Dinamica ocupatiilor pe piata muncii

Pe piata muncii se fac referiri la forta de munca in sensul de totalitatea populatiei apte de munca, cu varsta legal reglementata, care munceste sau este in cautare de lucru. Potrivit legislatiei internationale si romanesti a muncii, populatia apta de munca include persoanele intre 15 si 65 ani. Piata muncii presupune dezvoltarea unui raport intre oferta si cererea de munca si stabileste conditiile de angajare si salarizare in munca.

Oferta de forta de munca reprezinta sursele de munca (disponibilul total de lucratori) de care dispune societatea la un moment dat si care se delimiteaza pe baza criteriului salarizare (remunerare). Din punct de vedere cantitativ, oferta de munca se defineste ca numarul de ore de munca/om intr-o economie. Din punct de vedere al calitatii, oferta de forta de munca reflecta dorinta omului de a investi in el insusi. Marimea ofertei de forta de munca difera in timp si spatiu, dupa:

conditiile demografice (cresterea demografica conduce la marirea ofertei de forta de munca);

dimensiunea salariului (asigurarea unei remuneratii mai mari determina cresterea disponibilitatii individului de a munci mai mult);

continutul si durata muncii, securitatea ocuparii, gradul de independenta economica pe care il asigura postul de munca etc.

Cererea de forta de munca reprezinta nevoia de forta de munca salariata (totalitatea locurilor de munca ocupate si neocupate) la un moment dat. Cererea de forta de munca porneste de la intreprinderi si institutii catre populatie. Aceasta are caracter flexibil, in functie de diferite aspecte:

fluctuatii in cererea de bunuri economice;

modificarea preturilor;

schimbari de tehnica si tehnologie in intreprinderi etc.

Relatia dintre cererea si oferta de forta de munca poate fi diferita, in functie de contextul economic:

a)     a) oferta este mai mare ca cererea de forta de munca;

In acest caz se inregistreaza un surplus de forta de munca comparativ cu numarul de locuri de munca disponibile intr-o economie.

b)     b) oferta este mai mica decat cererea de forta de munca;

Este cazul societatilor in care forta de munca disponibila este mai putina decat necesarul de activitate pe piata muncii. Cauze posibile ale acestei situatii pot fi: imbatranirea populatiei, lipsa de forta de munca pregatita pentru anumite specializari sau domenii de activitate economica, lipsa de disponibilitate pentru lucru a fortei de munca in anumite conditii de activitate etc.

c)     c) oferta se intersecteaza cu cererea de forta de munca;

In acest caz, exista si o cerere de munca neacoperita (de exemplu, meserii pentru care nu este forta de munca pregatita) si exista, de asemenea, oferta de munca fara posibilitati de incadrare in activitate (de exemplu, un excedent de forta de munca intr-un domeniu saturat sau fara cautare pe piata muncii).

Pe o piata a muncii care functioneaza in conditii eficiente, ar trebui sa existe un echilibru intre oferta si cererea de forta de munca. Somajul reprezinta excedentul ofertei fata de cererea de forta de munca, altfel spus un surplus de forta de munca in raport cu numarul de locuri de munca. Cauzele somajului sunt, in general, de natura economica (restructurari, schimbari de tehnologii, discontinuitati in procesele tehnice de productie etc.), dar pot deriva si din alte aspecte (de exemplu, cresterea demografica poate sa duca la un numar mare de indivizi care ating varsta legala pentru angajare, comparativ cu numarul de locuri de munca). Conform Biroului International al Muncii, o persoana este declarata somer daca indeplineste concomitent urmatoarele conditii: are mai mult de 15 ani, este apt de munca (din punct de vedere fizic si psihic), nu munceste, cauta un loc de munca, este dispus sa efectueze o munca salariata.

Problema somajului pune in discutie doua aspecte majore:

asigurarea dreptului de munca; dreptul la munca este drept universal, dar este garantat numai in tarile unde nivelul economiei permite asigurarea de locuri de munca pentru toti cei care vor sa munceasca;

garantarea unor masuri de protectie sociala pentru cei aflati in situatia de somaj; in Romania se acorda ajutor de somaj pentru o perioada de cel mult 270 de zile, care este continuat, in anumite conditii, cu o alocatie de sprijin pentru o perioada de 18 luni.

Efectele somajului trebuie analizate nu numai din punct de vedere economic, ci si din perspectiva efectelor de natura psihologica, sociala si chiar profesionala asupra individului: stres, refuzul de participare la viata sociala, descalificare in cazul somajului de lunga durata etc.

La nivelul economiei mondiale se inregistreaza in ultimele decenii o serie de modificari in structura pietei muncii:

tendinta generala de scadere a ponderii populatiei ocupate, avand cauze demografice (intinerirea populatiei in tarile in curs de dezvoltare, respectiv imbatranirea demografica in tarile dezvoltate), economice (progresul tehnic si introducerea de noi tehnologii in procesele de productie), sociale (promovare sociala, cresterea duratei de scolarizare);

multiplicari in diviziunea muncii prin dezvoltarea unei supra-specializari a domeniilor de activitate si, implicit, a fortei de munca;

modificarea structurii populatiei ocupate pe ramuri si sectoare de activitate economica: sporirea ponderii populatiei in sectorul tertiar si cuaternar, respectiv scaderea in sectorul primar;

sporirea calitatii resurselor de munca (prin sistemul de formare profesionala si educatie permanenta), in corelatie directa cu cresterea nivelului de dezvoltare economica si cu progresul stiintific.

Comparativ cu tendintele manifestate la nivel general, analiza pietei muncii din Romania evidentiaza anumite trasaturi specifice:

reducerea considerabila a ponderii populatiei ocupate in totalul populatiei;

cresterea ratei somajului in conditiile prelungirii etapei de restructurare economica;

dezvoltarea unei economii subterane si a muncii "la negru" in situatia refuzului anumitor conditii de munca si salarizare sau in situatii de somaj prelungit;

existenta unui raport deficitar intre populatia ocupata si salariati, pe de o parte, si, pe de alta parte, someri si pensionari;

manifestarea de disfunctionalitati in gestiunea pietei muncii.

Aceste tendinte au antrenat ample modificari in structura ocupationala pe domenii de activitate, care nu au fost insotite insa, de o strategie unitara de dezvoltare a resurselor umane si de capital pentru aceste schimbari. Structura ocuparii fortei de munca in Romania din ultimul deceniu este puternic marcata de un proces de dezindustrializare si, respectiv, de reagrarizare, ca si de o relativa dezvoltare a serviciilor. De exemplu, comparativ cu anul 1990, la nivelul anului 1999 s-au inregistrat urmatoarele date:

Pe ramuri ale economiei nationale, cel mai afectat domeniu este industria, urmat de constructii, transporturi, tranzactii imobiliare etc. Singurele activitati in care a sporit rata de ocupare in perioada 1992-1999 au fost: electricitate, gaz, apa; banci, finante, asigurari; administratie publica, educatie si, respectiv, sanatate si asistenta sociala. Pe de alta parte, cresterea ponderii populatiei din agricultura (ca urmare a restabilirii dreptului de proprietate asupra pamantului) este insotita de un nivel scazut de utilizare a noilor tehnici si tehnologii de productie.

Atat la nivel national, cat si mondial, diversele aspecte ale dezvoltarii pietei muncii (posibilitatea deschiderii de afaceri personale, dezvoltarea industriei productiei de masa, introducerea tehnologiei de varf, utilizarea calculatorului etc.) implica schimbari in viziunea asupra muncii si au consecinte directe asupra ocupatiilor.

Mobilitate profesionala

In structura profesionala au loc schimbari, prin disparitia unor profesii de pe piata muncii, aparitia de ocupatii noi sau de cunostinte, tehnici si tehnologii noi in cadrul unor profesii traditionale.

De exemplu, meserii precum cea de lampagiu (persoana care se ocupa cu intretinerea iluminatului stradal cu lampi de gaz), plutas (persoana care conducea plutele din busteni pe rauri) nu mai sunt actuale, ca urmare a disparitiei obiectului de activitate. In general, meserii vechi", traditionale precum prelucrarea manuala a lemnului, a metalelor etc. nu mai pot constitui surse reale de venit (nici chiar, de exemplu, in cazul comunitatilor de rromi, pentru care revigorarea meseriilor traditionale a constituit una din solutiile cel mai frecvent formulate).

Alte ocupatii, cum ar fi cele de informatician, broker, agent publicitar sunt relativ nou aparute in nomenclatorul de meserii, ca urmare a dezvoltarii de noi tehnologii si aparitiei de noi servicii sociale.

De altfel, in orice meserie apar in permanenta noi inovatii, noi cunostinte si noi tehnologii. Intervalul de schimbare a continutului unei profesii se estimeaza a fi de 15 ani.

In contextul descris, mobilitatea profesionala presupune o adaptare continua a structurilor de formare profesionala initiala si continua la cerintele pietei muncii, precum si o permanenta dezvoltare a resurselor umane prin policalificare si recalificare. In acest sens, este semnificativ principiul invatarii pe tot parcursul vietii (life long learning) conform caruia invatarea nu este un proces specific numai parcursului scolar, ci trebuie sa insoteasca permanent individul in efortul de integrare sociala si realizare profesionala.

Mobilitatea muncii

Schimbarile intervenite in structura profesionala determina tendinta persoanelor de a se deplasa pe piata muncii atat din punct de vedere ocupational (intre diverse meserii), cat si geografic (intre diferite zone).

Dinamica rapida din economie si cererea de forta de munca tot mai specializata impun adaptari continue ale sistemului educational si solicita din partea individului o mai mare flexibilitate in luarea deciziilor privind parcursul sau profesional. In acest context, se preconizeaza ca generatiile prezente si viitoare vor avea un numar mai mare de profesii si locuri de munca pe parcursul vietii decat au avut generatiile trecute. Astfel, conform cercetarii "Tineret '94", peste 36% dintre tinerii angajati sau someri doreau sa isi schimbe profesia pe care o aveau, cele mai frecvente motive ale dorintei de schimbare fiind o mai buna insertie si adaptare la cerintele pietei muncii, o asigurare a conditiilor optime de activitate si remunerare a muncii.

Stabilitatea in acelasi loc de munca si in aceeasi profesie, considerata altadata ca o valoare in aprecierea carierei profesionale a unei persoane, nu mai este nici posibila si nici dezirabila.

Pentru a raspunde acestor tendinte, sistemul de educatie urmareste deplasarea accentului de pe instructie si informare catre dezvoltarea de competente si capacitati utile individului pe tot parcursul vietii: comunicare, gandire critica, deprinderi de lucru in echipa, capacitate de rezolvare a problemelor, spirit antreprenorial etc.