritate implacabila, dar in ansamblu avea un chip frumos, masculin. Era imposibil sa-i ghicesti varsta; o viata petrecuta in vant si soare sapase riduri la colturile ochilor si santuri in jurul gurii. Presupuse ca era mult mai in varsta decat arata de fapt, de vreme ce nu-si amintea sa fi existat o vreme in viata ei, cand sa nu fi auzit de faptele Lupului. Brusc, isi spuse ca era foarte ciudat ca acesta isi petrecuse viata in lupte si nu se gandise sa se insoare si sa aiba urmasi care sa-i mosteneasca toate bogatiile pe care precis ca trebuia sa le fi strans.

- De ce ai decis sa nu te casatoresti? spuse ea dintr-o data, ca apoi sa nu-i vina sa creada ca a intrebat asa ceva.

Chipul lui Royce trada uluirea cand intelese ca, la douazeci si noua de ani aceasta il privea, evident, ca fiind trecut de mult de varsta posibilitatii de a se mai casatori. Refacandu-si expresia, o intreba amuzat:

- Tu de ce crezi ca nu am facut asta?

- Pentru ca nu te-a vrut nici o doamna potrivita? se aventura ea curajos, privindu-l piezis cu un zambet impertinent, pe care Royce il gasi al naibii de irezistibil.

In ciuda faptului ca primise nenumarate astfel de oferte, Royce zambi vag.

- Presupun ca iti inchipui ca este prea tarziu pentru mine?

Jenny confirma din cap, zambind.

- Se pare ca amandoi suntem destinati burlaciei.

- Ah, dar tu esti o fata batrana ca urmare a dorintei tale, ori aici este diferenta dintre noi. Savurand enorm momentul, Royce se lasa intr-un cot, studiindu-i obrajii rozalii din cauza vinului.

- Unde crezi am gresit eu?

- Nu pot sti asta, fireste. Dar presupun, continua ea dupa un moment de ezitare, ca pe campul de lupta nu prea ai ocazia sa intalnesti doamne potrivite.

- Adevarat. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii aducand pacea.

- Singurul motiv pentru care nu exista pace este pentru ca tu o intrerupi mereu, cu asediile tale blestemate si cu interminabilele tale lupte. Englezii nu pot suporta asta la nesfarsit, il informa ea sever.

- Adevarat? o intreba el sec, bucurandu-se de inteligenta ei la fel cum se bucurase de rasul ei, putin mai devreme;

- Categoric. Tu si armata ta abia v-ati intors din luptele cu noi, la Cornwal.

- La Cornwall luptam pe pamant englez, ii reaminti el bland, pentru ca iubitul tau Rege James - care, apropo, are intamplator o barbie slaba - ne-a invadat pe noi, in incercarea de a-l urca pe tron pe sotul verisoarei lui.

Jenny riposta, indignata:

- Ei bine, Perkin Warbeck este, intamplator, regele de drept al Angliei si regele James stie asta! Perkin Warbeck este fiul de mult pierdut al lui Edward al IV-lea.

- Perkin Warbeck, o contrazise Royce plat, este fiul de mult pierdut al unui barcagiu flamand.

- Asta este doar parerea ta.

Cum Royce parea sa nu mai vrea sa comenteze pe aceasta tema, Jenny arunca o privire furisa spre fata lui aspru cizelata.

- Regele James are cu adevarat barbia slaba? izbucni ea.

- Da, confirma Royce zambindu-i.

- In sfarsit, noi insa nu comentam infatisarea lui, spuse ea cu aroganta, digerand informatia despre regele ei, despre care se spunea ca era frumos ca un zeu. Noi discutam despre nesfarsitele tale razboaie, inainte de noi, te-ai luptat cu irlandezii, apoi.

Royce o intrerupse cu un zambet ironic:

- M-am luptat cu irlandezii pentru ca ei l-au incoronat rege pe Lambert Simel si apoi ne-au invadat pe noi, in incercarea de a-l pune pe tron in locul lui Henric.

Dupa cum vorbea el, lasa sa creada ca Scotia si Irlanda greseau si ea efectiv nu se simtea suficient de informata ca sa dezbata cum trebuia chestiunea aceasta. Spuse, cu un oftat:

- Presupun ca nu exista nici o indoiala pentru ce te afli acum aici, atat de aproape de granita noastra. Astepti sa-ti soseasca mai multi oameni, dupa care Henric vrea sa te trimita in Scotia, sa-ti porti luptele tale sangeroase impotriva noastra. Toti din tabara stiu asta.

Decis sa ghideze conversatia inapoi, spre topica relaxata dinainte, Royce spuse:

- Dupa cate-mi amintesc eu, discutam despre inabilitatea mea de a-mi gasi o sotie potrivita si nu despre scopul bataliilor mele.

Fericita de schimbarea subiectului, Jenny reveni deliberat la subiectul precedent. Dupa un minut, spuse:

- Precis ca ai fost la curtea lui Henric si ai cunoscut doamne, acolo?

- Asa este.

Jenny isi sorbi vinul intr-o tacere ganditoare, studiind barbatul inalt, aplecat langa ea, cu un picior ridicat, cu mana odihnindu-se comod pe genunchi, cat se poate de in elementul lui intr-un cort pe campul de lupta. Totul la el trada razboinicul. Chiar si acum, in repaus, trupul lui emana forta pradatorului; umerii lui erau incredibil de lati, bratele si pieptul umflate de muschi sub tunica de lana bleumarin, iar muschii de la picioare si coapse se conturau clar prin pantalonii grei de lana neagra, deasupra cizmelor inalte. Ani de zile de purtat armura si de manuit palosul il intarisera pentru lupta, dar Jenny nu-si putea inchipui ca o astfel de viata il putea avantaja cand se afla la curte, sau macar pregati ca sa se potriveasca cu oamenii de acolo. Desi ea nu fusese niciodata la curte, auzise fel de fel de povesti despre opulenta de acolo si despre sofisticarea celor care o populau. Brusc, isi dadu seama cat de cumplit de nelalocul lui trebuia sa arate si sa se simta acest luptator, intr-un astfel de loc.

- Tu. tu nu te simti in largul tau cu oamenii de la curte, nu? se aventura ea ezitant.

- Nu chiar, spuse Royce distras de miile de emotii care dansau in ochii ei expresivi.

Recunoasterea lui ii inmuie inima buna, pentru ca Jenny stia mai bine decat oricine cat de umilitor si de dureros este sa nu te simti la locul tau tocmai printre oamenii care doresti cel mai mult sa te accepte. I se parea gresit, injust, ca acest barbat care isi risca zilnic viata pentru Anglia sa fie respins de proprii lui oameni.

- Sunt convinsa ca greseala nu iti apartine, spuse ea miloasa.

- Atunci unde crezi ca se afla? intreba el cu un zambet vag in colturile gurii frumos modelate. De ce nu ma simt eu confortabil la curte?

- Vorbim despre sentimentele tale cand te afli in preajma doamnelor sau a barbatilor? intreba ea simtind o brusca dorinta de a-l ajuta, rezultatul in parte a milei, in parte a vinului puternic si in parte, a reactiei la privirea lui deschisa, neclintita.

- Daca este vorba de doamne, as putea sa te ajut eu, se oferi ea. Ai. ai primi niste sfaturi?

- Te rog, neaparat. Retinandu-si un zambet, Royce isi indulci expresia intr-o admirabila imitare a celei mai sincere gravitati.

- Spune-mi cum sa ma descurc cu doamnele cand sunt la curte, astfel incat data viitoare sa am atata succes incat una dintre ele sa ma accepte ca sot.

- Oh, nu-ti pot promite ca vor dori sa se marite cu tine, izbucni ea fara sa se gandeasca.

Royce se ineca cu vinul si-si sterse picaturile din coltul gurii.

- Daca intentia ta era sa-mi intaresti increderea in mine, spuse el cu glasul inca sugrumat de ras, atunci faci o treaba proasta, doamna mea.

- Nu am vrut sa spun. sincer, eu am. se balbai Jenny nefericita.

- Poate ca ar trebui sa facem schimb de sfaturi, continua el plin de bunavointa. Tu imi spui cum doreste sa fie tratata o doamna cu o educatie aleasa, iar eu o sa-ti atrag atentia asupra pericolelor de a demola increderea in sine a unui barbat. Hai, mai bea putin vin, adauga el cu blandete, intinzand mana in spatele lui, dupa carafa si mai turnand putin in cupa ei. Se uita peste umar la Gawin si imediat dupa aceea pajul lasa jos scutul pe care-l lustruia si parasi cortul.

- Haide, continua-ti sfaturile, sunt nerabdator sa le aud, spuse Royce, dupa ce ea mai sorbi putin din vin. Sa presupunem ca ma aflu la curte si am intrat tocmai in salonul reginei. In jurul ei se afla cateva doamne frumoase iar eu sunt decis ca una dintre ele sa devina sotia mea.

Cu ochii mariti de soc, Jane sari:

- Fara nici cea mai mica preferinta, nu? Royce isi lasa capul pe spate si rase cu atata putere, incat sunetul neobisnuit facu trei oameni din garda lui sa intre in goana in cort sa vada ce se intampla. Facandu-le scurt semn sa iasa, Royce se uita la nasul ei obraznic, care se mai incretea inca dezaprobator si isi dadu seama ca tocmai se prabusise intr-un abis fara precedent, in aprecierile ei. Inabusindu-si un nou acces de veselie, spuse cu rusinata pocainta:

- Am spus clar ca doamnele erau toate frumoase, nu?

Expresia ei se limpezi si zambi, confirmand cu o inclinare a capului.

- Asta este adevarat. Dar uitasem ca frumusetea este ceea ce conteaza cel mai mult, pentru un barbat.

- La inceput, asta este ce contreaza cel mai mult, o corecta Royce. Bine, fie. Ce trebuie sa fac, acum ca am. identificat obiectul intentiilor mele matrimoniale?

- Ce ai face tu, in mod normal?

- Tu ce crezi ca as face?

Jenny isi increti sprancenele delicate si amuzamentul ii aparu in colturile gurii ei generoase, in timp ce il studia, gandindu-se la raspuns.

- Pe baza celor ce stiu eu despre tine, nu pot decat sa presupun ca o vei ridica in poala ta, incercand sa-i obtii acordul, prin bataie.

- Vrei sa spui ca nu asa trebuie procedat? spuse Royce cat se poate de serios.

Jenny vazu umorul care ii juca in ochi; izbucni in ras si Royce auzi parca muzica umplandu-i cortul.

- Doamnele. adica doamnele cu o educatie aleasa, au idei foarte clare despre modul in care doresc sa fie tratate de barbatul care le cucereste inima, lamuri Jenny dupa un minut, cu o privire care implica fara echivoc faptul ca experientele lui anterioare fusesera cu femei de o alta categorie.

- Si cum anume viseaza o doamna cu educatie aleasa sa fie tratata?

- Cavalereste, desigur. Dar e mai mult decat atat, adauga ea cu o privire melancolica in ochii de safir. O doamna doreste ca atunci cand cavalerul ei intra intr-o incapere plina de lume, sa nu aiba ochi decat pentru ea. Sa fie orb la orice altceva, in afara frumusetii ei.

- In cazul acesta il paste pericolul iminent sa se impiedice de propria lui sabie, sublinie Royce neintelegand ca Jennifer vorbea despre propriile ei vise.

Aceasta ii arunca o privire plina de mustrare, adaugand cu emfaza:

- Si ii place sa creada ca el are o natura romantica, ceea ce, evident, nu ai tu!

- Nu, daca a fi romantic inseamna sa-mi bajbai drumul prin incaperi ca un orb, glumi el. Dar continua - ce altceva le mai place doamnelor?

- Loialitate si devotament. Si cuvinte, mai ales cuvinte.

- Ce fel de cuvinte?

- Cuvinte de dragoste si de tandra admiratie, spuse Jenny visatoare. O doamna vrea sa-l auda pe cavalerul ei spunandu-i ca o iubeste mai presus de orice si ca pentru el, ea este frumoasa. Vrea ca acesta sa-i spuna ca ochii ei ii amintesc de mare sau de cer si ca buzele ei ii amintesc de petalele unui trandafir.

Royce o studia cu gura cascata.

- Tu chiar visezi ca un barbat sa-ti spuna asemenea lucruri?

Jennifer pali ca si cum ar fi palmuit-o, dar paru sa ignore totul.

- Chiar si fetele sterse au vise, milord, sublinie ea cu un zambet.

- Jennifer, spuse Royce brusc, amuzat si ros totodata de remuscari, tu nu esti stearsa. Tu esti. Si mai atras acum de ea, o studie minunandu-se de infatisarea ei, dar ce-l atragea la ea era ceva mai mult decat fata sau trupul ei; Jennifer Merrick avea o aura de bunatate care il incalzea, un spirit mandru care il provoca - si o iradiere care il atragea spre ea cu o forta din ce in ce mai mare.

- Tu nu esti stearsa.

Jennifer chicoti fara ranchiuna si-si scutura capul.

- In nici un caz nu incerca sa-ti ametesti doamna visurilor tale flatand-o cu asemenea cuvinte mincinoase, milord, pentru ca nu o sa ai succes!

- Daca nu-mi pot supune doamna prin bataie si nici nu o pot imbrobodi cu vorbe, raspunse Royce preocupat de gura ei roz, presupun ca va trebui sa ma bazez pe unica mea pricepere.

Isi lasa ultimul cuvant sa pluteasca in aer, pana cand Jenny nu-si mai putu retine curiozitatea fascinata.

- La ce pricepere te referi?

Ochii lui scanteiara si spuse cu un zambet rautacios:

- Modestia ma impiedica sa spun.

- Nu fi rusinos, spuse Jenny atat de curioasa, incat nici nu-i vazu mana care se ridicase spre umarul ei.

- Ce faci atat de bine, incat o doamna sa-si doreasca sa se marite cu tine pentru asta?

- Eu cred ca ma pricep foarte bine la. la sarutat, spuse Royce, cu mana curbandu-i-se pe umarul ei.

- La sa. sarutat! izbucni ea dandu-se repede inapoi. Este de necrezut ca vrei sa te falesti cu asta in fata mea!

- Nu ma faleam, contracara Royce ranit. Vroiam doar sa ma crezi ca sunt cu adevarat foarte bun la asa ceva.

Jenny incerca disperata sa, lase impresia ca il dezaproba cu fermitate, dar esua lamentabil; buzele ii tremurau de ras, la gandul ca "Urgia Scotiei" se mandrea nu cu indemanarea lui la lansarea lanciei sau la spada ci la sarutat!

- Sa presupun ca ideea asta iti starneste rasul? comenta Royce.

Jenny scutura din cap cu atata convingere incat parul ii cazu pe umeri, dar ochii ii dansau de amuzament.

- Este. este nostim, spuse ea sufocandu-se de ras, ca nu pot accepta, in mintea mea imaginea asta despre tine.

Fara sa o previna, mana lui se ridica si se arcui in jurul bratului ei, tragand-o ferm spre el.

- Atunci de ce sa nu apreciezi singura? ii propuse el delicat.

Jenny incerca sa se dea inapoi.

- Nu fi prost! Nu as putea - nu pot! Brusc, nu-si mai putu smulge privirile de la buzele lui. Te cred bucuroasa pe cuvant. Bucuroasa!

- Nu, simt ca trebuie sa-ti dovedesc.

- Nu este nevoie, striga ea disperata. Cum ti-as putea aprecia priceperea, daca nu am mai fost niciodata sarutata, in viata mea?

Aceasta recunoastere nu-l facu pe Royce decat sa o doreasca si mai mult, el care era obisnuit cu femei a caror experienta in pat rivaliza cu a lui. Buzele i se curbara in zambet, dar mana se stranse mai tare pe bratul ei, tragand-o inexorabil mai aproape, in timp ce isi ridica cealalta mana spre umarul ei.

- Nu! spuse Jenny incercand inutil sa se smulga.

- Insist.

Jenny se intari pentru un fel de necunoscut de ea asalt fizic; in gatlejul ei isi facu loc un scancet de groaza, dar in clipa urmatoare isi dadu seama ca nu avea de ce sa se teama. Buzele lui erau reci pe ale ei si surprinzator de catifelate, in timp ce se frecau usor de gura ei inchisa. Incremenita, cu mainile pe umerii lui, tinandu-si trupul rigid departe de al lui, ramase imobila, in timp ce pulsul incepea sa i se inteteasca si ea incerca cu disperare sa savureze placerea de a fi sarutata, pastrandu-si totusi sangele rece.

Royce scazu presiunea mainilor, atat cat sa-i permita sa-si indeparteze buzele apasate de ale lui.

- Poate ca nu mai sunt atat de bun cum credeam odata, spuse el ascunzandu-si cu grija amuzamentul. Pot jura ca mintea ta lucra tot timpul.

Iritata, alarmata si profund confuza, Jenny lupta totusi cu disperare sa nu se impotriveasca sau sa nu faca ceva ce ar fi putut distruge echilibrul fragil al tentativei lor de imprietenire.

- A. adica? intreba ea acut constienta de faptul ca trupul lui puternic era acum intins practic pe si langa ea, cu capul pe blanuri, in cel mai desfranat mod.

- Adica tu crezi acum ca sarutul nostru a fost ceva la care sa viseze doamnele cu educatie aleasa?

- Te rog, da-mi drumul.

- Credeam ca vroiai sa ma ajuti sa inteleg ce le face placere doamnelor cu educatie aleasa, ca tine.

- Saruti foarte bine! Exact asa cum viseaza doamnele sa fie sarutate! striga Jenny cu disperare, dar Royce se uita doar la ea cu o expresie indoita, refuzand sa-i dea drumul.

- Efectiv nu ma simt sigur pe mine, glumi el urmarind micile scantei de furie din ochii albastri, incredibili.

- Atunci exerseaza pe altcineva!

- Din nefericire, Arik nu ma atrage, spuse Royce si inainte ca ea sa poata aduce o alta obiectie, schimba brusc tactica, spunand amabil:

- Constat totusi ca daca amenintarile cu pedeapsa fizica nu au efect asupra ta, am descoperit pana la urma, ce anume are.

- Ce vrei sa spui?

- Vreau sa spun ca pe viitor, cand vreau sa te fac sa ma asculti, pur si simplu te sarut, ca sa te conving. Asta e un lucru care vad ca te ingrozeste.

Imaginea cu ea sarutata - fara indoiala in fata oamenilor lui - ori de cate ori se impotrivea, o alarma cumplit. Sperand ca vorbind calm, rezonabil, in loc sa protesteze cu aprindere, il va putea convinge sa renunte la pretentia lui, spuse:

- Nu teama simt eu, mai curand o lipsa de interes. Royce ii aprecie trucul cu un amestec de admiratie si amuzament, dar acest lucru nu facu decat sa-i amplifice inexplicabila insistenta de a-i simti reactia.

- Adevarat? spuse el bland, cu privirea acoperita de gene grele fixata pe buzele ei. In timp ce vorbea, mana i se curba in jurul capului ei, apasandu-l inexorabil in jos, centimetru cu centimetru, pana cand rasuflarea lui calda se amesteca cu a ei si privirile li se inlantuira insistent, stiind ca ochii cenusii ii captureaza pe cei ingroziti, de un albastru ademenitor, facandu-i ostatici, in timp ce-si apropia buzele? de ale ei. Jenny simti ca un cutremur in tot sistemul ei nervos si inchise ochii, iar buzele lui incepura sa se miste pe ale ei, explorand cu atentie si posedare fiecare curba delicata si contur tremurator.

Royce ii simti buzele lasandu-se moi, involuntar, ii simti bratele tremurande cedand, sanii venind sa se odihneasca pe pieptul lui, bataile puternice ale inimii. Mana care-i tinuse apasata gura de a lui isi slabi presiunea in acelasi timp in care buzele o crescura pe a lor. Rostogolind-o pe spate, se intinse deasupra ei, sarutand-o tot mai intens, plimbandu-si mana incet pe laterala ei si pe coapsa. Isi strecura varful limbii prin crapatura buzelor ei, fortand patrunderea, insistand ca acestea sa se desparta si cand in sfarsit se intampla asa, limba ii plonja in dulceata gurii si se retrase incet, apoi plonja din nou, imitand actul pe care incepuse sa si-l doreasca cu periculoasa determinare. Jenny ofta sub el, devenind ca o stana, dar apoi, brusc, intreaga tensiune se scurse din ea, in timp ce o cutremuratoare explozie de placere se revarsa in trupul ei. Total nestiutoare fata de felul de pasiune incinsa pe care o trezea Royce in ea, deliberat, competent, Jenny se simti contaminata de aceasta, sedusa, pana la a uita ca era rapitorul ei. Acum era iubitul, aprins, persuasiv, bland, doritor. O cuprinse un sentiment de tandrete si cu un geamat surd de neajutorata capitulare, isi indoi mana pe dupa gatul lui, miscandu-si buzele pe ale lui cu ardoare crescanda.

Gura lui Royce deveni tot mai insistenta, limba lui cerand, lovind, in timp ce mana ii aluneca neincetat in sus pe corsajul ei, mangaindu-i sanii, apoi din nou in jos, dezlegandu-i cureaua si strecurandu-se pe sub tunica ei. Jenny simti mangaierea ferma, alunecatoare, a mainii lui batatorite pe sanul gol, in acelasi timp in care buzele ei erau cuprinse intr-un sarut devorator.

Gemu sub asaltul senzual si in Royce exploda dorinta cand ii simti carnea umflandu-se sub palma lui, sfarcul inaltandu-i-se mandru spre el. Isi freca usor degetele inainte si inapoi pe excrescenta impudica, apoi o prinse intre degete, frecand-o intre ele. Simti pe gura oftatul ei de placere socata, in timp ce degetele ii sapau convulsiv in umerii lui si il saruta adanc, ca si cum ar fi vrut sa-i intoarca placerea pe care i-o oferea el.

Uluit de dulceata innebunitoare a raspunsului ei, Royce isi indeparta gura de a ei, privind in jos la fata aprinsa, contaminata de placere, continuand sa-i mangaie sanul, spunandu-si ca intr-o clipa o va lasa in pace.

Femeile cu care se culcase el nu vroiau, niciodata sa fie seduse sau manuite cu delicatete. Ele vroiau violenta si puterea care faceau parte din legenda lui. Ele vroiau sa fie cucerite, supuse, luate cu forta, folosite - de Lup. Numarul femeilor care-l implorau in pat "loveste-ma", era prea mare ca sa-l mai tina minte. Ii fusese atribuit rolul de cuceritor sexual, rol pe care-l acceptase de-a lungul anilor, dar cu tot mai dese simptome de plictiseala si, in ultima vreme, de dezgust.

Royce isi lua incetisor mana de pe sanul ei umflat, poruncindu-si sa o lase in pace, sa puna capat la ceea ce incepuse, sa puna capat acum. Stia ca fara indoiala, maine va regreta ca a lasat lucrurile sa mearga atat de departe. Dar isi spuse ca daca tot avea sa regrete, atunci de ce sa nu aiba ceva substantial de regretat? Si cu o oarecare idee pe jumatate formata de a-si permite si lui si ei inca putin din placerea pe care se parea ca o gasisera amandoi in noaptea aceasta, Royce se apleca si o saruta, in timp ce-i deschidea si-i inlatura tunica. Privirea ii cobori, ramanand fascinata de banchetul ispititor care i se oferea. Sani minunati, rotunzi si plini, in varf cu sfarcuri rozalii, intariti in muguri duri, de dorinta, infiorandu-se sub privirea lui; pielea ei era moale ca smantana, stralucind in lumina focului, neatinsa ca zapada proaspat cazuta.

Inspirand adanc, sa se linisteasca, isi smulse privirile de la sani spre buze, apoi spre ochii ei care fermecau, in timp ce-si desfacea tunica, inlaturand-o din drum, pentru ca astfel sa poata simti ridicaturile mari, albe, presate pe pieptul lui gol.

Deja adusa aproape intr-o stare de insensibilitate de caldura saruturilor lui, a privirii lui si a vinului, Jenny se uita cu privirea incetosata la linia ferma, senzuala a buzelor lui, urmarindu-le cum coborau asupra a lor ei. Inchise ochii si lumea incepu sa se invarteasca in timp ce gura lui i-o lua pe a ei cu o foame nestavilita, despartindu-i buzele si strecurandu-si limba intre ele. Gemu de placere cand mana lui ii lua sanul, fortandu-i-l in sus, tinandu-l acolo, in timp ce-si cobora incet pe el pieptul dezgolit, asprit de par si apoi greutatea lui se lasa peste ea. O acoperi aproape cu trupul lui, trasand saruturi senzuale de la gura ei spre ureche, gadilandu-i ceafa sensibila cu varful limbii, apoi explorandu-i sanii minunat, pana cand Jenny incepu sa se zvarcoleaca sub el.

Royce isi intoarse gura de-a lungul obrazului, spre buze si incepu o seductie lenta, erotica iar Jenny incepu in curand sa geama incet, in gatlej. Buzele lui despartite le acoperira pe ale ei, fortandu-le sa se deschida mai mult, pana cand ii captura limba ca si cum ar fi vrut sa-i suga dulceata, apoi i-o dadu pe a lui si Jenny ii relua instinctiv miscarile si cand facu asta, sarutul deveni salbatic. Limba lui se impletea cu a ei, mainile lui ii intrau adanc in par si Jenny isi incolaci bratele pe dupa gatul lui, pierduta intr-un sarut care putea cutremura pamantul.

Partea de jos a trupului lui se ridica, picioarele lui i le despartira pe ale ei si se strecura intre ele, obligand-o sa devina vibrant constienta de rigida lui duritate care se presa plina de inteles intre pulpele ei. Devastata de foamea primara a pasiunii lui, se agata de el, infranandu-si un strigat de dezamagire cand acesta isi smulse gura dintr-a ei, apoi ofta surprinsa cand si-o cobori pe sanii ei. Buzele i se inchisera pe un sfarc, ciugulindu-l cu delicatete, apoi intensificandu-si stransoarea, tragandu-l mai tare, pana cand spinarea ei se arcui si fiecare particica a trupului ii fu cuprinsa de valuri socante de pura placere. Si chiar cand isi spunea ca nu mai poate indura, el insista mai mult, smulgandu-i un geamat infundat. In clipa aceea Royce se opri, intorcandu-si fata sa savureze celalalt san cu aceeasi atentie, in timp ce ea isi plimba degetele prin parul lui des, negru, tinandu-i incostienta capul apasat asupra ei.

Cand simti ca sigur o sa moara de placere, Royce isi lasa greutatea in maini, ridicandu-si pieptul de pe ea. Aerul rece pe pielea ei incinsa, combinat cu absenta carnii lui pe ea, o scoase putin din starea de euforie inconstienta in care o adusese el. Jenny deschise cu greu ochii si-l vazu stand deasupra ei, mangaindu-i cu ochi fierbinti sanii cu sfarcurile mandru intarite de limba si buzele si dintii lui.

Panica, intarziata, letargica, o cuprinse in sfarsit pe Jenny, in timp ce forta coapselor lui doritoare trimiteau prin ea valuri de dorinta. Royce dadu sa-si aplece din nou capul spre ea si terifianta ca prelungise atat de mult clipa aceasta, scutura disperata din cap.

- Te rog, sopti ea gafait. Dar el se ridica deja, cu trupul tensionat, in alerta. O fractiune de secunda dupa aceea, un paznic striga de afara:

- Va cer scuze, milord, s-au intors oamenii. Fara un cuvant, Royce se rostogoli si se ridica in picioare, aranjandu-si repede hainele si iesi afara din cort. Intr-o ceata de dorinta intrerupta si confuzie, Jenny il privi plecand, apoi luciditatea incepu, incet-incet, sa-i revina. O cuprinse o rusine furibunda cand se uita in jos si-si vazu hainele ravasite. Le trase la loc, plimbandu-si o mana tremuranda prin parul intr-o salbatica dezordine. Ar fi fost cat se poate de rau daca ar fi fortat-o sa-i cedeze, dar el nu a facut asta. Ca si cum ar fi fost vrajita, ea se alaturase dornica, frenetica, propriei ei seductii. Socul a ceea ce facuse, aproape facuse, ii cuprinse trupul cu un tremur nestapanit, dar cand incerca sa dea vina pe el, constiinta refuza sa faca asta. Incepu sa se gandeasca innebunita la lucruri pe care le-ar putea spune, sau face, la intoarcerea lui, pentru ca oricat de naiva era, stia instinctiv ca el o sa vrea sa continue de unde o parasise si inima incepu sa-i bubuie de teama, nu de el, ci de ea insasi.

Trecura minute, apoi un ceas si teama ei se transforma in mirare si intr-un tarziu, intr-o epuizare binecuvantata. Ghemuita in blanuri, ochii i se inchisera, apoi se deschisera brusc, dupa ceasuri mai tarziu, ca sa-l gaseasca stand in picioare, deasupra ei.

Ingrijorata, ii cerceta trasaturile dure, implacabile, mintea ei amortita de somn inregistrand ca "iubitul" parasise cortul si asemenea ei, nu mai arata nici o dorinta de a-si continua seductia.

- A fost o greseala, spuse el plat, din partea amandurora. Nu o sa se mai intample.

Era ultimul lucru pe care se astepta sa-l auda din partea lui si in timp ce Royce se intorcea iesind repede din cort, afara in noapte, presupuse ca aceasta trebuia sa fie forma lui de a-si cere scuze pentru cele intamplate. Buzele i se desfacura intr-o mirare tacuta, apoi isi inchise repede ochii, in clipa in care in cort intra Gawin care se intinse pe jos, pe salteaua lui de paie, aproape de intrare.

CAPITOLUL SAPTE.

La rasaritul soarelui, corturile au fost demontate si padurea se umplu de zgomot continuu, in timp ce cinci sute de mii de cavaleri, mercenari si paji ieseau din vale, urmati de carele grele care scartaiau sub greutatea bombardelor, a mortierelor, a berbecilor de lupta, a catapultelor si a intregului echipament si alimente necesare in timpul asediului.

Pentru Jenny care calarea alaturi de Brenna, din greu pazite de cavaleri inarmati, de ambele parti, lumea deveni o ceata ireala de zgomot, de praf si de confuzie interioara. Nu stia incotro se indreptau, sau unde anume se afla, sau nici macar cine mai era ea. Era ca si cum intreaga lume clocotea si fiecare se schimbase, intr-un fel. Acum, Brenna era cea care ii arunca lui Jenny zambete de incurajare, in timp ce Jenny, care crezuse despre ea ca era o persoana inteligenta, se pomeni cautand - tanjind dupa o privire din partea lui Royce Westmoreland!

L-a vazut de cateva ori, in timp ce venea calare prin dreptul ei si era ca si cum si devenise un strain. Urcat pe un cal urias, negru, de lupta si imbracat intr-un negru sinistru, de la cizmele inalte la mantaua care se drapa pe umerii lui puternici si flutura in spatele lui, acesta era cea mai inspaimantatoare si mai puternica silueta pe care o vazuse Jenny vreodata - un strain ucigas, hotarat sa-i distruga familia, clanul si tot ce-i era ei drag.

In noaptea aceea, intinsa langa Brenna, uitandu-se in sus, la stele, incerca sa nu se gandeasca la oribilul turn de asediu care-si arunca amenintatoarea-i umbra peste pajiste, turnul care in curand va fi montat pentru asediul zidurilor vechi ale cetatii Merrick. Il intrezarise inainte printre copacii din vale, dar nu stiuse ce reprezenta. Sau poate ca efectiv nu a vrut sa-si confirme temerile.

Acum insa abia daca se mai putea gandi la altceva si se agata cu disperare de presupunerea Brennei ca Regele James ar putea trimite forte care sa-i ajute clanul in aceasta batalie. Si in tot acest timp, o parte din ea refuza sa creada ca va avea loc o batalie. Poate pentru ca nu-si putea inchipui cu adevarat ca barbatul care o sarutase si o atinsese cu atata tandrete pasionala chiar intentiona sa se intoarca complet de la ea, sa-i macelareasca familia si clanul. Partea naiva, buna a inimii ei nu-i permitea sa creada ca barbatul care a glumit si a ras cu ea cu o seara inainte, poate fi capabil de asa ceva.

Dar apoi, nici nu putea crede ca noaptea trecuta a existat cu adevarat. Noaptea trecuta el fusese un iubit tandru, persuasiv, insistent. Astazi era un strain in stare sa uite de existenta ei.

Royce nu uitase de existenta ei - nici macar in cea de a doua zi a drumului. Amintirea felului cum se simtise ea in bratele lui, dulceata saruturilor si a mangaierilor ei sovaielnice il tinuse treaz doua nopti la rand. Toata ziua de ieri, in timp ce calarea printre coloanele oamenilor sai, se pomenea cautandu-i privirile.

Chiar si acum, in timp ce calarea in fruntea armatei sale si-si strangea ochii in soare, incercand sa aprecieze timpul, rasul ei muzical ii rasuna in minte. Scutura din cap ca si cum ar fi vrut sa scape de el dar dintr-o data iat-o acolo, uitandu-se la el cu zambetul acela al ei.

- De ce crezi tu ca am decis sa nu ma insor, spusese el?

- Pentru ca nu te-a cerut nici o doamna potrivita? il tachinase ea.

Ii auzi chicotul infundat cand incercase sa para reprobatoare: sa nu incerci cumva sa-ti ametesti doamna viselor tale cu vorbe flatante stangace, milord, pentru ca nu o sa prea ai succes.

Dupa cate stiu eu despre tine, nu pot presupune decat ca o sa-ti trantesti doamna in poala si o sa incerci sa o supui prin bataie.

Nu-si putea inchipui ca o scotianca naiva putea avea atata spirit si curaj. Royce incerca sa se amageasca,. Spunandu-si ca aceasta fascinatie tot mai mare, aceasta obsesie pentru ostatica lui era doar rezultatul dorintei pe care o aprinsese in el in urma cu doua nopti, dar stia bine ca nu doar dorinta il tinea incatusat: spre deosebire de majoritatea femeilor, Jennifer Merrick nu a fost nici dezgustata si nici flatata la gandul ca era purtata spre pat de un barbat al carui nume era asociat cu pericolul si moartea. Raspunsul timid, pasionat pe care il trezise in ea in urma cu doua nopti, nu datora nimic fricii; se nascuse din tandrete si din dorinta. Desi cunostea toate zvonurile care circulau despre el, se oferise totusi mangaierilor lui cu inocenta dulceata. Si acesta era motivul pentru care nu si-o putea scoate din minte. Sau poate, isi spuse el amar, ea se amagise pur si simplu cu gandul ca, in ciuda reputatiei, era de fapt cavalerul virtuos, nepatat, galant, din visurile ei. Aceasta posibilitate, ca tandretea si pasiunea ei fusesera rezultatul unei autoamagiri de fetita naiva, era atat de dezgustator, incat Royce renunta sa se mai gandeasca la ea, decizand ferm sa o uite.

La amiaza, exact cand Jennifer se trantise pe iarba alaturi de Brenna sa se impartaseasca din ratia obisnuita de carne atoasa de vanat si o bucata de paine veche, il vazu pe Arik apropiindu-se. Acesta se opri chiar in fata lor, cu picioarele in cizme plantate la nici un metru si spuse:

- Vino.

Obisnuita deja cu aparenta lipsa de dorinta a uriasului blond de a vorbi mai mult decat era nevoie, Jenny se ridica. Brenna dadu sa faca acelasi lucru, dar Arik intinse mana.

- Nu tu.

Cu mana inclestata pe bratul lui Jenny, o duse printre sutele de oameni care se asezasera pe iarba sa-si manance festinul spartan, apoi o conduse spre padurea de langa drum, oprindu-se in locul unde cavalerii lui Royce pareau sa faca de garda, dupa copaci.

Sir Godfrey si Sir Eustace se dadura in laturi, cu fetele lor in mod obisnuit amabile, acum impietrite si Arik o impinse inainte, cu o miscare usoara, care o trimise impleticindu-se intr-un luminis micut.

Rapitorul ei statea pe jos, cu umerii largi rezemati de un copac, cu genunchii ridicati, studiind-o in tacere. Renuntase la manta in caldura zilei, ramanand doar intr-o tunica maron, simpla, cu maneci lungi, pantaloni grosi, maronii si cizme. Nu mai arata asa de mult ca un spectru al mortii si distrugerii cum i se paruse ieri si Jenny simti o absurda tresarire de fericire pentru faptul ca, era clar, nu uitase de existenta ei.

Totusi, mandria o impiedica sa-si arate emotia. Pentru ca habar nu avea cum ar trebui sa se poarte sau sa simta, Jenny ramase pe loc, reusind chiar sa-i sustina privirea fixa, pana cand tacerea lui intentionata o scoase din sarite. Incercand sa-si pastreze tonul politicos, conventional, spuse:

- Presupun ca m-ai chemat?

Din cine stie ce motiv, intrebarea ei ii aduse lui Royce un zambet ironic, in ochi.

- Ai dreptate.

Frustrata de tonul lui ciudat, ironic, Jenny astepta si spuse apoi:

- De ce?

- Ei da, iata intrebarea.

- Purtam. purtam o conversatie? intreba Jenny si spre completa ei confuzie, Royce isi dadu capul pe spate si izbucni intr-un hohot de ras bogat, gutural, care rasuna in luminis.

Chipul ei era oglinda unei adorabile confuzii si Royce redeveni serios, fiindu-i mila de inocenta care-l facuse sa rada, dar si sa o doreasca mai mult decat in ultimele doua nopti. Facu un gest spre cuvertura alba, intinsa pe jos. Pe ea se aflau cateva bucatele din acelasi vanat si paine din care incepuse si ea sa manance, impreuna cu putina branza si cateva mere. Royce spuse, calm:

- Imi face placere compania ta. Dar m-am gandit si ca o sa fie mai placut pentru tine sa mananci aici, cu mine, decat in camp deschis, inconjurata de mii de soldati. M-am inselat cumva?

Daca el nu ar fi spus ca ii facea placere compania ei, Jenny poate ca i-ar fi adus la cunostinta ca se insela cu desavarsire, dar se simtea dezarmata de vocea aceea profund irezistibila care ii spunea ca de fapt ii era dor de ea.

- Nu, recunoscu ea, dar din mandrie si din prudenta nu se aseza jos langa el. Luand un mar rosu, stralucitor, se aseza pe o buturuga, mai departe de atingerea lui, dar dupa cateva minute de conversatie oarecare, incepu sa se simta total relaxata si cu inima ciudat de usoara, in compania lui. O clipa nu se gandi ca acest fenomen ciudat era rezultatul eforturilor lui deliberate de a o face sa se simta in siguranta fata de avansurile lui, sau sa o faca sa uite modul brutal si nepoliticos in care pusese capat preliminariilor lor de dragoste de acum cateva nopti, de teama ca ea sa nu-i respinga abrupt urmatoarea incercare.

Royce stia exact ce facea si de ce facea asta, dar isi spunea ca, in cazul in care reusea, printr-un miracol divin, sa-si tina mainile departe de ea pana cand o va trimite fie tatalui ei, fie regelui sau, atunci eforturile nu au fost zadarnice, pentru ca lua acum un pranz foarte placut si oarecum prelungit, intr-un luminis intim.

Dupa cateva minute, in mijlocul unei discutii impersonale despre cavaleri, Royce se pomeni dintr-o data ca se gandeste aproape cu gelozie la fostul ei pretendent si spuse brusc:

- Ca tot vorbim de cavaleri, ce s-a intamplat cu al tau?

Jenny musca din mar, cu o expresie contrariata.

- Cu al meu, ce?

- Cavalerul tau. Balder. Daca tatal tau dorea aceasta casatorie, cum l-ai convins pe Balder sa nu insiste?

Intrebarea paru sa o deconcerteze si ca si cum ar fi tras de timp ca sa compuna un raspuns, isi aduse picioarele lungi la piept si isi petrecu mainile in jurul lor, apoi isi sprijini barbia pe genunchi si isi ridica spre el ochii albastri, stralucitori, in care juca rasul. Cocotata pe buturuga aceea, era incredibil de atragatoare, isi spuse Royce, o incantatoare nimfa a padurilor, cu parul lung, ondulat, imbracata intr-o tunica barbateasca si pantaloni. O nimfa a padurilor! mai urmeaza sa-i compuna sonete despre frumusetea ei, starnind incantarea tatalui ei, ca sa nu se mai gandeasca la barfele de la curtile ambelor tari!

- Intrebarea asta a fost prea grea pentru tine? spuse el, cu vocea aspra, de enervare pe el insusi. Sa incerc sa formulez una mai usoara?

- Ce natura nerabdatoare ai, raspunse ea serioasa, catusi de putin speriata de tonul lui.

Cuvintele ei erau insotite de o privire reprobatoare, de fata cu educatie aleasa, incat Royce chicoti, in pofida dorintei lui.

- Ai dreptate, recunoscu el zambind spre revoltatoarea femeie-copil care indraznise sa-l mustre pentru defectele lui.

- Iar acum, spune-mi de ce s-a retras batranul Balder?

- Foarte bine, dar este necavaleresc din partea ta sa ma descosi despre chestiuni care sunt atat de intime - ca sa nu spun teribil de jenante.

- Jenante pentru cine? intreba Royce ignorandu-i eschiva.

- Pentru mine. Lordul Balder a fost indignat. Stii - explica ea cu zambitoare candoare - nu l-am mai vazut din seara in care a venit la Merrick sa semneze contractul de casatorie. A fost o experienta cumplita, spuse ea cu un aer amuzat si oripilat, in acelasi timp.

- Ce s-a intamplat? insista Royce.

- Daca-ti spun, promite-mi sa nu uiti ca nu eram decat o fetita de paisprezece ani - plina de vise despre minunatul tanar cavaler a carui sotie aveam sa fiu. In mintea mea stiam exact cum trebuia sa arate. Jenny zambi cu tristete, gandindu-se in urma.

Trebuia sa fie blond si tanar si fireste, cu un chip minunat de privit. Sa aiba ochi albastri si o tinuta princiara. Totodata trebuia sa fie suficient de puternic ca sa ne poata proteja avutul, pentru copiii pe care avea sa-i avem, intr-o buna zi.

Jenny ii arunca lui Royce o privire tulburata.

- Asa arata speranta mea secreta si in apararea mea, trebuie spus ca nici tata si nici fratii mei vitregi n-au suflat o iota din care sa pricep ca Lordul Balder arata altfel.

Royce se incrunta, prin minte trecandu-i o clipa imaginea vanitosului Balder.

- Si iata-ma acolo, intrand in sala mare a castelului Merrick, dupa ce petrecusem ceasuri intregi in camera mea, exersandu-mi mersul.

- Ti-ai exersat mersul? izbucni Royce cu vocea incarcata de un amestec de amuzament si neincredere.

- Cum sa nu, raspunse Jenny vesela. Vezi tu, vroiam sa-i arat viitorului meu stapan o imagine perfecta a mea. Nu trebuia nici sa ma reped in sala parand prea nerabdatoare dar nici sa intru prea incet, lasand impresia ca ma impotriveam. Era o dilema enorma, sa decid cum aveam sa pasesc, ca sa nu mai vorbesc de cum aveam sa ma imbrac. Eram atat de disperata incat efectiv m-am consultat cu fratii mei vitregi, Alexander si Malcolm, ca sa am parerea lor masculina. William, care este un dulce, nu venise inca acasa, cu mama mea vitrega.

- In mod sigur te-au pus in tema in legatura cu Balder.

Privirea din ochii ei ii spuse altceva, dar totusi nu era pregatit pentru junghiul ascutit de mila pentru ea, cand Jenny scutura din cap.

- Dimpotriva. Alexander mi-a spus ca se temea ca tinuta pregatita de mama mea vitrega nu era suficient de frumoasa. A insistat sa ma imbrac cu rochia verde si sa o decorez cu perlele mamei. Ceea ce am facut. Malcolm a sugerat sa port intr-o parte un pumnal cu giuvaeruri, pentru ca astfel sa nu ma simt coplesita de ilustra prezenta a viitorului meu sot. Alex a spus ca parul meu arata prea comun si morcoviu si ca trebuia prins in sus, sub un voal auriu si prins cu o funda cu safire. Apoi, dupa ce m-am imbracat cum au vrut ei, m-au ajutat sa practic mersul.

Ca si cum loialitatea o impiedica sa prezinte o imagine putin flatanta a fratilor ei, zambi cu toata fata si spuse cu o voce decis incurajatoare:

- Desigur, ei se amuzau pe socoteala mea, asa cum fac fratii cu surorile lor, dar eu eram prea ametita de vise, ca sa observ.

Royce vazu adevarul din spatele cuvintelor ei si recunoscu malitia fara suflet din gluma lor. Simti dintr-o data o nevoie puternica sa-si infiga pumnul in mutrele fratilor ei, doar asa, pentru "amuzament".

Jenny continua, cu fata vesela acum, ca si cand radea de ea insasi:

- Eram atat de preocupata ca fiecare detaliu sa fie asa cum trebuia, incat chiar am intarziat sa cobor sa-mi intalnesc viitorul sot. Cand in sfarsit am ajuns jos, am defilat de-a lungul salii exact cu viteza potrivita, pe picioare care tremurau nu doar din cauza nervozitatii, ci din cauza greutatii perlelor, rubinelor, safirelor si a lanturilor de aur de la gat, de la incheieturile mainilor si de la brau. Trebuia sa fi vazut privirea de pe chipul bietei mele mame vitrege cand a vazut cum eram imbracata. Efectiv era o etalare tipatoare, crede-ma, rase Jenny inconstienta de furia care crestea tot mai mult in Royce, pe masura ce ea continua.

- Mama mea vitrega mi-a spus dupa aceea ca aratam ca un cufar cu giuvaeruri catarat pe picioare, chicoti Jenny. Nu a spus-o cu rautate. De fapt, chiar ii era mila de mine, se grabi Jennifer sa adauge repede, cand vazu expresia neagra de furie a rapitorului ei.

Cand tacu, Royce o intreba:

- Dar sora ta Brenna, ea ce a spus? Ochii lui Jennifer se incalzire de dragoste.

- Brenna o sa gaseasca intotdeauna un cuvant bun de spus despre mine, indiferent cat de socante ar fi greselile mele, sau cat de revoltatoare, purtarea. Mi-a spus ca "straluceam ca soarele si stelele si luna". Jenny izbucni intr-o cascada de ras si se uita la Royce cu ochii sclipind veseli.

- Ceea ce si faceam, straluceam, vreau sa spun.

Cu vocea ragusita de sentimente pe care nici nu le putea intelege si nici retine, Royce se uita la ea si spuse incordat:

- Sunt femei care nu au nevoie de giuvaeruri ca sa straluceasca. Tu esti una dintre ele.

Jennifer casca gura uluita si se uita la el:

- Acesta a fost un compliment?

Profund enervat ca il redusese efectiv la a emite galanterii, Royce scutura repede din umeri si spuse:

- Eu sunt soldat, nu poet, Jennifer. A fost doar o constatare. Continua-ti povestea.

Rusinata si contrariata, Jennifer ezita, apoi alunga a nu stiu cata lui schimbare de dispozitie, scuturandu-se in gand. Mai muscand din mar, spuse vesel:

- Oricum, Lordul Balder nu impartaseste lipsa ta de interes pentru bijuterii. Adevarul este, continua ea razand, ca ii iesisera aproape ochii din cap - atat de fermecat era de stralucirea mea. De fapt, era atat de orbit de vulgara mea etalare, incat mi-a privit doar in trecere chipul, inainte de a se intoarce spre tatal meu si de a spune:

- O iau.

- Si doar asa, pur si simplu, i-ai fost incredintata? intreba Royce, incruntandu-se.

- Nu "doar asa", pentru ca eu aproape ca am lesinat, atat de socata am fost de prima mea privire asupra infatisarii iubitului meu. Tata m-a prins inainte sa ma prabusesc si m-a ajutat sa ma asez pe o bancheta, langa masa, dar nici dupa ce m-am asezat si am inceput sa-mi recapat cunostinta, nu-mi puteam smulge privirile de la infatisarea Lordului Balder! In afara de faptul ca era mai batran ca tata, era slab ca un bat si purta.

Vocea ei trena si Jenny ezita, nesigura.

- Nu ar trebui sa-ti spun restul.

- Spune-mi totul, ii porunci Royce.

- Totul? raspunse Jennifer ca un ecou, stanjenita.

- Absolut totul. Jennifer ofta.

- Foarte bine. Dar nu este o poveste frumoasa.

- Ce purta Lordul Balder? insista Royce incepand sa zambeasca.

- Ei bine, purta. umerii ii tresaltara voiosi si sopti. purta parul altuia!

Din pieptul lui Royce rasuna un ras adanc, bogat, care acompanie trilurile muzicale ale lui Jennifer.

- Abia imi reveneam in simtiri din asta, cand am observat ca manca cel mai ciudat lucru pe care l-am vazut vreodata. Ii auzisem pe fratii mei mai devreme, in timp ce ma ajutau sa ma imbrac, glumind intre ei despre dorinta Lordului Balder de a avea anghinare la fiecare masa. Mi-am dat seama dintr-o privire ca obiectele acelea prajite, cu aspect jalnic, stivuite pe platoul Lordului Balder trebuiau sa fie mancarea care se numea anghinare, iar asta a fost ceea ce a dus la izgonirea mea din hol si la plecarea lui Balder.

Royce, care intuise deja de ce manca Balder leguma aceea despre care se spunea ca mareste potenta, lupta sa-si pastreze o expresie grava.

- Ce s-a intamplat?

- Ma rog, eu eram foarte nervoasa, de fapt, revoltata, de perspectiva de a ma marita cu barbatul acela cumplit. Era, cu adevarat, cosmarul oricarei fete de maritat, nu visul ei si studiindu-l in timpul mesei, am simtit cea mai nepotrivita cu o doamna nevoie de a-mi vari pumnii in ochi si de a urla ca un copil mic.

- Dar desigur, n-ai facut asta, ghici Royce zambind, amintindu-si spiritul ei de nestapanit.

- Nu, dar ar fi fost mai bine daca as fi facut-o, recunoscu ea cu un zambet insotit de un oftat. Ce am facut, a fost mult mai rau. Nu suportam sa ma uit la el, asa ca ma concentram asupra anghinarei pe care nu o mai vazusem niciodata pana atunci. Il priveam infulecand-o, intrebandu-ma ce era si de ce manca asa ceva. Malcolm a observat la ce ma uitam si atunci el mi-a spus de ce manca Lordul Balder chestia aia. Si asta a fost ceea ce m-a facut sa chicotesc.

In ochii ei mari inota amuzamentul si cu umerii scuturandu-i-se de ras, Jenny spuse:

- La inceput am reusit sa ascund asta, dar apoi am insfacat o batista si mi-am apasat-o pe buze, dar eram atat de coplesita incat chicotele s-au transformat in ras. Am ras si am ras si rasul meu era atat de contagios incat pana si biata Brenna a inceput sa rada. Radeam amandoua in pumni, pana cand tata ne-a dat afara din sala, pe mine si pe Brenna.

Ridicandu-si ochii veseli spre Royce, spuse razand:

- Anghinare! Ai auzit vreodata ceva mai absurd? Cu un efort suprem, Royce reusi sa para incurcat.

- Doar nu crezi ca anghinarea este benefica pentru performantele unui barbat?

- Eu. aa. Jennifer se inrosi cand in sfarsit isi dadu seama cat de neadecvata era experienta ei, dar era prea tarziu ca sa se mai intoarca, iar pe deasupra era si curioasa.

- Tu crezi asta?

- Categoric nu, raspunse Royce direct. Toata lumea stie ca prazul si alunele ajuta in asemenea situatii.

- Prazul si! izbucni Jenny derutata, apoi vazu miscarea usoara a umerilor lui largi, care ii trada rasul si scutura din cap, in semn de zambitoare dojana.

- Oricum, Lordul Balder a decis - imediat - ca nu existau suficiente giuvaericale pe pamantul asta, care sa merite sa ma ia de nevasta. Cateva luni mai tarziu am comis o alta greseala de neiertat, continua ea privindu-l acum mai serios pe Royce si tata a decis ca aveam nevoie de o mana mai puternica sa ma indrume, decat cea a mamei mele vitrege.

- Ce "greseala de neiertat" ai mai comis de data asta?

Jenny redeveni serioasa.

- L-am provocat deschis pe Alexander ca fie sa-si retraga toate lucrurile pe care le spusese despre mine, fie sa se intalneasca cu mine pe campul de onoare - in cadrul unei competitii locale care se tinea in fiecare an, in apropiere de Merrick.

- Iar el a refuzat, spuse Royce cu sobra tandrete.

- Desigur. Ar fi fost dezonorant pentru el sa faca asta. In plus, eu eram fata, aveam doar paisprezece ani iar, el, douazeci. Dar mie nu-mi pasa de mandria lui pentru ca era, nu era foarte dragut, termina ea atenuat, dar in cele cateva cuvinte era un munte de durere.

- Si ti-ai razbunat vreodata onoarea? intreba Royce, cu o necunoscuta durere in piept.

Jenny dadu din cap, cu zambet vag indurerat, pe buze.

- In ciuda poruncii tatalui meu de a nu ma apropia de campul de onoare, l-am convins pe un armurier sa-mi dea armura tatalui meu si in ziua competitiei, fara ca nimeni sa stie ca eram eu, am intrat calare pe camp si l-am infruntat pe Alexander, care se distinsese de multe ori in concursuri.

Royce simti cum ii ingheata sangele in vine, imaginandu-si-o galopand pe camp, inaintand in atac spre un barbat adult, purtand o lance in mana.

- Ai avut noroc ca ai fost doar doborata de pe cal si nu ucisa.

Jenny chicoti.

- Alexander a fost cel doborat de pe cal. Royce se zgai la ea in totala confuzie.

- Tu l-ai doborat pe el?

- Intr-un fel, zambi ea. Stii, chiar in clipa in care a ridicat lancea ca sa ma loveasca, eu mi-am ridicat viziera si am scos limba la el.

In momentul socant de tacere care a precedat explozia de ras a lui Royce, Jenny adauga:

- Si el a alunecat de pe cal.

Dincolo de luminis, cavalerii si pajii, mercenarii si arcasii se oprira din activitatile lor si se uitara spre padurea unde rasul contelui de Claymore se ridica deasupra copacilor.

Cand in sfarsit isi recapata suflul, Royce o privi cu un zambet tandru, plin de admiratie.

- Strategia ta a fost stralucitoare. Eu te-as fi ridicat la rangul de cavaler chiar acolo, pe loc.

- Tata nu a fost chiar asa de entuziast, spus ea fara ranchiuna. Indemanarea lui Alex la turniruri era mandria clanului - un lucru la care eu am uitat sa ma gandesc. In loc sa ma ridice la rangul de cavaler chiar acolo, pe loc, tata mi-a aplicat o papara pe care probabil ca o meritam. Dupa care m-a trimis la manastire.

- Unde te-a tinut doi ani, ii reaminti Royce cu glas induiosat.

Jenny se uita la el peste mica distanta care ii separa, in timp ce in ea i se revela, incet, o uimitoare descoperire. Barbatul despre care oamenii spuneau ca este un necioplit, un barbar brutal, era ceva cu totul diferit: era un barbat capabil sa resimta o acuta intelegere pentru o fetita nebuna - iar asta se afla acolo, in liniile imblanzite ale fetei lui. Vrajita, cu ochii luati prizonieri de privirea lui hipnotica, de argint, il privi ridicandu-se si venind decis spre ea. Fara sa isi dea seama ce facea, Jenny se ridica si ea, incet, in picioare. Sopti, cu fata intoarsa in sus, spre el:

- Eu cred ca legenda te descrie in mod fals. Toate lucrurile pe care se spune ca le-ai facut, nu sunt adevarate, sopti ea incetisor, cercetandu-i chipul cu ochii ei frumosi, ca si cum i-ar fi putut privi in suflet.

- Sunt adevarate, o contrazise Royce scurt, in timp ce imagini ale nenumaratelor lui batalii sangeroase se perindau in mintea lui, in toata uratenia lor lugubra, cu campurile de lupta acoperite cu cadavrele propriilor lui oameni si ale dusmanilor sai.

Jenny nu cunostea nimic din amintirile lui negre si inima ei buna respingea auto-proclamata lui vinovatie. Ea stia doar ca barbatul care statea in fata ei se aplecase deasupra calului sau mort, cu durere si suferinta pe chipul lui luminat de lumina lunii; rasese cu intelegere la povestea ei prosteasca despre cum se imbracase ea sa-si intampine cavalerul caraghios.

- Eu nu cred, murmura ea.

- Crede! o preveni el. O parte din motivele pentru care Royce o dorea, era aceea ca in clipa in care a atins-o, ea nu l-a distribuit in rolul cuceritorului bestial; dar totodata, nici nu vroia sa o lase sa se insele si sa il distribuie in alt rol, acela al cavalerului ei, in armura stralucitoare a virtutii.

- In cea mai mare parte este adevarat, spuse el simplu.

Ca intr-o ceata, Jenny era constienta ca el se intindea spre ea; ii simti mainile inchizandu-se in jurul bratelor ei ca niste catuse catifelate, tragand-o mai aproape, ii vazu gura coborand incet spre a ei. Si in timp ce privea in ochii aceia senzuali, cu gene grele, un scanteietor instinct protector o atentiona ca se adancea prea mult. Panicata, Jenny isi intoarse fata o fractiune de secunda inainte ca buzele lui sa le atinga pe ale ei, respirand gafait, ca si cum ar fi alergat. Netulburat, Royce o saruta in schimb pe tampla, plimbandu-si buzele calde de-a lungul obrazului ei, tragand-o mai aproape, ducandu-si buzele in jos, de-a lungul coloanei sensibile a gatului, in timp ce Jenny se lichefia pe dinauntru.

- Nu, spuse ea respirand tremurat, intorcandu-si mai mult fata intr-o parte, si, fara sa-si dea seama ce facea, se agata de tunica lui, in timp ce lumea incepea sa se invarta.

- Te rog, sopti ea in timp ce bratele lui se strangeau mai tare si limba ii aluneca spre ureche, senzual, explorand lenes fiecare curba, facand-o sa se cutremure de dorinta sub mainile care i se plimba in sus si in jos, pe spinare.

- Te rog, opreste-te, spus ea cu durere.

Drept raspuns, mana lui aluneca mai jos, proptindu-se pe sira spinarii, ca sa-i forteze trupul spre un contact intim cu coapsele lui dure, o declaratie elocventa ca el nu putea si nu vroia sa se opreasca. Cealalta mana a lui aluneca spre ceafa ei, mangaind-o senzual, obligand-o sa-si ridice capul pentru sarut. Inspirand tremurat, Jenny isi intoarse fata in tunica lui de lana, refuzandu-i tandra insistenta. Cand facu asta, mana de pe ceafa se stranse intr-un gest de abrupta comanda. Nemaiputand ignora nici dorinta, nici comanda lui, Jenny isi ridica incet capul ca sa primeasca sarutul.

Mana lui se afunda in parul ei des, tinand-o captiva in timp ce gura i-o apuca pe a ei intr-un sarut total, devorator, care o trimise in vartej intr-un intuneric fierbinte unde nu mai conta nimic decat gura lui seducatoare, plina de dorinta si mainile pricepute.

Coplesita de propria ei tandrete si de sexualitatea lui primara, potenta, Jenny ii hrani foamea, buzele ei intredeschise primind cu tot sufletul invazia limbii lui. Se lasa pe el si il simti gemand pe gura ei, in timp ce mainile ii coborau posesiv de-a lungul spinarii si a coapselor si a sanilor, apoi oprindu-se mai jos, tragand-o cu putere spre excitatia lui rigida. Neajutorata, Jenny se topi lipita de el, gemand in timp ce sanii i se umflau sa-i umple palmele. Se simti cuprinsa de flacari cand mana lui isi forta drumul intre talie si pantalonii ei grei, coborand mai jos, prinzandu-i fesele si miscand-o mai aproape de duritatea palpitanda a barbatiei lui, strivind-o de el.

Jenny se simtea pierduta intre salbatic de erotica senzatie a mainii lui apasate pe pielea ei goala si evidenta proeminenta a dorintei lui, apasand-o insistent. Strecurandu-si mainile in sus, pe pieptul lui si le incolaci pe dupa gat si se preda singura placerii, stimuland-o, impartasind-o, glorificand-o, in geamatul pe care Royce nu si-l putu retine.

Cand isi smulse in sfarsit gura dintr-a ei, o tinu lipita la pieptul lui, cu respiratia ragusita si repede. Jenny inchise ochii, cu bratele in continuare incolacite pe dupa gatul lui, cu urechea presata de bataile rapizi ale inimii lui, simtindu-se purtata intre pacea totala si o bucurie stranie, deliranta. De doua ori o facuse el sa simta lucruri minunate, teribile, excitante. Dar astazi, o facuse sa simta altceva: o facuse sa simta ca era necesara si pretuita si dorita, ori acestea erau acele trei lucruri pe care tanjise sa le simta de cand isi amintea ea.

Ridicandu-si fata de pe pieptul lui tare, muschiulos, incerca sa-si inalte capul. Obrazul i se freca de stofa moale, maronie a tunicii lui si chiar si simpla atingere a pielii de hainele lui ii ameti simturile. In sfarsit, reusi sa-si ridice capul si se uita la el. Pasiunea mocnea inca in ochii aceia fumurii. Linistit, fara emfaza, Royce ii spuse:

- Te doresc.

De data aceasta nu mai exista nici o indoiala asupra intelesului cuvintelor lui si raspunsul ei veni soptit, fara premeditare, ca si cum i se nascuse dintr-o data in inima si nu in mintea ei.

- Suficient de tare ca sa imi dai cuvantul ca nu o sa ataci Merrick?

- Nu.

Royce pronuntase cuvantul fara emotie, fara ezitare, fara regret si fara enervare; refuzase la fel de usor cum ar fi refuzat o masa pe care nu o vroia.

Acel singur cuvant o lovi ca o scufundare intr-o apa inghetata; Jenny se retrase si mainile lui cazura de pe ea.

Intr-o ceata de soc si rusine, isi musca adanc buza de jos si se intoarse, incercand, ca paralizata parca, sa-si aranjeze parul si hainele, cand ce dorea mai mult era sa fuga din padurea asta, de tot ce se intamplase aici, inainte de a-se ineca cu lacrimile care aproape o sufocau. Nu era atat faptul ca el refuzase ce-i oferea ea. Chiar si acum, in toata nefericirea ei, isi dadea seama ca ceea ce ii ceruse ea era o nebunie, o imposibila nebunie. Ceea ce o ranise atat de insuportabil era cruzimea, usurinta cu care inlaturase el tot ce incercase ea sa-i ofere, onoarea ei, mandria ei, trupul ei, sacrificand tot ce fusese invatata sa pretuiasca, sa toate valorile in care credea.

Incepu sa iasa din padure, dar vocea lui o opri in loc.

Royce spuse, pe un ton de implacabila autoritate, pe care ajunsese sa o deteste:

- Jennifer, restul drumului vei calari alaturi de mine.

- As prefera sa nu, spuse ea plat, fara sa se intoarca. Mai bine se ineca decat sa-l lase sa vada cat de mult o ranise, asa incat adauga poticnindu-se:

- Ma pazesc oamenii tai. am dormit in cortul rau, dar Gawin a fost mereu acolo. Daca o sa mananc cu tine si o sa calaresc alaturi de tine, ei vor. interpreta gresit. lucrurile.

- Ce gandesc oamenii mei nu are importanta, raspunse Royce, dar nu acesta era intregul adevar si el stia asta. Tratand-o in mod deschis pe Jenny ca pe "oaspetele" lui, avea sa piarda repede in fata oamenilor loiali, obositi, care luptasera alaturi de el. Si nu intreaga armata il asculta din loialitate. Printre mercenari se aflau hoti si asasini, barbati care-l urmau pentru ca le umplea burtile cu paine si pentru ca se temeau de consecinte, in cazul in care nu l-ar mai fi ascultat. Dar fie ca erau cavaleri loiali sau mercenari de rand, cu totii credeau ca era dreptul lui Royce, datoria lui sa o umileasca, asa cum merita sa fie umilit dusmanul.

- Sigur ca nu conteaza, spuse Jenny cu amaraciune, in timp ce intreaga forta a capitularii ei in bratele lui o lovi cu umilitoarea ei claritate.

- Nu reputatia ta va fi terfelita, ci a mea. Pe un ton de calma finalitate, Royce stabili:

- Vor crede ce le place lor sa creada. Cand te intorci la calul tau, spune-i escortei sa te conduca in fata.

Fara un cuvant, Jennifer ii arunca o privire de total dispret, isi inalta barbia iesind din luminis, leganandu-se cu o inconstienta gratie regala, pe picioarele ei zvelte.

In ciuda faptului ca nu-i aruncase decat o privire de o secunda inainte de a iesi din padure, Jenny inregistrase lumina aceea ciudata din ochii lui si zambetul indefinibil care ii juca in colturile gurii. Ea nu avea idee ce se ascundea in spatele acestuia, ea stia doar ca zambetul lui o facu sa se infurie si mai mult, pana cand furia ii eclipsa nefericirea.

Daca Stefan Westmoreland sau Sir Eustace sau Sir Godfey ar fi fost acolo sa-i vada privirea, i-ar fi putut spune ce prevestea aceasta iar explicatia lor ar fi suparat-o pe Jenny si mai mult decat era deja: Royce Westmorland arata asa cum arata cand era pe cale sa faca fata unei provocari deosebite, cum ar fi cucerirea unui castel dorit, pe care sa si-l pastreze apoi pentru el. Privirea aceea spunea ca nu se va lasa doborat de soarta sau de opozitie, insemna ca el contempla deja cu placere, victoria.

Fie ca oamenii le surprinsesera intr-un fel, printre copaci, imbratisarea, fie pentru ca o auzisera razand impreuna cu el, oricum, in timp ce Jenny se indrepta intepata spre calul ei, fu supusa privirilor chiorase, atotstiutoare ale acestora, lucru care depasi orice fusese obligata sa indure, de la rapirea ei.

Royce iesi fara graba din padure si se uita la Arik.

- O sa calareasca impreuna cu noi.

Se duse spre calul pe care i-l tinea Gawin si automat, toti cavalerii se indreptara spre caii lor, sarind in sei cu usurinta celor care si-au petrecut aproape toata viata pe cai. In spate, restul armatei veni in urma lor, ascultand un ordin inainte de a fi fost dat.

Cu toate acestea, ostatica lui alese in mod flagrant sa nu se supuna ordinului care ii fusese dat si nu i se alatura in fruntea coloanei cand aceasta incepu, sa inainteze. Royce reactiona cu admiratie amuzata fata de curajul ei in aceasta revolta impetuoasa, apoi se intoarse spre Arik si-i spuse, inabusindu-si un chicot:

- Du-te si adu-o aici.

Acum, ca in sfarsit ajunsese la decizia de a o avea si nu mai era framantat de lupta din el, impotriva dorintei, Royce se afla intr-o excelenta stare de spirit. Gasi cat se poate de atragatoare perspectiva de a o imblanzi si de a o castiga in drumul lor spre Hardin. La Hardin, se vor bucura de luxul unui pat moale si de o deosebita intimitate; intre timp, se va bucura de placerea imensa a companiei lui Jenny, pentru restul zilei si in timpul noptii.

Nici o clipa nu-i trecu prin minte ca blanda, inocenta seducatoare care capitulase in bratele lui de fiecare data cand o cuprinsese, care ii intorsese pasiunea cu atata dulceata innebunitoare, ar putea sa nu mai fie chiar atat de usor de imblanzit. Cum in batalii era de neinvins, ideea de a fi infrant acum, de o fata a carei atractie pentru el era aproape la fel de mare ca a lui pentru ea, nici nu merita sa fie luata in consideratie. El o dorea, o dorea mai mult decat ar fi crezut vreodata ca este posibil si intentiona sa o aiba. Nu in conditiile ei, desigur, dar era dispus sa faca niste concesii - concesii rezonabile care, pe moment, pareau sa se indrepte vag spre blanuri superbe si bijuterii, cat si spre respectul la care era indreptatita, ca amanta lui, din partea tuturor celor care il serveau.

Jenny il vazu pe urias calarind decis spre spatele coloanei, in aceeasi clipa in care isi aminti rasul pe care-l vazuse pe chipul lui Royce cand il parasise si furia care o cuprinse ii facu sa-i bubuie capul.

Manandu-si calul intr-un cerc strans, Arik opri brusc, foarte aproape de ea si ridica rece din sprancene. Jenny intelese cu furioasa limpezime ca acesta ii ordona in tacere sa vina impreuna cu el spre fruntea coloanei. Dar ea era prea furioasa ca sa se lase intimidata. Simuland ca nu intelesese motivul prezentei lui, isi intoarse intentionat capul si incepu sa discute cu Brenna.

- Ai observat ca. incepu ea, dar se intrerupse tresarind, cand Arik intinse mana si apuca fraiele calului ei.

- Ia mana de pe calul meu! izbucni ea tragand de fraiele micutei iepe cu destula forta ca sa-i ridice botul spre cer. Calul se rasuci si dansa intr-o parte, confuz si Jenny isi intoarse furia tot mai mare spre emisarul involuntar al dusmanului ei.

Cu ochii la Arik, trase inapoi de fraul stang.

- Ia-ti mana de pe fraie!

Ochi lui albastru - deschis o privira cu indiferenta rece, dar cel putin acum fu nevoit sa vorbeasca si Jenny savura minora victorie.

- Vino!

Il sfredeli cu ochii ei rebeli, ezita si apoi, stiind ca acesta era in stare sa o forteze sa-l urmeze, izbucni:

- Atunci fii te rog amabil si pleaca din drumul meu.

Mila pe care o avu de strabatut pana in fata coloanei a fost, poate, cel mai umilitor eveniment din viata tinerei Jenny. Pana astazi fusese tinuta departe de privirile majoritatii oamenilor sau daca nu, era mereu flancata de cavaleri. Acum, capetele barbatilor se intorceau cand trecea prin dreptul lor si ochi lascivi ii sfredeleau silueta delicata, in timp ce ea isi continua drumul. Se faceau comentarii despre persoana ei, despre forma ei in general - comentarii de natura atat de personala, incat Jenny era tentata sa dea bice iepei si sa o porneasca in galop.

Cand ajunse la Royce, in fruntea coloanei, acesta nu se putu impiedica sa nu-i zambeasca ispititoarei tinere frumuseti care se uita la el cu atata mandra sfidare; arata exact ca in seara in care il injunghiase cu propriul lui pumnal.

- Se pare, o tachina el, ca am cazut oarecum in dizgratia ta.

- Esti. ii raspunse ea cu tot dispretul pe care reusi sa-l imprime tonului ei, esti. incalificabil.

Royce chicoti.

- Chiar atat de rau?

CAPITOLUL OPT.

Tarziu a doua zi, la vremea cand se apropiau de Hardin, Royce nu se mai simtea chiar atat de bine dispus. In loc sa se bucure de umorul ei asa cum sperase, se vazu calarind alaturi de o tanara femeie care raspundea comentariilor lui tachinatoare sau observatiilor lui serioase cu o privire inexpresiva, politicoasa, destinata sa-l faca sa se simta ca un bufon de curte, cu clopotei la palarie. Astazi, Jenny schimbase tactica. Acum, in loc sa-l trateze cu tacere, raspundea oricarei remarci a lui punandu-i intrebari despre lucruri pe care el nu putea si nu vroia sa le comenteze cu ea - cum ar fi ziua planuita de el pentru atacarea cetatii Merrick, numarul luptatorilor pe care intentiona sa-i ia cu el si cat mai avea de gand sa o tina prizoniera.

Daca intentia ei era de a-i ilustra cat mai clar cu putinta ca era victima unei forte brutale iar el era aceasta bruta, atunci isi atinsese scopul. Daca intentia ei era sa-l enerveze, atunci incepea sa aiba si in acest caz, succes.

Jennifer nu era inconstienta ca reusise sa-i distruga acest drum, dar nu era atat de incantata de succesul ei pe cat presupunea Royce. De fapt, in timp ce privea dealurile stancoase, dupa un semn al vreunui castel, Jenny aproape ca nu mai simtea decat epuizarea cauzata de eforturile pe care le facea in incercarea de a-l intelege pe enigmaticul barbat de langa ea si de a-si intelege propriile reactii fata de el. Contele ii spusese ca o dorea si era evident ca o dorea suficient de mult ca sa tolereze doua zile de grosolanii din partea ei, lucru oarecum flatant pentru mandria ei ranita. Pe de alta parte, nu o dorea chiar atat de mult, incat sa nu-i sacrifice rudele sau caminul.

Mama Ambrose o prevenise asupra "efectului" pe care il putea avea asupra barbatilor; evident, decise Jenny, inteleapta stareta vroia sa spuna ca "efectul" ei ii putea face pe acestia sa se comporte ca niste nebuni plini de ura, tandri, brutali, imprevizibili - totul in intervalul unui ceas. Oftand, Jenny renunta sa mai incerce ceva din asta. Ea nu vroia decat sa se intoarca acasa, sau inapoi la manastire, unde cel putin stia la ce sa se astepte de la oameni. Arunca pe furis o privire in spate si o vazu pe Brenna angajata intr-o conversatie placuta cu Stefan Westmoreland care devenise escorta ei din clipa in care Jenny fusese obligata sa calareasca in fata, cu fratele lui. Faptul ca Brenna se afla in siguranta si parea multumita era singura raza de lumina in sumbrele previziuni ale lui Jenny.

Chiar inaintea amurgului, in fata lor aparu castelul Hardin. Situat sus, in varful unui deal inalt, se inalta ca o cetate imensa, intinzandu-se in toate directiile, cu zidurile din piatra sparta luminate de soarele la apus. Lui Jenny i se stranse inima; cetatea era de cinci ori mai mare decat Merrick si parea inexpugnabila. Deasupra celor sase turnuri rotunde ale castelului fluturau steaguri de un albastru stralucitor, anuntand ca stapanul castelului era asteptat acolo, spre seara.

Caii lor tropaira de-a lungul podului basculant si servitorii se repezira in curtea interioara a castelului ca sa ia caii de capastru si sa se faca utili pentru noii sositi. Contele se intoarse si o cobori pe Jenny de pe micuta ei iapa, apoi o escorta inauntru. Se apropie de ei un barbat mai in varsta, garbovit, probabil majordomul, presupuse Jenny si Royce incepu sa emita ordine:

- Spune sa se pregateasca niste gustari pentru mine si pentru.

In fractiunea de secunda in care Royce se gandea care este termenul corect pe care sa-l foloseasca pentru Jenny, batranul majordom arunca o singura privire felului in care era imbracata aceasta si expresia lui dispretuitoare transmitea concluzia la care ajunsese: Tarfa.

- Pentru oaspetele meu, decise Royce.

Sa fie confundata cu una din tarfele care calatoreau cu armatele era, clar, ultima jignire pe care o putea suporta Jennifer. Smulgandu-si privirea mortificata din scrutarea batranului, se prefacu ca studiaza sala imensa, in timp ce contele isi continua ordinele. El ii spusese ca Regele Henric ii daruise recent Castelul Hardin si ca nu a mai fost niciodata aici. In timp ce privea in jur, ochii ei de femeie observara dintr-o privire ca, desi Hardin era un castel urias, era prost intretinut. Scoartele din trestie nu mai fusese schimbate de ani de zile, de tavanul inalt, captusit cu lemn atarnau panze de paianjeni ca niste draperii groase, cenusii, iar servitorii erau neingrijiti.

- Ai vrea sa mananci ceva? o intreba Royce intorcandu-se spre ea.

Intr-un efort manios, zdrobitor, de a-l lumina pe batranul majordom - si intregul lui personal de servitori neingrijiti - ca ea nu era. Ceea ce parea sa fie, Jennifer se intoarse spre conte si ii raspunse cu raceala:

- Nu, nu as vrea. As vrea sa fiu condusa intr-o camera, de preferat una mai curata decat sala aceasta si as vrea sa fac o baie si sa capat niste haine curate, daca este posibil ceva din toate astea, in aceasta - aceasta gramada de pietre.

Daca Royce nu ar fi observat privirea pe care i-o aruncase majordomul lui Jennifer, ar fi reactionat mai dur la cuvintele si la tonul ei, dar pentru ca o observase, isi pastra controlul. Intorcandu-se spre majordom, spuse:

- Condu-o pe Contesa Merrick in camera ei, cea de langa a mea.

Iar lui Jennifer ii spuse, rece:

- Peste doua ore sa cobori aici, pentru cina. Orice recunostinta pe care ar fi putut-o avea pentru ca ii folosise in mod deliberat titlul, fu stearsa de revolta ei cand auzi care avea sa fie camera ei.

- O sa cinez in camera mea, in spatele usii incuiate, sau deloc, il informa ea.

Aceasta ultima sfidare publica, total inacceptabila, in fata celor cincizeci de servitori care se uitau la ei, il convinse in sfarsit pe Royce ca era nevoie de niste represalii mai severe, pe care le oferi fara ezitare. Spuse, cu o voce calma care nu accepta compromisul si care era in total dezacord cu duritatea pedepsei pe care se pregatea sa o rosteasca:

- Jennifer, pana cand dispozitia ta se va imbunatati, s-a incheiat cu vizitele la sora ta.

Jennifer pali si Brenna, care tocmai era escortata in hol de Stefan Westmoreland ii arunca o privire rugatoare mai intai lui Jenny, apoi barbatului de langa ea. Spre mirarea lui Jennifer, Stefan interveni.

- Royce, edictul tau este o pedeapsa la fel de mare si pentru Lady Brenna, care nu a facut nimic.

Stefan se intrerupse la privirea de inghetata, dezaprobare, pe care i-o arunca fratele lui.

Proaspat imbaiat si barbierit, Royce se aseza la masa din sala imensa, impreuna cu fratele si cavalerii lui. Servitorii asezasera pe masa platouri pline cu tocana de caprioara apoasa, care se racea deja. Cu toate acestea, Royce nu era preocupat de mancarea fara nici un gust; el privea spre scara ingusta care cobora in spirala dinspre dormitoarele de sus, incercand sa se decida daca sa urce sau nu acolo si sa le tarasca jos pe cele doua femei, pentru ca, intr-o uluitoare dovada de personalitate, Brenna alesese, evident, sa se alature rebeliunii surorii ei si ignorase anuntul servitorilor ca masa era servita.

- Se pot descurca si fara sa manance, decreta Royce in final si-si insfaca pumnalul pentru mancat.

Mult dupa ce mesele improvizate pe capriori au fost demontate si depozitate la pereti, Royce ramase in hol uitandu-se la foc, cu picioarele ridicate pe un scaun. Intentia lui de dinainte de a se culca cu Jennifer in noaptea aceasta se pierduse in noianul de probleme si decizii care ii ocupasera atentia chiar din clipa inceperii mesei. Se gandea acum sa urce sus, la ea, in ciuda orei tarzii, dar in starea in care se afla probabil ca ar fi fost in stare sa o supuna prin forta brutala, nu seducand-o cu blandete. Dar dupa ce traise placerea minunata a reactiei ei in bratele sale, cand si ea dorise acest lucru, nu-i suradea sa se multumeasca cu mai putin.

Godfrey si Eustace intrara in sala, relaxati si zambitori dupa o noapte petrecuta cu femeiustele robuste din castel si gandurile lui Royce se intoarsera pe loc spre chestiuni usor diferite. Uitandu-se la Godfrey, spuse:

- Instruieste santinelele de la poarta sa retina pe oricine solicita sa intre si sa ma anunte.

Cavalerul incuviinta dand din cap, dar pe chipul lui frumos se citea deconcertarea, cand spuse:

- Daca te gandesti la Merrick, el nu poate aduna o armata si sa ajunga aici in mai putin de o luna.

- Nu ma astept la un atac. Ma astept la un stiu ce fel smecherie. Daca Merrick ataca Hardin, risca sa-si vada fetele ucise in timpul luptei, fie accidental, chiar de unul din oamenii lui, fie - o sa spuna el - de catre noi. Cum un atac este de neimaginat in aceste circumstante, nu va avea alta varianta decat sa incerce sa scoata femeile de aici. Dar ca sa faca asta, va trebui mai intai sa-si introduca oamenii lui, aici. I-am poruncit majordomului sa nu angajeze nici un servitor in plus, decat daca se stie in mod clar ca vine din sat.

Cand cei doi cavaleri confirmara din cap, Royce se scula brusc si o porni spre scara de piatra din capatul celalalt al holului, apoi se intoarse, usor incruntat.

- A facut sau a spus cumva Stefan ceva care sa va lase impresia ca incepe sa fie interesat de fata mai mica?

Cei doi cavaleri - amandoi mai in varsta decat Stefan - se uitara unul la altul si apoi la Royce, scuturandu-si capetele, in semn negativ.

- De ce intrebi? raspunse Eustace. Royce spuse sec:

- Pentru ca a sarit in apararea ei in dupa-amiaza asta, cand am poruncit ca femeile sa fie separate.

Scuturand din umeri accepta opinia prietenilor sai si se indrepta spre dormitorul lui.

CAPITOLUL NOUA.

A doua zi dimineata, infasurata intr-o camasa de noapte din lana crem, moale, Jennifer se uita afara pe fereastra ingusta a dormitorului ei, ratacind cu privirea peste dealurile impadurite, dincolo de zidurile castelului. Mutandu-si privirea spre curtea de dedesubt, observa zidurile groase care o inconjurau, cautand un fel de drum de evadare. semnele unei porti ascunse. Trebuia sa fie una; la Merrick exista una montata in zidul exterior, ascunsa in spatele unor tufe mari; din cate stia ea, toate castelele aveau una, pe care locuitorii lor o puteau folosi pentru evadare, cand dusmanul penetra zidurile de aparare, in ciuda convingerii ei ca trebuia sa existe o astfel de usa, nu putea vedea nici un semn de asa ceva, sau nici macar, o spartura in zidul de zece picioare grosime, prin care Brenna si cu ea s-ar fi putut strecura afara. Ridicandu-si privirea, urmari santinelele care se miscau fara incetare de-a lungul drumului de pe zid, cu ochii asupra drumului si a dealurilor inconjuratoare. O fi fost el personalul domestic murdar si indolent, necesitand imperios sa fie directionat si instruit, dar contele nu ignorase apararea castelului, isi spuse ea ingandurata. Toti paznicii erau alerti si postati la intervale de douazeci de picioare.

Contele ii spusese ca tatal ei a fost anuntat ca ea si cu Brenna erau captivele lui. In acest caz, pentru tatal ei nu era nici o problema sa vina la Hardin cu o armata de cinci mii de oameni. Daca el intentiona sa le salveze, atunci Hardin nu se afla la o distanta mai mare de doua zile calare - sau de cinci zile in mars - de la Merrick. Dar cum, Dumnezeule, va fi in stare tatal ei sa le salveze dintr-un castel atat de incredibil de fortificat, ea nu putea nici macar incepe sa-si imagineze. Ceea ce o readuse la aceeasi problema care o innebunea: de ea depindea sa se gandeasca la o cale de evadare.

Stomacul ii ghiorai, amintindu-i ca nu mancase nimic de dinainte de pranzul de ieri si se intoarse de la fereastra ca sa se imbrace si sa coboare in sala. Infometarea nu reprezenta o solutie pentru problema ei, decise ea cu un oftat, indreptandu-se spre cuferele cu imbracaminte, care fusesera aduse in camera ei in dimineata aceasta. In plus, era convinsa ca, daca nu cobora, contele ar fi venit pur si simplu sa o ia, chiar daca pentru asta ar fi trebuit sa sparga usa.

In dimineata aceasta reusise sa se inmoaie intr-o cada din lemn plina cu apa calda si cel putin se simtea curata din cap pana in varful degetelor de la picioare. Intrarea intr-un rau inghetat, isi spuse gandindu-se la ultimele saptamani, nu se putea compara cu apa calda si cu o bucata de sapun.

Primul cufar era plin cu rochii apartinand fostei doamne a castelului si fiicelor ei, multe amintindu-i lui Jenny de stilul adorabil, excentric, preferat de matusa ei, Elinor - aceste rochii erau purtate de doamne cu palariile acelea inalte, conice, pe cap si cu valuri care atarnau pana la dusumea. Desi tinutele nu mai erau la moda, nu se facuse nici o economie la ele, pentru ca erau facute din satinuri si catifele bogate si din matasuri brodate. Cum toate ca erau prea ornate pentru dimineata si pentru pozitia ei in aceasta casa, Jenny deschise urmatorul cufar. Un oftat de incantare pur feminina ii scapa printre buze, scotand o rochie din cel mai moale casmir.

Terminase tocmai sa-si netezeasca parul, cand un servitor ciocani la usa si-i striga cu o voce panicata:

- Milady, domnia sa mi-a poruncit sa vin sa va spun ca daca nu coborati in sala in cinci minute, ca sa mancati, o sa urce el sa va aduca!

Decat sa-l lase pe conte sa-si inchipuie ca o facuse sa tremure de frica la aceasta amenintare, Jenny striga:

- Ii poti spune domniei sale ca eu intentionam sa cobor si ca o sa fiu acolo in cateva minute.

Jenny astepta cat considera ea ca insemnau "cateva minute", apoi isi parasi dormitorul. Scara care ducea de la camerele pentru dormit de deasupra, la sala mare de jos era abrupta si ingusta, exact ca cea de la castelul Merrick, conceputa astfel pentru ca in cazul in care atacatorii reuseau sa patrunda in sala, sa trebuiasca sa se lupte pe scari in sus cu bratul in care tineau sabia blocat de zidul de piatra, in timp ce aparatorii nu erau chiar asa de obstructionati. Totusi, spre deosebire de cea de la Merrick, aceasta era plina de plase de paianjen. Scuturandu-se cand isi imagina locuitorii acestor panze pe picioroangele lor, Jenny mari pasul.

Lasat pe spate in scaunul lui, Royce se uita la scara, cu maxilarul inclestat, numarand in minte minutele care treceau pana la scurgerea timpului acordat ei. Sala era aproape pustie, cu exceptia catorva cavaleri care stateau deasupra stacanelor lor cu bere si a servitorilor care curatau resturile mesei de dimineata.

Timpul ei a trecut! decise Royce si-si trase scaunul inapoi cu o forta care facu picioarele acestuia sa scartaie pe dalele de piatra. Apoi se scula, incremenit. Jennifer Merrick venea spre el, cu o rochie cu talie inalta de culoarea soarelui galben. Dar nu mai era nimfa incantatoare pe care se obisnuise el sa o vada. In transformarea care il enerva si il vrajea in acelasi timp, tanara care venea spre el taindu-i respiratia, era o contesa potrivita sa-si ocupe locul cuvenit la cele mai mari curti din tara. Avea parul despartit cu o carare la mijloc, revarsandu-se intr-o cascada tremuratoare de par rosu-auriu, unduindu-i-se peste solduri si mai jos, pana la talie, unde se termina in bucle grele.

Rochia cu decolteul ascutit ii accentua sanii plini, cazand apoi, delicat, peste coapsele gratioase, intr-o lunga trena; maneci largi se intorceau in sus, in mansete, la incheieturile mainilor, permitand apoi sa se drapeze dinspre brate, spre genunchi.

Royce avu senzatia bizara ca spre el venea o alta persoana, dar cand Jennifer se apropie mai mult, nu mai exista nici o indoiala ca ochii aceia albastri, stralucitori, sau ca fata aceea plina de vraja, erau ale ei.

Jennifer se opri in fata lui si hotararea lui Royce de a o avea, indiferent de cate necazuri ii va face ea, deveni acum de nezdruncinat. Un zambet lent, admirativ, i se intinse pe fata cand spuse:

- Ce cameleon esti!

Ochii ei sclipira de indignare.

- O soparla?

Royce isi musca limba sa nu rada, incercand sa-si smulga ochii de pe ametitoarea etalare de carne expusa de decolteul rochiei si sa-si aminteasca cat de justificat de furios era pe ea.

- Am vrut sa spun ca te schimbi usor, explica el, sec.

Jenny isi dadea seama de privirea posesiva din ochii lui cenusii, care se plimbau de-a lungul ei, dar acum era distrasa de deconcertanta descoperire a frumusetii si elegantei lui, in tunica bleumarin din cea mai fina lana, asezata pe umerii lui largi, muschiulosi, cu manecile lungi stranse la incheieturile mainilor si tivite cu fir argintiu. O curea de discuri plate, din argint, cobora in jos, pe coapsele lui, de ea atarnand o sabie scurta, cu un safir mare pe plasele. Mai jos decat atat, Jenny refuza sa se uite.

Intr-un tarziu isi dadu seama ca Royce se uita la parul ei si Jennifer intelese cu intarziere ca avea capul descoperit. Intinzand mainile la spate, apuca gluga larga, galbena, atasata la rochie si si-o trase pe cap, astfel incat sa-i inrameze fata si sa se drapeze in falduri gratioase peste umeri, asa cum trebuia sa fie.

- Este adorabila, spuse Royce privind-o, dar eu prefer sa te vad cu parul neacoperit.

Astazi era din nou dispus sa fie plin de farmec, constata Jenny, simtind cum se pierde; i se parea mai usor sa se descurce cu el cand erau angajati in ostilitati deschise, decat cand era dragut. Impunandu-si sa se confrunte doar cu cate o singura problema o data, Jenny se concentra asupra sugestiei de a-si descoperi parul. Si in timp ce Royce tragea un scaun pentru ea, ii raspunse cu rece politete:

- Asa cum precis stii, nu se cuvine ca fetele tinere si femeile maritate sa apara cu capul descoperit. Femeilor li se cere sa-si ascunda.

- Farmecele? interveni Royce, privirea lui admirativa plimbandu-se peste parul si obrazul si sanii ei.

- Da.

- Pentru ca Eva a fost cea care l-a ispitit pe Adam? specula el, stabilind ca ceea ce stia el era o credinta religioasa.

Jenny se intinse dupa un castron cu pasat.

- Da.

Royce continua glumet:

- Eu am crezut intotdeauna ca ce l-a tentat pe el a fost un mar, iar in cazul acesta, pofta i-a provocat prabusirea, nu placerea.

Stiind cum se prabusise si ea de doua ori in bratele lui dupa asemenea discursuri degajate, Jenny refuza categoric sa se amuze sau sa se simta socata de aceasta erezie sau chiar sa se aventureze intr-un raspuns de orice fel. Arbora in schimb un alt subiect, pe un ton cu grija politicos.

- Ai vrea oare sa-ti reconsideri decizia de a ne separa pe mine si pe sora mea?

Royce ridica spre ea o spranceana intrebatoare:

- Ti-ai schimbat dispozitia?

Calmul lui enervant, de nezdruncinat, combinat cu aroganta aceea, aproape ca o facura sa se inece. Dupa o nesfarsita clipa in care incerca sa-si smulga cuvantul din gatlej, spuse:

- Da.

Multumit, Royce se uita in jur la servitorul care se apleca peste umarul lui si spuse:

- Spune-i lui Lady Brenna ca sora ei o asteapta aici.

Se intoarse apoi spre Jennifer, delectandu-se cu minunatul ei profil.

- Haide, mananca.

- Te asteptam pe tine, sa incepi.

- Mie nu mi-e foame.

In urma cu o ora era mort de foame, isi spuse Royce, amar; dar acum, singura lui pofta era numai de ea.

Infometata de postul ei auto-impus, Jenny facu ce-i sugerase el si lua o lingura cu pasat. Totusi, privirea lui ganditoare incepu repede sa o enerveze. Cu mancarea in drum spre gura, ii arunca o privire piezisa:

- De ce te uiti la mine?

Oricare ar fi fost raspunsul pe care se pregatea el sa i-l dea, acesta fu intrerupt de servitorul care alerga spre Jennifer, izbucnind panicat:

- E. e sora dumneavoastra, milady. Va vrea sus. Tuseste intr-un hal de-mi face pielea de gaina!

Orice culoare disparu din obrajii lui Jennifer.

- Dumnezeule Mare, nu! sopti ea repezindu-se deja din scaun. Nu acum - nu aici!

- Ce vrei sa spui? Obisnuit sa aiba de a face cu tot felul de urgente pe campul de lupta, Royce puse o mana calma pe incheietura ei.

- Brenna are o suferinta la piept. Atacurile incep de obicei cu tuse, dupa care nu mai poate respira.

Jenny incerca sa-si elibereze mana, dar Royce se ridica si o insoti afara din sala.

- Trebuie sa existe ceva care sa o usureze.

- Nu aici! spuse Jenny tremurat, de groaza care o cuprinsese. Matusa mea Elinor amesteca niste plante aromate. ea cunoaste mai multe despre ierburi si despre tratamente decat oricine din Scotia - mixtura se afla la manastire.

- Ce contine? Poate ca.

- Nu stiu! striga Jenny tragandu-l aproape in sus pe scari. Tot ce stiu este ca lichidul trebuie infierbantat pana cand ies aburi din el si atunci Brenna il inspira si asta o usureaza.

Royce deschise usa camerei Brennei si Jenny se repezi la ea, studiindu-i, cu ochii innebuniti, chipul ca cenusa.

- Jenny? sopti Brenna agatandu-se de mana ei, dar apoi se opri, zguduita de un nou atac de tuse, care o facu sa se ridice in sus.

- Mi-e. mi-e rau, gafai ea slab.

- Linisteste-te, linisteste-te, o alina Jenny aplecandu-se mult si indepartandu-i de pe frunte buclele blonde, incalcite.

Ochii speriati ai Brennei se intoarsera spre silueta amenintatoare a contelui, care se inalta in cadrul usii.

- Am nevoie de. - o cuprinse un alt atac de tuse, violent, cumplit - am nevoie de mixtura!

Cu inima bubuindu-i de o spaima tot mai mare, Jenny se uita peste umar, la Royce.

- Las-o sa plece acasa, te rog.

- Nu, eu cred ca.

Innebunita de spaima, Jenny ii dadu drumul mainii Brennei si se repezi la usa, facand un semn lui Royce sa o urmeze afara din camera. Inchizand usa in spatele ei, pentru ca Brenna sa nu se sperie mai mult auzindu-i cuvintele, se uita la rapitorul ei cu o expresie disperata.

- Brenna poate muri din asta, fara potiunea matusii mele. Ultima oara i s-a oprit inima!

Royce nu era chiar convins ca fata blonda era cu adevarat in pericol de moarte, dar era clar ca Jenny credea asta si la fel de clar era ca Brenna nu simula tusea.

Jenny vazu indecizia pe trasaturile lui dure si spunandu-si ca acesta era pe cale sa o refuze, incerca sa-l inmoaie, umilindu-se in mod deliberat. Spuse, punandu-si o mana pe pieptul lui, implorandu-l:

- Ai spus ca sunt prea mandra si. si sunt. Daca o lasi pe Brenna sa plece, o sa fac orice sarcina umila o sa-mi ceri. O sa frec dusumelele - o sa-ti pregatesc mancarea, in bucatarie. O sa te rasplatesc in sute de moduri.

Royce se uita in jos la mana delicata asezata pe pieptul lui: caldura se strecura prin tunica, dorinta ii intarea deja vintrele - si asta doar cu o mana pe el. Nu intelegea de ce avea ea un asemenea efect, dar intelegea ca o dorea - ii dorea acceptul si caldura in bratele lui. Si ca sa obtina asta, era pregatit sa faca primul lucru cu adevarat irational din viata lui: era pregatit sa-si lase sa plece cel mai valoros ostatic - pentru ca, in ciuda faptului ca Jennifer credea ca Lordul Merrick era un tata iubitor - desi sever - anumite lucruri pe care i le spusese ea l-au facut sa se indoiasca de sentimentele adanci ale acestui barbat pentru fiica lui "dificila".

Ochii ei uriasi, mariti de groaza, se intoarsera spre chipul lui si Jenny sopti, confundandu-i tacerea cu refuzul:

- Te rog. O sa fac orice. O sa ingenunchez in fata ta. Te rog, nu trebuie decat sa-mi spui ce vrei.

Royce vorbi in sfarsit si Jenny se incorda de speranta, prea coplesita ca sa observe nuanta plina de inteles din vocea lui.

- Totul?

Jenny dadu ferm din cap.

- Totul. o sa ma ocup de castelul asta ca sa fie gata sa primeasca un rege, in cateva saptamani, o sa spun rugaciuni pentru tine, in fiecare.

- Nu rugaciuni vreau eu, o intrerupse el. Disperata sa-i smulga consimtamantul inainte ca el sa se razgandeasca, Jenny spuse:

- Atunci spune-mi ce anume vrei. Royce spuse implacabil:

- Pe tine.

Mana lui Jennifer cazu de pe tunica lui, in timp ce Royce continua, fara emotie in glas:

- Nu te vreau in genunchi la picioarele mele, te vreau in patul meu. Dornica.

Usurarea ca el era dispus sa o lase pe Brenna sa plece, fu o vreme depasita de o cumplita animozitate fata de ceea ce ii cerea el in schimb.

El nu sacrifica nimic eliberand-o pe Brenna, pentru ca ii ramanea in continuare Jenny ca ostatic si totusi ii cerea ei sa sacrifice totul. Sacrificandu-si de buna voie onoarea, devenea o prostituata; o dezonoare pentru familia ei, pentru ea si pentru tot ce iubea ea mai mult. E drept, i se oferise o data, singura - sau aproape - dar cea ce-i ceruse ea in schimb ar fi salvat sute, poate mii de vieti. Vietile oamenilor pe care-i iubea.

In plus, cand ea ii facuse aceasta oferta, era pe jumatate ametita de sarutarile si mangaierile lui pasionale. Dar acum vedea cu claritate care aveau sa fie urmarile acestui targ.

In spatele ei, tusea Brennei deveni cumplit de puternica si Jenny se scutura, speriata; speriata pentru ea si pentru sora ei.

- Facem targul?

Jenny isi ridica barbia mica, aratand ca o tanara si mandra regina care fusese tocmai injunghiata de cineva in care avusese incredere.

- M-am inselat in ce te priveste, milord, spuse ea cu amaraciune. Te-am creditat cu onoare, cand mi-ai spus nu, in urma cu doua zile - pentru ca mi-ai fi putut promite ceea ce-ti ceream, ai fi putut lua ceea ce-ti ofeream si apoi ai fi putut ataca oricum castelul Merrick. Acum inteleg ca nu era vorba de onoare ci de aroganta. Un barbar nu are onoare.

Chiar si cand stia ca era invinsa, ramanea superba, isi spuse Royce suprimandu-si un zambet de admiratie in timp ce se uita in ochii ei albastri, ravasiti.

- Targul pe care ti-l propun este chiar atat de dezgustator? o intreba el incet punandu-si mainile pe bratele ei rigide. Adevarul este ca nu am deloc nevoie sa ma targuiesc cu tine, Jennifer si tu stii asta. Te-as fi putut lua cu forta oricand, in zilele astea.

Jennifer stia si cu toate ca resentimentul ei persista, trebui sa se lupte sa nu cada sub vraja vocii lui profunde, cand Royce continua:

- Te doresc, iar daca asta face din mine un barbar in ochii tai, atunci asa sa fie, desi nu trebuie sa fie asa. Daca o sa-mi permiti, o sa fac astfel incat sa ne intelegem. Nu o sa existe nici rusine si nici durere in patul meu - exceptand durerea pe care trebuie sa ti-o produc prima data. Dupa aceea nu va mai fi decat placere.

Din partea unui alt cavaler, acest discurs ar fi fost suficient sa convinga cea mai sofisticata curtezana. Venind din partea celui mai de temut razboinic al Angliei, pentru fetita scotiana crescuta la manastire, care nu cunostea lumea, efectul a fost devastator. Jennifer simti cum i se ridica sangele in obraji si cum, coborand din stomac, i se lasa in genunchi o stare de tremur, amintindu-si brusc de saruturile si mangaierile lui infocate.

- Facem targul? intreba Royce, plimbandu-si degetele lungi in sus si in jos pe bratele ei, intr-o inconstienta mangaiere. Isi dadu seama ca tocmai emisese cel mai tandru discurs pe care i-l tinuse el vreodata unei femei.

Jenny ezita o clipa nesfarsita, stiind ca nu avea alternativa, apoi se trezi incuviintand din cap, imperceptibil.

- Si o sa-ti respecti partea ta, din el?

Jenny intelese ca el se referea la partea privind implicarea ei voita si de data aceasta ezitarea ei dura si mai mult. Vroia sa il urasca. Statea acolo, incercand sa faca asta, dar o voce mica, insistenta, ii reaminti, cu bun simt, ca in mainile oricarui alt rapitor ar fi avut deja, fara doar si poate, o soarta cu mult mai rea decat aceea care i se propunea. O soarta brutala, detestabila.

Uitandu-se in sus la fata lui aspra, cauta un semn care sa-i spuna ca poate mai tarziu va ceda, dar in loc sa gaseasca raspunsul, deveni brusc constienta de cat de mult trebuia sa-si incline capul ca sa se uite la el si cat de mica era ea, in comparatie cu inaltimea si marimea lui. Confruntata cu marimea lui, cu forta si cu vointa lui de neimblanzit, nu avea nici o alegere si stia asta. Si intelegand acest lucru, infrangerea ei devenea mai putin dureroasa, pentru ca era complet incoltita si depasita de o forta cu mult superioara.

Ii intalni privirea fara sa clipeasca, mandra chiar si atunci cand capitula.

- O sa-mi respect partea mea din intelegere.

- Vreau cuvantul tau pentru asta, insista el, cand un alt atac de tuse violenta ii atrase lui Jenny atentia spre camera. Brennei.

Jenny il privi surprinsa. Ultima data cand ii oferise cuvantul ei de onoare, reactionase ca si cum cuvantul ei nu insemna nimic, ceea ce nu era surprinzator. Barbatii, inclusiv tatal ei, nu puneau pret pe cuvantul unei biete femei. Evident, Lordul Westmoreland isi schimbase parerea si asta o deconcerta. Simtindu-se extrem de stanjenita si usor mandra de faptul ca pentru prima oara promisiunea ei era dorita si onorata, sopti:

- Imi dau cuvantul de onoare. Royce dadu din cap, multumit.

- In cazul acesta, vin cu tine si tu ii poti spune surorii tale ca va fi dusa inapoi la manastire. Dupa care nu vei mai avea voie sa ramai singura cu ea.

- De ce. Dumnezeule? sopti ea.

- Pentru ca nu cred ca sora ta a acordat suficienta atentie sistemului de aparare al castelului Hardin, ca sa-i spuna ceva tatalui tau. Dar tu ai calculat grosimea peretilor si mi-ai numarat santinelele care trec peste podul basculant.

- Nu! Nu, fara tine! striga Brenna cand auzi ca va fi dusa inapoi la manastire. Jenny trebuie sa vina cu mine, izbucni ea, cu privirea asupra Lordului Westmoreland, trebuie. Si o fractiune de secunda, Jenny ar fi putut jura ca Brenna arata mai curand frustrata decat ingrozita si bolnava.

O ora mai tarziu, o suta de cavaleri condusi de Stefan Westmoreland asteptau pe cai, gata sa paraseasca castelul.

- Ai grija de tine, spuse Jennifer aplecandu-se asupra Brennei care era placut cocolosita in varful unui car, pe un munte de paturi si perne.

- Am crezut ca o sa-ti permita sa ma insotesti, spuse Brenna cu amaraciune, privirea ei acuzatoare alunecand spre conte.

- Nu-ti epuiza fortele vorbind, spuse Jenny intinzandu-se in spatele Brennei, incercand sa-i indese pernele sub cap si umeri.

Intorcandu-se, Royce dadu un ordin si lanturi grele si contragreutati fura puse in miscare. In zgomot de fiare si scartait de lemn, grilajul ascutit fu ridicat si podul cazu incet in laturi. Cavalerii dadura pinteni cailor, Jennifer se retrase in spate si caravana incepu sa traverseze podul. Flamuri albastre cu blazonul reprezentand un lup maraind fluturau si pocneau in briza, tinute de barbati plasati in fata si in spatele caravanei si privirea lui Jenny se agata de acestea. Blazonul Lupului o va proteja pe Brenna pana cand va ajunge la granita; dupa aceea, in cazul in care oamenii Lordului Merrick aveau sa fie atacati, va fi nevoie de numele Brennei, ca sa ii protejeze.

Podul basculant fu ridicat din nou, blocandu-i lui Jenny privirea si Lordul Westmoreland puse o mana pe umarul ei, incepand sa se intoarca spre sala castelului. Jenny il urma cu mintea la acele flamuri sinistre, cu imaginea intentionat malefica a lupului aratandu-si coltii. Pana azi, oamenii purtasera stindarde cu blazonul regelui Angliei - leii galbeni si trifoiul.

- Daca iti faci griji ca intentionez sa-mi iau imediat plata pentru partea ta de targ, ii spuse Royce sec studiind-o cum se incrunta, atunci poti sa te linistesti. Am indatoriri care ma vor tine ocupat pana la cina.

Jenny nu avea nici o dorinta sa se gandeasca la targul ei, cu atat mai putin sa-l comenteze si spuse repede:

- Eu ma. ma intrebam de ce cavalerii tai purtau steagul tau si nu al regelui tau.

- Pentru ca sunt cavalerii mei, nu ai lui Henric. Obligatiile lor sunt fata de mine, spuse Royce.

Jenny se opri brusc, in mijlocul curtii; se spunea ca Henric al Saptelea declarase drept ilegala detinerea de armate de catre nobilii sai.

- Dar eu credeam ca in Anglia este ilegal ca nobilii sa aiba propria lor armata si proprii lui cavaleri.

- In cazul meu, regele Henric a decis sa faca o exceptie.

- De ce?

Sprancenele lui Royce se inaltara peste ochii lui cenusii, sardonici.

- Poate pentru ca are incredere in mine? se aventura el, nesimtind nici o pornire sa o lumineze in aceasta privinta.

CAPITOLUL ZECE.

Dupa cina, asezat la masa alaturi de Jennifer, Royce se lasa pe spate in scaun, cu bratul intins dupa spatele ei, cu un aer ganditor, urmarind-o pe Jennifer care in mod deliberat ii fermeca si ii aiurea pe cei patru cavaleri care ramasesera la masa. Nu era nimic surprinzator ca Eustace, Godfrey si Lionel nu se mai indurau sa se ridice, mult dupa ce se terminase masa: pentru ca pe de o parte, Jennifer arata fermecator in rochia din catifea de culoarea cerului, tivita cu satin crem. Pe de alta parte, cam pe la mijlocul mesei, Jennifer devenise dintr-o data plina de viata si amabila si vesela, iar acum acestia vedeau o latura a ei pe care nici Royce nu i-o cunoscuse. Povestea lucruri amuzante despre viata la manastire si despre stareta venita din Franta, care insistase printre altele ca Jennifer si Brenna sa vorbeasca fara accent scotian.

Jennifer isi propusese intentionat sa fie fermecatoare si in timp ce rotea incet, intre degete, piciorul cupei de argint, cu vin, tocmai acest efort il amuza si il exaspera totodata pe Royce.

Jennifer facuse o ocazie stralucitoare dintr-o mancare aproape fara gust, care includea berbec prajit, gasca si vrabii, plus tavi cu friptura grasa si placinte umplute cu ceva ce-i amintea lui Royce de fiertura de ovaz maroniu. La Hardin, reflecta el dezgustat, mancarea era cu putin mai buna decat pe campul de lupta.

Daca Jennifer nu ar fi decis sa se faca atat de incantatoare, cavalerii lui ar fi mancat cat sa-si umple burtile, dupa care ar fi plecat in fuga - ori tocmai acesta era si Royce stia, motivul exact pentru care Jennifer facea asta: sa incerce sa intarzie sa urce sus, cu el.

Jennifer spuse ceva ce-i facu pe Godfrey, Lionel si Eustace sa rada, in timp ce Royce se uita intamplator la stanga lui, unde se afla Arik. Arik, observa Royce amuzat, era singurul barbat de la masa care nu cazuse sub vraja lui Jennifer. Cu scaunul in echilibru, doar pe picioarele din spate, Arik o urmarea pe Jennifer cu ochi micsorati, suspiciosi, cu bratele lui masive incrucisate peste piept, intr-o postura dezaprobatoare, care arata clar ca el nu se lasa prostit de excesiva ei amabilitate si nu credea ca puteai avea, nici macar o secunda, incredere in ea.

In ultima ora, Royce fusese dispus sa-i faca pe plac, folosind timpul ca sa se bucure de compania ei si sa savureze anticiparea a ceea ce avea sa urmeze. Acum totusi, nu-l mai interesa anticiparea.

- Royce, spuse Godfrey razand cu pofta, nu a fost amuzanta povestea lui Lady Jennifer?

- Foarte, consimti Royce. Dar in loc sa se scoale brutal si sa puna capat socializarii, Royce alese o metoda mai subtila: ii arunca lui Godfrey o privire care spunea clar ca cina a luat sfarsit.

Prea ocupata cu propriile ei griji ca sa observe subtilul schimb de priviri, Jenny se intoarse spre Royce zambind cu toata fata, gandindu-se innebunita la un alt subiect care sa-i tina pe toti in jurul mesei. Dar pana sa inceapa sa vorbeasca, se auzi un brusc tarsait de picioare de scaun si toti cavalerii se ridicara, ii urara in graba noapte buna si se indreptara imediat spre scaunele din dreptul focului.

- Nu gasesti putin ciudata plecarea lor subita?

- Mie mi s-ar fi parut mai "ciudat" daca ramaneau.

- De ce?

- Pentru ca eu le-am spus sa plece.

Royce se ridica si el si clipa de care se temuse Jenny toata ziua, sosi. Era acolo, in ochii lui argintii, calmi, cand ii intinse mana, sugerandu-i fara comentarii ca ar trebui si ea sa se ridice. Genunchii incepura sa-i tremure cand se ridica; ii intinse mana, dar apoi si-o smulse inapoi.

- Nu. nu te-am auzit cand le-ai spus sa plece, exclama ea.

- Am fost foarte discret, Jennifer.

Sus, Royce se opri in camera lipita de a ei si deschise usa, pentru ca Jennifer sa poata intra.

Spre deosebire de camera mica, spartana a lui Jennifer, solarul in care pasi era spatios si luxuriant, prin comparatie. In afara patului cu patru stalpi, se mai aflau aici patru jilturi confortabile si cateva cufere grele, ornamentate bogat cu alama. Pe pereti atarnau tapiserii iar in fata focului acoperit exista chiar un covor gros. Focul ardea, incalzind si luminand incaperea. Prin fereastra din fata patului se revarsa luna iar langa fereastra se afla o usa care ducea spre ceea ce paru a fi un mic parapet.

In spatele ei, auzi inchizatoarea usii grele cazand in lacasul ei si inima incepu sa i se izbeasca de coaste. Decisa sa faca orice ca sa-l intarzie de la ce avea de gand sa faca, Jenny se repezi la jiltul cel mai indepartat de pat, se aseza si isi impreuna mainile in poala. Fixandu-si un zambet larg, intrebator pe fata, se agata de un subiect care in mod sigur il interesa si incepu sa-l bombardeze cu intrebari.

- Se spune ca niciodata nu ai fost doborat de pe cal in timpul luptelor, incepu ea aplecandu-se usor in fata, intr-o postura de fascinat interes.

In loc sa se lanseze intr-o tirada despre faptele lui de vitejie, asa cum facusera cavalerii sai la cina, contele de Claymore se aseza jos, in fata ei, isi puse un picior incaltat in cizma pe celalalt genunchi si se lasa pe spate in jilt, privind-o intr-o totala tacere. Din clipa in care isi smulsese mana dintr-a lui, in timp ce el o ajuta sa se ridice de la masa, Jenny avea senzatia apasatoare ca el era constient de speranta ei intr-un miracol care sa o salveze de la a-si respecta partea ei de intelegere si ca Royce nu era foarte incantat de atitudinea ei. Facand ochii mari, isi redubla eforturile ca sa-l angajeze intr-un discurs.

- Este adevarat? il intreba ea vesela.

- Ce anume sa fie adevarat? replica el cu rece indiferenta.

- Ca nu ai fost niciodata doborat de pe cal, in timpul luptelor.

- Nu.

- Nu-i adevarat? exclama ea. Atunci. de. de cate ori s-a intamplat asta?

- De doua ori.

- De doua ori! De douazeci de ori ar fi fost o cifra infima, isi spuse ea, simtind un tremur de panica pentru oamenii clanului ei, care in curand se vor confrunta cu el.

- Da. Este uluitor, avand in vedere cate lupte trebuie sa fi purtat in toti acesti ani. Cate batalii ai dat?

- Eu nu le numar, Jennifer.

- Poate ca ar trebui. Gata, stiu! Tu mi-ai putea vorbi despre fiecare, iar eu as putea tine evidenta lor, sugera ea cam cu prea multa infocare, tot mai tensionata din cauza raspunsurilor lui monosilabice.

- Sa incepem chiar acum?

- Nu cred.

Jenny inghiti, simtind ca timpul ei expirase si ca nici un inger salvator nu va aparea prin fereastra, salvand-o de soarta ei.

- Dar la. la turniruri? Ai fost vreodata doborat de pe cal, la turniruri?

- Niciodata nu am luptat in turniruri. Surprinsa, uitand o clipa de propriile ei griji, Jenny.

Il intreba, sincer mirata:

- De ce nu? Compatriotii tai nu doresc sa-si incerce priceperea, cu tine? Nu te-au promovat niciodata la un turnir?

- Ba da.

- Da tu nu ai acceptat.

- Eu lupt in batalii, nu in turniruri. Turnirurile sunt niste jocuri.

- Da, dar lumea. in sfarsit. nu o sa inceapa sa creada ca refuzi din lasitate? Sau ca - poate - nu esti un cavaler chiar atat de bun pe cat se spune?

- Posibil. Iar acum o sa te intreb eu ceva pe tine, interveni Royce cu blandete. Nu cumva subita ta preocupare pentru faptele mele de vitejie in lupte si pentru reputatia mea de cavaler are vreo legatura cu intelegerea pe care am facut-o - una care tu speri acum ca nu va mai fi respectata?

In loc sa-l minta, ceea ce Royce aproape ca se asteptase sa faca, Jennifer il surprinse spunand intr-o soapta abia auzita:

- Mi-e frica. Mai frica decat mi-a fost vreodata in viata mea.

Scurta lui izbucnire de enervare la incercarile ei de a-l manipula, din ultimele cateva minute, se topi subit si se uita acum la ea, stand superba, in jiltul ei si isi dadu seama ca ii pretindea unei nevinovate in stare de transa sa accepte ce avea sa se petreaca intre ei ca si cum ar fi fost una dintre curtezanele cu care se culcase el, la curte.

Imblanzindu-si vocea, se ridica si intinse mana spre ea.

- Vino aici, Jennifer. Cu genunchii tremurandu-i violent, Jenny se ridica si se duse spre el incercand sa-si convinga constiinta revoltata ca actul pe care avea sa-l comita nu era pacatos sau tradator; ca sacrificandu-se pe ea ca sa-si salveze sora, facea de fapt ceva foarte nobil, chiar virtuos. Era, intr-un fel, Ioana d'Arc acceptand martiriul.

Isi puse sovaitor mana rece in palma lui calda, privind cum degetele lui lungi, bronzate, se inchideau peste ale ei, gasind o ciudata linistire in caldura strangerii lui si in privirea lui irezistibila.

Si cand bratele lui o incercuira, tragand-o spre trupul sau muschiulos si cand buzele lui intredeschise le atinsera pe ale ei, constiinta i se linisti dintr-o data. Era un sarut ca niciunul dinainte, pentru ca el stia unde avea sa se sfarseasca - un sarut de o delicioasa retinere, de foame pagana. Limba lui aluneca deasupra buzelor ei, poruncindu-le sa se deschida, insistand, iar cand se intampla asta, plonja in gura ei. Mainile i se plimbau neobosite, posesive, in sus si in jos pe spinarea ei, pe sanii ei, alunecand de-a lungul coloanei, apasand-o strans de coapsele lui intarite si Jennifer simti cum se prabuseste incet in abisul ametitor al senzualitatii si al pasiunii care se trezeau in ea. Cu un geamat surd de neajutorata capitulare, isi incolaci bratele pe dupa gatul lui, agatandu-se de el pentru sprijin.

Undeva, intr-un loc indepartat al mintii ei, simti cum ii cade rochia de pe ea apoi simti asprimea palmelor lui pe sanii ei umflati, brusca intetire a ardorii lui, cu fiecare sarut arzator. Brate ca niste benzi de otel o cuprinsera, strangand-o ca intr-un leagan si atunci se pomeni purtata spre pat si asezata cu blandete jos, pe asternuturile reci. Brusc, caldura, securitatea trupului si a bratelor lui disparu.

Iesind incet din ceata ca un vis unde cautase in mod deliberat refugiul din fata realitatii celor ce aveau sa se intample, Jenny simti cum aerul rece ii atinge pielea si impotriva vointei, deschise ochii. Royce statea in picioare, in fata patului, scotandu-si hainele si se simtit strabatuta de un tremur de alarmata admiratie. In lumina focului, pielea lui era ca bronzul uns cu ulei, muschii grei de la maini si solduri si coapse ondulandu-se in timp ce degetele lui deschideau braul pantalonilor stramti de lana. Era splendid, isi dadu ea seama, era magnific, inghitindu-si un nod de spaima si jenata admiratie, isi intoarse repede capul in alta parte, apucand cu degetele cearsaful ca sa se acopere cat de cat, in timp ce el isi scoase ultima piesa din imbracamintea care-i acoperea goliciunea.

Patul se afunda sub greutatea lui si Jenny astepta, cu fata intoarsa, cu ochii strans inchisi, dorindu-si ca el sa o cuprinda in brate si sa o posede repede, inainte ca realitatea rece sa se intoarca si mai mult spre ea.

Royce insa nu era deloc grabit. Intinzandu-se alaturi de ea, o saruta usor dupa ureche si trase deoparte, incet dar inexorabil, cearsaful. Respiratia i se intrerupse cand o privi in toata splendoarea ei nuda. Jenny simti cum se inroseste din cap pana in varful picioarelor cand Royce isi petrecu privirile peste splendida perfectiune a sanilor ei voluptuosi, cu sfarcuri rozalii, peste talia mica si gingasa, coapsele delicat rotunjite si picioarele lungi, superbe. Fara sa se gandeasca, Royce spuse tare ce gandea.

- Ai idee cat esti de frumoasa? sopti el gutural, in timp ce privirea urca incet spre fata ei minunata, poposind deasupra parului rosu-auriu, ravasit luxuriant pe perne.

- Sau cat de mult te doresc?

Cum Jenny isi tinea fata intr-o parte, cu ochii strans inchisi, degetele lui ii apucara delicat barbia, intorcandu-i chipul spre el. Cu o voce ca un plus aspru, plina de dorinta si cu un zambet languros, Royce sopti:

- Deschide ochii, micuto.

Jenny asculta fara vrere si se pomeni uitandu-se in ochii aceia argintii, seducatori, care i-i tineau captivi pe ai ei, in timp ce mana lui aluneca dinspre obraz spre gatul ei si apoi spre sani, prinzandu-le plinatatea ca intr-o cupa.

- Sa nu-ti fie frica, ii porunci el bland, in timp ce degetele lui mangaietoare alunecau spre sfarc, frecandu-l delicat, inainte si inapoi. Vocea adanca, guturala, combinata cu explorarea de nesuportat a degetelor lui pricepute isi lucrau deja magia asupra lui Jenny.

- Nu ti-a fost niciodata teama de mine, inainte. Nu incepe acum.

Mana lui aluneca usor de pe san, in sus spre umarul ei si gura lui fin turnata incepu sa coboare decisa spre a ei. Prima atingere usoara, mangaietoare a buzelor lui trimise prin tot trupul lui Jenny un val de placere, paralizand-o. Limba aluneca peste buzele ei, fortandu-le sa se desparta, tachinandu-le cu innebunitoare delicatete. Apoi gura lui se deschise peste a ei, fierbinte si insistenta, intr-un nesfarsit sarut, de adanca, primitiva foame.

- Saruta-ma, Jenny, ii porunci el ragusit.

Si Jenny il saruta. Indoindu-si mana peste ceafa lui, ii oferi buzele departate, miscandu-le pe ale lui, sarutandu-l la fel de erotic precum o saruta el. Royce gemu de placere si o saruta si mai apasat, intorcand-o, cu mana pe coloana ei, in bratele lui, in contact vibrant cu erectia lui rigida. Sarutata pana la insensibilitate, mainile lui Jenny alunecara in sus peste muschii proeminenti ai pieptului si umerilor lui, apoi in jurul gatului, strecurandu-se in parul aspru, buclat, de la ceafa lui.

Cand in sfarsit Royce isi ridica gura de pe a ei, respiratia lui era gafaita si rapida si Jenny isi spuse ca se va topi cu siguranta din cauza tandretei si a dorintei care ii pulsau in vene, cu fiecare bataie bubuinda a inimii ei. Privind in ochii lui fierbinti, isi ridica degetele tremurande, atingandu-i fata asa cum i-o atinsese el pe a ei, plimbandu-se cu varfurile degetelor peste obrajii lui, peste inceputul de barba din jurii gurii, apropiindu-se de buzele moi, in timp ce o emotie crestea incet in ea, ca sa tasneasca apoi intr-o inflorire salbatica, vibranta, cu o forta care o facu sa tremure. Cu pieptul durand-o din cauza asta, isi plimba degetele de-a lungul maxiliarului dur, infiorandu-se cand atinse cicatricea rosie pe care i-o facuse ea. Coplesita de vinovatie, ridica ochii spre ai lui si sopti dureros:

- Iarta-ma.

Royce se uita in jos la ochii aceia imposibil de albastri, dorind-o acum insuportabil si mai mult, din cauza atingerii si a vocii ei, dar se retinu totusi, fermecat de incredibila ei dulceata. In timp ce cobora incet cu degetele pe pieptul lui, ii vazu labirintul de lungi cicatrici de acolo. Royce o urmari, stiind instinctiv ca, spre deosebire de celelalte femei cu care se culcase, ea nu se va scutura de repulsie la vederea acestor cicatrici sau, mai rau, nu se va infiora de o excitare sordida la vizibila dovada a pericolului in care traia el, a pericolului pe care il reprezenta el.

Se astepta altceva din partea ingerului nebunatic din bratele sale, dar nu era pregatit pentru ce s-a intamplat sau pentru propria lui reactie nestapanita: degetele ei ii atinsera cicatricele, alunecand usor spre cea mai apropiata de inima lui, facandu-i muschii sa i se incordeze in mod reflex, in timp ce se lupta sa nu o posede acum. Cand in sfarsit isi ridica privirea spre el, ochii ei straluceau de lacrimi neascunse si chipul ei frumos era palid de tulburare, intr-un geamat violent, torturat, Jenny sopti:

- Dumnezeule Mare, cum te-au ranit. Si inainte ca el sa-si poata imagina intentiile ei, Jenny isi cobori capul si buzele ei atinsera usor fiecare cicatrice, ca si cum ar fi incercat sa o vindece, iar bratele ei alunecara strans, protector, in jurul lui iar Royce isi pierdu controlul.

Varandu-si degetele in parul ei greu, matasos, o rostogoli pe spate.

- Jenny, spuse el gutural, sarutandu-i ochii, obrazul, fruntea, buzele. Jenny. sopti el, iara si iara. Si sunetul acestui cuvant, raguseala vocii lui profunde, o innebuneau pe Jenny la fel ca tot ce incepea el sa ii faca. Gura lui cobori la sanul ei, tachinandu-i culmea intarita, pana cand Jenny incepu sa gafaie, arcuindu-si spatele, apasandu-i capul de sanii ei. Mana lui se misca, coborand in jos, spre talie, apoi mai jos, spre coapse.

In mod reflex, Jenny isi stranse picioarele si lui Royce ii scapa un ras infundat, ragusit, in timp ce buzele lui se intorceau sa se lase peste ale ei cu pasiune devoratoare.

- Nu, draga mea, nu o sa te doara, soptea el fierbinte, cu degetele inaintand prin triunghiul carliontat dintre coapsele ei, cautand intrarea.

Fiori de placere si teama ii treceau prin tot trupul, dar Jenny nu reactiona la ei; reactiona insa la nevoia pe care o auzea in vocea lui. Cu un efort constient, le porunci muschilor picioarelor ei sa se relaxeze si in clipa in care se intampla asta, degetele lui cunoscatoare o despartira, alunecand adanc in caldura ei umeda, facandu-i placere cu tandrete si pricepere, pregatind drumul pentru pasionata lui invazie.

Strangandu-l de ea, cu fata ingropata in gatul lui incordat, Jenny avea senzatia ca trupul ii ia foc, topindu-se si fluidizandu-se si din gatlej ii scapa un suspin de uluitoare placere. Exact cand credea ca precis va exploda de atatea simtiri care se construiau in ea, picioarele lui Royce ii despartira pulpele si el se misca in pozitie, deasupra ei. Jenny deschise ochii si il vazu deasupra ei - razboinicul al carui nume ii facea pe barbati sa tremure, acelasi barbat care o atinsese si o sarutase cu atata violenta tandrete. Fata lui era dura si intunecata si pulsul i se zbatea la tampla, in timp ce el se lupta sa se stapaneasca.

Mainile lui patrunsera sub ea, ridicandu-i coapsele ca sa-l primeasca; ii simti duritatea fierbinte incercand, cautand intrarea si Jenny isi intampina soarta cu acelasi curaj cu care o intampinase de fiecare data, in mainile lui. Emotia gestului il facu pe Royce sa se cutremure, cand ea se abandona in bratele lui si el isi introduse putin duritatea palpitanda in incredibila ei caldura, nesigur cata durere ii va pricinui si disperat sa fie cat mai delicat. Timpul pe care i-l acordase lui Jenny usurase trecerea si ii simti caldura matasoasa inconjurandu-l strans, largindu-se ca sa-l cuprinda. Cu inima batandu-i disperat, chinuit de dorinta, isi continua drumul in ea, pana cand in sfarsit intalni fragila bariera.

Se retrase cativa centimetri si reveni, apoi iar se retrase, decis sa sparga bariera, disperat sa se afunde in ea, urand durerea pe care avea sa i-o pricinuiasca. Cuprinzand-o strans in bratele lui ca si cum ar fi putut astfel sa-i absoarba el durerea, ii spuse, pe buzele ei, cu vocea harsaita:

- Jenny. imi pare rau. Si isi continua drumul, cu toata lungimea, auzind-o gemand de durere, in timp ce bratele ei il strangeau spasmodic.

Royce astepta sa-i treaca durerea si apoi incepu sa se miste in ea, alunecand usor inainte, retragandu-se, intrand mai adanc de fiecare data, retragandu-se din nou, cu trupul complet excitat si disperat, in timp ce vointa lui lupta pentru control. Isi plimba in cerc, delicat, coapsele peste ale ei, pasiunea lui triplandu-se auzindu-i geamatul infundat de placere si simtindu-i mainile alunecand spre coapsele lui, lipindu-l de ea. Trecand la miscari adanci, puternice, plonja in ea si-i simti trupul incepand sa se miste cu al lui. Nu-i venea sa creada cata placere ii oferea ea, cum ii simtea trupul strangandu-i-se in jurul proeminentei lui umflate, invaluind-o, sau dulcea tortura a miscarilor ei instinctive.

Repede, sageti intepatoare de dorinta incepura sa-i zguduie lui Jenny trupul si ea se misca impreuna cu Royce, cautand fara sa stie ceva ce simtea ca el incerca sa-i ofere si apropiindu-se tot mai mult de acel ceva, tot mai mult, pe masura ce el isi intetea loviturile insistente. Pulsatiile din strafundurile ei explodara brusc intr-o izbucnire de placere coplesitoare care ii zgudui trupul cu val dupa val de senzatie. Spasmele ei il imbratisara, strangandu-i si lovindu-i barbatia umflata. Royce isi petrecu strans bratele in jurul ei, ramanand complet nemiscat pentru a-i mari placerea, respirand repede, gafait, lipit de gatul ei. Astepta pana cand spasmele ei incetara si apoi, cu inima bubuindu-i in coaste, se adanci in ea, fara sa-si mai poata controla forta izbiturilor, cu trupul cutremurandu-i-se convulsiv, iara si iara, in timp ce caldura lui se revarsa in ea.

Plutind pe o mare de inconstienta placere, cu trupul in continuare unit cu al lui, Jenny il simti pe Royce miscand-o pe o parte si aducand-o cu el si se intoarse, incet, inapoi la starea de constienta. Pleoapele i se deschisera si umbrele din camera incepura incet sa capete forma; un bustean trosni in camin, eliberand scantei incandescente. Se simti inundata din nou de realizarea a tot ce se petrecuse intre ei si acolo, ghemuita in siguranta in bratele lui, Jenny cunoscu un sentiment de singuratate si de groaza, mai puternic decat orice. Ceea ce tocmai facuse ea nu fusese un martiriu, nici macar un nobil sacrificiu - nu, cand gasise atata placere pagana in el, atata. paradis. Simti langa obrazul ei bataile ritmice, puternice, ale inimii lui Royce si isi inghiti un nod de dureroasa emotie. Gasise aici altceva diferit, ceva interzis si periculos pentru ea, un sentiment care nu trebuia, nu putea sa existe.

Si cu toata teama si vinovatia pentru ceea ce facuse, singurul lucru pe care si-l dorea acum era ca el sa-i spuna din nou "Jenny", cu vocea aceea ragusita, tandra. Sau sa-i spuna, pe orice ton, "te iubesc".

Ca si cum nevoia de a-i auzi vocea ajunsese la el, Royce vorbi, dar cuvintele lui nu erau cele pe care vroia ea sa le auda si nici tonul lui nu era cel dorit de inima ei. Linistit, fara emotie in glas, o intreba:

- Te-a durut rau?

Jenny scutura din cap si dupa cateva incercari, reusi sa sopteasca:

- Nu.

- Imi pare rau daca ti-am facut rau.

- Nu mi-ai facut.

- Indiferent cine ar fi fost primul, tot te-ar fi durut. Lacrimile ii umplura ochii, sufocand-o si Jenny se rostogoli pe cealalta parte, incercand sa se desprinda din bratele lui, dar Royce o tinea strans, cu spinarea si picioarele lipite de pieptul si coapsele lui. Indiferent cine ar fi fost primul, se gandea Jenny nefericita, era foarte departe de "Te iubesc."

Royce stia asta. Stia la fel de bine cum stia ca era o nebunie sa se gandeasca la cuvintele acelea, cu atat mai mult sa le pronunte. Nu acum, nu inca. nu, niciodata, se corecta el in timp ce prin fata ochilor mintii ii flutura imaginea femeii cu care se presupunea ca urma sa se casatoreasca. Nu simtea nici un sentiment de vinovatie ca facuse dragoste cu Jennifer; printre altele, inca nu era angajat oficialnu, pana cand regele Henric nu va deveni nerabdator si nu se va ocupa direct de casatoria lui cu Lady Mary Hammel.

In clipa aceea, Royce isi dadu seama ca si daca ar fi fost logodit, tot nu ar fi avut nici un sentiment de vinovatie. Prin minte ii trecu imaginea lui Mary Hammel, cu chipul ei frumos si deschis, incadrat de un nor de par blond-argintiu. Mary era pasionala si neinhibata in pat, tremurand de excitare in bratele lui, din motive care nu reprezentau nici un secret pentru el, cata vreme chiar ea ii spusese, cu voce guturala si joasa: "Tu, domnul si stapanul meu, esti Puterea si Violenta si Forta - si pentru majoritatea femeilor, acestea sunt cele mai puternice afrodiziace."

Cu ochii in foc, Royce se intreba daca nu cumva regele Henric trecuse la procedurile de casatorie fara sa-i mai astepte intoarcerea, la sfarsitul acestei luni. Pentru un suveran puternic, care cucerise tronul prin lupta, Henric dezvoltase repede ceea ce Royce simtea a fi mai curand un obicei dezgustator de a rezolva problemele politice, ori de cate ori era posibil, prin aranjarea unor casatorii intre doua entitati ostile - incepand chiar cu casatoria lui Henric cu Elizabeth de York, insasi fiica regelui caruia ii luase tronul Angliei cu un an in urma, intr-o batalie care s-a sfarsit cu moartea celuilalt. Mai mult, Henric spusese de nenumarate ori ca daca fiica lui ar fi fost suficient de mare, ar fi casatorit-o cu regele James al Scotiei, pentru ca astfel sa puna punct interminabilei concurente dintre cele doua tari. Poate ca o astfel de solutie il multumea pe Henric, dar Royce nu era dispus la asemenea aliante neprietenoase. El isi dorea o sotie indatoritoare, supusa, care sa-i incalzeasca patul si sa dea farmec salii de primire; el avusese deja parte de prea multe lupte in viata lui ca sa se supuna singur la altele, in propria lui casa.

Jennifer se misca in bratele lui, incercand sa se elibereze. Il intreba, cu glas inabusit:

- As putea acum sa ma retrag in camera mea?

- Nu, spuse el sec, mai avem mult pana sa ne incheiem targul. Si apoi, ca sa-i arate ca asa era si ca sa indulceasca ceea ce stia ca fusese o porunca arbitrara, o rostogoli pe spate si-si afunda buzele intr-ale ei, sarutand-o pana cand, innebunita, Jenny se agata de el si ii intoarse sarutarile cu pasiune dulce, descatusata.

CAPITOLUL UNSPREZECE.

Luna isi revarsa lumina prin fereastra si Royce se rostogoli in somn, intinzand un brat spre Jennifer. Dar mana lui intalni asternutul rece, nu carne calda. O viata petrecuta in pericol il facu sa revina, intr-o secunda, la realitate. Ochii i se deschisera brusc in timp ce se intorcea pe spate, scrutand incaperea, maturand cu privirea mobilierul care se inalta asemenea unor umbre fantomatice in palida lumina a lunii.

Rasucindu-se cu picioarele la marginea patului, se ridica si incepu sa se imbrace repede, injurandu-si propria prostie de a fi uitat sa planteze o santinela jos, la capatul scarii. Isi insfaca pumnalul, din obicei, furios pe el ca adormise in confortabila convingere ca Jennifer nu putea sa se lipeasca asa de el, pentru ca apoi sa ramana treaza si sa-si puna la cale, cu raceala, evadarea. Ba da, Jennifer Merrick era capabila si de mai mult. Gandindu-se la toate aspectele, se putea considera norocos ca nu incercase sa-i taie beregata inainte de a pleca! Smulse usa si era aproape gata sa calce peste pajul lui uluit, care dormea in fata usii, pe rogojina lui.

- Ce s-a intamplat, milord? intreba Gawin ingrijorat, incepand sa se ridice.

O miscare imperceptibila - ca suflul vantului, venind de afara, dinspre parapet - ii atrase atentia lui Royce si isi intoarse capul intr-acolo.

Usa se tranti in fata uluita a lui Gawin.

Spunandu-si ca era efectiv usurat ca nu-l obligase la o alta urmarire nocturna, Royce deschise incet usa si iesi. Jenny statea pe parapet, cu parul lung umflandu-i-se in briza noptii, cu bratele petrecute in jurul ei, privind in departare. Cu ochii micsorati, Royce ii studie expresia si o clipa fu cuprins de un val de usurare. Ea nu parea sa contemple posibilitatea de a se arunca peste parapet si nici sa-si deplanga fecioria pierduta. Mai curand decat furioasa sau nefericita, ea arata aproape pierduta in ganduri.

De fapt, Jenny era atat de scufundata in gandurile ei incat habar n-avea ca nu mai era singura. Mangaierea alintatoare a aerului imbalsamat al noptii o ajutase sa-si refaca starea de spirit dar chiar si asa avea senzatia ca intreaga lume se intorsese cu fundul in sus in noaptea aceasta si ca Brenna era unul dintre motive: Brenna si o perna de puf fusesera motivele pentru care Jenny isi sacrificase cu "noblete" virginitatea. Cumplita constatare o izbise chiar in clipa in care se pregatea sa adoarma.

Spunea incet o rugaciune adormita pentru insanatosirea Brennei si pentru calatoria ei in siguranta, cand o pana strapunse fata de perna din in, aducand-o cu gandul la clipa in care ii potrivise Brennei pernele sub cap, in caruta. Brenna avea accese de tuse din cauza fulgilor din pernele din jurul ei si nimeni altcineva decat ea nu putea fi mai atenta sa le indeparteze. Precis, isi spuse Jenny, ca Brenna adormise in camera ei si se trezise tusind, dar in loc sa indeparteze pernele vinovate, devenise, in sfarsit, cutezatoare si inventiva: sperand ca Royce le va elibera pe amandoua, Brenna ramasese intinsa pe el, pana cand incepuse sa tuseasca la un pas de moarte.

Absolut ingenioasa, se gandea Jenny - la nivelul tuturor planurilor pe care le putea ea imagina - si la fel de ghinionista, decise Jenny sumbru.

Gandurile ei o parasira pe Brenna si se intoarsera spre viitorul pe care-l visase odinioara sa il aiba, un viitor care acum, mai mult ca oricand, era pierdut pentru ea.

- Jennifer. spuse Royce in spatele ei.

Jenny se intoarse in loc, facand un efort sa-si ascunda reactia inimii la auzul timbrului profund al vocii lui. De ce, se intreba ea cu disperare, inca ii mai putea simti mainile pe piele si de ce simpla vedere a chipului sau ii aducea in minte asprimea tandra a sarutarilor lui?

- Eu. De ce esti imbracat? intreba ea usurata ca vocea ii sunase calm.

- Ma pregateam sa merg sa te caut, ii raspunse Royce iesind din umbra.

Aruncand o privire spre pumnalul stralucitor din mana lui, il intreba:

- Si ce intentionai sa faci, cand ma gaseai?

- Uitasem de parapetul asta. Varandu-si pumnalul in curea, Royce adauga.:

- M-am gandit ca ai reusit sa te strecori afara din camera.

- Oare pajul tau nu doarme chiar de partea cealalta a usii?

- Buna observatie, spuse Royce sardonic.

- De obicei doarme intins de-a lungul usii, ca sa blocheze trecerea oricui, sublinie ea.

- La fel de corect, spuse Royce sec, mirandu-se cum de se repezise, ca niciodata, afara pe usa, fara sa cerceteze orice alta varianta.

Acum ca o gasise, Jenny isi dori ca el sa plece; prezenta lui adusese infernul in serenitatea pe care o cautase cu atata disperare. Intorcandu-se de la el cu neechivoca sugestie ca el sa plece, incepu sa priveasca peisajul luminat de luna.

Royce ezita, stiind ca ea dorea sa fie lasata singura, dar nedorind sa o paraseasca. Isi spuse ca era vorba doar de preocuparea pentru starea ei de spirit si nu de placerea pe care o avea sa stea in prezenta ei, acest sentiment de tandrete impiedicandu-l sa plece. Simtind ca ea nu va primi cu placere atingerea lui, se opri mai departe de ea si se sprijini cu umarul de peretele care inconjura parapetul. Jenny ramase adancita in gandurile ei si sprancenele lui Royce se stransera usor, reconsiderand concluzia lui de mai devreme, ca ea se gandea la ceva atat de stupid cum ar fi sa-si ia viata.

- La ce te gandeai acum cateva minute, cand am venit aici?

Intrebarea o facu pe Jenny sa se incranceneze usor. Nu se gandise decat la doua lucruri, dintre care unul, anume ingeniosul plan al Brennei, evident ca nu-l putea comenta cu el.

- Nu era nimic important, se eschiva ea.

- Oricum, spune-mi, insista.

Jenny se uita intr-o parte, inima batandu-i tradatoare la vederea umerilor lui largi atat de aproape de ea si a chipului frumos, serios, luminat de luna. Dorind acum sa discute orice i-ar fi putut distrage atentia de la prezenta lui, se uita peste dealuri si spuse cu un oftat de capitulare:

- Mi-am amintit de vremea cand stateam pe parapetul castelului Merrick si priveam in departare, gandindu-ma la un regat.

- Un regat? repeta Royce surprins si usurat de natura nonviolenta a gandurilor ei. Jenny dadu din cap, cu parul ei greu unduindu-i-se pe spate si Royce isi reprima cu greu nevoia de a-si infasura mana in masa matasoasa si de a-i intoarce fata in sus, spre el.

- Ce regat?

- Propriul meu regat. Jenny ofta, simtindu-se ridicola si suparata ca el insistase asupra subiectului. Obisnuiam sa-mi planuiesc propriul meu regat.

- Bietul James, glumi Royce referindu-se la regele Sotiei. Si pe care anume dintre regaturile lui planuiai sa pui mana?

Jenny ii zambi dezamagita, dar in vocea ei se simtea o ciudata tristete.

- Nu era un regat real, cu pamanturi si castele; era un regat al viselor - un loc unde lucrurile aveau sa fie exact cum vroiam eu sa fie.

O amintire de mult pierduta ii trecu prin minte si intorcandu-se spre parapet, Royce isi lasa bratele pe el, cu degetele impreunate. Privind peste dealuri, in aceeasi directie in care se uita Jennifer, marturisi incet:

- A fost o vreme, de mult de tot, cand si eu obisnuiam sa-mi imaginez un regat dupa propriile mele vise. Al tau cum arata?

- Nu sunt multe de spus. In regatul meu era prosperitate si pace. Din cand in cand, fireste, cate un taran se imbolnavea foarte rau sau siguranta noastra era cumplit amenintata.

- In regatul din visul tau existau amenintari si boala? o intrerupse Royce surprins.

- Desigur! recunoscu Jenny cu un zambet jenat. Trebuia sa existe si una si alta, pentru ca eu sa pot sari in ajutor si sa salvez totul. Acesta era adevaratul motiv pentru care imi inventasem regatul.

- Vroiai sa devii o eroina pentru poporul tau, concluziona Royce zambind la o motivatie pe care o putea usor intelege.

Jenny scutura din cap, inflacararea din vocea ei alungandu-i zambetul.

- Nu. Vroiam doar sa fiu iubita de cei pe care-i iubeam; sa mi se acorde atentie, nu sa fiu nedorita de cei care ma stiau.

- Asta era tot ce-ti doreai? Jenny dadu din cap, serioasa.

- Asa ca mi-am inventat un regat al viselor, unde puteam face lucruri marete si cutezatoare, prin care sa obtin acest lucru, iubirea.

Nu foarte departe, pe dealul din apropierea castelului, silueta unui barbat fu luminata o clipa, de razele lunii care ieseau din nori. Oricand altadata, aceasta scurta aparitie l-ar fi determinat pe Royce sa trimita oameni in cercetare. Acum totusi, saturat de dragostea din timpul noptii, stiind ce va avea sa mai urmeze, cu fermecatoarea frumusete de langa el, creierul sau nu reactiona la ce observasera ochii. Era o noapte plina de caldura si rare confidente, o noapte mult prea dulce si placuta, ca sa se gandeasca la imposibila amenintare a unui pericol tacut, pandind atat de aproape de propriul lui domeniu.

Royce se incrunta, gandindu-se la cuvintele derutante ale lui Jenny. Scotienii, chiar si proprietarii de pamant care traiau dupa legile feudale, mai curand decat dupa legile clanului, erau extrem de loiali! Si indiferent daca cei din clanul lor ii spuneau tatalui lui Jennifer "contele sau "Merrick" acesta si intreaga lui familie vor continua sa primeasca completa devotiune si loialitate a clanului Merrick. Ei nu se vor uita la Jennifer si nu o vor gasi nedorita iar ea va fi, fara indoiala, iubita de cei pe care ii iubea - deci, ea nu ar fi trebuit sa simta nevoia sa viseze la un regat al ei. Intr-un tarziu, Royce spuse:

- Esti o tanara curajoasa si frumoasa. Si o contesa cu toate drepturile ei. Fara indoiala ca cei din clanul tau simt pentru tine ceea ce iti doresti sa simta - si poate chiar mai mult.

Jenny isi smulse privirea dintr-a lui si paru din nou absorbita de peisaj. Ii raspunse cu o voce intentionat lipsita de emotie:

- Ei ma considera un fel de. de provocare.

- De ce si-ar inchipui ceva atat de absurd? intreba el derutat.

Spre surprinderea lui, Jenny sari in ajutorul lui.

- Altceva ar putea gandi, avand in vedere lucrurile pe care fratele meu vitreg i-a convins ca le-am facut?

- Fel de lucruri?

Jenny se infiora, strangandu-si bratele in jurul ei, aratand aproape cum arata atunci cand a vazut-o prima data pe parapet.

- Lucruri de negandit, sopti ea.

Royce o privea insistand tacut sa se explice si Jenny inspira adanc, tremurat si se conforma fara bucurie:

- Au fost multe lucruri, dar cel mai cumplit a fost despre cum s-a inecat Rebecca. Becky si cu mine eram verisoare de departe si cele mai bune prietene. Aveam amandoua treisprezece ani, adauga Jenny zambind trist. Tatal ei - Garrick Carmichael - ea vaduv si Rebecca era singurul lui copil. Era nebun dupa ea, asa cum eram cu totii. Era atat de dulce si atat de incredibil de frumoasa - chiar mai frumoasa decat Brenna - incat nu puteai sa nu o iubesti. Problema era ca tatal ei o iubea atat de mult incat nu o lasa sa faca nimic, de teama sa nu pateasca ceva. Nu avea voie nici sa se apropie de rau, pentru ca tatal ei se temea sa nu se inece. Becky a hotarat sa invete sa inoate - ca sa-i arate ca va fi in siguranta - asa ca, in fiecare dimineata, devreme de tot, ne furisam la rau, pentru ca eu sa o pot invata sa inoate.

- Cu o zi inainte de a se ineca, am fost la targ si ne-am certat pentru ca i-am spus ca unul dintre jongleri se uitase la ea intr-un mod necuviincios. Fratii mei vitregi, Alexander si Malcolm ne-au auzit-ca si alti cativa oameni - si Alexander m-a acuzat ca eram geloasa pentru ca de fapt eu ma uitam la jonglerul respectiv, ceea ce era cea mai mare prostie. Becky era atat de furioasa, de jenata vreau sa spun, incat cand am plecat mi-a zis sa nu ma obosesc sa vin la rau, a doua zi dimineata, pentru ca nu mai avea nevoie de ajutorul meu. Stiam ca nu vroia cu adevarat sa spuna asta si ca nu stia inca sa inoate asa de bine si fireste, a doua zi dimineata m-am dus la rau.

Vocea lui Jennifer deveni o soapta aproape imperceptibila.

- Cand am ajuns acolo, Becky era inca furioasa; mi-a strigat ca vroia sa fie singura. Eu eram deja in varful dealului, indepartandu-ma, cand am auzit un pleoscait si pe ea strigandu-ma sa o ajut. M-am intors si am inceput sa alerg in jos pe deal, dar nu o puteam vedea. Cand am ajuns la jumatatea drumului, a reusit sa-si scoata capul din apa - stiu asta pentru ca i-am vazut parul la suprafata. Apoi am auzit-o strigandu-ma inca o data. Jenny se cutremura, frecandu-si absenta mainile.

- Dar curentul o purta departe. M-am scufundat si am incercat sa o gasesc. M-am scufundat din nou si din nou si din nou, sopti Jenny sacadat, dar. nu am putut-o gasi, ca sa o ajut. A doua zi, Becky a fost gasita cateva mile mai departe, pe malul raului.

Royce ridica mana, apoi o lasa inapoi jos, simtind ca ea lupta sa se stapaneasca si nu ar fi primit bine un gest de mangaiere care ar fi facut-o sa-si piarda controlul.

- A fost un accident, spuse el bland. Jenny inspira adanc, sa se linisteasca.

- Nu si dupa Alexander. Probabil ca el fusese prin apropiere, pentru ca a spus la toata lumea ca a auzit-o pe Becky strigandu-ma, ceea ce era adevarat. Dar le-a spus si ca ne certam si ca eu am impins-o in apa.

- Si cum a explicat propriile tale haine ude? intreba Royce concis.

- A spus, incepu Jenny cu glasul sfasiat, ca am impins-o in apa; ca am asteptat putin si apoi am incercat sa o salvez. Lui Alexander, adauga Jenny, i se spusese deja ca el si nu eu ii va succeda tatalui meu la putere. Dar asta nu i-a fost suficient - el vroia sa intru in dizgratie si chiar mai mult. Dupa asta a fost usor pentru el.

- Usor in ce fel?

Umerii ei delicati se ridicara usor.

- Alte cateva minciuni diavolesti si adevaruri rastalmacite - cabana unui taran care a luat brusc foc in noaptea care a urmat dupa ce l-am provocat cu ridicarea unui sac cu graunte. Lucruri dintr-astea.

Jenny isi ridica incet ochii stralucitori de lacrimi si spre surprinderea lui Royce, incerca sa zambeasca.

- Imi vezi parul? il intreba ea. Royce isi arunca inutil privirea spre suvitele rosii-aurii pe care le admira de saptamani de zile si dadu din cap.

Cu voce sufocata, Jenny spuse:

- Parul meu avea o culoare cumplita. Acum are culoarea parului lui Becky. Becky stia. cat de mult ii. admiram parul, sopti Jenny cu voce intrerupta si. imi place sa cred ca ea mi l-a daruit. Ca sa-mi arate ca stie. ca am incercat sa o salvez.

Strangerea dureroasa, neobisnuita din piept ii facu lui Royce sa-i tremure mana cand incepu sa si-o ridice si sa si-o puna pe obrazul ei, dar ea se retrase si cu toate ca ochii enormi inotau in lacrimi stralucitoare, Jenny nu izbucni in plans. Acum, in sfarsit, intelese de ce aceasta minunata tanara nu a plans de la capturarea ei, nici macar cand i-a aplicat el bataia aceea zdravana. Jennifer Merrick isi inmagazinase in ea toate lacrimile iar mandria si curajul ei nu-i vor permite sa clacheze si sa le dea drumul. In comparatie cu ce suferise ea, o simpla bataie a lui nu insemna nimic.

Nestiind ce sa faca, Royce intra in camera, turna putin vin intr-o cupa si i-l aduse.

- Bea asta, ii spuse el simplu.

Constata usurat ca ea isi recapatase deja controlul si un zambet cuceritor ii flutura pe buzele catifelate, la tonul lui neintentionat abrupt.

- Mi se pare, milord, ca imi vari mereu alcool in maini.

- De obicei, pentru motivele mele josnice, recunoscu el vesel si Jenny chicoti.

Band o sorbitura, Jenny puse cupa deoparte, apoi isi incrucisa bratele pe parapetul scund, privind din nou in departare, in timp ce se apleca. Royce o studie in tacere, incapabil sa-si scoata din minte dezvaluirile ei, simtind nevoia sa spuna ceva incurajator.

- Oricum, nu cred ca ti-ar fi facut placere sa-ti asumi responsabilitatea clanului.

Jenny scutura din cap si spuse calm:

- As fi iubit asta. Erau atatea lucruri care vedeam ca ar fi trebuit facute altfel - lucruri pe care le observa doar o femeie, nu un barbat. Lucruri pe care le-am invatat si de la Mama Ambrose. Exista noi orizonturi, metode noi de a cultiva cerealele - sute de alte lucruri care pot fi facute altfel si mai bine.

Incapabil sa comenteze despre relativele merite ale agriculturii, Royce incerca un alt argument.

- Nu-ti poti trai viata incercand sa-ti faci clanul sa te aprecieze.

Jenny ii raspunse cu o voce scazuta, decisa:

- Pot. As face orice ca sa-i conving sa ma vada din nou ca pe cineva de-al lor. Ei sunt poporul meu - sangele lor curge in vinele mele si al meu, intr-ale lor.

- Mai bine ai uita de asta. S-ar parea ca te-ai angajat intr-o competitie a carei victorie nu pare sa-ti fie favorabila.

Jenny spuse, cu tristete:

- Pentru scurt timp, in aceste ultime zile am sperat ca nu mai e asa cum zici tu. Intr-o zi, William va prelua conducerea clanului, iar el este un baiat minunat, bun - ma rog, un barbat - de vreme ce a implinit douazeci de ani. Nu este la fel de puternic cum era Alexander sau cum este Malcolm, dar este inteligent si intelept si loial. El sufera pentru relatia mea cu clanul si de indata ce va fi devenit stapan, va incerca sa indrepte lucrurile. Dar in noaptea aceasta, totul a devenit imposibil.

- Ce legatura are noaptea asta cu toata povestea?

Jenny isi ridica ochii spre el si expresia lor ii aminti lui Royce de o ciuta ranita, in ciuda tonului ei voit calm, indiferent.

- In noaptea asta am devenit consoarta celui mai aprig dusman al familiei mele - amanta vrajmasului poporului meu. In trecut, m-au dispretuit pentru lucruri pe care nu le-am facut. Acum, au un bun motiv sa ma dispretuiasca pentru ce am facut, exact cum am si eu motive sa ma dispretuiesc. De data aceasta am facut un lucru de neiertat. Nici Dumnezeu nu ma va ierta.

Adevarul de netagaduit al acuzatiei ca a devenit consoarta lui il izbi pe Royce cu o forta mai mare decat ar fi vrut sa recunoasca, dar vinovatia lui era diminuata de cunoasterea faptului ca viata care era pierduta pentru ea acum, nu era cine stie ce viata. Intinzand mana, o lua cu fermitate de umeri si o intoarse, apoi ii ridica barbia in sus, obligand-o sa-i intalneasca privirea. Si chiar in timp ce incepea sa vorbeasca, plin de compasiune si intelegere, simtea deja ca incepe sa se intareasca, un raspuns imperativ la apropierea ei. Royce spuse cu linistita fermitate:

- Jennifer, eu nu am stiut cum stateau lucrurile intre tine si clanul tau, dar m-am culcat cu tine si nimic nu se mai poate schimba acum.

- Dar daca ai putea schimba ceva, ai face-o? spuse Jenny privindu-l revoltata.

Royce se uita in jos la fata incredibil de tentanta, care-i incinsese trupul chiar in clipa aceea. Calm si onest, raspunse:

- Nu.

- Atunci nu te mai obosi sa pari ca regreti, izbucni ea.

Buzele i se curbara intr-un ras fara veselie, plimbandu-si mana de-a lungul obrazului ei, spre gat.

- Arat eu apasat de regrete? Nu regret. Regret ca ti-am provocat umilinta, dar nu regret ca te-am avut, in urma cu o ora si nici nu voi regreta sa te am din nou, peste cateva minute, ceea ce vreau chiar sa fac. Jenny ramase uluita la aroganta declaratiei lui, dar Royce continua cu ce avea de spus.

- Eu nu cred in Dumnezeul tau, dar mi s-a spus de catre cei care cred ca Dumnezeul tau se presupune ca este un Dumnezeu just. Daca este asa, continua el pe un ton calm, filosofic, atunci cu siguranta ca El nu te va invinui pentru toate astea, in fond ai acceptat targul meu de teama pentru viata surorii tale. Nu a fost vointa ta, ci a mea. Si ce s-a intamplat intre noi in patul acesta a fost iarasi impotriva vointei tale. Nu am dreptate?

Royce regreta intrebarea chiar in clipa imediat urmatoare - o regreta atat de mult, incat acest lucru il deconcerta. Si apoi intelese ca, in timp ce incerca sa o asigure ca el nu o condamnase, nu vroia ca ea sa nege ca simtise toate lucrurile pe care le facuse el in timpul contactului lor, sau ca si ea il dorise aproape la fel de mult cat o dorise el pe ea. Ca si cum ar fi simtit dintr-o data nevoia de a-i testa onestitatea dar si propriile lui instincte, Royce insista:

- Nu este adevarat? Ca El te va considera fara vina pentru ca tu mi te-ai supus doar in pat, impotriva vointei tale?

- Nu! Cuvantul tasni din ea plin de neajutorare si rusine si de o mie de alte sentimente pe care Royce nu le putea identifica.

- Nu? repeta el cuprins de o teribila senzatie de usurare. Unde gresesc? intreba el, pe un ton scazut dar insistent. Spune-mi unde gresesc.

Nu tonul de comanda din vocea lui o facu pe Jenny sa raspunda. Ci subita revenire in mintea ei a felului in care facuse dragoste cu ea; amintirea incredibilei lui blandeti si retineri. A regretului lui profund cand i-a provocat durere, rupandu-i himenul; a cuvintelor lui soptite, de admiratie; a respiratiei lui laborioase, in timp ce se lupta sa-si retina pasiunea. Adaugate la toate acestea, era amintirea propriei ei dorinte imperioase de a fi umpluta de el si de a-i oferi inapoi senzatiile de nedescris pe care i le starnea el. Deschise gura, dorind sa il raneasca, asa cum ii ranise el toate sansele la fericire, dar propria ei constiinta ii opri cuvintele in gatlej. In impreunarea lor ea gasise splendoare, nu rusine, asa incat nu putea minti spunand altceva.

- Nu a fost vointa mea sa vin in patul tau, raspunse ea intr-o soapta inabusita.

Apoi, smulgandu-si privirea de la ochii lui fumurii, isi intoarse capul si adauga:

- Dar odata acolo, nu a fost vointa mea nici sa plec.

Cum se uitase in alta parte, Jenny nu ii vazu tandretea din zambetul lui mic, dar o simti in felul in care o cuprinsera bratele lui, cu palma pe spate, tragand-o spre lungimea lui intarita, in timp ce ii lua in posesie gura cu gura lui, luandu-i mai intai cuvintele, apoi suflul.

CAPITOLUL DOISPREZECE

- Avem vizitatori, anunta Godfrey intrand incruntat in hol si uitandu-se la cavalerii asezati la masa, pentru pranz. Douasprezece perechi de maini incremenira, cu chipurile respective, in alerta.

- Un grup mare purtand stindardul regelui si calarind spre noi. Un grup foarte mare, amplifica Godfrey, prea mare pentru niste mesageri obisnuiti, l-a vazut Lionel, pe drum. Zice ca l-a recunoscut pe Graverley, Tot mai incruntat, se uita spre galeria de deasupra.

- Unde este Royce?

- A iesit sa se plimbe cu ostatica. Nu stiu sigur unde, raspunse Eustace incruntandu-se.

- Stiu eu, bubui Arik. Ma duc eu dupa el. Intorcandu-se pe calcaie, Arik iesi din sala, cu pasii mari, siguri, apasati, dar expresia lui aspra, distanta si calma care-i caracteriza de obicei chipul colturos, era acum tulburata de privirea ingrijorata care-i adancea cutele dintre ochii de un albastru deschis.

Rasul muzical al lui Jenny rasuna asemenea clopoteilor porniti de un vant iscat brusc si Royce ii zambea, in timp ce ea se sprijinea neajutorata de trunchiul copacului de langa el, cu umerii zguduindu-i-se de veselie si cu obrajii de culoarea aceluiasi roz palid asemanator cu rochia pe care o purta.

- Eu. eu. nu te cred, gafai ea stergandu-si lacrimile de ras, asta este o gogomanie imensa, pe care ai inventat-o tu, acum.

- Este posibil, conveni el intinzandu-si picioarele lungi in fata si zambind, pentru ca rasul ei era contagios. Azi-dimineata se trezise in patul lui, cand in dormitor tropaisera servitorii si nefericirea ei de a fi fost gasita acolo era aproape dureros de privit. Devenise concubina lui si era clar ca tot castelul va barfi, ceea ce, fireste, era adevarat. Dupa ce se gandise la varianta de a o minti in legatura cu asta, sau sa incerce sa o seduca, facand-o sa-si uite nefericirea, Royce decisese ca cel mai bun lucru era sa o scoata cateva ceasuri afara din castel, ca sa se poata relaxa putin. Fusese o alegere inteleapta, decise Royce privindu-i ochii scanteietori si tenul stralucitor.

- Tu ma crezi chiar fara minte deloc, daca iti inchipui ca pot inghiti o asemenea gogomanie, spuse Jenny incercand sa para serioasa.

Royce zambi dar scutura din cap, negand ambele acuzatii.

- Nu, doamna, gresesti in toate privintele.

- In toate? Ce vrei sa spui? il intreba Jenny curioasa.

Roye ii explica, zambind tot mai larg:

- Nu ti-am spus nici o gogomanie si nici tu, cred eu, nu ai putea fi facuta sa inghiti usor una. Royce facu o pauza, asteptand ca ea sa raspunda, dar cum nu se intampla asta, continua, zambind.

- Acesta a fost un compliment facut bunului tau simt.

- Ah, facu Jenny contrariata. Multumesc, adauga ea, nesigura.

- In al doilea rand, departe de a crede despre tine ca nu ai minte, te consider, dimpotriva, o femeie cu o inteligenta extraordinara.

- Multumesc! raspunse Jenny prompt.

- Acesta nu a fost un compliment, o corecta Royce.

Jenny ii arunca o privire de curioasa neplacere, cerandu-i prin tacere o explicatie pentru remarca lui si Royce ii raspunse, atingandu-i obrazul cu degetul aratator, plimbandu-se peste textura delicata, moale.

- Daca ai fi fost mai putin inteligenta, nu ai fi petrecut atata vreme gandindu-te la toate posibilele consecinte ale faptului ca imi apartii si ti-ai fi acceptat simplu situatia, deopotriva cu toate beneficiile care deriva din ea. Privirea ii alerga plina de inteles spre siragul de perle pe care insistase el, in dimineata aceasta, sa si-l puna la gat, dupa ce ii oferise o intreaga caseta cu bijuterii.

Ochii lui Jenny se dilatara de indignare, dar Royce isi continua imperturbabil logica masculina.

- Daca ai fi fost o femeie cu o inteligenta obisnuita, ai fi fost preocupata doar de probleme de interes firesc pentru femei, cum ar fi moda, conducerea unei gospodarii, cresterea copiilor. Nu te-ai fi torturat singura cu subiecte ca loialitatea, patriotismul si altele la fel.

Jenny il privi cu o neincredere furioasa.

- Sa-mi accept "situatia"? repeta ea. Eu nu sunt in nici o "situatie" asa cum ai declarat tu cu dragalasenie, mylord. Eu traiesc in pacat cu un barbat, sfidand dorintele familiei mele, dorintele tarii mele si dorintele Dumnezeului Atotputernic. Si mai mult - continua ea incercand sa se stapaneasca - este minunat ca tu imi recomanzi sa ma gandesc doar la probleme femeiesti, cum ar fi conducerea unei gospodarii si cresterea copiilor, desi tocmai tu esti acela care mi-ai rapit dreptul la asemenea lucruri. Sotia ta iti va conduce gospodaria si fara indoiala ca mi-ar face viata un infern daca ar putea si.

- Jennifer, o intrerupse Royce retinandu-si un zambet, asa cum bine stii, eu nu am sotie. Royce isi dadea seama ca multe din cele spuse de Jenny erau adevarate, dar, arata asa de al naibii de bine cu ochii ei de safir lichefiat si cu gura care cerea sa fie sarutata, incat ii fu greu sa se concentreze; singurul lucru pe care si-l dorea acum era sa o traga in bratele lui si sa o cuibareasca acolo ca pe un pisoi furios.

- Acum nu ai nevasta, il contrazise Jenny nefericita, dar cat de curand o sa-ti alegi una - o englezoaica - scuipa ea cuvintele. O englezoaica cu apa inghetata in loc de sange si cu parul de culoarea blanii de soarece si cu un nas mic, ascutit, care o sa fie pana la urma mereu rosu si in pericol sa picure.

Cu umerii scuturandu-i-se de un ras tacut, pe care nu si-l putea infrana, Royce intinse o mana in semn de prefacuta aparare.

- Par de culoarea blanii de soarece? repeta el. De atata o sa fiu in stare? Pana de curand credeam ca ma gandeam la o sotie blonda, cu ochi mari, verzi si.

- Si buze rozalii si mai mari. Jenny era atat de furioasa incat efectiv isi ridica mainile spre sanii ei, pana sa-si dea seama ce era gata sa spuna.

- Da, interveni Royce, si mai mari ce anume?

- Urechi! izbucni Jenny furioasa. Dar indiferent cum o sa arate, problema este ca o sa-mi faca viata un infern.

Nemaiputandu-se abtine, Royce se apleca si ii tachina gatul.

- Haide sa facem un targ impreuna, sopti el sarutandu-i urechea. O sa alegem impreuna o sotie, care sa ne placa la amandoi. Si in clipa aceea, Royce isi dadu brusc seama ca obsesia lui pentru Jennifer ii incetosa gandirea. Stia bine ca nu se putea insura, pastrand-o totodata pe Jenny. In ciuda glumelor lui, el nu era intr-atat de crud incat sa se casatoreasca cu Mary Hammel sau cu oricine altcineva, iar apoi sa o oblige pe Jennifer sa sufere dezonoarea de a ramane amanta lui. Poate ca ieri s-ar fi gandit la asta, dar nu acum, nu dupa noaptea aceasta, cand intelesese cat de multa suferinta a indurat in scurta ei viata.

Dar acum, mintea lui incerca sa nu se gandeasca la felul in care va fi tratata de "iubitul" ei clan, cand se va intoarce acasa la acestia, dupa ce impartise patul cu dusmanul lor.

Alternativa ca el sa ramana necasatorit si sa renunte la copii si mostenitori, nu-i suradea si i se parea inacceptabila.

Singura alternativa care mai ramanea - aceea de a se casatori cu Jennifer - iesea din discutie. Ca sa se casatoreasca cu ea - si facand asta, sa-si faca rude din dusmanii lui de moarte si sa aiba o sotie a carei loialitate sa atarne greu in favoarea acestor dusmani - era de neconceput. O astfel de casatorie nu va face decat sa-i aduca campul de batalie in propria lui sala, unde trebuia sa domneasca pacea si armonia. Doar pentru ca pasiunea ei inocenta si daruirea ei totala, in pat, ii oferisera aceasta nespusa placere, nu se putea supune singur la o lupta perpetua. Pe de alta parte, era singura femeie care facea dragoste cu el, nu cu legenda lui. Si il facea sa rada asa cum nu reusise nici o alta femeie, vreodata; avea curaj si intelepciune si un chip care vrajea si ademenea. Era directa si cinstita cu ea insasi, lucru care il dezarmase total. Si aceasta nu era ultima dintre calitatile ei.

Nici acum Royce nu putea uita senzatia din pieptul lui, noaptea trecuta, cand ea a ales onestitatea in locul mandriei si a recunoscut ca odata in patul lui, nu a mai vrut sa-l paraseasca. O astfel de onestitate, mai ales la o femeie, era, desigur, ceva rar. Insemna ca puteai avea incredere in cuvantului.

Desigur, toate acestea nu constituiau un motiv suficient ca sa-l faca sa renunte la toate planurile lui de viitor, cu atata grija urmarite.

Pe de alta parte, nimic nu-l putea convinge nici sa renunte la ea.

Royce se uita la garzile de pe zidul castelului, care suflara o singura data, prelung, din goarnele lor, semnaland apropierea unor oaspeti neostili.

- Ce inseamna asta? intreba Jenny surprinsa.

- Curieri de la regele Henric, cred eu, raspunse Royce lasandu-se pe spate si uitandu-se in sus la soare, cu ochii mijiti. Daca ei sunt, isi spuse el, atunci au venit mult mai devreme decat ii asteptam. Indiferent cine sunt, sunt prietenosi.

- Regele tau stie ca sunt ostatica aici?

- Da. Desi lui Royce ii displacea intorsatura conversatiei, ii intelegea grija pentru soarta ei si adauga:

- L-am instiintat la cateva zile dupa ce ati fost aduse in tabara, cu ocazia curierului meu lunar.

- O sa. Jenny inspira adanc. O sa fiu trimisa undeva. intr-o temnita sau.

- Nu, spuse Royce repede. O sa ramai sub protectia mea. Acum, adauga el vag.

- Dar sa zicem ca el porunceste altceva?

- Nu o sa faca asta, spuse Royce hotarat, uitandu-se peste umar la ea. Lui Henric nu ii pasa cum ii castig bataliile, cata vreme i le castig. Daca tatal tau depune armele si capituleaza pentru ca tu esti ostatica la mine, atunci aceasta victorie va fi cea mai buna - una fara varsare de sange.

Vazand ca subiectul o tensioneaza, Royce crea o diversiune, cu o intrebare care nu-i dadea pace de azi-dimineata.

- Cand fratii tai vitregi au inceput sa intoarca tot clanul impotriva ta, de ce nu i-ai atras tatalui tau atentia asupra acestei probleme, in loc sa-ti construiesti, in minte, regate de vis? Tatal tau este un stapan puternic si ar fi putut rezolva problema ta la fel cum as fi rezolvat-o si eu.

- Si cum ai fi rezolvat-o? intreba ea cu acea inconstienta provocare, cu zambetul acela al ei piezis care-l facea intotdeauna sa-i vina sa o traga in bratele lui si sa-i sarute buzele.

Mai taios decat ar fi vrut, Royce spuse.

- Le-as fi poruncit sa inceteze cu suspiciunile fata de tine.

- Ai vorbit ca un razboinic, nu ca un stapan, comenta Jenny. Dar gandurile oamenilor nu pot fi "comandate", nu poti decat sa-i faci, prin frica, sa si le pastreze pentru ei.

- Tatal tau ce a facut? intreba el cu un glas distant, contracarandu-i observatia.

- Dupa cate tin minte, cand s-a inecat Becky tatal meu era plecat sa se lupte cu tine.

- Si cand s-a intors - de la lupta cu mine - adauga Royce zambind stramb, ce a facut atunci?

- Pe atunci circulau fel de fel de povesti pe seama mea, dar tata credea ca eu exageram si ca toate aceste povesti vor muri curand. Vezi tu - adauga ea cand Royce o dezaproba, incruntandu-se - tata nu prea acorda mare importanta problemelor pe care el le numeste "de-ale femeilor". Ma iubeste foarte mult - specifica ea, in timp ce Royce ii aprecia afirmatia ca venind mai mult din loialitate decat din convingere, avand in vedere ca Merrick i-l alesese ca sot pe Balder - dar pentru el, femeile sunt. in sfarsit. nu chiar atat de importante pentru lumea asta, ca barbatii. El s-a casatorit cu mama mea vitrega pentru ca suntem rude indepartate si ea avea trei baieti sanatosi.

- A preferat sa-si vada titlul transmis unei rude indepartate, trase Royce concluzia cu neplacere, decat sa ti-l transmita tie si cu noroc, nepotilor lui?

- Clanul inseamna totul pentru el si asa trebuie sa fie, spuse Jenny, loialitatea facand-o sa vorbeasca mai aprins. El nu era convins ca eu, ca femeie, as fi putut sa pastrez loialitatea oamenilor si sa-i ghidez - chiar daca regele James i-a permis tatalui meu sa-mi transmita mie titlul - ceea ce ar fi putut crea o problema.

- S-a obosit sa-i scrie lui James despre asta?

- Ma rog, nu. Dar, asa cum am spus, nu de mine, ca persoana, se indoia tatal meu. Problema era ca eu eram femeie si de aceea, destinata altor lucruri.

Sau altor folosinte, isi spuse Royce furios pentru ea.

- Nu-l poti intelege pe tatal meu pentru ca nu il cunosti. Este uh om mare si toata lumea simte pentru el ce simt si eu. Cu totii ne-am da si viata pentru el, daca el. O clipa, Jenny isi spuse ca fie incepuse sa innebuneasca, fie orbise - pentru ca, in padure, uitandu-se la ea cu un deget pe buze in semn de tacere - era William.

- Daca el ne-ar cere asta, termina Jenny inspirand adanc, dar Royce nu observa brusca ei schimbare de ton. El era ocupat sa se lupte cu o pornire irationala de gelozie, pentru ca tatal ei ii putea insufla un sentiment atat de orb, de devotament pentru el.

Inchizand ochii si strangandu-i tare, Jenny ii redeschise si se uita mai atent. William se strecurase, inapoi in umbra copacilor, dar tot ii mai putea vedea ceva din vestonul lui verde. Wiiliam era aici! Venise sa o ia inapoi, intelese ea, in timp ce bucuria si usurarea explodau in pieptul ei.

- Jennifer. vocea lui Royce Westmoreland era grava si Jenny isi retrase privirea dinspre locul in care se evaporase William.

- D. da, se balbai ea, asteptandu-se oarecum sa-l vada pe tatal ei tasnind intr-o clipa din padure si macelarindu-l pe Royce, chiar acolo unde se afla. Sa-l macelareasca. Gandul ii ridica bila in gat si Jenny sari in picioare, obsedata de nevoia simultana de a-l indeparta pe el de langa padure dar si sa reuseasca sa ajunga ea, acolo.

Royce se incrunta vazandu-i fata palida.

- Ce s-a intamplat? Pari.

- Nervoasa! izbucni Jenny. Simt nevoia sa ma plimb putin. As.

Royce se ridica in picioare si se pregatea sa o intrebe care era motivul starii ei de nervozitate, cand il vazu pe Arik urcand dealul.

- Pana sa ajunga Arik la noi, incepu el, as vrea sa-ti spun ceva.

Jenny se intoarse in loc, privirea inghetandu-i asupra puternicului Arik, in timp ce era cuprinsa de o usurare teribila: cu Arik aici, Royce nu va muri fara ca cineva sa lupte alaturi de el. Dar daca va avea loc o lupta, atunci tatal ei sau William sau altcineva din clan, ar putea fi ucis.

- Jennifer, spuse Royce, tonul lui reflectand exasperarea pentru lipsa ei de atentie.

Cu greu, Jenny reusi sa se intoarca spre el, parand foarte atenta.

- Da?

Daca oamenii tatalui ei ar fi vrut sa-l atace pe Royce, era clar ca pana acum ar fi iesit din padure; niciodata ca acum, nu va mai fi el atat de vulnerabil. Ceea ce inseamna, se gandi Jenny, ca William este singur si ca l-a vazut pe Arik. Daca asa era, isi spuse cu speranta, atunci ea nu trebuia decat sa ramana calma si sa gaseasca o cale de a reveni aici, cat de curand posibil.

Uitandu-se in sus la ochii lui cenusii, irezistibili, intelese dintr-o data ca in curand il va parasi - poate in decursul unui ceas si aceasta revelatie o strapunse cu neasteptata violenta. Este adevarat, a fost ostatica lui, dar niciodata el nu a supus-o la atrocitatile la care ar fi supus-o orice alt rapitor. Mai mult, el a fost singurul barbat care i-a admirat curajul, in loc sa-i condamne comportamentul incapatanat; provocase moartea calului sau, il injunghiase si isi batuse joc de el, evadand. Avand in vedere toate acestea, isi dadu seama, cu o durere cumplita in spatele ochilor, ca Royce o tratase cu mai multa galanterie - in propriul lui stil - decat poate orice alt curtezan. De fapt, daca lucrurile ar fi stat altfel intre familiile si tarile lor, Royce Westmoreland si ea ar fi fost prieteni. Prieteni? El era deja mai mult decat atat. Era iubitul ei.

- Imi. imi pare rau, spuse Jenny cu glas sufocat, mintea mea era aiurea. Ce ai spus?

- Am spus, repeta el cu o usoara incruntare vazandu-i expresia panicata, ca nu vreau sa te gandesti ca te afli in orice fel de pericol. Pana cand va veni vremea sa te trimit acasa, vei ramane sub protectia mea.

Jenny dadu din cap si inghiti.

- Da. Multumesc, sopti ea cu vocea inundata de emotie.

Interpretandu-i gresit tonul ca o forma de recunostinta, Royce zambi lenes.

- N-ai vrea sa-ti exprimi gratitudinea printr-un sarut? Spre uluita lui incantare, Jenny nu avu nevoie de mai multa insistenta. Petrecandu-si bratele pe dupa gatul lui, il saruta cu disperata ardoare, strivindu-si buzele de ale lui, intr-un sarut care era in parte un adio si in parte teama, cu mainile plimbandu-i-se peste muschii lui proeminenti de la spate, memorizand inconstienta conturul lor, strangandu-l aproape de ea.

Cand Royce isi ridica in sfarsit capul, o privi, cu bratele inca strans petrecute in jurul ei.

- Dumnezeule, sopti el. Dadu sa-si aplece din nou capul, dar apoi se opri, cu ochii pe Arik.

- La naiba, uite-l pe Arik. O lua de brat si o conduse spre cavaler, dar cand ajunsera la Arik, acesta il trase instantaneu pe Royce intr-o parte, vorbind repede.

Royce se intoarse inapoi la Jennifer, preocupat de vestile neplacute despre sosirea lui Graverley.

- Trebuie sa ne intoarcem, incepu el, dar expresia de nefericire de pe chipul ei ii rupse inima. Azi-dimineata se aprinsese ca o lumanare, cand i-a propus sa o scoata din castel.

- Am fost atata timp obligata sa stau intr-un cort sau altfel, numai sub paza, incat gandul de a sta pe un deal ma face sa renasc, ii spusese ea lui Royce.

Se vedea ca timpul petrecut aici, afara, ii facuse nespus de bine, isi spunea Royce preocupat, gandindu-se la ardoarea sarutului ei si intrebandu-se daca nu era o nebunie din partea lui sa-i ofere dreptul sa ramana singura aici. Era pe jos, fara nici o posibilitate de a pune mana pe un cal si era suficient de inteligenta sa stie ca daca ar fi incercat sa fuga, cei cinci mii de soldati campati peste tot in jurul castelului ar fi putut-o prinde in mai putin de o ora. Mai mult, ar fi putut instrui garzile de pe zid sa fie cu ochii pe ea.

Cu gustul sarutului ei pe buze si amintindu-si de decizia ei de a nu incerca sa evadeze din tabara, in urma cu cateva zile, Royce se duse spre ea. Ii spuse, pe un ton care-i trada rezerva referitoare la intelepciunea gestului pe care avea sa-l faca:

- Jennifer, daca ti-as permite sa ramai aici, pot avea incredere in tine ca o sa ramai pe locul asta?

Expresia de vesela neincredere de pe chipul ei era o recompensa suficienta pentru generozitatea lui.

- Da! exclama ea, nevenindu-i sa creada. Zambetul lenes care-i strabatu chipul bronzat il facu pe Royce sa arate foarte frumos, aproape baieteste.

- Promit ca nu o sa stau mult, spuse el.

Il privi indepartandu-se cu Arik, memorizand inconstient cum arata, cu umerii lati sub tunica lui cafenie, cu o curea maron trecuta larg peste talia ingusta si cu pantalonii grosi care-i subliniau muschii grei de la coapse, deasupra cizmelor inalte. La jumatatea drumului, Royce se opri si se intoarse.

Ridicandu-si capul, privi copacii, incruntandu-si sprancenele negre ca si cum ar fi simtit amenintarea care pandea din padure. Ingrozita ca poate a vazut sau a auzit ceva si ca se va intoarce, Jenny facu primul lucru care-i trecu prin minte: ridicand mana intr-o usoara miscare de salut, ii distrase atentia zambindu-i, ducandu-si apoi degetele la buze, din impulsul de a-si acoperi gura ca sa-si inabuse un strigat de panica. Dar lui Royce i se paru ca sufla un sarut spre el. Cu un zambet care trada surprinsa lui gratitudine, ridica mana intr-un gest de la revedere, spre Jennifer. Langa el, Arik vorbea repede, distragandu-i atentia de la Jennifer si de la padure, intorcandu-se, Royce cobori dealul alaturi de Arik, cu mintea placut ocupata de ardoarea entuziasta a sarutului lui Jennifer si de raspunsul la fel de entuziast al trupului sau.

- Jennifer! La vocea joasa, imperioasa a lui William, venind dinspre padurea din spatele ei, trupul lui Jennifer se tensiona pentru iminenta ei fuga, dar ea avu grija sa nu faca nici o miscare spre padure - nu pana cand contele nu va disparea prin poarta ascunsa, taiata in peretele gros care inconjura castelul Hardin. Apoi se intoarse, aproape impiedicandu-se de graba si alerga de-a lungul pantei mici si se napusti in padure, cautandu-si innebunita salvatorii.

- William, unde. incepu ea, apoi isi inabusi un strigat, cand. Maini puternice o prinsera de talie, din spate si o ridicara in aer, carand-o mai adanc, in ascunzisul stejarilor batrani.

- Jennifer! sopti William gutural, cu chipul lui drag doar la cativa centimetri de al ei. In incruntarea lui preocupata se citeau parerea de rau si ingrijorarea.

- Biata mea fetita, incepu el studiindu-i fata si atunci, amintindu-si sarutul la care fusese martor, spuse deprimat:

- Te-a obligat sa fii amanta lui, da?

- O. o sa-ti explic mai tarziu. Trebuie sa ne grabim, il implora ea obsedata de urgenta de a-si convinge oamenii sa plece de aici fara varsare de sange.

- Brenna este deja in drum spre casa. Unde sunt tata si oamenii nostri? incepu ea.

- Tata este la Merrick si suntem doar sase, aici.

- Sase! exclama Jenny impiedicandu-se intr-o radacina, revenindu-si si continuand sa alerge alaturi de el.

William incuviinta din cap.

- M-am gandit ca vom avea sanse mai mari sa te scoatem de aici recurgand la un viclesug.

Cand Royce intra in sala, Graverley statea in mijlocul incaperii, in picioare, fata lui ingusta studiind temeinic interiorul castelului Hardin, nasul lui subtire tradand resentimente si prost ascunsa lacomie. In calitate de consilier particular al regelui si de cel mai influent membru al puternicei Curti a Camerei Stelelor, Graverley se bucura de o influenta fara margini, dar pozitia lui sociala ii refuza speranta la un titlu si la proprietati pe care si le dorea cu atata ardoare.

Inca de la inceputul urcarii lui Henric pe tron, s-a ingrijit sa ia masuri prin care sa evite sa aiba aceeasi soarta cu predecesorii sai - respinsi de puternicii nobili care ii jurau credinta regelui lor, pentru ca apoi sa se revolte cand erau nemultumiti si sa ii rastoarne pe acelasi suveran. Pentru a evita asa ceva, Graverley a reinfiintat Curtea Camerei Stelelor, pe care apoi a umplut-o cu consilieri si ministri din afara nobilimii, asa cum era chiar el si care ii chemau in judecata pe nobili, supunandu-i la taxe grele pentru orice delict, o actiune care pe de o parte ingrasa cuferele lui Henric, iar pe de alta, ii priva pe nobili de averea necesara pentru a se putea revolta.

Dintre toti consilierii particulari, Graverley era cel mai influent si cel mai vindicativ: cu totala incredere a lui Henric si autoritatea de care dispunea, Graverley reusise cu succes sa-i saraceasca sau sa-i aduca in faliment aproape pe toti nobilii puternici din Britania. cu exceptia contelui de Claymore care, spre furia lui nemascata, continuase sa prospere, devenind tot mai puternic cu fiecare batalie pe care o castiga pentru rege.

Ura lui Graverley fata de Royce Westmoreland era cunoscuta de toata lumea la curte si era egalata doar de dispretul lui Royce fata de el.

Trasaturile lui Royce erau perfect inexpresive, in timp ce traversa distanta de o suta de picioare care il separa de dusmanul sau, ceea ce insa nu-l impiedica sa nu inregistreze toate acele subtile semne ca avea sa urmeze o confruntare neobisnuit de neplacuta, cu privire la cine stie ce problema. Pe de o parte, pezenta acelui suras de satisfactie de pe chipul lui Graverley; pe de alta, in spatele acestuia se aflau treizeci si cinci de soldati din armata lui Henric, care stateau intr-o militara rigiditate, decisi si maniosi. Oamenii lui Royce, condusi de Godfrey si Eustace, stateau in doua randuri, la capatul salii, in apropierea estradei, cu chipurile alerte, atente, tensionate - ca si cum ar fi simtit si ei o amenintare serioasa in aceasta neasteptata si fara precedent vizita din partea lui Graverley. In timp ce Royce trecea de ultimii doi dintre oamenii sai, acestia incepura imediat sa-l urmeze, in forma unei garzi de onoare.

- Ei, Graverley, ce te aduce aici, ce te-a scos din ascunzisul tau din spatele tronului lui Henric? isi intreba Royce adversarul.

In ochii lui Graverley scanteie furia, dar tonul lui era alb iar cuvintele pe care le rosti erau la fel de intentionat de taioase, lovind la fel de adanc pe cat facuse si Royce:

- Din fericire pentru civilizatie, Claymore, majoritatea oamenilor nu impartaseste placerea ta pentru vederea sangelui si duhoarea hoiturilor in putrefactie.

- Acum ca am facut schimb de politeturi, spune-mi ce vrei? il intreba Royce.

- Ostaticii tai.

Intr-o tacere inghetata, Royce asculta restul tiradei taioase a lui Graverley, dar mintea lui amortita avea senzatia ca vorbele veneau de undeva de foarte departe.

- Regele mi-a urmat sfatul - spunea Graverley - si a incercat sa negocieze pacea cu Regele James. Iar in mijlocul acestor delicate negocieri, tu le-ai luat ostatice pe fiicele unuia dintre cei mai puternici nobili din Scotia si prin actiunile tale poate ca ai facut imposibila o asemenea pace.

Vocea lui Graverley rasuna autoritara cand spuse, in final:

- Presupunand ca inca nu ti-ai macelarit prizonierele, in modul tau barbar, obisnuit, Regele Suveran iti comanda sa le eliberezi pe Lady Jennifer Merrick si pe sora ei, sa mi le dai mie in custodie, pe loc, dupa care vor fi trimise inapoi la familia lor.

- Nu.

Acest singur cuvant inghetat, care constituia un refuz tradator de a se supune unui edict regal, il scapa lui Royce fara voie si lovi incaperea cu forta exploziva a unui bolovan urias lansat in sala de o catapulta invizibila. Oamenii regelui isi inclestara in mod automat, si mai mult mainile pe sabiile lor si se uitara amenintator la Royce, in timp ce proprii lui oameni incremenira intr-o alarma uluita, uitandu-se si ei la Royce. Numai Arik nu trada nici un fel de emotie, neluandu-si de pe Graverley privirea lui de piatra.

Chiar si Graverley paru prea socat ca sa-si ascunda reactia. Uitandu-se la Royce cu ochi micsorati, spuse pe un ton de totala neincredere:

- Este o provocare la acuratetea cu care ti-am transmis mesajul regelui sau indraznesti cu adevarat sa refuzi ordinul in sine?

Royce improviza repede:

- Este o provocare la acuzarea ta de macel.

- Nu am stiut ca esti atat de sensibil fata de subiectul acesta, minti Graverley.

Tragand automat de timp, Royce spuse:

- Asa cum stiti cu totii, prizonierele au fost luate inainte de inceperea tratativelor regelui Henric.

- Gata cu divagatiile, izbucni Graverley. Te vei supune sau nu poruncii regale?

In cele cateva clipe permise lui de soarta perversa si de un rege imprevizibil, Royce considera rapid toate miile de motive pentru care ar fi bolnav mintal daca s-ar fi casatorit cu Jennifer Merrick si cele cateva motive irezistibile pentru care avea de gand sa faca asta.

Dupa ani de victorii pe campurile de lupta, pe tot continentul, ajunsese, evident, sa fie invins in propriul sau pat de o pustoaica innebunitoare, de saptesprezece ani, care avea mai mult curaj si spirit decat toate femeile pe care le cunoscuse vreodata. Oricat ar fi vrut, nu se putea convinge sa o trimita acasa.

Jennifer se luptase cu el ca o tigroaica, dar capitulase ca un inger. Incercase sa-l injunghie - dar ii sarutase cicatricele; ii sfasiase paturile si-i cususe manecile de la camasi - dar in urma cu cateva minute il sarutase cu o ardoare disperata, dulce, incat il facuse sa urle de dorinta; avea un zambet care ii luminase cotloanele intunecate ale inimii, un zambet atat de dulce, incat il facea si pe el sa rada. Si era onesta, ceea ce pretuia mai mult decat orice, la ea.

Aceste cuvinte se aflau undeva, in fundul mintii sale, dar el refuza sa se concentreze asupra lor sau chiar sa se gandeasca la cuvantul "iubire". Daca ar fi facut asta, ar fi insemnat ca era legat de ea mai mult decat fizic, ceea ce refuza sa accepte. Cu aceeasi logica impartiala, luminata, cu care obisnuia sa ia deciziile pe campul de lupta, Royce considera ca, avand in vedere ce simtaminte aveau pentru ea tatal ei si clanul Merrick, in cazul in care o trimitea inapoi la ei, acestia ar fi considerat-o o tradatoare, nu o victima. Se culcase cu dusmanul si, fie ca era sau nu deja insarcinata, isi va petrece restul vietii incuiata undeva intr-o manastire, construindu-si regate de vis unde era acceptata si iubita, regate care nu vor exista niciodata.

Aceste lucruri, plus gandul ca se potrivea in pat cu el mai mult decat orice alta femeie, erau singurele pe care isi permitea Royce sa le ia in consideratie, ca sa se decida. Si pentru ca se ajunsese aici, actiona cu viteza si hotararea tipice lui. Stiind ca va avea nevoie de cateva minute singur cu Jennifer pentru a-i explica motivul inainte ca ea sa alerge orbeste catre oferta lui Graverley, isi lipi pe chip un zambet fara viata si-i spuse dusmanului sau:

- In timp ce omul meu o va aduce pe Lady Jennifer in sala, ce-ar fi sa lasam o clipa deoparte manusa neintelegerilor, ca sa gustam cate ceva? Facand un semn cu bratul, arata spre masa unde servitorii aduceau tavi incarcate cu gustarile reci pe care reusisera sa le incropeasca intr-un interval atat de scurt.

Graverley se incrunta suspicios, iar Royce se uita spre soldatii lui Henric, printre care se aflau cativa care luptasera alaturi de el in batalii, intrebandu-se daca nu cumva, cat de repede, se vor inclesta intr-o lupta pe viata si pe moarte.

- Ei bine? spuse Royce repezit, intorcandu-se inapoi spre Graverley. Apoi, stiind ca si dupa ce Jennifer va consimti sa ramana cu el, tot va trebui sa-l demobilizeze pe Graverley sa o ia cu forta, Royce introduse o nota afabila in tonul lui.

- Lady Brenna este deja in drum spre casa, escortata de fratele meu. Sperand sa atinga punctul sensibil al lui Graverley, slabiciunea lui bolnavicioasa pentru barfe, Royce adauga, aproape cordial:

- Asta e o poveste care sunt sigur ca o sa-ti faca placere sa o asculti, cat stam la masa.

Curiozitatea lui Graverley castiga in fata suspiciunii. Dupa o scurta ezitare dadu din cap afirmativ si se indrepta spre masa. Royce facu un spectacol din a incerca sa-l escorteze o portiune de drum, apoi se scuza pentru o clipa.

- Da-mi voie sa trimit pe cineva dupa Lady Jennifer, spuse el intorcandu-se spre Arik.

Cu voce joasa, repede, ii spuse lui Arik:

- Ia-l pe Godfrey cu tine, gaseste-o si adu-o aici. Uriasul dadu din cap si Royce adauga:

- Spune-i sa nu aiba incredere in oferta lui Graverley si sa nu o accepte pana cand nu o sa stea de vorba cu mine, intre patru ochi. Fa-o sa inteleaga asta.

Posibilitatea ca Jennifer sa-i asculte propunerea, dar totusi sa insiste sa-l paraseasca, era dincolo de puterea de intelegere a lui Royce. Desi respingea ideea ca decizia lui de a se casatori cu ea pornea din ceva mai mult decat placere si compasiune, intotdeauna, in orice batalie, isi propusese sa fie constient de forta motivatiei oponentului sau. In acest caz, era cat se poate de constient ca sentimentele lui Jennifer fata de el erau mai puternice decat isi dadea ea seama. Daca nu ar fi fost asa, nu i s-ar fi oferit cu atata daruire in pat si nici nu ar fi recunoscut, cinstit, ca vroia sa ramana acolo. Si cu siguranta ca nu l-ar fi putut saruta asa cum a facut-o pe deal, putin mai devreme. Era prea dulce, prea cinstita si inocenta ca sa se prefaca astfel.

Linistit in convingerea ca victoria - dupa o mica hartuiala, mai intai cu Jennifer, apoi cu Graverley - era deja a lui, Royce se duse la masa, unde Graverley se asezase deja.

Multe minute mai tarziu, dupa ce Royce ii povestise despre plecarea Brennei si condimentase istoria cu orice detaliu nesemnificativ care-i trecea prin minte ca sa castige timp, Graverley spuse:

- Deci i-ai dat drumul fetei frumoase si ai pastrat-o pe cea mandra? Iarta-ma daca imi vine greu sa inteleg lucrul asta, spuse el ciugulind elegant dintr-o bucata de paine.

Royce aproape ca nici nu-i auzi comentariul; el isi revizuia alternativele, in cazul in care Graverley refuza sa accepte decizia lui Jennifer de a ramane la Hardin. Alternativele - dintre care sa fie gata sa o aleaga pe cea mai buna, in functie de situatie - erau cele care il mentineau in viata si victorios in batalii. De aceea, in cazul posibil in care Graverley va refuza decizia lui Jennifer de a ramane la Hardin, Royce stabili ca va recurge la dreptul sau de a asculta decizia lui Henric chiar din gura acestuia.

Refuza sa creada ca Graverley era chiar atat de perfid si ca Henric, desi va fi fara indoiala furios, nu va porunci totusi spanzurarea lui. In clipa in care Henric o va auzi pe Jennifer spunand cu buzele ei dulci, ca vrea sa se marite cu Royce, exista marea sansa ca lui Henric sa ii surada aceasta idee. In fond, lui Henric ii placea sa regleze potential periculoase situatii politice cu mariaje aranjate, asa cum a fost si al sau.

Aceasta placuta imagine a lui Henric acceptand benign sfidarea unei porunci si apoi binecuvantand prompt casatoria lor nu era chiar atat de posibil sa devina o realitate, dar Royce prefera sa conteze pe ea decat sa ia in consideratie restul posibilitatilor - cum ar fi fost spanzuratoarea, intemnitarea sau rechizitionarea pamanturilor si proprietatilor pe care si le-a castigat cu repetatul risc al vietii lui. Existau o duzina de alte la fel de neplacute posibilitati - si combinatii de-ale acestora - si stand la masa, in fata dusmanului sau, Royce se gandea la toate. La toate, doar la aceea ca Jennifer l-ar fi putut saruta cu buzele si sufletul si trupul ei, in timp ce se gandea sa fuga in clipa in care se intorcea el cu spatele, nu.

- De ce i-ai dat drumul daca era asa o frumusete?

- Ti-am spus, era bolnava.

Incercand sa evite sa mai discute cu Gaverley, Royce facu un mare spectacol dintr-o inchipuita foame. Intinzandu-se, trase spre el un platou cu paine, umplandu-si gura cu ea. Stomacul lui protesta impotriva painii care fu suplimentata cu gasca ranceda si muiata in grasimea acesteia.

Dupa douazeci si cinci de minute, lui Royce ii era tot mai greu sa-si mascheze tensiunea. Probabil ca Arik si Godfrey i-au transmis lui Jennifer mesajul, iar ea, evident, se impotrivea; ei stateau sa o convinga, intarziind aducerea ei in sala. Dar chiar se impotrivea? Si daca da, ce facea Arik? O clipa cumplita, Royce si-l imagina pe loialul lui cavaler recurgand la forta ca sa o supuna. Arik i-ar fi putut rupe bratul cu acelasi efort cu care un alt barbat ar fi rupt intre degete o surcea uscata. La gandul acesta, incepu sa-i tremure mana.

Peste masa demontabila, din planse grosolan rindeluite, Graverley se uita la el, din ce in ce mai suspicios. Brusc, se scula in picioare.

- Gata cu asteptarea! spuse el fixandu-l pe Royce care incepu si el sa se scoale incet de la masa.

- Westmoreland, ma iei drept prost. Simt asta. Nu ti-ai trimis oamenii dupa ea. Daca ea se afla aici, inseamna ca au ascuns-o si daca asa este, esti mai prost decat am crezut eu. Aratand spre Royce, se intoarse spre sergentul lui si-i spuse:

- Retine-l pe omul asta si apoi du-te si rascoleste castelul dupa femeia Merrick. Daca e nevoie, il demolezi, scoti piatra de pe piatra, dar gaseste-o! Doar daca nu ma insala pe mine instinctul, ambele femei au fost ucise de mult. Intreaba-i pe oamenii lui si daca trebuie, foloseste-te de spada. Da-i drumu'!

Doi dintre cavalerii lui Henric facura un pas in fata, aparent nevenindu-le sa creada ca, fiind oamenii regelui, li se va permite sa puna mana pe Royce fara rezistenta. In clipa in care incepura sa se miste, oamenii lui Royce stransera instantaneu randurile, cu mainile pe manerele spadelor, formand o bariera umana intre oamenii lui Henric si Royce.

O incaierare intre soldatii lui Henric si ai sai era ultimul lucru pe care si-l dorea Royce, in special acum.

- Stati pe loc! tuna el, perfect constient ca fiecare dintre cavalerii sai comitea un act de tradare, doar prin simpla obstructionare a trimisilor regelui. Toti cei nouazeci de barbati din sala inghetara la comanda lui urlata, intorcandu-si fetele spre sefii lor respectivi, asteptand urmatoarea comanda.

Privirea lui Royce fulgera spre Graverley, socandu-l pe barbatul mai in varsta cu dispretul ei scanteietor.

- Mai presus de orice, urasti ideea de a fi considerat absurd, ori tocmai asta faci acum. Doamna pe care iti inchipui ca am omorat-o si ascuns-o facea tocmai o plimbare placuta - fara paza - pe dealul din spatele castelului. Mai mult, departe de a fi tinuta prizoniera aici, Lady Jennifer se bucura de o libertate totala si i s-a acordat tot confortul. De fapt, cand o s-o vezi, o sa constati ca este luxos imbracata in hainele care au apartinut fostei castelane, iar la gatul ei se afla un sirag de perle de nepretuit - tot ale fostei castelane de aici.

Graverley casca gura.

- Tu i-ai dat bijuterii? Necioplitul Lup Negru - "Urgia Scotiei" - si-a risipit bunurile dubios castigate pe prizoniera lui?

- Un cufar intreg, plin, spuse Royce afabil.

Uluirea de pe chipul lui Graverley era atat de comica incat Royce se pomeni sfasiat intre nevoia de a rade si cea, mai atragatoare, de a-i arde un pumn. Totusi, in momentele acelea preocuparea lui era sa impiedice izbucnirea unui conflict intre fortele opozante din sala, pentru a evita repercursiunile inimaginabile ale unui astfel de act. Pentru a-si atinge scopul, era dispus sa spuna orice, sa faca orice nebunie, pana la aparitia lui Arick, cu Jennifer dupa el. Sprijinindu-se cu un sold de masa si luand un aer de totala incredere, continua:

- Mai mult, daca te astepti ca Lady Jennifer sa cada la picioarele tale si sa planga de fericire ca ai venit sa o "salvezi", o sa fii cat se poate de dezamagit. Ea o sa vrea sa ramana aici, cu mine.

- De ce ar face asta? intreba Graverley care, departe de a fi furios, in clipa aceasta situatia i se parea chiar foarte amuzanta. Ca si Royce Westmoreland, Graverley cunostea valoarea alternativelor si daca toate prostiile astea despre dorinta lui Lady Jennifer Merrick se vor dovedi adevarate - si daca Royce il putea convinge pe Henric sa nu il invinovateasca - atunci toate aceste informatii amuzante despre tratamentul bland aplicat captivei sale tot vor provoca suficiente barfe hilare la curtea Anglei, pentru ani si ani de zile.

- Dupa aerul tau de proprietar, presupun ca Lady Jennifer a sarit in patul tau. Si pentru asta tu iti inchipui ca acum o sa fie. Dispusa sa-si tradeze familia si tara. Mie mi se pare - termina Graverley cu amuzament neretinut - ca ai inceput sa crezi in toate barfele de la curte despre presupusa ta virilitate. Sau s-o fi priceput ea atat de bine sa se prefaca? Daca este asa, o sa trebuiasca sa o invit sa se tavaleasca putin si cu mine. N-o sa te superi, nu?

Vocea lui Royce era ca gheata.

- Avand in vedere ca intentionez sa ma casatoresc cu ea, asta o sa-mi acorde o scuza sa-ti tai limba - un lucru pe care abia astept sa-l fac!

Royce mai vru sa adauge ceva, dar privirea lui Graverley fu brusc atrasa de ceva din spatele lui.

- Iata-l pe credinciosul Arik. Dar unde este nerabdatoarea ta mireasa? intreba Graverley insolent.

Royce se intoarse, iar ochii lui dadura de fata aspra, incrancenata a lui Arik.

- Unde este? intreba el.

- A fugit.

In tacerea inghetata care urma acestui anunt, Godfrey adauga:

- Judecand dupa urmele din padure, au fost sase oameni si sapte cai; a plecat fara nici un semn de lupta. Unul dintre oameni a asteptat in padure la doar cativa metri de locul unde ai stat cu ea.

La doar cativa metri de locul unde l-a sarutat ca si cum n-ar mai fi vrut niciodata sa-l paraseasca, isi spuse Royce furios. La doar cativa metri de locul unde si-a folosit ea buzele si trupul si zambetul, ca sa-l pacaleasca sa o lase singura.

Graverley insa nu era prins in gheara neincrederii paralizante. Intorcandu-se in loc, incepu sa scuipe ordine, dintre care primul ii era adresat lui Godfrey.

- Arata-le oamenilor mei unde pretinzi ca s-a intamplat asta.

Intorcandu-se spre proprii lui oameni, adauga:

- Mergeti cu Sir Godfrey si daca se dovedeste ca intr-adevar a avut loc o evadare asa cum spune el, luati doisprezece oameni si mergeti dupa clanul Merrick. Cand ii ajungeti din urma, sa nu va scoateti sabiile - niciunul dintre voi. Le transmiteti salutari din partea lui Henric al Angliei si ii escortati pana la granita cu Scotia. Este clar?

Fara sa mai astepte raspunsul, Graverley se intoarse spre Royce, cu vocea rasunand amenintator in sala cavernoasa.

- Royce Westmoreland, prin autoritatea lui Henric, Regele Angliei, iti poruncesc acum sa ma insotesti la Londra, unde vei fi chemat sa raspunzi pentru rapirea femeilor Merrick. Vei raspunde si pentru deliberata ta incercare de a ma obstructiona in indeplinirea poruncilor suveranului meu, referitoare la femeile Merrick - lucru care poate si va fi considerat un act de tradare. Te predai de bunavoie in custodia noastra sau trebuie sa te iau cu forta?

Oamenii lui Royce, care ii depaseau numeric pe cei ai lui Graverley, se incordara - loialitatea lor fiind sfasiata, intre juramantul de credinta, in calitate de vasali, fata de Royce, seniorul lor si juramantul fata de rege. Undeva in infernul furiei din mintea lor, Royce le observa framantarea si cu o miscare scurta din cap le porunci sa-si lase jos armele.

Vazand ca nu va exista rezistenta, unul dintre oamenii lui Graverley, care venise in pozitie, in fata lui Royce, il lua pe acesta de ambele brate, i le trase la spate si ii lega repede incheieturile cu fasii dure, din piele. Fasiile erau stranse tare, intrandu-i in carne, dar Royce abia daca observa: il cuprinsese o furie oarba, cum nu mai traise niciodata, transformandu-i mintea intr-un vulcan in fierbere. Prin fata ochilor sai se plimbau imagini cu scorpia scotiana: Jennifer in bratele lui. Jennifer razand cu el. Jennifer trimitandu-i o sarutare.

Din cauza stupiditatii de a se increde in ea, va fi acum acuzat de tradare. In cel mai fericit caz isi va pierde toate proprietatile si titlurile; in cel mai rau, isi va pierde viata.

In clipa aceea insa, era prea furios ca sa-i pese.

CAPITOLUL TREISPREZECE.

Royce statea la fereastra micutului dar bine dotatului dormitor, care era "celula" lui din Turnul Londrei - rezidenta regala a lui Henric - de cand sosise aici, in urma cu doua saptamani. Privea cu o expresie impasibila afara, peste acoperisurile Londrei, pierdut intr-o nerabdatoare contemplare, cu picioarele larg desfacute. Isi tinea mainile la spate, dar fara sa fie legate, asa cum nu mai fusesera niciodata din acea prima zi cand furia lui pe Jennifer Merrick - si pe propria-i naivitate - ii rapise pe moment abilitatea de a reactiona. Permisese atunci acest lucru in parte pentru a-i impiedica pe oamenii lui sa-si pericliteze propriile gaturi luptandu-se pentru el si in parte pentru ca, in clipele acelea fusese prea nebun de furie ca sa-i mai pese.

Dar totusi, in noaptea aceea furia i-a scazut aproape de un calm periculos. Cand Graverley incercase sa-i lege la loc mainile dupa ce terminase de mancat, se trezi aruncat la pamant, cu funia de piele infasurata in jurul gatlejului si cu fata lui Royce, neagra de furie, doar la cativa centimetri de a lui.

- Incearca sa ma mai legi si iti tai beregata in urmatoarele cinci minute dupa discutia mea cu Henric, ii spusese Royce printre dinti.

Chircindu-se de furie si de surpriza, Graverley reusise totusi sa spuna gafait:

- Cinci minute dupa discutia ta cu regele. o sa fii in drum spre. spanzuratoare!

Fara sa se gandeasca, Royce stranse mai tare de funie, subtila rotire a incheieturii lui taind efectiv aerul adversarului sau. Abia cand fata victimei sale isi schimba culoarea, ii dadu Royce drumul, imbrancindu-l plin de scarba. Graverley se ridica nesigur pe picioare, cu ochii aruncand flacari de ura, dar nu le porunci oamenilor lui Henric sa-l ia pe Royce si sa-l lege. La vremea aceea, Royce atribuise acest lucru ideii ca Graverley isi daduse seama ca putea calca pe un teren nesigur, abuzand in mod deliberat de drepturile nobilului favorit al lui Henric.

Acum totusi, dupa ce asteptase saptamani la rand sa fie chemat de rege, incepu Royce sa se intrebe daca nu cumva Henric era totusi in acord total cu consilierul sau. Din locul lui de la fereastra, se uita afara, la noaptea intunecata, al carei aer era incarcat cu mirosurile neplacute ale Londrei - canalizarea, gunoiul si excrementele - incercand sa gaseasca un motiv pentru evidenta codeala a lui Henric de a-l vedea si de a discuta despre motivul pentru care a fost incarcerat.

Il cunostea pe Henric de doisprezece ani; luptase alaturi de el in batalia de la Bosworth Field, fusese de fata la proclamarea si incoronarea lui Henric, pe acelasi camp de lupta. In semn de recunoastere pentru meritele lui Royce in timpul bataliei, Henric i-a acordat titlul de cavaler in aceeasi zi, in ciuda faptului ca Royce nu avea decat saptesprezece ani. Acesta fusese, de fapt, primul lui act oficial, ca rege. In anii care au urmat, increderea si bazarea lui Henric pe Royce crescusera direct proportional cu neincrederea in ceilalti nobili.

Royce lupta pentru el si fiecare noua stralucitoare victorie ii facea lui Henric mai usor sa smulga - fara varsare de sange - noi concesii de la dusmanii Angliei si de la dusmanii lui personali. Drept rezultat, Royce a fost recompensat cu paisprezece domenii si suficiente bogatii ca sa-l faca unul dintre cei mai bogati oameni din Anglia. Totodata, Henric avea incredere in el - suficienta - incat sa-i permita sa-si fortifice castelul de la Claymore si sa-si pastreze o armata particulara, formata din proprii lui oameni. Evident, exista si o strategie in blandetea lui Henric: Lupul Negru era o amenintare pentru dusmanii lui Henric; simpla vedere a steagurilor cu imaginea lupului ranjind pictata pe ele, inabusea ostilitatile inainte de a fi avut ocazia sa infloreasca intr-o opozitie.

In afara de incredere si gratitudine, Henric ii acordase totodata lui Royce privilegiul de a-si spune liber parerea, fara interferenta lui Graverley sau a celorlalti membri din puternica si inalta Camera a Stelelor. Si tocmai asta il framanta acum pe Royce - aceasta lunga perioada de refuz in a-i acorda o audienta pentru a se putea apara, nu era in concordanta cu genul lui de relatie cu Henric, de care se bucurase pana atunci. Si nici un indiciu despre modul convenabil in care avea sa se sfarseasca audienta. Sunetul cheii varate in broasca usii il facu pe Royce sa-si ridice privirile, dar speranta i se narui cand il vazu doar pe gardianul care-i aducea tava cu mancare.

- Berbec, domnul meu, se oferi gardianul sa raspunda intrebarii nerostite a lui Royce.

- Dumnezeule Mare! exploda Royce, nerabdarea lui fata de orice fiind deja debordanta.

- Nici eu nu ma dau in vant dupa berbec, domnul meu, consimti gardianul, desi stia bine ca mancarea nu avea nici o legatura cu izbucnirea Lupului Negru. Dupa ce puse jos tava, omul se indrepta plin de respect. Inchis sau nu, Lupul Negru era un barbat periculos si, mai important, un mare erou pentru oricine se imagina pe el insusi un adevarat barbat.

- Mai doriti cumva altceva, domnul meu?

- Vesti! izbucni Royce cu o expresie atat de dura, atat de amenintatoare, incat gardianul se dadu inapoi un pas inainte de inclina din cap, ascultator. Lupul cerea intotdeauna stiri - de obicei intr-un mod prietenesc, de la om-la-om - iar in seara aceasta gardianul era fericit sa stea putin la o barfa. Totusi, nu chiar barfa era ceea ce i-ar fi placut Lupului sa auda.

- Exista ceva noutati, domnul meu. Chiar daca e o barfa, se poate conta pe ea, pentru ca a fost auzita de la persoane care sunt in situatia de a sti.

Royce deveni dintr-o data alert.

- Ce "barfa"?

- Se spune ca fratele dumneavoastra a fost chemat aseara in fata regelui.

- Fratele meu e aici, in Londra? Paznicul dadu din cap.

- A venit ieri, cerand sa va vada si practic amenintand ca va asedia locul acesta, daca nu se va intampla asta.

Royce fu cuprins de un presentiment ingrozitor.

- Unde e el acum?

Paznicul isi intoarse capul spre stanga.

- Un etaj mai sus si cateva camere mai spre vest, am auzit. Sub paza.

Royce expira furtunos, in frustrata alarma. Venirea lui Stefan aici era de o imprudenta extrema. Cand Henric era furios, primul gand era sa stai cat mai departe de el pana cand isi recapata controlul asupra temperamentului sau regal.

- Multumesc. aa. spuse Royce incercand sa-si aminteasca numele paznicului.

- Larraby, domnul. Amandoi se intrerupsera si se uitara spre usa care se dadu brusc de-o parte. In prag statea Graverley, zambind diavolesc.

- Suveranul nostru m-a rugat sa te aduc la el. Royce simti o senzatie de usurare amestecata cu grija pentru Stefan, cand trecu prin dreptul lui Graverley, impingandu-l de-o parte cu umarul.

- Unde este regele? intreba Royce.

- In sala tronului.

Royce, care mai fusese oaspete aici, in Turn, de cateva ori in trecut, il cunostea foarte bine. Lasandu-l in urma pe Graverley care incerca sa tina pasul cu el, o porni repede de-a lungul coridorului, spre treptele care coborau in spirala, doua etaje, de unde se indreptau spre un labirint de camere.

In timp ce strabatea galeria cu escorta-gardian, Royce observa ca toata lumea se intorcea sa se uite la el. Judecand dupa expresiile lor zeflemitoare, faptul ca fusese inchis aici si decazuse din favorurile regelui Henric era un lucru bine stiut. De toata lumea.

Lordul si Lady Ellington, imbracati in tinuta completa de curte, se inclinara in fata lui si din nou Royce le observa expresia ciudata. Cand se afla la curte, era obisnuit cu o anumita manifestare de teama si lipsa de incredere; dar in seara aceasta putea jura ca acestia isi ascundeau un zambet amuzat si descoperi ca prefera de departe ca oamenii sa nu aiba incredere in el, decat sa rada de el.

Graverley ii oferi cu bucurie raspunsul la aceste priviri ciudate:

- Povestea evadarii lui Lady Jennifer din ghearele celebrului Lup Negru este motivul acestei ilaritati.

Royce isi inclesta maxilarele si mari pasul, dar Graverley si-l grabi si el pe al sau. Prinzandu-l din urma, adauga pe un ton confidential in care rasuna batjocura:

- La fel si povestea indragostirii faimosului nostru erou de o scotianca stearsa, care a fugit la gat cu o avere de perle daruite de el, in loc sa-l ia de barbat.

Royce se intoarse pe calcaie cu gandul de a-si vari pumnul in fata lui, dar in spatele sau, valetii cu livrele deschideau deja usile inalte spre sala tronului. Retinandu-se, stiind ca soarta lui Stefan, ca si a sa, nu se va imbunatati prin uciderea celui mai pretios consilier al lui Henric, Royce se intoarse inapoi si trecu prin usile pe care valetii le tineau deschise pentru el.

Henric statea asezat in capatul celalalt al salii, imbracat in tinuta formala, batand nerabdator cu degetele in bratul tronului.

- Lasa-ne! ii porunci el lui Graverley dupa care isi intoarse spre Royce privirea distanta, rece. Salutul politicos al lui Royce fu urmat de tacere - o tacere neobisnuita, de gheata, care nu era de bun augur pentru rezultatul intrevederii. Dupa cateva minute umplute de aceasta tacere, Royce spuse cu politete rece:

- Am inteles ca ati dorit sa ma vedeti, Sire.

- Tacere! izbucni Henric furios. Tu sa vorbesti cand iti dau eu dreptul!

Dar acum, ca digul de tacere fusese spart, Henric nu-si mai putea controla furia si cuvintele ii ieseau ca sfichiurile unui bici.

- Graverly pretinde ca ti-ai pus oamenii sa se intoarca impotriva mea. In continuare, te acuza ca nu te-ai supus ordinelor mele si ca i-ai impiedicat eforturile de a le elibera pe femeile Merrick. Cum pledezi impotriva acestei acuzatii de tradare, Royce Westmoreland? Inainte ca Royce sa poata raspunde, turbatul sau suveran isi parasi tronul si continua:

- Le-ai rapit pe femeile Merrick - un act care a devenit o afacere de stat, amenintand pacea regatului meu. Pentru ca dupa aceea sa le permiti celor doua femei - doua femei scotiene - sa-ti scape din gheare, transformand astfel o afacere de stat intr-o gluma care s-a imprastiat in toata Anglia! Cum pledezi? intreba el intr-un tunet jos. Ei? tuna el din nou. Ei? Ei?

- La care dintre acuzatii doriti sa va raspund mai intai, Sire? raspunse Royce curtenitor. La acuzatia de tradare? Sau la restul, care sunt niste stupiditati?

Neincrederea, mania si o umbra de nedorit amuzament ii facura lui Henric ochii mari.

- Tanc arogant ce esti! Puteam sa pun sa te biciuiasca! Sa te spanzure! Sa te traga in teapa!

- Da, il aproba Royce linistit. Dar mai intai sa-mi spuneti pentru ce ofensa. In ultimul deceniu am luat adesea ostatici si de foarte multe ori voi ati comandat asta, in ideea obtinerii unei victorii prin mijloace pasnice, mai curand decat prin lupta. Nu aveam de unde sa stiu, cand au fost luate ostatice femeile Merrick, brusca voastra decizie de a face pace cu James - mai ales cand il bateam la Cornwall. Inainte ca eu sa plec la Cornwall, am discutat chiar aici, in incaperea asta si am convenit ca, de indata ce scotienii vor fi suficient de supusi ca eu sa pot parasi Cornwall-ul, sa preiau comanda unei armate improspatate si sa ma instalez la Hardin, aproape de granita cu Scotia, unde forta noastra sa fie foarte vizibila pentru inamic. La vremea aceea era clar stabilit intre noi, ca.

- Da, da, il intrerupse Henric manios, ne mai vrand sa auda din nou ce intentiona sa-i spuna Royce. Dar explica-mi - ii porunci el iritat, nedorind sa recunoasca fatis ca rationamentul lui Royce in luarea ostaticilor fusese corect - explica-mi ce s-a intamplat in sala de la Hardin. Graverley pretinde ca la comanda ta, oamenii tai au incercat sa-i atace pe ai mei, cand te-a arestat. Nu ma indoiesc o clipa, spuse el cu o grimasa, ca versiunea ta nu va diferi de a lui. Stii bine ca te detesta.

Ignorand ultima parte, Royce ii raspunse calm, cu o logica incontestabila:

- Oamenii mei erau cel putin de doua ori mai multi. Daca i-ar fi atacat pe ai tai, niciunul nu ar fi supravietuit ca sa ma ia in custodie - dar s-au intors cu totii aici fara nici o zgarietura.

Henric incepu sa se relaxeze. Dand scurt din cap, spuse:

- Ceea ce coincide total cu ce a subliniat Jordeaux, in timpul consiliului restrans, cand Graverley ne-a spus povestea lui.

- Jordeaux? Nu stiam ca am un aliat in Jordeaux.

- Nu ai. Si el te uraste, dar il uraste mai mult pe Graverley, pentru ca aspira la pozitia lui, nu a ta, pe care stie ca nu o poate avea. Sunt inconjurat numai de oameni a caror stralucire este depasita doar de ambitia si pizma lor, adauga Henric intunecat.

Royce deveni rigid la neintentionata insulta.

- Nu chiar complet inconjurat, Sire, spuse el distant.

Da, cavalerul lui avea dreptate, doar ca el nu avea chef sa-i confirme acest lucru. Regele ofta iritat si arata spre o masa pe care se aflau o tava cu vin si mai multe cupe incrustate cu pietre pretioase. Intr-un gest conciliant pe care vroia sa-l faca in prezenta lui stare de spirit, Henric spuse:

- Toarna-ne ceva de baut. Urasc locul asta, iarna. Umezeala asta rece imi provoaca dureri permanente la incheieturi - spuse absent, frecandu-si incheieturile mainilor. Daca nu era furtuna pe care ai provocat-o tu, acum as fi fost la tara, intr-o casa calda. Royce se supuse, ducandu-i regelui prima cupa cu vin, isi turna apoi si lui si se intoarse la picioarele treptelor care duceau sus, la estrada. Stand tacut, in picioare, sorbea din vin, asteptandu-l pe rege sa iasa din transa gandurilor care-l framantau.

- Oricum, tot a iesit ceva bun din asta, recunoscu regele in final, uitandu-se la Royce. Marturisesc ca am avut indoieli pentru faptul ca te-am lasat sa-ti fortifici Claymore-ul si sa-ti pastrezi propria ta armata in uniforma. Totusi cand, in baza acuzatiilor de tradare, te-ai lasat arestat de oamenii mei care erau clar, depasiti numeric de ai tai, mi-ai dovedit ca nu te vei intoarce impotriva mea, indiferent cat ai putea fi de tentat.

Apoi, schimband subiectul cu viteza fulgerului, in scopul de a-l surprinde pe Royce relaxat si nepregatit, Henric spuse cu blandete:

- Totusi, in ciuda loialitatii tale fata de mine, nu ai intentionat sa o eliberezi pe Lady Jennifer Merrick, dandu-i-o lui Graverley in custodie, ca sa poata fi escortata acasa.

La amintirea acestei supreme stupiditati, Royce fu cuprins de manie. Coborandu-si cupa, spuse:

- La vremea aceea eram convins ca ea insasi va refuza plecarea si ca ii va explica lui Graverley motivele.

Henric se uita la el, cupa dintre degetele lui inclinandu-se periculos.

- Deci Graverley a spus adevarul despre asta. Ambele femei te-au tras pe sfoara.

- Ambele? repeta Royce.

- Da, baiete, spuse Henric cu un amestec de amuzament si enervare. Dincolo de usile acestei camere se afla doi emisari ai regelui James. Am tinut prin ei legatura permanenta cu James, care a fost tot timpul in contact cu ducele de Merrick si cu toti cei implicati in porcaria asta. In baza celor raportate mie, se intoarse el oarecum vesel de catre James, se pare ca fata mai mica - despre care tu credeai ca mai avea putin si murea - isi varase de fapt capul intr-o perna plina cu fulgi, care i-au provocat tusea. Apoi te-a convins ca era vorba despre revenirea unei boli de piept, pacalindu-te astfel sa o trimiti acasa. Fata mai mare - Lady Jennifer - i-a sustinut, evident, intriga, a mai ramas putin si te-a convins sa o lasi singura, fara paza, ca ea sa poata evada ajutata de fratele ei vitreg, care reusise sa-i trimita vorba unde sa se intalneasca cu el.

Vocea lui Henric deveni aspra.

- Este gluma Scotiei, ca propriul meu campion a fost pacalit de doua fete. Si gluma asta s-a transformat intr-o poveste rastalmacita si infrumusetata la curtea mea. Data viitoare cand te vei mai confrunta cu un adversar, Claymore, n-ar fi de mirare sa descoperi ca acesta iti va rade in fata, in loc sa tremure de frica.

O clipa mai devreme, Royce n-ar fi crezut ca ar putea fi vreodata mai furios decat fusese in ziua aceea la Hardin, cand evadase Jennifer. Dar gandul ca Brenna Merrick, care plangea de frica la vederea propriei umbre, il trasese efectiv pe sfoara, era suficient sa-l faca sa scrasneasca din dinti. Si asta era inainte ca restul cuvintelor lui Henric sa fi ajuns la mintea lui: lacrimile si rugamintile lui Jennifer pentru viata surorii ei fusesera false! Ea simulase tot timpul. Fara indoiala ca oferindu-si virginitatea in schimbul "vietii" surorii ei, se astepta sa fie salvata inainte de caderea noptii.

Henric se scula brusc si cobori treptele, incepand sa se plimbe incet.

- Si inca nu ai auzit totul! S-a facut mare valva pe seama asta, valva care a depasit chiar si asteptarile mele, cand mi-ai trimis prima oara vorba despre identitatea ostaticelor tale. Nu ti-am acordat o audienta pana acum pentru ca am asteptat venirea aici a nechibzuitului tau frate, ca sa-l pot intreba pe el personal despre locul exact de unde le-a rapit pe fete. Se pare, spuse regele Henric pe un ton exploziv, ca exista toate sansele sa le fi rapit chiar de pe pamantul manastirii unde se aflau, exact cum a pretins tatal lor.

Drept urmare, Roma imi cere reparatii, sub orice forma posibila! Apoi, in afara de protestele Romei si ale intregii Scotii catolice, fata de rapirea fetelor dintr-un loc sfant, mai exista si MacPherson, care ameninta sa conduca toate clanurile intr-un razboi impotriva noastra, pentru ca tu ti-ai batut joc de femeia care ii fusese promisa de sotie!

- Promisa de ce? sasai Royce.

Henric se uita la el, vizibil enervat.

- Nu ai stiut ca tanara pe care ai deflorat-o si pe care apoi ai umplut-o de bijuterii fusese deja promisa celui mai puternic senior din Scotia?

Royce vazu rosu de furie in fata ochilor si in clipa aceea era absolut convins ca Jennifer Merrick era cea mai desavarsita mincinoasa de pe pamantul acesta. O vedea si acum, cu ochii ei inocenti, zambitori, uitandu-se tot timpul intr-ai lui, in timp ce-i povestea despre trimiterea ei la manastire - facandu-l sa creada ca fusese trimisa acolo, poate pentru tot restul vietii ei. Uitase sa-i spuna ca urma sa se marite. Apoi isi aminti despre induiosatoarea ei povestioara cu regatul de vis si furia din el deveni aproape de nestapanit. Nu mai avea nici o indoiala ca inventase totul. absolut totul. Se jucase cu sentimentele lui de compasiune cu aceeasi maiestrie cu care cineva se joaca cu strunele unei harpe.

- Vezi ca strici forma cupei, Claymore, il atentiona Henric glumet, privind cum inclestarea mainii lui Royce transformase intr-un oval muchia din argint a cupei. Apropo, de vreme ce nu ai negat asta, presupun ca intr-adevar te-ai culcat cu femeia Merrick?

Cu maxiliarul inclestat de furie, Royce inclina capul intr-o vaga confirmare.

- Gata cu discutiile, izbucni brusc monarhul "alungandu-si din voce orice nuanta de prietenie. Punandu-si cupa pe o masa bogat sculptata, din stejar aurit, urca inapoi treptele spre tron, spunand:

- James nu poate fi de acord cu un tratat de pace, cand supusii lui sunt revoltati ca le-a fost violata una dintre manastiri. Si nici Roma nu se va multumi doar cu un dar pentru cuferele ei. De aceea, James si cu mine am ajuns la concluzia ca nu exista decat o sigura solutie si pentru prima data, suntem amandoi in total acord.

Recurgand, pentru emfaza, la pluralul Majestatii Sale, regele anunta, pe tonuri sonore care excludeau orice obiectie:

- Este decizia Noastra ca tu sa pleci imediat spre Scotia, unde te vei casatori cu Lady Jennifer Merrick in prezenta emisarilor diplomati de la ambele curti si a clanului ei. Vei fi insotit in aceasta calatorie de cativa membri ai Curtii Noastre, prezenta lor la festivitatea nuptiala insemnand deplina acceptare a sotiei tale, ca o egala in rang.

Dupa ce-si termina discursul, Henric ramase cu privirea amenintatoare asupra barbatului inalt care statea in fata lui, alb ca varul de furie, cu un nerv zvacnindu-i in obrazul bronzat. Cand in sfarsit considera ca putea vorbi, Royce erupse intr-un sasait vulcanic:

- Imi cereti imposibilul.

- Ti l-am mai cerut si altadata - in batalii - si nu m-ai refuzat. Nu ai nici motive si nici dreptul s-o faci acum, Claymore. Mai mult - continua el intorcandu-se la pluralul regal, in timp ce tonul lui devenea mai impunator - Noi nu am rugat. Noi am poruncit. In continuare, pentru faptul ca nu te-ai supus pe loc emisarului Nostru cand ti-a transmis ordinul Nostru de a elibera ostateca, iti confiscam proprietatea Grand Oak, deopotriva cu toate veniturile ei din ultimul an.

Dar Royce era atat de consumat de furie la gandul ca va trebui sa se insoare cu aceasta intriganta, vicleana vrajitoare cu parul rosu, incat aproape ca nici nu auzi restul vorbelor lui Henric.

Iar vocea regala continua, oarecum mai bland acum, vazand ca contele de Claymore nu parea gata sa emita vreo obiectie prosteasca - si intolerabila.

- Totusi, pentru ca proprietatea Grand Oak sa nu fie complet pierduta pentru tine, i-o vom acorda miresei tale, ca dar de nunta.

Preocupat insa in permanenta sa continue sa-si incarce cuferele, regele adauga, politicos:

- Ti se va confisca totusi venitul proprietatii, pentru tot anul trecut.

Henric arata cu mana spre sulul de pergament de pe masa de la picioarele platformei, alaturi de cupa lui cu vin.

- Intr-un ceas, pergamentul acesta va fi inmanat emisarilor lui James, care il vor da direct acestuia. In el se mentioneaza tot ce ti-am spus eu - tot ce am convenit impreuna, James si cu mine - iar eu mi-am pus sigiliul pe el. De indata ce il va primi, James isi va trimite emisarii la Merrick, unde il vor informa pe duce despre casatoria care va avea loc intre fiica lui si tine, la castelul Merrick, de acum in paisprezece zile.

Terminand de spus toate acestea, regele Henric tacu, asteptand cuvinte politicoase de acceptare si o promisiune de obedienta din partea supusului sau.

Dar supusul sau spuse, in aceeasi sasaiala furioasa ca mai inainte:

- Asta este tot, Sire?

Henric se incrunta, capacitatea lui de toleranta ajungand la capat.

- Imi vei da cuvantul ca te vei supune. Alege, marai el: spanzuratoarea, Claymore, sau cuvantul tau ca te vei casatori in cea mai mare graba, cu femeia Merrick.

- In cea mai mare graba, scuipa Royce, printre dinti.

- Excelent! decreta Henric dandu-si cu palma peste genunchi, buna lui dispozitie revenindu-i complet acum, ca totul fusese reglat. Ca sa-ti spun adevarul, prietene, o clipa chiar m-am gandit ca erai gata sa alegi moartea, in locul casatoriei.

- Ma indoiesc ca as fi regretat daca faceam asta, izbucni Royce.

Henric chicoti si arata, cu degetul cu inel, spre cupa lui de vin.

- Vom toasta acum pentru, casatoria ta, Claymore.

Relua dupa un minut, urmarindu-l pe Royce dand pe gand vinul din cupa, in evidenta incercare de a se calma:

- Vad bine ca tu privesti aceasta casatorie fortata drept o recompensa prea mica pentru anii in care m-ai slujit cu credinta, desi nu am uitat niciodata ca ai luptat alaturi de mine cu mult inainte de a fi existat vreo speranta de castig.

- Ce am sperat eu sa castig a fost pacea pentru Anglia, Sire, spuse Royce cu amaraciune. Pacea si un rege puternic, cu idei mai bune pentru mentinerea acestei paci decat vechile metode, cu securea razboiului si berbecul de lupta. Totusi, la vremea aceea nu am stiut - adauga Royce cu un sarcasm greu mascat - ca una dintre aceste metode va fi casatoria intre partile ostile. Daca as fi stiut, poate ca m-as fi dat de partea lui Richard, incheie el acid.

Aceasta revoltatoare dovada de tradare il facu pe Henric sa-si dea capul pe spate, intr-un hohot de ras.

- Prietene, intotdeauna ai stiut ca eu consider casatoria drept un excelent compromis. Nu am stat, doar noi doi, intr-o noapte, la un foc de tabara pe campul de lupta de la Bosworth? Daca te gandesti bine, o sa-ti amintesti ca ti-am spus atunci ca i-as oferi-o si pe sora mea lui James, daca asta ar putea aduce pacea.

- Doar ca nu ai o sora, sublinie Royce, scurt.

- Nu, dar in schimb te am pe tine, replica Henric calm. Acesta era cel mai inalt compliment regal si nici macar Royce nu era protejat impotriva lui. Cu un oftat iritat, isi lasa jos cupa si isi trecu absent mana prin par.

- Armistitiile si turnirurile - acesta este drumul spre pace, adauga Henric, foarte multumit de sine. Armistitiile, pentru retinere si turnirurile ca sa epuizeze ostilitatile. L-am invitat pe James sa trimita pe oricine vrea, la turnirul de aici, de langa Claymore din toamna asta. Vom lasa clanurile sa ne invinga pe campul de onoare - fara vatamare. De fapt, o sa fie cat se poate de placut, anunta el revenind asupra primei lui opinii, referitoare la subiect. Fireste, tu nu trebuie sa participi. Cand Henric tacu, Royce spuse:

- Mai vreti sa-mi spuneti ceva, Sire, sau va pot ruga sa-mi permiteti sa plec?

- Cum sa nu, ii raspunse Henric bine dispus. Vino sa ma vezi maine dimineata si o sa vorbim mai multe, atunci. Si nu fi prea dur cu fratele tau - el s-a oferit sa se insoare cu sora, ca sa te scuteasca pe tine. De fapt, nu parea prea nefericit pentru asta. Din pacate, asta nu rezolva nimic. Ah, Claymore, nu trebuie sa-ti faci griji cum sa-i spui lui Lady Hammel ca ai rupt logodna. Am facut-o eu, deja. Draga de ea - a fost efectiv distrusa. Am trimis-o la tara, in speranta ca schimbarea peisajului o s-o ajute sa-si revina.

Stirea ca Henric actionase deja si ca Mary fusese supusa, fara indoiala, unei cumplite umilinte ca urmare a notoriului sau comportament fata de Jennifer, era ultimul lucru pe care-l mai putea suporta Royce in seara aceasta. Cu o scurta plecaciune, se intoarse pe calcaie si valetii deschisera usile. Dar abia apucase sa faca vreo cativa pasi ca Henric ii striga numele.

Intrebandu-se ce pretentie imposibila avea sa-si mai exprime, Royce se intoarse spre acesta, fara placere.

- Viitoarea ta mireasa este contesa, spuse Henric cu un zambet ciudat pe buze. Este un titlu mostenit de la mama ei - un titlu mult mai vechi decat al tau, apropo. Stiai asta?

- Si regina Scotiei sa fi fost si tot nu-mi trebuia. Prin urmare, titlul ei actual nu inseamna nici o tentatie pentru mine.

- Sunt perfect de acord. De fapt, il consider chiar un impediment pentru armonia conjugala.

Cand Royce se uita la el, Henric ii explica, zambind cu toata fata:

- Avand in vedere ca tanara contesa l-a tras deja pe sfoara pe cel mai de temut si stralucit razboinic, eu cred ca ar fi o greseala tactica sa te depaseasca si in rang. De aceea, Royce Westmoreland, iti confer, aici si acum, titlul de duce.

Cand Royce iesi din sala tronului, anticamera era plina cu nobili care se holbau la el, vizibil nerabdatori sa-l priveasca si astfel sa constate modul in care decursese audienta la rege. Raspunsul veni de la un valet care se repezi in graba din sala tronului si striga tare:

- Inaltimea Voastra?

Royce se intoarse ca sa-l asculte pe regele Henric rugandu-l sa-i transmita complimentele lut: personale viitoarei sotii, dar nobilii din anticamera nu auzira decat doua cuvinte: "inaltimea voastra", ceea ce insemna ca Royce Westmoreland era acum duce, detinatorul celui mai inalt titlu de noblete si faptul ca avea, in mod evident, sa se insoare. Era, isi spuse Royce amar, modul lui Henric de a anunta ambele evenimente, celor din anticamera.

Lady Amelia Wildale si sotul ei au fost primii care si-au revenit din soc. Facandu-i lui Royce o plecaciune, Lordul Wildale ii spuse:

- Asadar, s-ar parea ca la ordinea zilei sunt felicitarile.

- Nu sunt de acord, scuipa Royce cuvintele.

- Cine este fericita doamna? in mod evident, nu Lady Hammel, striga Lord Avery, bine intentionat.

Royce se opri in loc si incepu sa se intoarca incet, in timp ce tensiunea si asteptarea aproape ca faceau aerul sa pocneasca, dar inainte sa apuce el sa spuna ceva, din usa bubui vocea lui Henric:

- Lady Jennifer Merrick.

Tacerea uluita care se lasa fu urmata la inceput de un ras sonor, brusc inabusit si apoi de chicoteli si in sfarsit de o balbaiala asurzitoare de negari si de exclamatii.

- Jennifer Merrick? repeta Lady Elizabeth uitandu-se la Royce cu ochii ei fierbinti, care-i aminteau tacuti de intimitatile pe care le impartasisera odinioara. Nu cea frumoasa, nu? Cea stearsa, deci?

Cu mintea preocupata doar de cum sa scape mai repede de acolo, Royce incuviinta tacut din cap si dadu sa se intoarca.

- Este destul de batrana, nu? insista Lady Elizabeth.

- Nu prea batrana ca sa-si suflece fustele si sa fuga din ghearele Lupului Negru, interveni mieros Graverley, facandu-si loc sa iasa din multime. Mai mult ca sigur ca o sa trebuiasca sa o bati ca sa se supuna, nu? Putina tortura, putina suferinta si apoi, cine stie, poate ca ramane in patul tau?

Royce isi inclesta mainile ca sa nu-l sugrume pe ticalos.

Cineva rase ca sa imprastie tensiunea si glumi.

- Este Anglia contra Scotiei, Claymore, exceptand ca de data asta bataliile vor avea loc in pat. Eu pariez pe tine.

- Si eu, striga altcineva.

- Eu pariez pe femeie, proclama Graverley. Undeva mai departe, in spate, un domn mai in varsta isi duse mana palnie la ureche si striga spre un prieten care se afla mai aproape de duce:

- Ei? Despre ce tot vorbiti? Ce s-a intamplat cu Claymore?

- Trebuie sa se insoare cu tarfa Merrick, ii raspunse prietenul sau, ridicand vocea ca sa fie auzit peste zarva tot mai mare.

- Ce-a spus? striga o doamna de undeva departe din multime, lungindu-si gatul.

- Claymore trebuie sa se insoare cu tarfa Merrick! ii striga plin de bunavointa domnul mai in varsta.

In rumoarea infernala care a urmat, doar doi nobili din anticamera ramasera tacuti si linistiti - Lordul MacLeash si Lordul Dugal, emisarii regelui James, care asteptau acordul scris al casatoriei, cu care aveau sa plece in Scotia, la noapte.

In cateva ore, cuvantul a trecut de la nobil la servitor, de la servitor la garzile de afara si apoi la trecatori:

- Claymore trebuie sa se insoare cu tarfa Merrick.

CAPITOLUL PAISPREZECE.

Raspunzand apelului tatalui ei, Jenny isi smulse gandurile de la amintirile legate de barbatul frumos, cu ochi cenusii, care inca ii mai bantuia zilele si noptile. Lasandu-si jos broderia, ii arunca Brennei o privire intrebatoare, apoi isi trase mai mult pe umeri mantia verde inchis si parasi solarul. Voci barbatesti ridicate, in dezbateri, o facura sa se opreasca in galerie si sa se uite in sala. Cel putin doisprezece barbati - rude si nobili din imprejurimi - erau adunati in jurul focului, cu chipurile lor aspru croite, intunecate ca moartea. Se afla acolo si Parintele Bendict si vederea chipului incruntat, inghetat, al acestuia o facu pe Jenny sa se stranga, intr-un amestec de alarma si rusine.

Isi amintea si acum fiecare cuvant din tirada lui usturatoare, cand i se confesase despre pacatul pe care il comisese cu Royce Westmoreland: "Ti-ai facut de ras tatal, tara si Dumnezeul tau, cu dorinta ta necontrolata pentru acest barbat. Daca nu te-ai fi facut vinovata de pacatul placerii, ti-ai fi dat viata ca sa-ti salvezi onoarea!" in loc sa se simta purificata, asa cum se intampla de fiecare data cand isi confesa pacatele, Jenny se simtise murdarita si aproape dincolo de orice speranta de salvare.

Acum, privind retrospectiv, gasea putin cam ciudat faptul ca parintele il plasase pe Dumnezeu pe ultimul loc ca importanta, cand ii insirase pe toti cei pe care-i facuse de rusine. Si in ciuda sentimentului persistent de vinovatie pentru faptul ca efectiv ii placusera lucrurile pe care i le facuse Contele Westmoreland, refuza sa creada ca Dumnezeule/o va blama pentru faptul ca facuse invoiala aceea. In primul rand, Contele Westmoreland nu dorise viata ei, el dorise trupul ei. Si cu toate ca gresise culcandu-se cu un barbat care nu era sotul ei, invoiala avusese un scop nobil, acela de a-i salva Brennei viata - sau asa crezuse ea.

Dumnezeul despre care vorbea parintele Benedict in termeni atat de infricosatori, de apriga razbunare si dreptate, nu era acelasi Dumnezeu in fata caruia isi deschidea adesea Jenny inima. Dumnezeul ei era rezonabil, bun si doar intrucatva sever. Iar Jenny spera ca El chiar intelegea de ce nu-si putea scoate din minte dulceata speciala a noptii pe care o petrecuse in bratele lui Royce Westmoreland. Amintirea saruturilor lui pasionate, a cuvintelor soptite de pretuire si pasiune continuau sa revina mereu ca sa o tulbure si ea nu putea impiedica acest lucru. Uneori, nu vroia sa incerce. De cateva ori il visase cum arata cand zambetul lui lenes, alb, i se intindea pe chipul bronzat, sau.

Jenny isi smulse mintea de la aceste ganduri si intra in sala, sovaiala ei de a da ochii cu barbatii adunati in jurul caminului crescand cu fiecare pas pe care-l facea. Pana atunci statuse aproape inchisa in castelul Merrick, simtind intr-un fel nevoia securitatii zidurilor lui stravechi, familiare, in jurul ei. In ciuda izolarii auto-impuse, nu avea nici o indoiala ca barbatii din sala nu stiau ce facuse. Tatal ei ii ceruse un raport complet privind rapirea si la un moment dat, in timpul explicatiilor ei, o intrerupsese ca sa o intrebe brutal daca Lupul o fortase sa se culce cu el. Chipul lui Jenny tradase raspunsul si in ciuda eforturilor ei de a-i domoli furia, vorbindu-i despre intelegere si asigurandu-l ca rapitorul ei nu fusese brutal, furia lui devenise de nestapanit. Injuraturile lui urlate rasunasera pana in grinzi si motivul acestora nu fusese tinut secret. Iar daca barbatii din sala priveau ca pe o victima neajutorata sau ca pe o tarfa de rand, ea nu avea cum sa stie.

Tatal ei statea in dreptul focului, cu spinarea lui dreapta intoarsa spre oaspeti.

- Ai dorit sa ma vezi, tata?

Tatal ei vorbi fara sa se intoarca si tonul amenintator din glasul lui o facu sa simta o furnicatura de alarma pe sira spinarii.

- Stai jos, fiica mea, spuse el si varul ei Angus se ridica repede sa-i ofere lui Jenny un scaun. Rapiditatea, zelul din gestul acela de politete o luara pe Jenny prin surprindere.

- Cum te simti, Jenny? o intreba Garrick Carmichael si Jenny se uita uluita la el, simtind un nod de emotie in gat. Era prima data cand acesta ii vorbea, de la inecul fetitei lui, Becky.

- Ma. Ma simt foarte bine, sopti ea privindu-l cu inima in ochi. Si. Si iti multumesc ca ma intrebi, Garrick Carmichael.

- Esti o fata curajoasa, vorbi altcineva din clan si inima lui Jenny incepu sa zboare.

- Da, spuse altcineva. Esti o adevarata Merrick. O clipa, Jenny isi spuse ca in ciuda inexplicabilei priviri intunecate a tatalui ei, aceasta incepea sa para a fi cea mai frumoasa zi din viata ei.

- William ne-a povestit la toti despre ce s-a intamplat cat te-ai aflat in ghearele barbarului, despre cum ai fugit pe propriul lui cal si cum l-ai atacat cu propria lui spada si cum i-ai taiat paturile. L-ai facut de ras cu evadarea ta. O fata care are curajul tau nu se strecoara pe furis ca sa faca lucrurile urate de care te-a acuzat Alexander. William ne-a facut sa intelegem asta. Alexander s-a inselat in privinta ta.

Privirea lui Jenny zbura spre fratele ei vitreg si in ochii ei se afla o lume de iubire si gratitudine.

- Eu nu le-am spus decat adevarul, explica el cu zambetul lui bland dar inexplicabil de trist, cand ii intoarse privirea - ca si cum placerea lui pentru ceea ce realizase ar fi fost umbrita de altceva, care apasa greu asupra lui.

- Esti o Merrick, interveni mandru Hollis Fergusson. O Merrick pana in maduva oaselor. Nimeni dintre noi nu l-a facut pe Lup sa simta gustul lamelor noastre, dar tu ai reusit asta, asa micuta cum esti si pe deasupra si fata.

- Multumesc, Holls, spuse Jenny incet.

Doar Malcolm, fratele vitreg mai mic al lui Jenny continua sa o priveasca asa cum o facea in trecut, cu chipul tradand rece malitiozitate.

Tatal ei se intoarse brusc si expresia de pe chipul lui izgoni o parte din incantarea lui Jenny.

- S-a. S-a intamplat ceva? intreba ea ezitant.

- Da, spuse tatal ei cu amaraciune. Soarta noastra a fost decisa de monarhul nostru care se baga in toate, nu de noi insine. Strangandu-si mainile la spate, incepu sa faca incet pasi, inainte si inapoi, explicand, monoton, cu glas dur:

- Cand tu si sora ta ati fost rapite, i-am scris Regelui James sa imi dea doua mii de oameni inarmati, care sa se alature oamenilor nostri, ca sa-l putem urmari pe barbar in Anglia. James mi-a trimis vorba inapoi, poruncindu-mi sa nu intreprind nici o actiune pana cand nu va obtine el de la Henric eliberarea voastra si totodata, reparatii pentru ofensa adusa.

Nu ar fi trebuit sa-i spun lui James ce intentionam sa fac. Asta a fost greseala mea. Nu trebuia sa-i cerem ajutorul! Cand ati fost rapite de pe domeniile uneia dintre manastirile noastre, a fost violata sacralitatea acesteia. In numai cateva zile, intreaga Scotie catolica era gata - nerabdatoare - sa puna mana pe arme si sa ni se alature! Dar James, termina el furios, vrea pace. Pace cu pretul mandriei clanului Merrick. Pace cu orice pret! Mi-a promis razbunare, i-a promis intregii Scotii ca-l va face pe barbar sa plateasca. Ei bine, scuipa lordul Merrick furios, da, l-a facut sa plateasca. Perfect! A obtinut reparatii de la englezi.

O clipa dureroasa, Jenny se intreba daca Royce Westmoreland fusese inchis sau mai rau, dar judecand dupa expresia furioasa a tatalui ei, se pare ca niciuna dintre aceste pedepse - care tatalui ei i s-ar fi parut potrivite - nu fusese aplicata. Jenny intreba, cand tatal ei parea ca nu mai poate continua:

- Ce anume a acceptat James drept reparatii? in fata ei, William se facu mic iar ceilalti barbati incepura sa-si studieze mainile.

- Casatoria, spuse tatal ei, printre dinti.

- A cui?

- A ta.

O clipa, mintea lui Jenny se intuneca de tot.

- Casa. casatoria mea cu cine?

- Cu creatia Satanei. Cu ucigasul fratelui si al fiului meu. Cu Lupul Negru!

Jenny stranse atat de tare bratele jiltului incat i se albira oasele degetelor.

- Ceee.

Tatal ei isi inclina furios capul in semn de confirmare, dar vocea si expresia lui capatara o ciudata nota de triumf in timp ce se apropia de ea.

- Se presupune ca tu trebuie sa fii instrumentul pacii, fata mea. Dar mai tarziu, vei deveni instrumentul victoriei clanului Merrick si al intregii Scotii!

Jenny scutura din cap, foarte, foarte incet, uitandu-se la el, socata si confuza. In timp ce tatal ei continua, din obrajii ei se scurse si bruma de culoare care mai ramasese.

- Fara sa-si dea seama, James mi-a dat mijloacele prin care sa il distrug pe barbar, nu pe campul de lupta, punand capat vietii lui, asa cum speram sa fac ci in propriul lui castel, ruinand ce a mai ramas din blestemata lui viata. De fapt, tu ai si inceput sa faci asta, termina el cu un zambet mandru.

- Ce. ce vrei sa spui? sopti Jenny gutural.

- Intreaga Anglie rade acum de el, datorita tie. Povestea celor doua evadari ale tale, povestea injunghierii lui cu propriul sau pumnal, toate acestea au circulat din Scotia spre Anglia. Brutalitatea lui i-a adus dusmani in propria lui tara si acesti dusmani sunt acum ocupati sa imprastie peste tot aceste povesti. Draga mea, ai facut un mascarici din campionul lui Henric. I-ai distrus reputatia, dar averea si titlurile i-au ramas - averi si titluri pe care le-a acumulat strivind Scotia sub calcaiul lui. De tine depinde sa nu se bucure de tot ce a castigat - si poti face asta, refuzandu-i un mostenitor. Refuzandu-i favorurile, refu.

Socul si spaima combinate o facura pe Jenny sa sara in picioare.

- Dar asta este o nebunie! Spune-i Regelui James ca eu nu doresc "reparatii".

- Dar nu noi dorim asta! Roma vrea reparatii. Scotia vrea reparatii. Claymore este deja in drum spre noi. Va fi semnat contractul nuptial si imediat va avea loc nunta. James nu ne-a lasat alternative.

Jenny scutura incet din cap, intr-un refuz tacut si disperat, in timp ce vocea ei deveni o infricosatoare soapta.

- Nu, tata, tu nu intelegi. Vezi tu - eu - el a avut incredere in mine ca nu voi incerca sa fug, dar eu am fugit. Si daca l-am facut intr-adevar un mascarici, nu o sa ma ierte niciodata pentru asta.

Tatal ei se inrosi amenintator, de furie.

- Tu nu vrei iertarea lui. Noi vrem infrangerea lui, prin orice mijloace - mici sau mari - pe care le putem avea! Fiecare Merrick, fiecare scotian va depinde de tine, pentru asta. Tu ai curajul sa o faci, Jennifer. Ai dovedit-o in captivitatea ta.

Jenny nu-l mai auzea. Il umilise pe Royce Westmoreland iar acum, acesta venea aici; tremura gandindu-se cat de mult trebuia sa o dispretuiasca si cat de furios era pe ea: in mintea ei aparura brusc imagini infricosatoare, din momentele in care-l vazuse furios; il vazu asa cum aratase in seara in care fusese aruncata la picioarele lui, cu mantaua lui neagra umflandu-se fantomatic, cu flacarile portocalii ale focului conferind chipului sau o expresie satanica, ii vazu expresia la moartea calului, cauzata de ea; dar nimic din toate acestea nu-i sfaramasera increderea. Sau, mai rau, nu facusera un prost din el.

Gandurile ii fura intrerupte de vocea tatalui ei.

- Trebuie sa i se refuze un mostenitor, asa cum mi l-a refuzat el mie! Trebuie! Dumnezeu mi-a acordat aceasta razbunare, cand toate celelalte carari erau inchise pentru mine. Eu am alti mostenitori, dar el nu va avea niciunul. Niciodata. Casatoria ta va fi razbunarea mea. Clatinandu-se de furie, Jenny striga:

- Tata, te rog, nu-mi cere sa fac asta. Fac orice altceva. Ma duc inapoi la manastire, sau la matusa Elinor, sau oriunde spui tu!

- Nu! Atunci el s-ar casatori cu cine o sa vrea el si va avea mostenitori.

- Nu fac asta, insista Jenny salbatic, dand glas primelor argumente logice care i se rostogoleau in minte. Nu pot! Este o greseala! Daca. daca Lupul Negru ma vrea - vrea mostenitori - se corecta ea inrosindu-se de jena, uitandu-se la ceilalti barbati - cum pot eu impiedica asta? Forta lui e de cinci ori mai mare ca a mea. Totodata, dupa tot ce s-a petrecut intre noi, nu cred ca o sa ma vrea in acelasi castel cu el, cu atat mai putin in. Incerca disperata sa gaseasca un alt cuvant, dar nu exista niciunul. In patul lui, termina ea incet, evitand sa se uite la ceilalti.

- Ai putea avea dreptate, copila mea, dar nu ai. Tu ai aceeasi calitate pe care o avea mama ta, calitatea de a starni poftele unui barbat, cand se uita la tine. Ca ii place sau nu, asta, Lupul o sa te vrea.

Tatal ei tacu brusc, ca sa accentueze ideea, in timp ce pe chip ii aparu un mic zambet.

- Totusi, ar fi posibil sa nu poata face prea multe in chestiunea asta, daca o s-o trimit pe matusa Elinor cu tine.

- Matusa Elinor, repeta Jenny, pierduta. Tata, nu stiu ce vrei sa spui, dar nimic din toate astea nu e bine!

Inclestandu-si neajutorata mainile de poalele fustelor, se uita la barbatii din jur intr-un disperat apel, in timp ce in mintea ei aparu un alt Royce Westmoreland decat cel pe care-l stia - barbat care o sicanase in luminis si statuse cu ea de vorba pe parapet; barbatul care o ademenise in patul lui printr-un targ si o tratase cu blandete, pe cand orice alt rapitor ar fi violat-o si ar fi dat-o apoi oamenilor lui.

Uitandu-se in jur la toti acestia si apoi la tatal ei, spuse:

- Va rog. Incercati sa intelegeti. Nu lipsa de loialitate ma face sa spun asta: stiu cati oameni de-ai nostri au murit in bataliile cu Lupul, dar astea sunt bataliile. El nu poate fi blamat pentru moartea lui Alexander sau.

- Indraznesti sa-l dezvinovatesti? spuse tatal ei gafaind, privind-o ca si cum s-ar fi schimbat subit intr-un sarpe. Sau poate ca loialitatea ta se indreapta spre el, nu spre noi?

Jenny avu senzatia ca tatal ei ii daduse o palma, desi, intr-o particica din ea isi dadea seama ca; sentimentele ei pentru fostul ei rapitor erau o enigma ciudata, chiar pentru ea.

- Eu nu vreau decat pace. pentru noi toti.

- Este clar, Jennifer, ca nu poti fi scutita de umilinta de a auzi cum gandeste logodnicul tau impus despre aceasta "pasnica" alianta si despre tine. In prezenta intregii curti a lui Henric, a spus ca nu te-ar vrea nici dac-ai fi regina Scotiei. Refuzandu-te de sotie, regele lui l-a amenintat sa-l deposedeze de toate avutiile si el a continuat sa te refuze. A fost nevoie de amenintarea cu moartea ca in sfarsit sa-l faca sa consimta! Dupa aceea te-a facut tarfa Merrick; s-a laudat ca o sa te bata ca sa i te supui. Prietenii lui au inceput sa parieze pe el, in batjocura, la afirmatia ca te va calca in picioare, asa cum a calcat Scotia, Asta crede el despre tine si despre casatorie! Cat despre toti ceilalti - ei bine, ti-au acordat titlul conferit de el: Tarfa Merrick!

Ca o sageata o strapungea fiecare cuvant al tatalui ei, facand-o sa se chirceasca de o rusine si o durere de nesuportat. Cand tatal ei termina, ramase acolo, in picioare, cuprinsa treptat de o rece, binecuvantata amorteala, pana cand nu mai simti nimic. Cand in sfarsit isi inalta capul si se uita in jur la vitejii, obositii ei scotieni, vocea ii suna spart si dur:

- Sper ca si-au pariat toate averile pe asta!

CAPITOLUL CINCISPREZECE.

Jenny statea singura pe parapet, privind in zare, cu mainile inclestate pe marginea de piatra din fata ei, in timp ce vantul ii involbura parul, peste umeri. Speranta ca "mirele" s-ar putea sa nu ajunga la nunta care avea sa aiba loc peste doua ceasuri ii fusese spulberata de cateva minute, cand una din garzi anuntase ca se apropiau calareti. O suta cincizeci de calareti se apropiau de podul ridicat, cu soarele apusului sclipind in scuturile lucioase, transformandu-le in aur stralucitor. In fata ochilor ei dansa amenintatoare imaginea unui lup care maraia, ondulandu-se pe steagurile albastre si fluturand pe harnasamentele cailor si pelerinele calaretilor.

Jenny ramase pe loc, cu aceeasi detasare lipsita de emotie pe care o resimtise in ultimele cinci zile, privind cum grupul acela mare se apropia de portile castelului. Vedea acum ca se aflau si femei printre calareti si cateva stindarde purtand alte insemne decat pe cele ale Lupului. I se spusese ca la ceremonia din seara aceasta se vor afla si cativa nobili englezi, dar nu se asteptase la femei. Privirea i se intoarse fara placere spre barbatul cu umeri largi care calarea in fata grupului, cu capul gol si fara scut sau spada, pe spinarea unui minunat cal de lupta negru, cu o coama si o coada care se unduiau in vant si care nu putea fi decat urmasul lui Thor.

Langa Royce se afla Arik, tot cu capul gol si fara armura si Jenny presupuse ca acesta era modul lor de a ilustra dispretul fata de orice meschina incercare a clanului Merrick de a-i macelari.

De la distanta aceasta, Jenny nu-i putea vedea fata lui Royce, dar aproape ca ii putea simti nerabdarea in timp ce astepta ridicarea podului.

Ca si cum ar fi simtit ca era privit, Royce isi inalta brusc capul, maturand cu privirea linia acoperisului castelului si fara sa vrea, Jenny se trase spre perete, ascunzandu-se privirii. Teama. Prima emotie pe care o simtea de cinci zile, isi dadu seama cu dezgust, era teama. Indreptandu-si umerii, se intoarse si intra in castel.

Doua ore mai tarziu, Jenny arunca o privire in oglinda. Senzatia de placuta amorteala care ii disparuse pe parapet se evaporase pentru totdeauna, lasand-o prada unei emotii care o facea sa tremure, dar chipul din oglinda era o masca palida, impasibila.

- Nu o sa fie chiar atat de cumplit pe cat crezi tu, Jenny, spuse Brenna incercand din tot sufletul sa o inveseleasca, in timp ce ajuta doua subrete sa-i indrepte trena rochiei de mireasa. In mai putin de o ora o sa se termine totul, o sa vezi.

- Daca si casatoria ar putea fi la fel de scurta ca nunta, spuse Jenny nefericita.

- Sir Stefan este jos in sala. L-am vazut chiar eu. Nu o sa-l lase pe duce sa faca nimic care sa te dezonoreze, acolo. Este un cavaler puternic, onorabil.

Jenny se intoarse, cu peria uitata in mana, studiind cu un zambet intrigat chipul surorii ei.

- Brenna, vorbim despre acelasi "cavaler onorabil" care ne-a rapit?

- Ei bine, spuse Brenna in apararea acestuia, spre deosebire de fratele lui rau, cel putin el nu a incercat sa faca nici un targ imoral cu mine, dupa aceea!

Complet distrasa o clipa de la propriile ei ganduri, Jenny spuse:

- Totusi, eu nu as conta in seara asta pe bunele lui intentii. Ma indoiesc ca nu si-ar dori sa-ti suceasca gatul cand o sa dea cu ochii de tine, pentru ca stie acum ca tu l-ai pacalit.

- Ah, dar el nu simte deloc asa! izbucni Brenna. Mi-a spus ca a fost un lucru foarte cutezator si curajos pe care l-am facut eu. Apoi mi-a spus ca ar putea sa-mi suceasca gatul pentru asta. Si in plus, nu pe el l-am pacalit, ci pe ticalosul lui de frate!

- Ai vorbit deja cu Sir Stefan? intreba Jenny uluita. Brenna nu manifestase nici cel mai mic interes pentru tinerii dragalasi care o curtasera in ultimii trei ani si totusi acum se intalnea in secret cu ultimul barbat din lume, cu care i-ar fi permis tatal ei sa se marite.

- Am reusit sa vorbesc putin cu el in sala, cand m-am dus sa-l intreb ceva pe William, marturisi Brenna inrosindu-se in obraji, dupa care deveni dintr-o data foarte preocupata sa-si netezeasca maneca rochiei din catifea rosie. Spuse apoi incet, cu capul plecat:

- Jenny, acum ca va fi pace intre tarile noastre, cred ca o sa reusesc sa-ti trimit des, mesaje. Si daca o sa includ in ele unul si pentru Sir Stefan, o sa ai grija sa il primeasca?

Jenny avu senzatia ca lumea se intorcea cu fundul in sus.

- Daca esti sigura ca vrei sa faci asta, da. Si - continua ea ascunzandu-si un ras care era in parte isterie si in parte consternare pentru atasamentul fara speranta al surorii ei - in mesajele mele pentru tine, sa le includ si pe cele ale lui Sir Stefan, da?

- Sir Stefan, replica Brenna ridicandu-si ochii zambitori spre Jenny, a sugerat asta.

- Eu. incepu Jenny, dar se intrerupse cand usa se deschise brusc si inauntru se repezi o femeie micuta, mai in varsta, care se opri apoi in loc. Imbracata intr-o rochie demodata dar frumoasa, gri-porumbel, din satin captusit cu blana de iepure si cu o marama alba, suava, demodata, care-i infasura complet gatul si o parte din barbie, cu un val argintiu care-i cobora in jos pe umeri, matusa Elinor se uita de la o fata la cealalta, derutata.

- Stiu ca tu esti micuta noastra Brenna - spuse matusa Elinor zambind larg spre Brenna, apoi uitandu-se la Jenny - dar este posibil ca aceasta superba creatura sa fie micuta, stearsa mea Jenny?

Se uita cu o inmarmurita admiratie la mireasa, care statea in fata ei imbracata intr-o rochie crem din matase si satin, cu un decolteu adanc, patrat, cu talie inalta si cu maneci lungi largi, impodobita generos cu perle si rubine si diamante, de la umeri pana in talie. O capa superba cu dublura de catifea, brodata si ea cu perle, era prinsa de umerii lui Jenny cu doua brose magnifice din aur, cu perle, rubine si diamante. Parul i se revarsa pe umeri si pe spate, scanteind ca aurul si rubinele pe care le purta.

- Catifea crem. spuse matusa Elinor zambind si desfacandu-si bratele. Atat de nepractica, draga mea, dar atat de frumoasa! Aproape la fel de frumoasa ca tine.

Jenny alerga in bratele ei.

- Ah, matusa Elinor, ce fericita sunt ca te vad. Mi-a fost tare teama ca nu o sa vii.

Brenna raspunse unui ciocanit in usa, apoi se intoarse spre Jenny, cuvintele ei sugrumand revarsarea de incantare la vederea matusii Elinor:

- Jenny, tata doreste sa cobori. Documentele sunt gata de semnat.

O groaza aproape incontrolabila o cuprinse pe Jenny, strangandu-i stomacul in noduri dureroase si luandu-i culoarea din obraji. Matusa Elinor isi petrecu bratul pe dupa al lui Jenny si, intr-un vizibil efort de a o distrage de la concentrarea asupra a ceea ce o astepta, o trase usor pe Jenny afara pe usa, discutand despre scena care le astepta jos.

- N-o sa-ti crezi ochilor cand o sa vezi cat e de ticsita sala, sporovaia matusa Elinor, in increderea gresita ca multimea va diminua spaima lui Jennifer de a se confrunta cu viitorul ei sot.

- Tatal tau a asezat intr-un capat al salii o suta de osteni ai tai, iar el - usorul aer de superioritate din glasul ei sugerand clar ca "el" era Lupul Negru - are pe putin tot atatia in capatul celalalt, urmarindu-i pe ai tai.

Jenny inainta, grea ca un bustean, de-a lungul culoarului, fiecare pas incet pe care-l facea simtindu-l ca pe ultimul din viata ei. Spuse incordata:

- Seamana mai curand cu pregatirile pentru o batalie, nu pentru o nunta.

- Da, ma rog, dar nu este. Nu chiar. Aici se afla mai multi nobili decat cavaleri. Regele James trebuie sa-si fi trimis o jumatate din curte ca sa ia parte la ceremonie si se afla aici si sefii clanurilor din vecinatate.

Jenny mai facu un pas de lemn, inaintand pe culoarul lung, intunecat.

- I-am vazut venind in dimineata asta.

- Da, ma rog, probabil ca Regele Henric a dorit ca aceasta sa para o ocazie cu totul speciala, pentru ca se afla aici si tot felul de nobili englezi, dintre care cativa si-au adus si sotiile. Este nemaipomenit sa ai adunati laolalta. scotieni si englezi, in catifele si satin.

Jenny se intoarse si incepu coborarea abrupta, scurta, pe scara de piatra in spirala care ducea spre sala.

- Este foarte liniste jos. spuse tremurand, in timp ce urechile ei percepeau sunetele infundate ale vocilor barbatesti ridicate in fortata veselie, cateva tusete, rasul nervos al unei femei. si nimic altceva.

- Ce fac acolo?

- Ei, ori isi arunca priviri reci, raspunse vesela matusa Elinor, ori se prefac ca habar n-au de prezenta celeilalte jumatati de sala. Jenny cobora ultima spirala a scarii. Oprindu-se sa se linisteasca, isi musca buza care-i tremura, apoi, scuturandu-si decisa capul, isi inalta barbia si merse mai departe.

La aparitia lui Jennifer, un sopot amenintator strabatu sala si spectacolul primirii fu la fel de prevestitor de rau ca si tacerea. In suporti montati pe peretii de piatra ardeau torte stralucitoare, imprastiindu-si lumina peste spectatorii ostili care se uitau la ea. Sub torte, barbatii inarmati stateau tepeni si drepti; doamnele si lorzii stateau unii langa altii - englezii de o parte a salii si scotienii, in partea opusa - exact cum ii descrisese matusa Elinor.

Dar nu oaspetii o facura pe Jenny sa-i tremure necontrolat genunchii. Ci silueta puternica, inalta, care statea singura in centrul salii, privind-o cu ochi aspri, stralucitori. Asemenea unui spectru satanic se inalta deasupra ei, intr-o capa de culoarea vinului, captusita cu negru, emanand cu atata forta ura, incat chiar si oamenii lui stateau departe de el.

Tatal lui Jennifer veni in intampinarea ei si o lua de mana, cu cate o garda de o parte si de alta, dar Lupul era singur. Omnipotent si dispretuitor fata de jalnicul lui dusman, dispretuia in mod fatis necesitatea de a se proteja fata de el. Tatal ei ii petrecu mana pe sub bratul lui si in timp ce o conducea, poteca larga ce strabatea sala impunatoare, despartindu-i pe englezi de scotieni, se largea si mai mult pe masura ce se apropiau. In partea dreapta stateau scotienii, cu fetele lor mandre, severe, intoarse spre ea cu furie si compasiune; in partea stanga se aflau englezii trufasi, holbandu-se la ea cu ostilitate rece. Si drept in fata, blocandu-i trecerea, se afla silueta sinistra a viitorului ei sot, cu pelerina aruncata pe spate, peste umerii largi, cu picioarele usor departate, cu bratele incrucisate peste piept, studiind-o ca si cum ar fi fost vreo creatura scarboasa care se tara pe pardoseala.

Neputandu-i suporta privirea, Jenny isi focaliza atentia spre un punct chiar deasupra umarului stang al lui si se intreba, nebuneste, daca el va avea sau nu de gand sa se dea deoparte si sa-i lase sa treaca. Cu inima batandu-i sa-i iasa din piept, se agata mai tare de bratul tatalui ei, dar diavolul tot refuza sa se miste, obligandu-i in mod deliberat pe Jenny si pe tatal ei sa-l ocoleasca. Era, isi spuse Jenny isteric, abia primul act de dispret si umilire cu care o va trata el, in public si in viata privata, pentru tot restul vietii.

Din fericire nu prea avu timp sa se gandeasca la asta, pentru ca o alta oroare o astepta imediat - semnarea contractului nuptial, care era desfacut, pe o masa chiar in fata ei. Langa masa stateau doi barbati, unul, emisarul regelui James, celalalt, emisarul regelui Henric, ambii aflandu-se aici ca sa fie martori la proceduri.

Ajunsi langa masa, tatal lui Jennifer se opri si dadu drumul mainii ei umede, din confortul stransorii lui.

- Barbarul, anunta el clar si sonor, l-a semnat deja.

La cuvintele lui, ostilitatea din sala paru sa escaladeze spre niste proportii inspaimantatoare, facand sa rasune aerul asemenea unui milion de pumnale manuite dinspre partea scotiana a salii, spre englezi. Intr-o revolta inghetata, muta, Jenny se uita la pergamentul lung care cuprindea toate cuvintele ce-i stabileau dota si o condamnau in mod irevocabil la o viata si la toata eternitatea, ca sotie si supusa a unui barbat pe care-l detesta si care o detesta. In partea de jos a pergamentului, ducele de Claymore se semnase apasat, clar: semnatura rapitorului ei, iar acum, temnicerul ei.

Pe masa, langa pergament, se afla o pana si un corn cu cerneala si cu toate ca Jenny isi porunci sa puna mana pe pana, degetele ei tremurande refuzau s-o faca. Emisarul regelui James se apropie de masa si Jenny se uita in sus la el cu o privire plina de manie neajutorata.

- My lady - spuse acesta cu politete plina de compasiune si cu vadita intentie de a le arata englezilor din sala ca Lady Jennifer avea tot respectul regelui James insusi - regele nostru suveran, James al Scotiei, m-a insarcinat sa va transmit salutarile lui si sa va spun ca intreaga Scotie va este indatorata pentru sacrificiul pe care il faceti, de dragul iubitei noastre tari. Sunteti o onoare pentru maretul clan Merrick si deopotriva pentru Scotia.

Jenny se intreba ametita daca nu cumva cuvantul "sacrificiu" fusese pronuntat mai apasat, dar emisarul lua deja pana, inmanandu-i-o decis.

Parca de undeva de departe, Jenny isi privi mana intinzandu-se incet dupa ea si apoi semnand detestabilul document, dar cand se indrepta, nu-si putu smulge privirile de la semnatura. Se holba transfigurata la propriul ei nume, scris cu scrisul scolaresc pe care o pusese sa-l practice si sa si-l perfectioneze, mama Ambrose. Manastirea! Brusc, Jenny nu putu, nu vru sa creada ca Dumnezeu chiar lasa sa i se intample asta. Cu siguranta ca de-a lungul anilor grei petrecuti la manastirea Belkirk, Dumnezeu trebuie sa-i fi observat pietatea si obedienta si devotiunea. ma rog, cel putin eforturile ei de a fi obedienta, pioasa si devotata. "Te rog, Doamne.", repeta ea salbatic, iara si iara. "Nu permite sa mi se intample asa ceva."

- Doamnelor si Domnilor. Vocea puternica a lui Stefan Westmoreland strabatu sala, ecoul ei coborand inapoi, dinspre zidurile de piatra. Sa toastam pentru ducele de Claymore si proaspata lui mireasa.

- Proaspata lui mireasa. cuvintele reverberara ametitor in creierul lui Jenny, alungandu-i amintirile din ultimele saptamani. Se uita ca prin ceata in jurul ei, panicata, intrebandu-se daca reveria ei durase secunde sau minute si incepu din nou sa se roage: "Te rog, Doamne, nu lasa sa mi se intample asta". Implora inca o ultima oara in inima ei, dar era prea tarziu. Ochii ei mari erau intorsi spre usile inalte din stejar care se deschideau spre sala pentru intrarea preotului pe care-l astepta toata lumea.

- Parintele Benedict. anunta tatal ei tare, din dreptul usii.

Jenny inceta sa respure.

- Ne-a trimis vorba ca nu se simte bine. Inima ei incepu sa bubuie.

- Si casatoria nu poate fi incheiata pana maine. "Doamne, iti multumesc!"

Jenny incerca sa se indeparteze de masa, dar sala incepu dintr-o data sa se agite si nu se mai putea misca. Isi dadu seama, cu groaza, ca era gata sa lesine. Si persoana cea mai apropiata de ea era Royce Westmoreland.

Brusc, matusa Elinor scoase un strigat de groaza intelegand starea lui Jenny si se repezi in fata, facandu-si loc cu coatele, fara jena, printre barbatii uluiti din jurul ei. O clipa mai tarziu, Jenny se pomeni cuprinsa intr-o imbratisare puternica, cu un obraz ca de pergament lipit de al ei, cu o voce dureros de familiara sporovaindu-i in ureche.

- Ei, haide, fetito, inspira adanc si intr-o clipa o sa te simti ceva mai bine. Matusa ta Elinor este acum aici si o sa te duc sus, carai vocea.

Lumea se agita ca nebuna, pentru ca dintr-o data sa inceteze. Bucuria si usurarea o cuprinsera pe Jenny, in timp ce tatal ei se adresa societatii din sala:

- Nu va fi decat o intarziere de o zi, bubui el cu spatele intors spre englezi. Parintele Benedict nu este chiar foarte bolnav si in bunatatea lui ne-a promis ca maine va fi aici ca sa slujeasca ceremonia, indiferent cat de rau ii va fi.

Jenny se intoarse sa paraseasca sala impreuna cu matusa si-i arunca o privire piezisa "logodnicului" ei, sa-i surprinda reactia la aceasta intarziere. Dar Lupul Negru parea sa-i ignore prezenta. Se uita tinta la tatal ei si chiar daca expresia ii era inscrutabila ca a unui sfinx, nu-i scapa privirea rece, speculativa.

Afara, furtuna care amenintase toata ziua se dezlantui brusc si un fulger despica cerul, urmat de prima bubuitura amenintatoare a unui tunet.

Tatal ei continua, intorcandu-se sa se adreseze intregii sali, fara sa se uite cu adevarat spre englezii din dreapta lui:

- Totusi, festinul va avea loc in seara aceasta, asa cum a fost programat. Inteleg de la emisarii Regelui Henric ca majoritatea dintre voi doreste sa plece inapoi spre Anglia cat de devreme maine dimineata; ma tem insa ca va trebui sa mai ramaneti o zi, pentru ca drumurile noastre nu sunt potrivite unei calatorii pentru englezi, pe timp de furtuna.

Un zumzet izbucni de ambele parti ale salii. Ignorand privirile indreptate spre ea, Jenny trecu impreuna cu matusa ei prin sala ticsita, direct spre scara care ducea sus, doua etaje, spre dormitorul ei. Spre bun-simt si singuratate consolatoare. Spre pasuire.

- Ei, ei, pisicuta mea, i se adresa sora mai in varsta a mamei ei, batand-o pe Jenny pe spate cu manuta ei mica si vorbind repede, dezlanat, convinsa ca acesta era momentul ei. Cand nu am putut veni ieri sau alaltaieri, am fost sigura ca ti-ai pierdut orice speranta ca o sa fiu aici, alaturi de tine. E adevarat, nu?

Inghitindu-si lacrimile, Jenny se lasa cuprinsa de imbratisarea afectuoasa a matusii ei si dadu afirmativ din cap. De cand o anuntase tatal ei ca matusa Elinor o va insoti in Anglia, Jenny se concentrase asupra acestui lucru, ca singura bucurie in orizontul ei intunecat, infricosator. Cuprinzandu-i in maini fata brazdata de lacrimi, matusa Elinor continua cu luminoasa ei determinare:

- Dar acum sunt aici si azi dimineata am stat de vorba cu tatal tau. Sunt aici si de acum inainte o sa fiu cu tine, zi de zi. Nu o sa fie dragut? O sa ne distram bine, impreuna. Chiar daca o sa fii maritata cu englezul asta si o sa stai cu el, asa bestie cum e, impreuna o sa uitam de el si o sa fim ca pe vremuri, inainte ca tatal tau sa ma fi surghiunit la casa din Glencarin. Nu ca il condamn, chiar daca asa se pare, dar ma tem ca o sa fie mai rau acum ca niciodata, pentru ca prea multa vreme am fost privata de cei pe care-i iubesc si cu care pot sta de vorba.

Jenny se uita la ea, putin ametita de discursul lung, tinut cu sufletul la gura, al matusii ei. Zambind, o cuprinse pe micuta doamna intr-o imbratisare stransa.

Stand la masa lunga de pe estrada, nepasatoare la larma celor trei sute de oameni care mancau si beau in jurul si mai jos de ea, Jenny se uita fix, in partea cealalta a salii. Langa ea, cu umerii aproape atingandu-li-se, statea barbatul de care o legase contractul de casatorie, la fel de irevocabil cum a doua zi avea sa urmeze ceremonia propriu-zisa. In ultimele trei ore cat fusese obligata sa stea langa el, ii simtise doar de trei ori privirea de gheata asupra ei. Era ca si cum el nu i-ar fi putut suportat vederea si abia astepta sa puna ghearele pe ea si sa-i transforme viata intr-un infern.

Asupra ei plana amenintator un viitor cu atacuri verbale si batai, pentru ca nici chiar printre scotieni nu era un lucru neobisnuit ca barbatul sa-si bata nevasta, daca simtea el ca aceasta avea nevoie sa fie disciplinata sau incurajata. Stiind asta si cunoscandu-i reputatia si temperamentul barbatului furios, rece de langa ea, Jenny era convinsa ca viata ei va fi plina de nefericire. Nodul din gatlej care aproape o sufocase toata ziua ii taie acum respiratia si incerca vitejeste sa se gandeasca la ceva bun in viata pe care fusese obligata sa o duca. Isi aminti ca matusa Elinor va fi cu ea. Si intr-o zi - cat de curand, avand in vedere ceea ce stia despre natura senzuala a sotului ei - va avea copii pe care sa-i iubeasca si de care sa se ocupe. Copii. Inchise o clipa ochii si inspira adanc, dureros, simtind cum incet, incet, nodul se destinde. Un prunc pe care sa-l tina in brate si sa-l legene ar fi ceva la care sa se gandeasca cu bucurie. O sa se agate de gandul acesta, decise ea.

Royce se intinse dupa cupa lui cu vin si Jenny ii arunca o privire cu coada ochiului. Observa cu amaraciune ca acesta urmarea o acrobata deosebit de dragalasa, care se balansa in maini, pe un pat din varfuri ascutite de sabie, cu fustele legate la genunchi ca sa evite sa ii cada peste cap - o necesitate care permitea picioarelor ei in ciorapi, bine formate, sa fie expuse de la genunchi la glezne. In partea cealalta a salii, bufoni cu palarii tuguiate, cu mingi la capete, topaiau in fata mesei care se intindea pe toata lungimea salii. Divertismentele festive si supeul rafinat insemnau modul tatalui ei de a le arata englezilor atat de urati, cat de bogat si de mandru era clanul Merrick.

Dezgustata de admiratia fatisa a lui Royce pentru acrobata cu picioare frumoase, Jenny se intinse dupa cupa ei cu vin, prefacandu-se ca soarbe din ea, evitand astfel sa faca fata privirilor iscoditoare ale englezilor care o urmarisera cu dispret toata seara. Bazandu-se pe cateva remarci auzite de ea, fusese judecata si gasita plina de cusururi. "Uitati-va la parul ei", mustacise cu inteles o femeie. "Am crezut ca doar caii au coame de culoarea asta", spusese un barbat, pe cand Jenny trecea prin dreptul lui, cu capul sus si stomacul numai noduri. "Royce nu o sa accepte atitudinea asta mandra a ei. O sa i-o scoata el prin bataie, odata ce o va avea la Claymore".

Intorcandu-si privirea de la bufoni, Jenny se uita la lordul Merrick care statea la stanga ei. Se simti cuprinsa de mandrie in timp ce-i studia profilul aristocratic, inconjurat de barba. Cata demnitate avea. ce comportament nobil. De fapt, de cate ori il urmarise stand in marea sala, ascultand disputele care apareau periodic intre oamenii lui si judecandu-le, nu se putuse impiedica sa nu isi imagineze ca Dumnezeu trebuia sa arate exact ca el, asezat in tronul Lui ceresc si judecand fiecare suflet care se infatisa inaintea Lui.

Totusi, in seara aceasta tatal ei parea sa fie intr-o dispozitie foarte ciudata, avand in vedere, in special, cumplitele circumstante. De-a lungul intregii seri, stand de vorba in sala cu diferitele clanuri, paruse preocupat si tensionat si totusi. in mod ciudat. multumit. Multumit de ceva. Simtind asupra lui privirea lui Jennifer, lordul Merrick se intoarse spre ea, studiindu-i chipul cu ochii lui albastri, intelegatori. Apropiindu-se atat de mult de ea incat barba lui ii gadila obrazul, ii spuse la ureche, cu vocea usor ridicata, dar nu suficient incat sa ajunga la altcineva:

- Nu fi mahnita, copila mea. Fii tare, totul va fi bine.

Remarca i se paru atat de absurda, incat Jenny nu stiu daca sa rada sau sa planga. Vazand panica in ochii ei albastri, tatal ei isi puse mana pe mana ei umeda, care in clipa aceea era ocupata sa se apuce strans de marginea mesei, ca si cum de asta depindea viata ei. Mana lui mare, calda, o acoperi linistitor pe a ei si Jenny reusi un zambet tremurat.

- Ai incredere in mine. Dupa ziua de maine totul o sa fie bine, ii spuse el.

Jenny isi simti inima grea ca plumbul. Dupa ziua de maine o sa fie prea tarziu. Dupa ziua de maine, ea va fi casatorita pe vecie cu barbatul de langa ea, ai carui umeri largi o faceau sa se simta plapanda si neimportanta, ii arunca o privire furisa, ingrijorata celui harazit, sa se asigure cu intarziere ca el nu a reusit cumva sa auda conversatia susotita pe care tocmai o avusese cu tatal ei. Dar atentia lui era in alta parte. Royce nu se mai uita lenes la acrobata frumusica. Acum privea drept in fata lui.

Curioasa, Jenny ii urma directia privirii si il vazu pe Arik, care revenea tocmai in sala. In timp ce Jenny il urmarea, uriasul barbos, blond, facu o data incet cu capul spre Royce, apoi mai facu o data. Cu coada ochiului, Jenny il vazu pe Royce inclestandu-si maxilarele, apoi inclinand imperceptibil din cap, inainte de a-si intoarce, calm si deliberat, atentia spre acrobata. Arik astepta o clipa si apoi se duse ca din intamplare spre Stefan, care ii asculta, ostentativ, pe cimpoieri.

Jenny simti ca o anume informatie fusese tocmai transmisa in tacere, ceea ce o facu sa devina extrem de nelinistita, mai ales ca inca ii mai rasunau in minte cuvintele tatalui ei. Stia ca se intampla ceva, dar nu stia ce anume. Se juca un joc serios, mortal si ea se intreba daca viitorul ei depindea intr-un fel de finalul acestuia.

Nemaiputand indura zgomotul si tensiunea, Jenny decise sa aleaga pacea dormitorului ei, ca sa poata savura motivul cat de mic pe care-l avea ca sa spere.

- Tata, spuse ea repede, intorcandu-se spre el, iti cer permisiunea sa ma retrag, acum. Simt nevoia pacii camerei mele.

- Desigur, draga mea, spuse el, de indata. Nu prea ai avut parte de pace in scurta ta viata, desi chiar de asa ceva ai nevoie, nu?

Jenny ezita o fractiune de secunda, simtind ca exista un fel de al doilea inteles in cuvintele acelea, dar neintelegand, inclina scurt din cap si se ridica.

In clipa in care se misca, Royce isi intoarse capul spre ea, desi Jenny putea jura ca toata seara parca habar nu avusese de prezenta ei acolo.

- Pleci? o intreba el ridicandu-si privirea insolenta spre sanii ei. Jenny ingheta la inexplicabila furie din ochii lui, cand si-i ridica, in sfarsit, spre ai ei.

- Sa te conduc spre camera ta?

Cu un efort fizic, Jenny ii porunci trupului ei sa se miste si sa se indrepte spre pozitia in picioare, acordandu-si placerea de moment de a se uita de sus la el.

- Categoric, nu! spuse ea cu iritare. Ma insoteste matusa mea.

- Ce seara plictisitoare, izbucni Elinor in clipa in care ajunsera in camera lui Jenny. Felul in care se holbau la tine m-a facut sa-mi vina sa-i dau afara din sala, ceea ce jur ca am fost cat pe ce sa fac. Lordul Hastings, englezul de la curtea odiosului Henric, a susotit tot timpul mesei cu cel din dreapta lui, ignorandu-ma cu desavarsire, ceea ce a fost mai mult decat o badaranie din partea lui, chiar daca eu nu aveam nici-o dorinta sa vorbesc cu el. Si draga mea, nu vreau sa iti fac viata si mai grea, dar sa stii ca nu-mi place deloc de sotul tau.

Jenny, care uitase de obiceiul matusii ei care turuia intruna ca o mica ciocanitoare, ii zambi cu dragoste devotatei scotience, dar mintea ei era la altceva:

- Tata era intr-o dispozitie bizara, la masa.

- Eu intotdeauna am simtit ceva la el.

- Ceva, ce?

- Ca are dispozitii bizare.

Jenny isi inghiti un chicot isteric si abandona orice alta incercare de a discuta despre seara asta. Ridicandu-se, se intoarse pentru ca matusa ei sa o poata ajuta sa-si descheie rochia.

- Tatal tau vrea sa ma trimita inapoi la Glencarin, spuse matusa Elinor.

Jenny isi intoarse brusc capul, uitandu-se la matusa ei.

- De ce spui asta?

- Pentru ca el a spus-o.

Complet derutata, Jenny se intoarse si o apuca ferm de umeri.

- Matusa Elinor, ce anume, exact, a spus tata? Cu umerii ei ingusti, cazuti, matusa ii spuse:

- Aseara, cand am sosit mai tarziu decat eram asteptata, ma asteptam ca el sa se fi simtit vexat, ceea ce ar fi fost cat se poate de incorect, pentru ca nu a fost vina mea ca plouase atat de tare, in vest. Stii cum este acolo, in perioada asta din an.

- Matusa Elinor, ce a spus tata? o intrerupse Jenny pe un ton cumplit, de atentionare.

- Imi pare tare rau, fetito. Am stat atata vreme singura, fara companie, inmagazinand atatea discutii pe care nu aveam cu cine sa le port, incat acum ca am pe cineva cu care sa vorbesc, vreau sa spunnu ma mai pot opri. Erau doi porumbei care obisnuiau sa se aseze pe pervazul ferestrei dormitorului meu din Glencarin si stateam impreuna de vorba desi, desigur, porumbeii au putine de spus.

La asta, in momentul cel mai cumplit din viata ei, umerii lui Jenny incepura sa salte intr-un ras de nestapanit si ea isi petrecu bratele in jurul micutei, uluitei femei, in timp ce veselia exploda din pieptul ei si lacrimi de teama si epuizare ii umpleau ochii.

- Bietul copil, spuse matusa Elinor batand-o pe Jenny pe spate, esti atat de tensionata si mai vin si eu cu prostiile mele. Ei. Matusa Elinor se opri, gandindu-se. in seara asta, la masa, tatal tau mi-a spus sa nu-mi fac planuri sa te mai insotesc, dar ca daca vreau, pot sa raman sa asist la nunta.

Bratele ii cazura de pe Jenny si se tranti nefericita pe pat, cu chipul ei dulce, in varsta, rugator.

- As da orice sa nu ma mai intorc la Glencarin. Este atat de pustiu acolo. Dand din cap, Jenny isi puse o mana pe parul ca neaua al matusii ei, mangaind alinator coroana argintie, amintindu-si de anii din trecut cand matusa ei isi condusese propria gospodarie uriasa, cu atata eficienta. Era teribil de nejust ca singuratatea fortata combinata cu varsta inaintata produsesera o asemenea schimbare in curajoasa femeie.

- O sa il rog eu maine dimineata sa isi schimbe gandul, spuse Jenny foarte hotarata. Emotiile ei erau prea incercate dupa o zi lunga, epuizanta si oboseala incepea sa-si reverse peste ea valurile grele, strivitoare.

- Cand o sa inteleaga cat de mult vreau sa vii cu mine, precis ca o sa se imbuneze, spuse ea oftand, tanjind dintr-o data dupa confortul patului ei ingust.

CAPITOLUL SAISPREZECE.

Aproape fiecare bucatica de pardoseala din marea sala, pana la bucatarie, era acoperita cu musafiri care dormeau si cu servitori epuizati, culcati indiferent pe ce avusesera asupra lor sau gasisera, ca sa se fereasca de pietrele tari. Un cor de sforaituri se inalta si cobora discordant, in tot castelul, izbindu-se de ziduri si retragandu-se asemenea unor valuri derutate, tumultoase. Neobisnuita cu sunetele ciudate care intrerupeau noaptea intunecata, fara luna, Jenny tresari in somn, apoi se intoarse cu fata la perna si deschise ochii, infiorandu-se, intr-o stare de trezie somnambula, la un zgomot sau o miscare necunoscuta, in camera sa.

Cu inima batandu-i de spaima confuza, clipi, incercand sa-si domoleasca pulsul rapid si scruta intunericul de cerneala al camerei. Pe salteaua de langa patul ei stramt matusa Elinor se intoarse in somn. Matusa Elinor, isi dadu seama Jenny cu usurare - cu siguranta ca miscarile matusei Elinor o trezisera. Biata de ea, suferea atat de des de o intepeneala in articulatii, incat prefera o saltea tare, unui pat moale, dar si asa, se tot framanta si se rasucea, cautand putin confort. Pulsul lui Jenny reveni la normal si se intoarse pe spate, tremurand din cauza unui suflu brusc de aer rece. Un strigat ii sfasie pieptul si in clipa urmatoare o mana mare se lipi de gura ei, sugrumandu-i-l. In timp ce Jenny se uita paralizata la chipul intunecat care se afla la doar cativa centimetri deasupra ei, Royce Westmoreland sopti:

- Daca tipi, iti ard una de te adorm. M-ai inteles? spuse el dupa o pauza, asteptand ca Jenny sa-si revina.

Jenny ezita, inghiti, apoi dadu tare din cap.

- In cazul acesta. incepu el, slabind usor stramtoarea. Dar in aceeasi clipa, Jennifer isi vari dintii in carnea palmei lui Royce si se repezi spre stanga, incercand sa ajunga la fereastra, sa strige garzile aflate in curtea castelului. Dar el o prinse inainte de a apuca sa-si arunce picioarele jos din pat si o tranti inapoi pe spate, apucand-o si de gura, cu mana insangerata, atat de strans, incat Jenny nu mai putu respira.

- Asta este a doua oara ca-mi mai versi sangele. Si va fi ultima, spuse el printre dinti, cu ochii plini de furie.

O sa ma asfixieze! isi spuse Jenny innebunita. Isi scutura cat putu de tare capul, cu ochii mari, cu pieptul inaltandu-se, zbatandu-i-se dupa aer.

- E mai bine asa, o ironiza el, incet. Este intelept din partea ta sa inveti sa te temi de mine. Acum asculta-ma cu foarte multa atentie, contesa, continua el ignorandu-i lupta disperata. Intr-un fel sau altul, o sa te cobor afara, pe fereastra asta. Daca o data o sa-mi mai faci probleme, vei fi inconstienta cand o s-o faci, ceea ce va reduce cu mult sansele tale de a atinge pamantul vie, de vreme ce nu vei fi in stare sa te agati.

Royce slabi presiunea mainii exact cat sa-i permita sa traga aer in plamani, dar chiar si dupa cateva inspiratii profunde, Jenny tot nu se putu opri din tremurat.

- Fereastra! mormai ea in mana lui. Esti nebun? E la mai mult de douazeci si patru de metri de santul cu apa.

Ignorand detaliul, Royce recurse la cea mai sigura arma a lui, amenintarea garantata sa-i anihileze rezistenta.

- Arik o tine prizoniera pe sora ta, pe care o va elibera doar la semnalul meu. Daca ma impiedici in vreun fel sa-i fac semn, n-as vrea sa ma gandesc la ce i-ar putea Arik face ei.

Bruma de rezistenta care-i mai ramasese lui Jenny se evapora si ea. Era ca si cum ar fi retrait un cosmar si incercarea de a scapa nu avea sens. Maine tot maritata va fi cu diavoulul, deci ce diferenta insemna o singura noapte, fata de ani de nefericire?

- I-ati mana de pe mine, spuse ea obosita. N-o sa strig. Poti avea incredere in.

Ultima propozitie fusese o greseala: stiu asta in clipa in care ii scapau cuvintele printre buze si-i vazu chipul incordandu-se de dispret furios.

- Ridica-te! se rasti el. Tragand-o afara din pat si intinzand mana in intuneric, smulse rochia de mireasa din catifea de pe un cufar de la picioarele patului si i-o vari in brate. Strangand rochia la piept, Jenny spuse tremurand:

- Intoarce-te.

- Si sa nu-ti dau cumva si un pumnal? spuse el rece si inainte ca ea sa apuce sa replice, repeta, rastit:

- Imbraca-te!

Dupa ce-si puse rochia pe ea, niste pantofi si o pelerina bleumarin, Royce o trase spre el si pana sa priceapa Jenny ce vroia, Rocye ii petrecu o carpa neagra peste gura, amutind-o. Terminand, o intoarse in loc si o impinse spre fereastra.

Jenny se uita ingrozita in jos, la peretele lung, neted, care cadea direct intr-un sant adanc de aparare. Era ca si cum si-ar fi privit propria-i moarte. Scutura salbatic din cap, dar Royce o impinse in fata, smulgand funia pe care o lasase sa se balangane peste pervazul ferestrei si o lega strans in jurul mijlocului ei.

- Tine-te cu mainile de sfoara, ii porunci el necrutator, in timp ce-si infasura celalalt capat al sforii in jurul mijlocului sau si foloseste-te de picioare ca sa te tii cu trupul departe de perete. Apoi, fara nici o ezitare, o ridica in sus si o trecu peste pervaz.

Vazand teroarea din ochii ei in timp ce se agata inconstient de cele doua parti ale ramei ferestrei, Royce ii spuse scurt:

- Nu te uita in jos. Franghia este rezistenta si am coborat cu ea greutati cu mult mai mari.

Un geamat iesi din gatlejul lui Jenny in timp ce mainile lui o insfacau de talie si o fortau spre afara.

- Apuca funia, se rasti el si Jenny asculta. In clipa in care Royce o ridica in aer, in afara pervazului, tinand-o, ea trai o clipa de teroare fara seaman, balaganindu-se deasupra apei negre de jos de tot.

- Tine-te cu picioarele departe de zid, ii porunci el taios. Jennifer, care se afla deja afara, rasucindu-se si intorcandu-se neajutorata, ca o frunza in vant, cauta innebunita zidul cu piciorul si in final reusi sa se opreasca din miscarea de rasucire. Agatandu-se cu picioarele de piatra aspra, doar cu capul si gatul deasupra deschiderii ferestrei, se uita la Royce, cu respiratia gafaita.

Si in acest imposibil - si cel mai putin de dorit - moment, atarnand la peste douazeci si patru de metri deasupra unui sant adanc de aparare, doar cu doua maini puternice si o funie care sa o impiedice sa plonjeze spre moarte, Jenny fu recompensata cu rara ocazie de a vedea chipul Lupului Negru exprimand un soc total, imobilizant, in timp ce matusa Elinor se ridica de langa patul lui Jenny ca o stafie, intr-o camasa de noapte alba, intreband imperativ:

- Ce iti inchipui ca faci aici?

Capul lui Royce se intoarse brusc spre ea, cu fata ca o masca de uluiala aproape comica, in timp ce-si dadea seama de cumplita lui neajutorare, pentru ca nici nu se putea intinde dupa pumnal, sa o ameninte si nici nu se putea napusti spre ea, sa o reduca la tacere.

In orice alta clipa, Jenny s-ar fi amuzat sa-l vada intr-o situatie de totala neajutorare dar nu acum, cand el efectiv ii tinea viata in maini. Mai apuca doar sa-i vada profilul intors spre matusa Elinor, cand sfoara incepu sa se desfasoare si ea era coborata in hopuri de-a lungul zidului nesfarsit, lasata sa se balangane si sa se roage si sa se intrebe ce oare, pentru numele Lui Dumnezeu se intampla in camera ei si de ce isi tradase matusa Elinor prezenta, ca sa nu mai vorbim de ce tocmai in acest moment Royce se intreba acelasi lucru in timp ce se uita in intuneric, la femeia in varsta care, dintr-un motiv de neinteles, asteptase in mod deliberat pana in acest moment imposibil, ca sa se prezinte. Royce se uita la funia care musca din incheieturile lui, testandu-i automat tensiunea, dupa care raspunse, in sfarsit, la intrebare:

- O rapesc pe nepoata dumitale.

- Exact cum am vazut.

Royce o studie atent, intrebandu-se daca matusa lui Jennifer era slaba de minte sau sireata.

- Si ce-ai de gand sa faci?

- As putea deschide usa din spatele meu si striga dupa ajutor, dar cum o tii pe Brenna captiva, probabil ca n-o sa fac asta.

- Nu. Probabil ca nu, spuse Royce, ezitant.

O clipa nesfarsita, privirile lor se inclestara, in timp ce se masurau reciproc, apoi matusa Elinor spuse:

- Desigur, poate ca minti, ceea ce eu nu am de unde sa stiu.

- Poate, conveni Royce prudent.

- Dar totusi, poate ca nu minti. Cum ai reusit sa escaladezi peretele?

- Dumneata cum crezi ca l-am escaladat? raspunse Royce intorcandu-si privirea spre funie si tragand de timp. Cu umerii incordati, cu partea de jos a trupului sprijinindu-se de perete, continua sa dea incet drumul la funie, mana dupa mana.

- Poate ca unul dintre oamenii tai a urcat aici in timpul cinei, pretinzand ca doreste sa foloseasca privata, de vreme ce la cea din sala de jos era coada. Apoi s-a strecurat aici, a ancorat funia de cufarul ala de sub fereastra si a aruncat celalalt capat afara pe fereastra.

Royce confirma, cu o ironica inclinare a capului, concluzia perfect logica. Urmatoarele cuvinte ale matusii Elinor ii provocara o alta tresarire - de data aceasta de alarma.

- Dar daca ma gandesc mai bine, eu nu cred catusi de putin ca o tii captiva pe Brenna.

Royce, care intentionat o facuse pe Jennifer sa creada acest lucru, avea acum imperioasa nevoie de tacerea batranei doamne.

- Ce te face sa crezi asta? intreba el tragand de timp, in vreme ce continua sa coboare franghia.

- In primul rand, nepotul meu a plasat santinele in sala, la picioarele scarii, cand m-am retras eu in seara aceasta - fara indoiala, ca sa impiedice urcarea cuiva. Prin urmare, ca sa pui mana pe Brenna trebuia sa fi escaladat zidul acesta, ceea ce ar fi fost o problema inutila, de vreme ce nu aveai nevoie de Brenna decat ca sa te asiguri ca Jennifer avea sa te urmeze in tacere.

Acest rezumat era atat de concis si de corect, incat parerea lui Royce despre batrana doamna mai urca un nod.

- Pe de alta parte, spuse el calm urmarind-o cu atentie, incercand sa aprecieze distanta lui Jennifer fata de santul de aparare de dedesubt, nu poti fi atat de sigura ca eu nu sunt un om foarte precaut.

- Cat se poate de adevarat, conveni ea.

Royce scoase un oftat interior de usurare, care se transforma in alarma cand matusa Elinor adauga:

- Dar eu nu cred ca o ai pe Brenna. De aceea o sa inchei un targ cu tine.

Royce isi impreuna sprancenele:

- Ce fel de targ?

- In schimbul promisiunii mele ca nu voi alarma paza, ma vei cobori pe fereastra asta si ma vei lua cu tine.

Daca l-ar fi invitat in patul ei, Royce nu ar fi fost mai uluit. Recapatandu-si cu efort stapanirea de sine, ii aprecie trupul delicat, fragil si pericolul de a o cara cu el jos, pe franghie.

- Nici nu se discuta, riposta el categoric.

- In cazul acesta, spuse ea intorcandu-se si intinzand mana spre usa, nu-mi lasi alta varianta, tinere.

Injurandu-si in gand momentana lui stare de neajutorare, Royce continua sa desfasoare franghia.

- Si de ce ai vrea sa vii cu noi?

Glasul matusii Elinor isi pierdu imperioasa siguranta si umerii ii cazura.

- Pentru ca nepotul meu vrea sa ma trimita maine inapoi si sincer, nici nu pot macar sa ma mai gandesc sa fiu din nou singura. Totusi, adauga ea cu o urma de siretenie, ar fi si in interesul tau daca m-ai lua.

- De ce?

- Pentru ca nepoata mea, asa cum bine stii, poate fi o femeie dificila; totusi, o sa faca asa cum ii spun eu.

O vaga scanteie de interes se aprinse in ochii lui Royce, gandindu-se la drumul lung care-l astepta si la nevoia de viteza; o Jennifer "cooperanta" putea insemna diferenta dintre succesul sau esecul planului sau. Totusi, cantarind incapatanarea, smecheria si firea rebela a lui Jennifer, i se parea dificil de crezut ca diavolita cu par roscat isi va asculta cu umilinta matusa. Inca ii mai simtea dintii in palma.

- Sincer, imi vine greu sa cred asa ceva. Femeia isi ridica spre el capul cu coroana alba de par si il masura cu privirea.

- Astia suntem noi, englezule. Pentru asta a trimis tatal ei dupa mine si a vrut sa ma trimita cu ea, cand aveati sa plecati, maine.

Royce recalcula beneficiile de a o lua cu el pe batrana doamna, punandu-le in balanta cu dificultatile pe care i le-ar crea aceasta, incetinindu-le ritmul. Se decisese tocmai sa nu o ia, cand urmatoarele ei cuvinte ii schimbara gandurile.

- Daca ma lasi aici, spuse ea jalnic, precis ca nepotul meu o sa ma omoare pentru ca te-am lasat sa o iei. Ura lui fata de tine depaseste dragoste fata de mine - si chiar fata de biata Jennifer. Niciodata nu o sa creada ca ne-ai putut reduce pe amandoua la tacere. O sa creada ca eu am pus franghia acolo, pentru tine.

Injurand in minte toate scotienele, Royce ezita si facu o miscare brusca din cap, de aprobare.

- Imbraca-te, spuse el printre dinti.

Cu funia muscandu-i dureros coastele, cu bratele si picioarele arzandu-i de la zgarieturile mari in locurile in care se frecase de zidul de piatra, Jenny inghiti si se uita in jos. In intunericul mohorat al santului de aparare, distinse cu greu siluetele a doi barbati care stateau parca pe suprafata apei, ca doua fantome. Inlaturand cu fermitate senzatia violenta de frica, se uita mai bine si vazu in spatele lor conturul unei plute. Iar o clipa mai tarziu, maini uriase si aspre o smulsera din aer, insfacand-o de talie, frecandu-se indiferente de sanii ei, in timp ce Arik ii dezlega funia, apoi o lasa in jos pe nesiguranta miscatoare a plutei improvizate.

Ridicandu-si bratele, Jenny incepu sa-si dezlege carpa neagra din jurul gurii, dar Arik ii trase brutal mainile inapoi in jos si i le lega la spate, apoi o impinse cat se poate de nedelicat spre celalalt barbat din spatele ei, care o prinse. Inca tremurand de pe urma chinului prin care trecuse, Jenny se pomeni uitandu-se la chipul inexpresiv al lui Stefan Westmoreland, care se indeparta indiferent de ea ca sa se uite in sus, in intuneric, la fereastra de sus.

Jenny se lasa greoi pe pluta, sezand, recunoscatoare pentru vaga siguranta pe care i-o conferea, intr-o lume care nu mai avea nici o logica pentru ea.

Cateva minute mai tarziu, tacerea celor doi barbati fu intrerupta de o soapta uluita a lui Stefan Westmoreland.

- Ce naiba.! se scapa acesta uitandu-se neincrezator in sus, la zidul de castel pe care tocmai il coborase Jennifer.

Capul ei tasni in sus, urmand directia privirilor acestora, sperand parca sa-l vada pe Royce Westmoreland plonjand spre apa. Dar ceea ce vazu era silueta inconfundabila a unui barbat cu un trup aruncat peste umar ca un sac cu faina si legat de el, in talie.

Socul o facu pe Jenny sa sara in picioare cand isi dadu seama ca sacul era de fapt sarmana ei matusa Elinor, dar pluta se clatina si capul lui Arik se intoarse brusc spre ea, poruncindu-i din privirile lui aspre sa nu se mai miste. Jenny astepta incordata, cu sufletul la gura, urmarind coborarea greoaie, dureros de inceata, pe funie. Abia cand Arik si Stefan Westmoreland se intinsera dupa complicele lor, ajutandu-l sa coboare pe pluta, reusi Jenny sa inspire normal.

Royce se mai desfacea inca de "prizoniera" lui, cand pluta incepu sa se miste fara efort, spre malul celalalt. Jenny observa simultan doua lucruri: spre deosebire de ea, matusa Elinor nu avea calus care sa o impiedice sa strige iar pluta era ghidata spre malul opus cu funii care erau trase de oameni ascunsi in padurea de pe mal.

Doua fulgere stralucitoare despicara cerul cu o lumina albastruie, dintata si Jenny se uita peste umar, rugandu-se ca un paznic de la castel sa se intoarca in partea asta si sa vada pluta, luminata de cerul manios. Dupa care Jenny isi spuse obosita ca nu avea nici un motiv sa se roage si ca nu vedea nici un motiv sa i se fi pus calus. Intr-un fel sau altul, tot avea sa plece din Merrick, cu Royce Westmoreland. In timp ce furia incepea sa i se mai domoleasca, decise ca prefera sa plece astfel, decat sa plece ca sotia lui.

CAPITOLUL SAPTESPREZECE.

Furtuna care se pregatise cu toata forta vreme de doua zile se dezlantui razbunatoare, facand cerul sa ramana aproape negru inca doua ore dupa rasaritul soarelui. Ploaia se revarsa peste capetele lor si le spala fetele, aplecand la pamant crengile, dar grupul continua totusi sa inainteze, sub protectia copacilor, cand era posibil acest lucru.

Cu umerii aplecati in fata, Royce lasa ploaia sa-i spele spatele, iritat ca pozitia lui asigura o bariera protectoare si femeii epuizate care era raspunzatoare de toate acestea si care dormea acum adapostita la pieptul lui.

Cu soarele complet invins de norii grei, aveau impresia ca inaintau calare intr-un perpetuu inceput de zi. Daca nu ar fi fost ploaia, ar fi ajuns de ore intregi la locul planificat. Royce il batu pe Zeus pe grumaz, multumit de fiul lui Thor, care-si cara dubla povara cu aceeasi lipsa de efort ca si tatal sau. Miscarea usoara a manusii lui paru sa o tulbure pe Jennifer din somnul ei, facand-o sa se cuibareasca mai aproape de caldura trupului lui Royce. Odinioara, nu cu mult in urma, aceeasi miscare usoara l-ar fi facut sa-si doreasca ca o stranga mai tare la pieptul lui, dar nu astazi. Gata. Cand va avea nevoie de trupul ei, il va folosi, dar niciodata cu grija si delicatete, ca inainte. Isi va permite sa aiba pofta de mica tarfa intriganta, dar nimic mai mult. Niciodata. Tineretea ei, ochii ei mari, albastri, minciunile ei emotionante il prostisera o data, dar gata.

Ca si cum ar fi inteles dintr-o data unde se afla si ce facea, Jenny se misca in bratele lui, apoi deschise ochii uitandu-se in jur, incercand sa inteleaga ce se petrecea.

- Unde suntem? Vocea ei era delicios de guturala de la somn, cand pronunta primele cuvinte de cand o coborase in jos, de-a lungul zidului castelului; ii amintea de felul cum suna cand o trezea sa faca dragoste cu ea din nou, in timpul nesfarsitei nopti de pasiune pe care o petrecusera impreuna la Hardin.

Maxiliarul i se inclesta in timp ce respingea cu duritate amintirea si se uita in jos, la fata intoarsa spre el, remarcand consternarea care ii inlocuia acum normala ei atitudine sfidatoare.

Cum Royce nu spuse nimic, Jenny persista, cu un oftat obosit.

- Incotro mergem?

- Spre vest, ii raspunse el fara exactitate.

- Ar fi foarte neplacut pentru tine sa-mi spui destinatia.

- Da, ar fi, spuse el printre dinti.

Ultimele urme ale somnului disparura si Jenny se indrepta cand intelese pe deplin activitatea lui din timpul noptii. Ploaia o izbi in fata cand iesi de sub adapostul trupului urias al lui Royce ca sa-si plimbe privirile peste siluetele infasurate in mantale, aplecate deasupra cailor, furisandu-se printre copacii din jur. Stefan Westmoreland calarea la stanga lor si Arik, la dreapta. Matusa Elinor era treaza, stand dreapta in saua ei, uitandu-se la Jenny cu un suras incurajator si cu o expresie care arata clar ca era fericita sa fie oriunde altundeva, numai in recluziunea ei, nu. Aseara, pe pluta, reusise sa-i sopteasca lui Jenny ca il pacalise pe duce sa o ia cu el, dar mai mult decat atat, Jenny nu mai stia nimic. De fapt calusul nu i-a fost scos decat dupa ce a adormit.

- Unde este Brenna? spuse ea gafait, dintr-o data preocupata, i-ai dat drumul?

Acum, cand Jenny se astepta cel mai putin sa primeasca un raspuns, Royce Westmoreland ii spuse:

- Nici n-am luat-o vreodata.

- Ticalosule! sasai Jenny furioasa, dar simti cum i se taie respiratia, surprinsa, cand bratul lui Royce se stranse in jurul ei ca un sarpe in atac, lasand-o fara aer, strangand-o cu putere la piept.

- Niciodata sa nu mai folosesti tonul sau cuvantul asta fata de mine!

Royce vru sa mai spuna ceva, dar privirea lui se opri asupra unei cladiri lungi, din piatra, adapostita de un deal din fata lor. Intorcandu-se spre Stefan, ridica glasul, ca sa fie auzit prin ropotul ploii.

- Asta pare sa fie locul. Vorbind, isi vari pintenii in armasar, trimitandu-l intr-un galop avantat. Alaturi si in spatele lui, grupul de cincizeci de oameni facu acelasi lucru si o clipa mai tarziu galopau cu totii de-a lungul drumului accidentat, in protestele matusii Elinor.

Royce opri in fata a ceea ce parea a fi, in mod inconfundabil, o staretie si cobori, lasand-o pe Jenny sa stea acolo si sa se uite la spinarea lui cu furioasa curiozitate, arzand de dorinta sa-si cunoasca soarta si incercand sa traga cu urechea la ce ii spunea Royce lui Stefan.

- Arik ramane aici, cu noi. Lasa-ne calul in plus.

- Si matusa Elinor? Daca nu rezista drumului?

- Daca nu rezista, o sa trebuiasca sa gasiti o cabana si sa o lasati acolo.

Stefan spuse, incruntandu-se de ingrijorare:

- Royce, sa nu faci vreo nebunie mai mare decat ai facut pana acum. Oamenii lui Merrick ar putea fi chiar in spatele nostru.

- O sa piarda aproape toata ziua incercand sa-i convinga pe Hastings si Dugal ca el nu are nici o legatura cu complotul asta, apoi va trebui sa ghiceasca directia in care am luat-o, ori de cate ori ne pierde urma. Asta o sa-l coste mult timp. Iar daca nu, oamenii nostri stiu ce au de facut. Tu mergi la Claymore si te asiguri ca totul e pregatit pentru un posibil atac. Dand din cap fara tragere de inima, Stefan intoarse calul si porni mai departe.

- Complot? Ce complot? intreba Jenny incinsa, uitandu-se la rapitorul ei necomunicativ.

- Mincinoasa vicleana ce esti, izbucni Royce insfacand-o de talie si ridicand-o din sa. Stii bine ce complot. Doar ai fost parte din el.

Royce o apuca de brat si incepu s-o tarasca inainte spre intrarea staretiei, nepasandu-i de mantaua ingreunata de ploaie, a lui Jennifer. Cu pasi mari, furios, adauga:

- De asemenea, imi vine greu sa-mi imaginez ca o femeie cu sange atat de fierbinte ca al tau ar prefera sa-si inchida viata intr-o manastire decat sa se marite cu un barbat - orice barbat, inclusiv eu.

- Nu stiu despre ce vorbesti! striga Jennifer, intrebandu-se ingrozita ce fel de noua teroare putea detine o staretie pasnica - mai ales una care parea atat de pustie.

- Vorbesc despre stareta din Lunduggan care a sosit la castel in timpul petrecerii de aseara, escortata de o mica "armata" proprie si despre care tu stii al naibii de bine, se rasti el ridicand pumnul si batand imperativ in poarta grea de stejar.

- Au fost incetiniti de ploaie, de aceea piosul tau parinte Benedict a fost obligat sa invoce o boala care sa amane ceremonia.

Cu pieptul ridicandu-i-se de indignare, Jenny se intoarse spre el, improscand scantei de furie, din ochi.

- In primul rand, nu am auzit niciodata de Lunduggan sau de vreo manastire de acolo. In al doilea rand, ce diferenta ar fi facut sosirea unei starete? Iar acum sa-mi spui tu mie, ceva: sa inteleg ca m-ai tarat afara din patul meu, in jos pe zidul castelului, ca m-ai traversat Scotia pe furtuna si m-ai adus aici pentru ca nu mai vroiai sa astepti o zi ca sa te insori cu mine?

Privirea lui insolenta se plimba in jos, peste bustul ei ud, dezgolit, facand-o pe Jenny sa se chirceasca in gand, sub aerul lui dezgustat.

- Te flatezi singura, spuse el muscator. Numai amenintarea cu moartea, adaugata la amenintarea cu saracirea mea, m-au facut sa accept sa ma insor cu tine.

Ridicandu-si bratul batu din nou nerabdator in poarta de stejar care se deschise brusc, dand la iveala chipul politicos al unui calugar nedumerit. Ignorand o clipa calugarul, Royce se uita dispretuitor la viitoarea lui mireasa.

- Suntem aici pentru ca doi regi au decis sa ne casatorim in cea mai mare graba, draga mea si asta o sa si facem acum. Tu nu meriti declansarea unui razboi. Ne aflam aici si pentru ca perspectiva de a fi decapitat imi ofenseaza sensibilitatile. Dar mai ales, suntem aici pentru ca gasesc irezistibil de tentant sa dejoc planurile tatalui tau, in legatura cu mine.

- Esti nebun! Si esti un diavol! izbucni Jenny cu pieptul umflandu-i-se de indignare.

- Iar tu, draga mea, raspunse Royce imperturbabil, esti o ticaloasa.

Spunand acestea, se intoarse spre calugarul ingrozit si declara:

- Doamna si cu mine dorim sa ne casatorim.

O comica nedumerire se asternu pe chipul piosului barbat imbracat in roba alba si mantaua neagra a unui calugar dominican. Se dadu in spate, mai mult socat decat din curtoazie, permitandu-le sa intre in staretia tacuta.

- Cred. cred ca v-am inteles gresit, domnule, spuse el.

- Nu, catusi de putin, spuse Royce inaintand si impingand-o pe Jennifer, de umar. Se opri, facand o pauza ca sa admire vitraliul superb de deasupra lor, apoi isi cobori privirea asupra calugarului paralizat si se incrunta, pierzandu-si rabdarea.

- Ei? intreba el.

Revenindu-si din socul initial, calugarul, care parea sa aiba in jur de douazeci si cinci de ani, se intoarse spre Jennifer si spuse calm:

- Eu sunt calugarul Gregory, copila mea. Ai vrea tu sa-mi spui despre ce este vorba?

Jenny, intrand automat in atmosfera sfanta a locului, isi cobori vocea la o soapta mai potrivita decat tonul baritonal, imperativ al lui Royce si spuse tremurand si plina de respect:

- Parinte Gregory, trebuie sa ma ajuti. Omul acesta m-a rapit de acasa. Eu sunt Lady Jennifer Merrick si tatal meu este.

- Un bastard tradator, intrigant, izbucni Royce, varandu-si dureros degetele in bratul lui Jennifer, prevenind-o sa taca daca nu vrea sa riste un os rupt.

- In. inteleg, spuse calugarul Gregory admirabil de stapan pe el. Ridicandu-si sprancenele, se uita la Royce, asteptand.

- Acum, ca am descoperit identitatea doamnei si imprejurarile presupus intinate in care s-a nascut tatal ei, ar fi prea mult din partea mea daca v-as intreba care este identitatea voastra, domnul meu? Daca da, cred ca m-as putea hazarda sa presupun.

O clipa, mania lui Royce fu inlocuita de o sclipire de respect amuzat, in timp ce se uita la tanarul calugar neinfricat pe care-l coplesea cu inaltimea lui, dar care inca nu tradase nici o urma de frica.

- Eu sunt. incepu Royce, dar furia lui Jenny il intrerupse.

- Este Lupul Negru! Urgia Scotiei. O bestie si un nebun!

Ochii calugarului Gregory se marira la izbucnirea ei, dar ramase tacut si calm. Incuviintand din cap, spuse:

- Ducele de Claymore.

- De vreme ce s-au facut prezentarile cum se cuvine, interveni Royce, spune cuvintele si sa terminam odata.

Parintele Gregory raspunse, cu mare demnitate:

- In mod normal, ar trebui indeplinite anumite formalitati. Totusi, din cate am auzit la abatie si in alte parti, Biserica si Regele James au fost deja de acord cu casatoria aceasta. De aceea nu exista nici un obstacol. Jenny simti ca-i fuge pamantul de sub picioare, ca apoi sa inceapa din nou sa spere, cand calugarul se intoarse spre ea si spuse:

- Totusi, copila mea, mi se pare ca nu este dorinta ta sa te mariti cu acest barbat. Am dreptate?

- Da! striga Jenny.

Ezitand doar o clipa ca sa-si adune curajul, tanarul calugar se intoarse incet spre barbatul puternic, implacabil de langa ea si spuse:

- Lord Westmoreland - inaltimea Voastra - nu pot oficia casatoria fara consimtamantul. Calugarul se intrerupse brusc, derutat, in timp ce ducele de Claymore continua sa se uite la el intr-o tacere ironica, asteptand calm ca sarmanul Gregory sa-si aminteasca ceva - ceva care nu i-ar fi lasat alta varianta decat sa faca ce i se ceruse.

Cu o tresarire de consternare, calugarul intelese ce ar fi trebuit sa ia in consideratie din prima clipa si se intoarse din nou spre Jennifer.

- Lady Jennifer, spuse el cu blandete, nu vreau sa va intristez cu ceea ce trebuie sa fie o imprejurare cat se poate de umilitoare, dar totusi, toata lumea stie ca ati fost. cu. acest barbat vreme de cateva saptamani si ca el. si dumneavoastra.

- Nu a fost cu voia mea, striga Jennifer incet, consumata din nou de vinovatie si rusine.

- Stiu asta, o linisti parintele Gregory. Dar inainte de a refuza sa oficiez ceremonia, trebuie sa va intreb daca sunteti sigura ca nu ati ramas grea ca urmare a. timpului petrecut ca ostateca a lui? Daca nu sunteti sigura, atunci trebuie sa-mi permiteti sa oficiez aceasta casatorie, pentru binele unui posibil copil. Este o necesitate.

Jennifer se inrosi toata in urma acestei discutii absolut umilitoare si sila ei fata de Royce Westmoreland ajunse la culmi de neimaginat.

- Nu, spuse ea gutural, este imposibil.

- In cazul acesta, spuse preotul Gregory adresandu-se curajos ducelui, trebuie sa intelegeti ca nu pot sa.

- Inteleg perfect, spuse Royce cu o voce mieroasa, curtenitoare, strangand-o tot mai tare de brat pe Jenny. Daca ne scuzati putin, ne intoarcem peste un sfert de ora si atunci veti putea oficia casatoria.

Panica exploda in Jenny care se uita la el, cu picioarele infipte in pardoseala.

- Unde ma duci?

- La cabana pe care am vazut-o chiar aici, in spate, ii raspunse Royce cu un calm implacabil.

- De ce? striga ea cu vocea mai sonora de spaima, incercand din nou sa se elibereze din stransoarea lui.

- Ca sa fac casatoria noastra o necesitate. Jenny nu avea nici o indoiala ca Royce Westmoreland putea si era hotarat sa o tarasca la cabana, sa se urce pe ea cu forta, apoi sa o tarasca inapoi aici si calugarul Gregory sa nu mai aiba alta varianta decat sa ii cunune. Speranta de a scapa muri odata cu rezistenta ei si umerii ii cazura in abandon si jena.

- Te urasc, ii spuse Jennifer cu un calm ucigator.

- O baza perfecta pentru un mariaj perfect, ii raspunse Royce, sarcastic. Apoi, intorcandu-se spre calugar, ii ordona scurt:

- Da-i drumul. Am pierdut deja prea mult timp aici.

Cateva minute mai tarziu, legata pentru eternitate de o ceremonie lipsita de sacralitate, avand ca baza ura, in loc de dragoste sau afectiune, Jenny era tarata afara din staretie si aruncata sus, pe calul lui Royce. In loc sa se urce pe calul suplimentar, Royce se intoarse si-i spuse repede ceva lui Arik, care incuviinta din cap. Jenny nu putu auzi ce ordine ii dadea Royce uriasului, dar il vazu intorcandu-se si indreptandu-se decis spre staretie.

- De ce intra? striga Jenny, amintindu-si ca parintele Gregory spusese ca in ziua aceea era singur acolo. Nu poate fi o amenintare pentru tine. Singur a spus ca s-a oprit aici dintr-o calatorie.

- Gura, striga Royce si se urca pe cal, in spatele ei.

Ceasul ce a urmat trecu ca printr-o ceata, punctat doar de izbiturile calului, in timp ce inaintau in galop pe drumul desfundat. Cand se apropiara de o rascruce, Royce devie brusc calul maret spre padure, printre copaci, unde se opri ca si cum ar fi asteptat ceva. Trecura cateva minute, apoi alte cateva, in timp ce Jenny se uita in lungul drumului, intrebandu-se ce anume asteptau. Si atunci vazu: galopand spre ei intr-o viteza periculoasa venea Arik, tinand cu o mana intinsa fraiele calului de rezerva, care alerga alaturi de el. Si clatinandu-se si sarind pe spinarea animalului ca si cum n-ar mai fi calarit niciodata inainte, agatandu-se de oblancul seii ca de viata era. parintele Gregory.

Jenny se uita la spectacolul aproape comic, nevenindu-i sa-si creada ochilor pana cand parintele Gregory se apropie suficient ca sa-i poata vedea efectiv groaza de pe chip. Intorcandu-se spre sotul ei, izbucni, furioasa:

- Esti. esti nebun! De data asta ai furat un parinte. Chiar ai facut-o! Ai furat un parinte direct dintr-o sfanta staretie!

Mutandu-si privirea de la calareti spre ea, Royce o privi intr-o tacere indiferenta, ceea ce nu facu decat sa o infurie mai mult.

- Or sa te spanzure pentru asta! proroci ea cu veselie furioasa. Papa insusi se va asigura de asta! Or sa-ti taie capul, te vor ineca, te vor sfarteca in patru, iti vor agata capul intr-un tarus si-ti vor da maruntaiele la.

- Te rog, spuse Royce prefacandu-se exagerat de ingrozit, o sa am cosmaruri.

Abilitatea lui de a-si bate joc de propria soarta si de a-si ignora nelegiuirea era mai mult decat putea Jenny sa suporte. Vocea ii deveni o soapta strangulata si se uita la el peste umar, ca si cum ar fi fost o fiinta inumana, dincolo de intelegerea ei.

- Nu exista limita la indrazneala ta?

- Nu. Nici un fel de limita. Tragand de fraie, il readuse pe Zeus pe drum si il struni inainte, exact in clipa in care Arik si calugarul Gregory ajungeau in galop acolo. Smulgandu-si privirile de la trasaturile de granit ale lui Royce, Jenny se prinse de coama in vant a lui Zeus si se uita cu compasiune la sarmanul calugar Gregory care ii depasi saltand pe cal, cu ochii mariti de groaza, agatati de el intr-un apel mut si nefericire ingrozita.

Continuara in ritmul acela infernal pana la caderea noptii, oprindu-se doar cat sa lase caii sa se odihneasca periodic si sa le dea apa. Cand in sfarsit Royce ii facu semn lui Arik sa se opreasca si gasira un loc potrivit pentru tabara, intr-un luminis adanc in padure, Jenny era moale de epuizare. Ploaia incetase mai devreme, in cursul diminetii si un soare apos incepu sa-si faca aparitia, ca apoi sa straluceasca razbunator, starnind aburii sa se inalte din vai, inzecind disconfortul lui Jenny in rochia ei uda, din catifea.

Cu o strambatura obosita, tropai afara din desisul pe care-l folosise ca sa se fereasca de privirile barbatilor, cat timp se ocupa de necesitatile personale. Trecandu-si degetele prin parul incalcit fara speranta, se tari spre foc si-i arunca o privire ucigasa lui Royce, care arata in continuare alert si neobosit, ingenunchind si indesand lemne in focul pe care-l cladise.

- Trebuie sa-ti spun, se adresa ea spatelui acestuia, ca daca asta este viata pe care ai dus-o atata vreme, atunci ii lipseste mult ca sa fie de invidiat. Jenny nu se astepta la nici un raspuns si nici nu primi unul si incepu sa inteleaga de ce matusii Elinor, care fusese lipsita de companie vreme de douazeci de ani, ii lipsise atat de mult societatea incat acum sporovaia nesatula cu fiecare om pe care-l gasea sa o asculte - de buna voie sau nu. Dupa o noapte si o zi intreaga de tacere din partea lui Royce, era disperata sa-si reverse furia pe el.

Prea epuizata sa stea in picioare, Jenny se lasa jos, pe un teanc de frunze, la cativa pasi de foc, visand la ocazia de a se aseza pe ceva moale, ceva care sa nu se incline, care sa nu salte si sa-i faca dintii sa-i dardaie in gura. Tragandu-si genunchii la gura, isi petrecu mainile in jurul lor. Spuse, continuandu-si conversatia cu spatele lui Royce:

- Pe de alta parte, poate ca tu gasesti multa placere in a galopa printre copaci, trecand pe sub ramuri si fugind ca sa-ti salvezi viata. Si, cand asta devine obositor, te poti oricand distra cu un asediu sau cu o batalie sangeroasa, sau cu rapirea unor oameni neajutorati, nevinovati. Este, intr-adevar, o existenta perfecta pentru un barbat ca tine!

Royce se uita peste umar la ea si o vazu stand cu barbia pe genunchi, cu sprancenele delicate ridicate provocator si nu-i veni sa creada ca avea atata curaj. Dupa toate prin cate trecuse din cauza lui in ultimele douazeci si patru de ore, Jennifer Merrick - nu, se corecta el, Jennifer Westmoreland - putea sta in continuare, calma, pe o gramada de frunze, batandu-si joc de el.

Poate ca Jenny ar mai fi avut ceva de spus, dar chiar in clipa aceea parintele Gregory iesi impleticindu-se din padure, o vazu si veni clatinandu-se spre ea, lasandu-se prudent alaturi de ea. Odata asezat, se aseza testand, de pe o fesa pe cealalta, infiorandu-se.

- Eu. nu am calarit prea mult la viata mea, recunoscu el, jalnic.

Jenny intelese ca probabil il durea tot trupul si reusi sa-i zambeasca cu neajutorata compasiune. Apoi isi dadu seama ca bietul calugar era prizonierul unui barbat cu o reputatie de inimaginabila brutalitate si se gandi sa-i aline inevitabilele temeri pe cat putea ea de bine, avand in vedere animozitatea ei pentru barbatul care-i capturase pe amandoi.

- Nu cred ca te va ucide sau tortura, incepu Jenny si calugarul se uita chioras la ea.

- Am fost deja torturat la limita imposibilului de calul asta, stabili el sec, apoi isi reveni. Totusi, nu cred ca ma va ucide. Ar fi o nesabuinta, o prostie, iar eu nu cred ca sotul tau e un prost. Imprudent, da, dar nu prost.

- Inseamna ca nu iti pasa de viata? il intreba Jenny, studiindu-l pe calugar cu respect, amintindu-si de propria ei teroare cand l-a vazut pentru prima oara pe Lupul Negru.

Parintele Gregory scutura din cap.

- Din cele trei cuvinte pe care mi le-a adresat uriasul blond de acolo, presupun ca trebuie sa va insotesc ca sa depun marturie, la inevitabila ancheta care se va face, legata de intrebarea daca esti sau nu casatorita cu adevarat. Vezi tu, recunoscu calugarul, asa cum v-am explicat la staretie, eu eram doar in trecere pe acolo; staretul si calugarii erau plecati in vecinatate, sa oficieze pentru cei saraci cu duhul. Daca as fi plecat de dimineata, asa cum am vrut, nu ar mai fi fost nimeni care sa ateste juramintele facute de voi.

Un val scurt de manie ii cuprinse lui Jenny mintea obosita. Se uita furioasa spre sotul ei care statea langa foc, cu genunchii indoiti, in timp ce mai punea lemne si spuse:

- Daca vroia martori la casatorie, nu avea decat sa ma lase in pace si sa astepte pana astazi, cand avea sa ne casatoreasca parintele Benedict.

- Da, stiu si mi se pare ciudat ca nu a facut asa. Se cunoaste, din Anglia pana in Scotia, ca a fost impotriva, nu, ca s-a opus violent casatoriei cu tine.

Rusinea o facu pe Jenny sa se uite in alta parte, prefacandu-se interesata de frunzele umede de langa ea, trecand cu degetele peste suprafata lor plina de vine. Parintele Gregory spuse cu blandete:

- Vorbesc deschis cu tine pentru ca am simtit de la prima noastra intalnire, la staretie, ca nu esti o mironosita si ca preferi sa cunosti adevarul.

Jenny inghiti nodul de umilinta din gat si incuviinta din cap, chircindu-se in sinea ei la gandul ca toata lumea de o anumita importanta din cele doua tari stia ca era o mireasa nedorita. Mai mult, una care nu mai era virgina. Se simti murdara si umilita dincolo de orice limita - umilita si ingenunchiata in fata populatiei din doua tari. Spuse, furioasa:

- Eu nu cred ca actiunile lui din ultimele doua zile vor trece nepedepsite. M-a smuls din patul meu si m-a scos afara pe fereastra unui turn si m-a coborat de-a lungul zidului. Acum te-a rapit pe dumneata! Eu cred ca MacPherson si toate celelalte clanuri vor rupe armistitiul si il vor ataca! spuse ea cu satisfactie morbida.

- Ah, ma indoiesc ca vor exista cine stie ce represalii oficiale; se spune ca Henric i-a poruncit sa se insoare in mare graba. Lordul Westmoreland. aa. inaltimea sa nu a facut decat sa actioneze ca atare, desi vor exista ceva plangeri din partea lui James catre Henric, fata de modul in care s-a petrecut totul. Probabil ca Henric nu va fi decat amuzat de toate astea.

Jenny se uita la el cu furie umilita.

- Amuzat!

- Posibil, spuse calugarul. Pentru ca, la fel ca si Lupul, Henric si-a indeplinit, tehnic, intelegerea, pana la ultima virgula. Vasalul lui, ducele, s-a casatorit cu tine si s-a casatorit in cea mai mare graba. Iar in cursul acestui proces, evident ca a patruns fraudulos in castelul care era neindoios puternic pazit si te-a rapit din sanul familiei. Da, continua calugarul mai mult pentru sine decat pentru Jenny, ca si cum ar fi analizat impartial o chestiune de teorie dogmatica, da, imi dau seama ca englezii vor considera toate acestea foarte amuzante.

Pe Jenny aproape ca o ineca fierea care i se ridica in gat, amintindu-si tot ce se intamplase cu o seara inainte in sala castelului si intelese ca parintele avea dreptate. Englezii cei atat de urati pariasera intre ei, efectiv pariasera in sala de la Merrick, ca sotul ei o va ingenunchia in curand, in timp ce clanul ei nu putea face nimic altceva decat sa se uite la ea - sa se uite la ea cu mandrie, cu fetele incrancenate, ca si cum ar fi preluat asupra lor rusinea ei. Dar ei sperau ca de ea depindea sa se salveze, sa nu cedeze.

Parintele Gregory continua, mai mult pentru el decat pentru ea:

- Desi nu pot intelege de ce s-a expus singur unui risc si unor probleme atat de mari.

- Indruga despre un nu stiu ce complot, spuse Jennifer, intr-o soapta aproape neauzita. De unde stii atatea despre noi - despre tot ce se intampla?

- Vestile legate de oamenii faimosi zboara din castel in castel adesea cu viteza surprinzatoare. Fiind calugar al Ordinului Dominican, este datoria si privilegiul meu sa merg pe jos - accentua el - printre copiii Domnului. Eu imi petrec timpul printre cei saraci, iar cei saraci traiesc in sate. Si acolo unde sunt sate, sunt castele; vestile se filtreaza de la solariul castelului la coliba iobagului - mai ales cand vestile se refera la un barbat care este o legenda, cum este Lupul.

- Deci rusinea mea este stiuta de toata lumea, spuse Jenny sufocata.

- Nu este un secret, recunoscu el. Dar nici rusinea ta nu este, zic eu. Nu trebuie sa te acuzi singura pentru. Parintele Gregory ii vazu expresia jalnica si fu cuprins de remuscari.

- Draga mea copila, te rog sa ma ierti. In loc sa vorbesc cu tine despre iertare si pace, discut despre rusine si provoc amaraciune.

- Nu trebuie sa te scuzi, spuse Jenny cu o voce tremurata. In fond si dumneata ai fost luat captiv de - monstrul asta - obligat, smuls din staretia ta, asa cum am fost si eu smulsa din patul meu si.

- Ei, haide, haide, o linisti el, vazand ca Jenny se afla in pragul isteriei si al totalei epuizari. Eu n-as zice ca am fost luat captiv. Nu chiar. Si nici smuls din staretie. As putea zice mai curand ca am fost invitat de cel mai urias barbat pe care l-am cunoscut vreodata si care, intamplator, avea si o toporisca la brau, cu un maner aproape cat trunchiul unui copac. Asa incat, cand omul asta a tunat gratios, "vino, nu-ti fac rau", i-am acceptat invitatia fara ezitare.

- Si pe el il urasc! striga incet Jenny, uitandu-se la Arik care iesea din padure cu doi iepuri dolofani pe care-i decapitase cu o lovitura de toporisca.

- Serios? Parintele Gregory parea efectiv fascinat. Este greu sa urasti un barbat care nu vorbeste. Intotdeauna e asa de calic cu vorbele?

- Da! spuse Jenny cu naduf. N. n. nu trebuie decat sa - lacrimile cu care se luptase, ii inecau acum glasul - s. s. sa se uite la tine cu ochii aceia albastri, inghetati s. s. si stii exact ce v. v. vrea sa faci si t. t. tu faci, pentru ca este tot un m. m. monstru. Parintele Gregory isi petrecu un brat pe dupa umerii ei si Jenny, care in special in ultima vreme era mai obisnuita cu adversitatea decat cu simpatia, isi intoarse fata in maneca lui.

- Il urasc! striga ea cu voce sparta, indiferenta la stransoarea de avertizare a calugarului. Il urasc, il urasc!

Luptand sa-si recapete controlul, Jenny se indeparta de el. Facand asta, ochii i se oprira asupra unei perechi de cizme negre plantate ferm in fata ei si privi de-a lungul lor, in sus pe picioarele si pulpele muschiuloase ale lui Royce, peste talia stramta si pieptul larg, pana cand ii intalni, in sfarsit, privirea umbrita.

- Te urasc, ii spuse ea in fata.

Royce o studie intr-o tacere impasibila, apoi isi transfera privirea dispretuitoare asupra calugarului. Il intreba, sarcastic:

- Parinte, te ocupi de oitele tale? Predici dragostea si iertarea?

Spre mirarea lui Jenny, parintele Gregory nu se simti jignit de acest sarcasm muscator ci dimpotriva, se arata rusinat.

- Tare ma tem, recunoscu el indurerat, in timp ce se scula cu greu si nesigur pe picioare, ca s-ar putea sa nu fiu mai bun la asa ceva decat sunt la calarit. Stii, Lady Jennifer este una dintre primele mele "oite". Ma ocup doar de putina vreme de lucrarea Domnului.

- Nu esti foarte bun la asta, stabili Royce. Telul tau nu este acela de a consola si nu de a incita? Sau o fi acela de a-ti umfla punga si de a te ingrasa pe spinarea gratiei patronului tau? Daca acesta este cazul, ar fi mai intelept daca mi-ai sfatui nevasta sa incerce sa-mi faca placere, decat sa o incurajezi sa ma urasca.

In clipa aceea, Jenny si-ar fi dat si viata sa-l fi avut aici pe Parintele Benedict, in locul Parintelui Gregory, pentru ca s-ar fi bucurat atunci sa-l vada pe insolentul duce Royce Westmoreland, incasand una din tiradele tunatoare ale parintelui Benedict.

Totusi si in privinta aceasta se inselase asupra tanarului prelat. Desi acesta nu se ridicase la inaltimea atacului verbal al Lupului Negru, nici nu batuse in retragere, tacand las in fata amenintatorului adversar.

- Presupun ca nu ai o parere foarte buna despre noi, cei care purtam aceste vesminte?

- Catusi de putin, raspunse rastit Royce.

Jenny il vedea cu ochii mintii pe parintele Benedict in luminisul acesta, cu ochii umflati de manie, aruncandu-se asupra lui Royce Westmoreland ca un arhanghel al mortii. Din pacate insa, parintele Gregory paru doar usor interesat si oarecum intrigat.

- Inteleg, spuse el politicos. Pot intreba de ce anume?

Royce Westmoreland se uita la el cu dispret muscator.

- Urasc ipocrizia, mai ales cand este invesmantata in sfintenie.

- Iti pot cere un exemplu anume?

- Preotii grasi, cu pungile lor grase, care le predica taranilor muritori de foame despre pericolul imbuibarii sau virtutile saraciei. Intorcandu-se pe calcaie, Royce se duse inapoi la focul unde Arik prajea iepurii pe o frigare improvizata.

- Ah, Dumnezeule Mare! Trebuie sa fie eretic! sopti Jenny un minut mai tarziu, fara sa-si dea seama ca incepuse sa se teama pentru sufletul nemuritor al aceluiasi om a carui pierzanie tocmai si-o dorise.

Preotul Gregory ii arunca o privire ciudata, ganditoare.

- Daca este, este unul respectabil. Intorcandu-se, se uita la Lupul Negru care statea jos, langa foc, alaturi de uriasul blond care-l pazea. Cu aceeasi voce preocupata, amuzata, adauga:

- Unul foarte respectabil, cred eu.

CAPITOLUL OPTSPREZECE.

Toata ziua urmatoare, Jenny indura tacerea impietrita a sotului ei, in timp ce in minte i se invarteau intrebari la care numai el avea raspunsul, pana cand, ajunsa pe culmea disperarii, rupse chiar ea tacerea, aproape de pranz:

- Cat mai dureaza aceasta interminabila calatorie spre Claymore, presupunand ca aceasta este destinatia noastra

- Cam trei zile, in functie de cat de desfundate sunt drumurile.

Zece cuvinte. Atata spusese el, de zile intregi! Nici o mirare ca se intelegea atat de bine cu Arik, isi spuse Jenny furioasa, jurandu-si sa nu-i mai dea satisfactia de a vorbi din nou prima. Se concentra asupra Brennei, intrebandu-se ce facea ea la Merrick.

Peste alte doua zile, Jenny se scapa din nou. Stia ca trebuiau sa fie aproape de Claymore si groaza la ce o astepta acolo crestea cu fiecare minut. Caii mergeau toti trei in rand, cu Arik in mijloc. Se gandi sa vorbeasca cu calugarul Gregory, dar capul lui era usor aplecat in fata, sugerand ca poate era scufundat in rugaciune, care era modul lui de a-si petrece toata ziua. Disperata sa vorbeasca despre orice, doar sa nu se mai gandeasca la viitor, se uita peste umar la barbatul din spatele ei.

- Ce s-a intamplat cu toti oamenii tai - care erau cu noi, pana la staretie?

Astepta un oarecare raspuns, dar Royce ramanea tacut si distant. Impinsa dincolo de limitele ratiunii si prudentei, de refuzul lui crud chiar si de a-i vorbi, Jenny ii arunca o privire revoltata.

- A fost o intrebare prea grea pentru voi, inaltimea Voastra?

Tonul ei ironic strapunse zidul rece al rezervei, pe care si-l ridicase cu grija Royce in jurul lui, ca sa se protejeze de inevitabilul rezultat al trupului ei apasat intim de al lui, vreme de trei nesfarsite zile. Aruncandu-i o privire pe sub genele grele, cantari nebunia de a accepta o deschidere spre orice fel de conversatie cu ea si decise impotriva.

Vazand ca nu reusea nici macar infuriindu-l sa-l faca sa vorbeasca, Jenny intrezari brusc o rara ocazie de a se distra pe socoteala lui. Cu incantare copilareasca si bine mascata animozitate se lansa dintr-o data intr-o conversatie ironica, fara participarea lui.

- Da, imi dau seama ca intrebarea despre oamenii vostri v-a deconcertat, inaltimea Voastra. Nu-i nimic, permite-ti-mi sa o formulez mai simplu.

Royce intelese ca ea isi batea in mod deliberat joc de el, dar iritarea de moment ceda involuntarului sau amuzament in fata monologului ei fermecator, incapatanat, cu el:

- Pentru mine este foarte clar, remarca ea aruncandu-i o privire de falsa compasiune pe sub genele lungi, indoite, ca nu din cauza lipsei de inteligenta v-ati uitat la mine inexpresiv, cand v-am intrebat despre oameni, ci mai curand din cauza unei feste a memoriei voastre! Din pacate, ofta ea parand acum ingrijorata la culme pentru el, ma tem ca anii vostri inaintati v-au vamuit deja mintea. Dar nu va fie teama, ii spuse ea cu seninatate, aruncandu-i o privire incurajatoare, peste umar, o sa va pun intrebarile cat mai simplu cu putinta si o sa incerc sa va ajut sa va amintiti unde v-ati plasat gresit, oamenii. Ei, cand am ajuns la staretie - va amintiti de staretie, da? facu ea o paranteza, uitandu-se la el. Staretia? Stiti - cladirea aceea mare, din piatra, unde l-am cunoscut pe parintele Gregory?

Royce nu spuse nimic; se uita la Arik care privea drept in fata, imun la orice si apoi la calugar, ai carui umeri incepura sa tremure dubios, cand Jenny continua, cu trista gravitate:

- Bietul, bietul de tine - ai uitat cine este parintele Gregory, da? Ridicand mana, Jenny se uita vesela peste umar la Royce, indreptandu-si degetul ei lung spre calugar.

- Uite-l acolo! spuse ea venindu-i in ajutor. Omul asta de acolo este chiar parintele Gregory. Il vezi? Sigur ca il vezi! raspunse tot ea, tratandu-l in mod deliberat ca pe un copil incapatanat. Si acum concentreaza-te foarte, foarte mult, pentru ca urmatoarea intrebare este mai dificila: iti amintesti de barbatii care se aflau cu tine cand am ajuns la staretia unde se afla parintele Gregory? Erau cam vreo patruzeci, ii veni ea in ajutor. Patruzeci, accentua Jenny cu extrema curtoazie si spre uluirea lui Royce, ridica efectiv manuta in fata ochilor lui, aratandu-i cele cinci degete rasfirate si explicandu-i politicos, patruzeci inseamna asta plus.

Royce isi smulse privirea de la mana ei, inghitindu-si rasul.

- Plus asta, continua ea cu indrazneala, ridicandu-si cealalta mana, plus, repeta ea a treia oara, ridicandu-si de fiecare data cele zece degete. Ei! Acum iti amintesti unde i-ai lasat? termina ea triumfator. Tacere

- Sau unde i-ai trimis? Tacere.

- Ah, dragul meu, esti chiar mai rau decat am crezut, i-ai pierdut complet, da? Bine, spuse Jenny la continua lui tacere, in timp ce momentana ei incantare de a-si bate joc de el fu demolata de o subita izbucnire de manie.

- Dar nu-ti face prea multe griji! Sunt sigura ca o sa gasesti tu alti soldati care sa te ajute sa rapesti oameni nevinovati din manastiri si sa macelaresti copii si sa.

Bratul lui Royce se stranse brusc, smulgand-o spre pieptul lui si rasuflarea lui fierbinte in ureche ii trimise lui Jenny fiori de-a lungul sirei spinarii, in timp ce Royce se apleca si ii spuse cu blandete:

- Jennifer, mi-ai pus rabdarea la incercare cu sporovaiala ta prosteasca, dar imi testezi temperamentul cu zeflemeaua ta, iar asta este o greseala. Calul de sub ei raspunse instantaneu la presiunea genunchilor stapanului sau si incetini pe loc pasul, lasandu-i pe ceilalti cai sa o ia inainte.

Dar Jenny nu observa asta; era atat de delirant usurata la auzul unei voci omenesti si totodata furioasa pe el ca ii refuzase acest lucru atata vreme, incat abia mai putea sa-s stapaneasca iritarea.

- Dumnezeule Mare, inaltimea Voastra, nu mi-as fi permis sa va enervez! spuse ea cu exagerata alarma. Daca as fi facut asta, as fi avut poate o soarta cumplita in mainile voastre, ia sa vedem, ce lucruri cumplite mi-ati putea face? Stiu! Mi-ati putea compromite reputatia. Nu, continua ea gandindu-se impartial, nu ati putea face asta pentru ca mi-ati compromis-o deja cand m-ati obligat sa raman la Hardin fara sora mea acolo. Da, stiu! striga ea inspirata. M-ati putea forta sa ma culc cu voi! Si atunci ati putea aranja ca toata lumea din cele doua tari sa afle ca am impartit acelasi pat! Dar nu, ati facut deja asta.

Fiecare cuvant intepator al lui Jenny strapungea constiinta lui Royce, facandu-l sa se simta barbarul care era adesea considerat si totusi ea continua sa-l asalteze:

- In sfarsit, stiu! Pentru ca mi-ati facut toate astea, nu a mai ramas decat un singur lucru de facut.

Neputandu-se abtine, Royce intreba cu prefacuta preocupare:

- Anume, care?

- V-ati putea insura cu mine! exclama ea cu o prefacuta incantare triumfatoare, dar ceea ce incepuse ca o zeflemea la adresa lui, ii parea acum lui Jenny ca o gluma dureroasa la adresa ei si glasul incepu sa-i tremure de amaraciune si de durere, in ciuda efortului ei curajos de a vorbi in acelasi mod degajat, satiric:

- V-ati putea insura cu mine si facand astfel, m-ati putea smulge din caminul si tara mea si m-ati putea lega de o viata publica de umilire si dispret, in mainile voastre. Da, asta el este exact ce merit, nu, my lord, pentru faptul ca am comis cumplita crima de a urca pe dealul din apropierea manastirii si de a ma pune astfel in calea pradalnicului meu frate! Avand in vedere enormitatea crimei mele, trasul pe roata si sfartecarea ar fi fost mult prea blande pentru mine i-ar fi pus capat prea repede rusinii si nefericirii mele. Ar fi.

Lui Jenny i se taie rasuflarea cand mana lui Royce aluneca brusc de pe talia ei in sus si-i cuprinse laterala sanilor intr-o strangere blanda, mangaietoare, care o soca, lasand-o fara grai. Si pana sa-si revina, Royce isi puse obrazul pe tampla ei si ii vorbi in ureche, cu vocea ragusita, ciudat de blanda.

- Inceteaza, Jennifer. Ajunge. Cu cealalta mana in jurul taliei, o trase spre pieptul lui. Lipita de trupul lui Royce, cu mana lui mangaindu-i sanul, capituland sub puterea lui incurajatoare, Jenny sucomba neajutorata in fata confortului neasteptat pe care i-l oferea el acum, cand incerca sa priveasca in fata la ororile unui viitor necunoscut si neplacut.

Amortita, se relaxa la pieptul lui si in clipa in care facu asta, mainile lui se stransera mai mult, tragand-o mai aproape, in timp ce mana care ii mangaia sanul aluneca mai in fata, spre a i-l cuprinde delicat pe celalalt. Maxilarul lui nebarbierit ii freca usor tampla cand Royce isi intoarse capul si ii atinse obrazul cu buzele fierbinti, in timp ce mana i se plimba incet, la nesfarsit, peste sani, linistind si mangaind. Cu cealalta mana in jurul taliei ei, o stranse mai mult, lipind-o intre coapsele lui muschiuloase. Confruntata cu un viitor care nu ii oferea nimic altceva decat nefericire si groaza, Jenny inchise ochii, incercand sa-si adoarma spaima si ceda dulcetii momentului, senzatiei puternice de a se simti din nou in siguranta, de a fi inconjurata de trupul lui, protejata de forta lui.

Spunandu-si ca nu facea mai mult decat sa linisteasca un copil ingrozit, Royce ii mangaie parul greu de la ceafa si o saruta, apoi isi plimba usor buzele in sus, pe gat, spre urechea ei, poposind o vreme acolo, inainte de a-si freca usor buzele de pielea catifelata a obrazului ei. Fara sa isi dea seama ce facea, mana lui ii aluneca in sus, peste sani, spre carnea calda de deasupra decolteului, apoi cobori sa-i cuprinda sanul dulce de dedesubt. Si asta a fost greseala lui - din protest sau din surprindere, Jennifer se rasuci lipita de el si presiunea miscatoare a fundului ei de partile lui intime aprinse dorinta pe care luptase de trei lungi zile sa si-o tina sub control. trei zile nesfarsite cu coapsele ei intre pulpele lui si cu sanii expusi ucigator vederii lui, la atingerea mainilor lui. Acum, cele trei zile de dorinta reprimata erupsera, aprinzandu-i sangele ca un foc salbatic, aproape intunecandu-i ratiunea.

Cu un efort de vointa aproape dureros, Royce isi smulse mana si isi ridica buzele de pe obrazul ei. Dar in aceeasi clipa, mana care parea sa fi capatat propria ei vointa, se ridica spre fata ei. Luandu-i barbia intre degetul mare si aratator, ii intoarse fata spre el si i-o ridica spre a lui, privind in jos, in ochii cei mai albastri de pe pamantul asta - ochii unui copil, plini de confuzie si consternare, in timp ce esenta cuvintelor ei continua sa-i umble prin creier, strapungandu-i o constiinta care nu mai vroia sa ramana tacuta. "M-am pus singura in calea pradalnicului meu frate, urcand pe un deal. si pentru crima asta imi merit soarta. Mi-ai compromis reputatia. M-ai obligat sa ma culc cu tine si apoi m-ai umilit in ochii a doua tari. Dar merit sa fiu trasa pe roata si sfartecata.

- De ce? Pentru ca m-am pus singura in calea pradalnicului meu frate. Totul din cauza asta. numai din cauza asta.

Fara sa se gandeasca la ce facea, Royce isi lasa tandru degetele pe obrazul ei catifelat, stiind ca avea sa o sarute, nemaifiind sigur ca avea vreun drept sa o pedepseasca. Totul pentru ca m-am pus singura in calea pradalnicului meu frate.

O prepelita dolofana tasni din padure, repezindu-se peste drum, in fata calului. Langa drum, tufisurile se dadura la o parte si de dupa ele se uita fata rotunda, pistruiata a unui baietel cercetand incet tufisul, dupa prepelita pe care o pandea ilegal, in padurile Claymore. Intrigata, privirea lui refacu acelasi traseu, indreptandu-se acum incet spre stanga. de-a lungul drumului. direct in fata lui. apoi cativa pasi mai departe. Ochii lui cafenii se intoarsera alarmati spre picioarele puternice ale unui cal mare, negru, de lupta, care se afla exact la stanga lui. Cu inima bubuindu-i de groaza ca a fost prins facand braconaj, Tom Thornton isi continua nefericit drumul privirilor in sus, pe picioarele calului, peste pieptul lui larg, satinat, rugandu-se intens ca in clipa in care se va uita la chipul calaretului, sa nu priveasca direct in ochii reci ai vechilului de la castel - dar nu - calaretul acesta avea pinteni de aur, ceea ce insemna ca era un cavaler. Usurat, Tom observa totodata ca picioarele barbatului erau foarte lungi si foarte muschiuloase - nu grase ca ale vechilului. Tom scoase un oftat de usurare, se uita in sus si aproape tipa de groaza cand ochii i se intoarsera spre scutul care atarna langa piciorul cavalerului - un scut avand drept blazon simbolul acela cumplit al lupului maraind, cu ghearele dezgolite.

Tom dadu sa o rupa la fuga, facu un pas, apoi se razgandi si se intoarse prudent inapoi. Se zvonise ca vin la castel cavalerii Lupului Negru si ca insusi Lupul va locui in castelul mare de acolo, isi aminti el brusc. Si daca era asa, cavalerul de pe cal putea fi. putea efectiv fi.

Cu mainile tremurand de groaza dar si de surescitare, Tom o porni spre tufis dar ezita, incercand sa-si aduca aminte cum era descris Lupul. Legenda zicea ca obisnuia sa calareasca un armasar urias, negru ca pacatul si ca era asa de inalt incat oamenii trebuiau sa se dea pe spate ca sa ii vada fata - calul de pe drum era categoric negru iar barbatul care-l calarea avea picioarele lungi, puternice, ale unui barbat foarte inalt. Se mai zicea, isi aminti Tom surescitat, ca Lupul avea o cicatrice in forma de C pe fata, aproape de gura - lasata acolo de un lup pe care l-a ucis cu mainile goale, cand nu era decat un baietel de opt ani atacat de lupul respectiv. Innebunit la gandul invidiei pe care o s-o starneasca el cand se va afla ca a fost primul care l-a vazut pe Lup, Tom dadu frunzele la o parte si se uita direct la chipul intunecat al barbatului. Acolo, in spatele barbii crescute, langa coltul gurii - acolo se afla. cicatricea in forma de C! Cu inima batandu-i violent, se holba la cicatrice, apoi isi mai aminti ceva si isi smulse privirea de pe chipul Lupului. Uitandu-se curios in sus si in jos de-a lungul drumului, il cauta plin de speranta pe uriasul blond caruia i se spunea Arik - uriasul care se zicea ca il pazea pe stapanul lui zi si noapte si care avea o toporisca cu un maner gros cat trunchiul unui copac.

Nereusind sa-l zareasca pe gigant, Tom isi intoarse repede privirea inapoi, ca sa-l studieze mai bine, in intregime, pe faimosul barbat si de data asta asimila intreg tabloul - un tablou care-i facu gura sa i se deschida in soc si neincredere: Lupul Negru, cel mai de temut razboinic din toata Anglia - din lume - statea calare pe calul lui puternic, cu o fata ghemuita in bratele lui - tinand-o cu tandretea cu care ai tine un bebelus.

Pierdut in propriile lui ganduri, Royce nu dadu nici o atentie fosnetelor usoare din apropierea lui, cand ramurile tufisului revenira brusc la loc si ceva o zbughi in directia satului. El se uita la copilul-femeie incapatanat, rebel, care era acum sotia lui. Mai era ea si alte lucruri, e adevarat, era intriganta si necinstita, dar acum el nu vroia sa se gandeasca la toate astea. Nu, cand mintea lui era ocupata mult mai placut, cu sarutul care il obseda. Ochii ei erau aproape inchisi, cu genele lungi ca niste evantaie roscate, aruncand umbre pe obrajii catifelati. Privirea ii cobori asupra buzelor ei, moi si rozalii, buze care invitau un barbat sa le sarute. Buze generoase, imbietoare.

Somnoroasa si relaxata la pieptul lui, Jenny aproape ca nu ii simti mana strangandu-i-se pe obraz.

- Jennifer.

Ochii ei se deschisera la nota ciudata, ragusita din vocea lui si se pomeni privind in ochii cenusii, arzand mocnit, la buzele fin modelate, aproape de ale ei. Si o izbi gandul la ce facuse si la ce avea sa se intample daca nu oprea totul. Isi scutura capul, incercand sa-si infiga umarul in pieptul lui si sa se impinga mai departe de el, dar bratul lui o tinea cu putere.

- Nu! izbucni ea.

Ochii lui cenusii, hipnotici, ii tineau prizonieri pe ai ei, in timp ce buzele lui Royce formau o singura, de nerespins porunca:

- Da.

Un geamat de protest furios se forma in gatlejul ei, amutit de un sarut puternic, posesiv, care parea sa nu se mai sfarseasca, devenind tot mai insistent, cu cat se impotrivea ea mai mult. Buzele lui desfacute se miscau pe ale ei, cerandu-le sa se desparta si in momentul in care o facura, limba lui se strecura printre ele si sarutul deveni mai bland. O saruta indelung si zabovitor, fortand-o sa-si aminteasca ce fusese intre ei la Hardin si mintea tradatoare a lui Jenny facu intocmai. Cu un geamat interior de capitulare, ceda si ii intoarse sarutul, spunandu-si ca un sarut nu conteaza cu nimic, dar cand se termina, tremura toata.

Ridicandu-si capul, Royce se uita in jos, la ochii ei incetosati si Jenny vazu expresia aceea de pura satisfactie amestecata cu deruta, de pe chipul lui.

- De ce oare cand cedezi, ma simt ca si cum eu sunt cel cucerit?

Jenny se infiora si se intoarse cu spatele la el, cu umerii ei mici, rigizi.

- Am cedat doar unei harjoane marunte, inaltimea Voastra; razboiul abia incepe.

Drumul spre Claymore se curba intr-un arc larg in jurul padurilor, un drum care ii ocolea mult, dar care ii scutea de a-si forta drumul prin padurea densa. Daca ar fi fost singur, Royce ar fi ales drumul mai scurt, pentru ca fiind atat de aproape acum, era nerabdator sa vada castelul. Dintr-o data, simti nevoia ca Jennifer sa-i impartaseasca nerabdarea. Negasind altceva mai bun de spus ca sa reduca tensiunea dintre ei, Royce raspunse la intrebarea pe care i-o pusese ea mai devreme, cu privire la oamenii de care se despartise la staretie. Cu un zambet in glas, spuse:

- In cazul in care inca mai esti curioasa, cei cincizeci de oameni care erau cu noi la staretie au plecat de acolo in grupuri de cate cinci. Fiecare grup a luat-o apoi pe un drum usor diferit, pentru ca urmaritorii de la Merrick sa trebuiasca sa se desparta in grupuri mai mici, ca sa ii urmareasca. Vrei sa stii si ce altceva au mai facut? intreba el tachinand-o.

Jenny isi scutura cu dispret parul rosu-auriu.

- Stiu restul. Dupa ce au ales un loc avantajos pentru ambuscada, oamenii tai s-au ascuns pe dupa tufe si stanci ca serpii, asteptand sa-i atace pe oamenii tatalui meu, pe la spate.

Royce chicoti la atacul revoltator asupra codului eticii sale.

- Pacat ca nu m-am gandit la asta, o tachina el. Desi Jenny nu catadicsi sa-i raspunda, rigiditatea din umerii ei disparu si Royce ii simti curiozitatea de a sti mai multe.

- Pana acum cateva ceasuri, oamenii mei erau cam la cateva mile in spatele nostru, raspanditi peste cinci mile in fiecare directie. In ultimele cateva ceasuri s-au apropiat mai mult de noi si foarte curand vor strange randurile si vor inainta direct in spatele nostru.

Bine dispus, Royce adauga:

- S-au aflat acolo, in spatele nostru, asteptand sa fie injunghiati in spate de oamenii tatalui tau.

- Ceea ce nu ar fi fost necesar, puncta Jenny, daca nu as fi fost rapita de la manastire si adusa la tine.

- Inceteaza! spuse el iritat de continua ei ostilitate. Nici macar nu ai fost rau tratata.

- Nu am fost rau tratata! izbucni ea, nevenindu-i sa creada. Consideri deci ca este un lucru frumos sa te repezi asupra unei fete nevinovate, sa-i distrugi onoarea si toate sansele de a se marita cu cine vrea ea?

Royce deschise gura sa-i raspunda, apoi o inchise la loc, frustrat, pentru ca nu se mai simtea in stare nici sa-si apere, deci nici sa-si condamne in totalitate actiunile. Din punctul de vedere manios al lui Jennifer, actionase in mod neonorabil, tinand-o captiva. Din punctul lui de vedere, comportamentul sau fata de captiva fusese cat se poate de cavaleresc!

Peste cateva clipe, galopau incet pe ultima curba a drumului si orice gand neplacut disparu din mintea lui Royce. Cu mana strangandu-i-se din reflex pe haturi, il forta pe Zeus sa faca o oprire brusca inutila, care aproape ca o arunca pe Jenny din sa.

Recapatandu-si echilibrul, Jenny arunca o privire intunecata peste umar, dar Royce se uita drept in fata lui la ceva din departare, cu un zambet vag pe buze. Royce isi inalta capul in directia spre care se uita si ii spuse, cu o voce ciudata:

- Priveste!

Intrigata, Jenny se intoarse sa vada la ce anume se uita el si ochii i se marira de placere la incredibila frumusete care se desfasura inaintea ei. Chiar in fata lor, impodobita de splendoarea toamnei aurii, se intindea o vale larga, cu colibe acoperite cu stuf si campuri frumos ingrijite. Mai departe, cuibarit intre dealuri bland rotunjite, se afla un sat pitoresc. Si mai departe, acoperind complet un platou vast, se inalta un castel urias, cu steaguri care fluturau deasupra turnuletelor avantate si a ferestrelor cu vitralii, care scanteiau in soare asemenea unor mici giuvaeruri.

In timp ce calul inainta intr-un pas putin iutit, Jenny isi uita o vreme problemele si admira splendoarea si simetria din fata ochilor ei. Un zid inalt, punctat cu douasprezece turnuri gratios rotunjite, inchidea complet castelul, din toate cele patru laturi.

In timp ce Jenny privea, garzile aflate de-a lungul zidului castelului isi inaltara trompetele si suflara prelung, de doua ori si peste un minut incepu sa fie coborat podul. Apoi, in jurul lui incepura sa se agite calareti in uniforma, cu stindardele pe care le purtau unduindu-se ca niste pete mici, innebunite. Sus, in fata, de-a lungul drumului, Jenny vazu satenii alergand de pe campurile lor si din casute si revarsandu-se din sat, grabindu-se spre drum si aliniindu-se de o parte si de alta a acestuia. Evident, isi spuse Jenny, personajul semet care stapanea locul acesta probabil ca ii astepta si planuise aceasta primire luxurianta.

- Ei, ce zici? ii spuse Royce din spatele ei. Cand se intoarse spre el, ochii lui Jenny era aprinsi de placere.

- Este un loc minunat. Nu am mai vazut ceva asemanator, spuse ea incet.

- Seamana putin cu regatul viselor tale? glumi el zambind si Jenny isi dadu seama ca era deosebit de incantat de faptul ca ea aprecia splendoarea castelului si frumusetea locului.

Zambetul lui era aproape irezistibil si Jenny isi intoarse repede privirea inapoi spre castel ca sa nu inceapa sa cedeze, dar nu era pregatita pentru frumusetea care se intindea in fata ei. Brusc, deveni constienta de tropotul indepartat al cailor venind din spate si presupuse ca erau oamenii lui Royce, micsorand distanta care-i separa de el. Pentru prima oara de zile intregi, Jenny se simti acut de nefericita pentru infatisarea ei. Era inca imbracata in rochia de mireasa pe care o purtase in noaptea in care o rapise Royce de la Merrick, dar rochia era murdarita si sfasiata in urma nedoritei ei coborari pe zidul castelului Merrick si a goanei lor prin paduri. Mai mult, ploaia ii distrusese rochia si mantia iar soarele le uscase intr-o masa decolorata, patata, botita.

Iar acum aveau sa se opreasca la castelul unei persoane de vaza si cu toate ca isi spunea ca nu ii pasa nici cat negru sub unghie de un nobil englez sau de iobagii si serbii lui, ura gandul de a se discredita pe ea si astfel pe toti ai ei, in fata lor. Incerca sa se consoleze cu gandul ca avusese macar timp, in dimineata asta, sa-si spele parul in golfuletul inghetat de langa locul unde isi ridicasera tabara peste noapte, dar era morbid de sigura ca parul ei, care era unica ei podoaba autentica, era o masa de suvite incalcite, plina cu frunze si ramurele uscate.

Intorcandu-se, se uita putin ingrijorata la Royce si il intreba:

- Cine este lordul locului? Cine stapaneste un asemenea loc?

Privirea lui se intoarse de la castelul de pe deal, care parea sa-l fascineze aproape la fel de mult ca pe Jennifer si cobori in jos spre ea, cu ochii stralucind, amuzati.

- Eu!

- Tu! exclama ea. Dar ai spus ca ne trebuie trei zile, nu doua, ca sa ajungem la Claymore.

- Drumurile au fost mai uscate decat m-am asteptat. Ingrozita ca vasalii lui o vor vedea pentru prima oara tocmai cand arata atat de cumplit, Jenny isi duse automat mana spre parul incalcit, intr-un gest care trada, universal, grija unei femei pentru infatisarea ei.

Gestul nu ii scapa lui Royce, care isi opri politicos calul mare, de lupta, pentru a-i permite lui Jennifer sa-si pieptene cu degetele suvitele incalcite. O urmari, amuzat de preocuparea ei pentru felul in care arata, pentru ca arata de fapt adorabil cu parul ciufulit si cu pielea ca smantana si cu ochii albastri stralucind de sanatate, ca urmare a zilelor petrecute in soare si aer curat. De fapt, decise el, primul lui gest oficial ca sot, va fi acela de a-i interzice sa-si ascunda masa asta magnifica de par rosu-auriu, sub valurile si glugile obisnuite. Lui ii placea lasat liber, sa-i cada pe umeri intr-un abandon salbatic sau si mai bine, imprastiat pe o perna, ca un satin gros, unduios.

- Ar fi trebuit sa ma previi! spuse Jenny nefericita, fataindu-se in sa, incercand fara eficienta sa-si intinda rochia de catifea distrusa, in timp ce se uita ingrijorata spre oamenii aliniati de-a lungul drumului din fata lor. Suita in uniforma care avansa calare spre ei, in departare, era desigur o garda de onoare care venea sa-si escorteze stapanul spre casa, cu fastul adecvat.

- N-as fi crezut niciodata ca aceasta este proprietatea ta. Te uitai la ea ca si cum n-ai mai fi vazut-o niciodata.

- N-am vazut-o. Cel putin nu, cand arata asa. Acum opt ani, am angajat arhitecti care sa vina aici si am desenat impreuna planuri pentru casa pe care mi-o doream pentru cand aveam sa termin cu bataliile. Am vrut mereu sa revin aici sa vad cum arata, dar Henric avea intotdeauna urgent nevoie de mine in alta parte. Intr-un fel, a fost mai bine asa. Am adunat o avere destul de mare ca sa ma asigur ca fiii mei nu vor trebui niciodata sa-si castige aurul cu proprii lor muschi si sangele lor, asa cum am facut eu.

Jenny se uita la el, derutata.

- Ai spus cumva ca ai terminat cu bataliile? Ochii lui sclipira spre ea si Royce spuse, cu amuzata ironie:

- Daca as fi atacat Merrick-ul, ar fi fost ultima mea batalie. Dar asa, am spart ultimul meu zid de castel cand te-am scos pe tine de acolo.

Jenny era atat de aiurita de aceste subite revelatii, incat efectiv se legana cu gandul absurd ca poate.

Royce luase aceasta decizie datorita ei si inainte de a se putea opri, izbucni:

- Cand ai luat decizia asta?

- Acum patru luni, afirma el, cu vocea aspra de hotarare. Daca voi mai ridica vreodata mana intr-o batalie, asta va fi doar daca cineva imi va asedia ce este al meu. Spunand acestea, Royce tacu, uitandu-se drept inainte si treptat muschii tensionati ai fetei i se destinsera. Cand in sfarsit isi smulse privirile de la castel, se uita in jos la ea cu un zambet secretos si ii spuse:

- Stii ce imi doresc cel mai mult in noua mea viata - dupa un pat moale pe care sa dorm noaptea?

- Nu, spuse Jenny studiindu-i profilul fin, gandindu-se ca aproape nici nu-l cunostea. Ce iti doresti cel mai mult?

- Mancare, spuse el fara echivoc, din nou bine dispus. Mancare buna. Nu - nu doar buna, excelenta si servita la timp, de trei ori pe zi. Mancare frantuzeasca delicata si mancare spaniola condimentata si mancare englezeasca, sanatoasa. Vreau sa fie servita pe un platou, pregatita la perfectiune - nu fripta intr-un protap, cruda sau mai stiu cum arsa. Si apoi vreau deserturi - prajituri si tarte si tot felul de dulciuri. Ii arunca o privire plina de amuzata autoironie si continua:

- In noaptea dinaintea unei batalii, toti barbatii se gandesc acasa si la familiile lor. Stii la ce ma gandeam eu, cand stateam intins, fara sa pot adormi?

- Nu, spuse Jenny ascunzandu-si un zambet.

- La mancare.

Jenny pierdu batalia cu sine si izbucni in ras la aceasta incredibila marturisire din partea unui barbat caruia scotienii ii spuneau progenitura Satanei, dar, desi Royce ii raspunse cu un zambet scurt, atentia lui fu din nou atrasa de privelistea din departare, plimbandu-si privirea pe deasupra pamantului si a castelului, ca si cum le-ar fi sorbit frumusetea.

- Ultima oara am fost aici acum opt ani, cand am lucrat cu arhitectii. Castelul fusese sub asediu timp de sase luni si zidurile exterioare fusesera distruse. Chiar si o parte a castelului a fost distrusa si se daduse foc tuturor acestor dealuri.

- Cine l-a asediat? intreba Jenny banuitoare.

- Eu.

Ii statea ei pe buze un raspuns sarcastic, dar dintr-o data, lui Jenny nu-i mai veni sa strice buna dispozitie a momentului. Spuse doar, cu degajare:

- Este de mirare ca scotienii si englezii sunt mereu pusi pe harta, cand nu au nimic in comun, in modul lor de a gandi.

- Ei, cum asa? spuse Royce zambind spre fata ei intoarsa spre el.

- Ei bine, cred ca o sa fii de acord ca este un obicei destul de bizar al englezilor, acela de a-si distruge propriile castele - asa cum faceti voi de secole - cand v-ati putea lupta cu scotienii - sau cu alti dusmani - se corecta ea repede si sa le distrugeti lor, castelele.

- O idee interesanta, glumi el. Totusi, noi incercam sa le facem pe amandoua. Jenny chicoti si Royce continua:

- Totusi, daca stiinta mea despre istoria Scotiei nu ma insala, clanurile se lupta de secole intre ele, desi tot mai reusesc sa treaca hotarele, dand iama si punand foc si in general, "enervandu-ne" pe noi.

Decizand ca cel mai bine era sa renunte la subiect, Jenny se uita din nou la castelul enorm care scanteia in soare si intreba curioasa:

- De aceea ai asediat locul acesta? Pentru ca ti-l doreai pentru tine?

- L-am atacat pentru ca baronul caruia ii apartinea conspirase impreuna cu alti baroni ca sa-l asasineze pe Henric - un complot care aproape ca reusise. Pe vremea aceea locul se chema Wilsely - dupa familia careia i-a apartinut, dar Henric mi l-a daruit cu mentiunea de a-l reboteza.

- De ce?

Royce se uita stramb la ea.

- Pentru ca Henric a fost cel care l-a ridicat pe Wilsley la rangul de baron si! - a rasplatit cu locul acesta. Wilsley fusese unul dintre putinii lui nobili credinciosi. L-am rebotezat Claymore in onoarea familiei mamei si tatalui meu, adauga Royce dand pinteni calului si trimitandu-l pe Zeus inainte, in goana sagetii. Calaretii care veneau dinspre castel coborasera dealul si inaintau acum spre ei, din fata. In spatele ei, tropotul incet, constant care se apropia tot mai mult, deveni acum sunetul distinct al cailor in galop. Jenny se uita peste umar si-i vazu pe toti cei cincizeci de oameni apropiindu-se din spate.

- Intotdeauna planuiesti lucrurile cu atata precizie? intreba ea cu ochii sclipind de nedorita admiratie.

Royce o privi amuzat, sub genele grele.

- Intotdeauna.

- De ce?

- Pentru ca sincronizarea este cheia care iti permite sa sfarsesti o batalie pe spinarea calului si nu intins pe scut, ii explica el indatoritor.

- Dar cum nu o sa te mai lupti in batalii, nu o sa mai trebuiasca sa te gandesti la sincronizare si la chestii dintr-astea.

Royce zambi ca un baietel.

- Adevarat, dar a devenit un obicei care nu o sa fie usor de desfiintat. Oamenii din spatele nostru au luptat ani de zile alaturi de mine. Ei stiu cum gandesc si ce vreau sa faca ei, aproape, fara sa le spun.

Nu mai era timp de raspuns. Garda castelului ajunsese aproape de ei, cu Arik in frunte. Exact cand Jenny se intreba daca oamenii astia chiar aveau de gand sa se opreasca, toti cei douazeci si cinci executara dintr-o data o intoarcere cu atata precizie incat lui Jenny aproape ca-i veni sa aplaude. Arik se aseza in pozitie direct in fata lui Royce, in timp ce in spatele lor, cincizeci de cavaleri se asezau in coloane precise.

Jenny isi simti inima tresaltand la vederea procesiunii multicolore a cailor si a falfaitului steagurilor si in ciuda determinarii ei de a nu-i pasa ce vor gandi oamenii lui cand o vor vedea, se simti dintr-o data plina de nervozitate si de incontrolabila speranta. Indiferent de sentimentele fata de sotul ei, acestia aveau sa fie oamenii ei, ea avea sa-si traiasca viata printre ei si cumplitul adevar era ca nu se putea sa nu-si doreasca sa o placa. Aceasta revelatie fu instantaneu urmata de un nou val de constientizare a halului in care arata. Muscandu-si limba, Jenny spuse repede o rugaciune pentru ca Dumnezeu sa faca sa fie indragita de acesti oameni, apoi se gandi in graba cum ar trebui sa se comporte ea, in urmatoarele cateva minute. Sa le zambeasca satenilor? Nu, isi spuse ea repede, poate ca nu ar fi potrivit, avand in vedere imprejurarile. Dar nici nu vroia sa para prea distanta, pentru ca atunci acestia ar putea-o judeca gresit, considerand-o rece sau increzuta. In fond, era scotiana si scotienii erau considerati de multi ca fiind oameni reci, mandri. Si cu toate ca era mandra sa fie scotiana, in nici un caz nu vroia ca oamenii acestia - oamenii ei - sa se insele in privinta ei, considerand-o prea distanta.

Se aflau la cativa metri de cei vreo patru sute de sateni aliniati de-a lungul drumului si Jenny decise ca era mai bine sa zambeasca putin, decat sa se creada despre ea ca era rece sau prea mandra. Fixandu-si un zambet mic pe buze, isi netezi rochia pentru ultima oara, apoi se aseza cat mai drept, in sa.

In timp ce insotitorii lor incepeau sa-si faca drumul lor decorativ printre spectatori, surescitarea lui Jenny ceda totusi uluirii. In Scotia, cand un senior, victorios sau altfel, se intorcea acasa de la o batalie, era intampinat cu ovatii si cu zambete, dar taranii aflati de-a lungul acestui drum erau tacuti, atenti, stanjeniti. Cateva dintre chipuri tradau efectiv impulsuri beligerante, in timp ce mult mai multi pareau ingroziti, in timp ce-si primeau noul senior. Jenny vedea asta, simtea asta si se intreba de ce se temeau de propriul lor erou. Sau poate de ea se temeau in vreun fel, se intreba, nervoasa.

Raspunsul veni o clipa mai tarziu, cand o voce puternica, rupse in sfarsit tacerea grea:

- Tarfa Merrick! striga vocea. Intr-o frenezie dornica sa-i demonstreze celebrului lor stapan ca impartaseau bine-cunoscutele sentimente ale ducelui fata de aceasta casatorie, multimea ii urma exemplul.

- Tarfa! Tarfa Merrick! strigau ei in batjocura. Totul se intampla atat de brusc, incat Jenny nu avu timp sa reactioneze, sa simta ceva, pentru ca langa ea chiar, un baietel de vreo noua ani lua de jos un pumn de noroi si il arunca, lovind-o pe Jenny direct in obrazul drept.

Strigatul ingrozit al lui Jenny fu inabusit de Royce care se arunca instantaneu inainte, aparand-o cu trupul lui impotriva unui atac pe care nu-l vazuse si nu il prevazuse. Arik, care nu vazuse decat un brat ridicat aruncand ceva ce putea usor fi un pumnal, scoase un infricosator muget de furie si se repezi jos din sa, smulgandu-si toporisca de razboi de la brau, in timp ce se lansa asupra baiatului. Crezand gresit ca Royce fusese tinta baiatului, Arik il insfaca de chica deasa si-l ridica in sus si in timp ce picioarele baiatului se agitau salbatic in aer, uriasul isi ridica toporisca intr-un arc larg.

Jenny reactiona fara sa se gandeasca. Cu o forta izvorata din groaza, se dadu salbatic spre spate, dislocandu-l pe Royce si acoperind comenzile pe care se pregatea el sa le dea, cu ale ei:

- Nu! Nu, nu! striga ea salbatic. NU! Toporisca lui Arik ingheta in partea cea mai de sus a arcului si uriasul se uita peste umar, nu la Jennifer, ci la Royce, pentru judecata. La fel facu si Jenny, care arunca o privire catre profilul rece al lui Royce si stiu pe loc ce comanda avea de gand sa-i dea lui Arik.

- Nu! striga ea isteric, apucandu-l pe Royce de brat. Royce intoarse brusc capul spre ea si expresia lui era acum si mai ucigatoare decat adineauri. Jenny ii vazu jucand muschii maxilarului si striga, prada unei groaze de nestapanit:

- Vrei sa ucizi un copil pentru ca ti-a maimutarit cuvintele - in incercarea de a-ti arata ca te sustine in toate, inclusiv in sentimentele tale fata de mine! Pentru numele lui Dumnezeu, este doar un copil!

Un copil necugetat. Vocea i se franse cand Royce se intoarse de la ea spre Arik ca sa-si emita comanda:

- Dispune sa il aduca maine dimineata la mine, spuse el sever, apoi isi vari pintenii in calul negru, trimitandu-l ca vantul inainte; si ca la o comanda tacuta, cavalerii din spatele lor tasnira inainte, formand o cortina miscatoare de ambele parti ale lui Royce si Jennifer.

Nici un strigat nu se mai auzi dinspre multime, oamenii urmareau intr-o tacere totala, stranie, caravana care galopa prin dreptul lor. Chiar si asa, Jenny nu respira usurata decat cand trecura bine de sateni, dupa care se prabusi moale. Stoarsa. Lasandu-se pe trupul nefiresc de rigid al lui Royce, recapitula in minte toata scena. In retrospectiva, isi dadu seama ca ea era cauza furiei lui fata de copil si ca el ii ascultase rugamintea, dandu-i copilului o pedeapsa. Intorcandu-se in sa, se uita la el. Cum acesta continua sa se uite drept in fata lui, Jenny spuse ezitant:

- My lord, as vrea sa. Sa va multumesc pentru ca ati crutat.

Royce isi cobori brusc privirea spre ea si Jenny se stranse in socul furiei care se revarsa din ochii lui cenusii. Royce o preveni salbatic:

- Daca ma mai sfidezi vreodata in public sau daca mai indraznesti sa mi te adresezi pe tonul acesta, nu eu o sa fiu responsabil pentru consecinte, jur pe Dumnezeu!

Sub ochii lui Royce, chipul ei expresiv trecu de la gratitudine la soc, apoi la furie si Jenny ii intoarse cu raceala spatele.

Royce se uita la capul ei, furios pentru ca ea crezuse cu adevarat ca va lasa sa fie decapitat un copil pentru o fapta care merita o pedeapsa cu mult mai mica - furios pentru ca, prin interventia ei, Jenny ii facuse pe toti iobagii sa creada acelasi lucru. Dar cel mai mult, Royce era furios pe el insusi, pentru ca nu anticipase ca ar fi putut avea loc o astfel de scena si pentru ca nu luase masuri sa o evite.

Ori de cate ori planuia un asediu sau o batalie, lua in consideratie absolut tot ce s-ar putea intampla rau, dar pentru ziua de astazi, pentru Claymore, lasase prosteste totul pe mana sortii, crezand ca totul se va desfasura cu bine.

Pe de alta parte, decise Royce cu un oftat de iritare, intr-o batalie, cea mai mica si neinsemnata comanda a lui era anticipata si dusa la indeplinire fara comentarii. Intr-o batalie nu o avea alaturi pe Jennifer, cu care sa se lupte - Jennifer, care il contrazicea sau ii punea intrebari despre orice.

Orbit de frumusetea locului pe care de opt ani tanjea sa-l revada, Royce se intreba furios cum era posibil sa intimideze cavaleri, nobili, scutieri si soldati batatoriti in lupte, convingandu-i sa-i indeplineasca poruncile dintr-o singura privire, dar totusi nu parea sa reuseasca sa o oblige sa se comporte cum trebuie pe o scotiana tanara, incapatanata, sfidatoare. Era atat de afurisit de imprevizibila, incat era imposibil sa-i anticipezi reactiile la indiferent ce. In timp ce traversau podul, Royce se uita in jos la umerii ei tepeni, intelegand cu intarziere cat de umilitoare fusese pentru ea scena din vale. Cu o intepatura de mila si de nedorita admiratie, recunoscu faptul ca Jenny mai era si foarte tanara, foarte inspaimantata, foarte curajoasa si extrem de miloasa. Orice alta femeie de rangul ei poate ca ar fi cerut capul baiatului, in loc sa pledeze pentru viata acestuia asa cum facuse Jennifer.

Curtea uriasa a castelului era plina de lume care traia sau lucra in interiorul zidurilor lui - o veritabila armata de randasi, spalatorese, spalatori de vase, tamplari, potcovari, arcasi, serbi si valeti, pe langa paza castelului. Membrii personalului castelului, cu functii mai inalte - vechili, contopisti, chelari, pitari si multi altii - erau aliniati formal pe treptele care duceau spre marea sala. Acum totusi, privindu-i, lui Royce nu-i mai scapa ostilitatea rece adresata lui Jennifer aproape de catre toti si nici nu mai avea de gand sa lase in voia sortii reactia acestora fata de ea. Pentru ca pana la ultima persoana din curtea aglomerata a castelului sa isi faca o imagine clara asupra lui Jennifer si a lui insusi, Royce se intoarse spre capitanul garzilor si facu un semn scurt din cap, spre grajduri. Royce descaleca abia cand disparu in multime si ultimul cavaler. Intorcandu-se, se intinse si o prinse pe Jennifer de talie, coborand-o de pe cal, observand, in tot acest timp ca fata ei draguta era crispata si ca evita sa se uite la cineva. Jennifer nu mai incerca sa-si netezeasca parul sau sa-si indrepte rochia si lui Royce i se stranse inima de mila, fiindu-i clar ca ea decisese ca nu mai avea importanta cum arata.

Constient de murmurul neplacut care se ridica din multimea adunata in curtea castelului, Royce o lua de brat si o conduse spre trepte, dar cand Jennifer incepu sa le urce, o trase ferm inapoi si se intoarse.

Jenny se smulse din putul de rusine pe care o resimtea si ii arunca o privire disperata, dar Royce nu o vazu. El statea acolo, fara sa-si miste un muschi, cu fata dura si implacabila, privind fix multimea nelinistita. Chiar si in starea ei de amortita nefericire, Jenny avu brusc senzatia unei forte ciudate care emana din el acum, o forta care parea sa comunice singura, cu toata lumea. Ca si cum ar fi simtit o vraja imprastiata asupra ei, multimea deveni tacuta si linistita, cu privirile atintite asupra lui. Atunci, abia atunci, vorbi Royce. Vocea lui profunda rasuna in linistea nefireasca din curtea castelului, ducand cu ea forta si puterea unui tunet.

- Intampinati-va noua voastra stapana, sotia mea si sa stiti ca atunci cand va porunceste ea ceva, inseamna ca eu v-am poruncit. Orice serviciu ii faceti ei, mi-l faceti mie. Orice dovada de loialitate i-o oferiti sau i-o refuzati ei, mi-o oferiti sau mi-o refuzati mie!

Privirea lui aspra scapara asupra lor vreme de o amenintatoare clipa, apoi Royce se intoarse spre Jennifer si ii oferi bratul.

Cand Jenny isi ridica privirile spre el, punandu-si aproape reverentios mana pe bratul lui, in ochii ei albastri tremurau lacrimi neascunse de induiosatoare recunostinta.

In spatele lor, armurierul batu incet din palme - de doua ori. Mesterul fierar i se alatura. Apoi vreo alti doisprezece servitori. Cand Royce incepu sa o conduca in sus pe treptele care duceau spre usile salii castelului, unde asteptau Stefan si parintele Gregory, toata curtea rasuna de aplauze ritmice - nu aplauzele unui salut neinhibat, spontan, care marca entuziasmul pornit din inima, ci mai curand raspunsul ritmic al vrajii respectuoase fata de o putere prea mare, in fata careia nu exista rezistenta.

Stefan Westmoreland ii se adresa primul dupa ce intrara in sala uriasa, cavernoasa. Apucandu-l pe Royce de umar, cu afectiune calda, ii spuse, glumind:

- Ce n-as da sa pot si eu face asta asupra unei multimi, frate iubit. Apoi adauga, cu subinteles:

- Ne poti acorda cateva momente? Trebuie sa discutam neaparat ceva.

Royce se intoarse spre Jenny, scuzandu-se o clipa si ea ii privi pe cei doi barbati care se indreptau spre caminul unde ii asteptau Sir Godfrey, Sir Eustace si Sir Lionel. Evident, isi dadu Jenny seama, acestia ajunsesera inaintea lor la Claymore, impreuna cu Stefan Westmoreland.

Cu mintea inca incetosata de incredibila dovada de atentie a lui Royce cand s-a adresat multimii, Jenny isi smulse privirea de la umerii lui largi si se uita in jur, cu un inceput de nou respect. Sala in care se afla era imensa, cu un tavan inalt, dublat cu lemn si o pardoseala neteda din piatra, curata. Deasupra, sustinuta de arcade din piatra bogat sculptate, se intindea o galerie, pe trei laturi ale salii, nu doar pe una. Pe cel de al patrulea perete se afla un camin atat de mare incat usor putea adaposti in el un om in picioare, cu un cos infrumusetat cu lucratura in spirale. Pe pereti atarnau tapiserii reprezentand scene de lupta si de vanatoare si cineva, observa ea cu oroare, pusese efectiv doua tapiserii mari pe pardoseala, aproape de camin. In capatul indepartat al salii, in partea cealalta fata de locul unde statea ea, se intindea o masa lunga, pusa pe o estrada si bufete in care se aflau expuse cupe, platouri si boluri din aur si argint sclipitor, multe dintre ele incrustate cu pietre pretioase. Desi in suporturi agatate pe pereti ardeau doar cateva torte, sala nu era atat de intunecoasa si de mohorata ca cea de la Merrick. Motivul, observa Jenny cu un oftat admirativ, era o fereastra uriasa, rotunda, din vitralii, care se afla sus, pe peretele de langa semineu.

Jenny fu smulsa brusc din preocuparea ei pentru fereastra cu vitralii de un strigat vesel, de undeva de sus:

- Jennifer! striga matusa Elinor stand pe varfuri ca sa poata vedea peste zidul inalt pana la umar, care inchidea galeria. Jennifer! Bietul, bietul meu copil! spuse ea si disparu complet din vedere, in timp ce alerga de-a lungul galeriei. Desi matusa Elinor nu se mai vedea, ecoul monologului ei vesel putea fi usor auzit, in timp ce se indrepta spre scara care ducea jos in sala.

- Jennifer, ce mult ma bucur sa te vad, biata mea copila!

Ridicandu-si capul sa priveasca galeria, Jenny o lua inainte, urmand vocea matusii care-si continua monologul.

- Mi-am facut atatea griji pentru tine, copila, abia am putut sa dorm. Nu ca as fi reusit altfel sa dorm, saltata si clatinata de-a lungul Angliei, pe cel mai neconfortabil cal pe care am avut vreodata nesansa sa ma urc!

Intorcandu-si capul si ascultand cu atentie, Jenny se lua incet dupa vocea care se auzea din celalalt capat al salii, cautand trupul caruia ii apartinea sunetul.

- Si vremea a fost absolut abominabila! Si exact cand am crezut ca ploaia ma va topi efectiv, a iesit soarele care m-a fript de vie! A inceput sa ma doara capul, au inceput sa ma doara oasele si muream, daca Sir Stefan nu ar fi acceptat in final sa opreasca putin, sa pot culege niste ierburi de leac.

Matusa Elinor cobori ultima treapta si se materializa in fata ochilor lui Jenny, la peste douazeci de metri mai departe, venind spre ea si continuand sa sporovaiasca.

- Ceea ce a fost un lucru foarte bun, pentru ca odata ce l-am convins sa inghita fiertura mea secreta, care la inceput avea un gust al naibii, nu a mai fornait asa. Matusa Elinor se uita la Stefan Westmoreland care se pregatea sa duca la gura o stacana cu bere si il intrerupse, insistand ca acesta sa-i confirme vorbele:

- Nu ai mai fornait decat putin, nu-i asa, baiatul meu?

Stefan isi cobora berea si raspunse ascultator:

- Da, doamna. Facu apoi o mica plecaciune si isi duse berea la buze, evitand cu grija privirile chiorase, ironice, ale lui Royce. In clipa aceea in sala isi facu aparitia Arik care se apropie de camin si matusa Elinor ii arunca o privire reprobatoare, intorcandu-se spre Jenny care ii venea in intampinare.

- Una peste alta, nu a fost o calatorie chiar asa de rea. Cel putin cand nu eram obligata sa calatoresc alaturi de omul asta, Arik, asa cum am fost obligata cand am plecat de la Merrick.

Cavalerii de langa foc se intoarsera spre ea si Jenny o rupse ingrozita la fuga spre matusa ei, in efortul zadarnic de a o opri sa se lanseze intr-un teritoriu atat de periculos cum era cel al uriasului-cu-toporisca.

Deschizandu-si larg bratele pentru Jennifer, cu fata numai zambet, matusa Elinor continua:

- Arik s-a intors aici exact cu douazeci de minute inaintea voastra si nu a vrut sa-mi raspunda la intrebarile mele ingrijorate, legate de tine.

Anticipand ca s-ar putea sa nu aiba timp sa-si termine ideea inainte ca Jennifer sa ajunga la ea, matusa Elinor dubla viteza cuvintelor:

- Desi eu una nu cred ca rautatea il face sa arate asa de acru. Eu cred ca are probleme cu.

Jenny isi cuprinse matusa intr-o imbratisare stransa, dar matusa Elinor reusi sa se elibereze suficient, ca sa termine triumfator:

- Cu intestinele!

Fractiunea de secunda de tacere ingrozita care urma fu sparta de un puternic hohot de ras erupt brusc din gatlejul lui Sir Godfrey, dar la fel de brusc amutit de privirea inghetata a lui Arik. Spre groaza lui Jenny, un ras imposibil incepu sa galgaie si in ea, provocat in parte de imposibilul stres al acestei ultime zile, cat si de sunetele infundate de veselie, venind dinspre camin.

- Ah, matusa Elinor! chicoti ea neajutorata si isi afunda fata razanda in gatul matusii ei, ca sa si-o ascunda.

- Ei, haide, haide "porumbita mea, o linisti matusa Elinor, dar atentia ei era indreptata asupra cavalerilor care rasesera de diagnosticul ei. Isi arunca privirea severa peste umarul lui Jenny, asupra fascinatei audiente compusa din cinci cavaleri si un duce. Cu vocea ei cea mai severa, ii informa:

- Niste intestine care merg prost nu sunt ceva de ras.

Apoi, intorcandu-si privirea spre ursuzul Arik, il compatimi:

- Uita-te la expresia ta acra, sarmane om - un semn neindoios ca ai nevoie de un purgativ. O sa-ti pregatesc eu unul, dupa reteta mea secreta. O sa zambesti si o sa fii din nou vesel, cat ai clipi!

Apucandu-si matusa de mana si evitand cu grija privirile vesele ale celorlalti cavaleri, Jenny se uita la amuzatul ei sot.

- Inaltimea Voastra, spuse ea, matusa mea si cu mine avem multe de discutat iar eu as vrea sa ma odihnesc. Daca ne permiteti, noi o sa ne retragem in. in. in clipa aceea, isi dadu seama, ca discutia despre aranjamentele privind dormitoarele nu era un subiect de abordat si termina in graba:

-. in. in camera matusii mele.

Sotul ei, cu o cana de bere in mana, ramas exact in pozitia in care matusa Elinor pronuntase pentru prima oara numele lui Arik, reusi sa nu se tradeze si sa raspunda cu gravitate:

- Absolut, Jennifer.

- Ce idee minunata, copila mea. Trebuie sa fii sfarsita de oboseala, exclama imediat matusa Elinor.

- Totusi, continua Royce indreptandu-si spre Jennifer privirea calma, implacabila, spune-i uneia dintre servitoarele de sus sa-ti arate camera ta, care precis ca o sa ti se para mai confortabila. In seara asta va avea loc o sarbatorire, asa ca cere-i tot ce ai nevoie ca sa te pregatesti, cand o sa te scoli.

- Da, bine. multumesc, spuse ea jalnic.

Dar in timp ce-si ghida matusa spre scarile din capatul indepartat al salii, Jenny era acut constienta de tacerea care se asternuse in dreptul caminului, convinsa ca asteptau cu totii sa mai auda ce alte lucruri revoltatoare avea sa spuna matusa Elinor. Iar matusa Elinor nu ii dezamagi.

Cand depasi caminul cu cativa pasi, matusa se intoarse ca sa-i arate lui Jennifer cateva merite ale noii ei locuinte - cateva dintre ele observate deja de Jennifer.

- Uita-te acolo sus, draga mea, spuse matusa Elinor incantata, aratand spre fereastra cu vitralii. Nu este minunat? Ferestre cu vitralii! Nu o sa-ti vina sa crezi cand o sa vezi cat este de mare galeria de sus sau confortul din solar. Si suportii pentru lumanari sunt din aur. Paturile au baldachine din matase si aproape toate cupele sunt incrustate cu pietre pretioase! De fapt, declara ea ganditoare, dupa ce am studiat locul asta asa cum numai eu stiu s-o fac, m-am convins ca jaful si hotia trebuie sa fie foarte profitabile. Cu asta, matusa Elinor se intoarse spre camin si se interesa politicos despre "jefuitorul si hotul" care stapanea castelul:

- Inaltimea Voastra, sunteti de acord ca jaful si hotia aduc profituri mari, sau ma insel eu?

Prin ceata mortificarii ei, Jenny vazu ca stacana cu bere din mana sotului ei incremenise acum in aer, la jumatatea drumului spre buzele lui. Royce o lasa foarte incet in jos, facand-o pe Jenny sa se teama ca va porunci ca matusa Elinor sa fie aruncata peste zidul castelului. Dar Royce inclina doar capul, politicos, cu fata inexpresiva si spuse:

- Foarte mari profituri, doamna, le recomand cu multa caldura ca profesie.

- Ce dragut sa aud asa ceva, exclama matusa Elinor.

Jenny o prinse pe matusa ei de brat si incepu sa o tarasca spre scara, in timp ce matusa Elinor continua, vesela:

- Trebuie sa vorbim cat de curand cu Sir Albert, sa-ti gaseasca niste rochii ca lumea. Exista cufare cu lucruri care au apartinut fostilor proprietari. Sir Albert este majordom aici si nu e prea sanatos. Cred ca are viermi, i-am facut ieri o bautura de-a mea si am insistat sa o bea. Astazi se simte groaznic de rau, dar maine o sa fie in forma, o sa vezi. Si ar trebui sa te culci imediat, esti palida si epuizata.

Patru cavaleri se intoarsera la unison spre Royce, cu chipurile deschise in zambete nestapanite. Cu o voce gatuita de ras, Stefan spuse:

- Pentru numele Lui Dumnezeu! Nu era chiar atat de rau, pe drum incoace. Dar atunci nici nu putea vorbi prea mult, cand se agata de cal. Probabil ca a strans in ea prea multe cuvinte, in zilele astea.

Royce ridica o spranceana sardonica in directia in care disparuse matusa Elinor.

- Este vicleana ca o vulpe batrana, daca ai mainile legate. Unde este Albert Prisham? intreba el, dintr-o data nerabdator sa-si vada majordomul si sa afle cum prospera Claymore.

- Este bolnav, asa cum a spus Lady Elinor, raspunse Stefan asezandu-se intr-un fotoliu, langa foc. Am stat de vorba cu el ieri cand am ajuns aici si m-am gandit ca e inima. A pregatit totul pentru petrecerea din seara asta, dar te roaga sa-i permiti sa va vedeti abia maine. Nu vrei sa arunci o privire prin castel?

Royce isi puse jos stacana cu bere si-si freca obosit ceafa.

- O s-o fac mai tarziu. Acum insa o sa vreau sa dorm putin.

- Si eu, spuse Sir Godfrey, cascand si intinzandu-se in acelasi timp. Mai intai vreau sa dorm, apoi o sa vreau sa ma indop cu mancare si bautura buna. Dupa care o sa vreau o fatuca fierbinte, dornica, in bratele mele, pentru tot restul noptii. In ordinea asta, adauga el zambind si ceilalti cavaleri dadura din cap, in total acord cu el.

Dupa plecarea lor, Stefan se relaxa in fotoliu, studiindu-si preocupat fratele, in timp ce Royce se incrunta distrat, cu ochii in continutul stacanei.

- Ce te face sa arati asa de preocupat, frate? Daca te gandesti la scena aia nenorocita din vale, uita de ea si nu o lasa sa-ti strice petrecerea de diseara.

Royce se uita la el.

- Ma intrebam daca nu ne vom pomeni cu "oaspeti neinvitati", in toiul ei.

Stefan intelese ca Royce se referea la sosirea unui contingent de la Merrick.

- Cei doi emisari ai lui James si ai lui Henric vor sosi, fireste, aici. Vor cere sa vada cu ochii lor dovezi ale casatoriei, ceea ce bunul parinte le poate oferi. Dar ma indoiesc ca oamenii ei vor bate tot drumul asta, cand nu vor putea face nimic, odata ajunsi aici.

- Vor veni, spuse Royce plat. Si vor sosi suficient de multi ca sa ne arate ca au putere.

- Si daca vin? Nu pot face nimic altceva decat sa urle la noi, peste zidurile castelului. Ai fortificat locul asta ca sa reziste celui mai cumplit atac pe care l-ai putea organiza tu.

Chipul lui Royce deveni dur si implacabil.

- Eu am terminat-o cu bataliile! Ti-am spus asta si i-am spus-o si lui Henric. M-am saturat de ele, de totul - de sange, de duhoare, de sunete. Indiferent la servitorul fascinat care se apropiase de el pe la spate ca sa-i umple stacana, Royce termina hotarat:

- Nu mai suport luptele.

- Si ce intentionezi sa faci, daca totusi apare Merrick aici?

O spranceana sardonica se ridica peste ochii ironici, cenusii.

- Intentionez sa-l invit sa ia parte la sarbatorire. Stefan vazu ca Royce vorbea serios si se ridica foarte incet in picioare.

- Si apoi? intreba el.

- Apoi o sa speram ca va vedea inutilitatea incercarii de a se lupta cu mine, cand este atat de mult depasit numeric.

- Si daca nu? Daca insista sa se lupte doar el cu tine, ceea ce pare mai credibil, atunci ce o sa faci?

- Tu ce-ai vrea sa fac? Sa-mi macelaresc propriul tata-socru? izbucni Royce frustrat. Sa o invit pe fiica lui sa priveasca lupta? Sau sa o trimit sus pana cand ii vom sterge sangele de pe pardoseala pe care se vor juca intr-o buna zi copiii ei?

Era randul lui Stefan sa fie manios si frustrat.

- Atunci ce-ai de gand sa faci?

- Sa dorm, raspunse Royce, intelegand in mod deliberat gresit, intrebarea. O sa ma intalnesc scurt cu majordomul, apoi o sa ma duc sa ma culc cateva ore.

O ora mai tarziu, dupa intalnirea cu majordomul si dupa ce lasa instructiuni servitorului sa-i pregateasca baia si hainele, Royce intra in dormitorul lui si savurand momentul, se intinse pe patul urias, cu patru stalpi, strangandu-si mainile sub cap. Isi plimba alene privirile peste pologul de deasupra capului, cu draperiile lui grele din brocart, trase in laturi si prinse cu sfori aurite, apoi se uita la peretele din partea cealalta a camerei. Stia ca dincolo de peretele acela se afla Jennifer. Un servitor ii oferise informatia, mai spunandu-i ca Jennifer intrase in camera ei in urma cu cateva minute, dupa ce rugase sa fie sculata peste trei ore si sa i se pregateasca baia si niste haine cu care sa se poata imbraca pentru sarbatorire.

Amintiri cu Jenny dormind, cu parul ravasit pe perna si cu pielea ei satinata expusa deasupra cearsafurilor ii facura trupul sa o doreasca instantaneu. Ignorandu-i reactia, Royce inchise ochii. Era mai intelept sa astepte sa se culce cu recalcitranta lui mireasa dupa sarbatorire, decise el. Va dura ceva sa o convinga sa accepte sa-si indeplineasca aceasta parte din juramintele ei de casatorie, de asta nu se indoia Royce si acum nu se simtea in dispozitie sa se ocupe de aceasta chestiune.

La noapte, cand va fi molesita de vin si de muzica, o va aduce in patul lui. Dar cu sau fara voia ei, va face dragoste cu ea la noapte si in orice noapte de acum inainte, cand o sa vrea el. Daca nu o sa vina doritoare la el, va veni pentru ca ii va porunci el, nimic mai simplu, decise Royce. Dar in ultima amintire, inainte de a adormi, isi vazu tanara, revoltatoarea si impertinenta lui mireasa ridicandu-si degetele si informandu-l cu o obraznica superioritate ca patruzeci inseamna atatea, oh?

CAPITOLUL NOUASPREZECE.

Jenny cobori din cada din lemn, se infasura intr-un halat usor, albastru, pe care i-l intinse o subreta si dadu apoi la o parte perdelele care ascundeau un alcov unde se afla cada inalta pana la umeri. Halatul voluminos, desi foarte fin, apartinuse, in mod clar, cuiva mult mai inalt; manecile ii atarnau cu sase centimetri peste degete si halatul se tara aproape un metru in spatele ei, dar era curat, cald si dupa zile intregi petrecute in aceeasi rochie murdara, senzatia halatului pe ea era dumnezeiasca. In camin ardea un foc placut, ca sa alunge racoarea si Jenny se aseza pe pat, incepand sa-si usuce parul.

Subreta veni in spatele ei cu o perie in mana si incepu, tacuta, sa-i perie suvitele incalcite, dese, in timp ce isi facea aparitia o alta subreta, pe brat cu un brocart tremurator, auriu si Jenny presupuse ca aceasta trebuia sa fie rochia ei. Niciuna dintre subrete nu trada vreun semn de ostilitate, ceea ce era oarecum de mirare, isi spuse Jenny, avand in vedere atentionarea ducelui, in curte.

Amintirea acestui moment nu-i dadea pace, framantand-o ca o ghicitoare. In ciuda tuturor sentimentelor inversunate dintre ei, Royce o investise totusi, public, deliberat, cu intreaga lui autoritate. O ridicase la rangul de egala a lui, ceea ce parea un lucru foarte ciudat pentru un barbat, mai ales un barbat ca el. Isi spuse ca el actionase probabil astfel din bunatate fata de ea si totusi Jenny nu-si putea aminti o singura actiune a lui, inclusiv eliberarea Brennei, care sa nu fi avut un motiv ulterior, drept scop.

Ca sa-i atribuie o virtute ca bunatatea, era o prostie. Doar vazuse cu ochii ei cruzimea de care era capabil: sa omoare un copil pentru ca aruncase cu. putin pamant, era mai mult decat cruzime, era o barbarie. Pe de alta parte, poate ca el nu s-a gandit totusi sa lase sa fie omorat copilul; poate ca el reactionase, pur si simplu, mai incet decat ea.

Oftand, Jenny renunta pe moment sa mai incerce sa dezlege ghicitoarea care era sotul ei si se intoarse spre subreta pe care o chema Agnes. La Merrick existau intotdeauna conversatii si barfe si confidente intre subrete si stapane si cu toate ca i se parea imposibil sa-si imagineze servantele acestea razand si barfind vreodata cu ea, Jenny decise ca ele trebuiau cel putin sa-i vorbeasca. Spuse, pe un ton cu grija modulat pentru o conversatie calma, de politete:

- Agnes, asta este rochia pe care o voi purta diseara?

- Da, doamna mea.

- A apartinut altcuiva, presupun?

- Da, doamna mea.

In ultimele doua ore, acestea fusesera singurele cuvinte pe care i le adresasera cele doua subrete si Jenny se simti frustrata si trista, totodata.

- Cui i-au apartinut? insista ea, politicos.

- Fiicei fostului lord, doamna mea. Se auzi un ciocanit la usa, se intoarsera amandoua intr-acolo si in clipa imediat urmatoare trei servitori voinici lasau jos cufere mari.

- Ce se afla inauntru? intreba Jenny curioasa. Cum niciuna dintre fete nu paru in stare sa-i raspunda, Jenny cobori din patul inalt si se duse sa inspecteze continutul cuferelor. Inauntru se aflau cele mai superbe materiale pe care le vazuse ea vreodata: satinuri bogate si catifele cu brocart, matasuri brodate, casmiruri moi si lenjerie atat de fina incat era aproape transparenta.

- Ce frumoase sunt! exclama Jenny mangaind o bucata de satin de culoarea smaraldului.

O voce din usa le facu pe toate trei femeile sa se intoarca in loc.

- Sa inteleg ca-ti plac? intreba Royce. Statea in usa, cu umarul rezemat de canat, imbracat intr-un pieptar din matase rubiniu-inchis si cu o vesta cenusiu-cositor, din catifea. In jurul taliei avea o curea ingusta, din argint, cu rubine la incuietoare si de ea atarna un pumnal elegant, cu un rubin enorm montat in plasele.

- Ca-mi plac? repeta Jenny distrasa de felul in care privirea lui coborase de pe parul ei, spre decolteul halatului. Jenny se uita in jos, incercand sa vada la ce se uita el si apuca halatul care se desfacuse, tinandu-l cu mana.

Un zambet vag, glumet, ii miji in jurul buzelor la gestul ei de modestie, apoi Royce se uita la cele doua subrete.

- Lasati-ne singuri, spuse el sever si fetele facura intocmai, intr-o graba aproape panicata, strecurandu-se cat putura de repede pe langa el.

Cand Agnes se strecura afara, Jenny o vazu facandu-si in graba semnul crucii.

Un fior de alarma ii strabatu sira spinarii cand Royce inchise usa in spatele lui si ramase acolo, privind-o. Incercand sa se refugieze in conversatie, spuse primul lucru care-i trecu prin minte:

- Chiar nu trebuia sa vorbesti atat de sever cu servitoarele. Cred ca ai bagat spaima in ele.

- Nu am venit aici ca sa discut cu servitorii, spuse el calm si incepu sa vina spre ea. Acut constienta de goliciunea ei sub halat, Jenny se dadu precauta un pas inapoi dar calca pe materialul care se tara pe jos. Ramasa locului, imobilizata, il privea apropiindu-se de cuferele deschise. Bagand mana intr-unul din ele, rascoli printre materialele variate.

- Esti incantata? o intreba din nou.

- De ce anume? spuse ea strangandu-si atat de tare halatul incat abia mai putea respira.

- De astea, spuse el aratand spre cufere. Sunt pentru tine. Foloseste-le ca sa-ti faci rochii si tot ce mai ai nevoie.

Jenny incuviinta din cap, privindu-l ingrijorata cum Royce isi pierdea interesul pentru cufere si se apropia acum de ea.

- Ce. ce. vrei? intreba ea urandu-si tremurul din glas.

Royce se opri la un brat distanta de ea, dar in loc sa intinda mana spre ea, spuse calm:

- In primul rand, vreau sa nu-ti mai strangi halatul ala, pana nu te sugrumi cu el. Am vazut barbati atarnand de funii care nu erau mai stranse ca halatul tau.

Jenny isi forta degetele intepenite sa-si slabeasca putin stransoarea. Astepta ca Royce sa continue, dar cum el continua doar sa o priveasca in tacere, spuse, in sfarsit:

- Da? si acum, ce mai vrei?

- Acum, spuse el calm, as vrea sa vorbesc cu tine, asa ca te rog, aseaza-te.

- Ai venit aici ca sa. vorbesti? repeta ea si cand Royce incuviinta din cap, se simti atat de usurata incat il asculta fara ezitare. Ducandu-se spre pat, tarand in spatele ei un metru de stofa albastra, se aseza. Isi ridica apoi mana si isi dadu cu degetele parul de pe frunte, apoi se scutura cu putere, ca sa si-l indeparteze de pe umeri. Royce o privea cum incerca sa restaureze ordinea in valurile luxuriante de pe umerii ei si de pe spinare.

Era, isi spuse el, singura femeie in viata care reusea sa fie provocatoare intr-un halat care aproape ca o inghitea. Multumita de parul ei, Jenny se uita acum la el, atenta.

- Despre ce anume ai venit sa vorbim?

- Despre noi. Despre seara asta. Spuse el apropiindu-se.

Jenny sari in sus de pe pat, ca si cum i-ar fi luat foc funduletul si se dadu doi pasi mai in spate, pana cand se lipi cu umerii de perete.

- Jennifer.

- Ce este? gafai ea nervos.

- In spatele tau este un foc.

- Dar mie mi-e frig, spuse ea tremurand.

- Peste o clipa insa, o sa iei foc.

Jenny se uita suspicioasa la el, apoi in jos la tivul halatului ei lung si scoase un strigat de alarma, smulgandu-l din cenusa. Indepartand innebunita cenusa de pe tiv, spuse:

- Imi pare rau. Este un halat frumos, dar poate putin cam.

- Ma refeream la petrecerea din seara asta, o intrerupse el ferm, nu la ceea ce se va intampla dupa aceea, intre noi. Totusi, ca tot veni vorba, continua el urmarindu-i expresia panicata, poate ca imi spui de ce perspectiva de a te culca cu mine pare sa te ingrozeasca intr-atat?

- Nu sunt ingrozita, nega ea cu disperare, gandindu-se ca putea fi o greseala sa-si recunoasca orice forma de slabiciune. Dar pentru ca am facut-o deja. pur si simplu nu mai simt dorinta de a o face din nou. Am simtit aproape acelasi lucru cu. cu. rochiile. Dupa ce le-am incercat, efectiv nu le mai vreau. Asa sunt eu, uneori.

Buzele lui Royce tresarira si se apropie, oprindu-se chiar in fata ei.

- Daca lipsa de dorinta este ce te alarmeaza, cred ca pot remedia eu asta.

- Nu te atinge de mine! il preveni ea. Sau o sa.

- Nu ma ameninta, Jennifer, o intrerupse el calm. Este o greseala pe care o vei regreta. Te ating cand vreau eu si cum vreau eu.

- Acum ca mi-ai stricat orice placere pe care as fi avut-o pentru seara asta, mi se permite sa ma imbrac in intimitate? spuse Jenny impietrita.

Cuvintele ei jignitoare nu reusira sa-i zgarie siguranta afurisita, dar vocea parca i se inmuie putin.

- Intentia mea nu a fost sa vin aici si sa-ti aduc vesti care sa-ti strice seara, dar mi-am spus ca este mai frumos din partea mea sa-ti spun cum vor sta lucrurile, decat sa te intrebi tu. Sunt multe alte lucruri care trebuie stabilite intre noi, dar ele mai pot astepta. Totusi, ca sa-ti raspund la prima ta intrebare, acesta a fost motivul adevarat pentru care am venit aici.

Lui Jenny ii scapa miscarea imperceptibila a bratului lui Royce si continua sa-i urmareasca, total confuza, fata, crezand ca el se pregatea sa incerce sa o sarute. Probabil ca el a ghicit-o, pentru ca buzele lui ferme, senzuale, se arcuira intr-un zambet, dar continua sa se uite la ea fara sa se apropie. Dupa un moment nesfarsit, Royce spuse:

- Da-mi mana, Jennifer.

Jenny se uita in jos la mana ei si, complet derutata, isi dezlipi degetele de pe halatul pe care acestea continuau sa-l tina strans.

- Mana? repeta ea indreptand-o cativa centimetri spre el.

Royce ii lua degetele in mana stanga, atingerea ei calda trimitandu-i fiori de-a lungul bratului; atunci, abia atunci observa ea inelul magnific care se odihnea pe cutiuta incrustata cu pietre, din palma lui dreapta, deschisa. Imbratisate de o montura generoasa din aur, o priveau de acolo cele mai frumoase smaralde pe care le vazuse Jenny vreodata, pietre de foc care straluceau si sclipeau spre ea in lumina lumanarilor, in timp ce Royce ii strecura pe deget inelul greu.

Poate din cauza greutatii inelului si a tot ce implica el, sau poate din cauza combinatiei de blandete si solemnitate din ochii lui cenusii, in timp ce priveau intr-ai ei, dar indiferent de ce anume, inima lui Jenny isi dubla ritmul. Cu o voce asemenea catifelei aspre, Royce spuse:

- Noi nu am facut nimic in ordinea fireasca, tu si cu mine. Am consumat casatoria inainte de oficierea ei iar eu ti-am pus un inel pe deget cu mult dupa ce am schimbat juramintele.

Ca vrajita, Jenny se uita in ochii lui adanci, argintii, in timp ce vocea lui profunda, guturala, o mangaia, atragand-o mai mult in vraja ei si spunandu-i:

- Si cu toate ca pana acum nimic altceva nu a fost normal in casatoria noastra, as vrea sa-ti cer o favoare.

Jenny aproape ca nu-si recunoscu soapta gafaita care devenise propria ei voce.

- Ce. favoare?

Royce intinse mana, trasand cu varful degetelor curba obrazului ei aprins.

- Doar in seara asta, am putea lasa deoparte toate diferendele dintre noi si sa ne comportam ca un cuplu proaspat casatorit la o petrecere normala de nunta?

Jenny crezuse ca petrecerea din seara aceasta urma sa fie o sarbatorire a venirii lui acasa si a recentei lui victorii impotriva oamenilor ei, catusi de putin a casatoriei lor. Royce ii vazu ezitarea si buzele i se arcuira intr-un zambet ciudat.

- Cum, evident, este nevoie de mai mult de o simpla rugaminte ca sa-ti inmoi inima, iti ofer si un targ.

Intens constienta de efectul degetelor lui mangaindu-i obrazul si de magnetismul pe care incepuse sa-l emane dintr-o data trupul lui, Jenny sopti tremurand:

- Ce fel de targ?

- In schimbul serii pe care mi-o daruiesti tu astazi, o sa-ti ofer si eu o seara, oricand o sa vrei tu. Indiferent cum o sa vrei sa o petreci, o s-o petrec cu tine, facand tot ce o sa vrei tu. Cum ea ezita in continuare, Royce isi scutura capul in amuzata exasperare.

- Mare noroc pe mine ca nu am intalnit niciodata un adversar atat de incapatanat ca tine, pe campul de lupta, pentru ca ma tem ca as fi fost invins.

De ce, nu stia, dar aceasta recunoastere, facuta cu o usoara admiratie in glas, ii facu mult rau rezistentei lui Jenny. Dar ce spuse Royce in continuare, i-o demola si mai mult:

- Nu-ti cer favoarea asta numai pentru mine, micuto, ci si pentru tine. Nu crezi ca, dupa toata nebunia care a precedat seara aceasta - si care probabil o va urma - amandoi meritam o amintire speciala, nepangarita, a nuntii noastre, pe care sa o purtam mereu in noi?

Un nod de emotie nedefinita ii stranse lui Jenny gatlejul si cu toate ca nu uitase toate pasurile ei justificate impotriva lui, amintirea incredibilului discurs pe care-l tinuse, pentru ea, in fata oamenilor sai era inca proaspata, vibranta. Mai mult, perspectiva de a pretinde, pentru doar cateva ore - doar de data asta - ca era o mireasa adorata iar el un ginere nerabdator, parea nu doar nevinovata ci de-a dreptul irezistibila, innebunitor de atragatoare. In sfarsit, inclina din cap si spuse incetisor:

- Cum vrei tu.

- De ce oare, sopti Royce uitandu-se in ochii ei innebunitori, de cate ori capitulezi de buna voie, ca acum, ma faci sa ma simt ca un rege cuceritor? Iar cand te cuceresc impotriva vointei tale, ma faci sa ma simt ca un cersetor invins?

Inainte ca Jenny sa apuce sa-si revina din aceasta uluitoare recunoastere, Royce incepuse deja sa plece.

- Stai, spuse Jenny intinzandu-i cutia, ai uitat asta.

- Este a ta, impreuna cu celelalte doua lucruri din ea. Haide, deschide-o.

Cutia era din aur si foarte impodobita iar capacul era in intregime incrustat cu safire, rubine, smaralde si perle. Inauntru se aflau un inel din aur - un inel de mare doamna, cu un rubin urias montat adanc in el. Alaturi era. Sprancenele lui Jenny se adunara surprinse si-si ridica privirile spre el.

- O panglica? intreba ea uitandu-se in jos la panglica roz simpla, ingusta, frumos rasucita, odihnindu-se intr-o cutie demna de bijuteriile coroanei.

- Cele doua inele si panglica au fost ale mamei mele. Ele sunt tot ce a ramas dupa ce locul in care ne-am nascut, Stefan si cu mine, a fost ras de pe suprafata pamantului, in urma unui asediu.

Dupa care Royce pleca, spunandu-i ca o va astepta jos.

Royce inchise usa in urma lui si o clipa ramase locului, aproape surprins de lucrurile pe care i le spusese - si de felul in care i le spusese - la fel cum, fara indoiala, ramasese si Jennifer. Inca il mai racaia faptul ca Jennifer il pacalise de doua ori la castelul Hardin si ca se asociase cu tatal ei intr-un complot care urmarea sa-l lase in acelasi timp si fara nevasta si fara mostenitori. Dar Jennifer avea o scuza in apararea ei si oricat ar fi incercat el sa o ignore, o exonerase totusi, pe ea:

Totul din cauza ca m-am pus singura in calea pradalnicului meu frate, urcand pe un deal.

Cu un zambet de anticipare, Royce traversa galeria si incepu sa coboare scara spiralata, din stejar, spre marea sala de jos, unde petrecerea incepuse deja. Era gata sa-i uite faptele din trecut; totusi va trebui sa o faca sa priceapa ca pe viitor nu-i va mai tolera nici un fel de asemenea siretenie.

Jenny ramase locului cateva minute bune dupa plecarea lui, indiferenta la sunetele in crescendo ale petrecerii de jos. Privind la cutia incrustata cu pietre pretioase, imbracata pe dinauntru in catifea, pe care i-o presase el in mana, la plecare, incerca sa-si inabuse strigatul constiintei, pentru ceea ce acceptase sa faca. Desigur, ii argumenta ea propriei constiinte, nu insemna ca-si trada familia sau tara sau pe oricine altcineva, daca lasa deoparte orice animozitate care exista intre duce si ea - doar pentru cateva ceasuri. Sigur ca avea dreptul la aceasta mica, unica placere. Insemna atat de putin fata de restul vietii ei de femeie maritata - doar o scurta perioada de cateva ceasuri, in care sa se simta lipsita de griji, sa se simta ca o mireasa.

Brocartul din aur era rece la atingere cand il lua incet si il puse in fata ei. Uitandu-se in jos, la degetele de la picioare, observa cu incantare ca rochia avea lungimea perfecta.

Subreta pe care o chema Agnes intra tinand peste brat o vesta lunga din catifea albastru-verde si o mantie asortata din catifea, brodata cu fir de aur. Femeia cu chipul serios se opri scurt si o clipa deruta ii indulci expresia impietrita, pentru ca scandaloasa fiica roscata a tradatorului Merrick statea in picioare, in mijlocul camerei, cu degetele de la picioare iesind goale de sub tivul halatului lung, in timp ce strangea la piept o rochie ajustata in graba, uitandu-se in jos cu ochi stralucind de fericire.

- E frumoasa, nu? spuse Jenny admirativ, ridicandu-si ochii stralucitori spre o inlemnita Agnes, care spuse, fastacita, cu asprime in glas:

- A. a fost. A fost coborata cu toate celelalte haine care au putut fi gasite si care au apartinut fostului stapan si fiicelor lui.

In loc sa arunce cu dispret rochia purtata, asa cum pe jumatate s-ar fi asteptat Agnes, tanara ducesa ii zambi incantata si-i spuse:

- Dar priveste. o sa mi se potriveasca.

- A fost. Agnes se fastaci din nou, in timp ce incerca sa compare realitatea fetei ingenue cu povestile care fusesera spuse despre ea. Insusi stapanul o facuse tarfa, dupa spusele servitorilor.

- A fost scurtata cat timp ati dormit dumneavoastra, doamna mea, reusi Agnes sa spuna, punand cu grija pe pat jacheta si pelerina.

- Adevarat? spuse Jenny, parand sincer impresionata in timp ce se uita la cusaturile fine de pe materialul auriu. Tu ai facut cusaturile astea?

- Da.

- Si numai in cateva ore?

- Da, raspunse Agnes scurt, displacandu-i simpatia pe care era fortata sa o simta fata de femeia pe care trebuia sa o dispretuiasca.

- Sunt niste cusaturi foarte fine. Eu nu le-as fi putut face mai bine, spuse Jenny incet.

- Vreti sa va ajut sa va ridicati parul? o intreba Agnes, ignorand cu indiferenta complimentul, desi avea intr-un fel senzatia ca gresea facand astfel. Ocolind-o pe Jenny, Agnes se duse dupa perie.

- Ah, nu, cred ca nu, declara noua ei stapana, zambindu-i larg peste umar subretei uluite. In seara asta o sa fiu mireasa, pentru cateva ore si mireselor li se permite sa-si poarte parul pe spate.

CAPITOLUL DOUAZECI.

Zgomotul care se auzea din dormitorul ei deveni un uruit asurzitor cand Jenny se apropie de marea sala; o cacofonie de rasete barbatesti si de muzica, acoperind o mare de conversatii. Cu piciorul pe ultima treapta, ezita putin inainte de a pasi ca sa intre in raza vizuala a petrecaretilor.

Simtea fara sa trebuiasca sa se uite, ca sala era plina cu barbati care stiau totul despre ea; barbati care fara indoiala ca fusesera prezenti in tabara, in seara in care i-a fost livrata lui Royce ca o gasca legata; fara indoiala ca altii participasera la scoaterea ei cu forta din castelul Merrick; si altii, care fusesera martori la umilitoarea ei primire astazi, in sat.

Acum o jumatate de ora, cand sotul ei ii vorbise, cu vocea lui adanca, persuasiva, despre amintiri care trebuie inmagazinate, perspectiva unei sarbatoriri i se paruse minunata; acum totusi, adevarul despre cum ajunsese aici ii distrugea toata placerea. Se gandi sa se intoarca in camera ei, dar sotul ei ar fi venit si ar fi luat-o. Dar, isi spuse ea imbarbatandu-se, oricum va trebui sa-i infrunte pe toti acesti oameni, odata si odata, iar o Merrick nu se poarta ca o lasa.

Tragand adanc aer in piept, ca sa se linisteasca, Jenny cobori ultima treapta. Vederea care o saluta, in sala luminata cu torte, o facu sa clipeasca intr-o momentana confuzie. Pe putin trei sute de oameni se aflau acolo, stand in picioare si discutand, sau asezati la mesele lungi care fusesera montate pe toata lungimea unei parti a holului. Si mai erau si altii, care urmareau programul distractiv - care parea sa fie ametitor de variat: un grup de menestreli canta sus, la galerie, in timp ce alti menestreli isi faceau loc printre oamenii de la parter, intretinand mici grupuri; patru jongleri in costume multicolore aruncau mingii in sus, schimbandu-le intre ei; in timp ce, in capatul indepartat al salii, trei acrobati se invarteau in aer. In spatele mesei mari de pe estrada, un cantaret din lauta canta la instrumentul lui, adaugand sunete dulci veseliei haotice, generale, din sala.

Erau acolo si femei, observa Jenny cu oarecare surpriza, cam vreo treizeci - sotiile unora dintre cavaleri, sau a altor vecini, decise Jenny. Il vazu repede pe Royce pentru ca, exceptandu-l pe Arik, era cel mai inalt barbat din sala. Royce statea nu foarte departe de ea, discutand cu un grup de barbati si femei, cu o cupa in mana, razand la ceva ce spusese unul dintre ei. O izbi revelatia ca nu il vazuse niciodata astfel - razand si relaxat, stapanul castelului. In seara aceasta nu semana cu pradatorul care era considerat a fi; arata ca un nobil puternic si inca unul periculos de aratos isi spuse Jenny cu un usor fior de mandrie, in timp ce-si plimba privirea peste trasaturile lui frumos cizelate, bronzate. Atentionat de prezenta lui Jenny prin brusca reducere a nivelului de zgomot din sala, Royce isi lasa jos cupa, se scuza fata de oaspetii lui, se intoarse si incremeni. Un mic zambet admirativ se intindea pe chipul lui, in timp ce o intampina pe regala, tanara ducesa care venea spre el intr-o rochie de catifea albastru-verde, cu corsajul strans pe ea si cu fusta despicata, care se despartea in fata sa permita sa se vada o jupa de un auriu stralucitor. O capa asortata din catifea, brodata cu aur ii drapa umerii, fixata cu un lant plat din aur, cu intarsii din acvamarine. In talia mica avea un cordon curbat, dur, din satin auriu cu bordura albastru-verde si cu intarsii cu acvamarine. Parul ei minunat, despartit la mijloc, ii cadea peste umeri si spate in valuri luxuriante si bucle stralucitoare, intr-un contrast rapitor cu bogatia albastra-verde a rochiei.

Dandu-si cu intarziere seama ca isi obliga curajoasa lui tanara mireasa sa vina spre el, ii veni in intampinare, intalnindu-se la jumatatea drumului. Luandu-i mainile reci in ambele lui maini, o trase aproape de el, zambind in jos spre ea, intr-o nedisimulata admiratie.

- Esti frumoasa, spuse el cu blandete. Stai putin asa, ca toata lumea sa te poata admira.

- Mi s-a dat de inteles, domnul meu, ca unul dintre nenumaratele motive pentru care nu ati vrut sa va casatoriti cu mine - chiar daca as fi fost regina Scotiei - era tocmai acela ca sunt stearsa. Jenny vazu uluirea de surpriza din ochii lui cenusii si stiu instinctiv ca aceasta era sincera.

- Sunt convins ca am invocat multe motive in timpul discutiei mele cu Henric, dar in mod categoric, acesta nu a fost unul dintre ele. Sunt eu multe lucruri, Jenny, dar orb nu sunt, adauga el incet.

- In cazul acesta, raspunse ea glumet, ma supun excelentei tale judecati in ce priveste aspectul meu in seara aceasta.

Royce ii raspunse pe un ton plin de inteles:

- Si o sa mi te supui si altfel?

Jenny inclina din cap ca o regina care acorda un favor regal unui muritor de rand.

- In orice fel - cat timp ramanem aici, in sala.

- Incapatanata ce esti, spuse Royce cu simulata severitate, apoi ochii lui capatara o expresie tandra, intima, cand adauga:

- Este timpul ca mireasa si mirele sa-si onoreze oaspetii. Punandu-i mana pe incheietura bratului sau, Royce se intoarse si Jenny vazu ca in timp ce vorbea cu el, cavalerii formasera o linie in spatele lui - evident, dupa un plan pregatit - ca sa fie prezentati oficial noii lor ducese. In fruntea lor statea Stefan Westmoreland, care daca abia ii aruncase o privire, in sala de la Merrick, exceptand momentul cand se incruntase la ea. Acum insa o saruta apasat, frateste, pe obraz. Cand se dadu inapoi si ii zambi, Jenny fu din nou izbita de asemanarea cu Royce, mai ales cand zambea. Parul lui Stefan era mai deschis la culoare si trasaturile sale parca mai putin dure; avea ochii albastri, nu cenusii, dar ca si fratelui sau, nu-i lipsea farmecul, cand isi dadea stradania sa-l foloseasca - asa cum facea acum.

- Scuze pentru necazurile pe care vi le-am provocat nu sunt suficiente, doamna mea, desi vi le datorez de mult. O fac acum, cu cea mai mare sinceritate, in speranta ca intr-o zi veti gasi loc in inima voastra, ca sa ma iertati, Scuzele fusesera facute cu atata sinceritate si atat de dragalas, incat Jenny nu putu, in spiritul serii si al dictatelor bunelor maniere sa faca altceva decat sa le accepte, ceea ce si facu. Recompensa ei fu un zambet contagios din partea noului ei cumnat, care se apleca in fata si spuse:

- Desigur, nu trebuie sa-i cer scuze fratelui meu, pentru ca lui i-am facut un imens serviciu.

Jenny nu se putu stapani: ideea aceasta era atat de revoltatoare incat izbucni in ras. Il simti pe Royce uitandu-se in jos, la ea si cand isi ridica privirile, ochii lui cenusii erau calzi de incuviintare si in ei era ceva ce semana foarte mult cu mandria.

Urmatorul a fost Arik si pardoseala de piatra paru ca se cutremura cand uriasul terifiant se apropie de ea, fiecare pas, dublu fata de al unui om normal. Asa cum se asteptase Jenny, uriasul cu chipul de granit nu se obosi sa-si ceara scuze sau macar sa se incline. Ramase acolo, in fata ei, uitandu-se in jos la ea, de la inaltimea lui covarsitoare, cu ochii lui stranii in ochii ei, aplecandu-si imperceptibil capul intr-un salut. Dupa care se intoarse, lasand-o pe Jenny cu senzatia ca tocmai acceptase sa-i fie el, ei, suveran si nu invers.

Vazandu-i nedumerirea, Royce se apleca si-i spuse chicotind, la ureche:

- Nu te simti insultata - Arik nu a avut niciodata bunavointa sa-mi jure mie, efectiv, loialitate.

Jenny se uita in ochii aceia gri, zambitori si dintr-o data intreaga seara parea sa se desfasoare in fata ei cu toate promisiunile si surescitarea unei prime nopti calde, de primavara.

Urmara cavalerii care constituiau garda personala a lui Royce. Primul a fost Sir Godfrey, un barbat inalt, frumos, aproape de treizeci de ani, care deveni pe loc favoritul ei, pentru ca dupa ce-i saruta mana, facu ceva care imprastie complet tensiunea trecutei lor asocieri: intorcandu-se spre toti cei din raza lor audititva, o declara singura femeie in viata care avusese inteligenta si curajul de a trage pe sfoara o intreaga armata. Apoi se intoarse din nou spre ea si spuse, cu un zambet contagios:

- Sper, doamna mea, ca daca veti decide vreodata sa fugiti de la Claymore, asa cum ati facut in tabara noastra, in urma cu cateva saptamani, ne veti cruta mandria, lasand urme mai usor de gasit?

Jenny care gusta tocmai din cupa cu vin pe care i-o varase Royce in mana, ii raspunse cu falsa solemnitate:

- Daca as incerca vreodata sa evadez de aici, ma voi stradui sa o fac foarte prost. Sir Godfrey hohoti si o saruta pe obraz.

Sir Eustace, blond si aratos, cu ochii lui caprii, veseli, o anunta galant ca daca ar fi avut parul desfacut cand a evadat, ar fi depistat repede flacara aurie si ar fi fost in stare sa o gaseasca indiferent unde s-ar fi ascuns, ceea ce-i aduse o privire usor mustratoare din partea lui Royce. Neinfricat, Sir Eustace se apleca in fata si-i spuse glumind lui Jennifer:

- Este gelos, se vede. pe aerul meu superior si pe conversatia mea cavalereasca.

Venira, unul cate unul, in fata ei, cavaleri indemanatici, infricosatori, care odinioara ar fi omorat-o la un cuvant al stapanului lor, dar care acum jurau sa o protejeze, chiar cu pretul vietii lor. Imbracati in catifele si stofe fine, in loc de armuri din zale si coifuri, cavalerii mai in varsta o tratara cu deosebita curtoazie, in vreme ce cavalerii mai tineri dovedeau efectiv o teribila jena pentru ceea ce facusera. Tanarul Sir Lionel ii spuse lui Jennifer:

- Sper ca nu v-am produs nici un disconfort necuvenit, inaltimea Voastra, cand. cand. eu. adica. v-am apucat de mana si v-am tarat.

Jenny chicoti si inalta din sprancene:

- Si m-ai escortat la cortul meu, in prima seara?

- Da, v-am escortat, spuse el cu un oftat de usurare.

Gawin, tanarul paj, a fost ultimul care se prezenta, oficial, doamnei lui. Vizibil prea tanar si idealist ca sa urmeze exemplul cavalerilor mai in varsta si mai experimentati si sa uite trecutul, se inclina in fata lui Jenny, ii saruta mana si apoi, cu o ranchiuna prost ascunsa, spuse:

- Presupun, doamna mea, ca nu ati intentionat cu adevarat sa ne faceti sa inghetam, cand ne-ati taiat paturile.

Aceasta remarca ii aduse un ghiont puternic din partea lui Sir Eustace, care mai ramasese langa Jenny si care spuse, dezgustat:

- Daca asta este ideea ta despre galanterie, nici o mirare ca tanara Lady Anne ii face ochi dulci lui Roderick si nu tie.

Cele doua nume il facura pe baiat sa incremeneasca si sa se uite furios in sala. Scuzandu-se in graba fata de Jennifer, Gawin se grabi spre o bruneta dragalasa care statea de vorba cu un barbat pe care Jenny nu il recunoscu si care parea mai curand razboinic decat galant.

Royce il urmari plecand si se uita la Jenny cu o privire amuzata, de scuze.

- Gawin si-a pierdut capul dupa fata draguta de acolo si evident si judecata. Oferindu-i bratul, adauga:

- Vino sa-ti prezint restul invitatilor, doamna mea. Temerile lui Jenny privind primirea pe care i-o vor face toti cei care nu erau legati de Royce prin juraminte de credinta, disparura in urmatoarele doua ore in care a fost prezentata fiecaruia. Cuvintele uluitoare pe care le spusese Royce mai devreme, de pe treptele castelului, fusesera, evident, repetate si ras-repetate - ajungand pana la oaspetii veniti din imprejurimi - si chiar daca, uneori, Jenny mai intalnea cate o privire ostila, proprietarul acesteia avea grija sa o ascunda in spatele unui zambet politicos.

Dupa ce au fost facute toate prezentarile, Royce insista ca Jenny sa manance, iar la masa aranjata pe estrada urmara alte conversatii - toate vesele si placute, intrerupte doar de sunetele trompetelor de la galerie, care anuntau sosirea fiecarui nou fel de mancare.

Matusa Elinor era in plina glorie, cu o audienta captiva, de peste trei sute oameni cu care sa converseze, desi persoana alaturi de care era cel mai des vazuta era Arik! Jenny se uita amuzata la fascinatia batranei doamne pentru singura persoana care nu vroia sa vorbeasca cu nimeni.

- Mancarea se inalta la asteptarile voastre, my lord? intreba Jenny intorcandu-se spre Royce care se servea cu o a doua portie de friptura de paun si cu o alta, din lebada umpluta.

- Merge, spuse el incruntandu-se usor. Dar ma asteptam la lucruri mai bune, la bucatarie, sub supravegherea lui Prisham.

Si chiar atunci, insusi majordomul se materializa in fata lui Royce si Jenny il vazu pentru prima oara pe Albert Prisham care spuse cu o voce oficiala, rece:

- Ma tem ca pe mine nu ma intereseaza prea mult mancarea, inaltimea Voastra. Se uita apoi la Jennifer si adauga:

- O cana cu supa calduta si o bucata mica de carne imi ajung. Totusi, sunt convins ca sotia voastra va lua bucataria in mana si va crea retete si meniuri care sa va placa mai mult.

Jenny, care nu stia nimic despre retete si meniuri, nu dadu atentie acestei remarci, pentru ca incerca sa-si ascunda o pornire de instantanee respingere fata de acest om. Purtand la brau un lant de aur si avand in mana un sceptru alb, insemnele inaltei lui pozitii, era slab, aproape de vlaguire. Pometii obrajilor ii ieseau ascutiti pe sub pielea alba, aproape transparenta. Dar nu asta o facea pe Jenny sa reactioneze negativ fata de el. Era raceala din ochii lui, cand acesta se uita in jur. Aratandu-i lui Royce mai mult respect, dar cu siguranta nu mai multa caldura decat ii aratase lui Jennifer, Sir Albert continua:

- Sper ca, exceptand mancarea, toate celelalte sunt la inaltimea asteptarilor voastre, in seara aceasta?

- Totul este perfect, spuse Royce impingandu-si scaunul in spate, in timp ce in partea cealalta a salii incepuse dansul.

- Daca maine te vei simti suficient de bine, o sa vreau sa vad documentele, iar poimaine, domeniul.

- Desigur, inaltimea Voastra, dar poimaine este douazeci si trei, care de obicei este ziua de judecata. Doriti sa o aman?

- Nu, spuse Royce fara ezitare, cu mana sub cotul lui Jennifer, indicandu-i ca ar trebui sa se ridice. Chiar ma intereseaza sa vad cum decurge.

Cu o plecaciune spre Royce si o usoara inclinare a capului spre Jennifer, Sir Albert se retrase. Sprijinindu-se in bastonul sau, isi continua incet drumul spre camerele lui.

Cand Jenny intelese ca Royce vroia sa danseze, se dadu inapoi, aruncandu-i o privire ingrijorata.

- Eu nu am prea dansat, inaltimea Voastra, explica ea privind dansatorii care se invarteau plini de energie, cautand sa descifreze pasii. Poate ca n-ar trebui sa facem asta acum, cand sunt atatia.

Zambind, Royce o lua in brate, cu fermitate.

- Tine-te bine, atata, spuse el si incepu sa o invarta, expert. Era, observa Jenny, un dansator excelent. Mai mult, era un profesor excelent - la al treilea dans se invartea si salta si ea impreuna cu toti ceilalti. Primele dansuri fura urmate imediat de o duzina de altele, cand Stefan Westmoreland isi pretinse dansul lui, apoi Sir Godfrey si Sir Lionel si restul cavalerilor.

Razand, cu sufletul la gura, Jenny scutura din cap protestand cand Sir Godfrey incerca sa o atraga intr-un nou dans. Royce, care dansase cu alte cateva doamne, statea de vreo jumatate de ceas pe margine, cu un grup de oaspeti. Acum insa se materializa langa Jennifer, ca si cum i-ar fi simtit epuizarea.

- Godfrey, Jennifer trebuie sa se odihneasca. Facand un semn cu capul spre Gawin, care parea sa aiba o discutie aprinsa cu Sir Roderick in prezenta lui Lady Anne, Royce adauga sec:

- Iti sugerez sa o inviti mai bine la dans pe Lady Anne - inainte ca Gawin sa faca vreo prostie ca sa-i castige admiratia, provocand o incaierare cu Roderick, in care sa fie ucis.

Sir Godfrey se duse sa-i ceara un dans doamnei cu pricina iar Royce o conduse pe Jenny intr-un colt mai linistit din sala. Dandu-i o cupa cu vin, ii bloca privelistea, asezandu-se chiar in fata ei, cu o mana pe perete, langa capul ei.

- Multumesc, spuse ea fericita si imbujorata, respirand greu, cu pieptul ridicandu-i-se. Chiar aveam nevoie de un moment de odihna. Privirea lui Royce cobori apreciativ spre carnea rozalie care se umfla deasupra decolteului patrat al rochiei, facand-o pe Jenny sa se simta ciudat de excitata si de nervoasa in acelasi timp.

- Esti un dansator excelent, spuse Jenny fortandu-l sa se uite la ea. Probabil ca ai dansat mult, la curte.

- Si pe campul de bataie, spuse el, zambind dezarmat.

- Pe campul de bataie? rasuna perplexa vocea ei. Royce incuviinta din cap, zambind larg.

- Urmareste-i pe razboinicii care incearca sa evite sagetile si lanciile si o sa vezi pasi de dans si o miscare de picioare care o sa te lase cu gura cascata.

Abilitatea lui de a rade de el insusi ii incalzi lui Jenny inima, care oricum era bine incalzita deja de cele cateva cupe cu vin tare si de nenumaratele dansuri. Jenny se uita intr-o parte si il vazu pe Arik la cativa metri mai incolo. Spre deosebire de toti ceilalti care radeau, mancau sau dansau, Arik statea cu bratele incrucisate pe piept, cu picioarele bine departate, privind drept in fata, cu o expresie absolut letala. Iar alaturi, era matusa Elinor, sporovaind cu el ca si cum viata i-ar fi depins de abilitatea de a-l face sa vorbeasca.

Royce urma directia privirilor lui Jenny si spuse, glumind:

- Se pare ca matusii tale ii place sa curteze pericolul.

Incurajata de vin, Jenny ii intoarse zambetul.

- Arik vorbeste vreodata. adica in propozitii adevarate? Sau rade?

- Nu l-am vazut niciodata razand. Si vorbeste cat mai putin posibil.

Uitandu-se in sus, in ochii lui irezistibili, Jenny avu o senzatie de stranie siguranta si ocrotire si totusi, de neplacut sentiment ca sotul ei era practic un mister pentru ea. Simtind ca ii va raspunde la intrebare, spuse incetisor:

- Cum l-ai cunoscut?

- Nu am fost niciodata prezentati, glumi el. Dar cum Jenny continua sa-l priveasca intrebatoare, ca si cum ar fi asteptat mai multe informatii, continua:

- Prima oara l-am vazut pe Arik acum opt ani, in toiul unei batalii care dura de mai bine de o saptamana. Incerca sa scape de sase atacatori care se repezisera asupra lui cu sabiile si cu sagetile. M-am dus in ajutorul lui si impreuna am reusit sa scapam de ei. Cand totul s-a terminat, eu eram ranit dar Arik nu s-a obosit sa-mi multumeasca pentru eforturile mele. S-a uitat doar la mine si a plecat calare mai departe, aruncandu-se din nou in lupta.

- Si asta a fost totul? intreba Jenny, cand Royce tacu.

- Nu chiar. A doua zi, aproape de caderea noptii, am fost din nou ranit si de data asta doborat de pe cal. In timp ce eu ma aplecam sa-mi iau scutul, m-am uitat in sus si am vazut un calaret venind spre mine, cu lancea atintita drept spre inima mea. In clipa urmatoare, lancierul ramasese fara cap si alaturi de el era Arik care descalecase sa-si ia de jos toporisca insangerata. Din nou, fara un cuvant.

Ranile ma facusera practic inutil si in noaptea aceea Arik a aparut din nou, de doua ori - in aparenta de nicaieri - ca sa-i indeparteze pe atacatorii mei, cand eram depasit numeric. A doua zi i-am pus pe fuga pe dusmani si am inceput sa-i urmarim. Cand m-am uitat intr-o parte, l-am vazut pe Arik alaturi de mine. Si de atunci, acolo este.

- I-ai castigat nemuritoarea lui loialitate pentru ca l-ai salvat de cei sase atacatori? rezuma Jenny.

Royce scutura din cap.

- Suspectez ca i-am castigat nemuritoarea lui loialitate o saptamana mai tarziu, cand am ucis un sarpe urias care incerca sa imparta fara stiinta lui, aceeasi patura cu Arik.

- Sper ca nu-mi spui, chicoti Jenny, ca uriasul se teme de serpi.

Royce simula indignarea.

- Femeile se tem de serpi, explica el fara echivoc. Barbatii ii urasc. Ceea ce inseamna cam acelasi lucru, strica Royce efectul, razand ca un baietel.

Royce se uita in jos la ochii ei veseli, tanjind sa o sarute iar Jenny, purtata de aceasta parte tandra, glumeata a lui, dadu drumul, brusc, intrebarii care nu-i dadea pace.

- Chiar ai vrut sa-l lasi sa ucida copilul acela, astazi?

Royce deveni putin rigid, apoi spuse calm:

- Cred ca e timpul sa urcam.

Neintelegand de ce luase el brusc aceasta decizie, gandindu-se ca poate, odata sus, intentiona sa continue discutia, Jenny ezita, banuitoare.

- De ce?

- Pentru ca tu vrei sa discuti iar eu vreau sa te bag in pat. Iar in acest caz, camera mea este mai adecvata pentru ambele scopuri, fata de aceasta sala.

Renuntand la o scena care doar ar fi umilit-o, Jenny intelese ca nu avea alta alegere decat sa paraseasca sala, impreuna cu el. Dar inainte de a pune piciorul pe prima treapta, tresari speriata si se intoarse spre el, cu ochi imploratori:

- Sper ca nu vor incerca sa vina dupa noi. Adica. nu o sa fie un ritual al patului, nu? pleda ea.

- Chiar daca nu ar fi nimic rau in asta, spuse el rabdator. Este un obicei vechi. Putem sta de vorba dupa, adauga Royce cu inteles.

- Te rog. Ar fi o farsa, pentru ca lumea stie ca noi deja. deja am facut asta si daca s-ar intampla asa, ar incepe din nou sa vorbeasca.

Royce nu-i raspunse, dar in timp ce treceau prin dreptul lui Arik si al matusii Elinor, se opri sa stea de vorba cu el.

Iminenta plecare a mirelui si a miresei fu remarcata totusi imediat si in timp ce treceau prin dreptul mesei de pe estrada, Jenny devenise deja rosie la fata din cauza incurajarilor si sfaturilor strigate spre Royce. Cand incepura sa urce scarile, Jenny se uita ingrozita peste umar dar spre usurarea ei, vazu ca Arik se plantase in fata scarii, incrucisandu-si bratele pe piept si luandu-si postul in primire - evident la ordinul lui Royce - pentru a impiedica petrecaretii sa ii urmeze.

Cand Royce deschidea usa camerei sale, Jenny era deja intr-o stare generala de teroare si neajutorare. Il privi intr-o tacere inghetata inchizand usa in spatele lui, inregistrand ca prin ceata, uluita, o incapere extrem de larga si de luxoasa, cu un pat urias, cu patru stalpi si un baldachin cu draperii din catifea fina si doua fotolii imense, cu bratele sculptate, plasate in fata unui semineu mare, acoperit. Trei dulapuri uriase, sculptate ornamental, se intindeau de-a lungul peretilor, unul pentru haine, presupuse imediat Jenny, iar celelalte continand monede si alte bogatii, judecand dupa dimensiunile si incuietorile lor masive. Doua sfesnice inalte, din argint, cu lumanari aprinse, flancau patul si alte doua se aflau de o parte si de alta a semineului. Pe pereti atarnau tapiserii iar pe pardoseala lustruita se afla chiar o carpeta. Dar cel mai uluitor lucru din camera era fereastra - o fereastra mare, cu vitralii, care dadea spre curtea castelului si care la lumina zilei facea camera mai placuta si mai aerata.

In partea stanga, o usa deschisa dadea spre solar; usa din dreapta dadea, evident, spre camera lui Jenny. Evitand cu grija sa se uite spre pat, continua sa priveasca spre celelalte doua usi si in clipa in care Royce se misca, tresari si spuse primul lucru care-i veni in minte:

- Unde dau usile astea?

- Una spre un loc intim, cealalta spre o debara, raspunse el observand ca Jenny evita sa se uite spre pat. Calm, dar totusi cu o evidenta amenintare de comanda, spuse:

- Te superi daca te rog sa-mi explici de ce perspectiva de a te culca cu mine ti se pare mai alarmanta acum, cand suntem casatoriti, decat inainte, cand aveai totul de pierdut?

- Atunci nu aveam alta varianta, spuse ea aparandu-se nervos, intorcandu-si fata spre el.

- Nici acum, sublinie el, rezonabil.

Lui Jenny i se usca gura. Isi cuprinse trupul cu bratele, ca si cum i-ar fi fost foarte frig, cu privirea derutata, disperata, incercand sa se explice.

- Nu te inteleg. Niciodata nu stiu la ce sa ma astept. Uneori pari aproape bun si aproape rational. Si exact cand cred ca esti de fapt foarte dragut - vreau sa spun normal, incepi sa faci lucruri nebune si acuzatii bolnavicioase. Nu ma pot simti in largul meu cu un barbat care este un strain pentru mine! Un strain infricosator, imprevizibil! Jenny intinse mainile spre el, ca si cum l-ar fi implorat sa o inteleaga.

Royce facu un pas spre ea, apoi inca unul si Jenny incepu sa se retraga si ea pas dupa pas, pana cand calcaiele i se lovira de pat. Incapabila sa se dea mai in fata si nedorind sa se miste spre spate, ramase acolo, intr-o tacere revoltata.

- Sa nu indraznesti sa ma atingi. Urasc cand ma atingi! il avertiza ea tremurand.

Royce se incrunta, intinse mana si se agata cu degetul de decolteul rochiei, uitandu-se drept in ochii ei, in timp ce-si cobora mai mult degetul, pana cand si-l vari in spatiul dintre sanii ei. Degetul ramase acolo, miscandu-se in sus si in jos, mangaindu-i sanii, in timp ce flacari timide incepeau sa se aprinda in trupul lui Jenny, facand-o sa respire repede, sacadat. Mana isi facu loc mai adanc, intre piele si corsaj si se inchise in jurul unui san.

- Spune-mi acum ca-mi urasti atingerea, o invita el incet, tinandu-i ochii prizonieri intr-ai lui, tachinand cu degetele sfarcul care se intarea tot mai mult.

Jenny isi simti sanul umflandu-se ca sa-i umple mana si isi intoarse capul intr-o parte, privind fix la focul din camin, murind de rusine ca nu-si putea controla trupul tradator.

Brusc, Royce isi scoase mana.

- Incep sa cred ca iti place sa ma ispitesti, pentru ca o faci mai bine decat oricine. Trecandu-si mana prin par, furios si dezgustat de el insusi, Royce se duse la carafa cu vin de langa foc si-si turna putin intr-o cupa, apoi se intoarse, studiind-o in tacere. Dupa o vreme, spuse pe un ton calm, aproape conciliant, care o facu pe Jenny sa se uite la el:

- Greseala pentru ceea ce s-a intamplat chiar acum a fost a mea si nu are legatura cu "ispitirea" ta.

Tu mi-ai oferit doar o scuza pentru ce am tanjit sa fac din clipa in care te-am vazut in rochia asta.

Cum Jenny ramase tacuta, spuse cu un oftat iritat:

- Jennifer, casatoria asta nu a fost alegerea noastra, dar raul a fost facut iar noi va trebui sa gasim o cale sa ne impacam cu ea. Am gresit amandoi si nimic nu poate schimba asta. Eu am sperat sa ingrop trecutul, dar poate ca este mai bine sa te las sa vorbesti despre el, asa cum pari decisa sa o faci. Foarte bine, spuse el ca si cum ar fi ajuns la o concluzie, da-i drumul si enumera-ti nemultumirile. Ce anume vrei sa stii?

- Pentru inceput, doua lucruri. Cand ai ajuns la concluzia ca eu am gresit? Si cum, pentru numele Lui Dumnezeu, este posibil sa spui ca am gresit fata de tine?

- As prefera sa las ultima intrebare fara raspuns, spuse el calm. Inainte de a veni la tine, in seara asta, sa te vad, am stat doua ore aici, ca sa ma impac cu lucrurile pe care le-ai facut tu si am decis sa uit totul.

- Foarte virtuos din partea ta, spuse Jenny ironic. Dar, mylord, intamplator eu nu am facut nimic, nimic pentru care sa trebuiasca sa-ti cer iertare sau pentru care sa dau explicatii. Totusi, voi fi fericita sa dau orice explicatie doresti, dupa ce mi le vei da tu, mie. E bine asa?

Buzele lui Royce se strambara intr-un zambet nedorit, in timp ce admira furtunoasa frumusete in catifea acvamarin, care abandonase deja teama, in favoarea furiei. I se parea cumplit de dureros cand se temea de el. Facand un efort sa-si indeparteze zambetul, incuviinta din cap.

- E perfect. Poti sa incepi.

Jenny nu avea nevoie de alte incurajari. Studiindu-i chipul, pandind orice semn de inselatorie, spuse brusc:

- Aveai sau nu de gand sa il lasi pe Arik sa ucida baiatul, astazi, in sat?

- Nu. Nu aveam de gand, raspunse el clar.

O parte din teama si ostilitatea lui Jenny incepura sa dispara.

- Atunci de ce nu ai spus nimic?

- Nu aveam nevoie. Arik nu actioneaza decat la ordinele mele. El s-a oprit nu pentru ca ai tipat tu ci pentru ca astepta decizia mea.

- Nu. nu minti, nu-i asa? intreba ea cercetandu-i trasaturile de nescrutat.

- Tu ce crezi?

Jenny isi musca buza, simtindu-se usor badarana.

- Imi cer scuze. A fost o grosolanie inutila. Acceptandu-i scuzele cu o inclinare a capului, Royce spuse politicos:

- Mergi mai departe. Care este urmatoarea ta intrebare?

Jenny inspira adanc si dadu incet drumul aerului, stiind ca tatona acum un teren periculos.

- As vrea sa stiu de ce te-ai simtit obligat sa-mi jignesti tatal si familia, dovedindu-ti ca poti sparge apararea castelului Merrick si sa ma rapesti din camera mea? Ignorand brusca flacara de manie din ochii lui Royce, continua cu incapatanare: doar ti-ai dovedit curajul si priceperea, in astfel de lucruri. De ce, daca ai vrut cu adevarat sa traim in armonie, ai simtit nevoia sa ti le dovedesti intr-un mod atat de jalnic, de prostesc.

- Jennifer, o intrerupse el cu o voce taioasa, ti-ai batut de doua ori joc de mine si m-ai facut sa-mi bat si eu, o data, joc de mine. Asta este intr-adevar un record, aplauda el sarcastic. Acum fa o plecaciune si lasa lucrurile asa cum sunt!

Intarita de o considerabila cantitate de vin si de o la fel de considerabila incapatanare naturala, Jenny ii studie trasaturile. In ciuda tonului sau sarcastic, in ochii lui cenusii citea o duritate care ii spunea ca acel "complot" la care se referea nu il infuriase doar, ci taiase in el suficient de adanc ca sa-l amarasca, incercand sa ignore atractia magnetica, periculoasa care parea sa o impinga spre el din clipa. In care incepuse sa-i raspunda la intrebari, Jenny spuse cu degajare:

- As face fericita o plecaciune, dar mai intai as vrea sa stiu cat se poate de clar ce am facut ca sa merit acest credit.

- Stii al naibii de bine la ce ma refer.

- Nu sunt chiar. sigura. Urasc sa fiu condamnata pentru ce nu am facut, spuse ea ridicand paharul.

- Esti uluitoare. Poti minti uitandu-te drept in ochii mei. Foarte bine, spuse el cu ironie in glas. Haide sa jucam jocul tau dezgustator pana la sfarsit. Mai intai, a fost micul viclesug al surorii tale - despre care puteam jura ca nu are suficienta minte nici ca sa se imbrace singura - la care a recurs cu ajutorul tau si al fulgilor de perna.

- Stii de asta? spuse Jenny chicotind in cupa si incercand sa-si ascunda zambetul.

- Eu unul nu te-as sfatui sa razi, o preveni Royce.

- De ce nu? Gluma a fost deopotriva la adresa mea cat a fost si la a ta.

- Adica tu nu ai stiut nimic despre asta? izbucni el studiindu-i obrajii imbujorati, intrebandu-se daca vinul sau minciuna erau cauza.

- Daca as fi stiut, spuse ea redevenind serioasa, crezi ca as fi fost atat de grabita sa imi targuiesc onoarea pe fulgi!

- Nu stiu. Ai fi fost?

Jenny lasa paharul jos si spuse:

- Nu, sunt sigura. Ca sa o ajut sa fuga, presupun ca as fi facut-o - dar nu inainte de a fi epuizat orice alta posibilitate. Deci nu cred ca pot fi condamnata pentru ca te-am tras pe sfoara, in cazul asta. Care sunt celelalte doua?

Royce tranti cupa pe masa si porni spre ea.

- Presupun ca te referi la fuga mea cu William? spuse ea stanjenita, dandu-se un pas inapoi, vazandu-i expresia amenintatoare din ochi. Nici pentru asta nu pot fi condamnata. El statea acolo, in padure si nu l-am observat pana cand nu ai fost tu gata sa pleci, cu Arik.

- Corect, spuse el rece, dar cu toate ca esti la curent cu remarca mea referitoare la regina Scotiei, nu esti la curent cu faptul ca in timp ce tu fugeai, eu ii spuneam lui Graverley, ca un prost, ca intentionam sa ma casatoresc cu tine. Si nu esti la curent cu faptul ca urma sa te retragi la manastire imediat dupa casatoria noastra de la Merrick? Ceea ce m-ar fi legat frumos de tine pentru tot restul vietii mele si totodata m-ar fi lipsit de urmasi? Si daca o sa ma mai minti o singura data. Royce ii smulse cupa cu vin din mana si o trase in bratele lui.

- Ce ai face? sopti ea.

- Gata cu nonsensurile, spuse el scurt, aplecandu-se si luandu-i buzele intr-o sarutare apasata, reducand-o la tacere. Spre surpriza lui, ea nu se impotrivi. De fapt, parea sa nu stie ce ii facea. Cand isi inalta capul, Jenny se uita la el cu o expresie in ochii albastri, pe care nu i-o mai vazuse pana atunci.

- Ce ai face? repeta ea.

- M-ai auzit, spuse el scurt.

O caldura cumplita, tradatoare, incepu sa se strecoare prin fiecare por al trupului lui Jenny, cand il privi in ochii lui uluiti.

- De ce? sopti ea. De ce i-ai spus ca aveai de gand sa te insori cu mine?

- Pentru ca nu eram in toate mintile mele atunci, spuse el rece.

- Din cauza mea? sopti Jenny, atat de purtata de ce-i spunea inima, incat vorbise fara sa se gandeasca.

- Din cauza trupului tau incantator, spuse el crud, dar undeva in inima ei, Jenny accepta altceva. o alta explicatie, atat de minunata incat ii era teama sa se gandeasca la ea. Care spunea totul.

- Nu am stiut, spuse ea simplu. Niciodata nu m-am gandit ca o sa te casatoresti cu mine.

- Si presupun ca daca te-ai fi gandit, l-ai fi expediat inapoi pe fratele tau vitreg si ai fi ramas cu mine, la Hardin?

Era cel mai mare risc pe care si-l asumase vreodata Jenny in viata ei, pentru ca ii spunea adevarul:

- Daca. daca as fi stiut cum o sa ma simt dupa plecarea mea, poate ca as fi ramas. Ii vazu maxiliarul inclestandu-i-se si fara sa se gandeasca, ridica mana si ii atinse cu degetele obrazul incordat.

- Te rog, nu te uita asa la mine. Nu te mint, sopti ea cu privirea scufundata in ochii lui.

Incercand fara succes total sa ignore tandra inocenta a atingerii ei si sa alunge amintirea brusca a felului in care-i sarutase cicatricele, Royce spuse impersonal:

- Si presupun ca nu ai stiut nimic despre complotul tatalui tau?

- Nu ma duceam la nici o manastire, a doua zi urma sa plec cu tine. Niciodata nu as fi facut ceva atat de. josnic, spuse ea simplu.

Frustrat de nesfarsita ei siretenie, Royce o trase in bratele lui si o saruta, dar in loc sa lupte impotriva sarutului dur, acaparator, Jenny se ridica in varfurile picioarelor si il primi, ridicandu-si bratele pe pieptul lui si petrecandu-si-le dupa gatul sau. Buzele ei despartite se agatara de ale lui, miscandu-se tandru, moale pe gura lui si spre uluirea lui Royce, isi dadu seama ca ea vroia sa-l imbuneze. Dar totusi nu putu sa impiedice sa se intample acest lucru. Mainile lui nu-i mai mangaiau bratele, se mutasera acum pe spatele ei, intr-o mangaiere continua, alinatoare, alunecand usor spre ceafa si tinandu-i buzele mai aproape de gura lui flamanda.

Si pe masura ce pasiunea lui crestea, crestea si cumplita, vinovata premonitie ca se inselase. In legatura cu totul. Smulgandu-si gura dintr-a ei, o tinu strans la piept, asteptand sa-si recapete suflul. Cand in sfarsit crezu ca poate vorbi, o indeparta incet si ii lua barbia, simtind nevoia - dorind - sa se uite in ochii ei, cand avea sa o intrebe.

- Uita-te la mine, Jennifer, spuse el cu blandete. Ochii inaltati spre el erau nevinovati de orice viclenie si ciudat de increzatori. Nu era o intrebare, era o afirmatie:

- Nu ai stiut nimic despre complotul tatalui tau, nu?

- Nu a fost nici un complot, spuse ea simplu. Royce isi dadu capul pe spate si inchise ochii, Incercand sa inchida afara adevarul atat de evident: dupa ce o fortase, in propria, ei casa, sa indure barbariile oamenilor lui, o tarase din patul ei, o fortase sa se marite cu el, o carase de-a lungul Angliei si ca sa termine totul cat mai frumos, se oferise, in aceasta ultima ora sa o "ierte" si sa "dea totul uitarii".

Pus in situatia de a-i distruge iluziile legate de tatal ei sau de a o lasa sa creada ca era un nebun nemilos, Royce alese prima varianta. Nu era intr-o dispozitie galanta - nu, cu pretul casniciei lui.

Mangaindu-i parul matasos, isi cobori barbia si se uita in ochii aceia increzatori, intrebandu-se de ce oare isi pierdea ratiunea de cate ori era vorba de ea.

- Jennifer, spuse el calm, eu nu sunt chiar monstrul care, pe buna dreptate, ma crezi tu. A fost un complot. Vrei cel putin sa-mi asculti explicatia?

Jenny isi inclina capul, dar zambetul pe care i-l arunca ii spuse ca oricum, tot nu il credea.

- Cand am plecat spre Merrick, ma asteptam ca tatal tau sau unul dintre clanuri sa incerce sa violeze pactul care garanta siguranta mea pe teritoriul Scotiei, pentru casatoria noastra. Mi-am plasat oameni pe drumurile care duceau la Merrick, cu ordinul sa nu lase nici un grup sa treaca fara sa faca cercetari.

- Si nu au gasit pe nimeni care sa incerce sa violeze pactul, spuse ea, absolut sigura.

- Nu, recunoscu Royce. Dar ce au descoperit, a fost o caravana a unei starete, cu o escorta formata din douasprezece persoane, indreptandu-se cu ceea ce parea o graba nefireasca, spre Merrick. Contrar a ceea ce ai motive sa crezi, adauga el cu un zambet stramb, oamenii mei nu obisnuiesc sa hartuiasca clerici. Pe de alta parte, urmandu-mi instructiunile, s-au interesat de grup - facand-o pe stareta sa creada ca au fost trimisi sa o escorteze. Ea, in schimb, li s-a destainuit fericita ca venea sa te ia pe tine.

Sprancenele frumos arcuite ale lui Jenny se stransera intr-o incruntare derutata si Royce aproape regreta ca-i spunea adevarul.

- Continua, spuse ea.

- Stareta si insotitorii ei fusesera intarziati de toata ploaia din nord - care a fost, de fapt, motivul pentru care tatal tau si parintele Bendict au scornit absurda explicatie despre imbolnavirea bunului prelat, care il impiedica sa oficieze ceremonia. Potrivit staretei, o anume Lady Jennifer Merrick decisese sa ia calea manastirii, ca urmare a unei casatorii nedorite. "Sotul", intelesese ea, era hotarat sa stea in calea deciziei doamnei respective de a-si dedica viata Domnului si ea venise tocmai ca sa o ajute pe Lady Jennifer sa-si convinga tatal sa-i dea voie sa plece de la Merrick - si din ghearele pagane ale sotului ei - in secret.

Tatal tau pusese la cale razbunarea perfecta: cum casatoria noastra fusese deja consumata, o anulare nici nu se punea in discutie, pentru mine. La fel ca si divortul. Fara posibilitatea de a ma recasatori, eu nu as fi putut procrea un mostenitor legitim si astfel, toate astea - Claymore si tot ce am eu - s-ar fi intors inapoi la rege, dupa moartea mea.

- Nu. nu te cred, spuse Jenny aproape fara glas si apoi, cu o corectitudine sa-ti franga inima, spuse.

- Cred ca tu crezi asta. Dar adevarul adevarat este ca tatal meu nu m-ar fi inchis niciodata departe de lume, pentru tot restul vietii mele, fara macar sa-mi dea dreptul sa aleg eu.

- Ar face-o si a vrut sa o faca.

Jenny scutura din cap, scutura atat de puternic si atat de categoric, incat Royce isi dadu dintr-o data seama ca ea efectiv nu putea suporta ideea.

- Tatal meu. ma iubeste. Nu ar face asta. Nici chiar ca sa se razbune pe tine.

Royce se cutremura, simtindu-se ca un barbar, asa cum se spunea despre el, pentru ca incercase sa-i zdruncine aceasta iluzie.

- Ai dreptate. Eu. A fost o greseala. Jenny inclina din cap.

- O greseala, repeta ea. Si ii zambi, cu un zambet dulce, plin de caldura, cum nu-i mai zambise niciodata, facandu-i inima sa-si inteteasca ritmul. Un zambet plin de incredere si aprobare si de inca ceva, ce nu putea defini ca lumea.

Intorcandu-se, Jenny se duse la fereastra, uitandu-se afara, la noaptea luminata de stele. Pe metereze ardeau torte si in lumina portocalie se vedea clara, silueta unui paznic. Mintea ei insa nu era nici la stele si nici la paznic sau la tatal ei; era la barbatul inalt, cu parul negru, care statea in picioare in spatele ei. Care a vrut sa se casatoreasca cu ea si acest lucru ii umplea inima cu o emotie atat de puternica, atat de devastatoare, incat abia mai reusea sa o cuprinda. Era atat de coplesitoare, incat sentimente ca patriotismul sau razbunarea deveneau neinsemnate.

Intinse mana, urmarind cu degetul traiectoriile frumoase ale sticlei reci, amintindu-si toate noptile fara somn de la Merrick, cand nu si-l putea smulge din minte, cand trupul ei se simtea pustiu si incins si striga dupa al lui. Il auzi in spatele ei incepand sa se apropie de ea si stiu ce avea sa se intample intre ei, la fel de sigur cum stia ca il iubeste. Dumnezeu sa o ierte pentru ca il iubea pe dusmanul familiei ei.

Stiuse asta la Hardin, dar atunci fusese mai puternica - si mai speriata. Speriata de ce avea sa se intample cu ea daca isi permitea sa iubeasca un barbat care parea sa o trateze doar ca pe o distractie trecatoare. Dar la fel de sigur cum stia ca il iubeste, Jenny stia ca si el o iubea. Asta explica totul - mania lui, rasul lui, rabdarea lui. discursul lui in curtea castelului.

Ii simti prezenta ca pe un lucru palpabil, chiar inainte ca el sa-si petreaca incet bratele in jurul ei, pe la spate, tragand-o spre trupul lui. Privirile lor se intalnira in geamul ferestrei si Jenny se uita in ochii lui, in timp ce-i cerea singura promisiune care ar fi eliberat-o de intreaga vina de a-i fi daruit dragostea ei si viata ei. Cu vocea tremurata de emotie, intreba:

- Juri ca niciodata nu vei ridica mana asupra familiei mele?

Raspunsul lui veni ca o soapta dureroasa:

- Da.

O cuprinse o tandrete cutremuratoare si Jenny inchise ochii, lasandu-se pe spate, pe trupul lui, intr-o totala capitulare. Royce se apleca, mangaindu-i fruntea cu tamplele, strecurandu-si incet mana in sus, ca sa-i mangaie plinatatea sanului. Gura lui trasa o poteca fierbinte in jos, de-a lungul obrazului, spre ureche, explorand cu limba fiecare milimetru, in timp ce mana ii aluneca sub rochie, cuprinzandu-i sanul in causul palmei, frecand usor cu degetul sfarcul care se intarea.

Scaldata intr-o mare de senzatii, Jenny nu protesta cand Royce ii acoperi buzele cu ale lui, intorcand-o spre el. Nu simti nici rusine si nici vinovatie cand rochia ii aluneca in jos peste coapse sau cand el urca alaturi de ea in pat, cu umerii lui goi, muschiulosi, lucind ca bronzul in lumina luminarilor, cand se apleca peste ea, departandu-i cu pricepere buzele cu limba lui. Cu un geamat tacut de capitulare, isi strecura mana pe dupa gatul lui, cu degetele in parul ondulat de la ceafa, tinandu-i gura apasata cu putere pe a ei, in timp ce ii primea limba si i-o oferea pe a ei. Ardoarea ei nevinovata era mai mult decat putea suporta trupul nesatios al lui Royce. Petrecandu-si bratul pe dupa coapsele ei, o trase intr-un contact violent cu coapsele lui tensionate, modelandu-i trupul pe contururile rigide ale trupului sau. Cu cealalta mana ii cuprinse ceafa, in timp ce isi afunda iara si iara limba in gura ei, obligand-o sa-i dea inapoi nevoia urgenta, senzuala, pe care i-o oferea el.

Cand isi smulse gura dintr-a lui, Royce aproape ca gemu de dezamagire, crezand ca o speriase cu pasiunea lui descatusata - dar cand deschise ochii, ceea ce vazu pe chipul ei nu era nici spaima, nici repulsie, era o minunata mirare. Cu un nod de tandrete care ii umfla pieptul, ramase perfect linistit, privind-o pe, Jenny in timp ce ii lua fata in maini, mangaindu-i adorator, cu degete tremurande, ochii, pometii obrajilor si maxilarul, ca apoi sa se ridice si sa il sarute cu o ardoare care o egala aproape pe a lui. Intorcandu-se in bratele lui, apasandu-l in perne, cu parul revarsandu-se peste ei ca un val de satin, ii saruta ochii, nasul, urechea si cand buzele ei se inchisera peste sfarcul lui, Royce isi pierdu controlul.

- Jenny, gemu el plimbandu-si repede mainile peste spinarea, coapsele si fesele ei. Degetele i se infipsera in parul ei, tragandu-i buzele inapoi spre gura lui fierbinte.

- Jenny, sopti Royce gutural, afundandu-si limba in gura ei, impletindu-si-o cu a ei in timp ce o rostogolea inapoi pe spate si o acoperea cu trupul lui.

- Jenny, murmura el fierbinte, devorandu-i infometat sanii si burta si coapsele, cu gura lui. Nu se putea opri sa nu-i pronunte numele. Suna ca o melodie in inima lui, in timp ce ea isi petrecea bratele pe dupa el si isi inalta coapsele, modelandu-se plina de dorinta, pe barbatia lui umflata; canta in vinele lui cand ea ii primi cu pasiune prima patrundere a trupului intr-al ei; canta in fiecare fibra a fiintei lui, cand ea se potrivi cu miscarile lui hotarate; si exploda intr-un crescendo, cand ea ii striga "Te iubesc", infigandu-si unghiile in ceafa lui, cu trupul zguduit de val dupa val, de extaz.

Contractat, disperat sa se elibereze, Royce isi smulse buzele dintr-ale ei si se ridica in brate, asteptand sa-i inceteze freamatul, uitandu-se in jos, la chipul ei frumos, incetosat. Si atunci, pentru ca nu se mai putea stapani, inainta in ea pentru ultima oara, gafaindu-i numele. Trupul ii tresalta convulsiv, o data si inca o data si inca o data, in timp ce revarsa viata in ea, tinandu-i coapsele lipite de ale lui, gura, lipita de a lui.

Intins pe spate, cu sotia lui cuibarita langa el, astepta sa-i inceteze bataile tumultoase ale inimii, plimbandu-si mana pe pielea ei catifelata uluit de explozia din trupul lui. In toti anii lui de intalniri erotice fara tel si de toride distractii, nimic nu se apropiase macar vreodata de extazul cutremurator pe care tocmai il experimentase.

Langa el, Jenny isi inalta capul, uitandu-se in ochii lui. In adancimea lor albastra, somnolenta, vazu aceeasi mirare si confuzie pe care le resimtea si el.

- La ce te gandesti? intreba zambind tandru spre fata ei intoarsa.

Un zambet de raspuns ii atinse buzele, in timp ce degetele ei se plimbau peste pieptul inasprit de par.

Doar doua ganduri ii trecusera lui Jenny prin minte si decat sa accepte ideea ca tanjea sa-l auda spunandu-i ca si el o iubea, i-l marturisi pe al doilea.

- Ma gandeam, sopti ea cu o voce ingrosata. ca daca m-as fi simtit asa. la Hardin. nu cred ca as fi plecat cu William.

- Daca ar fi fost asa, contracara Royce, cu zambetul largindu-i-se intr-o grimasa perfida, as fi venit dupa tine.

Fara sa-si dea seama ca ii putea trezi atat de repede dorinta, Jenny isi plimba degetele pe suprafetele plate ale abdomenului lui Royce.

- De ce nu ai facut-o?

- La vremea aceea eram sub arest, raspunse el sec, prinzandu-i mana plimbareata intr-a lui, fixandu-i-o sub palma lui, ca sa evite sa rataceasca mai jos. Eram sub arest pentru ca am refuzat sa te predau lui Graverley, adauga, eliberandu-i mana.

I se taie rasuflarea cand mana ei aluneca mai jos, spre coapsa.

- Jenny, o preveni el gutural, dar era prea tarziu, dorinta se revarsa deja in el, facandu-l rigid. Razand retinut la expresia ei uluita, o prinse de coapse si o ridica deasupra lui, asezand-o delicat dar ferm, deasupra tijei lui umflate.

- Acorda-ti cat timp doresti, micuto, glumi el gutural, sunt total la dispozitia ta. Totusi rasul ii amuti cand sotia lui se apleca, incalecandu-l si acoperindu-i dulce gura, cu a ei.

CAPITOLUL DOUAZECI Si UNU.

Jenny zambea stand la fereastra solarului, privind in curtea castelului, cu inima plina de amintirile noptii trecute. Era deja la mijlocul diminetii, judecand dupa unghiul soarelui iar ea se sculase de mai putin de o ora - mai tarziu decat se sculase vreodata in viata ei.

Royce facuse dragoste cu ea lung si agale, de dimineata, de data asta cu o gentilete minunata, retinuta, care si acum ii intetea pulsul lui Jenny. Nu ii spusese ca o iubea, dar ea era sigura de asta. De ce altfel se legase atat de mult de ea? Sau de ce avea atata grija fata de ea, cand era in patul lui?

Era atat de pierduta in ganduri, incat Jenny nu observa cand intra Agnes in camera. Cu zambetul inca in ochi, Jenny se intoarse spre fata care ii intindea o alta rochie refacuta pentru ea, de data aceasta dintr-un casmir crem, moale. In ciuda expresiei severe a servitoarei, Jenny era cat se poate de hotarata sa treaca peste bariere si sa se imprieteneasca totusi cu servitorii ei. Daca era ea in stare sa imblanzeasca un lup, sigur ca nu putea fi mai greu sa-i imblanzeasca servitorii.

Gandindu-se la ceva ce sa-i spuna fetei, primi rochia si apoi observa cada din alcov.

- Cada asta este suficient de incapatoare pentru patru sau cinci persoane. Acasa, fie facem baie in lac, fie intr-o cadita din lemn in care incapea atata apa cat sa te acopere pana la brau.

- Aici este Anglia, doamna mea, ii raspunse Agnes, in timp ce lua rochia pe care o purtase Jenny cu o seara inainte. Jenny ii arunca o privire uluita, nesigura daca tonul ei tradase sau nu o anumita superioritate.

- Toate casele mari din Anglia au cazi enorme ca asta si camine adevarate si. Jenny ridica bratul si facu un gest cuprinzator care includea camera luxoasa cu draperiile ei din catifea si covorasele groase imprastiate pe pardoseala. si lucruri ca toate astea.?

- Nu, doamna mea. Dar aici sunteti la Claymore si Sir Albert - seful valetilor si valet la fostul stapan - a primit porunca sa tina Claymore ca pe un castel potrivit pentru un rege. Argintaria este lustruita in fiecare saptamana si nu se permite patrunderea prafului in tapiterii si nici sa fie vazut pe pardoseli. Si daca se strica ceva, este aruncat si inlocuit.

- Cere multa munca sa tii totul in perfecta stare si ordine, remarca Jenny.

- Da, dar noul stapan i-a spus lui Sir Albert ce are de facut si Sir Albert, un om dur, mandru asa cum este el, o sa faca ce i s-a spus - indiferent ce simte in sinea lui, pentru ca i se spune ce anume sa faca.

Aceasta ultima remarca uimitoare era atat de plina de amaraciune si de resentimente, incat lui Jenny nu-i venea sa creada ca auzise corect. Se incrunta, in timp ce se intorcea complet, ca sa se uite la fata.

- Agnes, ce vrei sa spui cu asta?

Agnes intelese clar ca spusese prea multe, pentru ca se albi la fata si incremeni, uitandu-se la Jenny cu ochi infricosati.

- Nu am vrut sa spun nimic, doamna mea. Nimic! Cu totii suntem mandri sa il avem acasa pe noul nostru stapan si daca toti dusmanii vor veni aici si vor veni cu siguranta, este o mandrie pentru noi sa renuntam la recolta si la barbati si la copii, pentru bataliile lui. O mandrie, repeta ea cu o voce joasa, disperata, in care se mai simtea inca resentimentul manios.

Suntem oameni buni, loiali si nu-i purtam pica stapanului pentru ce a facut. Si sper ca nici el, noua.

- Agnes, spuse Jenny cu blandete, nu trebuie sa te temi de mine. Nu o sa-ti tradez increderea. Ce ai vrut sa spui prin "ce a facut?"

Biata femeie tremura atat de tare, incat cand Royce deschise usa si-si vari capul inauntru ca sa-i aminteasca lui Jenny sa coboare pentru gustarea de la miezul zilei, ii scapa din mana rochia de catifea. Smulgand-o de jos, se repezi afara din camera. Dar cand trase sa deschida usa grea din stejar, se uita inapoi spre Royce si de data aceasta Jenny vazu clar ca isi facea din nou semnul crucii.

Cu rochia de casmir uitata in mana, Jenny se uita la usa care se inchidea, incruntandu-se ganditoare.

Sala cea mare trada putine semne ale petrecerii de cu o seara inainte; mesele pe capriori, care umplusera incaperea, fusesera demontate si indepartate. De fapt, singurele ramasite ale petrecerii erau cei vreo doisprezece cavaleri care dormeau inca pe bancile puse de-a lungul peretilor, sforaiturile lor ridicandu-se si coborand sonor. In ciuda eforturilor de a crea impresia unei eficiente indarjite, Jenny observa cu simpatie ca miscarile servitorilor erau lenese si ca destui erau cei care nu reuseau sa se fereasca de loviturile vreunui cavaler furios, care nu vroia sa-i fie tulburat somnul.

Royce isi ridica privirea spre Jennifer care se apropia de masa si se ridica in picioare cu gratia aceea degajata, de pisica, pe care i-o admirase dintotdeauna.

- Buna dimineata, ii spuse el cu o voce joasa, intima, sper ca ai dormit bine, da?

- Foarte bine, spuse Jenny cu o voce care era ca o soapta stanjenita, dar ochii ii straluceau cand se aseza la masa, langa el.

- Buna dimineata, draga mea ciripi matusa Elinor fericita, ridicandu-si privirea de la vanatul de pe platoul cu gustari reci din fata ei, din care isi taia gratios o felie. Arati bine dispusa in dimineata asta.

- Buna dimineata, matusa Elinor, spuse Jenny aruncandu-i un zambet incurajator; apoi isi plimba derutata privirea in susul si in josul mesei, spre barbatii tacuti care se aflau acolo: Sir Stefan, Sir Godfrey, Sir Lionel, Sir Eustace, Arik si parintele Gregory. Constienta de tacerea ciudata si de privirile coborate ale barbatilor, spuse cu un zambet ezitant:

- Buna dimineata la toata lumea.

Cinci chipuri barbatesti se ridicara incet spre ea - fete palide, trase, ale caror expresii aratau o suferinta evidenta produsa de mahmureala.

- Buna dimineata, doamna mea, raspunsera acestia in cor, politicosi, dar trei dintre ei se chircira si alti doi isi ascunsera ochii in maini. Doar Arik parea normal in dimineata asta, ceea ce insemna ca nu avea nici un fel de expresie si ca nu vorbea nimic, cu nimeni. Ignorandu-l complet, Jenny se uita la parintele Gregory, care nu parea sa fie intr-o stare mai buna decat ceilalti, apoi la Royce.

- Ce a patit toata lumea asta? intreba ea.

Royce isi lua o bucata de paine alba si carne rece si ceilalti barbati ii urmara fara chef exemplul.

- Platesc pretul orgiei de aseara, cu bautura si tarf. cu bautura, se corecta Royce, zambind.

Surprinsa, Jenny se uita la calugarul Gregory, care ducea tocmai la gura o stacana cu bere.

- Si tu, parinte Gregory? spuse ea si bietul om se ineca.

- Eu sunt vinovat doar pentru prima, doamna mea, izbucni el cu naduf, dar pledez complet nevinovat pentru a doua.

Jenny, careia ii scapase cuvantul pe care si-l inghitise Royce, ii arunca parintelui o privire incurcata, dar matusa Elinor interveni repede:

- Eu am anticipat o maladie ca asta, draga mea si azi dimineata devreme am coborat la bucatarii sa pregatesc un revigorant ca lumea, doar ca sa constat ca nu se afla acolo decat ceva sofran!

Cuvantul bucatarie ii atrase pe loc atentia lui Royce si pentru prima oara paru sa o studieze cu interes pe matusa Elinor.

- Crezi ca bucatariei mele ii mai lipsesc si alte lucruri - lucruri care ar putea face toate astea - si facu un gest spre bucatile aproape fara gust ramase pe masa - mai placute cerului gurii?

- Cum, absolut, inaltimea Voastra, ii raspunse ea pe loc. Am fost de-a dreptul socata sa gasesc o bucatarie atat de ingrozitor de neaprovizionata. Exista rozmarin si cimbru, dar nu tu radacini sau ghimbir, nu tu scortisoara, oregano sau usturoi, daca tot veni vorba. Si nu am vazut o nuca acolo, exceptand o singura castana uscata! Nucile sunt niste complemente minunate pentru sosurile. Delicate si pentru deserturi delicioase.

La mentionarea "sosurilor delicate si a deserturilor delicioase", matusa Elinor deveni brusc centrul atentiei masculine, in totalitate. Doar Arik ramase dezinteresat, preferand cu ostentatie aripa rece de gasca pe care tocmai o manca, sosurilor delicate si a deserturilor delicioase.

- Continua, o invita Royce, intors fascinat spre ea, cu privirea lui scrutatoare. Ce fel de bucate ai pregati - presupunand ca ai avea ingredientele necesare, fireste?

- Da, sa ma gandesc, spuse ea incruntandu-se usor. Au trecut decenii de la vremea cand prezidam bucatariile in propriul meu castel dragut, dar - ah, da - aveam placinte cu carne, cu o crusta atat de delicata si de placuta, ca ti se topea in gura; si. ia ca exemplu gaina pe care o mananci acum, ii spuse ea lui Sir Godfrey, incalzindu-se la noul ei statut de expert culinar. In loc sa fie prajita intr-o tepusa si servita uscata si dura ca o tesatura, asa cum este asta, putea fi fiarta in jumatate supa, jumatate vin, cu usturoi, nucsoara, fenicul si ardei iute, apoi asezata pe o tava, pentru ca sucurile ei sa faca painea si mai gustoasa.

Si sunt atatea lucruri pe care le poti face din fructe ca merele, perele si gutuile, dar pentru asta as avea nevoie de miere si de migdale si de curmale pentru glazuri si de scortisoara, desigur, dar asa cum am spus, nu prea gasesti nimic din toate astea in bucatariile de aici.

Royce o privea intens, uitand de gasca lui rece.

- Ai putea gasi lucrurile de care ai nevoie aici, in Claymore, sau poate la targul din sat?

- Multe dintre ele da, presupun, raspunse matusa Elinor cu promptitudine.

Royce spuse atunci, pe tonul cuiva care emite un edict regal:

- In acest caz, bucatariile sunt de acum in mainile tale si abia asteptam, cu totii, bucatele tale excelente. Uitandu-se spre Sir Albert Prisham care se apropia de masa, Royce se ridica si il informa:

- Am dat tocmai bucatariile in grija lui Lady Elinor.

Fata slaba a majordomului ramase atent inexpresiva in timp ce se inclina politicos, dar mana de pe bastonul alb se stranse in pumn, cand raspunse:

- Asa cum am spus, mancarea nu are importanta pentru mine.

- Ei bine, ar trebui sa fie foarte importanta pentru tine, Sir Albert, il informa matusa Elinor autoritara, pentru ca ai mancat numai lucruri gresite. Napii, mancarurile grase si branzeturile uscate, sunt lucruri care n-ar trebui mancate de cei cu guta.

Fata lui Sir Albert deveni dura.

- Eu nu am guta, doamna.

- O sa ai! prezise matusa Elinor vesela, in timp ce se ridica si ea, grabita sa inceapa sa caute prin gradini si paduri ingredientele de care avea nevoie.

Ignorand-o, Sir Albert ii spuse stapanului sau:

- Daca sunteti gata sa incepem turul prin domeniu, putem pleca indata. Si cand Royce incuviinta din cap, adauga cu raceala:

- Sunt sigur ca nu veti gasi alte lipsuri in administratia mea, in afara celor de la bucatarie.

Royce ii arunca o privire dura, ciudata, apoi ii zambi lui Jennifer si-i depuse un sarut politicos pe obraz, soptindu-i insa la ureche:

- Iti propun sa tragi un pui bun de somn, pentru ca am de gand sa te tin din nou treaza, toata noaptea.

Jenny simti cum i se infiebanta obrajii, in timp ce Arik se scula, evident cu intentia de a ramane alaturi de Royce in timpul inspectiei domeniului. Royce il opri.

- Insoteste-o pe Lady Elinor in expeditiile ei, spuse el, adaugand apoi cu subinteles:

- Si ai grija sa nu se intample nimic neplacut. Chipul lui Arik ingheta la comanda clara de a escorta o doamna in varsta. Incepu apoi sa se indrepte spre iesire, radiind resentimente si demnitate ofensata, in timp ce Lady Elinor topaia incantata in urma lui.

- O sa ne distram de minune, baiete, spunea ea plina de entuziasm, desi treaba asta o sa ne ia cateva zile, nu doar una, pentru ca ne lipsesc groaznic de multe ingrediente pentru potiunile si unguentele mele, ca si condimentele pentru mancaruri. Pentru sinusuri este nevoie de usturoi si de nucsoara, macinata, desigur! Nucsoara previne colicii, stii, ca si scurgerile trupului si diareea - apoi fructul de nucsoara, este foarte bun la raceala si pentru o splina proasta. Si o sa ma ocup foarte atent de dieta ta in special, pentru ca sa stii ca nu esti bine. Ai o dispozitie melancolica - am observat asta de la inceput.

Sir Eustace se uita in jur la ceilalti cavaleri, zambind cu inteles.

- Lionel, striga el suficient de tare ca sa fie auzit de uriasul care se indeparta, tu ai spune ca Arik al nostru arata "melancolic" in clipa asta? Sau poate cuvantul "bosumflat" ar fi mai potrivit?

Sir Lionel se opri din mestecat si-i studie spinarea larga, rigida a lui Arik cu ochii stralucind de veselie cand raspunse, dupa o profunda gandire:

- Arik este vexat.

Sir Godfrey se lasa pe spate ca sa se uite si el mai atent.

- Mahnit", concluziona el.

- Are "colici", adauga Stefan Westmoreland zambind. Barbatii se uitara apoi spre Jennifer, camaradereste, invitand-o sa se alature veseliei lor, dar Jenny fu scutita de nevoia de a-i refuza, pentru ca in clipa urmatoare Arik se intoarse si arunca o privire intunecata spre camarazii lui, care ar fi putut pulveriza o stanca si i-ar fi ingrozit usor pe cei mai multi oameni. Din nefericire, asupra cavalerilor avu un efect contrar. Acestia ii intoarsera privirea si apoi izbucnira in hohote de ras, veselia lor izbindu-se de pereti si facand sa rasune lemnaria, urmarindu-l pe Arik afara, pe usa.

Numai tanarul Gawin care sosise exact in clipa in care Arik iesea impreuna cu Lady Elinor, vorbi in numele lui Arik. Uitandu-se la ceilalti in timp ce se aseza la masa, spuse:

- Asta nu este o treaba potrivita pentru un cavaler - sa pazeaca o doamna in varsta, in timp ce aceasta culege ierburi si strange nuci. Asta este o treaba pentru o subreta, nu pentru un cavaler.

Lionel ii dadu baiatului, cu drag, una peste spate.

- Cu gandirea asta o sa ramai pe vecie in disgratia lui Lady Anne, baiete. Daca ai insoti-o cand culege floricele, ai ajunge mai departe cu doamna, decat daca te cocosesti ca aseara, incercand sa o impresionezi cu incruntarea ta de mascul.

Intorcandu-se spre Jennifer, Sir Lionel spuse:

- Pustiulica asta prefera privirea ursuza, galanteriei. El crede ca asa este mai barbat, intelegeti. Si in timp ce el se incrunta posac, Roderick danseaza in jurul lui Lady Anne si castiga inima blondutei. Nu ati vrea sa-i deschideti ochii cu punctul de vedere al unei doamne?

Sensibila la jena tinereasca a lui Gawin, Jennifer spuse:

- Nu pot vorbi in numele lui Lady Anne, dar eu una nu vad nimic in persoana lui Sir Roderick, care sa poata suci capul unei doamne.

In ochii lui Gawin straluci gratitudinea, inainte de a le intoarce camarazilor sai o privire infatuata, dupa care ataca mancarea fara gust.

Jenny isi petrecu restul diminetii si o parte a dupa-amiezii impreuna cu Agnes si cusatoresele pe care Sir Albert le recrutase din sat, sa o ajute la pregatirea toaletelor. Majordomul era, categoric, eficient, isi spuse Jenny scormonind in cuferele care-i fusesera aduse. Eficient si rece. Nu-l placea catusi de putin, desi nu isi dadea seama de ce. Daca se gandea la spusele lui Agnes, din dimineata aceasta, toti servitorii de la Claymore aveau un mare respect pentru el. Respect si o oarecare teama. Frustrata de reactiile ei ciudate fata de toata lumea de aici si de vesnica, greaua tacere a femeilor din camera, studie etalarea de materiale bogate, colorate, care inundau patul si drapau fotoliile. Se intindeau acolo asemenea unor pete de nestemate lichide - matasuri rubinii cu modele din aur, brocarturi argintii si aurii, catifele de culoarea ametistului, taftale de safir sclipind ca si cum ar fi fost stropite cu diamante si satinuri bogate, stralucitoare, in toata gama spectrului, de la culoarea perlei, la cea a smaraldului si a onixului. Alaturi de ele se rasfatau stofe englezesti de lana, moi, de toate culorile si grosimile imaginabile, de la galbenul cel mai deschis si nuantele de rosu aprins, la umbre de crem, gri, coaja de stejar si negru. Erau acolo bumbacuri din Italia, cu dungi orizontale si verticale; linouri bogat brodate, pentru rochii si camasi, linouri aproape transparente pentru camasi de noapte si desuuri; tremuratoare tesaturi pentru valuri; si piele de culoarea untului, pentru manusi si papuci.

Chiar gandindu-se la garderobe complete pentru Royce, pentru ea si pentru matusa Elinor, Jenny nu-si putea imagina ce ar putea face cu atatea. Coplesita de magnitudinea sarcinii care-i revenea si din cauza lipsei de imaginatie si de cunostinte legate de moda, Jenny se intoarse putin ametita spre doua cufere enorme cu blanuri. Luand un brat de samur negru, luxuriant, i se adresa tare, lui Agnes:

- Cred ca acesta ar putea fi folosit ca sa dubleze o pelerina din catifea bleumarin, pentru duce.

- Satinul crem, izbucni Agnes aproape disperata, apoi inchise gura si chipul ei isi relua expresia obisnuita, incruntata.

Jenny se intoarse spre ea, surprinsa si usurata ca femeia - despre care aflase ca fusese cusatoreasa la fosta castelana - ii oferise in sfarsit, voluntar, un cuvant. Incercand sa-si ascunda lipsa de entuziasm pentru ideea respectiva, Jenny spuse:

- Satinul crem? Serios? Crezi ca ducele ar purta asa ceva?

- Pentru dumneavoastra, nu pentru el, spuse Agnes cu o voce sugrumata, ca si cum ar fi fost fortata sa vorbeasca, de o constiinta interioara a modei, care striga impotriva proastei folosiri a samurului.

- Ah, facu Jenny uluita si incantata de combinatia propusa. Arata apoi cu mana spre blana alba.

- Si asta?

- Hermina este ca sa brodati brocartul de culoarea safirului.

- Si pentru duce? insista Jenny, incantata de acest moment.

- Catifeaua bleumarin, cea neagra si cea maron.

- Nu prea am cunostinte despre moda, recunoscu Jenny zambind de placere la sugestiile facute. Cand eram mica, nu ma interesa deloc asa ceva, iar mai tarziu - in acesti ultimi ani - am trait la manastire, unde singura moda era cea a sutanelor pe care le purtam toate. Dar vad ca ai un ochi foarte bun pentru combinatii si o sa-ti accept bucuroasa sugestiile.

Intorcandu-se, surprinse o expresie de uluire pe chipul lui Agnes si ceva care era posibil sa semene cu un zambet, desi Jenny suspecta mai curand ca era cauzat de recunoasterea ca traise intr-o manastire, decat de complimentul referitor la gustul lui Agnes. Celelalte doua cusatorese, amandoua femei tinere, oarecare la infatisare, pareau si ele sa fi inceput sa se molipseasca, usor, usor. Poate ca o vedeau acum mai putin ca pe "un dusman", daca traise in pace, ca o catolica pioasa, in toti acesti ani.

Agnes se apropie si incepu sa stranga materialele, inclusiv linourile si bumbacaria, care fusesera deja desemnate pentru anumite scopuri.

- Poti face tu desenul pentru capa si rochie? o intreba Jenny aplecandu-se dupa brocartul crem. Nu-mi dau prea bine seama cum trebuie croite, dar o sa te ajut, fireste, la taiat. Sunt mult mai priceputa la foarfece decat la ac, din pacate.

Un sunet infundat, ca un chicot inghitit scapa din piepturile tinerelor femei si Jenny se intoarse surprinsa, ca sa o vada pe cusatoreasa pe care o chema Gertrude, rosie de spaima.

- Ai ras? intreba Jenny sperand ca da, indiferent de motiv, pentru ca tanjea de atata vreme dupa orice fel de camaraderie feminina.

Gertrude se inrosi si mai tare.

- Ai ras, da? Pentru ca am spus ca ma pricep mai bine la foarfece?

Buzele femeii tremurara si ochii aproape ca ii ieseau din orbite, in timp ce se chinuia sa-si stapaneasca veselia. Fara sa-si dea seama ca se uita la biata femeie, Jenny incerca sa-si imagineze ce gasisera fetele atat de amuzant in indemanarea ei la foarfece. Amintindu-si, ramase cu gura cascata.

- Ati auzit de asta, da? Despre ce am facut. cu lucrurile stapanului vostru?

Ochii bietei femei se facura si mai mari si se uita spre prietena ei, isi inghiti un chicot, apoi se intoarse inapoi spre Jennifer.

- Deci este adevarat, da, doamna?

Brusc, isprava disperata i se paru si lui Jenny mai curand comica. Incuviinta din cap, vesela.

- A fost un lucru oribil - mult mai rau decat cand i-am cusut manecile camasilor si cand.

- Deci si pe asta ati facut-o? Si pana sa apuce Jenny sa raspunda, cele doua cusatorese incepura sa scoata chicote de ras si sa se impunga una pe cealalta in coaste, dand din cap aprobator. Chiar si buzele lui Agnes tremurau de veselie.

Cand cele doua femei tinere plecara, Jenny intra in camera lui Royce, impreuna cu Agnes, ca sa-i dea mostre de imbracaminte, pentru masuri. Era ceva ciudat de intim si de emotionant sa umble printre pieptarele si pelerinele si camasile lui.

Royce avea umeri uluitor de largi, isi spuse Jenny cu o tresarire de mandrie, in timp ce scotea pentru Agnes o tunica de lana - si surprinzator de putine haine, observa ea, pentru un om atat de bogat. Dar ce avea era de cea mai buna calitate si se vedea pe ele ca fusesera mult purtate - o dovada tacuta pentru un barbat care avusese preocupari cu mult mai importante decat hainele.

Multe camasi erau usor roase pe la cusaturi si la doua le lipseau nasturii. Cu un zambet amuzat, Jenny isi spuse ca Royce avea intr-adevar nevoie de o nevasta care sa fie atenta la astfel de detalii. Nici o mirare ca reactionase cu atata placere, in tabara, cand se oferise voluntara sa-i repare hainele. Simti un junghi ascutit de vinovatie la gandul ca ii distrusese si bruma de haine pe care o avea. Spre deosebire de fete, ea nu mai gasea nimic amuzant in asta si faptul ca ele se amuzau, o intriga si o preocupa. I se parea de-a dreptul ciudat, dar de fapt multe, la Claymore, i se pareau ei ciudate.

Acum ca fusese daramat barajul reticentei, Agnes parea dornica sa discute la nesfarsit despre cum sa procedeze cu toata imbracamintea si cand pleca, efectiv ii zambi rusinoasa lui Jenny, dar si acest lucru o preocupa pe Jenny in aceeasi masura in care ii facuse placere. Nereusind sa gaseasca raspunsuri, isi arunca pe umeri o mantie usoara si iesi ca sa afle raspunsuri de la singura persoana cu care simtea ca poate vorbi deschis.

Sir Eustace, Sir Godfrey si Sir Lionel se aflau in curtea castelului, stand pe o banca joasa de piatra, cu fetele asudate, cu sabiile balanganindu-se in mainile lor - evident, incercand sa-si refaca puterile dupa o noapte de orgie si o dupa-amiaza dedicata antrenamentului cu sabii.

- L-ati vazut pe parintele Gregory? intreba Jenny. Sir Eustace credea ca l-a vazut stand de vorba cu carutasul si Jenny porni in directia indicata, nesigura care dintre cladirile din piatra din jurul perimetrului vast al castelului adapostea carutele. Bucataria, usor de identificat datorita structurii elaborate a cosului inalt, se afla imediat langa castel. Langa bucatarie se afla magazia, fabrica de bere si o capela adorabila. De partea cealalta a curtii interioare se afla fieraria, unde tocmai era potcovit un cal si unde Gawin era ocupat cu lustruirea scutului lui Royce, ignorand stiva de armuri si arme care asteptau sa fie reparate de maini mai putin exaltate ca ale lui. Adapostul pentru carute se afla imediat langa si dincolo de acesta se aflau grajdurile, crescatoria de porci si o porumbarie spatioasa, care parea pustie.

- Cautati pe cineva, inaltimea Voastra? Jenny se intoarse in loc surprinsa, la auzul vocii parintelui.

- Da, pe dumneata, raspunse ea razand de propria-i sperietura. Am vrut sa va intreb anu. anumite lucruri, spuse ea aruncand o privire precauta spre cei vreo suta de oameni din curte, ocupati cu diverse treburi. Dar nu aici.

- Vreti sa facem o plimbare in afara zidurilor? sugera parintele Gregory, intelegandu-i imediat dorinta de a vorbi nestingheriti si neauziti.

Cand se apropiara de garzile de la poarta, Jenny avu totusi un soc.

- Imi pare rau, doamna mea, spuse paznicul cu o politete implacabila, dar ordinele sunt ca nu puteti parasi castelul decat in compania ducelui.

Jenny clipi neincrezatoare spre el.

- Poftim?

- Nu puteti parasi.

- Te-am auzit, spuse Jenny controlandu-si furia. Vrei sa spui ca sunt. ca sunt prizoniera aici?

Paznicul, un soldat tabacit, cu vasta experienta in lupte dar catusi de putina cu doamnele nobile, ii arunca o privire alarmata sergentului de garda care pasi in fata, se inclina protocolar si spuse:

- Aceasta este pentru. pentru. siguranta voastra, my lady. Gandindu-se ca se referea la faptul ca nu ar fi fost in siguranta in sat dupa cele petrecute ieri, Jenny facu un gest larg, cu mana.

- Ah, dar nu aveam de gand sa merg mai departe de copacii aceia si.

- Imi pare rau, poruncile domnului au fost foarte clare.

- Inteleg, spuse Jenny, dar nu intelegea catusi de putin si nu-i placea ideea sa se simta prizoniera. Dadu sa se intoarca, apoi reveni la nefericitul sergent, adresandu-i-se cu o voce joasa, amenintatoare:

- Spune-mi ceva. restrictia asta se refera la toata lumea care vrea sa iasa, sau doar la mine?

Privirea sergentului se intoarse sa scruteze orizontul.

- Numai la dumneavoastra, my lady. Si la matusa dumneavoastra.

Furioasa si umilita, Jenny se intoarse si atunci intelese ca Royce il trimisese pe Arik cu matusa Elinor nu ca sa o escorteze ci ca sa o pazeasca.

- Stiu eu un alt loc, ii sugera cu blandete parintele Gregory, luand-o de brat si ghidand-o inapoi, spre curtea vasta.

- Nu-mi vine sa cred! Sunt prizoniera aici! sopti Jenny furioasa.

Parintele Gregory facu un gest larg cu mana, care cuprindea tot ce se afla in enorma curte interioara a castelului.

- Ah, dar e o inchisoare extraordinara. Mai frumoasa decat orice castel pe care l-am vazut vreodata, comenta el cu un zambet apreciativ.

- O inchisoare este o inchisoare! il informa Jenny neagra la fata.

Fara sa-i contrazica observatia valida, preotul spuse:

- Este posibil ca sotul dumneavoastra sa aiba motive, altele decat cele la care va ganditi, ca sa vrea sa va pastreze sub protectia lui totala. Fara sa isi dea seama incotro o conducea, Jenny il urma spre capela. Parintele deschise usa si se dadu la o parte, sa-i faca loc.

- Ce motive? intreba Jenny de indata ce se aflara in interiorul capelei intunecate, racoroase.

Parintele Gregory ii arata un jilt din stejar si Jenny se aseza.

- Asta nu pot sa stiu, desigur. Dar inaltimea sa nu imi pare un om care sa faca ceva fara un motiv serios.

Uimita, Jenny se uita la el.

- Iti place de el, da?

- Da, dar mai important este daca dumneavoastra va place de el?

Jenny isi arunca mainile in sus.

- Pana acum cateva minute, cand am descoperit ca nu pot parasi curtea castelului, as fi raspuns ca da.

Parintele Gregory isi incrucisa bratele si mainile si incheieturile lui fura inghitite de manecile largi ale sutanei albe.

- Si acum? Dupa ce ati descoperit asta - inca va mai place de el? o intreba, ridicandu-si o spranceana blonda.

Jennifer ii arunca un zambet trist si dadu din cap, neajutorata.

- As zice ca asta spune totul, comenta vesel parintele si se strecura in jilt, alaturi de ea.

- Si acum spune-mi despre ce vroiai sa discutam, intr-un atat de mare secret?

Jenny isi musca limba, nestiind cum sa-i explice.

- Ai observat ceva, orice. in sfarsit. ciudat, la toata lumea de aici? Nu fata de mine, ci fata de sotul meu?

- Ciudat in ce privinta?

Jenny ii povesti cum o vazuse pe fata facandu-si semnul crucii in apropierea lui Royce si cum i se paruse ciudat ca nimeni nu ovationase cu bucurie intoarcerea acasa a stapanului lor, ieri in sat. Incheie cu povestea amuzamentului fetelor cand le confirmase din greseala zvonul despre cum ii distrusese ea hainele si paturile.

In loc sa fie scandalizat de spiritul distructiv al lui Jenny, parintele Gregory o privi, dimpotriva, cu admiratie si amuzament.

- Chiar le-ai. taiat paturile? Jenny incuviinta stanjenita.

- Jennifer, esti o femeie cu mult curaj si presimt ca o sa ai nevoie de el in viitor, ca sa te descurci cu sotul tau.

- Nu a fost catusi de putin vorba de curaj, marturisi ea razand stramb. Nu am crezut ca voi fi de fata ca sa-i vad reactia, de vreme ce Brenna si cu mine planuiseram sa evadam chiar in dimineata aceea.

- In nici un caz nu ar fi trebuit sa le distrugi paturile de care aveau nevoie ca sa se incalzeasca, dar sunt sigur ca iti dai seama de asta, adauga el. Iar acum pot sa incerc sa-ti raspund la intrebarea ta despre reactia "ciudata" a satenilor fata de noul lor stapan?

- Da, te rog. Imi imaginez eu toate astea? Parintele Gregory se ridica brusc, ducandu-se spre un grupaj de lumanari din fata unei cruci elaborate si indrepta incet o lumanare cazuta.

- Nu iti imaginezi nimic. Eu ma aflu aici doar de o zi, dar oamenii de aici nu au mai avut preot de mai bine de un an, asa ca abia au asteptat sa-mi vorbeasca.

Incruntandu-se, preotul se intoarse spre ea.

- Stii ca sotul tau a asediat locul acesta, in urma cu opt ani?

Cand Jennifer inclina din cap, parintele paru sa respire usurat.

- Si ai vazut vreodata un asediu? Stii ce se intampla atunci?

- Nu.

- Nu este un spectacol frumos de vazut. Exista o vorba: "cand doi nobili se cearta, coliba saracului arde" si este o vorba adevarata. Nu doar castelul si proprietarul lui sufera ci si toti iobagii si serbii. Recoltele le sunt jefuite de aparatori si de atacanti deopotriva, copiii le sunt ucisi in incaierare si casele le sunt distruse. Nu este neobisnuit pentru un atacator sa dea foc campurilor din jurul castelului, sa distruga recoltele si gradinile de zarzavat sau chiar sa-i omoare pe tarani, ca sa evite sa fie incorporati de catre cei asediati.

Desi nimic din toate acestea nu ii era strain lui. Jenny, nu fusese niciodata la locul unui asediu, in timpul sau imediat dupa. Acum totusi, stand in micuta, linistita capela care se afla pe locul asediat odinioara de Royce, imaginea capata pentru ea o neplacuta claritate.

- Nu exista indoiala ca unele dintre aceste lucruri au fost facute de sotul tau in timpul asediului castelului Claymore. Sunt constient ca motivele lui au fost impersonale si ca a actionat in interesul Coroanei, dar taranilor le pasa putin de motivele nobililor cand sunt impovarati cu un razboi in care ei nu au nimic de castigat dar au totul de pierdut.

Jenny se gandi la clanurile de acasa, care se luptau si se tot luptau intre ele, fara sa se planga de consecinte si scutura din cap, uluita.

- Aici este altfel.

- Spre deosebire de membrii clanurilor voastre, mai ales ale celor din nord, taranimea engleza nu primeste nimic din prada de razboi, ii explica parintele.

Gregory, intelegandu-i dilema. Potrivit legii engleze, tot pamantul apartine de fapt regelui. Iar regele imparte parcele din acest pamant nobililor favoriti, drept recompensa pentru loialitate sau servicii speciale. Nobilii isi aleg locul unde doresc sa se aseze si apoi, la randul lor, aloca taranului o bucata de pamant, in schimbul caruia fiecare vasal trebuie sa munceasca doua sau trei zile pe pamanturile stapanului sau sa lucreze la castel. Fireste, mai trebuie sa contribuie si cu o masura de grane sau produse, din cand in cand.

In vremuri de razboi sau de foamete, stapanul este moral - dar nu legal - obligat sa apere interesele serbilor si iobagilor sai. Uneori chiar ti protejeaza, dar de obicei, doar daca asta este in propriul lui beneficiu.

Cand parintele Gregory tacu, Jenny spuse incet:

- Vrei sa spui ca ei se tem ca sotul meu nu ii va proteja? Sau vrei sa spui ca il urasc pentru ca a asediat Claymore si a ars campurile?

Parintele Gregory spuse trist:

- Niciuna, nici alta. Taranimea reprezinta un tot filosofic. Taranii se asteapta, din generatie in generatie, ca terenurile sa le fie incendiate cand stapanul lor se lupta cu unul dintre egalii sai. Dar in cazul sotului tau, este altceva.

- Altceva? in ce sens?

- El si-a construit o viata de lupte si taranii se tem ca toti dusmanii lor vor incepe sa descinda la Claymore, unul dupa altul, ca sa isi ia revansa. Sau ca el ii va invita aici, ca sa-si hraneasca pasiunea lui pentru razboi.

- Dar asta este ridicol, spuse Jenny.

- Adevarat, dar va trece timp pana vor intelege.

- Iar eu am crezut ca ei ar trebui sa fie mandri pentru ca este. este un erou pentru Anglia.

- Sunt mandri. Si se simt usurati si increzatori ca, spre deosebire de predecesorul lui, va dori si va fi capabil sa ii apere daca va fi nevoie. Forta, puterea lui, sunt, in aceasta privinta, de partea sa. De fapt, ei il venereaza.

- Mai bine zis sunt inspaimantati de el, spuse Jenny nefericita, amintindu-si de felul in care reactionau fetele in prezenta lui.

- Si asta si nu fara motiv.

- Din cate pot eu vedea, nu au motiv sa fie speriati de el, raspunse Jenny sincer convinsa.

- Ah, dar au. Pune-te in locul lor: noul lor stapan este un barbat supranumit Lupul - numele unui animal care ataca si isi devoreaza victimele. Mai mult, legenda - nu faptele, legenda - spune ca este brutal cu oricine ii iese in cale. In calitatea lui de stapan, are dreptul sa stabileasca ce taxe sa le puna si sa participe la judecarea disputelor si sa emita pedepse pentru cei care au gresit. Si atunci, spuse parintele Gregory, avand in vedere reputatia de om crud si neiertator, este el omul pe care l-ai vrea sa decida toate astea, pentru tine? Jenny era furioasa.

- Ah, dar el nu este crud si neiertator. Daca ar fi fost pe jumatate astfel, sora mea si cu mine am fi avut o soarta cu mult mai rea, in mainile lui.

- Adevarat, consimti parintele zambindu-i mandru. Dar acum nu-i mai ramane sotului tau decat sa-si petreaca timpul cu oamenii lui, pentru ca acestia sa ajunga singuri la o concluzie.

- Faci sa para totul foarte simplu, spuse Jenny ridicandu-se si indreptandu-si fustele. Si cred ca asa si este. Sper ca oamenilor sa nu le dureze prea mult sa inteleaga.

Usa se deschise brusc si amandoi se intoarsera la timp sa vada expresia de usurare de pe chipul furios al lui Royce.

- Nimeni nu stia unde esti, spuse el apropiindu-se de Jennifer, cizmele rasunand amenintator pe dusumeaua din lemn lustruit, a capelei. Sa nu mai dispari niciodata, fara sa spui cuiva unde esti.

Parintele Gregory se uita la chipul plin de indignare al lui Jennifer si se scuza politicos. De indata ce usa se inchise in urma lui, Jenny izbucni:

- Nu am stiut ca sunt prizoniera aici.

- De ce ai vrut sa parasesti castelului? o intreba Royce, neobosindu-se sa se ascunda ca nu a inteles ce vroia ea sa spuna.

- Pentru ca am vrut sa discut in particular cu parintele Gregory, fara sa ne priveasca toata lumea, il informa Jenny furioasa. Iar acum este randul tau sa-mi raspunzi la intrebare. De ce mi se interzice sa parasesc locul asta? Asta este casa sau inchisoarea mea? Eu nu o sa.

- Este casa ta, o intrerupse el si spre totala ei deruta, Royce incepu sa-i zambeasca.

- Ai cei mai albastri ochi din lumea asta, ii spuse el razand incetisor, admirativ. Cand esti furioasa, capata culoarea catifelei albastre, umede.

Jenny isi dadu ochii peste cap, cu dezgust, pacificata pe moment de raspunsul ca aceasta era casa ei.

- Catifea umeda? repeta ea incretindu-si nasul. Catifea umeda.

Dintii lui albi stralucira intr-un zambet cuceritor.

- Nu? Ce ar fi trebuit sa spun?

Zambetul lui era molipsitor si Jenny intra in dispozitia lui vesela.

- Ei bine, ai fi putut spune ca au culoarea. Ochii ii cazura pe safirul mare din mijlocul crucifixului.

- Culoarea safirelor, propuse ea. Suna mai bine.

- Ah, dar safirele sunt reci, pe cand ochii tai sunt calzi si expresivi. Ma descurc mai bine? chicoti el cand Jenny nu mai ridica nici o obiectie privind catifeaua umeda.

- Mult mai bine. Vrei sa continui? consimti ea.

- Cu complimentele?

- Desigur.

Royce rase.

- Foarte bine. Genele taie imi amintesc de o matura plina de funingine.

Veselia lui Jenny exploda intr-un clinchet muzical.

- O matura! chicoti ea vesela, scuturandu-si capul spre el.

- Exact, iar pielea ta este neteda si alba si catifelata. Imi aminteste de.

- De ce? rase ea.

- De un ou. Sa continui?

- Ah, te rog, nu, bombani ea razand.

- Nu m-am descurcat foarte bine, nu?

- As fi zis ca pana si curtea englezeasca pretinde un anumit nivel de curtoazie. Nu ai stat chiar deloc la curte?

- Cat mai putin cu putinta, spuse el incet, dar atentia lui se oprise asupra generoaselor ei buze zambitoare si fara sa o previna, o cuprinse in brate si ii lua flamand gura intr-a lui.

Jenny simtea ca se scufunda in vartejul dulce, senzual, al dorintei lui si se smulse cu efort de langa el. Ochii lui, deja intunecati de pasiune, priveau adanc intr-ai ei.

- Nu mi-ai spus de ce, sopti ea tremurand, mi se interzice sa parasesc castelul.

Mainile lui Royce alunecau incet in sus si in jos, de-a lungul bratelor ei, in timp ce se apleca din nou spre ea.

- Este doar pentru cateva zile, raspunse el sarutand-o dupa fiecare propozitie, pana cand voi fi sigur ca nu exista probleme. venind din afara.

Multumita, Jenny ceda incredibilei placeri de a-l saruta si de a-i simti trupul mare incordandu-se de placere.

Soarele incepuse deja sa coboare, cand traversara curtea spre sala mare a castelului.

- Ma intreb ce pregateste matusa Elinor pentru cina, spuse Jenny zambindu-i.

Royce ii raspunse cu o privire plina de subinteles:

- In clipa asta apetitul meu se indreapta spre altceva decat mancarea. Totusi, pentru ca veni vorba, matusa ta este chiar asa de priceputa la bucatarie pe cat afirma ea?

Jenny ii arunca o privire ezitanta.

- Ca sa-ti spun adevarul, nu-mi amintesc ca cineva din familie sa-i fi cantat vreodata ode de apreciere in aceasta privinta. Ea a fost intotdeauna laudata pentru leacurile ei - veneau la ea doftoroaie din toata Scotia pentru unsori si preparate de tot felul. Matusa Elinor crede ca mancarea adecvata, bine pregatita, inlatura tot felul de boli si ca anumite mancaruri au puteri vindecatoare speciale.

Royce isi increti nasul.

- Mancarea ca leac? Nu asta aveam eu in minte. O masura apoi pe Jenny cu privirea, ca si cum i-ar fi venit brusc o idee.

- Tu esti priceputa in chestiuni de bucatarie?

- Catusi de putin. Foarfecele sunt specialitatea mea, spuse ea vesela.

Royce rase cu pofta, dar vederea lui Sir Albert apropiindu-se de ei, cu fata si mai severa ca de obicei puse capat veseliei lui Jenny. Ochii reci ai majordomului, trupul lui sfrijit si buzele subtiri ii dadeau un aer de cruzime aroganta care o facu pe Jenny sa se simta stanjenita. Sir Albert ii spuse lui Royce:

- Inaltimea Voastra, a fost adus aici faptasul incidentului cu aruncatul noroiului. Sir Albert arata cu mana spre atelierul de fierarie din partea cealalta a curtii, unde doi paznici tineau intre ei un baietel alb la fata, inconjurat de o multime de serbi.

- Sa ma ocup eu de cazul acesta?

- Nu! striga Jenny, incapabila sa-si invinga resentimentul fata de el.

Cu o privire usor incetosata de resentimente, majordomul se intoarse de la Jennifer la Royce.

- Inaltimea Voastra? intreba el ignorand-o pe Jenny.

- Eu nu am experienta cu procedurile sau masurile disciplinare, in cazuri civile, ii spuse Royce lui Jennifer, dand vizibil inapoi. Ajunsesera deja in dreptul multimii care crestea rapid si Jenny se intoarse spre sotul ei, implorandu-l din ochi, cu mintea inca plina de spusele parintelui Gregory.

- Daca nu vrei sa te ocupi tu, o pot face eu, se oferi ea plina de ingrijorare. L-am vazut de atatea ori pe tatal meu stand la Judecata si stiu cum se procedeaza.

Royce se intoarse spre majordom.

- Ocupa-te de formalitatile obisnuite. Sotia mea va decide asupra pedepsei.

Sir Albert isi inclesta atat de tare dintii incat pometii obrajilor se ascutira si mai mult sub piele, dar se inclina, acceptand.

- Cum doriti, inaltimea Voastra.

Multimea se dadu in laturi ca sa le faca loc sa treaca si Jenny observa ca toti cei care se aflau de partea lui Royce se dadeau in spate mai mult decat necesar, ca sa-l lase sa treaca - cat mai departe de atingerea lui.

Cand ajunsera in mijlocul cercului, Sir Albert pregatise deja locul unde avea sa fie impartita dreptatea. Cu ochii lui de gheata intorsi spre baiat, ale carui brate intinse erau tinute de doi gardieni vanjosi, Sir Albert spuse:

- Esti vinovat de a o fi atacat cu rele intentii pe stapana castelului Claymore, o crima extrem de grava, potrivit legilor Angliei - si una pentru care ar fi trebuit sa-ti primesti pe loc pedeapsa, chiar ieri. Ar fi fost mai usor pentru tine decat sa astepti pana astazi, sa o infrunti din nou, termina majordomul cu duritate, lasand-o pe Jenny cu impresia ca el tocmai facuse in asa fel, incat pedeapsa lui Royce sa para un supliciu deliberat.

Lacrimi se prelingeau pe obrajii baiatului si in fata unui grup de oameni, o femeie despre care Jenny presupuse imediat ca era mama baiatului, isi acoperi fata cu mainile si incepu sa planga. Sotul ei statea alaturi, cu ochii luciosi de durere pentru fiul sau.

- Negi ce ai facut, baiete? striga Sir Albert.

Cu umerii tremurand si plangand incetisor, baiatul isi lasa capul in jos si il scutura.

- Vorbeste!

- N. nu, spuse baiatul ridicandu-si umarul ca sa-si stearga umilitoarea umezeala de pe tunica murdara.

- Este mai bine ca nu negi, spuse majordomul aproape cu blandete, pentru ca daca mori mintind, sufletul tau va fi damnat pentru vesnicie.

La cuvantul moarte, mama care plangea se smulse de langa sotul care o tinea si se repezi la fiul ei, cuprinzandu-l in brate, leganandu-i capul la sanul ei.

- Atunci fa o data asta, ca sa terminam! striga ea cu voce sparta, uitandu-se la gardienii cu sabii. Nu-l mai speriati atata, hohotea ea leganandu-si baiatul in brate. Nu vedeti ca e speriat? Va rog. nu-l mai speriati asa, se ruga femeia cu vocea aproape o soapta si plangand in hohote.

- Aduceti preotul, izbucni Sir Albert.

- Nu inteleg. interveni Royce cu o voce de gheata, care o facu pe mama sa-si stranga mai tare copilul si sa planga si mai tare. De ce avem nevoie de o liturghie la aceasta ora nepotrivita?

- Nu este o liturghie, este o spovedanie, interveni majordomul, fara sa-si dea seama ca Royce intelesese in mod deliberat gresit motivul lui de a trimite dupa parintele Gregory. Intorcandu-se spre mama baiatului, Sir Albert spuse:

- Am crezut ca ereticul tau fiu va dori sa primeasca ultimul sacrament din partea Bisericii.

Femeia incuviinta din cap, incapabila sa mai vorbeasca de atata plans.

- Nu! striga Royce, dar mama isterica striga si ea:

- Ba da! Este dreptul lui! Dreptul lui sa primeasca ultima impartasanie, inainte de a muri!

- Daca moare, spuse Royce cu raceala, atunci se va intampla asta pentru ca il sufoci cu mainile dumitale, femeie. Da-te la o parte si lasa baiatul sa respire!

O privire de ravasita speranta traversa chipul femeii, apoi facu un gest cu mana, in timp ce se uita la fetele incordate ale multimii si isi dadu seama ca nimeni nu-i impartasea speranta.

- Milord, ce aveti de gand sa-i faceti?

- Nu este decizia mea, raspunse Royce, furios din nou, amintindu-si cum strigasera oamenii astia ieri, la sotia lui. Pentru ca sotia mea a avut de suferit ieri din cauza lui, ea va decide.

In loc sa se simta usurata, mama isi duse mana la gura, intorcandu-si ochii plini de groaza spre Jenny, care, nemaiputand suporta sa o vada pe biata femeie torturata de incertitudine, se intoarse spre baiat si il intreba repede, nu neprietenos:

- Cum te cheama?

Baiatul se zgai la ea cu ochii umflati de plans, tremurand din tot trupul.

- J. Jake. M. my. Lady.

- Da, spuse Jenny, gandindu-se intens la cum ar fi manuit tatal ei cazul acesta. O fapta rea nu putea ramane nepedepsita, stia asta, pentru ca acest lucru ar fi nascut alte fapte rele si ar fi facut ca sotul ei sa para un om slab. Pe de alta parte, nici duritatea nu se punea in discutie, avand mai ales in vedere varsta frageda a copilului. Incercand sa-i ofere copilului o scuza, spuse cu blandete:

- Uneori, cand suntem foarte surescitati de ceva, facem lucruri pe care nu vrem sa le facem. Asta s-a intamplat cand ai aruncat cu noroi? Poate ca nu ai vrut sa ma nimeresti cu el?

Jake inghiti de doua ori, marul lui Adam miscandu-se proeminent in sus si in jos, de-a lungul gatului lung, slab.

- Eu. Eu. Baiatul se uita la fata aspra a ducelui si alese adevarul.

- Eu nimeresc intotdeauna cand tintesc ceva, recunoscu el nefericit.

- Adevarat? spuse Jenny, tragand de timp si gandindu-se innebunita la o solutie.

- Da, doamna, recunoscu el intr-o soapta speriata. Pot nimeri un iepure intre ochi cu o piatra si sa-l omor, daca este destul de aproape sa-l vad. Nu gresesc niciodata.

- Adevarat? repeta Jenny, impresionata. Si eu am incercat o data sa nimeresc un iepure de la patruzeci de pasi si l-am omorat.

- Zau? intreba Jake, reciproc impresionat.

- Da. in sfarsit, nu conteaza asta, spuse ea repede, vazand privirea dojenitoare a lui Royce. Dar pe mine nu ai vrut sa ma omori, nu? intreba ea si cum prostutul de el nu ii confirma, adauga repede:

- Vreau sa spun ca nu ai vrut ca pacatul mortii sa-ti pateze pentru totdeauna sufletul?

La asta, baiatul scutura din cap, convingator.

- A fost deci mai mult un gest pornit din surescitarea momentului, nu? insista ea si spre marea ei usurare, baiatul confirma din cap.

- Si fireste, erai mandru de indemanarea ta la aruncat si poate ai vrut chiar sa te dai putin in spectacol, in fata tuturor?

Baiatul ezita, apoi dadu din nou din cap.

- Vedeti?! se adresa Jenny multimii tensionate, in asteptare si ridicand glasul, spuse cu convingere:

- Nu a vrut sa faca rau cu adevarat, iar intentia este la fel de importanta ca si fapta in sine.

Intorcandu-se inapoi spre baiat, ii spuse cu severitate:

- Totusi, trebuie sa-ti ispasesti intr-un fel vina, iar pentru ca esti atat de bun la aruncat, cred ca ar trebui sa-i dai indemanarii tale o folosinta mai buna. De aceea, Jake, in urmatoarele doua luni iti vei petrece fiecare dimineata ajutandu-i pe barbati sa vaneze. Si daca nu va fi nevoie de carne proaspata, o sa vii la castel sa ma ajuti aici. Cu exceptia duminicilor, fireste. Iar daca.

Jenny se opri socata, cand mama baiatului se arunca la picioarele ei, petrecandu-si bratele in jurul lor si spunand, printre hohote:

- Va multumesc, my lady, va multumesc. Sunteti o sfanta. Domnul sa va binecuvanteze, va multumesc

- Nu, nu face asta, o ruga Jenny disperata, cand femeia coplesita ii lua tivul rochiei si i-l saruta. Sotul femeii, cu caciula in mana, veni sa o ia de acolo, cu ochii stralucind de lacrimi, in timp ce se uita la Jenny.

- Daca aveti nevoie de fiul vostru sa va ajute la camp, ii spuse Jenny acestuia, atunci isi poate ispasi pedeapsa. dupa-amiezele.

- Eu. incepu barbatul cu voce gatuita, apoi isi drese glasul, isi indrepta umerii si continua cu emotionanta demnitate:

- O sa va pastrez in rugaciunile mele pentru tot restul vietii, milady.

Jenny ii raspunse, zambind:

- Si pe sotul meu, sper.

Barbatul pali, dar reusi sa-l priveasca in ochi pe omul aprig care statea alaturi de ea si sa spuna cu sfioasa sinceritate:

- Da, si pe dumneavoastra, milord.

Multimea se imprastie intr-o tacere tematoare, aruncandu-i lui Jenny priviri furise, peste umar, in timp ce ea se intreba daca nu cumva doua luni erau prea mult. In drumul inapoi spre sala mare a castelului, Royce ramase atat de tacut incat Jenny ii arunca o privire ingrijorata.

- Ai parut surprins cand am spus doua luni.

- Am fost, recunoscu el amuzat. O vreme am crezut ca o sa-l feliciti pentru excelenta lui tinta si ca o sa-l inviti diseara la cina.

- Crezi ca am fost indulgenta? spuse ea cu usurare, in timp ce Royce deschidea usa grea de stejar, dandu-se intr-o parte sa o lase sa treaca.

- Nu stiu. Eu nu am experienta cu taranii si cu mentinerea ordinii. Totusi, Prisham ar fi trebuit sa spuna altceva, nu sa vorbeasca despre pedeapsa cu moartea. Care nici nu se punea in discutie.

- Nu-mi place de el.

- Nici mie. A fost majordom aici, inainte si l-am pastrat. Cred ca e timpul sa caut un altul, sa-l inlocuiesc.

- Curand, sper? insista Jenny.

- In clipa asta, spuse el si lui Jenny ii scapa zambetul strengaresc din ochii lui, dar am ceva mai important in minte.

- Da? Ce anume?

- Sa te duc in pat si apoi la cina - in ordinea asta.

- Scularea, somnoroaso.

Rasul lenes al lui Royce o trezi pe Jenny.

- Este o seara minunata, ii spuse el cand Jenny se intoarse pe spate si-i zambi languros.

- O noapte facuta pentru dragoste iar acum. sa mergem la masa, ii spuse el, ciugulindu-i varful urechii.

Cand Royce si Jenny coborara, multi dintre cavaleri terminasera deja de mancat si mesele pe capriori fusesera demontate si proptite frumos la locul lor, la perete. Doar cavalerii care aveau privilegiul sa manance la masa principala, de pe estrada, pareau ca doresc sa-si prelungeasca timpul petrecut cu fiecare fel de mancare.

- Unde este matusa mea? ii intreba Jenny, in timp ce Royce se aseza alaturi de ea, la centrul mesei.

Sir Eustace isi indrepta capul spre arcada prin care tocmai disparuse matusa.

- S-a dus la bucatarie sa instruiasca bucatarii sa pregateasca mai multa mancare pentru maine. Nu cred, adauga el zambind, ca si-a dat seama ce apetit monstruos avem, cand mancarea e gustoasa.

Jenny se uita in jur la platourile de pe masa, majoritatea aproape goale deja si rasufla incet, usurata.

- Deci. deci e gustoasa?

- Buna pentru zei, exagera cavalerul zambind. Intreaba-i pe ceilalti.

- Exceptandu-l pe Arik, spuse Sir Godfrey cu o uitatura dezgustata spre uriasul care desprinsese sistematic o gasca intreaga de pe carcasa ei iar acum era la ultimele cateva imbucaturi.

In clipa aceea, in sala intra matusa Elinor, cu fata numai zambet.

- Buna seara, inaltimea Voastra, i se adresa ea lui Royce. Buna seara, Jennifer, scumpa mea. Ramase apoi in picioare, in capatul mesei, radiindu-si totala ei aprobare catre ocupanti, platourile goale si chiar catre servitorii care curatau resturile.

- Se pare ca toata lumea s-a delectat cu bucatele mele.

- Daca stiam ca o sa cobori sa ne insufletesti masa cu prezenta ta, am fi pastrat mai multa mancare, ii spuse Stephan fratelui sau.

Royce ii arunca o privire ironica.

- Adevarat?

- Nu, spuse Stefan vesel. Uite, ia o tarta, o sa-ti creasca buna dispozitie.

- Sunt sigura ca a mai ramas ceva gustos in bucatarie, spuse matusa Elinor impreunandu-si mainile micute, in semn de sublima placere pentru primirea facuta eforturilor ei.

- Ma duc dupa cataplasma mea si vad ce mai gasesc pe acolo. Tartele cresc buna dispozitie, exceptandu-l pe Arik.

Aruncandu-i o privire amuzata camaradului sau, Stefan spuse:

- Nu exista nimic care sa faca sa-i creasca lui Arik buna-dispozitie - nici macar crengile de pin.

Mentionarea crengilor de pin ii facu pe toti ceilalti sa impartaseasca o gluma cat se poate de amuzanta, dar cand Jenny se uita la Royce, il vazu la fel de perplex ca si ea. Matusa Elinor le oferi raspunsul, in timp ce se repezea inapoi cu un servitor care cara platouri cu mancare fierbinte si un mic bol cu o bucata de panza alaturi.

- Ah, da, Arik si cu mine ne-am intors azi cu fel de fel de ramuri. Avea bratele incarcate cu crengi adorabile, nu-i asa? spuse ea vesela.

Se opri sa le arunce o privire derutata cavalerilor cuprinsi brusc de un acces de ras, apoi lua bolul si panza de pe tava servitorului si spre groaza lui Jenny, Lady Elinor inainta spre Arik, cu cataplasma ei.

- N-ai avut o zi placuta astazi, nu? se tangui ea punand bolul langa Arik si inmuind carpa in el. Cine te poate blama pentru asta?

Emanand compasiune si vinovatie, matusa Elinor se uita la Jenny si spuse cu tristete:

- Arik si cu mine am intalnit cel mai diavolesc paianjen din toti cati am avut nefericirea sa intalnesc vreodata!

Expresia lui Arik deveni amenintatoare, in timp ce o urmarea cu coada ochiului inmuind carpa in bol, dar matusa Elinor continua prietenoasa:

- Afurisita, micuta creatura l-a muscat pe sarmanul Arik, desi acesta nu a facut absolut nimic ca sa o provoace, exceptand faptul ca statea in picioare, sub copacul unde-si avea ea plasa. Desi, adauga ea intorcandu-se spre uriasul posac si dand din deget spre el, ca si cum ar fi fost un baietel de sase anisori, cred ca a fost urat din partea ta sa te razbuni asa cum ai facut tu.

Oprindu-se sa mai inmoaie carpa in bol, ii spuse cu severitate:

- Pot intelege de ce ai strivit panza cu pumnul, dar nu cred ca a fost inteligent din partea ta sa te superi pe copac si sa-l tai cu toporisca! Matusa Elinor ii arunca o privire nedumerita lui Sir Gregory, ai carui umeri se scuturau de ras si apoi lui Sir Eustace, al carui par blond ii cadea aproape in blid, in timp ce incerca sa-si camufleze rasul. Numai Gawin paru sincer alarmat, cand matusa Elinor spuse:

- Asa, baiatul meu, lasa-ma doar sa-ti tamponez fata cu car.

- NU! Pumnul carnos al lui Arik se izbi de masa grea de stejar, facand sa danseze platourile. Retragandu-se de la masa, iesi afara din sala, cu trupul contractat de furie.

Socata, matusa Elinor il privi indepartandu-se, apoi se intoarse spre ceilalti de la masa si spuse:

- Sunt sigura ca n-ar fi asa de irascibil daca ar manca potrivit sugestiilor mele. Asta i-ar rezolva problema matelor - problema digestiei, amenda ea repede, de dragul comesenilor. Ceea ce cred ca i-am explicat foarte clar, astazi.

Dupa cina, Royce se ambala intr-o discutie cu cavalerii sai, cu subiecte de interes strict barbatesc - subiecte care se intindeau de la cati oameni mai erau necesari ca sa-l ajute pe armurierul castelului in sarcina suplimentara de a repara coifurile si zalele luptatorilor intorsi cu Royce, pana la marea catapulta de pe parapet, care era sau nu prevazuta cu o cantitate suficienta de pietre.

Jenny asculta cu atentie, indragind autoritatea calma cu care vorbea Royce si in general savurand neasteptata placere de a face parte dintr-o familie a ei. Se gandea cat de cald ii era si cat de bine, cand Royce puse capat discutiei despre catapulte si se intoarse spre ea cu un zambet de scuze.

- Vrei sa ne plimbam pe afara? Este o seara placuta de octombrie - mult prea placuta ca sa o petrecem discutand lucruri care par foarte plictisitoare pentru tine.

- Nu m-am plictisit, spuse Jenny incet, zambindu-i fara sa stie.

- Cine ar fi crezut, glumi el ragusit, ca aceeasi femeie care a incercat odinioara sa-mi scrie initialele pe obraz cu propriul meu cutit, poate fi o sotie atat de placuta? Fara sa mai astepte un raspuns, Royce se intoarse spre cavaleri, in timp ce o ajuta politicos pe Jennifer sa se ridice de la masa. Dupa ce le aminti de adunarea din curtea castelului din dimineata urmatoare, dupa micul-dejun, pentru exersarea la aruncatul sulitei, Royce o conduse pe Jennifer afara din sala.

Dupa plecarea lor, Sir Eustace se intoarse spre ceilalti si spuse zambind:

- Ati stiut vreodata, inainte, ca Royce e mort dupa plimbarile sub clar de luna?

- Nu, daca nu anticipa vreo vizita nocturna din partea inamicului, rase Sir Lionel.

Sir Godfrey, cel mai in varsta din grup, nu zambi.

- Asteapta una, de cand am sosit aici.

CAPITOLUL DOUAZECI Si DOI

- Unde mergem? intreba Jenny.

- Acolo sus, sa admiram privelistea, spuse Royce aratand spre treptele abrupte care duceau pe drumul de pe zid, o cale larga din piatra, lipita de zidul castelului, care se intindea de-a lungul celor douasprezece turnuri, facilitandu-le ostenilor de paza sa patruleze intreg perimetrul castelului.

Incercand sa ignore garzile, Jenny se uita afara, deasupra vaii luminate de luna, in timp ce briza ii involbura parul de pe umeri.

- Ce frumos e sus aici, spuse ea incet, intorcandu-se spre Royce. Claymore e frumos. Dupa un minut, spuse:

- Pare invulnerabil. Nu-mi pot imagina cum ai reusit sa-l cuceresti. Zidurile astea sunt atat de inalte si piatra este atat de neteda. Cum ai reusit sa escaladezi pana aici?

Royce isi ridica sprancenele peste ochii lui cenusii, amuzati.

- Nu le-am escaladat. Am sapat tuneluri sub ele, le-am asigurat cu barne si apoi am dat foc in tunele. Cand s-au prabusit barnele, s-a prabusit si zidul.

Jenny ramase cu gura cascata de soc, apoi isi aminti ceva:

- Am auzit ca ai facut asa la castelul Glenkenny. Pare ceva extrem de periculos.

- Este.

- Atunci de ce ai facut asa?

Dandu-i la o parte o bucla razletita, Royce spuse degajat:

- Pentru ca nu pot sa zbor, care ar fi fost singura alta posibilitate de a intra in curtea asta.

- Asta inseamna ca si altcineva ar putea patrunde aici in acelasi fel, observa ea ganditoare.

- Ar putea incerca, spuse el zambind, dar ar fi o prostie. Chiar sub noi, la cativa metri de ziduri, am construit o serie de tuneluri, unele care s-ar prabusi peste invadatori daca ar incerca ce am facut eu. Cand am reconstruit locul asta, continua Royce petrecandu-si un brat peste talia ei si strangand-o mai aproape, am incercat sa-l reproiectez astfel incat nici macar eu sa nu-l mai pot cuceri. Acum opt ani, zidurile astea nu erau din piatra atat de fina, ca acum. Royce arata spre turnurile care se inaltau mult deasupra zidurilor, la intervale egale.

- Iar turnurile astea erau toate patrate. Acum sunt rotunde.

- De ce? intreba Jenny intrigata. Royce o saruta fierbinte pe frunte.

- Pentru ca turnurile rotunde nu au colturi simpatice pentru oameni, sa se poata catara pe ele. Mai ales cele patrate, asa cum aveti voi la Merrick, sunt cel mai usor de escaladat, asa cum bine stii. Jenny deschise gura sa-l certe pentru ca pomenise despre asa ceva, dar se trezi din nou sarutata.

- Daca dusmanul nu se poate catara pe ziduri sau sapa tuneluri sub ele, ii sopti el la ureche, sarutand-o din nou, singurul lucru pe care-l mai poate face este sa incerce sa puna foc. De aceea, sopti Royce tragand-o mai aproape de el, toate cladirile din curtea castelului au acoperisul din tigla, nu din stuf.

Ramasa fara suflu din cauza sarutarilor, Jenny se dadu usor pe spate, in bratele lui.

- Esti foarte meticulos, my lord, glumi ea cu subinteles.

Royce zambi larg.

- Ce imi apartine, intentionez sa pastrez. Cuvintele ii amintira de lucruri ale ei, pe care nu fusese in stare sa le pastreze - lucruri care ar fi trebuit sa apartina copiilor lor.

- Ce s-a intamplat? o intreba Royce, vazand cum se intristeaza.

Jenny ridica usor din umeri si spuse:

- Ma gandeam doar ca este firesc sa vrei sa ai copii si.

Ridicandu-i fata in sus, spre el, Royce spuse linistit:

- Eu vreau copiii tai. Jenny astepta, rugandu-se ca el sa spuna "te iubesc", dar cum el nu o facu, incerca sa-si spuna ca ceea ce tocmai a spus era aproape la fel de bine ca "te iubesc".

- Am avut multe lucruri - bijuterii si altele - continua ea, lucruri care au apartinut mamei mele si care, prin drepturile mele, ar fi trebuit sa apartina copiilor nostri. Ma indoiesc ca tata o sa mi le mai dea, acum. Stii, nu am fost o fata fara dota, daca ai citit cumva contractul de casatorie.

- Doamna, spuse el, n-as zice ca acum nu aveti dota.

Simtindu-se cu adevarat diminuata acum, cand isi dadu brusc seama ca intrase in casnicia ei doar cu hainele murdare de pe ea, se intoarse in bratele lui, cu fata spre vale.

- Eu nu am nimic. Am venit la tine cu mai putin decat cel mai de jos serb, nici macar cu o singura oaie, ca zestre.

- Fara oi, conveni el sec. Singura ta posesie este cel mai frumos mic domeniu din toata Anglia, care se cheama Grand Oak, datorita stejarilor uriasi care ii strajuiesc portile. Royce ii vazu uimirea din ochi si adauga cu un zambet poznas:

- Henric ti l-a oferit, ca dar pentru mireasa. Va fi casa ta de zestre.

- Ce. ce dragut. din partea lui, spuse Jenny, venindu-i foarte greu sa vorbeasca astfel despre regele englez.

Royce ii arunca o privire piezisa, sardonica.

- L-a luat de la mine.

- Ah, exclama Jenny, perplexa. De ce?

- A fost o amenda data mie pentru actiuni referitoare la o anumita tanara scotiana, capturata de la o manastire.

- Eu nu sunt chiar atat de sigura ca ne aflam pe pamanturile abatiei.

- Potrivit staretei, va aflati.

- Adevarat? intreba ea dar Royce nu o auzi. Brusc, incepu sa se uite intens in vale, cu trupul incordat, atent.

- S-a intamplat ceva? intreba Jenny, scrutand in directia privirii lui, incapabila sa vada un singur lucru macar, in afara celor obisnuite.

- Cred, spuse Royce stapan pe el, in timp ce se uita in departare, la o pata de lumina aproape invizibila, mult dincolo de sat, ca seara noastra placuta este pe cale sa fie intrerupta. Avem oaspeti. Alte sase mici luminite saltau in raza lui vizuala, apoi alte douasprezece si apoi de doua ori mai multe.

- Cel putin o suta, poate mai multi. Calari.

- Oaspeti. incepu Jenny, dar vocea ii fu acoperita cand un strajer aflat departe, la dreapta ei, ridica trambita si sufla in ea puternic, sa-ti sparga timpanele. Alti douazeci si cinci de strajeri, care stationau la intervale de-a lungul platformei circulabile, se intoarsera in directia lui si o clipa mai tarziu, dupa ce-i confirmara ce vazuse el, isi ridicara propriile trambite si brusc, pasnica noapte fu despicata de amenintatoarele sunete scoase de trambitasi.

Innebunita, Jenny se intoarse spre Royce.

- Ce s-a intamplat? Sunt dusmani?

- Eu as zice ca este un contingent de la Merrick. Sir Godfrey si Sir Stefan se repezeau acum in sus, pe treptele zidului, cu mainile pe sabiile lungi si Jenny incepu sa tremure toata. Sabii. Macel.

Royce incepu sa ii dea ordine capitanului si cand se intoarse inapoi spre Jenny, ea se uita inspre luminile palpaitoare, cu mana apasata pe gura.

- Jennifer, spuse el incet, dar. Ochii pe care ii ridica spre el erau salbatici de groaza si Royce intelese ca trebuia sa o scoata imediat din locul acesta, unde ea era, evident, convinsa ca se pregatea o mare batalie.

In curte si pe zidul castelului fusesera aprinse sute de torte si intreaga scena era deja luminata ca ziua, de o lumina stranie, galbena, in timp ce Royce o lua de brat si o conducea in jos pe scari si in marea sala.

Inchizand usa dormitorului sau, se intoarse spre ea iar Jenny il privi amortita de ingrijorare.

- Nu ar trebui sa fii afara. acolo. cu oamenii tai?

- Nu. Oamenii mei au trecut de mii de ori prin asta. Punandu-si mainile pe umerii ei incordati, ii spuse cu o voce calma, ferma:

- Jennifer, asculta-ma. Oamenii mei au ordin sa nu atace fara sa primeasca direct de la mine comanda. Jenny se infiora, ca si cum cuvantul "atac" fusese tot ce auzise ea si Royce o scutura usor.

- Asculta-ma, ii comanda el cu asprime. Am postat oameni in padurile din apropierea drumului, in cateva minute o sa stiu exact cat de mare este grupul care se apropie. Nu cred ca este o armata, asta doar in cazul in care tatal tau este mai nebun decat il cred eu. Mai mult, nu a avut timp sa organizeze o chemare-sub-arme a scotienilor tai cu capete incinse si sa formeze o armata completa, bine echipata. Eu cred ca nu este decat un grup de la Merrick, plus Lordul Hastings, Lordul Dugal si tatal tau. Avand in vedere situatia jenanta in care l-am pus cand te-am rapit de la Merrick, este clar ca vrea sa vina cu mare taraboi aici si sa ridice pretentii pentru ofensa adusa unei persoane inocente. Mai mult, isi va salva putin fata daca va reusi sa intre in Claymore, chiar daca pentru asta trebuie sa vina cu steagul armistitiului si cu un englez de la Camera Stelelor, care sa-l bage inauntru.

- Si daca este un grup pasnic, ce ai de gand sa faci? striga ea frenetic.

- O sa cobor podul suspendat si o sa-i invit inauntru, spuse el simplu.

Degetele ei muscara in muschii bratelor lui.

- Te rog. nu le face rau.

- Jennifer. spuse el incordat, dar Jenny isi petrecu bratele pe dupa el, lipindu-se de el.

- Nu le face rau! striga ea isteric. Mi-ai dat cuvantul tau! Fac tot ce-o sa-mi ceri. totul. dar nu le face rau.

Exasperat, Royce o indeparta de el si o apuca de barbie.

- Jennifer, singura care va fi ranita in noaptea asta va fi mandria mea. Ma chinuie peste masura gandul ca o sa trebuiasca sa ridic portile, sa cobor podul si sa-l las pe tatal tau sa intre in sala mea.

- De mandria lui nu ti-a pasat, argumenta Jenny salbatic, cand ai escaladat turnul de la Merrick si m-ai rapit de acolo. Cum crezi ca se simte el, din cauza asta? Mandria ta este atat de mare incat nu o poti pune de-o parte, doar pentru cateva ceasuri, de data asta?

- Nu.

Acel singur cuvant, rostit cu atata convingere linistita, o smulse in sfarsit pe Jenny din panica ei irationala. Inspirand prelung, adanc, linistindu-si respiratia, isi lipi fruntea de pieptul lui si spuse:

- Stiu ca nu ii vei face rau familiei mele. Mi-ai dat cuvantul tau.

- Da, spuse el linistitor, strangand-o in brate pentru o sarutare scurta. Intorcandu-se spre usa, se opri cu mana pe maner.

- Stai aici inauntru, pana cand o sa trimit dupa tine, ii porunci el implacabil. Am trimis dupa preot, sa depuna marturie ca suntem bine si cu adevarat casatoriti, dar imi imaginez ca emisarii regilor nostri vor dori sa te vada, ca sa se convinga ca esti in siguranta si nevatamata.

- Foarte bine, consimti ea si adauga repede: tata o sa fie intr-o stare cumplita, dar William este bland si rareori se pierde cu firea. As vrea sa-l vad inainte de plecarea lor - ca sa vorbesc cu el si sa-i trimit un mesaj Brennei. O sa-i dai voie sa urce? Royce inclina usor din cap.

- Daca o sa mi se para intelept, da.

Voci barbatesti se inaltau in tunete manioase, jos in sala, ajungand pana in camera ei, unde Jenny facea pasi, astepta, asculta, se ruga. Vocea tatalui ei, tunand si fulgerand, era acompaniata de vocile manioase ale fratilor ei, cat si de cea a Lordului Hastings si a Lordului Dugal. Vocea adanca a lui Royce, aspra si autoritara, se inalta deasupra larmei, dupa care se facu liniste. o liniste ciudata, prevestitoare.

Stiind ca daca iesea din camera ei si se ducea la galerie, putea vedea ce se intampla, Jenny se duse la usa si puse mana pe clanta, dar se opri, ezitanta. Royce ii daduse cuvantul ca nu ii va face rau familiei ei si tot ce-i ceruse el in schimb, era sa ramana unde era. I se paru gresit sa nu-i onoreze dorinta.

Smulgandu-si mana de pe clanta, Jenny se intoarse cu spatele la ea, apoi ezita din nou. Putea totusi sa-i onoreze dorinta dar si sa auda mai bine, deschizand doar usa putin, fara sa iasa din camera, intoarse clanta precauta, deschizand usa doar doi centimetri.

- Parintele Gregory a certificat casatoria celor doi, spunea Lordul Hastings, emisarul englez de la Curtea Regelui Henric. Se pare ca Claymore a respectat scrisoarea de agrement, chiar daca nu exact in spiritul ei, in timp ce tu, Lord Merrick, complotand sa-ti ascunzi fata departe de sotul ei de drept, ai incalcat intelegerea, atat in spirit cat si in fapt.

Emisarul Scotiei mormai ceva linistitor si conciliator, dar tatal lui Jennifer incepu sa strige, furios:

- Porc de englez ce esti! Fata mea a ales sa mearga la manastire, ea m-a rugat sa o trimit acolo. Era pregatita pentru incheierea casatoriei, dar era dreptul ei sfant sa-l aleaga pe Dumnezeu ca stapan al ei, daca dorea asta. Nici un rege nu-i poate nega dreptul de a-si alege singura o viata de sihastrie si de devotiune fata de Dumnezeu si tu stii asta! Adu-o aici, striga el. O sa va spuna ca a fost alegerea ei!

Cuvintele lui ii sfasiara lui Jenny sufletul ca o sabie dintata. Era clar ca avusese cu adevarat de gand sa o inchida intr-o manastire pentru tot restul vietii ei, fara macar sa-i spuna ceva; era dispus sa-i sacrifice viata ca sa se razbune pe dusmanul lui. In sufletul lui avea mai multa ura pentru un dusman decat avea dragoste pentru ea.

- Aduceti-o aici! O sa va spuna ca vorbesc adevarul! tuna tatal ei. Am cerut sa fie adusa aici! Barbarul obiecteaza pentru ca stie ca sotia lui il dispretuieste si ca o sa confirme ce am spus eu.

Vocea adanca a lui Royce era plina de atata calma convingere, incat inima lui Jenny se umplu de tandrete amestecata cu durerea tradarii tatalui ei.

- Jennifer mi-a spus adevarul si adevarul este ca niciodata nu a colaborat cu tine, in acest complot. Daca o iubesti catusi de putin, nu o forta sa coboare aici ca sa-ti spuna in fata ca esti un mincinos.

- El este mincinosul! urla Malcolm. Jennifer o sa dovedeasca asta!

- Regret ca trebuie sa-i provoc aceasta nefericire sotiei tale, interveni Lordul Hastings, dar amandoi, Lordul Dugal si cu mine suntem de acord ca singurul mod de a rezolva chestiunea aceasta este sa auzim ce spune chiar ea. Nu, inaltimea Voastra, adauga el imediat, Lordul Dugal si cu mine o vom escorta pe doamna aici - pentru ca. sa evitam obiectiunea de coercitie, de ambele parti. Va rog sa aveti amabilitatea sa ne indreptati spre camera ei.

Jenny inchise usa si se lasa pe ea, punandu-si obrazul pe banda de fier, simtindu-se ca si cum ar fi fost sfasiata de vie.

Sala era incarcata de tensiune si ostilitate cand aparu, pasind intre cele doua escorte. Soldati de la Merrick, Claymore si din partea regelui Henric si a Regelui Jarries erau aliniati de-a lungul peretilor. Tatal lui Jennifer si fratii ei stateau aproape de camin, vizavi de Royce si toti se uitau la ea.

- Inaltimea Voastra. incepu Lordul Hastings intorcandu-se spre Jennifer, dar tatal ei il intrerupse nerabdator.

- Draga mea copila, spune-le idiotilor astora ca a fost dorinta ta sa te retragi la manastire, mai curand decat sa induri viata alaturi de. de bastardul asta. Spune-le ca m-ai rugat, m-ai implorat sa te las sa faci asta, ca ai stiut.

- Nu am stiut nimic, striga Jennifer, nemaiputand suporta simulata onestitate si dragoste de pe chipul lui.

- Nimic!

Jenny il vazu pe Royce venind spre ea, vazu sustinerea linistita din ochii lui cenusii, dar tatal ei nu terminase inca.

- Inceteaza! tuna el, inaintand spre Jennifer, pe fata cu un amestec de furie si neincredere. Cum adica, nu ai stiut nimic? In seara in care ti-am spus ca urma sa te casatoresti cu bestia, m-ai implorat sa te las sa te intorci la manastirea Belkirk.

Jenny pali cand aceasta uitata rugaminte a ei, facuta intr-un moment de teroare si refuzata ca imposibila de tatal ei, ii striga acum in minte. Ma intorc la manastire, sau la matusa Elinor, sau oriunde spui tu.

- Am. am spus asta, se balbai ea, cu privirea pe chipul lui Royce, privindu-l cum se intareste, intr-o masca a furiei.

- Asta era! Asta confirma totul! striga tatal ei. Jenny il simti pe Lordul Hastings luand-o de mana, dar ea se smulse.

- Nu, te rog, asculta-ma, striga ea cu ochii pe pulsul care batea in obrazul lui Royce si la violenta arzatoare din ochii lui. Asculta-ma, il implora ea. I-am spus asta, tatalui meu. Am uitat ca am spus-o, pentru ca. isi intoarse brusc capul spre tatal ei. Pentru ca tu nici n-ai vrut sa auzi asta. Dar eu niciodata, niciodata nu am fost de acord cu nici un plan, mai intai sa ma marit cu el si apoi sa fug la o manastire. Spune-i, striga ea, spune-i ca nu am fost niciodata de acord.

- Jennifer, spuse tatal ei privind-o cu amaraciune si dispret, ai fost de acord in clipa in care m-ai implorat sa te las sa te intorci la Belkirk. Eu am ales doar o manastire mai sigura, mai indepartata. Niciodata nu a existat in mintea mea vreo indoiala ca mai intai va trebui sa te supui poruncii regelui nostru si sa te mariti cu porcul. Si tu ai stiut asta. Pentru asta am respins, la inceput, propunerea ta.

Jenny trecu de la fata acuzatoare a tatalui ei la fata de granit a lui Royce si avu un sentiment de panicata zadarnicie, care depasea orice simtise vreodata. Intorcandu-se, isi ridica fustele si incepu sa se indrepte incet spre estrada, ca intr-un cosmar.

In spatele ei, Lordul Hastings isi drese gatul si ii spuse tatalui ei si lui Royce:

- Se pare ca a fost un caz de totala neintelegere, intre toate partile. Claymore, daca ai fi atat de amabil sa ne oferi adapost peste noapte, in casa de la intrare, vom pleca maine dimineata.

Picioare incaltate in cizme tropaiau pe pardoseala, in timp ce toata lumea iesea din sala. Jenny urcase aproape treptele cand urletele cumplite ale tatalui ei ii inghetara sangele in vine:

- Ticalosule! Tu l-ai omorat! O sa te. Bubuitul inimii lui Jenny astupa orice alt zgomot, cand se intoarse si incepu sa alerge in jos pe scari. Trecand prin dreptul mesei, vazu oamenii aplecandu-se peste ceva aproape de usa si Royce, tatal ei si Malcolm erau tinuti la distanta, cu sabia.

Si atunci, barbatii inghesuiti langa usa se ridicara incet si se dadura inapoi.

William zacea pe jos, cu un pumnal infipt in piept, intr-o balta de sange care se intindea in jurul lui. Strigatul lui Jenny sfasie aerul, in timp ce alerga spre silueta intinsa pe jos.

- William!

Aruncandu-se pe jos, langa el, gemandu-i numele, ii cauta salbatic pulsul, dar nu gasi nimic si mainile ei incepura sa alerge peste bratele si obrazul lui.

- William, ah, te rog. striga ea spart, implorandu-l sa nu moara. William, te rog, nul William. Ochii lui Jenny se intoarsera spre pumnalul cu silueta lupului incrustata pe maner.

- Arestati-l pe ticalos! striga tatal ei, incercand sa se smulga din mainile oamenilor regelui si sa ajunga la Royce.

Lordul Hastings spuse raspicat:

- Pumnalul fiului tau este pe pardoseala. El trebuie sa-l fi scos. Deci nimeni nu va fi arestat. Dati-i drumul lui Claymore, striga apoi spre oamenii lui.

Royce veni langa ea.

- Jenny. incepu el, dar Jenny se intoarse pe calcaie asemenea unui dervis si cand incepu sa se ridice, tinea in mana pumnalul lui William.

- L-ai omorat! sasai ea, cu ochii plini de durere si lacrimi si furie, in timp ce se indrepta incet, in picioare.

De data aceasta Royce nu ii mai subestima abilitatea sau intentia. Cu ochii spre ea, urmarea clipa in care il va ataca.

- Arunca pumnalul, spuse el linistit.

Jenny il ridica si mai sus, tinti spre inima lui si striga:

- Mi-ai omorat fratele. Pumnalul straluci in aer si Royce o prinse de incheietura ca intr-o menghina, rasucind si eliberand pumnalul, trimitandu-l invartindu-se la podea dar si atunci trebui sa se lupte ca sa o potoleasca.

Salbaticita de durere, Jenny se arunca asupra lui, lovindu-l cu pumnii in piept, cand acesta o trase strans la pieptul lui.

- Diavolule! striga ea isteric, in timp ce oamenii il scoteau afara pe fratele ei. Diavolule, diavolule, diavolule.

- Asculta-ma! ii porunci Royce incordat, apucand-o de incheieturi. Ochii inaltati spre el straluceau de ura si erau impanziti de lacrimile pe care nu si le putea stapani. Eu i-am spus sa stea mai in spate daca vroia sa vorbeasca cu tine. Royce ii dadu drumul la maini, in timp ce termina, aspru: cand am dat sa ma intorc, ca sa il conduc sus, si-a coborat mana la pumnal.

Jennifer il lovi cu palma peste obraz, cu toata forta ei.

- Mincinosule! urla ea, cu pieptul ridicandu-i-se. Ai vrut sa te razbuni pentru ca ai crezut ca am conspirat cu tatal meu! Am vazut asta pe chipul tau. Ai vrut razbunare si ai omorat prima persoana aflata in drumul tau!

- Repet, el si-a scos pumnalul! Dar in loc sa o calmeze, asta o infurie si mai tare - si pe buna dreptate.

- Si eu am scos pumnalul la tine, striga ea furioasa, dar l-ai inlaturat ca pe jucaria unui copil! William era pe jumatate cat tine, dar pe al lui nu i l-ai smuls din mana, pe el l-ai omorat.

- Jennifer.

- Esti un animal! sopti ea, privindu-l ca si cum ar fi fost o aratare obscena.

Cu fata alba de vinovatie si remuscari, Royce incerca inca o data sa o convinga.

- Iti jur, iti dau cuvantul meu.

- Cuvantul tau! sasai ea cu dispret. Ultima oara cand ti-ai dat cuvantul, ai jurat ca nu ii vei face nici un rau familiei mele!

Cea de a doua palma il izbi peste obraz cu suficienta forta ca sa-i trimita capul intr-o parte.

Royce o lasa sa plece si cand auzi trantindu-se usa camerei ei, se duse spre foc. Proptindu-se cu cizma pe un bustean, isi vari degetele mari de la maini sub curea si incepu sa se uite la flacari, in timp ce indoielile privind intentia fratelui ei de a-l injunghia incepura sa-i framante constiinta.

Se intamplase totul atat de repede; William era foarte aproape in spatele lui, aproape de usa, privindu-i plecand pe oaspetii neinvitati. Cu coada ochiului, vazuse stralucind un pumnal care era scos din teaca si reactia lui fusese instinctiva. Daca ar fi avut timp sa se gandeasca - sau daca William nu ar fi fost atat de al naibii de aproape, in spatele lui - ar fi reactionat cu mai putin instinct si mai multa precautie.

Totusi, privind acum in urma, isi aminti perfect ca-l masurase pe tanar inainte de a-l invita sa ramana cu Jenny si ca il considerase neagresiv.

Ridicand mana, Royce isi apasa cu degetul mare si aratator puntea nasului si inchise ochii, dar nu reusi sa inchida afara adevarul: fie instinctele lui initiale, care-i spusesera ca William nu era o amenintare pentru el, fusesera gresite, fie macelarise tocmai un tanar care-si scosese pumnalul doar ca o precautie, in cazul in care Royce i-ar fi intins o capcana.

Indoiala lui Royce erupse intr-un sentiment de vinovatie aproape insuportabil. De la treisprezece ani incepuse sa aprecieze oamenii si pericolul pe care-l reprezentau pentru el si nu se inselase niciodata. In seara aceasta il considerase pe William ca fiind inofensiv.

CAPITOLUL DOUAZECI Si TREI.

In saptamana care urma, Royce se gasi confruntat cu primul zid pe care nu reusea sa-l strapunga - zidul de gheata pe care si-l construise Jennifer ca sa se izoleze de el.

In urma cu doua seri se dusese la ea, crezand ca daca ar face dragoste cu ea, poate ca ar inmuia-o. Dar nu a functionat. Jennifer nu s-a luptat cu el, si-a intors doar fata intr-o parte si a inchis ochii. Cand a parasit patul, se simtea ca un animal, asa cum il numise ea. Aseara, furios si frustrat, incercase sa discute cu ea despre William, cautand scandal - crezand ca fierbinteala maniei va reusi acolo unde nu reusise patul. Dar Jennifer depasise cu mult nevoia de cearta; intr-o tacere distanta, intrase in camera ei, incuind usa.

Acum, stand la cina alaturi de ea, o privea dar nu putea gasi nimic sa-i spuna ei, sau oricui altcuiva. Nu ca ar fi avut nevoia sa vorbeasca; cavalerii sai erau atat de constienti de tacerea dintre el si Jennifer, incat incercau sa o acopere cu fortata lor jovialitate. De fapt, singurele persoane de la masa care pareau sa nu constientizeze atmosfera erau Lady Elinor si Arik.

- Vad ca v-a placut la toti tocana mea de vanat, spuse Lady Elinor, zambind larg spre platourile goale, parand sa nu fi observat ca Jennifer si Royce mancasera foarte putin. Totusi, cand se uita la Arik care devorase tocmai o alta gasca, zambetul ii disparu.

- Cu exceptia ta, baiete draga, ii spuse ea oftand. Tu esti ultima persoana care ar trebui sa manance gasca! Asta nu face decat sa-ti complice problema, stii asta, doar ti-am mai spus-o. Am facut tocanita asta de vanat special pentru tine, dar tu nici nu te-ai atins de ea.

- Nu te supara pentru asta, my lady, spuse Sir Godfrey, impingandu-si blidul intr-o parte si batandu-se pe stomacul plat. Noi am mancat-o si a fost delicioasa.

- Delicioasa, proclama Sir Eustace, cu entuziasm.

- Superba, consimti din tot sufletul Stefan Westmoreland, aruncandu-i fratelui sau o privire plina de ingrijorare.

Numai Arik ramase tacut, pentru ca Arik era intotdeauna tacut.

Totusi, cand Lady Elinor parasi masa, Sir Gregory se intoarse furios spre Arik.

- Puteai cel putin sa o fi gustat. A facut-o special pentru tine.

Arik lasa jos, foarte incet, piciorul de gasca si isi intoarse capul urias spre Godfrey, cu ochii lui albastri atat de reci, incat, fara sa-si dea seama, Jenny inspira adanc, prelung, asteptand cine stie ce explozie fizica.

Observandu-i temerea, Sir Godfrey ii spuse:

- Lady Jennifer, nu-i da atentie.

Dupa cina, Royce iesi din sala si isi petrecu un ceas stand de vorba cu sergentul de garda. Cand se intoarse, Jennifer statea langa foc, printre cavaleri, cu profilul intors spre el. Discutia era, evident, despre obsesia lui Gawin pentru Lady Anne si Royce rasufla usurat cand observa zambetul vag de pe buzele lui Jennifer. Era prima oara in sapte zile, cand zambea. Ca sa nu-i strice dispozitia, Royce se sprijini cu umarul de arcada din piatra si-i facu semn unui servitor sa-i aduca o stacana cu bere.

- Daca as fi si eu cavaler, ii explica Gawin lui Jennifer aplecandu-se usor in fata, cu chipul incordat tradand aleanul pentru Lady Anne, l-as provoca pe Roderick la competitia de dueluri cavaleresti, din sat!

- Excelent, glumi Sir Godfrey, atunci Lady Anne o sa poata plange peste cadavrul tau, dupa ce o sa termine Roderick cu tine.

- Roderick nu este mai puternic ca mine! spuse Gawin mandru.

- La ce competitie te referi? intreba Jennifer, incercand sa-l sustraga o clipa de la dusmania fata de Sir Roderick.

- Este o competitie care are loc anual aici in sat, dupa stransul recoltei. Vin cavaleri de hat, departe - ma rog, cale de cinci zile de drum, ca sa participe.

- Ah, inteleg, spuse Jenny, care auzise deja multe discutii aprinse despre competitie, de la servitori.

- Si veti participa cu totii?

- Noi da, raspunse Stefan Westmoreland, apoi, anticipandu-i intrebarea nerostita, adauga:

- Royce nu participa. El le considera fara rost. Pulsul lui Jenny se inteti la auzul numelui lui.

Royce. Chiar si acum, dupa tot ce se intamplase, doar la vederea chipului lui aspru, i se strangea inima. Noaptea trecuta zacuse treaza pana in zori, luptand cu pornirea de a se duce la el, sa-l roage sa o ajute sa-si aline durerea din suflet. Ce prostie, sa-i ceri sa-ti aline durerea tocmai celui care ti-a provocat-o. Si totusi, in timpul mesei, cand maneca lui i-a atins bratul, ii venise sa se intoarca in bratele lui si sa planga.

- Poate ca Lady Jennifer sau Lady Elinor, spuse Eustace scotand-o pe Jennifer din reverie, ti-ar putea sugera ceva mai putin periculos pentru viata ta, ca sa-i castigi inima lui Lady Anne - altceva decat sa te lupti cu Roderick? Ridicand din sprancene, Eustace se intoarse spre Jennifer.

- Sa ma gandesc, spuse Jenny, usurata ca avea ceva la care sa se concentreze, sa nu se mai gandeasca la moartea fratelui ei si la tradarea vicioasa a sotului ei.

- Matusa Elinor, ai tu vreo idee?

Matusa Elinor lasa jos broderia la care lucra, isi inclina capul intr-o parte si se oferi, dornica sa ajute:

- Stiu! Pe vremea mea exista obiceiul asteptatului indelungat,. Care pe mine ma impresiona foarte mult, ca domnisoara.

- Adevarat, doamna? Si ce-ar trebui sa fac? intreba Gawin.

- Pai, incepu Elinor zambind amintirilor, sa te duci calare pana la poarta castelului lui Lady Anne si sa strigi catre toti cei dinauntru ca ea este cea mai frumoasa fata din toata tara.

- Si la ce bun? intreba Gawin, perplex.

- Dupa care ii provoci pe toti cavalerii din castel care nu-ti impartasesc parerea, sa iasa afara si sa se lupte cu tine. Fireste, cativa dintre ei vor trebui sa-ti accepte provocarea - ca sa-si salveze obrazul fata de doamnele lor. Si, termina ea incantata, cavalerii pe care-i vei invinge, vor trebui sa se duca la Lady Anne, sa ingenuncheze in fata ei si sa-i spuna: ma inclin in fata gratiei si frumusetii voastre!

- Ah, matusa Elinor, chicoti Jenny, chiar faceau asta pe vremea ta?

- Absolut! Bine, dar a fost un obicei pana de curand.

Stefan Westmoreland interveni, galant:

- Iar eu nu am nici o indoiala ca multi cavaleri au fost invinsi de bravii tai curtezani, my lady si trimisi sa se incline in fata ta.

- Ce frumos discurs! spuse matusa Elinor aprobator. Iti multumesc. Iar asta dovedeste, i se adresa ea lui Gawin, ca purtarea cavalereasca nu dispare niciodata!

- Pe mine insa nu o sa ma ajute, ofta Gawin. Pana cand nu voi fi facut cavaler, nu pot provoca nici un cavaler. Roderick o sa-mi rada in fata daca as indrazni asta si cine l-ar putea blama?

- Poate reusesti sa-i castigi inima cu ceva mai placut decat o lupta, interveni Jenny, amabila.

Royce asculta mai atent, sperand sa afle o cheie cu care sa-i incalzeasca el, ei, inima.

- Cum ar fi, my lady? intreba Gawin.

- Pai, exista muzica si cantecele.

Royce stranse din ochi la gandul ca va trebui sa-i cante lui Jenny. Vocea lui adanca, baritonala, va aduce cu siguranta toti cainii de la o distanta de cateva mile sa schelalaie la calcaiele lui.

- Ai invatat sa canti la lauta sau la vreun alt instrument, cand ai fost paj, da? il intreba Jenny pe Gawin.

- Nu, my lady, marturisi el.

- Serios? spuse Jenny surprinsa. Am crezut ca stapanirea unui instrument face parte din pregatirea unui paj.

- Eu am fost trimis paj la Royce, nu la castelul unui lord insurat si la o doamna. Iar Royce spune ca lauta este la fel de inutila in lupta ca plaselele fara spada - doar daca nu o invart deasupra capului ca sa o lansez asupra dusmanului meu.

Eustace ii arunca o privire amenintatoare, ca sa nu-l mai condamne pe Royce in ochii lui Jennifer, dar Gawin era prea preocupat de Lady Anne ca sa observe.

- Ce altceva as putea face ca sa o cuceresc?

- Gata, stiu, spuse Jennifer. O poezie! Poti merge la ea - si sa-i reciti o poezie - una care-ti place tie in mod deosebit.

Royce se incrunta, incercand sa-si aminteasca vreo poezie, dar singura care-i veni in minte suna cam asa:

A fost odata o fatuca Mary.

Tocmai buna de harjonit sub tei.

Lui Gawin i se lungi fata si spuse:

- Nu cred ca stiu vreo poezie Da! Mi-a spus Royce una, odata. Suna cam asa: "A fost odata o fatuca."

- Gawin! izbucni Royce fara sa vrea si chipul lui Jennifer ingheta la auzul vocii lui. Mai potolit, Royce spuse:

- Asta nu e. genul de rima la care se gandea Lady Jennifer.

- Bine si atunci ce sa fac? intreba Gawin. Sperand ca idolul sau va gasi un mod mai barbatesc de impresionat o doamna, il intreba pe Royce:

- Tu ce ai facut prima oara, ca sa impresionezi o doamna - sau erai deja cavaler si i-ai putut arata indemanarea ta intr-o competitie?

Fara speranta de a o mai putea privi in secret pe Jennifer, Royce se apropie de grup si se rezema de camin, alaturi de ea.

- Inca nu eram cavaler, raspunse el ironic, luand stacana cu bere pe care i-o intindea servitorul.

Jennifer surprinse privirea amuzata schimbata intre Stefan si Royce si fu scutita de Gawin sa trebuiasca sa se gandeasca la detalii, pentru ca baiatul insista:

- Cati ani aveai?

- Opt, daca-mi aduc bine aminte.

- Si ce ai facut ca sa o impresionezi?

- Pai. am inscenat o intrecere cu Stefan si Godfrey, ca sa o pot vraji pe fata cu o indemanare de care eram foarte mandru la vremea aceea.

- Ce fel de intrecere? intreba Lady Elinor, foarte interesata.

- Un concurs de scuipat, replica Royce succint, urmarind profilul lui Jennifer, intrebandu-se daca va zambi la nebuniile copilariei lui.

- Si ai castigat? rase Eustace.

- Absolut, declara Royce sec. Puteam scuipa mai departe decat orice pusti din toata Anglia, din toate vremurile. In plus, adauga el, fusesem prevazator sa-i mituiesc pe Stefan si pe Godfrey.

- Eu cred ca o sa ma retrag acum, spuse Jennifer politicoasa si se ridica.

Royce decise brusc sa le anunte tuturor vestea acum, decat sa pastreze secretul fata de Jennifer, pentru ca tot era deschis subiectul.

- Jennifer, spuse el cu aceeasi rezervata curtoazie, competitiile anuale de dueluri cavaleresti care au loc aici, au fost transformate anul acesta intr-o competitie completa, incluzand si un turnir. In spiritul noului armistitiu dintre cele doua tari, Henric si James au decis sa fie invitati si scotienii sa participe.

Spre deosebire de dueluri, care erau o competitie de indemanare intre cavaleri, un turnir era o inscenare de lupta, in care cele doua parti se lansau fiecare din partea opusa a terenului, cu armele pregatite - care erau totusi limitate ca varietate si dimensiuni. Chiar daca intre combatanti nu exista o ura virulenta, turnirurile erau atat de periculoase incat deja cu patru sute de ani in urma, papii reusisera sa le desfiinteze vreme de aproape doua sute de ani.

- Azi a sosit un emisar de la regele Henric, confirmand schimbarile, spuse Royce. Cum Jennifer continua sa-l priveasca cu o politicoasa lipsa de interes, Royce adauga:

- Decizia a fost luata de regii nostri in momentul semnarii armistitiului. Dar Jennifer paru sa nu inteleaga importanta spuselor lui decat in clipa in care Royce adauga:

- Si voi participa si eu.

Intelegand, Jenny ii arunca o privire dispretuitoare, apoi se intoarse cu spatele si parasi sala. Royce o privi indepartandu-se si, intr-o disperata frustrare, se ridica si o urma, prinzand-o chiar in clipa in care deschidea usa dormitorului ei.

Royce ii tinu usa deschisa sa intre, o urma si o inchise in spatele lui. In fata cavalerilor sai pastrase tacerea, dar acum, in intimitate, Jennifer se intoarse spre el cu o amaraciune mai mare chiar decat cea din seara uciderii lui William.

- Presupun ca vor participa la aceasta mica serata si cavalerii din sudul Scotiei?

- Da, spuse el incordat.

- Si nu va mai fi o intrecere? Acum este un turnir? Si, fireste, de aceea o sa participi si tu?

- O sa particip pentru ca eu l-am comandat! Furia se scurse de pe chipul ei, lasandu-l la fel de alb si de fara speranta ca un pergament. Jennifer ridica din umeri.

- Mai am un frate - nu-l iubesc atat de mult cum l-am iubit pe William, dar el macar o sa-ti ofere mai mult sport, inainte de a-l omori. Este mai aproape de marimea ta. Barbia ii tremura si ochii ii straluceau in lacrimi.

Si apoi mai este si tatal meu - este mai batran ca tine, dar este un cavaler priceput. Moartea lui o sa te amuze. Sper, spuse ea cu voce sparta, ca o sa gasesti in inima ta - daca este posibil, se corecta ea, sugerand clar ca nu credea ca el avea inima, puterea sa nu-mi ucizi sora. Ea este tot ce mi-a mai ramas.

Stiind ca nu vroia sa o atinga, Royce nu se putu totusi opri sa nu o traga in bratele lui. Cand ea se intari dar nu se lupta, ii prinse capul in maini, apasandu-i-l la pieptul lui, simtindu-i in mana parul asemenea unui satin sifonat. Spuse, ragusit:

- Jenny, te rog, te rog nu face asta. Nu suferi asa. Plange, pentru numele lui Dumnezeu. Tipa la mine, nu te uita la mine ca la un asasin.

Si atunci, Royce intelese.

Intelese exact de ce o iubea si cand anume se intamplase acest lucru: mintea lui se duse inapoi la luminis, cand un inger imbracat in paj isi ridicase privirile spre el, cu ochi albastri stralucitori si ii spusese incetisor: "Lucrurile care se spun despre tine, lucrurile pe care se zice ca le-ai facut - nu sunt adevarate. Eu nu cred asta."

Acum ea credea totul despre el si pe buna dreptate. Si stiind, il durea de o mie de ori mai mult decat orice rana primise el vreodata.

Sopti, mangaindu-i parul stralucitor:

- Daca plangi, o sa te simti mai bine. Dar stia instinctiv ca ceea ce-i sugera era imposibil. Trecuse prin prea multe si-si retinuse prea mult lacrimile, incat Royce se indoia ca exista ceva ce o putea forta sa le dea drumul. Nu a plans cand i-a povestit despre prietena ei moarta, Becky si nu a plans la moartea lui William.

O fetita de paisprezece ani cu suficient curaj sa-si infrunte fratele inarmat pe campul de onoare, nu ar plange pentru sotul ei, pe care-l ura. Nu, cand nu plansese pentru prietena ei si nici macar pentru fratele ei.

- Stiu ca nu o sa crezi asta, ii sopti el cu durere, dar eu o sa-mi tin cuvantul. Nu o sa-i fac rau familiei tale, nici vreunui alt membru al clanului tau, in timpul turnirului. Jur.

- Te rog, da-mi drumul, spuse ea cu voce sufocata.

Dar Royce nu se putu abtine si bratele i se stransera mai tare in jurul ei.

- Jenny, sopti el iar Jenny ar fi vrut sa moara pentru ca si acum iubea cum suna numele ei pe buzele lui.

- Sa nu-mi mai spui niciodata asa, il ruga ea, cu voce ragusita. Royce inspira adanc, dureros.

- Te-ar ajuta daca ti-as spune ca te iubesc? Jenny se smulse din stransoarea lui, dar pe chipul ei nu era manie.

- Pe cine incerci sa ajuti? Royce isi lasa bratele sa-i cada.

- Ai dreptate, spuse el.

Doua zile mai tarziu, Jenny iesea din capela, dupa ce statuse de vorba cu parintele Gregory care acceptase sa ramana la Claymore pana cand va fi repartizat aici un preot permanent.

Cavalerii lui Royce se antrenau, asa cum faceau in fiecare dimineata, ca sa fie tot timpul pregatiti sa lupte. Lucrau ceasuri intregi cu caii lor, sarind cu ei - peste santuri si saci cu nisip, sarind in sa fara sa se atinga de scara. Restul timpului afara si-l petreceau antrenandu-se la stalpul cu tinta - un stalp infipt in pamant, cu o bara transversala atat de bine echilibrata, incat putea fi facuta sa se invarteasca doar dintr-o usoara miscare a mainii. De o parte a barei transversale atarna o armura de cavaler, cu un scut. La celalalt capat al barei, un sac foarte greu, cu nisip. Unul dupa altul, iara si iara, fiecare cavaler isi intorcea calul spre capatul cel mai indepartat al curtii si, in plin galop, de fiecare data din alt unghi, ataca "cavalerul" de pe bara transversala. In cazul in care "cavalerul" nu era nimerit exact in piept, bara se invartea si calaretul se alegea cu o serioasa lovitura din partea sacului cu nisip - care nu-si rata niciodata tinta.

Nu exista cavaler care sa nu rateze din cand in cand, in functie de unghi si de obstacolele ridicate in fata stalpului. Toti cavalerii, exceptandu-l pe sotul ei, remarca Jenny. Spre deosebire de ceilalti cavaleri, Royce petrecea mai putin timp la stalp si mai mult lucrand cu Zeus, asa cum facea in clipa asta. Il urmari cu coada ochiului pe Royce, in coltul cel mai indepartat al curtii castelului, cu muschii umerilor goi lucind in soare, in timp ce-si antrena calul de lupta peste obstacole tot mai inalte, apoi galopa cu el fara obstacole, cand exersa mersul in opturi stranse.

Pana acum, Jenny ignorase aceste antrenamente zilnice, dar cu turnirul care se profila la orizont, ceea ce fusese pana atunci doar un simplu antrenament, devenea acum indemanare diavoleasca, pe care oamenii lui Royce o perfectionau impotriva oponentilor lor. Era atat de absorbita in urmarirea pe furis a sotului ei, incat nu-l auzi pe Godfrey apropiindu-se de ea, comentand, urmarind directia privirilor ei:

- Zeus nu a ajuns inca la perfectiunea tatalui sau. Ii mai trebuie un an intreg de antrenamente.

Jenny tresari la primele cuvinte, dar apoi spuse:

- Este. mie mi se pare magnific.

- Da, este. Dar urmareste genunchiul lui Royce - ai vazut cum a trebuit sa si-l miste in fata, pentru ca Zeus sa stie ca trebuie sa se intoarca? Thor ar fi facut miscarea, cu o apasare nu mai mare ca asta. intinzand mana, Godfrey apasa foarte usor, cu degetul mare, bratul lui Jenny. Jenny se simti cuprinsa de un puternic sentiment de vinovatie, gandindu-se la splendidul animal de a carui moarte se facea vinovata; iar urmatoarele cuvinte ale lui Godfrey nu ii usurara sentimentul de vinovatie.

- Intr-o batalie, faptul ca trebuie sa-ti conduci calul atat de ferm cum va trebui s-o faca Royce la turnir, te poate costa viata.

Eustace si Gawin, care tocmai descalecasera. Veneau acum spre ei si Gawin - care auzise remarca lui Godfrey, se grabi sa ia asupra lui ofensa lui Royce.

- My lady, nu trebuie sa va faceti griji, Royce este cel mai bun cavaler in viata - o sa vedeti asta la turnir.

Vazandu-si oamenii urmarindu-l de pe margine, Royce il antrena pe Zeus intr-o alta tura, apoi veni in trap, spre ei. Cum Jenny era mascata de Godfrey si de Gawin, nu o vazu decat cand opri in dreptul grupului si Gawin izbucni:

- Lasati-o pe Lady Jennifer sa va priveasca exersand la bara cu tinta!

Dupa ce arunca o privire intrebatoare spre expresia politicoasa, neimplicata a sotiei sale, Royce declina propunerea.

- Sunt sigur ca Lady Jennifer s-a saturat deja privindu-ne la antrenamente.

- Dar, spuse Godfrey cu un zambet cu subinteles, pariez ca pe tine nu te-a vazut niciodata ratand. Haide, da-i drumul, arata-ne cum se face.

Mai mult in sila, Royce il intoarse pe Zeus intr-un cerc strans, apoi il trimise in zbor, spre o oprire brusca.

- O sa rateze intentionat? intreba Jenny chircindu-se fara voie la cumplitul zgomot infundat al sacului cu nisip, de cate ori izbea un cavaler care ratase tinta.

- Uite, spuse Gawin mandru, nu mai exista cavaler care sa poata face asta.

In clipa aceea, lancea lui Royce nimeri cu o lovitura puternica in umarul "cavalerului", nu in scut, iar sacul cu nisip se roti cu viteza fulgerului - si rata, cand Royce se lasa mult in jos, intr-o parte a coamei in vant a calului sau. Jennifer abia reusi sa-si reprime aplauzele, intr-o uluita surpriza.

Se uita mai intai la Eustace, apoi la Godfrey, cerand mirata o explicatie.

- Astea sunt reflexele lui, spuse Gawin mandru. Desi este atat de mare, Royce se poate misca intr-o clipita.

Jenny auzi in minte vocea zambitoare a lui Royce, amintindu-i de una dintre cele mai fericite nopti din viata ei, priveste orice luptator evitand o lance si o sa vezi pasi de dans si un joc de picioare care o sa te uluiasca.

Gawin plesni demonstrativ din degete.

- Asa este el de iute, cu pumnalul, cu spada sau cu ghioaga.

De data aceasta, Jenny isi aminti de pumnalul din pieptul lui William si cealalta amintire, dulce-amara, ii zbura din minte. Spuse, fara emotie:

- A fost o figura reusita, la stalp. Totusi, nu are cum sa-i serveasca in lupta, pentru ca niciodata nu se poate apleca asa, pe coasta calului, imbracat in armura.

- Ah, dar poate! carai Gawin, incantat. Apoi ii cazu fata, cand Lady Jennifer se retrase, politicoasa.

Godfrey spuse furios:

- Gawin, lipsa ta de perceptie ma sperie. Du-te si lustruieste-i lui Royce armura si tine-ti gura inchisa! apoi se intoarse spre Eustace si adauga, dezgustat:

- Nu stiu cum poate Gawin sa fie atat de limpede la minte in lupta si atat de opac cand e vorba de orice altceva?

CAPITOLUL DOUAZECI Si PATRU

- Cati credeti ca se afla acolo, my lady? intreba Agnes stand in picioare alaturi de Jenny, pe zid. Agnes lucrase atat de mult in ultimele zile, incat Jenny insistase sa o insoteasca afara, sa ia putin aer.

Jenny se uita la spectacolul incredibil, care era rezultatul poruncii regelui Henric ca Lupul sa participe la ceea ce odinioara fusese o "competitie locala".

Nobili, cavaleri si spectatori din Anglia, Scotia, Franta si Tara Galilor venisera aici cu miile iar valea si dealurile inconjuratoare erau acum complet acoperite cu corturi viu colorate si cu pavilioane ridicate de fiecare nou venit, pentru confortul sau. Arata, isi spuse Jenny, ca o mare de culori presarata cu steaguri si cu steme.

Jenny raspunse, zambind ganditoare:

- Cred ca sase sau sapte mii. Poate mai multi. Iar Jenny stia de ce venisera ei: se aflau aici in speranta de a-si dovedi priceperea, impotriva legendarului Lup al lui Henric.

- Priveste, inca un grup, spuse Jenny aratand spre est, unde calareti si pedestri inaintau viermuind in susul pantei. Incepusera sa soseasca de aproape o saptamana, in grupuri de o suta sau mai multi si Jenny se familiarizase deja cu rutina gospodariilor englezesti, pe cai. Mai intai isi facea aparitia un grup mic, incluzand un gornist care sufla in instrumentul lui, anuntand celor din apropiere sosirea ilustrului sau stapan. Treaba acestui prim grup era sa vina calare la Claymore si sa anunte iminenta sosire a stapanului - ceea ce nu mai conta acum, pentru ca fiecare incapere din Claymore, de la cele saizeci din casele de la intrare, pana la cea mai mica incinta de deasupra marii sali a castelului era deja plina cu oaspeti nobili. Castelul era atat de aglomerat incat toti insotitorii si servitorii nobililor fusesera obligati sa ramana in afara portilor, unde se adaposteau placut, in pavilioanele familiilor respective.

Dupa gornisti si cercetasi sosea un alt grup, mai mare, incluzandu-l pe lordul si pe doamna lui, calare pe cai pompos drapati. Apoi veneau cohortele de servitori si carute incarcate cu corturile si cu tot ce avea nevoie nobila gospodarie: fete de masa, platouri, bijuterii, cratite, tigai, paturi si chiar tapiserii.

Toate acestea devenisera un spectacol obisnuit pentru Jenny, in ultimele zile. Familiile nobile, obisnuite sa calatoreasca pana la o suta de mile intre castele, considerau o nimica toata sa vina pana aici, sa asiste la ceea ce parea a fi cel mai mare turnir din viata lor.

- Nu am mai vazut niciodata asa ceva - niciunul dintre noi, spuse Agnes.

- Satenii fac ce i-am rugat?

- Da, mylady si va vom fi recunoscatori pe vecie, pentru asta. Intr-o singura saptamana am strans mai multi bani decat intr-o viata si nimeni nu a incercat sa ne insele ca de fiecare data, la competitii.

Jenny zambi, indepartandu-si parul de pe spate, permitand brizei de sfarsit de octombrie sa-i racoreasca ceafa. Odata cu sosirea primelor douasprezece familii, a inceput si jecmanirea sarmanilor iobagi, carora li se cereau animale, contra a catorva monede nenorocite.

Jenny a aflat ce se intampla si acum fiecare coliba din vale si toate animalele etalau steaguri si steme cu insemnul capului de lup - pe care le obtinuse Jenny de la gardieni, cavaleri, armurieri si ori de unde din alta parte reusise sa le gaseasca. Prezenta acestor insemne indica faptul ca obiectele respective fie apartineau Lupului, fie se aflau sub protectia acestuia. Impartindu-le steagurile si stemele sutelor de iobagi si serbi stransi in curtea castelului, Jenny le explica:

- Sotul meu nu va permite ca oamenii lui sa fie tratati marsav, de catre nimeni. Puteti vinde tot ce doriti, dar, ii sfatui ea zambind, daca as fi in locul vostru si as avea ceva ce ar vrea toti sa cumpere, as avea grija sa vand celui care imi ofera mai mult - nu primului venit care-mi ofera te miri ce.

Acum, Jenny reveni la spusele lui Agnes.

- Cand se va termina totul, o sa vad unde pot gasi razboaie de tesut noi si gherghefuri, asa cum le-am spuse femeilor din sat. Daca isi baga banii castigati acum in gherghefurile acelea, atunci profitul din acele gherghefuri va va aduce alte profituri. Gandeste-te, de vreme ce competitiile astea se tin anual, cu totii trebuie sa va planuiti sa aveti mai multe animale si toate celelalte produse, pe care sa le vindeti la anul. O sa discut lucrul acesta cu ducele si cu vechilii nostri si daca vreti, o sa va ajut pe toti sa va faceti un plan cum trebuie.

Agnes se uita la ea cu ochii umezi.

- Mylady, ati fost o binecuvantare trimisa de Dumnezeu aici. Cu totii ne gandim la asta si ne pare atat de rau pentru primirea pe care v-am facut-o la sosirea voastra aici. Toata lumea stie ca sunt servitoarea voastra personala si ma roaga in fiecare zi sa va spun cat va suntem de recunoscatori.

- Multumesc, spuse Jenny simplu. Cu un zambet strengaresc, adauga:

- Este cinstit din partea mea, totusi, sa va spun ca ideile mele legate de profiturile pe care le puteti scoate din aceste competitii si gherghefuri si toate celelalte sunt cele ale unui scotian - stii, noi scotienii suntem foarte cumpatati.

- Acum sunteti englezoaica, daca-mi permiteti sa vorbesc asa. V-ati maritat cu un englez, ceea ce va face sa fiti de-a noastra.

- Sunt scotiana, spuse Jenny incet. Nimic nu poate schimba asta si nici nu vreau.

- Da, dar maine, la concurs, spuse Agnes cu nervoasa determinare, noi toti, din sat si din Claymore, speram sa stati de partea noastra.

Jenny le permisese tuturor serbilor din castel sa asiste la competitia de a doua zi, care era cea mai importanta, dar si la cea din ziua urmatoare si atmosfera din castel era insufletita de surescitarea tuturor celor care traiau sau munceau aici.

Jenny fu scutita de nevoia de a raspunde intrebarii mascate a lui Agnes referitoare la locul unde intentiona sa stea in timpul competitiei, de sosirea unui grup de calareti care erau gata sa o escorteze afara din curtea castelului. Ii spusese lui Royce ca vroia sa viziteze pavilionul Merrick, care se afla in partea de vest a vaii si el fusese de acord pentru ca nu avea alta varianta, Jenny stia asta - dar numai cu conditia sa fie escortata de oamenii lui. Jenny vazu in curte "escorta" pe care o considerase Royce obligatorie: toti cei cincisprezece cavaleri din garda lui personala, inclusiv Arik, Stefan, Godfrey, Eustace si Lionel erau deja calari si inarmati.

Vazuta de aproape, valea plina cu corturi viu colorate si cu pavilioane in dungi era si mai plina de viata decat i se paruse lui Jenny de sus de pe zid. Oriunde era putin spatiu, barbatii se antrenau si in fata fiecarui cort se afla postat cate un cavaler, cu lancea purtand stindardul respectiv, infipta in pamant. Si peste tot era culoare: corturi cu dungi late, rosii si galbene si albastre; flamuri si scuturi, blazoane cu soimi rosii, lei aurii si bare verzi - unele erau aproape complet acoperite cu atatea simboluri, incat nu se putu abtine sa nu zambeasca, privindu-le.

Prin deschiderile corturilor mai mari, intrezari tapiserii minunate si fete de masa albe ca neaua, intinse peste mesele unde cavalerii sau chiar intreaga familie se serveau din tavi de argint si beau din cupe incrustate cu pietre pretioase. Unele familii stateau pe perne umflate, imbracate in matasuri; altii stateau pe scaune la fel de elegante ca cele din marea sala de la Claymore.

Din cand in cand unul sau altul dintre cavalerii lui Royce era salutat de prieteni dar, desi escorta ei nu se oprise deloc, le trebuira aproape o ora ca sa strabata valea, in sus spre panta vestica. Exact ca in viata obisnuita, scotienii nu se amestecasera cu englezii atat de urati de ei pentru ca, in timp ce valea era domeniu englez, dealurile dinspre nord apartineau Scotiei. Iar partea vestica era o provincie a Frantei. Cum cei din clanul ei au fost printre ultimii care au ajuns la Claymore, corturile lor fusesera ridicate in partea din spate a pantei nordice, mult deasupra celorlalte. Sau poate, isi spuse Jenny, tatal ei preferase locul acela pentru ca il plasa oarecum mai aproape de nivelul inaltimii pe care se ridica impunatorul castel Claymore.

Jenny se uita in jur la "taberele dusmane", care acum se aflau in timp de pace. Secole de animozitate intretinuta erau acum lasate deoparte, in timp ce toate partile respectau stravechea traditie care ii garanta fiecarui cavaler trecere libera si pregatirea in pace pentru turnir. Ca si cum i-ar fi citit gandurile, Stefan ii spuse:

- Asta este probabil pentru prima oara, de cateva decenii, ca cele trei tari au ocupat acelasi teritoriu fara sa se lupte intre ele.

- Si eu ma gandeam exact la acelasi lucru, recunoscu Jenny, uimita de remarca. Desi Stefan o trata invariabil cu aceeasi curtoazie, Jenny simtea la el o dezaprobare tot mai mare, de cand se instrainase de fratele lui. Stefan considera probabil comportamentul ei lipsit de motivatie. Poate - daca el nu i-ar fi amintit atat de dureros de Royce de cate ori se uita la el - ar fi incercat sa stabileasca cu el aceeasi relatie afectuoasa pe care o avea cu Godfrey, Eustace si Lionel. Acestia trei umpleau prudent golul mare dintre Royce si ea, dar era evident, din comportamentul lor, ca o intelegeau. Era evident si faptul ca ei erau convinsi ca raceala dintre Royce si ea era tragica, dar nu ireparabila. Dar lui Jenny nu ii trecea prin cap ca fratele lui Royce, mult mai mult decat prietenii lui, era poate mai constient de cat de acut resimtea Royce aceasta instrainare si cat de profund isi regreta faptele.

Motivul pentru comportamentul mai cald a lui Stefan, astazi, nu era un secret pentru Jenny: tatal ei trimisese vorba privind sosirea lor, ieri, iar Brenna introdusese si ea un mesaj al ei - un mesaj pe care Jenny i-l daduse, fara sa-l citeasca, lui Stefan.

Jenny trimisese inapoi un mesager, prin care isi anunta tatal ca va veni azi in vizita la el. Vroia sa isi ceara scuze pentru reactia ei exagerata si nerationala, privind trimiterea ei la manastire. Dar mai ales, venea sa-si ceara iertare pentru rolul pe care-l avusese, fara sa vrea, in moartea lui William. Ea fusese aceea care il rugase pe Royce sa-i spuna lui William sa ramana in urma. Si fara indoiala, iesirea ei privind trimiterea la manastire fusese cea care il intristase pe William si il infuriase pe Royce.

Nu se astepta ca tatal ei sau restul clanului sa o ierte, dar simtea nevoia sa incerce sa se explice. De fapt, se astepta mai curand sa fie tratata ca o paria, dar in timp ce se apropia de corturile Merrick, vazu intr-o clipa ca nu avea sa fie asa. Tatal ei aparu in deschiderea cortului si inainte ca Stefan Westmoreland sa apuce sa descalece ca sa o ajute, Lordul Merrick se si intindea spre talia lui Jenny, sa o coboare chiar el de pe cal. Din celelalte corturi aparura si alti membri ai clanului si dintr-o data, Jenny se vazu cuprinsa in imbratisari, iar Garrick Carmichael si Hollis Fergussson o bateau incetisor pe maini. Chiar si Malcolm isi puse bratul pe umarul ei.

- Jenny, izbucni Brenna cand ajunse in sfarsit la sora ei. Ce mult mi-ai lipsit, adauga ea strangand-o tare in brate.

- Si mie mi-a fost dor de tine, spuse Jenny, cu vocea ragusita de emotie pentru caldura primirii.

- Intra, draga mea, insista tatal ei si spre surprinderea ei, el a fost acela care si-a cerut scuze pentru ca a inteles gresit dorinta ei de a prefera sa intre la manastire, decat sa stea cu sotul ei. Dar in loc sa o faca sa se simta mai bine, acest lucru o facu sa se simta mai vinovata.

- Asta a fost al lui William, spuse tatal ei, inmanandu-i pumnalul ornamentat. Stiu ca te-a iubit mai mult decat pe oricare dintre noi, Jennifer si ca ar vrea sa-l pastrezi tu. Ar vrea sa-l ai cu tine maine, la turnir, in onoarea lui.

- Da, asa o sa fac, spuse Jenny cu ochii in lacrimi.

Ii povesti apoi cum a trebuit William sa fie asezat spre vesnica odihna intr-un mormant obisnuit, in pamant nesfintit; ii vorbi apoi despre rugaciunile ridicate pentru curajosul viitor lord Merrik, care fusese ucis inainte de vreme. Cand tatal ei termina, Jenny simti ca si cum William murise a doua oara - atat de proaspat ii era totul in minte.

Cand sosi timpul sa plece, tatal ei ii arata un cufar din coltul cortului.

- Acestea sunt lucrurile mamei tale, draga mea, ii spuse el, in timp ce tatal lui Becky si Malcolm carau cufarul afara.

- Stiam ca ai vrea sa fie la tine, mai ales de cand trebuie sa ai de a face cu ucigasul fratelui tau. Lucrurile acestea te vor alina si iti vor aminti ca esti si ca vei fi mereu contesa de Rockbourn. Mi-am luat libertatea, adauga ei chiar inainte de plecarea lui Jenny, ca maine, la turnir, sa purtam si insemnele tale, insemnele Rockbourn, pe pavilionul nostru.

M-am gandit ca le vei dori acolo, deasupra ta, in timp ce ne vei privi invingandu-l pe asasinul iubitului tau frate William.

Jenny era atat de confuza de suferinta si de vinovatie incat abia reusea sa mai vorbeasca si cand iesira afara din cortul tatalui ei, in lumina inceputului de asfintit, descoperi ca toti cei pe care nu reusise sa-i vada la sosire, o asteptau acum sa o salute. Era ca si cum venise tot satul din apropierea castelului Merrick, impreuna cu toti barbatii pe care-i stia.

- Ne e dor de tine, fetito, spuse armurierul.

- Maine te vom face sa fii mandra de noi, ii spuse un var indepartat caruia nici macar nu-i placuse de ea, inainte. Exact asa cum tu ne faci sa fim mandri ca suntem scotieni.

Cu voce tare, ca sa fie auzit de toata lumea, tatal ei spuse:

- Regele James m-a rugat sa-ti transmit salutarile lui si povata de a nu uita niciodata dealurile si muntii patriei tale.

- Sa le uit? Cum as putea, oare? ii raspunse Jenny cu vocea sugrumata.

Tatal ei o imbratisa lung si tandru, un gest atat de strain firii lui, incat Jenny simti cum se frange si cum ii vine sa nu mai vrea sa se intoarca vreodata la Claymore.

- Sper, adauga tatal ei conducand-o spre cal, ca matusa Elinor are grija cum trebuie, de toti?

- Sa aiba grija de toti? repeta Jenny uluita.

- Aa. se corecta tatal ei repede si evaziv, ca se ocupa de potiunile si de leacurile ei, acolo? Ca sa se asigure ca esti bine.

Jenny incuviinta absenta din cap, strangand in mana pumnalul lui Malcolm, gandindu-se vag la nenumaratele drumuri ale matusii Elinor in padure, pentru ierburile ei. Era gata sa urce pe cal, cand privirea disperata a Brennei ii aminti in sfarsit de mesajul cu grija exprimat, pe care i-l trimisese ea aseara.

- Tata, spuse ea intorcandu-se spre acesta, fara sa trebuiasca sa-si simuleze dorinta, crezi ca Brenna ar putea sa vina cu mine sa ne petrecem impreuna seara la Claymore? Vom veni maine impreuna la turnir.

Pentru o clipa, chipul tatalui ei se inaspri, dar apoi un zambet vag ii aparu in colturile buzelor si incuviinta din cap. Totusi, dand glas unui gand, spuse:

- Ii poti garanta siguranta? Jenny incuviinta dand din cap.

Vreme de cateva minute dupa plecarea Brennei si a lui Jenny, insotite de escorta lor inarmata, contele de Merrick ramase afara, in fata cortului, privindu-le impreuna cu Malcolm.

- Crezi ca a avut efect? spuse Malcolm cu privirea de gheata, dispretuitoare, indreptata spre spatele lui Jenny care se indeparta.

Lordul Merrick incuviinta din cap si raspunse simplu:

- I s-a amintit care este datoria ei si datoria ei va invinge orice placere o are pentru asasin. Va sta in pavilionul nostru si va aplauda pentru noi, in timp ce ne vom lupta cu englezii, sub ochii sotului ei si a oamenilor lui.

Malcolm intreba viclean, fara sa faca vreun efort sa-si ascunda resentimentele fata de sora lui vitrega:

- Dar va aplauda oare cand il vom ucide pe campul de lupta? Ma indoiesc. In seara cand am fost noi la Claymore, efectiv s-a repezit la el, implorandu-l sa o ierte ca te-a rugat sa o trimiti la manastire.

Lordul Merrick se intoarse in loc, cu ochi ca de gheata.

- In vinele ei curge sangele meu. Ma iubeste. Se va supune vointei mele - a facut-o deja, cu toate ca nu isi da seama de asta.

Curtea interioara era luminata de lumina portocalie a tortelor si intesata de oaspeti zambitori si serbi fascinati, care-l priveau pe Royce conferind titlul de cavaler scutierului lui Godfrey. Pentru placerea celor sase sute de invitati si trei sute de vasali si serbi de serviciu, se decisese ca aceasta parte a ceremoniei sa aiba loc in curtea castelului si nu in capela.

Jenny statea tacuta intr-unul din randurile din fata, cu un zambet timid pe buze, in timp ce grijile ei erau o vreme acoperite de ceremonie si de pompa care insotea ritualul. Scutierul, un tanar muschiulos pe care il chema Bardrick, statea ingenunchiat in fata lui Royce, imbracat in simbolica tunica alba, lunga, cu mantaua si gluga rosie si pelerina neagra. Postise de douazeci si patru de ore si isi petrecuse noaptea in capela, rugandu-se si meditand. La rasaritul soarelui se confesase parintelui Gregory, asistase la liturghie si isi luase sfanta impartasanie.

Acum, ceilalti cavaleri si cateva doamne invitate, participau la ceremonialul "inarmarii" lui, aducand fiecare pe rand cate o piesa din noua si stralucitoarea lui armura si depunand-o alaturi, la picioarele lui Royce. Cand a fost depusa si ultima piesa a armurii, Royce se uita la Jenny. Ea tinea pintenii auriti, care reprezentau cel mai important simbol al notiunii de cavaler, deoarece numai cavalerii aveau dreptul legal sa-i poarte.

Ridicandu-si fusta lunga din catifea verde, Jenny pasi in fata si ii lasa jos, la picioarele lui Royce. In timp ce se apleca, se uita la pintenii auriti de la tocurile cizmelor din piele ale lui Royce, inalte pana la genunchi si se intreba daca investirea lui, pe campul de bataie de la Bosworth fusese la fel de fastuoasa.

Godfrey ii zambi in timp ce inainta purtand ultima si cea mai importanta piesa a echipamentului: o sabie asezata pe bratele lui. Cand sabia fu asezata langa Bardrick, Royce se apleca si ii puse trei intrebari cu glas scazut, serios, pe care Jenny nu le putu auzi clar. Iar ce ii raspunse Bardrick il multumi vizibil pe Royce, care aproba inclinandu-si capul. Urma apoi ceremonia traditionala de investire si fara sa isi dea seama, Jenny isi tinu respiratia in timp ce Royce ridica mana intr-un arc larg si-l palmui pe Badrick pe obraz, cu o lovitura rasunatoare.

Parintele Gregory pronunta repede binecuvantarea bisericii asupra noului cavaler si aerul fu incarcat de ovatii, in timp ce "Sir" Bardrick se ridica si ii era adus calul. In spiritul traditiei, Bardrick se urca in plina goana pe cal, fara sa atinga scara seii, apoi facu un tur calare, prin fata multimii inghesuite in curte, aruncandu-le monezi serbilor.

Lady Katherine Melbrook, o bruneta draguta, doar cu putin mai mare ca Jenny, se apropie de ea, zambind in timp ce-l privea pe cavalerul care salta pe cal, in acompaniamentul menestrelilor. In ultima saptamana Jenny se surprinse constatand ca ii placeau cativa dintre englezi - si a fost si mai surprinsa sa constate ca si acestia pareau sa o accepte.

Era o schimbare atat de dramatica fata de seara casatoriei, incat nu putea sa nu fie putin banuitoare. Katherine Melbrook era totusi singura exceptie, pentru ca fusese deschisa si prietenoasa chiar din prima zi, cand o anuntase, razand:

- Barfele serbilor spun ca esti ceva intre un inger si o sfanta. Ni s-a spus ca ai smuls o tresa de pe propriul tau majordom pentru ca l-a batut pe unul dintre serbii tai, acum doua zile. Si ca un pusti obraznic, priceput la aruncat, a fost tratat mai mult decat milos.

Asa a inceput prietenia lor si Katherine venea adesea la Jenny, ajutand-o si indrumand servitorii, cand Jenny si matusa Elinor erau ocupate in alta parte.

Acum ii distrase lui Jenny atentia de la Sir Bardrick, spunandu-i in gluma:

- Esti constienta de faptul ca sotul tau te priveste chiar si acum cu o privire despre care pana si neromanticul meu sot zice ca este tandra?

Fara sa vrea, Jenny se uita in directia spre care privea Katherine Melbrook. Royce era inconjurat de un grup de oaspeti, printre care si Lordul Melbrook, dar parea absorbit in conversatie.

- S-a uitat in alta parte in secunda in care te-ai intors spre el, chicoti Katherine. Totusi, in cursul serii, cand Lordul Broughton se tinea dupa fusta ta, nu s-a intors in alta parte. Parea feroce de gelos. Cine ar fi ghicit, continua ea vesela, ca fiorosul nostru Lup va ajunge sa fie imblanzit ca un pisoias, la doua luni dupa nunta.

- El nu este un pisoias, spuse Jenny, luand-o gura pe dinainte cu atata impetuozitate incat Katherine ramase cu gura cascata.

- Eu. te rog sa ma ierti, Jenny, cred ca esti intr-o stare cumplita. Noi toti intelegem asta, sincer.

Ochii lui Jenny se marira alarmati, la gandul ca sentimentele ei intime pentru Royce devenisera oarecum publice. In ciuda instrainarii dintre ei, convenisera, cu mai bine de o saptamana inainte, cand incepusera sa soseasca oaspeti neasteptati, pentru turnir, sa-si tina secrete diferendele dintre ei.

- Toti inteleg? Ce anume? intreba Jenny cu prudenta.

- Cum, cat de dificil o sa fie maine pentru tine - sa stai in galeria sotului tau si sa-i oferi lui favorurile tale, sub ochii alor tai.

- Nu am de gand sa fac niciuna, nici alta, spuse Jenny cu calma fermitate.

Reactia lui Katherine insa nu fu catusi de putin calma.

- Jennifer, doar nu te gandesti sa stai in partea cealalta - cu scotienii.

- Eu sunt scotiana, spuse Jenny, dar stomacul i se strangea in noduri.

- Acum esti o Westmoreland - chiar Dumnezeu spune ca femeia trebuie sa stea langa sotul ei! inainte ca Jenny sa poata raspunde, Katherine o lua de umeri si ii spuse cu disperare:

- Nu stii ce provoci daca le tii parte, public, oponentilor lui! Jenny, asta este Anglia si sotul tau e. e o legenda! O sa-l faci de ras. Toata lumea care a inceput sa te placa, te va dispretui pentru asta, ridiculizandu-l pe sotul tau ca nu a fost in stare sa-si cucereasca nevasta. Te rog, te implor - nu face asta!

- Eu. eu trebuie acum sa-i amintesc sotului meu ceva, raspunse Jenny disperata. Am programat seara aceasta pentru vasali, inainte de a sti cat de multi oaspeti vom avea, care urmeaza sa vina la Claymore sa jure credinta.

In spatele lui Jenny, doi serbi se uitau dupa ea ca si cum i-ar fi palmuit si alergara repede la mesterul fierar care statea impreuna cu vreo doua duzini de grajdari.

- Inaltimea Sa, izbucni unul din serbi, ingrijorat si neincrezator, sta cu scotienii, maine. Sta impotriva noastra!

- Minti! exploda un grajdar tanar caruia chiar Jenny ii ingrijise si-i pansase mana arsa. Nu ar face niciodata asta. Este de-a noastra.

- My lord, spuse Jenny cand ajunse la Royce si acesta se intoarse imediat spre ea, intrerupandu-l pe Lord Melbrook in mijlocul frazei. Iar Jenny nu era in stare sa-si alunge din minte cuvintele lui Katherine despre felul in care se uita la ea sotul ei. Constata usor ametita ca era ceva in ochii lui, cand se uita la ea.

- Ai spus.

- Ce am spus? o intreba el calm.

- Ai spus ca in mod normal, toata lumea se retrage devreme, in seara dinaintea competitiei, explica Jenny revenindu-si si lipindu-si pe fata acea expresie politicos impersonala pe care incercase sa o adopte de la moartea lui William. Si daca vrei ca toata lumea sa faca astfel, atunci ar fi intelept sa termini cu juramintele de loialitate pana nu se face prea tarziu.

- Nu te simti bine? o intreba Royce studiindu-i chipul.

- Nu, minti Jenny. Sunt doar obosita. Ceremonia jurarii credintei se desfasura in marea sala a castelului, unde se adunasera vasalii lui Royce. Aproape o ora intreaga a stat Jenny in picioare, impreuna cu Brenna, Katherine, Sir Stefan si alti cativa, privind cum fiecare vasal se apropia pe rand de acesta. Potrivit stravechiului obicei, fiecare ingenunchiara in fata lui, isi punea mainile intr-ale lui Royce, isi inclina umil capul si ii jura credinta. Era un act de supunere, adesea ilustrat in picturi reprezentand nobili semeti cu supusii lor, recunoscut instantaneu prin simpla postura. Jenny, care vazuse scena la Merrick, considera intotdeauna ceremonia inutil de umilitoare pentru vasal. La fel i se parea poate si lui Katherine Melbrook care remarca incet:

- Trebuie sa fie foarte injositoare pentru vasal.

- Asa se si vrea sa fie, spuse Lordul Melbrook, evident neimpartasind neplacerea sotiei sale. Dar si eu, la randul meu, mi-am asumat exact aceeasi pozitie in fata regelui Henric, deci nu este un gest chiar atat de degradant, cum il considerati dumneavoastra, doamnele. Totusi, continua el dupa ce se mai gandi putin, poate ca sentimentul este altul, cand esti un nobil care ingenunchiaza in fata regelui.

Dupa ultimul cavaler care ingenunchie si jura credinta, Jenny se scuza si se retrase neobservata in sus pe scari. Cand Royce batu la usa si intra, Agnes tocmai terminase sa o ajute sa se imbrace in camasa de noapte din batist moale, brodata cu trandafiri din matase roz.

- Ma duc la Lady Elinor sa vad daca are nevoie de mine, spuse Agnes, apoi se retrase repede, pe langa Royce.

Dandu-si seama de transparenta camasii de noapte, Jenny apuca un halat din catifea argintie si-l puse repede pe ea. In loc sa rada de gestul ei - sau sa o tachineze - cum ar fi facut pe vremea cand erau fericiti impreuna, Jenny observa ca fata lui frumoasa ramasese perfect inexpresiva.

- Vroiam sa discut cu tine cateva lucruri, incepu Royce calm, cand Jennifer termina de innodat cordonul. Mai intai, despre stemele pe care le-ai dat satenilor.

- Daca esti suparat din cauza asta, nu te condamn, spuse Jenny cu sinceritate. Ar fi trebuit sa ma consult mai intai cu tine sau cu Sir Albert. Mai ales ca le-am dat in numele tau. Dar nu erai disponibil atunci si. si mie nu-mi place de Sir Albert.

- Jennifer, sunt departe de a fi suparat, spuse Royce politicos. Iar dupa turnir o sa-l inlocuiesc pe Sir Prisham. De fapt, am venit sa-ti multumesc ca ai remarcat problema si ca ai gasit o solutie inteligenta. Dar cel mai mult am vrut sa-ti multumesc pentru faptul ca nu ai lasat ca ura ta fata de mine sa fie observata de serbii mei.

La auzul cuvantului ura, lui Jenny i se stranse stomacul, in timp ce Royce continua:

- De fapt, ai reusit contrariul. Royce se uita spre usa pe care iesise Agnes si adauga ironic:

- Nimeni nu-si mai face semnul crucii cand trece pe langa mine. Nici macar fata ta.

Jenny, care nu stia ca si el observase acest lucru, inainte, isi inclina capul, nestiind ce sa spuna.

Royce ezita, apoi spuse cu o expresie sardonica:

- Tatal tau, fratele tau si alti trei Merrik m-au provocat pe rand la lupta, maine.

Constientizarea senzuala a prezentei lui Royce, care o marcase pe Jenny din clipa in care ii atrasese Katherine atentia asupra tandretei lui, fu demolata de urmatoarele lui cuvinte:

- Am acceptat.

- Era firesc, spuse Jenny cu amaraciune nemascata.

- Nu am avut alegere, spuse el incordat. Regele meu mi-a ordonat clar sa nu declin nici o provocare din partea familiei tale.

- O sa ai o zi foarte ocupata, remarca ea, aruncandu-i o privire inghetata. Se stie ca Scotia si Franta si-au ales primii lor cei mai buni cavaleri si ca urmeaza sa te confrunti cu ei, maine. Cate partide ai acceptat?

- Unsprezece, spuse el simplu, in afara turnirului.

- Unsprezece, repeta Jenny cu vocea slaba din cauza frustrarii provocate de nesfarsita lui tradare.

- Numarul obisnuit este de trei. Sa inteleg ca fata de ceilalti, tu ai nevoie de patru ori mai multa violenta, ca sa te simti curajos si puternic?

Royce pali.

- Am acceptat doar acele confruntari pe care mi s-a ordonat sa le accept. Am declinat peste alte doua sute.

Lui Jenny ii venira pe buze o duzina de replici sarcastice, dar nu avea chef sa le pronunte. Uitandu-se la el, avea senzatia ca moare, inauntrul ei. Royce se intoarse sa plece, dar Jenny, dand cu ochii de pumnalul lui William, pe bufetul de la perete, simti dintr-o data, cu disperare, nevoia de a apara actiunile fratelui ei. Spuse, cand sotul ei puse mana pe clanta:

- M-am gandit mult si cred ca William a pus mana pe pumnal nu pentru ca a vrut sa-l foloseasca, ci pentru ca isi facea griji pentru siguranta lui, singur cu tine, in sala. Sau poate ca se temea pentru siguranta mea. Se vedea clar ca erai foarte furios pe mine. Dar nu ar fi incercat niciodata sa te atace - niciodata, pe la spate.

Nu era o acuzatie, era doar exprimarea unei constatari si cu toate ca Royce nu se intoarse spre ea, ii vazu umerii devenind rigizi, ca si cum ar fi vrut sa se intareasca impotriva durerii, in timp ce spuse:

- Si eu am ajuns la aceeasi concluzie in noaptea in care s-a intamplat, spuse Royce, aproape usurat ca o declarase cu voce tare. Am vazut, cu coada ochiului, un pumnal tras din teaca si am reactionat instinctiv. A fost un reflex. Imi pare rau, Jennifer.

Femeia cu care se casatorise nu ii acceptase nici cuvantul, nici dragostea, dar, in mod ciudat, ii accepta scuzele.

- Multumesc, spuse ea cu durere in glas, pentru faptul ca nu incerci sa ma convingi ca a fost un asasin. Asta face totul mult mai usor pentru noi. pentru tine si pentru mine, ca sa.

Vocea lui Jenny trena, in timp ce incerca sa se gandeasca la ce ii astepta pe ei doi, dar nu se putu gandi decat la ce impartisera odata. si au pierdut.

- Pentru tine si pentru mine ca sa. sa ne tratam cu amabilitate unul pe celalalt, termina ea jalnic.

Royce inspira adanc si se intoarse cu fata spre ea.

- Si asta este tot ce vrei de la mine, de acum inainte? Amabilitate?

Jenny dadu din cap, pentru ca nu putea vorbi. Si pentru ca era aproape sigura ca in ochii lui citea suferinta - o suferinta care o depasea chiar pe a ei.

- Asta este tot ce vreau, reusi ea sa spuna, in final.

La baza gatului lui Royce lucra un muschi, ca si cum ar fi incercat sa spuna ceva, dar el dadu doar scurt din cap. Si pleca.

In clipa in care usa se inchise in spatele lui, Jenny se apuca de stalpul patului, dand drumul unui suvoi de lacrimi fierbinti. Umerii i se scuturau violent, in hohote pe care nu si le mai putea controla: ii sfasiau pieptul si Jenny isi infasura mainile in jurul stalpului, dar genunchii nu o mai puteau sustine.

CAPITOLUL DOUAZECI CINCI.

Galerii acoperite cu pologuri si prevazute cu scaune asezate pe nivele ascendente se aliniau pe toate cele patru laturi ale enormului camp de onoare pentru turniruri si erau deja intesate cu doamne si domni in vesminte minunate, la vremea cand sosira Jenny, Brenna, matusa Elinor si Arik. Deasupra fiecarei galerii fluturau steaguri, etaland blazoanele tuturor ocupantilor. Cand Jenny se uita dupa propriul ei stindard, isi dadu imediat seama ca Lady Katherine avusese dreptate: galeriile concetatenilor ei nu se amestecau cu celelalte ci erau plasate in fata celor ale englezilor - ramasi chiar si acum inchisi in opozitie.

- Uite, draga mea. uite acolo blazonul tau, spuse matusa Elinor, aratand spre galeria din partea cealalta a terenului. Flutura chiar acolo, in spatele steagului tatalui tau.

Interveni Arik, aproape speriindu-le pe cele trei femei cu vocea lui bubuitoare:

- Voi stati acolo, porunci el aratand spre galeria deasupra careia falfaiau insemnele Claymore.

Jenny, care stia ca acesta era ordinul uriasului, nu al lui Royce - pe care oricum nu l-ar fi ascultat - scutura din cap.

- Eu voi sta sub propriile mele insemne, Arik. Razboaiele cu voi ne-au golit deja galeria de multi care ar fi trebuit sa fie acolo. Galeria Claymore este burdusita.

Dar nu era. Nu chiar. In centrul ei se afla un fotoliu mare, ca un tron, intentionat neocupat. Stia ca fusese prevazut pentru ea. Cand trecu pe langa el i se stranse stomacul si in clipa aceea toti cei sase sute de oaspeti de la Claymore si aproape toti serbii si satenii din raza vizuala parura sa-si intoarca privirile spre ea, urmarind-o, mai intai socati, apoi dezamagiti, apoi, unii, dispretuitori. Galeria clanului Merrick, fluturand soimul si semiluna, se afla intre cea a clanului MacPherson si a clanului Duggan. Ca sa adauge la nefericirea tot mai mare a lui Jenny, in clipa in care clanurile din partea cealalta a terenului o vazura indreptandu-se in directia lor, izbucnira ropote asurzitoare de salut, care deveneau tot mai puternice pe masura ce se apropia. Jenny privea in fata ei fara sa vada nimic si se forta sa se gandeasca numai la William.

Isi ocupa locul in primul rand, cu matusa Elinor si Brenna si de indata ce se aseza, rudele ei, inclusiv tatal lui Becky, incepura sa o bata pe umar si sa o felicite. Oameni pe care-i stia - si multi pe care nu-i stia - din galeriile inconjuratoare, se aliniara in fata ei, fie sa reinnoiasca cunostinta, fie sa se prezinte. Odinioara, nu tanjise decat sa fie acceptata de oamenii ei; astazi, era adorata si pretuita ca o eroina nationala, de mai bine de o mie de scotieni.

Si tot ce a trebuit sa faca pentru a obtine acest lucru nu a fost decat sa isi umileasca si sa-si tradeze in public, sotul.

Intelegand acest lucru, simti cum i se strange stomacul si i se umezesc mainile. Se afla aici de mai putin de zece minute si Jenny se gandea deja ca nu va rezista mai mult de cateva alte minute, fara sa i se faca fizic rau.

Si asta, inainte ca publicul care se inghesuise in jurul ei sa se indeparteze in sfarsit si Jenny sa isi dea seama ca era punctul de atractie al aproape tuturor ochilor din partea ocupata de englezi. Oriunde se uita, englezii fie se zgaiau la ea, fie le atrageau altora atentia asupra ei.

- Uita-te, spuse matusa Elinor incantata, aratand din cap spre englezii furiosi care priveau spre ele, toti privesc la coifurile minunate pe care le purtam cu toate! Exact cum m-am asteptat - toate ne-am lasat purtate de spiritul acestei zile si ne-am pus pe cap chestiile astea care erau la moda pe vremea tineretii noastre.

Jenny se forta sa-si ridice capul, aruncandu-si privirea oarba peste marea de corturi colorate, de steaguri care fluturau si de valuri falfaitoare din partea cealalta a terenului. Erau coifuri ascutite, cu valuri atarnand pana la pamant; coifuri duble, care se inaltau de o parte si de alta a capului ca niste aripi uriase, coifuri in forma de inima, cu voaluri, coifuri ca niste coarne cu draperii si chiar coifuri care aratau ca doua bucati patrate de voal, intinse pe bete lungi, infipte in parul doamnelor. Jenny se uita la ele fara sa le vada, la fel cum era doar vag constienta de ce ii spunea Elinor:

- Si draga mea, cand te uiti in jur, tine-ti capul drept, pentru ca tu ai ales - desi este o alegere gresita, dupa parerea mea - iar acum trebuie sa incerci sa mergi mai departe.

Jenny isi intoarse brusc capul spre ea.

- Ce vrei sa spui, matusa Elinor?

- Ceea ce as fi vrut sa-ti spun inainte, daca m-ai fi intrebat: locul tau este langa sotul tau. Totusi, locul meu este langa tine. Asa ca iata-ma aici. Iar de partea cealalta a ta este draga de Brenna, care, banuiesc eu, se gandeste intens cum sa faca sa ramana in urma, sa se vada cu fratele sotului tau. Acum era randul Brennei sa se intoarca si sa se uite la matusa Elinor, dar Jenny era prea afundata in propria ei vinovatie si incertitudine, ca sa inregistreze alarma din ochii Brennei.

- Matusa Elinor, tu nu ma intelegi. L-am iubit mult pe William.

- Si el te-a iubit, spuse Brenna cu dragoste si Jenny se simti putin mai bine, pana cand Brenna adauga:

- Spre deosebire de tata, el te-a iubit mai mult decat si-a dispretuit "dusmanul".

Jenny inchise ochii.

- Va rog, le sopti ea la amandoua, nu-mi faceti asta. Eu. Eu stiu ce este corect.

Dar fu scutita sa spuna mai multe, de sunetul brusc al trambitelor, in timp ce trompetistii intrau pe teren, urmati de heralzi, care asteptara pana cand se facu oarecare liniste si incepura apoi sa proclame regulamentul.

Turnirul avea sa fie precedat de trei dueluri intre cavaleri, strigau heralzii, cele trei intreceri urmand sa aiba loc intre sase cavaleri considerati cei mai buni. Jenny isi tinu respiratia, apoi ii dadu incet drumul: primii doi combatanti erau un cavaler francez si unul scotian; cel de al doilea era intre Royce si un francez, Dumont; iar al treilea, era intre Royce si Ian MacPherson - fiul fostului "logodnic" al lui Jenny.

Multimea parca innebunise; in loc sa trebuiasca sa astepte toata ziua sau poate chiar doua zile ca sa-l vada pe Lup, aveau sa-l vada de doua ori intr-o jumatate de ora.

Regulile pareau pentru inceput cat se poate de firesti: primul cavaler care acumula trei puncte era considerat invingator; punctele se acordau cavalerului care isi lovea suficient de tare oponentul, ca sa-i franga sulita. Jenny isi spuse ca era nevoie cel putin de cinci pase pentru fiecare cavaler ca sa acumuleze puncte, avand in vedere ca nu era floare la ureche sa-ti pui lancea in pozitia cea mai buna, sa tintesti pe un cal in galop si sa-ti ataci oponentul exact in locul care sa faca sulita sa vibreze - mai ales de cand suprafata lucioasa a armurii era gandita astfel incat sa provoace alunecarea lancei. Trei puncte si meciul erau acordate automat cavalerului care efectiv isi darama oponentul de pe cal.

Urmatoarele doua anunturi facura multimea sa urle aprobator si pe Jenny sa se chirceasca: luptele aveau sa se desfasoare in stilul german, nu francez - ceea ce insemna ca se vor folosi lancile masive, obisnuite si nu cele din lemn de plop - iar capetele ucigatoare ale lanciilor nu aveau sa fie imbracate cu capisoane boante.

Mugetele de entuziasm ale multimii erau atat de puternice, incat dura mult pana cand heraldul reusi sa incheie, anuntand ca turnirul va avea loc imediat dupa cele trei dueluri si ca restul duelurilor vor avea loc in urmatoarele doua zile. Totusi, adauga el, datorita renumelui cavalerilor care asteptau, duelurile care vor urma turnirului vor fi organizate in functie de importanta cavalerilor.

Din nou multimea urla entuziasmata. In loc sa trebuiasca sa priveasca lupte intre cavaleri obscuri, cu altii si mai putin cunoscuti, isi vor putea privi mai intai preferatii.

In afara ringului, conetabilii terminasera de verificat legaturile seilor, sa se asigure ca nici un cavaler nu se va folosi de chingi de piele ca sa se mentina in sa. Multumit, conetabilul sef dadu semnalul, heralzii iesira tropaind de pe teren si timpanele, buhaiele si trompetele incepura sa rasune, anuntand ceremonialul paradei tuturor cavalerilor.

Nici Jenny nu ramase indiferenta la spectacolul ametitor care urma: cavalerii defilara in siruri de cate sase, in armura completa, calare pe cai falnici, impodobiti cu capestre din argint scanteietor si clopotei, cu paruri colorate si harnasamente din catifele si matasuri stralucitoare, pe care erau etalate insemnele cavalerului. Armurile lustruite sclipeau in soare atat de puternic, incat Jenny se pomeni mijindu-si ochii in timp ce prin fata ei defilau zale si scuturi purtand blazoane reprezentand animale nobile ca lei, tigri, soimi si ursi, pana la dragoni si inorogi bizari; altele purtau insemne in dungi si patrate, jumatati de luna si stele; iar altele, flori.

Paletele de culori orbitoare, deopotriva cu neincetatele urlete ale multimii, o incantara atat de mult pe matusa Elinor incat incepu sa aplaude un cavaler englez care calarea prin fata ei cu un blazon cat se poate de special, reprezentand trei lei frenetici, doi trandafiri, un soim si o luna noua, verde.

Oricand altadata, Jenny ar fi spus ca acesta era cel mai innebunitor spectacol pe care-l vazuse vreodata. Tatal si fratele ei trecura prin dreptul lor, impreuna cu ceea ce aprecie ea sa fi fost in jur de patru sute de cavaleri. Totusi sotul ei nu aparu si prima pereche de cavaleri intra pe teren in strigatul general, dezamagit, "Lupul!" "Lupul!".

Inainte de confruntare, fiecare cavaler se apropia de galeria unde se afla sotia sau doamna inimii lui. Coborand varful lanciei, astepta ceremonialul acordarii unui favor - esarfa ei, o panglica, valul sau chiar o maneca, pe care doamna o lega mandra de capatul lanciei. Dupa care, cavalerii calareau spre directii opuse, isi potriveau coifurile, isi verificau vizierele, isi apreciau greutatea lanciei si in sfarsit asteptau sa sune goarna. La prima nota, varau pintenii in cai si-i trimiteau zburand inainte. Lancea francezului lovi scutul oponentului sau usor excentric, scotianul se clatina in sa si isi reveni. Au mai fost necesare inca alte cinci pase, pana cand francezul sa incaseze in sfarsit o lovitura care sa-l trimita la pamant, intr-o gramada de picioare si brate imbracate in otel stralucitor si in acompaniamentul ovatiilor asurzitoare.

Jenny abia daca remarca finalul, desi cavalerul cazut se afla practic la picioarele ei. Uitandu-se la mainile inclestate in poala, astepta, pandind chemarea trompetelor.

Cand in sfarsit o auzi, multimea innebuni si in pofida faptului ca nu vroia sa se uite, isi ridica totusi capul. Inaintand falnic spre teren, cu calul drapat intr-un harnasament rosu superb, era francezul pe care il remarcase in timpul paradei, in parte ca era urias, dar, si in parte, pentru faptul ca epoletii care ii protejau umerii erau enormi, niste placute plisate care se desfaceau ca intr-un evantai, amintindu-i de aripile unui liliac. Cavalerul isi intoarse calul spre una din galerii, pentru ceremonialul favorului, timp in care zgomotul multimii incepu sa se estompeze.

Un freamat de groaza o facu pe Jenny sa-si intoarca repede privirea, dar chiar fara sa se uite, stiu ca Royce isi facea in sfarsit intrarea in teren - pentru ca multimea deveni dintr-o data straniu de tacuta. Atat de tacuta, incat sunetele periodice ale trompetelor se inaltau spre cer ca un dangat de moarte. Neputandu-se abtine, isi inalta capul si se intoarse; ceea ce vazu ii facu sa stea inima in loc: in contrast cu veselia si coloritul si stralucirea din jur, sotul ei era invesmantat complet in negru. Calul lui negru era drapat in negru, avand o parura tot neagra iar pe scut, Royce nu-si etalase blazonul armelor ci un cap de lup ranjit.

Chiar si lui Jenny, care il cunostea, i se paru terifiant, cand Royce incepu sa traverseze terenul. Il urmari privind spre galeria lui si ii simti greseala de moment cand vazu o femeie stand in fotoliul central al galeriei, care ar fi trebuit sa fie Jenny. Dar in loc sa calareasca spre aceasta, sau spre oricare dintre cele pe putin o mie de femei din jur, care-si agitau innebunite valurile si panglicile spre el, Royce il trimise pe Zeus in zbor in directia opusa.

Inima lui Jenny batu sa-i sara din piept cand isi dadu seama ca Royce se indrepta spre ea. Multimea vazu si ea si deveni din nou tacuta, in asteptare. In timp ce toata lumea din galeria Merrick incepu sa strige injuraturi la adresa lui, Royce se opri brusc la o lungime de lancie in fata lui Jenny. Dar in loc sa indrepte lancea spre ea, pentru favorul pe care stia ca nu il va primi, facu ceva mult mai cutremurator, ceva ce nu mai vazuse facandu-se vreodata: statu acolo, cu Zeus nelinistit sub el si se uita la ea, apoi, fara un cuvant, isi indoi sabia, trimitandu-i capatul spre pamant.

Era un salut! striga inima ei. O saluta si Jenny cunoscu un moment de panica si durere care depasea orice, chiar si moartea lui William. Se ridica pe jumatate din scaun, nesigura ce vroia sa faca si clipa trecu. Rasucindu-l pe Zeus in loc, Royce il trimise in galop spre capatul partii lui de teren, trecand prin dreptul francezului care isi potrivea viziera pe coif, fixand-o mai bine pe nas si flexandu-si bratele ca si cum ar fi testat greutatea lanciei.

Royce isi intoarse calul cu fata spre oponentul lui, isi cobori viziera, isi aranja lancea. si ramase nemiscat. Perfect nemiscat - violenta, raceala, lipsa de emotii, toate sterse pentru o clipa, in asteptare.

La prima nota a trompetei, Royce se apleca mult, intra cu pintenii in Zeus si il trimise in zbor direct spre oponent. Lancea lui izbi cu atata forta scutul francezului, incat scutul zbura intr-o parte si cavalerul se rostogoli spre spate, aterizand pe piciorul drept, legat, astfel incat nu mai exista nici o sansa sa nu si-l fractureze. Royce galopa in partea opusa a terenului si astepta, cu fata spre intrare. Din nou nemiscat.

Jenny il mai vazuse inainte pe Ian MacPherson in dueluri cavaleresti si il considera magnific, Ian intra pe teren aratand la fel de letal ca si Royce, in culorile verde si galben ale clanului MacPherson, cu calul intr-un trap marunt.

Cu coada ochiului, Jenny vazu ca Royce nu-si lua ochii de la Ian MacPherson si ceva in uitatura lui o convinse ca Royce il aprecia pe viitorul sef al clanului MacPherson si ca nu subestima amenintarea pe care o reprezenta Ian. Jenny avu revelatia ca Royce si Ian erau singurii cavaleri in armura germana, liniile puternic unghiulare ale acesteia scotand in evidenta trupul omului. De fapt singurele ornamente de pe armura lui Royce erau doua placi mici, concave, din alama, de dimensiunea unui pumn. Cate una pe fiecare umar.

Jane isi ridica privirea piezisa spre chipul lui Royce si simti aproape forta neintrerupta a privirii lui, sfredelindu-l pe Ian. Era atat de absorbita, incat nici nu-si dadu seama cand Ian MacPherson se opri in fata ei, intinzand spre ea varful lanciei.

- Jenny! Tatal lui Becky o apuca de umar, atragandu-i atentia asupra lui Ian. Jenny isi ridica privirile si scoase un geamat de panica, paralizata de uluire, dar matusa Elinor scoase un strigat de exagerata incantare:

- Ian MacPherson! croncani ea smulgandu-si valul. Ai fost intotdeauna cel mai galant barbat. Si aplecandu-se usor intr-o parte, isi innoda valul de lancea cavalerului care se incrunta la ea.

Cand Ian isi ocupa locul, in partea opusa lui Royce, Jenny observa imediat subtila diferenta din tinuta lui Royce: era la fel de nemiscat ca inainte - dar acum se apleca usor spre fata, adus, amenintator - dornic sa se dezlantuie asupra nebunului care a indraznit sa-i ceara un favor sotiei lui. Trompeta suna, caii de lupta se lansara, avantandu-se, repezindu-se in fata; lanciile se ridicara in pozitie, cu varfurile stralucind ucigator - si exact in clipa in care Royce era gata sa atace, Ian MacPherson scoase un strigat de lupta infiorator si lovi. O lancie exploda pe un scut si o clipa mai tarziu Ian si magnificul lui cal sur cadeau impreuna la pamant, izbindu-se, apoi rostogolindu-se intr-un nor de praf.

Urlete de spart timpanele tasnira din multime, dar Royce nu ramase sa savureze momentul. Cu rece indiferenta fata de valorosul lui adversar cazut la pamant, al carui paj il ajuta sa se ridice, Royce il rasuci pe Zeus in loc si il trimise in galop afara din teren.

Urma turnirul, ceea ce Jenny detesta cel mai mult, pentru ca si acasa turnirurile aproape ca nu erau altceva decat adevarate lupte intre doua grupuri de forte opozante, care se napusteau una spre cealalta, din partile opuse ale terenului. Singurul lucru care le impiedica sa se transforme intr-un adevarat masacru erau cateva reguli, dar in timp ce heraldul termina de anuntat regulile acestui turnir, groaza lui Jenny se multiplica de zece ori. Ca de obicei, era interzisa intrarea in teren cu arme cu varfuri ascutite. Era interzisa lovirea unui om care era intors cu spatele, sau a unui cal. Era de asemenea interzisa atacarea unui cavaler care si-a scos o vreme coiful, sa rasufle - totusi, fiecarui cavaler nu i se admiteau decat doua astfel de perioade, exceptand cazul in care ii obosea calul. Partea castigatoare era aceea care avea cei mai multi luptatori inca in sa, sau neraniti.

Alte reguli nu existau, nu existau funii sau garduri care sa desparta fortele, odata angajate. Nimic. Jenny isi tinu respiratia, stiind ca mai urma sa fie anuntata o singura decizie si cand se intampla acest lucru, i se prabusi inima: astazi, striga heraldul, avand in vedere priceperea si valoarea cavalerilor, erau permise si palosele si lanciile, cu conditia sa fie boante.

Doua cavalcade de cate o suta de cavaleri fiecare - una condusa de Royce, cealalta de Dumont - veneau spre teren din parti opuse, urmate de paji carand lanciile si palosele.

Jenny incepu sa tremure din tot trupul cand se uita la cavalerii condusi de Dumont: era si tatal ei acolo, ca si Malcolm si MacPherson si alte douasprezece clanuri carora le recunoscu blazoanele. Terenul era impartit intre englezi, de o parte si francezi si scotieni, de cealalta parte. Exact ca in viata, acesti barbati erau impartiti, pe terenul competitiei, la fel cum erau dispusi pe terenul de lupta. Dar nu trebuia sa fie asa, striga inima ei; in turnir luptai pentru gloria personala si pentru spectacol, nu pentru triumful unuia sau altuia dintre dusmani. Turnirurile care se purtau intre dusmani - si au existat cateva - fusesera adevarate bai de sange! Jenny incerca sa-si linisteasca presimtirile, dar fara succes; instinctul ei striga deja ca avea sa se petreaca ceva de nedescris.

Trompetele scoasera trei sunete puternice de atentionare si Jennifer incepu sa se roage in nestire pentru siguranta tuturor celor pe care-i stia. Funia care despartea temporar terenul in doua, se incorda; cel de al patrulea sunet de trompeta despica aerul si funia fu azvarlita in laturi. Doua sute de cai tropaiau duduind, pamantul tremura sub copitele lor, in timp ce erau ridicate palose si lancii - si apoi se intampla: douazeci dintre cavalerii clanului ei, condusi de tatal si de fratele ei, se desprinsera de ceilalti si se indreptara spre Royce, agitand in aer palosele razbunarii.

Tipatul lui Jenny fu inecat de urletele de dezaprobare ale englezilor, in timp ce scotienii se apropiau de Royce asemenea Cavalerilor Apocalipsei. In clipele care urmara, Jenny fu marturie celui mai impresionant spectacol de maiestrie in manuirea spadei si de forta, pe care l-a vazut ea vreodata: Royce se lupta ca un posedat, cu reflexele atat de rapide, cu o intoarcere atat de puternica, incat matura de pe cai sase oameni, pana cand in sfarsit fu doborat de pe calul sau. Dar cosmarul se inrautati si mai mult; fara sa-si dea seama ca se ridicase in picioare, ca toti ceilalti spectatori, incerca sa vada prin gramada de oameni si metal, cu urechile explodandu-i de atata zanganit, de izbit si de sunetul sabiilor pe otel. Cavalerii lui Royce vazusera ce se intamplase si incepusera sa taie o poteca spre el si atunci - din punctul de observatie al lui Jenny - paru ca intregul aspect al bataliei se schimbase. Royce se ridica din gramada de oameni ca un demon al razbunarii, tinand palosul cu amandoua mainile in timp ce-l ridica deasupra capului, lansandu-l cu toata forta lui. asupra tatalui ei.

Jenny nu vazu miscarea incheieturilor lui Royce, care adusesera sabia asupra unui alt scotian in locul tatalui ei, pentru ca isi acoperise fata si tipa in maini. Si a vazut sangele care se scurgea pe sub armura lui Royce, din gaurile salbatice pe care i le facuse fratele ei cand isi infipsese pumnalul dosit, in punctul vulnerabil de la gat, intre coif si pieptarul armurii; nu a vazut cand l-au injunghiat in coapsa, prin armura usoara si nici cand, ascuns vederii, l-au lovit in spinare si in umeri si in cap.

Cand si-a descoperit fata, nu a vazut decat ca tatal ei era inca in picioare, printr-o minune, iar Royce il ataca pe MacPherson si pe alti doi, ca un nebun inrait, cu sange rece, invartindu-si palosul si hacuind.

Jenny se napusti din scaun, gata sa cada peste Brenna care-si inchisese strans ochii.

- Jenny! nu cred c-ar trebui sa. incepu matusa Elinor, dar Jenny nu o asculta; bila i se urcase in gat, intr-un val amar. Pe jumatate orbita de lacrimi, alerga la calul ei si smulse fraiele din mainile serbului uluit.

- Priviti, my lady! striga acesta entuziasmat, ajutand-o sa se urce in sa, aratand spre Royce. Ati mai vazut asemenea curaj, in viata voastra? Jenny isi mai ridica o data privirea si vazu palosul lui Royce explodand pe umarul unui scotian. Ii vazu pe tatal ei, pe fratele ei, pe tatal lui Becky si o duzina de alti scotieni care se ridicau de pe pamantul deja mustind de sange.

Vazu moartea iminenta.

Imaginea o innebunea, stand la fereastra deschisa a camerei ei, cu fata palida lipita de rama, cu bratele cuprinzandu-si mijlocul, incercand intr-un fel sa tina in ea toata durerea si groaza. Trecuse o ora de cand plecase de acolo si duelurile sportive erau deja in plina desfasurare. Royce ii spusese ca acceptase unsprezece intalniri, dintre care in doua luptase inainte de turnir. Bazandu-se pe anuntul heraldului, potrivit caruia duelurile care vor urma dupa turnir vor incepe cu cei mai buni luptatori, Jenny nu se indoia ca toate intalnirile lui Royce aveau sa urmeze imediat dupa turnir. Cat de impresionant va fi pentru Regele Henric sa demonstreze o data pentru totdeauna ca si epuizat de efort, faimosul lui campion putea infrange orice scotian suficient de nebun sa il provoace.

Numarase deja cinci intalniri - putea face asta dupa strigatele batjocoritoare care se ridicau din multime, de fiecare data cand un infrant parasea terenul. Dupa alte patru meciuri, Royce va iesi din teren; pana atunci, cineva ii va aduce, cu siguranta, vestea despre cati dintre oamenii ei au fost macelariti de el. Nu se gandea, stergandu-si o lacrima de pe obraz, ca Royce ar fi putut pati ceva; el era invincibil. Vazuse asta in timpul duelurilor lui de la inceput. Si. Dumnezeu sa o ierte. fusese mandra. Chiar si cand se confrunta cu Ian MacPherson, fusese mandra.

Cu inima si gandul ravasite de duplicitara ei loialitate, statea acolo, incapabila sa vada terenul dar capabila sa auda ce se intampla. Dupa prelungitele, uratele urlete ale multimii - care deveneau tot mai puternice spre sfarsitul fiecarei confruntari - Jenny isi spunea ca spectatorii nu gaseau cine stie ce satisfactie in spectacolul oferit de perdant. Evident ca scotienii ei nu meritau nici cateva aplauze de politete.

Sari in sus cand usa se deschise brusc si se tranti de perete.

- Ia-ti pelerina, izbucni Stefan Westmoreland amenintator. Te intorci cu mine inapoi pe teren, chiar dac-ar fi sa te tarasc pana acolo!

- Nu ma intorc acolo, se opuse Jenny, intorcandu-se inapoi spre fereastra. Nu pot aplauda cand sotul mei imi cioparteste familia sau.

Stefan o apuca de umeri si o intoarse spre el, cu vocea ca sfichiul biciului.

- Sa-ti spun eu ce se intampla acolo! Fratele meu moare acolo, pe teren! A jurat ca nu va ridica mana impotriva a lor tai si in clipa in care ei au inteles asta, in timpul turnirului, pretioasele tale neamuri l-au masacrat! Stefan continua, printre dinti, scuturand-o:

- L-au sfasiat in bucati, in timpul turnirului! Iar acum, se lupta in duel. Auzi lumea batjocorind? Pe el il batjocoreste. Este atat de grav ranit, incat nu cred ca stie cand a fost doborat de pe cal. A crezut ca ii va putea manevra in timpul duelurilor, dar nu poate si a mai fost provocat de inca paisprezece scotieni.

Jenny se holba la el, cu pulsul alergandu-i nebuneste, dar trupul parca prinsese radacini in pardoseala, ca si cum ar fi alergat intr-un cosmar.

- Jennifer! Royce ii lasa sa il ucida. Mainile lui Stefan ii strangeau dureros bratele, dar vocea lui era sparta de ingrijorare.

- Este acolo pe teren, murind pentru tine. Ti-a omorat fratele si acum plateste. Se intrerupse cand Jennifer se smulse din mainile lui si incepu sa alerge.

Garrick Carmichael scuipa pe jos, langa Royce, in timp ce parasea victorios terenul, dar Royce nu inregistra asemenea insulte subtile. Se ridica in genunchi, clatinandu-se, vag constient ca urletele multimii capatau incet proportii asurzitoare. Balansandu-se pe picioare, isi smulse coiful; incerca sa-l mute in mana stanga, dar bratul lui atarna inutil de-a lungul trupului si coiful cazu la pamant. Gawin alerga spre el. nu, nu era Gawin. era cineva intr-o pelerina albastra si Royce isi miji ochii, incercand sa vada ca prin ceata, intrebandu-se daca nu era cumva urmatorul lui oponent.

Prin perdeaua de sudoare si sange si durere care ii incetosa privirea, Royce crezu o clipa ca vedea silueta unei femei alergand - alergand spre el, cu parul descoperit dat spre spate, stralucind in soare, rosu si auriu. Jennifer! Stranse din nou din ochi, neincrezator, holbandu-se, in timp ce strigatele tunatoare ale multimii se inaltau mai mult, mai mult.

Royce gemu in sinea lui, incercand sa se ridice in picioare, impingandu-se in bratul nerupt. Jennifer se intorsese - acum, sa fie martora la infrangerea lui. Sau la moartea lui. Chiar si asa, nu vroia ca ea sa-l vada murind, tarandu-se pe jos si cu ultima farama de putere, reusi sa se ridice pe picioarele nesigure. Odata sus, isi sterse ochii cu dosul palmei, vederea i se limpezi si intelese ca nu isi imagina. Jennifer se apropia de el si o tacere ireala se asternu peste multime.

Jenny isi inghiti un strigat cand se apropie suficient ca sa-i vada bratul balanganindu-i-se rupt, de-a lungul trupului. Se opri in fata lui si urletul tatalui ei o facu sa se intoarca spre lancea cazuta la picioarele lui Royce.

- Foloseste-o. Foloseste lancea, Jennifer! tuna tatal ei.

Atunci Royce intelese de ce venise ea: venise ca sa termine treaba inceputa de rudele ei; sa-i faca si lui ce-i facuse el fratelui ei. Ramase nemiscat, privind-o, observand lacrimile care se prelingeau in jos, pe chipul ei frumos, in timp ce se apleca incetisor. Dar in loc sa ia lancea sau sa-si scoata pumnalul, ii lua mana in mainile ei si isi apasa buzele pe ea. Prin ceata durerii si a confuziei, Royce intelese in sfarsit ca ea ingenunchia in fata lui si un geamat i se smulse din piept:

- Iubita mea. spuse el cu voce sparta, intarindu-si mana, incercand sa o faca sa se ridice in picioare. Nu face asta.

Dar sotia lui nu il asculta. In fata a sapte mii de spectatori, Jennifer Merrick Westmoreland, contesa de Rockbourn, ingenunchia in fata sotului ei, intr-un gest public de umila supunere, cu chipul apasat de mana lui, cu umerii zguduiti de. Hohote violente de plans. Cand in sfarsit se ridica, putini erau spectatorii care sa nu fi vazut gestul ei. Ridicandu-se, se dadu inapoi, isi inalta spre el fata brazdata de lacrimi si isi indrepta umerii.

Mandria exploda din nou in pieptul zdrobit al lui Royce - pentru ca, printr-o minune, ea reusea sa stea atat de mandra - si de sfidatoare - ca si cum tocmai ar fi ingenunchiat in fata unui rege.

Gawin, care fusese imobilizat de mana lui Stefan inclestata pe umarul lui, se repezi inainte, in clipa in care mana il elibera. Royce isi petrecu bratul pe dupa umarul lui si iesi schiopatand din teren.

Iesea in acompaniamentul ovatiilor multimii, care erau aproape la fel de sonore ca atunci cand ii doborase de pe cal pe Dumont si pe MacPherson.

In cortul lui, Royce deschise ochii incet, impotrivindu-se, intarindu-se pentru valul de durere insuportabila care avea sa-i revina odata cu recapatarea cunostintei. Dar nu simti nici o durere.

Putea spune, dupa zgomotul de afara, ca jocurile inca nu se terminasera si se intreba ametit unde era Gawin, cand isi dadu seama ca cineva ii tinea mana dreapta. Intorcandu-si capul se uita in directia respectiva si o clipa isi spuse ca visa: Jennifer se apleca deasupra lui, invaluita intr-o aureola orbitor de stralucitoare, in soarele care se revarsa inauntru, in spatele ei, prin deschizatura cortului. Zambea in jos spre el cu atata tandrete in ochii ei frumosi, incat se cutremura privindu-i. Ca de undeva de departe, o auzi spunandu-i:

- Buna-dimineata, dragostea mea.

Intelese brusc motivul pentru care o vedea inconjurata de lumina tremuratoare, motivul lipsei de durere si al tandretei incredibile cu care ii vorbea si il privea. Spuse tare, cu o voce impersonala, lipsita de orice emotie:

- Am murit.

Dar viziunea care se apleca asupra lui isi scutura capul si se aseza cu grija pe pat, alaturi de el. Intinzand mana, ii indeparta de pe frunte o suvita de par ondulat si zambi, dar genele ei dese erau ude de lacrimi.

- Daca ai fi murit, atunci presupun ca eu ar fi trebuit sa ma intorc pe teren si sa-l infrang pe fratele meu vitreg, glumi ea cu o voce indurerata.

Degetele ei erau reci pe fruntea lui si Royce simtea ceva categoric uman in felul in care se apasa cu coapsa de soldul lui. Poate ca nu era o viziune angelica, totusi; poate ca el nu murise, hotari Royce.

- Cum ai face asta? intreba Royce - era un test, sa vada daca metodele ei erau spirituale sau mortale.

- Ei bine. spuse viziunea, aplecandu-se usor asupra lui si mangaindu-i buzele cu buzele ei. ultima oara cand am facut-o. mi-am ridicat viziera. si am facut asa. Royce gemu cand limba ei ii patrunse usor in gura. Nu murise. Precis ca ingerii nu sarutau asa. Mana lui libera se ridica pe dupa umarul ei, tragand-o in jos, dar exact in clipa in care vroia sa o sarute, prin minte ii trecu un alt gand si se incrunta.

- Daca nu am murit, de ce nu simt nici o durere?

- Matusa Elinor, sopti ea, a facut o potiune speciala pe care te-am fortat sa o bei.

Ultimele panze de paianjen se ridicara de pe mintea lui si cu un oftat de usurare o trase in jos, sarutand-o, simtind ca pluteste cand ea isi desfacu buzele si ii intoarse sarutul, din tot sufletul ei. Cand ii dadu in sfarsit drumul, tanjea sa-i spuna cuvinte care meritau sa fie rostite intr-un loc mai bun decat aici, in cortul care se zguduia de racnetele multimii.

Dupa un minut, Royce o intreba calm:

- Cat de rau am fost ranit?

Jenny isi musca putin limba, cu ochii umbriti de durere pentru ranile suferite de el din cauza ei.

- Atat de rau? glumi el ragusit.

- Da, sopti ea. Ai mana stanga fracturata, plus doua degete. Ranile de la gat si de la clavicula, despre care Stefan si Gawin spun ca sunt opera lui Malcolm sunt lungi si adanci, dar nu mai sangereaza. Taietura de pe picior este monstruoasa. Dar noi am oprit toata sangerarea. Capul tau a incasat o lovitura cumplita - evident, cand ai ramas fara coif - si neindoios, spuse ea plina de dorinta razbunarii, cand ai fost atacat de catre altcineva dintre rudele mele asasine. In afara de toate astea, esti plin de vanatai, peste tot.

Royce isi ridica sprancenele, amuzat.

- Nu suna prea rau.

Jenny dadu sa zambeasca la aceasta revoltatoare concluzie, dar Royce spuse cu o voce plina de intelesuri:

- Si ce o sa urmeze acum?

Jenny stia ce intreba el si aprecie rapid gravitatea unor noi rani pe care le-ar putea capata daca s-ar mai intoarce pentru inca un duel, apoi se gandi la cumplitul rau pe care l-ar avea de suferit mandria lui, daca nu ar face-o.

- Depinde de tine, raspunse ea peste o clipa, incapabila sa-si retina animozitatea pentru tatal si fratele ei, cand adauga: totusi, acolo, pe "campul de onoare" pe care familia mea l-a dezonorat astazi, se afla un cavaler, Malcolm Merrick, care ti-a lansat o provocare publica, acum o ora.

Royce o mangaie pe obraz cu dosul degetelor si o intreba tandru:

- Sa presupun, din remarca ta, ca de fapt crezi ca sunt atat de bun incat sa-l bat cu scutul prins de umar peste un brat fracturat?

Jenny isi lasa capul pe o parte:

- Poti?

Un zambet gales ii flutura in coltul gurii si buzele lui senzuale formara un singur cuvant:

- Absolut.

Afara din cort, langa Arik, Jenny il privea pe Royce aplecandu-se sa-si ia lancea de la Gawin. Royce se uita la ea, ezita o fractiune de secunda - o pauza care parea plina de semnificatie - apoi il intoarse pe Zeus in directia ringului. Atunci intelese Jenny ce sperase el de la ea dar nu ii ceruse si il striga sa o astepte.

Se repezi in cortul lui Royce si infasca foarfecele cu care taiase fasii de panza, sa-i lege ranile. Alergand inapoi spre calul de lupta negru, care devenise nerabdator, lovind pamantul cu copitele din fata, se opri si se uita in sus, la sotul ei zambitor. Apoi se apleca si taie o fasie din tivul fustei ei de matase albastra, se intinse si o lega in jurul capatului lanciei lui Royce.

Arik veni langa ea si impreuna il urmarira indreptandu-se calare spre campul de lupta, in timp ce multimea isi urla incantarea. Ochii lui Jenny se indreptara spre stindardul albastru-deschis care flutura in varful lanciei lui Royce si in ciuda iubirii puternice pentru el, simti un nod dureros de lacrimi umflandu-i-se in gat. Foarfeca din mana ei atarna ca un simbol greu a ceea ce tocmai facuse: in clipa in care legase stindardul de lancea lui Royce, taiase toate legaturile cu tara ei.

Inghiti sonor, apoi sari speriata cand mana lui Arik se lasa dintr-o data pe crestetul ei. La fel de grea ca un ciocan, ramase o clipa acolo, apoi aluneca incet de-a lungul obrazului, tragandu-i fata langa el. Era o imbratisare.

- Nu-ti face griji ca-l trezim, draga mea, spuse matusa Elinor, cu absoluta convingere. O sa doarma neintors, ceasuri intregi.

O pereche de ochi cenusii se deschisera brusc, cercetara camera, apoi se intoarsera cu lenesa admiratie spre frumusetea curajoasa, cu parul de aur, care statea in usa, ascultand-o pe matusa ei.

- Chiar si fara licoarea pe care i-am dat-o, continua matusa Elinor, in timp ce se indrepta spre flacoanele si pudrele de pe un cufar, orice barbat care s-ar intoarce, ranit, ca sa mai participe la inca cinci confruntari, ar dormi toata noaptea. Desi, adauga ea zambind larg, nu i-a trebuit prea mult sa-i puna pe fuga. Cat poate sa indure omul asta. Si ce maiestrie. Niciodata nu am mai vazut pe cineva ca el, adauga Elinor cu un zambet admirativ.

Jenny insa era mai preocupata acum de starea lui Royce decat de faptele lui de vitejie, cand revenise in competitie.

- O sa-l doara cumplit, cand o sa se trezeasca. As vrea sa-i mai dai din potiunea pe care i-ai dat-o azi-dimineata, inainte de a reveni pe teren.

- Da, ar fi placut, dar nu recomandabil. In plus, dupa cicatricele de pe trupul lui, stiu ca este obisnuit cu durerea. Si asa cum ti-am spus, nu este intelept sa ia mai mult de o doza. Are unele efecte nedorite, imi pare rau ca trebuie sa-ti spun.

- Ce fel de efecte? intreba Jenny, sperand totusi ca l-ar putea ajuta.

- In primul rand, l-ar face incapabil sa se manifeste in pat, cel putin o saptamana.

- Matusa Elinor, spuse Jenny cu fermitate, mai mult decat dornica sa-si sacrifice placerea proprie de a face dragoste cu el, pe altarul starii lui de bine, daca doar pentru atata trebuie sa-mi fac griji, atunci te rog, mai pregateste-i o portie.

Matusa Elinor ezita, apoi incuviinta cu greu, luand borcanul cu pudra alba de pe cufar. Jenny spuse ciudat:

- Pacat ca nu mai poti adauga ceva la chestia asta, care sa-l mentina calm cand o sa-i spun ca Brenna este aici si ca ea si Stefan vor sa se casatoreasca. Cat si-a dorit el o viata pasnica, si cat de hartuit a inceput sa fie din clipa in care a pus ochii pe mine, chicoti Jenny.

- Sunt convinsa ca ai dreptate, ii raspunse matusa Elinor, fara sa o ajute prea mult. Dar Sir Godfrey mi-a marturisit ca inaltimea Sa nici nu a ras vreodata mai mult decat de cand este cu tine, deci nu putem decat spera ca ii place suficient de mult sa rada, incat sa compenseze o viata tumultuoasa.

Jenny spuse, cu ochi intunecati de durere, in timp ce se uita la pergamentul de pe masa, pe care-l primise de la tatal ei:

- Cel putin nu va trebui sa traiasca asteptand mereu sa fie atacat de tata, ca sa ne elibereze pe Brenna si pe mine. Tata ne-a dezmostenit pe amandoua.

Matusa Elinor se uita cu compasiune la Jenny si spuse, filosofic:

- A fost intotdeauna un om capabil de mai multa ura decat de dragoste, draga mea, doar ca tu nu ai vazut niciodata asta. Daca ma intrebi pe mine, singurul om pe care-l iubeste mai mult decat orice altceva, este chiar el. Daca nu ar fi fost asa, nu ar fi incercat niciodata sa te marite, mai intai cu batranul Balder, apoi cu MacPherson. Nu l-a interesat niciodata persoana ta decat in masura in care-i puteai servi interesele egoiste. Brenna il vede asa cum este, pentru ca nu este tatal ei adevarat, deci nu este orbita de dragoste.

Jenny sopti, tremurat:

- Mi-a dezmostenit si copiii - pe care ii voi avea vreodata. inchipuie-ti cat de mult trebuie sa ma urasca, incat sa se lepede de proprii lui nepoti.

- Daca tot vorbim de asta, nu ceea ce ai facut tu astazi l-a inrait impotriva copiilor tai. Niciodata nu i-a dorit, daca erau conceputi de duce.

- Nu. nu pot crede asta, spuse Jenny, neputandu-se opri sa nu se tortureze cu sentimentul de vina. Ar fi fost si copiii mei.

- Nu si pentru el, spuse matusa Elinor. Ridicand in lumina o sticluta, se uita la cantitatea de pudra pe care o continea, apoi mai adauga putina.

- Pudra asta, daca este administrata cateva saptamani in cantitati mici, poate face un barbat total impotent. Acesta este motivul pentru care tatal tau a vrut sa te insotesc la Claymore. A vrut sa fie sigur ca, nu o sa iti faca nici un copil. Ceea ce, i-am subliniat eu, insemna ca si tu vei ramane fara copii, dar nu i-a pasat de asta.

Lui Jenny ii tremura respiratia, mai intai de oroare fata de actiunile tatalui ei, apoi la gandul ca matusa Elinor i-ar fi putut urma instructiunile.

- Tu. tu nu ai pus nimic din chestia asta in mancarea sau in bautura sotului meu, nu?

Inconstienta de tensiunea furioasa a privirii care se indrepta din pat spre ea, matusa Elinor isi acorda timp amestecand cu lingurita combinatia de pudra si vin.

- Dumnezeule Mare, nu si nici n-as fi facut-o. Dar nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc, adauga ea ducand cu grija amestecul spre pat, ca atunci cand tatal tau a decis pana la urma sa nu ma mai trimita la Clyamore, trebuie sa fi avut deja altceva mai bun in minte. Acum du-te la tine si incearca sa dormi putin, ii ordona ea severa, nedandu-si seama ca tocmai adaugase inca ceva la suferinta lui Jenny, convingand-o ca tatal ei intentionase intr-adevar sa o inchida intr-o manastire pentru tot restul vietii ei.

Matusa Elinor astepta pana cand Jenny intra la ea in camera. Multumita ca nepoata ei o sa aiba in sfarsit putin parte de somn, se intoarse spre duce si tresari, ducand mana la gat, speriata, vazand privirea ucigatoare cu care se uita ducele la paharul din mana ei.

- Prefer durerea, doamna, spuse el scurt. Scoate pudra asta din camera mea. De pe tot domeniul meu, se corecta, implacabil.

Revenindu-si din scurta ei sperietura, Lady Elinor zambi incet, aprobator.

- Este exact ce m-am asteptat sa spui, dragul meu baiat, sopti ea mandra. Se intoarse apoi sa plece, dar reveni inapoi, de data aceasta cu sprancenele ei albe adunate intr-o linie severa.

- Sper, il preveni ea, ca in seara asta o sa ai grija de cusaturile pe care ti le-am facut - in timp ce te vei asigura ca potiunea nu si-a facut inca efectul asupra ta.

Ingreunat de mana stanga si de degetele legate, lui Royce ii trebuira cateva minute bune ca sa se lupte sa intre in halatul gri de casmir si sa-si lege in jurul braului cordonul negru. Deschise usa spre Jenny incet, asteptandu-se sa o gaseasca fie in pat, dormind - fie mai curand stand in intuneric, incercand sa se impace cu tot ce i se intamplase in ziua aceea.

Ramas in usa, constata ca Jenny nu facea niciuna, nici alta. Lumanarile de seu erau aprinse in sfesnicele lor de pe pereti si ea statea senina la fereastra, cu fata usor ridicata in sus, parand sa se uite la valea iluminata de torte, cu mainile impreunate la spate. Cu profilul ei delicat sculptat si cu parul rosu-auriu revarsat pe umeri, arata, isi spuse Royce, ca o statuie magnifica pe care o vazuse el in Italia, reprezentand o zeita romana privind in sus, spre ceruri. Uitandu-se la ea, se simti umilit de curajul si de sufletul ei. Intr-o singura zi isi sfidase familia si patria si ingenunchiase inaintea lui, in fata a sapte mii de oameni; fusese dezmostenita si dezamagita - si totusi mai putea inca sta la fereastra si sa se uite afara, la lume, cu un mic zambet pe buze.

Royce ezita, dintr-o data nesigur cum sa se apropie de ea. Astazi, cand in sfarsit parasise campul de onoare, aproape ca lesinase si pana acum nu putuse sta de vorba cu ea. Gandindu-se la tot ce sacrificase pentru el, "multumesc" era mult prea putin. Ii veni in minte "te iubesc", dar nu parea chiar potrivit sa dea drumul, dintr-o data acestor cuvinte. Si daca, cine stie, ea nu se gandea totusi ca astazi isi pierduse familia si tara, nu vroia sa spuna ceva care sa-i reaminteasca de asta.

Decise sa lase dispozitia ei sa aleaga pentru el si se apropie de ea, imprastiind o umbra pe peretele din dreptul ferestrei.

Incercand sa-si ascunda ingrijorarea, Jennifer spuse:

- Nu cred ca m-ar ajuta cu ceva daca as insista sa te intorci inapoi in pat?

Royce se sprijini cu umarul bun de perete si-si infrana nevoia urgenta de a se intoarce inapoi in pat - cu conditia sa vina si ea, cu el. Spuse in schimb:

- Absolut deloc. La ce te gandeai adineauri, cand te uitai pe fereastra?

Spre surprinderea lui, intrebarea o tulbura.

- Nu. nu ma gandeam.

- Atunci ce faceai acolo? intreba Royce, curios. Un zambet trist ii incetosa o clipa ochii si se uita piezis la el, inainte de a se intoarce cu spatele la fereastra.

- Vor. vorbeam cu Dumnezeu. Este un obicei al meu, recunoscu ea.

Uimit si usor amuzat, Royce spuse:

- Adevarat? Si ce avea Dumnezeu sa-ti spuna?

- Cred. cred ca a spus. "Cu placere."

- Pentru ce? o tachina Royce.

- Pentru tine.

Amuzamentul disparu de pe chipul lui Royce si o trase brutal la pieptul lui, strivind-o de el.

- Jenny, sopti el gutural, afundandu-si fata in parul ei inmiresmat. Jenny, te iubesc.

Jenny se contopi cu el, modelandu-si trupul de contururile rigide ale trupului sau, oferindu-si gura in sus, sarutului sau devorator, puternic, apoi ii cuprinse fata in maini. Lasandu-se putin pe bratul lui, cu ochii ei albastri, umezi, privind adanc intr-ai lui, sotia lui ii raspunse cu voce tremurata:

- Inaltimea Voastra, eu cred ca va iubesc mai mult.

Satul si teribil de multumit, Royce statea intins in intuneric, cu Jenny ghemuita langa el, cu capul pe umarul lui. Isi plimba mana lenes de-a lungul curbei taliei ei, in timp ce se uita la focul din partea cealalta a incaperii, amintindu-si cum arata ea astazi in timp ce alerga spre el de-a lungul terenului, cu parul fluturand in vant. O vazu ingenunchind in fata lui si apoi o vazu ridicandu-se, cu capul mandru in sus, uitandu-se la el cu dragoste si cu lacrimi scanteind fara rusine, in ochi.

Ce ciudat, se gandea Royce, ca dupa ce iesise victorios din mai bine de o suta de batalii adevarate, cel mai mare moment de triumf pe care-l traise vreodata s-a pogorat asupra lui pe un camp de batalie inscenat, unde statea singur, doborat de pe cal si infrant.

In aceasta dimineata, viata lui fusese la fel de neagra precum noaptea. In seara aceasta, tinea fericirea in brate. Cineva sau ceva - soarta sau destinul sau Dumnezeul lui Jenny - isi aruncase privirile in jos, asupra lui, in aceasta dimineata si ii vazuse chinul. Si, cine stie din ce motiv, Jenny i-a fost daruita inapoi.

Inchizand ochii, Royce o saruta usor, pe frunte. Multumesc, spuse el in gand. Si ar fi putut jura ca in inima lui auzise o voce raspunzandu-i, cu placere.

EPILOG

1 ianuarie 1499

- Ce ciudata senzatie sa vezi sala asta asa de pustie, glumi Stefan uitandu-se la cei vreo douazeci si cinci de oameni, din care cincisprezece reprezentau garda personala a lui Royce, care tocmai terminasera de mancat cina somptuoasa.

- Unde sunt ursii dansatori in seara asta, draga mea? glumi Royce petrecandu-si bratul pe dupa speteaza scaunului lui Jenny si zambindu-i. In ciuda glumelor lui cu ursii, Royce nu se bucurase inca niciodata de un Craciun, ca de acesta.

- S-ar parea ca am inghitit eu unul, spuse Jenny razand si punandu-si mana pe burta.

In ciuda sarcinii avansate, Jenny insistase ca la Claymore, toti locuitorii sa celebreze cele paisprezece zile ale Craciunului, pana la Epifanie, conform traditiei, adica avand casa deschisa! Drept rezultat, in ultimele opt zile petrecerile s-au tinut lant si orice calator sosea la portile castelului era automat bine venit in sanul familiei. Aseara, castelul fusese scena unei petreceri colosale, organizate in mod special pentru placerea serbilor lui Royce si a iobagilor, ca si a tuturor satenilor. A fost muzica si au fost cantece de Craciun cantate de menestrelii tocmiti special, ursi dansatori, jongleri si chiar o sceneta despre Nasterea Domnului.

Jenny ii umpluse viata cu ras si cu dragoste si in orice clipa putea sa-i nasca primul lor copil. Multumirea lui Royce nu cunostea margini - intr-atat, incat nici macar bufoneriile lui Gawin nu-l mai enervau in seara asta. In spiritul deciziei lui Jenny de a celebra Craciunul respectand aidoma traditia, lui Gawin i se distribuise rolul Lordului de Purtare-Rea - ceea ce insemna ca vreme de trei zile prezida la masa de pe estrada, unde rolul lui ii permitea sa-si imite stapanul, sa emita comenzi revoltatoare si in general reusea sa faca si sa spuna lucruri pentru care, in alta situatie, Royce l-ar fi izgonit din Claymore.

Acum, Gawin statea intins pe spate in scaunul lui Royce, in centrul mesei, cu bratul intins pe speteaza scaunului matusii Elinor, intr-o comica imitatie a felului in care statea Royce, langa Jennifer. Imitand tonul sacadat al lui Royce cand se astepta la o supunere instantanee, Gawin spuse:

- Inaltimea Voastra, exista la masa aceasta cativa care abia asteapta dezlegarea unei enigme.

Royce isi ridica o spranceana spre el si astepta resemnat intrebarea.

- Este o realitate sau o minciuna aceea ca vi se spune Lupul pentru ca ati ucis o asemenea bestie la varsta de opt ani si i-ati mancat ochii, la cina?

Jenny incepu sa rada irezistibil si Royce ii arunca o privire prefacut ofensata.

- Doamna, spuse el, radeti pentru ca va indoiti ca am fost suficient de puternic sa ucid un animal la o varsta atat de frageda?

- Nu, my lord, chicoti Jenny, aruncand o privire conspirativa spre Godfrey, Eustace si Lionel, dar pentru un barbat care prefera sa sara peste o masa decat sa manance una prost pregatita, nu va pot vedea mancand ochii cuiva!

- Ai dreptate, zambi el.

- Domnule, interveni Gawin, va rog, astept un raspuns. Nu conteaza ce parte a bestiei ati mancat-o. Ce conteaza este varsta dumneavoastra cand ati ucis-o. Legenda va plaseaza undeva intre patru si paisprezece ani.

- Adevarat? il intreba Royce ironic. Interveni Jenny, privindu-l intrebatoare:

- Eu am crezut ca povestea era adevarata. Ma refer la partea cu uciderea bestiei, cand erai copil.

- Henric mi-a acordat titulatura de Lup pe campul de lupta de la Bosworth.

- Pentru ca ati ucis unul acolo! decreta Gawin.

- Pentru ca, il corecta Royce, erau prea multe lupte si prea putina hrana ca sa-mi pastreze carnea pe oase. La sfarsitul bataliei, Henric s-a uitat la carcasa mea sfrijita si la parul meu negru si a spus ca ii aminteam de un lup infometat.

- Eu nu cred. incepu Gawin, dar Royce il intrerupse cu o privire reprimata, care spunea clar ca se saturase de imitatiile lui, in seara aceea.

Jenny, care isi ascunsese cu grija durerile care o asaltau, se uita la matusa Elinor si ii facu un semn imperceptibil cu capul. Lasandu-se spre Royce, ii spuse incetisor:

- Eu cred ca o sa ma odihnesc putin. Nu te ridica. Royce ii stranse usor mana si dadu din cap.

Cand Jenny se ridica, se ridica si matusa Elinor, care insa se opri in dreptul lui Arik, cu mana pe speteaza scaunului acestuia.

- Baiatul meu, inca nu ti-ai deschis cadoul, ii spuse ea.

Toata lumea facuse astazi schimb de cadouri, dar Arik nu aparuse decat la vremea cinei.

Arik ezita, cu mana pe obiectul mic, infasurat in matase, de langa tava lui. Aratand sublim de stanjenit ca centru al atentiei tuturor, il despaturi stangaci, se uita la lantul gros de argint cu un obiect mic, rotund, care atarna de el, apoi il acoperi cu mana. Dadu scurt, neobisnuit, din cap, exprimandu-si "profunda gratitudine", dar matusa Elinor nu dezarma. Cand Arik dadu sa se ridice de la masa, matusa Elinor ii spuse zambind:

- Inauntru sunt flori uscate de vita de vie.

Arik isi incrunta sprancenele groase si vocea lui bubui, desi vorbise pe cel mai scazut ton:

- De ce?

Aplecandu-se la urechea lui, ii sopti autoritar:

- Pentru ca serpii se tem de florile de vita de vie. E dovedit.

Elinor se intoarse sa o acompanieze pe Jenny, asa ca nu vazu lucrul ciudat care se petrecu cu fata lui Arik, dar aproape toti ceilalti de la masa observara si se uitau la el fascinati. O clipa, chipul lui Arik paru sa se intinda puternic, apoi incepu sa crape. In dreptul ochilor si a pungilor de sub acestia, se formara crevase. Linia dreapta a buzelor lui severe falfai, la inceput la un colt, apoi la celalalt, apoi aparura dintii.

- Dumnezeule Mare! izbucni Godfrey, inghiontindu-l pe Lionel si chiar pe Brenna, in entuziasmul lui. O sa zambeasca! Stefan, priveste! Arik al nostru.

Godfrey se intrerupse cand Royce, care o urmarise pe Jennifer crezand ca aceasta intentionase sa se aseze langa foc, se ridica brusc de pe scaun, inca tinand in mana stacana cu bere si se repezi la picioarele scarii care ducea in sus, spre galerie.

- Jennifer, unde pleci? intreba el tare, cu o voce alarmata.

O clipa mai tarziu, matusa Elinor se uita in jos, de la galerie, spunandu-i vesela:

- Se pregateste sa dea nastere copilului vostru, inaltimea Voastra.

Serbii din sala se intoarsera sa schimbe priviri zambitoare si unul dintre acestia se napusti afara sa impartaseasca vestea personalului de acolo.

Cand Royce dadu sa urce treptele, matusa Elinor il preveni pe tonurile cele mai indraznete:

- Sa nu cumva sa urci. Nu sunt lipsita de experienta in chestiunile astea, iar tu nu o sa faci decat sa-mi stai in drum. Apoi matusa Elinor adauga in trecere, nescapandu-i paloarea brusca de pe chipul lui Royce:

- Faptul ca mama lui Jenny a murit la nastere nu este un motiv de ingrijorare.

Stacana lui Royce se sparse de pardoseala de piatra.

Peste doua zile, serbii, iobagii, vasalii si cavalerii ingenunchiati in curtea interioara nu mai zambeau in fericita anticipare a sosirii mostenitorului castelului Claymore. Ei stateau de veghe, cu mainile impreunate in ruga. Copilul nu sosise si vestile care se filtrau pana aici, dinspre serbii din marea sala, erau din ce in ce mai proaste. Nici gestul ducelui, care rareori punea piciorul in capela, dar acum se afla de patru ore aici, tulburat si ingrozit - nu era privit ca un semn bun.

Chipurile se ridicara cu speranta cand usile salii se deschisera brusc, apoi inghetara de groaza cand Lady Elinor o porni in goana spre capela. O clipa mai tarziu, ducele tasni pe usa, dar cu toate ca nimeni nu putea spune dupa chipul lui ravasit care erau vestile, nu se puteau astepta la ceva bun.

- Jenny, sopti Royce aplecandu-se asupra ei, cu mainile de o parte si de alta a pernei.

Ochii ei albastri se deschisera zambindu-i somnorosi, in timp ce-i soptea:

- Ai un fiu.

Royce inghiti sonor, indepartandu-i de pe obraji buclele incalcite.

- Multumesc, draga mea, spuse el neajutorat, cu vocea inca sparta dupa cele doua zile de groaza prin care trecuse. Se apleca si ii acoperi gura cu a lui, sarutul lui tandru-aspru aratandu-i dragostea si profunda usurare ca ea era bine.

- L-ai vazut? intreba ea cand Royce isi lua in sfarsit buzele de pe ale ei.

Ridicandu-se, Royce se duse spre leaganul din lemn, unde se afla fiul lui nou-nascut. Aplecandu-se, atinse cu un deget manuta minuscula, apoi se uita in sus la Jenny, cu sprancenele incruntate de alarma:

- Pare. mic.

Jenny chicoti, gandindu-se la palosul greu, cu un rubin incrustat in maner, pe care Royce poruncise sa i se faca, de indata ce aflase ca ea astepta un copil.

- Putin cam micut acum ca sa se joace cu palosul, glumi ea.

In ochii lui Royce se citea amuzamentul.

- Niciodata nu o sa fie in stare sa-l ridice pe cel la care lucreaza Arik.

Zambetul lui Jane deveni o incruntare derutata cand isi intoarse capul spre fereastra si descoperi ca, desi era aproape intuneric, sute de torte luminau curtea interioara.

- S-a intamplat ceva? intreba ea amintindu-si de tortele aprinse, din prima seara cand venise tatal ei la Claymore.

Royce isi parasi fiul cu parere de rau si traversa spre patul ei.

- Oamenii continua sa se roage, spus el usor derutat. Am trimis-o pe matusa ta jos sa le spuna ca totul este bine. Probabil ca nu a ajuns, inca. Dar avand in vedere cum am alergat aici, de la capela, cand a venit adineauri dupa mine, probabil ca nu o cred.

Zambind, Jenny isi ridica bratele spre el si Royce intelese.

- Nu vreau sa racesti, o preveni el, dar se apleca deja, ridicand-o din pat, invelind-o bine in blanuri. O clipa mai tarziu o ducea in brate, afara pe parapet.

In curtea de dedesubt, mesterul fierar arata spre parapet si striga. Cei care se rugau, in lacrimi, se ridicara incet in picioare, cu fetele zambitoare intoarse spre Jenny si dintr-o data aerul fu spintecat de ovatii asurzitoare.

Ridicandu-si bratul intr-o miscare linistitoare de salut, Jennifer Merrick Westmoreland se uita in jos, la oameni si nu vazu nici o privire rauvoitoare. Oamenii ovationara si mai tare cand Royce o ridica mai sus si mai aproape de el si era limpede pentru oricine ca ducesa de Claymore era mult iubita de toti cei pe care ii iubea.

Jenny plangea si le zambea. In fond, nu in fiecare zi o femeie primeste in dar regatul viselor ei.

SFARSIT