Arta experimentala si transformarile lumii contemporane

Arta experimentala si transformarile lumii contemporane

Pana mai recent creatia artistica era foarte legata de traditie, de modelele si comportamentele care se transmiteau de la o generatie la alta. In mod cert, traditia n-a fost niciodata imuabila; ea a evoluat intotdeauna. Dar insusi termenul de evolutie nu este neutru: el lasa sa se inteleaga, pe de o parte, ca schimbarile se opereaza in mod gradat fara continuitate, iar pe de alta, ca ele se produc intr-o directie relativ stabila. Pana la mijlocul secolului se putea presupune si se presupunea (sunt numerosi cei ce mai presupun inca si acum), ca arta isi urmeaza drumul sau.

Or, este vorba de o mutatie, nu numai de o schimbare de continut. Modurile discursului se transforma, arta abstracta se detaseaza dupa secole de figuratie, de suportul aparentelor. Bazele se disloca: ucenicia, mestesugul, grija de materiale si tehnici, respectul fata de mester; scolile de arte frumoase sunt socotite de catre unii niste institutii perimate .Artistii, sunt pe cale de a pune in discutie raporturile lor cu societatea. Ei nu mai vor pur si simplu sa-si multumeasca clientela, oricat de exigenta, si chiar daca continua sa vanda, inteleg sa iasa dintr-un sistem exclusiv estetico-economic sau economico-estetic.

Publicul astfel nu se mai reduce la o elita de amatori iluminati, nici chiar de aspiranti la singura cultura de elita. Public variat, divers, public multiplu, daca ar fi sa-i spunem astfel. Cei care il compun asteapta ca artistii sa le explice, sa-i faca sa participe nu numai la opere, ci si la formele de comunicare legale de viata sociala, la activitatea tehnicienilor, la meditatia savantilor, la ansamblul actualitatii. Arta experimentala, sub acest termen general se pot insirui demersurile "artei pe cale de a se face", demersuri care se pot reduce schematic la doua: primul constand in refuzul valorilor, miturilor, obisnuintelor mentale, al imaginilor, fortelor, si suporturilor sistemului cultural stabilit (ceea ce ilustreaza bine termenul de contestare si mult mai mult evenimentele adesea diverse si confuze, care au fost si care continua sa fie traite sub aceasta vocabula); cea de-a doua se caracterizeaza prin vointa de a introduce noi activitati, noi forme si noi raporturi. Proiecte, declaratii, profesiuni de credinta, strigate, sarcasme, provocari in toate operele (daca cuvantul poate sa fie mentinut), in toate tentativele, in toate propozitiile sunt marcate de indemnul lui Rimbaud: "sa schimbam viata", insotit de: "poezia nu va mai ritma actiunea; ea i-o va lua inainte" si afirmatia Iui Marx: "filosofii nu fac decat sa interpreteze lumea in diferite chipuri: trebuie acum s-o transformam".

Arta traditionala si arta experimentala sa fie oare condamnata la ruptura ? De fapt, chiar daca artistii se agata de ideologii si de structuri, se pare ca "experientele" lor, oricat de neobisnuite ar fi, oricat de revolutionare s-ar voi, sunt si raman incercari de comunicare. Pictura, sculptura, arhitectura scapa definitiilor. Cautarea unei esente apare din ce in ce mai putin utila. Ierarhia genurilor este abandonata de multa vreme. Notiunile de subiect, de figuratie, de mestesug, de tehnica si chiar cele de geniu, de talent, de factura personala sunt pe cale de a suferi aceeasi soarta: ele inceteaza, in orice caz, sa mai apara ca elemente constitutive.

Procesul cunoasterii sufera o schimbare analoaga. noi moduri de investigare, noi moduri de cercetare, sociologia artei, psihanaliza, Structuralism. Estetica isi abandoneaza caracterul normativ pentru a face loc cercetarii si experientei stiintifice.

Valoarea insasi este discutata. Parasind absolutul ea se vrea problematica. Apar intrebari despre existenta operei, despre existenta artei. Si chiar asupra lipsei de subiect pentru a descoperi, de exemplu, ca admiratiile noastre cele mai ferme sunt poate mai putin o problema de frumusete, cat de deprindere. De unde inca iritanta chestiune: "dupa ce criterii judecati ?". Si nu si mai putinul raspuns iritant: "nu exista criteriu". Pseudo-dialog: intrebarea si raspunsul refuza sa se lege unul cu celalalt. E imposibil astfel sa se alinieze criterii pentru a se judeca frumosul si uratul, arta si non-arta. Judecatile nu se mai fac pe opere constituite sau care sunt constituite traditional, adica, cele ce corespund unui sistem estetic si critic stabilit; ele se exerseaza din ce in ce mai mult asupra artei pe cale de a se face. Astfel, se profileaza la toate nivelele, in toate dimensiunile un al treilea termen care este dimensiunea posibilului. Dupa cum nici filmul nu mai este o suita de instantanee, actiunea nu mai este nici ea o suita de gesturi; miscarea isi are calitatea proprie. Judecata nu mai poate sa se margineasca la compararea termenilor antitetici in fata tribunalului sau. Pe scurt, ramanand in suspans, trebuie sa adopte o atitudine noua. Deschiderea este caracteristica judecatii care devine, la randul sau, experimentala. Ea ia toate formele posibile de la receptarea operelor puse in discutie, pana la integrarea comportamentelor noastre cele mai banale, ca deschiderea ziarului, a radioului sau a televizorului. A deschide inseamna a multiplica caile de comunicare.

In loc de a se mentine la criteriile si judecatile stabilite, atitudinea deschisa instituie un demers exploratoriu; in loc de a se mentine la fapte, la date, la domenii stabilite, ea acorda atentie la tot ceea ce este pe cale de emergenta, in jurul faptelor, inaintea datelor, la limitele domeniilor recunoscute.

Tehnica singura este neputincioasa sa explice aparitia unui nou stil, pentru ca un nou stil plastic implica o noua atitudine a omului fata de lume.