Dezvoltarea creativitatii elevilor

Dezvoltarea creativitatii elevilor

Psihologii admit astazi in mod unanim faptul ca fenomenul creativitatii nu este apanajul exclusiv al unei minoritati. El este o caracteristica general-umana, deoarece fiecare individ poseda insusiri care ii vor permite acte creative, dar la niveluri diferite de realizare. in ultimele decenii, cercetarea psihologica a creativitatii si-a concentrat atentia asupra studiului cailor si a conditiilor de dezvoltare a capacitatilor creatoare. Mai mult chiar, au fost deschise cursuri de creativitate sau "scoli de inventica'.

in acest context, sarcina de baza a educatiei este dezvoltarea si structurarea fortelor creative existente in fiecare individ, in asa fel incat activitatea individuala sa devina in mod firesc si o activitate creativa. Problema fundamentala a profesorilor este: "Ce se poate face pentru stimularea creativitatii elevilor? ' ori "Care sunt j coordonatele unei educatii in vederea obtinerii creativitatii? '. Este absolut sigur, asa cum ne atrage atentia A.D. More, ca "nu va exista vreodata un ghid al creativitatii astfel alcatuit si indexat incat sa-l putem deschide la un anumit capitol pentru a sti ce I avem de facut sau de gandit in etapa urmatoare. Exista totusi anumite metode si principii calauzitoare cu caracter general, ce se pot aplica in multe sau, poate, in I majoritatea problemelor legate de creativitate' (More, 1975, p. 158).

Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativitatii elevilor. Cercetarile pe aceasta tema (E.P. Torrance, M. Fryer, T. Amabile) au aratat ca atitudinea pozitiva a profesorului fata de creativitate este unul dintre cei mai importanti factori;

care faciliteaza creativitatea. Conditia prima a dezvoltarii creativitatii elevului este ca profesorul sa stie ce inseamna a fi creativ, sa aiba cunostinte de. baza despre creativitate, despre psihologia creativitatii, despre posibilitatile de dezvoltare a acesteia in procesul de invatamant. Altfel, el nu va putea incuraja ceva ce nu intelege sau despre care nu stie mare lucru. Este, de asemenea, necesara respectarea personalitatii creatoare a elevului. Acest lucru nu este usor daca ne gandim la faptul ca elevii creativi pun intrebari incomode, ofera solutii inedite de rezolvare a problemelor, nerespectand procedeele stereotipe, sunt de o curiozitate uneori suparatoare si sunt nonconformisti. Din pacate, de multe ori, sistemul educational nu numai ca nu incurajeaza, ci inhiba creativitatea elevilor, prin cultivarea unui comportament conformist. intr-o cercetare realizata de A. Eriksson, profesorii suedezi i-au caracterizat pe elevii creativi ca pe niste indivizi enervanti, doritori de a face totul altfel, care tulbura linistea in clasa, egocentrici si egoisti, care vin cu idei ciudate, nedisciplinati si neobedienti. A.J. Cropley (1992) crede ca aceste caracterizari nu sunt surprinzatoare, deoarece multi dintre acesti copii nu se adapteaza bine la conditiile scolii: "ei sunt prea plini de idei, prea pretentiosi si prea nerabdatori in raport cu conditiile oferite de scoala'. Si Torrance a constatat faptul ca elevii creativi sunt ingraditi de conformism si ca sunt de multe ori pusi in fata alternativei de a renunta la originalitate pentru a fi acceptati de mediu sau de a-si pastra originalitatea si a fi, in consecinta, respinsi de mediu. Profesorii tind sa aprecieze mai mult elevii disciplinati, care isi indeplinesc sarcina fara sa comenteze si sunt dispusi sa accepte judecata profesorului sau pe cea a majoritatii. Un elev care este capabil sa nu fie de acord cu majoritatea poate trezi sentimente negative, chiar daca opinia lui e justa. Sa nu uitam insa ca majoritatea descoperirilor stiintifice au insemnat punerea la indoiala a punctelor de vedere acceptate.

Rezultate similare se regasesc si intr-o cercetare romaneasca. Ana Stoica (1983, p. 49) a constatat ca profesorii apreciaza favorabil conduitele creative doar in proportie de 38%, in timp ce simpatia lor fata de conduitele caracteristice elevului necreativ se exprima in proportie de 62%. Totodata, se semnaleaza o exagerare a accentului pus pe un tip convergent de gandire, ce orienteaza demersurile rezolutive spre un singur mod de rezolvare. La randul lor, marea majoritate a elevilor simt ceea ce pretuiesc profesorii, anume un comportament conformist, si atunci ei dau curs acestor asteptari ale profesorilor. Este foarte important ca profesorul sa nu reprime manifestarile elevilor creativi, sa incurajeze libera exprimare a opiniilor (chiar daca acestea sunt contrare opiniilor sale), sa stimuleze imaginatia sau solutiile mai deosebite. Elevii trebuie sa-si poata manifesta liber curiozitatea si spontaneitatea.

O alta sarcina a profesorului este, asadar, intretinerea unei atmosfere permisive, a unor relatii care sa nu exagereze nici prin autoritarism, nici prin laissez-faire. Studiile experimentale facute de R. Lippitt, R. White si K. Lewin asupra stilurilor de conducere (autoritar, democratic si laissez-faire) releva superioritatea conducerii democratice. Liderul democratic evita sa ia singur decizii, invitand grupul sa stabileasca maniera de organizare. Elevii au cunostinta de planul de desfasurare a activitatii, sunt liberi sa se asocieze in vederea realizarii unei sarcini, au posibilitatea

de a opta pentru o varianta de rezolvare din mai multe posibile. Rezultatele au aratat ca elevii din grupuri cu lideri democratici au colaborat mai bine, s-au implicat cu entuziasm in rezolvarea sarcinilor, iar rezultatele activitatii lor au fost superioare fata de ale grupurilor conduse autoritar sau in stilul laissez-faire. Atributele care tin de personalitatea liderului au un ecou direct in ceea ce priveste personalitatea elevilor. Multi pedagogi si psihologi sustin ca factorul esential pentru stimularea spiritului creator al elevului sunt relatia profesor-elev, atitudinea profesorului in clasa si in afara clasei.

in egala masura, si profesorul trebuie sa invete sa fie creativ in activitatea didactica. Daca profesorul nu face el insusi dovada creativitatii, ii va fi foarte dificil sa dezvolte aceasta caracteristica la elevi. Pe baza constatarii ca intre creativitatea elevilor si cea a profesorilor exista o stransa legatura, E.R Torrance a organizat cursuri in cadrul carora profesorii au fost invatati sa gandeasca creativ. Atat profesorii, cat si elevii au fost testati inainte si dupa terminarea cursurilor, iar rezultatele consemneaza modificari semnificative in gandirea creativa a profesorilor si a elevilor, in activitatea de predare-invatare, profesorul creativ foloseste strategii menite sa cultive flexibilitatea intelectuala. Elevul este pus sa abordeze o problema din unghiuri de vedere diferite, sa o interpreteze, sa elaboreze o ipoteza explicativa pe care sa o verifice, sa caute independent o solutie. Torrance crede ca incurajarea copiilor in a pune intrebari reprezinta un aspect esential al dezvoltarii creativitatii. Elevii trebuie invatati cum sa formuleze o intrebare, sa se "joace' cu ea, s-o reformuleze, sa-si asume rolul de investigator. Din pacate, multe dintre discutiile din clasa sunt ghidate de profesor, care acorda prioritate ideilor si intrebarilor ce vin in sprijinul propriilor argumente si le ignora sau le respinge pe cele care le contrazic.

Orientand activitatea elevilor, profesorul ii incurajeaza sa descopere cunostinte, sa rezolve probleme, dar si sa formuleze ei insisi probleme. invatarea pe baza de probleme, invatarea prin descoperire sau invatarea prin descoperire dirijata reprezinta forme ale unei invatari de tip euristic prin care profesorul stimuleaza creativitatea elevilor. De multe ori, din lipsa de timp, profesorul indica elevilor modul de rezolvare a problemelor, rapindu-le astfel posibilitatea de a gasi singuri diverse cai de solutionare a acestora. Elevii trebuie indrumati sa dobandeasca o gandire independenta, sa manifeste toleranta fata de ideile noi, sa actioneze liber si sa utilizeze o critica de tip constructiv. Acest tip de invatare nu numai ca duce la formarea unui stil creativ de rezolvare a problemelor, dar are efecte si asupra dezvoltarii personalitatii elevilor. Elevul se obisnuieste sa abordeze fara teama problemele, sa le analizeze si sa le rezolve. Este stimulat sa devina curios si deschis, sa indeplineasca cu placere sarcinile. Nu mai putin important este si impactul in planul relatiilor interpersonale. Elevii invata sa-si cunoasca propriile capacitati si sa le compare cu ale celorlalti colegi din clasa, capata incredere in fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti, isi exprima opiniile cu mai mult curaj.

in aceasta perspectiva a stimularii creativitatii elevilor, profesorul trebuie sa acorde mai multa atentie modului in care se realizeaza evaluarea. Este necesara o deplasare de accent a obiectivelor evaluarii, de la obiective de ordin informativ

(verificarea volumului de cunostinte, priceperi si deprinderi pe care le-a achizitionat elevul) la obiective de ordin formativ (evaluarea competentelor functionale ale elevului, respectiv gandire critica, independenta si originala, aplicarea cunostintelor si deprinderilor in contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice si practice, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor informatii complexe). Notarea nu va mai avea

in ochii elevilor un caracter coercitiv si punitiv. Tensiunea si frustrarea care insotesc,

de obicei, actul evaluativ nu pot fi decat daunatoare exprimarii creativitatii elevilor. Evaluarea trebuie orientata in directia evidentierii aspectelor pozitive si a progreselor inregistrate de fiecare elev in parte. Eliberarea de teama evaluarii se poate face si prin amanarea evaluarii (asa cum se intampla in brainstorming) sau prin instituirea unor perioade de neevaluare. Scopul acestor demersuri il reprezinta crearea conditiilor pentru exprimarea libera a posibilitatilor fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinii

de a ataca si rezolva creator problemele, fara teama de a gresi si de a fi sanctionat, cresterea increderii in fortele proprii, dezvoltarea curajului de a-si asuma riscuri. Deplina incredere si pretuirea pe care le simte elevul din partea profesorului il fac sa-si alunge timiditatea si inhibitiile, considerandu-se demn de a se dezvalui si exterioriza. Referindu-se la modul in care poate fi distrusa creativitatea elevilor, Teresa Amabile (1997, pp. 104-115) identifica patru factori, numiti de autoare "asasini ai creativitatii': evaluarea, recompensa, competitia si restrangerea capacitatii de alegere. In sensul celor spuse anterior despre efectele evaluarii, Amabile adauga faptul ca asteptarea evaluarii poate submina creativitatea unui copil, deoarece acesta se va concentra mai mult asupra felului in care ii va fi apreciata munca si nu va da frau liber imaginatiei si fanteziei. in ceea ce priveste recompensa, autoarea avanseaza un punct de vedere diferit de cel foarte cunoscut, si anume ca recompensarea unui comportament duce la intarirea acelui comportament. in opinia autoarei, recompensa determina inabusirea motivatiei intrinseci, a imboldului personal, si de aici se ajunge la reducerea creativitatii. Sunt citate mai multe rezultate experimentale in care grupurile de elevi sau studenti ce au lucrat in vederea obtinerii unei recompense (materiale, financiare) au fost mai putin creative decat grupurile nerecompensate. De asemenea, este invocat cazul scriitorului T.S. Eliot, care a suferit o depresie atunci cand a aflat ca a obtinut Premiul Nobel pentru literatura, convins fiind ca acesta insemna distrugerea motivatiei intrinseci de a scrie. Cel de-al treilea factor, competitia, este mai complex decat recompensa si evaluarea luate separat, deoarece le contine pe amandoua. Competitia apare atunci cand oamenii stiu ca performantele lor vor fi evaluate in raport cu performantele altora, iar cel mai bun va primi o recompensa. in situatiile acestea, copiii vor ajunge sa se preocupe excesiv de dezvoltarea unor adevarate strategii de depasire a celorlalti, lucru care poate dauna creativitatii lor. in sfarsit, restrangerea posibilitatilor de alegere se refera la impunerea unor reguli stricte, a unor constrangeri in ceea ce priveste sarcinile de lucru, caile de abordare, la inocularea ideii ca ar exista o singura cale de realizare a sarcinii date. La toate acestea am putea adauga faptul ca si parintii au un rol in ceea ce priveste

posibilitatile scolii, ale profesorilor de a dezvolta creativitatea copiilor. Unii profesori

spun ca sunt descurajati de faptul ca se simt presati sa predea in felul in care le place parintilor, chiar in contradictie cu necesitatile educationale ale copiilor. Sunt numeroase cazurile in care parintii controleaza caietele copiilor si nu se declara multumiti decat daca vad pagini pline cu coloane de exercitii, texte etc. A proceda altfel inseamna "a te juca'. Comunicarea profesorului cu parintii si informarea acestora asupra obiectivelor urmarite si asupra metodelor utilizate este esentiala in acest caz. Nu exista retete miraculoase prin care sa putem realiza stimularea creativitatii elevilor. Sugestiile oferite se pot constitui in strategii nespecifice care, chiar daca nu ar duce in mod automat la obtinerea unor progrese evidente pe linia dezvoltarii creativitatii, sunt importante, deoarece favorizeaza manifestarea atitudinilor creative si, mai ales, a aptitudinii de a cauta si formula probleme. in esenta, este vorba de o noua abordare a procesului de instruire, in sensul unei schimbari complete a stilului. Predarea orientata spre creativitate implica un set de conditii favorabile, iar hotaratoare este incurajarea copiilor sa lucreze si sa gandeasca independent, sa-si elaboreze propriile proiecte si sa se debaraseze de ideea ca, in scoala, orice activitate trebuie sa fie strict dirijata si controlata de profesor.