Notiunea de finalitate este definita de dictionare[1] ca scop, tinta catre care tinde o activitate; orientare, tendinta spre un scop. La acestea Micul dictionar filozofic[2] adauga, prin extensiune: organizare si activitate armonioasa aparent subordonata unui scop, pe care oamenii si-l propun (ca finalitate) in vederea satisfacerii unor nevoi.
Daca avem in vedere scopul comunicarii, respectiv, schimbarea (ne amintim ca ori de cate ori are loc comunicarea se produce o schimbare de stare, se intampla ceva care modifica relatia participantilor unul fata de celalalt sau fata de lumea exterioara), ne punem o intrebare fireasca: In toate situatiile cand oamenii comunica isi propun explicit un asemenea scop?
Raspunsul este, desigur, nu. Aceasta nu inseamna insa ca actul comunicativ care are loc nepremeditat nu ar genera consecinte, care pot fi diferite. In aceasta situatie apreciem ca scopul si, in consecinta si finalitatea poate fi explicita, dar si implicita, cand consecintele raman nesesizate de interlocutori. Finalitatea comunicarii consta in modificari ale comportamentului indivizilor implicati, si prin intermediul lor in grupurile (formale sau informale) care ii inglobeaza, prin receptarea mesajelor si prin procesarile pe care le provoaca. Modificarile survin cel putin prin:
♦noi reprezentari;
♦posibilitatea modificarilor in reprezentarile sau imaginile anterior constituite;
♦noi reguli de procesare a informatiilor;
♦noi criterii de procesare a informatiilor;
♦noi semne suport pentru noi semnificatii;
♦noi informatii introduse in memorii, accesabile de indivizii.
Finalitatile explicite si implicite ale comunicarii pot produce consecinte organizante ('formative'), dar si dezorganizante (inclusiv de tipul celor ce produc comportamente deviante sau antisociale). De altfel, daca relatiile comunicationale nu ar avea asemenea consecinte asupra celor implicati, comunicarea dintre oameni ar putea sa se realizeze constant intre aceleasi limite. Sugestiva este, in acest sens, caracterizarea facuta cuvantului de Ion Biberi: 'cuvantul are o semnificatie ambivalenta. El poate sluji la descoperirea adevarului, dar si la disimularea acestuia; cuvantul poate instrui, dar poate insela; el apara sau acuza, poate dezlantui prabusiri sau poate insenina.'[3].
Consideram util sa insistam asupra consecintelor finalitatilor implicite, organizante si dezorganizante, ale comunicarii.
Comunicarea, ca manifestare informationala a unei interactiuni, poate s-o favorizeze sau s-o afecteze. In primul rand insa comunicarea contribuie la organizarea legaturilor sociale, la structurarea vietii cotidiene si mentinerea coeziunii grupurilor (formale sau informale), intrucat:
♦comunicarea este coagulanta - ea regleaza relatiile interpersonale, uneste oamenii in realizarea scopurilor si face posibila aparitia unor relatii in vederea colaborarii (cooperarii);
♦intretine o atmosfera propice intaririi coeziunii grupurilor orientandu-le actiunile;
♦face posibila constituirea si mentinerea organizatiilor, institutiilor etc.
♦genereaza unitatea de vedere si de actiune prin armonizarea cunostiintelor privind scopurile, caile si mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativa a grupurilor sub aspect afectiv si motivational;
♦face posibila luarea deciziilor, organizarea si planificarea activitatilor etc.
Dar,tot comunicarea este aceea care face posibile si intretine disensiunile intre interlocutori, relatii tensionate in grupuri (formale si informale) cu consecinte, disfunctionale si dezorganizante, care pot duce la fractionarea lor si izolarea unor indivizi sau grupuri mai mici, chiar la dezmembrarea grupurilor.
Actul comunicarii poate fi 'imoral (s.n) atunci cand furnizeaza informatii false, ascunde adevarul si impiedica exercitiul liberei optiuni'[4]. Prin intermediul comunicarii devin posibile actiunile de manipulare si dezinformare a oamenilor, grupurilor si chiar a unor natiuni intregi.
Comunicarea suprainteriorizata, refuzul comunicarii cu ceilalti, izolarea si inchiderea in sine pot produce grave destructurari ale personalitatii.
Exista si preocuparea de a analiza formele comunicarii si din perspectiva consecintelor (finalitatilor) acesteia. In acest sens se apreciaza ca prin folosirea finalitatii drept criteriu comunicarea poate fi: accidentala, consumatorie/subiectiva, instrumentala, informativa, defensiva, persuasiva si fatica[5]
a) Comunicarea accidentala are loc atunci cand individul furnizeaza informatii despre sine fara sa vrea (fara a avea intentia sa o faca). Astfel, prin indici mai grosieri sau de mare finete indivizii comunica informatii despre statutul, rolurile, aspiratiile lor si chiar despre o serie de trasaturi psiho-comportamentale.
b) Comunicarea consumatorie/subiectiva nu depinde de efectele mesajului produse la nivelul interlocutorilor, in acest proces neinteresand nici informatia secundara posibila, nici traficul informational concomitent de pe canalele comunicarii. Acest tip de comunicare survine ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale ale unui indiviid, fiind expresia directa a acestei stari. Ceea ce ii impinge pe indivizi sa comunice nu este dorinta de a furniza informatii, ci pur si simplu de a-si exprima starea afectiva pe care o traiesc; ea vizeaza schimbul cu altul de placere, luand adeseori forma 'a vorbi pentru a vorbi', 'a vorbi pentru a trece timpul'.
c) Comunicarea instrumentala urmareste un obiectiv riguros si anume modificarea conduitei receptorului si presupune intotdeauna prezenta unor scopuri; este, deci, utilitara, urmareste o anumita eficienta la indivizi.
d) Comunicarea defensiva cuprinde acele acte comunicationale cu ajutorul carora individul isi apara (protejeaza) sinele in relatiile cu ceilalti. Astfel, cand oamenii percep sau anticipeaza o anumita amenintare intr-o comunicare, ei nu se pot concentra asupra a ceea ce li se spune, nu pot discerne motivele si nu interpreteaza corect reactiile emotionale ale partenerului. Ca urmare, pentru a se apara vor incerca sa domine conversatia trezind in parteneri acelasi comportament defensiv.
e) Comunicarea informativa se refera la vehicularea informatiei (ideile de date, stiri, cunoastere) in circuite mai mult sau mai putin specializate, cu numeroase ramificatii, prin intermediul unor mijloace si suporturi ale comunicarii.
f) Comunicarea persuasiva este cea prin care se urmareste convingerea cuiva sa creada, sa gandeasca sau sa faca un anumit lucru.
g) Comunicarea fatica/de intretinere (controlul comunicarii, de stabilire si mentinere a controlului) face posibila intrarea in contact sau stabilirea unei relatii si mentinerea optima a acesteia.
a) Finalitatea ar putea fi exprimata si astfel: 'sa intelegi si sa fii inteles', pentru ca in comunicare se afla ceea ce vrem sa spunem, ceea ce vrem sa se auda, ceea ce se intelege ceea ce vrem sa se inteleaga si ceea ce s-a inteles gresit.
b) Edgar Marin[6] spune ca oamenii comunica pentru: a informa, a se informa, a cunoaste, a se cunoaste, a explica, a se explica, a intelege, a se intelege.
c) Finalitati ale comunicarii pot fi si raspunsurile la intrebarile pe care Stefan Prutianu[7] le recomanda pentru a identifica efectele ascultarii insuficiente:
|
TU |
||||||||||||||||||||||||
|
|
|
|||||||||||||||||||||||
|
Ce aud eu |
|
|||||||||||||||||||||||
|
Ce inteleg |
|
|||||||||||||||||||||||
|
EU |
|
|||||||||||||||||||||||
|
Ce accept |
4. Aspecte care influenteaza finalitatea comunicariia) Comunicarea optima determinata de urmatoarele conditii: ♦consistenta de continut a mesajelor data de cantitatea de informatie principala cuprinsa in mesaj si semnificativa pentru ambii interlocutori; ♦expresivitatea comunicarii social elaborata si asigurata prin intonatie, calitati de stil, pauze logice etc.; ♦inteligibilitatea celor communicate, care depinde nu numai de organizarea informatiilor, ci si de nivelul de acces la ele a interlocutorilor, de compatibilitatea comunicationala a partenerilor. b) Efectele urmarite prin comunicare de natura: ♦cognitiva, constand in achizitia de informatie si cunoastere la nivelul logosului, prin procese de analiza, sinteza, inductie, deductie etc.; ♦afectiva, respectiv, achizitia de afecte, emotii, sentimente, atitudini sau modificarea acestora, la nivelul emotional si somatic, prin procese de conditionare fiziologica si psiho-somatica; ♦comportamentale care se produc in planul ethosului si privesc insusirea de conduite, norme, credinte, gesturi, deprinderi, indrumari si miscari care schimba maniera de a actiona. c) Barierele in comunicare de natura[8] ♦fizica: deficiente verbale (generate de greutati de pronuntie), acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intalnirii etc. ♦psihologica (doar in plan mental) cum este, de exemplu, eroarea de perceptie care tine de cultura, prejudecati si experiente anterioare si poate duce la eroarea de predictie; ♦semantica, respectiv, vocabular, diferente de limbaj, folosirea incorecta a regulilor gramaticale, constructia gresita a propozitiilor si frazelor, conotatii emotionale ale unor cuvinte etc. Intre barierele in comunicare de natura psihologica cele mai cunoscute sunt: ♦Ambiguitatea (limbajul echivoc) este determinata de confuzia intre denotatie si conotatie, ca si de efectele de sinonimie omonimie si polisemie. ♦Polarizarea consta in tendinta de a privi in ipostaze contrare si a o descrie prin cuvinte extreme (cine nu-i cu noi e inpotriva noastra; Habar n-ai! Ascultati-ma pe mine!). ♦Generalizarea consta in tendinta unor oameni de a considera ca stiu totul despre ceva. Enunturile generalizante sunt intotdeauna generatoare de conflict mai ales cand contin adverbele: totdeauna, niciodata, toti, nimeni. Acestea duc la formulari nedrepte care irita. ♦Logoreea este vorbitul mult si inutil. Aceasta genereaza faima de 'gura sparta'; cei care au logoree sunt de regula evitati sau acceptati cu rezerve intrucat comit indiscretii si dovedesc lipsa de respect pentru confidentialitate. Provoaca blocaje in comunicare. ♦Egocentrismul este specific individului preocupat exclusiv de sine insusi si mai putin de partenerul cu care comunica. Duce la frustrare si indeparteaza treptat interlocutorii egoisti din comunicare. ♦Secretomania ii caracterizeaza pe acei oameni care nu vorbesc aproape niciodata de ei insisi: nu se dezvaluie din propie initiativa; nu fac confidente spontane; refuza sistematic orice tentativa de a pune in discutie aspecte ce privesc propria personalitate, viata intima, afacerile sau problemele de familie. Sunt asa intrucat sunt slabi si vulnerabili si nu pentru ca ar fi suspiciosi din fire. Rezultatul, pentru comunicare si relationare: partenerii ii parasesc pentru ca se simt respinsi, jigniti, suspectati; au impresia ca nu sunt iubiti, de vreme ce nu li se fac confidente. ♦Jargonul delimiteaza persoana sau grupul de masa de oameni vorbitori, ca urmare a folosirii unui limbaj pretios, simandicos, marcat de imprumuturi inutile din alte limbi. Folosirea jargonului aduce un plus de falsa prestanta profesionala (cu cei neaveniti). Acolo unde auditoriul nu-l intelege utilizarea jargonului devine abuziva pentru ca provoaca blocaje in comunicare. Argoul este o varietate a jargonului si anume limbajul secret si pitoresc utilizat de vagabonzi si delincventi, pentru a nu fi intelesi de comunitate. Argoul este cultivat adesea si in afara lumii interlope (adolescentii il adora, de exemplu). ♦Abstractizarea. Cuvintele abstracte sunt surse de probleme. Cu cat nivelul de abstractizare este mai ridicat, cu atat se introduce mai multa incertitudine si surse de conflict. Ridica probleme de interpretare si credibilitate. Diferentele (eroarea) de perceptie: Modul in care privim noi lumea este influentat de experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite varste, nationalitati, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente etc. vor avea alte perceptii si vor recepta situatiile in mod diferit. ♦Paradoxul comunicarii este neconcordanta intre exprimarile orale si cele nonverbale. Desi in multe situatii comunicarea nonverbala este mult mai ambigua decat cea verbala, este mai credibila cand semnalele sale sunt contradictorii fata de cele ale comunicarii orale. Acest tip de comunicare dezvaluie multe aspecte emotionale, poate fi o sursa de informare, dar si de dezinformare; depinde de modul in care acest instrument este cunoscut si stapanit. ♦Autobruiajul psihologic[9] reprezinta o bariera perceptiva cu caracter paradoxal, intrucat isi datoreaza existenta nu unor limite organice si functionale ale dispozitivelor noastre de receptie si prelucrare a informatiilor primite din mediul inconjurator, ci tocmai dimpotriva unei capacitati superioare de procesare a acestora. Scoarta cerebrala dispune de capacitatea de a prelucra si interpreta un flux sonor de cel putin 800 de cuvinte pe minut, in timp ce debitul verbal al unui locutor mediu atinge abia un sfert din aceasta valoare. Diferenta de 3/4 reprezinta rezerva de procesare a informatiilor pe care receptorul mesajului verbal e liber sa o utilizeze dupa cum crede de cuviinta. A asculta pe cineva vorbind nu ne impiedica sa ne gandim si la alte lucruri mai mult sau mai putin legate de discursul interlocutorului. Aceasta poate duce la pericolul ca in acest fel sa ne indepartam de subiectul comunicarii si sa pierdem contactul cu acesta. Alte bariere: Concluzii grabite: Adeseori oamenii vad ceea ce doresc sa vada si aud ceea ce doresc sa auda, evitand sa recunoasca realitatea in sine. Aceasta poate duce la ceea ce se spune "face doi plus doi sa dea cinci ". Stereotipii: Invatand permanent din experientele proprii apare riscul de a trata diferitele persoane ca si cum ar fi una singura: "daca am cunoscut un inginer (sau student, maistru, vanzator etc) i-am cunoscut pe toti". Lipsa de cunoastere: Se comunica dificil cu cineva care are o educatie diferita, ale carui cunostiinte asupra unui subiect de discutie sunt mai bogate sau sunt mai reduse. Lipsa de interes Una din cele mai mari bariere ce trebuie depasita este lipsa de interes a interlocutorului. Acolo unde lipsa de interes este evidenta si de inteles, trebuie sa se actioneze cu abilitate pentru directionarea mesajului astfel incat acesta sa corespunda intereselor si nevoilor celui ce-l primeste. Emotii: Emotivitatea emitatorilor si receptorilor de mesaje poate fi deasemenea o bariera. Emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii. O metoda de a impiedica acest blocaj consta in evitarea comunicarii atunci cand participantii sunt afectati de emotii puternice. Aceste stari ii pot face incoerenti sau pot schimba complet sensul mesajelor transmise. Totusi, uneori, cel care primeste mesajul poate fi mai putin impresionat de o persoana care vorbeste fara emotii sau entuziasm considerand-o plictisitoare, astfel ca emotia poate deveni un lucru bun. Personalitatea Nu numai diferentele dintre tipurile de personalitati pot cauza probleme, ci si propria perceptie a persoanelor din jur este afectata si, ca urmare, comportamentul emitatorului influenteaza pe acela al partenerului comunicarii. Aceasta "ciocnire a personalitatilor" este una dintre cele mai frecvente cauze ale esecului in comunicare. Oamenii nu sunt intotdeauna capabili sa influenteze sau sa schimbe personalitatea celuilalt dar, cel putin, trebuie sa fie pregatiti sa studieze propria persoana pentru a observa daca o schimbare in comportamentul lor poate genera reactii satisfacatoare.Acest tip de autoanaliza nu poate fi facuta de oricine si oricum. [1] Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p.380 [2] Micu dictionar filozofic, Editura Politica, Bucuresti, 1973, p.217 [3] Ion Biberi, Arta de a scrie si de a vorbi in public, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1972, p.23 [4] Stefan Prutianu, op. cit., p.42 [5] Luminita Iacob, op. cit., p.181 [6] Edgar Marin, apud Sultana Craia, op. cit., p.42 [7] Stefan Prutianu, op. cit., p.178 [8] Cf. Ibidem, p.173-176 [9] Mihai Dinu, op. cit., p.30-33
| |||||||||||||||||||||||
.com