METODOLOGIA PREDARII DISCIPLINELOR TEHNICE

LOCUL SI ROLUL DISCIPLINELOR TEHNICE

IN INVATAMANTUL ROMANESC

,,Mecanica aplicata ,Sisteme de transmitere a miscarii,Masurari tehnice, Tehnologie generala mecanica ,Elemente de conceptia produselor,Transmisii mecanice, Asamblari mecanice ,Elemente de proiectare, Tehnici de masurare in domeniu,Sisteme si tehnologii de fabricatie "sunt module care fac parte din aria curriculara "Tehnologii".

Finalitatea invatarii acestor discipline este aceea de a permite elevilor orientarea in domeniile de pregatire profesional-tehnologica oferite de curriculum-ul scolar si de a-i initia in ramurile de cunoastere sociala-economica-tehnica

Daca lumea se schimba, scoala trebuie sa se schimbe si ea

In scoala traditionala informationalul prima, era centrul instruirii. In cadrul acestei paradigme se pornea de la informatii in ipoteza ca ele vor asigura automat capacitatea de a opera cu ele. Conceptia a generat performante inalte, dar la nivelul masei de elevi a generat esecuri de proportii, care au obligat sistemele de invatamant deschise sa recurga la reforme de mare amploare. Epoca postindustriala are nevoie de mase mari de oameni cu un nivel de pregatire care sa permita utilizarea instrumentelor sofisticate ale noului mileniu, in ciuda precaritatii conditiilor economice. Dinamica patrunderii tehnologiilor de varf in toate domeniile vietii socio-economice se accelereaza continuu. In acest context, obiectivul ca elevul sa stie la finele scolaritatii cate ceva din fiecare domeniu devine inoperant si contraproductiv.

Astazi se impune inzestrarea elevului cu un ansamblu structurat de competente de tip functional. Liceul marcheaza trecerea de la un enciclopedism al cunoasterii, imposibil de atins, la cultura actiunii contextualizate, care presupune aplicarea optima a unor tehnici si strategii adecvate. Intrucat invatamantul liceal reprezinta un serviciu public in mai mare masura decat invatamantul general, liceul trebuie sa raspunda mult mai aplicat cerintelor sociale exprimate in termeni de achizitii finale usor evaluabile. Dominanta activitatii didactice trece pe asimilarea instrumentelor de prelucrare si accesare la un nivel superior a informatiei, necesare integrarii absolventului in viata sociala si profesionala.

Vechiul liceu propunea cateva domenii de elita, marea majoritate a liceelor industriale neavand decat rolul asigurarii unei profesionalizari inguste. Schimbarea propusa de Consiliul National pentru Curriculum vine sa valorizeze intreaga paleta a liceelor permitand o redistribuire a resurselor astfel incat sa asigure aparitia elitelor pe oricare dintre filiere.

Filiere, profiluri si specializari

Prin urmare, conform ultimelor reglementari ale planului-cadru, liceul este structurat pe filiere, profiluri si specializari, dupa cum urmeaza:

Din punct de vedere organizatoric, liceul a capatat deja o noua orientare odata cu introducerea structurii pe filiere, profiluri si specializari. Aceasta structura permite o reala diversificare a parcursului scolar, in conformitate cu interesele si aptitudinile elevilor la varsta adolescentei. In absenta acestei diversitati, liceul nu ar fi decat o prelungire a invatamantului obligatoriu, care ofera preponderent o educatie generala, aceeasi pentru toti.

Prin studierea disciplinelor tehnice in scoala se urmareste:

-dezvoltarea competentelor cheie, in complementaritate cu celelalte arii

curriculare (scop al ivatamantului obligatoriu);

-asigurarea unor competente de pre-profesionalizare ca premiza a dobandirii

nivelului III de alificare profesionala prin formarea specializata care se va

realiza in cadrul invatamantului secundar superior. Acestea vor fi

ezvoltate prin disciplinele cuprinse in aria curriculara Tehnologii, precum

si prin alte discipline oferite elevilor prin curriculum la decizia scolii

( scop al invatamantului tehnic si profesional).

Scopul studierii disciplinelor de specialitate in scoala este acela de a forma progresiv un tanar cu o cultura de specialitate, capabil sa inteleaga lumea din jurul sau, sa comunice si sa interactioneze cu semenii, institutiile de specialitate, sa-si utilizeze eficient si creativ capacitatile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete in viata cotidiana, sa poata continua singur procesul de invatare indiferent de varsta.

Un rol important in formarea elevului ii revine profesorului, care trebuie sa aiba tact pedagogic, vocatie, pregatire psihopedagogica, metodica si de specialitate corespunzatoare. Maiestria pedagogica nu vine de la sine, ci se dobandeste prin munca. A.L. Makarenko a spus de multe ori ca a inceput cariera sa prin a fi un educator obisnuit, dar ca, pe parcursul anilor, si-a insusit mestesugul pedagogic: "Am muncit mult. Am crezut si cred a sunt capabil de munca, am muncit pentru a-mi insusi acest mestesug".[1] Oricine poate deveni un bun educator, "dar in ce masura va invata mestesugul depinde numai de efortul individual al fiecaruia".

Munca educativa respinge orice inchistare, orice sablon, orice rutina, ea este mereu creatoare. Este insa actuala afirmatia lui Mihai Eminescu: "educatia este cultura caracterului, cultura este educatia mintii".

Profesorul de specialitate influenteaza asupra constiintei si conduitei elevilor si prin forta si prin farmecul propriei personalitatii: "Puterea caracterului intrece pe cea a inteligentei" (Emerson). De aceea profesorul trebuie sa observe si sa inteleaga ca purtarea si faptele sale sunt supuse unui control foarte puternic. El se afla intr-un fel de labirint de oglinzi, il privesc sute de ochi care stiu sa observe de minune diferitele nuante psihice ale vietii omului.

Invatamantul modern ii permite profesorului de specialitate sa decida el insusi cat de profund sau de sumar trateaza o tema, un capitol al procesului de predare - invatare, sa cumpaneasca in ce proportie foloseste elementele culturale nationale, zonale sau universale, pentru a obtine o lectie echilibrata, instructiva, in care profesori si elevi descopera, organizeaza si evalueaza impreuna informatiile cadru.

Ca sa realizeze lectii eficiente, bogate in continut, in invataminte, profesorul trebuie sa colaboreze cu colegii de scoala, astfel reusind sa obtina un transfer al cunostintelor. Experienta ne arata ca numai educatorii competenti, pasionati, gasesc modalitatile de stimulare a interesului elevilor pentru studiul disciplinelor de specialitate, determinandu-i sa le aprecieze corect.

Daca vom fi exigenti cu propria noastra pregatire si vom folosi metode activ - participative la orele de specialitate, ne asiguram de insusirea cunostintelor de specialitate.

Profesorul de specialitate al acestui timp trebuie sa fie preocupat de dezvoltarea priceperilor si a deprinderilor complexe ale elevilor, a capacitatilor de a dobandi informatii noi, de a dori sa invete si de a comunica eficient cunostintele dobandite. El va monitoriza elevii, ajutandu-i in cazul nereusitei, corectand erorile, comunicand rezultatele, facand aprecieri asupra raspunsurilor elevilor, avand libertatea de a utiliza orice solutie considerata buna in raportul cu elevii pe care ii conduce in activitate, caci "o buna educatie este izvorul intregului bine din lume" (E. Kant).

Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza si de a adapta procesul didactic la particularitatile elevilor.

Profesorul are libertatea de a alege metodele si tehnicile didactice si de a propune activitati de invatare in masura sa asigure formarea competentelor specifice prevazute de programa, avand permanent in vedere faptul ca o invatare activa reusita necesita:

-o buna pregatire si planificare

-instructiuni oferite cu un limbaj simplu si clar

-o buna administrare a clasei

In vederea centrarii invatarii pe elev se recomanda:

-alegerea metodei de predare / invatare pentru a promova un proces de instruire care sa faca placere elevilor

-activitatile alese pentru demersul didactic sa fie atractive pentru toate tipurile

de elevi

-utilizarea unor metode active / interactive (invatarea prin descoperire, -invatarea problematizata, invatarea prin cooperare, simularea, jocul de rol)

-realizarea de proiecte sau / si portofolii

TRADITIONAL SI MODERN IN PREDAREA DISCIPLINELOR DE SPECIALITATE

Pornind de la cuvintele cheie in reforma invatamantului: "descongestionare, flexibilitate, umanizare, personalizare, nevoi reale de formare si invatare, gandire creativa si critica, rezolvari de situatii, cooperare"[2], sarcina fundamentala a scolii romanesti este formarea acelui tanar care se poate adapta activ si eficient la realitatile societatii noastre. "Societatea viitorului va fi o societate a cunoasterii" si omul trebuie sa-si formeze acele capacitati care sa-l ajute sa-si invinga dificultatile. Tinand seama de aceste cerinte, este bine ca in perioada scolaritatii sa fie selectate si utilizate acele metode si procedee care conduc la accentuarea caracterului formativ, activ si constient al dobandirii cunostintelor.

Imbinarea metodelor, procedeelor si mijloacelor traditionale cu cele moderne, imprimarea unui caracter activ metodelor de invatare este cea mai sigura cale pentru realizarea modernizarii invatamantului.

Elaborarea strategiilor didactice se refera la alegerea mijloacelor de instruire, la combinatiile de metode, materiale si mijloace didactice care ii ofera elevului ocazii de realizare eficienta a unor sarcini de invatare: "elaborarea de strategii didactice are ca rezultat imaginea si scrierea in detaliu a scenariului activitatii care urmeaza sa fie desfasurate".

Folosirea metodelor active trebuie sa asigure imbinarea muncii independente a elevilor cu activitatea colectiva.

Metodele de invatamant sunt un sistem de actiuni care antreneaza elevii in actiunea de a invata. Analizand fiecare metoda didactica si avand in vedere numarul mare de metode noi, profesorul trebuie sa selecteze acele metode, procedee si mijloace didactice care solicita participarea activa a elevilor si care determina o invatare completa in clasa.

Strategia selectata de profesor si avand ca scop realizarea unui obiectiv dat pune pe elev sa invete "facand ceea ce verbul de actiune din acel obiectiv defineste". Aici intervine creativitatea profesorului si competenta sa profesionala.

Cu ajutorul metodelor de invatamant, profesorul pune pe elevi in legatura cu un sistem de cunostinte si le stimuleaza activitatea prin insusirea acestora. "metodele de invatamant servesc nu numai la dobandirea capacitatilor creatoare, la dobandirea insusirilor de caracter, a atitudinilor, etc"[4] ci, "metodele de invatamant sunt metode de predare din punctul de vedere al profesorului si metode de invatare din punctul de vedere al elevului" .

Selectarea metodelor didactice care sa duca la activizarea elevilor in procesul de predare - invatare - evaluare nu inseamna renuntarea la metodele traditionale. Este insa nevoie de o diminuare a metodelor expozitive, iar atunci cand lectia permite, acestora li se poate imprima un caracter activ.

Metoda moderna este aceea care duce la promovarea originalitatii si creativitatii, la cultivarea insusirilor fundamentale ale omului contemporan: aptitudini intelectuale, gandire creatoare, spirit critic, atitudine exploratoare, etc. valoarea unei metode este data de felul in care este folosita pentru a realiza obiectivele propuse, "deci metodele didactice nu sunt rele sau bune in sine, cele traditionale nu trebuie inlaturate, ci restaurate in consens cu obiectivele principale ale invatamantului, ale disciplinei, ale lectiei de specialitate".

Astazi, cand mijloacele audio - vizuale castiga tot mai mult teren, exista tendinta de a renunta la metodele traditionale. Nu trebuie sa renuntam definitiv la ele, ci sa le optimizam, sa le punem de acord cu noile cerinte care stau in fata studiului contabilitatii. De fapt, se poate observa ca unele metode moderne reprezinta revitalizarea vechilor metode. Optimizarea se poate face prin transformarea monologului in dialog, prin folosirea exercitiilor de munca independenta. Astfel, profesorul dirijeaza elevul spre descoperire, il ajuta sa dobandeasca priceperi si deprinderi de studiu individual.

Invatamantul modern opteaza pentru o metodologie diversa si flexibila, capabila sa indeplineasca multiplele sarcini de invatare prin folosirea diverselor procedee de lucru: "Fiecare metoda este doar o posibilitate intre alte posibilitati de predare, invatare si dobandire de priceperi si deprinderi"[6].

Experienta proprie ne-a demonstrat ca metodele active de invatare au randament daca profesorul e capabil sa-si initieze elevii in arta descoperirii, stimulandu-le cautarea, reflectia personala, creatia. Numai in masura in care ele raspund interesului si curiozitatii elevului putem vorbi de eficienta.

Nici o clipa nu trebuie sa pierdem din vedere ca elevul ne stimeaza pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce stim si pentru ceea ce facem. Ideile noi care promoveaza educatia ca actiune si, implicit, metodele active, "mult mai greu de folosit decat metodele respective curente"[7], "nu vor patrunde niciodata in scoala daca profesorii nu si le insusesc pana la a le traduce in realizari originale" incetand sa mai fie simpli transmitatori si devenind organizatori ai experientei de viata si ai activitatii elevilor, cooperatori ai acestora in cercetarea si descoperirea adevarului. Astfel, nu mai suntem un factor de constrangere pentru insusirea cunostintelor - "Fructele nu se coc batandu-le" spunea Pitagora -, ci dirijam interesele elevilor in vederea propriei lor formari. De altfel, profesorul nu trebuie sa fie un savant, ci cel care-i ajuta pe elevi sa se descopere.

Diversificand si perfectionand metodele si mijloacele de predare - invatare a disciplinelor de specialitate (contabilitate, finante) obtinem rezultatele preconizate prin stabilirea obiectivelor didactice, activizam elevii, le dezvoltam gandirea logica si creativa, le mentinem viu interesul pentru dobandirea unor cunostinte de care vor avea nevoie in viata, in societate.

Tocmai de aceea consideram ca este bine ca, alaturi de metodele de predare - invatare (problematizarea, invatarea prin descoperire, folosirea textelor grila) sa se foloseasca si metode traditionale (explicatia, demonstratia, exercitiul), care raman in continuare eficiente in predarea/invatarea disciplinelor de specialitate in scoala.

LECTIA MODERNA DE DISCIPLINE TEHNICE

In stabilirea raportului intre clasic si modern, atat in investigarea lectiei, cat si in cooperarea cu colectivele de elevi, pornim de la ideea ca intre vechi si nou, clasic si modern nu exista o opozitie si ca aceasta ar fi o falsa dilema. Ele convietuiesc intr-o sinteza nedisociabila, metodele clasice traditionale fiind organic corelate cu cele noi, moderne, in interiorul carora se manifesta permanent tendinta de renuntare la ceea ce devine, cu timpul, invechit, depasit, pe de o parte, si de adoptare si adaptare a unor formule noi, cu sanse de generalizare prin confirmarea si verificarea eficientei lor in practica, pe de alta parte.

Nu se poate vorbi, deci, de un spirit integral modern fara nici o participare, sub o forma oarecare, o traditie, a "vechiului". Caci nici o inovatie nu e integral "inovatie", de unde si dificultatea de a stabili criteriile tehnice de diferentiere.

In acest context se impune o reconsiderare a metodei traditionale, clasice, pentru a spori randamentul ei, accentul trecand de la expunerea si explicatia profesorului la organizarea activitatii elevilor in ora de curs, la organizarea acestora intr-o participare vie, constienta, ducand la dezvoltarea creativitatii gandirii lor, la insusirea celor mai bune metode pe care le vor folosi in practica invatarii.

O adevarata lectie moderna de discipline tehnice in scoala, indiferent de clasa la care se preda sau de metoda de lucru cu elevii, trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

Sa fie asigurat un continut riguros stiintific;

Lectia sa se desfasoare cu ajutorul unor tehnici active;

Sa angajeze total pe elevi la ora de curs in solutionarea problemelor puse in discutie;

Sa influenteze, prin mijlocirea artei cuvantului, constiinta elevilor, sa contribuie la educatia lor in spirit creativ.

Modernizarea presupune o innoire de substanta si nu numai in tehnicile de lucru. Trebuie sa urmarim, in primul rand, ce se petrece in mintea elevilor la ora de curs si nu numai schimbarile exterioare in relatia profesor - elev.

Adeseori, "fixarea cunostintelor" este inteleasa si efectuata in mod simplist, inteleasa ca o obligatie cu orice pret, ca un moment obsesiv pentru profesor, gasindu-si rezolvarea doar in finalul orei de curs, prin 2, 3 intrebari formale, care sunt departe de a "fixa" ceva din laturile fundamentale ale lectiei respective.

"Fixarea cunostintelor" este o problema importanta si complexa, iar rezolvarea ei se poate realiza pe diverse cai, in functie de natura operei, de scopul lectiei, de posibilitatile de intelegere ale elevilor, de competenta stiintifica si pedagogica a profesorului. Nu excludem, in nici un caz, si posibilitatea unei "fixari" in finalul lectiei, dar nu simplist, formal si lipsit de eficienta, ci bine gandit, rezervandu-se timp suficient si adoptandu-se, dupa caz, si alte procedee, prin utilizarea de tablouri, scheme, planse, prin folosirea unor intrebari problema care sa vizeze esentialul ori anumite reliefuri ale lectiei, deosebit de importante si care sa aiba darul de a-i face pe elevi sa gandeasca si nu sa repete pur si simplu unele date ale lectiei.

S-ar putea organiza, in cateva minute, in finalul lectiei, exercitii de munca independenta a elevilor, pe baza unei probleme date spre rezolvare intregii clase, ori diferentiata pe randuri ori grupe de elevi.

Fixarea cunostintelor fiind si mijloc si scop in lectie , trebuie rezolvata in mod diversificat si metodic, de-a lungul intregii ore de curs, atat in timpul "verificarii" cunostintelor, cat si in timpul afectat studierii noilor cunostinte. In fond, in toata lectia trebuie sa se urmareasca, sub o forma sau alta, "fixarea" cunostintelor esentiale din problemele studiate. Preocuparea majora a profesorului este infaptuirea practica, eficienta, a acestei cerinte fundamentale a fiecarei lectii.

Evaluarea formativa, continua si regulata este implicita demersului pedagogic curent in orele de tehnologii, permitand, atat profesorului si elevului, sa cunoasca nivelul de achizitionare a competentelor si cunostintelor, sa identifice lacunele si cauzele lor, sa faca reemedierile care se impun in vederea reglarii procesului de predare/ invatare. Pentru a se realiza o evaluare cat mai completa a invatarii, este necesar sa se aiba in vedere, mai ales in evaluarea formativa continua, evaluarea nu numai a produselor activitatii si invatarii elevilor, ci si a proceselor de invatare si a competentelor achizitionate, a atitudinilor dezvoltate, precum si a progresului elevilor.

Este evident ca modalitatile (metode, instrumente) traditionale de evaluare nu pot acoperi toata aceasta paleta de rezultate scolare care trebuie evaluate. In aceste conditii, pentru a putea obtine cat mai multe date relevante privind invatarea, este necesar ca pentru evaluare profesorii sa faca apel la metode si instrumente complementare de evaluare.

Pentru evaluarea achizitiilor elevilor (in termeni cognitivi, afectivi si de performanta), a competentelor prevazute de programele scolare, la orele de Mecanica aplicata se recomanda utilizarea urmatoarelor metode si instrumente:

-observarea sistematica (pe baza unei fise de observare);

-tema de lucru (in clasa, acasa), conceputa in vederea evaluarii;

-proba practica;

-investigatia;

-proiectul;

-portofoliul;

-autoevaluarea.

Proiectului si portofoliului sunt instrumente complementare complexe de invatare si evaluare.

Proiectul este o activitate complexa de invatare care se preteaza foarte bine a fi folosita si ca instrument de evaluare, atat formativa, cat si sumativa. Proiectul este o activitate individuala si/sau in grup, dar sunt de preferat proiectele de grup deoarece incurajeaza cooperarea si dezvolta competente de lucru in echipa.

Un avantaj important al proiectului este ca da posibilitatea elevilor de a lucra in ritm propriu, de a-si folosi mai bine stilul propriu de invatare si permite invatarea si de la colegi.

Proiectul pune elevii in situatia de a lua decizii, de a comunica si negocia, de a lucra si invata in cooperare, de a realiza activitati in mod independent, de a impartasi celorlalti cele realizate / invatate, intr-un cuvint, il ajuta sa participe direct la propria lui formare.Metoda proiectului presupune lucrul pe grupe si necesita pregatirea profesorului si a elevilor in ideea lucrului in echipa, prin cooperare, atit in clasa, cit si in afara clasei.Grupul poate fi alcatuit din doua sau mai multe persoane in functie de marimea clasei, natura obiectivelor si experienta participantilor, dar un numar de patru-cinci participanti reprezinta marimea ideala pentru grupurile care au de indeplinit obiective precise. Cu cat creste numarul membrilor, cu atat scade posibilitatea participarii efective la toate activitatile a fiecaruia, dar poate creste complexitatea obiectivelor urmarite. Proiectele realizate de grupuri mari sunt de asemenea greu de monitorizat.

Proiectul este o activitate complexa care ii solicita pe elevi:

-sa faca o cercetare (investigatie);

-sa realizeze proiectul propriu-zis (inclusiv un produs care urmeaza a fi

prezentat: dosar tematic, ghid de utilizare, pliant, expozitie, macheta, produs

comercializabil etc.);

-sa elaboreze raportul final.

-sa faca prezentarea publica a proiectului

Etapele realizarii unui proiect sunt:

-Alegerea temei;

-Planificarea activitatii:

- Stabilirea obiectivelor proiectului;

-Alegerea subiectului in cadrul temei proiectului de catre fiecare elev/grup;

-Distribuirea responsabilitatilor in cadrul grupului;

-Identificarea surselor de informare (manuale, proiecte mai vechi, carti de la

biblioteca, presa, internet, persoane specializate in domeniul respectiv, i

nstitutii, organizatii guvernamentale etc.);

-Cercetarea propriu-zisa.

-Realizarea materialelor.

-Prezentarea rezultatelor cercetarii si/sau a materialelor create.

-Evaluarea (cercetarii in ansamblu, a modului de lucru, a produsului realizat).

Desi proiectul presupune un grad inalt de implicare a elevului in propria sa formare, aceasta nu are drept consecinta non-angajarea profesorului. Daca elevii urmeaza sa-si conceptualizeze, indeplineasca si prezinte eficient proiectele, atunci ei au nevoie de orientare, consiliere si monitorizare discreta in toate fazele activitatii. Profesorul ramine asadar un factor esential al procesului, mai ales daca proiectul este folosit si ca instrument de evaluare a rezultatelor scolare.

Sarcinile profesorului vizeaza organizarea activitatii, consilierea (da sugestii privind surse sau proceduri) si incurajarea participarii elevilor; este esentiala neimplicarea sa in activitatea propriu-zisa a grupurilor de elevi (lasand grupul sa lucreze singur in cea mai mare parte a timpului), interventia sa fiind minima si doar atunci cand este absolut necesara. Luarea de decizii pentru rezolvarea pe cont propriu de catre elevi a dificultatilor intimpinate constituie o parte importanta a invatarii prin proiect. Este insa la fel de important sa se evite ca elevii sa fie pusi in situatia de a avea esecuri majore, caci esecul are o importanta influenta negativa asupra invatarii. Asigurarea si evidentierea succesului (chiar daca este vorba de succese mici sau partiale!) fiecaruia dintre elevi este una dintre sarcinile importante ale profesorului.

Este foarte important ca instructiunile emise de profesor sa fie clare, specifice si sa contina si o limita de timp pentru indeplinirea obiectivelor. Este foarte eficient sa se scrie instructiunile pe tabla, foi de hartie si sa se precizeze rolurile in grup (de exemplu secretar - scrie ideile emise de participanti; mediator - asigura participarea tuturor membrilor grupului la discutii; timer - urmareste incadrarea in limitele de timp stabilite; raportor - prezinta intregii clase concluziile grupului).

Evaluarea cu ajutorul proiectului. Elevii pot fi notati pentru modul de lucru, pentru modul de prezentare si/sau pentru produsul realizat.

Activitatea elevilor in proiect poate fi evaluata pe cinci dimensiuni:

operarea cu fapte,

concepte,

deprinderi rezultate din invatare (daca cerinta este ca elevii sa-si

elaboreze proiectul pe baza cunostintelor si intelegerii dobindite in scoala, ei au ocazia astfel sa-si selecteze si sa decida ce date, fapte, concepte, deprinderi doresc sa includa in proiect);

-competentele tehnice - se pot urmari diverse categorii de competente tehnice atit pe perioada elaborarii proiectului, cit si la prezentarea acestuia;

-calitatea muncii (sint examinate in mod obisnuit inovatia si imaginatia, judecata si tehnica estetica, executia si realizarea, dezvoltarea unui proiect pentru a pune in lumina un anumit concept);

-reflectia (capacitatea de a se distanta fata de propria lucrare, de a avea permanent in vedere obiectivele propuse, de a evalua progresul facut si de a face rectificarile necesare).

Elevul ajunge cu timpul sa interiorizeze aceste practici astfel incit ajunga la performanta de a-si aprecia singur munca. In plus, cind elevul continua sa lucreze / creeze intr-un anumit domeniu, se familiarizeaza cu criteriile acestuia si invata progresiv sa gindeasca in acel domeniu.

produsul proiectului - in masura in care se face evaluarea competentelor elevului asa cum sunt ele materializate in produs, si nu aspecte ale proiectului nerelevante pentru invatarea care se doreste a fi evaluata.

Evaluatorul este interesat si de alte doua aspecte: profilul individual al elevului (ceea ce evidentiaza proiectul in domeniul capacitatilor cognitive si al stilului de invatare ale elevului) si, respectiv, modul in care elevul s-a implicat in comunicarea si cooperarea nu numai cu alti elevi, dar si cu profesori, experti din exterior, precum si folosirea judicioasa de catre acesta a diferitelor resurse (biblioteca, internet).

Experienta a aratat ca proiectele pot servi foarte bine mai multor scopuri: ele angajeaza elevii pe o perioada de timp semnificativa, determinindu-i sa conceapa schite, sa le revizuiasca si sa reflecteze asupra lor; pe baza lor se dezvolta relatii interpersonale, cooperare; ofera oportunitati de comunicare si utilizare a limbii moderne in contexte autentice; ofera o ucenicie pentru tipul de munca ce va fi desfasurata dupa incheierea scolii; permit elevilor sa-si descopere "punctele forte" si sa le puna in valoare: mobilizeaza un sentiment al implicarii, generind o puternica motivatie interioara; si, probabil, lucrul cel mai important, constituie un cadru propice in care elevii pot demonstra intelegerea si competentele dobindite prin parcurgerea curriculum-ului scolar.

Portofoliu se realizeaza prin acumularea in timp, pe parcursul scolaritatii, a acelor documente considerate relevante pentru competentele detinute si pentru progresul inregistrat de elev.

La baza unui portofoliu se afla doua obiective majore:

-motivarea elevului (celui care invata) prin recunoasterea eforturilor

sale si diversificarea studierii;

-prezentarea competentelor tehnice dobandite

Dosarul va putea cuprinde:

-raspunsuri la chestionare;

-fise de lucru;

-fise de autoevaluare;

-lucrari scrise curente / teste;

-materiale de invatare elaborate prin lucru individual sau in grup;

-proiecte / parti de proiecte realizate;

-fotografii, ilustratii, pliante, afise publicitare, colaje, machete, desene;

-contributii personale la reviste scolare;

-extrase din presa de specialitate si referate redactate pe o tema data;

-dovezi ale participarii/organizarii de activitati scolare sau extrascolare cu caracter tehnic;

-diplome obtinute la concursuri scolare

Dosarul va prezenta la inceput o lista cu documentele existente, organizata

tematic si cronologic.

Documentele dosarului se acumuleaza fie la cererea profesorului, fie la dorinta elevului (care va include acele documente pe care le considera ca fiind semnificative pentru propriul progres) si vor fi alese astfel incat sa arate etapele evolutiei elevului.

Portofoliul permite elevului:

- sa-si puna in evidenta achizitiile in domeniul de pregatire;

- sa-si planifice invatarea;

- sa-si monitorizeze progresul;

- sa ia parte activ la propriul proces de invatare.

Portofoliul permite profesorului:

- sa inteleaga mai bine obiectivele si nevoile elevului;

- sa negocieze obiectivele invatarii si sa stimuleze motivatia;

- sa programeze invatarea;

- sa evalueze progresul si sa propuna masuri si actiuni de remediere unde (si daca) este nevoie;

- sa evalueze activitatea elevului in ansamblul ei.

Profesorul poate proiecta un portofoliu in raport de obiectivele / competentele din Curriculum-ul National si de situatia in care il va utiliza. Perioada de realizare a portofoliului de catre elev va fi mai indelungata si ii va fi adusa la cunostinta.

Evaluarea se va face pe parcursul celor doua semestre si are un caracter preponderent formativ. In perioada de evaluare finala la sfarsitul fiecarui semestru se au in vedere urmatoarele obiective:

realizarea recapitularii si sistematizarii cunostintelor

ameliorarea rezultatelor invatarii

consolidarea pregatirii elevilor cu rezultate foarte bune

sprijinirea elevilor cu rezultate nesatisfacatoare.

4.4. METODE SI PROCEDEE UTILIZATE IN LECTIILE PRIVIND STUDIUL DISCIPLINELOR TEHNICE

Ora de curs dupa metoda frontala, traditionala, se restrange la un dialog intre profesorii si elevii cei mai pregatiti. Pentru ca educatia scolara sa participe organic la cresterea capacitatilor intelectuale si la formarea tuturor elevilor, activitatea in grup vine sa completeze carentele celei frontale.

          Metoda activitatii in grup se situeaza pe un loc intermediar intre activitatea frontala si cea individuala a elevilor, formandu-i pe elevi pentru observarea si solutionarea problemelor, introducandu-i in metodica analizei lucrurilor, in folosirea cartilor si revistelor de specialitate a bibliografiei suplimentare. Aceasta inseamna ca se solicita de la elev, ca partener de instructie, o activitate mai intensa, o initiere a metodologiei insusirii independente a cunostintelor. Rolul profesorului este de a da o indrumare indirecta si schitata.

Profesorul are sarcina de a sti cum sa integreze forma de activitate in grup in ansamblul procesului de instructie, cand este oportun sa indrume direct, in etape scurte, procesul psihologic de insusire al elevului, aplicand activitatea frontala, si cand va veni randul dirijarii mijlocite si schitate, deci a activitatii in grup. Combinarea judicioasa a acestor forme de activitate in scoala asigura realizarea scopului fundamental al procesului de invatamant.

          O sarcina fundamentala in realizarea unui invatamant modern, cu prioritate formativ, este dezvoltarea capacitatii de gandire si a trasaturilor morale ale elevilor.

          Prin problematizare, important este efortul de gandire, dezvoltarea curiozitatii stiintifice si dorinta de a nu primi cunostintele de-a gata, ci de a cauta prin forte proprii adevarul in fata unor probleme noi.

Problematizarea solicita la maxim gandirea elevilor, realizandu-se printr-o mai mare acumulare de cunostinte, precum si printr-o dezvoltare pronuntata a gandirii. Gradul de dificultate, efortul depus de elev pe drumul parcurs de la intrebare la raspuns sunt mult mai mari si mai complexe in cadrul problematizarii. Prin specificul ei, problematizarea se intemeiaza pe crearea unor situatii conflictuale, care conduc gandirea elevului din descoperire in descoperire, pana la epuizarea continutului unei teme.

Problematizarea poate fi utilizata in toate etapele procesului de invatamant si nu numai in predare, unde, e drept, poate fi folosita mai frecvent.

          Prin activitati in afara clasei, profesorii de instruire practica, laborator tehnologic realizeaza o forma de munca diferentiata atat cu elevii dotati, cat si cu cei ramasi in urma la invatatura. Aceste activitati sunt pentru orice elev care doreste sa participe la una din formele sub care se prezinta activitatea extrascolara: cercuri, vizite la societatile comerciale. Toate acestea se constituie ca forme moderne de instructie si educatie, rolul lor fiind acela de a contribui la descoperirea si stimularea talentelor si aptitudinilor elevilor, la cultivarea interesului pentru meseria dorita, la dezvoltarea deprinderilor dobandite prin orele de specialitate la clasa, de a-si forma priceperi de munca independenta, la orientarea profesionala in raport cu evolutia tehnologiilor si cu dinamica pietei muncii, la dezvoltarea capacitatii de cooperare in scopul realizarii unei activitati rentabile.

Vizitele de documentare trebuie sa fie componenta a procesului de practica oferind posibilitatea observarilor si constatarilor faptice a tipurilor de activitati desfasurate in activitatile de productie. Informatiile culese de elevi cu prilejul acestor vizite pot fi utilizate pentru realizarea unor proiecte individuale si de grup cu teme diferite (Ex.: Structura unui mecanism intalnit cu aceasta ocazie").

      Exercitiul metoda principala pentru formarea de priceperi si deprinderi ce consta in executarea repetata a unor actiuni care ajuta la dezvoltarea aptitudinilor.

      Invatarea prin descoperire ipotetic deductiva, metoda de dobandire a cunostintelor prin efortul propriu al elevului, acesta avand sarcina de a emite ipoteze pe care apoi sa le verifice pentru a dovedi veridicitatea lor. La secvente ca : "Studii de caz" elevii pot, pe baza cunostintelor generale pe care le detin pana acum, sa completeze cu usurinta documentele, sa efectueze calcule de rezistenta, de verificare, de determinare a sarcunii capabile , de dimensionare , determinarea valorilor elementelor geometrice ale diferitelor mecanisme.

      Instruirea prin mijloace audio - vizuale poate fi folosita la tema "Sisteme de transmitere a miscarii" prin folosirea unor software educationale, prin folosirea simularilor pe calculator, prin folosirea lectiilor din sistemul AEL;aceasta metoda are avantajul de a stimula gradul de participare a elevului si de a intensifica activitatea mintala.

Utilizarea calculatorului prezinta unele avantaje:

stimularea interesului elevului pentru proiectarea pe calculator a transmisiilor mecanice, efectuarea desenelor tehnice asistata de calculator, prin informatica si invers;

la finalul cursului elevul are competente de a lucra simultan in tehnica si informatica;

prezinta interes atat pentru profesor cat si pt elev;

prezinta intr-o forma accesibila, moderna si concise informatiile ;

avantajele utilizarii calculatorului pentru intocmirea documentelor

Folosirea materialului didactic si a mijloacelor audio- vizuale

in cadrul lectiilor de discipline tehnice

Motto :

,,Tehnologia este un dar de la Dumnezeu .Dupa darul vietii , este poate cel mai mare dinte darurile lui Dumnezeu. Este mama civilizatiilor , artelor si a stiintelor ''

, ,Freeman Dyron''

Ce este tehnologia ? Dincolo de citate , tehnologia este definita si in dictionare ;

-Tehnologia este domeniul care aplica stiinta pentru a rezolva diferite probleme in scop industrial sau comercial. Ingineria aplica trasaturile umane ca imaginatia , judecata si disciplina intelectuala cunostintelor umane existente pentru a crea sau folosi tehnologia in mod util si eficient

In lumea noastra materiala pentru orice exista tehnologii. Proiectarea , derularea , verificarea oricaror tipuri de activitati are la baza tehnologii din varii domenii de activitate.

Introdusa la inceput pentru productia de bunuri materiale, tehnologia , ca stiinta avea ca scop studierea cailor prin care de la citeva materii prime, pe care natura le ofera, sa putem obtine produse diverse. Si cum putem nega importanta acesteia daca ne gindim ca dintr-o mina da materii prime , acele materii aflate in stare bruta, neprelucrata, in natura ,oamenii au reusit sa obtina atatea produse necesare nivelului lor de civilizatie care se doreste mereu sporit.

Pentru a avea o imagine mai ampla asupra a ceea ce inseamna tehnologia , urmatoarea reprezentare este sugestiva

Stiinta in general , si stiintele in particular , au un caracter preponderent

teoretic si de cercetare, tehnica, un caracter aplicativ , practic, pragmatic.Legatura intre ele este tehnologia , care le integreaza si completeaza pe fiecare.

Tehnologia nu ignora nici un amanunt stiintific si nici un aspect practic . Se bazeaza pe ele ,,isi trage seva '' din acestea, sorteaza , ordoneaza, asambleaza, prezinta variante si deceleaza solutii optime , in raport cu nivelul la care se afla componentele.Preponderent se afla in contact cu factori din celelalte medii ale civilizatiei si totodata rezultatele ei influenteaza , intr-o masura din ce in ce mai mare aceste medii.

O caracteristica importanta a stadiului actual al dezvoltarii societatii omenesti o constituie explozia informationala. Invatamantul din Romania cunoaste mutatii spectaculoase in contextul adaptarii la revolutia cibernetico-informatica, iar rezultatele spectaculoase ale scolii romanesti la diversele concursuri si olimpiade internationale de informatica, dovedesc cu prisosinta ca factorii uman si educational sunt de o reala valoare internationala .

Computerele inlesnesc scolilor sa intocmeasca programe. De asemenea, ele inlesnesc organizarea studiului individual, a unui numar mai mare si mai variat de cursuri si de activitati in afara programei scolare .

Ceea ce este mai importat insa, invatamantul ajutat de computere, invatamantul programat si alte asemenea tehnici maresc in mod substantial posibilitatea de diversificare a lectiilor.

Ele permit fiecarui elev sa inainteze in interesul sau propriu pe una din caile ce-i stau la dispozitie pentru obtinerea cunostintelor necesare, in loc sa-l oblige la invatarea rigida.

Scoala acumuland pana in prezent un mare numar de algoritmi si o cantitate importanta de tehnica de calcul, solicita ajutorul informaticii pentru a-si optimiza activitatea, mai ales sub imperativele pedagogice moderne care insista de la scoala informativa la cea formativa.

In raport de situatia concreta, de colectivul de elevi ce-l avem, de abilitatea profesionala a conducatorului activitatii educative, alaturi de calculator poate fi folosit cu mult succes videoproiectorul si retroproiectorul.

Pentru aceasta este util ca profesorul sa-si orienteze demersul didactic spre formarea de sarcini de prelucrare variate a informatiilor in scopul formarii competentelor vizate de programe scolare; de folosire in contexe cat mai variate a materialului didactic.

Prezentarea noului continut se va realiza utilizand atat material didactic traditional , simularea pe calculator a modelelor si prezentarea pe ecran a acestora , astfel incat sa fie vizibile de toti elevii, videoproiectorul .

Mi-am propus ca partea teoretica sa ramana proiectata toata ora, iar elevul sa-si caute singur notiunile de care are nevoie in rezolvarea problemelor.

Fixarea cunostintelor se va realiza prin rezolvarea unei fise de lucru , dupa realizarea unor grupe de lucru cat mai omogene , prezentarea raspunsurilor de un lider al grupei .Fisa de lucru va ramane proiectata pe ecran tot timpul rezolvarii fisei de lucru, iar elevii sa-si caute singur raspunsurile.

Competentele propuse pentru aceste lectiei sunt:

-Definirea rolului functional;

-Identificarea elementelor constructive

-Identificarea solicitarilor la care sunt supuse;

-Specificarea materialelor de constructie ;

-Clasificarea dupa diferite criterii ;

-Descrierea avantajelor si dezavantajelor rezultate in urma folosirii ;

-Identificarea domeniilor de utilizare a rotilor dintate;

SUGESTII METODICE PENTRU PROIECTAREA ACTIVITATII

EXEMPLIFICARI

Elementul central in realizarea proiectarii didactice este programa scolara. Ea reprezinta un document normativ in sensul ca stabileste obiective/competente, adica tintele ce urmeaza a fi atinse, prin intermediul actului didactic. Programa scolara nu este tabla de materii a manualului si nici un element de ingradire pentru profesor. Chiar daca in proiectare sunt obligatorii obiectivele/ competentele, remarcam faptul ca adesea, acelasi obiectiv/competenta se realizeaza prin mai multe continuturi si resurse, dupa cum mai multe obiective/competente pot fi realizate cu acelasi continut si cu aceleasi resurse. Asocierea acestora este la latitudinea profesorului.

Laboratorul tehnologic si pregatirea practica insotesc continuturile disciplinelor din aria curriculara "Tehnologii" si aprofundeaza competentele dobandite prin studiul acestor discipline.

Temele de pregatire practica vor marca sfarsitul ciclului de prespecializare oferind posibilitatea elevului sa opteze pentru una din specializarile liceului tehnologic, profilul "Tehnic".

Aceasta activitate are un pronuntat caracter practic-aplicativ avand ca obiectiv fundamental formarea unor priceperi, deprinderi, abilitati specifice domeniului mecanic.

In acest sens aplicatiile practice vizeaza:

Norme de protectie a muncii, de prevenire si stingere a incendiilor, norme privind protectia mediului;

Utilizarea limbajului tehnic de specialitate

Calcule de rezistenta specifice activitatii ;

Intocmirea documentatiei tehnice;

Stabilirea procesului tehnologic ;

Alegerea materiilor prime, materialelor , si semifabricatelor ;

Identificarea tipurilor de solicitari la care sunt supuse piesele;

Coparatii intre diferite tipuri de mecanisme si alegerea celui mai avantajos ;

Organizarea ergonomica a locului de munca ;

Asigurarea microclimatului necesar in ateliere, sectii;

Alegerea masinilor, utilajelor , instalatiilor ;

Allegerea sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor ;

Inventarierea mijloacelor de productie ;

Verificarea calitatii produselor si serviciilor;

Comunicarea profesionala in domeniul serviciilor.

Continutul programei de practica este conceput tinandu-se seama de cel de-al treilea agent al procesului de invatamant tehnologic si anume agentul economic, ca beneficiar al fortei de munca si ca evaluator al pregatirii profesionale a absolventilor de liceu si scoala de arte si meserii.

Programa scolara :reper obligatoriu pentru un demers flexibil

Programa scolara este parte a Curriculumului National. Termenul de curriculum deriva din limba latina si inseamna in esenta drum catre. Filosofia contemporana a educatiei a evidentiat diferenta dintre o educatie bazata pe curriculum, adica avand ca element central la toate etajele sale activitatea de proiectare, si programa analitica, document care are in centrul activitatii didactice ideea de programare a traseului elevului catre un tel cunoscut si impus doar de catre adulti.

Centrarea pe elev

De aceea, programa analitica era posesoarea in mod absolut si univoc a tuturor componentelor procesului instructiv-educativ stabilit la nivel central. Profesorul si elevul erau doar simpli executanti si pacienti ai unui program de instruire menit sa reproduca social o stare de fapt. Desigur, au existat numeroase exceptii de la aceasta regula, datorita efortului si profesionalismului a numerosi invatatori si profesori, care au stiut sa tina seama de caracteristicile psiho-pedagogice, de interesele si aptitudinile specifice ale elevilor.

Actualele programe scolare subliniaza importanta rolului reglator al achizitiilor elevilor in plan formativ. Centrarea pe obiective/ competente reprezinta unica modalitate prin care sintagma centrarea pe elev sa nu ramana o lozinca fara continut.

Programa scolara descrie oferta educationala a unei anumite discipline pentru un parcurs scolar determinat.

Structura programelor scolare pentru liceu

Componentele noilor programe se structureaza diferit la clasa a IX-a, care in viitorul apropiat va face parte din invatamantul obligatoriu, fata de clasele a X-a - a XII-a (a XIII-a) care vor ramane sa constituie, in perspectiva, invatamantul liceal.

Pentru clasa a IX-a

Deoarece clasa a IX-a apartine ciclului curricular de observare si orientare (care include si clasele a VII-a - a VIII-a), a fost pastrata structura programei de gimnaziu. Astfel, programa cuprinde: nota de prezentare, obiective cadru, obiective de referinta, exemple de activitati de invatare si continuturi. Descrierea acestor componente o gasiti la Structura programelor scolare in invatamantul obligatoriu.

Pentru clasele a X-a - a XII-a

La clasele a X-a - a XII-a (aXIII-a), programa scolara cuprinde: nota de prezentare, competente generale, competente specifice si continuturi, valori si atitudini, sugestii metodologice.

Competentele generale

Se definesc pe obiect de studiu si se formeaza pe durata invatamantului liceal. Ele au un grad ridicat de generalitate si complexitate si au rolul de a orienta demersul didactic catre achizitiile finale ale elevului.

Competente specifice si continuturi

Componenta fundamentala a programei este cea referitoare la competente specifice si continuturi. Competentele specifice se definesc pe obiect de studiu si se formeaza pe parcursul unui an scolar. Ele sunt derivate din competentele generale, fiind etape in dobandirea acestora. Competentelor specifice li se asociaza prin programa unitati de continut.

Valorile si atitudinile

Apar in mod explicit sub forma unei liste separate in programa fiecarui obiect de studiu. Ele acopera intreg parcursul invatamantului liceal si orienteaza dimensiunile axiologica si afectiv-atitudinala aferente formarii personalitatii din perspectiva fiecarei discipline. Realizarea lor concreta deriva din activitatea didactica permanenta a profesorului, constituind un implicit al acesteia. Valorile si atitudinile au o importanta egala in reglarea procesului educativ ca si competentele, care acopera dimensiunea cognitiva a personalitatii, dar se supun altor criterii de organizare didactico-metodica si de evaluare.

Dupa cum se stie, cunoasterea care nu este insotita de o etica si o sensibilitate cu efect pozitiv asupra vietii persoanei, conduce la un esec personal si la degradarea vietii sociale.

Sugestiile metodologice

Cuprind recomandari generale privind metodologia de aplicare a programei. Acestea se pot referi la:

desfasurarea efectiva a procesului de predare / invatare centrat pe formarea de competente;

sugestii privind cele mai adecvate metode si activitati de invatare

dotari / materiale necesare pentru aplicarea in conditii optime a programei;

sugestii privind evaluarea continua.

Structura pe arii curriculare

Aria curriculara - reprezinta un grupaj de discipline scolare care au in comun anumite obiective si metodologii si care ofera o viziune multi- si/sau interdisciplinara asupra obiectelor de studiu. Curriculumul National din Romania este structurat in sapte arii curriculare, desemnate pe baza unor principii si criterii de tip epistemologic si psiho-pedagogic. Ariile curriculare au fost selectate in conformitate cu finalitatile invatamantului, tinand cont de importanta diverselor domenii culturale care structureaza personalitatea umana, precum si de conexiunile dintre aceste domenii. Ariile curriculare asupra carora s-a convenit in invatamantul romanesc sunt urmatoarele:

-Limba si comunicare

-Matematica si Stiinte ale naturii

-Om si societate

-Arte

-Educatie fizica si sport

-Tehnologii

-Consiliere si orientare

Ariile curriculare raman aceleasi pe intreaga durata a scolaritatii obligatorii si a liceului, dar ponderea lor pe cicluri si pe clase este variabila.

Ciclurile curriculare - reprezinta periodizari ale scolaritatii care au in comun obiective specifice. Ele grupeaza mai multi ani de studiu, care apartin uneori de niveluri scolare diferite si care se suprapun peste structura formala a sistemului de invatamant, cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecarei etape scolare si de a regla procesul de invatamant prin interventii de natura curriculara.

Competentele - reprezinta ansambluri structurate de cunostinte si deprinderi dobandite prin invatare; acestea permit identificarea si rezolvarea in contexte diverse a unor probleme caracteristice unui anumit domeniu.

Competentele generale - se definesc pe obiect de studiu si se formeaza pe durata invatamantului liceal. Ele au un grad ridicat de generalitate si complexitate si au rolul de a orienta demersul didactic catre achizitiile finale dobandite de elev prin invatare.

Competentele specifice - se definesc pe obiect de studiu si se formeaza pe parcursul unui an scolar. Ele sunt derivate din competentele generale, fiind etape in dobandirea acestora. Competentelor specifice li se asociaza prin programa unitati de continut.

Curriculum - in sens larg, ansamblul proceselor educative si al experientelor de invatare prin care trece elevul pe durata parcursului sau scolar. In sens restrans, curriculum-ul cuprinde ansamblul acelor documente scolare de tip reglator in cadrul carora se consemneaza datele esentiale privind procesele educative si experientele de invatare pe care scoala le ofera elevului. Acest ansamblu de documente poarta, de regula, denumirea de curriculum formal sau oficial.

Curriculum nucleu - expresia curriculara a trunchiului comun, care cuprinde acel set de elemente esentiale pentru orientarea invatarii la o anumita disciplina si reprezinta unicul sistem de referinta pentru diversele tipuri de evaluari si examinari externe (nationale) din sistem si pentru elaborarea standardelor curriculare de performanta.

Curriculum la decizia scolii (CDS) - ansamblul proceselor educative si al experientelor de invatare pe care fiecare scoala le propune in mod direct elevilor sai in cadrul ofertei curriculare proprii. La nivelul planurilor de invatamant, CDS reprezinta numarul de ore alocate scolii pentru construirea propriului proiect curricular.

Curriculum aprofundat - reprezinta, pentru invatamantul general, acea forma de CDS care urmareste aprofundarea obiectivelor de referinta ale Curriculumului-nucleu prin noi obiective de referinta si unitati de continut, in numarul maxim de ore prevazut in plaja orara a unei discipline. Conform Ordinului ministrului nr. 3638/11 aprilli 2001, aprofundarea se aplica numai in cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reusesc sa atinga nivelul minimal al obiectivelor prevazute de programa in anii anteriori.

Curriculum extins - reprezinta, pentru invatamantul general, acea forma de CDS care urmareste extinderea obiectivelor si a continuturilor din Curriculumul-nucleu prin noi obiective de referinta si noi unitati de continut, in numarul maxim de ore pervazut in plaja orara a unei discipline. Acesta presupune parcurgerea programei in intregime (inclusiv elementele marcate cu asterisc).

Optionalul - reprezinta, pentru invatamantul obligatoriu, acea varietate de CDS ce consta intr-o noua disciplina scolara; aceasta presupune elaborarea in scoala a unei programe cu obiective si continuturi noi, diferite de acelea existente in programele de trunchi comun.

La nivelul liceului, CDS se poate realiza prin mai multe tipuri de optionale, respectiv:

Optional de aprofundare - reprezinta acel tip de CDS derivat dintr-o disciplina studiata in trunchiul comun, care urmareste aprofundarea obiectivelor/competentelor din curriculumul-nucleu prin noi continuturi propuse la nivelul scolii (sau a acelora marcate cu asterisc, in cazul specializarilor pe care nu le parcurg in mod obligatoriu la trunchiul comun).

Optional de extindere - reprezinta acel tip de CDS derivat dintr-o disciplina studiata in trunchiul comun, care urmareste extinderea obiectivelor-cadru/competentelor generale din curriculumul-nucleu prin noi obiective de referinta/competente specifice si noi continuturi definite la nivelul scolii.

Optional preluat din trunchiul comun al altor discipline - reprezinta acel tip de CDS generat prin parcurgerea unei programe care este obligatorie pentru anumite specializari si care poate fi parcursa in cadrul orelor de CDS la acele specializari unde disciplina respectiva nu este inclusa in trunchiul comun.

Optional ca disciplina noua - consta intr-un nou obiect de studiu, in afara acelora prevazute in trunchiul comun la un anumit profil si specializare; acesta presupune elaborarea in scoala a unei programe noi, diferite de programele disciplinelor de trunchi comun.

Optional integrat - consta intr-un nou obiect de studiu, structurat in jurul unei teme integratoare pentru o anumita arie curriculara sau pentru mai multe arii curriculare. Acesta presupune elaborarea unei programe prin integrarea a cel putin doua domenii apartinand uneia sau mai multor arii curriculare; in acest caz, obiectivele/competentele sunt diferite fata de acelea existente in programele disciplinelor care se integreaza.

Tabel sintetic CDS

Finalitatile pe niveluri de scolaritate (primar, gimnazial si liceal) - constituie o concretizare a finalitatilor sistemului de invatamant pentru diversele niveluri ale acestuia. Acestea descriu specificul fiecarui nivel de scolaritate din perspectiva politicii educationale. Ele reprezinta un sistem de referinta atat pentru elaborarea programelor scolare cat si pentru orientarea demersului didactic la clasa.

Idealul educational si finalitatile sistemului - reprezinta un set de asertiuni de politica educationala, care consemneaza la nivelul Legii invatamantului profilul de personalitate dezirabil la absolventii sistemului de invatamant, in perspectiva evolutiei societatii romanesti. Acestea au un rol reglator, ele constituind un sistem de referinta in elaborarea Curriculumului National.

Obiectivele cadru - sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate si complexitate. Ele se refera la formarea unor capacitati si atitudini generate de specificul disciplinei si sunt urmarite de-a lungul mai multor ani de studiu. Obiectivele cadru au o structura comuna pentru toate disciplinele apartinand unei arii curriculare, si au rolul de a asigura coerenta in cadrul acesteia.

Obiectivele de referinta - sunt obiective care specifica rezultatele asteptate ale invatarii la finalul unui an de studiu si urmaresc progresia in formarea de capacitati si achizitia de cunostinte ale elevului de la un an de studiu la altul.

Planificarea calendaristica - este un document administrativ alcatuit de institutor/profesor care asociaza intr-un mod personalizat elemente ale programei (obiective de referinta si continuturi, respectiv competente si continuturi) cu alocarea de timp considerata optima de catre acesata pe parcursul unui an scolar.

Planuri-cadru de invatamant - reprezinta documentul reglator esential care jaloneaza resursele de timp ale procesului de predare-invatare. Planurile-cadru ofera o solutii de optimizare a bugetului de timp: pe de o parte, sunt cuprinse activitati comune tuturor elevilor din tara in scopul asigurarii egalitatii de sanse a acestora; pe de alta parte, este prevazuta activitatea pe grupuri/clase de elevi in scopul diferentierii parcursului scolar in functie de interesele, nevoile si aptitudinile specifice ale elevilor.

Profilul de formare - reprezinta o componenta reglatoare a Curriculum-ului National, care descrie asteptarile exprimate fata de elevi la sfarsitul invatamantului obligatoriu si care se fundamenteaza pe cerintele sociale exprimate in legi si in alte documente de politica educationala, precum si pe caracteristicile psiho-pedagogice ale elevilor. Capacitatile si atitudinile vizate de profilul de formare au un caracter transdisciplinar si definesc rezultatele invatarii, urmarite prin aplicarea noului curriculum.

Schema orara - reprezinta o particularizare a planurilor-cadru de invatamant pentru o anumita clasa, in functie de optiunea exprimata pentru completarea trunchiului comun cu diferite tipuri de CDS. Schema orara pune in relatie discipline obligatorii si discipline optionale cu numarul de ore pentru care s-a optat.

Standardele curriculare de performanta - sunt criterii de evaluare a calitatii procesului de invatare. Ele reprezinta enunturi sintetice in masura sa indice gradul in care sunt atinse obiectivele fiecarei discipline de catre elevi, la sfarsitul fiecarei trepe de invatamant obligatoriu.

Truchi comun - reprezinta numarul de ore care trebuie parcurse in mod obligatoriu de catre toti elevii unei clase, pentru o anumita disciplina. Acest numar de ore este alocat prin planurile-cadru de invatamant si asigura egalitata sanselor la educatie.

Unitatea de invatare - reprezinta o structura didactica deschisa si flexibila, care are urmatoarele caracteristici:

determina formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor obiective de referinta;

este unitara din punct de vedere tematic;

se desfasoara in mod sistematic si continuu pe o perioada de timp;

se finalizeaza prin evaluare.

 Prin dreptul de a lua decizii conferit scolii, curriculumul la decizia scolii (CDS) este de fapt emblema puterii reale a acesteia. Derivata din libertatea - oferita de planul-cadru de invatamant - de a decide asupra unui segment al Curriculumului national, aceasta putere da posibilitatea definirii unor trasee particulare de invatare ale elevilor.

Libertatea de decizie la nivelul scolii este consonanta cu democratizarea societatii si reprezinta o sansa de adecvare la un sistem deschis, cu optiuni multiple. Din punctul de vedere al implementarii insa, CDS este un segment de mare noutate care a indus o serie de disfunctii. Primele aparute tin de chiar politica educationala care a redus in fiecare an - de la lansarea proiectului privind noile planuri-cadru si metodologia de aplicare a acestora - numarul de ore alocat CDS. Aceasta s-a intamplat ca urmare a interventiei diverselor grupuri de presiune care au impus trecerea unor ore in trunchiul comun, reducand astfel posibilitatea unor tipuri de CDS tocmai la disciplinele pe care incercau sa le protejeze si in numele carora au actionat. Alte disfunctii s-au manifestat la nivelul deciziei scolii, in momentul in care procesul de consultare s-a derulat formal, orele de CDS au devenit plase de siguranta pentru norme, iar programele de optional au repetat trunchiul comun.

Dar dincolo de disfunctii, CDS ramane o realitate a scolii de azi, realitate care si-a castigat o serie de adepti (fapt important este ca printre acestia se numara si majoritatea elevilor) si care presupune starea de normalitate prin acceptarea diferentei. Altfel spus, CDS-ca-putere-a-scolii permite crearea unui etos propriu care confera diferenta in cadrul genului proxim 'scoala romaneasca la inceputul mileniului III'.

Elaborarea programei de optionala la invatamantul obigatoriu

Pentru elaborarea programei de optional propunem urmatoarea schema de proiectare care este in acord cu modelul programelor de trunchi comun.

Pentru Argument, se va redacta 1/2 - 1 pagina care motiveaza cursul propus: nevoi ale elevilor, ale comunitatii locale, formarea unor competente de transfer etc.

Obiectivele de referinta vor fi formulate dupa modelul celor din programa nationala (al materiilor de trunchi comun), dar nu vor fi reluari ale acestora. Daca optionalul ar repeta obiectivele de referinta ale programei scolare a disciplinei, atunci optionalul respectiv nu ar aduce nimic nou din punctul de vedere al formarii si dezvoltarii unor capacitati ale gandirii (ar aprofunda eventual, prin adaugarea unor continuturi, abilitatile care se formeaza prin urmarirea obiectivelor din programa nationala).

Un obiectiv de referinta este corect formulat daca, prin enuntul sau, raspunde la intrebarea 'ce poate sa faca elevul?'. Daca raspunsul la aceasta intrebare nu este clar (ceea ce poate face elevul nu poate fi demonstrat si evaluat), atunci obiectivul este prea general definit. Pentru un optional de o ora pe saptamana se vor defini si urmari 5-6 obiective de referinta - pe care elevii urmeaza sa le atinga pana la sfarsitul anului.

Lista de continuturi cuprinde informatiile pe care optionalul le propune ca baza de operare pentru formarea capacitatilor vizate de obiective. Altfel spus, sunt trecute in lista acele informatii care vor fi introduse, combinate si recombinate intre ele si cu altele invatate anterior, intr-un cuvant, acele informatii care vor fi vehiculate in cadrul optionalului.

Ca si in cazul informatiilor prevazute in programele obligatorii (ale disciplinelor de trunchi comun), informatiile din lista optionalului nu vor fi considerate ca un scop in sine, ci ca un mijloc pentru formarea intelectuala.

Ca modalitati de evaluare, vor fi mentionate tipurile de probe care se potrivesc optionalului propus (de ex. probe scrise, probe orale, probe practice, referat, proiect etc.). NU vor fi incluse probele ca atare.

In cazul in care optionalul este prevazut pentru un nivel de scolaritate sau un ciclu curricular, este necesar sa fie definite si obiective cadru din care se deduc obiectivele de referinta pentru fiecare an de studiu. Altfel spus, daca oferta cuprinde un optional pentru mai multi ani de studiu, se redacteaza cate o programa pentru fiecare an, avand grija sa apara explicit progresia obiectivelor de la un an de studiu la altul.

Este recomandabil ca programa de optional sa contina si bibliografie.

Manualele alternative :o solutie pentru diversificarea demersului didactic?

Manualele alternative sunt un semn al democratizarii invatarii

Manualele alternative sunt un semn al normalizarii scolii in directia democratizarii invatarii. Nu este vorba aici nici de anarhie (pentru ca manualele reflecta programa scolara care prevede ceea ce este comun pentru toti elevii, asigurandu-se astfel egalitatea sanselor), nici de demagogie importata din Occident (pentru ca manualele alternative au existat si in perioada interbelica in Romania).

Manualele alternative sunt necesare pentru ca nici profesorii nu sunt identici si nici elevii. Nu exista elevul 'in general', neutru, unul si acelasi, caruia sa-i prescriem o evolutie standard in scoala; neurobiologia si psihologia demonstreaza diferentele individuale ale fiecaruia dintre noi (abilitati diferite, ritmuri diferite, interese diferite, chiar tipuri diferite de 'inteligente'). In acest sens, o societate moderna trebuie sa-si propuna valorizarea potentialului fiecaruia, nu numai pentru ca acesta este un ideal respectabil, ci si pentru ca are nevoie de cetateni bine formati si eficienti.

Din aceasta perspectiva, Curriculumul National actual propune prin componentele sale o oferta flexibila, concretizata in:

planuri-cadru care prevad un numar de ore obligatoriu (asigurand egalitatea sanselor la educatie, nu si uniformizarea acesteia insa) precum si ore la decizia scolii (permitand definirea unor parcursuri scolare diferentiate in functie de interesele elevilor). Planul cadru se deosebeste de vechiul plan de invatamant, printre altele prin permisivitatea sa (oferta diferentiata de instruire) si gruparea disciplinelor scolare pe arii curriculare (favorizarea legaturilor interdisciplinare);

curriculum pe discipline, care se diferentiaza de 'programele analitice' prin accentul pe care il pune pe interiorizarea unui mod de gandire specific fiecarui domeniu transpus in scoala prin intermediul unui obiect de studiu.

Primeaza cunoasterea de tip procedural

Cu alte cuvinte, primeaza formarea unor competente, a cunoasterii de tip procedural care permite asimilarea de noi informatii si operarea cu acestea, iar nu simple acumulari de cunostinte, ca in didactica traditionala.

Cum se realizeaza aceasta mutatie in fapt? Curriculumul fiecarei discipline preia competentele generale necesare specialistului unui domeniu si le traduce in termeni didactici (asigurand progresia de cunostinte si competente de la un an la altul si operand reductiile necesare transferarii unui domeniu de cunoastere intr-o disciplina scolara). Se defineste astfel un parcurs scolar care pune un semn de non-identitate intre domeniul de cunoastere (exterior scolii) si disciplina scolara. Programa scolara nu poate fi si nu are de ce sa fie tabla de materii a unui tratat de specialitate, decat pentru un tratat de specialitate. Ca urmare, programele scolare actuale definesc in termeni generali informatiile necesare pentru formarea intelectuala, fara a mai preciza timpul (unic) necesar asimilarii fiecarei unitati de continut. Ramane la latitudinea autorului de manual si a invatatorului/profesorului sa organizeze instruirea in functie de obiectivele si continuturile prevazute in programele scolare si de propriile optiuni privind progresia, abordarea metodologica si interesele elevilor.

Din acest demers, rezulta necesitatea manualelor alternative si a stimularii initiativei si a creativitatii la nivelul practicii scolare.

Ce inseamna de fapt existenta unui manual unic?

Inseamna ca cineva poseda cunoasterea exacta a ceea ce trebuie invatat si cum trebuie invatat de catre toti elevii la o anumita disciplina, intr-o anume clasa. La nivelul actual de acumulare a informatiei este greu de crezut ca o autoritate poate produce fie si numai o imagine corecta si fidela a unui domeniu de cunoastere. In momentul in care domeniul este transferat in scoala ca obiect de studiu, lucrurile devin chiar mai complicate; acesta nu poate fi transpus, pur si simplu, in absenta didacticii. Iar didactica moderna - didacticile, intrucat din perspectiva stiintelor cognitiei este vorba de o didactica specifica fiecarei discipline - legitimeaza manualele alternative. Si nu in ultimul rand, daca acceptam existenta diferentelor individuale intre elevi, atunci, pentru o formare intelectuala adecvata este necesara o oferta cat mai variata de instruire, capabila sa vina in intampinarea diferitelor interese, nevoi, ritmuri, stiluri etc.

Manualul traditional versus manualul modern

Prezentam sintetic mai jos diferentele esentiale dintre manuale traditionale si cele moderne:

Desigur, in mod concret, un anumit manual se regaseste la confluenta catorva dintre delimitarile formulate mai sus. Avand sansa optiunii, invatatorul/profesorul poate alege pentru sine si pentru elevii pe care ii formeaza, varianta cea mai adecvata.

Proiectarea activitatii didactice presupune:

lectura programei

planificarea calendaristica

proiectarea secventiala

La clasele a-X-a,a-XI-a si a-XII-a, lectura programei se face simplu, datorita asocierii competente - continuturi.

Planificarea calendaristica

In contextul noului curriculum, planificarea calendaristica se transforma dintr-un document administrativ formal care repeta modul de gestionare a timpului propus de programa analitica, intr-un instrument de interpretare personala a programei, care asigura un demers didactic concordant cu situatia concreta din clasa.

Planificarea activitatii didactice presupune asadar o lectura atenta si personala a programei scolare in scopul de a analiza obiectivele/competentele si a inventaria tipurile de activitati si resursele necesare.

Planificarea calendaristica este un document administrativ elaborat de profesor care asociaza intr-un mod personalizat elemente ale programei (obiective de referinta si continuturi respectiv competente si continuturi)cu alocarea de timp considerat considerat optim pe parcursul unui an scolar.

Din punctul de vedere al elaborarii planificarilor pentru clasele a-IX-a,

a-X-a,a-XI-a, a-XII-a, consider necesara urmatoarea etapizare:

1. Citirea atenta a programei si a manualului pentru care s-a optat
2. Stabilirea succesiunii unitatilor de invatare si detalierea continuturilor tematice ale fiecarei unitati in raport cu acele competente specifice care le sunt asociate prin programa;
3. Corelarea competentelor si continuturilor din programa cu oferta de resurse didactice de care poate dispune profesorul (manuale, ghiduri, caiete etc.)
4. Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de invatare, in concordanta cu competentele specifice vizate

In alcatuirea planificarii propun doua variante

sau

Intregul cuprins al planificarii are valoare orientativa, eventualele modificari determinate de aplicarea efectiva la clasa putand fi consemnate in rubrica ``Observatii``.

In functie de situatia concreta, fiecare dintre profesori va alege una dintre aceste forme de prezentare a planificarii.

In cazul in care se opteaza pentru a doua varianta completarea celei de-a patra coloane se face pe parcursul anului cu 1-2 saptamani inainte de prezentarea respectivelor continuturi la clasa

PROIECTAREA UNITATII DE INVATARE

1. Conceputul de unitate de invatare

O unitate de invatare poate sa acopere una sau mai multe ore de curs. Alocarea timpului afectat unei unitati de invatare se face prin planificarea anuala.

O unitate de invatare este:

- coerenta din punct de vedere al competentelor/obiectivelor vizate,

- unitara din punct de vedere tematic (adica al continutului),

- desfasurata in mod continuu pe o perioada de timp,

- finalizata prin evaluare.

Realizarea unei unitati de invatare impune un demers didactic proiectat de fiecare profesor in parte.

Metodologia de proiectare a unei unitati de invatare consta intr-o succesiune de etape, inlantuite logic, ce contribuie la detalierea continuturilor, in vederea formarii competentelor specifice/ atingerii obiectivelor de referinta. Etapele proiectarii sunt aceleasi, oricare ar fi unitatea de invatare vizata.

2. Proiectarea unei unitati de invatare se recomanda a fi facuta tinand seama de urmatoarele:

- centrarea demersului pe competente/ obiective (nu pe continuturi)

- implicarea in proiectare a urmatorilor factori:

      competente/obiective (de ce?)

      activitati (cum?) si resurse (cu ce?)

      evaluare (cui?)

- identificarea resurselor, a tipurilor de activitati si a modalitatilor si a secventelor de evaluare (precizate in timp).

Competentele generale si specifice sunt determinate de cerintele sociale,tehnice,de trasaturile si dinamica economica, de aceea prezinta flexibilitate si adaptare, cu posibilitatea redefinirii lor in functie de evolutiile inregistrate pe piata muncii.

Resursele cuprind manuale,culegeri de standarde, texte auxiliare (culegeri, enciclopedii,hartii, etc.), piese, subansambluri ,scule, dispozitive, verificatoare, aparate de masura si control, mostre de materiale , aparate de incercare , ansambluri din atelier, laborator tehnologic mijloace audio-video, soft-uri educationale care reproduc procesele ce au loc in diferite situatii reale, etc. In conditiile noului curriculum, lectura manualului nu mai este in mod obligatoriu liniara. Programa trebuie parcursa in mod necesar de catre toti, manualul insa se pliaza unei citiri personale si adaptate (vezi schema urmatoare)

Modalitati de interventie asupra unor unitati de continut din manual

Alte materiale suport

De asemenea, sunt considerate resurse : timpul, spatiul in care se desfasoara ora de curs, resursele umane (elevul cu personalitatea sa, profesorul cu experienta sa, influentele comunitatii etc.)

Profesorul va alatura fiecarui obiectiv/fiecarei competente sau grup de obiective/competente, acele resurse pe care le considera necesare pentru realizarea demersului didactic.

O atentie sporita trebuie avuta in proiectare la utilizarea corecta si eficienta a resurselor, intrucat multe dintre ele, folosite gresit sau ineficient, devin restrictii, de exemplu, timpul este o resursa, dar si o restrictie.

Unitatea de invatare reprezinta o structura didactica deschisa si flexibila care are urmatoarele caracteristici :

-determina formarea la elevi a unui comportament specific , generat

prin integrarea unor obiective de referinta ;

-este unitara din punct de vedere tematic ;

-se desfasoara in mod sistematic si continuu pe o perioada de timp ;

-se finalizeaza prin evaluare.

In continuare se prezinta un model de intocmire a unitatii de invatare precum si cateva modele de proiecte de unitati de invatare.

Scoala

Profesor..

Disciplina/Modul..

Clasa/Nr. ore pe saptamana/Anul

PROIECTUL UNITATII DE INVATARE

Unitatea de invatare.

Numar de ore alocate.

Se recomanda ca proiectele unitatilor de invatare sa se completeze ritmic pe parcursul unui an scolar, avind in avans un interval de timpoptim pentru ca aceasta sa reprezinte cat mai bine realitatea.

SUGESTIE METODICA PENTRU PROIECTAREA UNEI

UNITATI DE INVATARE

Aplicarea programei necesita ca in proiectarea oricarei unitati de invatare sa fie parcurse urmatoarele etape:

- Identificarea setului de achizitii anterioare necesar abordarii noului continut (actualizarea)

implica precizarea notiunilor de baza si a comportamentelor operatorii necesare pentru intelegerea si prelucrarea noului continut (achizitii anterioare)

se poate realiza si printr-o proba de evaluare initiala

Activitatile de invatare pregatitoare

se realizeaza prin prezentarea unei situatii problema desprinsa din cotidian, care ofera elevului pretextul - problema motivat. Rezolvarea optima a situatiei - problema va fi posibila dupa parcurgerea demersului de instruire pentru dobandirea competentelor specifice.

sunt exemple din cotidian abordate intr-o maniera deschisa, prin descoperire.

reprezinta valorificarea achizitiilor din ciclul anterior.

conduc la compatibilizarea noilor cunostinte cu experienta anterioara a elevului intr-o forma accesibila, cu realizarea unor legaturi interdisciplinare.

- Introducerea suportului motivational

Necesita esentializare si prezentare intr-un limbaj simplu si clar. Definitiile sunt urmate de exemple semnificative pentru a se constitui in puncte de referinta (si de revenire) in vederea sistematizarilor.

Modelarea

presupune aplicatii relevante ale modelului si evidentierea limitelor acestuia

permite dezvoltarea unor rezultate teoretice

se realizeaza printr-un demers dirijat/ semidirijat cu activitate organizata pe grupe sau individual si sarcini precise, punctuale.

Exersarea directionata

are in vedere aplicatii ordonate progresiv, cu scop de antrenament si care conduc la elaborarea unor strategii de rezolvare. Criteriul de alegere a sarcinilor trebuie sa raspunda necesitatilor de formare a competentelor specifice. Modul de organizare a invatarii se adapteaza nevoilor grupului de elevii si se personalizeaza pentru diferite filiere si specializari functie de numarul de ore alocat si de tipul de programa.

are rol de fixare si sistematizare.

include probe de evaluare formative/curente

Aprofundarea/ generalizarea

ofera oportunitati de invatare necesare pentru dobandirea competentelor actionale si focalizarea pe finalitate.

presupune activitati diferentiate pentru valorificarea diferitelor stiluri de invatare si a diferentelor individuale

proba de evaluare sumativa.