MODELE DE INSTRUIRE LOGOCENTRIC VS. EMPIRIOCENTRIC

MODELE DE INSTRUIRE LOGOCENTRIC VS. EMPIRIOCENTRIC

INSTRUIRE. CARACTERIZARE

Etimologic, termenul de instruire provine din latinescul ''instruo'' ce inseamna aranjament, amenajare, constructie, iar prin extensie reprezinta o ''constructie in spirit", o constructie intelectuala.

Instruirea reprezinta un proces, ca si invatarea sau evaluarea si desemneaza comunicarea, transmiterea unui ansamblu de informatii cu scopul de a produce modificari in planul cognitiv al unui individ si astfel se genereaza invatarea. Tinand cont de aceasta definitie a instruirii, se poate spune ca instruirea ar fi predarea cadrului didactic. Instruirea include ansamblul de activitati instructiv-educative desfasurate de profesor, inclusiv cele care privesc formarea calitatilor psihice, afective, volitive, caracteriale.

Ansamblul de caracteristici fundamentale ale instruirii nu s-ar putea realiza fara a tine cont de aspecte importante in ceea ce priveste curriculum, evaluare si management. Curriculum include toate activitatile educative elaborate de scoala si dirijate catre un scop care poate avea loc fie in interiorul, fie in exteriorul scolii. Legat de activitatile educative desfasurate de scoala este evaluarea, care va ajuta cadrul didactic sa aprecieze functionarea interna a actiunii educationale, iar in stransa legatura cu acestea se afla managementul care reprezinta un domeniu de cercetare in stiintele educatiei care studiaza perspectivele de abordare al clasei cat si structurile dimensional practice ale acesteia in scopul facilitarii interventiilor cadrului didactic in situatiile educationale concrete prin exercitiul microdeciziilor educationale.

Tinand cont de componentele educatiei, se pot despinde caracteristici definitorii ale instruirii precum:

existenta unei bune pregatiri care sa provoace o invatare,

performantele clasei sa fie raportate la obiectivele si convingerile cadrului didactic,

existenta unei relatii intre cadrul didactic si elevi,

accesibilizarea continutului care se presupune ca profesorul il cunoaste si il va transmite elevului,

generarea invatarii prin instruire, desfasurand actiuni care sa favorizeze invatarea,

realizarea unor activitati in care sa fie evaluat continutul pe care elevul si l-a insusit sau nu,

infaptuirea unor actiuni care sa vina in sprijinul elevilor care nu si-au insusit continutul.

Instruirea din punctul de vedere al pedagogiei, reprezinta ansamblul de actiuni desfasurate de o persoana cu pregatirea necesara (un profesor) pentru a putea invata sau a cultiva un individ cu scopul de a-i provoca modificari in plan cognitiv, afectiv, psihomotor si nu numai, de a genera o invatare care sa poata fi utila personalitatii abia formate pentru a raspunde cerintelor trecute, prezente si de viitor a societatii in care traieste.

Analizarea acceptiunilor date conceptului de instruire a fost determinata de sesizarea caracterului limitat al instruirii definita ca o actiune de comunicare, de transmitere de cunostinte.

E. Noveanu pornind de la definitia instruirii data de B. O. Smith, care renunta la dihonomia descriptiv/prescriptiv, mentioneaza patru definitii elaborate:

definitia descriptiva, ce subliniaza ca fundamentala relatia dintre instruire si invatare, instruirea fiind "distribuirea cunostintelor si deprinderilor";

definitia intentionala, in care se recunoaste rolul obiectivelor si al convingerilor cadrului didactic, instruirea fiind in acest sens o activitate intentionala;

definitia normativa, se centreaza pe analiza principiilor etice si deontologice;

definitia stiintifica, vizeaza descrierea atenta a comportamentelor specifice instruirii.

Parcurgerea definitiilor mentionate arata ca instruirea este o actiune ce are intentia de a produce invatare.

Pentru ca o activitate educationala sa poata fi considerata instruire trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-contact direct intre cadru didactic si elev;

-asimetrie informationala (profesorul cunoaste materia, elevul nu detine informatiile respective);

-cadrul didactic vrea ca elevul sa fie facilitat in travaliul asimilarii continutului informational;

-prin ceea ce face cadrul didactic determina elevul sa invete continuturile in mod rational;

-cadrul didactic trebuie sa releve elevului acele elemente de continut pe care se presupune ca elevul ar trebui sa le invete;

-actiunile cadrului didactic vor continua pana cand elevul incepe sa invete continutul informational.

Ca sfera, continutul conceptului de instruire este mai mare decat invatarea si mai restransa in raport cu educatia (S. Cristea,).

MODELUL LOGOCENTRIC

Este cel mai raspandit model de organizare si desfasurare a instruirii si porneste de la premisa explicativ-stiintifica: stiinta este un produs, rezultat finit si bilant de adevaruri exprimate intr-un corp de cunostinte.

Obiectivul fundamental il constituie transmiterea informatiilor esentiale de catre profesor, modelul fiind centrat pe monopolul absolut al cadrului didactic. In cadrul acestui model obiectul instruirii il constituie aspectele notionale, logice si mai ales cantitative, metodele sunt frecvent analitice.

Avantajele modelului sunt:

se poate transmite un volum mare de cunostinte intr-un timp relativ redus la un numar foarte mare de elevi (economicitate);

sunt achizitii ale culturii, valori care nu pot fi transmise decat prin acest canal de comunicare (J. Bruner spunea ca valorile culturii nu se descopera ci se transmit);

Dezavantajele modelului sunt:

pasivismul elevilor, solicitand prea putine resurse intelectuale si afective din partea elevilor;

formativitatea invatamantului in aceasta maniera este foarte scazuta;

prescurtarea foarte mult a procesului de invatare: cunostintele sunt retinute numai la nivel amnezic, potentialul lor de operationalitate fiind foarte redus;

subestimarea  realitatii;

cultivarea aspectul livresc al procesului de instruire.

Modelul este specific invatamantului traditional si in parte invatamantului programat.

MODELUL EMPIRIOCENTRIC

Abordeaza euristic situatia de instruire, privind stiinta ca un proces si familiarizand elevii cu logica investigatiei stiintifice, cu tehnicile de cercetare. Elevii experimenteaza cunoasterea si folosesc pentru procesul de instructie invatarea prin descoperire, rezolvarea de probleme. In interiorul acestui model invatarea nu este preponderent cognitiva, cat mai ales orientata pe experientele subiectului - actionale, afective, individuale si sociale. Elevii se autoevalueaza si isi concep noi probleme de invatare. Modelul empiriocentric dezvolta formativitatea contribuind esentialmente la consolidarea operatiilor si a proceselor intelectuale.

Avantajele modelului sunt:

gradul mare de activism metodologic si intelectual la elevi,

dezvoltarea gandirii creatoare si a inteligentei elevilor;

Dezavantajele modelului sunt:

consumul mare de timp necesar pentru procesul de invatare,

consumul crescut de energie intelectuala,

imposibilitatea de acoperire totala a continuturilor numai prin structurarea empiriocentrica.

Concluzii

Modelul logocentric se bazeaza pe obsesia cuvantului. Profesorul se afla centrul atentiei, tine lectii in care iese in evidenta cantitatea mare de informatii pe care o detine, dar finalitatea s-ar putea sa nu fie cea preconizata deoarece elevii nu  urmaresc cu atentie lectiile tip prelegere. Modelul este bun, dar folosit cu discernamant, in functie de gradul de intelegere al elevilor.

Modelul empiriocentric se bazeaza pe invatarea centrata pe elev, prin efectuarea de experiente. Nu toate lectiile insa se preteaza la acest model.

SISTEME DE INVATAMANT

In general, prin sistem se intelege un ansamblu de elemente care se gasesc intr-o continua interactiune si care formeaza impreuna un tot unitar. In particular, sistemul de invatamant se refera la organizarea institutionala a procesului de instructie si educatie. El cuprinde totalitatea institutiilor destinate sa realizeze instructia si educatia tinerei generatii.

Sistemul de invatamant are un caracter istoric si national, in sensul ca a evoluat si s-a perfectionat in concordanta cu dezvoltarea economico-sociala a societatii, cu specificul si traditiile culturale din fiecare tara.

Cu toate ca fiecare sistem de invatamant dispune de unele trasaturi comune cu alte sisteme, are propriile sale particularitati, generate de traditiile culturale si scolare acumulate de-a lungul timpului.

In tara noastra, sistemul actual de invatamant este rezultatul valorificarii creatoare a traditiilor valoroase ce s-au cristalizat de-a lungul unei indelungate evolutii istorice.

Organizarea sistemului nostru de invatamant are un caracter umanist si ofera conditii prielnice valorificarii optime a capacitatilor si aspiratiilor fiecarui copil.

Alternative in invatamant

invatamant de stat (prescolar, primar, secundar, postliceal, superior)

- invatamant particular (dupa Revolutia din 1989, si in tara noastra a aparut acest tip de invatamant atat in universitar cat si in preuniversitar)

Forme de invatamant: zi, seral, I.D.(invatamant la distanta), F.R (frecventa redusa).

Sisteme de invatamant in Romania (alternative legalizate):

Step by step, Waldorf, Montessori, Freinet, Planul Jena.

Principalele caracteristici ale educatiei Step by Step sunt:.
- abordarea unor metode de predare adecvate;
- predarea tematicii bazata pe individualitate;
- centrele de activitate din clasa vor fi delimitate atat fizic cat si prin procesul de invatare - citire, scriere, matematica, stiinte, descoperite de fiecare elev in parte.

Detalii specifice prinvind metoda Montessori Gruparea copiilor de varste diferite. Copiii sunt grupati pe varste si abilitati neomogene, in serii de trei sau sase ani: 0-3, 3-6, 6-12 (uneori 6-9 si 9-12), 12-15, 15-18;

Exista o interactiune constanta, o permanenta rezolvare de probleme, predare de la copil la copil si o socializare permanenta;

Copiii lucreaza in conformitate cu propriile lor abilitati si nu se plictisesc niciodata (din aceasta perspectiva, acest sistem ar fi o mana cereasca pentru invatamantul simultan din multe zone rurale din Romania);

Mediul special pregatit este amenajat in functie de aria curriculara, iar copiii sunt liberi sa se deplaseze prin clasa in loc sa stea in banci;

Nu exista limita in ceea ce priveste timpul in care copilul poate lucra cu un anume material. In fiecare perioada a zilei, toate ariile curriculare--matematica, limba, stiintele, istoria, geografia, desenul, muzica, etc., pot fi studiate la toate nivelele;

Metoda de predare - Preda predand, nu corectand;

Nu exista lucrari de control care sa se inapoieze cu corecturi in rosu. Se respecta munca si efortul copilului asa cum sunt;

Profesorul, printr-o observare extensiva si prin inregistrarea observatiilor, planifica proiecte individuale prin care fiecare copil sa-si dezvolte capacitatea de a invata ce-i trebuie pentru a-si imbunatati performantele. El este pregatit in probleme fundamentale de matematica, limba, stiinte si arte, si in calauzirea cercetarii si explorarii copilului, concentrandu-i interesul si emotiile asupra temei. Profesorul nu stabileste teme, nici nu dicteaza ce trebuie sa se studieze sau sa se citeasca si nici nu stabileste limite privind profunzimea interesului copilului.