Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Canalele de comunicare

Canalele de comunicare


Canalele de comunicare

Modalitatile prin care intram in contact cu interlocutorul / interlocutorii in procesul de comunicare, sunt denumite, canalele de comunicare. De fapt, canalele de comunicare se pot defini ca fiind ansamblul cailor de acces la ceilalti parteneri ai comunicarii. Aerul, cablul optic pentru telefon si internet, hartia, undele electromagnetice folosite in transmisiile radio si tv. etc sunt tot atatea canale de comunicare care inlesnesc relatiile si contactele noastre cu celelalte persoane.

Canalele de comunicare pot fi grupate in patru categorii:

- canale bazate pe prezenta fata in fata a partenerilor, pe dialogul direct dintre acestia;

- canale interactive (telefonul, comunicarile mediate electronic);

- canale statice personale (memorii, scrisori, procese - verbale);

- canale statice impersonale (fisiere, buletine, rapoarte generale).

Canalele de comunicare difera intre ele prin capacitatea pe care o poseda in privinta transmiteri informatiilor. Capacitatea de informare a unui canal de comunicare este influentata , dupa unii specialisti, de trei caracteristici:



1). abilitatea canalului de comunicare de a trata mai multe informatii simultan;

2). abilitatea canalului de comunicare de facilitare rapida a doua cai de feedback;

3). abilitatea canalului de comunicare de a stabili o cat mai buna focalizare a persoanelor asupra procesului de comunicare.

Din acest punct de vedere canalele de comunicare ar putea fi clasificate in canale bogate (prezenta fizica/discutia "fata in fata" si canale interactive-telefonul, comunicarile mediate electronic), canale abundente si canale sarace (canalele statice personale si canalele statice impersonale). Canalele bogate sunt cele mai bune pentru mesajele dificile, ambigue, nonrutiniere (ele se refera la situatii noi, nefamiliare, implicand adesea surpriza, ambiguitatea, presiunea timpului), iar canalele sarace sunt cele mai bune pentru mesajele simple, clare, rutiniere (ele se refera la mesaje familiare, cotidiene - date, cifre, statistici, reguli, proceduri de actiune etc.).

In practica, se pune problema alegerii / selectarii canalelor de comunicare in scopul de a spori eficienta comunicarii organizationale. Evaluarea eficientei unui canal sau altul trebuie sa se faca numai in raport cu natura si particularitatile mesajului (rutinier sau nonrutinier) ce urmeaza sa fie transmis. In comunicarea organizationala se considera ca "Cheia succesului este reprezentata de alegerea celui mai potrivit canal de comunicare pentru mesajul ce urmeaza a fi transmis" ( cf. Daft, 1994,pag.556 in Mielu Zlate, 2004,p.508).





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.