Analiza lectiilor de educatie fizica si sport

Analiza lectiilor de educatie fizica si sport

Tinand cont ca organizarea si desfasurarea lectiilor depinde de o serie de factori, analiza lor trebuie sa se faca diferentiat, sub aspectul tipului de lectie si continutul ei. Aceasta analiza presupune:

-observarea fenomenului;

-evaluarea, in lumina unor criterii bine stabilite;

-explicarea diferitelor aspecte rezultate din analiza observationala;

-sugerarea sau recomandarea remedierilor ce se impun;

Analiza lectiilor, arata Grossing (citat de M.Epuran, 1992, p. 378), trebuie sa se realizeze in baza unei fundamentari teoretice specifice ce vizeaza:

1. Teoria instruirii. Avand in vedere faptul ca lectia este un fenomen eminamente pedagogic, cel ce o analizeaza (studiaza), trebuie sa fie un expert in intelegerea si interpretarea evenimentelor interne si externe ale instruirii. Cunoasterea mecanismelor si teoriilor invatarii, cu specificul in domeniul nostru de activitate, este absolut necesara.

2. Teoria interactiunii sociale. Cel ce analizeaza lectia trebuie sa cunoasca teoriile privind comportamentul psihosocial, pentru a fi in masura sa descrie si sa inteleaga relatiile si interrelatiile profesor-elev, elev-elev, profesor-clasa. (In ultimii ani s-au formulat doua sub-teorii: a) teoria comportamentala de esenta psihologica-empirica si

b) teoria fenomenologica, hermeneutica, de explicare prin semnificatii si simboluri).

3. Conceptia clara despre obiectivele educatiei fizice si sport si interrelatia lor.

Tipologia obiectivelor instructiv-educative

1. Obiectivele nivelului I (numite si finalitati), se refera la scopuri pe termen lung; sunt specifice tipului de organizare sociala.

2. Obiectivele nivelului II (obiective de programa), sunt deduse din nivelul I si constau din obiectivele educatiei fizice generale si pe grade de invatamant.

3. Obiectivele nivelului III (obiective operationale si evaluative). Descriu comportamentele „performantiale” ale elevului, (ce stie sa faca elevul). Aceste obiective sunt formulate in termeni comportamentali cognitivi, afectivi si psihomotrici.

Obiectivele educationale (instructiv-educative) sunt evaluate prin schimbarile produse la elevi ca urmare a experientei de invatare.

Safrit (citat de M. Epuran) precizeaza ca in analiza lectiei de educatie fizica trebuie avute in vedere trei probleme:

1. a) Stabilirea sarcinilor in functie de scoala si caracteristicile populatiei scolare, cerintele sociale, nevoile investigatiei.

b) Cunoasterea filosofiei profesorului si atitudinii elevilor, raportate la principiile psihologiei invatarii.

2. Precizarea sistemului de evaluare, inclusiv a sistemului de notare, cu stabilirea  variabilelor si a definitiilor lor operationale.

3. Evaluarea critica a programelor, a modului de operationalizare in perspectiva relatiei profesor-elev si ambiantei.

Analiza lectiei de educatie fizica si sportiva va urmari evidentierea felului in care diferite variabile contribuie la eficienta acesteia.

Eficienta se judeca in functie de atingerea obiectivelor (generale, specifice si operationale) si realizarea efectelor psiho-fiziologice.

M. Piéron (35), indica urmatoarele variabile, care stau la baza realizarii efectelor lectiilor:

a) durata activitatii elevilor;

b) numarul repetarilor unui exercitiu;

c) durata fiecarei sarcini;

d) timpul neproductiv;

e) comportamente in afara sarcinilor specifice.

M.Epuran stabileste pentru evaluarea eficientei procesului  instructiv criteriile ce urmeaza:

- modul in care elevii realizeaza obiectivele instruirii;

- modul in care elevii stapanesc comportamentele pe care le-au exersat;

- masura in care sunt atinse obiectivele de tip cognitiv, social, moral si psihomotric;

- nivelul capacitatilor motrice (determinat prin probe de control);

- reactivitatea la efort (T.A., revenirea dupa efort).

Tehnicile cinematice, fotografice si cinematografice

Fotografia, cronofotografia, chinograma

Utilizarea fotografiei se recomanda, mai ales in documentarea cu caracter general si in munca pedagogica cu incepatorii.

Cronofotografia este realizata prin expunerea multipla a aceluiasi suport fotosensibil (film sau placa) utilizandu-se un obturator cu o anumita frecventa  si deschidere

Ciclograma. Principiul este acelasi cu al cronofotografiei. Diferenta consta din faptul ca in fata obiectivului nu se mai afla obturatorul cu fanta. Pe film sau pe placa se imprima urmele luminoase ale beculetelor, a caror miscare in plan vertical si lateral va permite analiza diferitelor segmente si ale corpului in spatiu.

Ciclograma continua. Subiectul aflat in miscare si prevazut cu 'marci' sau becuri, va lasa pe filmul in miscare traseul miscarilor sale, aparatul ramanand pe trepied.

Chinograma este o succesiune de momente ale unui act motric, numarul lor fiind dat de durata acestui act si de frecventa cadrelor pe secunda.

In cercetarile de mare precizie se utilizeaza aparate speciale de luat vederi, cu cateva mii de imagini pe secunda. In sport, 300 imagini pe secunda permit o analiza foarte fina a dinamicii miscarilor observate.

Tehnica inregistrarilor video si analiza lor

Inregistrarea si redarea video prezinta aceleasi avantaje ca filmul: posibilitatea analizei cadru cu cadru, a analizei incetinite sau accelerate si, evident, posibilitatea proiectarii marite pentru efectuarea de conturograme si calcule ale traiectoriilor si unghiurilor.

Tehnici pentru studiul caracteristicilor temporale, spatiale, de viteza si acceleratie a miscarilor

Miscarile corporale si miscarile obiectelor utilizate in activitatile corporale se caracterizeaza prin indicatori de durata, traiectorie si distanta, viteza, acceleratie si energie.

Studiul acestor miscari presupune inregistrarea obiectiva a indicatorilor si masurarea lor, traducerea lor in unitatile de masura standard. In afara acestor indicatori masurabili - parametri - miscarile corporale au particularitati care sunt rezultatul aprecierii calitative, apreciere de tip pedagogic-metodic. Astfel de caracteristici sunt usurinta, eleganta, incordarea, expresivitatea si sunt rezultate ale invatarii si ale nivelului de adaptare a miscarilor la conditii si cerinte.

Masurarea caracteristicilor spatiale ale miscarii

Caracteristicile spatiale ale miscarilor si actiunilor pot fi studiate pentru ele insele, ca parametri, caracteristici sau ca masura de referinta pentru definirea altor caracteristici, cum este viteza sau detenta (inaltimea sariturii indicand forta subiectului).

Masurarea vitezei si acceleratiei miscarilor

Viteza (raport spatio-temporal) are semnificatii si aspecte diferite in activitatile corporale: viteza de reactie, de repetitie, de executie, de deplasare, de accelerare.

Viteza de reactie, mai corect timpul de reactie (T.R.), este durata perioadei latente a unei reactii la un semnal cunoscut sau la unul din mai multe semnale (la alegere).

Pentru formele concrete de manifestare a T.R. (la start in atletism, lovitura de la  scrima sau box) se utilizeaza instalatii adecvate: contacte care se inchid la declansarea focului si se deschid la ridicarea bratelor de pe pista, sau la desprinderea piciorului de pe bloc-start.

Instrumentele de masura pot fi cronografe, cronoscoape sau poligrafe (cu precizie de 1/1000 sec).

Viteza de repetitie reprezinta tempoul maxim al unei miscari fara nici o incarcatura, pe un traseu foarte scurt, de ordinul a cativa milimetri - la proba 'tapping' - sau de cativa centimetri la probele de 'teren'.

Proba 'tapping' consta in efectuarea cu cea mai mare viteza, timp de sase secunde, a unei batai la o cheie de contact (tip Morse) legata de un contor, sau cu creionul pe o banda de hartie ce se deplaseaza usor, pentru a nu se suprapune punctele. Numarul de puncte sau batai indica viteza de repetitie. Proba se face atat pentru mana cat si pentru picior, cu chei adecvate.

Viteza de executie. Termenul se foloseste pentru miscarile si actiunile cu traiectorie foarte scurta, fiind foarte apropiat de T.R. Astfel de miscari care necesita executie rapida sunt in box, scrima, aruncarile la cos sau la poarta.

Studiul caracteristicilor de forta si energie a miscarilor

Forta este definita ca fiind capacitatea organismului de a invinge, prin contractii musculare, o rezistenta, sau masura actiunii mecanice a unui corp asupra altui corp -  F=ma.

Varietatea sub care se intalneste forta si faptul ca prezinta oscilatii in momente diferite de timp, determina masurarea si inregistrarea cu valori maxime la una sau mai multe grupe musculare, prin utilizarea unei aparaturi variate, conceputa si adoptata pentru cele mai variate forme de manifestare (tractiune, impingere, mentinere, lovire etc.).

Metode si tehnici pentru masurarea detentei

Saritura in inaltime de pe loc sau cu elan de 2-3 pasi este cel mai simplu procedeu de masurare a detentei. Pentru aceasta este necesar sa se insemneze pe un panou vertical sau pe perete inaltimea executantului cu mana intinsa in sus, in dreptul degetului mijlociu, dupa care acesta executa saritura si lasa o urma (pe panou sau pe perete).

O. Ungureanu (Iasi) a imaginat un aparat care consta dintr-o banda motrica rulata pe un tambur care nu se misca liber. Banda este prinsa de o centura care se leaga in jurul taliei subiectului, capatul liber al benzii matrice este fixat pe sol; subiectul efectueaza o saritura pe verticala, timp in care se deruleaza si banda pe tambur.

Metoda Miron Georgescu este o proba standard care foloseste o miscare naturala, neinfluetata de tehnica si consta in desprinderea pe verticala.

Subiectul este supus unei probe care consta din:

1. Executarea unei desprinderi de sol la un semnal luminos, inregistrandu-se timpul de reactie.

2. Executarea a trei sarituri izolate, cat mai inalte, de pe loc, inregistrandu-se pentru fiecare saritura timpul in care subiectul nu are contact cu solul.

3. Executarea a 30 sarituri legate (ca mingea), cu conditia obtinerii la fiecare saritura a maximului de inaltime cu timp de contact cat mai scurt cu solul. Se inregistreaza pentru fiecare saritura atat timpul in care subiectul nu are contact cu solul (ts), cat si cel in care se afla in contact (tj).

Prin folosirea acestei metode se determina parametrii:

- timpul de reactie (T.R.);

- detenta maxima (H);

- media inaltimii celor 30 sarituri - detenta medie (h);

- viteza de repetitie (V.R.);

- capacitatea de explozie (C.E.);

- rezistenta anaeroba (R);

- puterea medie (P).

Masurarea fortei si andurantei musculare

Testul Margaria-Kalamen calculeaza puterea prin timpul de parcurgere a 6 trepte (174 mm inaltime) cu considerarea greutatii subiectului.

p = (G x D) / t ,  unde G = Greutatea subiectului

D = distanta celor 6 trepte

Puterea anaeroba si aeroba

Probele de putere anaerobe masoara cheltuiala de energie exploziva sau maximala, in absenta oxigenului. Sportivul nu respira sau respiratia superficiala nu satisface nevoia de oxigen (ex. alergarea pe distante scurte 60-100 m)

Testele de putere aerobe masoara capacitatea individului de a utiliza eficient oxigenul in timpul unui efort de durata (cea mai buna performanta pe distanta de 1.500m este un exemplu de evaluare reala a puterii aerobe).

In laborator se masoara consumul maxim de oxigen pe kilogram corp, pe durata alergarii istovitoare pe covorul rulant, sau pe durata pedalarii la bicicleta ergometrica etc.

Studiul tehnicii sportive se realizeaza utilizand simultan si sincronizat diferitele procedee care au fost amintite. In unele sporturi se recurge la tehnologii particulare. De exemplu ridicarea halterei poate fi analizata cinematografic, dinamografic si hodografic (traiectoria in raport cu verticala pe planul frontal).

Verificati-va cunostintele:

1. Prezentati tipologia obiectivelor instructiv –educative.
2. Cum se utilizeaza in cercetare fotografia, cronofotografia, kinogama?
3. Cum se realizarea analiza dupa film a caracteristicilor temporale si spatiale ale miscarii?
4. Enumerati aparate pentru masurarea lungimilor.
5. Enumerati tipurile de viteza si cum se realizeaza masurarea lor.
6. Cum de masoara forta?
7. Prezentati metode de masurare a detentei.
8. Ce date ofera metoda Miron Georgescu, ce parametrii determina?
9. In ce consta testul Marhgaria-Kalamen?