Clasificarea basmelor

Clasificarea basmelor

In folclor granitele dintre specii ca si cele dintre tipuri sunt fluctuante cu incalcari in felurite sensuri. Fiecare din speciile basmului: basme legendare, basme nuvelistice, basme despre dracul cel prost constituie cate o fereastra, sau chiar o punte catre speciile invecinate, avand caracteristici ambigue fata de basmele fantastice.

Basmele legendare, cum arata si numele, se inrudesc cu legendele prin faptul ca desfasurarea actiunii este conditionata si de interventia lui Dumnezeu sau a altor fiinte divine ( in terminologia germana, legenda are ca protagonisti numai divinitatile crestine ), semnificatia naratiunii avand o coloratura crestina accentuata, in timp ce basmele despre dracul ( zmeul ) cel prost sunt mai degraba niste snoave, intrucat motorul actiunii nu mai e vitejia, sustinuta de agenti miraculosi, ci istetimea umana, in puternica opozitie cu prostia diavolului ( zmeului ), iar naratiunea mentinandu-se mereu in registrul satiric, cu explozii ilariante la fiecare noua intamplare.

Basmele nuvelistice se inrudesc cu cele fantastice prin profilul lor compozitional, naratiunea fiind de obicei lunga si complicata, cat si prin tonul serios, uneori chiar grav care o domina, calauzind-o spre acelasi happy end, dar se apropie de snoava prin sceneria lor realista, lipsita de ingrediente miraculoase, cum arata de altfel si numele subspeciei, anumite intruziuni superstitioase fiind de fapt extrase din reprezentarile curente, deci veridice dupa optica populara de anumit nivel.

Basmul fantastic poate fi definit ca o naratiune pluriepisodica, al carei protagonist este omul ( de obicei adolescent ), ajutat de animale sau obiecte cu insusiri miraculoase, care reuseste in cele din urma sa fie rasplatit in chip maxim, actiunea fiind verosimila pentru o mentalitate de tip arhaic. In literatura de specialitate se intalnesc pareri divergente referitoare la doua aspecte, totusi capitale pentru stabilirea mai exacta a profilului speciei.

Aceasta clasificare a basmului apartine lui Ovidiu Birlea ( Folclorul Romanesc I, p. 147 ).

Conform manualului pentru clasa a X-a "Limba si literatura romana" exista o tipologie a speciei in conformitate cu care basmele sunt impartite in trei mari clase: basme animaliere, basme fantastice, basme nuvelistice.

Basmul animalier e naratiunea ai carei actanti principali sunt animalele, salbatice sau domestice. Omul lipseste in cele mai multe, dar chiar atunci cand participa si el la actiune rolul sau e cu totul secundar fiind pe deplin subordonat animalelor, in orice caz, el nu inregistreaza nici un fel de rasplatire care sa fie mai mare decat cea a animalelor copartase. Denumirea speciei se vadeste intrucatva conventionala deoarece personajele pot fi si plantele, uneori chiar obiecte, naturale sau confectionate de mana omului.

Basmul despre animale presupune credinta ca animalele au nu numai un suflet, similar celui uman, dar si un limbaj propriu prin care ele se inteleg si pe care-l poate descifra si omul, mai ales cel dotat cu insusiri speciale.

Basmul despre animale e in genere o naratiune scurta, alcatuita dintr-un episod cu doua sau mai multe scene. Actantii sunt adusi in scena atat cat e necesar pentru ilustrarea formei specifice de manifestare, intr-o caracterologie redusa la limitele definitorii. In consecinta, numarul actantilor ramane mic, cel mai adesea doi protagonisti intruchipand fiecare cele doua adversitati indispensabile pentru a propulsa actiunea in chip verosimil.

Temele basmului despre animale sunt putine. Cea mai frecventa este cautarea hranei, preocuparea de capetenie in lumea animala. Destul de frecventa este intrecerea: unele animale se provoaca, semetindu-se sau vadindu-si totalul dispret pentru lipsa de indemanare a adversarului. Celelalte teme se intalnesc sporadic: animalele pleaca in lume disperate de situatia critica initiala, se duc la targ sa-si cumpere cele necesare etc.

Trecerea basmului din zona creatiei poetice orale in zona literaturii i-a complicat, sub aspect tipologic, modelul. Putem distinge, astazi, basmul-feerie, impus de V. Alecsandri prin Sanziana si Pepelea, de basmul-nuvela, creat de I. Creanga prin Soacra cu trei nurori, de basmul-poem, construit de Mihai Eminescu prin Fat-Frumos din lacrima, de basmul-parodie, propus de Ion Luca Caragiale prin Da damult, mai da damult, de basmul-idila, ilustrat prin Craiasa zanelor, de George Cosbuc, sau de basmul-stiintifico-fantastic, Ber Caciula, pe care l-a realizat I. C. Vissarion.