CONCEPTUL DE ORIENTARE IN CARIERA

Activitatile de orientare urmaresc dezvoltarea personala si inzestrarea elevilor cu cunostinte si abilitati necesare pentru realizarea unui management eficient al propriei cariere. Acest fapt se impune cu necesitate in conditiile unei piete de munca flexibile si in mare parte imprevizibile, aflata intr-o continua schimbare atat a configuratiei sale externe (ponderea diverselor profesii pe piata muncii si schimbarea relatiei dintre ele), cat si interne (modificari in cerintele impuse de diverse profesii).

Cerintele locurilor de munca evolueaza in permanenta:

sporeste complexitatea sarcinilor ce trebuie indeplinite;

creste numarul si complexitatea cunostintelor, deprinderilor si abilitatilor ce trebuie exercitate in cadrul locurilor de munca;

se exercita o presiune crescuta asupra individului de a lua o serie de decizii in mod individual;

se accentueaza rolul abilitatilor de comunicare eficienta;

se impune tot mai multa initiativa, motivatie si flexibilitate in exercitarea sarcinilor de munca.

Asa cum preciza Savickas (1999), activitatile de orientare trebuie sa vizeze educarea tinerilor pentru independenta si flexibilitate in 5 domenii de competenta:

cunostinte despre sine;

informatii ocupationale;

luarea deciziei;

planificare;

rezolvare de probleme.

Aceste competente permit exercitarea unui control activ asupra propriei dezvoltari si asigura flexibilitate in managementul carierei.

In prezent, in literatura de specialitate se vehiculeaza trei termeni in legatura cu interventiile de orientare in cariera: a) orientarea in cariera (respectiv ceea ce in literatura de specialitate din tara noastra era cunoscut sub denumirea de orientare scolara si profesionala), b) consilierea in cariera si c) educatia pentru cariera. Desi acesti termeni sunt utilizati de multe ori pentru a desemna acelasi lucru, ei nu sunt de fapt sinonimi.

Conceptul de orientare in cariera este termenul care acopera gama cea mai larga de activitati, de la informare si evaluare, la consiliere si educatie pentru cariera si devine astfel "conceptul umbrela" pentru activitatile din acest domeniu. Herr si Cramer (1991, apud Oweini & Abdo, 1999) definesc orientarea pentru cariera (career guidance) ca un program sistematic in care, prin imbinarea cunostintelor teoretice cu experienta practica, se urmareste facilitarea dezvoltarii si managementului carierei personale.

Activitatile de orientare in cariera se intind de la prelegeri despre diverse ocupatii, la work-shop-uri pe teme de cariera, interviuri realizate cu diversi invitati, discutii de grup, vizite la diverse locuri de munca, studiul unor documente scrise, jocuri de rol, realizarea de colectii de informatii si imagini despre diverse locuri de munca si profesii, realizare de CV-uri si scrisori de intentie, consultarea specialistilor in domeniul pietei fortei de munca.

Consilierea in cariera vizeaza dezvoltarea abilitatilor unei persoane sau grup de persoane pentru rezolvarea unei probleme specifice legate de cariera (indecizie, anxietate legata de cariera, insatisfactie academica, plan de cariera, etc.). Consilierea in cariera este in esenta o interventie psihologica si desemneaza relatia interpersonala in care persoana, prin intermediul unor interventii de suport, isi dezvolta resurse personale cu scopul de a-si stabili, implementa si ajusta planurile de viata, atat pe termen scurt cat si pe termen lung (Nilsson & Akerblom, 1999).

Spre deosebire de consiliere, educatia pentru cariera reprezinta o interventie educationala de dezvoltare, in avans, a deprinderilor si abilitatilor necesare tinerilor pentru dezvoltarea si managementul propriei cariere.

Programele de educatie pentru cariera cuprind mai multe componente care vizeaza dezvoltarea tinerilor pentru managementul activ al propriei cariere. Componentele esentiale ale unui program de educatie pentru cariera sunt: autocunoasterea, explorarea educationala si ocupationala si planificarea carierei (Oweini & Abdo, 1999). Continutul programelor variaza insa in functie de contextul particular (Nilsson & Akerblom, 1997).

Un program actualizat de educatie pentru cariera ar trebui sa includa in acceptiunea CEGO (Organizatia pentru Educatie si Orientare a Carierei - Careers Education and Guidance Organisation) urmatoarele componente:

autocunoasterea - facilitarea dezvoltarii personale si a constiintei de sine

dezvoltarea capacitatii de decizie - a ajuta elevii sa rezolve probleme si sa ia decizii

educarea flexibilitatii - oferirea de experiente complexe si variate si constientizarea necesitatii de schimbare ca modalitate de a face fata tranzitiilor (in special dinspre scoala spre profesie).

constientizarea oportunitatilor - dobandirea capacitatii de cercetare activa, procesare critica si utilizare a informatiei.

Tabel 1.1. Dimensiuni vizate in programele de educatie pentru cariera

Implementarea unui program de educatie pentru cariera in scoala poate lua diferite forme (Watts, 2001):

a)       curriculum de Educatie pentru cariera inclus in curricula scolara ca obiect distinct de studiu;

b)       curriculum extins in care Educatia pentru cariera, alaturi de alte teme sau module de educatie este inclus in curricula scolara ca obiect de studiu distinct de celelalte materii (de exemplu, Curricula de Educatie personala, sociala si educatie pentru sanatate, din Marea Britanie);

c)       curriculum integrat in curricula scolara, transdisciplinar (se trateaza elemente de educatie pentru cariera in domeniul fiecarei materii);

d)       modul extra-curricular, in care educatia pentru cariera se ofera in afara curriculumului scolar.

Experienta tarilor in care s-au realizat astfel de programe sugereaza faptul ca cea mai eficienta forma de implementare a Educatiei pentru cariera este forma curriculumului inclus, orice asociere cu alte forme de implementare fiind de asemenea benefica (Lapan, 2000).

Elementele comune ale interventiilor de asistare a carierei: 

Metaanalizele efectuate asupra continutului interventiilor de asistare a carierei (Spokane & Oliver, 1983 si Holland, Magoon & Spokane, 1981) au identificat o serie de elemente comune ale acestora:

expunere la informatii ocupationale;

clarificarea aspiratiilor vocationale;

furnizarea de structuri cognitive integrative, de organizare a informatiei despre sine, ocupatii si a relatiei dintre ele;

suport social in explorarea propriei persoane si a traseelor educationale si profesionale.

Utilitatea activitatilor de orientare in cariera

In literatura de specialitate sunt consemnate o serie de date directe si indirecte care atesta utilitatea actiunilor de orientare pentru cariera. Dintre experimentele clasice fac parte:

q      Studiul lui Keller si Viteles (1937). Stabilitatea in timp a optiunilor profesionale la doua grupe de elevi a fost considerat criteriul de eficienta a interventiilor de orientare de care au beneficiat elevii in scoala. O grupa de elevi a beneficiat de interventii sistematice de orientare, iar a doua grupa a participat doar la discutii cu profesorii pe teme de cariera. Datele studiului au aratat ca din lotul de elevi care a beneficiat de interventie de orientare, (testare si consiliere realizata de psihologi), 75% si-au mentinut profesia la 3 ani de la absolvirea scolii, in timp ce, din lotul de elevi care a participat doar la discutii colective cu profesorii, la 3 ani de absolvire doar 44% si-au pastrat optiunea profesionala. (Studiul a fost realizat in Anglia, intre anii 1926-1929).

q      Studiul lui Williamson si Bordin (1940). Acest studiu a comparat performantele scolare si de integrare profesionala a doua loturi de elevi: un lot de 400 de elevi care au fost cuprinsi intr-un program de orientare vocationala si un lot de 400 elevi care nu au beneficiat de aceste interventii. Rezultatele studiului au confirmat utilitatea a interventiei de orientare vocationala si pe termen scurt - elevii consiliati au obtinut performante scolare superioare si scoruri mai mari pe o scala de integrare profesionala.

q      Campbell (1965) a reluat studiul lui Williamson si Bordin (1940), regasind dupa 25 ani 99% din lotul initial pe care i-a supus unui program de intervievare si testare. Datele obtinute sustin eficienta pe termen lung a activitatilor de consiliere vocationala. Astfel, grupul care a beneficiat de consiliere a demonstrat in timp o mai buna rata de promovare scolara (cu ¼ fata de grupul neconsiliat), a fost mai activ si implicat in invatare, a obtinut rezultate superioare in domeniul scolar si a avut mai multe realizari in domeniul profesional (premii, compozitii, cercetari, etc). Sub raportul adaptarii insa, desi grupul consiliat a demonstrat o mai buna adaptare sociala si o mentinere a profesiei pentru care au optat pentru mai multa vreme, s-a declarat mai putin multumit de realizarile inregistrate si integrarea profesionala. Acest grup a fost mult mai preocupat de sansele oferite. Subiectii consiliati privesc favorabil activitatea de consiliere vocationala la care au fost supusi cu 25 ani in urma.

De altfel, un review al unui numar de 40 de studii privind eficienta orientarii pentru cariera observa ca: 30 dintre aceste studii raporteaza rezultate foarte bune, indiferent de tipul de interventie: cursuri, work-shop-uri, interventii individuale, interpretare de teste, interventii bazate pe experientiere, interventii mixte si doar 4 studii raporteaza inexistenta unor astfel de beneficii.

O serie de date recente care provin in special din evaluarea programelor de educatie pentru cariera sustin de asemenea importanta acestor demersuri, atat in plan personal, cat si la nivelul institutiilor. Doua metaanalize independente au ajuns la concluzia ca integrarea orientarii vocationale in curriculum duce la o semnificativa crestere a performantelor scolare ale elevilor (Baker & Taylor, 1998; Evans & Burck, 1992).

Lapan & al. (1997) comparand o serie de indicatori de performanta in doua tipuri de scoli, scoli care au implementat programe comprehensive de orientare si scoli care nu au implementat astfel de programe, a observat ca in cazul primului tip de scoli:

a) elevii obtin rezultate scolare mai bune,

b) climatul scolar este mult mai bun,

c) scoala pune la dispozitia elevilor mult mai multe informatii despre cariera.

Evaluand impactul programelor comprehensive de orientare asupra elevilor de clasa a VII-a (Lapan & al, 2000), s-a observat de asemenea ca in scolile in care se implementau programe comprehensive elevii:

a) se simteau mult mai in siguranta la scoala,

b) aveau o relatie mult mai buna cu profesorii,

c) aveau semntimentul ca invatarea este relevanta si importanta pentru viitor,

d) se declarau mai satisfacuti de calitatea procesului educational din scoala,

e) luau note mai mari

f) obtineau scoruri mai mari la testele nationale de cunostinte.

Pe langa datele directe in favoarea realizarii interventiilor de orientare, in sprijinul lor vin si o serie de date indirecte, provenind de la studii legate de costurile indeciziei vocationale si a managementului deficitar al carierei. Spre exemplu, cercetari din SUA si Canada au relevat faptul ca:

o crestere de 1% in rata somajului duce automat la o crestere cu 6,7% a ratei omuciderilor, cu 3,4% a ratei violentei, cu 2,4% a ratei actelor delincventiale (Merva & Fowles, SUA, 1995).

instabilitatea pietei muncii afecteaza starea de sanatate a oamenilor. Studiul lui Merva & Fowles (SUA 1995) arata ca o rata de crestere de 1% a ratei somajului duce la o crestre cu 5,6% a ratei deceselor determinate de atacuri de cord si cu 3,1% a ratei deceselor cauzate de stres si o scadere considerabila a productivitatii.

principala grija a canadienilor este legata de locul de munca si venit. Instabilitatea pietei muncii duce la o crestere a incidentei abuzului de substante, a violentei si a numarului de abandonuri si divorturi (Canada, 1997).

Beneficiile interventiilor de orientare vocationala se fac simtite, asa cum arata si studiile realizate, atat la nivel individual si organizational, cat si la nivel societal, avand in vedere si efectul pe termen lung (Watts, 1999). In tabelul care urmeaza este reprezentata relatia dintre variabila timp si efectele unei interventii de orientare pentru cariera (tabel 1).

Tabelul 1.2. Beneficii ale orientarii in cariera

Orientarea in cariera ca o componenta a managementului resurselor umane

Activitatile de orientare pentru cariera reprezinta o masura activa de prevenire si solutionare partiala a dezechilibrelor de pe piata muncii. Principalele mecanisme care permit preventia acestor dezechilibre tin de (Pitariu, 1997):

q        capacitatea de alegere realista a scolii si profesiei, conform intereselor, abilitatilor si valorilor personale, dar si tinand cont de realitatile de pe piata muncii;

q        capacitatea de anticipare a schimbarilor ce urmeaza sa aiba loc in domeniul profesiilor si dobandirea unei viziuni flexibile asupra constructiei carierei, in care se includ ca etape necesare tranzitiile (schimbarea pozitiei ocupate in cadrul aceluiasi loc de munca, schimbarea locului de munca, pensionarea, mutarea din localitate, etc);

q        evaluarea corecta a potentialului profesional al fortei de munca disponibile si valorificarea abilitatilor transferabile prin dirijarea catre domeniile profesionale care ofera o sansa de reintegrare in munca.

Orientarea vocationala devine astfel o componenta importanta a managementului resurselor umane, alaturi de alte activitati complementare, cum sunt: selectia, recrutarea, evaluarea sau formarea profesionala. Experienta Marii Britanii este concludenta in acest sens. Din 1995, Departamentul pentru Educatie s-a unit cu Departamentul pentru Ocuparea Fortei de Munca, in scopul corelarii programelor educationale cu cerintele pietei muncii si pentru facilitarea tranzitiei de la scoala la viata activa. Noul Departament pentru Educatie si Ocupare a Fortei de Munca finanteaza Centrele de orientare vocationala in sistem concurential, pe baza de contracte, recunoscand aportul acestei activitati la managementul resurselor umane.

Contextul romanesc este inca dominat de incongruenta dintre cerintele scolii si cerintele pietei muncii:

q        o parte din forta de munca este inalt calificata, insa nu exista o solicitare pentru profesiile respective pe piata muncii (cazul multor specializari tehnice, inginerie);

q        invatamantul romanesc mai are un caracter preponderent teoretic, in timp ce piata muncii cauta forta de munca competenta, care sa demonstreze in primul rand abilitati si deprinderi practice (sunt cautati cei care stiu sa faca, nu cei care stiu doar cum se face);

q        o caracteristica importanta a contextului romanesc cu caracter frenator asupra unui management eficient al fortei de munca este rezistenta vechii conceptii a locului de munca asigurat. Aceasta este foarte greu de inlocuit cu cea a participarii active si a preocuparii permanente pentru obtinerea si pastrarea unui loc de munca.

Practica orientarii in cariera din tara noastra a suferit trei neajunsuri:

Primul provine dintr-o deficienta metodologica - activitatea de orientare s-a realizat static si punctiform. Anii terminali ai unui ciclu scolar (clasa a VIII-a, clasa a XII-a, eventual clasa a V-a si doar pentru cazuri foarte particulare terminarea gradinitei) erau momentele de concentrare a actiunilor de orientare (scolara, profesionala), cand elevii, presati de timp si neinarmati cu capacitati decizionale, erau nevoiti sa faca o alegere in privinta traseului ulterior de cariera. Activitatile de orientare constau in foarte multe cazuri doar  in informarea asupra lumii profesiilor, fara a furniza o grila de interpretare a lor si de integrare a acestor cunostinte cu cele despre sine.

Al doilea neajuns a fost determinat de o problema conceptuala - orientarea a fost conceputa ca o activitate speciala, care trebuie realizata in paralel cu procesul de invatamant si de catre cadre specializate. Astfel, aceasta a fost lasata, in mare parte, in seama centrelor de orientare scolara si profesionala, care aveau oricum resurse umane foarte reduse si care nu puteau face fata in acest fel cererilor multiple ale scolilor. In fapt dezvoltarea identitatii vocationale si pregatirea tinerilor pentru cariera este unul din obiectivele principale ale intregului proces de invatamant. Cunostintele, abilitatile si deprinderile dobandite in scoala trebuie sa le permita acestora sa-si dezvolte individual o cariera profesionala.

Cel de-al treilea este determinat de lipsa din programul de formare initiala a profesorilor a acestui domeniu de competente. Astfel, devine importanta delimitarea competentelor necesare desfasurarii activitatilor de orientare si dezvoltarea unei identitati profesionale distincte si credibile.

Linkuri:

https://www.careerkey.org

https://www.cdm.uwaterloo.ca

Sumar

In literatura de specialitate se vehiculeaza o serie de termeni cu referire la asistarea carierei. Dintre acestia, termenii care au cea mai mare frecventa de utilizare sunt: orientarea carierei, consilierea carierei si educatia pentru cariera. Termenul de orientare pentru cariera are acoperirea cea mai larga. Acesta subsumeaza celelalte tipuri de interventie in cariera.

Dincolo de diferentele de abordare inerente fiecarei interventii de asistare a carierei exista insa elemente comune care determina succesul lor. Aceste elemente sunt: expunerea la informatii ocupationale; clarificarea aspiratiilor vocationale; furnizarea de structuri cognitive integrative pentru informatiile despre sine, ocupatii si relatiile complexe dintre acestea; suport social in explorarea propriei persoane si a diverselor trasee educationale si profesionale.

Utilitatea interventiilor de asistare a carierei este sustinuta atat de date directe ale studiilor de psihologie vocationala, cat si de date indirecte, legate de efectul pe care managementul defectuos al propriei cariere il are asupra starii de bine a persoanelor.