Dezvoltarea gandirii nevazatorilor sub unghiul relatiilor dintre aspectul figurativ si aspectul operativ al activitatii cognitive

Dezvoltarea gandirii nevazatorilor sub unghiul relatiilor dintre aspectul figurativ si aspectul operativ al activitatii cognitive

Cercetarile au relevat faptul ca la nevazatori functionalitatea limbajului, respectiv coordonarile verbale, nu sunt suficiente pentru a compensa intarzierea generata de dificultatile de adaptare senzorio-motorie si lipsa sau insuficienta functionalitate a reprezentarilor spatiale de tip vizual, ceea ce inseamna ca nu putem sustine ca cecitatea nu are nici un efect specific asupra dezvoltarii intelectuale, respectiv asupra operativitatii intelectuale a acestor deficienti in problemele spatiale. S-a constatat ca in ceea ce priveste rationamentul logic aplicat datelor spatiale concrete sau reprezentarilor intuitive, spatiale, nevazatorii prezinta o relativa retardare in raport cu subiectii valizi de aceeasi varsta. Aceasta intarziere este cu atat mai evidenta cu cat cecitatea este mai precoce si, evident, cand cecitatea este totala si daca, in toate aceste cazurii, in familie sau in gradinita, respectiv in scoala, nu s-au organizat suficiente activitati, stiintific fundamentate sub unghi psihopedagogic, prin care sa se antreneze si sa se imbogateasca experienta peceptiva tactil-kinestezica si desigur si cea auditiva, olfactiva etc. a deficientului vizual.

Ramanerea in urma a deficientilor vizuali in privinta rationamentelor logice aplicate datelor spatiale, concrete sau reprezentarilor spatiale, in raport cu subiectii valizi se poate explica daca facem apel la conceptia piagetiana privind relatiile dintre aspectul figurativ si aspectul operativ al activitatii cognitive, dezvoltata printre altii de Mounod (1971-1972). Imaginile-reprezentari, ca si imaginile-perceptive furnizeaza ceea ce Piaget numeste cunoasterea starilor, prin opozitie cu transformarile. Aceste "instrumente mintale" fac parte din aspectul figurativ al cunoasterii, prin opozitie cu sistemele de relatii care definesc transformarile si constituie instrumente operative (aspectul operativ al cunoasterii).

In cadrul scolii piagetiene, Inhelder a subliniat rolul operativitatii mintale si a suportului sau imagistic figurativ), sugerand totodata ca "figurativul si operativul nu constituie doua stadii succesive, ci doua aspecte complementare ale gandirii: Schimdt-Kitsikis si de Ajuriaguerra (1973, p.14) au emis ipoteza ca procesul de construire a mecanismelor figurative ar fi partial autonom si diferit de procesul structurarii operatorii, in masura in care aceste mecanisme se reelaboreaza o data cu si in functie de datele experientei, acestea din urma nepermitand sa recurga, fara ele, la un cadru notional.

Datorita acestui fapt, posibilitatile reprezentarii imagistice ar fi mult mai dependente de factorii cu caracter individual (initiativa, decizie etc.) decat constructiile operatorii propriu-zise. Aceste relatii intre cele doua forme ale cunoasterii, figurativa si operativa, au fost studiate de Hatwell (1966) la copiii nevazatori (cu cecitate congenitala sau dobandita dupa varsta de 4 ani) dintr-o perspectiva teoretica piagetiana. Pentru Hatwell, cecitatea este o limitarea cunoasterii figurative si nu o privare totala a acestei cunoasteri, datorita numeroaselor informatii pe care nevazatorii le pot extrage din lumea obiectelor, prin aprehensiune tactila. Or, dupa cum sublinia si Rey (1958), "imaginea sau impresia tactila induce reactii motrice, care sunt ele insele surse de senzatii proprioceptive: prin motricitate, senzatia tactila este, astfel, transformata si asociata la o senzatie proprioceptiva. Cand excitantul tactil a disparut, motricitatea poate reproduce impresia proprioceptiva asociata la impresia tactila si indusa prin ea. Este suficient ca actul motor sa se repete. Aceasta repetitie si aferentatiile care rezulta vor constitui constiinta durabila a stimularii tactile incercate. Se releva, astfel, rolul enorm al componentei motorii, care face parte integranta din dinamica perceptiva. Deci nu se poate concepe tactilul ca realmente pasiv. Vor exista intotdeauna raspunsuri motorii discrete care analizeaza, sustin, fac mai constanta si intretin aferentatia senzitiva, gratie unui sistem reverberant in care senzatia declanseaza motricitatea, care reintareste senzatia" (Gnenest-Chene, 1990, p.131-132 ).

Desi cecitatea creeaza dificultati in aparitia operatiilor spatiale (infralogice) ea nu este, totusi, un obstacol in achizitia lor. Mai multe conduite ale nevazatorilor sunt intotdeauna comparabile cu cele ale vazatorilor si nimic nu ne autorizeaza sa credem ca lumea nevazatorilor este extrem de heterogena si fundamental diferita de cea a vazatorilor, si aceasta atat in domeniul logic, cat si in domeniul spatial. Intr-adevar, chiar daca aprehensiunea tactil-kinestezica la copiii nevazatori este insotita de o oarecare deficienta in unele sectoare cognitive, datorita lipsei aprehensiunii vizuale, aceasta deficienta nu corespunde, totusi, decat unor ramaneri in urma care pot fi ulterior depasite prin demersurile instructiv-formative si compensatorii.

Retardul cel mai important se situeaza in domeniul notiunilor spatiale si este, de altfel, cu atat mai mare cu cat ceitatea este mai precoce. Pentru Hatwell, aceasta confirma stransa legatura care exista-in optica piagetiana-in geneza constructiei spatiului, intre aspectele figurative si aspectele operative ale cunoasterii. Dar, totodata, cecitatea antreneaza o inferioritate sistematica a unei parti a operatiilor fizice ale conservarii, impiedicand verificarea obiectiva (vizuala) si alterand reprezentarea imagistica, ceea ce impiedica adecvarea sa relativa la operatii si pe de alta parte, a operatiilor conceptuale atunci cand aceasta se sprijina pe un material manipulabil.

Dimpotriva, in probele logice, dominanta verbala a performantelor nevazatorilor se apropie net de cea a vazatorilor. Pentru a explica aceasta discordanta in interiorul domeniului logic-intre operatiile logice verbale si cele spatio-temporale/infralogice, Hatwell avanseaza o interpretare psihologica. Ea considera ca cecitatea permite o dezvoltare riguros normala a limbajului, chiar cu o tendinta de "hipertrofiere verbala" acest fenomen pare sa comporte un mecanism de compensare mai eficace probabil pe planul informatiilor cognitive-analog cu cel intalnit la disfazici, care utilizeaza o simbolica gestuala in scopul compensarii insuficientelor limbajului verbal proopriu. In definitiv, constatarea ca limbajul are "functii compensatorii" si ca dezvoltarea rationamentului verbal este relativ normala iar inteligenta verbala la unii nevazatori este foarte dezvoltata, presupune ca limbajul permite unei anumite forme de operativitate sa se constituie in pofida inexistentei imaginilor mintale vizuale sau a slabei lor functionalitati si a unor erori existente in cunostintele acestor subiecti referitoare la diferitele proprietati ale obiectelor, indeosebi spatiale. Prin intermediul limabajului, nevazatorii se elibereaza de o realitate materiala putin incoerenta pentru ei si acced la operatiile logice ale gandirii.

Mounoud (1972) precizeaza faptul ca nu exista reprezentari imagistice doar pentru datele spatiale (proprietati si operatii spatiale), ci si datele fizice si cele logico-matematice lasa, de asemenea, loc reprezentarilor imagistice. Piaget atribuie imaginii-reprezentare a datelor spatiale un caracter particular, dat fiind faptul ca imaginea este prin definitie spatiala. In cazul datelor spatiale transformarile sunt ele insele figurari/prefigurari "imagistice" ale spatiului. Elaborarea unei imagini a datelor spatiale consista in a traduce tot sub forme spatiale transformarile (deplasarile, proiectiile in spatiu etc.), acestea prezentand, astfel, mai degraba si un aspect figurativ si nu exclusiv operativ. Aceasta explica rezultatele mai slabe obtinute de elevii nevazatori la probe de rationament cu date spatiale, care implica transformari.

In cazul elaborarii unei imagini a datelor logico-matematice este vorba de a traduce sub o forma cu necesitae spatiala transformari nespatializate. Deci, aceste imagini sunt mai mult sau mai putin arbitrare. Dar, intr-un oarecare numar de situatii, figurarile imagistice ale operatiilor logico-matematice se bazeaza pe izomorfismul care exista intre operatiile logice efectuate asupra unor colectii de elemente discrete si operatiile infralogice (spatio-temporale) care se efectueaza asupra continutului, adica asupra segmentelor obiectulu (asupra impartirii dimensiunilor sau structurii obiectului, a transformarilor). Dar este evident-mai ales la nevazatori-ca figurarile sau semnificantii cei mai adaptati datelor logico-matematice sunt sistemele de semne, care sunt utilizte preferential, si nu traducerea sub forma de necesitate spatiala.

Din experimente comparative a reiesit ca perceptiile si reprezentarile vizuale faciliteaza stabilirea si dezvoltarea unor structuri cognitive operationale, iar elevii nevazatori, care sunt lipsiti de astfel de premise, trebuie sa depuna eforturi suplimentare, mai indelungate, sa recurga la alte suporturi imagistice ale operatiilor pentrua obtine rezultate relativ egale cu vazatorii (Hatwell, 1966; Hudelmayer, 1969). Totodata, a reiesit ca posibilitatile de conceptualizare si functionalitatea conceptelor la nevazatori sunt in functie de natura sarcinii. Astfel, de exemplu, modalitatea auditiva le ofera un cadru care faciliteaza conceptualizarea, rezultatele nevazatorilor egaland sau chiar depasind pe cele obtinute de elevii valizi. Date interesante s-au obtinut prin cercetarile care au urmarit constituirea si functionalitatea gandirii operatorii la nevazatori comparativ cu vazatorii. Astfel, Hatwell (1966) a comparat, in cadrul unui experiment, doua loturi de subiecti in varsta de 5-12 ani, nevazatori si vazatori (cate 25 in fiecare grupa), pentru a releva accesul deficientilor vizuali la gandirea operatorie. Autoarea a utilizat mai multe probe: o proba de deplasare in plan, cerand subiectilor sa anticipeze pozitiile diferitelor parti ale unui obiect in cursul deplasarii; o proba de deplasare in spatiul tridimensional (rotatie de 180 grade in jurul unei axe); probe de conservare a substantei, greutatii si volumului; probe vizand operatiile logice (clasificare, seriere) cu suport figurativ (imagistic) si probe de operatii logice (clasificare, seriere) cu suport verbal.

Rezultatele obtinute de Hatwell demonstreaza ca ramanerea in urma a nevazatorilor in raport cu valizii in privinta functionalitatii gandirii operatorii nu este omogena. Deci, putem, intr-adevar vorbi de un tip de "heterocronie" in dezvoltarea intelectuala a nevazatorilor, de o nuanta specifica. Inferioritatea nevazatorilor este neta in probele spatiale si de conservare, explicatia constand in relativa adecvare care se manifesta in conditiile firesti, ale validitatii, intre imaginea-reprezentare si obiectul insusi al operatiilor, asa cum se intampla in acest tip de sarcini. Inferioritatea nevazatorilor este, de asemenea, destul de mare in probele logice bazate pe manipulari concrete, dar ea tinde sa diminueze si chiar sa dispara la multi subiecti in probele logice cu date verbale (in serierile verbale, de exemplu), deci, atunci cand suportul operatiilor este verbal sau predominant verbal si nu intuitiv-spatial.

Date interesante privind achizitia conservarii substantei de catre deficientii vizuali a obtinut Tobin (1973), intr-o cercetare efectuata cu 189 subiecti (Tabelul 4).

Tabelul 4. Procentajul conservatorilor substantei (Tobin, 1973, p.63)

Legenda: in paranteze - numarul subiectilor examinati. Numerele fara paranteza: procentajul conservarilor realizate de subiectii examinati (pe grade de deficienta si varste). De exemplu, in randul 1, coloana 1: N=18, dintre care 2 subiecti cu conservarea substantei dobandita, deci 11%.

Tobin releva faptul ca desi rezultatele celor mai buni dintre acestia se situeaza la acelasi nivel cu rezultatele vazatorilor, totusi repartitia varstelor la care conservarea substantei este dobandita este mult mai extinsa decat la subiectii valizi. Autorul remarca utilitatea practica a unor asemenea cecetari pentru diferentierea procesului instructiv-formativ si corectiv- compensator desfasurat cu deficientii vizuali. Tobin sugereaza ca exercitiile de "tip Piaget" ar putea fi de utilitate practica pentru diagnosticul formativ si pentru procesul de invatamant din scolile/clasele cu deficienti vizuali.

Si alti cercetatori au relevat faptul ca, in ceea ce priveste aparitia structurii operatorii concrete (conservarea, seriere, clasificare) elevii nevazatori manifesta o intarziere de 4-5 ani fata de vazatori, in timp ce capacitatea de a realiza clasificarile si serierile verbale era normal dezvoltata. Aceasta ramanere in urma in dezvoltarea unor structuri operatorii la nevazatori (care au beneficit delimbaj, dar ale caror coordonari senzorio-motorii si reprezentari spatiale au fost afectate), comparata cu intarzierea de 1-2 ani constatata cu aceleasi probe de Oleron la surzi (care se gasesc intr-o situatie inversa privind relatiile dintre limbaj si coordonarea senzorio-motorie), confirma ideea piagetiana ca limbajul nu constituie izvorul logicii, ci, dimpotriva, el este structurat de aceasta (Piaget , 1973).