Personalitatea scolarului mic

Personalitatea scolarului mic

Din punct de vedere intelectual asistam la un real salt in procesul gandirii, concretizat in aparitia operatiilor logice.

In stadiul senzoriomotor modalitatea principala de adaptare era actiunea obiectiva, copilul dobandind informatii prin simturi si actiuni sau miscari motorii ale corpului. Aceasta modalitate imbraca forma actional-obiectuala. In stadiul preoperational, reprezentarea sau imaginea devine modalitatea principala de receptionare si prelucrare a informatiei, ea luand forma gandirii in imagini. Incepand cu acest stadiu, procesarea informatiei se realizeaza cu ajutorul operatiilor logice, de unde forma gandirii operativa. Sensul operativ al gandirii se exprima prin aceea ca presupune utilizarea operatiilor in procesarea informatiei. In viziunea lui J. Piaget, "operatiile sunt actiuni interiorizate sau interiorizabile, reversibile si coordonate in structuri totale" (F. Longeot, 1969, pag. 13).

Trasatura principala a unei operatii logice este reversibilitatea, care confera respectivei operatii posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct si invers, a anticiparii mintale a rezultatului, a efectuarii unor corectii si aproximari, totale desfasurandu-se pe plan mintal. Reversibilitatea, proprie operatiei mintale marcheaza un progres mintal in dezvoltarea intelectuala sau cognitiva. Datorita acestor operatii, gandirea copilului poate patrunde dincolo de ceea ce ofera cunoasterea intuitiva. Toate acestea sunt confirmate de experimentul lui J. Piaget. Este vorba despre trecerea unor margele dintr-un pahar in altul, de dimensiuni diferite. Pana la debutul acestui stadiu copilul crede ca fiecare varsare a margelelor duce la schimbarea cantitatii. In cadrul studiului despre care vorbim, subiectul este sigur, ca numarul margelelor se conserva. Raspunsul poate fi explicat numai prin reversibilitatea operatiei mintale dobandite in acest stadiu, copilul poate adauga ca varsarea margelelor din "A" in "B" poate fi corectata prin varsarea inversa (J. Piaget, 1965);

Tot asa, in cazul elementelor ordonate "ABC" copilul poate intelege ca "B" ramane inviorabil intre "A" si "C", ca si intre "C" si "A". se considera ca indicatorul operatiilor concrete il constituie ideea de invarianta, de conservare a unor caracteristici (cantitate, volum, lungime) pe fondul unor modificari vizibile pe care le sufera obiectele. Experimentul conservarii lichidului in conditiile varsarii lui in doua pahare de dimensiuni diferite, este relevant din acest punct de vedere. Mecanismul mintal al invariatiei este reversibilitatea, iar intelegerea acesteia denota prezenta unor operatii mintale. S-a demonstrat experimental ca intelegerea invariantiei sau conservarii se dobandeste treptat: la 7-8 ani conservarea substantei, la 9 ani conservarea greutatii, la 11-12 ani conservarea volumului. Surprinderea invariantiei, a ceea ce este constant si identic in lucruri se bazeaza pe capacitatea de a coordona intre ele operatiile gandirii, de a le grupa in sisteme unitare, toate acestea fiind posibile prin mecanismul reversibilitatii.

Dupa complexitatea lor, operatiile sunt de doua feluri: concrete si formate, primele fiind proprii acestui stadiu, celelalte functionand in stadiile urmatoare.

Din acest considerent perioada cuprinsa intre 7-11 ani mai este cunoscuta sub denumirea de stadiu operatiilor concrete sau stadiul concret operational.

Operatiile care se substituie intuitiei sunt "deocamdata" concrete; se desfasoara pe plan mintal, gandirea este legata astfel de realitate.

Logicul se intemeiaza pe situatii concrete, in interiorul carora obiectele pot fi organizate si clasificate in sisteme potrivit unui criteriu adoptat in prealabil. Copilul intelege ca elementele pot fi schimbate sau transformate, conservandu-si insa caracteristicile initiale. Conservarea cantitatii constituie probabil fundamentul operatiilor concrete.

Scolarul mic opereaza cu ceea ce este real, cu ceea ce este imediat prezent si nu cu ceva posibil, cu sensuri concrete "aici si acum". Operatiile concrete sunt legate de actiunea obiectuala, in cadrul unor actiuni practice cu acest obiectiv, in conditiile in care rationamentul logic se sprijina pe actiuni imediate.

Gandirea intemeiata pe operatii concrete devine inoperanta cand obiectele sunt inlocuite cu enunturi sau propozitii verbale.

Rationamentul intemeiat functional pe operatii concrete nu se poate deprinde de concretul imediat pentru a se avanta in domeniul alternativelor si posibilului.

Operatia concreta, cu toate ca se desfasoara pe plan mintal, se aplica pe obiecte sau situatii reale, spre deosebire de operatia formata care se aplica unor enunturi verbale.

Operatiile concrete confera intelectului o structura calitativ deosebita, imprimand gandirii un caracter operativ. Ea se desprinde de datele perceptiei globale intuitive, a reprezentarii; prin decentrari succesive copilul isi depaseste egocentrismul si realizeaza o reflectare adecvata prin actiuni tot mai eficace asupra obiectivului.

Gandirea concreta, proprie acestui stadiu, se deosebeste astfel de gandirea intuitiva, specifica stadiului anterior. Pentru ca operatiile sunt concrete, Piaget denumeste aceasta perioada ca fiind "stadiul inteligentei concrete".

M. Debesse considera ca perioada intre 7-11 ani ar putea fi caracterizata ca fiind "varsta ratiunii", "varsta cunoasterii". Este varsta ratiunii deoarece gandirea copilului devine operatorie. Operatiile concrete ce-i sunt specifice permit ratiunii sa patrunda dincolo de datele perceptiei si reprezentarii, retinand relatiile invariante dintre diversele insusiri ale obiectelor si fenomenelor in situatii concrete. Este "varsta cunoasterii" pt. ca copilul reuseste sa asimileze un evantai de notiuni care condenseaza si unifica insusiri ale cunoasterii senzoriale.

In primii ani notiunile scolarului mic au un caracter empiric, trasaturile esentiale si neesentiale nefiind insa suficient diferentiate, dar spre sfarsitul perioadei acesta atinge stadiul gandirii notionale.

Sub efectul dezvoltarii psihice si al influentelor educative, gandirea tinde sa se organizeze in jurul catorva notiuni fundamentale cum ar fi cele de timp, de spatiu, de numar, de cauza, de miscare etc. "ele formeaza suportul gandirii logice si permit intelegerea realitatii observabile prin intermediul unei serii de raporturi". (M. Debesse).

Capacitatea de cunoastere sporeste si datorita memoriei, ale carei posibilitati cresc rapid. Toate procesele memoriei inregistreaza salturi evidente. Scolarul mic poate invata si memora usor tot ceea ce i se ofera, asa cum invata sa mearga, sa vorbeasca. Se contureaza de pe acum diferitele tipuri de memorie: vizuala, auditiva, chinestezica.

Referitor la dimensiunea afectiva, copilul de aceasta varsta reactioneaza printr-o gama variata de stari afective, de placere, de durere de bucurie, de tristete, de insatisfactie la reusitele sau nereusitele sale scolare.

Viata activa este dependenta pe de o parte de anumite trebuinte vitale, iar pe de alta parte, de relatiile copilului cu mediu social din care face parte. Viata lui este astfel stimulata si intretinuta de modul in care sunt sau nu sunt satisfacute anumite trebuinte ce se leaga de procesul de conservare a vietii (de foame, de somn, de sete) de anumite trebuinte ce se leaga de convietuirea sociala (de comunicare, de ocrotire). In masura in care ele sunt sau nu satisfacute se instaleaza starea de confort sau disconfort afectiv.

Din gama trairilor afective, cele mai importante sunt emotiile si sentimentele. Registrul emotiilor este deosebit de extins. Ele sunt legate de situatiile concrete in care se afla copilul. Tonusul emotional accentueaza sensibilitatea si receptivitatea copilului la schimbarile ce intervin in ambianta din care face parte. Reactiile emotionale nu se invata, se traiesc ori de cate ori situatia regeneratoare se repeta. Prin finalitatea lor, emotiile sunt contradictorii, unele avand efecte pozitive, altele efecte negative.

Spre deosebire de emotii, sentimentele se caracterizeaza printr-o relativa stabilitate, constituind in acelasi timp un liant unificator al personalitatii. Scoala si ambianta din interiorul ei stimuleaza dezvoltarea unor sentimente superioare, de natura intelectuala, morala si estetica. Activitatea de invatare cu succesele si obstacolele ei ofera prilejul conturarii unor sentimente intelectuale, cum ar fi curiozitatea epistemica, dorinta de a ocupa un loc fruntas in colectivul sau, dorinta de autodepasire, pasiune pentru un anume gen de activitate. Amplificarea interactiunilor psihosociale, a vietii si muncii in grup, conduc in mod iminent la accentuarea sensibilitatii umane si implicit la consolidarea unor sentimente morale. Spiritul de cooperare nu poate fi conceput in afara unor sentimente cum ar fi cel al prieteniei, al respectului al raspunderii, al increderii si stimei, etc. Sentimentele estetice se dezvolta in procesul perceperii frumosului din natura, arta si viata sociala.

Indrumarea procesului de contemplare si cautare a frumosului, concomitent cu incercarea de -al crea sub indrumarea atenta a dascalului, constituie conditii prielnice de cultivare a sensibilitatii estetice.

Dimensiunea relationala este determinata, in principal de statutul pe care copilul il ocupa in colectivitatea scolara.

La intrarea in scoala, copilul ajunge intr-un mediu diferit de cel familial, in locul unui grup restrans, copilul se confrunta cu o comunitate care functioneaza altfel decat cea din familie sau gradinita. El face parte dintr-un grup a carui activitate fundamentala este invatatura si in care este egal cu partenerii sai. Dupa cum remarca J. Piaget, in aceasta perioada se contureaza sentimentul social moral al respectului reciproc. In relatiile cu ceilalti colegi, copilul se simte acceptat de catre acestia, considerandu-se partener egal cu ei.

In cadrul acestei dimensiuni se desprind doua tendinte convergente, una de expansiune, de atatare fata de alte persoane si alta de intoarcere spre sine. Prin cea din urma se intrezaresc elemente ale "cunostintei de sine", ale "eului care se priveste pe sine". Este asa zisa tendinta a interioritatii", a concentrarii asupra lui insusi. Lumea exterioara si lumea interioara nu se mai afla pe acelasi plan. Invata sa nu exteriorizeze tot ce gandeste si tot ce simte. Evolutia interiorizarii declanseaza diferite manifestari de dedublare in atitudinile si comportamentele sale.

Tot ca o expresie a celor doua tendinte se constata o accentuare a spiritului de cooperare, concomitent cu aparitia unor manifestari de retragere si neacceptare, a unui sentiment de izolare. Sunt aspecte ale socializarii la aceasta varsta. Alternanta cooperare-izolare este pozitiva pana la un punct, dupa care poate deveni sursa unor distorsiuni ale socializarii si implicit ale unor esecuri scolare. Accentuarea cooperarii vine in contradictie cu "personalizarea" dupa cum izolarea exagerata conduce la restrangerea canalelor de comunicare cu ceilalti, la saracirea continutului psihosocial vehiculat prin aceste canale.

Intensificarea vietii sociale la aceasta varsta se exprima prin sentimente de prietenie si camaraderie dintre copii, prin trebuinta de a participa la activitatile comune, de a constitui echipe care sa se intreaca intre ele. Sentimentul apartenentei la grup functioneaza din plin. Elevii se mandresc cu colectivul clasei lor. Solidaritatea care-i uneste pe scolari se manifesta uneori in egala masura si impotriva adultilor, ca si impotriva "noilor veniti" sau a "lenesilor" ori a "laudarosilor".

Structurile interrelationare ce se constituie la nivelul grupului formeaza matricea de baza a socializarii la aceasta varsta. Coordonarea mecanismului cooperare-competitie constituie una din preocuparile principale ale dascalului. Exagerarea competitiei se poate solda cu aparitia unor relatii conflictuale, dupa cum ocolirea ei, in virtutea unei viziuni deformate asupra reciprocitatii si egalitatii dintre copii, saraceste interactiunea psihosociala de unul din factorii stimulativi care o intretin.

Mediul social din scoala nu dispune de o incarcatura afectiva pe masura celui din familie, insa este mult mai diversificat. Copilul simte acest lucru devenind mai impulsiv si excitabil, cu tendinta de dramatizare a unor intamplari banale cu care se confrunta. Specialistii au teoretizat o asemenea stare considerand ca ea marcheaza o "intarcare afectiva" sau o a "doua intarcare". (E. Paun, 1982) Daca in familie copilul detinea o situatie privilegiata din punct de vedere afectiv, in grupul scolar devine partener egal cu ceilalti. Dascalul, la randul sau, este mai rezervat, mai putin afectiv decat parintii, autoritatea lui impunand un nou tip de relatie afectiva. Se instituie astfel o anume discontinuitate intre mediul familial, mai tolerant si cu o incarcatura afectiva mai mare, si mediul scolar, mai rigid si mai neutru afectiv. Registrul relatiilor interpersonale in mediul scolar este infinit mai bogat. Alaturi de cooperare si competitie functioneaza relatii intemeiate pe conducere-subordonare, simpatie-antipatie, comanda-executie, acceptare-respingere.

Complexitatea dezvoltarii psihice in aceasta etapa confera scolii un rol special. Fara a subestima importanta mediului familial, rolul activitatii scolare este hotarator.