Modele de orientare

Cercetarea stiintifica a practicii orientarii arata ca exista sase modele fundamentale de orientare. Modelele propuse mai jos reprezinta versiuni simplificate ce nu se regasesc intotdeauna in stare pura in practica de orientare. In realitate, vom gasi mereu un amestec, o combinatie sau chiar o varianta adaptata a acestor modele.

Cele sase modele pot fi aranjate in functie de doua axe caracterizate (i) prin nivelul de specializare in orientarea profesionala si (ii) prin nivelul de integrare in activitatile educationale.

Modelul expertului extern

Orientarea este considerata o activitate separata de invatamant si nu reprezinta o sarcina a institutiilor de invatamant. Consilierii foarte specializati, care lucreaza individualizat in activitatea de orientare in afara scolii, reprezinta elementul principal al acestui model de indrumator. Profesorii sau directorii nu au acces la acesti consilieri si nu primesc feedback asupra situatiei elevilor lor.

Modelul expertului intern

Desi se considera ca orientarea face parte din sarcinile institutiilor de invatamant,  aceasta ramane in mainile unor consilieri strict specializati, care nu sunt implicati in activitatile de predare. In cadrul acestui model, devin posibile activitatea de consiliere in grup si abordarea multi-disciplinara. Cele mai multe eforturi sunt indreptate spre sprijinul individual si specializat de tip corectiv. Avantajul il reprezinta accesibilitatea acestor experti interni pentru profesori si directori. Profesorii pot sa primeasca un feedback cu privire la situatia elevilor lor in cadrul limitelor codului deontologic. Psihologii scolari reprezinta un model al acestui tip de abordare a orientarii.

Modelul specialistului intern

Acest model este comparabil cu abordarea expertului intern. Diferenta consta in faptul ca, in acest caz, consilierii sunt profesori cu o pregatire suplimentara pentru orientare si care, de regula, raman in continuare implicati in activitatea de predare, dar efectueaza si orientare profesionala independent de procesul de instruire. Astfel, exista doua tipuri separate de activitati efectuate de profesor, insa nivelul sau de specializare in domeniul orientarii este mai scazut decat nivelul expertilor. Cu toate acestea, datorita integrarii profesorului in scoala, exista un flux bun de informatii in legatura cu situatia elevilor in cadrul intregii echipe educationale. "Decanii pentru probleme studentesti" din scolile olandeze reprezinta un exemplu al acestui model.

Modelul mentorului

In aceasta abordare, orientarea este considerata, pana la un punct, o parte a procesului de predare. Cu toate acestea, anumite sarcini ale consilierii, mai ales in activitatile de orientare individuala, raman separate de procesul efectiv de instruire. In aceste modele, profesorii cu o anumita pregatire suplimentara desfasoara, in primul rand, o activitate de predare, dar li se acorda si raspunderea de orientare pentru o anumita clasa la care predau. Mentorii raspund nu numai de elevii care le-au fost incredintati, ci si de grupul de elevi in intregime. De aceea, au tendinta sa acorde importanta atat sprijinului individual, cat si celui acordat grupului in intregime. Evident, datorita integrarii lor in activitatile de predare, fluxul de informatii cu privire la elevi este accesibil pentru intreaga echipa de educatori. Modelul mentorului este larg raspandit, de exemplu, in scolile olandeze.

Modelul echipei de profesori

In acest model, invatamantul si orientarea sunt percepute ca o activitate integrata. Procesul de predare si orientarea nu pot fi separate una de alta. O echipa de profesori, care nu sunt pregatiti in mod obligatoriu in domeniul orientarii, isi asuma raspunderea pentru cateva clase din scoala. Procesul de invatamant si progresul elevilor reprezinta un intreg unitar, iar echipa raspunde de grup in totalitate. Echipa ofera atat sprijin individual, cat si pe grupe. Informatiile despre elevi sunt impartasite cu intreaga echipa. Modelul german "Team-Kleingruppen" este un exemplu al acestei abordari.

Modelul tutorului

In cadrul acestui model, orientarea este considerata o parte componenta a sarcinilor educationale. Fiecare profesor este si tutor individual pentru cativa elevi. Tutorul ramane raspunzator pentru grupul lui de elevi tot timpul cat acestia se afla in scoala, pe intreaga perioada de scolarizare, chiar daca nu mai are raspunderi legate de procesul de predare fata de acesti elevi. Tutorii nu au, de regula, nici un fel de pregatire speciala si sunt implicati numai in acordarea de sprijin individual in afara activitatilor de predare. Ei pot sa-si impartaseasca informatiile despre un anumit elev cu colegii profesori, dar nu vor avea niciodata o imagine de ansamblu a situatiei, pentru ca, uneori, nu au acces la clasa din care face parte elevul. Acest model este foarte des intalnit in sistemul de invatamant din Marea Britanie.