ETAPELE FORMARII DEPRINDERILOR MOTRICE SI CLASIFICAREA LOR

ETAPELE FORMARII DEPRINDERILOR MOTRICE SI CLASIFICAREA LOR

Deprinderile motrice sunt forme concrete de activitate motrica care au la baza stereotipuri dinamice, realizate prin legaturi temporale in scoarta cerebrala motorie. Se apreciaza faptul ca aceste legaturi temporale sunt cu atat mai trainice cu cat numarul repetarilor este mai mare, iar varsta subiectilor este mai mica. Exercitiul fizic, repetat in mod sistematic si continuu, este principalul excitant care contribuie la formarea legaturilor temporale, a stereotipurilor dinamice, a reflexelor conditionate. Pentru formarea deprinderilor motrice, excitantul trebuie sa se transmita scoartei cerebrale in aceeasi ordine si cu intensitate corespunzatoare.

Unele componente ale deprinderilor motrice sau chiar acestea in intregime pot ajunge la faza de automatizare. In aceasta faza, controlul scoartei cerebrale asupra efectuarii deprinderii motrice se pastreaza, dar atentia nu mai este indreptata spre succesiunea lantului de miscari specifice deprinderii respective. Ea este indreptata in primul rand, asupra modificarilor intervenite in contextul ambiental si asupra rezolvarii creatoare a sarcinilor motrice.

Deprinderile motrice se perfectioneaza treptat, in perioada relativ indelungata de timp si neuniform, adica intensitatea "transformarilor" este diferita in functie de stadiile formarii fiecarei deprinderi cu cat stadiul este mai avansat cu atat transformarile sunt mai putine. Ele se "destrama" treptat daca nu sunt consolidate prin repetari multiple (in timp, nu in aceeasi lectie). Este de retinut faptul ca o deprindere motrica nu dispare total, ea lasa "urme" in legaturile temporale si deci poate fi restabilita relativ repede.

Stadiile formarii deprinderilor motrice sunt prezentate, ca numar si denumiri, in mod relativ diferentiat in functie de punctul de vedere din care sunt abordate. Este bine de precizat faptul ca nu trebuie sa confundam etapele insusirii deprinderilor motrice, care sunt stadii ale procesului didactic, cu fazele fiziologice sau psihologice ale acestei insusiri. Este normal ca in procesul pedagogic de instruire sa se tina seama atat de fazele fiziologice cat si de cele psihologice.

Dupa d-l conf. univ. Carstea Gheorghe in "Teoria si metodica educatiei fizice si sportului" - Bucuresti 1993 - se pot distinge urmatoarele etape in formarea deprinderilor motrice:

a)     Etapa initierii in bazele tehnice de executie a deprinderilor motrice, cu urmatoarele obiective principale: formarea unei reprezentari clare asupra deprinderii respective (prin explicatie si demonstratie, in special); formarea ritmului general de executie cursiva a deprinderii; descompunerea - daca este cazul - deprinderii in elemente componente si exersarea analitica a acestora, preintampinarea sau inlaturarea greselilor tipice de executie.

b)     Etapa fixarii, a consolidarii deprinderilor motrice, cu urmatoarele obiective principale: formarea tehnicii de executie a deprinderii in concordanta cu caracteristicile spatiale, temporale si dinamice optime; intarirea legaturilor temporale prin exersare in conditii relativ constante, standardizate, a deprinderii motrice, fiind create premisele si pentru executarea acesteia in conditii variate.

c)     Etapa perfectionarii deprinderilor motrice, cu urmatoarele obiective: largirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi prin desavarsirea executiei mai multor procedee tehnice; exersarea - cu precadere - a deprinderii in conditii cat mai variate si apropiate de cele intalnite in practica; includerea deprinderii intr-o inlantuire de alte deprinderi si executarea acestor "combinatii" cu usurinta.

1 Clasificarea deprinderilor motrice

Deprinderile motrice au surse de provenienta diferite, reflectand domenii de activitate umana in care a fost necesara actiunea motrica. Necesitatea de locomotie a determinat aparitia mersului si a alergarii, depasirea unor obstacole a condus la aparitia unor forme de sarituri, catarari, escaladari, actionarea in conditii de mediu natural a impus inotul, schiul, patinajul, vaslitul, apararea a necesitat tararea, aruncarea, tractiunea, impingerea, procurarea hranei a impus forme de transport de greutati etc.

Un alt domeniu care a determinat aparitia unor deprinderi cu o structura elevata a fost si este sportul, care de milenii a incercat sa satisfaca dorinta de intrecere a fiintei umane creand perpetuu deprinderi care, insotite de reguli, s-au extins pe intreaga planeta.

Dintre numeroasele criterii care s-au folosit pentru clasificarea deprinderilor (igienice, profesionale, de baza, utilitare, aplicative, sportive), cea mai mare raspandire o are urmatoarea clasificare:

Deprinderile motrice de baza, care includ mersul, alergarea, saritura, aruncarea, prinderea. Au fost denumite deprinderi motrice de baza deoarece ele se regasesc in comportamentul motric cotidian al individului, acoperind o gama larga de activitati (locomotie, profesie, activitati gospodaresti, agrement).

Deprinderile motrice utilitare, care cuprind: echilibrul, tararea, catararea, escaladarea, transportul de greutati, tractiunea, impingerea.

Deprinderile motrice sportive, cuprinzand structuri de miscare cu continuturi si forme precizate prin regulamente, constituindu-se in procedee tehnice (ex.: alergarea de viteza cu start de jos, saritura in lungime cu elan, aruncarea la cos cu doua maini de pe loc etc.).

Educatia fizica inclusa in formele institutionalizate de invatamant, corespunzator obiectivelor instructiv-educative proprii fiecarui ciclu, a preluat din multitudinea deprinderilor motrice pe acelea care concura la realizarea cerintelor vietii impuse omului contemporan.

Astfel, in invatamantul prescolar se predau si se invata:

deprinderile motrice de baza: mersul, alergarea, saritura, aruncarea si prinderea;

deprinderile motrice utilitare: catararea, echilibrul, tararea, tractiunea, impingerea, transportul, escaladarea;

unele deprinderi motrice specifice ramurilor de sport: atletism, gimnastica, fotbal, inot, schi, patinaj, tenis.

2 Relatia deprinderi-calitati motrice la nivelul prescolar

Deprinderea motrica este un act motor voluntar care, prin exersare in aceleasi conditii asigura un randament superior in efectuarea lui adica usurinta in executie, precizie, rapiditate, coordonare in executarea miscarilor, consum redus de energie. Deprinderile motrice sunt forme concrete de activitate motrica care au la baza stereotipuri dinamice, realizate prin legaturi temporale in scoarta cerebrala.[4]

Formarea deprinderilor motrice se realizeaza concomitent cu realizarea dezvoltarii calitatilor motrice si cresterea activitatii functionale a organismului uman si se dezvolta pe parcursul vietii (pana la o anumita varsta), dar se pot si educa prin proces special de instruire. Prin repetari indelungate se poate forma o mare varietate de priceperi si deprinderi motrice de baza, dar pe suportul calitatilor motrice. Este demonstrat faptul ca atingerea unor parametrii superiori de executie nu se poate realiza actionand numai asupra executiei tehnice ci este obligatoriu sa se actioneze si asupra dezvoltarii calitatilor motrice.[5]

Dezvoltarea calitatilor motrice si a deprinderilor motrice de baza nu reprezinta doua procese izolate ci doua laturi ale procesului unic de perfectionare a activitatii motrice, fiind intr-o stransa interdependenta. Astfel insusirea deprinderilor motrice necesita un anumit nivel al calitatilor motrice si influenteaza acest nivel prin exersarea realizata in scopul invatarii, consolidarii sau perfectionarii, iar la randul sau, orice actionare pentru dezvoltarea calitatilor motrice, realizata prin deprinderi influenteaza consolidarea acestor deprinderi.[6] Obiectivul dezvoltarii calitatilor motrice la varsta prescolara are ca motivatie necesitatea inzestrarii copiilor cu indici corespunzatori de viteza, forta, indemanare si rezistenta necesari pentru a desfasura activitati motrice in gradinita, familie, iar apoi scoala si viata. Este stiut faptul ca persoanele care au dezvoltate aceste calitati resimt o stare generala de confort fizic si psihic reusind sa indeplineasca cu usurinta, rapiditate, eficienta si rezistenta la oboseala activitatile curente.

Din cele afirmate, rezulta ca prin desfasurarea unei activitati riguros stiintifica si sistematica la varsta prescolara se aduce o contributie insemnata la dezvoltarea fizica armonioasa, la dezvoltarea deprinderilor motrice de baza, la dezvoltarea calitatilor motrice de baza, dandu-se in acest fel un puternic caracter formativ activitatii de educatie fizica in gradinita.