CREATUVUTATEA - DELIMITARI CONCEPTUALE

CREATUVUTATEA -   DELIMITARI CONCEPTUALE

Creativitatea in toate domeniile, inclusiv in educatie si didactica, se naste si se dezvolta in libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individuala si sociala, in deplina concordanta cu actele sociale constitutive: politice si economice, morale si culturale ale societatii, care permit si asigura independenta personalitatii, in vocatie si in actiune practica. Studiul creativitatii si masura creatiei omului nu sunt inca ridicate la valoarea si eficienta lor culturala si sociala.

Începutul acesta de secol si de mileniu surprinde omenirea la o varsta a restructurarilor de tendinte, idealuri, mentalitati. Dupa opinia lui A. Toffler (1983, apud Munteanu A.,1994) societatea umana a cunoscut de-a lungul evolutiei sale trei etape distincte:

primul val sau civilizatia agricola (8000 i.e.n. -1750);

al doilea val sau civilizatia industriala (1750 -1955);

al treilea val (care debuteaza incepand cu anul 1955).

Aceasta din urma etapa, denumita de Naisbitt J. (1989), ,,a societatii informationale" a substituit teoria valorii bazata pe munca cu teoria valorii bazata pe informatie, adica pe cunoastere.

Explozia informationala, penuria energetica, hipertrofia masinismului, criza economico-financiara etc., sunt excese care i-au prejudiciat omului identitatea si echilibrul, sunt forme de agresiune si suprasolicitare a omului contemporan ale carui energii, desi imense- sunt totusi limitate. De aceea se impune necesitatea ca omul sa-si estimeze judicios potentele si sa le valorifice integral, plenar, eficient.

,,Modalitatea cea mai profunda si mai nobila de fortificare a combustiei umane este creativitatea, singura forma de energie a planetei care nu cunoaste penurie", dupa cum sustine Munteanu A. (1994). Ea reprezinta nu doar o speranta ci si un imperativ al progresului. De aceea homo creator trebuie sa-l inlocuiasca pe homo faber.

Asa cum arata Stein M. (1975, apud Munteanu, A.,1994), prin activarea creativitatii, omul contemporan are acces la patru tipuri de libertati: cea de studiu, de cercetare, de exprimare si de a fi el insusi, in contextul unei demitizari a creatiei si o democratizare a ei. Creativitatea trebuie sa se instituie ca un deziderat de referinta, atat pentru individ cat si pentru societate, sustine Anca Munteanu (1994), iar ,, procesul de creativizare a societatii trebuie sa inceapa in miezul ei fierbinte, cel al educatiei, in general, si al educatiei scolare, in particular", impunandu-se ca un adevarat spirit al timpului nostru.

Creativitatea constituie una dintre temele des abordate in literatura de specialitate. Astfel, in cartea sa intitulata Creativitatea generala si specifica, Alexandru Rosca (1981, apud Anucuta, L., Anucuta, P., 2005) a consultat un numar de 248 de lucrari bibliografice. Autorii consultati de el sunt printre cei mai mari psihologi din lume (si din tara noastra) care au fost atrasi in preocuparile lor si de fenomenul creativitatii. În anii care au urmat, cercetarile in acest domeniu au continuat. Toate acestea dovedesc ca creativitatea constituie un fenomen psihic deosebit de complex, dar si de important.

Etimologic, termenul de creativitate deriva din cuvantul latin creare care inseamna: a naste; a fauri.

Termenul de creativitate (creativity) a fost introdus in limbajul stiintific de catre G.W. Gordon Allport in anul 1937. Alti termeni cu care a trebuit sa-si dispute legitimitatea au fost:

imaginatia creatoare (Th, Ribot);

imaginatia constructiva ( A. Osborn);

inteligenta fluida (R. B. Cattell);

gandire divergenta ( J. P. Guilford);

gandire directionala creatoare (E. Hilgard);

gandire aventuroasa ( F. Barlett);

gandire laterala ( E. De Bono);

rezolvare specifica de probleme ( A. Newell) etc.

Complexitatea fenomenului creativitatii rezulta si din faptul ca el poate fi abordat din multiple unghiuri de vedere din care Munteanu A. (1994, p. 35) descrie doua: planul orizontal si planul vertical. Planul orizontal (longitudinal) ne conduce la cel putin trei aspecte majore si anume: personalitatea creatoare, procesul creator si produsul creat. La acestea unii autori mai introduc climatul si comportamentul creativ.

Dupa cum apreciaza Landau E.(1979, apud Munteanu, A.,1994) -creativitatea ca produs- conteaza indeosebi pentru stiinta, arta, industrie; ca proces - se detaseaza ca prioritara pentru psihoterapie, iar ca personalitate creatoare - devine esentiala din perspectiva educatiei.

Planul vertical sugereaza- pe de o parte- ca ,, toti oamenii sunt intr-o masura oarecare creatori in mod potential" (C.W.Taylor,1964,apud Munteanu, A.,1994)), iar pe de alta parte, prezenta unor niveluri (straturi) de structurare si fiintare a creativitatii. Astfel Taylor I.(apud Munteanu A.,1994, p.43), descrie urmatoarele niveluri:

creativitatea expresiva specifica varstei copilariei unde conteaza comportamentul in sine si nu abilitatea sau calitatea produsului realizat;

creativitatea productiva, care implica dobandirea unor indemanari pentru anumite domenii;

creativitatea inventiva care presupune capacitatea de a realiza legaturi noi intre elemente deja cunoscute:

creativitatea inovativa care implica gasirea unor solutii noi, originale cu rezonanta teoretica si practica;

creativitatea emergentiva specifica numai geniilor care au revolutionat un intreg domeniu al stiintei, tehnicii sau artei.

Evolutia modului de intelegere a creativitatii rezulta si din analiza raportului inteligenta-creativitate.

Într-o prima etapa, initiata de Terman L.M. (1921, apud Munteanu,A.,1994), creativitatea se confunda cu inteligenta, iar dupa parerea lui metodele de diagnoza ale creativitatii se reduc la testele de inteligenta.

În a doua etapa inaugurata de J. P. Guilford (1967) creativitatea e identificata cu gandirea divergenta. Pe plan psihodiagnostic creativitatea dobandeste metode specifice de cercetare si anume testele de gandire divergenta.

În a treia etapa, cea a orientarii personaliste, inaugurata de D. MacKinnon si F. Barron, creativitatea este plasata sub influenta intregii personalitati, a factorilor intelectuali si nonintelectuali, deopotriva ( Munteanu A., 1994, p. 37-40).

Dintre multiplele moduri de definire a creativitatii o amintim pe cea propusa de Rosca A. (1972, apud Anucuta, L., Anucuta, P., 2005) care arata ca in sens larg ea se refera si la gasirea de solutii, idei, probleme, metode etc., care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independenta. Avem in vedere aici, in primul rand, creativitatea manifestata de elevi in scoala, la diferite obiecte de invatamant. Spre exemplu, rezolvarea de catre un elev a unei probleme de matematica pe o cale diferita, eventual mai eleganta decat cea din manual, sau decat aceea care a fost prezentata de cadrul didactic in clasa, este apreciata drept creatoare, chiar daca modul de rezolvare descoperit de scolar nu este nou pentru stiinta.

Dillon, J.T.(1988, apud Munteanu, A.,1994) arata ca ,,definitorie pentru creativitate este mai ales secventa denumita a problematizarii, adica de gasire (formulare) a problemelor si nu atat de rezolvare a lor."

Dar fiindca manifestarea unei astfel de creativitati poate fi un indiciu al unei creativitati ulterioare autentice, este important sa cunoastem si sa cultivam la scolari aceasta forma de creativitate - numita uneori individuala sau individual-psihologica - precizeaza Anucuta L. si Anucuta P.(2005).

Într-un mod asemanator defineste creativitatea si Munteanu A. (1994, p. 44) si anume drept ,,procesul prin care se focalizeaza, intr-o sinergie de factori (biologici, psihologici, sociali), intreaga personalitate a subiectului si care are drept rezultat o idee sau un produs nou, original, cu sau fara utilitate si valoare sociala."

Este admirabil felul in care Anca Munteanu (1994) argumenteaza acest mod de definire a creativitatii:

aceasta definitie are un caracter lucrativ, urmarind in primul rand sarcinile scolii, ca destinatar principal al psihologiei creativitatii;

intereseaza, din aceasta perspectiva, in special potentialul creativ general al subiectului, in primul rand al copilului (elevului);

in acest fel se usureaza actiunea de democratizare a creativitatii;

În secolul nostru, stiintele au reusit sa descifreze unele din tainele creatiei umane si, ceea ce este important, au ajuns sa elaboreze metode prin care creatia sa fie stimulata in cele mai diverse domenii de activitate.

A crea inseamna a produce (a genera) ceva nou in raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal. Noutatea este si ea evaluata gradual, dupa cote de originalitate. Cota de originalitate corespunde distantei dintre produsul nou si ceea ce preexista ca fapt cunoscut si uzual in domeniul respectiv.

Atributul de ,,creativ' semnifica nota de originalitate in activitate si in produsele acesteia. Proiectarea tehnica si proiectele insele la care se ajunge sunt creative. Tot astfel, cercetarea stiintifica si produsele ei. Însusi subiectul ce se exprima si intreprinde o activitate spunem ca este mai mult sau mai putin creativ.

Creativitatea este dispozitia de a crea, care exista in stare potentiala la orice individ si la toate varstele si consta intr-o structura caracteristica a psihicului, care face posibila realizarea unor productii noi.

Originalitatea produsului creat e foarte variata: de la rezultatele expresive ale desenului infantil, la creativitatea inovatoare, la inventii prin care se aduc modificari esentiale principiilor de baza ale unui domeniu (specifica marilor talente). Daca la acest nivel nu ajung decat putini oameni, realizarea unor inovatii este accesibila oricarui om cu conditia unor interese si experiente corespunzatoare.

Termenul de creativitate este foarte general si a fost introdus in vocabularul psihologiei americane, pentru a depasi limitele vechiului termen de ,,talent'. Între cele doua concepte nota comuna este cea de originalitate. Dovedeste talent cel ce demonstreaza o pregnanta originalitate. Deci, talentul corespunde creativitatii de nivel superior. Dar aceasta nu este exclusiva pentru ca exista si o creativitate de nivel mediu si una slaba, redusa. Toti oamenii sunt in diverse grade creativi si numai cativa dintre ei sunt talentati. S-a apreciat talentul ca fiind hotarat de dotatia ereditara.

Talentul a fost definit ca o dezvoltare superioara a aptitudinilor generale si speciale si ca o stralucita imbinare a lor. Creativitatea cuprinde structuri mai complexe de personalitate, depasind aptitudinile.

În psihologie, conceptul de creativitate are urmatoarele trei acceptiuni:

comportament si activitate psihica;

structura a personalitatii sau stil creativ;

creativitate de grup, in care interactiunile si comunicarea mijlocesc  generarea de noi idei, deci duc la efecte creative.

Conceptul nou de creativitate admite o mare contributie a influentelor de mediu si a educatiei in formatia creativa a fiecaruia. Totodata se considera ca oricare dintre activitati sau profesiuni poate fi desfasurata la un nivel inalt de creativitate.

Mihaela Roco (2001) prezinta unele teorii recente ale creativitatii propuse de:

a)     Teresa Amabile care considera ca principalele abilitati creative includ:

un set cognitiv si unul perceptiv favorabile abordarii din perspective noi in rezolvarea unei probleme;

euristicile pentru gasirea de idei noi ;

stilul de munca specific creatiei care este cel perseverent si plin de energie.

Abilitatile creative depind si de unele trasaturi de personalitate cum ar fi: independenta, autodisciplina, orientarea spre risc etc. Este nevoie totodata de o puternica motivatie intrinseca, adica realizarea unei activitati pentru ca ni se pare interesanta, placuta, provocatoare prin ea insasi.

b)    Robert W. Weisberg (1986) sustine ca creativitatea reprezinta o rezolvare de probleme in trepte sau o gandire creativa evolutiva.

c)     H. Gardner (1993) sustine necesitatea abordarii creativitatii dintr-o perspectiva holista care sa permita surprinderea fenomenului la intregul sau nivel de complexitate. El contureaza un cadru teoretic general de analiza a creativitatii pe mai multe niveluri si anume: subpersonal, personal, intrapersonal si multipersonal.

d)    Mihaly Csikszentmihalyi (1997) considera creativitatea drept un fenomen care rezulta din interactiunea a trei sisteme si anume:

setul institutiilor sociale care selecteaza din creatiile individuale pe cele care merita sa fie retinute;

domeniul cultural stabil care va conserva si va transforma noile idei selectate;

individul care aduce schimbari in domeniu.

Creativitatea nu poate fi investigata numai pe plan personal, deoarece acest fenomen rezulta din interactiunea celor trei sisteme enumerate mai sus.

e)     Michel si Bernardette Fustier (1988) apreciaza ca actualele teorii ale creativitatii isi au originea in cinci curente istorice: curentul clasificator sau logic; curentul experimental; curentul functional; curentul combinatoric; curentul intuitiv si descoperirea rolului inconstientului.

f)      Insight si creativitate

Sternberg R. si Davidson J.(1995) coordoneaza o ampla lucrare consacrata insight-ului si rolului acestuia pentru creatie. În cadrul acestei lucrari Finke R. diferentiaza doua tipuri de insight:

insight-ul convergent (descoperirea unei structuri creative sau solutii care da sens unor fapte aparent nelegate intre ele) ;

insight-ul divergent (cautarea de noi implicatii ale unei structuri prin explorarea unor noi posibilitati).

g)     Motivatie si creativitate

Rogers C. (1961) sustine ca principalul motiv al creativitatii il reprezinta tendinta subiectului uman de a se actualiza pe sine si de a deveni ceea ce este potential.
Roilo May (1975) considera ca creativitatea constituie manifestarea fundamentala a omului care isi implineste fiinta in lume.

h)    Dezorganizarea creativa

Cheia pentru gasirea unei modalitati noi de a vedea lumea, de a crea ceva nou se gaseste in nevoia de restructurare, de degradare a unui echilibru pentru a ajunge la altul nou. G. T. Land (1973 si 1977) descrie patru stadii ale procesului de crestere si dezvoltare:

stadiul formativ sau cel de crestere aditiva;

stadiul normativ sau cel de crestere replicativa;

stadiul integrativ sau de crestere acomodativa;

stadiul transformational sau de crestere creativa (apud Roco M., 2001).